ASPECTE GENERALE LA DOBROGEA DE SUD

CARACTERIZARE GENERALĂ

Podișul Dobrogei de Sud este delimitat in Nord de Podișul Casimcei prin falia majoră ce
unește Camena din nordul Constanței de sudul localității Topalu. Limitele vestice si estice sunt
reprezentate de către abruptul dunărean și faleza Mării Negre. Frontiera de stat cu Bulgaria este doar o
limită convențională, întrucât podișul se continuă la sud cu aceleași trăsături, până la Valea Batovei.

Dintre toate subunitățile dobrogene, acest podiș are cea mai mare suprafață: 5 335 km².

Râurile afluente Dunării sunt din ce în ce mai adânci, fapt datorat mișcărilor de basculare a
soclului, prin înălțarea marginii vestice a Dobrogei și coborârea celei estice. (Brătescu, 1928).

Podișul Dobrogei de Sud are o parte din suprafață situată la 100-200 m altitudine absolută.
Fiind suspendată între 2 nivele de bază scăzute (Dunărea la vest și Marea Neagră la est), subregiunea
prezintă o vastă arie endoreică.

STRUCTURA GEOLOGICA SI EVOLUTIA PALEOGEOGRAFICA

Sub raport geologic, Podișul Dobrogei de Sud se suprapune integral Platformei Moesice, cu
soclu cristalin, acoperit de formațiuni depuse în ciclurile de sedimentare: Cambrian –Westfalian,
Permian-Triasic, Bathonian superior-Mastrichtian, Eocen-Oligocen și Badenian superior-Romanian.
(Ionesi, 1994).

Etapele evoluției paleografice se conturează după forma marilor cicluri de sedimentare. Astfel,
de la orogeneza assyntică până la definitivarea aranjamentului structural al soclului cristalin mezo- și
ankimetamorfic (în blocuri tip horst-galben) se evidențiază etapa din Cambrian inferior. Următoarea
etapă, Carbonifer superior-Permian inferior, descrie un proces de peneplenizare și de reactivare a
sistemului de blocuri.

În a treia etapă, Senonian superior-Paleocen, s-au modelat suprafețele depuse anterior.

În Eocen superior-Miocen inferior se continuă depunerea depozitelor marine epicontinentale,

de tipul gresii calcaroase, calcare grezoase, care au fost depuse în prima parte a Eocenului.

Carstificarea și modelarea reliefului actual au loc in etapa post-Sarmațian.

 “Terasa lacustră” se formează în Ponțianul superior și în Dacian, când lacul din Câmpia
Română se suprapune peste partea sud-vestică a Podișului Dobrogei de Sud (Btrătescu, 1928).

Podișul se pedimentează pe marginea dunăreană și cea maritimă în Pleistocen inferior,

perioadă în care se depune argila roșie (Posea, 1980). Suprafețele netezite se conturează la nivel de
bordură, sub formă de prispă ( prispa dunăreană, Mihăilescu, 1966). Totodată, la unirea dintre Podiș și
Câmpia Română, se formează glacisuri acumulative, în continuarea bordurii.

Pleistocenul mediu reprezintă perioada în care argilele roșii se conservă în continuare,

deoarece Sudul Dobrogei păstrează un nivel mai înalt decât Marea Neagră și Câmpia Română. Din
punct de vedere al apelor, acestea devin mai accentuate în vest, avansând până în centrul Bărăganului
(sistemele Vederoasa-Carasu și Oltina-Gârlița). (Posea, 1984).

În Pleistocenul mijlociu și superior văile estice se lungesc, iar cele vestice se scurtează, din
cauza acțiunii Dunării asupra sectorului lor inferior. (Posea, 1984).

Inexistența teraselor marine se datorează poziționării cât mai avansate a Mării Negre spre
uscat, în etapa Holocen, fapt ce determină înălțarea prin depunerea aluviunilor pe fundul văilor.

SOLUL

Influența puternică a climatului arid a determinat omogenitatea relativă a factorilor

pedogenetici, de aceea există doar 2 clase: molisoluri și soluri neevoluate.

MOLISOLURI

1. Solurile bălane

Acestea formează suprafețele orizontale și cele ușor înclinate din vestul Podișurilor Carasu și
Oltinei. Se evidențiază prin fâșii cu diferite lățimi, fiind paralele cu văile Dunării.

Loessurile și apa freatică cu adâncimi între 10 și 20 de m au determinat acest tip de sol,

influențând inclusiv și evoluția sa.

2. Cernoziomurile carbonatice

Se găsesc în partea centrală a Podișurilor Carasu și Cobadinului și în sudul Podișurilor Oltinei

și Mangaliei.

Sunt extinse, deoarece s-au dezvoltat pe terenuri line, cu înălțimi de 150-180 m altitudine,
formate din loessuri și argile. Apa freatică se găsește la 20m adâncime.
 3. Cernoziomurile tipice și vermice

Primele se întâlnesc doar în sud-vestul Podișurilor Oltinei și Cobadinului. Cele vermice ocupă
estul Podișurilor Carasu, Cobadinului și Mangaliei.

Materialul parental a fost format din loess, întâlnit la altitudini mai mari, de 180-200 m.

4. Cernoziomurile cambice și cambice vermice

Deși cernoziomurile cambice se găsesc doar în sud-vestul Podișului Oltinei, cele cambice
vermice se extind în nord-estul Podișului Cobadinului și mai puțin în Podișul Mangaliei.

5. Rendzinele

Acestea apar pe substrat calcaros în nord-estul Podișului Cernavodă, sud-estul Podișului

Carasu și în centrul Podișurilor Cobadin și Mangalia.

Sunt bogate în humus, însă din cauza rezervei mici de apă nu sunt fertile.

SOLURILE NEEVOLUATE

1. Regosolurile și erodisolurile

Văile formate de-a lungul Dunării prezintă versanți abrupți formați din astfel de soluri (
Crucea, Țibrinu, Urluia).

Aceste soluri s-au definitivat pe loess, mai ales din cauza precipitațiilor torențiale care a
acționat pe substraturile fragile.

2. Solurile aluviale și aluvial-coluviale

Primele se întâlnesc în lunca Văii Carasu, cele din urmă apărând doar pe fundul văilor limitate
de Dunăre și pe lângă lacurile de pe marginea dreaptă a fluviului. Dețin un strat acvifer, ceea ce
determină fertilitatea crescută a acestor soluri.

3. Soluri afectate intens prin excavații / formate prin depuneri

Datorită modificărilor reliefului cu intenția formării unor noi magistrale care să unească
Dunărea de Marea Neagră ( canalul Dunăre-Marea Neagră și canalul Poarta Albă-Năvodari-Midia ) au
apărut aceste soluri de-a lungul canalelor.
 RELIEFUL

ALTITUDINILE

Sectorul Sudic este situat între Capul Midia și Vama Veche și se întinde pe 80 de km,
prezentând un țărm înalt de tip faleză, întrerupt de limane fluvio-marine, la capătul cărora se întind
plaje nisipoase ( Iancu, 1966).

Valoarea medie este de 75-100 m, altitudinea maximă fiind 235 m și se găsește în dreptul
Culmii Băltăgești.

Relieful scade altimetric dinspre Constanța (30 m) spre Mangalia (16 m), cea mai mică
altitudine întâlnindu-se pe țărmul lacului Techirghiol ( -1m).

TIPURI GENETICE DE RELIEF

1. Relieful fluviatil

Văile, râpele și depresiunile de obârșie reprezintă 65% din Podișul Medgidiei, 50%
din Podișul Oltinei și definesc un relief cu aspect colinar, deluros. Totodată, aceste entități se
evidențiază ca fiind 30% din Podișul Negru Vodă, unde realizează o suprafață cvasiorizontală.
Aceste structuri au forme și mărimi diferite, în funcție de zona specifică. Astfel, în
Podișul Negru Vodă și Podișul Oltinei există văi simetrice, pe când în Podișul Medgidiei sunt
asimetrice.
Versanții văilor au diverse înclinații, uneori devenind terase, atunci când eroziunea
fluviatilă sau abraziunea lacustră acționează asupra lor. De obicei, acești versanți sunt susținuți
de către glacisuri loessoide.
Baza văilor este foarte neted și este în opoziție cu versanții abrupți din calcar și loess.
De-a lungul unor văi apar baraje proluvio-coluviale, astfel se generează mlaștini și lacuri
(Plopeni, Negrești, Stupina). (Basarabeanu, 1969, 1971).
 Râpele se întâlnesc cel mai des în Podișul Dobrogei de Sud, izolate sau grupate în
mari sisteme torențial-sufozionale. Ele se aseamănă cu mici canioane, care au în componența
lor elemente precum poduri suspendate, hrube, coloane prismatice, trepte de prăbușire.
Depresiunile de obârșie sunt numeroase la limita cu Podișul Casimcei, însă se
întâlnesc și la sud de valea Carasu.

2. Relieful carstic

Peșterile nu sunt atât de numeroase. Sunt definite prin lipsa concrețiunilor și a

podelelor pline de praf rezultat din degradarea calcarului pe timpul climatului arid. Ca și
exemple, se evidențiază Peștera, Limanu și Dumbrăveni.
Printre alte elemente ale acestui relief se întâlnesc poliile largi, de obicei fără scurgere
și dolinele, care și-au pierdut unele dintre caracteristici, fiin confundate cu crovurile.
Pe văile Sevedine și la Stupina întâlnim avene, însă în alte zone fiind acoperite de
aluviuni.
Evoluția crovurilor a depins de cantitatea precipitațiilor torențiale și a drenajului
extern mai bun, de aceea sunt mai rar întâlnite.

3. Relieful lacustru

Falezele lacustre au fost sculptate în depozite cretacice, sarmațiene, pliocene și

loessoide.
Lacurile au fost secate sau reduse antropic în suprafață, iar în multe locuri prezintă
râpe sau văi suspendate.

4. Relieful de nisipuri

Nisipul nu se întâlnește numai la nivelul litoralului, ci este prezent și în vestul

podișului, la gura unor limanuri, un exemplu concludent este Vederoasa.

Datorită climei s-au format dune neregulate, cu înălțimi variate, de obicei de formă
ovală, însă sunt fixate, în general, prin culturi.
 5. Relieful antropic

Acest relief este definit de vechi și nou, gorganele, valurile de pământ, carierele, toate
acestea împletindu-se cu agroterasele, canalele de irigație și Canalul Dunăre-Marea Neagră,
demonstrând complexitatea acestor zone.

CLIMA

Clima temperat-continentală este conturată de către ciclonii mediteraneeni și pontici și

de către anticiclonii continentali euro-asiatici. Totodată, această climă prezintă influențe
submediteraneene în sud-vest, influențe continentale semiaride și danubiene și pontice în rest.

Altitudinile reduse determină încadrarea, din punct de vedere climatic a Podișului de Sud, în
etajul climatic de câmpie.

Indicele de ariditate Emm. De Martonne este mai mic de 20 în jumătatea estică și mai mare de
20 în cea vestică și este determinat de frecvența crescută a fenomenelor de ariditate : nebulozitate
redusă, valori crescute ale insolației și radiației solare, temperaturi ridicate, precipitații reduse
cantitativ.

Soarele strălucește timp de 2250-2400 ore, radiația solară globală fiind de 127,5-132,5
kcal/cm² suprafață orizontală. Ambele cresc sub influența Mării Negre. (Atlas R.S. România, pl. IV-1,
1972-1979).

Temperatura medie anuală trece de 11°C spre Dunăre și este mai scăzută în porțiunea centrală
continentală. Din octombrie până în aprilie, temperaturile medii lunare cresc în sectoarele periferice,
pe când în semestrul cald situația se inversează.

ARTICOLE ACTUALE ????

 APELE

APELE SUBTERANE

1. Apele freatice

Originea acestora este complexă, apele freatice formându-se ori prin condensarea vaporilor
în porii rocilor, ori se cantonează în urma precipitațiilor scăzute ( 400-450 mm).

Se identifică în soluri de tip loess, în anumite depozite ( deluvio-pluviale, loessoide) și chiar în

calcare cretacice sau sarmațiene.

Izvoarele care se desprind din aceste ape pornesc de la contactul dintre baza versanților și
luncile fluviale, precum și din alte formațiuni de la baza loessului.

Dețin un debit inconstant, de exemplu, în Podișul Negru Vodă este scăzut și nu prezintă
proprietăți fizico-chimice corespunzătoare consumului de apă al populației din această zonă.

În aceste ape predomină elemente chimice de ordinul cationilor ( calciu și magneziu) și anioni
de cloruri. Ca și duritate se plasează în categoria apelor dure și foarte dure, gustul fiind fad sau sărat-
amar. PH-ul este cuprins între 7,1 și 8,5, de aceea sunt neutre sau ușor alcaline.

2. Apele de adâncime

Există câteva posibilități prin care aceste ape s-au format: traversarea Dunării către Marea
Neagră prin calcare apțiene sau prin infiltrarea precipitațiilor în Podișul Prebalcanic. Se adaugă
condensarea endocarstică a vaporilor și pătrunderea apei din sistemul Carasu, de irigații.

APELE DE SUPRAFAȚĂ

1. Râurile

72 % se desprind din Dunăre, 23% din Marea Neagră și 5 % sunt conectate la ariile
semiendoreice. Cea mai mare suprafață se întălnește la râul Urluia ( 1346 km²) iar cea mai redusă la
râul Stupina, cu un bazin de 24 km².

Râul Carasu a rămas cel mai important, deoarece este navigabil. Aici s-a amenajat canalul
Dunăre-Marea Neagră; traseul începe la Cernavodă și se încheie la portul Constanța-Sud-Agigea. Are
o lungime de 64,4 km², cu adâncimi variate.

Importanța lui este cu atât mai mare cu cât de-a lungul timpului s-au asigurat sisteme de
irigații colaterale acestui râu și dreanrea planurilor mlăștionase.
 2. Lacurile
a. Limanurile fluviale

Între Cernavodă și Ostrov se regăsesc sub formă sinuoasă și adâncimi diferite limanurile
Baciu, Bugeac și Mârleanu.

Sunt lacuri cu apă dulce, bogate în bicarbonați derivați din calciu și magneziu. Devin bazine
de producție piscicolă.

b. Limanurile maritime

Deși au o suprafață mai redusă, adâncimile sunt mai mari decât a limanurilor fluviale. Se
încadrează în categoria lacurilor clorosodice ( Breier, 1976).

Lacul Siutghiol este singurul cu tipologie hidrochimică de tipul bicarbonați sodici.

Deoarece se situează pe malul Mării Negre, acestea se evidențiază prin elemente curative
naturale și prin eticheta de obiective turistice .