Larco Vasile – Iași

Motto: Coroana
Tema: Parale(le) inegale

DESTIN ANAPODA

În loc de prolog: În Bistrița, la Festival,

Dorind ca lumea să-i asculte,
Plutind pe al satirei val,
Vin cei ce fac parale multe!

Gheorghe și Maria ajung la Poarta Raiului. El se oprește la cea rezervată bărbaților, iar ea
la cea rezrvată femeilor, fiind acum două Raiuri paralele, după cum a hotărât Cel de Sus, măcar
aici să fie separați, să nu se întâlnească niciodată două drepte paralele, deoarece o viață întrreagă
barbații s-au plâns că au dus femeile în spate, că ele mereu îi duceau pe ei la fund, iar, dânsele,
partenerele lor de viață, erau nemulțumite că bărbații, se credeau superiori și doreau în
permanență, zi și noapte, pe oriunde să fie deasupra lor. În conformitate cu ultimele instrucțiuni,
fiecare nou venit este obligat să prezinte o Fișă personală. Cum nu aveau așa ceva, amândoi sunt
invitatți să plece înapoi pe Pământ, spre a veni așa cum se cere. Ajung ei acasă și se pun pe scris.
Caută Gheorghe coli de hârtie și un stilou, ia loc pe un scaun de lângă masă, aproape de geam își
duce palmele la tâmple, se reculege, apoi începe să scrie:
„Am văzut lumina zilei într-o boapte de Anul Nou după ce m-am născut, la țară,
împreună cu sora mea geamănă, într-o familie de oameni săraci ce aveau o casă care nu făcea
multe parale, era mică, joasă, de se putea uita rața pe geam, acoperită cu paie la care ajungea
capra pe timp de iarnă când nu era la pășune. Dar, permanent era are curat în casă, deoarece
vântul intra cu viteză pe geam și ieșea cu aceași viteză pe ușa scorojită de vreme. Erau zile când
tata nu avea nici o para chioară, pe atunci era tare greu de parale, așa că noi ne mulțumeam cu
promisiuni, cu suduituri și cu obișnuitele răbdări prăjite. De Crăciun îl așteptam pe Moș Gerilă,
când era ger de crăpau ouăle corbului, cum se spune, iar când era moină âl așteptam pe Moș
Crăciun. Așteptarea era în zadar, că nu i-am văzut pe nici unul dintre ei și nici nu ne-au adus
jucării. Eu fiind băiețe, am avut noroc, fiindcă aveam cu ce mă juca. Surioara făcea păpuși din
cârpe. Câteodată, sau mai bine spus, întotdeauna, tata avea atâtea parale, de nu mai avea ce face
cu ele, așa erau de puține. Mai venea și bunica pe la noi, mama mamei noastre, luându-l des la
trei parale pe tata, spunându-i că nu trebuia să facă plozi, dacă știa câte parale face. Astfel, tata
supărat, dezamăgit se întorcea cu spatele și recita cu glas poetic acest catren: Gheorghe stă să te
asculte, / Că de nu se strică treaba;/ Chiar de n-am parale multe,/ Cel puțin... nu stau degeaba//!
Cealaltă bunică, mama tatălui nostru, venea rar pe la noi, nu se înțelegea cu nora, deși nu aveau
nimic de împărțit în afară de sărăcie, dar, cică, se vor iubi între ele, când o fi să se-
ntâlnească...două drepte paralele.
Iată așa, cu bune și cu mai puțin bunișoare, am crescut, m-am dus la școala din sat care
avea clase paralele, fiind mulți copii pe atunci. Pe sora mea a luat-o învățătoarea de la o astfel de
clasă paralelă cu a mea, văzând-o mai răsărită, mai isteață, iar până la urmă a și înfiat-o, ea
neavând copii. Eu am rămas în clasa cu elevi mai săraci, iar de cealaltă, învățătoarea se ocupa
mai cu tragere de inimă. Anii au trecut, nimeni nu poate opri timpul, deși cântăreață Corina
Chiriac, ordona: „Opriți timpul...!”, numai că, într-un fel vremea trece la cei săraci și în alt mod
la cei înstăriți. Eram un elev cuminte, cu minte multă, ascultător și înțelegător. Odată când m-am
îmbolnăvit și a venit doctorul acasă, eu, fiind milos, i-am spus: lăsați-mă să mor, că poate aveți
alte cazuri mai urgente, mai grave decât acesta al meu!
Am terminat școala, după care am lucrat în mai multe locuri, unii dintre colegi erau
paraleli cu meseria, eu eram paralel cu salariul bun, cu care nu m-am întâlnit niciodată, deși
făceam destul de multe parale, iar alții nu făceau nici cât o para chiară. Sora mea a dus-o mult
mai bine, a făcut școală superioară, a prins apoiun serviciu foarte bun, știind că face multe parale.
Când a venit vremea, m-am însurat cu Maria. A fost și a trecut Revoluția din 1989, altă făină la
moară, cum se spune, dar la morile din străinătate, deoarece toate morile de la noi din țară au fost
predate la „fier vechi”. Nu după multă vreme s-au dublat salariile, iar în „compensație” au
crescut de zece ori toate prețurile. Da era bine, fiind încă tineri, cine muncea primea bani pentru
treaba făcută, iar cine stătea, primea parale de la...Stat.