You are on page 1of 4

Rugăciune pentru abundenţă

Din Lumina Universului care Eu Sunt.


Din Iubirea Universului care Eu Sunt
Din Puterea Universului care Eu Sunt
Din Inima Universului care Eu Sunt
Eu Decretez(Hotărăsc)

Eu locuiesc în mijlocul Abundenţei Infinite


Abundenţa Universului este Sursa mea Infinită
Râul Vieţii nu se va opri vreodată
Acesta curge prin mine într-o expresie generoasă
Binele vine la mine prin câi neaşteptate şi Dumnezeu lucrează prin
nenumarate căi ca să mă binecuvânteze
Acum eu îmi deschid mintea mea ca să primesc binele meu
Nimic nu este prea bun ca să fie adevărat
Nimic nu este prea minunat ca să se întâmple
Cu Universul ca Sursă a mea, Nimic nu mă uimeşte
Eu nu sunt împovărat(ă) de gânduri despre trecut sau viitor
Unul a plecat
Celălalt urmează să vină
Prin puterea credinţei mele, împreună cu acţiunile mele motivante şi fără
teamă şi conectarea mea profundă cu Universul, viitorul meu este creat şi
abundenţa mea se manifestă
Eu cer şi accept ca să fiu ridicat(ă) oricând şi oriunde în Adevărul cel mai
Înalt
Mintea mea este linistită
De azi înainte, eu dau liber(ă) şi fără teamă totul Vieţii şi Viaţa îmi dă înapoi
totul într-un mod măreţ şi magnific
Binecuvântările vin în moduri aşteptate şi neaşteptate
Universul mă aprovizionează în moduri minunate
SUNT într-adevăr recunoscător(are)
Şi eu las ca aşa să fie.

Rugăciune pentru Prosperitate


Afirmaţii pentru Prosperitate *
A se citi cu voce tare timp de 30 de zile!

Eu SUNT sursa tuturor bogăţiilor


Eu SUNT bogat(ă) şi am idei creative
Mintea mea abundă de gânduri noi, originale, inspirate
Ceea ce am de oferit este unic şi lumea o doreşte
Valoarea mea este infinită
Ceea ce lumea are nevoie şi doreşte, eu sunt gata să fac şi să dau
Ceea ce lumea are nevoie şi doreşte, eu recunosc şi îndeplinesc
Recompensa minţii mele este fără obstacole şi limite
Nimic nu poate sta în calea creativităţii mele inspirate
Energia puterii pline de viaţă a lui Dumnezeu învinge orice obstacol şi
revarsă în lume, binecuvântări şi prosperitate tuturor, şi totul prin mine
Eu radiez binecuvântări, eu radiez creativitate, eu radiez prosperitate, eu
radiez servicii pline de iubire
Eu radiez Bucurie, Frumos, Pace, Înţelepciune şi Putere
Umanitatea mă caută şi mă recompensează
Eu SUNT iubit(ă) de către lume
Eu SUNT dorit(ă) oriunde merg
Eu SUNT apreciat(ă)
Ceea ce am de oferit este mult dorit
Ceea ce am de oferit îmi aduce o recompensă bogată
Prin viziunea mea, lumea este binecuvântată
Prin gândirea mea clară şi scopul ferm, noi valori minunate încep să se
manifeste
Viziunea mea este ca şi viziunea celor viteji
Credinţa mea este ca şi credinţa celor neînvinşi
Puterea mea de a realiza este nelimitată
Eu, în Sursa mea desăvârşită, sunt toată bogăţia, toată puterea, toată
productivitatea
Eu, “NUMELE TĂU” declar libertatea mea financiară, ACUM şi de acum
încolo pentru totdeauna!
Şi eu las ca aşa să fie.