IULIU MOLDOVAN

- precursor al silviculturii experimentale româneşti -

(1864-1935)

„Iuliu Moldovan este silvicultorul român

trimis de destin să fie, afară, în pădure, precursor al vremurilor
de adevărată creaţie forestieră, omul cu suflet uriaş, care, prin
întemeierile lui temerare, a devansat silvicultura efectivă cu cel
puţin o jumătate de secol … un înaintaş de cea mai pură etică a
muncii, un silvicultor pentru care opere măreţe, creaţiuni efective
şi unice în domeniul culturii noastre forestiere vorbesc pilduitor
în vremurile actualei generaţii şi vor lumina încă suflete din
viitoarele generaţii”
(C. Chiriţă, V. Dinu, I. Popescu-Zeletin, 1934).

În ciuda unor împrejurări vitrege şi răutăţi umane, a rămas în

conştiinţa generaţiilor trecute ca întemeietorul silviculturii
experimentale româneşti, fapt ce trebuie conştientizat de actualele
şi viitoarele generaţii de silvicultori români.
„El a tras brazdă adâncă în ţelina silviculturii româneşti,
scriindu-şi opera vieţii cu litere verzi pe un imens spaţiu negru”
(I. Popescu-Zeletin, 1935).

1. Secvenţe din dramatica viaţă a lui Iuliu Moldovan

S-a născut în 13 aprilie la Arad. Cursul primar l-a făcut la
şcoală românească în oraşul natal şi tot aici a urmat liceul
(unguresc) fiind singurul român din clasă, dar primul la învăţătură.
Se înscrie apoi la Şcoala Politehnică din Budapesta, unde urmează
chimia, pe care o părăseşte după un accident de laborator.
Studiază în continuare biochimia, apoi silvicultura la Academia de
Ştiinţe din Schemnitz, după care mai studiază şi ştiinţele naturale
la Universitatea din Budapesta.
Îmbrăţişează însă cariera de silvicultor, activând cu mare succes în
corpul silvic austro-ungar, fiind la scurt timp promovat ca şef de
ocol în ţinuturile slovace. Cu o cultură universitară complexă şi
elevată, deţinând o temeinică experienţă practică de nivel
european, după şase ani de activitate în Austro - Ungaria, în
anul 1892, răspunde cu entuziasm la apelul primului-ministru român
Carp, de a veni în România (trece graniţa fără paşaport şi din
Bucureşti îşi anunţă, în limba română, prin poştă, demisia la
autorităţile silvice de la Viena).
Este numit şef al Ocolului silvic Rădeşti (denumit ulterior
Ocolul silvic Mihăeşti), unde îşi începe marea sa operă care l-a
făcut celebru. Dar înaltul său, nivel profesional şi etica muncii
de tip european au intrat rapid în conflict cu „tradiţia” de tip
balcano-asiatic care domina concepţia şi practica multor colegi şi
superiori ai săi din România acelor vremuri. Fără susţinerea
influentului silvicultor N.G. Popovici (atunci şef al Direcţiei
Silvice Piteşti), luliu Moldovan ar fi părăsit cariera silvică din
patria sa.
 În paralel cu activitatea de silvicultor la Mihăeşti, Iuliu
Moldovan, în anul 1901, este însărcinat cu funcţia de director al
pădurilor Eforiei, iar în anul 1902 este numit profesor de
Silvicultură şi Tehnologia Lemnului la Şcoala de Silvicultură de la
Brăneşti; cursul său de silvicultură a avut circa 5000 de pagini!
(Chiriţă et al., 1934). În perioada anilor 1902-1903 este solicitat
să refacă şi să dezvolte spaţiile verzi ale Capitalei. În anul
1904, după 78 de anchete tendenţioase, autorităţile reuşesc
„performanţa” de a-l îndepărta din „raiul şi civilizaţia întemeiate
de el la Mihăeşti şi să-l zvârle în Dobrogea cu însărcinări ce-l
puteau compromite”(C, Chiriţă et al.,1934).
Dimpotrivă, cu o putere de muncă extraordinară, înfăptuieşte
aici cea de a doua operă silvică a vieţii sale: împăduriri în
condiţii climatice extreme. După şapte ani de realizări istorice în
Dobrogea, în anul 1911, este pus în disponibilitate în baza altor
anchete plăsmuite de forţe malefice. De abia după trei ani este
reprimit în serviciul silvic, pentru ca în anul 1916 oculta şi
corupta forţă politică să-l pună iarăşi în disponibilitate. În anul
1918, odată cu destrămarea Imperiului Austro – Ungar şi emanciparea
politică a românilor transilvăneni este chemat la conducerea
Direcţiei Silvice a Consiliului Dirigent al Ardealului, cu sediul în
Arad - oraşul său natal.
În anul 1919 patriotismul înflăcărat şi profesionalismul său
elevat sunt, din nou, valorificate: Iuliu Moldovan este trimis la
Conferinţa Păcii de la Paris, în calitate de expert tehnic pe
probleme de silvicultură, cu scopul de a contrabalansa pretenţiile
ungureşti asupra pădurilor Ardealului, rămânând responsabil cu
chestiunile Ardealului, până la integrarea administrativă a acestei
provincii româneşti în structurile României Mari.
Dar invidia celor săraci cu sufletul dar puternici politic îl
atacă din nou: Iuliu Moldovan este a treia oară disponibilizat.
Cu o carieră sfărâmată, dar cu un suflet neînfrânt, găseşte
înţelegere la un mare român din familia Brătienilor: este încadrat
la Creditul Funciar Rural unde, cu o finanţare generoasă şi cu o
autonomie largă, înfăptuieşte cea de a treia operă a sa: grădina
dendrologică de la Dofteana (începută încă din anul 1910 C.
Georgescu, 1934). Pe plan politic este ales senator de Arad în
Constituanta 1922-1923, din partea Partidului Liberal. Nu s-a
îndepărtat de preocupările fundamentale ale vieţii de silvicultor.
Se retrage apoi la Dofteana, uitat de generaţia sa şi înstrăinat de
corpul silvic, dar cu o forţă uriaşă pusă în slujba unei opere
măreţe. Era pe cale să treacă iarăşi în anonimat.
Este meritul incontestabil al tinerilor silvicultori din
deceniul al 4-lea al secolului al XX-lea, grupaţi în mişcarea „Viaţa
forestieră”, de a pune în adevărata lumină viaţa şi opera acestui
mare silvicultor român (Chiriţă et. al., 1934, 1934; Georgescu,
1934), aşezându-l în galeria personalităţilor ilustre ale
comunităţii silvicultorilor din ţara noastră. Sărbătorirea
organizată de gruparea tinerească din jurul revistei „Viaţa
forestieră” a constituit nu doar un act de recunoaştere a meritelor
lui luliu Moldovan, dar şi unul de răscumpărare a păcatelor unora
din silvicultorii generaţiei bătrânilor, păcate săvârşite faţă de
acest titan al silviculturii româneşti (Chiriţă et al., 1934; 1934).
În consecinţă, Adunarea Generală a Societăţii „Progresul
Silvic” din mai 1934 îl proclamă membru de onoare (SPS, 934). Dar
nici în acest context contestaţiile şi umilinţa nu au lipsit. A fost
necesar ca Marin Drăcea, preşedintele Societăţii, să aducă argumente
în favoarea lui Iuliu Moldovan, citând aprecierile elogioase ale
geografului german Rubner, referitoare la opera acestui ilustru
român.
Iuliu Moldovan, profund mişcat de elogiile adresate cu prilejul
sărbătoririi sale (mai 1934) şi de măreţia momentului pe care îl
trăia, într-o atmosferă de splendoare şi poezie forestieră, se
adresează participanţilor şi, desigur, viitoarelor generaţii de
silvicultori, cu următoarele cuvinte care se constituie într-un
autentic şi vibrant testament silvic:

Când primiţi un coleg bătrân în mijlocul dvs., toţi tineri şi

voinici, cărora viitorul le are încă multe poveşti de zis, vă
opriţi, faceţi un popas şi staţi de vorbă cu vremuri de demult.
Trecutul este trist, fiindcă îţi aduce aminte de începutul
sfârşitului. Dar este frumos când poţi să zici că ai un trecut plin
de muncă, de lupte, de idealuri împlinite şi neîmplinite şi care îţi
mai dau curaj de viaţă şi de muncă.
Un trecut cu creaţiuni mari sau mici, care rămân pentru
posteritate, un trecut cu sentimentul datoriei împlinite, un trecut
cu demnitate, cu modestie, cu cumpătare, un trecut cu credinţă în
Dumnezeu, constituie un tezaur sufletesc ce se transmite celor ce
urmează.
Dumneavoastră, tinerii mei colegi, în apogeul tinereţii, al
puterii de muncă, cu dorul de creaţiune în toate, nu uitaţi că
sunteţi dintre cei puţini, care prin activitatea dvs. trebuie să
păziţi codrii ce au mai rămas ţării, sunteţi cei mai dezinteresaţi
slujitori ai patriei şi neamului românesc, care munciţi pentru
decenii şi secole viitoare, poate fără a vedea splendoarea
însufleţirii şi a devotamentului dv.
Este un altruism ce puţini cetăţeni îl pot arăta.
Lumea încă nu ne cunoaşte.
Să lucrezi zi de zi cu dezinteresare, ca să creezi pentru
viitor, este în epoca realismului şi a oportunităţii, o pildă ce
poate să servească tuturor ca exemplu.
Când tu, silvicultor, departe de zgomotul lumii, te ocupi cu
micii copii ai naturii, când îi creşti, îi îngrijeşti, când le dai
drumul în lume plantându-i, când îi urmăreşti în viaţă şi
dezvoltare, şi îi dai posterităţii în stare de codri frumoşi, cu
altarele şi cavalerii lor, cu viaţa lor plină de poezie şi măreţie
mistică, văzându-ţi opera reuşită, ce altă mângâiere şi recompensă
sufletească mai poţi să aştepţi de la bunul Dumnezeu?
Am fost toată viaţa mea silvicultor din toată inima şi din tot
sufletul meu, am iubit pădurea, am avut dragoste de meseria mea şi
am avut idealul de a crea, de a face altare ţării mele, din codrii
ce vor să fie.
Pădurea a fost lumea mea, pădurea a fost refugiul meu, şi să
credeţi, iubiţi colegi, că pădurea te înnobilează la suflet, pădurea
te face idealist.
Sunt dintre cei puţini cărora Dumnezeu Ie-a dăruit viaţă lungă,
ca să-şi poată vedea în parte rodul muncii lor.
Ce fericire pentru un muritor, să poată retrăi trecutul a cinci
decenii în mijlocul muncii lui fără preget!
Când intru în arboretele create de mine cu decenii în urmă şi
când văd bucuria şi respectul „copiilor” mei plini de recunoştinţă,
pot să spun că sunt cel mai fericit muritor.
 Da, sunt cel mai fericit muritor, că am un trecut de
silvicultor, prezent de silvicultor şi voi muri ca silvicultor.
Sunt fericit când văd că o generaţie tânără, cu mult după mine, are
un suflet generos, o inimă care bate pentru un ideal, un dor de
muncă şi de creaţiune, o generaţie care vede în munca mea un modest
început, vrea să-l continue şi să-l dezvolte, şi să ajungă la
culmile visate de mine ca silvicultor.
Închin in sănătatea dumneavoastră, domnilor şi iubiţi colegi,
închin pentru fericirea dumneavoastră, şi vă mulţumesc din inimă că
graţie dumneavoastră am putut să ajung ziua aceasta, în care m-aţi
primit in mijlocul dumneavoastră şi aţi consacrat activitatea mea de
silvicultor cu elanul sufletului dumneavoastră generos.
Ca încheiere, va rog să-mi ascultaţi o rugăminte.
Vă conjur sa iubiţi pădurea, să aveţi o dragoste neţărmurită de
meseria dumneavoastră frumoasă, să mergeţi înainte, până la culmile
cele mai înalte.
Cultivaţi sentimentul nobil de amiciţie şi bună înţelegere;
fiţi buni; pe cei răi aduceţi-i pe calea cea bună; să nu fie între
dumneavoastră decât frăţie şi rivalitate nobilă în muncă şi în fapte
frumoase.
Fiţi întotdeauna cavaleri şi oameni de onoare, căci atunci veţi
fi un Corp de elită şi respectaţi de toată lumea.
Să trăiţi!

În semn de aleasă recunoştinţă faţă de marea contribuţie adusă

de Iuliu Moldovan la propăşirea silviculturii româneşti, Marin
Drăcea, însoţit de colaboratori ai săi (M.Petcuţ, I. Demetrescu, M,
Rădulescu, N. Ghelmeziu, Tr.lonescu-Heroiu şi G.Toma), vizitează în
acelaşi an 1934 Grădina Dendrologică Dofteana, fiind primiţi cu
căldură de autorul acestui aşezământ silvic.
În acelaşi scop, în anul 1935, liderii mişcării „Viaţa
forestieră” reuşesc oficializarea schimbării numelui Ocolului Silvic
Ceala (Arad) în Ocolul Silvic „Iuliu Moldovan”.
În acelaşi an, la 1
septembrie 1935, Iuliu
Moldovan a plecat în lumea de
unde nu mai sunt întoarceri; a
plecat dincolo de viaţă,
împăcat că pe pământ a lăsat o
operă durabilă. Destinul a
îndeplinit dorinţa sa: să
moară în mijlocul Grădinii
Dendrologice de la Dofteana,
pe care a creat-o cu multa
trudă şi căreia i-a închinat
ultimii săi ani de viaţă.
A fost înmormântat la
Arad lângă părinţii săi,
îndeplinindu-i-se şi cea de-a doua dorinţă a sa.
„Aşa a fost Iuliu Moldovan. Un om singur, un om tare. Un stejar
semeţ, care nu s-a îngrozit de loviturile soartei. A luptat şi a
învins. Victoria lui vie trăieşte şi va rămâne pildă urmaşilor”
(V. Dinu, 1935).
La numai o lună şi jumătate, la 13 octombrie 1935, din
iniţiativa silvicultorilor din jurul „Vieţii forestiere” a avut loc
la Mihăeşti solemnitatea dezvelirii bustului lui luliu Moldovan,
operă a tânărului de atunci E.G. Negulescu, silvicultor înzestrat cu
„suflet de artist şi mână măiastră” (Chiriţă, 1935). De aici şi de
atunci Iuliu Moldovan, mândru de creaţia sa, ne îndeamnă să îi urmăm
pilda.
După cum a consemnat regretatul Th. Bălănică (1935),
solemnitatea de la Mihăeşti, dedicată ilustrului înaintaş Iuliu
Moldovan, demonstrează că, încă de atunci, „am început să avem o
tradiţie a noastră românească, scrisă pe pământul ţării”.
Viaţa lui Iuliu Moldovan reprezintă nu doar un model pentru noi
şi viitoarele generaţii de silvicultori; este triumful cinstei,
competenţei şi al muncii asupra intrigilor şi răutăţilor omeneşti.
Dacă ar fi mai mulţi ca el, lumea românească ar fi mai frumoasă şi
mai prosperă.

2. Opera de pionierat a silvicultorului luliu Moldovan

Prima realizare de excepţie a ardeleanului Iuliu Moldovan,
înfăptuită după venirea sa în România sfârşitului de secol
al XlX-lea, constă în faptul că a demonstrat indubitabil că şi în
Patria lui se poate organiza şi poate funcţiona un ocol silvic de
nivelul celor mai bune ocoale din Apusul Europei.
În acest scop pădurile Ocolului Silvic Mihăeşti au fost
hotărnicite, movilate, amenajate, dotate cu personal calificat bine
plătit; au fost construite cantoane civilizate, cu telefon, cu
pădurari disciplinaţi. La scurt timp acest ocol a fost declarat Ocol
silvic model Carol I, un adevărat „monument al silviculturii
române”. Cu mai mulţi silvicultori de talia lui Iuliu Moldovan,
silvicultura românească s-ar fi înălţat demult la nivelul celei
germane sau franceze.
A doua mare înfăptuire a
emeritului silvicultor Iuliu
Moldovan sunt cele două parcuri
de la Mihăeşti şi Dofteana (C.
Georgescu, I.Moldovan, 1935-1936;
A. Mihalache, 1988), care,
împreună cu Grădina botanică de
la Cotroceni, s-au înălţat la
nivelul grădinilor dendrologice
din cele mai avansate ţări ale
Europei epocii respective, Iuliu
Moldovan a intrat astfel în
istoria silviculturii româneşti
ca iniţiatorul culturii exoticelor în România (C. Georgescu, 1934).
Experimentul instalat şi condus de Iuliu Moldovan a arătat
silvicultorilor români care sunt speciile exotice ce pot forma
obiect al culturii în masiv pentru sub-zona pădurilor de gorun în
amestec cu alte foioase: Juglans rigra, Quercus rubra, Carya alba,
Fraxinus americana ş.a. A demonstrat, de asemenea, şansa redusă de
reuşită a culturii pinului silvestru în zona respectivă. Tot atât de
valoroasă a fost şi rămâne cultura experimentală de la Dofteana,
care, în plus, a fost creată după principii şi reguli ale
arhitecturii peisagere (C. Georgescu, I. Moldovan, 1935-1936; A.
Mihalache, 1988).
La sfârşitul vizitei la Dofteana, distinsul silvicultor C.
Georgescu (1934) a consemnat în „Viaţa forestieră” următoarea
constatare:
 „Pe pridvorul casei, în decorul grădinii în floare şi plină de
comori dendrologice, care pentru noi au înţeles profund, uiţi de
scurgerea vremii, sufletul se înalţă în sferele înalte ale creaţiei
dătătoare de viaţă şi atunci înţelegi pentru întâia oară că
strădania omului, care din pământ sterp face un asemenea locaş de
recreaţie şi înaltă cultură, este singurul scop al unei vieţi
binevoitoare de creator, care se revarsă pentru noi. Şi tot atunci
înţelegi entuziasmul spontan şi înălţător al tinerei noastre
generaţii forestiere, pentru acest părinte al arborilor, care este
domnul Iuliu Moldovan”.
Se poate afirma, fără riscul de a greşi, că Iuliu Moldovan este
fondatorul culturii exoticelor în silvicultura noastră şi, totodată,
promotorul lucrărilor experimentale, punând în aplicare şi
dezvoltând iniţiativele şi modestele înfăptuiri în acest domeniu ale
înaintaşilor săi: Ion lonescu de la Brad (1818-1891), P.S. Aurelian
(1833-1909) şi Vlad Cârnu-Munteanu (1858-1903).
Pe DN 12A, între oraşele Târgu Ocna şi Dărmăneşti, se află
comuna Dofteana, care adăposteşte Parcul Dendrologic, o valoroasă
colecţie ştiinţifică dendrologico-silvică a României, ce cuprinde în
prezent, aproape 700 de specii şi varietăţi de plante. Acest generos
spaţiu al plantelor lemnoase, a prins viaţă între anii 1908-1910,
prin amenajarea unui fost islaz aparţinând domeniului forestier al
Creditului Funciar Rural Dofteana.
„Minunea de la Dofteana” cum a mai fost numită rezervaţia, a
fost creată cu multă dragoste şi pasiune de un mare silvicultor,
Iuliu Moldovan. Prieten al familiei Brătianu, care domina politica
românească a timpului, Moldovan a ajuns cu brătienii la Dofteana,
unde aceştia au cumpărat teren şi pădure, asigurându-i
silvicultorului şi fondurile necesare constituirii parcului
dendrologic. Iuliu Moldovan a lucrat aici până în anul 1936, când s-
a stins din viaţă chiar în mijlocul parcului - după cum povestesc
bătrânii satului.
El a adus în parc seminţe forestiere din America, Asia şi
Europa, şi a făcut ani de zile cercetări pe circa 3.000 de specii de
arbori şi arbuşti. „Vârsta la care au ajuns unele specii, respectiv
65-80 ani, precum şi dimensiunile realizate, cercetările efectuate
asupra comportării lor, ne duc la concluzia că multe specii exotice
au o valoare forestieră deosebită, indicate a fi extinse în
culturile din producţia ţării noastre, în vederea ridicării
productivităţii pădurilor şi valorificării superioare a unor
staţiuni. Începând din jurul anilor 1955-1958, arboretumul,
constituie o valoroasă sursă de seminţe din specii de răşinoase
exotice pentru activităţile de cercetare şi de producţie.
De aici, în perioada anilor 1958-1975, s-a răspândit în majoritatea
zonelor ţării, mult material vegetativ, puieţi pentru culturi
forestiere sau pentru zone verzi, seminţe pentru semănături, sau
culturi experimentale pentru schimburi internaţionale cu diverse
grădini botanice din ţară şi de peste hotare (peste 50 de unităţi
similare).
Importanţa botanică a arboretumului constă în faptul că aici,
colecţia de specii lemnoase numără peste 680 de unităţi sistematice,
din care peste 570 de taxoni (categorie cuprinzând populaţii cu
aceeaşi origine), au fost introduşi în perioada anilor 1968-1984”, a
precizat ing. Emil Hădărag, şeful Ocolului Silvic Târgu Ocna, care
are în administrare Parcul Dendrologic de la Dofteana. În această
rezervaţie, apreciată ca fiind a doua colecţie silvică din România -
după parcul de la Simeria, există în prezent solarii şi pepiniere
care produc anual peste 300.000 de puieţi pentru plantat.
Cea de-a treia grandioasă,
temerară şi memorabilă operă a
ilustrului silvicultor Iuliu
Moldovan reprezintă
împăduririle efectuate în
Dobrogea, înfăptuire cu atât
mai surprinzătoare, cu cât până
atunci nu se confruntase cu
probleme silvice în condiţii de
stepă. Soluţiile date (I.
Moldovan, 1934), bazate pe
temeinice cunoştinţe de
ecologie, rămân valabile şi în prezent. Iată cum explică însuşi
Iuliu Moldovan reuşita sa şi care sunt recomandările sale:
„Baza plantaţiilor în stepele Dobrogei este desfundatul. Fără
acest lucru, orice este în zadar. Nu mai este timp de discuţie.
Voiţi să continuaţi cu plantaţia de viitor? Desfundaţi!
Desfundatul este un principiu fundamental, care trebuie aplicat şi
la însămânţările şi plantaţiile cu stejar pe suprafeţe mari, de şes,
destinate a se împăduri. Astăzi desfundatul se face cu mai multă
uşurinţă şi mai ieftin decât înainte de război (de primul război
mondial, n.n.). Nu mai avem nevoie de plugul cu abur... desfundatul
îl putem face cu folos cu autotractoare speciale de desfundat. De ce
nu se urmează după un principiu câştigat din experienţă şi
rezultate foarte satisfăcătoare? CAPS-ul trebuie să-şi procure
asemenea tractoare, are putinţa să o facă şi să continue în mod
serios pe stepa Dobrogei şi pe celelalte întinse suprafeţe, ce are
de împădurit (în stepă, n.n.). Până când cu şovăieli şi cu fel de
fel de consideraţii lăturalnice?”.
„O altă chestiune importantă este chestia speciilor de
cultivat. Cred că salcâmul, în terenurile de stepă ale Dobrogei, nu
trebuie considerat ca esenţă definitivă, ci tranzitorie. Acolo unde
sunt masive de salcâm întemeiate în bune condiţiuni fizice, şi unde
se trece cu a treia revoluţie, trebuie treptat-treptat introdus
stejarul pedunculat. Zic treptat, deoarece deodată ar fi greu să
luptăm cu lăstarii de salcâm. Dar aşa, treptat, avem putinţa de a-l
întreţine, şi la expirarea fiecărei revoluţiuni scurte a salcâmului,
introducând numai 20-30% stejar, ridicăm foarte mult valoarea
masivului.”
„Rezultatele pentru stejar sunt iarăşi concludente. Avem
plantaţiuni reuşite de stejar, de 25 de ani; cu creştere viguroasă ,
şi în plină vigoare şi astăzi. Şcoala este făcută. Ce mai aşteptăm?"
„În masivele mai slabe, rărite şi care trag a moarte, făcute în
terenul şi astăzi înierbat şi piros, trebuie introdus stejarul pe o
scară mai întinsă, dar în nici un caz fără desfundare.”
„Frasinul (Fraxinus excelsior), deşi merge bine, trebuie
amestecat în proporţie dominantă cu Fraxinus alba americana sau
pubescens, care rezistă la uscăciunile Dobrogei şi este un lemn de
valoare.”
„Acestea sunt vederile unui vechi silvicultor, care a rupt cu
trecutul în Dobrogea, a desfundat cu plugul «Fowler», şi în aceste
terenuri adânc mobilizate, a făcut plantaţiile în perimetrul
Caraomer, în 1906, plantaţii care fără nici o întreţinere, s-au
dezvoltat şi au format masive de viitor, ce şi astăzi există în bună
stare de vegetaţie, întrecând toate celelalte plantaţii vechi.”
Referitor la izbânda lui Iuliu Moldovan în lupta aprigă pentru
împăduriri în Dobrogea, Marin Drăcea (1935) a consemnat următoarele:
„Mihăeştii nu constituie decât primul aspect al activităţii lui
Moldovan. În Dobrogea, cei mai în vârstă dintre noi, l-am văzut sau
l-am secondat în munca sa trudnică de a soluţiona una din cele mai
grele probleme de silvicultură şi cultură naţională."
„Poporul român, de cum a venit în Dobrogea, a înţeles că are o
imperioasă datorie nu numai faţă de sine, dar faţă de întreaga
lume, de a civiliza acest cu adevărat minunat colţ de ţară. Şi
astfel a pornit la mari lucrări de împădurire, cu o hotărâre fără
egal în istoria silviculturii. Pe frontul acestei lupte cu
necunoscutul, pentru civilizaţie, ca cel mai îndrăzneţ şi mai tare
soldat, Moldovan a fost proiectat de destin la avangardă, pentru ca
apoi, ca orice avangardă, să cadă eroic, într-un război în care
numărul celor ce vor să cadă luptând nu s-a încheiat încă. Dar azi
nu se poate vorbi de opera de civilizare a Dobrogei fără a se
pronunţa cu respect numele silvicultorilor şi în fruntea acestora,
numele lui Moldovan."
Iuliu Moldovan este primul silvicultor care a demonstrat că în
stepa Dobrogei pot fi create păduri durabile, chiar de stejari.
Exemplul lui şi al contemporanului său D.R. Rusescu (1858-1954)
trebuie urmat de actuala şi viitoarele generaţii de silvicultori, în
lupta împotriva secetei şi modificărilor climatice.
Cea de a patra contribuţie remarcabilă a ilustrului înaintaş
Iuliu Moldovan este cea referitoare la crearea de zone verzi în
zonele orăşeneşti, demonstrând că silvicultorul este capabil să
îndeplinească şi asemenea însărcinări. Înzestrat cu alese însuşiri
artistice, a reuşit să amenajeze numeroase parcuri, inclusiv în
Bucureşti. În calitatea sa de consilier activ al Casei Grădinilor
Publice a Capitalei a aplicat cu succes principiile arhitecturii
peisagere.
Numeroase sunt parcurile înfiinţate de Iuliu Moldovan pe
proprietăţi private ale multor oameni de seamă ai ţării, mai ales
pentru cei din marea familie a Brătienilor. În Bucureşti era
cunoscut ca cel mai priceput „grădinar”, în sens de creator de
parcuri. Păcat: actualii specialişti şi profesori universitari
silvici din domeniul spaţiilor verzi, prin scrierile lor,
demonstrează că au uitat sau nu cunosc marile contribuţii ale
acestui precursor al arhitecturii peisagere.
Nu vom omite să consemnăm în această scurtă sinteză aportul său
în domeniul învăţământului superior silvic, căci puţini ştiu sau se
ştie prea puţin despre faptul că Iuliu Moldovan:
- în calitatea sa de profesor la Şcoala de Silvicultură de la
Brăneşti (1902-1905) a elaborat un amplu curs de silvicultură modern
pentru acea vreme, fiind în contact cu mari personalităţi
ştiinţifice, de exemplu cu academicianul geolog şi pedolog Gh.
Munteanu-Murgoci de la care preluase în cursul său concepte noi cum
este cel de tip de sol;
- în calitatea sa de senator (1922-1926), împreună cu prietenul
şi susţinătorul său N.G. Popovici, a luptat cu succes pentru
integrarea învăţământului superior silvic în Şcoala Politehnică
Bucureşti.
Mai amintim faptul că parcurile Dofteana şi Mihăieşti, precum
şi pădurile Ocolului Silvic Mihăeşti, model de gospodărire, au
constituit cele mai importante „laboratoare in situ” pentru multe
generaţii de studenţi ai şcolilor superioare de silvicultură.
Iuliu Moldovan, sensibil faţă de patrimoniul natural al ţării, a
militat constant pentru ocrotirea arborilor şi arboretelor
excepţionale, de interes ştiinţific şi cultural, din pădurile
noastre. Următoarele gânduri, exprimate la sfârşitul vieţii sale,
publicate în revista „Viaţa forestieră” (I. Moldovan, 1934) sub
titlul Monumente naturale ale pădurilor noastre, demonstrează acest
adevăr:
Suntem fără simţ şi fără respect pentru monumentele naturale
ale pădurilor noastre.
Câte rarităţi, câte exemplare frumoase, câţi veterani
respectuoşi ai pădurilor noastre mor fără să fie băgaţi în seamă,
fără să fie înmormântaţi cu cinste, urmaţi de ceata pădurarilor.
În codrii munţilor de fag sau de răşinoase, câţi arbori mai de multe
ori seculari se găsesc fără să fie cunoscuţi; câţi stejari glorioşi
în codrii câmpiilor şi ai podgoriilor înfruntă vijeliile şi
furtunile, fără să le dăm nici o atenţie!
Este timpul ca să înceteze această indiferenţă. Trebuie să
inventariem aceste podoabe ale trecutului şi să facem Cartea de aur
a veteranilor din pădurile noastre!
Propun ca fiecare şef de ocol să facă un inventar din arborii
bătrâni şi de mari dimensiuni, de toate curiozităţile şi
formaţiunile excentrice, de toate deformaţiunile, atât în pădurile
Statului cât şi cele particulare şi din parcuri.
Toate acestea să fie fotografiate pe mărime de 13/18 în două
exemplare, ca să se formeze un album pentru toată ţara, care să fie
depus în muzeul forestier, ce se va înfiinţa la C.A.P.S. sau la
I.C.E.F.
Această dorinţă a distinsului silvicultor va trebui îndeplinită
de actuala generaţie de silvicultori.
O mică parte din opera sa a putut vedea lumina tiparului.
Câteva din acestea sunt prezentate la bibliografia studiului de
faţă. În schimb a scris cu „litere verzi”, direct în natură, creând
o operă durabilă, despre care în istoria cea adevărată a
silviculturii româneşti se va scrie cu „litere de aur”.

3. În loc de încheiere
Într-un târziu, după moartea lui Iuliu Moldovan, la dezvelirea
bustului acestuia, însuşi Marin Drăcea - cea mai puternică şi
influentă personalitate silvică din epoca respectivă -
conştientizând atât valoarea şi trăinicia operei ilustrului
dispărut, cât şi zbuciumata lui viaţă, a transmis viitorimii
următorul portret:
„Prin muncă, prin caracterul şi înfăptuirile sale, Iuliu
Moldovan, din ţinutul Aradului, a cinstit numele de român de
pretutindeni, a înnobilat ideea forestieră, corpul din care face
parte... Gonit pe alte meleaguri de vitregia soartei - o vitregie
care n-a putut fi mai mare decât bronzul virtuţii sale - Moldovan
continuă a trăi pentru înaltele sale idealuri, pe care nimic nu i le
putea întuneca: arborele şi pădurea - însufleţind seminţe din toate
părţile lumii, întemeind, îngrijind şi apărând păduri, întărind
suflete, dându-ne nouă elemente de doctrină silvică, şi îndreptare
forestieră celor ce conduceau destinele ţării şi de care se
apropiaseră caracterul şi competenţa sa”.
 Vibrante şi emoţionante sunt cuvintele adresate lui Iuliu
Moldovan de tânărul din epoca trecerii în eternitate a acestuia, de
viitorul academician Constantin Chiriţă (1935):
„Prin ştiinţa şi perseverenţa lui închinată faptei silvice
româneşti, prin idealismul lui sfânt şi prin iubirea lui fierbinte
pentru pădure, Iuliu Moldovan se situează ca un iluminat precursor
al silviculturii româneşti şi ca un apostolic animator al flăcării
sacre în sufletul nostru forestier... La Mihăeşti, în Dobrogea şi la
Dofteana, peste tot unde sunt drumurile vieţii lui, întâlnim în mod
constant aceleaşi urme adânci de faptă forestieră trudnică,
realizate fără indicaţiile unei tradiţii, fără luminile unui trecut
silvic românesc, ci numai prin ştiinţa şi simţul său de silvicultor
Iuliu Moldovan înlătură spiritul vremii din câmpul activităţii lui
şi luptând cu neînchipuite greutăţi naturale, sociale şi
administrative, la Mihăeşti şi în Dobrogea, iar mai târziu la
Dofteana, ştiinţa lui reuşeşte să găsească soluţii tehnice ideale -
pe care astăzi le admirăm -, perseverenţa lui de fier reuşeşte să
aplice aceste soluţii pe scară mare, iar dragostea lui fierbinte de
pădure, de arbori şi de floră, îi dă tărie să îndure un întreg
cortegiu de suferinţe, spre a-şi duce la capăt opera începută.”
„Dar mai presus de opera forestieră a lui Iuliu Moldovan, stă
sufletul său mare. Mai presus de înfăptuirile sale în natură stă
comoara preţioasă de daruri pe care sufletul său a adunat-o în
sufletele noastre, în istoria şi tradiţia Corpului nostru
forestier.”
Actuala generaţie de silvicultori se mândreşte cu opera
silvică a lui Iuliu Moldovan, ardeleanul care, asemenea lui Gheorghe
Lazăr, a trecut Carpaţii pentru a înnobila silvicultura românească,
aşa cum au mai înfăptuit silvicultorii ardeleni Vlad Cârnu-Munteanu
(1858-1903), N. Danilescu (1849-1897) şi, mai recent, Ion Lupe,
Vasile Sabău ş.a.; şi totodată îi este recunoscătoare lui luliu
Moldovan pentru faptul că, prin viaţa şi opera sa, a creat modelul
silvicultorului autentic, model potrivit şi actualelor condiţii
economice şi sociale ale României, capabil să-şi dăruiască
priceperea şi energiile perpetuării şi sporirii patrimoniului
forestier al ţării, hotărât să înfrunte şi să triumfe în lupta sa
împotriva politicianismului şi corupţiei, precum şi împotriva
superficialităţii şi indolenţei din propria lui comunitate.
Exemplul nobil al vieţii lui Iuliu Moldovan rămâne un izvor nesecat
de frumoase şi utile îndemnuri şi pentru generaţiile viitoare de
silvicultori.
Această generaţie constată că valoarea operei lui Iuliu
Moldovan nu este încă pe deplin valorificată în învăţământul silvic
românesc, rămâne însă un exemplu de urmat pentru silvicultorul
conştient de misiunea sa, dar şi pentru cercetătorul dornic să lase
urme adânci în ştiinţa silvică românească.
Ne exprimăm speranţa că tot mai mulţi silvicultori la sfârşitul
vieţii lor profesionale, vor putea gândi şi repeta ceea ce ilustrul
predecesor Iuliu Moldovan a mărturisit în ajunul morţii sale:
„Am fost toată viaţa mea silvicultor din toată inima şi din
tot sufletul meu; am iubit pădurea am avut dragoste de
meseria mea şi am avut idealul de a crea de a face altare ţării mele
din codrii ce vor să fie”.
 Actualei generaţii de silvicultori îi revine nobila îndatorire
de a cinsti amintirea lui Iuliu Moldovan prin următoarele decizii:
actualul Ocol Silvic Ceala (Arad) să fie redenumit „Ocolul Silvic
Iuliu Moldovan”, respectând astfel hotărârea din anul 1935;
oficializarea premiului anual „Iuliu Moldovan” pentru cel mai
destoinic şef de ocol silvic din ţară, elaborarea monografiei Parcul
dendrologic Mihăieşti şi actualizarea monografiei Arboretumului
Dofteana, identificarea şi ocrotirea celor mai valoroase exemplare
de arbori seculari monumentali din pădurile fiecărui ocol silvic şi
constituirea Cărţii de aur a arborilor veterani din România.
4. Bibliografie
1. Moldovan, I., 1921, Din primele legături forestiere ale Ardealului, „Revista pădurilor", nr. 7-
9, pp. 234-236.
2. Moldovan, I., 1922, Şcoala superioară de mine şi silvicultură de Schemnitz din Ungaria.
„Revista pădurilor", nr. 7, pp. 355-367.
3. Moldovan, I., 1921, Exploatarea pădurilor in regie. „Revista pădurilor", nr. 7-9, pp. 216-227.
4. Moldovan, I., 1934a, Liriodendron tulpifera L. Creşterea şi lemnul lui, „Viaţa forestieră", nr.
1, pp. 14-16.
5. Moldovan, I., 1934b, Recomandaţiuni practice şi procedee pentru culegerea şi conservarea
seminţelor. Pepiniere şi însămânţări directe, „Viaţa forestieră", nr. 1, pp. 21-25.
6. Moldovan, I., 1934c, Plantarea nisipurilor cu Pinus banksiana şi Prunus serotina, „Viaţa
forestieră", nr. 2, pp. 13-16.
7. Moldovan, I., 1934d, Degenerarea molidului, „Viaţa forestieră", nr. 2, pp. 111-118.
8. Moldovan, I., 1934e, Plantaţiile din Dobrogea, „Viaţa forestieră", nr. 4, pp. 241-242.
9. Moldovan, I., 1934f, Un an!, „Viaţa forestieră", nr. 11, pp. 573-574.
10. Moldovan, I., 1934g, Monumentele naturale ale pădurilor noastre, „Viaţa forestieră", nr. 12,
p. 634.
11. Georgescu, C, Moldovan, I., 1935, 1936, Consideraţiuni asupra culturii răşinoaselor in Parcul
dendrologic Dofteana, Analele ICEF, voi.II
12. Bălănică, T., Solemnitatea de la Mihăeşti, 13 septembrie 1935. Revista pădurilor, nr. 9-10, pp.
670-672.
13. Chiriţă, C, Dinu, V., Popescu-Zeletin, I., 1934a, O prezentare: luliu Moldovan, „Viaţa
forestieră", nr. 1, pp. 13-18.
14. Chiriţă, C, Dinu, V. et al., 1934b, Sărbătorirea lui luliu Moldovan, „Viaţa forestieră", nr. 6,
pp. 346-348.
15. Chiriţă, C. et. al. (red.), 1935, O sărbătoare a silviculturii româneşti, „Viaţa forestieră, nr. 11,
pp. 417-418.
16. Chiriţă, C, 1935a, Cuvântare la dezvelirea bustului lui luliu Moldovan, „Viaţa forestieră, nr.
11, pp. 439-444.
17. Chiriţă, C. et. al. (red.), 1935b, La moartea lui luliu Moldovan, „Viaţa forestieră", nr. 10, pp.
370-373.
18. Chiriţă, C. et. al. (red.), 1935c, Înmormântarea lui luliu Moldovan, „Viaţa foresfieră", nr. 10,
pp. 404-408.
19. Chiriţă, C. et. al. (red.), 1935 d, Dezvelirea bustului lui luliu Moldovan in Parcul de la
Mihăeşti, „Viaţa forestieră", nr. 11, pp. 439-448.