REFERAT

Prof. Dr. BREZULEANU Strejarel

Studentă: Ciucă (Manoliu) Alina Florentina

Anul IV, Semestrul II

2017-2018

1
 APLICATII ALE
CERCETARII
OPERATIONALE IN
EXPLOATATIILE
AGRICOLE

2
 Cercetarea operationala ca disciplina sa desprins din grupul disciplinelor
economice aplicative avand ca scop principal abordarea unor probleme practice prin
intermediul matematicii, econometriei, analizei economice, fiind utilizata cu precadere la
inceput in sistemele bine organizate(aparare), astfel:
 „cercetare operaţională“ a fost utilizat pentru prima dată în anul 1939
 administraţie centrală sau locală
 activităţi industriale în diverse organizaţii sociale
 spitale, şcoli, sindicate, biblioteci
 agricultură-aplicabilitatea datorită diversificării ramurilor de producţie, a
influenţei factorilor de producţie şi a factorilor naturali, precum şi a proceselor
permanente de optimizare a resurselor.
Metodele cercetării operaţionale
 conservarea resurselor de apă,
 optimizarea tehnologiilor de producţie,
 planificarea regională şi locală a producţiei agricole

ELEMENTE CARE AU DUS LA APARITIA CERCET OP

Necesităţile impuse de prima revoluţie industrială din Anglia au fost cele care au
condus la dezvoltarea cercetării operaţionale ca ştiinţă independentă.
Până la mijlocul secolului trecut, majoritatea unităţilor de producţie foloseau
foarte puţini oameni. Apariţia maşinilor-unelte a permit înlocuirea omului cu maşina, ca
sursă de energie iar dezvoltarea sistemelor naţionale de transport şi comunicaţii au
impulsionat evoluţia industriei întreprinderilor, devenea din ce în ce mai greu ca întreg
procesul de conducere să fie asigurat de un singur om. De aceea proprietarul, iar mai
târziu directorii de profesie, au început să atribuie altora câte o parte din sarcinile sale.
Au început să apară serviciile de producţie, finanţe, personal, comercial, cercetare
şi proiectare.
Dezvoltarea industrială ulterioară a impus o diferenţiere şi mai accentuată.
Astfel, serviciul producţie a fost divizat în
 aprovizionare,
 întreţinere şi reparaţii,
 transport,
 control de calitate şi
 planing, (planificarea lucrului pe maşini şi utilaje).
Pe măsura creşterii şi răspândirii populaţiei, au apărut noi pieţe de desfacere şi s-
au descoperit surse noi de materii prime. Ca rezultat, operaţiile industriale s-au dispersat
geografic. A devenit un lucru comun ca aceeaşi firmă să dispună de mai multe
întreprinderi şi de mai multe oficii comerciale, fiecare dintre acestea având propriul lor
conducător.
Pe măsura dezvoltării fiecărei noi activităţi de conducere, au apărut noi ştiinţe
aplicate, având rolul de a sprijini activitatea respectivă. Astfel, odată cu utilizarea
cunoştinţelor de statistică şi psihologie, s-a dezvoltat o altă ştiinţă, organizarea producţiei.
Au apărut şi alte discipline aplicative:

3
 studiul fenomenelor de conjunctură,
 microeconomia industrială,
 psihologia şi sociologia industrială.
Specializarea continuă a funcţiilor de conducere a determinat o specializare din ce
în ce mai accentuată a disciplinelor ştiinţifice corespunzătoare.
Au apărut discipline ca:
 tehnologia materialelor,
 controlul statistic al calităţii,
 teoria reînnoirii,
 teoria siguranţei,
 marketingul.

CEREREA DE CONSUM SI APARITIA STOCURILOR

Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor este nemijlocit legată de cunoaşterea
elementelor prin care se caracterizează procesele de stocare şi care determină nivelul de
formare al stocurilor:
CEREREA DE CONSUM, element de bază în funcţie de care se determină
nivelul şi ritmul ieşirilor, volumul şi ritmul necesar pentru intrări şi nivelul stocului.
Cererea de consum reprezintă numărul de produse solicitate în unitatea de timp. Acest
număr nu coincide întotdeauna cu cantitatea vândută deoarece unele cereri pot rămâne
nesatisfăcute datorită deficitului în stoc sau întârzierilor în livrare. Evident, dacă cererea
poate fi satisfăcută în întregime, ea reprezintă cantitatea vândută.
După natura ei, cererea poate fi:
a. determinată - cererea pentru o perioadă e cunoscută şi poate fi constantă
pentru toate perioadele sau variabilă pentru diferite perioade;
b. probabilistă - cererea e de mărime sau frecvenţă necunoscute, dar
previzibile şi reprezentată printr-o repartiţie de probabilitate dată.
Caracteristicile şi tipul cererii se stabilesc pe bază de observaţii, prin studii asupra
perioadelor trecute.
Stabilirea caracteristicilor şi tipului de cerere pe baza observaţiilor, prin studii
asupra perioadelor trecute, nu este satisfăcătoare, din cel puţin două motive:
- presupunând că şi în viitor cererea ar urma aceeaşi repartiţie de probabilitate ca în
perioadele trecute, parametrii ei nu se menţin întotdeauna;
- se exclude posibilitatea influenţei unor fluctuaţii sezoniere asupra cererii.
Cererea probabilistă poate fi stabilă din punct de vedere statistic sau nestabilă din
punct de vedere statistic (sezonieră).
c. necunoscută - cererea pentru care nu dispunem nici de datele necesare
stabilirii unei repartiţii de probabilitate (este cazul, de exemplu, al produselor noi).

CERCETARE OPERATIONALA SI DISCIPLINELE INRUDITE

Cercetarea operaţională este una din disciplinele care a apărut către sfârşitul
primei jumătăţi a secolului nostru şi s-a dezvoltat spectaculos în special în ultimii ani, în
strânsă legătură cu o serie de alte discipline ale organizării şi conducerii, cum ar fi
cibernetica, informatica sau analiza sistemelor.

4
CONTINUTUL SI CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE CERCETARII
OPERATIONALE
În multe lucrări de specialitate pot fi întâlnite diverse definiţii ale cercetării
operaţionale, dar au existat şi multe argumente în favoarea ideii căreia cercetarea
operaţională nu poate fi definită. Examinând definiţiile propuse, trebuie să ne reamintim
că nici cele mai vechi ştiinţe şi nici ştiinţa în sine nu a fost niciodată definită într-un fel
care să fie acceptat de majoritatea celor care se ocupă de ştiinţa respectivă. Încercând să
luăm în considerare toate activităţile şi domeniile de activitate cu care se întrepătrunde,
vom încerca să dăm o definiţie cât mai completă a cercetării operaţionale care să
constituie o bază folosirea pentru înţelegerea noţiunii acestei ştiinţe, mai ales dacă avem
în vederea istoria dezvoltării acestei ştiinţe.
Astfel putem considera ca cercetarea operaţională reprezintă: aplicarea metodelor
ştiinţifice de către o echipă interdisciplinară la studiul problemelor legate de conducerea
sistemelor organizate în scopul obţinerii unor soluţii care să servească cât mai bine
interesele organizaţiei în ansamblu.
Principalele caracteristici ale cercetării operaţionale care pot fi desprinse din
această definiţie sunt următoarele:
- Abordarea în ansamblu a problemelor;
- Folosirea unei grupe de specialişti din diferite domenii;
- Utilizarea metodelor ştiinţifice la problemele de conducere.

CHELTUIELI VARIABILE PENTRU CALCULUL MBS IN ZOOTEHNIE

Cheltuielile variabile se deduc din valoarea Q brute si sunt reprezentate de costuri
de inlocuire a animalelor, materialului biologic si animale cumparate pentru ingrasare,
costul furajelor, furajele concentrate achizitionate sau produse in ferma, furajele de volum
sau cele care sunt utilizate pt intretinerea animalelor, costuri de servicii sanitar veterinare,
costuri pt monta naturala sau artificiala, costuri cu realizarea de teste, costuri specifice de
marketing sau costuri de conditionare sau prelucrare, costuri specifice de asigurare pt
animale, baza furajera si spatiile productive si alte costuri specifice.
In determinarea MBS nu se vor lua in considerare costurile cu fortab de munca
permanente, costurile cu masinile, cu spatiile productive, cu combustibili si carburanti, cu
masinile si echipamentele sau cu lucrarile executate de terti.

STADIILE CERCETARII OPERATIONALE

Intr-un studiu de cercetare operaţională deosebim cinci stadii:
 Formularea problemei;
 Construcţia modelului;
 Obţinerea soluţiei optime;
 Testarea modelului şi evaluarea soluţiei;
 Implementarea şi actualizarea soluţiei.
Deşi, în mod normal, fazele unui studiu de cercetare operaţională încep în ordinea
dată mai sus, de regulă, ele nu se termină în această ordine. În fapt, fiecare etapă continuă
până la definitivarea studiului şi se află într-o strânsă interacţiune cu celelalte etape. De

5
exemplu, putem conchide că etapa de formulare a problemei s-a încheiat cu succes,
numai după ce au fost examinate, măcar în mare, toate celelalte etape şi în special, cea
privind implementarea soluţiei.

STOCURILE-DEFINITIE EXEMPLE
STOCURILE reprezintă cantităţi de resurse materiale sau produse (finite sau într-
un stadiu oarecare de fabricaţie) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităţilor
economice într-un anumit volum şi o anumită
structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare.
Stocul este o rezervă de material destinat să satisfacă cererea beneficiarilor,
aceştia identificându-se, după caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui
serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de
întreţinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de după
vânzare (piese detaşate).
Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre
care esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O
problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi
controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce
cantitatea stocată creşte.

TIPURI DE MODELE
 modele verbal-descriptive - folosite în toate disciplinele nematematizate,
 modele matematice,
 modele fizice analogice (de tipul machetelor statice sau dinamice),
 modele grafice etc.
În ultimele decenii însã, se contureazã din ce în ce mai mult tendinţa utilizãrii cu
precãdere, în aceste discipline, a modelelor de tip matematic, datoritã în special
capacitãţii acestora de a condensa riguros esenţialul, cât şi posibilitãţii lor de a fi
programate cu ajutorul calculatoarelor electronice, alcãtuind împreunã un instrument de
investigaţie ştiinţificã de o putere necunoscutã pânã în prezent, o prodigioasã "prelungire"
a inteligenţei umane.
1.Dupã întinderea domeniului studiat
 modelele care descriu realitatea economicã pot fi:
o macroeconomice - cele care se referã la economia naţionalã, la ramurã
(subramurã) sau la economia unui teritoriu mare (un judeţ, o anumitã zonã
industrialã, agricolã etc.)
o microeconomice - la nivel de întreprindere, HOLDING, trust, combinat
etc.
2. După natura lor
 Modelele cibernetico-economice urmãresc sã studieze relaţia dintre
intrãri şi ieşiri într-un organism economic, cu evidenţierea fenomenelor de reglare care
determinã buna funcţionare a sistemului. Majoritatea modelelor cibernetico-economice
sunt macroeconomice.
 Modelele econometrice descriu comportamentul organismelor
economice cu ajutorul unor sisteme de ecuaţii în care elementele numerice sunt
determinate statistic. Şi aceste modele sunt, de obicei, macroeconomice.

6
 Modelele de simulare încearcã sã stabileascã modul de funcţionare al
unor organisme macro sau microeconomice prin acordarea unor combinaţii de valori
întâmplãtoare variabilelor independente care descriu procesele. Prin "citirea" valorilor pe
care le capãtã în felul acesta variabilele dependente, se obţin mãrimi semnificative în
procesul studiat.
 Modelele sistemice au drept obiectiv surprinderea ansamblului
aspectelor dintr-un organism economic (de exemplu, în modelele Forrester se considerã
cã prin identificarea celor şase fluxuri caracteristice se poate cunoaşte comportarea
sistemului ca un tot).

CARACTERISTICILE MODELELOR CERCETARII OERATIONALE

 Modelele cercetãrii operaţionale se caracterizeazã prin cãutarea unei soluţii
optime sau apropiatã de optim, pentru fenomenul studiat.
 Modelele cercetãrii operaţionale se bazeazã pe o mare diversitate de procedee
matematice şi au aplicaţii la nivel macro, dar în special la nivel microeconomic.
 Ele reprezintã principalul instrument pentru optimizarea deciziilor în analiza
de sistem.
 Tipologia modelelor este foarte relativã, între grupele menţionate existând
frecvente asemãnãri şi întrepãtrunderi. Astfel, modelele econometrice sunt adesea de tip
cibernetic, simularea se utilizeazã în mai toate tipurile de modele matematice, modelele
cercetãrii operaţionale pot fi folosite în descrierea sistemicã a unui organism etc

IMPORTANTA STOCURILOR IN PROCESUL DE PRODUCTIE

Importanta stocurilor in procesul de productie este determinat de faptul ca acesta
este supus in mod aleator unei sume de perturbatii sau factori, existenta unor timpi
neproductivi determinati de defectarea utilajelor sau chiar lipsa spatiilor pentru
depozitarea corespunzatoare.
Ca urmare a actiunii acestor factori, productia poate deveni un rezultata aleator al
unei combinatii de fenomene care au loc in confomitate cu legile probabilitatii.

TIPURI DE STOCURI
În cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire:
A. din punct de vedere al producţiei stocurile pot fi de trei feluri:
a) cel de materii prime şi materiale destinat consumului unităţilor de producţie;
este vorba de stocul de producţie, stoc în amonte;
b) cel de produse finite, destinate livrării către beneficiari; este vorba de stocul de
desfacere, stoc în aval;
c) cel destinat asigurării funcţionării continue a unor maşini sau a unor linii de
fabricaţie; este vorba de stocul interoperaţional.
Ponderea cea mai mare o deţine stocul de producţie.
B. din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi:
a) stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare şi de ieşire
ale produselor între două stadii succesive ale procesului tehnologic;
b) stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble folosite de
serviciul de întreţinere , necesare înlocuirii rapide a lor în caz de avarie la instalaţiile
vitale ale întreprinderii;

7
 c) stocuri speculative; sunt mai puţin legate de activitatea agenţilor economici şi
se referă în general la produse şi materiale rare, a căror valoare nu este fluctuantă.
C. Din punct de vedere al modului de depozitare, care ţine seama şi de unele
proprietăţi fizico-chimice ale elementelor. Aşa avem: produse periculoase, voluminoase,
fragile etc.
D. Din punct de vedere al modului de gestionare avem:
a) stocuri cu gestiune normală;
b) stocuri cu “afectare directă” (comandate special pentru o anume comandă);
c) stocuri “fără gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghere
globală);
d) stocuri de produse consumabile;
E. Din punct de vedere al caracteristicilor formării şi destinaţiei lor stocurile pot fi:
a) stoc curent;
b) stoc de siguranţă;
c) stoc de pregătire sau de condiţionare;
d) stoc pentru transport intern;
e) stoc de iarnă;

CEREREA DE CONSUM SI APARITIA STOCURILOR

Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor este nemijlocit legată de cunoaşterea
elementelor prin care se caracterizează procesele de stocare şi care determină nivelul de
formare al stocurilor:
CEREREA DE CONSUM, element de bază în funcţie de care se determină
nivelul şi ritmul ieşirilor, volumul şi ritmul necesar pentru intrări şi nivelul stocului.
Cererea de consum reprezintă numărul de produse solicitate în unitatea de timp. Acest
număr nu coincide întotdeauna cu cantitatea vândută deoarece unele cereri pot rămâne
nesatisfăcute datorită deficitului în stoc sau întârzierilor în livrare. Evident, dacă cererea
poate fi satisfăcută în întregime, ea reprezintă cantitatea vândută.
După natura ei, cererea poate fi:
d. determinată - cererea pentru o perioadă e cunoscută şi poate fi constantă
pentru toate perioadele sau variabilă pentru diferite perioade;
e. probabilistă - cererea e de mărime sau frecvenţă necunoscute, dar
previzibile şi reprezentată printr-o repartiţie de probabilitate dată.
Caracteristicile şi tipul cererii se stabilesc pe bază de observaţii, prin studii asupra
perioadelor trecute.
Stabilirea caracteristicilor şi tipului de cerere pe baza observaţiilor, prin studii
asupra perioadelor trecute, nu este satisfăcătoare, din cel puţin două motive:
- presupunând că şi în viitor cererea ar urma aceeaşi repartiţie de probabilitate ca în
perioadele trecute, parametrii ei nu se menţin întotdeauna;
- se exclude posibilitatea influenţei unor fluctuaţii sezoniere asupra cererii.
Cererea probabilistă poate fi stabilă din punct de vedere statistic sau nestabilă din
punct de vedere statistic (sezonieră).
f. necunoscută - cererea pentru care nu dispunem nici de datele necesare
stabilirii unei repartiţii de probabilitate (este cazul, de exemplu, al produselor noi).

8
 CANTITATEA DE REAPROVIZIONAT
Reprezintă necesarul de aprovizionat care se stabileşte în funcţie de necesarul
pentru consum pentru întreaga perioadă de gestiune.
Cantitatea de aprovizionat (cantitatea intrată în stoc) poate fi din
producţia proprie sau obţinută prin alte mijloace şi se poate referii la fiecare resursă
separat sau la ansamblul lor.
Această cantitate e limitată de capacităţile de depozitare.

NOTIUNI DESPRE UTILIZAREA FUNCTIILOR DE PRODUCTIE IN

CERCETARE OPERATIONALA
In domeniul productiei agricole, cecetarea operationala are aplicatii cu caracter
mai mult sau mai putin din domeniul matematicii, informaticii, deoarece aparitia
diferitelor programe de calcul se bazeaza tot pe formule matematice.
In optimizarea procesului de Q, functiile de Q isi aduc aportul prin reducerea
duratei de timp necesara aflarii cantitatii optime de ingrasaminte chimice sau de alti
factori de Q.
Aceasta aplicare a functiilor de Q in domeniul agicol incearca sa identifice
efectele diferite pe care le au asupra Q agric, existenta unei game largi de combinare si
substituire a res de Q. Practic, cu eforturi diferite se pot obtine aceleasi efecte sau acelasi
efect poate fi rezultatul combinarii in diferite proportii a mai multor eforturi.
Informatiile necesare utilizarii functiilor de Q in procese optimizabile din
agricultura pot fi obtinute din literatura de specialitate de la statiuni de cercetare agricole
in teritoriu sau chiar din situatiile statistice existente la nivel de inteprinere.

LOTUL DE MAFURI SI STOCURILE

LOTUL reprezintă cantitatea cu care se face aprovizionarea la anumite intervale
în cadrul perioadei de gestiune stabilită (trimestru, semestru, an) şi care este în funcţie de
caracterul cererii.

METODA GRUPURILOR STATISTICE PT DETERMINAREA DIMENSIUNII

OPTIME A EXPLOATATIILOR
Metoda grupurilor statistice presupune in utilizatrea ei analiza unor exploatatii
agricole cu conditii naturale si economice si cu profile de productie asemantoare.
Stabilirea dimensiunii optice a exploatatiei agricole prin procedeul punctajului
presupune determinarea unor grupe distincte si omogene in functie de o anumita
caracteristica de grupare. Pt a fi relevant de recomanda ca numaul de unitati care se
incadreaza intr-o grupa sa fie suficient de de mare pentru a exprima corect caracteisticile
tipice ale fenomenelor economice, iar itinerarul dintre grupe sa fie reprezentativ.
Pt fiecare grupa se calculeaza indicatorii de eficienta economica, analitici si
statici:
 venitul total la hectar
 productivitatea muncii pe lucrator
 profitul net pe hectar
Pt fiecare indicator se poate acorda o anumita valoare cuprinsa intre 0 si 100 de
puncte. Valorile intermediare se calculeaza prin regula proportiilor multiple, iar dupa

9
definitivarea calculelor si acordarea punctajului aferent celorlalti indicatori, se determina
un indicator sintetit rezultat insumarea punctelor corespunzatoare fiecarei grupe.

CALCULUL MBS LA CULTURA GRAULUI

TIPURI DE FUNCTII DE PRODUCTIE

In agricultua putem utiliza :
 Functii liniare y = a + bx
 Functii neliniare (polinomiale de grad II) y = a + bx + cx2
 Functii Cobb-Duoglas y = ax1 – x2b
b
 Functia hiperbolica y = a +
x

CALCULUL MBS LA CULTURA PORUMBULUI

MARJA BRUTA STANDARD (MBS): DEFINITII, PRINCIPII DE BAZA
Marja bruta standarrd calculata pentru productia vegetala si zootehnica la nivelul
exploatatiei agricole, necesiata intelegerea continutului acesteia, a modului de calcul si
utilizarea acestei notiuni pt evaluarea activitatii la nivelul exploatatiei agricole.
Principiile de baza prentru calculul marjei brute standard sunt prevazute intr-o
decizie a comisiei europene inca din 1985, care stabileste o tipologie comunitara pt
exploatatiile agricole care faciliteaza analiza unitara a caracteristicilor structurale si a
rezultatelor economice. Astfel tinand cont de nivelul cheltuielilor variabile se de pretul
diferitelor produse, se poate determina marja bruta a unei exploatatii care difera de alta
structura a speciilor de plante si animale, ca nivel al investitiilor sau volum al fortei de
munca.

UTILITATEA MBS
Scopul principal al determinarii MBS consta in realizarea unor aplicatii de
cercetare operationala prin compararea acesteia ca nivel pe zone geografice, facilitarea
clasificarii uniforme a exploatatiei agricole, stabilirea dimensiunii optime economice si
orientarea tehnico-economica a deferitelor tipuri de exploatatii agricole conform noilor
Politici Agricole Comune (PAC).

REGLEMENTARI SPECIFICE PT CALCULUL MBS PT PRODUSE ANIMALE

Pt productia zootehnica exista o serie de regelentari si anume MBS se va calcula
pe cap de animal si pe unitatea de produs pt fiecare specie si categorie de animal. Ex: vaci
pt lapte cu 6500 litri/lapte anual, vaci pt lapte cu 7000 litri, vaci reforma, vitele pt piata,
vitele pt ferma.
Indicatorii de baza pentru calculul MBS sunt reprezentati de productia principala
(sporuri de crestere in grame pe zi, litri pe cap de animal pe an, kg pe cap de animal pe
an, nr oua pe gaina pe an) si productia secundara (valoarea gunoiului de grajd, valoarea
vacilor reforma).

10
 OPTIMIZAREA
ITINERARIILOR DE TRANSPORT
IN AGRICULTURA

11
 Modelul matematic al unei probleme de transport se compune (aşa cum s-a
precizat şi anterior) dintr-un sistem de m + n – 1 ecuaţii liniar independente cu mn
necunoscute. Rezultă că numărul ecuaţiilor distincte în orice problemă de transport este
mai mic decât numărul necunoscutelor. Ca atare, sistemul este nedeterminat şi admite o
infinitate de soluţii. Pentru a obţine o soluţie optimă se determină mai întâi o soluţie
iniţială de bază, care va fi apoi verificată dacă este sau nu optimă.
În literatura de specialitate au fost elaborate o serie de metode (algoritmi) pentru
obţinerea unei soluţii iniţiale de bază, printre care menţionăm: metoda colţului nord-vest,
metoda colţului sud-vest, metoda elementului minim pe linie, metoda elementului minim
pe coloană, metoda acoperirii zerourilor, metoda Kotzig, metoda Vogel etc. Toate aceste
metode le vom trata pe probleme concrete, raţionamentul putând fi repetat pentru orice
problemă asemănătoare.

CONCEPTUL DE MODEL IN CERCETAREA OPERATIONALA

Conceptul de "model", atât de mult folosit în ştiinţa modernã, este relativ nou, dar
metoda modelãrii este tot atât de veche pe cât sunt preocupãrile oamenilor pentru
cunoaşterea ştiinţificã
Modelul este o reprezentare izomorfã a realitãţii, care, oferind o imagine intuitivã
şi totuşi riguroasã, în sensul structurii logice, a fenomenului studiat, faciliteazã
descoperirea unor legãturi şi legitãţi imposibil sau foarte greu de gãsit pe alte cãi.
În elaborarea modelelor economico-matematice, teoria economicã are un rol
deosebit de important întrucât ea formuleazã categoriile, conceptele şi legile obiective ale
realitãţii economice.
Numai sprijinindu-se pe teoria economicã modelele matematice pot reprezenta fidel
fenomenele economice.

METODA KOTZIG
În rezolvarea problemei de transport, cu ajutorul acestei metode se pleacă tot de la
un tabel iniţial în care se înscriu distanţele şi cantităţile de transportat. După aceea
stabilim distanţa medie a fiecărui loc de producţie (Ai) faţă de toate locurile de consum
(Bj). Calculele se fac totalizând distanţa de la o parcelă la fiecare loc de consum şi
împărţim rezultatul la numărul locurilor de consum.

FAZELE UNUI MODEL MATEMATIC INTR-O PROBLEMA DE

ORGANIZARE SI CONDUCERE
 Prima fazã a modelãrii, este cunoaşterea realitãţii în organismul studiat, în
scopul îmbunãtãţirii mecanismului informaţional-decizional. Descrierea logicii
proceselor decizionale, alãturi de considerarea obiectivelor viitorului sistem, sunt
principalele elemente ale cunoaşterii realitãţii necesare modelãrii.

12
 A doua fazã a modelãrii o reprezintã construirea propriu-zisã a modelului.
Aceastã operaţie, în marea majoritate a cazurilor din practicã, constã în aplicarea unui
instrument clasic de modelare ales din gama extrem de variatã pe care ne-o pune la
dispoziţie teoria cercetãrii operaţionale. În astfel de situaţii, abilitatea analistului constã în
stabilirea corespondenţei dintre realitate şi instrumentul de modelare cunoscut din
literatura de specialitate. Existã şi cazuri când nu se poate stabili o astfel de
corespondenţã, analistul fiind obligat sã elaboreze modele noi. Acestea pot fi de douã
feluri: a) combinaţii de modele clasice, din domeniul teoriei şi b) modele noi propriu-
zise.
 A treia fazã a modelãrii este confruntarea modelului cu realitatea şi eventual
experimentarea sa.
 Ultima fazã a modelãrii se realizeazã în cadrul implementãrii sistemului, care
poate fi consideratã aplicarea în practică a modeleor elaborate

OBIECTIVITATEA FORMARII DE STOCURI

Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor factori
care le condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul
constituirii. Între aceştia amintim:
• contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al cererii;
• diferenţa spaţială dintre producţie şi consum;
• caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor
producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia
este inversă;
• periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;
• necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;
• punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionaretransport sau faţă de
factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale, seisme, caracterul
deficitar al resurselor);
• necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau
consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea
loturilor de livrare)
• necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

PEOBLEME STRATEGICE IN CERCETAREA OP.

O problemă are un caracter cu atât mai strategic cu cât este mai mare partea din
organizaţie care este direct afectată de rezolvarea ei
Ex. Stabilirea bugetului unei exploataţii, construirea unei noi secţii de producţie,
stabilirea planului global al exploataţiei
O problemă are un caracter cu atât mai pronunţat cu cât ea joacă un rol mai
important în determinarea obiectivelor intermediare sau finale
O problemă are un caracter mai mult sau mai puţin strategic în raport cu registrul, aria
sau orientarea problemei.

METODA VAN (VOGEL)

În literatura de specialitate este cunoscută şi sub denumirea de metoda

13
aproximativă de calcul VAM (Vogel’s Aproximation Method) şi a fost prezentată de N.R.
Reinfeld şi W. B. Vogel. Metoda are avantajul că scurtează foarte mult timpul de calcul,
pentru cazul când cererile sunt egale cu disponibilul.
În cazul acestei metode, calculele se fac lângă tabelul iniţial (atât sub acest tabel
cât şi în dreptul lui). Rezolvarea presupune mai multe etape de calcul ce se numerotează.
În folosirea metodei Vogel se pleacă de la tabelul iniţial care cuprinde
distanţele de transport.
Rezolvarea presupune mai multe etape de calcul, fiecare etapă
numerotându-se cu un număr de ordine.
În prima etapă se caută în fiecare rând şi în fiecare coloană primele
două distanţe care sunt cele mai scurte, dintre cele înscrise în pătrăţelele coloanei sau
rândului respectiv şi se face diferenţa între ele. Aceste diferenţe se înscriu în partea
dreaptă a tabelului, pentru rânduri şi sub tabel, pentru coloane, în dreptul numărului de
ordine al etapei întâ.
În etapa a doua de calcul, stabilim din nou diferenţele între cele mai mici distanţe
procedând la fel ca şi în prima etapă, însă fără a mai lua în calcul rândul A10, a cărui
producţie a fost total repartizată. În această a doua etapă, diferenţa cea mai mare este 3
din coloana B3. În acest loc vom programa al doilea transport şi anume, acolo unde este
distanţa cea mai mică (A7/B3 – 2 km). Locul B3 are nevoie de 115 t, iar locul A7.

PROBLEME TIP DE CECETARE OPERATIONALA

 Probleme tactice
 Probleme strategice
 Alocare stocuri
 Reînoire
 Fire de aşteptare
 Ordonanţare şi coordonare
 Alegerea itinerariilor
 Competiţie
 Căutare

ABORDAREA PROBLEMATICII STOCURILOR IN CERCETAREA

OPERATIONALA
O problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate
fi controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce
cantitatea stocată creşte.
Evoluţia nivelului stocului este interesantă din două puncte de vedere:
a) din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de valoarea medie
a nivelului stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării totale a
stocului şi scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;
b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut imediat,
apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul
beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului
de ruptură de stocuri.

14
 Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri nu
sunt reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se stabilească
un echilibru, obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui echilibru.

PROBLEME DE CAUTARE
Se impun deoarece cu cât obiectivele problemelor de cercetare operaţională sunt
mai cuprinzătoare şi cu cât mai variate sunt soluţiile ce urmează a fi implementate, cu atât
mai acută devine nevoia de a culege, păstra şi prelucra informaţiile necesare utilizării şi
reactualizării soluţiilor.
Problemele trebuie să să conducă la un studiu dedicat sistemului informaţional şi
de comunicaţii.
Acest tip de probleme a apărut deoarece conducerea activităţii nu se poate limita la un
singur domeniu, ci ea este mult mai eficientă atunci cănd are posibilitatea să-şi lărgească
obiectivul iniţial şi să examineze, simultan sau succesiv, cât mai multe din problemele ce
se influenţează reciproc

OBIECTIVITATEA FORMARII DE STOCURI

Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor factori care le
condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul constituirii.
Între aceştia amintim:
• contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al cererii;
• diferenţa spaţială dintre producţie şi consum;
• caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor
producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia
este inversă;
• periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;
• necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;
• punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionaretransport sau faţă de
factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale, seisme, caracterul
deficitar al resurselor);
• necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau
consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea
loturilor de livrare)
• necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

PROBLEME STRATEGICE IN CERCETAREA OPERATIONALA

O problemă are un caracter cu atât mai strategic cu cât este mai mare partea din
organizaţie care este direct afectată de rezolvarea ei
Ex. Stabilirea bugetului unei exploataţii, construirea unei noi secţii de producţie,
stabilirea planului global al exploataţiei
O problemă are un caracter cu atât mai pronunţat cu cât ea joacă un rol mai
important în determinarea obiectivelor intermediare sau finale
O problemă are un caracter mai mult sau mai puţin strategic în raport cu registrul, aria
sau orientarea problemei

15
 COSTUL DE PENURIE SAU COSTUL RUPERII STOCULUI
Costul de penurie sau costul ruperii stocului este definit atunci când volumul
cererii depăşeşte stocul existent. Referitor la acest stoc, există trei situaţii. Prima apare
atunci când stocul (de materii prime sau semifabricate) este nul la primirea comenzii şi
firma se reaprovizionează de urgenţă pentru a produce cantităţile solicitate.
Componentele cheltuielilor de penurie sunt, în acest caz, următoarele:
- cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea cererii în condiţii neobişnuite;
- penalizări primite de către firmă din partea beneficiarului, dacă termenele de livrare
prevăzute în contracte nu se respectă;
- cheltuieli suplimentare pentru manipulare, ambalare, expediţie etc.
A doua situaţie are loc atunci când desfacerea nu se poate realiza (pierderea
beneficiarului) din cauza nelivrării imediate a unui articol. Estimarea cheltuielilor de
penurie este aici destul de dificilă şi adesea imposibilă.
A treia, şi cea mai dificilă, apare atunci când firma este în lipsă de materii prime
(sau piese de schimb) ce afectează întregul proces de producţie, cu toate consecinţele
sale, reflectate în penalizări şi uneori chiar în costul producţiei care ar fi rezultat în timpul
stagnării.

16