Universitatea „Ovidius” Constanta

Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative

Mitul lui Sisif si Zalmoxis

Ivanov Alexandra

Profesor coordonator : Ibram Nuredin

Anul I – Semestrul II
 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative

Mitul lui Sisif

Sisif este eroul absurd. Acest om, condamnat sa urce neincetat o stanca in
varful muntelui si apoi sa ii astepte coborarea, este intruchiparea eroului absurd, conform
lui Camus. Repovestind mitul lui Sisif, Camus creeaza o imagine extrem de puternica cu o
forta imaginativa care insumeaza intr-un mod emotionant continutul discutiei intelectuale
care o preceda in carte.

Ni se spune ca Sisif este eroul absurd „atat prin pasiunile sale cat si prin torturile
sale”. Dispretul sau fata de zei, ura sa fata de moarte si pasiunea sa pentru viata i-au adus
acea ingrozitoare pedeapsa in
care intreaga sa fiinta este
muncita fara nici un rezultat”. Sisif
este constient de acest blestem si
tocmai in aceasta consta tragedia
sa. Nu e adevarat ca in timpul
coborarii el nutrea speranta ca va
reusi, ca munca sa il va elibera de
chinuri. Insa Sisif este in mod
evident constient de dimensiunile
propriei sale nefericiri.

Tocmai aceasta
constientizare lucida a destinului
sau transforma chinul sau intr-o
victorie. Aceasta trebuie sa fie o
victorie deoarece insusi Camus
spune :„Il parasesc pe Sisif la baza
muntelui. Intotdeauna cineva isi
poate gasi din nou povara.”

Insa Sisif ne invata ce

inseamna adevarata fidelitate
care neaga zeii si inalta stancile. De asemenea si Sisif trage concluzia ca totul este bine.
Universul de acum inainte fara stapan nu ii mai pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom al
acelei stanci, fiecare colt mineral al acelui munte intunecat constituie o lume in sine insusi.
Lupta insasi inspre inaltimi este suficienta pentru a umple inima unui om. Trebuie sa ni-l
imaginam pe Sisif fericit.

Viata si chinul lui Sisif sunt transformate intr-o victorie, concentrandu-se asupra
libertatii sale, asupra refuzului de a spera si asupra constiintei absurdului acestei situatii.
 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative

Sisyphus – Franz von Stuck

 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative
 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative
 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative

Mitul lui Zalmoxis

Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Samolxis) a fost considerat de mulți autori

români ca și zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră chiar că a facilitat
convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism; această
teorie este mai ales vehiculată de mediul creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta
predispoziția românilor pentru creștinism. Această idee se află în opoziție cu opinia mai
multor cercetători mai recenți cu metode mai științifice care afirmă că religia geților ar
fi fost politeistă, precum erau și religiile celorlalte popoare indo-europene și că geții nu
reprezintă excepția istorică.

În afară de discuția despre monoteismul sau politeismul geților mai există o a

două discuție care privește caracterul htonic, subpământesc, sau uranian, celest, al
zeității.

Toate discuțiile despre Zalmoxis pornesc de la un text al istoricului antic Herodot

care îl menționează când vorbește despre geți. Alte surse sunt mai ales Strabon și
Iordanes care, chiar dacă adăugă multe amănunte, îl copiază pe Herodot, după cum
arată tânărul cercetător Dan Dana care i-a dedicat teza sa de doctorat lui Zalmoxis,
opera care este până acum cea mai completă existentă despre acest subiect.

Herodot spune că unii îi spun lui Zalmoxis și Gebeleizis, ceea ce a provocat

discuții între savanți ca să se știe dacă chiar este un alt nume pentru Zalmoxis sau dacă
este numele unei alte zeității confundată de Herodot cu Zalmoxis.

Vasile Pârvan, probabil ca să „salveze” monoteismul get, a afirmat că unii

cercetători atribuie în mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munții Haemus -
munții Balcani) culturi și zeități care au fost specifice numai tracilor sudici aflați sub
influența grecilor, făcând de Gebeleizis un zeu specific trac. Însă, rudenia geților și
tracilor rămâne subiect de alte discuții.

Nicolae Densușianu a argumentat că numele vine de la „Zeus moș”.

Mircea Eliade afirmă ca numele zeului dac venea din frigianul zalmos care
însemna lup, din acestea putem spune că numele zeității este de fapt Zalmoxis, și nu
Zamolxis. Însă, fiind că limba getică nu a fost scrisă, lingvistica getică rămâne o încercare
foarte riscantă.

Alături de forma Zalmoxis care apare a fi cea reală (prezentă la Herodot, Platon, Diodor
din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, etc.), antichitatea cunoștea și forma Zamolxis
(Lucian, Diogenes, Laertios, etc.). Eliade observă că una dintre forme poate deriva prin
metateza celeilalte. Porphiros, explică varianta Zalmoxis prin cuvântul trac zalmos,
„piele, blană”, ceea ce se acordă cu o anecdotă conform căreia, la nașterea lui, o blană de
urs a fost aruncată peste Zalmoxis. Din această etimologie, unii autori au dedus că
Zalmoxis ar fi fost la origine un Bärengott (zeu-urs). Ipoteza este reluată de Ryhs
Carpenter care îl așază pe zeul get printre alți „sleeping bears” („urși dormind” ).
 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative

Cealaltă etimologie interpretează numele plecând de la tema zamol, pentru care

Matthäus Prätorius (1688) propusese sensul de pământ. În 1852, Cless îl compară pe
Zalmoxis cu zeul lituanian al pământului, Zameluks. Paul Kretschmer, în 1935, a
elaborat o demonstrație lingvistică, discutând în paralel Zemelô (de pe inscripțiile
funerare greco-frigiene din Asia Mică), tracul zemelen (pământ) și Semele (zeița
pământului, mama lui Dyonisus), termeni care derivă din tema protoindoeuropeană
*g'hemel-, pământ, sol, aparținând pământului (cf. și avesticul zam, pământ, lituanianul
žêmé, letonul zeme, vechi prusacul same, semme, vechiul slav zemlia, „pământ, țară”).
Nici ipoteza lui Kretschmer nu putut fi acceptată, dar Eliade a remarcat că are meritul de
a fi încercat explicarea faptului cunoscut că Zalmoxis și Gebeleizis erau de fapt nume
date unui singur zeu suprem.

O altă ipoteză are în vedere partea onomastică Zelmo-, de exemplu Zelmoutas și în

numele compuse, cu -zelmis: Aulouzelmis, Abro-, Dala-, Dole, Ebry-, Mesto, din
protoindoeuropeanul *g'hel- „a sclipi; galben; verde *soare” sau *g'el- „limpede,
luminos”. De asemeni în Zalmodeghikos (v. Zalmodegicos); Zermodeghikos și Zoltes.
Cuvântul *soare nu este altfel format decât prin pronumele reflexiv „Se” + rădăcina
„g'hel”.
 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative
 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative
 Universitatea „Ovidius” Constanta
Facultatea de arte – Pedagogia artelor plastice si decorative