You are on page 1of 2

FRON ALEXANDRA-MIHAELA

ANUL I , GRUPA 5

CEDO, secţia IV, hotărârea Lešník versus Slovacia, 11 martie 2003, 35640/97

Reclamantul a formulat mai multe plângeri penale contra unui terţ, H., însă acestea nu
au condus la începerea urmăririi penale. Drept urmare, reclamantul a scris o scrisoare adresată
procurorului în cauză, P., în care îl acuza pe acesta că nu vrea să înceapă urmărirea şi că ar fi
dispus interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantului. Procurorul superior lui P. l-a
informat pe reclamant că nu se interceptează convorbiri telefonice în acest caz, iar decizia de
neîncepere a urmării este corectă. Reclamantul s-a adresat procurorului general printr-o
scrisoare în care a afirmat că H. a plătit pentru a nu fi urmărit. În urma acestei afirmaţii,
reclamantul a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Art. 10 („Libertatea de exprimare”). Ingerinţa statului în libertatea de exprimare a


reclamantului a fost prevăzută de lege şi viza un scop legitim, anume protecţia drepturilor lui
P. Cu privire la necesitatea ingerinţei, Curtea observă că procurorii fac parte din sistemul
judiciar şi există un interes general de a beneficia de încrederea cetăţenilor. Chiar dacă într-o
societate democratică cetăţenii pot să critice modul de administrare a justiţiei şi funcţionarea
care participă la realizarea acesteia, această critică trebuie să respecte anumite limite. În speţă,
dacă anumite afirmaţii ale reclamantului pot trece drept judecăţi de valoare, acuzaţiile de luare
de mită şi abuz în serviciu depăşesc acest nivel al criticii, în condiţiile în care nu se bazează pe
niciun element de probă. De aceea, condamnarea reclamantului a fost justificată, iar
sancţiunea nu poate fi considerată ca fiind lipsită de proporţionalitate. În consecinţă, ar 10 nu
a fost violat.

CEDO, secţia I, hotărârea De Diego Nafria c. Spania, 15 martie 2002, 46833/99

Libertatea de exprimare nu poate include publicarea de informaţii false care să aducă


atingere directă altei persoane

Reclamantul a fost concediat din postul său de la banca naţională a Spaniei, după ce a
trimis serviciului de inspecţie o scrisoare în care îl acuza pe guvernatorul băncii şi pe alţi
înalţi funcţionari ai acesteia de a fi comis mai multe ilegalităţi. Nici una dintre persoanele
acuzate nu au formulat vreo acţiune penală ori civilă contra sa. Acţiunea sa prin care cerea
anularea concedierii a fost respinsă pe motiv că acuzele aduse erau lipsite de orice fundament
de fapt.

Art. 10. Curtea a considerat că instanţele interne au pus corect în balanţă interesele
contrare din speţă, atunci când au concluzionat că reclamantul a depăşit limitele unei critici
acceptabile, formulând acuze extrem de grave şi nefundamentate de nici un element concret la
adresa unor înalţi funcţionari publici. Curtea nu poate a considerat că argumentele formulate
de instanţele interne ar fi arbitrare ori nerezonabile, astfel încât a constatat, cu 5 voturi contra
2, că art. 10 nu a fost violat.
CEDO, secţia III, decizia Hertel c. Elveţia, 17 ianuarie 2002, 53440/99

Libertatea de exprimare nu poate include publicarea de informaţii neverificate care să


aducă atingere directă unor interese comerciale ale altuia

Reclamantul a realizat mai multe cercetări privind efectele pe care le produce consumul de
alimente coapte în cuptoare cu microunde şi a publicat un studiu în care concluziona că
ingerarea de astfel de alimente provoacă modificări ale sângelui care indică stadiul iniţial al
procesului patologic care se declanşează odată cu cancerul. Ulterior, un articol ce cita
concluziile reclamantului a apărut într-un ziar, fiind intitulat: „Pericolul microundelor: proba
ştiinţifică”. În martie 1993, un tribunalul comercial din Berna, sesizat de către Asociaţia
elveţiană a fabricanţilor şi distribuitorilor de aparate electro-casnice – FAE – a pronunţat o
sentinţă prin care, în baza legii privind concurenţa neloială, a interzis reclamantului să facă
declaraţii publice privind pericolul pentru sănătate produs de alimentele coapte în cuptoare cu
microunde. În 1998, pe baza unei plângeri introduse în faţa sa, Curtea a constatat că această
interdicţie constituie o violare a art. 10 din Convenţie. Urmare a acestei hotărâri, reclamantul
a cerut unei instanţe redeschiderea procedurii. Instanţa a judecat că interdicţia trebuie
menţinută cu privire la declaraţiile prin care reclamantul să afirme că pericolele pentru
sănătatea persoanelor sunt probate ştiinţific şi cu privire la utilizarea semnului care descrie
moartea în publicaţiile vizând acest aspect.

Art. 10. Curtea a considerat că menţinerea, parţială, a interdicţiei constituie o ingerinţă


în libertatea de exprimare a reclamantului. Pentru a determina justificarea acesteia trebuie
puse în balanţă, pe de o parte, libertatea de exprimare a reclamantului şi, pe de altă parte,
interesele FAE. Primul lucru care trebuie luat în considerare este gravitatea atingerii aduse
drepturilor reclamantului. Curtea a constatat că decizia instanţei elveţiene nu îi mai interzice
acestuia să-şi difuzeze opinia, ci îl obligă să menţioneze divergenţele de opinie care există cu
privire la caracterul nociv al utilizării cuptoarelor cu microunde. În consecinţă, Curtea a
considerat că limitarea dreptului reclamantului de a comunica informaţii şi idei a suferit o
atingere minimă. Cu privire la FAE, Curtea a considerat că asociaţia avea un interes legitim să
asigure loialitatea concurenţei pe piaţă. Nu este în consecinţă nerezonabil să se considere că
formularea de declaraţii care pot fi inexacte ar aduce FAE o atingere serioasă pe piaţă. De
aceea, Curtea a considerat că ingerinţa în libertatea sa de exprimare suferită de către inculpat
este proporţională cu scopul vizat, iar art. 10 nu a fost violat.