Argument

Datorită valorii alimentare ridicate, legumele însoţesc din ce în ce mai mult în hrana
omului alte produse ca: pâinea, carnea, brânzeturile etc., contribuind la o mai bună asimilare a
acestora. Valoarea şi importanţa consumului de legume se apreciază nu numai strict din punct
de vedere nutritiv şi mai cu seamă după efectul favorabil asupra organismului uman.
Din analiza compoziţiei chimice a legumelor rezultă că ele conţin aproximativ 78-93%
apă şi 7-22 % s.u. Conţinutul cel mai ridicat în s.u. îl au legumele din grupa cepei (de la 13,5
% - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scăzut (4,8 -5%) castraveţii, salata, marula etc. Referitor
la hidraţii de carbon, cantităţi mai mari conţin legumele din grupa cepei şi cele pentru rădăcini
tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roşie, hreanul etc.).
Proteinele conţinute de legume aduc în hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se
remarcă printr-un conţinut mai ridicat de proteine, între 2% şi 8%, ciupercile, usturoiul,
fasolea, mazărea, bobul, conopida, spanacul etc.
Lipidele se găsesc în cantităţi reduse în legume (0,1-0,9%), fiind în cantităţi mai mari în
seminţele de dovleac, pepeni etc.
Acizii organici îmbunătăţesc gustul legumelor şi ajută la o mai bună digestie a hranei.
Conţinutul în acizi organici este mai ridicat în frunzele de: revent, măcriş, ştevie, spanac,
lobodă etc.
Vitaminele împreună cu sărurile minerale, conferă marea valoare alimentară a
legumelor, fiind substanţele absolut necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice
din organism.

3
 CAPITOLUL I IMPORTANŢA LEGUMICULTURII

Legumicultura prezintă o importanţă deosebită în viaţa omului, fiind o sursă

inepuizabilă de vitamine, substanţe minerale, acizi organici etc.
1.1.Importanţa alimentară a legumelor
Legumele, alături de fructe, constituie principala sursă de aprovizionare a organismului
cu vitamine şi săruri minerale naturale. Consumul de legume constituie şi un important
indicator de apreciere calităţii vieţii. Astfel, în UE (Franţa, Italia, Spania, Olanda, Belgia etc.)
consumul de legume este cuprins între 150 şi 200 kg/an/cap de locuitor. Din statistici reiese
faptul că, în România consumul de legume se situează între 150 - 200 kg/an/cap de locuitor,
în perioada 2000 – 2007, ceea ce ne situează pe un loc destul de bun (tabelul 1.1).
Necesarul zilnic de legume este de 200-250 g/cap de locuitor.
Tabelul 1.1.
Consumul de legume
(kg/cap locuitor/an)

Ţara Produsul Anul

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Bulgaria Legume 141,99 116,73 104,65 134,83 108,56 69,11 62,5 50,6
China Legume 223,94 237,4 257,34 260,98 264,92 270,58 244 246
Franţa Legume 145,25 135,66 144,34 142,64 148,01 140,92 70,9 71,1
Germani Legume 90,55 92,76 91,97 90,52 92,83 87,68 68,7 71,3
a
Grecia Legume 288,31 281,71 263,33 287,77 301,23 260,56 132,2 131,5
Italia Legume 192,14 160,67 148,12 174,76 194,57 181,74 99,8 92,3
Japonia Legume 11,58 110,48 106,43 101,38 104,56 106,97 86,6 86,1
Moldova Legume 72,68 95,16 85,27 94,13 79,40 97,68 91,6 48,3
Olanda Legume 94,71 100,12 84,55 74,58 105,23 86,51 77,3 81,2
Polonia Legume 127,10 118,50 99,87 107,37 119,88 114,79 83,9 93,7
România Legume 149,93 164,98 163,16 199,90 202,28 198,40 127,6 96,9
Spania Legume 164,80 155,67 163,26 154,66 161,09 155,80 88,9 89,6

Legumele se caracterizează printr-un conţinut foarte ridicat în apă, fiind cuprins între
96% la castraveţi şi 74% la mazăre. Cantitate mare de apă se găseşte şi în salată, 95%, ţelină
şi ridichi 94%, varză 92-93% etc.
Vitamina C are un rol deosebit, se găseşte în cantitatea cea mai mare în legume, variind
între câteva miligrame (sfeclă, morcov, ceapă) şi 150-160 mg/100 g p.p. la ardei, chiar mai
mult la ardeiul iute. Cele mai bogate legume în vitamina C sunt ardeiul, pătrunjelul,
vărzoasele, spanacul etc. Consumul zilnic de vitamina C, pentru o persoană, este de 30 mg şi

4
acesta poate fi asigurat prin consumarea unei tomate de 100-120 g sau a 100 g de ridichi sau
23 g de ardei (Jorge 1998, OMS/FAO).
Vitamina A are rol în formarea pigmenţilor în retină, formarea şi menţinerea celulelor
care acoperă pielea, ochii, gura şi organele interne.
Necesarul zilnic de vitamina A este de 300-400 µg la copii şi 700-750 µg la adulţi.
Vitaminele din complexul B se găsesc în cantităţi mici în legume, având rol în
metabolismul hidraţilor de carbon, în funcţionarea globulelor roşii etc. În legume se găsesc
vitamina B1 (boabele de mazăre, conopidă, spanac, dovlecel etc.), B2 (păstârnac, pătrunjel de
rădăcină, spanac, dovlecel, ciuperci), B6 (ardei) şi B12 (conopidă).
Vitamina E are rol important în protecţia organismului împotriva cancerului, previne
îmbătrânirea prematură, ajută la buna funcţionare a sistemului nervos şi al hipofizei, are rol
antihemoragic, fiind implicată în sinteza proteinelor necesare coagulării sângelui. Se găseşte
în cantitate mai mare în varza albă, varza de Bruxelles, salată, spanac, mazăre, ardei.

Sărurile minerale împreună cu vitaminele asigură vitalitatea organismului.

Calciul contribuie la formarea scheletului şi danturii, asigură menţinerea ritmului
cardiac, reglează echilibrul acido-bazic al sângelui etc
Fierul se găseşte în produsele vegetale sub formă de săruri ferice şi se absoarbe în
proporţie de 10-20%. Necesarul zilnic de fier este de 10-15 mg.
Magneziul reprezintă principalul component al clorofilei, dar alături de calciu şi fier,
face parte din structura oaselor.
Fosforul are influenţă asupra echilibrului calciului în organism, reglează funcţiile
paratiroidiene, participă la formarea oaselor, în circulaţia sanguină, în echilibrul nervos şi
intelectual.
1.1.1. Importanţa terapeutică a legumelor
Pe lângă rolul alimentar, legumele joacă un rol terapeutic deosebit asupra organismului
uman. Din vremuri foarte îndepărtate este cunoscut faptul că, folosirea medicamentelor era
foarte rară, multe afecţiuni fiind prevenite sau tratate pe cale naturală prin consumul de
legume, fructe şi ierburi, proaspete sau preparate.
Consumul de legume are următoarele efecte asupra organismului:
 hidratarea, datorită conţinutului ridicat în apă;
 stimularea activităţii sistemului nervos, muscular şi circulator;
 stabilirea unui echilibru între diverse săruri minerale;
 creşterea capacităţii de apărare a organismului prin aportul de vitamine, săruri minerale

5
 şi alte componente;
 alcalinizarea plasmei sanguine;
 stimularea apetitului;
 blocarea activităţii bacteriilor de fermentaţie;

1.1.2. Importanţa economică a legumelor

Legumele prezintă o importanţă deosebită şi din punct de vedere economic.
Elementele care accentuează importanţa economică a legumelor sunt următoarele:
 posibilitatea cultivării legumelor tot timpul anului, în diferite sisteme de cultură, cu
implicaţii directe asupra folosirii forţei de muncă o perioadă mai lungă, comparativ cu alte
ramuri din agricultură;
 asigurarea unui loc de muncă pentru un număr mai mare de persoane, având în vedere
caracterul intensiv şi specificul activităţii în legumicultură, reducând într-o oarecare măsură
numărul şomerilor;
 repartizarea veniturilor pe o perioadă lungă de timp;
 crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea unor ramuri industriale (industria
chimică, industria producătoare de maşini şi utilaje agricole, de mase plastice, industria
prelucrătoare de produse legumicole etc.);
 obţinerea de producţii ridicate la unitatea de suprafaţă, comparativ cu alte ramuri ale
agriculturii;
 obţinerea de venituri ridicate şi eşalonate în timpul anului, prin aplicarea unei
tehnologii adecvate, cu soiuri şi hibrizi valoroşi, într-o perioadă de timp relativ scurtă;
 posibilitatea exportării unei părţi din producţie, prin creşterea cantităţii de legume şi
sporirea veniturilor producătorilor;
 folosirea producţiei secundare în hrana animalelor de la multe specii legumicole
(sfeclă, varză, conopidă, salată);
 valorificarea superioară a terenului prin practicarea sistemului de culturi asociate,
succesive şi intercalate;
 îmbunătăţirea însuşirilor fizico-chimice ale solului prin practicarea corectă a
asolamentului;
 folosirea intensivă a terenului:
 1 ha de legume cultivate în câmp este echivalent cu 12 ha cultivate cu grâu;
 1 ha de legume în solar este echivalent cu 150 ha de grâu;
 1 ha de legume în seră este echivalent cu 200 ha de grâu.

6
 CAPITOLUL 2. – STUDIUL CONDIȚIILOR DE CADRU
NATURAL
2.1.Cadrul natural
Municipiul Hușii se încadrează în trăsăturile climei temperat – continentale cu regiuni
de antestepă. Regimul termic măsurat pe o perioadă de o sută de ani (1896 - 1996), pune în
evidență următoarele:
 temperatura medie anuală de 9,4°C, apropiindu-se de media pe țară care este de 9,5 C;
 trecerea de la anotimpul rece la cel cald și invers se face brusc;
 există mari diferențe de temperatură între luna martie și luna mai (12,5 C - 13,2 C);
 numărul mare de zile cu îngheț (120), și cel cu temperaturi peste 30°;
 în ultimii ani temperaturile minime și maxime depășesc chiar ± 35°C.
Regimul eolian pune în evidență dominarea curenților din N-NV și S-SE. Aceasta are o
influență directă asupra regimului precipitațiilor care sunt sărace în perioada lunilor noiembrie
– martie, când vânturile de E și NE au o frecvență mai mare și mai bogată în celelalte luni ale
anului când frecvența vânturilor dinspre N și chiar SV crește. Cantitățile mari de precipitații
cad în perioada caldă a anului, cu maxime înregistrate în lunile mai și iunie (media
multianuală fiind de 80,7 mm). Stratul de zăpadă are o grosime ce variază între 12,2 și 33,6
cm.
Având în vedere condițiile pedoclimatice din zona Huși, putem spune că acestea sunt
propice cultivării celor mai variate culture (legumicole,viticole, pomicole, etc.).
Datorită perioadelor secetoase din timpul verii, este necesară folosirea irigațiilor.
2.2.Clima
Climatul. este de tip temperat continental, cu nuanţă moderat continentală la nivelul
dealurilor înalte şi excesiv-continentală la nivelul Depresiunii Huşi.
2.2.1. Temperatura
Temperatura medie anuală pentru arealul Huşi, este de 6,0 ºC, ca valoare fiind egală cu
media ţării.
Temperatura medie anuală a aerului este de 6,0 oC cu o amplitudine medie de 25oC şi o
amplitudine a extremelor absolute ( între – 29,1oC şi + 40,2oC ), ceea ce evidenţiază un
accentuat continentalism termic, iar frecvenţa, durata şi intensitatea gerurilor sub – 20oC
avertizează asupra pericolului de inghet al viilor si al pomilor fructiferi. Potrivit datelor
înregistrate din teritoriul cercetat, reiese că temperatura medie anuală a aerului în 2015 este de
12 oC ,iar cea a minimelor și maximelor fiind cuprinse între 6 și 17,9°C (Tabelul 2.1)

7
 În perioada de vegetație ( IV – IX ) temperaturile înregistrate au fost următoarele :
Temperatura medie lunară în perioada de vegetație a fost de 20,2 °C
Temperatura medie a minimelor lunare în perioada de vegetație a fost de 12,6 °C
Temperatura medie a maximelor lunare în perioada de vegetație a fost de 27,2 °C
(tab.- 2.1.;2.2.;2.3.)

Temperaturile medii lunare si anuale din 2015.

Tabelul 2.1

Perioada de vegetație
Specificar I II III IV V VI VII VIII IX T. medie X XI XII Total
e lunară 12 luni
TEMPERATURA(ºC)
Decada I -5,4 -0,2 4,3 6,7 15,3 21,3 23,1 22,8 27,1 19,4 12,4 4,7 2,2 11,2
Decada II 5,6 -1,2 4,6 12,7 15,6 21,8 22,9 23,5 19,4 20,9 8,3 10,6 0,5 11,9
Decada III 1,5 5,2 7,9 12,6 22,5 20,7 26,2 22,5 17,6 20,4 13,4 3,5 1,6 12,9
Media -0,6 1,3 5,6 10,7 17,8 21,3 24,6 22,9 21,4 20,2 11,4 6,3 1,4 12,0
lunară

Tabelul 2.2
Temperatura medie a minimelor lunare și anuală în 2015

Perioada de vegetație
Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX T. medie X XI XII Media
a T mini.
minimelor anuală
lunară 12 luni
TEMPERATURA(ºC)
Decada I -9,1 -3,7 0,3 2,3 8,8 13,4 17,2 17,1 14,2 12,2 6,8 0,0 -1,2 5,5
Decada II -6,8 -6,8 1,2 6,2 9,7 14,6 14,9 18,7 11,9 12,7 4,6 4,5 -2,9 5,8
Decada III -0,3 2,3 2,5 5,5 11,4 13,4 17,9 15,7 13,4 12,9 2,1 1,3 -3,1 6,8
Media -5,4 -2,7 1,3 4,7 9,9 13,8 16,7 17,2 13,2 12,6 4,5 1,9 -2,4 6,0
temp.minim
e
lunare

8
 Temperatura medie a maximelor lunare și anuală în 2015
Tabelul 2.3

Perioada de vegetație
Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX T. medie X XI XII Media
a T maxi.
minimelor anuală
lunară 12 luni
TEMPERATURA(ºC)
Decada I 0,7 3,5 9,3 12,3 22,7 31,2 31,8 33,9 30,1 27,0 19,5 11,9 6,4 17,8
Decada II 3,7 4,1 7,8 19,6 25,0 30,2 31,2 29,7 26,6 27,1 13,2 15,8 6,2 17,5
Decada III 4,5 8,9 13,2 20,5 27,6 28,8 34,2 30,9 22,7 27,5 13,9 6,4 10,1 18,5
Media 2,9 5,5 10,1 17,5 25,1 30,1 32,4 31,5 26,5 27,2 15,5 11,4 7,6 17,9
temp.maxime
lunare

Date privind primul si ultimul inghet, numarul de zile fara inghet 2015

Tabelul 2.4

Specificare 2015
Primul inghet 27.X.
Numarul de zile fara inghet 331
Ultimul inghet 25.V.

Date privind bilantul termic in 2015

Tabelul 2.5

Specificare 2015
Bilantul termic global 3861˚C
Bilantul termic activ 3587˚C
Bilantul termic util 1530˚C

2.2.2. Precipitațiile atmosferice

Cantitatea medie anuală de precipitaţii pentru oraşul Huşi în 2015, este de 1,72 mm.
Măsurarea cantităţilor de precipitaţii atmosferice s-a realizat în ferma şcolară care
dispune de staţie meteorologică computerizată.
Repartiţia precipitaţiilor este neuniformă în timpul anului, înregistrându-se un maxim în
luna iulie, 4,67 mm, şi un minim în luna iunie, 0,20 mm.
Formele de precipitaţii sunt variate după cum urmează:

9
  ploile predominante sunt condiţionate de masele de aer cu influenţe atlantice (
dinspre vest ). Uneori apar şi ploi adiabatice de tip averse cu grindină din partea de vest şi
nord-vest a oraşului Huşi;
 zăpezile sunt frecvente în lunile decembrie-martie. Grosimea medie a stratului de
zăpadă este de 31,3 cm iar groșimea maximă atînge cifra de 110 cm şi chiar mai mult .
Topirea bruscă a zăpezilor, provoacă primăvara, alunecări de teren şi uneori scurgerea de
“gloduri”.
 brumele timpurii apar în septembrie-octombrie, iar cele târzii în primăvară, în
aprilie-mai;
 roua, prezentă în special primăvara-vara, aduce beneficiu în menţinerea umidităţii
atmosferice;
 ceaţa şi poleiul se întâlnesc frecvent toamna şi primăvara, respectiv iarna, cu efecte
negative în transporturi şi sănătatea populaţiei.
 chiciura sau promoroaca se manifestă în timpul iernii

Precipitațiile medii lunare și anuale 2015 (mm)

Tabel 2.6
Perioada de vegetație
Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX T. precip. X XI XII Media
medii .Precip
lunare medii
anuale
12 luni
PRECIPITAȚII
Decada I 1,58 0,96 0,84 1,32 0,74 0,96 1,64 - 0,02 0,78 0,02 - 0,02 0,68
Decada II 0,34 0,2 2,28 0,30 - 0,50 1,26 7,22 0,64 1,65 4,94 0,30 0,12 1,51
Decada III 0,81 2,55 2,4 0,44 - 1,06 1,35 - 2,22 0,85 0,0411,260,02 1,85
Media 0,91 1,24 1,84 0,69 0,25 0,84 1,42 2,41 0,96 1,09 1,67 3,85 0,05 1,35
lunare

Precipitațiile medii în perioada de vegetație au fost de 1,09 mm.

2.2.3. Umiditatea aerului

Umiditatea aerului în perioada de vegetație a avut următoarle valori :

- Umiditatea a aerului (medii lunare) – 56,9 %;

- Umiditatea relativă a aerului (minime lunare) – 34,0 %
- Umiditatea relativă a aerului (maxime lunare) – 87,7 % ( tabelele : 2.7;2.8; 2.9)
10
 Umiditatea a aerului (medii lunare și anuale) anul 2015(%)
Tabelul 2.7.
Perioada de vegetație
Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX Umiditatea X XI XII Media
medie .Precip
lunară medii
anuale
12 luni
Decada I 76,8 81,9 72,8 61,0 64,3 52,3 59,8 41,8 54,3 55,6 63,8 77,2 87,4 79,3
Decada II 89,7 67,6 77,0 49,5 57,8 55,9 53,7 58,0 65,0 56,7 84,0 65,1 86,8 67,5
Decada III 92,5 89,7 70,7 62,7 54,6 53,9 52,0 56,4 71,8 58,6 64,6 90,9 85,2 70,4
Media 86,3 82,3 73,5 57,7 58,9 54,1 55,2 52,1 63,7 56,9 70,8 77,7 85,7 72,4
lunare

Umiditatea relativă a aerului (minime lunare și anuale) anul 2015

Tabel 2,8
Perioada de vegetație
Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX Umid X XI XIIMedia
relativă .umid. aer
minim. min.
lunară anuală
12 luni
Decada I 61,1 64,2 46,4 34,236,8 26,1 32,3 20,0 35,8 30,9 38,1 54,5 73,6 43,6
Decada II 73,1 46,4 57,9 28,331,3 30,6 28,5 35,8 37,3 31,9 61,2 45,4 69,5 45,5
Decada III 82,7 74,1 44,4 34,729,8 29,5 29,5 30,5 51,5 39,2 52,3 81,2 66,7 41,4
Media 72,3 73,3 49,6 32,432,6 28,7 28,7 28,8 28,3 34,0 50,5 60,4 69,9 43,5
precip.min.
lunare

Umiditatea relativă a aerului (maxime lunare și anuale) anul 2015

Tabel 2,9
Perioada de vegetație
Specificare I II III IV V VI VII . VIII IX Umid X XI XII Media
relativă umid
maxim. aer
lunară maxi
anuală
12 luni
Decada I 93,4 94,5 89,5 83,4 89,3 93,7 92,9 88,7 68,6 86,1 80,3 94,2 96,8 89,8
Decada II 99,2 86,6 92,2 72,3 86,5 93,0 97,9 90,3 83,4 87,2 87,3 96,6 99,5 93,2
Decada III 98,2 97,4 92,4 88,4 75,1 94,8 96,1 93,9 90,5 89,8 96,1 92,7 88,8 93,5
Media 96,9 93,8 91,4 81,4 83,6 93,8 95,6 90,9 80,8 87,7 87,9 94,5 95,0 93,0
umid
aer.maxime
lunare

11
 2.2.4. Nebulozitatea
este de 5,5-5,6 zecimi medie anuală.
Evapotranspiraţia potenţială are valori de 550-600 mm anual, iar cea reală de 450-500
mm anual, astfel că deficitul de umiditate este de circa 100-150 mm anual, iar în iunie-iulie
este egal cu 75-100 mm anual ceea ce explică frecvenţa secetelor.
Măsurarea cantităţilor de precipitaţii atmosferice s-a realizat în ferma şcolară care
dispune de staţie meteorologică computerizată.
2.2.5. Viteza vântului
Vânturile predominante sunt cele din V, NV şi N, care însumează anual peste 60% din
frecvenţă şi care la coborârea pe versanţii dealurilor spre depresiune manifestă caractere
foehnice.
Vânturile din NE, în special crivăţul, accentuează fenomenul de îngheţ iar cele din E şi
SE sunt fierbinţi şi uscate în sezonul cald, accentuând fenomenul de secetă – ambele fiind
intens resimţite atât în Depresiunea Huşiului cât şi în lunca Prutului.
2.3.Solul
Solurile: formează un inveliş destul de variat tipologic. In distribuţia lor se poate urmări o
zonalitate altitudinală de la molisolurile stepei şi silvostepei (cernoziomuri, cernoziomuri levigate,
solurile cenuşii) la argiluvisolurile etajului forestier (soluri brune, brune podzolite şi insular
podzolice). Cernoziomurile levigate şi solurile cenuşii – cele mai răspandite in Depresiunea Huşiului
sunt şi cele mai valoroase pentru plantaţiile viticole, textura lor nisipo-lutoasă care imbunătăţeşte
proprietăţile fizice prin caracteristicile lor bio-chimice de bază: intensa activitate biologică, conţinut
apreciabil de humus, capacitate mărită de schimb cationic, reacţie neutrală slab-acidă, grad ridicat de
saturaţie in baze şi elemente nutritive.
2.4.Concluzii asupra condițiilor cadrului natural din zona Huși
Clima orașului se încadrează în trăsăturile climei temperat – continentale cu regiuni de
antestepă. Regimul termic măsurat pe o perioadă de o sută de ani (1896 - 1996), pune în
evidență următoarele:
 temperatura medie anuală de 9,4 °C, apropiindu-se de media pe țară care este de 9,5 C;
 trecerea de la anotimpul rece la cel cald și invers se face brusc;
 există mari diferențe de temperatură între luna martie și luna mai (12,5 C - 13,2 C);
 numărul mare de zile cu îngheț (120), și cel cu temperaturi peste 30° (70);
 în ultimii ani temperaturile minime și maxime depășesc chiar ± 35°C.
Regimul eolian pune în evidență dominarea curenților din N-NV și S-SE. Aceasta are o
influență directă asupra regimului precipitațiilor care sunt sărace în perioada lunilor noiembrie

12
– martie, când vânturile de E și NE au o frecvență mai mare și mai bogată în celelalte luni ale
anului când frecvența vânturilor dinspre N și chiar SV crește. Cantitățile mari de precipitații
cad în perioada caldă a anului, cu maxime înregistrate în lunile mai și iunie (media
multianuală fiind de 80,7 mm). Stratul de zăpadă are o grosime ce variază între 12,2 și 33,6
cm.
Având în vedere condițiile pedoclimatice din zona Huși, putem spune că acestea sunt
propice cultivării celor mai variate culture (legumicole,viticole, pomicole, etc.).
Datorită perioadelor secetoase din timpul verii, este necesară folosirea irigațiilor.
2.5.Hidrografia
Regiunea este tributară raului Barlad prin Crasna şi Lohan din zona deluroasă vestică –
văi cu scurgere permanentă dar cu debite modeste şi oscilante in timpul anului – şi Prutului
prin totalitatea paraurilor care drenează Depresiunea Huşiului, intre care cele mai mari şi
aproape permanente sunt Valea Grecului – Gura Văilor, ce colectează toate paraurile
semipermanente( Voloseni, Huşi unit cu Recea şi Valea lui Ivan) din sud-vestul depresiunii,
paraul Şoparleni (cu Ruginosu şi Barahoi) care impreună cu micile parauri temporare Barbosi,
Luncani şi Valea Lupului drenează partea de nord-est a acesteia.
De remarcat sunt debitele reduse, variabile sezonier şi chiar episodice, fapt ce a condus
la necesitatea amenajării a numeroase iazuri din care prea puţine se mai păstrează in prezent.
Reţeaua hidrografică, ce drenează teritoriul oraşului este constituită din două artere mai
importante: Drăslăvăţul, in sud şi Răieşti, format din Turbata şi Şara, in nord.
Aceste artere se unesc la est de oraş formand raul Huşi. Regimul hidrografic al paraielor
Drăslăvăţ şi Răieşti are un caracter torenţial. Primăvara, cand topirea zăpezilor se face in ritm
rapid, in urma creşterii bruşte a temperaturii, sau vara, in urma ploilor torenţiale, paraiele
acestea transportă mari cantităţi de apă, ieşind uneori din matcă.
2.5.1. Flora și fauna
Flora - Flora este dominată de plante ierboase (graminacee), arbuști și unii arbori (tei,
arțari, stejari). Formatiuni de ierburi marunte(graminee)
Fauna - Fauna este una diversă, având aspecte atât ale celei de stepă (mici rozătoare:
șoareci, harciogi si popandai), cât și ale celei de pădure. Pasari (prepelița, potârnichea, dropia,
ciocârlia si cioara) și reptile
2.6. Condiții economico – sociale
Inconjurat de comunele: Duda-Epureni, Stanilesti, Padureni, Cretesti, Tatarani si
Bunesti-Averesti, orasul are din punct de vedere economic un efectiv potential agricol. Noua

13
structura a formei de proprietate (in totalitate privata) prognozeaza o tendinta de dezvoltare a
industriei usoare (textile si incaltaminte).
Localizarea municipiului în centrul unei zone viticole, face din Huşi un important
centru de vinificaţie si de cultivare a speciilor pomicole si legumicole.
Ce mai importanti factori socio economici necesari pentru infiintarea unei plantatii
intensive de mar in zona municipiului Husi sunt:
- Existenta cailor de acces;
- Existenta lucrarilor de imbunatatiri funciare;
Aprovizionarea cu apa pentru irigatii si efectuarea tratamentelor fitosanitare
2.6.1. Situația economică
Industriile principale dezvoltate în Huşi sunt cea constructoare de maşini-unelte şi de
utilaje pentru industria alimentară, industria încălţămintei, industria alimentară (băuturi
alcoolice, preparate din lapte, băuturi răcoritoare, preparate de panificaţie, etc.), industria
prelucrătoare a lemnului (fabrici de mobilă), materiale de construcţii (cărămizi, teracotă), etc.
Oraşul este un important punct turistic din pricina faptului că aici se găseşte ctitoria lui Ştefan
cel Mare, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, fostă episcopie din secolul XVI. Astăzi, cel ce
păstoreşte episcopia este P.S Ioachim Mares, iar ca episcop vicar Corneliu Bârlădeanu. Palatul
episcopal a fost construit între 1782-1792. Episcopia are un muzeu episcopal reconstruit în perioada
1998-2003.
Alte obiective importante sunt Muzeul Municipal, înfiinţat în1957, Muzeul Viticulturii, precum
şi Muzeul memorial „Dimitrie Cantemir”
2.6.2. Resurse umane
Municipiul Husi are o suprafata de 700 ha cu o populatie de aproximativ 25.650 de
locuitori (conform recensământului populației din 2012) adica, circa 12% din populatia
judetului Vaslui.
- Existenta fortei de munca pentru efectuarea lucrarilor manuale;

14
 CAPITOLUL 3. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A SFECLEI ROȘII

SFECLA ROȘIE
Beta vulgaris L. var. canditiva Alef. sin. ssp. esculenta L. f. rubra
Familia Chenopodiaceae

3.1. Importanţa culturii

3.1.1. Importanţa alimentară.
Sfecla roşie se cultivă pentru rădăcinile sale îngroşate (tuberizate), care se consumă sub
formă de salate crude (simple sau asortate), soteuri, salate coapte sau fierte, ciorbă şi supe de
legume etc. De asemenea, din rădăcinile de sfeclă roşie se extrage un suc cu valoare terapeutică
pentru unele boli de nutriţie, avitaminoze ş.a. Frunzele, când sunt tinere, se folosesc la salate,
ciorbe, piureuri etc.
Valoarea alimentară este determinată de conţinutul mare de hidraţi de carbon (9,6%),
substanţe proteice (1,2 – 1,6%), săruri minerale, din care se remarcă, în mod semnificativ, cele
pe bază de fosfor (43 mg/100 g), potasiu (27 mg/100 g) şi fier (1 mg /100 g). Dintre vitamine,
cea mai importantă este vitamina A (20 U.I./100 g), apoi vitaminele B1, B2 şi vitamina C (10
mg/100 g) (după Dumitrescu şi colab., 1998).
3.1.2. Importanţa agrofitotehnică
Sfecla roşie este o plantă cu o tehnologie puţin pretenţioasă, cultura se înfiinţează prin
semănat, majoritatea lucrărilor de îngrijire au caracter general, cu excepţia răritului, încadrarea sa

15
în asolament se face relativ uşor (puţine specii legumicole fac parte din această familie), deşi nu
este o bună premergătoare etc.
Importanţa economică este determinată de nivelul cheltuielilor relativ mici; recolta apare
destul de devreme, chiar când plantele sunt destul de mici şi se pot valorifica toată vara şi
toamna. Recolta de toamnă este puţin perisabilă şi se poate păstra foarte bine pentru iarnă.
Recolta se valorifică imediat pe piaţă sau prin depozitare sub formă de rădăcini (produs proaspăt)
sau sub formă de diferite conserve.
3.1.3. Originea şi aria de răspândire
Sfecla roşie, denumită şi sfecla de masă, sfeclă de grădină sau sfeclă legumicolă, are ca
genitor ancestral sfecla sălbatică – Beta vulgaris L, cu centre de origine pe ţărmurile Mării
Mediterane, Mării Negre şi Mării Caspice, unde se întâlneşte şi în prezent ca plantă spontană. A
fost luată în cultură cu circa 400 de ani î.H. (Dumitrescu şi colab., 1998), dar folosită ca plantă
medicinală. Ca plantă legumicolă, s-a cultivat începând cu secolele XIV – XV (deci cu mult
înainte de sfecla de zahăr), în Italia şi Franţa, de unde s-a răspândit în vestul şi sudul Europei
Pe plan mondial, sfecla roşie, deşi nu ocupă suprafeţe mari, este cunoscută în toate zonele
în care sunt întrunite condiţiile favorabile. La noi în ţară este răspândită în toate zonele
legumicole şi chiar în unele puţin favorabile pentru cultura legumelor, cum ar fi zonele
premontane sau montane.
3.1.4. Particularităţi botanice şi biologice
Sfecla roşie este o plantă ierboasă bienală, la care organul comestibil este rădăcina
tuberizată şi, uneori şi frunzele tinere. În primul an se formează rozeta de frunze şi rădăcina
îngroşată, iar în cel de-al doilea, tulpina floriferă cu flori, fructe şi seminţe (fig.2.1.).

16
 Fig.2.1. Sfecla roşie de salată: a - rădăcină; b - secţiune transversală
prin rădăcină; c - frunză; d - tulpină floriferă; e - floare

Rădăcina, în primele faze de vegetaţie, este pivotantă cărnoasă, după care începe şi se
desfăşoară procesul morfogenetic de îngroşare. După îngroşare, rădăcinile pot căpăta, în general,
două forme: globuloasă sau conică (cilindro conică). Dacă la formarea rădăcinii îngroşate
participă epicotilul şi hipocotilul, atunci aceasta va fi globuloasă, iar dacă participă hipocotilul şi
rădăcina propriuzisă, atunci rădăcina îngroşată va avea formă conică alungită. Culoarea rădăcinii,
atât la exterior, cât şi în interior, este roşie-închisă, sau roşie-violacee de diferite nuanţe (în
funcţie de cantitatea de antocian); uneori se întâlnesc şi soiuri de culoare galbenă (puţin
apreciate).
Frunzele, în anul I, la planta complet dezvoltată, sunt mari, lung peţiolate, cu limbul ovat,
cordat, cu suprafaţa ondulată, cu marginea întreagă, uşor neregulată. Nervurile sunt evidente, de
culoare roşie. De asemenea, peţiolul este de culoare roşie. Frunzele se formează de pe colet şi
sunt grupate într-o rozetă bine dezvoltată. Rozeta de frunze se dezvoltă dinspre interior (centru)
spre exterior. Frunzele tinere, din zona centrală a rozetei, au culoarea roşie, mult mai intensă.
Frunzele tulpinale (din anul al doilea) sunt mai mici, sesile, lanceolate.
Florile sunt hermafrodite, grupate pe un ax mic, formând un glomerul, mai multe
glomerule formează un panicul lung. Florile sunt mici, de culoare roşie–verzuie, organizate pe
tipul cinci. Polenizarea este alogamă, anemofilă, uneori şi entomofilă.

17
 Fructele sunt nucule de culoare maron-cenuşie, concrescute, constituind aşa-numitele
glomerule, considerate impropriu fructe sau seminţe. Fiecare glomerul conţine 3-5 seminţe.
3.1.5. Relaţiile cu factorii de mediu
Sfecla roşie este o specie cu cerinţe mijlocii faţă de factorii de mediu, având o plasticitate
ecologică şi chiar rusticitate ridicată. Totuşi, pentru realizarea unor recolte performante, sfecla
roşie necesită un climat “dulce”, fără variaţii mari de temperatură şi cu o umiditate relativ
ridicată (Dumitrescu şi colab., 1998).
Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 6-80C, iar cea optimă de 18-
200C. În condiţii optime, plantele răsar după 10-12 zile. În faza de frunze cotiledonale, plantele
nu suportă temperaturile sub minus 2-30C. După formarea primelor frunze adevărate, rezistă
până la temperaturi de minus 5-80C.
Sfecla roşie este o plantă sensibilă la termoperioadă: la temperaturi de 6-80C, timp de 2–3
săptămâni, plantele se pot vernaliza, formând tulpini florifere în primul an. În această situaţie nu
se mai formează rădăcini îngroşate, bune pentru consum.
Apa este factorul faţă de care sfecla roşie are pretenţii mari în faza de încolţire şi în faza
îngroşării intensive a rădăcinilor. Umiditatea din sol trebuie menţinută la limite de 60-75% din
capacitatea de câmp. Lipsa de umiditate, în perioadele de secetă, determină formarea unor
rădăcini mici, lipsite de suculenţă. Excesul de apă din sol dăunează plantelor, scăzându-le
rezistenţa la unele boli specifice.
Solul pe care se cultivă sfecla roşie trebuie să fie cu textură mijlocie, profund, cu capacitate
ridicată de reţinere a apei, bine aprovizionat cu elemente nutritive şi substanţe organice.
Aplicarea gunoiului de grajd se realizează prin fertilizarea plantei premergătoare sau folosirea
pentru anul de cultură numai a mraniţei (20-40 t/ha). Nu se recomandă gunoiul de grajd
incomplet fermentat, deoarece este afectată calitatea rădăcinilor. Pe solurile uşoare este
obligatorie fertilizarea organică. Reacţia solului trebuie să corespundă unui pH=6-7.
Elementele nutritive trebuie să fie în cantităţi mari, deoarece sfecla de grădină este o plantă
cu un consum specific ridicat. În primele faze de creştere, cerinţele sunt mari faţă de azot şi
fosfor, iar în faza de creştere şi îngroşare a rădăcinii este nevoie de mai mult potasiu (mai ales pe
solurile mai nisipoase).
Faţă de lumină nu sunt cerinţe speciale, dar plantele nu suportă umbrirea; de asemenea,
plantele solicită condiţii de zi lungă; de aceea înfiinţarea culturilor semincere trebuie să asigure
coincidenţa fazei de inducţie prin fotoperioada cu lunile în care ziua are durată mare.

18
 3.1.6. Soiuri
La nivel mondial se cultivă un sortiment destul de diversificat de soiuri, în funcţie de
forma, mărimea şi culoarea rădăcinilor, de perioada de vegetaţie (timpurii, tardive), de tipul de
cultură (în câmp sau în teren protejat), de destinaţia culturii (consum în stare proaspătă sau
industrializată) etc.
În România se cultivă un număr redus de soiuri, a căror descriere sintetică este prezentată
în tabelul 2.1, şi unele populaţii locale, întâlnite, mai ales în grădinile familiale.
3.2. Tehnologia de cultivare
Cultura de sfeclă roşie se realizează prin semănat direct şi, mai rar, prin răsad, în
gospodăriile familiale, în sistem de cultură în ogor propriu sau de cultură succesivă, după unele
culturi cu perioadă scurtă de vegetaţie.
Cultura în ogor este predominantă la noi în ţară şi, în funcţie de soi şi momentul recoltării,
sunt practicate cultura timpurie sau cultura tardivă.
3.2.1. Alegerea terenului şi asolamentul sunt asemănătoare culturii de
morcov.
Locul în asolament. Plantele premergătoare trebuie să părăsească terenul toamna mai
devreme, să-l lase curat de buruieni şi fertilizat cu îngrăşăminte organice. Foarte bune
premergătoare sunt: solanaceele, leguminoasele, cucurbitaceele. Nu se recomandă ca
premergătoare alte rădăcinoase, bulboasele şi varza. Pe aceeaşi suprafaţă de teren, sfecla roșie
nu trebuie să revină mai devreme de 3–4 ani.
Cultura succesivă de sfeclă roșie poate urma după salată, spanac, ceapă verde, culturi
furajere pentru masă verde (secară, borceag),

19
20
 3.2.2. Pregătirea terenului
Toamna, după desfiinţarea culturii anterioare şi efectuarea nivelării de exploatare, se
execută fertilizarea de bază cu mraniţă (20–40 t/ha), dacă nu s-a efectuat fertilizarea cu
îngrăşăminte organice la cultura anterioară, superfosfat (60-70 kg P2O5/ha) şi sare potasică sau
sulfat de potasiu (80–120 kg K2O/ha). Circa 1/3 din îngrăşămintele minerale se poate aplica şi
chiar se recomandă a fi aplicată la pregătirea terenului, primăvara. Lucrările de pregătire a
terenului se continuă primăvara prin menţinerea acestuia fără crustă şi curat de buruieni, se face
grăparea terenului cu grapa cu colţi reglabili (6 GCR–1,7), pentru a reduce pierderile de apă prin
evaporare. La pregătirea terenului, cu combinatorul sau cu grapa cu discuri, se fertilizează cu 100
– 150 kg/ha azotat de amoniu sau 200-300 kg/ha complex III şi se erbicidează cu Treflan 3 –5
l/ha sau Dual 2 l/ha .
Cu circa 10-15 zile înainte de semănat se efectuează două lucrări de mobilizare a solului cu
grapa cu discuri. Înainte de prima grăpare se administrează restul de îngrăşăminte cu fosfor şi
potasiu, la care se adaugă îngrăşământul cu azot (30–50 kg N/ha), ca fertilizator starter.
Modelarea terenului se execută, cât de curând posibil, după grăparea cu grapa cu discuri, pentru
a se profita de condiţiile meteorologice favorabile realizării lucrărilor care urmează. Modelarea
este obligatorie, dacă se folosesc soiurile cu rădăcini lungi şi dacă se urmăreşte obţinerea de
recolte timpurii. Modelarea terenului se face sub formă de straturi înălţate cu lăţimea la
coronament de 94 cm sau 104 cm.
3.3.Înfiinţarea culturii se realizează, după cum s-a anticipat, prin semănat direct.
Epoca de înfiinţare începe în prima decadă a lunii aprilie (când în sol se realizează o
temperatură de cel puţin 6–80 C) şi se termină în luna iunie, în vederea eşalonării recoltei şi în
funcţie de soi şi condiţiile tehnice (de exemplu, la culturile succesive, după recoltarea acestora).
Schema de semănat se aplică în mai multe variante. Pe teren modelat (la 94–104 cm) se seamănă
câte trei rânduri dispuse echidistant la 37-40 cm (fig.7.14).

21
 Fig. 2.3. - Schema de înfiinţare a culturii de sfeclă roşie
pe teren modelat

Pe teren nemodelat, semănatul se face în benzi de câte trei rânduri, dispuse echidistant la
37–40 cm, iar între benzi se lasă un interval de 66-70 cm.
Semănatul se realizează mecanizat cu SUP-21, semănătoarea Saxonia, semănătoarea de
precizie Nibex sau SPC-6 (corespunzător adaptată).
Distanţa dintre seminţe pe rând se asigură prin plasarea a 10-15 seminţe (glomerule) pe
lungimea de un metru a rândului. Adâncimea de semănat este de 4–5 cm.
Norma de semănat variază în limita a 18–20 kg/ha.
În cazul culturilor timpurii, la care se preconizează recoltarea înainte ca rădăcinile să
ajungă la mărimea tipică soiului, distanţele dintre rânduri şi cele dintre seminţe pot fi mai mici,
cultura având o densitate mai mare.
Densitatea culturii se definitivează după lucrarea de rărit, când, de regulă, pentru situaţia
prezentată, se lasă între plante pe rând 10-20 cm; se asigură, în acest mod, un număr de circa 180
– 200 mii plante/ha (după Butnariu şi colab., 1992).
Simultan cu semănatul sau imediat după aceasta se realizează, obligatoriu, un tăvălugit al
terenului, care asigură un contact mai bun al seminţelor cu solul.
3.4. Lucrările de îngrijire sunt, cronologic, următoarele:
- udarea culturilor se efectuează în perioada creşterii intense a plantelor (50-60 zile după
răsărire) şi la îngroşarea rădăcinilor.când se aplică o udare cu circa 200-250 m3 la hectar. După
zvântarea terenului, se efectuează o praşilă manuală pe rând.
- buchetatul culturii (după “încheierea” rândurilor),
- răritul plantelor la 10-20 cm,
- combaterea buruienilor -aplicarea primei erbicidări (când buruienile sunt în fază
cotiledonală) cu Betanal 3 l/ha (după Dumitrescu şi colab., 1998),

22
 - fertilizări faziale se face la 30-40 de zile de la răsărirea plantelor cu 100 kg/ha azotat de
amoniu, 100–125 kg/ha superfosfat (la culturile târzii) şi 75–100 kg/ha sare potasică. Această
fertilizare se realizează simultan cu prima praşilă mecanică, folosind cultivatorul prevăzut cu
echipamentul pentru fertilizare.
- Combaterea bolilor şi a dăunătorilor se face la avertizare sau la apariţia primelor
exemplare la dăunători şi preventiv în cazul bolilor
În prima rundă de lucrări prezentate, poate fi cuprins şi un tratament fitosanitar contra
unor insecte (gărgăriţă, purici etc.).
BOLILE ŞI DĂUNĂTORII.
Dăunători sau boli Termenul de tratare Chimicale Norma
Pe măsura
Păduchi foliari, muşte şi
necesităţii în
molii minere, afidii, Antio, 25% c.e. 1,2— 1,6 l/ha
perioada de
acarieni,
vegetaţie
ploşniţe, Arrivo,25% c.e. 0,48 l/ha
Bi 58 nou
gîndacul negru al sfeclei 0,5—0,8 l/ha
40% c.e.
în perioada de
Cercosporioză vegetaţie pe măsura Avixil 70% p.u. 1.4— 2.0 kg/ha
necesităţii
Oxiclorura de cupru,
Perenosporoză 2,0—2,4 kg/ha
90% p.u.
__”__ Bayleton, 25% p.u. 0,6 kg/ha
Făinare
Benlate, 50% p.u. 0,6 kg/ha
.
3.5. Recoltarea sfeclei se face eşalonat, din momentul când rădăcinile (inclusiv frunzele) sunt
bune pentru consum şi până când acestea au dimensiunea tipică soiului, toamna târziu. În timpul verii,
recoltarea se execută în mai multe reprize, alegând plantele ajunse la cele mai mari dimensiuni în câmp
(pe alese).
Recoltarea sfeclei pentru consum, în timpul toamnei, se efectuează printr-o singură trecere. Cel mai
târziu, lucrarea se efectuează în luna noiembrie, înaintea îngheţurilor (minus 2–30C); dacă îngheţul a
surprins cultura, recoltarea se va efectua când plantele şi-au revenit; altfel, se produce rănirea puternică a
rădăcinilor. În cazul soiurilor cu rădăcina globuloasă, recoltarea se efectuează manual, prin smulgere, iar
în cazul soiurilor cu rădăcina conic-alungită, recoltarea manuală se realizează cu ajutorul furcilor,
cazmalelor; recoltarea se poate face şi semimecanizat cu dislocatorul.
Producţia este de 15-20 t/ha la culturile timpurii şi 25–40 t/ha la cele târzii.

23
 CAPITOLUL 4 Fișe tehnologice a culturii sfeclei roșii

4.1.Date privînd tehnica culturii sfeclei roșii

Elemente ale fluxului Caracteristici

tehnologic
Soiurile foloșite De Arad, Bordo, Turtită de Egipt
Pregătirea terenului fertilizarea de bază
grăparea terenului cu grapa cu colţi reglabili (6 GCR–1,7),
se erbicidează
Modelarea terenului
Semănatul Semănatul se realizează mecanizat cu SUP-21, semănătoarea
Saxonia, semănătoarea de precizie Nibex sau SPC-6 (corespunzător
adaptată).
Norma de semănat variază în limita a 18–20 kg/ha
Îngrijirea plantelor udări (
buchetatul culturii
răritul plantelor la 10-20 cm
fertilizări faziale cu 100 kg/ha azotat de amoniu, 100–125 kg/ha
superfosfat
prima praşilă mecanică
o udare cu circa 200-250 m3 la hectar
Recoltarea Recoltarea sfeclei pentru consum se efectuează în luna noiembrie,
înaintea îngheţurilor

Producţia Producţia este de 15-20 t/ha la culturile timpurii şi 25–40 t/ha la

cele târzii

4.2.Lucrările fluxului tehnologic

Nr. Denumirea lucrării Agregat folosit Consum om ore
crt. Tractor Utilaj Lucrări manuale Lucrări
mecanice
1 Mobilizarea + nivelarea U-650M GD-3,2 + NT- 4.40
terenului de 2 ori 2
2 Încărcat, descărcat, U-650M MA-3,5 1.00 0.50
transportat, administrat
îngrăşăminte chimice
3 Arătura de baza U-650M PP-4-30 2.44
4 Grăparea terenului U-650M GD-3,2 10,0
5 Încărcat + descărcat, aplicat U-650M MA-3,5 1.00 0.50
îngrăşăminte chimice
6 Pregătirea soluţiei şi L-445 EEP-600 2.00 0.75
erbicidarea de 2 ori
7 Deschis rigole de udare U-650M M.D.R. 0.83
8 Udarea solului în brazde U-650M MMS-2,8 1.10
9 Semănatul L-445 SPC-6 1.25 1.25
10 Irigarea de 4 ori 40.00 20.00
11 Tratamente fitosanitare L-445 MSP3x300 1.00 1.00
1Prăsitul mecanic de 3 ori L-445 CL-2,8 4.75
2
1Prăsitul manual Manual 66.0

24
 3
1Dislocat rădăcini L-445 DLR-4 2.50
4
1Adunat rădăcini Manual 198.00
5
1Încărcat + transportat U-650M RBA-2 100.00 10.00
6 rădăcini
1Sortarea rădăcinilor Manual 53.23
7
1Desfiinţarea culturii U-650M GD-3,2 1.00
8
Total 710.25 49.99

4.3. Indicatorii tehnico-economici

Nr. Indicatori U.M. Valori
crt.
1 Producţia kg\ha 25000
2 Consum de apă pentru irigat m3\ha 1330
3 Îngrăşăminte chimice kg\ha 40
4 Consum forţă de muncă manuală Ore-om\ha 710
5 Consum de forţă de muncă Ore- 50
mecanizată mecanizator\ha
6 Productivitatea muncii Ore-om\t 23,4

4.4. Deviz de cheltuieli

UM (kg., Nr. unitati Suprafața Pret Total
tona, etc.) ha unitar
Costuri directe
Sămânță Kg/ha 20 1 8 160
Ingrasaminte chimice kg/ha Complex NPK 1 2,26 1808
400
Pesticide Kg/ha 4 1 220 880
Alte consumuri materiale 100 100
Arat nr. ori / an 1 1 250 250

Pregatit teren – nr. ori / an 1 1 450 450

grăpat,tăvălugit,modelat
Semănat nr. ori / an 1 1 150 150
Erbicidare nr. ori / an 1 1 350 350
Alte lucrari mecanice nr. ori / an 5 1 200 1000
Irigatii nr. ori / an 4 1 100 400
Recoltare nr. ori / an 1 1 250 250
Transport t/km 10 15 150
Forta de munca directa Z.O. 710 45 31950
Alte costuri directe 1 210 210
Total 38108
Venituri 11892
Produs principal sfeclă Kg. 25.000 2 50000
consum

25
 Concluzii
Sfecla roşie se cultivă pentru rădăcinile sale îngroşate (tuberizate), care se consumă sub
formă de salate crude (simple sau asortate), soteuri, salate coapte sau fierte, ciorbă şi supe de
legume etc. De asemenea, din rădăcinile de sfeclă roşie se extrage un suc cu valoare terapeutică
pentru unele boli de nutriţie, avitaminoze ş.a. Frunzele, când sunt tinere, se folosesc la salate,
ciorbe, piureuri etc.
Valoarea alimentară este determinată de conţinutul mare de hidraţi de carbon (9,6%),
substanţe proteice (1,2 – 1,6%), săruri minerale, din care se remarcă, în mod semnificativ, cele
pe bază de fosfor (43 mg/100 g), potasiu (27 mg/100 g) şi fier (1 mg /100 g). Dintre vitamine,
cea mai importantă este vitamina A (20 U.I./100 g), apoi vitaminele B1, B2 şi vitamina C (10
mg/100 g)
Importanţa economică este determinată de nivelul cheltuielilor relativ mici; recolta
apare destul de devreme, chiar când plantele sunt destul de mici şi se pot valorifica toată vara
şi toamna.
Sfecla roşie este o plantă cu o tehnologie puţin pretenţioasă, cultura se înfiinţează prin
semănat, majoritatea lucrărilor de îngrijire au caracter general.
In condițiile pedoclimatice din zona Huși, cultivarea sfeclei roșii este pretabilă,
obținându-se producții bune și de calitate ( 20 – 25 t/ha chiar 30 – 35 t/ha la cultura târzie)
Datorită precipitațiilor foarte scăzute în perioada de vegetație (1,09 mm), a fost absolut
necesară suplimentarea normei de apă prin irigații.

26
 BIBLIOGRAFIE:

1. CEAUŞESCU, I., și colab., (1980) – Legumicultura generală şi specială. Editura didactică şi

pedagogică, Bucureşti.
2. DUMITRESCU, M și colab., (1998) – Producerea legumelor. Artprint, Bucureşti.
3. POPESCU, V., și colab., (2000) – Legumicultura, vol. 2. Editura Ceres, Bucureşti.
4. STAN, N. (1992) – Legumicultură generală. vol.I şi II. Centrul de multiplicare, Institutul
Agronomic Iaşi.
5. STAN, N. (1994) – Tehnologia cultivării legumelor. vol II. Centrul de multiplicare,
Universitatea Agronomică Iaşi.

27