CAPITOLUL III : ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

IN INGRIJIREA PACIENȚILOR CU OSTEOPORAZA

3.1.INTERNAREA PACIENTULUI IN SPITAL

Spitalul este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată pentru servicii
permanente. În spital se internează bolnavii în stare gravă care necesită o îngrijire şi
supraveghere permanentă şi o atenţie deosebită din partea asistenţei medicale.

Spitalul cuprinde următoarele părţi componente funcţionale :

- serviciul de primire unde începe pregătirea psihică a pacientului. El este primit cu

zâmbetul pe buze şi cu cuvinte de încurajare, esenţială fiind cucerirea încrederii bolnavului în
profesionalismul cadrelor sanitare. Pacienţii vor fi dezbrăcaţi şi examinaţi. La nevoie
pacientul este ajutat de asistentă şi aşezat în poziţia necesară examinării

- prelucrări sanitare - aici se face deparazitarea şi îmbăierea bolnavului, după care

acesta va fi îmbrăcat în lenjerie curată şi condusă pe secţia cu pături

- secţia cu pături este partea componentă a spitalului înzestrată cu pături şi sala de

tratamente, unde se asigură asistentă corespunzătoare a bolnavilor spitalizaţi.

După ce medicul hotărăşte internarea bolnavului, asistentul completează biletul de

internare, foaia de observaţie şi trece datele pacientului în registrul de internări.

ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE

Bolnavul este condus de asistent în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul se alege
în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistentul
conduce bolnavul în salon, îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi să se
instaleze comod şi în poziţia indicată de medic în pat.

Bolnavului i se aduce la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi

indicaţiile medicului referitoare la alimentaţie, poziţie indicată dacă este cazul şi scopul
acestuia. Asemenea i se explică necesitatea şi modul recoltări de produse biologice şi
patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.

Se vor asigură condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a crea un
mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat ca saloanele să
aibă o capacitate de 4, max. 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C să fie curate, liniştite şi
bine aerisite cu aer umidificat.
Asistentul va completa o anexă la foaia de alimentaţie pe care o va trimite la blocul alimentar,
astfel noul pacient va primi alimentaţia necesară încă din prima zi de internare. Bolnavilor li
se acordă o pregătire preoperatorie şi postoperatorie în vederea asigurării condiţiilor optime
necesare intervenţiei şi a procesului de vindecare precum şi pentru evitarea unor complicaţii
grave şi nedorite.

Asistentul observă şi este obligat să consemneze aspectul general, înălţimea, greutatea,

vârstă, aspectul tegumentelor şi mucoaselor, faciesul şi starea psihică a bolnavului. Ea va
urmării necesităţile pacientului, manifestările de dependenţă în vederea satisfacerii acestora.

Se vor nota datele privind antecedentele familiale, chirurgicale şi patologice ale pacientului
precum şi bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei (afecţiuni pulmonare,
cardiace, diabet zaharat, epilepsie etc.)

3.2PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL OBIECTIV.

Se realizează prin:
- pregătirea pacientuluişi a foii de observaţie clinică generală pentru examenul clinic
general;
- specificarea rolului acestui examen în identificarea simptomatologiei şi a unui
diagnostic corect;
- aşezarea pacientului în poziţiile indicate de către medic şi susţinarea pacientului în
timpul examinării;
- servirea medicului cu materialele necesare pentru examinarea obiectivă a
pacientului.

3.3.ASIGURAREA CONDIŢIILOR IGIENICE BOLNAVILOR INTERNAŢI

a) Pregătirea patului şi accesoriului

Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât
cerinţele de confort a pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire. Trebuie să-i permită
pacientului să se poată mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată la nevoie să coboare
din pat, să poate sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod de podea. Patul trebuie
să permită ca asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţie şi tratament cât mai
comod. Patul trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat, prevăzut cu rotiţe, dispozitiv de
ridicare şi la nevoie apărătoare.

Patul va fi acoperit cu un cearşaf, muşama şi aleză. Pacientului i se oferă două perne

şi o pătură din lana moale, uşor de întreţinut. Lenjeria trebuie să fie din bumbac cu cât mai
puţine cusături. Cearşaful trebuie să fie destul de mare pentru a intra sub saltea.

b) Schimbarea lenjeriei de pat

- Pregătirea patului fără pacient : pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de cearşaf
simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una-două paturi, două perne. După ce se îndepărtează
noptiera de pe lângă pat se aşează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se aşează, în
ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, pătura, împăturite corect. Cearşaful se aşează
la mijlocul saltelei; se desface şi se întinde o parte a cearşafului spre căpătâiul patului,
cealaltă spre capătul opus. Cearşaful se introduce adânc sub saltea la ambele capete. Se
execută colţul apoi se introduce sub saltea toată partea laterală a cearşafului. Se întinde bine
cearşaful să nu prezinte cute.

Pernele se introduc în feţele de pernă curate şi se aşează pe pat.

- Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat se efectuează atunci când starea pacientului nu

permite ridicarea acestuia din pat. Această manevră se execută de obicei dimineaţa, înainte de
curăţenie, după măsurarea temperaturii, luarea pulsului şi toaleta pacientului, dar la nevoie se
execută de mai multe ori pe zi. În funcţie de starea pacientului lenjeria se poate schimba în
lungime sau în lăţimea patului.

Lenjeria de pat se aşează pe un scaun în ordinea priorităţii, împăturite în felul următor :

- pătura şi cearşaful de sub pătură se împăturesc fiecare în trei sub formă de armonică

- aleza se rulează împreună cu muşamaua fie în lăţime, fie în lungime în funcţie de

metoda aleasă pentru schimbarea patului

- cearşaful se rulează în lungime / lăţime

Pacientul se informează asupra procedeului. Se linişteşte şi se asigură că manopera va

fi făcută cu blândeţe, că nu va fi mişcat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri şi i se cere
cooperarea.

Se asigură intimitatea pacientului, un mediu securizat, evitându-se curenţii de aer.

Atunci când schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului pacientul va fi întors în decubit
lateral. Cele două asistente se aşează de o parte şi de alta a patului. Asistenta din partea
dreaptă prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o
introduce sub umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebraţ. Apoi cu mâna dreaptă , retrasă de
sub axila, trage uşor perna spre marginea patului, pacientul fiind de asemenea deplasat uşor în
aceeaşi direcţie.

Se aşează apoi în dreptul genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii
acestuia flectîndu-I puţin, iar cu mâna dreaptă îi flectează uşor gambele pe coapse. Din
această poziţie se întoarce pacientul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea
omoplaţilor şi a genunchilor. Pacientul se menţine acoperit. Asistenta din partea stângă
rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară până la spatele pacientului, sulul
de lenjerie murdară se afla în acel moment alături de sulul lenjeriei curate.

Pe jumătatea liberă a patului se derulează cearşaful curat, muşamaua şi aleza pregătită

mai înainte. Se întinde bine cearşaful curat pe jumătatea liberă a patului şi se aşează o pernă
îmbrăcată în faţă de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă blândeţe,
sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi sub genunchi. Pentru a introduce pacientul în decubit
lateral stânga, asistenta din partea stângă procedează la fel ca şi în cazul întoarcerii în decubit
lateral drept : prinde pacientul de axila stânga, îl ridică uşor, introduce mâna dreaptă sub
umerii lui, sprijină capul pe antebraţ şi după aceeaşi procedură întoarce pacientul în decubit
lateral stâng aducându-l dincolo de cele două suluri de lenjerie.

Asistenta rulează mai departe, din partea dreaptă, lenjeria murdară, o îndepărtează,
introducând-o în sacul de rufe murdare, apoi derulează lenjeria curată şi o întinde bine, iar
pacientul este readus în decubit dorsal, sprijinit de cele două asistente.

După acesta se efectuează colţurile. Pătura de deasupra pacientului se împătureşte în trei şi se

aşează pe un scaun, pacientul rămâne acoperit cu cearşaful folosit până atunci. Peste aceasta
asistenta aşează cearşaful curat împăturit anterior în trei, în formă de armonică astfel că una
din marginile libere să ajungă sub bărbia pacientului.

Colţurile de sus ale cearşafului curat se ţin cu mâna fie de către pacient, fie de o altă
persoană. Cele două asistente, care sunt de o parte şi de alta a patului, prind cu o mână
colţurile inferioare ale cearşafului curat, iar cu cealaltă mână colţurile superioare ale
cearşafului murdar şi, printr-o mişcare în direcţia picioarelor pacientului, îndepărtează
cearşaful murdar şi acoperă, în aceeaşi timp pacientul cu cearşaful curat. Se aşează pătura
peste cearşaf, răsfrângând marginea dinspre cap peste pătură. Se continua aranjarea patului ,
se pliază pătură cu cearşaful deasupra degetelor de la picioarele pacientului.

Atunci când pacientul poate fi aşezat in poziţie şezând, schimbarea lenjeriei se face in lǎtimea
patului. Procedura se efectuează de asemenea, de către două persoane : una sprijina pacientul,
cealaltă rulează lenjeria murdară, aşează şi derulează cearşaful curat.

După efectuarea fiecărei proceduri, asistenta trebuie să se asigure că pacientul este aşezat cât
mai confortabil. In unele cazuri, aleza trebuie schimbată de mai multe ori pe zi, fără să fie
nevoie de schimbarea cearşafului.
c) Asigurarea igienei generale şi corporale
Înaintea intervenţiei chirurgicale, bolnavul este capabil să îşi efectueze singur igiena
corporală. În seara zilei precedente intervenţiei se face o baie generală a bolnavului şi se va
pregăti tubul digestiv pentru intervenţie prin efectuarea unei clisme evacuatoare urmată de un
duş. La pregătirea bolnavului pentru actul operator se va acorda atenţie deosebită cavităţii
bucale mai ales la cei care urmează să fie intubaţi. Se pregăteşte tegumentul regiunii pe care
se va opera prin spălare cu apă şi săpun, degresare şi dezinfectare cu alcool.
Dacă regiunea prezintă pilozităţi acestea vor fi râse cu aparat de râs individual. Regiunea
astfel pregătită va fi protejată cu un pansament steril. Se îndepărtează bijuteriile bolnavului,
proteza dentară dacă există.
Bolnavul va fi imbrăcat cu lenjerie curată, se verifică starea de curaţenie in regiunile :
- inghinal
- ombilic
- axile
-spaţii interdigitale
- unghiile
d) Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a bolnavului imobilizat
Asistenta va colecta date referitoare la starea pacientului, dacă se poate spăla singur sau nu.
Cu această ocazie se observă şi starea tegumentelor şi apariţia unor eventuale modificări. Se
verifică temperatura ambiantă (20-21°C) şi se evita curenţii de aer. Bolnavul va fi izolat cu un
paravan de anturajul său. Se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbarea
lenjeriei patului, lenjeriei bolnavului şi materialele necesare pentru prevenirea
escarelor.Temperatura apei trebuie să fie le 37-38°C.
Bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperii cu un cearşaf şi pătură. Se descoperă
progresiv numai partea care se va spăla. Se stoarce bine buretele sau mănuşa de baie pentru a
nu se scurge apa în pat sau pe bolnav.
Ordinea în care se face toaleta este : spălat, clătit, uscat. Se săpuneşte regiunea după care se
clăteşte ferm, dar fără brutalitate. Apa caldă trebuie să fie din abundenţă, să fie schimbată ori
de câte ori este nevoie. Se insistă la pliuri sub sâni, la mâini, la spaţii interdigitale, la coate şi
axile. Se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse
escarelor.
La toaletă pe regiuni la patul bolnavului, patul va fi protejat cu muşamaua şi aleza în funcţie
de regiunea pe care o spălăm. La toaletă pe regiuni cu bolnavul în pat se va respecta
următoarea succesiune :
- faţă
- gât
- urechi
- braţe şi mâini
- parte anterioară torace
- abdomen
- faţa anterioară coapse

Bolnavul va fi intors in decubit lateral şi se va spăla :

- spatele
- fesele
- faţa posterioară a coapselor

Bolnavul se aduce din nou in decubit dorsal :

- gambele şi picioarele
- organele genitale externe
- ingrijirea părului
- toaleta cavitaţii bucale
Toaleta pe regiuni
Ingrijirea ochilor are ca scop indepărtarea secreţiilor şi prevenirea infecţiilor oculare .
Materiale necesare :
- apă sau ser fiziologic
- tampon de tifon
- comprese
- mănuşi de baie
- prosop
- taviţă renală
Bolnavul va fi informat de necesitatea tehnicii. Se spală ochii cu ser fiziologic, cu mâna
acoperită cu mănuşă. Secreţiile se îndepărtează de la comisura externă spre cea internă.
La pacienţii inconştienţi secreţiile oculare se îndepărtează în mod regulat, se aplică comprese
îmbibate în ser fiziologic şi se picură lacrimi artificiale în mod repetat.
Îngrijirea mucoasei nazale
Scop : menţinerea permeabilităţii cailor respiratorii superioare, prevenirea infecţiilor nazale şi
a leziunilor mucoasei nazale în cazul în care pacientul prezintă sondă endo-nazală.
Materiale necesare - tampoane sterile montate pe bastonaşe
- ser fiziologic
- apă oxigenată diluată
- tăviţă renală
- mănuşi de protecţie
Tehnica - se întoarce capul bolnavului uşor într-o parte. Se dezlipeşte adezivul cu care este
lipită sonda. Sonda se retrage cu 5-6 cm. Fosele nazale se curăţă fiecare cu câte un tampon
umezit cu ser fiziologic, iar crustele se curăţă cu apă oxigenată diluată. Se curăţă şi sonda,
apoi se reintroduce şi se fixează.
Se supraveghează funcţionalitatea sondei şi pacientul.
Ingrijirea urechilor
Scop: - menţinerea stării de curăţenie a pavilionului urechii şi a conductului auditiv extern
- indepărtarea depozitelor patologice din conductul auditiv extern şi a dopurilor de
cerumen
Materiale necesare : - tampoane sterile montate pe beţişoare
- apă
- săpun
- mănuşă de baie
 - prosop
- taviţă renală
Tehnica - se întoarce capul bolnavului uşor într-o parte, se introduce tamponul în conductul
auditiv extern şi se curăţă cu tamponul uscat. La introducerea tamponului trebuie avut grijă
de limita vizibilităţii. Pavilionul urechii se spală cu mâna cu mănuşă, cu apă şi săpun curăţând
cu atenţie şanţurile pavilionului şi regiunea retroauriculară. Se limpezeşte şi se usucă cu
prosopul. Fiecare ureche se curăţă cu un tampon separat şi dacă din conductul auditiv extern
se scurge lichid cefalorahidian sau sânge se va chema medicul.
Îngrijirea cavităţii bucale
Scop: - obţinerea unei stări de bine a bolnavului
- profilaxia infecţiilor cavităţii bucale
- profilaxia cariilor dentare
Materiale necesare - la pacienţii conştienţi - periuţă
- pastă de dinţi
- prosop
- tăviţă renală sau lighian
- pahar cu apă
- la pacienţi inconştienţi - comprese
- tampoane sterile din tifon
- deschizător de gură
- spatulă linguală
- pensă port-tampon
- glicerină boraxată 20%
- taviţă renală
- mănuşi sterile
Tehnica : - poziţia pacientului este în decubit dorsal cu capul deoparte, cu prosopul
protejând lenjeria. Se introduce deschizătorul de gură între arcadele dentare, se şterge limba,
bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadei dentare cu tampoane îmbibate în glicerină
boraxată cu mişcări dinăuntru în afară. Cu un alt tampon se şterg dinţii, apoi se ung buzele.
Toaleta se poate face şi cu indexul acoperit cu un tampon de tifon, mana fiind acoperită cu
mănuşă. La pacienţii care prezintă proteză dentară, aceasta se va scoate,spăla şi păstra intr-un
pahar cu apă.
Ingrijirea unghiilor
Scop: - asigurarea igienei pacientului
- indepǎrtarea depozitului subunghial care conține germeni patogeni
Materiale necesare : - apă şi săpun
- forfecuţă, periuţă de unghii
- pilă
- prosop
Tehnica : - unghiile se spală cu apă, săpun şi periuţă. Pentru spălarea piciorului acesta va fi
introdus intr-un lighian. Dupa spălare se face taierea unghiilor cu mare atenţie pentru a nu
leza tesuturile din jur. Instrumentele după utilizare se dezinfectează.
Ingrijirea părului
Scop: - pregătirea pentru operaţii in zona feţei
- pregătirea pentru EEG
- spalare igienică la pacientul cu spitalizare indelungată
- pentru starea de bine a pacientului
Contraindicaţii : - fracturi ale craniului
- politraumatizaţii
- bolnavii cu febră
- boli ale pielii capului
Materiale necesare : - muşama, aleză
- lighian
- apă caldă
- şampon, săpun
- prosop
- piaptăn
- uscător de păr
Tehnica : - temperatura camerei trebuie să fie intre 22-24°C. Poziţia bolnavului este in funcţie
de starea sa :
- şezând pe un scaun cu capul in faţă
- şezând in pat
- decubit dorsal oblic
Se protejează patul cu muşama şi aleză. Se aşează lighianul in funcţie de poziţia bolnavului
astfel incât părul să ajungă in lighian ,se umezeşte părul, se şamponează, se masează uşor
pielea capului, se limpezeşte, se usucă, se piaptănă. Se protejează pielea capului cu un prosop
şi pacientul va sta confortabil in pat.

Toaleta intimă :

Scop: - igienic
- menţinerea unei stări de confort fizic
- in vederea efectuării unor tehnici la acest nivel
- sondajul vezical la femei şi bărbaţi
- recoltarea de urină pentru urocultură
Se face de mai multe ori pe zi la pacienţii inconştienţi, la cei cu sonde vezicale, inaintea
intervenţiilor chirurgicale in regiunea anală sau a organelor genitale, a căilor urinare şi in
perioadele menstruale la femei.
Materiale necesare : - paravan
- două bazinete
- tampoane sterile din vată sau comprese
- pensă port-tampon
- cană cu apă caldă
- săpun lichid
- prosop
- mănuşă de cauciuc, mănuşă de baie
- muşama, aleză
Se controlează temperatura apei, se pregăteşte patul cu muşama si aleză. Se asigură
intimitatea bolnavului cu paravanul. Bolnavul se aşează in poziţie ginecologică, se serveşte
cu un bazinet pentru a urina. Se pune al doilea bazinet, se imbracă mănuşa de cauciuc peste
care se ia mănuşa de baie. Se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus turnând apă şi
săpun. Se limpezeşte abundent, se indepărtează bazinetul. Se usucă prin tamponare cu
prosopul. Pliurile se pudrează cu talc.

e) Observarea poziţiei bolnavului in pat

Adus de la sala de operaţie, bolnavul va fi aşezat in pat şi acoperit cu pături, fără pernă până
la trezire. El va sta in decubit dorsal, cu capul intors intr-o parte cu taviţa renală lângă cap
pentru a capta eventualele vomismente.
Asistenta va supraveghea bolnavul până la completa sa trezire, trebuie să-si dea seama daca
operatul este prea palid, agitat, daca operatul este intr-o stare gravă, dacă prezintă transpiraţii
reci sau cianoză.
După trezirea bolnavului, asistenta ii va pune perna, il va servi cu ceai sau apă dacă nu este
contraindicat. In caz de indicaţii ii va umezi limba, buzele cu comprese ude.

După intervenţii intraabdominale, in general, bolnavii tind să adopte o poziţie antalgică de

decubit dorsal cu genunchii flectaţi, numita poziţie Fowler, acesta fiind o poziţie care asigură
relaxarea musculaturii abdominale şi deci ameliorează durerea locală .

f) Schimbarea poziţiei bolnavului şi mobilizarea bolnavului

Schimbarea poziţiei poate fi activă sau pasivă , cu ajutorul asistentei. La mobilizarea

pacientului trebuie respectate unele principii :
- sunt necesare două asistente
- prinderea pacientului se face precis şi sigur
- exerciţiile se fac intotdeauna inainte de mese
- aceste exerciţii fizice trebuie intercalate cu exerciţii de respiraţie
- mobilizarea se incepe incet şi se continuă in funcţie de răspunsul fizic al pacientului.
Scopul mobilizării este mişcarea pacientului in vederea prevenirii escarelor ce pot să apară
din cauza imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei. Schimbarea poziţiei pacienţilor
imobilizaţi se face din 2 in 2 ore, masându-se zonele de presiune predispuse escarelor.
Mobilizarea precoce a pacientului favorizează menţinerea mobilităţii articulare, normalizarea
tonusului muscular şi stimulează metabolismul. De asemenea favorizează circulaţia sângelui,
prevenind tromboflebitele şi pneumoniile.
Bolnavii operaţi vor fi mobilizaţi precoce şi gradat. La inceput se va efectua mobilizarea
activă in pat inlăturându-se astfel contractura peretelui abdominal.

g) Captarea eliminărilor

Scop : observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale dejecţiilor precum şi descoperirea

modificărilor lor patologice in vederea stabilirii diagnosticului .

Captarea materiei fecale

Se separă patul de restul salonului cu paravan, se indepărtează pătura şi cearşaful care
acoperă pacientul. Patul se protejează cu muşamaua şi aleza. Pacientul se dezbracă şi se
introduce bazinetul cald sub zona sacrală apoi se acoperă cu invelitoarea. Se efectuează
toaleta regiunii perianale şi se indepărtează bazinetul cu atenţie. Dupa ce se acoperă cu
capacul se indepărtează din salon. Se imbracă pacientul, se reface patul. Salonul se aeriseşte
şi se spală mâinile pacientului. Scaunul acoperit se păstrează pentru vizita medicală in locuri
special amenajate.

Captarea urinei

Servirea urinarelor se face in mod asemănător cu a bazinetelor. După utilizare se golesc

imediat, se spală la jet de apă caldă şi se dezinfectează.
Nu trebuie ignorat cantitatea, culoarea, mirosul urinei; poate indica unele diagnostice.

Captarea sputei

Se face in recipiente spălate, sterilizate, uscate şi in care se pune soluţie lizol 3% sau fenol
2,5%, amestecată cu soda caustică. Atunci când se recoltează in vederea unor analize de
laborator nu se foloseşte dezinfectant. Se instruieşte pacientul să nu inghită sputa, să nu o
imprăştie, să folosească recipientul dat. I se asigură scuipători de rulaj pentru a se putea
schimba la nevoie. După golire, se spală cu apă rece, apoi cu apă caldă, cu perii special ţinute
in soluţie dezinfectantă. Se sterilizează zilnic prin fierbere sau autoclavare.

Captarea varsaturilor

Pacientul se aşează in funcţie de starea generală in poziţie şezând, decubit dorsal cu capul
intors intr-o parte, decubit lateral (poziţie de siguranţă). Lenjeria de pat se protejează cu
muşama şi aleză, iar pacientul cu un prosop in jurul gâtului. Proteza dentară mobilă se
indepărtează unde este cazul şi se oferă pacientului o taviţă renală.
Se incurajează pacientul, i se oferă pahar cu apă să-şi clătească gura. I se oferă cuburi de
gheaţă, lichide reci in cantităţi mici.
Vărsătura se păstrează pentru vizita medicală. Caracterul vărsăturii şi frecvenţa se notează in
foaia de temperatură. Se spală şi se dezinfectează recipientele, se pregătesc pentru sterilizare
prin fierbere sau autoclavare.
3.4. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A
SISTEMULUI OSTEO-ARTICULAR

Explorarea radiologică a sistemului osteo-articular se efectuează de către medic prin

radiografii.Citirea (interpretarea) radiografiilor se face la negatoscop

Scop: studierea morfologiei osului şi funcţionalităţii unor articulaţii osoase din sistemul
osteo-articular pentru stabilirea diagnosticului de luxatţe, fractura sau alte afecţiuni care
modifică structura osului .
PREGĂTIREA PSIHICĂ A PACIENTULUI
- se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii ,precum şi condiţiile in care se
efectuează (examnarea in obscuritate şi cu ajutorul unor aparate speciale ).
PREGĂTIREA FIZICĂ A PACIENTULUI

- se dezbracă regiunea ce urmează a fi examinată

- la femei, părul lung se leagă pe creştetul capului
- se indepărtează mărgelele şi lanţişoarele de la gât cât şi obiectele radioopace din buzunar
- se ridică pansamentul (dacă există ) de pe regiunea ce urmează a fi explorată
-unguentele sau alte forme medicamentoase se indepărtează prin spălare cu alcool sau cu
benzină
-dacă membrul examinat nu poate fi menţinut fără atele in poziţia necesară,se vor folosi atele
transparente pentru raze x
- se administrează pacientului un medicament analgezic ,in cazul in care mişcările ii provoacă
dureri :fracturi ,luxaţii ,artrite acute)
- se efectuează o clismă evacuatoare,in cazul radiografiilor oasele bazinului ;nu se execută in
traumatisme recente
- se administrează substanţe de contrast după ce in prealabil s-a făcut testarea pacientului,sau
se umple cavitatea articulară cu aer sau oxigen, pentru evidenţierea cartilajelor articulare ( –
dacă medicul solicită )
- se ajută pacientul să se aşeze şi să păstreze poziţia indicată de medic in funcţie de regiunea
ce se examinează
INGRIJIREA PACIENTULUI DUPĂ EFECTUAREA TEHNICII
- se ajută pacientul să se ridice de pe masa de radiografie şi să se imbrace
-pacientul este condus la pat
-examenul radiologic efectuat se notează in foaia de observaţie (şi data)
3.5. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A
ORGANELOR TORACICE
Organele toracice (inimă ,plămâni )sunt explorate radiologic prin radioscopie
,radiografie,bronhografie ,tomografie ,kimografie...etc.
Scop: studierea morfologiei şi funcţionalităţii plămânilor ,a modificărilor de volum şi de
formă ale inimii pentru stabilirea diagnosticului (tumori pulmonare ,modificări topografice şi
de calibru ale bronhiilor ..etc.
PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU RADIOSCOPIE,RADIOGRAFIE
PREGĂTIREA PSIHICĂ A PACIENTULUI
- se anunţă pacientul ,explicându-i-se condiţiile in care se va face examinarea
-pacientul va fi condus la serviciul de radiologie
- se explică pacientului cum trebuie să se comporte in timpul examinării (va efectua câteva
mişcări de respiraţie ,iar radiografia se face in apnee ,după o inspiraţie profundă )
PREGĂTIREA FIZICĂ A PACIENTULUI
- se dezbracă complet regiunea toracică (părul lung al femeilor se leagă pe creştetul capului )
-se indepărtează obiectele radioopace
- se aşează pacientul in poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri şi coatele aduse inainte (fără
să se ridice umerii )in spatele ecranului ,cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă
filmul
-când poziţia verticală este contraindicată se aşează pacientul in poziţie şezând sau in decubit
INGRIJIREA PACIENTULUI DUPĂ EFECTUAREA TEHNICII

- se ajută pacientul să se ridice de pe masa de radiografie şi să se imbrace

-pacientul este condus la pat
-examenul radiologic efectuat se notează in foaia de observaţie (şi data)
3.6POZIŢIA BOLNAVULUI ÎN PAT, URMĂRIREA PACIENTULUI

În cazul pacientului cu rinofaringită acută nu se impune o anumită poziţie a acestuia

în pat decât atunci când acesta are febră sau cînd prezintă o dispnee accentuată şi obligatoriu
adoptă poziţia semişezând rezemat de două perne pentru o permeabilitate mai bună a căilor
aeriene superioare.
Se urmăreşte faciesul pacientului pentru a identifica eventualele manifestări.
Dacă faciesul este vultuos sau pacientul este febril, se anunţă medicul.
3.7.EVALUAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ A APARATULUI LOCOMOTOR

1.evaluarea integrităţii sistemului osteo-muscular

2.evaluarea poziţiei corpului şi a membrelor
3.evaluarea mobilităţii articulaţiilor
- se face pentru fiecare articulaţie in parte ,notându-se orice disconfort acuzat de pacient
4.evaluarea gradului de independenţă in efectuarea activităţilor zilnice ( spălat, pieptănat,
imbrăcat,dezbrăcat)
5. evaluarea capacităţii de deplasare a pacientului şi de transfer de pe o suprafaţă pe alta
-se va nota siguranţa de execuţie
6.evaluarea tolerantîţei la efort
- inainte şi după activitatea desfăşurată se va măsura pulsul ,tensiunea arterială ,respiraţia
7.prelevarea unor produse biologice şi patologice prin:
-puncţia articulară
-puncţia osoasă
-puncţia rahidiană
-biopsii
7.examinări de laborator
-sânge
-urină
8.examinări radiologice
-radiografie simplă
-mielografie
-tomografie computerizată
-artrografie
9. examinări cu izotopi radioactivi
-scintigrafie osoasă
10.explorări funcţionale
-electromiogramă
11.examinări endomioscopice
-artroscopia
 3.8 ALIMENTATIA PACIENTULUI

Alimentaţie echilibrată bogată in calciu ,vitamine .

-efectuarea mişcărilor pasive pentru prevenirea atrofiilor musculare
-poziţionarea corectă in pat
-aplicarea măsurilor de prevenire a efectelor imobilizării

3.9EXPLORǍRI PARACLINICE

1.RADIOGRAFIA
Explorarea radiologică a sistemului osteo-articular se efectuează de către medic prin
radiografii. Citirea (interpretarea) radiografiilor se face la negatoscop .
Scop: studierea morfologiei osului şi funcţionalităţii unor articulaţii osoase din sistemul
osteo-articular pentru stabilirea diagnosticului de luxaţie, fractură sau alte afecţiuni care
modifică structura osului (ex. tumoră sau distrofie osoasă).
Pregătirea psihică a pacientului
- se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii, precum şi condiţiile în care se
efectuează (examinarea în obscuritate şi cu ajutorul unor aparate speciale)
Pregătirea fizică a pacientului
-se dezbracă regiunea ce urmează a fi examinată
-la femei, părul lung se leagă pe creştetul capului
-se îndepărtează mărgelele şi lănţişoarele de la gât cât şi obiectele radioopace din buzunar
-se ridică pansamentul (dacă există) de pe regiunea ce urmează a fi explorată
-unguentele sau alte forme medicamentoase se îndepărtează prin spălare cu alcool sau
benzină
-dacă membrul examinat nu poate fi menţinut fără atele în poziţia necesară, se vor folosi atele
transparente pentru raze X se administrează pacientului un medicament analgezic,î n cazul în
care mişcările îi provoacă dureri( fracturi, luxaţii, artrite acute)
-se efectuează o clismă evacuatoare, în cazul radiografiei oaselor bazinului; nu se execută în
traumatisme recente
-se administrează substanţe de contrast după ce în prealabil s-a făcut testarea pacientului, sau
se umple cavitatea articulară cu aer sau oxigen, pentru evidenţierea cartilajelor articulare –
daca medicul solicită
-se ajută pacientul să se aşeze şi să păstreze poziţia indicata de medic în funcţie de regiunea
ce se examinează
Ingrijirea dupa tehnica
- se ajută pacientul să se ridice de pe masa de radiografie şi să se îmbrace
-pacientul este condus la pat
-examenul radiologie efectuat se notează în foaia de observație (şi data)

2.E.K.G.
Pregatirea pacientului :

-se pregăteşte pacientul din punct de vedere psihic pentru a inlătura factorii emoţionali ;

-se transportă pacientul in sala de inregistrare de preferinţă cu căruciorul cu 10-15 minute

inainte de investigaţie ;

-pacientul este aşezat in decubit dorsal in patul de consultaţii şi va fi rugat să-si relaxeze
musculatura;

-montarea electrozilor pe pacient :

 Se montează pe parţile moi ale extremităţilor ,plăcile de metal ale electrozilor ,sub
placa de metal a electrozilor ;
 Se aşează o pânză inmuiată in soluţie electrolitică (1 lingură cu sare la un pahar de
apă) sau gel special pentru electrolizi ;
 Cei 10 electrozi (4 pentru membre şi 6 precordiali ) se fixează pe pacient astfel :
a) Montarea electrozilor pe membre :
ROŞU –mâna dreaptă;
GALBEN-mâna stânga ;
VERDE-piciorul stâng;
NEGRU-piciorul drept ;
b) Montarea electrozilor precordial :
V1- spaţiul IV intercostal pe marginea dreapăa a sternului;
V2-spaţiul IV intercostal pe marginea stângă a sternului;
V3- intre V3-V4;
V4- spaţiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară ;
V5- la intersecţia de la orizontală dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
V6- la intersecţia dintre orizontală dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă .
După terminarea inregistrării se indepărtează electrolizii după pacient.
3. MASURAREA PARAMETRILOR FIZIOLOGICI

a. TEMPERATURA

Tehnica măsurării şi notării temperaturii

Temperatura corporala - se defineşte ca fiind echilibrul intre procesele

de termogeneză (producerea de caldură de către organism) şitermoliză (cedarea de către
organism , inspre mediul inconjurător a excesului de căldură).
Febra = Hipertermia = Pirexie = creşterea temperaturii peste valorile fiziologice pentru
vârstă, sex şi status hormonal.
Subfebrilitate - temperatura peste 37,5 - 37,8oC.
Febra - temperatura centrală peste 38 grade Celsius.
Hiperpirexie -T > 39oC.

Scop
 evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză
Locuri de măsurare
- cavităţi semiînchise:
 axilă,
 plica inghinală,
 cavitatea bucală;
- cavităţi închise:
 rect,
 vagin.
Materiale necesare:
 termometru maximal,electronic,auricular
 casoleta cu tampoane de vată şi comprese sterile,
 recipient cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1-5 %),
 tăviţa renală,
 flacon cu alcool medicinal,
 ceas,
 foaie de observaţie,
 pix de culoare albastră,
 carnetel individual.
Intervenţiile asistentei
- pregătirea materialelor lângă pacient
- pregătirea psihică a pacientului
- spălarea pe mâini
- se şterge cu o compresă cu alcool, se scutură
 pentru măsurarea in axilă
- se aşează pacientul in DD sau in poziţie şezând
- se ridică braţul pacientului
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
- se aşează termometrul cu rezervorul de mercur in centrul axilei, paralel cu toracele
- se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui
- dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi menţinut in această poziţie
de către asistentă
- termometrul se menţine timp de 10 min-pentru termometrul maximal
- temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad
mai joasă decât cea centrală
 pentru măsurarea in cavitatea bucală
- se introduce termometrul in cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei
dentare
- pacientul este rugat să inchidă gura şi să respire pe nas
- se menţine termometrul timp de 5 min
- măsurarea temperaturii in cavitatea bucală este contraindicată la: copii, pacienţi agitaţi, la
cei cu afecţiuni in cavitatea bucală;
- pacientul nu va consuma lichide reci sau calde şi nici nu va fuma cu cel putin 10 min inainte
de determinarea temperaturii
 pentru măsurarea rectală
- se lubrefiază termometrul
- se aşează pacientul in DL, cu membrele inferioare in semiflexie, asigurându-i intimitatea
- se introduce bulbul termometrului in rect, prin miscări de rotaţie şi inaintare
- termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării
- se menţine termometrul 3 min
- copiii mici sunt asezaţi in DD, cu picioarele ridicate sau in DV
- temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4-0,5 grade
- măsurarea temperaturii in rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi la cei cu afecţiuni
rectale
Se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură:
- notarea unui punct pe verticală, corespunzător datei şi timpului zilei, socotind, pentru
fiecare linie orizontală a foii, 2 diviziuni de grad
- se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obţinerea curbei termice
- in alte documente medicale se notează cifric
- interpretarea curbei termice
- in mod curent temperatura se măsoară dimineaţa intre orele 7-8 şi după-amiază intre orele
18-19
- pentru măsurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre cutanate şi termometre
electronice
- temperatura prezintă oscilaţii fiziologice:
- in timpul zilei de 0,5 -1 grd C; temp ↓ dimineaţa intre orele 4-5 ; si ↑intre orele 9-10 a.m. şi
seara 16-20
- la tineri, seara este mai ridicată
- in sarcină, in prima jumătate a menstrei este crescută temperatura
- in timpul desfăşurării unor activităţi; efort fizic, digestie etc
- temperatura prezintă oscilaţii patologice: hipotermie , hipertermie
valori normale
n.n. şi copil mic 36,1-37,8 ºC
adult 36-37 ºC în axilă
vârstnic 35-36 ºC
temp. < 36 ºC : hipotermie
37-38 ºC subfebrilitate
38-39 ºC febră moderată
39-40 ºC febră ridicată
Peste 40 ºC hiperpirexie

Tipuri de febră
 Febră continuă este o febră ridicată in care diferenţa dintre temperatura matinală şi
cea vesperală timp de mai multe zile nu depăşeşte 1 grad C.
 Febră intermitentă-diferenţa de câteva grade intre valorile inregistrate dimineaţa şi
seara in perioada de stare a bolii,cele mai mici valori scăzând sub 37 grade C
  Febră remitentă-diferenţa de câteva grade intre valorile inregistrate dimineaţa şi
seara,inperioada de stare a bolii,cele mai mici valori nu scad sub 37 grade C
(septicemii,supuraţii pulmonare)
 Febră recurentă-perioade febrile de 4-6zile ce alternează cu perioade de afebrilitate
de 4-6zile,trecerile făcându-se brusc
 Febră ondulantă-perioade febrile ce alterneazăcu perioade afebrile,trecerea făcându-
se lent
 Febră de tip invers este febra in care temperatura matinală este mai ridicată decat
cea vesperală. Apare in tuberculoză pulmonară gravă, supuraţii profunde şi inflamaţii
cavitare.

b. PULSUL

Tehnica măsurării şi notării pulsului

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos
şi este sincronă cu sistola ventriculară.
Ne interesează ritmul pulsului sau elemente de apreciat: ritm, frecvenţe şi amplitudine.
Locurile unde se măsoară pulsul: la orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată
pe un plan osos. De obicei se foloseşte artera radială, femurală.
Materiale necesare:
- Ceas cu secundar
- Creion sau pix cu mină roşie.
Intervenţiile asistentei la măsurarea pulsului.
- Pregătirea pshihică a pacientului:
- asigură repaos fizic şi psihic 10 – 15 minute.
- Se spală pe mâini
- Reperarea arterei
- Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei.
- Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor.
- Numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut.
- Consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii de temperatură reprezintă 4 pulsaţii. Unirea valorii prezente cu
cea anterioară cu o linie pentru obţinerea curbei.
- Consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului.
Frecvenţa
  n.n. 130-140 p/m
 copil mic 100-120 p/m
 la 10 ani 90-100 p/m
 adult 60-100 p/m
 vârstnic >80-90 p/m
Modificări de frecvenţă a pulsului
Tahicardie = creşterea frecvenţei pulsului
Bradicardie =scăderea frecvenţei pulsului
Celeritatea reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile.
c. TENSIUNEA ARTERIALĂ

Tehnica măsurării şi notării tensiunii arteriale

TENSIUNEA ARTERIALĂ: - reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant

asupra pereţilor arteriale.Tensiunea scade de la centru spre periferie.
- Evaluarea funcţiei cardio-vasculare ne dă informaţii asupra forţei de contracţie asupra
inimii şi rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor.
Elemente de evaluat:
- Tensiunea arterială sistolică (cea maximă)
- Tensiunea arterială diastolică ( cea minimă).
Materiale necesare:
- Aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: cel cu mercur, cel cu manometru, oscilometru
PACHON
- Stetoscop biaurecular
- Tampon de vată
- Alcool
- Creion sau pix cu mină roşie.
Metodă de determinare:
- Palpatorie şi auscultatorie.
Intervenţiile asistentei pentru metoda auscultatorie:
- Pregatirea psihică a pacientului.
- Asigurarea repaosului psihic şi fizic timp de 15 minute
- Spălarea pe mâini
- Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului. Braţul trebuie să fie fixat şi întins (în
extensie).
- Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei.
- Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
- Se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia
zgomotelor pulsative.
- Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se
percepe primul zgomot arterial, aceasta reprezentând valoarea tensiunii arteriale maxime.
- Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau a manometrului pentru a fi
consemnată.
- Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice.
- Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului. În momentul
în care zgomotele dispar, această valoare reprezentând tensiunea arterială minimă.
- Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie. Considerăm pentru fiecare linie a foii de temperatură o unitate a coloanei de mercur. Se
unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. În alte documente
medicale se înregistrează cifric.
- Se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana de alcool.
Pentru metoda palpatorie:
- Determinarea se face prin palparea arterei radiale.
- Nu se foloseşte stetoscopul
- Etapele sunt identice, urmărim pulsul.
- Dezavantajul: obţinerea unei valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic
fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
De reţinut: - Manşeta va fi bine fixată pe braţul pacientului
- Manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea.
- Măsurarea va fi precedată de liniştirea pacientului.
- În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe braţul pacientului.
- Se pot face măsurători comparative la ambele braţe.
Valori normale
 Adulti: 115-140 / 70-80 mmHg
 Copii: 91-110 / 60-65 mmHg
  Nou-nascuti: 65-80 / 40-50 mmHg
 Valori peste cele normale - hipertensiune.HTA
 Valori sub cele normale - hipotensiune. hTA
d. DIUREZA

Observarea ,Măsurarea şi Notarea Diurezei

Diureza – procesul de formare şi eliminare a urinei din organism timp de 24 de ore.
Urina – lichidul format de rinichi prin filtrarea sângelui, in care sunt eliminate
substanţele rezultate din metabolismul intermediar proteic, inutile şi toxice pentru organism şi
excretat de aparatul renal. Tulburările metabolismului intermediar influenţează cantitatea şi
calitatea (compoziţia) urinei eliminate.
Micţiune – actul fiziologic, conştient, de eliminare a urinei.
Scop: obţinerea de informaţii privind starea morfofuncţională a aparatului urinar şi a
intregului organism, cantitatea şi calitatea urinei furnizând date importante pentru stabilirea
diagnosticului, prognosticului, urmărirea evoluţiei bolilor dar şi in stabilirea bilanţului
nutritiv in bolile metabolice.
Materiale necesare: vase cilindrice gradate cu gât larg sau borcane de 2-4 l gradate;
- foaie de temperatură; creion sau pix (culoare albastră).
Etape de execuţie:
I. Observarea diurezei
- Se va observa ritmul micţiunilor:
1. normal – 5-6/24 ore la bărbaţi; 4-5/24 ore la femei;
2. patologic – ritm crescut (polakiurie); mai mult noaptea (nicturie).
- Se vor observa tulburările de micţiune:
3. polakiurie – micţiuni frecvente, cu cantităţi mici;
4. ischiurie sau retenţie de urină – imposibilitatea de a urina;
5. disurie – eliminarea urinei cu dificultate şi dureri;
6. enurezis – pierderea involuntară de urină
7. nicturie – egalarea sau inversarea raportului dintre numărul micţiunilor şi
cantitatea de urină emisă noaptea faţă de cea emisă in cursul zilei.
II. Măsurarea diurezei
a) Pregătirea materialelor:
- Se curaţă riguros vasele cilindrice, gradate, se clătesc cu apă distilatăpentru a nu se modifica
compoziţia urinei şi se acoperă.
- Recipientele vor fi etichetate (numele bolnavului, nr. salon şi pat).
b) Pregătirea bolnavului:
- Se educă bolnavul să urineze numai in urinar.
Efectuarea tehnicii:
- Spălarea mâinilor.
- Colectarea după un orar fix, valabil pentru toţi bolnavii secţiei.
- Se invită bolnavul să urineze şi se aruncă produsul acestei emisii la ora 8 dimineaţa.
- Se colectează in vasele gradate toate urinele emise până a doua zi la ora 8, adăugându-se şi
urina acestei emisii.
- Se citeşte gradaţia care indică urina emisă in 24 ore.
- Spălarea mâinilor.
III. Notarea diurezei
c) Notarea cifrică:
- Se notează cifric in „Carnetul de observaţii medicale independente”, in fiecare dimineaţă
(numele bolnavului, nr. patului, data şi cantitatea de urină eliminată in 24 de ore.
d) Notarea grafică:
- Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotesc 100 ml urină.
- Se notează grafic cu creion albastru, sub forma unei coloane ce are haşurată numai partea
superioară ce corespunde cantităţii de urină a zilei respective.
e) Reorganizarea locului de muncă:
- Vasele in care se face colectarea urinei pe timp de 24 de ore se depozitează in incăperi
răcoroase, pentru a se preveni descompunerea urinei.
- La urina colectată se adaugă cateva cristale de timol care impiedică procesele de fermentaţie
fără să modifice reacţiile chimice.
f) Interpretarea rezultatelor:
- Valori fiziologice normale ale volumului de urină:
femei = 1000-1400 ml/24 h;
barbaţi = 1200-1800 ml/24 h.
- Valori patologice:
poliurie = peste 3000 ml/24 h;
oligurie = sub 1000 ml/24h;
anurie = absenţa urinei in vezică.
Observarea calităţii urinei:
1. culoare: normal
 - galben deschisă = urina diluată;
- brun inchisă = urina concentrată;
Patologic:
- brun inchisă şi spumă (icter);
- roşie deschisă până la roşie brună = urină cu sange (hematurie);
Fiziologic:
- albastru-verde = tratament cu albastru de metilen;
- cafeniu-roşu-brun-negru = tratament cu chinină sau acid salicilic.
2. miros: caracteristic; amoniacal (in fermentaţia alcalină intravezicală); aromatic,
de fructe in diabet.
3. aspect: normal = clar, transparent;
- patologic = tulbure (săruri, puroi, microbi, calculi).
f. RESPIRAȚIA

Tehnica măsurării şi notării respiraţiei

Definitie - A respira reprezintă nevoia fiinţei umane de a capta oxigenul din mediul
inconjurător, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din arderile celulare.
Are ca scop: de a da un indiciu al evoluţiei bolii şi de a observa dacă apar anumite
complicaţii:
- Tipul respiraţei
- Amplitudinea miscărilor respiratorii
- Ritmul şi frecvenţa.
Materiale necesare:
- Ceas cu secundar
- Foaie de observaţie
- Creion sau pix de culoare verde
Intervenţiile asistentei:
- Aşezăm pacientul în decubit dorsal (pe spate) şi nu-i explicăm tehnica ce urmează s-o
efectuăm.
- Plasăm mâna cu faţa palmară pe torace şi numărăm inspiraţiile timp de un minut: ritmul,
aplitudinea. Se notează cu pix verde. Cum se notează pe foaia de temperatură: valoarea este
înscrisă pe fiecare linie orizontală.
Frecvenţa respiraţiei
- reprezintă numărul de respiraţii pe minut
- este influenţată de vârstă şi sex
la nou-nascut 30-50 r/min
la 2 ani 25-35 r/min
la 12 ani 15-25 r/min
adult 16-18 r/min
varstnic 15-25 r/min

Interpretarea rezultatelor:
 Frecvenţa Mişcărilor respiratorii variază în funcţie de sex, vârstă, poziţie,
temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn.
 în stare fiziologică, Curba Respiratorie merge paralel cu cea a Temperaturii
şi a Pulsului
 în stare patologică - Respiraţia Dificilă ( "Sete de aer" ):
1. dispnee cu Accelerarea Ritmului Rrespirator - Tahipnee ( POLIPNEE )
2. dispnee cu Rărirea Ritmului Respirator - Bradipnee (12-10-8 resp./min);
3. dispnee cu Perturbarea Ritmică şi Periodică a Respiraţiei:
 Dispnee Cheyne-Stokes=respiraţii cu amplitudini crescând până la apnee ce
durează 10-20 secunde.
 Dispnee Kusmaul=respiraţie în patru timpi a in spiraţiei profunde, urmată de
o scurtă pauză şi o expiraţie scurtă zgomotoasă, după care urmează oaltă pauză.
3.10. EDUCAŢIA PACIENTULUI PENTRU PREVENIREA AFECŢIUNILOR
LOCOMOTORII

 1.Alimentaţia echilibrată
 - unii factori nutriţionali au efect asupra troficităţii cartilagiului
 -o alimentaţie hiperglucidică duce la o creştere a greutăţii corporale constituind un
factor determinant şi agravant al afectării articulaţiilor
 2.Evitarea sedentarismului
 - inactivitatea duce la scăderea amplitudinii mişcării şi la scăderea forţei musculare
 3.Evitarea efortului fizic excesiv
 -efortul fizic excesiv duce la apariţia tendiniţelor,a durerilor musculare
 4.Evitarea frigului
 - expunerea prelungită la frig poate exacerba focare de infecţie latentă
  5.Respectarea unor reguli inaintea efortului fizic
 -antrenament progresiv
 - incălzire inainte de efortul propriu-zis
 - oprirea periodică a efortului pentru recuperare
 6.Poziţionarea corectă in timpul unor activităţi
 - ridicarea unor greutăţi de jos cu ambele mâini şi cu genunchii intinşi constituie
factor agresiv pentru coloana vertebrală
 7. Menţinerea posturii şi aliniamentul corect al corpului
 -se previn in acest fel deviaţiile coloanei vertebrale (cifoză,scolioză)
 8. Tratarea deviaţiilor coloanei vertebrale şi a altor deficienţe incă din copilărie
 9. Tratarea infecţiilor microbiene şi virale
 10.Evitarea mersului prelungit pe teren accidentat
 - se evită astfel agravarea suferinţelor şoldului
 11.Evitarea ortostatismului prelungit
 - se protejează articulaţiile portante,oasele şi muşchii scheletici
 12. Purtarea de incălţăminte adecvată şi comodă
 13. Menţinerea capacităţii de efort prin mers pe jos ,activităţi sportive ,exerciţii fizice
cu regularitate
 14.Evitarea traumatismelor
 - montarea de bare pe pereţii laterali şi indepărtarea obstacolelor pentru pacienţii cu
tulburări de vederea ,vârstnici ,cu tulburări de echilibru..etc.
 -folosirea covoarelor antiderapante in jurul toaletei şi in cada de baie
 -purtarea echipamentului de protecţie adecvat
 -prevenirea accidentelor rutiere,casnice
 15.Evitarea factorilor care contribuie la apariţia osteoporozei
 - dieta bogată in calciu ,fumat ,consum excesiv de cafea,exces de proteine .

3.11. EXTERNAREA BOLNAVULUI

Se face la propunerea mediucului curant.

Pentru externare, se intcmeste epicriza foii de observatie, biletul de iesire, reteta pentru meducamente
si vor fi informati atat bolnavul cat si familia sau apartinatorii cu cateva zile inainte.

Bolnavul este condus la serviciul de externari unde i se preda efectele personale si documentele de
externare.