Sindromul Münchausen

Sindromul Münchausen descrie o patologie psihiatrică (tulburare mentală),

o patomimie asociată cu dificultăți emoționale severe, care aparține de grupa tulburărilor
facticioase. Sindromul apare la persoane cu tulburări de personalitate și este caracterizată prin
necesitatea de a simula o maladie neconexată la un profit direct și obiectiv prin care pacientul
caută să beneficieze de îngrijiri medicale pentru afecțiunea sa imaginară.

Descrierea bolii
Sindromul Münchausen descrie o maladie psihică, o formă de mitomanie (patomimie), asociată
cu dificultăți emoționale severe, care se exprimă prin dependența pacientului de spitalizare cu
scopul de a obține atenția și asistența personalului medical. Patognomonică (specifică bolii) este
mimarea repetată a unor boli organice, de obicei acute și dramatice, cu care pacientul umblă de la
un spital la altul in cautare de tratament. Internările repetate se obțin, de regulă, la spitale diferite,
în timpul gărzilor aglomerate, prin simularea unor boli, prin autoadministrarea de substanțe
nocive, medicamente contraindicate și în cantități periclitante, prin infectarea voluntară a unor
plăgi existente sau provocate etc., fără scopul de a obține avantaje materiale: bani, loc de cazare,
despăgubiri, etc. (malingering). Pacientul va prefera să inducă în eroare personalul consultant și
administrativ prin furnizare de date personale, antecedente, simptomatologie, eronate. Pacientul,
deși simulează boala conștient și limpede, „ca în carte”, cerințele sale sunt inconștiente, confuze.
El are tulburări de identitate (reale, sau mimate), hipersensibilitate, pretinde îngrjiri și atenție,
manifestând suspiciuni, adesea vehemente, față de personalul sanitar, pe care il testează, îl
manipulează și îl provoacă continuu . S-a publicat cazul unei paciente care-și injecta
gonadotropină corionică umană (beta-hCG) care au dus - la diferite spitale - la 30 de intervenții
chirurgicale pe supoziția de sarcină extra-uterină.
Morbiditatea (frecvența bolii într-o populație) este redusă, dar mortalitatea poate varia între 5%
și 20%, în funcție de nivelul serviciilor medicale și al organizării organizațiilor de sănătate
publică, adică, într-o țară cu servicii de sănătate publică performante, legătura eficientă și directă
(on-line) dintre medici și spitale duce la detectarea rapidă a pacienților și aplicarea tratamentului
adecvat. Întrucât pacienții simulează boala sau gravitatea ei, Richard Asher a descris și denumit
acest sindrom în 1951, după numele ofițerului german Karl Friedrich Hieronymus, Baron
Münchhausen (1720-1797), celebru pentru relatarea extrem de exagerată a unor date biografice
și povestiri din război.
Simptome
Bolnavul/bolnava mimează simptome imaginare, mincinoase, exagerează o simptomatologie
reală, adesea autoprovocată, alterează probele de laborator, etc. Printre semnele care ar trebui să
atragă atenția se numără:

 O istorie medicală dramatică, dar inconsistentă.

 Prezentarea de simptome neclare și greu controlabile care se agravează sau se
schimbă odată cu începerea tratamentului.
 Simptomatologii care revin după un tratament eficient.
  O bună cunoaștere a terminologiei medicale și a descrierii simptomatologiei „ca în
carte”.
 Cicatrici chirurgicale multiple.
 Rezultatele negative ale analizelor atrag apariția de simptome noi.
 Simptomele se exprimă numai când pacientul este singur, neobservat.
 Istorie de tratamente la diferiți medici, clinici, spitale, adesea, în orașe diferite.
 Evitarea contactului personalului medical cu familia, sau prietenii pacientului.
 Prezentarea de date personale eronate.
 Pacientul are noțiuni medicale relativ avansate, datorate unor studii în domeniul
medical, terminate sau parțiale, apartenența la o familie de personal medical, etc..
Recent au fost descrise cazuri de sindrom Münchausen care folosesc informații
medicale obținute prin internet.
Cauzele sindromului Münchausen
Etiologia (cauzele) sindromului Münchausen nu este cunoscută. În afecțiunile fizice, factorii
psihologici contribuie direct sau indirect la etiologie. Stresul psihologic poate precipita sau
altera evoluția unei boli, chiar și a unor afecțiuni majore. Emoțiile pot acționa asupra
sistemului nervos autonom. Printre teoriile sugerate se consideră cazuri care au avut o
copilărie neglijată sau au suferit abuzuri, boli sau internări în spital pe perioade îndelungate
sau repetate, persoane cu probleme de personalitate etc. Pacientul poate selecta inconștient
un simptom, ca o metaforă pentru condiția sa psihosocială, ca o conversie, un proces
inconștient de transpunere a unei anxietăți sau dificultăți psihice, într-un simptom somatic.
Morbiditatea (frecvența) sindromului Münchausen
Nu există statistici cu rezultate nete, dar este vorba de o boală rară. Numărul cazurilor
depistate este în funcție de existența unei înregistrări centralizate, la nivel statal, adică, în
țările în care se mai practică înregistrarea medicală manuală, posibilitatea de depistare a
bolnavilor este mai limitată.
Deși poate apărea la toate vârstele, chiar și la copii, sindromului Münchausen este mult mai
frecvent la adulții tineri, mai des la bărbați decât la femei (spre deosebire de sindromul
Münchausen prin transfer (by proxy) - vezi mai jos - care este mai frecvent la femei).
Diagnosticul
Diagnosticarea sindromului este foarte dificilă din cauza lipsei de corectitudine a pacientului.
Medicul trebuie să elimine o serie de boli simulate sau mentale, să examineze atent
rezultatele ilogic-patologice ale testelor de laborator, să insiste pentru a obține documente
medicale anterioare, etc. și să nu se eschiveze de a folosi observarea ocultă și urmărirea prin
camere de filmat ascunse. Este necesar un examen psihologic/psihiatric.
Tratamentul
Deși pretind intervenții și tratamente, chiar și cu mari riscuri, bolnavii de acest sindrom sunt
recalcitranți la tratamentul specific afecțiunii, deci rezultatele sunt slabe, cu șanse reduse de
ameliorare.
Tratamentul constă în modificarea mediului de trai al pacientului, asigurarea unei atmosfere
afective pozitive și a unei activități profesionale izolată de contacte cu cea medicală. Se
recomandă psihoterapia personală și familială. Tratamentul medicamentos va fi luat în
considerare în funcție de starea de depresie, anxietate sau de tulburările de personalitate, iar
administrarea se va face sub control. Este mai înțelept a se încerca o ameliorare printr-o
gestionare mai bună a condițiilor de viață a pacientului, decât insistența - cu șanse reduse -
de a vindeca.
Complicații
În sindromul Münchausen complicațiile provin din bolile simulate, care, în afară de alterarea
sănătății, pot fi fatale (operații cu extirpări inutile, autoadministrarea de medicamente
contraindicate sau de alte substanțe nocive, ș.a..
Prevenirea bolii
Nu este cunoscută o cale de prevenire a bolii, dar diagnosticarea și tratarea din timp pot fi
benefice.

Sindromul Münchausen prin transfer

Sindromul Münchausen prin transfer, cunoscut și sub numele de sindromul lui
Polle (Polle era fiul baronului Münchhausen, mort în anii copilăriei în împrejurări
neelucidate), este o tulburare psihică a unui adult (în majoritatea cazurilor, mame) descrisă și
denumită în 1977 de medicul pediatru englez Roy Meadow, care a publicat un caz de abuz al
unei mame față de propriul copil prin provocarea deliberată de boli. Se deosebește de
sindromul Münchausen prin mijlocul prin care mama sau adultul afectat obține atenția
medicală, care este, de regulă, propriul copil sau, mai rar, o rudă, o persoană, sau un grup de
persoane aflate în grija sa și care este utilizat ca surogat (înlocuitor). Prezentându-se
întotdeauna foarte îngrijorat și protector el va falsifica istoricul bolii surogatului și-i va acuza
afecțiuni grave, provocate sau simulate, mutilări, etc., care adesea pot fi letale.
Diagnosticul
Este similar celui al sindromului Münchausen. Observarea ocultă și urmărirea prin camere de
filmat ascunse sunt determinante pentru realizarea diagnosticului.