„Moromeții”

Relația dintre Ilie Moromete și Niculae Moromete

Marin Preda a fost un scriitor român postbelic și un fervent opozant al regimului

comunist. Debutul literar are loc în aprilie 1942 cu schița „Pârlitu’” în ziarul „Timpul”, la pagina
literară „Popasuri”. În 1948 acesta debutează cu un volum de nuvele inspirate din universul rural,
„Întâlnirea din pământuri”, prin care anticipează romanele ulterioare. Nuvelele „Dimineață de
iarnă”, „O adunare liniștită”, „În ceată”, „Calul”, „Colina”, dar mai ales schița „Salcâmul”
pregătesc cititorul pentru motive, întâmplări și personaje din romanul „Moromeții”.
„Moromeții” este un roman cu substrat autobiografic, în care personajul principal, Ilie
Moromete, este construit după modelul tatălui scriitorului, Tudor Călărașu, publicat în două
volume, primul în 1955, iar al doilea, 12 ani mai târziu, în 1967.
Încadrarea operei în realismul obiectiv se realizează pe baza coordonatelor spațiale și
temporale reale (satul Siliștea-Gumești, perioada dinaintea și de după Al Doilea Război
Mondial), respectării principiului verosimilității, prin prezentarea unor aspecte din viața satului și
din istoria României (munca câmpului, relațiile din cadrul familiei, căsătoria, revolta țăranilor,
instaurarea regimului comunist, etc.), încadrării personajelor într-o categorie socială
reprezentativă, țărănimea, și zugrăvirii realității așa cum este ea.
Titlul romanului plasează în centrul operei destinul familiei Moromete, ale cărei
probleme reflectă, la nivel social, destrămarea satului tradițional.
Tema fundamentală a romanului este reprezentată de destrămarea familiei și a civilizației
tradiționale românești, căreia îi sunt asociate alte arii tematice precum tema iubirii, tema familiei,
tema istoriei și a timpului, tema libertății și a constrângerilor.
Perspectiva narativă este obiectivă, cu un narator omniscient și omniprezent,
evenimentele fiind relatate la persoana a III-a. Romanul ilustrează „renunțarea parțială la
omnisciență” (N. Manolescu) deoarece perspectiva naratorului obiectiv se completează prin cea a
reflectorilor – Ilie Moromete în volumul I și Niculae Moromete în volumul al II-lea - și a
personajelor – martori (exemplu: Parizianu).
Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri: primul plan, care surprinde
evenimentele din cadrul familiei Moromete, al doilea plan, al destinului individual, al trăirilor lui
Ilie Moromete, și al treilea plan, care prezintă destinul comunității țărănești ce se confruntă cu
schimbări în plan politic și economic cauzate de instaurarea comunismului. Primul volum este
structurat în trei părți, iar subiectul este construit pe conflictul dintre Moromete și cei trei fii mai
mari: Paraschiv, Nilă, Achim. Al doilea volum este structurat în cinci părți, care surprind drama
societății rurale determinată de colectivizarea forțată și imaginea lui Niculae Moromete, care
trăiește o criză de identitate.
Incipitul romanului fixează într-o formulă realistă cronotopul romanului( satul Siliștea-
Gumești, cu trei ani înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial) și se află sub semnul timpului
care are „nesfârșită răbdare”, sugerând un oarecare echilibru inițial în care viața țăranului român
se desfășoară firesc. Finalul primului volum se află într-o relație de simetrie cu incipitul, întrucât
acesta „nu mai are răbdare cu oamenii”, trei ani mai târziu izbucnind războiul, fapt ce cauzează
transformări ireversibile asupra satului românesc. Finalul romanului stă sub semnul morții lui
Moromete, care marchează dispariția țărănimii tradiționale.
În volumul I există un triplu conflict ce va destrăma familia Moromete: conflictul dintre
Moromete și fii săi mai mari, conflictul dintre Moromete și sora sa, Maria, și conflictul dintre
Moromete și Catrina. În plan secundar se conturează conflictul lui Moromete cu fiul mai mic,
Niculae. În volumul al II-lea conflictul principal este reprezentat de opoziția dintre mentalitatea
tradițională a comunității țărănești și mentalitatea socialistă a noii clase politice, în planul
familiei acestea avându-i ca reprezentanți pe Ilie Moromete și, respectiv, Niculae Moromete.
Ilie Moromete reprezintă tipul țăranului tradițional și este personaj exponențial, în
conștiința căruia se reflectă criza satului arhaic confruntat cu schimbările ireversibile aduse de
istorie și mentalitatea tradițională. Niculae Moromete este „un antimoromețian ca filosofie a
existenței” (N. Manolescu), în căutarea sensului existenței, și reprezentat al mentalității omului
modern, socialist. Relația dintre cei doi ilustrează, la nivel social, confruntarea dintre cele două
mentalități.
O secvență semnificativă pentru ilustrarea relației dintre cei doi este serbarea școlară la
care Niculae ia premiul întâi, descrisă în primul volum. Cu toate că Moromete își iubește copiii și
le vrea binele, acesta evită manifestarea afecțiunii față de ei. Nefiind întru totul interesat de
situația lui Niculae, acesta nu știe că este bolnav și se aștepta să rămână repetent, însă reacția lui
Niculae când primește premiul întâi și criza de friguri din momentul recitării poeziei îi stârnesc
lui Ilie emoții puternice, manifestarea sentimentelor fiind foarte stângace. Această secvență
reliefează drama comunicării dintre Moromete și fiul său.
În al doilea volum există numeroase scene reprezentative cu Ilie și Niculae, precum cea
în care discută despre căutarea eului, care, în majoritatea cazurilor, devin adevărate confruntări
între cele două mentalități aflate în opoziție. Moromete își conștientizează greșeala de a-l retrage
pe Niculae de la școală, însă modificarea evenimentelor este imposibilă: „Ar fi trebuit să-l fi ținut
pe Niculae mai departe la școală, zicea el, să nu umble el pe urmă de gât cu toți ăștia ca d-alde
Isosică. Vezi, zicea el, aici am greșit”.
Monologul de la șira de paie conturează refuzul lui Moromete de a crede că rostul său a
fost greșit și că țăranul trebuie să dispară. Acesta prezintă eșecul parental și, totodată, atitudinea
critică față de noua societate, a regimului comunist, care se întemeiează pe dispariția țărănimii,
adică pe distrugerea valorilor unei civilizații tradiționale.
Niculae află de la Ilinca, sora sa, că Moromete murise încet, fără să fi suferit de vreo
boală, împăcarea dintre cei doi având loc în visul băiatului.
Exponenți ai două mentalități diferite, Ilie Moromete și Niculae Moromete prezintă o
relație în cadrul căreia conflictele reliefează opoziția între comunitatea țărănească tradițională și
societatea modernă socialistă.