EDUCAȚIA INCLUZIVĂ, UN PROCES DE ÎMBUNĂTĂȚIRE ȘCOLARÃ

Educația reprezintă o importantă direcție de acțiune în „Strategia de îmbunătățire a situației

romilor” elaborată de Guvernul României. Scopul strategiei este de a asigura incluziunea socială a
romilor în societatea românească și cuprinde angajamentul de a monitoriza cu rigurozitate frecvența
copiilor romi la cursurile școlare; de a reduce rata abandonului școlar; de a introduce un sistem de stopare
a discriminării în cadrul curriculumului ca întreg; de a încuraja promovarea cadrelor didactice de etnie
romă; de a include mai multe elemente de limbă și istorie romani în curriculum; de a oferi o masă de
prânz elevilor și de a crește participarea comunității rome la procesul de luare a deciziilor privind educația
copiilor lor.
Educația incluzivă este o strategie ce poate contribui la scopul ultim de a promova o societate
incluzivă, care să ajute toți copiii, indiferent de sex, vârstă, etnie sau dificultate, să participe în societate și
să-și aducă propria contribuție la dezvoltarea ei. Diferențele sunt respectate și valorizate. Trebuie să se
recunoască și să se valorizeze diferențele interindividuale, ca parte din procesul de incluziune.
Educația incluzivă caută să răspundă nevoilor de învățare ale tuturor elevilor, tinerilor și adulților,
mai ales ale celor în pericol de marginalizare și excluziune. Principiul educației incluzive a fost adoptat
pentru prima oară în 1994, la Salamanca, în cadrul Conferinței Mondiale privind nevoile educative
speciale. (UNESCO, 1994).
La temelia educației incluzive se află dreptul omului la educație, afirmat în DeclarațiaUniversală
a Drepturilor Omului, în 1949. La fel de important este și dreptul copilului de a nu fi discriminat, conform
afirmațiilor din Articolul 2, Convenția privind Drepturile Copilului (ONU, 1989). Din aceasta rezultăcă
toți copiii au dreptul de a beneficia de un tip de educație lipsit de discriminare pe bază de dizabilitate,
etnie, religie, limbă, sex sau capacitate.
Există, de asemenea, motive umaniste, economice, sociale și politice pentru implementarea
politicilor incluzive și aplicarea practicilor specifice educației incluzive. Acest tip de educație este și un
mijloc de dezvoltare personală și interpersonală, a relațiilor dintre indivizi, grupuri și națiuni. Afirmația și
cadrul de acțiune de la Salamanca (1994) specificăurmătoarele:
“… școlile trebuie săprimească toți copiii, indiferent de condițiafizică, intelectuală, emoțională,
lingvistică sau alte condiții. Ne referim la copiii cu dizabilități sau talentați, copiii străzii sau cei care
muncesc, copiii din grupuri îndepărtate sau nomade, copiii minorităților lingvistice, etnice sau culturale și
copiii din alte grupuri sau zone dezavantajate sau marginalizate.” (Declarația de la Salamanca și Cadrul
de acțiune pentru educațiaspecială, par. 3)
“școlile obișnuite, cu orientare incluzivă, sunt cele mai eficiente mijloace de combatere a discriminării.
Ele creeazăcomunități primitoare, dezvoltă o societate incluzivă și fac posibilă realizarea educației pentru
toți.” (Declarația de la Salamanca, articol 2)
Forumul Mondial pentru Educație, de la Dakar, din aprilie 2000, a analizat eforturile depuse în cursul
deceniului ce a urmat dupăConferințaMondialăprivind Educația pentru Toți, dar a stabilit și ținte noi.
Obiectivele specifice stabilite la Dakar, care vizează asigurarea „accesului tuturor copiilor la învățământul
obligatoriu gratuit și la o educație de calitate până în anul 2015” nu pot fi atinse fără o atențiespecială
acordată copiilor care pot fi excluși din sistemul educațional sau marginalizați din cauza dificultăților
aparente cu care se confruntă. Astfel de copii pot fi:
- Cei care sunt cuprinși în sistemul educațional, dar sunt excluși de la procesul de învățare;
- Cei care nu sunt cuprinși în școli, dar care ar putea participa dacă școlile ar fi mai flexibile și mai
primitoare;
- Grupul relativ restrâns de copii cu dizabilități mai severe care ar putea avea nevoie de o formă de sprijin
suplimentar.
Pentru a răspunde nevoilor acestor elevi:
…Sistemele de învățământ trebuie să fie incluzive și să caute în mod activ săcuprindă copiii care nu merg
la școală și sărăspundă cu flexibilitate la situațiile și nevoile tuturor elevilor…” (Forumul Mondial pentru
Educație de la Dakar)
Când ne îndreptăm spre politici și practici mai incluzive, este necesară o focalizare pe acele
strategii care înlătură toate barierele din calea învățării și participării pe care le întâmpină copiii. Este
necesar săidentificăm modurile în care școlile pot fi schimbate pentru a asigura o educațierelevantă și
adaptată contextului local, pentru a include și trata toți copiii cu respect și pentru a realiza o
școalăflexibilă care săpermită participarea tuturor. Acest lucru are implicații în politicile de dezvoltare
școlară, de formarea a cadrelor didactice, în dezvoltarea capacității locale și necesităredirecționarea
resurselor și o cooperare inter-sectorială.
Dezvoltarea politicilor
În unele țări există politici care permit autorităților să nu își asume nici o responsabilitate față de
anumite grupuri de copii. Deseori, este vorba de copiii cu dizabilități intelectuale severe, dar mai poate fi
vorba, de exemplu, de minoritățile etnice sau de copiii fără certificate de naștere. Un proces de planificare
incluziv ar fi o importantă oportunitate pentru unele țări de a acorda mai multăatenție modului de
organizare a educației și de a-și analiza politicile pentru a fi siguri că nu generează bariere pentru anumite
grupuri de copii. De asemenea, este important să ne reamintim de drepturile egale ale tuturor copiilor și
de faptul căexistența acestor drepturi nu înseamnă în mod obligatoriu că au parte și de un tratament egal.
Discriminarea indirectăprevalează. De exemplu, este posibil ca într-o țarălegislațiasăstabilească dreptul
tuturor copiilor la educație – inclusiv al celor cu dizabilități. Cu toate acestea, dacă nu s-a schimbat nimic
pentru a face școlile fizic accesibile, copiii cu dizabilitățiîncă nu pot merge la școală.
În sistemul educațional, curriculumul poate fi un obstacol major în calea incluziunii. În multe țări,
curriculumul este foarte consistent și solicitant, dar și rigid, proiectat la nivelcentral.
Dezvoltareacurriculumului
Curriculumul poate facilita dezvoltarea unor medii incluzive dacă el poate fi adaptat de către
cadrele didactice pentru a fi relevant în contextul local și, în mod particular, pentru elev. Limba de
predare are la rândul ei o legătură cu curriculumul;
Este posibil ca în multe țări limba de predare să fie diferită de cea pe care elevii o vorbesc acasă,
ceea ce creează unora dificultăți în învățare. Educația bilingvă, cel puțin în cursul primilor ani de școală,
poate ajuta la rezolvarea acestei probleme.
Formarea cadrelor didactice
Deseori, abordarea didactică favorizează învățarea pe de rost, prin reproducerea meticuloasă a
manualelor. Predarea în echipă, rezolvarea activă a problemelor și o mai profundă implicare a elevilor în
procesul de predare – învățare pot fi esențiale pentru motivarea elevului. Oricum, pentru ca practicile de
la clasăsădevină mai atractive și mai flexibile, cadrele didactice și școlile au nevoie de programe de
formare care să se bazeze pe expertiza existentă. Mai este nevoie și de un mediu școlar care să încurajeze
cadrele didactice să-și asume riscuri în experimentarea unor tehnici noi. Acest aspect ar însemna, de
exemplu, ca ele să nu îșifacă griji că inspectorilor sau șefilor de catedre nu le-ar plăcea ce fac. Abordarea
integrală a unei școli în vederea dezvoltării acesteia s-a dovedit mai eficientă în procesul de schimbare a
școlilor decât focalizarea pe formarea a doar câtorva cadre didactice.
Educația incluzivă vizează dezvoltareaunei abordări centratepeelev recunoscând că toți copiii au
nevoi de învățare diferite și căînvață în ritmuri diferite. Copiii nu au o capacitate de învățarefixă. Toți
copiii pot învăța și orice copil poate întâmpina dificultăți. O serie de factori le pot afecta învățarea: mediul
școlar și cel de acasă, abilitățile cadrelor didactice și percepțiile culturale în sensul tipurilor de învățare
valorizate și considerate importante. Deseori copiii nu obținreușite în școlile obișnuitedin cauza metodelor
de predare și a lipsei de sprijin în procesul de învățare. Conform ideologiei incluziunii, toți copiii au
dreptul de a beneficia de o predare diferențiată și adecvată în clasă, adaptatăparticularităților de învățare
pe care le au. Acest lucru reclamă din partea cadrului didactic capacitatea de a înțelege modul în care
copiii învață și se dezvoltă. Cadrul didactic trebuie să fie capabil să adopte diverse moduri de acordare a
sprijinului asigurând în același timp participarea activă a elevului în procesul de învățare.
Dezvoltarea capacității locale și implicarea comunității
Participarea familiei și comunității locale la viața școlii este fundamentalădacă se dorește
asigurarea calității „educației pentru toți”. Familia și comunitatea au dreptul de a se implica și pot avea
contribuții diverse. Comunitățile pot fi implicate cu succes în conducerea școlii. Școlile pot juca rolul de
resursă pentru comunitate oferind servicii sau devenind locul de desfășurare a activităților altor
organizații.Când părinții și cadrele didactice conlucrează, copilul poate fi sprijinit eficient pentru a depăși
dificultățile în învățare și copiii vor învăța mai bine atunci când există un echilibru între așteptări și
oportunitățile de învățareacasă și la școală.
Orientarea spre o școală incluzivă poate fi justificată în baza mai multor categorii de argumente:
1. Argumente pedagogice: cerința ca școala incluzivă să educe toți elevii împreună înseamnă că ea
trebuie să aplice metode de predare care sărăspundă nevoilor ce derivă din diferențele interindividuale.
2. Argumente de ordin social: școlile incluzive sunt capabile să schimbe atitudinile negative față de
deferențe prin faptul că îi educă pe toți copiii împreună și formează baza unei societăți echitabile și lipsite
de discriminare.
3. Argumente de ordin economic: probabil este mult mai puțin costisitor să înființezi și să menții o
școală care îi învață pe toți copiii împreună, decât să creezi un sistem complex cu diferite tipuri de școli
specializate pe anumite grupuri de copii. Dacă, desigur, aceste școli oferă o educație eficientă, atunci ele
reprezintă mijloace mai ieftine de furnizare a educației pentru toți.

Întrebări.
În grupul dumneavoastră, gândiți răspunsuri la următoarele întrebări:
- Care dintre argumentele de mai sus este cel mai puternic în situația actuală?
- Ce alte argumente mai pot fi aduse în favoarea educației incluzive?