„Iona”

Caracterizarea personajului Iona

Marin Sorescu a fost poet, dramaturg și eseist, activ din anul 1964, cand debutează cu
volumul de parodii „Singur printre poetți”. Opera sa cuprinde volume de poezii precum ciclul
„La Lilieci”, dar și romane: „Viziunea viziunii” și „Trei dinți din față”. Dramaturgia abordează
cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia „Setea muntelui de sare”, care
cuprinde operele „Iona”, „Paracliserul” și „Matca”.
Neomodernismul a marcat relaxarea ideologică de la sfârșitul anilor ’60, cauzată de
slăbirea legăturilor cu Rusia, în urma căreia literature se întoarce la sensibilitate și subiectivitate.
„Iona” a fost publicată în revista „Luceafărul” în anul 1968 și are ca sursă de inspirație
mitul biblic a lui Iona, un profet trimis de Dumnezeu pentru a propăvădui credința în cetatea
Ninive, care ajunge să fie înghițit de un chit în urma nesupunerii sale. Opera este subintitulată
„tragedie în patru acte”, termenul de tragedie fiind înțeles în sens existențial ca luptă a
individului cu destinul și încercarea lui de a-l înfrunta.
Opera aparține teatrului modern, eliberarea de formele dramaturgiei tradiționale
manifestându-se prin mai multe aspecte. Astfel, spațiul are valoare simbolică și sugerează ideea
de labirint (marea – societatea, lumea; burțile peștilor – spațiu închis, limitele societății), timpul
este divizat în planuri temporale (timp obiectiv, perceput ca trecere ireversibilă, și timp subiectiv,
reversibil, fie rememorat, fie proiectat în viitor), conflictul este de natură psihologică, sugerat de
lupta eroului cu sinele și construit pe opoziția dintre individ și existență/societate, personajele nu
mai reprezintă individualități, ci devin simboluri caracteriologice, iar modul principal de
expunere, dialogul, este înlocuit de monologul dialogat.
Titlul operei este alcătuit din substantivul propriu „Iona”, care denumește singurul
personaj al operei și face trimitere la mitul biblic al profetului Iona, din care Marin Sorescu
păstrează doar numele eroului. Destinul acestuia este diferit întrucât eroul se află deja în gura
chitului, iar acțiunea de a pescui devine un simbol al căutării, al cunoașterii sinelui.
Tema piesei este reprezentată de condiția umană a alienării omului modern, a singurătății
și a neputinței sale, sensul acesteia regăsindu-se în mărturisirea scriitorului: „Am vrut să scriu
ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur”. Aceasta dezvăluie parabola omului înghițit
de balenă (Nietzsce: „Solitudinea m-a înghițit ca o balenă”).
Din punct de vedere compozițional, piesa este alcătuită din patru tablouri, care prezintă
destinul lui Iona, un pescar ghinionist, și timpul petrecut în burțile celor trei pești, văzut ca o
căutare a sinelui, o modalitate de autocunoaștere.
Conflictul operei este unic, de natură duală. Conflictul existențial, între „realitate” și
„vis”, surprinde visul pescarului Iona (de a prinde peștele cel mare), închis în cercul strâmt al
existenței sale. Iona nu evadează cu adevărat din realitate și de sub semnul ghinionului, dar
încearcă să le depășească prin joc, pescuind în acvariul adus de acasă, fapt ce îl determină să
conștientizeze similitudinile între destinul său și al peștilor. Conflictul psihologic, între „trăire” și
„gândire” se concentrează pe lupta dintre Iona și sinele său. În primul tablou personajul se află
încă în libertate, o libertate fragilă, acesta știind cine este: „De fapt, Iona sunt eu.”. În al doilea
tablou, eroul intră într-o stare de amneză și devine captiv, reflectând la orizontul său care este
constituit dintr-un șir de burți de pești ce reprezintă captivitatea. Aceasta îl determină să caute
disperat libertatea și ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. Gestul suicidal din ultimul tablou este
determinat de constatarea că „drumul, el a greșit-o”, ce surprinde alegerea greșită a omului în
viață.
 Iona este întruchiparea alegorică a pescarului fără noroc care visează să prindă peștele cel
mare, și, după afirmația lui Marin Sorescu („Omenirea întreagă este Iona”), acesta este un simbol
pentru om și singurătate, devenind astfel o voce a umanității.
Principala trăsătură de caracter a personajului este tenacitatea de a învinge un destin
potrivnic prin iluzia că poate păcăli singurătatea și prin voința de a ajunge la lumină.
Prin multitudinea trăirilor, conturate cu ajutorul didascaliilor, Iona devine imaginea de
ansamblu a omului modern: „explicativ”, „înțelept”, „imperativ”, „uimit”, „vesel”, „curios”, etc.
Apropierea de eșec în călătoria sa amplifică aceste trăiri, fiind mult mai semnificative: „blazat”,
„speriat”, „certându-se”, „enervat”, „zâmbind”, etc.
Exasperat, în căutarea libertății, a evadării din singurătate, Iona își formulează o gravă
problematică metafizică, prin intermediul căreia este prezentată drama ființei umane și neputința
de a se elibera din viața sufocantă: „Problema e dacă mai reușești să ieși din ceva o dată ce te-ai
născut.”
Gestul suicidal din finalul piesei sugerează faptul că personajul își învinge teama de
moarte, resemnându-se în fața ei, și conștientizează că nu se poate realiza în absența lui
Dumnezeu, cu alte cuvinte, trebuie să se regăsească pe sine, întrucât nefericirea omului modern
apare ca urmare a pierderii legăturii sale cu sacrul.
Portretul fizic al lui Iona sugerează bătrânețea acestuia și este un indice de timp, eroul
petrecându-și întreaga viață în captivitate și așteptând soluția ieșirii din limitele existenței sale:
„La gura grotei răsare barba lui Iona. Lungă și ascuțită – vezi barba schivnicilor de pe fresce.”.
Astfel, eroul exprimă problematica existențială a omului aflat în căutarea adevărului
despre sine și a libertății.