You are on page 1of 2

Motivația

1. Definiție și caracterizare

Motivația reprezintă factorii psihologici sau fiziologici responsabili pentru declanșarea, menținerea,
orientarea și încetarea comportamentului.
Orientarea comportamentului se referă la modul în care subiectul (uman sau animal) interacționează cu
stimulii: unii stimuli sunt căutați, iar alții sunt evitați.

2. Factori ai motivației
Motivația intrinsecă desemnează factorii motivaționali care își au originea în procesele fiziologice și
psihologice interne ale persoanei. Motivația extrinsecă desemnează factorii motivaționali care își au originea
în obiecte și evenimente care se află în exteriorul persoanei.

2.1 Motivația intrinsecă

2.1.1 Pulsiunile
Homeostazia reprezintă tendința organismului de a menține o stare de echilibru caracterizată prin anumiți
parametri vitali. Cînd echilibrul se deteriorează, organismul detectează dezechilibrul și inițiază tendințe
specifice către acțiune care au drept rol restabilirea echilibrului. Aceste tendințe poartă numele de pulsiuni.
Odată apărută, pulsiunea reprezintă un factor care împinge și organismul către acțiune oferind de asemenea
energia necesară desfășurării acțiunii.

2.1.2 Activarea neurofiziologică


Activarea neurofiziologică (AN) un fel alertă difuză a sistemului nervos, fiind asociată cu starea de veghe,
emoțiile intense precum frica, anxietatea, furia sau bucuria și somnul REM. AN este de asemenea asociată cu
comportamente vitale pentru supraviețuire precum agresivitatea, fuga, reproducerea .
Conform teoriei activării neurofiziologice optime, subiecții sunt motivați să caute un nivel mediu al
AN, cautînd să crească nivelul de activare cînd este prea scăzut și să îl reducă dacă este prea ridicat. Această
teorie explică comportamentele de explorare și căutarea de senzații prin nevoia oamenilor sau a animalelor
de a crește AN pentru a o aduce la un nivel optim.

2.1.3 Ierarhia trebuințelor


Pentru A. Maslow, atît motivele fiziologice cît și cele psihologice reprezintă clase diferite de trebuințe care
au priorități diferite de satisfacere. Aceste clase de trebuințe formează o ierarhie care poate fi reprezentată
grafic ca o piramidă. Trebuințele de baza piramidei au prioritatea de satisfacere cea mai ridicată, iar cele de
la vîrful piramidei au cea mai scăzută prioritate de satisfacere. Existența unei priorități în satifacerea
trebuințelor presupune că persoana nu va întreprinde acțiuni pentru satisfacerea trebuințelor de la un nivel
dacă trebuințele de la nivelele anterioare nu au fost încă satisfăcute.

2.2 Motivația extrinsecă

2.2.1 Motivația apetitivă și motivația aversivă


Stimulii care facilitează supraviețuirea și transmiterea genelor motivează organismul să se apropie de ei și să
reacționeze pe plan afectiv prin plăcere în momentul cînd îi obține. Acești stimuli se numesc motivație
apetitivă. Stimulii care produc consecințe indezirabile pentru organism motivează organismul să îi evite și să
reacționeze prin durere cînd ajunge în contact cu ei. Acești stimuli se numesc motivație aversivă.

2.2.2 Condiționarea clasică


Condiționarea clasică presupune asocierea a doi stimuli: un stimul necondiționat (SNec) și un stimul neutru
(SN). Stimulul necondiționat are proprietatea de a determina întotdeauna un răspuns predefinit al
organismului, denumit răspuns necondiționat (RNec). Stimulul neutru este un stimul care în mod obișnuit nu
produce niciun răspuns. Asocierea repetată a percepției stimulului neconditionat cu stimulul neutru face ca,
după un număr de repetări, perceperea stimulului neutru să producă aceeași reacție ca perceperea stimulului
necondiționat. Un stimul neutru care ajunge să producă un răspuns identic cu cel provocat de un stimul
necondiționat se numește stimul condiționat (SC). Răspunsul provocat de stimulul condiționat se numește
răspuns conditionat (RC). Dacă asocierea SNec-SC nu se mai repetă, condiționarea se stinge, adică dispare
asocierea dintre SNec și SC.
Prin condiționare clasică stimulii neutri pot să devină predictori ai stimulilor necondiționați,
ajungînd astfel să motiveze comportamentul.

2.2.3 Incitatorii
Stimulii care motivează organismul să inițieze comportamente care au ca scop obținerea lor se numesc
incitatori. Incitatorii pot fi împărțiți în 2 categorii. Incitatorii primari sunt stimuli pe care organismul este
motivat să îi caute fără să fi învățat vreodată să facă acest lucru. Incitatorii secundari și-au dobîndit valoarea
pe care le-o acordăm ca urmare a învățării.
Comportamentul poate fi declanșat în același timp atît de motivații intrinseci cît și de motivații
extrinseci. Pulsiunile pot acționa concomitent cu incitatorii pentru a stimula un anumit comportament.

2.2.4 Condiționarea operantă


a) Întăririle pozitive. Întăririle pozitive sunt stimuli care, prezentați după realizarea unui
comportament, cresc șansele ca în viitor comportamentul respectiv să fie repetat.
b) Întăririle negative. Întăririle negative sunt stimuli care, dacă sunt înlăturați, cresc șansele repetării
comportamentului care a dus la înlăturarea stimulului respectiv.
c) Pedepsele pozitive. O pedeapsă pozitivă este un stimul care, prezentat după realizarea unui
comportament, scade șansele ca acel comportament să fie repetat în viitor.
d) Pedepsele negative. O pedeapsă negativă constă în privarea subiectului de un stimul recompensant
după realizarea unui comportament, urmarea fiind scăderea frecvenței comportamentului respectiv.

You might also like