You are on page 1of 2

Minunatul Harry Potter Wikipedia

Rezumat[modificare | modificare sursă]


Povestea începe cu o sărbătoare ce are loc în lumea vrăjitorească. De mai mulți ani această lume a
fost terorizată de un vrăjitor foarte rău, [Cap-de-Mort]. Cu o noapte înainte, pe 31 octombrie 1981, el
descoperă refugiul secret în care se ascundea familia Potter, omorându-i pe Lily și James Potter.
Totuși, când a încercat să-l omoare pe fiul lor, Harry Potter, vraja fatală Avara Kedavra pe care a
produs-o s-a întors asupra lui. Corpul lui Cap-de-Mort a fost distrus, dar spiritul său supraviețuiește,
el fiind nici mort, nici viu. Singurul semn al vrăjii lui Cap-de-Mort este o cicatrice în forma de fulger pe
fruntea lui Harry. Fiind singurul supraviețuitor al blestemului fatal, Harry este numit de către
comunitatea vrăjitorească „băiatul care a supraviețuit”.
Pe 1 noiembrie, Hagrid, un 'semi-uriaș', îl duce pe Harry la singurele lui rude în viață, familia
Dursley, alcătuită din unchiul Vernon, un bărbat înalt, mătăhălos, aproape fără gât, dar cu o mustață
foarte bogată, mătușa Petunia, o femeie slabă cu un gât lung, care îl detesta pe Harry, și Dudley, fiul
lor obez și răsfățat. Ei au încercat în van să stârpească abilitățile lui magice, să-i ascundă
proveniența lui din lumea vrăjitorească și să-l pedepsească aspru după fiecare întâmplare mai
ciudată.
Totuși, odată cu apropierea zilei în care împlinește 11 ani (31 iulie 1991), Harry are primul lui contact
cu lumea magică, atunci când primește scrisori de la Hogwarts, Școala de Magie și Vrăjitorie, livrate
de bufnițe. Totuși, unchiul lui le interceptează. De ziua lui, Hagrid, Păstrătorul Cheilor de la
Hogwarts, apare și îi spune că este un vrăjitor și că este așteptat la școală. Fiecare volum prezintă
un an din viața lui Harry, care se petrece în majoritatea timpului la Hogwarts. Acolo el învață să
folosească magia și să producă poțiuni. Între timp, Cap-de-Mort revine pentru a doua oră și preia
controlul asupra comunității vrăjitorești, iar Harry se va confrunta pentru ultima oară cu el.

Universul lui Harry Potter[modificare | modificare sursă]

Școala Hogwarts (machetă).

Lumea magiei în care trăiește Harry este complet separată, dar și foarte apropiată de lumea
noastră. În timp ce universul fantastic din Narnia este o alternativă la universul nostru, iar universul
din Stăpânul Inelelor reprezintă un trecut mitic, lumea magică a lui Harry Potter există în același timp
cu lumea noastră, având elemente magice analoage lumii noastre. Multe institute și localități se află
în orașe și sate din lumea reală, de exemplu Ministerul Magiei care se află în Londra. Acest univers
este format dintr-o colecție fragmentată de străzi secrete, poteci vechi, conacuri singuratice și
castele ce rămân invizibile în ochii persoanelor non-magice (cunoscuți ca „Încuiați”/ "Muggles", ex:
familia Dursley). Abilitatea de a produce magie este dobândită mai degrabă din familie, decât prin a
o învăța, totuși cei care au această abilitate trebuie să urmeze o școală, ca și Hogwarts, pentru a
învăța să folosească și să stăpânească magia. Cu toate acestea există și părinți-vrăjitori ai căror
copii nu au abilitatea de a produce magie, aceștia numindu-se „noni” (ex: doamna Figg, Argus Filch).
De asemenea, mai există și vrăjitori a căror părinți nu au abilități magice, despre aceștia spunându-
se că au „sânge-mâl” (ex: Hermione Granger). Vrăjitorii a căror părinți au abilități magice, iar ambii
lor părinți provin din părinți cu abilități magice au „sânge-pur” (ex: Ronald Weasley), iar cei care au
doar un părinte cu abilități magice sau au doar un părinte cu „sânge-pur”, iar celălat are „sânge-mâl”
au „sânge-semipur” (ex: Harry Potter). Lumea magică și numeroasele ei elemente fantastice sunt
descrise într-un mod surprinzător și magnific. Îmbinarea magicului cu normalul este unul dintre
principalele motive din roman; personajele din poveste trăiesc o viață obișnuită cu problemele ei
obișnuite, într-o lume cu totul magică.
În 18 iunie 2010 s-a deschis parcul tematic dedicat lui Harry Potter în Orlando, Florida.
Vâj-hațul de-a lungul timpului[modificare | modificare sursă]
Conform originalului din limba engleză, Quidditch through the ages, vâj-hațul este un sport ficțional
creat de autoarea britanica J. K. Rowling, care se joacă în seria de romane Harry Potter.
Jucătorii utilizează mături zburătoare pentru a se deplasa în aer. Scopul jocului este de a prinde cât
mai repede „hoțoaica aurie” / "Golden Snitch", o minge mică și rapidă. Pe lângă această „hoțoaică”
mai există și două baloane ghiulea, care au scopul de a-i dezechilibra pe adversari de pe mături și
nu în ultimul rând mingea de joc (balonul) care trebuie aruncată de atacanții unei echipe printr-unul
dintre cele trei inele ale porții adverse. La Hogwarts există patru echipe, fiecare aparținând unei
anumite „case”, Cercetași / "Griffyndor", Astropufi / "Hufflepuf", Ochi-de-Șoim / "Ravenclaw
și Viperini / "Slytherin".

Cronologie[modificare | modificare sursă]


În general cărțile evită să încadreze acțiunea într-un anume an, totuși există câteva referințe care
oferă cărților și câtorva întâmplări trecute un timp anume. Linia timpului este îndeajuns precizată
în Camera Secretelor, când Nick Aproape-Făr-de-Cap/Nick-cel-Decapitat-un-pic menționează că se
împlinesc 500 de ani de la moartea sa, pe 31 octombrie 1492, rezultând că acțiunea din Camera
Secretelor are loc între anii 1992-1993. Această cronologie a fost din nou confirmată în Talismanele
Morții, data morții de pe mormâtul lui James și Lily Potter fiind 31 octombrie 1981. Harry având 1 an,
atunci când au fost uciși părinții lui, înseamnă că 1980 este anul în care s-a născut, iar principala
acțiune se desfășoară între anii 1991 (al doilea capitol din Piatra Filozofală) până în 1998
(sfârșitul Talismanelor Morții).

You might also like