Professional Documents
Culture Documents
Tabloul I
Un pescar sărac, Iona, pe care norocul mereu îl ocoleşte, stă în gura unui peşte
uriaş şi îşi aruncă năvodul într-o mare ostilă, care refuză să-i dea măcar un
peşte. De aceea îşi ia cu el un acvariu. Din cauza neputinţei se simte un ratat, un
damnat.
Iona încearcă, strigându-se să se găsească, să se identifice pe sine
însuşi, meditând asupra relaţiei dintre viaţă şi moarte.
Marea este plină de nade „frumos colorate”, care sugerează capcanele
vieţii sau pericolele tentaţiilor existenţei umane. Visul omului este să înghită una,
dar rămâne doar o speranţă pentru că „ni s-a terminat apa”.
La finalul tabloului, Iona este înghiţit de un peşte uriaş.
Tabloul II se petrece în „interiorul pestelui I” în întuneric, ceea ce îl
determină pe Iona să constate că „începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut
întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din fata casei”(simte că se apropie
sfârşitul). Iona vorbeşte mult, logosul fiind expresia supravieţuirii. Monologul
continuă cu cele mai variate idei existentiale , „De ce trebuie sa se culce toti
oamenii la sfarsitul vietii?” ori cugetări , „de ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri
ce nu le folosesc după moarte?”. Iona doreşte să se simtă liber , încearcă să
dovedească faptul că omul este liber să-şi facă propriul său drum în viaţă „pot să
merg unde vreau , fac ce vreau , vorbesc. Să vedm dacă pot să şi tac. Să-mi ţin
gura. Nu, mi-e frică”, dar întărind ideea de mai sus (logosul este expresia
supravieţurii) el continuă să vorbească.
Iona găseşte un cuţit şi constată lipsa de vigilenţă a chitului, dar exprimă
înţelegere pentru imprudenţa acestuia, care e tănăr, « fără experienţă ».
Spre sfârşitul tabloului, devine visător şi este ispitit să construiască „o
bancă de lemn în mijlocul mării” pe care să se odihnească „pescăruşii mai laşi” şi
vântul. Singurul lucru bun pe care l-ar fi făcut în viata lui ar fi „această bancă de
lemn” comparabilă cu, un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”.
Tabloul III se desfăşoară în interiorul peştelui doi care l-a înghitit pe
primul. În acest peste se află „o mică moară de vânt” , simbol al zădărniciei.
Iona meditează la anumite probleme existenţiale : viaţa, conditia umană,
ciclicitatea viaţă-moarte: „daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema
sa vin iar pe lume ?”.
Apar două persoane care nu spun nici un cuvânt (pescarul I şi perscarul
II)cu câte o bârnă in spate, pe care o cară fără oprire, surzi şi muti (mitul lui
Sisif), acestia simbolizand oamenii care îşi duc povara dată de destin , fără să se
frământe să găsească vreo soluţie.
Începe să spintece burţile peştilor , trecând în interiorul peştelui III.
Finalul tabloului ilustrează o infinitate de ochi care îl privesc simbolizând
nenăscuţii pe care chitul îi poartă în pântec.
Tabloul IV – Iona se află în gura ultimului peşte. Se simte singur, de
aceea îşi strigă semenii. Apar cei doi pescari cu bârnele în spinare, iar Iona se
întreabă de ce întâlneşte mereu aceeaşi oameni. (Simbol al limitelor omenirii, al
orizontului îngust).
Orizontul lui Iona se reduce la o burtă de peşte, apoi la alta, apoi la un
« şir nesfârşit de burţi ».
Drama umană e aceea a vieţii apăsătoare, sufocante, , din care nimeni
nu poate evada pentru că toate lucrurile sunt peşti.
Singura soluţie este spintecarea propriei burţi, simbolizând drumul spre
el însuşi (“Răzbim noi cumva la lumină”), evadarea din propria carceră, din
propriul destin, dorinţa de a secontopi cu Fiinţa universală sau efortul de a ieşi
dintr-un nou cerc, care negreşit, îl aşteaptă.
Personajul principal
Iona, pescar pasionat, semnifică omul ce aspiră spre libertate,
nemărginire, idealuri simbolizate de marea care-l fascinează.
El nu îşi poate controla destinul, este înghiţit de un peşte uriaş, intrând
într-un spaţiu închis la infinit.
Incercând să se elibereze, el spintecă pereţii pântecelor mistuitori ai şirului
nesfârşit de pesti, într-o succesiune concentrică, sugerând că eliberarea dintr-un
cerc al existenţei este posibilă numai prin închiderea în altul, ieşirea din limitele
vechi înseamnă intrarea în limite noi.
Eroul reprezintă, prin urmare, un simbol: el îi simbolizează pe toţi
oamenii aflaţi în puterea destinului. De aici se naşte sentimentul de singurătate,
de înstrăinare existenţială, nevoia de a vorbi cu dublul său, dorinţa de a vedea pe
cineva trecând pe drum.
Încercările lui Iona de a ieşi din propriul destin sunt sortite eşecului,
aşadaromul şi-a pierdut atributele sacralităţii: “Sunt ca un Dumnezeu care nu
mai poate învia.
Iona îi simbolizează pe toţi cei aflaţi în puterea destinului, dar el posedă
o profunzime filosofică şi o viziune, cu totul personală, asupra neputinţei de
comunicare.
Limbajul este aparent comun, intenţionat prozaic, într-o formulă liric-
ironică.