Professional Documents
Culture Documents
Iapa Lui Vodā - Ancuța(cea tânără), Comisul Ioniță, boierul(Vodă Sturdza), moș
Leonte, Ancuța(mama Ancuței tinere), Neculai Isac, calul lui Comisul Ioniță
Haralambie - Călugărul Gherman, Haralambie Leondari, Gheorghe Leondari, Vodă
Constantin Ipsilanti
Balaurul - Boierul Năstasă Bolomir, Irinuța, Moș Leonte
Fântâna dintre plopi - Neculai Isac, Marga, Comisul Ioniță, Ancuța cea tânără,
Bătrânul Hasanache și cei doi țigani
Cealaltă Ancuță - comisul Ioniță, Ienache coropcarul, Ancuța cealaltă, Varvara,
Costea Căruntu, Todoriță Catana
Județ al sărmanilor - Comisul Ioniță, Ancuța cea tânără, Constandin Motoc, soția
ciobanului, Vasile cel mare(hoțul), Răducan Chioru
Negustor lipscan - comisul Ioniță, moș Leonte, Ancuța cea tânără, Daiman Cristișor
(negustor lipscan), Hoțul, Privighetor, Graniceri
Orb sărac - Constandin (orbul), Duca-Vodă, hoții din pădure, prietenul orbului, baba,
comisul Ioniță
Istorisirea Zahariei Fântânarul - Boierul Dinachi Mânza, Aglaița, Ilieș Ursachii,
Zaharia
6. Rezumat:
Întâmplarea paovestita are legatura cu iapa din care se tragea acest cal si
care se petrecuse pe vremea lui Mihai Voda Sturza si-l are ca protagonist
pe comisul Ionita atunci când era tânar si când hangita era " cealalta
Ancuta, mama acesteia ". Dupa ce se odihnise la han, comisul Ionita
ureaza sanatate unui boier care tocmai se oprise la han si care-l întreba
de unde este si încotro se duce. Ionita îi relateaza ca este razes din
Draganesti, de lânga Suceava si avea de gând sa mearga la Voda, ca sa-i
rezolve un proces pe care-l avea de multi ani cu un " corb mare
boieresc ", pentru pamântul mostenit din mosi- stramosi. Comisul Ionita
ducea cu el toate documentele doveditoare, iar daca nici Voda nu-i va
face dreptate, "atunci sa pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de
coada ! ". Ajuns la Curtea Domneasca, Ionita constata ca ca boierul cu
care vorbise la han era însusi Voda. Acesta îi face dreptate si-l întraba ce
s-ar fi întâmplat daca nu i-ar fi rezolvat necazul. Ionita îi raspunse
râzând : " Eu vorba nu mi-o iau înapoi.Iapa-i peste drum ! "
De aceea, spune el acum, toti trebuie sa se uite la calul sau cel roib, ca la un lucru rar, pentru
ca el se trage din Iapa lui Voda.
Haralambie fusese " un arnaut domnesc " care se facuse haiduc si " multi
boieri si negustori si norod " avusera de suferit din cauza cruzimolor lui.
Voda Ipsilant a dat porunca sa fie prinsi vrajmasii, dar mereu biruia
Haralambie, care se "tragea pe poteci si prin munti " numai de el stiute.
Atunci, Domnitorul a luat hotarârea sa-l trimita pe Gheorghie leondari,
fratele haiducului, care era tufecci-basa, " om cinstit si viteaz ", singurul
care putea sa-l prinda, pentru ca îi cunostea obiceiurile si salasurile. Dupa
o haituire de opt zile, Haralambie s-a refugiat acasa la Gherman, care era
copil si-l cunostea, pentru ca venea deseori pe la el si-l mângâia pe
crestet. Abia acum îsi da seama copilul ca acesta era tatal lui. Casa era
înconjurata de oamenii lui Voda, condusi de Gheorghie, care, dupa ce si-a
somat fratele sa se dea prins, " l-a pacalit cu hamgerul si l-a doborât ".
Gheorghie s-a înfatisat la Divan si a pus capul fratelui sau " pe naframa
rosa, la picioarele lui Voda ", apoi a cerut sa fie eliberat din armata
domneasca si lasat sa se retraga pe " pamânturile lui ". Apoi, " pentru
durerea si ispasirea sa si pentru iertarea sufletului cel ratacit ", a
construit o biserica în Iasi, cu hramul Sfântului Haralambie, la care se
ducea calugarul Gherman sa se închine pentru iertarea pacatelor
parintilor sai.
Dupa ce îsi revine din tulburarea produsa de istorisirea monahului,
comisul Ionita le spune oaspetilor ca o sa le povesteasca ceva " cu mult
mai minunat si mai înfricosator ".
" BALAURUL " este povestita de mos Leonte, care vazuse balaurul
atunci când era flacau " trecut de douazeci de ani ", pe când învata de la
tatal sau mestesugul de " zodier si vraci ".
Traise pe vremuri, în satul Tupilati, " un boier mare si fudul ", pe nume
Nastasa Bolomir, care avea " o barba mare cât o coada de paun ". El
fusese însurat prima oara cu fata unui boier, care neputând îndura
" mâniile si asprimile lui ", s-a întors plângând la parintii sai. A doua
nevasta era vaduva unui grec, Negrupunte, femeie frumoasa si bogata,
care a murit dupa doi ani, când devenise " galbana si ovilita ". Desi toate
femeile fugeau de boier, caruia i se dusese vestea ca-i mureau nevestele,
Nastasa Bolomir s-a însurat prin surprinderea tuturor, cu " o copila ca de
saptesprezece ani ", care " râdea parca era soarele " si pe care o adusese
de la Iasi. Cucoana Irinuta nu se ofilea, ba, dimpotriva, era îmbujorata si
vesela, iar boierul era din ce în ce mai posac si-i facea toate poftele.
Zodierul se duce apoi în graba mare la hanul celeilalte Ancute si-i spune
ca boierul îsi banuieste nevasta si ca el se teme pentru ce o sa pateasca
Irinuta la întoarcere. Hotarât sa o astepte la han pentru a o preveni, tatal
lui mos Leonte opri trasura în care era cucoana Irinuta însotita de tânarul
si frumosul Alexandrel si le spune de primejdie. Tocmai atunci, într-un nor
de pulbere, vine ca vântul boierul cu slujitorii dupa el si porunceste ca
zodierul sa fie jupuit de piele pentru necredinta, iar Irinuta si Alexandrel
sa fie legati de rotile carutei si sa fie dusi " numa-ntr.o goana la Iesi,
pâna-n ogada la sfânta Mitropolie ! ". Cuconita a sarit însa, " sprintena,
subtire si mânioasa ca o vipera " si l-a înfruntat cu ura pe barbatul ei, iar
copilului Leonte i s-a parut ca-i crescuse ghiare la mâini si cornite în par.
Dintr-o data cerul s-a miscat rotindu-se, un muget îngrozitor a umplut
vaile si totsi cei de fata au vazut "balaurul venind în vârtej rasucit, cu
mare iuteala", luându-l pe boier si amestecâdu-i " barba cu vârtejul ",
arucându-l aproape mort într-o râpa. De aici i s-a tras boieruli Bolomir
moartea , iar de Irinuta, " dracusorul cel balan ", nu s-a mai auzit nimic si
nimeni n-a mai vazut-o vreodata.
" Fântâna dintre plopi " este o idila. Îm lumina " soarelui auriu " care
stralucea într-o " liniste ca din veacuri ", oaspetii de la hanul Ancutei
zaresc pe drum un calaret care, nu peste mult timp, poposi si el la
han.Comisul Ionita îl întâmpina cu bucurie, recunoscând în drumetul
singuratic pe Neculai Isac, capitan de mazâli. Ancuta o auzise pe mama ei
vorbind despre acest capitan, pe care " erau sa-l omoare niste tigani ", o
" poveste înfricosata " pe care nu o mai tinea minte.
Ancuta îi aduce oaspetelui " un cofaiel plin " si o " ulcica noua ", lautarii
venisera mai aproape, " sunând din strune ", iar comisul Ionita îl invita
" sa cinstim domnia ta o ulcica de vin nou " si-l roaga sa le povesteasca
" întâmplarea de demult ". Neculai Isac accepta sa bea vinul, care este
bun în tovarasie, numai " dragostea cere singuratate ".
A doua zi, Neculai o întâlneste pe Marga la " fântâna dintre plopi ", care-l
astepta sa-i multumeasca pentru banutul de argint, pa cre-si cumparase
niste ciubotele, apoi fata " se mistui undeva, pe sub zidurile hanului ".
Neculai si-a continuat drumul spre Pascani, urmat de câinele lui
credincios, Lupei, dar gândurile îi erau la frumoasa tiganca, " nu v-as
putea spune ce-am grait cu oamenii pe unde am trecut, nici ce-am
vazut ; caci aveam în minte chipuri si vedenii care ma duceau ca-n zbor
aiurea ".
Dupa ce pleaca barbatul la treburi, muierea îsi pune testemelul rosu , iese
prin fundul gradinii si se duce direct la curtea boiereasca. Barbatul se
duse si el sa descarce sacii în hambare, apoi venise la curte ca sa fie scris
în catastif de catre gramatic. Dar în cerdac iese boierul care-l întreaba ce
are cu muierea de o bate si o asupreste si apoi "i-a fulgerat cu palma
peste gura". Barbatul o vede pe Ilinca la fereastra conacului, dar în clipa
aceea boierul îl loveste cu harapnicul peste tot corpul. Când scapa de
boier, plin de sânge, "haidaii curtii" l-au batut cu pumnii, iar omul a "bolit
trei zile, muscând scândura laitii"
Dupa ce a scapat cu chiu cu vai din toate acestea, a fugit în munti catre
Rarau si s-a angajat ca slujba la niste ciobani, pâna când a prins si el
mestesugul si "a avut el mioare si berbeci".
Ajunsi aici chiar în ziua Înaltarii, tocmai ieseau oamenii din biserica, iar
între ei era si Raducan Chioru.
Dupa un mic scandal din fata Bisericii, ciobanul "statu iarasi închis în
mâhnire ca mai nainte, fara bucurie si fara lumina, ca-n negurile
muntelui".
Într-o seara, sosesc la han, cu larma mare, niste oameni îmbracati în alb
si carute cu coviltir, din care "un barbat barbos" se îndrepta catre Ancuta
cu urari de bun gasit. Hangita îl recunoaste pe negustorul Damian
Cristisor. El venea cu marfa de la Lipsca si se îndrepta spre Iasi.
Ajunsi în "târgul cel mare al Chiului" cei doi au trait bine, si-au deprins
atunci si alte cântece de jale. Dupa ce a murit Ierofei, orbul s-a înhaitat
cu altii cu care a strabatut lumea întreaga.
Ducându-se în satul natal, afla ca nu mai traia nimeni din familia lui.
Atunci el a auzit de hanul Ancutei, unde venise cu multi ani în urma, iar
acum e bucuros sa poposeasca din nou aici.
Era în vremea lui Duca-Voda, care domnea asupra tarii Moldovei, având o
mare lacomie pentru aur si argint si punând biruri mari asupra
moldovenilor. Slujitorii domnului umblau calare prin sate si luau bani.
Într-o zi nemaiputând îndura oprimarea niste necajiti s-au dus la
moastele sfintei si l-au pârât pe Duca-Voda.
Cumparând cu ultimii bani o sanie si o iapa, Voda ajunse la acest han, dar
a fost alungat de acolo si pâna la urma Voda si-a gasit sfârsitul în niste
locuri pustii.
Când era flacau, Zaharia fusese chemat la curte de boierul Dimachi Mârza
din Pastraveni, ca sa gaseasca ca sa gaseasca cel mai bun loc pentru a
sapa o fântâna. Zaharia avea si acum la el o cumpana din lemn pe care o
mostenise. Cu aceasta cumpana a reusit el gaseasca loc în poiana unde
sa faca fântâna.
"Eroii nu povestesc spre a-si usura sufletul, ori spre a reda viata; ci
pentru a se sustrage vietii si mortii" (Nicolae Manolescu-"Imaginarul
sadovenian").