Abuzul asupra copilului

”Lumea este un loc periculos nu doar din cauza celor ce fac rău, ci și din vina celor ce
privesc și nu fac nimic.” (Albert Einstein)

Până în secolul al XIX-lea abuzul asupra copiilor nu a fost recunoscut, aceștia fiind considerați o
proprietate a părinților și o forță de muncă în plus. Primul caz de abuz a fost rezolvat în SUA în
1874 de către o societate de protecție a animalelor care a luat atitudine pentru protejarea unei
fetițe maltrate, considerând că acesteia i se cuvine cel puțin atâta protecție cât unui animal
chinuit.

Efectele abuzului sunt profunde, putând urmări victima întreaga sa viață. El este posibil datorită
următoarelor elemente:

- inegalitatea de forțe între victimă și agresor

- copilul victimă este în grija adultului
- există un acces permanent al agresorului la victimă
- agresorul este o ființă iresponsabilă/ imorală care face rău cu intenție
- nevoile copilului nu sunt împlinite sau adultul comite acte agresive asupra acestuia.

De obicei abuzul este comis de către persoanele apropiate copilului, însărcinate cu îngrijirea sa.

Care sunt factorii de risc pentru abuz?

- factori sociali favorizanți: sărăcie, alcoolism, somaj, familii dezorganizate, medii defavorizate
în general. Familiile cu risc sunt haotice, marginalizate sau fără siguranță materială ori afectivă.

- factori psihologici, care țin de personalitatea părinților și profilul lor psihoemoțional, precum și
de evenimentele care au marcat familia. Părinții pot fi bolnavi psihic, suferind de alcoolism,
depresie, retard mental, comportamente obsesive sau sadice, imaturi afectiv, cu toleranță scăzută
la frustrare și alte distorsiuni cognitive, dar pot fi și părinți cu o imagine socială foarte bună.
Frecvent abuzul are un istoric transgenerațional, părinții fiind la rândul lor abuzați atunci când au
fost copii.

- un ”loc” special al copilului în familie: provenit dintr-o altă relație, copil de ”înlocuire” după un
doliu, copil născut prematur, bolnav sau separat de familie pentru un timp, care dezvoltă un
comportament dificil de gestionat, fiu/ fiica ce nu corespunde copilului imaginat sau dorit din
punct de vedere fizic sau al altei caracteristici.

- factori legați de sarcină și de întoarcerea din maternitate: sarcină nedorită, antecedente de

moarte a unui copil sau a altcuiva din familie, muncă grea/ navetă, absența sprijinului social,
naștere dificilă, refuzul mamei de a vedea copilul și de a se ocupa de el, dificultăți de hrănire a
copilului, depresii și psihoze post-partum, intoleranța mamei la țipetele copilului etc.

Acești factori se cumulează, apărând adevărate cercuri vicioase. De obicei în cadrul familiilor
vulnerabile există tensiuni foarte puternice, acumulate în perioade extinse de timp.

Care sunt tipurile de abuz?

Abuzul fizic: loviri, scuturări, arsuri, ciupituri, mușcături, sufocări, legări, biciuiri, otrăviri,
intoxicări.

Abuzul emoțional: supunerea repetată a copilului la situații al căror impact emoțional depășește
capacitatea sa de integrare psihologică. A convinge un copil că nu este iubit, dorit sau că nu este
bun de nimic ori că se află în pericol afectează dezvoltarea emoțională a acestuia. Abuzul
emoțional este de obicei dificil de demonstrat.

Subforme ale abuzului emoțional sunt:

- respingerea intenționată: legitimitatea dorințelor copilului este negată, meritele sale sunt în mod
consecvent nerecunoscute, copilul este pedepsit pentru activități normale vârstei, preferința
afișată pentru un copil din familie, refuzul afecțiunii
- izolarea socială și îndepărtarea de experiențele sociale firești ale vârstei, interzicerea
prieteniilor și a jocurilor cu cei de aceeași vârstă
- terorizarea copilului pentru a-i inocula frică, afectându-i astfel încrederea în lumea din jur
- ignorarea: refuzul comunicării, lipsa implicări pentru dezvoltarea abilităților copilului,
neprotejarea față de agresiunea din partea fraților sau a altor copii
- coruperea: tentarea copilului pentru implicarea în activități antisociale.

Abuzul sexual: include o gamă largă de activități, cu sau fără contact sexual. Persoanele pedofile
rareori sunt violente, ele manifestându-se de obicei aparent protector. Sentimentele de
complicitate și vinovăție transformă acest tip de abuz în unul deosebit de greu, chiar dacă abuzul
fizic lipsește.

Ce urmări au neglijarea și maltratarea?

Copiii care au fost maltratați prezintă inhibiții comportamentale și de gândire. În mod dureros
constată că în situații diferite au același tip de reacții inadecvate sau că nu pot depăși barierele
interioare.

De-a lungul vieții acești oameni se dezvoltă cu o sensibilitate excesivă, dependenți și anxioși,
iritabili sau agresivi, având sentimente de vinovăție, mare nevoie de protecție și atenție.

În sfera relațională pot să apară tulburări precum dificultatea de a stabili o relație de cuplu stabilă
și neconflictuală. De asemenea pot surveni disfuncții în sfera sexuală: hipersexualitate sau
respingerea activității sexuale ori tulburări în alegerea partenerului sexual.

Cum se intervine în situația de abuz?

Intervenția terapeutică în caz de abuz implică atât copilul afectat, cât și restul familiei. Este
urmărită atât redresarea simptomelor emoționale, cât și a celor cognitive și emoționale. Copilul
este ajutat să își refacă granițele psihologice și să dezvolte un atașament mai puternic, recreendu-
și imaginea despre adevăr, siguranță și control. Părinții sunt instruiți cu privire la căile de
sprijinire a copilului și de creare a unui mediu securizant. După un program de terapie
individuală este utilă participarea la ședințe de psihoterapie de grup, ceea ce facilitează
împărtășirea și ameliorarea trăirilor asociate abuzului.

Bibliografie:

Veleanovici, A. (2016). Abuzul și neglijarea copilului. București: Editura Expert Psy.