Aldous Leonard Huxley (n. 26 iulie 1894 ; d.

22 noiembrie 1963) a fost un scriitor britanic care

a emigrat în Statele Unite. Este cunoscut pentru romanele, eseurile, povestirile, literatura de
călătorie, scenariile sale de film. Huxley a fost la începutul vieții un umanist, la finalul ei a devenit
interesat de subiecte spiritualiste, cum ar fi parapsihologia și filozofia mistică.

A scris câteva capodopere ale literaturii engleze, utopia Brave New World (Minunata lume nouă)
și un roman eseu despre pacifism, Eyeless in Gaza (Orb în Gaza). Huxley a fost puternic influențat
de F. Matthias Alexander, pe care l-a inclus ca personaj în romanul Orb în Gaza.
“Minunata lume noua” este un roman distopic, redus ca şi volum, dar care înfăţişează un peisaj
complex şi integru al unei lumi aflate la apogeul aşa-numitului „Rai pe Pământ”, ţel aproape
indinspensabil omului modern din realitatea noastră.

„Minunata lume nouă”, lucrare scrisă în 1931, înaintea romanului lui G. Orwell „1984”, scris în
1948, descrie viitorul într-o altă matrice, chiar opusă lui „1984” (după cum o spune chiar Huxley),
în care viitorul nu este sumbru prin definiţie ci prin esenţă. Dacă în „1984” se vorbeşte despre o
dictatură estică, Huxley vorbeşte despre dictatura fericirii şi a comodităţii, a relaxarii, un deziderat
în totalitate aparţinând regimurilor democratice vestice.

Sistemul îşi asigură existenţa prin mutilarea spiritului şi condiţionarea conştiinţei. Dacă la Orwell,
instinctul este interzis, la Huxley instinctul este nu doar acceptat, ci împins până la paroxism. O
lume aflată în afara istoriei, pentru că istoria şi timpul s-au oprit. În acest sens, filosoful şi
politologul american Francis Fukuyama în cartea sa, „The End of History and the Last Man”
(Sfârşitul Istoriei şi Ultimul Om), previzioneaza că universalizarea democraţiei liberale de tip
occidental semnalează sfârşitul evoluţiei socioculturale a umanităţii şi definitivarea primeia
(democraţiei liberale) ca formă finală de guvernare, sfârşitul istoriei este finalul evoluţiei idelogice,
iar în perioada post-istorică, nu mai există artă şi filosofie, nici nu se mai întâmplă nimic, o
perioadă a păcii eterne.

Ceea ce susţine Fukuyama cu un ton pozitiv, este tocmai realitatea negativă a societăţii din
„minunata lume nouă” a lui Huxley. O lume a păcii eterne unde o jumătate de gram de soma
(drogul viitorului) îţi şterge orice tulburare, ură, durere, dragoste şi alte trăiri ce definesc fiinţa
umană, toate trebuiesc evitate, lichidate, în numele „fericirii”. O lume unde consumul este cea mai
mare valoare şi poate unica valoare în afară de fericire, deşi fericirea ar putea fi abolită dacă nu ar
fi atât de profitabilă şi nu ar „face să se învârtească mereu roţile”. Fukuyama însuşi spune că „Multe
din tehnologiile pe care le-a profeţit Huxley, ca fertilizarea in vitro, maternitatea surogat, droguri
psihotropice, ingineria genetică în crearea copiilor, deja există sau se întrevăd la orizont”. Nu doar
aceste fapte apropie previziunile lui Fukuyama de romanul lui Huxley, ci şi absenţa artei sau a
filosofiei în era post-istorică, mai mult, nici ştiinţa în forma sa actuală nu mai există în lumea
descrisă de autorul englez, pentru că aceasta nu duce decât la Adevăr, Adevărul fiind „o
ameninţare, iar ştiinţa – un pericol public” pe când arta „este incopatibilă cu fericirea” şi astfel o
ameninţare la fel de serioasă la adresa stabilităţii sistemului (Victor Raileanu, ian.2014).

Societatea zugrăvită in romanul „Minunata lume nouă” de Huxley, e una perfectă, în care
principiul de bază e asigurarea fericirii indivizilor. Natalitatea e strict controlată, copii se nasc
artificial, iar destinul le este pre-configurat. O lume în care copiii se nasc în laboratoare, programaţi
pentru o anumită muncă. O lume în care oamenii sunt separaţi pe clase de inteligenta, de la Alfa
Plus- geniile, la Epsilon Minus sau Gamma Minus care sunt nascuti pentru a trai in anumite condiţii
de muncă. Oameni care nu îmbătrânesc niciodata fizic, şi care …uneori…dispar.
În funcție de nevoile societății se face cu exactitate distribuirea fiecărui embrion către casta
corespunzătoare. Karma e o chestiune știută. Educația și reglementările sociale sunt programate şi
planificate şi se asigură un parcurs liniar al individului de la naștere și până la moarte. Nu există
alte sentimente în afară de fericire și confort. Bolile au fost eradicate, bătrânețea desființată. Pentru
orice frustrări există „soma”, drogul care-ți permite evadarea într-o altfel de lume, fara griji.

Familia, celula de bază a societăţii, a fost desființată, nașterea naturală e ceva de neimaginat.
Democrația absolută a revoluționat chiar și raporturile sexuale: „oricare dintre noi aparţine tuturor
celorlalţi”. Fără familie nu există atașament, responsabilitati, nu există gelozie, iar instinctele
oricui sunt satisfăcute din plin. Încă din copilărie sunt încurajate jocurile sexuale, iar adulții își pot
asezona experiențele utilizând guma cu hormoni sexuali. Totul se învârte în jurul științei şi tehnicii,
individul e respectat, iar timpul se măsoară începând de la apostolul noii lumi, preamăritul Ford.
Această lume a fericirii absolute nu poate exista fără un compromis, fără un revers. Iar
compromisul este golirea individului, o superficializare absolută a populației care trăiește fericirea
exclusiv prin satisfacerea instinctelor animalice. Ființa e goală, nu mai există pentru că nu mai
există identitatea individului. Orice ieșire din tipar a personalității care nu mai poate fi controlată
prin soma se izoleaza pe o insulă unde i se asigură o viață alături de alți devianți excluși ai societății
„normale”.
Modul lor de a învăţa este unul foarte simplu: ascultă de mii de ori în timpul somnului informaţiile
necesare, şi se trezesc că „ştiu de undeva” să facă diferite munci sau au diferite informaţii, dar nu
pot face conexiuni. Utopie este cuvantul de bază, iar motto-ul acestei lumi utopice este
„Comunitate, Identitate, Stabilitate”.

Stabilitatea există pentru că totul este programat şi planificat. Identitatea lipseşte cu desăvârşire,
dar este mimată pentru fiecare individ prin dozele zilnice de soma (halucinogen distribuit în masă).
Comunitatea este asigurată în momentele unice în care oamenii îşi administrează soma în grup…

Această lume, este prevăzută cu rezervaţii, locuri în care oamenii citesc cărţi şi cred în Dumnezeu.
Şi în rezervaţii…există oameni…care intră în contact cu cei din minunata lume nouă…Care îi văd
ca pe nişte ciudaţi…Şi care fac din viaţa lor subiect de TV, fără să înţeleagă că sunt cu adevarat
liberi…

Cu siguranță, orice om cât de cât lucid a fost cuprins de întrebări referitoare la rostul și destinul
lumii în care trăieşte. Orice om care a studiat dezvoltarea societății umane, care a intrat în
fascinanta poveste a istoriei s-a văzut incapabil de a rămâne doar cu istoria fără a încerca o
extrapolare. Privind prin intermediul evenimentelor istorice, viitorul pare a prinde formă. Ne
punem întrebări, căutăm răspunsuri ca și cum microbulprofeției, al dorinței de a intui, ar fi adânc
sădit undeva în background-ul nostru.
Ființele umane, se pare că au fost programate să caute fericirea. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor
viața noastră a intrat în alt ev. Cu siguranță că trăim infinit mai comod decât acum un secol, că
avem acces la mai multe surse de distracție, că putem să ne deplasăm mai ușor ca traim o evolutie
sociala, culturala, tehnologica, s.a.m.d. Oare suntem mai fericiți ca cei din secolul trecut? Am
evoluat? Direcția în care mergem e una bună? Sunt întrebări la care numai superficialii pot
răspunde cu da sau nu. Pentru ceilalți, oricare dintre aceste întrebări reprezintă un punct de plecare
pentru alte dileme.
E greu de înțeles cum ar interacționa un om normal cu o asemenea societate. Huxley o face
magistral introducându-l în acțiune pe „domnul Sălbatic”, un copil născut de o femeie rămasă din
greșeală în sălbăticie (o rezervație naturală din America de Sud, loc unde triburilor li se permitea
să trăiască după vechea și demodata paradigmă). Un Sălbatic eclectic ce nu aparţine nici lumii
vechi, nici lumii noi, prototipul omului modern de astăzi care face parte dintr-o civilizaţie de
tranziţie, fiind conectat la tradiţie într-o formă superficială, dar totodată nefiind în punctul final al
evoluţiei istoriei.
Acest Sălbatic a învăţat să citească dintr-o carte veche al unui oarecare Sheakspeare, care îi face
cel mai mare dar al lumii vechi, posibilitatea de a exprima trăirile profunde şi ontologice ale
sufletului, lucru demult pierdut în lumea nouă, pentru că sentimentele nu mai au nici o valoare.
Acest Sheakspeare necunoscut de nimeni şi indienii printre care a crescut, sunt unica legătură a sa
cu trecutul ancestral. Deşi Sălbaticul trezeşte un interes viu „societăţii civilizate”, el totuşi este
privit nici măcar ca o rămăşiţă a ceva necunoscut şi demult pierdut, ci ca un extraterestru absolut
străin de lumea modernă care atrage după sine consecinţele ce urmează. Încercarea de autoizolare
a Sălbaticului este doar o încercare de a fugi de noua realitate în care există, dar neadaptarea
acestuia in lumea in care traieste este pedepsit. Nu de o forţă atotputernică, nu de morala publică,
ci de propria nedorinţă de a se conforma cu lumea din jur, incompatibilitatea cu condiţia de „sclav
fericit” (O. Hurduzeu). Sălbaticul este acel “ultim om” (Fukuyama) într-o lume dezumanizată.

Ajuns în civilizație acesta trăiește frustrările lucrurilor pe care nu le înțelege, are sentimente
imposibil de înțeles în acea societate și se poate apropia doar de indivizii „devianți”, de cei care
caută și alte sensuri vieții, de cei care-și pun întrebări la care este imposibil de răspuns. Finalul este
cel normal și logic, singurul capabil să ofere sens minunatei lumi noi.
Tindem să credem că cel mai șocant moment din istoria omenirii a fost Primul Război Mondial.
Cu siguranta, cel de-al Doilea Război Mondial a fost mult mai atroce, a adus mult mai multe
victime, dar deja avusese cumva terenul pregătit, lumea trecuse de șocul inițial; ceea ce a urmat a
fost doar o dezvoltare normală, o perfecționare a conceptelor care fuseseră deja dezvăluite. Primul
mare Război Mondial a trezit umanitatea din starea de bine care se instalase. Revoluția industrială
începea să-i arate omului că dezvoltarea tehnologiilor vor produce nu doar mai mult bine ci este
capabilă să producă, în același timp, și mai mult rău. O lege a compensației care a triumfat
dezastruos în anii care au urmat. Șocul Primului Război a avut meritul de a-i pune pe oameni în
dilemă, de a-i obliga să se gândească la viitor, sa faca scenarii.. Orice război e un sfârșit de lume,
însă, când un război se generalizează și cuprinde întreaga planetă, e cât se poate de clar că, în urma
sa, lucrurile se schimbă iremediabil, se fac previziuni, planuri, scenarii, evaluari, analize. Acesta
cred că este setup-ul ideal care a făcut posibilă apariția dezbaterilor despre viitor sau, mai bine
spus, trezirea din vechea letargie care cuprinsese omenirea evaluarea vechii societati și apariția
semnalelor de alarmă referitoare la ceea ce urmează. Și, privind prin această prismă, nu e greu de
înțeles de ce monopolul dezbaterii acestui subiect a fost deținut de Anglia: era cea mai dezvoltată
națiune a lumii la acel moment, avanpostul civilizației industriale, un etalon al omenirii. Astfel
cred că poate fi explicată şi apariția celor doi vizionari geniali din secolul trecut: Aldous Huxley
și George Orwell.
Suntem la aproape un secol de la acele „începuturi”, evenimente, fapte. Îngropate în negura
informațiilor din ce în ce mai actuale, toate acele fapte ne surprind când sunt scoase la lumină.
Într-adevăr, atât în domeniul financiar cât și în cel al propagandei lucrurile au evoluat spectaculos.
Ceea ce vedem azi e un turn de fildes impresionant construit din dezvoltarea celor două concepte
ale începutului de secol trecut. O construcție grandioasă, copleșitoare și, în același timp, fragilă.
Existența somei e esențială pentru supraviețuirea turnului. E esențială atât pentru supraviețuirea
conduc[torilor sistemului cât și pentru șobolănimea din subteranele sale. De fiecare dată când vrei
să sporești interesul pentru ceva creezi o criză. Asta s-a întâmplat cu drogurile. interzicerea lor a
reprezentat un pas esențial pentru sporirea interesului. Legalizarea aruncă în joc toți curioșii, toți
indignații şi profanii la adresa încălcării grosolane a dreptului lor de a alege. Așa se generează
isteria, iar de-aici nu mai e decât un singur pas, anume prescripția obligatorie.
Cu un consum generalizat de droguri, acțiunile propagandei devin, din nou supereficiente si sigure.
Mintea se redeschide și se transformă din nou în burete, gata să preia temele zilei. Iar omul e mai
fericit, aproape la fel de fericit ca în Minunata Lume Nouă. Iată cum noua soma devine un stâlp
puternic de sprijin al construcției, un stâlp de baza. De-aici până la prescrierea obligatorie nu e
decât un pas de o generație, maxim două, adică termenul de la care rezistența se instalează și
binomul devine ineficient. Startul însă s-a dat! Rezultatul este sigur!
„Minunata lume nouă” este o realitate a lumii prezente, deoarece cartea este despre ceea ce trăim
acum, despre modul în care ne vom transforma in viitor. Poate sună alarmant, însă explicațiile se
pot găsi în „Reîntoarcere la minunata lume nouă”. Este „adăugirea-explicație” pe care Huxley a
făcut-o în 1958 și pe care o putem considera dovada geniului și a „vizionarismului” autorului. Se
înțelege din această lectură nu numai ce urmează, ci și cauzele profunde ale acestei „foi de
parcurs”, că majoritatea este cea care se mulează perfect „Minunatei Lumi”, iar minoritatea
formată din cei care gândesc, cei care sunt preocupaţi de viitorul omenirii, care nu pot trăi cu
spiritul captiv și superficial, trebuie să-și găsească propria cale de salvare, de supraviețuire.

„Va exista, în cursul generaţiei următoare sau nu foarte departe de aceasta, o metoda
farmacologică de a-i face pe oameni să-si iubească robia, creând dictaturi fără lacrimi, ca să
spunem aşa, şi producănd un fel de lagăre de concentrare nedureroase pentru societăţi întregi,
astfel încăt oamenilor le vor fi luate libertăţile, dar le va plăcea, fiindcă vor fi distraşi de la orice
dorinţă de a se răscula prin propagandă sau spălarea creierelor, sau prin spălarea creierelor
îmbunătăţită prin metode farmacologice. Şi aceasta pare să fie ultima revoluţie.“ –(Aldous
Huxley, Tavistock Group, California Medical Scool, 1961)