O, iarta-mi, Te rog, Doamne, Atâtea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar semne Si paza si minuni.
Caci am facut adesea Din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, Ci Tu de ce spun eu.
În loc sa vreau eu, Doamne, Sa fie voia Ta
Îti cer, Îti cer într-una, Sa faci Tu voia mea
Îti cer s-alungi necazul, Sa nu-mi trimiti ce vrei,
Îti cer sa-mi faci atâtea, Sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai
Gândindu-ma ca daca Îti cânt si Te slavesc
Am drept sa-Ti cer într-una Sa faci tot ce doresc.
O, iarta-mi felu-acesta Nebun de-a ma ruga
Si-nvata-ma ca altfel Sa stau în fata Ta.
Nu tot cerându-Ti Tie Sa fi Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, Iar robul sa fiu eu.
Fa sa-nteleg ca felul Cel bun de-a ma ruga
E sa doresc ca-n toate Sa fie voia Ta
Adeseori rămân fără cuvinte
Şi mut privesc albastrul sidefiu,
Mă împresoară-aducerile-aminte,
Îngenunchind în faţa Ta, Părinte,
Te rog să ierţi trecutul meu pustiu.
Privind în timp, tot trupu-mi se-nfioară
Şi-n adieri, simt Duhul revărsat,
Un bob lăsat în vatra lui să moară,
Născând lăstar în caldă primăvară,
Aşa sunt eu, căci Doamne, m-ai salvat.
Nu mai doresc să-mi amintesc suspinul,
Obrazul supt de grijuri şi nevoi,
Isus primit-a-n locul meu veninul,
În cupa-ntinsă, noi am pus pelinul,
Iar El în schimb, murit-a pentru noi.
Prin harul Tău nemărginit de mare,
De mii de ani, prin sfintele-Ţi sorginţi,
Isuse scump, Tu ne-ai adus salvare,
Ne-ai îmbrăcat în strai de sărbătoare
Şi jertfa Ta, ne-a transformat în sfinţi.
Nu că am fi, căci Doamne fără Tine,
O ştim prea bine, nu avem valori,
Ce sunt, ce am, Isuse-Ţi aparţine,
M-am lepădat de lume, chiar de mine,
Căci vreau Isus, să Te revăd în zori.
Când vei veni în lume-a doua oară,
Aş vrea Isuse drag, Tu, Domnul meu,
Să poposeşti în mica odăioară,
În inima ce tainic se-nfioară,
Ştiind că-i trece pragul, Dumnezeu.
Păstrează-mă curat pentru vecie,
În orice-mprejurare Te-oi chema
Şi în necaz, dar şi în bucurie,
Voi spune ne-ncetat: ”Mărire Ţie!”
Şi: “Facă-se mereu doar voia Ta!"