PROCESELE MENTALE –

INTRODUCERE ÎN PSIHOPATOLOGIE

DEFINIȚIE: Procesele mentale constau în activităţi ale sistemului nervos

central, bazate pe structuri neurofiziologice specifice care îndeplinesc
funcţii specifice. Procesele mentale se mai numesc funcţii psihice.

CLASIFICARE:
Procesele mentale se clasifică în două categorii:
I. Procese mentale elementare – deservesc o singură funcţie (de
exemplu, atenţia are ca rol asigurarea prelucrării selective a
informaţiei relevante la un moment dat).
II. Procese mentale de sinteză – reunesc mai multe procese
elementare (de exemplu, conştiinţa implică funcţionarea
coordonată a proceselor mentale elementare de cunoaştere).

PROCESELE MENTALE ELEMENTARE

Procesele mentale elementare se clasifică în trei categorii principale în
funcţie de rolul pe care îl deservesc:
 Procesele mentale cognitive – sunt implicate în procesele de
cunoaştere, motiv pentru care sunt numite şi procese de cunoaştere.
Ele sunt reprezentate de:
- senzaţie şi percepţie – funcția estezică
- atenţie – funcția prosexică
- memorie- funcția mnezică
- gândire
- limbaj
- imaginaţie
 Procesele mentale afective – asigură trăirea afectivă – funcția timică
Ele constau în:
- afectivitatea bazală (dispoziţia)
- reacţiile afective
 Procesele mentale efectorii – sunt implicate în validarea influenţelor
comportamentale asupra mediului şi elementelor acestuia. Se
numesc şi procese conative. Procesele conative includ:
- motivaţia
- voinţa – funcția bulică
- activitatea – funcția kinezică
TULBURĂRILE PROCESELOR MENTALE ELEMENTARE
• Generale – prefixul “dis”
• Cantitative:
– Creştere – prefixul “hiper”
– Diminuare – prefixul “hipo”
– Abolire – prefixul “a” sau “an”
• Calitative – prefixul “para”

SENZAŢIA ŞI PERCEPŢIA

Sunt procesele cognitive de reflectare a realităţii.

SENZAŢIA reflectă caracteristicile izolate ale obiectelor (de exemplu:
senzaţiile vizuale de culoare, formă, depărtare; senzaţiile auditive de
tonalitate, intensitate sau senzaţiile tactile de consistenţă sau textură).
Senzaţia este definită ca transformarea energiei externe a unui stimul în
modalităţi specifice (pattern-uri) de activitate neuronală, care asigură
identificarea caracteristicilor stimulului respectiv – codare senzorială (de
exemplu, unui sunet de tonalitate înaltă îi corespunde o activitate
neuronală cu frecvenţă crescută).

PERCEPŢIA reuneşte senzaţiile provenite de la nivelul unui obiect,

formând imaginea de ansamblu (aceste senzaţii pot proveni de la unul
sau, după caz, de la mai mulţi analizatori). Ulterior percepţia se încheie
prin confruntarea imaginii rezultate cu cunoştinţele din memorie, făcând
posibilă recunoaşterea obiectului şi, eventual, denumirea acestuia.
Perepţia are mai multe caracterstici care ne pot conduce uneori la erori.
De exemplu:
- caracterul inferenţial: capacitatea de reprezentare în totalitate a
unui obiect pornind de la o parte limitată a acestuia care este
accesibilă analizatorilor
- caracterul relaţional: influenţarea percepţiei unui obiect de alte
obiecte aflate în vecinătate (de exemplu: iluziile optico-geometrice)

PSIHOPATOLOGIE:

Probe specifice de evaluare: prezentarea de obiecte şi solicitarea

subiectului de a le denumi (pentru percepţia vizuală).

Tulburările funcției estezice:

 cantitative
- HIPERESTEZIE
 - HIPO / ANESTEZIE
 Calitative
- AGNOZII: nerecunoașterea obiectelor
- ILUZII: percepții deformate ale unui obiect
- HALUCINAȚII: percepții fără obiect de perceput

ATENŢIA

Atenţia are rolul de a asigura prelucrarea selectivă a informaţiei.

La un moment dat şi într-un anumit context este prelucrată informaţia
relevantă.

Atenţia are două variante:

ATENȚIA SELECTIVĂ: capacitatea de centrare (focalizare) pe anumiţi

stimuli cu ignorarea altora

ATENȚIA DISTRIBUTIVĂ: capacitatea de prelucrare simultană a doi sau

mai mulţi stimuli

PSIHOPATOLOGIE

Probe specifice de evaluare

 Pentru atenția selectivă
- bifarea unei litere (de exemplu litera d) dintr-un text – în cotare
se ţine cont de numărul de erori (“scăparea” unora sau bifarea
greşită a altor litere) şi de timpul în care se finalizează sarcina.
- numărarea în sens invers de la 100 din 7 în 7 (100, 93, 86, 79,
etc) sau din 3 în 3 – în cotare se ţine cont de numărul de greşeli
şi de timpul de realizare al scăderilor.

Tulburările funcției prosexice – exclusiv cantitative:

- HIPERPROSEXIE – caracter sectorial
- HIPOPROSEXIE / APROSEXIE

MEMORIA

Memoria are rolul de fixare (codare), stocare (conservare) şi evocare

(reactualizare) a informaţiilor.
În funcție de informația implicată se disting trei tipuri ale memoriei:
- MEMORIA EPISODICĂ: informațiile legate strict de contextul
spațial și temporal în care au fost fixate (evenimentele derulate în
timpul examenului de admitere) – asigură până la 10% din totalul
informațiilor stocate în memorie
- MEMORIA SEMANTICĂ: conține cunoștințe generale
independente de contextul în care acestea au fost fixate
(continentele globului, înțelegerea unei limbi străine) – asigură
aproape 90% din totalul informațiilor stocate în memorie
- MEMORIA PROCEDURALĂ: conține informații legate de modul de
desfășurare a unor sarcini (mersul pe bicicletă, orientarea după o
hartă) – asigură 1-2% din totalul informațiilor stocate în memorie.

Procesele de bază ale memoriei:

CODIFICAREA (CODAREA) MNESTICĂ) – modul de reprezentare a
informației în memorie:
- acustică – secvență de sunete
- vizuală – imagini
- semantic – în funcție de sens (concepte, principii, modele mentale,
scenarii cognitive)

CONSERVAREA – menținerea informațiilor în timp: capacitate (limitată /

nelimitată) și durată.

REACTUALIZAREA – aducerea informațiilor din memorie în câmpul

conștiinței:
- în srerie – una după cealaltă
- în parallel – toate deodată

Se descriu trei stadii ale memoriei:

MEMORIA SENZORIALĂ
↓
MEMORIA DE SCURTĂ DURATĂ (DE FIXARE)
↕
MEMORIA DE LUNGĂ DURATĂ (DE EVOCARE).

MEMORIA SENZORIALĂ constă în persistența stimululu la nivelul

receptoilor pentru o fracțiune foarte scurtă de timp necesară codificării
senzoriale (memorie senzorială vizuală – sub1 sec, memorie senzorială
acustică – 2-3 sec).

MEMORIA DE SCURTĂ DURATĂ – MEMORIA DE FIXARE;

- codare predominant acustică
 - capacitate limitată la 7 itemi de informație
- durată de aproximativ 20 sec
- reactualizare în serie.
Exemplu, reţinerea unui număr de telefon după ce îl citim până îl
formăm.

MEMORIA DE LUNGĂ DURATĂ – MEMORIA DE EVOCARE: .

- codcare semantică dar până la 5% codare vizuală (mai ales la
copii până la vârsta de 7-8 ani)
- capacitate nelimitată
- durată nelimitată: uitarea – fenomen subiectiv (este o incapacitate
de reactualizare)
- ”legea uitării”: în primele două ore de la învățarea unui
material relativ consistent se uită 80-90% din informațiile
învățate.
- reactualizare în serie.

PSIHOPATOLOGIE

Probe specifice de evaluare

Pentru memoria de fixare:
- citirea unei liste de cuvinte după care se solicită repetarea lor
- prezentarea unei povestiri încărcată cu detalii mai puţin relevante
pentru contextul respectiv, urmată de solicitarea relatării povestirii.
Pentru memoria de evocare:
- solicitarea de date despre propria persoană
- solicitarea de date despre persoane pe care subiectul ar trebui să
le recunoască.

Tulburările funcției mnezice - DISMNEZII

 cantitative
- HIPERMNEZIA
- HIPOMNEZIA
- AMNEZIA
- DE FIXARE: incapacitatea de a învăța informații noi
(anterogradă)
- DE EVOCARE: incapacitatea de a-și aminti lucruri anterioare
factorului declanșator (retrogradă)

 calitative – PARAMNEZII
- ILUZILE DE MEMORIE: fenomene de tipul ”déjà vu”, ”jamais
vu”, înstrăinarea amintirilor
 - ECMNEZIA: întoarcere cognitivă, afectivă și comportamentală
în trecut cu retrăirea unor experiențe mai adesea imaginate.

GÂNDIREA

Are ca rol obţinerea de informaţii noi prin combinarea cunoştinţelor

existente în memorie.

La baza gândirii se află RAŢIONAMENTUl, precum:

- RAȚIONAMENTUL INDUCTIV: demers logic de la particular la
general
- inducerea unei proprietăţi
- exemplu : Pe un copac sunt 30 de ciori. Toate sunt
negre. Prin inducţie concluzionăm : Toate ciorile sunt
negre.
- Inducția unei reguli (ABMCDMEFM…)
- inducţia matematică
- RAȚIONAMENTUL DEDUCTIV: demers logic de la general la
particular
- Silogismele
- Sunt seturi de propoziţii: premize și concluzii bazate
pe premize
- Algoritmii
- Sunt proceduri sistematice care conduc întotdeauna
la o soluţie
- Soluţia obţinută prin aplicarea unui algoritm, dacă nu
este corectă este suficient de aproape de cea
corectă
- Euristicile
- Sunt “scurtături mentale” care limitează numărul de
căutări
- Soluţia oferită de euristici este uneori “greşită”, dar
“acceptabilă”

PSIHOPATOLOGIE

Probe specifice de evaluare

Evaluarea se face prin întrebări care vizează tipul specific de
raţionament:
- generalizare: “Ce sunt merele, perele, prunele şi caisele? ”
- exemplificare: “Daţi-mi exemplu de nume proprii ale unor
personalităţi recunoscute.”
 - comparare: “Menţionaţi diferenţele dintre o pasăre şi un avion.” sau
“Ce este mai greu 1 kg de fier sau1 kg de lână? ”
- abstractizare: proverbe

Tulburări de gândire
 de formă
o ale fluxului ideativ
- TAHIPSIHIE / LOGOREE → FUGĂ DE IDEI
o ale coerenței ideative
- CIRCUMSȚANȚIALITATE / TANGENȚIALITATE →
SALATĂ DE CUVINTE
 de conținut
- IDEEA DOMINANTĂ: idee care persistă un oarecare interval
de timp în gândire
- IDEEA OBSESIVĂ idee cvasipermanentă care parazitează
gândirea în ciuda faptulu că pacientul realizează caracterul
absurd al acesteia.
- IDEEA PREVALENTĂ / DELIRANTĂ: idei în contrast evident
cu realitatea și impenetrabile la critică sau la argumentare
logică

LIMBAJUL

Reprezintă un ansamblu de semne (simboluri) care sunt utilizate în

acord cu anumite reguli (sintxă și semantică).
Se disting mai multe tipuri de limbaj:
- limbajul oral
- limbajul grafic
- “limbajul” mimic şi pantomimic (comunicarea non-verbală), care
este inclus şi în activitate

PSIHOPATOLOGIE

Tulburări ale limbajului oral

• AFAZIILE: senzorială, motorie, mixtă
• DISLOGIILE: corespunzătoare tulburărilor de gândire
• DISLALIILE: literale; rinolalia, balbismul

IMAGINAŢIA

Imaginaţia stă la baza originalităţii şi creativităţii.

PSIHOPATOLOGIE

Probe specifice de evaluare:

Teste de gândire divergentă – oferirea de cât mai multe soluţii la o
problemă

Tulburări ale imaginației

 CONFABULAŢIILE – fabulaţii despre propriul trecut
 MITOMANIA – exaltare a imaginaţiei
- aspectul formal al discursului
- crearea unei imagini a propriei persoane care să
corespundă aşteptărilor anturajului
 Patologia simulatorie:
- SIMULAREA – acuzarea unor simptome inexistente în
vederea obținerii unui beneficiu (de la scutirea de la
responsabilitățile casnice / profesionale la pensionarea pe
caz de boală)
- DISIMULAREA – ascunderea unor simptome care sunt
percepute drept penibile sau rușinoase (tulburările de
dinamică sexuală la bărbații tineri)

AFECTIVITATEA

AFECTIVITATEA BAZALĂ sau DISPOZIŢIA: constă în fundalul afectiv,

ea caracterizându-se prin permanenţă, variabilitate şi valenţă pozitivă,
negativă sau neutră.

AFECTIVITATEA ELABORATĂ sau REACŢIILE AFECTIVE: sunt

răspunsuri afective determinate de anumiţi stimuli sau de anumite
situaţii.

Reacţiile afective se suprapun dispoziţiei, între reacţiile afective şi

dispoziţie existând o relaţie bidirecţională. Astfel, dispoziţia modulează
reacţiile afective, iar reacţiile afective, la rândul lor, influenţează
dispoziţia.

În funcţie de durată şi intensitate se disting mai multe tipuri de reacţii

afective.
- AFECTUL – este caracterizat prin durată de ordinul secundelor şi
intensitate crescută.
 - EMOŢIA – are durată de ordinul minutelor sau orelor şi intensitate
variabilă.
o experienţe valente, resimţite cu o oarecare intensitate ca stări
proprii
o generate în parte de o interpretare a situaţiei
o acompaniate de modificări fizice fie reflexe fie învăţate
- SENTIMENTUL – are durată de ordinul lunilor sau anilor,
intensitatea fiind de asemenea variabilă.
- PASIUNEA – durează toată viaţa, având intensitate crescută.

PSIHOPATOLOGIE:

Evaluare: criterii subiective (relatările pacientulu) dar și criterii obiective

(pe baza modificărilor fizice care acompaniază stările afective)

Tulburări:
• Tulburări cantitative
– HIPO ŞI ATIMIA
– HIPERTIMIILE
• Negative: DEPRESIA (stare de tristețe profundă),
DISTIMIA (stare depresivă de intensitate redusă dar
persistentă), ANXIETATEA (teamă fără obiect, senzație
de pericol iminent)
• Pozitive: EUFORIA
• Mixte: LABILITATEA AFECTIVĂ (iritabilitate, reacții
afective de tipul afectelor), DISFORIA (iritabilitate
extremă asociată cu o notă afectivă negativă)

• Tulburări calitative – PARATIMII: sunt reacţii afective aberante şi

inadecvate
– INVERSIUNEA AFECTIVĂ
– AMBIVALENŢA AFECTIVĂ

MOTIVAŢIA

Motivaţia este reprezentată de factorii care generează şi orientează

comportamentul. Ea este constituită din ansamblul motivelor sau
sistemul motivaţional.
Motivele se clasifică după mai multe criterii.
 După natura lor, se disting:
- Motive înnăscute, reprezentate de instincte: alimentar,
sexual şi de conservare.
 - Motive dobândite (învăţate) precum banii.
 După gradul de conştientizare există:
- Motive inconştiente, de exemplu comportamentul
alimentar (este determinat de scăderea glicemiei)
comportamentul sexual (controlat de hormonii sexuali)
- Motive conştiente, precum cele care stau la baza opţiunii
pentru o anumită formă de învăţământ universitar sau
pentru alegerea unui loc de muncă.
 După mediul din care provin, pot fi:
- Motive interne, care ţin de propriul organism (instinctele).
- Motive externe, care au sursă exterioară organismului
(recompensele sau pedepsele din mediu).

PSIHOPATOLOGIE

Tulburările instinctului alimentar

- Cantitative
 scădere
 INAPTENŢĂ: scăderea poftei de mâncare
 ANOREXIE: reducerea dramatic a ingestei de alimente,
uneori asociată cu alte metode de scădere în greutate
(efort escesiv, abuz de diuretice sau laxative)
 creştere
 BULIMIE (ingestia rapidă a unei cantități impresionante
de alimente într-un interval redus de timp, uneori
urmată de provocarea vărsăturilor pentru a evita
creșterea în greutate)
- Calitative – pervertirea instinctului alimentar
 PICA / COPROFAGIA: ingestia unor produse necomestibile

Tulburările comportamentului sexual

• Cantitative
– Bărbaţi
• ceştere – SATIRIAZIS
• scădere – impotenţă:
- DISFUNCŢIE ERECTILĂ
- EJACULARE PRECOCE

– Femei
• creştere – NIMFOMANIE
• scădere – FRIGIDITATE
- ANORGASMIE
 - VAGINISM: contracție involuntară și dureroasă a
musculaturii vaginale înainte de penetrare

• Calitative – perversiunile sexuale

– Anomalii în alegerea partenerului
• HOMOSEXUALITATEA ?
• NECROFILIA
• ZOOFILIE
• PIGMALIONISM: atracție sexuală cu practicarea actului
sexual cu obiecte decorative, în special statui
– Anomalii în desfăşurarea actului sexual
• SADO-MASOCHISMUL
• FROETTERISMUL: obținerea satisfacției sexuale prin
frecarea organelor genital externe de persoane de sex
opus în spații aglomerate
• VOYERISMUL: obținerea satisfacției sexuale în urma
vizionării unui act sexual
• FETIŞISMUL: obținerea satisfacției sexuale prin
folosirea articolelor de îmbrăcăminte aprținând sexului
opus
- Tulburări ale identității sexuale
• TRANSEXUALISMUL

VOINŢA

DEFINIȚIE: Voinţa asigură trecerea conştientă de la o idee la o activitate

sau la inhibarea unei activităţi în vederea atingerii unui scop propus.
Se disting două variante ale voinţei: voinţa activă, dinamizatoare şi
voinţa inhibitorie, pasivă.
 VOINŢA ACTIVĂ, denumită şi pozitivă, are ca rol atât
iniţierea cât şi susţinerea activităţii.
 VOINŢA INHIBITORIE sau negativă are rolul de a asigura
stăpânirea de sine prin conduita de amânare. Acest tip de
voinţă este achiziţionat mai târziu în dezvoltarea personală

PSIHOPATOLOGIE

Tulburări cantitative: HIPERBULIA, HIPOBULIA, ABULIA

Tulburări calitative DISABULIA (hipobulie acompaniată de o stre de
peerplexitate) PARABULIA (hipobulie determinată și însoțită de acte
motorii parazite)
Comportamentul impulsiv IMPULSIVITATEA
ACTIVITATEA

DEFINIȚIE: Activitatea este reprezentată de ansamblul actelor motorii

întreprinse de individ. Activitatea este orientată de gândire şi susţinută
de voinţă (voinţa pozitivă).

PSIHOPATOLOGIE

Tulvurări cantitative HIPERKINEZIE, HIPOKINEZIE, AKINEZIE

Tulburări calitative PARAKINEZII
PROCESELE MENTALE DE SINTEZĂ
Sunt reprezentate de:
- Conştiinţă
- Temperament
- Caracter
- Personalitate

CONŞTIINŢA:

Constă în realizarea (în sens perceptiv şi nu comportamental)

propriilor percepţii, gânduri şi sentimente. Câmpul conştiinţei este în
mare parte superpozabil cu percepţiile, gândurile şi trăirile afective care
pot fi verbalizate.

Se disting în principal două variante ale conştiinţei: conştiinţa

autopsihică şi conştiinţa allopsihică:
 Conştiinţa autopsihică se referă la percepţia propriei
persoane, având un caracter autobiografic.
 Conştiinţa allopsihică este reprezentată de percepţia mediului
înconjurător şi a anturajului, dar şi de orientarea în timp şi
spaţiu.

Conştiinţa are două stări fiziologice: starea de veghe şi somnul.

 Somnul
o reprezintă o stare fiziologică de îngustare a conştiinţei.
o există în principal două tipuri de somn
 somnul lent
 se mai numeşte somn non-REM
 ocupă cea mai mare pondere a duratei
somnului (aproximativ 4/5 din durata totală
de somn)
 asigură odihnirea pe plan fizic
 obiectiv subiectul este imobil, prezintă
bradipnee şi bradicardie
 somnul paradoxal
 se mai numeşte somn REM
 ocupă o pondere redusă din dura totală a
somnului (restul de 1/5)
 asigură în principal odihna pe plan psihic
 este somnul cu vise
  obiectiv subiectul prezintă mişcări oculare
rapide (REM – Rapid Eye Movements),
este uşor agitat, prezintă tahipnee şi
tahicardie
o dinamica somnului pe parcursul nopţi:
 adormirea se face printr-o perioadă de somn lent
 pe parcursul nopţii perioadele de somn lent
laternează cu cele de somn paradoxal
 perioada de somn lent urmată de perioada de
somn paradoxal delimitează un ciclu de somn
 pe parcursul nopţii se succed 4 – 5 cicluri de
somn
 în paralel cu derularea somnului, perioadele de
somn lent se scurtează (de la 1 h la 15 min) în
vreme ce cele de somn paradoxal cresc în durată
(de la 1-2 min la 30 min)
 trezirea se realizează în ultima perioadă de somn
paradoxal
Probe specifice de evaluare
Pentru conştiinţa autopsihică: solicitarea de date autobiografice (nume,
vârstă, data naşterii, data absolvirii liceului, etc.).
Pentru conştiinţa allopsihică: recunoaşterea persoanelor din proximitate
sau a rolului acestora, recunoaşterea locului în care se află şi orientarea
corectă în timp (ziua – nu neapărat data, ci ziua din săptămână, luna şi
anul).

TEMPERAMENTUL

Temperamentul este constituit din particularităţile înnăscute de

reactivitate motorie şi afectivă. Aceste particularităţi se validează în parte
chiar imediat după naştere.

CARACTERUL

Caracterul este reprezentat de modalităţile comportamentale şi

expresive constante, care determină stilul acţiunilor şi atitudinilor
făcându-le, în consecinţă, predictibile pentru sine, dar şi pentru cei din
jur. Caracterul se constituie prin procese de învăţare.
 PERSONALITATEA

Atât temperamentul cât şi caracterul sunt incluse în personalitate.

Temperamentul este partea înnăsctă a personalităţii iar caracterul partea
dobândită. Personalitatea este procesul mental de sinteză care reuneşte
toate procesele mentale elementare, fiind reprezentat de caracteristicile
cognitive, afective şi conative ale unui individ.

Personalitatea a fost abordată după mai multe paradigme.

CURENTUL PSIHODINAMIC are la bază ideea că personalitatea

este alcătuită din trei sectoare (Id, Ego şi Superego):
 Id – sectorul inconştient: este sediul instinctelor primare
 Ego: este partea executivă a Id
 Superego: este format din sistemul personal de principii şi
valori
Personalitatea se validează în special prin comportament,
comportament care are la bază conflictele mentale interne sau
intrapsihice (conflicte generate de confruntarea celor trei sectoare).

CURENTUL COMPORTAMENTAL consideră că personalitatea are

la bază procesele de învăţare din experienţă şi din confruntarea cu
mediul şi anturajul.
Mecanismele învăţării sunt reprezentate de:
 Condiţionarea clasică (Pavlov)
 Condiţionarea operantă (Skinner)
 Învăţarea socială (Bandura).

CURENTUL UMANIST stipulează că personalitatea este rezultatul

unui proces natural sau firesc de creştere, proces care este totuşi ghidat
de anumiţi factori (precum modul personal de percepţie şi interpretare a
realităţii – Rogers, sau motivaţia – Maslow).

TEORIA TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE sau CURENTUL

BIOLOGIC conform căruia personalitatea este alcătuită din mai multe
trăsături, unele principale altele secundare, toate aceste trăsături putând
însă să fie descrise printr-un număr precis de dimensiuni ale
personalităţii. Aceste dimensiuni au o bază genetică şi un substrat
neurofiziologic specific.
Eysenk consideră că există trei astfel de dimensiuni
 Psihoticism
 o Constă în: comportament agresiv, cruzime, ostilitate,
desconsiderarea normelor sociale şi a sentimentelor
celorlalte persoane.
 Extro-introversie
o Persoanele extroverte: sociabile, vorbăreţe, pline de
iniţiativă şi în continua activitate, căutând cu interes
experienţe indeite.
o Persoanele introverte sunt tăcute, retrase, inactive.
 Instabilitate-stabilitate emţională:
o Persoanele instabile emoţional sunt mereu îngrijorate,
anxioase, dezvoltă cu uşurinţă emoţii negative precum
tristeţe, deznădejde, disperare.
o Persoanele stabile emoţional sunt calme şi relaxate.
Costa şi McCrae propun modelul cu cinci dimensiuni ale
personalităţii:
 Neuroticism – corespunde stabilităţii-instabilităţii emoţionale
 Extro-introversie – aceleaşi caracteristici ca în modelul
anterior
 Caracter agreabil – se referă la o atitudine pozitivă faţă de
alte persoane, dispuse să ajute sau să coopereze
 Caracter deschis – constă în deschidere şi interes pentru nou
 Conştiinciozitate – constă în organizare, planificare cu
respectarea termelor, ambiţie, seriozitate şi respectarea
cuvântului dat
Cloninger propune un alt model cu şapte dimensiuni.

Toate aceste curente pot fi sintetizate prin ideea că personalitatea

are la bază anumite predispoziţii moştenite, bazate pe factori genetici.
Aceste predispoziţii se validează mai mult sau mai puţin în funcţie de
interacţiunea individului cu mediul şi semenii.

Probe specifice de evaluare

Interviul semistructurat sau nestructurat este utilizat în practica clinică.
Testele de personalitate sunt utilizate în evaluarea psihologică:
 Teste obiective: constau în întrebări cu două sau mai multe
variante de răspuns. Există două variante de teste obiective:
- Teste categoriale. Cel mai cunoscut este Minnesota
Multiphasic Personality Inventory (MMPI).
- Teste dimensionale: NEO Inventory, Karolinska Scales of
Personality (KSP) sau Temperament Character Inventory
(TCI).
 Teste proiective:
- Teste în care se solicită interpretarea unor stimuli ambigui:
testul Rorschach, sau Thematic Apperception Test (TAT).
- Teste de ordonare: testul Szondi sau testul Lustcher.
- Teste de construcţie sau de desen: testul arborelui.