SCHIMBÂND

VIETI
prin
TERAPIA
NOII
DECIZII

1
Carti de
Mary McClure Goulding si Robert L. Goulding

Changing Lives Through Redecision Therapy

The Power Is in the Patient
Not to Worry

Carti de
Mary McClure Goulding

Sweet Love Remembered

A time to say Goodbye… Moving Beyond Loss

2
SCHIMBÂND VIETI PRIN TERAPIA NOII DECIZII

de
Mary McClure Goulding
si
Robert L. Goulding

Institutul de Vest pentru Terapia de Grup si de Familie

Cu un Cuvânt Înainte de Virginia M. Satir

3
Copyright © 1979 by Mary McClure Goulding and Robert L. Goulding
Revised material copyright © 1979 by Mary McClure Goulding

4
Tuturor terapeutilor
care au studiat cu noi la
WIGFT
si în worshop-uri
prin toata lumea
CUPRINS

Multumiri.......................................................................
...........................8

Cuvânt
înainte.........................................................................
.................9
Virginia M. Satir

1. Introducere în terapia noii

decizii...................................................................12
2. Noua decizie si analiza
tranzactionala............................................................14
Injonctiuni.....................................................................
............. 15
Decizii.........................................................................
................18

3. Impasul si noile
decizii.........................................................................
..........22
Rezumat.........................................................................
.............24

4.
Contracte.......................................................................
.................................26
Procesul
contractual...................................................................26

Contracte pentru a nu se sinucide sau pentru a nu omorî pe

altcineva.......................................................................
..29
Contracte pentru a nu deveni psihotici.......................................33
Contracte cu clientii rezistenti sau nemotivati...........................39
Schimbarea contractelor inacceptabile......................................40
Terapie fara
contract..................................................................48
Contracte
ulterioare...................................................................50

5.
Mângâieri.......................................................................
................................54
Oferirea
mângâierilor.................................................................58
Acceptarea
mângâierilor............................................................60
Cautarea
mângâierilor................................................................62
Mângâieri pe care ti le oferi
singur............................................64

6.
Sentimente......................................................................
................................69
Furia...........................................................................
................73
Furia
reprimata.......................................................................
....81
Blamarea........................................................................
.............85
Tristetea.......................................................................
...............86
Tristetea
reprimata.....................................................................94

Frica si
anxietatea......................................................................
.97

6
Frica
reprimata.......................................................................
...100
Rusinea.........................................................................
............101
Vina............................................................................
..............104
Regretul........................................................................
............111

7. La
revedere........................................................................
...........................114
8. Noi
decizii.........................................................................
...........................122
Scena noii
decizii.....................................................................122
Scene
recente.........................................................................
..124
Scene
timpurii........................................................................
..125
Scene
imaginare.......................................................................
128
Combinatii de
scene.................................................................130
Contextul, ceilalti si
clientul....................................................133

9. Vindecarea
depresiei.......................................................................
............143
Daca situatia devine prea rea, ma voi omorî...........................145
Daca tu nu te schimbi, ma voi omorî......................................147
Ma voi omorî si apoi îti va parea rau (sau ma vei

iubi)...........................................................................
..151
Aproape voi muri si apoi îti va parea rau (sau ma
vei

iubi).......................................................................152
Te voi face sa ma
omori..........................................................153
O sa-ti arat eu, chiar daca asta ma va omorî...........................153
O s-o patesti, chiar daca asta ma va omorî.............................158
Sumar...........................................................................
...........159

10. Tulburarea obsesiv-compulsiva: Povestea unui

caz.................................160
11. Fobii: O dupa amiaza de
miercuri............................................................172
12. Abuzul în
copilarie.......................................................................
............187
Abuzul
sexual........................................................................18
7
Abuzul
fizic...........................................................................
192
Abuzul
emotional..................................................................193

13. Cum sa prinzi peste: Implementarea unei noi

decizii..............................195
Bob Goulding

14.
Concluzie.......................................................................
..........................199
7
Nota catre
cititor.........................................................................
......203

MULTUMIRI

Între 1965 si 1970 Fritz Perls, Virginia Satir, Eric Berne, Bob Goulding si cu
mine locuiam la o ora de condus unul de celalalt. Eram uneori colaboratori,
competitori,
uneori adversari si prieteni apropiati. Aveam în comun faptul ca eram plictisiti
de vechile
metode lente de psihoterapie si psihanaliza; vorbeam dispretuitor despre
pasivitatea
psihoterapiei de lunga durata cu ale sale …sa nu pui degetul pe rana, sa fii
nondirectiv, sa
nu gresesti…. Eram încântati de propria noastra creativitate. Fiecare dintre noi
vroia sa
vina cu terapia cea mai rapida si cea mai buna pentru cei mai multi oameni. A
fost un
timp minunat, bogat în amuzament, prietenie si inovatii terapeutice.

Eric Bene, care dorea sa fie un om de stiinta, a dezvoltat o teorie a

personalitatii
umane si a comportamentului social, pe care a numit-o analiza tranzactionala si
a înfiintat
Asociatia Internationala de Analiza Tranzitionala în care eu si Bob eram membrii

fondatori. Eric spunea în seminarii: …Înaintea fiecarei sedinte de terapie de

grup ma
întreb: «Cum pot vindeca fiecare persoana azi?»…. În 1965, Eric si Bob au
cumparat o
cladire de birouri în Carmel, unde si-au deschis cabinetul privat. Câteva luni
mai târziu,
m-am alaturat lui Bob acolo si am început sa predam AT altor terapeuti din
Carmel si din
tara.

La Esalon, putin mai jos, pe aceeasi strada, Fritz Perls facea gestalt într-un
teatru
care îti lua ochii, îndemnându-i pe clienti sa se bata în felul lor pentru a
obtine victorii
psihologice. Era incredibil de urmarit. Si sa fii clientul lui… ei bine, asa cum
a spus Bob
despre o participare a sa la unul dintre primele workshop-uri ale lui Perls:
…Pentru prima
oara, de când îmi amintesc, am fost în contact cu unicitatea mea, cu puterea
mea, cu
abilitatile mele…. Bob credea ca si-a schimbat viata dramatic în mai putin de o
ora facând
doar aceasta bucata de lucru cu Fritz. Apoi au devenit cei mai buni prieteni.
Dupa cum a
scris Fritz în cartea sa In and Out of the Garbage Pail* …Îmi place cu adevarat
Bob
Goulding….

Virginia schimba familii întregi în patru sau cinci sedinte; pe scene publice,
în
fata a zeci de colegi terapeuti, îi ajuta sa-ti schimbe complet vietile.
Uneltele ei erau
dragostea si profunzimea. În acea perioada, Virginia locuia cea mai mare parte a
timpului
la Esalon si venea la casa mea din Carmel Valley pentru a petrece seri
linistite, intime cumine. Îl vizita si pe Bob, care locuia în Carmel. Amândoi au
condus împreuna primul
workshop de o saptamâna pentru familii, tinut pentru prima data la Esalon, în
1965. Când
eu si Bob ne-am decis sa ne casatorim, sa ne cumparam ferma noastra si când am
anuntat
deschiderea Institutului nostru de Vest pentru Terapie de Grup si Familie la Mt.

Madonna, Virginia s-a oferit sa tina primul workshop cu noi, în vara anului
1970.

În timpul perioadei prieteniei noastre cu Eric, Fritz si Virginia, Bob si cu

mine
ne-am dezvoltat propria noastra terapie, un amestec al teoriei AT a lui Eric, cu
lucrul
gestalt al lui Fritz si cu terapia Virginiei pentru familii unite, plus propria
noastra teorie si

Înauntrul si în afara galetii de gunoi (n.trad.)

8
propriile tehnici. Zece ani mai târziu am explicat metoda noastra în Changing
Lives
through Redecision Therapy.

Azi, când terapia scurta, focusata este o parte esentiala a practicii fiecarui
terapeut, mi s-a cerut sa extind, sa aduc la zi si sa republic cartea Changing
Lives through
Redecision Therapy.

Fritz, Eric, Virginia si Bob au murit.

Aceasta noua editie este dedicata memoriei acestor patru terapeuti calauzitori.

Si în mod special, bineînteles, lui Bob, care a scris cea mai mare parte a
acestei
carti si care a fost atât de multi ani, dragostea mea.

CUVÂNT ÎNAINTE

Continutul, spiritul si directia exprimate în aceasta carte, sunt rezultatul

înfloritor
al începuturilor rudimentare, determinate de nevoia de supravietuire din timpul
celui de al
doilea Razboi mondial, dintre 1941 si 1945.

Pe scurt, lumea era ultragiata de atrocitatile de neînteles, comise de un grup

împotriva altui grup.

Energia fiecarui barbat si a fiecarei femei implicate era esentiala pentru a

opri
calamitatea în fortele armate. Aceasta însemna ca atunci când personalul era
afectat,
aveam nevoie ca oamenii sa fie recuperati pentru serviciu, în cel mai scurt timp
posibil.

Nu era timp de pierdut. Pâna în acel moment tehnicile si filozofia legate de

tratarea afectiunilor psihologice erau lente, deseori cu rezultate
dezamagitoare. Aceste
abordari erau centrate în special pe patologie.

Era nevoie de o abordare mai rapida si mai eficienta. Aceasta s-a transformat în

concentrarea asupra întaririi sanatatii, cu rezultate rapide. Abordarea s-a

facut direct catre
individ si catre capacitatea sa de a-si reveni, cu convingerea ca acest lucru
putea fi facut.

Noua atentie era cum sa obtii functionarea, atât de rapid pe cât se putea. Fraza

comuna ca …necesitatea este mama inventiei…, aplicata aici, a dus la

descoperirea ca
oamenii au mult mai mult potential pentru a se recrea decât se crezuse pâna
atunci. Au
început sa apara noi posibilitati.

Efectele acestor eforturi s-au manifestat lent în sectorul psihoterapeutic

privat si
civil. Cu toate acestea, la câtiva ani dupa terminarea razboiului, terapeutii
care s-au
concentrat pe integrarea si speranta în schimbare si pe o convingere ca oamenii
…se pot
face bine…, au început sa se evidentieze. Ei deranjau si pâna la urma au început
un nou
drum si au transformat abordarile psihologice deja stabilite. Printre acestea se
aflau
terapia gestalt, analiza tranzactionala, terapia rational-emotiva,
bioenergetica, rolfing* sau
alte terapii corporale, terapia de familie si terapia de scurta durata.

Fara a intra în detalii în legatura cu numeroasele urcusuri si coborâsuri

întâmpinate de creatorii acestor noi terapii, acum s-au acumulat suficiente date
pentru a
arata ca fiintele umane pot creste si se pot schimba si ca pot fi …responsabile…
pentru
propria stare de bine.

Toti copii se nasc mici. Instructorii lor în a deveni persoane complet

functionale
sunt adultii prezenti acolo, care îi pastoresc de când se nasc, când nici un
copil nu poate
avea grija de el, pâna când o pot face singuri.

. terapie corporala (n. trad.)

9
Acesti instructori (parintii) pot prezenta doar ceea ce au învatat. Daca
învatarea
lor despre cum poti fi complet uman este incompleta sau distorsionata, asta e
tot ceea ce
pot deveni ei mai departe.

Acesti instructori fac tot ceea ce pot face mai bine. Datorita faptului ca pâna
acum
nu s-a dat prea mare atentie dezvoltarii functionale complete a fiintei umane,
cei mai
multi dintre noi ne-am format cu personal neacreditat. Programul s-a concentrat
mai ales
pe conformare si supunere, care este un teren fertil pentru dezvoltarea
deciziilor si
concluziilor despre noi si care sunt deseori în detrimetrul nostru. În plus,
aceste decizii si
concluzii par deseori genetice.

Nevoia de speranta pentru oameni este cruciala. Printre terapeuti nevoia este
decisiva.

O filozofie a sperantei, o întelegere a felului în care functioneaza aceste

criterii si
schimbari pentru oameni, tehnicile si abordarile care se pot pune în practica si
o
convingere absoluta …din oase…, ca oamenii se pot schimba, pot transforma
amenintarea
…epuizarii… pe care o percep terapeutii, într-un sentiment de speranta si
convingere ca ei
pot fi de ajutor cu adevarat.

Cred ca Mary si Bob Goulding au înteles pe deplin aceste lucruri. Asta le-a
permis sa se apropie de fiecare persoana cu compasiune, cu speranta si cu
convingerea ca
fiecare individ poate deveni o fiinta umana completa. Ei au aratat într-o
maniera simpla,
directa, cum poti face acest lucru.

Virginia M. Satir

10
SCHIMBÂND
VIETI
PRIN
TERAPIA
NOII
DECIZII

11
Capitolul 1
Introducere în terapia noii decizii

Aceasta carte este scrisa pentru a-i învata pe psihoterapeuti cum sa-i vindece
pe
oameni. Este scrisa, de asemenea, pentru a-i ajuta pe oameni sa se vindece
singuri.

Autorii nu vad nici o contradictie între cele doua scopuri. Cei carora ne
adresam
în principal sunt psihoterapeuti, dar noi nu îi vedem nici pe acestia înzestrati
cu puteri
magice, nici pe oamenii pe care ei cauta sa îi vindece. Deoarece, daca reusita
ar depinde
doar de puterile magice ale terapeutilor, nu ar fi posibila vindecarea.

Paragrafele de mai sus sunt cele cu care începe introducerea primei editii a
cartii
Changing Lives, din 1979. De atunci, nevoia unor terapii scurte, focusate,
eficiente, a
devenit evidenta. Acum sunt necesare pentru un numar de clienti în continua
crestere.
Cele mai multe programe de asigurari permit clientilor doar între sase si
douasprezece
sedinte de terapie. În aceste circumstante, este o idee buna pentru clienti sa
citeasca
aceasta carte înainte si dupa ce primesc ajutor profesional pentru a descoperi
ce pot face
pentru ei.

Terapeutii, care au fost educati prin modalitatile labirintice ale terapiilor de

lunga
durata, se lupta sa aplice ce stiu în terapii scurte. Acesata carte ofera zeci
de exemple de
terapii scurte prin noile decizii, cu explicatii care fac aceste metode
aplicabile pentru
majoritatea clientilor.

Ce este noua decizie? Un barbat a participat la una dintre prezentarile mele si

apoi
s-a plâns la terapeuta sa ca aceasta nu cu el …nimic din lucrul ala cu noile
decizii…. Ea i-a
reamintit ca nu mai are tendinte suicidare, ca a început sa-si faca prieteni, în
loc de a sta
singur si ca este din ce în ce mai eficient la serviciu. Pentru a face toate
aceste lucruri, cu
siguranta ca a luat noi decizii. …Da…, a zis el dezamagit. …Am crezut ca este
ceva mai
special.…

Noile decizii nu sunt întotdeauna …speciale…, daca special înseamna dramatic sau

complicat. Când un copil nu mai este speriat, va coborî în pivnita sa exploreze.

El poate fi
mândru de curajul sau sau poate chiar sa nu-si mai aminteasca ca i-a fost frica
odata.
Indiferent de situatie, el a luat o noua decizie.

Noile decizii nu pot fi facute doar întelegând …Realitatea…. Daca un copil

încearca
sa coboare în pivnita, spunându-si: …Realitatea este ca nu se afla nimic în
pivnita care ar
putea sa-mi faca rau…, el ar reactiona ca baietelul din povestea cu placinta cu
trei colturi,
care este spusa studentilor la psihologie: un baietel este speriat de placinta
cu trei colturi
umpluta cu carne, asa ca familia îl trimite la psihiatru. Psihiatrul îsi face un
planterapeutic. Îl ia pe micut sa cumpere ingredientele pentru placinta. Apoi,
împreuna taie si
gatesc carnea, adauga celelalte ingrediente, prepara aluatul. Copilul este
interesat si nu îi
este frica. Întind aluatul, îl taie, adauga carnea si pliaza primul colt al
placintei.
Baietelului tot nu îi este frica. Pliaza al doilea colt. Si când au pliat al
treilea colt, baiatul
a tipat: …Oo, placinta cu trei colturi!… si a fugit din camera. Rationamentul
adult nu este
de ajuns.

Si nici adaptarea nu duce la o noua decizie. Daca copilul este rusinat, pleznit
sau i
se spune sa stea la colt pâna când va face ceea ce i s-a cerut, el poate sa
coboare în pivnitapentru ca este mai speriat de parinti decât de pivnita. În
acest caz probabil ca va ramâne
temator si va lua si alte decizii patologice. Poate ca nu va mai avea niciodata
încredere în

12
parintii sai. Poate ca va decide sa nu mai lase pe nimeni sa vada ca este
speriat. Poate ca
va nimici partea copilareasca din el, considerând ca …a fi copil… aduce numai
probleme.
Daca este iubit pentru curajul de a-si depasi frica de pivnita, poate coborî în
pivnita
pentru a fi iubit. Deci poate lua decizii aditionale, de aceasta data incluzând
pretul de a fi
iubit.

În terapia noii decizii, clientul îsi simte partea copilareasca a sinelui, se

bucura de
calitatile sale copilaresti si creaza scene în fantezie, în care poate renunta
în siguranta la
deciziile constrângatoare luate în copilarie. Recreaza scena cu pivnita si, de
aceasta data,

o face sa fie asa cum vrea el.

Jay, caruia i-a fost teama sa stea singur în întuneric de când a vazut în
copilarie
Vrajitorul din Oz, creaza o astfel de scena. Îsi închipuie ca se afla în
prezent, în casa lui,
noaptea si tine o lanterna. O va aprinde de câte ori îi va fi frica de întuneric
si o va stinge
când nu îi va mai fi frica. Terapeutul îi sugereaza sa spuna: …Hei, nu o sa ma
duc înaceasta pivnita deoarece Vrajitorul cel Rau poate fi acolo!…. În timp ce
face asta, râde
încântat recunoscând ca nu îi mai este frica de vrajitori.

Peggy sustine ca în pivnita ei se afla spiridusi si încearca sa îi sperie si pe

ceilalti
…copii… din grup. Devenind cea care îi sperie pe ceilalti, nu îi mai este frica.
Elaine,
reconstituind o scena timpurie cu mama sa, realizeaza ca nu îi mai este teama de
pivnite;
îi este teama de mama ei, care este sadica si care o pedepsea, lasând-o în
pivnita. Afirma
ca azi se poate apara de astfel de mame ... si, deodata, nu îi mai este frica.

Un client depresiv îsi imagineaza o scena în care era nou nascut si se ridica
dupa o
cazatura, iubindu-se si promitându-si: …O sa am grija de tine…. Apoi îsi
imagineaza scena,
pe sine nou nascut, iubit si îngrijit. Mereu si mereu, în scene furioase,
triste, amuzante sau
emotionante, clientul devine …copilas… pentru a-si încheia patologia din trecut.
Aceasta
întelegem noi prin terapia noii decizii.

13
Capitolul 2
Noua decizie si analiza tranzactionala

Când un client intra în biroul unui terapeut, prima întrebare este de tipul: …De
ce
te afli aici?…. Bob începe cu: …Ce vrei sa schimbi la tine azi?…. Scopul sau
schimbarea
dorita sau motivul pentru a face o programare devine contractul terapeutic. În
timpul
stabilirii contractului întelegem multe despre viata clientului ... cu cine
locuieste, ce face,
ce este important pentru el, care îi sunt valorile, care îi sunt fortele. În
lucrul de scurta
durata, ne concentram asupra puterilor clientului si nu asupra patologiei sale.
Un
exemplu:

Manuel este un barbat homosexual, care traieste în San Francisco, cu un partener

foarte iubitor. Vine în terapie deoarece este panicat de câte ori iubitul lui
pleaca în
calatorii de afaceri sau chiar când întârzie de la serviciu. Relevant în
istoric: când Manuel
era copil, parintii lui au venit în Statele Unite, lasându-l cu familia extinsa,
într-un orasel
mic, din tara lui de origine. O matusa foarte iubitoare l-a crescut ca si cum ar
fi fost al ei.
Când avea sase ani, parintii s-au întors dupa el. El nu îi cunostea, nu voia sa
mearga cu eisi se simtea speriat si abandonat în Statele Unite. În copilarie s-a
întors de mai multe ori
în vizita cu parintii în oraselul natal. De fiecare data, întâlnirea cu matusa
iubitoare a fost
intensa si de fiecare data a trait panica abandonului, la întoarcere.

Într-o terapie de durata, un terapeut poate explora patologia rezultata din

pierderealui Manuel. În schimb:

Terapeutul: Sunt uimit de capacitatea ta de a te apropia mereu de matusa ta.

Este
remarcabil. Cei mai multi copii care au fost abandonati, refuza sa se apropie
din nou.
Esti foarte capabil sa suporti durerea si sa ramâi apropiat. Nu ti-ai pierdut
capacitatea
de a iubi.

Lucrând cu partea sanatoasa a clientului, terapia s-a sfârsit cu succes în doua

sedinte, Manuel vorbind cu matusa sa în maniera …celor doua scaune… si
recunoscând ca
nu mai are sase ani. Poate supravietui când prietenul sau este plecat.

Cu diagnosticele clasice este o problema, deoarece acestea se bazeaza pe

patologie. Ele pot fi de ajutor, mai ales când terapeutul este începator si,
bineînteles,
terapeutul trebuie sa le utilizeze când completeaza formulare si când vorbeste
cu alti
terapeuti, pentru a se face înteles. Dar daca diagnosticul standard implica
tratament de
lunga durata sau suportiv pentru toata viata, fara speranta cresterii sau
schimbarii,
diagnosticul poate deveni o profetie autoîmplinita. Daca acest lucru este
adevarat pentru
unul dintre clientii vostri, renuntati la diagnostic.
O modalitate mai utila de a diagnostica un client este de a evalua starile eului

clientului si deciziile din copilarie. Cu care stare a eului mai puternica, se

poate alia
clientul pentru a face un contract de schimbare si cât de bine poate sustine
clientul aceste
schimbari odata facute?

Parintele Grijuliu. Clientul se îngrijeste bine? Felul în care se îngrijeste

clientul
permite cresterea si schimbarea, sau clientul tinde sa-si ofere atentii pozitive
doar când
este bolnav, ranit sau molestat de alta persoana? Câta vreme iubirea de sine
este oferita în
principal pentru nefericire si esec, câstigurile terapeutice nu pot fi
mentinute. Un prim

14
contract, atunci, va fi sa înveti sa te iubesti cu întelepciune. Pentru a oferi
un model de
îngrijire pozitiva, un terapeut trebuie sa ofere clientilor aprecieri pozitive
pentru crestere
si schimbare, ca si pentru …doar a fi….

Parintele Critic. Clientul da mai multa atentie greselilor personale si

imperfectiunilor minore, decât reusitelor si succeselor? Autocritica destructiva
va sabota
orice progres pe care clientul îl face în terapie, asa ca clientii au nevoie sa
învete sa
înlocuiasca autocritica cu grija hranitoare fata de sine.

Daca un client îsi petrece timpul sedintelor terapeutice criticându-i pe altii,

schimbarea personala nu este posibila. Terapeutul trebuie sa fie atent sa nu
devina
judecatorul clientului sau a celor criticati. Pentru a evita acest rol,
terapeutul continua sa
mentina terapia focusata asupra contractului: …Ce vrei sa schimbi la tine,
azi?….

Starea eului de Adult. Adultul, sau partea persoanei care gândeste, este clar si

necontaminat? Daca contaminarea parentala sta în calea îndeplinirii

contractului, aceasta
trebuie sa fie rezolvata întâi. De exemplu, credinte parentale ca: …dezvaluirea
secretelor
familiei înseamna lipsa de loialitate……, …parintii fac tot ce pot…, sau …copii
trebuie batuti ca
sa-i împiedici sa devina pacatosi… vor împiedica, în mod evident recuperarea
celor care au
fost abuzati în copilarie. Contaminarile din Copil, cum ar fi frica de a
dezvalui informatii
sau supunerea exagerata, din dorinta de a-i face pe plac terapeutului, vor
împiedica, de
asemenea, terapia.

Copilul Natural. Prin definitie, aceasta este partea sanatoasa, fericita,

stralucitoare, competenta a fiecarei persoane, care poate fi baza succesului
terapiei. Mai
ales în terapiile scurte, terapeutul se va împrieteni cu aceasta parte a
personalitatii
clientului si îsi va învata clientul sa-si foloseasca si sa-si fortifice
sanatatea starii eului de
Copil, pe care o poseda.

Atât pentru terapeut cât si pentru client, un Copil inventiv si un Adult

patrunzator,
vor face terapia de scurta durata eficienta si interesanta.

Copilul Adaptat. În terapia noii decizii întrebarea esentiala este: Care decizii
din
copilaria timpurie determina probleme azi? Asa cum a spus initial Eric Berne,
problemele actuale ale clientului sunt deseori rezultatul injonctiunilor si
deciziilor din
copilarie.

INJONCTIUNI

Injonctiunile sunt mesaje din starea eului de Copil a parintelui, izvorâte din
circumstantele propriilor suferinte: nefericire, anxietate, dezamagire, furie,
frustrare,
dorinte secrete. În timp ce aceste mesaje sunt irationale, în termenii
copilului, ele pot
parea perfect rationale parintelui care le da.

Noi am formulat o lista cu aceste injonctiuni si am scris numeroase articole în

legatura cu acestea în ultimii zece ani. Le predam în seminarii si workshop-uri
în toata
lumea. Lista noastra nu epuizeaza toate posibilitatile; fara nici un dubiu,
exista multe alte
mesaje pe care le dau parintii si fata de care copii actioneaza sau nu. Oricum,
aceasta
scurta lista îi da posibilitatea terapeutului de a asculta mai bine ce spune
pacientul si
astfel sa-si îmbunatateasca planul terapeutic.

Iata lista noastra de baza: Nu (face). Nu exista. Nu fi apropiat. Nu fi

important. Nu
fi copil. Nu creste. Nu avea succes. Nu fi tu. Nu fi sanatos psihic. Nu fi bine.
Nu apartine.

15
Nu (face): Aceasta injonctiune este data de parintii carora le este frica.
Datorita
fricii, acestia nu permit copilului sa faca multe lucruri normale: nu te apropia
de trepte
(copiilor care încep sa mearga); nu te catara în copaci; nu merge cu rolele,
etc. Uneori,
acesti parinti nu si-au dorit copilul si, recunoscându-si dorinta initiala ca
acest copil sa nu
fi existat, se simt vinovati si panicati de propriile lor gânduri si devin
supraprotectivi.
Alteori, parintele devine fobic, psihotic sau supraprotectiv dupa ce a pierdut
un copil mai
mare, în urma unei boli sau a unui accident. Pe masura ce copilul creste,
parintele va fi
preocupat în legatura cu orice actiune pe care o propune copilul si spune:
…Poate ca ar fi
bine sa te gândesti mai mult în legatura cu asta…. Copilul crede ca nimic din
ceea ce face
nu este bine sau sigur, nu stie ce sa faca si cauta în jur pe cineva care sa îi
spuna. Un
astfel de copil va avea mari dificultati în a lua decizii în viata.

Nu exista: Dintre toate mesajele, acesta este cu potentialul letal cel mai mare
… si
cel asupra caruia trebuie sa ne focusam initial în terapie. Poate fi dat în mod
subtil, astfel:
…Daca nu ati fi fost voi as fi divortat de tatal vostru…. Mai putin subtil: …As
fi vrut sa nu te
fi nascut...si atunci nu ar fi trebuit sa ma casatoresc cu tatal tau…. Mesajul
poate fi dat
nonverbal, când parintele îsi tine copilul în brate fara a-l dezmierda,
privindu-l încruntat
sau mânios în timp ce îl hraneste sau îi face baie, tipând daca copilul vrea
ceva sau fiind
abuziv fizic. Exista o multitudine de cai prin care mesajul poate fi dat.

Aceasta injonctiune poate fi data de catre mama, tata, îngrijitoare sau

guvernante
si de catre fratii mai mari. Un parinte poate fi depresiv deoarece copilul a
fost conceput
înainte de casatorie sau dupa ce parintii nu îsi mai doreau copii. Sarcina poate
duce la
moartea mamei si tatal sau bunicii îl pot învinovati pe copil. Travaliul poate
fi dificil si
copilul poate fi învinovatit pentru ca a fost prea mare: …M-ai rupt în bucati
când te-ai
nascut…. Aceste mesaje, spuse de multe ori în prezenta copilului, devin …mitul
nasterii…
care spune: …Daca nu ai fi fost tu, viata noastra ar fi fost mai buna….

Nu fi apropiat: Daca un parinte descurajeaza copilul în a deveni apropiat,

copilul
va interpreta acest lucru ca mesaj: …Nu fi apropiat…. Lipsa atingerilor fizice
si a
mângâierilor îl face pe copil sa ajunga la astfel de interpretari. De asemenea,
daca un
copil si-a pierdut un parinte de care se simtea apropiat, datorita divortului
sau decesului,
copilul poate sa îsi dea singur aceasta injonctiune, spunându-si ceva de genul:
…ce rost
are sa fii apropiat, oricum o sa moara…. Si sa decida sa nu mai fie apropiat
niciodata.
Nu fi important: Daca, de exemplu, unui copil nu i se permite sa vorbeasca la
masa, si i se spune: …Copii trebuie vazuti, nu auziti…, sau este desconsiderat
într-un mod
oarecare, poate simti mesajul ca …Nu fi important…. De asemenea, poate primi un
astfel demesaj la scoala. În California, copii hispano-americani au avut în
trecut probleme mari cu
importanta, deoarece ceilalti copii care vorbeau doar o limba îi batjocoreau
pentru
încercarea de a vorbi engleza la fel de bine ca si spaniola si pentru ca nu o
faceau prea
corect la început. Bineînteles, negrii primeau acest mesaj din partea albilor,
ca si din
partea mamelor care nu doreau sa fie destul de importanti ca sa aiba probleme cu
albii.

Nu fi copil: Acest mesaj este dat de parintii care cer unui copil mai mare sa
aiba
grija de un copil mai mic. Este dat, de asemenea, de parintii care încearca sa
îi
obisnuiasca pe copii sa ceara olita prea devreme, facând din copii lor, care de
abia învata

16
sa mearga …o micuta femeie… sau …un mic barbat…, oferindu-le aprecieri pentru a
fi
politicosi, înainte ca acestia sa învete ce înseamna politetea, spunându-le
-când sunt înca
copilasi - ca doar copilasii plâng.

Nu creste: Aceasta injonctiune este data frecvent, de catre mama, ultimului

copil,
chiar daca acesta este al doilea sau al zecelea. Este data frecvent, de
asemenea, de un tata
fiicei sale prepubere sau pubere, când începe sa simta oarecare excitatie
sexuala si începesa îi fie teama. Începe atunci sa îsi împiedice fiica sa faca
ceea ce fac toate prietenele ei …
sa se machieze, sa poarte haine potrivite pentru vârsta ei sau sa-si dea
întâlniri. De
asemenea, tatal poate sa înceteze sa-si mai mângâie fiica, odata ce ea devine
prea mare si
aceasta interpreteaza astfel: …Nu creste sau nu am sa te mai iubesc….

Nu reusi: Daca tatal l-a batut pe fiu la ping-pong si apoi nu mai joaca cu el
când
acesta a început sa-l bata, fiul poate interpreta: …Nu câstiga sau nu o sa te
mai plac…, care
transformat devine …Nu reusi…. Critica constanta din partea unui parinte
perfectionist,
transmite mesajul: …Nu poti sa faci nimic bine…, care traduce …Nu reusi….

Nu fi tu : Acesta este dat frecvent copilului care are sexul …gresit…. Daca o
mama
are trei baieti, doreste o fata, are din nou un baiat, poate sa îl faca pe acest
ultim baiat
…fiica… sa. Tatal care are mai multe fete poate sa o faca pe fiica sa mai mare
partenerul
sau. Oricât de importanta este conditionarea mediului, genetica joaca totusi
rolul cel mai
important în identitatea sexuala.

Nu fi sanatos psihic si Nu fi bine: Daca parintii ofera copiilor atentie pentru

ca
sunt bolnavi si nu le ofera când sunt bine, acest lucru este echivalent cu a le
spune: …Nu fi
bine…. Daca un comportament nebunesc este recompensat, sau daca este copiat si
nu este
corectat, copierea în sine devine un mesaj …Nu fi sanatos psihic…. Noi am vazut
multi
copii ai schizofrenilor care au dificultati în a testa realitatea, chiar daca nu
sunt psihotici.
Ei se comporta nebuneste si sunt tratati frecvent ca si cum ar fi psihotici.

Nu apartine: Daca parintii se comporta ca si când ar trebui sa fie altundeva,

cum
ar fi în Rusia, în Irlanda, în Italia, în Israel, în Anglia (în cazul unor
englezi care traiau în
Australia sau în Noua Zeelanda), este dificil pentru copil sa stie unde
apartine. El poate sa
simta ca nici el nu apartine, chiar daca s-a nascut în Statele Unite, sau în
Australia sau în
Noua Zeelanda.

Contrainjonctiuni

Contrainjonctiunile sunt mesaje din starea eului de Parinte a parintelui, mesaje

care sunt restrictive si care, daca sunt respectate cu strictete, pot de
asemenea împiedica
cresterea si flexibilitatea. Acestea includ …comenzile…* prezentate de Taibi
Kahler, …fi
puternic…, …încearca din greu…, …fi perfect…, …grabeste-te… si …fa-mi pe plac….
Toate
acestea, bineînteles, sunt imposibil de evaluat: Când este cineva suficient de
puternic,
când face cineva pe plac suficient, când încearca din greu suficient sau se
grabeste

. driver (n. trad.)

17
suficient? Nu poti fi perfect. Mary adauga la lista lui Kahler
contrainjonctiunea care
însoteste injonctiunea …Nu (face)…: …Ai grija….

Contrainjonctiunile includ, de asemenea, stereotipuri religioase, rasiale si

sexuale,
transmise din generatie în generatie. Chiar si femeile care cred ca sunt
emancipate,
deseori gatesc si fac curat, pe lânga slujba lor obisnuita, deoarece înca cred
contrainjonctiunea care spune ca locul femeilor este acasa.

Contrainjonctiunile sunt evidente, date prin cuvinte si nu sunt secrete. Cel

care da
contrainjonctiunea, crede ca ceea ce spune este corect si îsi va apara pozitia.
…Bineînteles
ca locul femeilor este acasa. Ce se va întâmpla cu copiii daca femeile nu îsi
accepta
responsabilitatea?…. Aceasta este diferenta fata de injonctiuni, în care cel
care le da, le
transmite secret si fara a fi constient de impactul cuvintelor sale. Daca unui
parinte i se
spune ca el i-a spus copilului sa nu existe, ar putea fi indignat si nu ar crede
ca este
adevarat, spunând ca niciodata nu a avut o astfel de intentie.

Mesajele Parentale sunt numite contrainjonctiuni, deoarece initial Eric Berne a

crezut ca acestea contracarau injonctiunile. Oricum, daca clientul se supune
contrainjonctiunilor nu va trebui sa se supuna injonctiunilor. Daca, de exemplu,

injonctiunea este …Nu exista… si contrainjonctiunea este …Lucreaza din greu…,

clientul îsi
poate salva viata lucrând din greu si ignorându-si impulsurile suicidare. Cu
toate acestea,
clientii sunt mai susceptibili sa se supuna injonctiunilor decât
contrainjonctiunilor, asa ca
ramân deprimati în timp ce …lucreaza din greu…. Mesaje cum ar fi
contrainjonctiunea
…Lucreaza din greu… si injonctiunea …Nu creste…, sunt imposibil de urmat. Si,
imaginativa
situatia unui baiat care accepta injonctiunea …Nu fi baiat…, care accepta
lucruri
feminine pentru a le face parintilor pe plac si caruia i se spune, de catre
acelasi parinte, sa
se duca afara sa joace fotbal cu baietii si sa înceteze sa umble ca un somnambul
prin casa
si sa se comporte ca un …fatalau…. Alteori, atât contrainjoctiunile cât si
injonctiunile sunt
identice. Din toate starile eului, un parinte îi poate spune copilului sa nu
existe, sa nu fieimportant, sa nu creasca. În astfel de cazuri, copilului îi
este foarte dificil sa respinga
aceste mesaje.

Mesaje mixte

Unele mesaje sunt date fie din Parintele, fie din Copilul parintelui, mai ales
cele
legate de gândire sau de sentimente. Injonctiunile si contrainjonctiunile
împotriva
gândirii sunt: …Nu gândi…, …Nu te gândi la asta… (un gând anume), sau …Nu gândi
ce
gândesti … gândeste ce gândesc eu… (…Nu te contrazice cu mine…). Mesajele legate
de
sentimente sunt similare: …Nu simti…, …Nu simti asta… (un sentiment anume), sau
…Nu
simti ceea ce simti … simte ce simt eu… (…Mi-e frig, pune-ti un pulover… sau …Nu
îl urasti
pe fratiorul tau mai mic; esti doar obosit…).

DECIZII

Din nou, desi injonctiunile si contrainjonctiunile sunt date pentru a fi

importante
în dezvoltarea copilului, copilul trebuie sa le accepte. El are puterea sa le
accepte sau sa
le respinga. Nici o injonctiune nu este …înserata în copil ca un electrod… asa
cum credea
Berne. Mai mult, noi credem ca multe injonctiuni nici nu au fost date! Copiii
fantasmeaza, inventeaza si interpreteaza gresit, dându-si astfel singuri
propriile

18
injonctiuni. Când un frate moare, un copil poate crede ca propria gelozie a
cauzat în mod
magic moartea fratelui, deoarece copilul nu întelege ce este pneumonia. Apoi,
simtindu-se vinovat, îsi poate da singur injonctiunea …Nu exista…. Daca un tata
iubit
moare, un copil poate decide sa nu se mai apropie niciodata de nimeni. Îsi da
singur o
injonctiune …Nu fi apropiat…, în efortul de a evita retrairea durerii pe care a
simtit-o la
moartea tatalui sau. De fapt spune: …Nu voi mai iubi niciodata si asa nu o sa
mai sufar
niciodata….

Noi am enumerat un numar limitat de injonctiuni; cu toate acestea exista un

numar aproape nelimitat de decizii pe care le poate lua un copil ca raspuns la
injonctiuni.
Mai jos, sugeram câteva dintre aceste decizii. În primul rând un copil poate pur
si simplu
sa nu creada în injonctiune si sa o respinga. El poate face asta recunoscând
patologia
celui care o transmite (…Mama este bolnava si nu crede ce spune…) sau gasind pe
cineva
care se opune injonctiunii si pe care îl crede (…Parintii mei nu ma vor, dar
profesorul ma
vrea…). Enumeram câteva dintre multele decizii patologice posibile, luate ca
raspuns la
injonctiuni:

…Nu exista…: …Voi muri si apoi ma vei iubi…, …O sa-ti arat eu, chiar daca asta
ma va omorî… si altele, enumerate în Capitolul 9.

Deciziile posibile pentru copil, luate ca raspuns la …Nu (face)… sunt: …Nu pot
decide…. …Am nevoie de cineva care sa decida pentru mine…. …Lumea este
înspaimântatoare ... As putea face o greseala…. …Sunt mai slab decât alti
oameni…. …Nu
voi mai decide niciodata ceva de unul singur….

…Nu creste…: …Bine, voi ramâne mic…, sau …neajutorat…, sau …fara sa gândesc… sau

…nesexual…. Aceasta decizie este deseori observata în corp, în tonul vocii si

prin
manierisme, ca si prin comportament.

…Nu fi copil…: Deciziile posibile sunt: …Nu voi mai cere niciodata nimic. Voi
avea
grija de mine de unul singur…. …Voi avea grija mereu de ei…. …Nu ma voi distra
niciodata…. …Nu voi mai face niciodata ceva copilaresc….

…Nu reusi…: Copilul poate decide: …Nu voi face nimic ca lumea…. …Sunt un prost….

…Nu voi învinge niciodata…. …Te voi înfrânge, chiar daca asta ma va omorî…. …O
sa-ti
arat eu, chiar daca asta ma va omorî…. …Indiferent cât de bun sun (cat de bine
am facuto),
as fi putut sa o fac mai bine, asa ca ma voi simti frustrat (rusinat, vinovat)….

…Nu fi apropiat…: Deciziile luate ca raspuns la aceasta injonctiune sunt: …Nu

voi
mai fi apropiat niciodata de nimeni…. …Nu voi fi niciodata sexual… (plus toate
restrictiile
referitoare la exprimarea sentimentelor sau apropierea fizica).
…Nu fi bine… sau …sanatos psihic…: Deciziile sunt: …Sunt nebun…. …Boala mea este

cea mai rea dintre toate si as putea muri din cauza ei… (plus interdictiile
legate de
folosirea corpului sau proceselor gândirii).

19
…Nu fi tu… (de sexul care esti): Ca raspuns, copiii pot decide : …O sa le arat
eu lor
ca sunt la fel de bun ca orice baiat/fata…. …Oricât de greu as încerca, nu le
voi fi
niciodata pe plac…. …Sunt de fapt o fata cu un penis de baiat…. …De fapt sunt un
baiat,
chiar daca arat ca o fata…. …Ma voi preface ca sunt un baiat/fata…. …Nu voi fi
niciodata
fericit(a) asa…. …Voi fi întotdeauna rusinat(a) asa….

…Nu fi important…: Copilul poate decide: …Nimeni, niciodata, nu ma lasa sa

spun sau sa fac ceva…. …Oricine conteaza mai mult decât mine…. …Nu obtine
niciodata
nimic…. …Poate ca voi deveni important, dar nu pot sa las pe nimeni sa o stie….

…Nu apartine…: Deciziile pot fi: …Nu voi apartine niciodata nimanui…, sau …nici
unui grup…, sau …nici unei tari…, sau …Nimeni nu ma va placea vreodata, pentru
ca nu
apartin….

Pentru mesajele mixte legate de gândire sau sentimente:

…Nu gândi…: Decizii posibile: …Sunt prost…. …Nu pot gândi de unul singur….
…Niciodata nu ma pot concentra….

…Nu te gândi la asta…: …E rau sa ai gânduri sexy, asa ca mai bine ma gândesc la
altceva… (aceasta persoana poate deveni obsesionala). …Mai bine nu voi mai
pomeni asta
niciodata (indiferent de ceea ce înseamna …asta…, a fi adoptat sau …tatal meu nu
este tatal
meu adevarat…) sau nu ma voi mai gândi niciodata la asta…. Sau …Nu sunt bun la
matematica… (sau la stiinte sau la gatit sau la fotbal, în functie de tipul de
mesaje si de
injonctiuni).

…Nu gândi ce gândesti … gândeste ce gândesc eu…: …Gresesc mereu…, …Nu voi mai
deschide gura înainte de a afla ce gândesc ceilalti oameni….

Deciziile luate ca raspuns la injonctiunile legate de sentimente sunt similare:

…Nu simti…: Copilul poate raspunde: …Emotiile înseamna o pierdere de timp…. …Nu
simt nimic….

…Nu simti asta…: …Nu voi mai plânge niciodata…. …Nu sunt niciodata furios …
furia
poate ucide….

…Nu simti ce simti … simte ce simt eu…: …Nu stiu ce simt…. Aceasta persoana îi
întreaba pe terapeut si pe membrii grupului, …Cum ar trebui sa simt? Cum te-ai
simti
daca ai fi în locul meu?…

Dupa ce a aparut prima editie a acestei carti, am devenit constienti de

importanta
injonctiunii …Nu vrea (nu dori)…. Deciziile pot fi: …O pot face de unul singur…,
…Nu am
nevoie de nimeni…, sau chiar decizia letala de a se înfometa, pentru a dovedi ca
nici
mâncarea nu este necesara sau, într-o oarecare masura, este chiar degradanta.

20
Modalitatea noastra cea mai uzuala de a lucra cu injonctiunile si deciziile:
Când
injonctiunea/decizia este descoperita, mergem în trecut pentru luarea noii
decizii si
apoi în prezent pentru a fi întarita. Dam informatii Adulte care se potrivesc
trecutului
si prezentului, astfel încât persoana sa aiba la ce sa se gândeasca între
sedinte.

Mesajele lui Bob catre clienti: …Lupta-te. Nu mai esti un copilas. Nu trebuie sa

ramâi o victima a trecutului tau. Ai puterea sa-ti schimbi viata….

21
Capitolul 3
Impasul si noile decizii

Un impas este un punct în care doua sau mai multe forte opuse se întâlnesc
într-un punct de blocaj. O persoana sovaie în fata grilajului de pe podul Golden
Gate. Se
opreste si îsi spune: …Dar, de fapt, nu vreau sa mor.… Alta parte din el spune:
…Ba da,
vreau…. Cât timp sta, sovaind pe pod, dând aceasta lupta interioara, se afla
într-un impas.
Daca sare, a rezolvat impasul. Daca se retrage, decizând sa nu se omoare, a
rezolvat
impasul, învingând supravietuirea, cel putin temporar. Se poate confrunta cu
acest impas
în viitor, dar deocamdata acesta este rezolvat. (Noi nu suntem satisfacuti cu
aceste
rezolvari temporare, care sunt facute, de obicei, din starea eului de Adult. Noi
lucram sa
obtinem o noua decizie din Copil, sa nu se omoare nici acum, nici în viitor.)

Bob clasifica impasul în trei tipuri de grade. Impasul de gradul unu este între
starea eului de Parinte a individului si starea eului de Copil si se bazeaza pe
contrainjonctiuni. Parintele real, asa cum am explicat mai devreme, transmite
mesaje din
Parinte, cum ar fi …Lucreaza din greu…. Tatal îi spune fiului, …Orice treaba
care merita sa
fie facuta, merita sa fie facuta bine…. …Da întotdeauna un procent de 10 % în
plus….
Baietelul, dorind sa-i faca pe plac tatalui si sa-i obtina aprobarea, decide din
Micul
Profesor (A1) sa lucreze din greu ca sa-i faca pe plac taticului. Lucreaza din
greu si, pâna

la 55 de ani, fara a fi constient, înca încearca sa-si multumeasca parintii. La

55 decide ca
vrea sa o lase mai moale, asa ca, din Adult, planuieste sa lucreze doar 8 ore pe
zi, 5 zile
pe saptamâna si sa-si ia o luna de concediu în fiecare an. Pare ca si-a rezolvat
impasul.
Cu toate acestea, decizia din Adultul …care gândeste…, nu este de obicei
suficienta. Începe
sa aiba dureri de cap imediat ce o lasa mai moale cu lucrul sau, cînd începe sa
joace golf
descopera ca se epuizeaza jucând 36 de gauri pe zi. Merge la pescuit si, în loc
sa se
relaxeze, alearga toata ziua în Yellowstone Park, încercând sa prinda toti
pestii din lac.
Înca asculta vechiul mesaj Parental, contrainjonctiunea si lucreaza din greu,
reusind sa
…faca treaba bine…. Înca se afla în impas, deoarece nu s-a dus destul de profund
pentru
a-si SCHIMBA DECIZIA din Adultul din Copil.

Terapia trebuie sa fie condusa în asa fel încât el sa conecteze o scena din
copilarie, în care sa se confrunte cu parintele sau (în fantezie, desigur),
vazându-l pe Tata
si spunându-i ca nu o sa mai lucreze din greu de acum înainte. De obicei, o
persoana îsi
aminteste o scena reala si simte sentimentele din acel moment. De exemplu, un
participant de la unul dintre maratoanele noastre îsi aminteste când a vrut sa
intre în Liga
Mica de baseball, dar tatal sau, un mic fermier, nu l-a lasat pentru ca trebuia
sa culeaga
recolta. Pacientul s-a întors la aceasta scena si i-a spus tatalui ca va juca
baseball,
indiferent de ce zice el. Si nu a mai lucrat asa de mult.

Prima data când i-a spus asta tatalui si-a tensionat umerii ca si când tatal sau
urma
sa-l loveasca. I-am cerut sa o spuna din nou, altfel si apoi sa fie el tatal si
sa raspunda asa
cum crede ca i-ar raspunde tatal sau. Stând pe scaunul tatalui sau (fiind tatal
sau) a spus:
…Sa nu-mi raspunzi mie asa. Misca-ti fundul în camion…. Apoi, mutându-se pe
scaunul

22
sau, îi raspunde tatalui ca va juca baseball, nu va mai lucra la ferma si ca el
nu îi va mai
putea face rau de acum încolo. Apoi si-a întrebat tatal de ce nu îl lasa sa se
joace când
vrea si acesta i-a raspuns: …Deoarece trebuie sa mâncam si nu pot face toata
treaba de
unul singur si daca nu ma ajuti, nu vom mânca…. Apoi, jucându-se din nou pe el a
spus:
…Asa era odinioara, dar astazi nu mai este asa! Câstig destui bani, nu mai
trebuie sa
lucrez în plus…. Dupa ce a luat o noua decizie, din Copil, a reusit sa-si faca
planuri din
Adult: …Ma voi duce la Fielding… (o facultate care ofera un program de studiu la
distanta)
…si voi renunta la orele de practica privata, asa ca nu voi mai lucra zi si
noapte. Îmi pot
permite asta mutându-ma într-un apartament mai ieftin si schimbându-mi masina
scumpa cu una mai ieftina….

Sa repetam, impasul de gradul unu este un raspuns la o contrainjonctiune.

Initial,
copilul decide sa faca ceea ce îi cere parintele, cum ar fi sa lucreze din greu
si se poate
simti OK cu asta, atâta timp cât primeste atentie pentru ca lucreaza si nu simte
ca lucrulinterfera cu alte dorinte din viata sa. În momentul când vrea sa faca o
schimbare, sa
lucreze mai putin, dar se simte blocat si …incapabil… de schimbare, se afla
într-un impas.
Pentru a depasi impasul, trebuie sa ia o noua decizie cu Adultul din Copilul
liber, acelasi
Mic Profesor care a luat decizia initiala de a lucra din greu.

În impasul de gradul doi, Micul Profesor a luat o decizie ca raspuns la o

injonctiune si nu la o contrainjonctiune. De exemplu, starea eului de Parinte a
parintelui
ar fi putut transmite un mesaj …Lucreaza din greu… (impas de gradul unu), în
timp ce
Copilul parintelui a transmis injonctiunea …Nu fi copil…. Atunci decizia ar fi
putut fi:
…Nu voi face niciodata lucruri copilaresti…. Multi terapeuti pe care îi formam
si pe care îi
tratam se afla în aceasta situatie. Lucreaza din greu, îsi ofera foarte putin
timp sa se joace
si când se joaca, joaca lor nu este asa de spontana, asa libera, asa
copilareasca cum este
cea a persoanelor care nu au acceptat aceasta injonctiune. Ei îsi folosesc chiar
vacantele
pentru a veni la noi sa se formeze!

Acesti terapeuti pot decide din Adult sa nu lucreze asa de mult si sa se

distreze
mai mult, dar distractia este programata si nu libera. Rezolvarea acestui impas
dintre
Adultul din Copil (A1) si Copilul parintelui, acum parte din Parintele timpuriu
(P1), este

mai emotionala decât rezolvarea impasului de gradul unu. Pentru o rezolvare

încununata
de succes, pacientul se implica el însusi în memoria pe care o are despre
parintii sai reali,
cum se auzeau, cum aratau, cum se simteau. Deseori, diferenta consta în
intensitatea
sentimentelor parintelui, care pot sa nu fie atât de încarcate de afecte în
lucrul de gradul
unu. Terapeutul creaza un mediu în care pacientul simte intens aceleasi
sentimente pe
care le-a avut când a luat decizia originara. Pacientul trebuie sa fie în starea
eului de
Copil si nu în cea de Adult! De obicei aceasta se obtine într-o scena arhaica,
în care
pacientul retraieste intens, nu numai locul si participantii, dar si
sentimentele pe care el si
ceilalti participanti le simteau.

Se pune la punct un dialog, în care pacientul îsi afirma scopul: …Sunt OK daca
ma
joc. Daca fac lucruri copilaresti, sunt OK. Daca râd si sunt vesel si emotionat,
sunt OK….

Dialogul continua, pacientul luând locul parintelui care a dat injonctiunea si

apoi
fiind el însusi, lucrând asupra impasului. Uneori, parintele introiectat se tine
tare si
pacientul trebuie sa continue si sa ia noua decizie în prezenta dezaprobarii
celeilaltei parti
din sine, Parintele din Copil; alteori poate gasi suport de undeva din interior,
de la un alt
parinte sau bunic sau de la psihoterapeut. Uneori trebuie sa-si creeze un nou
Parinte,
astfel încât atât Adultul sau din Copil cât si Parintele sau din Copil sa fie de
acord cu

23
noua decizie. În final va spune, va crede si va simti, …Ma joc, fac lucruri
copilaresti, râd,
sunt vesel si emotionat! Sunt OK când sunt copilaros!….

Acest gen de interventie nu este usor. Terapeutul trebuie sa asculte cu atentie

si sa
pregateasca atent mediul. Este deosebit de greu când terapeutul vede un pacient
în sedinte
individuale, o data sau de doua ori pe saptamâna, dar este mai usor când
lucreaza în
grupuri sau în workshop-uri de weekend, saptamânale sau care dureaza o luna.

Impasul de gradul trei este unul în care pacientul se percepe ca fiind

dintotdeauna asa cum se percepe. De exemplu, pacientul deprimat, care lucreaza
cu
succes asupra impasului de gradul doi si care decide sa nu se mai omoare, poate
… si
probabil ca va … renunta la depresia sa. Cu toate acestea, el poate înca sa
simta ca este
lipsit de valoare si sa afirme ca s-a simtit întotdeauna lipsit de valoare. Nu-
si percepe
sentimentele ca fiind rezultatul injonctiunilor parentale si a deciziei de a se
supuneacestora, ci mai degraba ca o stare naturala de a fi. S-a …nascut… astfel,
spune. În aceste
cazuri de impas de gradul trei, injonctiunile au fost date atât de devreme
si/sau nonverbal,
astfel încât pacientul nu este constient ca au fost date vreodata. De aceea,
lucrul pentru
impasul de gradul doi, dintre Copilul pacientului si Copilul imaginat din
parintele real,
esueaza când este vorba sa ajungi la radacinile acestui tip de impas. Chiar daca
noi stim
ca pacientul a avut o injonctiune si a luat o decizie, el nu simte asta. Atunci,
lucrul crucial
va fi între cele doua parti ale Micului sau Profesor … Micul Profesor care s-a
adaptat si
Micul profesor din Copilul liber care poate intui o noua cale de a fi . Lucrul
are loc strict
între cele doua parti ale Copilului si are loc printr-un monolog dublu …Eu-Eu…
si nu
printr-un dialog Eu-Tu, folosit uzual în lucrul cu impasul de gradul unu sau
doi.

Sa repetam, în impasurile de gradul trei, clientul crede ca a fost dintotdeauna

încapatânat, furios, lipsit de valoare sau incapabil de a se juca; ca de fapt
este de sex
opus, nascut în mod tragic într-un corp gresit. Pentru a lucra cu astfel de
impasuri,
pacientul trebuie sa joace ambele roluri -…Sunt barbatul din mine… ca si …Sunt
femeia din
mine…, sau …Sunt partea jucausa din mine… ca si …Sunt eu, cel care nu se joaca
niciodata…

… si sa fie fiecare parte, pe rând, pâna când simte energia în Copilul liber. Pe
masura ce
persoana traieste asta, se percepe ca fiind valoroasa, de exemplu, simte
excitatia care
însoteste începutul schimbarii. Aceasta este o experienta puternica, miscatoare
… când
clientul ia o noua decizie de a renunta la ceea ce parea un atribut de o viata
si simte
libertatea si autonomia personale.
REZUMAT
Pâna acum am discutat principiile generale ale AT, începând cu conceptele de
baza ale celor trei stari ale eului … Adultul, care se comporta conform cu
aceste date;
Copilul, care reprezinta colectia însumata a experientelor copilului, reale si
imaginare; si
Parintele, care actioneaza conform modalitatilor parentale proprii sau ale
altora, dupa
cum a învatat de la parinti, de la parintii surogat sau prin puterile propriului
Copil sau
Adult de a creea un Parinte.

Am scris despre tranzactii, mângâieri si jocuri. Am explicat sentimentele

parazite,
emotiile stereotipe cronice, ca si injonctiunile, contrainjonctiunile si
deciziile. În acest
capitol ne-am concentrat asupra impasurilor si am initiat subiectul noilor
decizii.

24
Care este obiectivul nostru? Nu vrem sa ne ocupam de dezvoltarea unui nou
limbaj sau sa insistam ca altii sa foloseasca limbajul nostru. Nu exista magie
în folosirea
jargonului; unii termeni pot fi înlocuiti. Cuvintele nu sunt mai mult decât
etichete comode
pentru întelegerea teoriei dezvoltarii comportamentului. Sunt utile doar daca îi
ajuta pe
oameni sa traiasca vieti mai fericite.

Obiectivul nostru este de a stabili o ambianta pentru schimbare. Noi creem o

ambianta intensiva, mai degraba decât extensiva, încurajând pacientul sa se
schimbe în
perioade scurte de timp … un weekend, o saptamâna, doua saptamâni sau o luna -si
apoi
sa plece si sa-si puna în practica schimbarile, fara alta terapie ulterioara. Nu
încurajam
transferul negativ sau pozitiv. Nu avem obiectiuni ca pacientii sa ne placa
pentru ceea ce
suntem. Prin toate caile pe care le cunoastem, îl încurajam pe pacient sa-si
asume
comportamentul propriu, gândurile si sentimentele proprii. Nu încurajam
dependenta.
Suntem întrebati de schimbarile intrapsihice, mai degraba decât de analiza
tranzactiilor, a
proceselor de grup si a relatiilor interpersonale. Nu suntem interesati de
procesul de grup
si rareori vorbim despre el, desi încurajam bineinteles …procesul… în timpul
workshop-urilor. Acest …proces… real are loc 24 de ore pe zi, pe masura ce
oamenii
manânca împreuna, se joaca împreuna si dorm în camere de doua, trei sau patru
persoane.
În principal, noi facem terapie unu-la-unu în grup, deoarece este mai usor
pentru pacient
sa ramâna în starea eului de Copil si astfel sa ia noi decizii, daca scena este
mentinuta
simpla si numarul de participanti reali este mentinut la un minim. Dupa munca
prin noua
decizie pacientul aplica ce a învatat … la piscina, la masa si în timpul serilor
cu cântece la
chitara si conversatii linistite.

25
Capitolul 4
Contracte

PROCESUL CONTRACTUAL

Contractul terapeutic stabileste pe ce se va focaliza tratamentul. Clientul

decide în
mod distinct, în termenii credintelor, emotiilor si comportamentelor, ce
planuieste sa
schimbe la el, pentru a atinge telurile pe care si le stabileste. Clientul
lucreaza cu
terapeutul pentru a stabili contractul si face un contract cu sine. Terapeutul
este pe post
de martor si facilitator.

Unii clienti stiu exact ce doresc:

Don: Buna, sunt Don. Sunt aici deoarece am fost promovat si asta presupune ca
trebuie sa
predau ceva celor din vânzari. Am auzit ca tu vindeci fobiile de a vorbi în
public si eu
sunt ..... îngrozit de a vorbi în public.

Alti clienti sunt vagi:

Ral: Vreau sa lucrez în legatura cu ... încerc sa ma înteleg cu seful meu. În

legatura cu
asta, oarecum legat, sfârsim prin a ne certa.
Bob: Da un exemplu. O situatie recenta când ai vrut sa te întelegi cu seful tau
si ati sfârsit

prin a va certa.
Ral: Ei bine, chiar saptamâna trecuta. Eram în biroul meu ... .
Mary: Bine. Te vei preface, chiar acum, ca te afli în birou si vei juca scena ca
si când s-ar

petrece acum. Iata si un alt scaun. Când esti seful tau, muta-te pe acest scaun
si spune
ce spune seful tau.

Înainte de a întreba clientul ce vrea sa schimbe, trebuie sa stim care este

situatia.
Când Ral spune ca vrea sa se înteleaga mai bine cu seful sau, terapeutul si
clientul au
nevoie de informatii comune. Modalitatea noastra de a obtine informatii este de
a cere un
exemplu, cerându-i clientului sa aduca scena în prezent, aici si acum si sa
joace rolul
fiecarei persoane din scena. Noi încurajam dialogul Eu-Tu, chiar si atunci când
…Tu… este
prezent doar în fantezia clientului. O astfel de munca este mai eficienta si mai
reala decât
cea în care clientul foloseste perfectul compus, povestind …ce s-a întâmplat….

De asemenea, clientul, luând parte la scena, este mai apt sa-si permita sa simta
în
timp ce povesteste.

Ann: Ma simt complet încordata când îmi place un barbat, când vreau sa-i spun
unui
barbat ca mi-ar placea ...sa fim prieteni.
26
Mary: Gândeste-te la un barbat anume, cu care ai vrut sa fii prietena de curând.
Cum ar
fi: …Sunt la o petrecere si...…
Ann: As spune ca ma comport asa doar cu barbatii despre care cred ca sunt
liberi. Nu cu

barbatii însurati.
Mary: Bine. Alege un barbat si o scena.
Ann: Bine. Da. Vinerea trecuta. Sunt ... . John este asistentul meu. Sunt la o
cafea cu el,

dupa ore. Ma gândesc sa-i spun ca îmi place de el, ma imaginez întrebându-l daca
ne
mai putem întâlni si în loc de asta, brusc, îi spun ca trebuie sa plec. Si plec.

Bob: Imagineaza-ti ca ai terminat terapia. Fa scena asa cum crezi ca ar avea loc
dupa ce
te-ai schimba si ai fi asa cum îti doresti sa fii.

Ann: Îmi place de mine, îi vorbesc despre serviciul meu. Îmi imaginez ca îl
întâlnesc dinnou. În loc de a fugi ..... (pauza).... spun: …Îmi place sa iau
cafeaua cu tine. A fost o
întâlnire încântatoare. Putem sa ne întâlnim din nou?… Sunt fericita. Asta e
ceea ce
vreau. Da!

Creind noua scena, Ann traieste gândurile si sentimentele simultan. Arata vie si

exemplul ei este clar pentru oricine.

Când clientii folosesc cuvinte neexplicite, apar masiv false întelegeri: …Vreau
sa
ma simt bine cu mine…; …Vreau sa fiu mai apropiat de oameni…; …Vreau sa comunic
mai
bine…. Pentru fiecare situatie, un exemplu specific accelereaza stabilirea
contractului.

Tom: Vreau sa renunt la o banda ... un sentiment ... un script. (Cuvintele lui
ne spun ca el

cunoaste limbajul AT, dar îl foloseste gresit.)

Bob: Un ce?
Mary: Banda, sentiment, script? Vezi cum te bagi în astea daca esti confuz? Si
daca noi

îti raspundem … bine; am fi si noi confuzi, odata cu tine.

Tom: E adevarat. Când lucrai cu Barry si el a spus …Vreau sa ma omor…, m-am

simtit
trist. Si apoi m-am gândit la parintii mei si am avut acest gând nebunesc, …Eu
nu ma
voi omorî niciodata, dar am sa o sfârsesc ca si parintii mei. O sa am o moarte
nefericita….

Bob: Ce vrei sa spui cu o …moarte nefericita…?

Tom: Ei nu au avut niciodata ce si-au dorit.
Mary: Deci ei au trait nefericiti si apoi au murit. Tu ce îti doresti, astfel
încât când ai sa

mori, sa poti spune: …Am avut o viata fericita?…. Fii explicit.

Noi nu stim ce-si doreste Tom. El bate câmpii, este vag, refuzând sa dea exemple
si, în final, explica ca lucreaza din greu, se critica în legatura cu munca sa,
în loc sa se
bucure de ea, nu are hobby-uri si sotiei sale nu îi place sa faca sex cu el.
Este depresiv si
se simte fara valoare. Primul sau contract este acela de a nu se sinucide. Al
doilea
contract este de a se simti valoros. Cel de-al treilea contract este cel de a se
distra.

Ca si Tom, lui Rog îi este dificil sa înteleaga. O alta metoda, pentru a

îmbunatati
comunicarea dintre terapeut si client este aceea de a-i cere clientului sa
foloseasca
limbajul copiilor.

Rog: Vreau sa ma împlinesc si sa fiu propriul meu stapân.

Bob: Spune asta pe limba copiilor.

27
Rog: Totdeauna am avut acest sentiment ca ceva este în neregula cu mine.

Bob: Da, cam ce? (Bob de asemenea foloseste limbajul copiilor).

Rog: (Pauza) Ca sunt tâmpit si rautacios si ca nu-mi plac oamenii.

Bob: Si chiar esti asa? (Daca raspunsul este …da…, cerem un exemplu, un moment
si un loc
în care Rog a fost …tâmpit si rautacios… si în care a crezut ca …ceva este în
neregula cu
mine….)

Rog: Nu, nu sunt. Asta e. Si vreau sa opresc toate astea.

Judy, de asemenea, nu stie, când începe, ce vrea sa schimbe la ea.

Judy: Am acest sentiment distrugator... . Eu ... îl simt acum. Speriata si

zdruncinata.

Bob: Si ce-ti spui în cap ca sa te simti speriata si zdruncinata. (Bob scoate în

relief ca îsi
produce aceste sentimente; nu …le are… pur si simplu...)

Judy: Mmm. Trebuie sa fac ceva foarte greu si nu vreau. (Voce foarte joasa,
moale)

Mary: Ce?

Judy: Nu stiu. Tremur.

În acest punct avem optiunea de a ne concentra asupra fricii si …tremurului… lui

Judy sau de a-i ignora frica, pentru a descoperi ce-si doreste pentru sine.

Mary: Deci, daca nu ai tremura, pe ce te-ai concentra?

Judy: Pe a fi auzita, a conta.

Bob: Bine. Spune-o la persoana întâi.

Judy: A conta? Vreau sa fiu luata în considerare. Vreau sa fiu auzita.

Bob: Din nou. Destul de tare pentru a fi auzita.

Judy: Vreau sa fiu luata în considerare. VREAU SA FIU LUATA ÎN CONSIDERARE.

Bob: (Râzând) Te aud. Bine. Deci telul tau este sa nu te mai sperii si sa te
faci auzita.
Grozav.

Mae si-a demonstrat problema în situatia terapeutica actuala. A reactionat fata

de
terapeut cum reactiona fata de parintii ei, cu mult timp în urma.

Mae: Ma simt bine. Vreau sa ma simt bine chiar si atunci când nu fac totul bine.

Mary: Un exemplu? O situatie recenta când nu te-ai simtit bine pentru ca nu ai

facut totul
bine?

Mae: (Pauza lunga) Nu ma pot gândi la una.

Mary: Si ce simti chiar acum?

Mae: Sunt proasta.

Mary: Asta e o judecata. Când afirmi ca esti proasta, cum te simti?

Mae: Nu stiu. (Pauza). Trista.

Mary: Bine. Deci, în scena de acum, cu mine, nu te gândesti la un moment, ceea

ce
înseamna ca nu faci totul bine, spui ca esti proasta si te simti trista. Este
acesta un
pattern familiar?

Mae: Da. (Ofteaza) E un fel de poveste a vietii mele. Mama este mult mai
desteapta decât
mine ... si eu ma simt întotdeauna proasta ... si trista.

28
Mary: Tocmai ai facut o evaluare perspicace.... ca reactionezi ca si când as fi
mama ta.

Asa ca sunt sigura ca nu esti proasta. În acest exemplu, nu te gândesti la ceva

anume,

spui ca esti proasta si te simti trista. Vrei sa schimbi ceva aici?

Mae: Vreau sa încetez sa ma mai consider proasta.
Mary: Grozav!

Aceste prime contracte de schimbare pot sa nu fie cele mai importante contracte
pe care clientii le pot face pentru ei. De fapt, deseori, clientii încep cu un
contractinofensiv, astfel încât sa nu se expuna pâna când nu se simt în
siguranta în grup. În timpul
procesului terapeutic, oricând, clientii pot schimba contractele sau terapeutul,
pot
propune un contract diferit, pe masura ce aud noi materiale.

Oricum, înainte de terminarea primei sedinte, noi vrem sa auzim suficiente

lucruri
despre client, astfel încât sa fim siguri, atât cât se poate, ca clientul nu
este pe cale de a
se sinucide, de a omorî pe altcineva sau de a deveni psihotic.

CONTRACTE PENTRU A NU SE SINUCIDE SAU PENTRU A NU

OMORÎ PE ALTCINEVA

Contractele pentru a nu se sinucide sau pentru a nu omorî pe altcineva sunt

prioritare fata de alte contracte pe care le doreste un client potential
suicidar sau criminal.
Contractul este o declaratie facuta de Adultul clientului ca îsi va controla cu
succes
impulsurile suicidare sau criminale. El garanteaza, pentru binele sau, sa nu se
sinucida
pentru o zi, o saptamâna, o luna si sa continue tratamentul în aceasta perioada
de timp.
Înaintea expirarii vechiului contract trebuie facut un nou contract temporal,
daca clientul
nu a decis sa traiasca. Daca clientul vrea sa traiasca o zi, terapeutul trebuie
sa programeze

o întâlnire înainte ca ziua sa se sfârseasca ... sau sa aranjeze pentru client

sa se vada cu
altcineva, daca, din orice motiv, terapeutul nu poate face o programare sau nu
poate veni
la o sedinta. Pe parcursul acestui capitol, ce spunem despre contractele facute
pentru ca
clientul sa nu se sinucida este valabil si pentru contractele facute pentru ca
clientul sa nu
omoare pe altcineva.
Când un client are tendinte suicidare, întrebam întâi despre situatia vietii
sale
actuale. Ce se întâmpla, care sunt problemele nerezolvate pe care le foloseste
ca
justificare pentru a se sinucide? Problemele pot fi divortul, falimentul, lipsa
slujbei,
îndepartarea de prieteni, singuratatea, moartea unei persoane dragi. Acestea vor
deveni
probleme de rezolvat dupa ce clientul ia o noua decizie de a trai, în ciuda
acestor
probleme.
Unii clienti cu tendinte suicidare nu au probleme reale specifice. Acestia decid
în
copilaria timpurie, când îsi recunosc propria nefericire, …Când voi fi mare si
voi avea
succes, voi fi fericit…. La gradinita decid ca vor fi fericiti când vor merge la
scoala si când
merg la scoala decid ca vor fi fericiti când vor absolvi scoala. Daca vor putea
absolvi, vor
putea fi fericiti si apoi, daca vor intra la Medicina, vor putea, în sfârsit, sa
se simta bine.
Deci, ei depasesc cu succes obstacolul si vin la noi, spunând: …Am multi
clienti, câstig
mai multi bani decât pot cheltui si am tendinte suicidare. Nu mai este nici o
provocare si
în ciuda a tot ceea ce fac, nu am fost niciodata fericit…. Contractul este la
fel ca si cel
pentru clientii cu probleme serioase: sa ramâna în viata pâna când va lua o noua
decizie,
aceea de a nu se sinucide niciodata. Apoi, dupa ce clientul a luat noua decizie,
credinta ca

29
nu mai exista provocare si nu exista nici o posibilitate de a fi fericit, vor
deveni probleme
de rezolvat.

Ted este un barbat de vârsta mijlocie, divortat recent. A slabit deoarece nu a

mâncat. A avut o tentativa suicidara serioasa în urma cu doua luni si a
continuat sa fie
depresiv. Am discutat cu el problemele pe care le are: singuratatea, lipsa
proiectelor, nici

o iubita cu exceptia …aventurilor de o noapte… si iritarea crescânda de la

serviciu, care îi
placea înainte. Îi cerem sa parcurga, în imaginatie, o zi obisnuita de lucru si
o zi
obisnuita de weekend si am înteles ca îsi petrece cea mai mare parte a timpului
stând
singur si gândindu-se la trecut.
Apoi, aducem doua scaune si îi cerem sa experimenteze cele doua parti din el,
partea pe care doreste sa o omoare si partea care doreste sa ramâna în viata. Pe
primul
scaun, clientul este partea pe care vrea sa o omoare.

Ted: Partea mea mizerabila de batrânel... . Am fost un batrânel micut toata

viata. Partea
care nu s-a distrat niciodata, care nu a stiut sa se comporte cu oamenii. De
data asta
sunt singur. De fapt, partea asta nici nu merita sa fie cunoscuta. (Partea asta
a fost
spusa foarte rar, dupa 10 minute.)

Îl întrebam despre cealalta parte, partea care merita salvata.

Ted: Nu cred ca exista partea asta.

Bob: Ba da, exista. Ai venit aici în loc sa te sinucizi. Începe de acolo …L-am
adus pe Ted
aici...….

Dupa o ezitare considerabila, Ted începe sa simta placerea pentru abilitatea sa

de
a lucra, pentru mintea sa, pentru compasiunea sa fata de ceilalti.

Ted: Nu am mare încredere în terapie.

Bob: Bine, am auzit. Dar mai stiu ca nu pot vindeca un cadavru. Vrei sa ramâi în
viata pe
parcursul lucrului nostru?
Ted: Sa fiu sincer, nu stiu. (Pauza) Nu stiu.

Ted vorbeste despre depresia lui, nu întelege ca el este cel care-si determina
depresia si se simte ca si când ar fi cuprins de o maladie incurabila.
Povesteste câteva
momente, câteva amintiri precoce foarte triste, în timp ce noi continuam sa
repetam
importanta unui contract pe care sa îl faca pentru a ramâne în viata.

Bob: Ia din nou partea din tine care doreste sa ramâna în viata. Aceasta este
partea plina
de compasiune si stralucitoare si care vrea ceva bucurie în viata. Partea care
te-a adus
azi aici.
Ted: Nu prea cunosc partea asta.
Mary: Începe sa o cunosti. Începe cu: …Vreau sa traiesc...….
Ted: Vreau sa traiesc. Nu cred în viata dupa moarte si chiar daca exista, daca o
fac
voi fi mort.
Bob: Stai cu partea care vrea sa traiasca.

30
Ted: Stiu ca în viata exista mai mult decât ce am eu. Vreau sa cunosc mai mult.
Am venit
aici... da, asta este partea din mine care spera.... sau nu as fi aici. Mi s-a
spus ca esti
deosebit de bun mai ales cu persoane ca mine si, da, stiu ca sper. Am venit aici
pentru
a ma simti mai putin nefericit..... de fapt, pentru a decide odata pentru
totdeauna. Da,
voi mai trai o saptamâna.

Ted a ramas în viata în acea saptamâna. A participat la toate cele 10 grupuri de

terapie pe care le-am tinut noi si a venit si la câteva sedinte individuale. În

a sasea zi si-a
prelungit contractul de a ramâne în viata pentru înca o saptamâna. Înainte de a
începe cea
de-a treia saptamâna, Ted a luat o noua decizie, …Nu ma voi omorî niciodata,
nici
accidental, nici voit…. A continuat sa participe la doua grupuri saptamânal
pentru a-si
depasi interdictiile de a fi apropiat de oameni si de a se distra. Sase luni mai
târziu, când
s-a petrecut o tragedie în familie, Ted a fost din nou deprimat si s-a gândit la
sinucidere.
A facut un nou contract, dându-si permisiunea de a plânge si a reluat decizia de
a trai si
de avea grija de el.

Cu un client atât de deprimat ca Ted, sugeram ca întotdeauna contractul sa fie

petermen scurt. În acest fel tinem clientul orientat pe problema cheie … propria
lui viata.
Contractele întinse pe cateva luni pot fi periculoase, deoarece terapeutul si
clientul pot fi
adormiti lucrând asupra problemelor lipsite de importanta vitala, sau clientul
poate …tâsni
ca aburul sub presiune…, abandonând terapia pe tacute si omorându-se. Daca un
client cu
tendinte suicidare abandoneaza terapia lipsind chiar si de la o sedinta, îl vom
contacta
imediat si vom lucra cu el pentru a-si relua contractul sau pentru a se interna.

Când a fost stabilit un contract pentru a nu-si lua viata, urmarim semnele
posibile
care indica faptul ca acea persoana nu-si tine contractul. Limbajul corporal
poate fi
incongruent, ca atunci când clientul îsi scutura capul a negare în timp ce face
o afirmatie
sau îsi împinge mâinile ca si când l-ar tine pe terapeut la distanta. Clientul
poate folosi
limbajul ambivalent, cum ar fi …Cred ca pot spune ca nu îmi voi lua viata…. Un
client cu
depresie de intensitate psihotica poate fi de acord si apoi sa apara o crestere
a starii sale
de agitatie sau poate sa repete în mod monoton tot ce îi cere terapeutul sa
spuna, fara a
face un contract real.

Când o persoana stie ca nu se va sinucide în timpul perioadei contractului de

obicei relateaza si demonstreaza o schimbare în ceea ce priveste sentimentele
sale. Poate
relata o usurare imediata, ca a avut o perioada de pauza în obsesia sa dureroasa
referitoare
la: …a fi sau a nu fi…. Poate relata disperare, stiind ca a blocat o scapare din
fata
problemelor, înainte de rezolvarea problemelor. În ambele cazuri vocea sa este
mai
puternica si gesturile devin congruente.

Daca avem vreo îndoiala în legatura cu intentiile sau capacitatile sale, îi

cerem sa
pretinda ca tocmai a iesit din birou si sa fantasmeze cu voce tare, la timpul
prezent, ce
face, ce gândeste si ce simte din momentul în care paraseste biroul si pâna în
momentulrevenirii la urmatoarea întâlnire. Îl oprim de câte ori relateaza
depresie sau gânduri de
sinucidere si îl întrebam ce va face pentru a ramâne în viata. Vrem sa-si
planifice dinainte
pe ajutorul cui se poate baza si ce va face daca acest ajutor nu este
disponibil.

Un client suicidar grav, ca Ted, ar trebui vazut zilnic daca va fi tratat fara a
fi
spitalizat. Unii clienti trebuie sa fie internati sau protejati în alt mod,
deoarece procesele
lor de gândire nu sunt suficient de intacte astfel încât sa faca contracte ferme
…de a nu se
sinucide… sau …de a nu omorî pe altcineva…. Pot fi psihotici, afectati cerebral
sau scosi din

31
functie de alcool sau droguri. Clientii a caror depresie se intensifica si devin
suicidari în
urma consumului de alcool sau marihuana au nevoie sa se decida sa nu le consume
pâna
ce nu mai au tendinte suicidare sau criminale. Persoanele cu trasaturi isterice,
daca refuza
sa se gândeasca la interesul propriu, pot fi prea impulsive pentru a-si mentine
contractele.
Clientii care în alte conditii ar fi foarte buni candidati pentru tratamentul
extraspitalicesc,
pot trai în conditii sociale si economice atât de dificile încât mediul lor este
considerat a fi
coplesitor în sustinerea suicidului sau homicidului; astfel încât, spitalizarea
temporara
poate fi alegerea cea mai buna. Terapeutul si clientul evalueaza abilitatea
clientului de
face un contract si fiecare client care nu poate sau nu vrea sa faca un contract
ferm de a
nu se sinucide sau de a nu omorî pe altcineva ar trebui sa fie spitalizat pâna
când face un
astfel de contract.

Clientii depresivi se pot gândi la sinucidere fara a discuta cu terapeutul

despre
asta. De câte ori un client spune ca este singur, trist, depresiv sau prezinta
un material
care indica o lipsa de interes în legatura cu viata, noi întrebam …Ai tendinte
suicidare?….

Alice: Vreau sa schimb ceea ce îi fac fiicei mele.

Mary: Câti ani are?
Alice: Treisprezece.
Mary: Spune-i. E în fata ta. Spune-i modalitati clare prin care vrei sa schimbi
ceea ce

faci.

Din nou, aceasta procedura da un exemplu, prescurtat în maniera Eu -Tu, la

timpul prezent, astfel încât clientul si terapeutul sa înteleaga realitatea
clientului si modul
în care clientul vrea sa se schimbe în cadrul realitatii sale.

Alice: Fiica mea se numeste Susan. Susan, vreau sa te ascult. Vreau sa fiu mai
atenta cu
tine si mai disponibila. Vreau sa fii simpatizata, sa iesi si sa te distrezi.
Cred ca stai pe
lânga mine pentru ca sunt singura.

Bob: Esti singura?

Alice: Da.
Bob: Ai tendinte suicidare?
Alice: Ma gândesc, dar nu as face-o. Fiica mea are nevoie de mine.
Mary: În acest moment depresia ta este mai importanta decît comportamentul tau
fata de

fiica ta. Esti de acord sa ramîi în viata saptamâna asta în timp ce lucrezi sa
decizi sa

ramâi în viata pentru tine?

Alice: Da.
Bob: Bine. Presupun ca motivul real pentru care esti aici este sa scapi de
depresie.
Alice: Da.

Pentru a testa puterea unei persoane de a mentine un contract întrebam ce …ar

putea sa se întâmple…, astfel încât clientul sa-si schimbe decizia în legatura
cu contractul.

Bob: Ai spus ca vei ramâne în viata saptamâna asta. S-ar putea întâmpla
ceva….orice….
ce ai putea folosi ca scuza pentru a te sinucide?
Alice: Nu ma pot gândi la nimic… . Nu se va întâmpla nimic cu fiica mea în
aceasta
saptamâna.

32
Bob: Gândeste-te la asta. Ia-ti timpul de care ai nevoie. Decizi sa ramâi în
viata

saptamâna asta orice s-ar întâmpla cu fiica ta? Oricum?

Alice: O saptamâna? Da. Da, voi ramâne în viata.
Bob: Sigur?
Alice: Da.
Bob: Mai e ceva ce gândesti ca ai putea folosi pentru a te sinucide saptamâna
asta?
Alice: Nu. Nu, voi ramâne în viata saptamâna asta.

De asemenea, folosim contracte pentru a nu se sinucide pentru clientii care nu

sunt clinic depresivi, dar care sunt un pericol pentru ei însisi deoarece conduc
sau zboara
în mod nesabuit, îsi asuma riscuri facând alpinism sau scufundari, sau prezinta
un istoric
de …înclinatii spre accidente…. Propunem acelasi contract persoanelor care nu au

suficienta grija de ei din punct de vedere fizic: diabetici care …triseaza… în

legatura cu
dieta, clienti care îsi mentin tensiunea arteriala crescuta si tuturor celor
care se omoara
lent cu droguri, nicotina, alcool sau supraalimentatie. (Vezi Capitolul 9)

Contractele pentru a nu omorî pe altcineva si noile decizii sunt necesare pentru

clientii care îsi închipuie crime sau care se comporta violent. Contractul lor
se refera la a
nu rani sau omorî pe nimeni, indiferent de provocare. Folosim aceleasi structuri
si tehnici
descrise la contractele de a nu se sinucide, cautând în plus sprijin în Copilul
clientului de
a evita crima pentru a evita pedeapsa pentru crima. Daca clientul nu poate sau
nu vrea sa
faca un astfel de contract, dorim sa fie arestat.

Un contract de a nu omorî pe altcineva poate fi extrem de eliberator pentru

unclient paranoid. În timpul unui workshop de o saptamâna, un participant a
devenit acut
paranoid, crezând ca un alt participant a aranjat sa fie omorât pentru a se
casatori cu sotiasa. În acea perioada tocmai începuse sezonul vânatorii de
caprioare, asa ca se auzeau
nenumarate focuri de arma pe dealurile din jurul proprietatii noastre. Barbatul
folosea
acest fapt pentru a crede ca presupusul criminal a anganjat asasini pentru a-l
împusca.
Am lucrat întâi cu …celalalt barbat… obtinând cu usurinta de la el un contract
de a nu
omorî pe cineva odata ce el nu era îndragostit de sotie si nici nu avea în nici
un fel
tendinte homicidare. Apoi am facut acelasi lucru cu participantul paranoid. Dupa
mai
multe sedinte, el a afirmat ferm ca nu va ucide … nu îl va ucide pe celalalt
participant,
nici pe sotia sa, nici pe Bob, pe Mary sau pe altcineva, indiferent daca
provocarea ar fi
imaginara sau reala. Când a crezut în mod ferm acest lucru, simptomele sale
paranoide au
diminuat si el a fost capabil sa recunoasca si sa faca fata furiei si geloziei
sale. Dupa
workshop a ramas în terapie câtiva ani, fara episoade paranoide acute
ulterioare.
Unii terapeuti se gândesc la criminalii potentiali doar ca la cei care sunt
criminali
sau nebuni si uita importanta contractelor de a nu omorî pe altcineva dar si la
clienti care
ar putea omorî accidental. Noi obtinem contracte de a nu omorî pe altcineva de
la clientii
care conduc în timp ce sunt beti, pentru a-i face sa înteleaga ca comportamentul
lor este
potential criminal. Cu acest contract ei înceteaza sa mai conduca beti. Odata,
am initiat
un astfel de contract cu o femeie mai în vârsta, dulce, aparent nepericuloasa,
care
conducea având vederea serios afectata.

33
CONTRACTE DE A NU DEVENI PSIHOTICI

Clientii cu istoric de episoade psihotice scurte uneori pot contracta cu succes

sa
nu devina psihotici ca reactie la un stres viitor. Exploram cu ei problemele lor
prezente si
caile lor alternative de a le rezolva si, de asemenea, privim ce ar putea alege
sa faca în
viitor daca apar probleme similare cu cele pe care le-au avut anterior unui
episod psihotic
acut. Ei devin constienti de semnalele de avertizare pe care le simt si le
folosesc pentru
a-si reaminti sa ia din nou medicamente sau pentru a face ce este necesar pentru
a înlatura
pericolul psihozei.

Clientii psihotici cronici îsi pot monitoriza comportamentul pentru a ramâne în

afara spitalului. Jan a fost o pacienta spitalizata aproape continuu de la 18 la
43 de ani si a
primit nenumarate terapii prin soc. Când a participat la doua dintre grupurile
noastre de
terapie, fiecare dintre acestea întâlnindu-se o data pe saptamâna, tocmai iesise
din spital
de o saptamâna, iar rudele ei deja faceau zgomot pentru a fi reinternata.
Contractul ei era
de a schimba ce avea de schimbat la ea, astfel încât sa nu intre în spital.
Pentru a-si
implementa contractul a concediat asistenta angajata de matusa ei, a încetat sa
telefoneze
rudelor, care din fericire nu locuiau în apropiere; si, în final, s-a dus
singura la Curtea
Superioara pentru a obtine schimbarea tutelei. Toate acestea le-a facut în timp
ce înca
avea halucinatii din când în când si înca prezenta semne de afectare organica a
proceselor
de gândire.

În grup, ea era deseori exploziva, când vorbea despre englezi care otravesc
rezervele de apa si când acuza membrii grupului de a fi nebuni. Noi am
confruntat
vorbirea ei psihotica spunând …Hei, Jan, iar vorbesti ca o nebuna… si am laudat-
o când nu
mai era confuza. Treptat si-a dat permisiunea de a recunoaste ca devenea
…nebuna… pentru
a nu-i asculta pe membrii grupului vorbind despre furie sau sex. Apoi si-a dat
permisiunea de a parasi, la alegerea ei, o sedinta de grup, pentru a evita
aceste subiecte.
Mai târziu a tolerat toate subiectele, a facut observatii perspicace despre
membrii
grupului si a capatat o oarecare apropiere de ei. Si-a încheiat terapia dupa 2
ani si traieste
înca în comunitate dupa 10 ani.

Clientilor borderline li se cere sa faca contracte de a nu deveni psihotici

înainte de
a lucra cu alte probleme ale vietii lor. Carl, un client bordeline, participa la
un workshop
de sfârsit de saptamâna. De obicei nu alegem astfel de clienti, deoarece ei au
nevoie de un
grup pe termen lung si deoarece intensitatea lucrului facut de ceilalti poate fi
deranjanta.
Carl a scapat procedurii noastre de triere.
Carl: Mi-am retras atentia si apoi am readus-o înapoi. Învat mai multe despre
oameni si

despre ochii lor. Uneori mi-ar placea sa lucrez aici. Nu sunt sigur ce sa fac.
Datorita

faptului ca atunci când încep sa lucrez pierd contactul. (Între fiecare

propozitie exista

pauze lungi.) Sfârsesc prin a alege ce ar vrea altcineva sau acceptând

sugestiile lor. Si

urmând aceste sugestii. Asa ca ceea ce fac acum este sa ma izolez.

Bob: În ambele situatii te izolezi.
Carl: Este si ceva valoros în asta, totusi. As dori … sa … hmm … petrec ceva
timp …

hmm … astazi … sa explorez asta.

34
Afirmatia lui Carl despre ce se întâmpla când începe sa lucreze nu ne-a parut

exagerata, deoarece era prima data când vorbea în workshop. În timpul pauzelor a
vorbit

fara pauza, nu asculta si prezenta semnele unei confuzii considerabile.

Carl: As vrea … . Nu vreau sa ma simt violat.

Bob: Bine.

Carl: Problema ramâne … .

Mary: Nu sunt dispusa sa petrec timpul explorând, decât daca stiu ce vrei sa
schimbi în
legatura cu tine.

Carl: Asta spuneam. (Pauza lunga) As vrea sa … . Nu stiu ce as vrea sa fac

pentru mine.
Nu reusesc sa trec de acest punct … . Nu reusesc sa încep sa gândesc.

Mary: Te devalorizezi singur. De exemplu, ce ai absolvit?

Carl: Ce am absolvit?

Mary: Da. Esti suficient de destept sa fi terminat facultatea, e adevarat?

Carl: Aha.

Mary: Îti devalorizezi atât puterea cât si mintea.

Carl: (Pauza lunga) Nu cred ca întelegi.

Mary: Spune-mi.

Carl: Unde sunt, bine? Este usor dificil pentru mine sa-mi descriu experienta,
deoarece
nu am limbajul pentru a o descrie.

Bob: Rahat. Te percep ca spunând multe, dar facând foarte putine.

Carl: Aha.

Bob: Vrei sa schimbi asta sau vrei sa ramâi la fel?

Carl: Am doua optiuni?

Bob: Nu, ai o gramada de optiuni.

Carl: Cred ca ceea ce ma deranjeaza acum este ca ai tras concluzii despre ceea
ce sunt.

Bob: Am spus ca te percep. Ai vorbit o gramada, în pauza, din care am înteles

foarte
putin. Te aud vorbind despre a face ceva si nu faci. Ce este în capul tau, ce
stii despre
tine, nu stiu. Stiu ce percep eu.

Carl : Hmm.

Bob: Si presupun ca ceea ce se întâmpla în capul tau sunt obsesii, nu gândire.

Carl: (Pauza lunga) As vrea sa iau în considerare asta. Pot sa iau în

considerare asta. Am
avut si un flash de gândire. De fapt, as vrea … . Opusul este, de asemenea,
adevarat.

Mary: Opusul a ce?

Carl: Opusul la a nu dori sa fiu violat. Pot sa cred ca vreau … sa ma las …

deschis
oricarui final, pe orice cale alegi sa mergi cu mine.

Bob: Nu voi lua în considerare sa fac acest lucru.

Carl: Ce ma nemultumeste pe mine acum este ca … . Ma urmariti? Nu vreau sa … .

Mary: Din nou, asculta cum te desconsideri. Îti devalorizezi mintea,

desconsideri faptul
ca stii ce vrei sa faci, desconsideri faptul ca esti suficient de puternic ca sa
îmi spui
…Nu…, ceea ce de fapt faci, din moment ce spui …Nu… în felul tau, de când am
început.
Astfel încât, dupa toate desconsiderarile tale, se presupune ca eu trebuie sa
gândesc în
locul tau.

Carl: Ce vrei sa spun?

Mary: Nu vreau nimic. Dupa cum a spus Bob, nu te voi îndruma, deoarece asta ar
însemna sa-ti desconsider mintea.

35
Carl: De fapt, întrerup gândirea.

Mary: E ceva ce vrei sa schimbi în legatura cu tine?

Carl: As dori sa explorez ideea în termenii … .

Mary: Ma predau. Renunt. (Flutura steagul alb.)

Carl: Nu este asa grav comparativ cu experienta mea.

Mary: Eu sunt cea care renunta. Renunt. Ai câstigat.

Carl: (Pauza lunga) Ce s-a întâmplat? Eu nu … . Respect faptul ca poti sa te

opresti.

Mary: Întelegi ce se întâmpla?

Carl: Cred ca vrei sa fiu mai clar pentru a lucra cu mine.

Mary: Nu. Vreau sa aud ce vrei sa schimbi în legatura cu tine. Nu voi explora o
idee cu
tine.

Carl: Vreau doua lucruri. Unul este acesta. (Pauza) A avea încredere.

Bob: Ce?

Carl: A avea încredere ca voi gândi. Am nevoie sa încetinesc. Vreau sa va

împartasesc ce
este în mintea mea. Sa schimb disperarea (pauza) cu riposta.

Mary: În legatura cu ce este disperarea asta a ta?

Carl: Te-am auzit. O secunda. Nu ma bloca. Pedeapsa. Ca … (neclar).

Mary: În legatura cu ce esti disperat în viata ta?

Carl: De ce. Am nevoie de ceva chiar acum. Hmm … stiu. Hmm … Mergi prea repede.
(Tonul este furios) Sunt constient ca toate astea sunt o aparare, OK? A-ti tine
mâinile
acasa. Povestea mea este de a nazui si de a trece prin durerea de a fi respins.

Mary: Sunt dispusa sa o luam mai încet. De asemenea, îmi plac faptele în locul
fanteziilor. As dori sa stiu ce se întâmpla în viata ta de zi cu zi în legatura
cu care esti
disperat.

Carl: Sunt izolat cea mai mare parte a timpului. Sa vad. Sunt implicat în patru
sau cinci
domenii, cea mai mare parte a timpului încercând sa particip, încercând sa
gasesc
bucurie în asta.

Mary: Da-mi un exemplu legat de unul dintre domeniile tale.

Pâna acum am avut mari dificultati în a avea tranzactii Adult-Adult. Clientul da

raspunsuri tangentiale. Vrem clientul în Adult si nu în Copil confuz.

Carl: Sigur. (Oftat) Legat de … sunt fascinat de pictura.

Bob: Pictezi?
Carl: Nu. Am pictat doua tablouri … acum mult timp. Sunt fascinat de un
sentiment al
curgerii … .

Mary: Vreau sa fii mai concret. Cu ce te ocupi?

Carl: Scuze. Lucrez ca (numeste un serviciu functionaresc). Nu am nici un

prieten. Si nu
… nu simt ca fac ceva. Nu simt speranta. Nu fac nimic la slujba. Stau la biroul
meu.
Nu comunic.

Mary: Traiesti cu cineva?

Carl: Ma simt frustrat. Nu stiu cum sa ajung la ceilalti. Am o prietena si asta

creste
complexitatea problemelor. Asa ca presupun ca am nevoie sa fac ceva în legatura
cu
mine.

Bob: Esti depresiv?

Carl: Nu stiu.

36
Bob: Ai tendinte suicidare?

Carl: Nu. Nu sunt constient cum stau.

Bob: În disperarea ta ai luat în considerare sinuciderea?

Carl: Ma preocupa problema asta … . Ma gândesc la asta .. si … nu o sa ma

sinucid.

Mary: Acum vorbesti clar. Ai decis, de asemenea, sa nu te sustragi devenind

nebun?

Carl: (Pauza lunga) Nu ma gândesc la asta. Nu sunt constient ca ma gândesc sa

înnebunesc.

Mary: Te-am întrebat asta deoarece vorbesti tangential. Desconsideri si te

comporti ca si
cum nu ai fi capabil sa gândesti. (Pauza) Te vei abtine sa devii nebun?

Carl: Simt o neajutorare coplesitoare încercând sa obtin asta pentru mine si un

sentiment
de a fi umilit daca ar trebui sa cer ajutor.

Mary: Si acum? Acum ca ai specificat ca ai nevoie de ajutor? Cum te simti acum?

Carl: Rusinat.

Mary: Chiar?

Carl: Dintr-o data am devenit constient de oamenii care se afla în camera.

Mary: Care se afla toti în perfecta sanatate mentala si nici macar nu iau în
considerare
posibilitatea de a cere ajutor. (Râsete)

Carl: Ei bine, pare amuzant, dar de fapt acest gând îmi ofera alinare. (Începe
sa plânga)

Bob: J, vrei sa-i dam servetelele, te rog?

(Bob: Ascultând aceasta înregistrare sunt surprins ca am fost prins de

neajutorarea lui. De
obicei nu ofer servetele decât daca pacientul le cere.)

Carl: Nu am nevoie de ele.

Bob: Bine. Le ai la dispozitie.

Carl: Acum sunt bine.

Mary: Stii, chiar îmi place puterea ta.

Bob: Si mie.

Carl: Da?

Mary: Da. Poti sa faci sa fie mai greu pentru tine, fara servetele, dar te admir
… îmi place
ca nu iei servetelele si sa te prefaci ca le folosesti.

Carl: Nu înteleg cuvântul …prefaci….

Mary: Nu te-ai prefacut ca folosesti servetelele doar pentru ca Bob a spus …da-i
servetelele….

Carl: OK. Aha. Si am pierdut timpul fiind asa cum sunt.

Bob: Aha.

Carl: Unde am ajuns? Sunt confuz acum.

Bob: Am descoperit niste lucruri despre tine. Am descoperit ca ai o prietena si

ca ai ceva
probleme cu asta. Nu-ti faci treaba si te simti disperat. Asta e cu mult mai
mult decât
stiam despre tine acum 15 minute si banuiala mea este ca ai nevoie sa lucrezi
mult în
aceste domenii, ca este OK sa o faci chiar daca altcineva vrea sa o faci. Ca
este OK sa

o faci chiar daca ei vor sa o faci.

Carl: Chiar daca ei o vor?
Bob: Da. De asemenea, esti suficient de încapatânat, cum ai fost si în cazul
servetelelor,
ca daca altcineva vrea sa faci ceva, ca de exemplu sa reusesti sau sa folosesti

servetelele, tu poti sa spui …Sa ti-o trag…, doar ca sa fii chit.

Carl: Asta ar putea fi un pericol.
Bob: Da. Se potriveste?

37
Carl: Da. Cuvântul …predare…. Cedare. Este un sentiment magic … sa încerci sa
faci pe
cineva impotent prin necooperare.

Bob: Exact

(Pauza lunga).
Mary: Unde se afla parintii tai acum?
Carl: Parintii mei s-au întors în sud. Amândoi parintii sunt în viata. Tatal meu
are cam 50

de ani, mama are 45. Ea s-a recasatorit cu un doctor si tatal meu este înca
singur. Si
lucreaza în domeniul …X…. Am luat legatura cu el recent. Am devenit constient ca

aveam nevoie sa iau legatura cu tatal meu. Aveam nevoie de mult sa o fac. Asa ca

l-am sunat. Fara introducere. Am spus: …Tata, eu sunt. Tin mult la tine…. El a
facut ce
faceam eu … nimic clar. Ca si când voiam sa apuc ceva si nimic mai mult. Fara
sens.
M-am retras. Si am spus OK. Legatura cu mama … cel mai recent lucru a fost când
eram la facultate. I-am trimis câteva poezii … . Nu ma puteam aduna sa scriu.

Bob: Nu voiai.
Carl: Nu puteam si apoi …
Bob: Nu voiai.
Carl: Si … .
Bob: (Tipa) NU VOIAM!
Carl: M-am prins. (Toti râd).
Mary: Vezi, te-ai întâlnit cu cineva la fel de încapatânat. (Grupul râde.)
Carl: Nu am abilitatea … asta înseamna …nu pot….
Bob: Ai abilitatea sa persisti cu asta … nu vroiai. Si este în regula, atâta
timp cât nu spui

…nu pot…. Este perfect sa alegi sa scrii sau sa nu scrii.

Carl: Te aud. Asa ca am scris poeziile. Este o problema interesanta. Mi le-a

trimis înapoi
rescrise si xeroxate. Le-a trimis tuturor prietenelor ei si mie, rescrise. Asa
ca am
sunat-o. Eram foarte furios.

Un membru al grupului: A schimbat cuvintele tale?

Carl: Aha.
Un membru al grupului: E îngrozitor.
Bob: Nu e de mirare ca ti-a fost greu sa te abtii.
Carl: A trebuit sa-i explic ce voiam sa zic. Ea nu întelegea de ce eram furios.
Dar nici asa

nu a functionat. Deci … urmatorul contact cu tatal meu, a venit sa ma vada. Omul

e
dus. E nebun … paranoic. Obsesiv. Cu comportament infantil. Un alcoolic. Si a
facut
calatoria asta. L-am dus în împrejurimi si a adus o femeie cu el. Cu care a fost

grosolan, vulgar si violent. Vomita pe oameni. Hmm. M-am dus sa îl îmbratisez

când
a sosit si raspunsul sau a fost de jena, ca si când ar fi fost doar în chiloti…
.
Disconfortul asta a continuat tot timpul vizitei. Si prietena mea a devenit
realmente
speriata si anxioasa. (În tot acest timp vocea lui este lipsita de emotii)

Mary: A fost o vizita trista.

Carl: S-a sfârsit, ei bine, m-am asezat cu el si i-am spus … eram cum sunt acum,

tremuram. I-am spus …Nu poti sa faci asta când te afli în casa mea. Trebuie sa
te
comporti decent cu oamenii si trebuie sa o sfârsesti…. (Se opune plânsului) Mi-a
spus
… (Plânge, izbind bratul scaunului) Dupa cum vedeti ce mi-a spus m-a ranit.
Doare.
Apoi a spus … . (Plânge) Nu a înteles ce încercam sa-i spun. Si raspunsul sau a
fost
…Sunt socat. Nu cred asta. Am pierdut trei saptamâni din viata mea ca sa aud
asta….
I-am spus, …Tata, chiar tin la tine…. El a spus …Asta e o minciuna. Tu nici
macar nu

38
mi-ai spus vreodata «Tata» …. A trebuit sa îi amintesc ca tocmai o facusem. Asta
e

partea realmente dureroasa, când trebuie sa îi reamintesti propriului tau tata

ca îl

iubesti. Asa ca eu, ahh, am rupt-o cu el. Cu exceptia durerii. El este unul pe
care as

vrea sa îl omor.
Bob: Si nu o vei face?
Carl: În timp ce vorbesc, sentimentul este puternic. Nu îmi imaginez ca ma voi
duce în

sud si ca îl voi omorî. Nu, nu o voi face.

Bob: Ai niste parinti cam tacaniti.
Carl: Cred ca da.
Bob: Si eu. Amândoi sunt cam dusi. Felicitari ca ai facut fata fara a înnebuni.
Carl: Multumesc.
Mary: Vad cum vrei sa gasesti o alta cale de a deveni matur.
Carl: Da, Mary. (Plânge din nou.)
Mary: Si deja ai gasit o alta cale … modul în care i-ai spus tatalui tau … fara
violenta si

vulgaritate în casa ta.

Carl: Da, Mary. Vreau sa-ti multumesc ca nu ai intervenit.
Mary: Vreau sa-ti multumesc pentru ca mi-ai spus când o faceam. Si când mergeam
mai

repede.
Carl: Aveam nevoie de timp. Nu pot sa lucrez repede.
Bob: Poti si ai facut-o.

(Râs general)
Bob: Vreau sa stii ca la început vorbeai într-o maniera nebuneasca. Erai ceea ce
noi

numim tangential, ceea ce însemna ca treceai de la un subiect la altul în

modalitati

care nu aveau sens. Apoi ai încetat sa mai vorbesti nebuneste si erai complet
clar.

Carl: (Râde încântat)

(Grupul aplauda.)

În timpul interviului l-am respectat pe Carl, insistând sa vorbeasca într-o

maniera
nepsihotica. Ne-am adresat partii sale sanatoase si nu celei patologice. Mai are
de parcurs
un drum înainte de a-si clarifica suficient divergentele cu parintii sai, de a
fi capabil sa
spuna în mod ferm ca nu va înnebuni, indiferent cât de singur, sau disperat sau
furios va
deveni. Are nevoie de o apreciere continua pentru gândirea sa perspicace, ca si
pentru
permisiunea pe care si-o da de a gândi si a simti în acelasi timp.

CONTRACTE CU CLIENTII REZISTENTI SAU NEMOTIVATI

Problema majora care apare când ai de-a face cu clienti rezistenti sau
nemotivati
este aceea ca ei presupun ca altii, care exercita o anumita forma de putere
asupra lor, sunt
responsabili pentru contract. Deseori acesta este adevarul. Parintii si
terapeutii discuta ca
simtomele copilului trebuie sa fie …vindecate…. Terapeutii din cadrul
serviciilor de ajutor
social si eliberari conditionate din închisori si spitale, aleg deseori telurile
clientilor.
Barbatul care refuza sa participe la grupul de terapie al sotiei sale se afla
exact în situatia
asta … si anume ca terapeutul si grupul au determinat deja ce e în neregula cu
el si ca ar
trebui sa se schimbe.

39
Cu un client rezistent începem cu întrebari despre ce vor …ceilalti… din viata
lui cael sa schimbe la el. Îi explicam ca vrem sa stim asta pentru a nu merge pe
linia acestor
oameni … chiar daca contractele lor sunt în interesul cel mai bun al clientului.

Mary: În regula, sotia ta doreste sa te lasi de baut. Probabil ca are dreptate,

o stii.
Substanta asta e otrava si în cele din urma vei fi afectat cerebral sau vei muri
datorita
problemelor hepatice. Oricum, asta este ceea ce vrea ea. Daca ai putea sa te
schimbi
în orice fel alegi, care ar fi dorinta ta?

sau:

Bob: Aud ca asistentul tau social vrea sa te scoata de la ajutorul social si tu

vrei sa stai
acasa sa te joci cu copii tai si sa cultivi legume. Deci … . Ei sunt dispusi sa
plateascasase sedinte de grup pentru tine. În timpul acestor sase sedinte ce
vrei sa schimbi la
tine în asa fel încât sa fii tu multumit?

Acum multi ani lui Mary i s-a cerut sa trateze un tânar barbat eliberat
conditionat
care declara ca dorea acelasi lucru pe care judecatorul îl dorea pentru el … .
Sa nu mai
vagabondeze, sa ia note bune si sa devina un …bun cetatean…. Mary i-a spus ca ea
nu crede
ca el vrea sa mearga regulat la scoala sau ca o va face. Apoi i-a explicat
regulile:
…Trebuie sa vii aici odata pe saptamâna, timp de sase saptamâni sau vei fi
trimis la
Tribunalul Minorilor. Asta este ceea ce judecatorul ne-a spus atât mie cât si
tie. Daca nu
vii sun la ofiterul responsabil cu eliberarile conditionate. Daca vii, nu te voi
face sa devii
ceea ce judecatorul vrea sa fii. Ma intereseaza ce vrei tu sa fii…. În timpul
celei de-a treia
sedinte, el a marturisit, jumatate provocator, jumatate chinuit, ca el dorea sa
înceteze sa
roseasca. Contractul a devenit …sa încetez sa rosesc sau sa încetez sa îmi pese
ca rosesc….
Sase luni mai târziu nu mai era preocupat în legatura cu înrosirea si se
reîntorsese la
scoala într-un program de scoala si lucru, caruia îi facea fata foarte bine.
Prin propria
decizie a continuat tratamentul peste cele sase sedinte cerute.

Cu clientii spitalizati sau închisi vrem sa stim ce-si doresc acestia, din ceea
ce este
posibil de obtinut. Evident, primul raspuns este: …Vreau afara de aici…. Bine!
Întrebam
care sunt regulile locului … cum iese o persoana? Daca pacientul nu stie,
strângerea
informatilor este importanta. Apoi, clientul face ceea ce este necesar pentru a
fi eliberat?
Daca cerintele sunt de a face terapie ocupationala si …socializarea cu ceilalti
pacienti…,
neparticiparea la terapia ocupationala si refuzul de a se socializa înseamna ca
o parte din
pacient este interesata de a ramâne în institutie. Dupa ce exploram aceste
aspecte,
contractul poate fi acela de a face exact ceea ce este cerut pentru eliberare.

Pentru detinuti, schimbarea comportamentala poate sa nu pregateasca …iesirea din

acel loc…. Atunci întrebarea este: …Stiind ca schimbarea ta nu-ti va scurta

sentinta, cum te
poti schimba pentru a-ti face viata mai buna aici?…. Detinutii de la
Penitenciarul Marion,
care erau în comunitatea terapeutica, au devenit interesati de a deveni
terapeuti, au studiat
din greu si cu certitudine au avut parte de momente mai creative si mai fericite
decât
marea majoritate a celorlalti detinuti.

40
SCHIMBAREA CONTRACTELOR INACCEPTABILE

Contracte Parentale

Un Contract Parental este un contract pe care clientul ar vrea sa-l

îndeplineasca.
Acceptam un astfel de contract numai daca clientul are oarecare investitie din
Copil ca sa
îl obtina. Toate contractele referitoare la a opri mâncarea, fumatul, bautul si
folosirea
drogurilor sunt contracte originar Parentale … si probabil nu vor fi îndeplinite
pâna când
Copilul nu va lua o noua decizie de a trai si de a fi sanatos. De aceea, Copilul
trebuie sa
fie implicat de la început în contract.

Unele contracte Parentale sunt dificil de diagnosticat, deoarece ce este un

Parinte
pentru o persoana poate sa nu fie pentru alta. Geoff vrea sa înceteze sa mai fie
furios, un
contract din Copil, deoarece modul în care îsi foloseste furia îl impiedica sa
obtina
intimitatea.

Si Gordon doreste sa înceteze a mai fi furios … contractul lui este unul

Parental. El
s-a casatorit recent, pentru prima data si se chinuie datorita furiei pe care o
resimte fata de
fiii sai vitregi, care nu îsi strâng lucrurile, îi necajesc câinele si se
comporta asa cum s-arastepta cineva sa se comporte doi baieti tineri cu tatal
lor vitreg. În copilaria lui, Gordon
s-a supus parintilor sai si-a reprimat furia si a învatat sa se simta vinovat în
schimb.
Acum, de fiecare data când simte iritare usoara sau moderata fata de baieti se
simte
vinovat. Noi nu acceptam contractul lui de a-si reprima furia, în schimb îi
sugeram sa
devina constient de eul sau furios si apoi sa învete sa fie ferm pentru a-si
îndeplini
propriile dorinte.

Ann sugereaza un contract pe care nu are nici o intentie sa-l tina, dupa cum
poate
fi înteles din cuvintele ei …Ar trebui…….

Ann: Problema mea e sa tin casa curata. (Pauza) Ar trebui sa o tin curata.
Mary: De ce? (…De ce… este o întrebare pe care o folosim rar în terapia noastra.
Tindem sa

o folosim doar în ocaziile în care clientii considera motivele a fi evidente de

la sine.)
Ann: Deoarece e murdar.
Mary: Si? Când copii mei erau mici si eu stateam acasa cu ei, lasam întotdeauna
aspiratorul în fata usii de la intrare. Asa, daca cineva suna la usa, puteam sa-
l însfac si

sa ma prefac ca începeam sa fac curat.

Ann: (Râzând) Ei bine, ar trebui….
Mary: Bineînteles, ar trebui. O persoana asa draguta ca tine … daca nu curata
casa, cel
putin sa se simta vinovata. Vrei sa faci cel putin asta?
Ann: Esti foarte amuzanta.
Mary: Stiu. Si oamenii amuzanti sunt scutiti de a face lucruri tâmpite cum ar fi
sa faca

curat acasa.
Ann: Ei bine, daca nu acceptati contractul meu onorabil, nu stiu ce as putea sa
lucrez
saptamâna asta.
Mary: La naiba! Asa ti-ai irosi banii pe care i-ai cheltuit ca sa vii aici. Daca
nu faci curat
acasa, ar trebui cel putin sa-ti cureti psihicul.
Ann: Stai linistita. Voi sta aici foarte fericita si nu ma voi simti vinovata.

41
Lui Bob i s-a oferit un contract parental similar si a folosit o alta abordare.
În
timpul unui workshop de o zi pentru psihiatri, tinut în sud, Bob sustinea o
prelegere în
fata unei mari audiente, când un membru al audientei i-a cerut sa-si demonstreze
tehnicile
într-o situatie contractuala. Barbatul s-a oferit voluntar pentru a fi pacientul
si a venit în
fata salii. (Deoarece sedinta nu a fost înregistrata, acestea sunt scrise din
memorie.)

Bob: Ce vrei sa schimbi la tine azi?

Psy: Ce!

Pentru terapeutul clasic notiunea …sa schimbi azi… este surprinzatoare, deoarece

cele mai multe formari îi pregatesc pe terapeuti pentru lucrul neîntrerupt, de

lunga duratacu pacientii. Cu toate acestea, întrebarea este foarte importanta.
Îl avertizeaza pe pacient
ca schimbarea este posibila si este posibila acum, nu saptamâna viitoare sau
anul viitor si,
de asemenea, îl avertizeaza asupra faptului ca el va fi responsabil de
schimbare. Unii
terapeuti întreaba: …Asupra ce vrei sa lucrezi?…. Lui Bob îi place cuvântul
…schimbare…,
deoarece altfel pacientii pot alege sa lucreze si sa lucreze si sa lucreze si sa
nu se schimbe
niciodata.

Psy: Ma gândesc ca poate mi-ar placea sa … .

Bob: Gândesc … poate… mi-ar (Bob accentueaza cuvintele echivoce).
Psy: (Râzând) Vreau sa ma opresc sa amân lucrurile. (Da ca exemplu faptul ca îsi
amâna

scrisul pentru publicare.)

Bob: Ce îti spui în legatura cu faptul ca nu scrii?
Psy: Zbier la mine, bineînteles. Ma simt trist si furios pe mine si vinovat
pentru ca amân

scrisul.

Din experienta noastra problema nu este amânarea ci ceea ce oamenii îsi fac
amânând. Se critica, se simt prost, îsi promit sa faca mai bine si sunt obsedati
în legatura
cu produsul neterminat. Noi propunem un contract pentru încetarea hartuirii,
care este un
contract în favoarea Copilului, înainte de a accepta un contract de a termina
ceva ce
clientul amâna. Altfel, daca suntem de partea Parintelui, pacientul ne poate
…înfrânge… si
pe noi, pentru a se critica chiar mai dur si a se simti chiar mai vinovat.

Bob: Doresti ca întâi sa renunti la sentimentele tale rele si sa opresti sa te

hartuiesti?

(Râsete din partea psihiatrului si a audientei.)

Psy: Da.
Bob: Bine. Ai fi dispus ca de fiecare data când începi sa zbieri la tine pentru
o amânare sa

schimbi si sa ai o fantezie sexuala în schimb?

(Din nou, pacientul si audienta râd.)

Bob sugereaza substituirea hartuirii cu fantezia sexuala pentru a demonstra ca

el
este cel responsabil pentru propriile gânduri si ca nu este obligatoriu sa aiba
astfel de
gânduri neplacute, cum ar fi hartuirea.

Psy: Bine!

42
Bob: OK, asa ca daca ai stabilit asta, care este titlul articolului pe care
urmeaza sa îl

scrii?
Psy: (Se gândeste un moment si apoi spune un titlu.)
Bob: Vrei sa scrii titlul pe o bucata de hârtie? (Psy o face.) Vrei sa scrii
acuma prima

propozitie? (Psy o face.) Acum vrei sa scrii propozitia de încheiere? (Psy o

face.) OK,

acum ai un titlu, prima propozitie si propozitia de închidere. Când vei scrie

mijlocul?
Psy: Înainte de primavara urmatoare.
Bob: Si de fiecare data când te vei hartui în legatura cu asta, vei avea o
fantezie sexuala în

schimb?

Poate va scrie, poate nu va scrie articolul sau. Îl va scrie daca doreste mai
mult sa
îl scrie decât sa nu îl scrie. Chiar daca îl scrie sau nu, Bob crede ca acest
psihiatru a
învatat sa înceteze sa se hartuiasca în legatura cu amânarea.

Uneori dificultatea într-o situatie contractuala apare deoarece Copilul rebel al

clientului vede terapeutul doar ca pe un Parinte care trebuie sa fie combatut,

indiferent de
contract. Clientul îl va transforma într-un contract Parental imediat ce
terapeutul îl va
accepta. Asociatul nostru, Bob Drye, sugereaza ca terapeutul, recunoscând
aceasta
situatie, sa o aduca imediat la cunostinta clientului si chiar sa îl felicite pe
client pentru
creativitatea, puterea si entuziasmul rebeliunii sale. Bob Drye ne-a dat
urmatorul
exemplu:

Pat: Am o gramada de furie. Într-un alt grup am vazut oameni care si-au eliberat
furia în
timp ce terapeutul si membrii grupului îl tineau strâns. Asta ar fi util.
Respiratia mea
este dificila.

Bob Drye: As dori mai multe informatii despre furia ta, mai întâi. Respira mai
adânc.
Pat: (Nerespirând adânc.) Furia mea este ca o minge de foc. Sunt asa de furioasa
pe

mama încât stau în usa si ma gândesc: …Daca nu ma asculta, o sa înnebunesc….

Bob: Nu respiri adânc.
Pat: Daca ma gândesc la respiratie, ma simt trista.
Bob: Ca si când as vrea sa iau ceva de la tine? Vrei sa faci un exercitiu de
furie si eu îti

cer sa respiri adânc.

Pat: Da. (Zâmbeste)
Bob: Pariez ca mama ta nu obtinea prea multe de la tine. Tot nu respiri adânc.
Pat: I-am facut viata un chin. (Râde)

Bob a acceptat o parte din contractul lui Pat, sa-si permita sa respire adânc si
imediat acest lucru a devenit un contract Parental demn de a fi combatut de
catre Pat.
Când Pat stabileste un contract, poate simti nevoia sa adauge …Voi reusi chiar
daca
succesul meu va fi pe placul terapeutului, al grupului sau al mamei mele….

Contracte pentru a-i schimba pe altii

Un alt contract care nu merge este acela care implica cererea de a se schimba
altcineva. John, sub pretextul de a se schimba, ofera în schimb un contract
Parental
pentru sotia sa, Shelly. Participa împreuna la workshop.

43
John: Am nevoie sa schimb ceva. (Pauza) O, drace, nu stiu de unde sa încep.

Mary: Începe cu …vreau…, nu cu …am nevoie…. Nevoia este pentru supravietuire si

este
pentru oameni care nu stiu ca este în regula sa vrea.

John: Ei bine, pare a fi ca o nevoie. Eu … eu vreau si am nevoie sa schimb modul

în care
ma relationez cu Shelly.

Bob: Spune-i.

John: Vreau sa schimb modul în care ma relationez cu tine. Acesta este

contractul meu.

Bob: Spune-i mai mult si mai clar.

John: Vreau sa fiu capabil sa fiu liber… .

Bob: Esti capabil.

John: Ce?

Bob: Esti capabil. (Chiar înainte de a sti despre ce vorbeste, atacam pozitia sa
de victima,
evidentiind diferenta între …a vrea… si …a avea nevoie… si diferenta între …a nu
fi
capabil…, …a nu se putea… si …a nu putea….)

John: Vreau sa gasesc o cale sa fiu liber.

Mary: Da-i un exemplu clar. Un comportament specific pe care vrei sa-l schimbi
la tine.
Nu folosi etichete ca …liber…, deoarece nu au nici un înteles.

John: Nu stiu. Ma simt pur si simplu prea controlat. Exemplu. În avion.

Calatorim în
zona pentru fumatori. Daca vreau sa stau cu tine, trebuie sa calatoresc în zona
pentru
fumatori.

Shelly: E adevarat. Vreau sa fumez. Sunt dispusa sa calatoresc singura, daca

asta e
alegerea ta.

Mary: Deci acest contract specific se refera la schimbarea sotiei tale, da?

John: Vreau sa nu mai fumeze.

Mary: Deci … sa ne întoarcem la început. Ce alegi sa schimbi în legatura cu tine

astfel
încât sa te simti liber si sa te relationezi mai bine … indiferent daca sotia ta
fumeaza
sau nu?

Mai târziu, am putea-o întreba pe Shelly daca vrea sa se lase de fumat pentru

binele ei. Nu acceptam un contract ca ea sa se opreasca pentru ca el sa se simta

mai bine.

Asta e santaj.
Deseori, fiecare partener are intentii referitoare la celalalt:
Russ: Vreau sa fiu mai protectiv cu sotia mea si nu critic. (Acesta este un
contract
Parental … ce ar trebui sa vrea.) Nu-mi plac certurile noastre. (Acesta poate fi

Copilul.)

Bin: Nu sunt de acord cu definitia pe care o dai certurilor. De multe ori nu ma

cert, sunt
captivata. Ca atunci când am vorbit despre guvernator si tu ai numit-o cearta.
Ma
simteam bine si nu-mi place sa mi se spuna ca vorbesc prea tare. (Deja se
cearta.)

Russ: As spune ca este exact. Am avut dificultati în a fi ferm si apoi ti-am

permis sa fii
ferma fara a-mi fi frica sau a fi furios. (O lasa mai moale, asa ca probabil
Copilului
sau îi e frica de certuri.)

Mary: (Trecând peste cearta si capitulare). Eu îmi dau …permisiunea….

Bob: Bineînteles. (Râsete)

Russ: Presupun ca asta este problema mea. (Capituleaza din nou.)

44
Bin: Nu-mi plac vorbele tale …îti voi permite… asta si …îti voi îngadui… asta.
Chiar atunci
devin furioasa. În unele privinte sunt si eu responsabila. Îmi placeau odata.
Dar acum,
de când m-am întors la scoala, fac lucruri în felul meu si am fost foarte
creativa,
nu-mi mai place si nu mai vreau asta.

Membrii grupului: Bravo tie!

Membrii grupului discuta diferite aspecte ale problemelor lui Russ si Bin si
afirma
unele credinte pe care le au ca si câteva sugestii pentru solutii de tipul …de
ce nu …….

Un membru al grupului: Deci tu, Bin, te schimbi si tie (Russ) nu îti place … .
Russ: Îmi place, dar … .
Bin: Asta este principalul motiv pentru care am vrut sa vin aici, ca Russ sa se
opreasca.
Un membru al grupului: Deci amândoi ati venit ca sa se schimbe celalalt.
Mary: Grozav comentariu! Ai mers direct la tinta. OK, deci haideti sa ne
întoarcem

înapoi la ceea ce vrea fiecare dintre voi sa schimbe la sine.

Bin: Este important. Vreau sa se opreasca . Ce e rau în asta?
Bob: (Dându-le o curea.) Fiecare dintre voi sa apuce un capat. Acum spuneti-va
unul

altuia sa va opriti.

Bin trage tare tipând …Opreste-te!…. Russ da drumul curelei si Bin continua sa
tina
strâns partea ei de curea.

Bob: Bin, nu te lasi batuta.

Bin: Ah. (Pauza)
Mary: Întelegi?
Bin: Aha, am înteles. (Arunca cureaua) Când sunt furioasa pe tine ca nu te lasi,
deseori

eu sunt cea care nu se opreste. Multumesc, am învatat ceva.

Bob: Cu placere.
Mary: Clar. Alt punct ... Russ, vii dintr-o casa linistita?
Russ: Foarte. Am fost singurul copil. O familie foarte linistita.
Mary: Ei bine, pentru a exersa si pentru distractie, data urmatoare când sotia
ta va fi

galagioasa pretinde ca esti Zorba Grecul … un barbat foarte zgomotos, care

gesticuleaza … când îi raspunzi.

Russ: (Râde) Bine.
Mary: Si simte-te bine.
Russ: Asa o sa fac.

Contracte de joc

Contractele de joc sunt contracte în care clientul îi cere terapeutului

permisiunea
de a face ceva care se va termina cu ranirea sau nefericirea clientului.
Clientul, desigur,
nu este constient de asta când cauta sa stabileasca un astfel de contract.
Marg: Vreau sa schimb ceea ce simt fata de tatal meu. Ca sunt o ratata. Ca sa
fiu mai
clara, m-am despartit de sotul meu de un an si nu i-am spus tatalui meu. Are 84
de
ani.

45
Mary: Continua.

Marg: Mi-e teama ca asta ar fi o lovitura pentru el, ca nu ar trebui sa-i spun.
Ar fi atât de
dezamagit ca ar putea avea un atac de cord. Ar putea, deoarece, este atât de
batrân si
de fragil.

Bob: Este vreun motiv pentru care ar trebui sa stie?

Marg: Pentru mine.

Bob: De ce?

Marg: Simt ca nu sunt onesta pentru ca nu i-am spus.

Mary: Ce reactie îti doresti înca din partea tatalui tau … în legatura cu tine?

Marg: Vreau aprobare si nu vreau dezaprobare.

Mary: OK, deci modul în care te asiguri ca poti mentine vechile rahaturi … ca el
va muri
dezaprobându-te … este de a-i spune ca te-ai despartit de sotul tau. El ar putea
spune
atunci: …Aha, înca o dovada pentru cutia mea cu dezaprobari!…. Si tu poti sa te
simti
vinovata.

May: Da, m-as simti vinovata. Ce vrei sa spui? Nu înteleg.

Mary: Primul pas: …Vreau sa fii de acord cu mine si cu despartirea de sotul

meu…. (Mary
scrie treptele jocului pe o tabla neagra, considerând prima treapta în
diagnosticul
jocului ca fiind mesajul aparent. Apoi vine mesajul secret, apoi raspunsul la
mesajul
secret, apoi beneficiul negativ. Vezi Figura 4.1.)

Mary: Pasul numarul 2: …Spune-mi cât sunt de rea….

Marg: Nu, nu este …rea…, este …Spune-mi ca sunt o ratata….
Mary: OK. Pasul 2: …Spune-mi ca sunt o ratata…. Pasul 3: …Cu siguranta îti voi
spune ca

esti o ratata…. Si apoi poti fi din nou dezaprobata. Si poti sa spui tot felul
de lucruri

despre tine si despre el. Si sa simti ce simti. Acesta este beneficiul negativ.

Marg: Pe care nu îl doresc.

Bob: Singurul mod în care poti câstiga la jocul asta este daca el se schimba.
Care sunt
sansele ca el sa se schimbe? Ca el sa aprobe separarea ta?

Marg: Slabe, inexistente.

Mary: Bine. Asa ca nu accept contractul tau. Daca l-as accepta ar însemna ca
doar te-as
ajuta sa-ti joci jocul.

Marg: În care el se simte rau si eu ma simt si mai rau. Aha. De fapt, nu vreau
asta. De
asta trebuie sa nu-i fi spus.

Bob: Frumoasa miscare.

Desigur, o alta optiune pentru ea ar fi sa îi spuna si sa nu se simta …mai rau…,

indiferent de ceea ce ar face el, dar dat fiind vârsta sa si credinta ei ca el

ar reactiona

prost, pare fara rost sa îi spuna. El a fost atât de convins de-a lungul anilor
ca ea poate sa

…îl faca… sa simta în felul în care crede el … si el nu este pacientul nostru.

46
Diagrama jocului
Fig. 4.1

Când suspectam un joc, îi cerem clientului sa mearga în viitor, când jocul s-a
încheiat si sa experimenteze …cel mai bun… si …cel mai rau… sfârsit. Deoarece
jocurile sunt
initiate din starea eului de Copil sau Parinte si nu sunt monitorizate de Adult,
clientul
poate bloca din constient …cel mai prost… sfârsit. Daca este asa, oferim
fanteziile noastre
referitoare la unele rezultate negative posibile.

Mary: Bine, deci îi spui sefului tau ca demisionezi si nu vezi nici un rezultat
negativ
posibil. Nu înteleg. Nu cumva reusesti sa ignori faptul ca ei îti pot da niste
recomandari asa de rele ca ai putea sa nu îti mai gasesti alta slujba?

Bob: O gramada de casatorii deschise esueaza. Cum te-ai simti daca el decide ca
o iubeste
pe una dintre aceste partenere mai mult decât pe tine?

Contracte pentru totdeauna

Unii clienti lucreaza mereu pentru un tel viitor, cu intentia secreta de a

ramâne
nefericiti pâna când nu vor fi complet vindecati. Pot sa fi trecut prin ani
întregi de
psihoterapie, deoarece considera ca trebuie sa înlature si ultimile ramasite ale

psihopatologiei, sa înteleaga fiecare lucru pâna la originea sa si sa elibereze

si ultima
picatura de sentiment negativ înainte de a putea fi fericiti. Motivul initial
pentru care au
intrat în terapie este uitat si irelevant. Continua pentru a primi aceleasi
atentii pe care leau
primit în copilarie, atât pentru felul în care lucreaza cât si pentru suferinta
lor. De la
astfel de clienti acceptam doar un singur fel de contract: sa înceteze sa mai
sufere în
legatura cu trecutul.

Irv: Am niste treburi nerezolvate cu tatal meu.

Bob: Tatal tau este mort?
Irv: Da.
Bob: Si în ce fel treburile tale neterminate cu tatal tau mort îti afecteaza
astazi viata?
Irv: Sunt furios pe tine. Furios pentru ca nu te-ai aparat … ca nu te-ai luptat
ca sa fii tu

însuti … . (A început imediat dialogul pe doua scaune cu tatal sau, ignorând

întrebarea lui Bob.)

47
Mary: Bob te-a întrebat, mai întâi, în ce fel treburile tale neterminate cu
tatal tau îti

afecteaza viata astazi.

Irv: Uhh … . Ce ? … Cum vine … . Sunt blocat cu el.
Bob: Cum?
Irv: Uh … sunt constient ca … daca nu ma înfurii pe el, nu voi termina cu asta.
Si tot

revine … .
Bob: Tu o tot readuci, dintr-un motiv sau altul si tu esti cel care nu alege sa
spuna ce

schimbare intentionezi sa faci în tine odata ce ai terminat treaba asta.

Irv: Legatura pe care o fac este ca trebuie sa învat, sa lupt … sa stau drept
pentru mine.
Bob: Continua cu asta.
Irv: Sunt furios pe tine ca nu m-ai învatat sa lupt. Tu fugi de situatiile
emotionale si eu

fac la fel deoarece asta m-ai învatat tu. (Irv, printre dinti, îsi continua
diatriba. Bob si

Mary asteapta pâna când se potoleste.)

Bob: Cum stam acum?
Irv: Sunt constient de tristetea pe care o resimt fata de sotia si copilul meu.
Copilul meu

este infirm. (Detaliaza despre sotie si copil.)

Mary: Nu cred ca tatal este problema principala. Ceea ce aud e ca tu ai toate
aceste

povestiri dramatice si triste si ti le spui mereu si mereu. Câta terapie ai

facut?
Irv: Zece ani. Mai mult de zece ani.
Mary: Cerule mare! Deci mai mult de zece ani ti-ai gasit toate aceste motive
pentru

tristete.
Bob: Tu esti dispus cu siguranta sa platesti o gramada de bani ca sa-ti
justifici tristetea.

Esti dispus sa-ti abandonezi atitudinea trista?

Irv: Aha. (Priveste în sus.)
Bob: (Râde). Te uiti ca si când ar cadea cerul.
Irv: Ei bine, e adevarat. Daca renunt la tristetea mea, poate sa sara din nou.
Mary: Gândeste-te la mingea ta mare de tristete ca la o jucarie yo-yo. Poti sa
te joci cu ea

înca 10 ani sau poti sa-i tai firele.

Pe parcursul workshop-ului de patru saptamâni, ne-am concentrat doar asupra

acceptarii de sine a lui Irv si asupra modului în care se poate placea asa cum
e. Am
refuzat sa ascultam orice alt contract de …schimbare… în afara celui de a se
accepta pe sine
si a se distra. A început sa se simta bine si dupa ce s-a întors la practica sa
terapeutica a
raportat încântat bunele sale rezultate în folosirea terapiei de scurta durata
pentru clientii
sai aflati în terapii de durata lunga.

TERAPIE FARA CONTRACT

Terapeutii de orientare gestalt pura fac rareori contracte în schimb fac un
contact,
un schimb de constientizari cu clientul si lucreaza cu blocarile sau
incongruentele care
pot aparea. Noi începem uneori în aceasta maniera, dar, spre deosebire de
terapeutii pur
gestalt, sfârsim prin a face un contract.

Bob: Ce se întâmpla?
Kay: Ce se întâmpla? Devin golita.

48
Bob: Spune mai mult.

Kay: Pur si simplu îmi opresc respiratia.

Bob: Spune mai mult.

Kay: Nu ar trebui sa fiu aici. (Pauza) Bine, acum spun ca nu stiu ce se

întâmpla.

Bob: Nu stiu ce se întâmpla cu ce?

Kay: Nu stiu.

Bob: Ai dat din cap, ai încuviintat. Ce spune încuviintarea ta?

Kay: Mi-e frica sa-ti spun. Stiu ce se întâmpla între noi. Vreau sa-ti spun ca
sunt o
terapeuta buna.

Bob: Constientizeaza pozitia capului. Nu îl îndrepta. Constientizeaza unghiul pe

care îl
face capul tau. Acum îndreapta-l si repeta: …Sunt o terapeuta buna….

Kay: (Capul drept) Da. Sunt o terapeuta buna. (Cu lacrimi) Asa se simte complet
diferit.

Bob: Vrei sa spui …ma… în loc de …se…?

Kay: Ma simt diferit. Cu capul drept sunt competenta. (Ridica capul) E greu sa
fii
terapeut bun de aici. (Îndreapta capul) Am terminat. Multumesc.

Dupa aceasta portiune de lucru, Kay îsi stabileste contractul de a-si afirma

importanta personala si profesionala.

Joan îsi termina lucrul înainte de a defini clar contractul sau:

Joan: Sunt bucuroasa ca sunt aici. Ma simt cu adevarat bine, cu adevarat vie. Si
apoi ma
simt prost si renunt. Nu stiu de ce.

Mary: Un exemplu?

Joan: Nu ma gândesc la unul. Mama e acolo si îmi spune sa exersez si tata e

amenintator.
Simt ca renunt. Niciodata nu ma simt bine un timp prea lung.

Bob: Te lauda cineva spunându-ti ca esti bine asa cum esti?

Joan: (Pauza lunga) Nu sunt sigura ca sunt bine asa cum sunt. În cap înteleg ce
spui, darnu stiu cum e în strafunduri. În strafunduri nu cred ca sunt bine asa
cum sunt.

Mary: Hei, eroina ta era Ioana D…Arc? (Mary i-a spus asta având o banuiala si
anume ca
fetele care …nu sunt bine asa cum sunt… ar fi fost dorite sa fie baieti.)

Joan: Da, desigur!

Bob: Facând mereu mai mult si mai mult.

Joan: Si întotdeauna cu asteptarea de a fi arsa pe rug. Asa e. Toata viata mi-am

spus:
…Mai duc doar batalia asta….

Mary: Ce era în neregula cu tine când te-ai nascut? (Întrebare evidenta)

Joan: Eram fata.

Mary: Asta era în neregula cu Ioana D…Arc. Hei, am auzit ca Facultatea de

Medicina a
obtinut ceva rezultate cu schimbarea de sex pentru femei. Un adevarat progres.
Nu
doar cosmetizare. Ce fac ei chirurgical … .

Joan: Nu ma intereseaza asta! Sunt bine asa cum sunt! Uau! SUNT BINE ASA CUM
SUNT. Surprinzator … pentru ca sunt. O simt de-adevaratelea acum.

Bob: Bine. Contractul tau este de a-ti declara ferm decizia ca esti bine asa cum
esti … în
asa fel încât sa nu mai fii nevoita sa porti batalii decât daca o doresti.

Joan: Îmi place asta. Si cred ca chiar acum am facut declaratia ferma.

49
Uneori, cu toate ca foarte rar, lucram fara un contract deoarece clientul nu
stie ce
vrea. Nu o facem mai mult de una sau doua sedinte.

Mac: Nu stiu ce vreau. Ma tin prea departe de ceilalti oameni. De câteva ori, de
când am
sosit la acest workshop, m-am deschis cu adevarat. Mai mult decât oricând în
viata
mea. Alteori ma închid. Obisnuiam sa ma cert în legatura cu asta si nu mai
vreau. Nu
stiu daca asta este schimbarea pe care o vreau.

Mary: Alege pe cineva din camera, pe cineva fata de care te-ai închis si
vorbeste cu acea
persoana. Vreau sa vad si sa aud ce se întâmpla cu tine.

Mac: Bine. M-am închis fata de tine, Pete. (Pete este un prieten de-al nostru
care nu este
participant la acest workshop. Este observator în schimbul unor cursuri si va fi
aici
doar doua zile.) Ma simteam ca un prost, întrucâtva, daca veneam si începeam sa
vorbesc cu tine.

Pete: Cum asa?

Mac: Tu vei pleca mâine. Asa ca nu am ce sa vreau de la tine.
Mary: Vei pleca curând … asa ca nu vreau sa te cunosc. Se potriveste treaba asta
cu ceva

de când erai mic?

Mac: Nu, nimeni nu m-a parasit.
Bob: Ai plecat, te mutai?
Mac: Fir-ar sa fie! În fiecare an eram noul copil. Nu stateam nicaieri mai mult
de doi ani.

(Descrie dificultatile de a-si face prieteni.) Tocmai am un sentiment vag a ceea

ce se
întâmpla. E doar un … noaptea trecuta vorbeam cu tine (se adreseaza unui
participant) si în timpul asta ma gândeam, Dumnezeule, chiar vreau sa intru în
asta,
vreau sa ma las prins de discutia cu tine? Si am ramas si dupa un timp mi-a
facut
placere. Sa petreci timpul împreuna … nu stiu.

Bob: Ba stii. Termina-ti propozitia. …Asta e, sa petreci timpul împreuna …….

Mac: (În lacrimi) Asta continua sa-mi lipseasca.
Bob: Aha. Spune din nou.
Mac: Doar sa petreci timpul împreuna, asta este ceea ce îmi lipseste.
Bob: Asa. Si apoi spui, …Oh, ce rost are, mâine nu voi mai fi aici….
Mac: E adevarat.
Bob: Asta este ceea ce îti lipseste în viata si despre asta este viata. Viata
este astazi, nu

mâine. Te comporti ca si când viata ar fi mâine.

Mac: Da, te … te aud. Si astazi mi-e greu sa intru în asta.
Mary: Deci, ce vrei sa-i spui lui Pete pentru astazi?
Mac: (În lacrimi) Vreau sa te cunosc azi.

Mac nu are nevoie sa-si expliciteze contractul. A facut un contract important cu

o
persoana pe care o evitase si a învatat ceva despre a trai aici si acum.
Uneori clientii nu vor sa faca un contract deoarece au probleme mai presante
decât schimbarea de sine. O femeie a primit scrisoarea de acceptare la o
universitate si îsi
împartaseste triumful. Fiul unui barbat a fost arestat pentru furt din magazine
si îsi
împartaseste furia si durerea cu prietenii sai din grup. O ruda a murit si
clientul vrea sa-si
exprime durerea. În astfel de momente, încurajam alti participanti sa raspunda
cu
gândurile si sentimentele lor si noi raspundem de asemenea.

50
CONTRACTE ULTERIOARE

Fiecare client vrea sa creasca si sa se schimbe, sa aiba o viata mai buna … si

fiecare client, în afara constientizarii Adulte, lupta împotriva contractului
sau terapeutic.
Contractul ulterior este un pact între terapeut si client pentru a împiedica
clientul sa-si
atinga scopurile. Daca clientul îsi retine sentimentele, terapeutul poate
analiza în loc de a
pregati o situatie în care clientul sa-si simta sentimentele. Daca clientul îsi
limiteaza
gândirea, terapeutul îi da sfaturi. Daca clientul nu actioneaza, terapeutul este
de acord caclientul …nu poate… actiona în propriul sau interes. În masura în
care ei cred ca clientul are

o putere care nu este a lui, ca atunci când intentioneaza sa schimbe pe

altcineva, clientul
este atât grandoman cât si victima.
Calea cea mai usoara de a ne feri de un contract ulterior este de a fi
constienti de
cuvintele terapeutului si ale clientului, care neaga autonomia. Sugeram ca
terapeutii sa-si
înregistreze sedintele pentru a asculta cu atentie vocabularul. Terapeutul sa se
întrebe:
…Cum reîntaresc lipsa de autonomie prin cuvintele mele?….

…Ai vrea sa încerci sa-mi spui?….

…Poti sa-ti descrii simtomele?….

…Poate ai putea sa spui putin mai mult?….

…Cum te face asta sa te simti?….

…Când a început depresia ta?….

Încerc

Când un client spune …Voi încerca sa ……, suspectam ca este dispus sa depuna în
continuare eforturi astfel încât sa nu reuseasca sa obtina ceea ce spune. Copii
învata sa
spuna …Voi încerca… ca sa scape de parintii lor. Parintii, obositi de lupta,
accepta
încercarea ca substitut pentru a face. Bineînteles, exista situatii în care
folosirea
cuvântului este legitima. Putem încerca sa înotam mai repede decât suntem
capabili acum
sa înotam, putem încerca experimental un nou gust, sau putem încerca sa-i
influentam pe
altii în timp ce stim ca alegerea le apartine.

Terapeutul si clientul au nevoie sa fie constienti de semnificatia lui …încerc…,

care
este o cerere a Copilului pentru terapeut, ca acesta sa se alature pactului
împotriva
reusitei. Clientul …încearca… sa se lase de fumat, …încearca… sa ajunga la timp,
sau
…încearca… sa se bucure de o zi pe plaja. Terapeutii Parentali îsi trateaza
clientii de sus,
cerându-le sa …încerce… sau oferindu-le sfaturi cu intentia de a face
…încercarea… mai
usoara.
Bob are un clopotel care se pune la gâtul viteilor, numit …clopotelul
încercarii…, pecare îl agita tare de câte ori cineva foloseste gresit …încerc….
Îi cerem clientului sa fie atent
cum planuieste sa se saboteze când spune …încerc… în loc de …fac….

Nu pot

…Nu pot…, ca si …încerc… este un substitut pentru …nu voi… în familii care
interzic
autonomia pentru …nevoi…. Sunt foarte putine lucruri pe care nu putem sa le
facem, în

51
termenii schimbarii gândurilor, sentimentelor si comportamentelor noastre. Însa
sunt
multe lucruri pe care nu le vom face atâta timp cât credem ca …nu putem….

Un client a spus: …Nu pot sa vorbesc sau sa scriu despre mine. Am de scris o
scrisoare foarte importanta si trebuie sa o scriu pentru a fi promovat. Dar pur
si simplu
nu pot…. Evident, poate si nu o va face. Atâta timp cât crede ca …nu poate…, va
ramâne ovictima. În terapie, munca sa începe cu afirmatia, …Nu voi scrie despre
mine….

Terapeutii, ca si clientii, folosesc …nu pot… în mod selectiv pentru a se supune

propriilor injonctiuni si contrainjonctiuni. Odata, în timp ce explica acest

lucru, Mary a
observat un asistent social dând din cap viguros a acceptare. Cu toate acestea,
în timpul
pauzei de cafea, acelasi asistent social i-a spus unui prieten, …Daca as putea
sa le închid
telefonul clientilor mei când ma suna noaptea!…. Evident nu si-a auzit propriul
…nu pot….
Atâta timp cât acest asistent social nu întelege ca mâna sa este capabila sa
puna la loc
receptorul telefonului, probabil ca nu va putea lucra cu succes cu altii care
sunt prinsi în
capcana regulilor de politete, pe care ei cred ca …nu le pot… încalca.

Te face sa te simti

Copii sunt învatati sa creada ca sunt responsabili pentru sentimentele altora.

Bunica lui Mary, de altfel o femeie foarte iubitoare, obisnuia sa serveasca o
sunca grasa
si salata de laptuci, pe care Mary trebuia sa le manânce …ca sa nu-i raneasca
sentimentele
bunicii…. De ce preferintele alimentare ale lui Mary erau folosite de catre
bunica ca sa se
simta ranita si apoi de ce o învinovatea pe Mary pentru sentimentele pe care si
le dadea
singura? Deoarece, bineînteles, fusese învatata ca altii o fac sa se simta într-
un fel. Când
un copil nu se comporta bine, un parinte furios spune: …Ma scoti din minti…, un
parinte
trist spune: …Ma întristezi… si un parinte vinovat spune: …Ma faci sa ma simt
vinovat….
Copilul creste, devine terapeut si atrage un client în pozitia de victima,
întrebându-l
…Cum te-a facut sa te simti asta?….

Urmaream un bun terapeut comportamentalist desensibilizind un client fobic si

l-am auzit spunând: …Când avionul te sperie, ridica indexul mâinii tale stângi
si când te
simti confortabil, ridica indexul mâinii tale drepte…. Afirmatia sa implica
faptul ca
clientul sau este victima avionului. Noi consideram ca este crucial ca clientul
sa
recunoasca ca el însusi se sperie când zboara sau când îsi imagineaza ca zboara.

Terapeutii AT care adera la credinta ca altii sunt responsabili pentru

sentimentele
lor scriu despre …a-i face pe oameni sa nu fie OK… si folosesc cuvântul
…desconsiderare…
pentru a exprima aceeasi credinta. Daca cineva îti cere sa-i dai sarea, trebuie
sa asculti, sa
iei cunostinta de cerere si sa-i dai sarea; altfel, spun ei, desconsideri acea
persoana si acea
persoana are dreptul de a se simti furioasa sau trista si are dreptul sa te
santajeze ca sa-ti
constientizezi vina. Bineînteles, oamenii au nevoie sa stie când nu raspund
celorlalti în
mod potrivit. Cu toate acestea, fiecare dintre noi suntem capabili sa decidem
daca ne
consideram desconsiderati. Urmatorul client a facut multa terapie cu un terapeut
AT care
crede ca desconsiderarile sunt responsabile pentru a-i face pe oameni sa se
simta într-un
anume fel:

Paul: Era ceva rau, într-un mod subtil, în legatura cu faptul ca ma vedeam cu
JoAnn. Ea a

facut doua lucruri care reprezentau mari desconsiderari în ceea ce ma priveste,

stii.
Mary: Nu stiu.

52
Paul: Bine, o sa clarific asta. JoAnn a facut doua lucruri care reprezentau mari

desconsiderari si ea nici macar nu si-a dat seama de asta.

Bob: Pune-o pe JoAnn în fata ta si spune-i exact ce a facut.
Paul: (Îi explica lui JoAnn ca a uitat sa trimita prin mail un material
important pe care ea

a promis ca o sa-l trimita si ca s-a întors sa viziteze un vechi vecin, dupa ce

a promis
ca nu va merge acolo.) JoAnn, nu voi putea sa traiesc cu tine daca ma
desconsideri.
Ma faci sa ma simt ca un baietel.

Bob: Ea nu te face sa te simti nicicum. Tu alegi sa te simti ca un baietel.

Paul: Asa ma simt, ca un baietel luat peste picior.
Bob: Ea nu a facut ce voiai tu si ceea ce a spus ca nu va face si tu ai decis sa
te simti ca

un baietel.

Paul: Ma simt ca un baietel. Mi-ai spus ca vei face ceva si nu ai facut. (E

foarte furios
acum.) Daca îmi spui ca nu o vei face, este în regula, dar daca îmi spui ca o
faci si
apoi nu o faci, ma faci sa ma simt ca nu sunt OK. Desconsideri … si ma simt un
baietel luat peste picior. (Am lucrat cam 15 minute în legatura cu modelul pe
care îl
urmeaza, astfel încât sa se simta ca un copil. Am pus accentul pe faptul ca
nimeni …nu
face… pe nimeni …non-OK…. Aceasta este o iluzie.)

Mary: Deci. Ea face într-un fel. Poate e un joc sau altceva. Nu ma intereseaza
ce face ea.
Tu poti decide sa rezolvi problema contabilizând ceea ce face în loc de a urmari
ce nu
face sau poti decide sa nu mai locuiesti cu ea. Tu decizi pentru tine. Si numai
tu
decizi daca te vei simti ca un baietel datorita actiunilor ei. Ai înteles?

Paul: Este ceva nou. Ma gândesc. Si sunt uimit de importanta a ceea ce învat
acum. Simt
o oarecare libertate. Aleg. Aceasta este o idee chiar noua, opus a tot ceea ce
am
învatat în vechiul meu grup. Am nevoie sa ma gândesc ceva mai mult în legatura
cu
asta.

Mary: Bine. …Desconsiderare… este un cuvânt nou pe care …cei care te fac sa
simti… s-au

grabit sa îl adopte.
Bob: Cu toate astea îi vom prinde si noi din urma.
Grupul: (Râsete)

Eu … Se/Este

…Se… în loc de …eu… neaga autonomia. Unii clienti refuza încrederea în sine si
accepta vina, ca atunci când spun: …(discursul meu) a fost în regula pâna când
am uitat
ce sa spun mai departe…. Altii fac invers si spun: …Am tinut un discurs bun si
apoi totul a
iesit rau…. Daca clientul foloseste în mod constant …eu… pentru persecutie si
…se… pentru asi
diminua stima de sine, suspectam depresia. Persoanele cu tulburari caracteriale
sunt
mai înclinate sa foloseasca …se… pentru a-si nega responsabilitatea.

Clientii vorbesc ca si când simtomele lor ar iradia din spatiul extern … si asa
fac
si terapeutii lor. …A aparut depresia… este spus în loc de …Ma deprim si ma
întristez….
…Furia mea îmi ia ce e mai bun din mine… este spus în loc de …Ma înfurii si apoi
pretind
ca nu controlez ceea ce aleg sa simt sau sa fac…. Propozitii ca: …Un gând mi-a
trecut prin
minte… neaga ceea ce crede clientul. …Se simte ca… neaga faptul ca clientul
simte. …S-a
întâmplat… neaga autonomia clientului legata de actiune.

Unii terapeuti AT îsi trec starile eului în …se… spunând: …Hai sa ne scoatem
Copiii
la o bere…, …Adultul meu este constient ca……, sau …Parintele meu vrea sa te
ajute…. În

53
grupurile noastre, cu toate ca vedem clienti ale caror stari ale eului fac parte
din terapie,
vrem sa-si recunoasca …întregul partilor… spunând …eu….

Un client spune: …Daca nu lucrez din greu când fac ceva, nu conteaza…. Mary îi
cere sa schimbe …se… în …eu…. …Daca nu lucrez din greu, nu contez…. Imediat
începe sa
plânga amintindu-se ca baietel care …nu conta… acasa si care de aceea a lucrat
din greu în
încercarea de a fi important. Terapia sa s-a concentrat pe …Contez!…. Câteva
sedinte mai
târziu, ne-a spus despre o noua reusita si a spus: …Este chiar emotionant!…. I-
am cerut din
nou o propozitie cu …eu…. În timp ce spunea …Sunt emotionat!… a zâmbit si a
respirat
adânc. …SUNT emotionat…. …SUNT EMOTIONAT…. Schimbând …este… cu …sunt… a trait o
cu totul noua stare de putere, importanta si emotie.

Eu … Tu

Când o persoana înlocuieste …eu… cu …tu…, înlocuirea semnaleaza o schimbare a

starii eului din Copil în Parinte. Credinte, mituri, slogane familiale si
instructiuni
parentale sunt repetate în aceasta forma. …Mi-ar placea sa cunosc mai multi
oameni, dar
nu te poti grabi pur si simplu…, este spus de un tânar barbat care a acceptat
din familie
injonctiunea …Nu fi apropiat… si …Nu face…. …Ma simt minunat, dar nu te poti
astepta ca o
astfel de schimbare sa dureze…, este afirmat de o femeie a carei terapeut
dinainte a insistat
ca o schimbare rapida a personalitatii era imposibila. Noi nu cerem clientilor
sa
înlocuiasca …tu… cu …eu…, deoarece este important sa înteleaga importanta
ambelor parti
…tu… si …eu….

Eu … Noi

În terapia de familie, clientul care spune …noi… în loc de …eu… este persoana
autointitulata sa vorbeasca. Pentru ca fiecare membru al familiei sa fie
autonom,
afirmatiile legate de …noi… sunt examinate cu atentie pentru a vedea daca
reflecta
sentimentele si opiniile fiecarui membru.

Poate, Posibil

Acestea si alte cuvinte limitative necesita o clarificare din partea

terapeutului.
Deseori, când un terapeut aduce o înregistrare a unui interviu în care …s-a
simtit blocat…,
îl auzim pe client spunând …e posibil… si pe terapeut urmând aceasta pista,
pretinzând ca
clientul a spus …da….

Clientul: Cred ca e posibil ca eu … ceea ce vreau este sa am mai multi prieteni.

Terapeutul: Bine!

În schimb, raspunsul ar trebui sa fie …E posibil?… sau …Ia ambele parti … tu cel

care doresti mai multi prieteni si tu cel care nu doresti mai multi prieteni….
Prima pacaleala

54
Prima pacaleala în fiecare sedinta este deosebit de importanta deoarece, daca nu

este confruntata, întreaga sedinta poate fi dedicata pentru a pune în scena

pacaleala. Un
client a spus: „Niciodata nu fac ceea ce spun ca am sa fac„ si apoi face un
contract pentru
a se lasa de fumat. Cel aflat în formare/terapeutul a lucrat sârguincios si fara
nici un
succes 30 de minute înainte ca noi sa oprim sedinta si sa punem din nou banda cu

pacaleala: „Niciodata nu fac ceea ce spun ca am sa fac„. Terapeutul a exclamat:

„Dumnezeule, nici macar nu am auzit asta!„.

O pacaleala, transmisa în prima sedinta, poate stabili întreg cursul terapiei,

daca
nu este confruntata. Când un client îi spune unui terapeut: „Am vazut 17
terapeuti si am
auzit ca esti bun cu cazuri ca mine„ pazeste-te, cowboy, esti pe cale sa o
înhati.
Raspunsul este: „Si cum ai de gând sa ma înfrângi? „. Apoi Bob spune: „Spre
binele tau,
as dori sa te vad obtinându-ti scopurile în terapie. Daca nu te schimbi, viata
mea va
merge mai departe la fel si îmi voi aminti de tine câteva zile ca de un alt tip
care este
blocat si care poate se va schimba odata sau nu„. Apoi, daca tipul nu se
schimba, poate
ca într-o zi îsi va aminti previziunea noastra si acest lucru îi va servi când
se va decide
din nou sa faca o terapie.

Râsul spânzuratului

Oamenii râd când un comic se dovedeste a fi ignorant, naiv sau incompetent, sau
când, într-un fel oarecare, se raneste. Când clientii se amuza pe seama lor,
râsul pe care îl
smulge de la terapeut si de la membrii grupului îi reîntareste patologia si este
numit
„râsul spânzuratului„. Un tânar om de afaceri, într-un maraton cu asociatii sai,
a spus o
poveste despre avarierea barcii sale cu motor în timp ce se holba la o femeie
careia îi
cazuse sutienul peste talie. Multi participanti au râs. „Nu este amuzant ca ti-
ai avariat
vasul„. Apoi asociatii sai i-au reamintit ca spune multe istorii favorite despre
sine care
implica faptul ca îsi distruge distractia. El a refuzat sa ia în considerare
implicatiile
acestora, insistând ca povestile lui „nu înseamna nimic„. Bob i-a cerut sa faca
un
experiment: „O luna nu mai spune povesti prin care sa te distrezi în legatura cu
modul în
care îti distrugi momentele bune nici tie nici altcuiva si anunta-ne care este
rezultatul„.

Sase luni mai târziu ne-a scris: „Înca ma gândesc ca modul în care glumesc nu
înseamna nimic, dar nu îmi mai plac aceleasi glume. Chiar daca cred ca acest
lucru nu
are nici o relevanta psihologica, va informez ca m-am distrat cum nu m-am mai
distrat
niciodata în viata mea si nu am mai avut necazuri sau accidente despre care sa
glumesc„.
Prin intermediul umorului macabru pot fi identificate injonctiunile si
deciziile.
Clientii râd despre accidente când pun în scena „Aproape ma voi ucide„; când
pierd bani
aflându-se în jocul „Nu reusi„, legat de bani; când nu gândesc, sau nu cresc,
sau când nu
se comporta copilareste, când aceste injonctiuni „ decizii se aplica. De câte
ori auzim un
umor macabru, declaram: „Asta nu e amuzant pentru tine„. Cei mai multi oameni,
la
început devin iritati si insista ca râsul lor este „doar nervos„. Le cerem sa-si
dea voie sa
constientizeze faptul ca prezinta „râsul nervos„ doar în legatura cu anumite
probleme din
viata lor.

Bea a folosit deseori „râsul spânzuratului„ în timpul lucrului sau. Contractul

ei
pentru aceasta sedinta a fost sa înceteze sa se mai rataceasca în timp ce
conduce.

55
Bob: Fii în masina; ai gresit întoarcerea. Cât conduci pâna când îti dai seama
ca ai gresit

drumul?
Bea: Ei bine, îmi (chicoteste) ia ceva timp pâna când încep sa ma întreb.
Mary: Ai chicotit. Sa te ratacesti nu este chiar amuzant pentru tine.
Bea: Nu, nu este. Dar râsul meu este doar nervos.
Mary: Spui o multime de „Da, dar„ în legatura cu zâmbetul si râsul tau. Cred ca
râsul si

zâmbetul tau au un înteles. Nu stiu care este întelesul.

Bob: Da, asa e.
Bea: Oh„ . Ceea ce îmi amintesc „ asocierea pe care o fac este aceea ca atunci
când

plecam în calatorii lungi, când eram copil, când tatal meu conducea, totdeauna
se
ratacea. (chicoteste) Nici asta nu e amuzant. Nu stiu de ce chicotesc. Mama
adormea
întotdeauna în masina si apoi se trezea si eram rataciti. (Rânjeste)

Bob: Ai rânjit si ai chicotit.

Bea: (Râde în timp ce vorbeste.) Mama era foarte furioasa pe el.
Mary: Data trecuta când ai lucrat, l-ai descris lovindu-te „ fiind crud.
Banuiesc ca o

parte din tine se bucura ca el se ratacea si ca mama ta urla la el.

Bea: Hmm. Asta e interesant. Când eu „ când am fi mers în excursii, l-as fi
ajutat sa

citeasca harta. Ca si când as fi fost de partea lui.

Bob: Îl ajutai sa se rataceasca?
Bea: (Izbucnind într-un hohot de râs copilaresc.) Banuiesc ca da. Ei bine, nu am
sa ma

mai ratacesc de acum încolo!

Deseori, remarcile macabre sunt atât de amuzante încât si terapeutul râde.

Exemplele tipice sunt cele pe care le spun alcoolicii abstinenti despre
lucrurile pe care le
fac când sunt beti. Imediat ce terapeutul îsi recunoaste propriul râs ca raspuns
la umorul
patologic, poate spune: „Îmi retrag râsul. Nu voi mai râde la ceva ce nu este
amuzant
pentru tine„. Membrii grupului învata, de asemenea, sa identifice umorul
patologic, în loc
de a râde la aceste glume.

Limbajul corporal

Un client poate spune „da„ în timp ce îsi scutura capul în semn de „nu„, îsi
poate
scoate verigheta în timp ce insista ca mariajul sau este fericit, se prabuseste
pe spate în
timp ce afirma: „Vreau sa lucrez„ sau îsi tine mâinile într-o pozitie de
baricada în timp ce
vorbeste despre dorinta sa de a fi prieten cu alti membri ai grupului.

Noi nu interpretam limbajul corporal, dar în schimb îi cerem clientului sa-si

simta
corpul si sa învete ce îi spune corpul. Daca are dificultati facând asta, îi
sugeram sa-si
intensifice si sa-si exagereze postura si gesturile. Prin tratament, reîntarim
autonomia
limbajului, râsetele care sustin sanatatea si nu patologia cât si miscarile
corporale
congruente.

56
Capitolul 5
Mângâieri

Mary îsi priveste fiica, Claudia, care se joaca cu fiul ei de sapte luni, Brian.
Sunt
amândoi pe covoras, el stând lânga ea, tinând în brate o insecta colorata din
lemn. O
antena este în gura lui, cealalta se învârte nebuneste în timp ce el îsi scutura
capul.
Claudia apuca o antena cu gura si chicotesc în timp ce se rostogolesc împreuna.
Brian
scapa jucaria, o apuca de par si o priveste intens în timp ce o linge pe nas si
ea îi sufla
limba pe nari. El îsi freaca nasul de gâtul ei; ea se misca, îl saruta încet,
apoi zgomotos pe
burtica. El tipa, sughite, ea copiaza exact sughitul lui si râd amândoi. El
sughite din nou si

o iau de la capat. Apoi se îmbratiseaza în liniste.

Contactul lor este total, fascinant, neinhibat si de o frumusete pura. În
limbajul
insensibil al AT, ei schimba mângâieri pozitive neconditionate fizice si non-
verbale.
Deoarece, cei mai multi dintre noi am învatat sa inhibam oferirea si primirea
mângâierilor, o parte din terapie se ocupa de schimbarea si largirea patternului

mângâierilor.

Al: Îmi place contactul fizic, dar sunt blocat de manifestarea afectiunii în
public.
Bob: Blocat? (Bob raspunde cuvântului pasiv „blocat„.)
Al: Da.
Bob: Deci, când decizi sa te deblochezi, cu cine vrei sa ai un contact?
Al: Probabil cu orice femeie.
Mary: Asta e un mod sigur de a nu obtine nimic.
Bob: Alege una.

57
Al: (Pauza lunga) Ann. (El începe sa paseasca spre ea.)
Mary: Asteapta un minut, Al. Spune-i exact ce vrei si întreab-o daca este de
acord.
Al: Cum vrei tu.
Mary: Nu. Nu merge asa.
Al: Vreau sa fiu capabil sa ... .
Bob: Nici asa nu merge. Esti „capabil„ acum.
Al: Vreau sa merg tinându-te de mâna. Fara sa fiu constient sau jenat de asta.
Mary: Oh, Al. Daca îi ceri sa o tii de mâna, nu îi ceri sa faca ceva cu
constientizarea sau

jena ta. La naiba, vrei sa o iei de mâna, indiferent de cum te simti?

Aici sunt câteva aspecte importante legate de comentariile facute de Bob si de

Mary în legatura cu modul în care Al cere si accepta mângâierile în timpul
acestei bucati
de lucru. El subliniaza ca modul de a evita sa obtina ce-si doreste este de a-si
generaliza
cererile „Cum vrei tu (sa dai)„ la „Probabil orice femeie„. I s-a cerut sa spuna
unei
anumite femei exact ce vrea, fara a atasa conditii în legatura cu modul în care
presupune
ca se va simti când va primi ceea ce vrea. I s-a cerut sa afle daca partenerul
ales este de
acord, sa evite jocurile în care ar putea încerca sa forteze aprobarea si apoi
ar fi
dezamagit.

Al: Vrei?
Ann: Da.

Al si Ann merg încet în jurul camerei, tinându-se de mâna.

Al: Ma simt bine. Simt caldura.

Ann: Bine. Îmi face placere si sunt entuziasmata. Ma plimb si toti ceilalti pot
doar sa stea

jos si sa priveasca. Îmi place zâmbetul tau.

Al: Si mie îmi place zâmbetul tau.
Ann: Ne uitam la ceilalti si vorbim cu ei sau doar ne plimbam?

Al începe sa vorbeasca cu ceilalti si continua sa vorbeasca cu usurinta cu Ann

si
ea cu el.

Al: (Catre Mary) Am descoperit ca pot sta asa fara sa fiu jenat. Cred ca motivul
ascuns

este ... .
Mary: Ai de gând sa te bucuri de ceea ce faci sau vrei sa amesteci si motivele?
Al: (Râzând) Ma voi bucura de ceea ce fac.

Al este fericit si entuziasmat în timp ce continua contactul care a fost atât de

dificil pentru el. Înainte nu s-a atins de nimeni si facea fata celorlalti
discutând, în
principal, politica sau teorii psihologice.

58
OFERIREA MÂNGÂIERILOR

Mângâierile neconditionate sunt oferite, ca unui copil, pentru faptul ca existi.

Mângâierile neconditionate pozitive sunt verbale: „Te iubesc„; nonverbale cu

gâlgâieli,
zâmbete, gesturi; si fizice, cu atingeri, îmbratisari, dezmierdari. În mod
negativ, unui
copil poate i s-a spus, de fapt: „Nu te iubesc pentru ca existi„ prin cuvinte,
grimase si
îngrijire dureroasa sau neplacuta.

Mângâierile conditionate au legatura cu ceea ce faci nu cu ceea ce esti. Când

copilul se ridica pentru prima oara, mamele si tatii vorbesc cu el fericiti,
aplauda,
zâmbesc si îl saruta. Când se rastoarna sau plânge prea mult, poate primi
cuvinte furioase,
încruntari sau palme.

Sa înveti cum si când sa oferi mângâieri este unul dintre cele mai importante
aspecte pentru a deveni un terapeut eficient:

Reg tine cutia cu servetele în brate si îi da unei femei care plânge servetel
dupa
servetel. Cât timp ea va continua sa plânga si el va continua sa aiba monopolul
asupra cutiei cu servetele, el va fi de folos. Pe masura ce îi întinde fiecare
servetel,
zâmbeste, mângâind-o pentru lacrimile ei.

Tom este genul de salvator de pe ambulanta. Se repede spre servetele si fuge cu

ele spre victima, înainte ca ea sa fie constienta ca are nevoie de ele.

George, Consolatorul Bebelusilor Melancolici, vrea sa îmbratiseze pe oricine

plânge.

Jean îi spune lui Ronald: „Sunt atât de bucuroasa sa-ti aud sentimentele. Sunt
atât de bucuroasa ca în sfârsit te-ai alaturat grupului„.

June se adreseaza grupului: „Îmi place sa aud despre oameni, pentru ca atunci
stiu ca nu sunt singura persoana de pe glob cu probleme„.

Ned îi spune lui Frank: „Sunt nemultumit de tine. Tocmai m-am gândit ca ai vrea
sa stii. Nu-mi place atitudinea ta de a nu avea probleme. Te tine în afara
grupului„.

Toti acesti participanti, iubitori, sau nemultumiti, sau banali, dau

injonctiunile
„Nu fi bine„, sau „Nu fi fericit„ sau „Nu fi independent„. Toti, cu exceptia lui
June, suntterapeuti de grup. Îi învatam când sa ofere si când sa-si retina
mângâierile. De obicei, cel
mai bun ghid este contractul individual. Daca o persoana este învatata sa fie
dependenta,
atunci cererea de servetele este preferabila oferirii si este o modificare în
comportament
care poate fi apreciata.

Pe clientii care îsi retin lacrimile, îi apreciem când plâng prima data. Cu
plîngaciosii cronici, ne retinem când plâng si îi apreciem pentru alte calitati.
Nu permitem
nimanui sa mângâie fizic un pacient pentru a-si demonstra propriul sentiment
tipic,
negativ, stereotip. Când cel care îmbratiseaza frecvent începe sa îmbratiseze,
îi spunem
59
„Stop. Nu acum„. Apoi explicam ca mângâierile reîntaresc patologia si îl
întrebam pe
salvator daca este interesat sa descopere noi cai, mai sanatoase de a face
contacte.

Noi oferim rareori aprecieri negative verbale clientilor. Consideram ca

abordarea
de tipul: „Haideti sa-i spunem toti lui Johnny ce nu ne place la el„ este
destructiva. Când
un client are „resentimente„ fata de un alt client, nici nu-l încurajam, nici
nu-l descurajam
sa-si exprime resentimentele prima data, stiind ca probabil vine dintr-o famile
sau dintrun
grup de terapie care pretuieste „onestitatea„ atâta timp cât „onestitatea„
echivaleaza cu
atentiile negative. Daca clientul continua sa faca aprecieri negative, îl
întrebam daca i-ar
placea sa învete noi metode de aprecieri.

Nu folosim niciodata atingerile fizice negative. Nu ne place o lume în care

fiintele
umane au ca model violenta, sub pretextul încercarii de a preveni violenta.
Cerem
parintilor, profesorilor si terapeutilor, prin contract, sa nu loveasca, sa nu
chinuie, sa nu
plesneasca sau sa nu umileasca verbal niciodata un copil ... si credem ca si
adultii au
dreptul de a nu fi loviti.

June: Am o fobie. Nu-mi las picioarele sa paraseasca pamântul. (Explica ca nu va

plonja

si nu va face schi nautic.)

Bob: De ce anume ti-e frica ca s-ar putea întâmpla?
June: Nu stiu.
Bob: Vreau sa ramânem la ce anume te sperie ca s-ar putea întâmpla. Imagineaza-
ti ca

stai lânga piscina. Ce simti? Ce poveste înspaimântatoare îti spui?

June: O sa-mi zboare picioarele de sub mine. Îmi voi pierde controlul.
Bob: Si apoi?
June: Nu stiu. Sunt prea speriata. Stii, tata obisnuia sa ma însface si sa ma
tina de

picioare, spânzurata, astfel încât nu puteam atinge pamântul. O facea ca sa se

distreze.
Mary: Nu, nu din cauza asta.
Un membru al grupului: De ce
Mary: Gâdilatul, tachinatul,
în piscina
Era sadic.
spui asta, doar pentru ca el o tachina?
punerea bulgarilor de zapada sub guler, aruncarea

sau în lacuri, tinerea cuiva de glezne ... toate sunt acte demne de dispret când
sunt
aplicate fortat unor persoane mai slabe, de catre persoanele mai puternice. Sunt

violuri. Preferi sa îl numesc pe tatal tau violator?

Membrul grupului: Dar daca se juca?

Mary: Ai fost violata. Cum te simti?
June: Nu realizasem. Mama era asa de teribila, încât am crezut ca tata era
perfect. Era
dragut, cald si complet incapabil sa ma protejeze. În afara faptului de a ma
tine cu
capul în jos ... .(Plânge.) Cred ca plâng pentru micuta din mine care nu a avut
o viata
buna.

Bob: Eu nu sunt tatal tau si nu-ti voi cere sa faci nimic din ceea ce nu vrei sa
faci. Te pot

învata sa plonjezi în 10 minute. Vrei sa te învat sa plonjezi?

June: Da.
Bob: Ne întâlnim la piscina dupa prânz.

La prânz June a învatat sa plonjeze si nu a mai fost fobica. Tot grupul a

urmarit si
s-a bucurat. Dupa o astfel de mostra de lucru încununat de succes, participantii
se bucura.
În felul acesta toti învata sa ofere mângâieri pozitive pentru crestere. Într-o
luna, patru
participanti canadieni din partea franceza, se ridicau în picioare si cântau
„Bravo,

60
Bravissimo„ de fiecare data când un participant lucra cu succes. Workshop-urile
si
grupurile de terapie ofera o formare buna pentru noi cai de a oferi mângâieri,
care duc la
cresterea intimitatii.

Datorita contactului bun si apropierii dintre participanti poate aparea o

dificultate.
Ei pot decide ca prietenii lor de la workshop sunt mai interesanti si mai
distractivi decât
cei de acasa si acest lucru poate fi adevarat. Persoanele care în trecut nu au
avut parte de
mângâieri bune s-ar fi putut casatori cu o persoana care sa le ofere mângâierile
de acest
tip. Noi avem trei sugestii pentru evitarea înstrainarii între soti. Cel mai bun
plan, din
nenumarate motive, este de a veni la workshop cu sotii/sotiile. Daca acest lucru
nu se
petrece, cerem scene imaginare de acasa în timpul workshop-ului, astfel încât
participantii pot, în fantezie, sa învete noi modalitati de a-si folosi noile
talente legate de
mângâieri, pentru a initia apropierea acasa. De asemenea, în timpul workshop-
urilor,
cerem participantilor sa nu aiba experiente sexuale cu nimeni, cu exceptia
sotilor/sotiilor.
Aceasta regula descurajeaza jocurile de tip „ Rapo„*, în care participantii fac
sex pentru a
fi nefericiti, ei însisi sau ceilalti, mai târziu. De asemenea, aceasta regula
contribuie la
intimitatea nonsexuala în timpul workshop-ului.

ACCEPTAREA MÂNGÂIERILOR

Uneori, ascultându-ne prietenii, colegii si clientii, ne imaginam ca fiecare are

o
carte secreta a regulilor, mai micuta sau mai mare decât un dictionar
neabreviat, umpluta
cu toate regulile pentru respingerea mîngîierilor. Aceste reguli nu se bazeaza
pe logica: o
femeie care gateste bine poate critica modul în care gateste în momentul când
primeste un
compliment si cu toate acestea poate accepta un compliment despre o rochie
cusuta acasa,
care este destul de obisnuita. Unele femei frumoase resping aprecierea
frumusetii lor;
altele o adora. Unii accepta aprecierile neconditionate; altii pe cele
conditionate. Aceste
carti cu reguli sunt foarte bine detaliate si în mod evident, au fost scrise cu
mult timp în
urma.

Bob: Buna întelegere!

Hank: Multumesc, îi spuneam ...
Mary: L-ai auzit pe Bob spunându-ti ca ai înteles bine?
Hank: Da. Ieri, când ...
Mary: Hei, l-ai auzit?
Hank: Nu chiar, daca vrei sa stii adevarul. Am crezut ca încercati sa-mi
sustineti

încrederea în sine. (Hank continua cu subiectul despre ceea ce s-a întâmplat

ieri si
despre sotia sa.)
Bob: Cu putin timp înainte, Hank, am batut la usa ta ca sa-ti transmit mesajul
ca ai înteles

bine si o parte din tine a refuzat sa auda mesajul. O parte din tine care refuza

complimentele în legatura cu inteligenta ta.

Hank: Nu înteleg.

În acest punct ar fi anti-terapeutic pentru oricine sa „înteleaga„ pentru el. El

face o
manevra pentru a obtine aprecieri, pozitive sau negative, pentru ca nu gândeste,
pentru a
compensa aprecierea pentru gândirea sa.

. Rape = viol (n.t.)

61
Bob: Când o sa ai o idee cum este acea parte, anunta-ma.
Hank: Partea care trânteste usa? (Pauza lunga) Nu înteleg prea bine. Asta spune
aceasta

parte. Eu nu am formarea altora de aici. Ei stiu cu totii mai mult decât stiu
eu. Esti

prost. (Aici a comutat trecând de la ceea ce spunea din Copilul Adaptat la

acuzarea

din Parinte si spunând „esti„ în loc de „sunt„.) Esti... niciodata nu o sa

înveti. Te bagi

în vorba când nu esti dorit. Si nimic din ceea ce spui nu merita auzit. Uliu.
Asta e

fratele meu mai mare.

Bob: Buna întelegere.
Hank: (Râde) Îhi, de fapt, te aud. V-am aratat de doua ori în mai putin de o
jumatate de

ora, ca înteleg bine si, la dracu, cu fratele meu.

Clientii ca Hank nu sunt ajutati continuând aprecierea si reasigurarea din

parteagrupului, dupa ce au refuzat o apreciere. În grupurile ineficiente, grupul
ar încerca sa-i
schimbe opinia, presându-l sa accepte ca este perspicace. Acest grup a asteptat
pâna când
Hank si-a acceptat capacitatea de a întelege si apoi i-a sustinut schimbarea,
oferindu-i alte
exemple referitoare la creativitatea si perspicacitatea sa.

Clientii rationalizeaza mult pentru a respinge aprecierile: „Spune asta doar

pentru
a-mi sustine încrederea în sine„, „pentru a fi dragut„, „pentru a încerca sa ma
schimbe„
sau „pentru a obtine ceva de la mine„. De fapt, mai degraba îl învinovateste pe
cel care
face aprecierea decât sa o accepte, sugerând ca cel care face complimentul fie
este
mincinos, fie manipulator, fie profitor. Cerem clientilor sa recunoasca ce fac,
si sa-i
spuna celui care face complimente „Esti un mincinos„ si „Nu esti un mincinos„ si
apoi sa
vada care se potriveste.

Oamenii sunt învatati sa manânce salata bunicii, nu doar pentru ca ea sa fie

fericita, ci si pentru ca „Este întotdeauna asa de buna cu tine„. În familiile
în care se
„apuca momeala pentru mângâieri dragastoase„ în mod regulat, un copil poate
ramâne
distantat, necrezând mângâierile sau, când îi e foame de ele le poate accepta
împreuna cu
chinuri minore sau majore. Din acest motiv este important sa învatam clientii sa
ia
mângâierile si sa refuze obligatiile subiacente, care pot însoti mângâierile:
„Accept un cec
de ziua mea din partea tatei, fara a crede ca trebuie sa ascult gura spurcata a
bunicii„.
„Accept o invitatie la cina, fara sa fiu de acord sa fac sex cu tine dupa aia„.

O alta scuza uzuala pentru respingerea complimentelor este: „Daca m-ar

cunoaste cu adevarat, ar sti ca nu le merit„. O tehnica bazata pe declararea
motivelor
este de a-i cere clientului sa joace ambele parti, partea care „merita„ si
partea „care nu
merita„. „Partea care nu merita„ rareori vine cu ceva mai semnificativ decât
„Când eram
mica eram o fetita rea pentru ca ...„.

Unii clienti, printre care multi delincventi, poarta o armura invizibila pentru
a se
feri de aprecieri. Cei de la Autoritatea Tutelara a Tinerilor din California
numesc asta „a
te trata cu fundul„. Daca un client te „trateaza cu fundul„, asta înseamna ca
nimic din
ceea ce spui nu va avea impact asupra lui, cu toate ca poate pretinde ca te
asculta si poate
chiar raspunde într-un fel care poate parea potrivit. Aceasta este o tactica
salvatoare
pentru cei aflati în institutii penale, spitale pentru saraci cu boli psihice si
case sau
cartiere unde orice semn de raspuns afectiv poate aduce ranire sau moarte.
Tinerii negri
sau de origine mexicana au jucat multi ani versiuni ale unui joc verbal de
insultare
reciproca (Dirty Dozen), insultându-se pentru a învata sa nu-si arate
sentimentele în fata

62
oricarei provocari. Acesta este un antrenament pentru a se descurca în
societatea albilor si
în cartierele sarace.

Terapeutii care nu înteleg tehnica „tratarii cu fundul„ se pot angaja cu astfel

de
clienti într-un lucru lipsit de rezultate. În schimb, terapeutul poate
recunoaste refuzul
complimentelor si complimenteaza persoana pentru folosirea acestei metode în
scopul
sigurantei personale. Poate cere clientilor un contract în care acestia sa îi
spuna când „nu
îl trateaza cu fundul„, asigurând clientul, de asemenea, ca se asteapta ca
acesta va încerca
sa-l pacaleasca ca sa îl testeze. Unul dintre scopurile terapiei este acela ca
clientul sa
învete sa fie chibzuit în modul în care foloseste respingerea aprecierilor.

CAUTAREA MÂNGÂIERILOR

Noi îi învatam pe clienti sa ceara mângâierile pe care le vor, în loc de a

astepta si
a spera ca cele bune vor sosi. Multi oameni cred ca este nepoliticos sa ceri si
ca a cere
diminueaza oarecum valoarea mângâierii. Fiul si fiicele lui Mary stiu ca este
responsabilitatea lor sa reaminteasca altora când se apropie ziua lor si sa
ceara cadourile
pe care si le doresc sau sa ceara sa fie „surprinsi„. În unele familii, nimanui
nu i se
reaminteste acest lucru si apoi se trimit mesaje de învinovatire celor care
uita.

Al, cel care a mers tinându-se de mâna cu Ann, era dispus sa accepte „ceea ce
esti
dispus sa dai„ de la „oricine„. Cu o astfel de afirmatie el ar fi putut primi
mângâieri chiar
mai bune decât o prindere de mâna, dar ar fi ramas o victima care lasa altora
initiativa.

Uneori, noi suntem cei care alegem clientul. Facem acest lucru când simtim ca o
anumita mângâiere este mai importanta decât problema cererii sau a lipsei de
cerere.

Mary: Spune-i tatalui tau ce vrei de la el.

Kay: Vreau sa spui ca pot fi eu si ca pot face cum vreau eu.
Mary: Spune-i ce vrei de fapt.
Kay: (Pauza lunga). Cred ca vreau sa-i spun sa accepte „
Mary: Te aud vorbind foarte repede. Fugind foarte repede. Ai alergat repede „
internate

„ medicina, mereu descurcându-te atât de bine .. . Nu aud pe cineva spunându-ti

„Te

iubesc„.
Kay: (Îsi scutura capul în timp ce începe sa plânga.)
Mary: Si ai renuntat sa ceri.
Bob: Si ai continuat sa alergi ca sa-ti eviti tristetea.
Kay: Nu era nici o posibilitate, nici o posibilitate ca sa fi spus: „Esti
draguta„. Nici o

posibilitate.
Bob: Asta e trist. Ca nu era nimeni.
Mary: Aveai nevoie de pretuire si aveai nevoie de atingere. Ai vrea pe cineva
care sa fie

ca un tata pentru tine? Ai permite acest lucru aici?

Kay: (Pauza lunga) Vrei sa repeti?
Mary: Cred ca ai nevoie de cineva care sa se comporte ca un tata cu tine. Ai
fost o fetita

singura, care a muncit din greu, neînteleasa.

Kay: (Alta pauza lunga)
Bob: Ce faci?
Kay: Ma gândeam: „Mai bine o fac singura„, stiind ca asta este povestea vietii
mele.

Gasesc asta foarte dificil. Nu-mi place ideea ca caut un tata.

63
Mary: Nu te-am acuzat de asta. Spuneam chiar opusul. Simteam ca ai avut nevoie
de un

tata mult timp.

Kay: Bine. Cred ca îmi place asta.
Mary: Vrei sa alegi pe cineva?
Kay: Bob, te implici în asta?
Bob: Vino încoace. (O prinde, o îmbratiseaza si ea îsi îngroapa fata la pieptul
lui,

plângând în hohote. Bob lacrimeaza, de asemenea, si ramân asa pentru un timp.)

Kay: Multumesc.
Bob: A fost o placere. O placere reala. Esti oricând binevenita.
Un membru al grupului: Kay, esti asa de draguta si de delicata.

Kay zâmbeste, se lasa pe scaun. Fata ei nu mai este încordata si continua sa

zâmbeasca.

În aceasta scena, tehnica noastra a fost exact opusul celei descrise în lucrul
cu Al.
Kay, un medic de succes, care are grija de oricine în afara de ea, avea nevoie
sa accepte
oferta fara cerere. Cererea ei pe jumatate: „Bob, te implici în asta?„ a fost
suficienta. De
fapt, a spus „Vreau ca Bob sa ma strânga în brate si vreau sa plâng pe umarul
lui „„,
dar cuvintele folosite de ea aratau ca este dispusa sa se relaxeze si sa nu
programeze ceea
ce ar fi primit. Acesta este dificultatea de a învata terapie. Lucrul cu
clientii, pentru ca ei
sa învete sa dea si sa primeasca, necesita din partea terapeutului un diagnostic
exact,
respect pentru diferente si libertatea personala de a face contact în moduri
diferite.

MÂNGÂIERI PE CARE TI LE OFERI SINGUR

„Ma sarbatoresc singur si îmi cânt de unul singur„ nu a fost popular de ziua lui

Walt Whitman si înca nu este considerat chiar dragut, în ciuda miscarilor de

opozitie de
tipul Emanciparii Femeilor si Negrul este Frumos. Workshop-urile si maratonurile

noastre încep cu un moment de liniste, când cerem participantilor sa se

gândeasca la
„ceea ce le place despre sine„. Facem asta pentru a contracara credinta ca
psihoterapia
consta, în principal, din forarea patologiei si expunerea acelor secrete pe care
clientii le
considera rele sau bolnave. Ne centram pe cresterea puterii pe care clientul
deja stie ca o
are si pe crearea unui mediu în care clientul devine constient de puteri noi si
actuale
negate. Indiferent de contractul terapeutic, clientul îl va împlini mai usor
iubindu-se
decât urându-se.

Jack Dusay a imaginat egograma pentru a servi ca profil de personalitate, usor

de
înteles, care poate fi desenata ca urmare a impresiei generale pe care o are
oricine despre

o persoana pe care o cunoaste. Arata persoanei modul în care este perceputa. În

Figura
5.1, putem vedea egograma unui terapeut grijuliu „tipic„.
64
Un terapeut grijuliu
Fig. 5.1

În Figura 5.2 observam egograma unui terapeut intelectual „tipic„. În aceste

profile exista un Parinte Critic foarte mic, cu toate ca la terapeutul
intelectual este usor
mai mare, comparativ cu cel grijuliu. Parintele Grijuliu este mai mare în primul
caz si
moderat în cel de-al doilea. Functia Adultului este moderata în primul caz si
mare în cel
de-al doilea. Copilul Liber este exprimat rareori în ambele cazuri, de aceea
terapeutii sunt
uimiti auzindu-ne vorbind si tratând în timp ce râdem si ne amuzam. Copilul
Adaptat este
moderat în ambele cazuri.

Un terapeut intelectual
Fig. 5.2

65
Acestea sunt profilele pe care le vede lumea. Descoperim mereu ca profilele
interne ale acestor terapeuti difera semnificativ de cele pe care le prezinta
lumii (vezi
Figura 5.3). Aceasta diagrama interna, ascunsa fata de ceilalti, este observata
când
terapeutul este client. Se arata înstrainat de Copilul Liber si are putina grija
de sine si
putina stima de sine. În locul aprecierilor pozitive, îsi ofera hartuire si
persecutie,
cerându-si un nivel de perfectiune pe care nici nu ar visa sa îl impuna
clientilor sai.
Pentru acesti terapeuti contractul major este sa se vada pe sine demni de iubire
si sa
descopere cai de a se iubi pe sine.

Primul pas pentru un terapeut-client este de a recunoaste exact ce îsi spune

când
se persecuta. „Esti tâmpit„. „Nu pari capabil sa ajuti pe nimeni!„. „De ce se
descurca
John mai bine cu acest pacient decât mine, face parte doar din personalul
auxiliar!„.
Urmatorul pas este de a-si asuma persecutarea, admitând ca aceasta persecutare
nu
reprezinta „benzi în cap„, sau „parintii porci„ sau un „capcaun„ sau orice
altceva aflat în
afara controlului sau. „Folosesc aceste cuvinte ca sa ma persecut„. Apoi
clientul poate
merge înapoi, în scenele timpurii, pentru a recunoaste cine a spus prima oara
cuvintele si
pentru a lua o noua decizie si anume ca acele cuvinte nu mai sunt de ajutor sau
aplicabile.

Dupa asta, exista tehnici amuzante pentru a opri persecutia de sine. O persoana
îsi
poate ridiculiza persecutia prin exagerare, punând-o pe muzica si cântând cu
cuvinte,
transformând cuvintele în bolboroseala sau punând în scena persecutia într-o
forma
exagerata, nonverbala. Clientii folosesc aceste tehnici în grup. De exemplu,
unul dintre
psihologii nostri favoriti a petrecut doua zile în timpul unui workshop de patru
saptamâni,
cântându-si propria persecutie pe arii celebre. A început cu: „E bine pentru
moment, dar
se vor plictisi de tine repede, nenorocitule„ cu o voce baritonala foarte
frumoasa.

Egograma interna a terapeutilor autocritici

Fig. 5.3

Altii folosesc preferata lui Bob: „Când esti pe cale de a te persecuta, mai bine

creaza-ti o fantezie sexuala„. Altii fac o constientizare continua, devenind

deschisi la tot
ceea ce vad, simt, gusta sau aud acum.

John Howard ne-a oferit o tehnica interesanta pentru a opri persecutia.

66
John Howard: Data urmatoare când îti dai o apreciere negativa, ridica-te si
cere-ti

scuze!
Clientul: Nu înteleg.
John: Asa. (Se ridica) Îmi cer scuze fata de mine. Îmi pare rau ca tocmai am
spus ca sunt

un prost. Îmi cer scuze pentru tot ceea ce am spus. Nu tratez pe nimeni
altcineva asa
de rau cum ma tratez pe mine si nu ar trebui sa ma tratez asa. Sunt cu adevarat
un tip
dragut.

Clientul: Asta vrei sa fac când ma critic?

John: Exact.

Noi dam sarcini ca: „În noaptea asta, înainte de a dormi, misca-ti degetele de
la
picioare pâna când devii constient de faptul ca degetele tale de la picioare
sunt
interesante si demne de iubit. Apoi spune: Degetelor, va iubesc! Apoi misca-ti
gleznele si
tot asa. Fa asta pentru întregul tau corp si apoi, daca vrei, spune-ne cum a
fost„.

Uneori folosim un exercitiu pentru tot grupul: „Priveste pe fereastra si

observa„.
Le dam un minut sau doua, apoi le cerem sa ne spuna ce au vazut. De obicei,
membrii
grupului vad muntii, dealurile, copacii, florile, pasarile si vitele. Uneori
soimii planeaza si
câmpurile sunt portocalii, cu maci. Apoi spunem: „Acum imagineaza-ti ca esti
într-o
camera cu oglinzi. Ti-ai scos hainele si te uiti la tine. Ce vezi?„. Prea des
descriu rusine
„ nedorit de grasi, funduri si sâni cazuti, riduri si probleme de postura. Noi
spunem:
„Priveste din nou imaginea, de data asta prin ochii care se uita la tine.
Priveste
învinuirile pe care le-ai rostit„. În final, spunem: „Fii în camera cu oglinzi
si de data
asta uita-te la tine în felul în care ai privit imaginea. Vezi ce frumoasa e„.

Pentru clientii care nu îsi amintesc sa fi avut parinti iubitori, am proiectat

un
exercitiu în care le cerem sa-si imagineze ca ei sunt parintii iubitori pe care
i-au cautat
întotdeauna:

Abe: Simt o mare tristete când altii se afla în scene triste, mai ales când erau
baietei. Nu
stiu ce sa fac cu asta.
Mary: Care e banuiala ta? Nu e necesar sa stii ce sa faci cu asta. (Spus pentru
ca Abe este
un perfectionist.)
Abe: Ei bine „ cu tatal meu nu m-am simtit niciodata apropiat. Cred ca, de fapt,
el nu a
avut loc pentru mine în viata lui.

(Abe a lucrat deja asupra aspectelor din viata lui, asa ca Mary decide sa nu se
întoarca la scenele cu tatal sau.)
Mary: Uite ce. Nascoceste-ti un nou tata.
Abe: Ce?
Mary: Stai în picioare si vorbeste cu Abe. Fii tipul de tata pe care îl doresti
acum.
Abe: (Se ridica) El „ eu „ ah „ . Îmi pasa de felul în care te simti. Nu sunt
furios pe

tine. Nu ma uit întotdeauna sa vad ce este în neregula cu ceea ce faci. Îmi

place ce
faci. Esti cu adevarat un ofiter responsabil cu eliberarile conditionate foarte
grijuliu.
Si te descurci bine. (Se întoarce catre Mary si Bob) E jenant.

Bob: Continua, esti un tata nou grozav.

67
Abe: Ma intereseaza sa stiu ce te intereseaza. Aud ce vrei sa faci si sunt de
acord. Si când
începi sa te lasi doborât îti spun sa termini. Asta e singura data când te voi
critica. Eu
„ . Te plac. Asta e. Te plac. (Începe sa plânga si se aseaza înapoi pe scaunul
lui.)

Bob: Vrei sa fii din nou tatal si sa îi spui lui Abe ce îti place la el?

Abe: (Ridicându-se) Cred ca esti foarte amuzant.

Mary: Tata, în timp ce spui asta, te retragi si îti pui mâinile în buzunare.

Bob: Cum îti poti folosi mâinile sa spui ce spun cuvintele?

Abe: (Mimând ca se îmbratiseaza.) Cred ca esti dragut. Te-am dorit întotdeauna.

(Plânge)
Te plac. Nu doar te plac, te iubesc. (Se întoarce la locul lui.) Nu am stiut cât
de mult
mi-am dorit-o. Cât am sperat ca într-o zi, daca voi deveni suficient de bun „ ma
voi
simti puternic. Ma voi simti iubit.

Mary: Bine. Si vei continua sa te tratezi asa? Sa ai grija de tine, sa te

iubesti?

Abe: Da. Sunt foarte satisfacut.

Mai târziu, Abe a povestit: „Am realizat ca ceea ce am facut are si un alt
aspect.

Am un fiu. Îl voi trata si pe el în felul în care doream sa fiu tratat eu. O voi
face pentru

amândoi„.
În acest punct, egograma interna a lui Abe s-a modificat din Figura 5.4 în
Figura

5.5.
Când clientul comuta din autohartuire în grija fata de sine, învata sa se
bucure.
Aduce împreuna oferirea mângâierilor si mângâierile pe care si le ofera singur
si devine
deosebit de constient de propria capacitate de a fi iubit. „Sunt singurul din
mine care va
exista întotdeauna„. Acesta este baza filozofica a afirmatiei „Eu sunt OK„ din
analiza
tranzactionala.

Egograma interna a lui Abe

Fig. 5.4

68
Egograma interna a lui Abe dupa ce a avut grija de el ca un parinte.
Impresia sotilor Goulding.
Fig. 5.5

Capitolul 6
Sentimente

Nefericirea si cautarea fericirii sunt universale. Clientii angajeaza terapeuti,

în
primul rând pentru ca nu sunt fericiti. Terapeutii angajeaza alti terapeuti
pentru acelasi
motiv. Oamenii se casatoresc, divorteaza, au sau nu copii, cumpara sau
economisesc,
lucreaza din greu, accepta sau resping religii, toate în speranta ca ceva le va
aduce
fericirea. Unii tânjesc dupa fericire acum, în timp ce altii sunt dispusi sa
suporte
nefericirea, daca pot fi asigurati ca în viitor, cândva, fie în aceasta viata,
fie în viata
urmatoare, vor fi în sfârsit, fericiti.

Lucrând cu persoane cu diferite nationalitati si culturi, am observat ca fiecare

crede ca grupul sau este mai putin fericit. Unii chiar îsi fac un titlu de
mândrie din
nefericire, cum ar fi albii cu prejudecati, care îi acuza pe negri ca sunt mai
fericiti si
echivaleaza acest lucru cu a fi copilarosi, ignoranti sau inferiori din punct de
vederemoral. În familiile musulmane mesajul este: „Nu te simti prea bine! Daca
te simti prea
bine, sigur pacatuiesti„. Acest mesaj este transmis când un copil este surprins
în timpuljocurilor sale sexuale sau chiar si atunci când râde, în loc de a
munci. În famiile evreiesti
auzim mesajul: „Nu te simti prea bine, pentru ca se va întâmpla ceva rau„.

O psiholoaga din Israel a învatat sa faca pluta în piscina noastra. Când nu i-a
mai
fost frica si se bucura de realizarea ei, râzând încântata.....deodata, a fugit
din piscina,
plângând în hohote. Bob s-a dus dupa ea si a întrebat-o: „Ce e în neregula?„. Ea
a
raspuns ca si-a amintit brusc de nepotul ei, care a murit în razboi. Bob a
întrebat-o de ce
s-a gândit la nepotul ei chiar în momentul când se simtea bucuroasa. Zâmbind
timid, a

69
spus: „Cred ca stiu. Când a fost ucis, eram la o conferinta în Danemarca si ma
simteam
minunat. Ca si acum. Suna stupid, dar îmi e frica. Mi-e frica ca daca sunt prea
fericita,
se va întâmpla ceva în Israel„. Prin magia copilariei, proteja Israelul cu
lacrimile ei.

Copii nu se nasc pentru a fi fericiti sau nefericiti. Factorii interni sau

externi
determina perioadele lor de bine sau de suferinta. În timpul acestei perioade,
injonctiunea
„Nu fi fericit„ este data de boala, neglijare, lipsuri sau abuz, dar de când
cultura noastra
pune accent pe dragostea parinti-bebelus, cei mai multi bebelusi sunt iubiti.
Lumea
gângureste catre ei si ei imita fericirea pe care o vad.

Toate acestea se pot schimba înfiorator de brusc în timpul etapei în care

copilul
începe sa mearga, când parintii definesc mica persoana ca fiind „copil„ si nu
„bebelus„,
ceea ce înseamna ca cineva trebuie sa fie pedepsit. Copilul se joaca cu organele
sale
genitale, sparge vase, exprima o furie trecatoare si, fara avertisment, este
pedepsit. Se tipa
la el, este strâns sau plesnit. Persoanele pe care le iubeste si de care are
nevoie au devenit,
pentru un moment, monstri. Aceasta „i se întâmpla„, „a venit din senin„ si „îl
face sa se
simta speriat sau trist„. Toate cuvintele pe care adultii le folosesc pentru a
nega
autonomia sunt realitati pentru copilul neautonom. Fara cuvinte, copilul decide
„din
strafunduri„ sa nu fie fericit pentru a împiedica pe viitor astfel de dureri. Pe
masura ce
copilul creste îsi poate aminti doar trauma, uitând lectia pe care se presupune
ca trebuia
sa o dea trauma. „Îmi amintesc ca tata ma batea... . Nu îmi amintesc de ce„.
Poate
reprima si teama, pastrând-o doar în muschi. Nu are idee de ce se împotriveste
bucuriei si
sentimentelor sexuale, sau de ce suspina când râde.

Noi credem ca copiii continua sa fie fericiti, în ciuda educatiei parentale

ocazional
destructive, daca parintii îi învata fericirea prin exemplu. Bebelusii si copii
au nevoie de
cineva de la care sa învete fericirea si de cineva cu care sa fie fericiti. Daca
parintii lor
sunt prinsi în nefericirea lor, nefericirea este modelul casei. Noi folosim un
exercitiu
pentru a mari întelegerea modului în care patternul familial referitor la
mângâieri
reîntareste fericirea sau nefericirea:

„Fii mic si vezi casa în care ai trait. Pune-i pe toti cei din familia ta în
casa. Tu
esti afara. Alergi în casa, le spui si le arati cum te simti.

Prima oara, ai cazut si te-ai julit la genunchi. O picatura de sânge ti se

prelinge
pe picior. Chiar daca nu ai fi facut asta niciodata, alearga în casa plângând în
hohote
pentru ca genunchiul tau este ranit. Arata-le picatura de sânge. Acum priveste
expresia
de pe fata fiecarei persoane. Cum se simt? Ce îti spun ... si ce îsi spun între
ei? Ce fac cu
tine? Cu genunchiul tau? Data viitoare când te vei rani la genunchi, ce crezi ca
vor simti
... spune ... face?„

Noi repetam exercitiul, folosind emotii diferite.

„Fugi în casa, plângând. Esti foarte trist, pentru ca ti-ai pierdut sarpele
favorit„.

„Esti furios, tipi, faci o criza de nervi; un baiat mai mare ti-a luat
prajitura„.

„Esti la fel de furios ca mai înainte. De data asta esti furios pe mama. A uitat
sati
puna prajituri în cutia pentru prânz„.

70
„Alergi în casa si esti foarte speriat. Ti s-a parut ca ai vazut un animal mare
în
spatele copacului„.

„Spui ca esti geloasa pe fata din vecini pentru ca a primit o coarda si ca vrei
si tu
una la fel„.

„Le soptesti ca îti e rusine. Ceva teribil s-a întâmplat. Ti-ai udat pantalonii
si
copii mai mari au râs de tine„.

„Alergi râzând si chicotind. Esti foarte fericit pentru ca ai luat o nota mare
pe
lucrarea de la scoala„.

„Alergi chicotind fericit si nu stii de ce. Doar ca îti vine sa chicotesti„.

Cei mai multi clienti înca îsi reprima sentimentele care erau inacceptabile în
casa
copilariei lor. Ei folosesc, ca substitut pentru fericire, sentimente care erau
recompensate
sau permise. Si unii dintre ei, din fericire descopera facând exercitiul, ca
fericirea lor era
împartasita. De obicei, acesti clienti stiu cum sa fie fericiti.

Parintii prezinta un model si îsi învata copiii anumite sentimente pentru a fi

nefericiti. Un fiu poate fi încurajat sa fie furios când toata familia râde si
îsi spun ca
„aschia nu sare departe de trunchi„, atunci când el face o criza de nervi. Când
mama
foloseste tristetea pentru a manipula familia sau pentru a se împiedica sa
gândeasca
autonom, fiica poate creste si poate deveni o replica plângacioasa, sau poate
deveni o
îngrijitoare trista a mamelor din lumea întreaga, pe care încearca sa le faca
fericite.

În cultura noastra, de la barbati se asteapta sa „vina acasa istoviti„ dupa „o

zi grea
de lucru„, chiar daca ziua lor consta doar în a sta în spatele unui birou. Ei au
copiat
„istovirea„ de la tatii lor; care la rândul lor si-au copiat tatii, care si ei
si-au copiat tatii
care se istoveau taind paduri si cultivând pamântul fara ajutorul catârilor.

Odata ce un copil a învatat ce tip de nefericire sa arate, va folosi acest

sentiment
parazit pentru a-i manipula pe ceilalti:

Mary: Poate ca presând si fiind furioasa era important ... acest lucru îti
servea când erai
mica?

Marta: O, da. Obtineam o gramada de lucruri pe care le doream. Dumnezeu stie,

era
aproape singura modalitate de a obtine ceea ce doream. Nu puteam pur si simplu
sa
cer si sa primesc ceea ce doream. Pentru orice trebuia sa te lupti. Mama devenea

agitata, dar daca îmi doream ceva foarte mult, cum ar fi sa merg la petreceri
aniversare ... si, Doamne, când am fost suficient de mare pentru a învata sa
conduc!
Jur pe Dumnezeu, am facut istericale sase luni!

Bob: Deci, de data asta te uiti acum dupa oameni ca sa le spui „Nu„. Ca sa îti
mentii
vechea furie si sa continui sa îi presezi pe oameni. Ei bine, poti sa stii, de
asemenea,
ca poti sa faci istericale toata luna si tot nu îmi voi schimba regulile
referitoare la
interzicerea fumatului în dormitor.

Daca un copil arata suficienta nefericire, el poate, ca si Marta sa ajunga sa

conduca masina familiei. Poate sa-si convinga parintii sa stea acasa, sa
înceteze certurile

71
si chiar sa se împace, dupa divort. Desi cei mai multi copii nu produc un impact
asa de
mare fiind nefericiti, ei continua sa fantasmeze ca daca vor fi suficient de
nefericiti, îsi
vor schimba parintii, sau cel putin îi vor face sa se simta vinovati.

Parintii de 80 de ani si fiii sau fiicele lor de 50 de ani, continua sa

foloseasca
nefericirea în încercarea de a se schimba unii pe altii. Ei continua, de
asemenea, sa
staruie asupra trecutului, ca si cum ar putea cumva sa-l schimbe, daca se simt
suficient de
rau azi. Nici unuia dintre noi nu ar trebui sa îi pese despre cum a fost
copilaria noastra,
odata ce am devenit adulti. Si totusi, clientii se pot mentine blocati ani de
zile, plângând
dupa ceva ce nu poate fi schimbat. Dorinta magica de a schimba trecutul este
folosita
pentru a trezi nefericirea, în prezent.

Copilul învata ca daca se simte suficient de rau este scutit de a face ceva ce
nu
vrea sa faca. Daca tatal vine acasa istovit, nu trebuie sa repare masina de
spalat, sa se
joace cu copii, sau sa vorbeasca cu sotia sa. Sotia nefericita este scutita de a
gati cina si
este dusa sa manânce în oras. Psihiatrul care amâna, descris în capitolul
anterior, nu
trebuia sa-si scrie articolul, atâta timp cât se simtea vinovat în legatura cu
faptul ca nu
scria.

Acceptând injonctiunile de tipul „Nu fi fericit„, clientii nostri au copiat

nefericirea
parintilor lor, au primit mângâieri pentru nefericire, au învatat exact ce tip
de nefericire sa
simta, au descoperit ca îi pot manipula pe ceilalti si se simt justificati cu
aceste
sentimente ... si, în final, nefericirea devine obisnuinta.

Jane: Nu stiu daca merita efortul. Sa ma întorc la lucru. Îmi place sa muncesc,
tu stii. Pur

si simplu urasc certurile.

Mary: Cine erau certaretii si cine erau certatii în familia ta?
Jane: Ei bine, când ... daca ma întorc la lucru, copiii trebuie sa se adapteze.
Nu pot sa fac

totul ... . Nu pot sa fac asa cum sunt lucrurile acum.

Mary: Priveste-i ca si când ar fi în fata ta si spune-le.
Jane: (Alternând între furie si îmbufnare trista le spune toate treburile pe
care asteapta ca

ei sa le preia, pentru a o elibera astfel încât ea sa poata lucra în afara

casei.)
Mary: Nu înteleg. Câti bani în plus veti avea pentru gospodarie, daca si când te
vei
întoarce la lucru?
Jane: Voi avea cheltuieli. Dupa cheltuieli si taxe, estimez aproximativ 800 de
dolari pe
luna.
Mary: Atunci de ce naiba nu te gândesti sa folosesti banii ca sa cumperi o casa
curata si
mâncare gatita?

Mary stie de ce. Jane a fost învatata de mica sa nu fie fericita. Este adevarat
ca la
început a fost „facuta nefericita„ de o mama furioasa. Jane plângea deoarece era
o fetita
nefericita, prinsa în capcana într-o casa nefericita. Deoarece credea ca a fi
mama
înseamna sa fii nefericita si sa fii un acuzator furios, a crescut devenind o
femeie care
alterna între un parinte furios si un copil plângacios. Daca ar renunta la a mai
fi nefericita
pentru ca sta acasa, atunci când doreste sa lucreze si la a-si blama copiii
pentru situatia în
care se afla ea, ar fi „în pericol„ de a obtine ceea ce îsi doreste cel mai mult
si ceea ce a
simtit cel mai putin: fericirea.

April, ca si June nu are nici un motiv actual pentru a fi nefericita. Participa

la un
workshop în casa noastra numita Mt. Madonna, unde are împrejurimi încântatoare,

72
mâncare si compania unora dintre cei mai interesanti oameni pe care si-i poate
imaginacineva. În loc sa se bucure, luni dimineata declara ca a avut cel mai
„teribil weekend„ si
ca este „dezgustata de ea ... pentru ca si-a stricat weekend-ul„.

Mary: OK. Ia duminica. Si povesteste ziua asa cum ai trait-o.

April: Nu am obtinut nimic. Am început sa scriu si m-am oprit. Am iesit sa înot,

dar am
crezut ca nu am timp sa înot, deoarece nu am facut alte lucruri. (Vorbeste
rapid, cu un
ton furios, taios si suspina frecvent.) Asa ca am înotat una sau doua lungimi de
bazin,
am iesit mustrându-ma si am decis ca mi-ar placea sa fac un contract despre
mângâieri. M-am oprit si am uitat de asta. Si, de asemenea, am tinut sa folosesc

timpul pentru a asculta din nou înregistrarile cu mine ... si nu am facut-o. La

sfârsitul
zilei, m-am simtit extenuata si complet dezgustata de mine însami.

Am lucrat aproximativ 20 de minute, fara sa ajungem nicaieri. April nu stie ce

vrea sa schimbe, nu stie cum a ajuns asa de nefericita si îsi foloseste energia,
în mod
prioritar, pentru a se hartui.

Mary: Hei, ce parere ai sa faci ceva diferit? Sa te prefaci ca esti cea mai
fericita persoana
pe care ai întâlnit-o. Si povesteste din nou despre duminica ... la timpul
prezent ...
dintr-o pozitie mai fericita. Povesteste exact ce ai facut tu.

April: (Se opreste scurt, cere sa-i fie repetate instructiunile si apoi începe.)
OK. Ei bine,
de fapt ... m-am dus sa iau o carte de gestalt si am început sa o citesc si am
citit ... dar
am decis ca nu vreau sa o citesc ... . (Chicoteste) Este o carte foarte
plictisitoare
pentru duminica ... . Asa ca brusc m-am dus si m-am plimbat prin jur. Sunt cu
cineva
si avem o discutie foarte placuta. Si apoi i-am vazut pe toti înotând si am
realizat ca
mi-e cald, asa ca am sarit în piscina si m-am simtit cu adevarat bine. (Râde)
Asa ca
am tot înotat si apoi mi-am spus, a, cred ca voi mai face ceva. Aici sunt atâtea
de
facut. Si este dragut aici când toti sunt plecati si câtiva dintre noi, cei
ramasi, avem
totul numai pentru noi. Asa ca orice am face e bine. Si ... am uitat de
înregistrare ...
pacat ... .

Bob: Ce noroc pe mine ca am uitat de înregistrare si nu mi-am stricat ziua

ascultând
lucruri plictisitoare.

April: Ai dreptate! Daca ar fi trebuit sa stau în camera aia, singura, fara

nimeni cu care savorbesc si eu ... toate lucrurile nenorocite pe care le-as fi
facut. În schimb, am avut o
zi minunata, cu un grup de oameni care sunt teribil de draguti.

Membrii grupului: (Râsete si bucurie)

April: Sunt incredibila ... sunt complet incredibila. Am petrecut un timp

minunat si m-am
facut sa ma simt rau cea mai mare parte a timpului. M-am simtit minunat. Ramân
la
asta. (Râde, îsi scutura capul ca si când nu îi vine sa creada.)

Suntem bucurosi ca a înteles. Începând din saptamâna care a urmat, a încetat sa

se
autoflageleze si a avut parte de momente extraordinare. A început sa mearga
într-un mod
nou, tineresc, primavaratec si sa vorbeasca animat.

Telul nostru în terapie este ca clientii nostri sa simta sentimentele pe care

le-au
îngropat demult si apoi sa foloseasca toate sentimentele ca stimul pentru
gândire si
actiune. Credinta noastra este aceea ca clientii doresc sa fie fericiti si ca,
de aceea, doresc

73
sa petreaca cât mai putin timp posibil în suferinta. Pentru a face asta au
nevoie sa renunte
la sentimentele cronice, stereotipe de nefericire, pe care le numim sentimente
parazite.

FURIA

Ne amintim cu placere un barbat inteligent si furios dintr-unul din workshop-

urile
noastre de la New York. Bill credea în dreptatea furiei sale si provoca pe
oricine la
controversa. Era furios pe guvern, pe fosta sotie si în acel moment era furios
în mod
special în legatura cu teoria noastra ca oamenii sunt responsabili pentru
sentimentele lor.
Când Bill a spus asta, Mary a cazut pe podea prefacându-se ca plânge.
„Dumnezeule, ai
dreptate. Uite cum m-ai facut sa ma simt!„. El a râs si tot restul zilei a fost
mai putin
certaret.

A doua zi a explicat ca a fost dintotdeauna furios si noi am fost de acord ca

asa îsi
aminteste el. Se afla într-un impas de gradul trei, deoarece îsi percepea furia
ca pe ceva
achizitionat genetic si ca pe ceva care facea parte integranta din el. Am spus:
„Unde
locuiai când erai mic?„. „Brooklyn„.„OK, mergi la usa de la intrare si vezi ce
se
întâmpla. Din ce cauza esti furios?„. A descoperit ca atunci nu era atât de
furios ca acum.
Era speriat de furia pe care o manifestau parintii si rudele sale. „Sunt
imposibili ... niste
oameni absolut teribili, teribili. Arunca cu supa unii în altii, înjura, mereu
al naibii de
furiosi ...„. Bill a lucrat într-o scena timpurie si s-a separat de furia
familiei.

În cea de-a treia dimineata, Bill a spus: „Este o nebunie ce s-a întâmplat cu
mine
venind încoace. Conduceam pe acelasi drum pe care merg de obicei si traficul era
la fel
de rau ca întotdeauna. Si mi-am spus ca nu trebuie sa fiu furios din cauza
blestematului
de trafic. Si apoi am vazut politistul si mi-am spus ca nu trebuie sa fiu furios
din cauza
blestematului de politist. Si, dintr-o data, s-a petrecut un lucru incredibil.
Am vazut un
cal alb pe un deal verde.Trebuie sa-l fi vazut de mii de ori pâna atunci ... si
nu l-am vazut
niciodata pâna în acea dimineata. Si, dintr-o data, m-am simtit bine vazând tot
felul de
lucruri pe care nu le-am vazut înainte„. În acea saptamâna a mai lucrat ceva
pentru a-si
întari noua decizie de a avea o viata fericita si de a se bucura. Este un barbat
extrem de
rafinat si îi dorim sa aiba parte de multi ani în care sa se bucure de cai albi,
de dealuri
verzi si de el.

Când ai de-a face cu un client furios, primul pas este sa îl asisti în separarea

sentimentului de comportament, astfel încât, indiferent de provocare sa nu îsi

dea drumul
furiei în asa fel încât sa se raneasca pe el sau pe oricine altcineva. „Pot fi
cât de furios
aleg sa fiu si tot pot sa-mi aleg comportamentul„. O persoana furioasa, care se
exprima
prin gesturi, poate sa se bucure gasind comportamente furioase care nu ranesc,
cum ar fi
izbirea cu vreascuri de lemn sau aruncarea cu oua în copaci.

Pasul urmator este sa recunoasca ca poate gândi si simti în acelasi timp si ca

poate
continua sa gândeasca, chiar daca are sentimente puternice în acest timp.

Mary: OK, aud ca esti furios pe seful tau de departament ... si ca tu crezi ca
tot ceea ce

poti face este sa fii declamator si furios.

George: Sunt asa furios ca nu pot gândi.
Mary: Nu, nu esti. Esti foarte inteligent si poti gândi întotdeauna.
Experimenteaza. Ramâi

asa de furios precum esti, pune scaunul în fata ta ... asa ... si acum, în timp
ce izbesti

si urli, da rapid doua idei creative despre cum poti face fata situatiei.

74
Dupa ce a recunoscut ca gândeste bine chiar daca este furios si ca nu va rani pe

nimeni, clientul poate avea nevoie de permisunea de a se bucura de furia sa în

loc de a o
folosi pentru a se tortura.

Bob: Deci, esti furios pe el. Imagineaza-ti ce ti-ar placea sa-i faci.

Vrem ca clientii sa învete ca fanteziile sunt în regula, atâta vreme cât nu sunt

exprimate prin gesturi. Bob le-a spus clientilor despre perioada când era furios
pe Eric
Berne. S-a dus sa îl vada pe prietenul sau foarte apropiat Fritz Perls si
aceasta este
conversatia pe care el si-o aminteste:

Bob: Fritz, sunt furios ca dracu pe Eric si o sa rezolv în felul meu.

Fritz: Da. Ce ti-ar placea sa-i faci?
Bob: Mi-ar placea sa-l omor!
Fritz: Cum ti-ar placea sa-l omori? Spune-mi fanteziile tale.
Bob: A... . Mi-ar placea sa-l spânzur de degetele de la picioare si sa-l scufund
încet într-o

cada cu apa fierbinte.

Fritz: (Râde) Da. Mai departe.

Clientii pot crede ca au nevoie de furie pentru a fi puternici. „Altfel nu as fi

obtinut niciodata ceea ce îmi doream„. Acest lucru poate fi adevarat în

familiile care nu
reactioneaza pâna când cineva nu atinge un anumit nivel de furie.

Aceasta credinta poate fi înlaturata în grup sau în terapia de familie pe masura

ce
indivizii învata si practica diferenta între fermitate si agresivitate.

Will era furios pe fiica sa si credea ca daca învata sa fie mai furios, va fi
mai
eficient în a se descurca cu ea:

Will: (Îsi imagineaza ca vorbeste cu Vicky) Sunt furios pe tine, Vicky, pentru
ca te
comporti ca si când ai avea o lingurita de argint în gura. Ai parasit colegiul
de doi
bani si te joci, schiind si lucrând pe ici pe colo si acum te-ai întors acasa,
cautând o
slujba. Si eu te întretin ... .

Mary: Deci, pe de o parte îi spui sa nu creasca ... o întretii ... si pe de alta

parte esti furios

ca nu o face.
Will: Asa e. Când nu merg lucrurile cu tine, ma simt rautacios ... .
Bob: Fii rautacios si spune-i ce-i cu tine. Fii hotarât.
Will: La dracu, Vicky, vreau sa fii pe picioarele tale.
Bob: Nu-i spune despre ea. Spune-i despre tine.
Will: Uite ce e cu mine ... . Am obosit sa fiu moale, am obosit sa fiu pacalit,
astfel încât sa

dau mai mult decât intentionez. Si ... .

Bob: Nu esti pacalit, te pacalesti singur.
Will: E adevarat. Ma pacalesc dând mai mult decât sunt dispus sa dau si apoi
sunt furios

pe mine si pe tine.
Mary: Aceasta este problema cu contractele de furie. Ceea ce aud eu este ca tot
mai ai de
gând sa îi scapi niste bani chiar daca esti sau nu esti furios. Si cât timp
decizi sa o

75
sustii, pare ca ar fi mult mai bine daca ai fi fericit în legatura cu asta. As
fi bucuroasa
sa lucrez cu tine, astfel încât sa ajungi sa te bucuri de faptul ca îi dai bani.
Ceea ce
aud este ca esti „blocat„ si anume ca presupui ca trebuie sa te simti rau în
ambele
situatii ... furios daca o faci, vinovat daca nu o faci.

Will: Hmmm. Da, vreau sa încetez sa ma simt vinovat pentru ca o refuz ... sau
furios ... .

Mary: Deci esti ambivalent. Bine. Exercitiu . Vreau sa-ti amintesti de tine la
vârsta lui
Vicky. Bine?

Will: Îhî. M-am înscris la medicina.

Mary: Bine. Tatal tau traia?

Will: Da.

Mary: Imagineaza-ti ca îi spui tatalui tau: „Am decis sa îmi fac de cap vreo doi
ani, sa
schiez si lucruri din astea. Stiu ca ma vei sustine„.

Will: (Râde)

Mary: De ce râzi?

Will: Tatal meu nu ar fi fost de acord. Nu mi-a mai dat nimic dupa ce am
împlinit 16 ani.
(Pauza) Daca as fi fost ca tatal meu, presupun ca fata mea s-ar fi întretinut
singura.
Sau ar fi fost casatorita. Nu mai sunt furios. Si nu are rost sa fiu vinovat.

Mary: Ei bine, Will, nu esti singurul. Cei mai multi terapeuti au ajuns unde au
ajuns
deoarece nu au înghitit mesajul „Nu fi copil„. Bune mesaje, pe bune. Ar trebui
sa
multumim parintilor nostri. Ceea ce s-a întâmplat, apoi, este ca noua tuturor,
în secret,
ne-ar fi placut sa ramânem copii, asa ca traim cu procura prin copiii nostri. Le

spunem copiilor nostri, nu fi îngrijorat, te voi sustine, poti sa schiezi, ceea

ce eu nu
am facut niciodata, sa ai tot ce eu nu am avut ... si ei ramân copii, iar noi
ramânem cu
resentimentele.

Will: Categoric. E perfect adevarat. Copiii mei sunt inteligenti si creativi.

Mary: Atunci, parerea mea este ca imediat ce o vei vedea pe fiica ta ca pe o

femeie si nu
ca pe un copil, ea va gasi o cale sa se întretina.

Bob a început urmând directiile pe care le dorea Will aranjând temelia, astfel
încât
sa-si simta si sa-si exprime furia. Bineînteles, asta aduce rar rezolvarea. Will
va fi mai
fericit rezolvâdu-si ambivalenta decât exersându-si furia. Ca si clientul care
nu trebuia
sa-si scrie articolul cât timp se simtea nefericit pentru ca nu-l scria, Will nu
trebuia sa-si
arunce fata din cuib atâta timp cât ramânea furios pe ea pentru ca ea nu pleca
de una
singura.

Mary: Hei, ce nu e în ordine cu a decide pur si simplu ca nu mai vrei sa stai cu

el. De ce
trebuie sa fii furioasa pentru ca te desparti?

Gwen: Nu ar avea sens ... nu poti parasi pe cineva fara sa ai un motiv bun ... .

Mary: (Da înapoi banda.) Asculta „nu poti„. „Nu poti parasi pe cineva„. Aceasta
este
programarea. „Nu poti parasi„ spune o parte din tine. Cealalta parte spune: „Oh,
dar
mama, am un motiv bun. Este atât de rau! Asculta toate motivele pentru care sunt

furioasa pe el!„.

Gwen: Hmmm. Se potriveste. Nimeni nu a divortat în familia mea. De fapt, i-am

scris
deja mamei câteva scrisori spunându-i despre el, sperând ca ea va spune
„Divorteaza„. În schimb, ea mi-a spus „Încearca mai mult„. (Zâmbeste) Tocmai mi-
a

76
trecut prin cap o nebunie. Când spune „Încearca mai mult„, eu încerc sa gasesc
mai
multe lucruri rele despre el.

Cu toate ca fiecare dintre noi avem mai multe cai de a ne stimula pentru a duce
la
îndeplinire anumite sarcini în aceasta lume, clientii furiosi cred ca au nevoie
de furie ca
un mecanism de declansare pentru actiune. Oferim acestor clienti urmatoarele
întrebari ca
sa si le puna de câte ori sunt furiosi:

1.
Situatia în legatura cu care sunt furios (sau trist, vinovat, etc.) este reala
sau
imaginara? Daca persoana este furioasa în legatura cu ce s-ar putea întâmpla în
viitor, situatia este imaginara. Daca este furioasa ca raspuns la o interpretare
sau o
presupunere pe care o face despre comportamentul altcuiva, este fantezie pâna
când verifica faptele.
Sara: Sotului meu nu îi pasa ce gândesc si asta ma înnebuneste.
Mary: Spune-i ce gândesti si afla de la el daca îi pasa sau nu despre acel gând.
Poate ca îi

pasa, poate ca nu. Cât timp nu întrebi, poti doar sa presupui.

2.
Pot face ceva? Daca Sara descopera ca de fapt, sotul ei nu este interesat de
ceea
ce gândeste, poate sa divorteze, sa înceteze sa-i mai spuna acele gânduri, sa
descopere ce îl intereseaza sau sa îi spuna direct - dar fara a fi furioasa când
lui nu
îi pasa.
3.
Aleg sa o fac? Dupa ce a facut o lista de optiuni, Sara poate alege sa urmeze
una
dintre ele, sau poate alege sa nu faca nimic. Indiferent de alegerea ei, furia
nu mai
are nici o valoare.
Când un client crede ca furia este inevitabila deoarece este singurul raspuns
posibil sau logic la o situatie, crede ca persoanele sau situatiile îl fac sa
simta. Noi
folosim deseori imaginatia pentru a evidentia ca fiecare persoana îsi alege
sentimentele.

„Închide ochii. Imagineaza-ti ca esti la volanul masinii. Conduci putin peste

viteza limita. Masina din fata ta opreste brusc fara a semnaliza si tu pui frâna
imediat.
Masina ta o loveste pe cea din fata si tu nu esti ranit. Stai putin în masina
ta. Ce simti?
Iesi si inspecteaza ambele masini. Vezi ca bara de protectie si gratarul de la
radiatorul
tau sunt îndoite. Ce simti? Ce îti spui în gând?„

Când un grup de clienti face acest experiment împreuna, învata imediat ca

fiecare
are sentimente diferite si ca sentimentele fiecarei persoane nu sunt dictate de
eveniment
ci de ceea ce îsi spune fiecare despre eveniment. Tematorii au povesti gen: „As
fi putut
muri„. Cei care se învinovatesc se mustra sau îsi imagineaza ca le va fi anulata
asigurarea, deoarece conduceau cu viteza mare. Cei tristi pot decide ca îsi vor
cheltui
banii pentru vacanta pe reparatia masinii. Cei furiosi îsi concentreaza atentia
pe nataraul
care a frânat fara sa semnalizeze.

Daca un client continua sa creada ca persoanele sau situatiile îl fac furios,

terapeutul poate fi tentat sa capituleze, mai ales daca terapeutul raspunde, de
asemenea,
cu furie în situatii similare si astfel, în secret, crede ca furia este
justificata. Atunci,
terapeutul si clientul se pot implica într-o „consiliere„, mai degraba decât
într-o terapie

77
contractuala, deoarece ignora patologia clientului, în timp ce se ocupa de
rezolvarea
problemei. Aceasta abordare poate duce la rezolvarea problemelor externe ale
clientului,
dar daca acesta îsi rezolva problemele si ramâne furios, va crea noi probleme
pentru a-si
justifica atitudinea furioasa.

Cu mult timp în urma, când începeam sa conducem împreuna grupuri, am ascultat

cearta dintre Ruth si Si. Subiectul favorit al lui Si era refuzul sotiei sale de
a curata doua
apartamente de închiriat. Timp de trei luni, dupa ce chiriasii au plecat, cuplul
nu a putut
închiria apartamentele pentru ca nu erau curate. Ruth alterna între a pleda
vinovata si a-lataca pe Si, deoarece nu o dorea decât ca femeie de serviciu. În
timp ce Si îsi continua
tirada, Bob l-a întrerupt pentru a cere niste informatii, pe care le-a notat pe
tabla:

pierderi din chirie: 150 dolari x 3 luni 450 dolari

200 dolari x 3 luni 600 dolari
costul terapiei: 15 dolari x 6 sedinte
x doua persoane 180 dolari
1230 dolari

Bob a întrebat câte ore ar fi durat curatenia apartamentelor si a scris:

O persoana care face curat 3 dolari x 40 ore 120 dolari

1230 dolari „

120

1110 dolari

Bob a spus: „Furia ta e foarte importanta pentru tine. Esti dispus sa platesti
1100
de dolari doar ca sa ramâi furios pe sotia ta„.

Exista mai multe cai de a lucra cu un astfel de cuplu. Metoda antiterapeutica ar

fi
ca terapeutul si grupul sa decida care dintre ei este vinovat si apoi sa-l
preseze pe acesta
sa se schimbe. Metoda neterapeutica ar fi sa îi ajuti sa-si rezolve problema.
Fiecare
membru al grupului ar putea avea o solutie sau cuplului i s-ar cere sa gaseasca
si sa
prezinte solutii.

Daca terapia nse centreaza pe acest aspect, doua persoane furioase vor rezolva o

problema, doar pentru a veni saptamâna urmatoare cu alta. Ei ar continua sa-si

aranjeze
situatii în care s-ar rani si ar ramâne înstrainati, pentru a-si mentine vechile
pozitii de
viata.

Scurtcircuitând rezolvarea problemei, Bob a strecurat o solutie evidenta si apoi

s-aconcentrat rapid asupra patologiei barbatului, furia sa ineficienta. Înainte
de a se termina
sedinta a evidentiat jocul sotiei „Loveste-ma„, prin care ea cere suturi,
promitând sa
curete apartamentele si apoi nefacând-o. Cu ambii ne-am concentrat asupra
dificultatii de
a fi apropiati emotional.

În timpul sedintei urmatoare, le-am prezentat Zidul lor de Fleacuri.

Bob: Tu, Si spui ca esti furios pe ea pentru ca nu vrea sa faca sex dimineata.

78
Ruth: Bineînteles ca nu voi face sex dimineata. Copiii sunt treji. Nu-ti pasa de
copii. De
fapt, uneori cred ca singurele lucruri de care îti pasa sunt televizorul si
apartamentele
tale.

Si: E fara speranta! (Spus pe un ton foarte furios si tare.)

Bob: (Deseneaza trei cercuri pentru fiecare, apoi doua caramizi, pe care le
denumeste
„sex„. Vezi Figura 6.1.) Amândoi sunteti furiosi în legatura cu sexul. Ruth, tu
esti
furioasa în legatura cu doua subiecte: Si si copiii si Si si televizorul. (Bob
mai
deseneaza doua caramizi, pe care le denumeste „copii„ si „TV„). Tu Si, în
legatura
cu ce esti furios?

Si: Nu vad unde bati. Furios? Ar fi o gramada. Felul în care tine casa ... nu o
tine, asspune. Încurcaturile cu carnetul de cecuri ... .

Bob: Bine, de ajuns. (Deseneaza înca doua caramizi; apoi traseaza liniile
tranzactiilor
dintre starile eului.) Asta este ceea ce noi numim Zidul Fleacurilor. Fleacuri
pe care
le-ati facut mai importante decât intimitatea. Vedeti ce va face? Este suficient
de jos
ca sa continuati sa va certati din Parinte. Suficient de jos ca sa puteti vorbi
uneori de
la Adult la Adult. Dar iata ce se întâmpla când vreti sa va jucati. Zidul va
impiedica.
Voi ati construit zidul si voi îl mentineti.

Zidul Fleacurilor
Fig. 6.1

Ruth: Asta înseamna ca trebuie sa rezolvam toate aceste probleme ... .

Bob: Deloc. Asta nu ar functiona. Pentru fiecare caramida ridicata ati pune alte
sase.
Întrebarea este, vreti sa fiti apropiati, intimi? Daca nu vreti, e OK. Ne vom
concentra
atentia asupra modului în care puteti mentine distanta fara a folosi zidul
pentru asta.

La urmatoarea sedinta erau gata sa priveasca felul în care deciziile lor

timpurii
le-au afectat vietile actuale.

79
Ruth: Nu înteleg Zidul nostru de Fleacuri. Nu cred ca sunt fleacuri, dar înteleg
ideea.
Daca am fi îndragostiti nebuneste (!), am gasi timp sa facem sex si nu ... .
Sunt prea
furioasa pe el ca sa vreau sex.

Mary: Da, ti se pare dificil. Pe cine erai furioasa înainte de Si?

Ruth: Pe nimeni cum sunt pe el.
Mary: Verifica. Închide ochii si întoarce-te în copilarie.
Ruth: (Nu-si ia timp nici ca sa închida ochii) O, adica în copilarie? Afurisitul
de

frate-meu este exact ca Si.

Am folosit o scena între Ruth si fratele ei, pentru ca ea sa recunoasca decizia

timpurie legata de baieti si fete, barbati si femei, furie si intimitate. A râs
libera când a
înteles, refacând o scena timpurie, ca acest conflict cu fratele ei a fost
modalitatea lui de a
creea o distanta pentru a anihila posibilele sale dorinte sexuale catre o
surioara mica, cu
adevarat atractiva. Luînd fata fratelui sau de pe cea a sotului, este mai libera
sa caute cai
de a obtine intimitatea cu el.

Lucrând cu scenele timpurii, Si recunoaste ca furia sa originara era

directionata
catre tatal sau, care l-a parasit, pe el si pe mama sa, care îl persecuta.

Si: Am tot dreptul sa fiu furios pe tine. Ne-ai parasit si eu aveam doar sase
ani. Te
asteptai sa ma descurc cu mama ... nemernicule!
Bob: Ai tot dreptul, daca asta este alegerea ta. Spune-i: „Aleg sa ramân furios
pe tine
pâna când ai sa te schimbi„.
Si: La dracu. Voi fi furios pe tine pâna când te vei schimba când eu aveam sase
ani.

În acest moment, cei mai multi clienti recunosc nebunia pozitiei lor si renunta
la
furia lor în mod spontan. Si este mai încapatânat!

Si: Voi fi furios pe tine mereu.

Mary: Exact aici esti blocat.
Si: Ei bine, stii, traieste înca ... înca îl vad. Este acelasi ... este înca
egoist. Nu-i pasa de

nimeni. (Foarte furios)

În acel moment, am fi putut opri lucrul lasând trairea lui Si într-un impas, sau
am
putea sa-i sugeram „Viseaza la noapte si vezi ce-ti va spune visul„, sau am
putea face un
numar de alte lucruri. Mary a decis sa-l ia într-o calatorie imaginara, care
este una dintre
favoritele sale:

Închide ochii si imagineaza-ti ca îl trimiti pe tatal tau la urmatorul nostru

workshop de patru saptamâni. Vrei atât de mult sa se schimbe încât ai economisit

1200 de dolari si esti dispus sa îi cheltui ca el sa vina aici. Acum,

imagineaza-ti ca
workshop-ul s-a terminat si ca tatal tau s-a schimbat mai mult decât ti-ai
imaginat
vreodata, în visurile tale cele mai nerealiste. Este cu totul alt om. Este
iubitor,
amabil, atent si adora tot ce faci tu. Indiferent de cum esti si ce faci, esti
exact ceea
ce si-a dorit întotdeauna. Continua sa-ti imaginezi. Merge pe strada catre casa
ta.
Suna la sonerie. Îl lasi sa intre si el te îmbratiseaza. Spune: „Iarta-ma pentru
trecut.

80
Nu am facut ce trebuia când erai mic si nici chiar atunci când erai adult si
acum am
sa ma revansez. Ma mut cu tine si voi sta cu tine tot restul vietii„.

Când Mary a terminat ultima fraza, Si a strigat: „Nici nu poate fi vorba!„. Si a

început sa râda. Întregul grup a râs. Cu aceasta fantezie, Si a taiat abrupt

cordonul
ombilical simbolic cu trecutul si a renuntat sa mai astepte ca tatal sau sa se
schimbe.

Furia este folosita deseori de copii ca sa se apere împotriva celui care da

injonctiunile. Copiii din medii aparent dragute, pot folosi furia ca sa nu
capituleze în fata
parintilor prea dulci. Parintii draguti, mierosi spun: „Mi-e frig, pune-ti un
pulover pe
tine„, „Nu esti furios pe fratele tau, esti doar obosit„ sau „Barbatul meu micut
si
curajos nu este de fapt speriat„. Injonctiunea este „Nu simti ce simti, simte ce
simt eu„.
Parintii dau de asemenea, injonctiuni împotriva gândirii: „Fetitele nu stiu
nimic despre
motoare, draga„, „Câinii se joaca doar ... nu-ti bate capul cu asta„ sau
„Bineînteles, Mos
Craciun poate sa coboare pe horn„. Oamenii care cred astfel de mesaje devin la
fel de
banali si de pseudo-stupizi ca si parintii lor. Copiii furiosi îsi pot mentine
drepturile de a
gândi si simti si astfel pot deveni adulti mai interesanti decât fratii si
surorile lor docili.

Unii clienti si-au folosit furia timpurie ca sa se apere de injonctiunile

letale. În loc
de a fi de acord ca sunt fara rost, nebuni sau ca au distrus viata parintilor
lor, raspund prin
furie. Ascultând povestile din copilarie ale delincventilor si criminalilor,
deseori
recunoastem actiunile lor furioase ca fiind o alternativa la capitulare, care ar
fi însemnat
depresie profunda sau psihoza. Astfel de clienti au nevoie sa stie si sa
aprecieze aspectele
salvatoare de viata ale furiei lor timpurii si, în acelasi timp, sa recunoasca
ca acum au alte
optiuni pentru a rezolva problemele de azi.

FURIA REPRIMATA

Uneori copii furiosi se sperie când realizeaza ce au facut sau ce puteau face
si, de
atunci încoace, îsi reprima furia. Hank, crescând în mai multe case adoptive
daunatoare,
îsi exterioriza furia si apoi, brusc, fara terapie, a luat o noua decizie. A
terminat colegiul,
a devenit un bun terapeut ... si, în proces, a continuat sa încerce sa-si
îngroape furia.

Hank: Ieri, unul dintre barbatii de aici m-a lovit cu umarul în coaste. Ce ma
preocupa cel
mai tare ... . M-am simtit bine spunându-i: „Hei, înceteaza, nu-mi place„. Si
putin
dupa asta m-am întors sa ciugulesc mici conflicte verbale cu oamenii. Vreau sa
încetez sa mai caut nod în papura.
Mary: Dar nu te-ai batut si nu vrei sa te lupti cu omul care ti-a dat lovitura
de umar.

Hank: Nu cu el. Nu m-am batut cu el. De fapt, as fi vrut sa-l trântesc de

pamânt. Am ales
sa nu o fac si nu o s-o fac. Dar nu stiu ce sa fac cu sentimentele mele.
(Vorbeste cu o
voce foarte practica.)

Bob: Ce ti-ar placea sa-i faci?

Hank: Ce mi-ar placea ar fi sa-i spun ...
Bob: Spune-i.
Hank: Asa îmi imaginez: „Termina cu rahatul asta. Nu voi fi obiectul furiei
tale. Sa nu

îmi mai faci asta„.

Bob: Ti-ai imaginat cum l-ai lovi?
Hank: Nu chiar.

81
Bob: Sa-l trântesti la podea?
Hank: Nu chiar. Nu. Vreau doar sa nu ma mai loveasca cu umarul.
Bob: Imagineaza-ti ca îl lovesti ... striga tare.
Hank: Mi-e frica sa-l lovesc.
Bob: În fantezie.
Hank: Chiar mi-e frica.
Mary: De ce ti-e frica?
Hank: (Cu o voce sugrumata) Mi-e frica ca daca încep sa te lovesc nu o sa ma mai

opresc. (Începe sa plânga în hohote, se opreste.) Mi-e frica ca e ceva în

neregula cu
mine ... . Vad oameni ca tine, oameni la fel de furiosi ca si mine, vreau sa ...
învat sa
nu mai fiu furios. Nu mai vreau nimic din toate astea.

Bob: Înteleg ca refuzi pâna si sa-ti imaginezi furia.

Hank: Asa e. Refuz.
Bob: Ai spus: „Nu stiu ce sa fac cu furia mea„ si refuzi sa-ti imaginezi ce sa
faci cu ea.

Vrei sa continui sa-ti imaginezi? (Mary aduce perne grele.)

Hank: Nu vreau sa ... . Mi-e frica. (Pauza lunga) Vreau sa-ti iei umarul din
coastele
mele ... . Du-te dracului ... . (Loveste pernele de doua ori, foarte încet, apoi
se
opreste.)

Mary: Ceea ce se întâmpla este ca tu esti furios si reusesti sa-ti reprimi furia
devenind
speriat, temator. Reusesti sa te sperii de ceea ce ai putea face, de fapt. Vrei
sa-ti dai
permiunea de a fi furios fizic în imaginatie ... ?

Bob: Loveste tare pernele.

Hank: (Scutura din cap)
Mary: Începe cu „Nu îndraznesc sa lovesc perna„.
Hank: Nu îndraznesc sa lovesc perna.
Mary: Cum asa?
Hank: Nu-mi place. E stupid.
Bob: Deci e stupid. Fa-o oricum.
Hank: (Explodeaza ... loveste pernele, da cu picioarele în ele, le bate cu
pumnii si cu alte

perne.)
Mary: Cum te simti?
Hank: Obosit. Îmi tremura mâinile, muschii îmi sunt contractati.
Mary: Atunci continua.
Hank: (Izbeste si bate si striga „Ah„ si „Du-te dracului„. Se opreste si se
aseaza.)
Mary: Cum te simti?
Hank: Linistit. Stomacul mi-e relaxat. Sunt constient de respiratia mea. Cred ca
aveam

nevoie sa fac asta.

Bob: Îhî.
Hank: Îhî. Când sunt furios, nu stiu ce sa fac exact. O tin în mine. Si din ce o
tin mai
mult, din ce caut în jur ciondaneli verbale ca sa o las sa se scurga.
Bob: De asta am vrut sa faci ceva fizic ... în imaginatie.
Hank: Am înteles foarte clar acum.
Mary: Vrei sa-i multumesti partii din tine care este furioasa? Pâna acum ai
reprimat-o ...

vezi cum îti poti exprima recunostinta.

Hank: Îhî. Ah. Esti partea din mine care ma împiedica sa fiu speriat. Apreciez
ce bine teai
descurcat pentru mine când eram mic. Si apreciez pentru ca m-ai energizat când

82
oamenii îmi faceau lucruri pe care nu trebuiau sa le faca. M-ai ajutat sa ma
apar. Si e
al naibii de bine sa te am cu mine, daca vreodata lucrurile vor deveni grele si
voi avea
nevoie de tine.

Mary: Esti dispus, de asemenea, sa recunosti ca tu esti cel care controleaza si

nu furia
ta ... .

Hank: Asta nu e adevarat. (Pauza lunga) Am fost foarte speriat de partea

furioasa din
mine care era în afara controlului meu. Da, era. Eu te controlez. Si am sa-ti
spun când
am sa te folosesc ... .

Mary: Si cum.
Hank: Si cum. Nu am sa te las sa faci nimic din ce m-ar putea duce într-o
situatie

periculoasa ... sa ranesc oameni. Sa-mi periclitez viata.

Mary: Adevarat?
Hank: O, da.
Mary: Atunci e în regula sa-ti simti furia.
Hank: Nu este confortabil. Este în regula sa fii furios. Nu este în regula sa
fii asa de

furios cum ma simt eu uneori.

Mary: Nu e adevarat. Verifica, ma pot simti atât de furios cât vreau ... .
Hank: Bine. Am înteles. Pot fi atât de furios cât vreau pentru ca eu sunt în
control. Asa

înteleg mai bine. Este în regula sa ma simt asa de furios ... ah, chiar daca
voi,
sentimentele mele de furie sunteti foarte intense, nu am de gând sa ma las
purtat de
voi.

Bob: Vreo fantezie în legatura cu furia ta originara, de ce era legata?

Hank: Sunt ... înca ma simt foarte responsabil pentru lucrurile violente pe care
le-am

facut în trecut.
Mary: Cu mult timp in urma?
Hank: Îhî. Ei bine, pâna în adolescenta am fost extrem de destructiv.
Bob: Întrebarea mea se referea daca ai vreo idee de ce anume era legata furia ta

originara?

Hank: Îhî. Am ... lucrat bine aici cu Ruth si cu Jim (partenerii nostri). Am
învatat sa fiu
furios si scos din minti, deoarece toti oamenii din jurul meu ... din casele
adoptive ...
de pe strada ... erau furiosi si scosi din minti. Am terminat cu asta. Traiesc
fericit, nu
îmi voi lua viata si nu voi ucide pe altcineva, am o viata buna. Cred ca asta a
fost
ultima piesa ... sa descopar ca pot fi din nou furios fizic si sa fiu în control
... asa ca
am lovit perne si nu oameni. Când eram copil, foloseam furia ... de câte ori
eram
trimis în diverse locuri, nu ma dadeam batut niciodata.

Mary: Deci ti-ai folosit furia ca sa nu devii psihotic?

Hank: Asa cred, Mary. Stiam, când am lucrat în spitalul de psihiatrie, cât de
aproape am

fost de a ajunge acolo ... am fost un copil deranjat psihic.

Mary: Maltratat.
Hank: Îhî. Cred ca o parte din mine înca vrea sa se razbune pentru trecut, dar,
pentru

moment, sunt multumit. Ma simt foarte bine.

Hank a învatat ca poate sa-si aprecieze partea furioasa, ca a avut nevoie de

aceasta
furie când era mic si cel mai important, ca poate simti furia fara a deveni
violent.
Dimineata urmatoare, a terminat acest demers:

83
Bob: Hank, când ai lucrat ultima data, ai decis ca esti responsabil pentru
atunci când esti
furios si pentru modul în care îti arati furia.

Hank: Da, asa e. Ma simt eliberat. Ma simt foarte liber.

Bob: Înca ceva. As dori sa experimentezi ... vreau sa-l cunosti pe baiatul
furios de atunci.
Vrei?

Hank: Fir-ar sa fie! Vreau.

Bob: Închide ochii si priveste-te, în urma, când erai violent.

Hank: Mi-e rusine.

Bob: Nu. Priveste-l cum l-ar privi un terapeut îngaduitor. Câti ani avea când a
început sa
fie violent?

Hank: Ai crede ca la sapte?

Bob: Cred. Priveste copilul de sapte ani. Acum fi tu, cel care esti astazi. Ce
ai face pentru
acest copil?

Hank: (Plângând) I-as spune ca îl iubesc. Nimeni nu-l iubea atunci ... nu era
nici un alt
copil atât de neiubit. E foarte greu.

Bob: Ia-l în brate.

Hank: S-a batut ca un tigru. (Pauza. Plânge în hohote si râde, alternativ.) Esti
demn deiubire si voi fi mereu cu tine. De fapt am fost cu tine. Te iubesc. Îmi
place ca te-ai
aparat, îmi pare rau ca ai facut atâtea ticalosii când erai mic si ca ai ranit
fizic oameni
când te-ai facut mai puternic. Te vad demn de iubire si neiubit. Da. Multumesc,
Bob.

Joe, de asemenea, si-a reprimat furia. Contractul sau este de a se bucura de

competitie, în loc de „a se comporta ca si când fiecare joc de ping-pong

prostesc ar fi o

chestiune de viata si de moarte„.

Joe: Sunt prea batrân ca sa dau asa mare importanta competitiei. Ma simt de
parca as fi în
liceu.

Mary: Fii în liceu. Ce se întâmpla?

Joe spune ca este cel mai bun jucator de fotbal din echipa si joaca bine si
baschet.

Joe: Cu toate acestea, nu îmi place.

Mary: De ce?

Joe: Din anumite motive ... . Nu stiu. Trebuie sa dovedesc ... (Pauza lunga)

Bob: Ce trebuie sa dovedesti?

Joe: A început înca dinainte, când aveam opt sau noua ani. Oamenii nu ma
placeau.

Mary: De ce?

Joe: (Pauza lunga) Datorita ... originii mele. Spaniola ... .

Mary: Fii acolo.

Joe: Mama era spaniola. Toti copii spanioli trebuie sa mearga la cealalta
scoala, a celor
saraci. Nu ma puteau da afara pentru ca numele meu este O„Brien. Dar nimeni nu
ma
placea. Nimeni nu m-a invitat acasa ... niciodata. Si nu cunoasteam nici un
copil de
origine mexicana. (Vorbeste cu tristete)

84
Îi cerem sa creeze o scena anume, în care este în competitie si nu este placut.
Îsi
aminteste ca era sportivul vedeta si ca nimeni nu l-a invitat la petrecerea
privata care
sarbatorea încheierea victorioasa a sezonului de fotbal.

Bob: Ce vrei sa le spui?

Joe: Nimic.
Bob: Observa ce ai facut cu piciorul drept.
Joe: Bateam.
Bob: Fa-o mai tare. (Exagerarea miscarilor corpului este o cale excelenta de a
permite

sentimentelor reprimate sa apara.)

Joe: Îhî. (Loveste cu piciorul.) La dracu!
Bob: Asteapta o clipa. Podeaua e prea tare. (El si membrii grupului aduc o
gramada de

perne. Este important sa protejam clientii, sa nu se raneasca fizic în timpul

scenelor
de „furie„.)
Joe: (Explodeaza, loveste, pocneste, urla.) Sa va ia dracu pe toti! VA URASC! VA

URASC PE TOTI! (Continua sa strige si sa loveasca, apoi se odihneste pe perne.)

Bob: Unde esti acum ... cu acei copii?
Joe: Sunt la fel de bun ca ei.
Bob: Poate mai bun. Ai fost tratat scandalos.
Joe: Îhî. Si asta a fost cu mult timp în urma. Nu am stiut cât de mult mi-a
pasat. Nu mai

trebuie sa demonstrez nimic nimanui. Asta a fost cu mult timp în urma. As vrea
sa va
îmbratisez pe amândoi.

Joe si Hank nu mai trebuie sa fie înstrainati de propriile lor sentimente. Ambii
au
spus ca se simt eliberati si gata sa se relaxeze, ceea ce nu traisera anterior.
Nu se mai afla
în pericol de a deveni „barbati furiosi„; de fapt, când clientii înceteaza sa
reprime,
aproape întotdeauna gasesc mici motive obisnuite pentru care si-au retinut
sentimentele.
Experienta initiala îi îmbogateste si îi face mai capabili de a dobândi o
intimitate cu sine.

BLAMAREA

Cei care învinuiesc pot fi furiosi sau tristi. Desi cred ca vor sa schimbe pe
altcineva, scopul lor primar este acela ca ceilalti sa pledeze vinovat. Si,
plângându-se ca
sotia sa nu facea curat în apartamentele de închiriat, voia ca lumea sa stie ca
ea era cea
vinovata. Deoarece cei care învinuiesc, au o stima de sine scazuta, alegem sa
gasim întâi

o cale de a fi întelegatori cu Copilul celui care învinovateste.

Sue este într-o tirada împotriva sotului sau.
Bob: Am înteles si îmi pare rau pentru tine.
Sue: Da? De ce? (Este uimita. Desi vrea simpatie, se asteapta la contraatacuri.)

Bob: Deoarece trebuie sa fi fost un iad la tine acasa când erai mica.
Sue: Poate. De ce spui asta?
Bob: Deoarece cred ca doreai disperat sa primesti recunoastere si nu stiai cum.
Asa ca

presupun ca erai un copil mic dragut care nu primea recunoastere.

Bob: Îmi pare rau pentru tine.

85
Yates: Da? De ce?
Bob: Cred ca atunci când cresteai se agitau al dracului de tare pentru laptele
care era deja
varsat, în loc de a-l sterge si gata. Pentru ca asta faci tu acum.

Bob: Îmi pare rau pentru tine.

Will: De ce?
Bob: Deoarece tatal tau trebuie sa fi fost groaznic.
Will: De unde stii asta?
Bob: Deoarece copiii îsi copiaza parintii. Am ascultat partea de tata din tine,
care îsi

blama baiatul.

Will Cupchik ne-a învatat o tehnica pe care sa o folosim cu un client care

învinovateste. Îi cerem clientului sa adune atâtea scaune câti membri avea
familia sa de
origine, familia extinsa. Pe fiecare scaun va identifica cine este si pe cine
blameaza si
pentru ce anume.

Verna: (Sezând) Sunt mama. Îl învinovatesc pe sotul meu pentru ca mi-a distrus
viata.
Mary: Bine. Mama, spune ce a facut pentru a-ti distruge viata.
Verna: În al doilea an de casatorie, a fugit cu o alta femeie. S-a întors, dar
nu am uitat

niciodata ... .
Mary: Schimba scaunele.
Verna: Sunt tata. O învinuiesc pe sotia mea ca mi-a distrus viata. Cu cicalelile
ei.
Mary: Schimba.
Verna: Sunt bunica. Îl învinuiesc pe sotul meu pentru ca mi-a distrus viata. M-a
luat de

lânga mama si nu a câstigat niciodata destui bani în America. (Începe sa râda pe

masura ce schimba scaunele.) Sunt bunicul. Un barbat chiar dragut. Învinuiesc

conspiratia capitalista internationala. (Schimba, înca chicotind.) Sunt matusa
Maude.
Mareata matusa batrâna Maude. Barbatul cu care trebuia sa se casatoreasca a fost

lovit de un magar ... a murit fata batrâna. Eu sunt matusa Maude. Învinuiesc un
magar
pentru ca am ramas virgina toata viata!

În acest moment, tot grupul râde cu ea si Verna spune: „Acum ce voi face? De
câte ori voi vrea sa învinovatesc pe cineva, va trebui sa ma gândesc la matusa
mea
Maude si la magar„.

O alta tehnica este aceea de a cere persoanei sa se prefaca ca a câstigat. I-a

convins pe toti ca este fara vina si ca ceilalti sunt de vina. Îi cerem sa fie
acolo, sa
priveasca în jur, sa vada cine este impresionat pâna la urma. Dupa cine alearga
ca sa-i
spuna: „Am învins! Am demonstrat, în sfârsit, ca am dreptate!„. Îi cerem sa
vizualizeze
care este premiul pentru învingator. Deseori, cel care învinuieste functioneaza
din pozitia
Copilului disperat, încercând sa gaseasca o cale sa convinga lumea ca si el este
la fel de
bun ca sora mai mare sau fratele mai mic. Premiul dorit este iubirea.
Recunoscând asta,
cel care învinuie este gata sa ia o noua decizie ca este demn de iubire, chiar
daca
persoanele importante nu l-au iubit; atunci este gata sa renunte la învinuiri si
sa gaseasca
cai eficiente de a obtine dragostea.

86
Pentru a lucra cu succes cu cei care învinuiesc este esential ca terapeutul,
indiferent de provocare, sa se abtina sa ia partea cuiva, sa judece, sa ofere
premii,
negative sau pozitive, pentru învinuiri.

TRISTETEA

Vino la mine copilul meu trist

Îmbratiseaza-ma si nu fi amarât ...

Zâmbeste, dulceata mea,

În timp ce îti sarut fiecare lacrima,
Sau, daca nu, voi fi si eu trist.*

Fetitele si baieteii pot evita sa creasca, ramânând copii melancolici. Daca o

fata
gaseste si se marita cu un tatic care iubeste copiii melancolici, va fi
mângâiata pentru
tristete cât timp va agrea sa ramâna blocata în aceasta simbioza deprimanta.
„Baieteii„
tristi se casatoresc cu mamici care se presupune ca le vor saruta juliturile si
vor face tot cetrebuie. Herman s-a casatorit cu un copil melancolic, pe care
apoi l-a înselat. În loc de asi
folosi energia în încercarea de a o face pe ea sa nu mai fie „amarâta„, a ales
sa
concureze, într-o încercare lipsita de orice succes, în a fi si mai trist decât
ea. Fiecare
dorea sa fie cel consolat, în loc de a consola.

Herman: Vreau sa fiu fericit acasa.

Mary: Bine. Închide ochii. Intri în casa. Bine? Paseste în fericire.
Herman: Bine.
Mary: În ce parte a casei te afli?
Herman: În bucatarie.
Mary: Înca fericit?
Herman: Da.
Mary: Priveste în jur. Spune-mi în legatura cu ce esti fericit sau nefericit.
Hermann: Sunt în bucatarie. Sotia mea este acolo, lucrând ceva. Spun „Buna„, îmi
dau

jos haina, o agat de scaun.

Mary: Înca fericit?
Herman: Da. Într-o dispozitie destul de buna. Eu ... oh ... . Acum sunt prins în
lat. Vreau

sa vorbesc despre mine, doar sa vorbesc ... si intru într-o lupta cu mine însumi
si lupta
este ... sa împartasesc niste lucruri pe care le gândesc sau sa vorbesc despre
ce vrea ea
sa vorbeasca?

Bob: Deci repeti?

Herma: Nu discutia, ci ideea. S-o fac, sa n-o fac?
Mary: Si apoi?

. Come to me my melancholy baby

Cuddle up and don„t be blue ... .

Smile, my honey dear,

While I kiss away each tear,
Or else I will be melancholy, too. (n. trad.)

87
Herman: Încep sa vorbesc. Un fel de conversatie ... . Spun ceva ... .
Bob: Fii acolo. Spune-i ei.
Herman: Deci intru si îi spun: „Am avut câteva sentimente triste în legatura cu
Annie„.
Mary: Cine e Annie?
Herman: Fiica noastra care a murit acum trei ani.
Mary: Deci intri si îi spui ceva trist. Si apoi ...?
Herman: Amândoi suntem tristi. Dupa una sau doua propozitii, ea vorbeste despre

sentimentele ei triste în legatura cu Annie si apoi începe o conversatie lunga

despre
sentimentele ei triste în legatura cu Annie si apoi eu nu mai scot o vorba si
ascult.
Sunt tensionat, nu am apucat sa vorbesc despre sentimentele mele.

Mary: OK, un contract este sa-ti iei la revedere de la Annie. De asemenea, aud
ca voi doi

concurati pentru tristetea voastra.

Herman: Nu sunt suparat ca ea este mai trista, dar ea nu-mi asculta durerile.
Mary: Stii, este destul de rau ca ati avut un copil care a murit. Cred ca voi
gaseati lucruri

triste si înainte de asta.

Herman: E adevarat. Nu sunt obisnuit ... cu fericirea.

Desi nu îl consideram pe Herman suicidar, verificam întotdeauna acest aspect cu

clientii nostri melancolici. A spus ca nu este, si-a imaginat sinuciderea doar
în termeni
romantici care includ salvarea în ultimul moment si a spus ca nu va încerca nici
macar o
tentativa de suicid. A formulat cu usurinta ca nu va încerca niciodata sa se
sinucida
accidental sau intentionat.

Apoi i-am cerut lui Herman sa experimenteze cu alti participanti la workshop, sa

le povesteasca numai situatii vesele si apoi sa ne spuna cum a fost în sedinta

din ziua
urmatoare. Nu am mai lucrat cu el în aceasta sedinta. Când tratam clienti care
sunt vesnic
tristi, stabilim imediat schimbarea patternului mângâierilor. Daca pur si simplu
ignoram
mângâierile pentru tristete, persoana poate deveni depresiva datorita lipsei
mângâierilor.
Vrem sa fim siguri ca persoana va cere mângâieri vesele, le va primi si le va
folosi.

În urmatoarele sedinte am înteles originea nefericirii sale si am lucrat cu

noile
decizii, timp în care el a gasit o cale de a fi fericit în ciuda a ceea ce i s-a
întâmplat în
copilarie. Si-a luat la revedere de la un tata absent si apoi de la fiica sa
moarta. Ultimul
pas este sa se aprecieze pentru propria fericire spumoasa si creativa.
Pregatindu-se pentru
întoarcerea acasa, a reconstituit de mai multe ori scena din bucatarie, pâna
când a înteles
ca sotia sa are dreptul sa se simta oricum si sentimentele ei sunt independente
de ale sale.
A planuit sa o invite sa mearga cu el la un maraton de terapie si ne-a cerut o
recomandare
în apropierea domiciliului sau. A spus ca se va bucura de viata sa chiar daca ea
va merge
sau nu cu el la un maraton de terapie, sau daca va face schimbari personale.

Julien, un arhitect de 50 de ani din Franta, este trimis de un prieten pentru ca

„nuare nici un motiv real sa fie trist„, dar este vesnic trist. În primele zile
ale workshop-ului
s-a aparat împotriva lucrului asupra problemei sale, cu toate ca, în afara
sedintelor
terapeutice, ne-a spus ca este foarte trist datorita scaderii abilitatilor sale
sexuale. A patra
zi a început sa lucreze:

Julien: Sunt atât de obosit. Sunt atât de obosit. Sunt epuizat, sunt atât de
obosit sa fac
dragoste, prea obosit pentru a trai.

88
Bob: E greu sa-ti mentii energia, când ai niste lucruri cu care nu te confrunti.
Cred ca îti
folosesti multa energie ca sa nu lucrezi asupra blocajului în care te afli.
(Spus pe un
ton foarte întelegator.) Cum era când erai baietel si te simteai trist?

Julien nu-si aminteste sa fi fost trist când era copil. A fost un copil genial
stimulatde tatal sau sa fie precoce. În fiecare dupa-amiaza tatal venea acasa
sa-l învete pe tânarul
Julien matematici avansate si apoi îl ducea la universitate sa-l arate
profesorilor si
absolventilor. Julien spune ca îi placea sa faca asta, ca îl iubea pe tatal sau
si o adora pe
mama sa. Nu gasea nimic trist în toata copilaria lui. L-am întrebat apoi când a
început sa
fie trist.

Julien: Când aveam 13 ani am fost trimis la universitate. O iubeam atât de mult
pe mama
si mi-a lipsit. Stiam ca pentru a fi barbat trebuia sa traiesc departe de ea.
Asa e viata.
Asa e când cresti.

Mary: Erai suicidar atunci?

Julien: Niciodata. Si nu sunt nici acum. Nu ma voi sinucide.

Mary: Bine. Vrei sa iei în considerare renuntarea la suferinta?

Julien: O, da! De aceea ma aflu aici.

Mary: Programul tau este sa suferi ... modalitatea de a fi barbat este sa suferi
... chiar si
modalitatea prin care îti dovedesti barbatia este de a suferi. Asta ai spus
legat de
plecarea la universitate.

Julien: Da?

Bob: Nu pari sigur.

Julien: Eu... . Sugerezi ca ma fac singur sa sufar?

Mary: Mai mult sau mai putin. Îmi imaginez ca biserica si scoala de lânga ea ti-
au aratat
cum sa o faci. Oricine stie ca sfintii importanti sunt cei care au suferit cel
mai tare si
nu cei care au facut ceva valoros.

Julien: (Râzând) E adevarat. Si obisnuiam sa-mi imaginez ca eram preot ... un

preot
foarte trist. Eu mi-am produs tristetea? Sunt uimit. Nu-mi pot explica. M-am
gândit ca
tristetea mea e foarte complicata si de fapt este foarte simpla? Eu fac ca
lucrurile sa
fie triste?

Mary: Da. Hei, cine te-a învatat cum sa suferi? Cine e suferindul, mama sau
tata?

Julien: Ambii. În special mama. Da. Ea a facut asta.

Mary: Cum a facut asta?

Julien: Cum? Avea ceea ce eu numesc cancer galopant în ultimii patruzeci de ani,
de
când eram mic.

Mary: Avea cancer?

Julien: Nu, niciodata nu a avut cancer. Mereu avea dureri si credea ca e vorba
de cancer.
Si suferea teribil, mereu, pentru ca nu avea cancer. Sau uneori credea ca are
cancer,
dar ca nu simte durere. O vizitez acum. Daca o iubesc? Da. Are 80 de ani.
Mergând
spre iesire, chiar înainte de a închide usa, aud ca mai nou are pneumonie.
(Julien
începe sa gesticuleze, sa vorbeasca expansiv si râde în timp ce vorbeste.) Un
vecin
este pe moarte, mama are o durere în umar atât de teribila ca nu poate sa faca
nimic,
aproape ca nu a putut face un desert pentru mine, dar l-a facut oricum. (Râde
din
inima.)

89
Si membrii grupului râd.

Pe masura ce spune aceasta poveste, Julien începe procesul de separare de

credinta în suferinta mamei sale. Pentru prima oara de când a ajuns la workshop
respira
adânc si are vocea vie.

Mary: OK, Julien. Uita-te la mama ta acolo ... lamentându-se, suferind,

aratându-si
tristetea. Imagineaza-ti ca esti cu ea. OK? Acum spune-i ceva diferit. spune:
„Mama,
ma simt cu adevarat grozav. Nu am fost niciodata mai fericit„.

Julien: O, nu. Asta ar fi foarte grav. Ar fi crud. Se presupune ca nu trebuie sa

fii fericit
când mama ta sufera. (Râde). Am înteles foarte bine.

Lui Julian i s-a dat comanda Parentala: „Nu trebuie sa fii fericit când mama ta
sufera„. Daca Julien ar fi terapeut i-am fi derulat banda ca sa auda si sa
înteleaga
comutarea „sa fii „ sa fiu„. Vrem ca terapeutii sa se auda ca sa învete sa îi
auda pe clientii
lor. Nu l-am oprit pe Julien deoarece a lucrat bine.

Mary: Ce s-ar întâmpla daca i-ai spune mamei tale: „Am o durere teribila în
stomac ... „.
Julien: O, Doamne! Ar avea toate medicamentele, ar vrea sa ma mut înapoi acasa,
as avea
camera mea pregatita, ar sustine conversatia ore în sir.

Julien a fost rasplatit pentru realizari si nefericire, desi nu îsi aminteste sa

fi fost
nefericit. Poate ca felul în care mama lui iubea facea nefericirea sa para
fericire. Poate ca
e adevarat ca avea nevoie sa plece de lânga ea la 13 ani si cu toate acestea,
sentimentul
sau parazit de o viata era încercarea de a se întoarce acasa. „Ar avea toate
medicamentele, ar avea camera mea pregatita!„. Iata cum într-o sedinta de lucru
amplu
s-a facut ce se face în multe ore de terapie si Julien nu are nevoie de multe
ore, se
schimba deja.

Julien: Îmi iubesc mama, dar nu mai vreau atentia ei pentru asta de acum încolo.

Întotdeauna era draguta cu mine când eram bolnav. (Râde din nou.) Nu am
întelesînainte. În tot acest timp am fost trist si nu am înteles. Eram constient
ca era putin
nebuna în legatura cu toate chestiile astea, toate bolile ei, dar nu am fost
constient ca
si eu eram probabil putin nebun în legatura cu tristetea mea.

Mary: Ai înteles un lucru important! Acum ... din noua, vesela, nesuferita ta
pozitie da-i
drumul mamei tale si adu-o pe sotia ta. Acum, fara dramatism, spune „Nu vreau
sex
la noapte„.

Julien: E adevarat. Am facut din asta o suferinta, ca si cancerul. „Draga mea,

la noapte

nu vreau sex„.
Mary: Esti înca fericit?
Julien: Da.
Mary: Vreau sa fii absolut sigur de asta. Sa întelegi cu adevarat ca poti fi
fericit în fiecare

noapte, chiar daca faci sex sau nu. Ai de gând sa iei acest lucru cu tine acasa?

Julien: (Dupa o pauza scurta) Îmi voi aminti ca daca nu vreau o noapte sa fac
sex nu
înseamna ca sunt bolnav sau ratat. (Începe sa chicoteasca) Stiu ce voi face. Îi
voi face
un cadou sotiei mele. Un vibrator.
(Întregul grup îl încurajeaza, îl aproba, aplauda.)

90
Julien: Si din pozitia mea nesuferita, îmi va placea si mie vibratorul.

Suntem încântati de ideea lui cu vibratorul; nu îi va da sotiei sale

injonctiunea pe
care i-a dat-o mama sa: „Nu fi fericit când eu nu sunt fericita„. Ne-am ocupat
întâi de
sentimentul sau parazit de tristete, înainte de problema sa sexuala, pentru ca
el sa nu
continue sa creada ca fericirea sa depinde de rezolvarea acestei probleme.

Inversam ordinea terapiei, daca problema comportamentala este mai importanta

decât raspunsul afectiv. Daca Julien, de exemplu, era impotent din punct de
vedere sexual
datorita consumului prelungit de alcool, i-am fi cerut sa înceteze sa bea si nu
am fi gasit o
cale de a fi un alcoolic fericit, nesexual.

Unii clienti nu vor lua în considerare un contract de a fi fericiti, deoarece

cred ca
nu au fost niciodata fericiti:

Jim: Am fost întotdeauna trist. Nu stiu. Am fost mereu asa.

Mary: Care este mitul nasterii tale? (Punem aceasta întrebare când un client
spune ca a
fost întotdeauna într-un anume fel, pentru a afla care este injonctiunea cea mai

timpurie.)

Jim: Nu înteleg ce vrei sa spui.

Mary: Care este povestea despre nasterea ta? Ce spuneau ei?
Jim: Nu am detalii ... despre mine. Mi s-a spus... . Era o gluma de familie ca
m-am nascut

la o zi dupa ce au aruncat bomba.

Mary: Ce e asa amuzant?
Jim: Nimic.
Mary: Ai spus ca era o gluma de familie. Asta înseamna ca se presupune ca e ceva

amuzat.
Jim: Ei bine, ce vroiau ei sa zica este ca ... s-au petrecut doua dezastre unul
dupa altul.

Jim a lucrat pentru mai multe probleme ... sa decida sa traiasca, sa se placa,
sa-si
accepte importanta si, în final, sa fie fericit. Deoarece nu avea nici o idee
despre el ca
fiind un copil fericit, i-am cerut sa se întoarca în timp, cautând un moment în
care a fost
fericit. (Pâna acum, nu am întâlnit nici un client care sa nu gaseasca o scena
fericita,
desi multi dintre ei jura, la început, ca nu au fost niciodata fericiti.) Ca si
multi alti clienti
tristi în mod cronic, Jim a gasit o scena când era singur si în afara casei.

Jim: (Dupa o pauza foarte lunga) OK. Obisnuiam sa ma distrez jucându-ma în golf.

I-am cerut sa descrie golful, sa-l descrie pe micul Jim si sa descrie ce facea.
Apoi
i-am cerut sa-l vada pe Jim cel trist si sa-si imagineze un dialog între cei
doi. „Fii pe rând
fiecare dintre cei doi tineri Jim„. Fiecare va începe cu „Sunt important pentru
Jim cel
adult deoarece...„. Lucrul înceteaza când Jim decide sa nu-l mai care dupa el pe
Jim cel
trist si sa-l foloseasca pe acest Jim numai când sufera o pierdere reala: „Vei
fi cu mine
numai când voi avea nevoie de tine. Nu mai esti albatrosul meu„.

Alti clienti, vazând astfel partea lor trista si partea lor fericita, pot
recunoaste ca
partea amarâta a fost valoroasa pentru a obtine mângâieri. Atunci, sarcina lor
este de a
cauta alte modalitati de a primi mângâieri.

Dan se mentine trist etichetându-si mediul ca fiind trist si refuzând sa-l

schimbe:

91
Dan: Vreau sa încetez sa ma mai simt atât de împovarat.
Bob: Pune-o pe sotia ta în fata ta si spune-i ca e o povara.
Dan: Este. Esti. Esti o povara. Ai baut prea mult în ultimii 15 ani. Nu pot avea
încredere

în tine când bei. Sunt îngrijorat permanent pentru tine când sunt plecat.
Bob: Îi spui sotiei tale cum îi schimba comportamentul îngrijorarea ta?
Dan: Nu îl schimba, bineînteles. Dar nu pot sa ma opresc sa nu fiu îngrijorat.

Am lucrat cu el în legatura cu pozitia sa „nu pot„ si i-am cerut mai multe

detalii
despre viata sa actuala. Sotia sa nu îsi face rau si nu face rau altora, cu
exceptia
posibilului rau pe care îl face corpului sau, datorita consumului excesiv de
alcool. Dan nu

o place si nu se simte bine cu ea. Copii au plecat la colegiu. I-am spus ca era
„trist si
îngrijorat„ dinainte de a se casatori. A vorbit despre o multitudine de griji,
apoi:
Dan: ... mama mea. Eram foarte îngrijorat pentru ea. Nu era fericita. Parintii
mei nu au

fost niciodata fericiti. Nu as numi-o casnicie. Au stat împreuna din cauza mea.
Mary: Norocosul de tine. (Sarcastic)
Dan: Stiu, era o tâmpenie. Nu stiam atunci. Eu ... era o povara. Încercarea de a
o face

fericita.

Mary: Deci asta e povara originara. Asa ai învatat sa consideri femeile poveri,
sa te
casatoresti cu una si sa o declari povara si acesta este motivul pentru care nu
ai
divortat. Si îti înveti copii ca mariajul este o povara pe viata, în asa fel
încât, într-o zi,
ei vor deveni poveri sau împovarati.

Mary a fost dura cu el, deoarece, ca multi alti suferinzi, el nu actioneaza în

interesul sau si asteapta atentii pozitive pentru ca suporta, nu pentru
schimbare.

Alti clienti, care se pretuiesc pentru ca sunt sensibili cu lumea din jurul lor,
îsi
justifica tristetea sugerând ca ar fi oarecum indecent sa fie fericiti într-o
lume nefericita.
O modalitate de a afla care este sentimentul parazit favorit pentru fiecare
client este de a
spune: „Închide ochii. Da-ti timp sa vezi lumea asa cum este. Mergi în locuri
diferite din
lume si vezi ce se întâmpla. Ce simti?„ (Nu sugeram locuri „fericite„ sau
„nefericite„.).
Cei mai multi exprima sentimentele lor parazite, pe care le considera raspunsuri
naturale
si potrivite circumstantelor din lume. Le sugeram sa-si ia angajamentul de a
lucra pentru
schimbarea lumii dintr-o pozitie fericita, lucru pe care îl fac acum dintr-o
pozitie trista.

Clientii mai sofisticati considera ca inconstientul controleaza emotiile si ca,

de
aceea, nu este posibil sa înlocuiasca tristetea cu fericirea, fara o examinare
îndelungata a
inconstientului. Ca si în cazul lui Julien, acest lucru nu este adevarat.

Clientii tristi folosesc tristetea asa cum clientii furiosi folosesc furia ...
pentru a
manipula si a-i presa pe ceilalti ca sa se schimbe.

Jo: I-am spus ca doresc monogamie. Eu .. (plângând) noaptea trecuta m-a chemat
si i-am
spus si în timp ce vorbea cu mine (plângând în hohote) avea pe altcineva în
apartamentul nostru. Ceea ce vreau este sa decid ... sa-i spun .. casatoreste-te
cu mine
si nu mai face sex cu altcineva ... sau am sa te parasesc.

Mary: OK. Te simti bine în legatura cu asta?

Jo: Nu. Ma simt trista.

92
Mary: Deci vrei ca el sa se schimbe? Este vreo particica din tine care spune:
daca voi fi
suficient de trista, îl voi schimba?

Jo: Ma întorc mereu asupra felului în care ma simt ... insist ... sa arat cât de
ranita sunt. Si
asta nu ajuta deloc. Asta încep sa înteleg. Seminarul vostru despre sentimente
parazite
si încercarea de a-i schimba pe ceilalti ... aici ma înfund. Vreau ca el sa vada
cât de
furioasa si de ranita sunt, ca sa îmi fie fidel.

Bob: Deci se va schimba.

Jo: Si asta nu merge. Asa ma împiedic sa gasesc o cale. Aratându-i mereu si

mereu cât de
ranita sunt. (Plângând în hohote) Urasc aceasta parte siropoasa si groaznica din
mine!
VREAU CA EL SA SE SCHIMBE.

Mary: Si daca el ar fi aici, ce ar spune?

Jo: Nu se va schimba. El nu vede nimic rau în a avea ... o multime de amante. Si

spune ca
si eu pot avea amanti, dar eu nu vreau.

Mary: Deci ce vei face?

Jo: Ceea ce am facut întotdeauna ... sa încerc sa fac totul atât de bine pentru
el, ca el sa
ma vrea. Si sa îl implor sa se schimbe. (Plânge din nou)

Mary: Prevad urmatoarea secventa. Întâi, tu ramâi trista, ca el sa se schimbe.

Doi, el
refuza sa se schimbe. Trei, tu devii mai trista. Patru, el spune: „Nu vreau sa
traiesc cu

o persoana atât de trista„ si îti da papucii. Si apoi îsi aranjeaza menajul cu

urmatoarea mare dragoste a vietii sale, care va fi o oarecare cu care se va
culca în
momentul în care se plictiseste de tine.
Jo: Înteleg ca asta este secventa.

Bob: Si cred ca trebuie sa fi cunoscut aceasta secventa când ai aranjat sa fii

urmatoarea
mare dragoste din viata lui. O parte din tine trebuie sa fi stiut aceasta
secventa.

Jo: Vad foarte clar. Da, am stiut despre celelalte iubite ale lui. Provocarea a
fost sa fiu
atât de buna ... o, la dracu, am vrut sa nu mai fiu o ratata. Cu barbatii sunt o
ratata.

Mary: Ce vei face în legatura cu asta?

Jo: În primul rând, voi fi fericita, indiferent ce va face el. Poate ca nu voi
ramâne cu el.
Poate ca nici nu ma voi întoarce la el când se va termina workshop-ul. Am trei
saptamâni sa lucrez asupra acestui lucru. Încep prin a fi fericita aici. Si
apoi, as dori
sa clarific lucruri din trecutul meu ... indiferent ce e ... si anume caeu ...
ceva ce are
legatura cu faptul ca sunt vioara a doua pentru orice barbat.
Bob: Îmi place ce spui si îmi place de tine!

Mai târziu, în cursul workshop-ului, a identificat ca tristetea ei are legatura

cu

multe scene din copilaria ei, în care a decis „Nu voi obtine niciodata ceea ce
doresc„ si

era trista.
June a sperat, în secret, ca nefericirea ei ar fi putut sa-i schimbe pe soacra
si pe

sotul ei. Lucrul ei este un exemplu pentru doua abordari diferite ale aceluiasi
material

trist ... cu rezultate semnificativ diferite.

June: Vreau sa ma descurc cu soacra mea. Ea nu vorbeste engleza si eu nu vorbesc

mandarina. Vorbesc cantoneza. Asa ca nu pot vorbi cu ea.

Terapeut/Cursant: Uita-te la soacra ta, pretinde ca vorbeste engleza si spune-i.

93
June spune ca soacra ei invita oameni acasa la ea fara permisiunea ei, se baga
în
cresterea copiilor si se comporta ca si cum ar fi „seful casei mele„. Apoi, June
explica ca
întreaga situatie este fara speranta, datorita obiceiurilor din casele chineze.

Terapeut: Da-i soacrei tale un exemplu clar despre ceea ce vrei tu sa schimbi la
tine si
despre ce vrei ca ea sa schimbe. (Acest terapeut este priceput si face o treaba
buna.)

June: Vreau sa fiu sefa casei mele. Când vin acasa de la serviciu vreau sa fiu
sefa. Un
exemplu anume? (Suspina de câteva ori) Sâmbata, chiar înainte de a pleca catre
acest
workshop, a trebuit sa gatesc pentru toti oaspetii ei din Hong Kong.

Aceasta informatie a fost prea mult pentru femeile terapeut din grup, inclusiv
pentru Mary. (Terapeutii barbati au ramas discreti, neimplicati. Bob nu a fost
prezent.)
Grupul a sugerat ca June sa-si forteze sotul sa vorbeasca cu mama lui, ca June
ar fi trebuit
sa paraseasca, pur si simplu, casa si sa nu-si serveasca soacra, ca ar fi
trebuit sa îsi lase
soacra sa gateasca. June, cu succes a raspuns la toate sugestiile cu „Da,
dar ...„.

June: Nu vreau ca ea sa gateasca în casa mea. Daca se gateste ceva, vreau sa o

fac eu. Nu

o vreau în bucataria mea. Nu vreau nici macar sa-mi atinga oalele si tigaile.
(Pauza
lunga). Am lucrat mult asupra acestei probleme în grupul meu de terapie în San
Francisco. Si am clienti cu aceeasi problema. Nu stiu daca exista vreun raspuns.

(June începe sa plânga.)

Ziua urmatoare a adus aceeasi problema, în sedinta de terapie condusa de Bob si
Mary.

June: Am lucrat asupra acestei probleme ieri, în grupul de lucru. Ma simt atât
de

victimizata. Nu am nici un drept în casa mea. Mi-e teama ca sotul meu ma va

alunga.
Bob: Exemplu.
Mary: Daca nu gateste pentru prostanaca de soacra-sa si pentru toti turistii din
Hong

Kong! Iah! (Mary paraseste scaunul terapeutului si se aseaza în spatele

grupului. Îsi
scutura capul într-o oroare si înfrângere exagerata, apoi îsi ia capul în
mâini.)
Bob: Despre ce este vorba? Soacra ta nu gateste bine? Credeam ca toate soacrele

chinezoiace sunt bune bucatarese. Cum ai avut parte de asa o dezamagire?

June: (Începe sa chicoteasca) Este o bucatareasa extraordinara.
Bob: Cum de gatesti tu, atunci?
Mary: (Din spatele camerei) Te va uimi, Bob. N-o sa-ti vina sa crezi!
June: (Înca chicotind) Ei bine, nu stiu de ce gatesc, chiar nu stiu. Îmi
amintesc de ce am

spus ieri ca gatesc ... în grupul de ieri. Dar nu stiu.

Mary: Stiu de ce o faci. Gatesti ca sa îi pedepsesti!
June: O, Doamne! Ai dreptate!

Asta a fost evident pentru Mary în ziua precedenta, când a auzit refuzul lui
June
de a gasi o solutie. Mary nu a fost sigura ca June ar accepta aceasta concluzie,
asa ca a
jucat întreaga scena cu umor, pentru a accesa Copilul inteligent, vioi si
creativ al lui June,
în locul Copilului trist, îmbufnat si adaptat, de ieri. Si Bob, cu toate ca nu
stia ce se
întâmplase, a facut la fel.

94
June: O, Doamne. Îmi imaginez scena. (Vorbeste printre explozii de râs) E asa de

amuzant. Aceasta e ziua ... a fost ziua ... dinainte de a veni aici. Toti acei
oameni teribil
de formali si cuviinciosi din Hong Kong, în costumele lor negre si camasile
albe. (Râde
atât de tare, un timp, ca nu poate vorbi.) Nimeni pe lume nu este atât de teapan
si de
formal ca cei din Hong Kong. (Din râs, plânge) Oh ... oh ... am decis sa fac un
gratar. A
fost îngrozitor. Sotul meu a trebuit sa plece dupa carbuni si focul nu se
aprindea si lor,
oricum, nu le plac gratarele. Oh ... oh ... sotul meu s-a ocupat de gratar cât
timp eu am
facut salata si orezul. Of ... of ... nu am crezut niciodata ... singurul lucru
care le-ar fi
placut din întreg meniul ... orezul fiert. Oh ... l-am facut si am uitat sa-l
servesc. Nu am
stiut niciodata ... fac toate astea ca sa-i pedepsesc!

Ne-am oprit în acest punct. Cei care asteapta noi decizii clar formulate, nu vor

gasi nici una în acest fragment de lucru si, cu toate acestea, June a încetat sa
mai fie
îmbufnata, trista, a încetat sa o mai învinuiasca pe soacra ei, sau sa astepte
ca sa se
schimbe si nu a mai considerat situatia ei ca fiind fara speranta. A descoperit
cum sa
foloseasca talentele casnice ale soacrei în avantajul sau. Si cel mai important,
renuntând
la tristetea si la rolul ei de martir, s-a eliberat pentru a se amuza în viata.

TRISTETEA REPRIMATA

Roy: Nu am plâns deloc când a murit mama.

Mary: Cum asa?
Roy: Noi nu plângem. În familia mea nu ... plângem. Aveam doar noua ani. Nu am
plâns

de atunci.
Mary: Esti de acord sa fii acolo si sa-ti permiti sa simti ce simti?
Roy: Nu sunt sigur. Nu sunt sigur ca vreau sa fiu acolo. Vreau sa ne oprim.
Mary: OK. Într-o zi poate vei dori sa te lasi sa simti ce simti ... sa simti cum
te-ai fi simtit

atunci, daca ar fi fost cineva lânga tine sa înteleaga.

Roy a început brusc sa plânga. A plâns cam cinci minute, în timp ce un alt
client îl
tinea în brate.

Bob: Cum te simti acum?

Roy: Putin încurcat. În cea mai mare parte, bine. Mai usor. Îmi încurajez
propriii pacienti
sa simta. Pe mine nu m-am încurajat ... pâna acum.

Mary: Sunt bucuroasa ca ti-ai permis sa-ti cunosti tristetea. Teoria mea este ca
cei care îsi
reprima furia sunt în pericol de a deveni victime, deoarece nu spun: „La dracu,
da-te
jos de pe piciorul meu!„. Cei care îsi reprima frica, o pot face pentru a se
lasa ucisi. Si
cei care îsi reprima tristetea tind sa-si lase veselia fara grai.

Roy: Multumesc, îmi place teoria ta si cred ca ai dreptate.

Clientii carora le e frica de propria furie tot pot face lucruri importante
pentru ei.
Renunta la vina, tristete, anxietate, decid sa traiasca, sa se bucure de
sexualitatea lor, sa

95
devina mai productivi. Mai târziu, dupa ce iau alte decizii importante pentru
viata lor sunt
gata sa se confrunte cu teama de furie si sa se desensibilizeze. Clientii carora
le e teama
de propriile lacrimi sunt mult mai greu de tratat, deoarece, rareori lucreaza
ceva
important, pâna când nu se desensibilizeaza. Am fost încântati ca Roy si-a
permis sa
plânga. Sa plângi o singura data este de obicei suficient pentru
desensibilizare, daca acest
lucru este mânuit corect de catre terapeut si de catre grup. Dupa aceasta
sedinta, Roy si-a
permis sa mearga spre alte zone, în loc de a ramâne psihiatrul intelectual, fara
sentimente,
usor deprimat, care fusese în ultimii 20 de ani.

Roy este un tip de client caruia îi este frica sa-si arate tristetea. Un alt tip
este celpe care noi îl numim „Superman„. În timpul perioadei de stabilire a
contractului într-un
workshop, Superman intra cu întârziere în camera si fie se trânteste într-o
pozitie de
relaxare exagerata, fie sta batos, cu bratele încrucisate pe piept. Se uita în
alta parte, nu la
terapeut, în timp ce declara: „M-am gândit mult în legatura cu ce as putea sa
vreau sa
lucrez aici si mi se pare ca nu am nici o problema. Daca gasesc ceva, va anunt„.
În restul
workshop-ului, va juca „taticul puternic„ cu câteva femei „neajutorate„, sau va
gasi niste
tipi la fel de speriati de lacrimi, cu care poate juca un joc minor de
„delincvent juvenil„.
Vor lipsi de la sedinte, vor arunca glume despre terapie si vor gasi reguli
neimportantepentru a le încalca. În ambele roluri, acest tip de terapeut se
apara cu succes împotriva
lucrului personal. De obicei, este implicat în lucrul cu delincventi sau
criminali, cu ale
caror cazuri se aseamana, cu o singura diferenta foarte importanta: nu este
psihopat. Este

o fiinta umana care respecta legea si care iubeste profund, care a decis în
copilaria
timpurie ca „nimeni nu ma poate face sa plâng„ si care a crescut îngrozit de a-
si arata
atât tristetea, cât si frica. De aceea apare ca „Superman„.
Când o astfel de persoana îsi da permisiunea de a lucra, rezultatele sunt
grozave.

Zip nu a lucrat în timpul unui workshop de o saptamâna, pâna în ultima

dimineata. Apoi, a spus ca vrea sa „înteleaga„ un vis care „ma deranjeaza
putin„. Pe
masura ce a început sa relateze visul, a devenit din ce în ce mai speriat,
rasucindu-si
mâinile si încordându-si vocea în lupta împotriva emotiilor. Visul sau, pe
scurt, este:
„Stau la birou în biblioteca mea si brusc, realizez ca fiul meu nu este cu mine.
Fug în
curtea din spate si îl vad plutind mort, în piscina noastra„. Este foarte agitat
din cauza
acestui vis si marturiseste ca s-a torturat cu interpretari bazate pe ceea ce
stia despre„ostilitatea inconstienta„ si „dorintele de moarte„. Îsi adora fiul.

Bob lucreaza foarte grijuliu, facându-l sa fie fiecare parte a visului si sa

pretinda
ca fiecare parte este un aspect al propriei personalitati. Zip devine biroul:
puternic, masiv,
pe care te poti baza; biblioteca: închisa, niciodata în dezordine, plina de
informatii; aleea
de caramida, care duce la piscina: rezistenta si nu prea interesanta; piscina:
racoroasa sicalma. Pâna acum a prezentat toate aceste atributii ca parti ale
personalitatii sale. În timp
ce lucreaza se lupta cu lacrimile si când devine piscina, începe sa plânga.
Continua sa
plânga câteva minute, înainte de a fi din nou gata sa lucreze cu visul.

Bob: Fii copilul din visul tau.

Zip: Sunt frumos, minunat, cel mai important lucru din viata lui Zip. (Plânge
din nou)
Bob: Spune mai mult.
Zip: Sunt inteligent. Iubesc viata. Sunt ... mort.

96
Bob: Vezi daca se potriveste... . Sunt partea din Zip care este frumoasa,
iubitoare,
inteligenta, care iubeste viata, cea mai importanta parte din viata lui Zip. Si
aceasta
parte din Zip este moarta.

Zip: Multumesc! Da, se potriveste! M-am scufundat în lucru ... în ... îhi, se
potriveste!
Am înecat partea vie din mine. Multumesc, Bob. Gata! Nu o sa ma mai înec de acum

încolo!

Când un client ca Zip îsi da permisunea sa-si exprime sentimentele, este vital
ca
experienta sa fie una pozitiva. Sa presezi un client sa simta si apoi sa-l lasi
fara o noua
decizie, poate fi un viol terapeutic. Cerem terapeutilor sa nu încurajeze
sentimenteleintense, decât daca stiu exact cum sa promoveze o concluzie reusita.
În cazul lui Zip ar fi
fost complet neterapeutic daca i s-ar fi permis sa continue cu presupunerea ca
visul sau
era o exprimare a „ostilitatii îngropate„ sau daca ar fi fost lasat sa plânga,
fara o
rezolvare. În schimb el a obtinut o minunata noua decizie: „Nu o sa ma mai
înec„, în timp
ce a învatat si faptul ca nu este periculos sa simta.

FRICA SI ANXIETATEA

Definim frica ca un raspuns emotional la un pericol real sau imaginar actual si

anxietatea ca un raspuns la un pericol real sau imaginar viitor. Unei persoane
îi este frica
de o arma de jucarie, ca si când ar fi reala, daca crede ca aceasta este reala.
O persoana
fobica stie ca frica sa este imaginara, dar este speriata ca si când pericolul
ar fi real.
Persoana anxioasa îsi spune povesti înspaimântatoare despre ce ar putea întâlni
într-o
buna zi.

În toti anii de când practicam psihoterapia, nu a existat un pericol real în

grupurile
noastre de terapie; în consecinta, fricile despre care am auzit în încapere erau
imaginare.
Cu toate acestea, fricile si anxietatea, pe care le prezinta clientii din viata
lor de zi cu zi
pot fi reale. Prima sarcina a terapeutului este sa identifice daca pericolul
este real. O
persoana speriata de un sot periculos are nevoie de ajutor pentru a decide cum
sa se
apere. Clientii care se expun pericolului real si nu fac nimic ca sa se
protejeze, pot trai
decizia disperata: „Te voi face sa ma omori„ sau: „Te voi lasa sa ma omori„.
Aspectul
crucial al terapiei este un contract de auto-protectie si apoi, o noua decizie
de a-si valoriza
si proteja propria persoana.

Când o persoana este speriata de o situatie prezenta sau viitoare nepericuloasa

cautam o scena timpurie care este prototipul fricii de azi.

Jay: O, la dracu, mi-e frica sa lucrez în grup, stii asta?

Bob: Stiu ca nu ai lucrat înca. Astepti pâna la sfârsit, pentru a-ti mentine
frica.
Jay: Nu, nu am facut asa. Am asteptat deoarece eram speriat.
Bob: Daca ai fi dorit sa nu-ti mai fie frica, ai fi lucrat primul si apoi te-ai
fi relaxat pentru

tot restul zilei.

Jay: Eu ... când mi-e frica ... amân si amân si mi-e tot mai frica. Ai dreptate.

Mary: Eu îl numesc sindromul „sariturilor de la trambulina„. Îti amintesti când

erai copil?

La începutul fiecarei veri, curajosii pur si simplu înaintau pâna în capatul

celei mai
înalte trambuline si sareau. Cei fricosi nici macar nu se gândeau sa urce pe
trambulina
si sa se distreze înotând. Cei care se torturau, mergeau pâna la capatul
trambulinei, se

97
uitau în jos, îsi spuneau povesti de groaza si se întorceau. O faceau de mai
multe ori,
înainte de a sari de pe trambulina înalta.
Jay: Îhi. Am facut-o si aici. Ma pregateam ca sa lucrez si apoi nu o faceam.
Întotdeauna
astept pâna la sfârsit.
Bob: Ce lucru teribil ti s-a întâmplat în clasa întâi sau a doua? (Bob se
„scufunda direct„
în trecutul lui Jay)

Jay: Îmi amintesc ceva din clasa a doua. Mi-am pierdut rândul. Fiecare citea pe
rând cu
voce tare si am devenit interesat de poveste. Mi-am pierdut rândul si profesoara
m-a
pus la colt. S-o ia dracu, nimeni nu o sa ma mai puna la colt vreodata. Hei, de
asta
cred ca nu m-am dus la maratoanele lui X (nume de terapeut) ... deoarece am
auzit ca
pune oamenii la colt. Nimeni nu o sa ma mai puna la colt vreodata. (Râde) Am
terminat cu asta ... . Sunt gata sa lucrez.

Bob a ales „clasa întâi sau a doua„ deoarece nu era de acord cu credinta lui Jay
ca
fusese „întotdeauna„ speriat în grup. A descoperit ca frica de a vorbi în grup
începe
deseori în primii doi ani de scoala si este rezultatul tachinarii si ironiilor
profesorilor si
elevilor. Cititul cu voce tare este un eveniment traumatic în viata multor
copii.

Exista multe alte abordari pe care le-am fi putut folosi cu Jay. I-am fi putut
cere sa
priveasca cu atentie fiecare persoana din grup. Deseori o persoana nu mai este
anxioasa
privind fiecare individ, în locul unei umbre neclare. Daca înca este anxioasa,
poate spune
fiecarei persoane: „Mi-e frica de tine deoarece ...„ sau „Nu mi-e frica de tine
deoarece ...„.

Apoi vom lucra cu ea sa-si prezinte propriile proiectii si sa fie constienta

deabilitatea de a scrie povesti înspaimântatoare despre alte persoane. În timp
ce face runde
de acest fel, cerem membrilor grupului sa nu raspunda.

Daca o linistesc, salveaza, ceea ce înseamna ca este vazuta ca incapabila de a

se
schimba.
Putem dori ca un client sa recunoasca ca anxietatea sa este entuziasm retinut.

Alf: Sunt anxios. Foarte anxios.

Mary: Mergi în corpul tau si spune ce simti.
Alf: Sunt anxios ... inima îmi bate repede. Inima izbeste si transpir.
Mary: Ai aceleasi senzatii când faci dragoste?
Alf: (Pufneste ... o jumatate de râs) Nu pare la fel.
Mary: Ce poti face sa transformi transpiratia si bataile rapide ale inimii în
ceva placut?

Creierul tau le traduce în anxietate. Vezi ce poti face în asa fel încât
creierul tau sa le

traduca ca excitatie.
Alf: Ce gând nebunesc! Sa fac o tumba ... sa sar. As vrea ca ceilalti sa sara cu
mine.
Mary: Cere-le.

sau

Liz: Îmi tremura mâinile.

Bob: Exagereaza tremurul. Asa. Mai mult. Stai în picioare si lasa-ti întregul
corp sa
participe. Da. Ce simti?
Liz: Excitatie.

98
Bob: Bine. Tremurul tau înseamna ca doreai sa fii excitata si te retineai. Fritz
(Perls)
spunea ca diferenta dintre anxietate si excitare este o respiratie adânca.

O alta tehnica este de a conduce „asteptarile catastrofice„ catre o concluzie

imaginara. L-am întrebat pe Hubert care este cel mai rau lucru care se poate
întâmpla. A
spus ca îi este teama ca grupul nu îl va placea. Crede ca nu ar avea nimic
interesant de
spus. „Si apoi, care este cel mai rau lucru care se poate întâmpla?„. Crede ca
nu vor
vorbi cu el sau nu vor sta cu el. „Si apoi, ce poate fi mai rau?„. Se va simti
singur si
izolat. „Si apoi?„. „Ei bine, nu voi muri sau nu ma voi usca„. Hubert zâmbeste.
„Voi gasi
ceva interesant de facut de unul singur„. Recunoaste ca nu a trebuit sa stea
niciodata
singur mereu, asa ca spune ca se va uita dupa cineva. Chiar daca se vor împlini
asteptarile
sale catastrofice, va face fata. Apoi a spus ca asteptarile sale erau exagerate
si ca nu mai
este anxios.

Alta tehnica este sa separi credintele de sentimente. Aceasta tehnica este

deosebit
de buna pentru clientii care nu stiu ca pot gândi si simti simultan.

Flo: Mi-e frica ca as putea uita ce sa spun.

Bob: OK. Pretinde ca ai uitat ce sa spui. De ce ar trebui sa fii anxioasa în
legatura cu

asta?
Flo: As fi pur si simplu anxioasa.
Bob: Nu, nepotul meu, Robert, îsi aminteste cum sa spuna cam 10 cuvinte. Nu este

anxios. De ce faci legatura între a fi anxioasa si a uita cuvinte?

Flo: Pai, normal, nu vreau sa fiu anxioasa ... .
Mary: E adevarat. Esti aici si ai uitat ce sa spui mai departe si vrei sa-ti
amintesti. De ce

esti anxioasa?

Flo: Ei bine, asta e interesant. Am facut legatura mereu ... sunt anxioasa
deoarece am
presupus ca trebuie sa fiu. Deoarece îmi spun ce vor spune ceilalti ... sunt
gata sa ma
opresc. Voi veni mai târziu. Vreau sa ma gândesc la modul cum fac legatura
automat
cu anxietatea. Voi începe sa rup aceasta legatura.

Anxiosii renunta la prezent pentru a-si cheltui energia psihica scrutând

înfricosati
catre un viitor imaginar.

Gem este extrem de anxios în legatura cu viitorul. A avut un tata, un frate si

un
sot care au murit de atac de cord, în timp ce locuiau cu ea. Intentioneaza sa se

recasatoreasca si se înfricoseaza singura, ca noul sau iubit va muri.

Gem: Devine asa de rau ... de câte ori sunt cu el mi-e frica ca asta va fi
noaptea când va
avea atac de cord.
Bob: Cum te alimentezi cu povesti groaznice legate de viitor, în loc sa te
bucuri aici si

acum?
Gem: Nu stiu.
Mary: Banuiesc ca sotul tau nu era ca tine în legatura cu acest subiect. Ai spus
ca stia de

doi ani ca putea muri oricând de infarct si, cu toate acestea, ai spus ca s-a
simtit

minunat. Nu era obsedat sa se sperie în legatura cu moartea sa?

Gem: Deloc. A trait din plin.
Mary: Asta e scopul tau?

99
Gem: Da.

Mary: Ma bucur.

Gem: Cum sa ma opresc?

Bob: Nu înteleg întrebarea ta. Tu esti cea care se gândeste la lucrurile astea.

Gem: Cum sa ma opresc sa ma gândesc la lucrurile astea?

Bob: Poti avea o fantezie sexuala, în schimb.

Gem: Daca voi avea o fantezie sexuala, se va sfârsi cu moartea.

Mary: Problema este ca tu chiar nu crezi ca esti cea raspunzatoare pentru capul
tau.

Bob: E adevarat.

Gem: Sunt raspunzatoare pentru capul meu, dar nu ma simt raspunzatoare pentru
lucrurile
care se întâmpla.

Mary: Sunt sigura ca, cu mult timp înainte ca cineva sa fi murit, mama ta te-a
învatat sa
mergi spre viitor simtindu-te rau. Presupun ca ti-ai prezis necazuri în viitor
si ca ai
auzit asta de la ea si ti-a fost frica. De la ea, de la tatal sau, sau de la
bunica, sau de la
altcineva.

Gem: Da, ea era mereu speriata de ce s-ar fi putut întâmpla.

Mary: Asa ca mama ta te-a învatat cu grija cum sa-ti functioneze mintea ... cum
sa te
îndrepti spre viitor si cum sa te simti nefericita. Si tu ai fost suficient de
inteligenta ca
sa te casatoresti cu un om a carui minte functiona diferit.

Gem: Da. Lui nu-i era frica niciodata de viitor.

Mary: Si noul tau barbat? Traieste fiindu-i frica de viitor?

Gem: (Râde) Nici vorba.

Mary: E dragut. Esti desteapta sa gasesti barbati care nu îsi spun povesti
înfricosatoare.

Gem: Înteleg ca ma duc în viitor. Da, si ma sperii.

Mary: Bine. Esti gata acum sa începi sa-ti lasi creierul sa functioneze diferit?

Gem: Da. Astea sunt idei noi. Mestec ce spui.

Mary: Si apoi poti fie sa le înghiti, fie sa le scuipi.

Gem: (Râde)

Mary: Îti voi oferi o tehnica, care este amuzata, daca vrei sa te joci cu ea.
Continua sa faci
ceea ce faci acum si lauda-te cu asta. Un exemplu. Obisnuiam sa fiu foarte
speriata de
avioane. Implicam tot felul de lucruri magice. Daca urmaresc foarte atent aripa,
nu va
cadea. Nu stiu daca întelegi asta?

Gem: Cu siguranta. (Râde)

Mary: Si urmaresc cu atentie ce s-ar putea întâmpla în spatele usii aceleia

importante care
este închisa ... în fata, de la cabina pilotului. Ma asigur ca sunt toate la
locul lor. Si
ascult toate zgomotele. Astfel încât sa pot sa fug sa-i spun pilotului daca
motorul se
opreste. (Gem râde) Si urmaresc ce mâncare li se aduce pilotilor, deoarece, daca

manânca peste, ar putea fi otraviti si eu ar trebui sa ma uit printre pasageri

dupa
cineva care pare suficient de capabil si sa-i spun: „Toti cei din fata sunt
otraviti si tu
arati ca fiind cel mai potrivit ca sa pilotezi si sa duci jos acest 747„. Acum,
Gem,
pasul important este urmatorul. Ma felicit. Uite cât de creativa sunt! Orice
vechi si
banal fobic poate inventa povesti înspaimântatoare despre zgomotele motoarelor,
dar,
uite-te la mine. Eu ma pot speria chiar si în legatura cu botulismul. Întelegi?

Gem: (Râzând) Da, înteleg. Chiar înteleg.

Mary: Esti dispusa sa-ti petreci restul vietii facând haz de tine, de fiecare
data când începi
sa te sperii?

10
Gem: Eu ... . OK. Cred ca ma voi distra.

Cu acest experiment, Gem începe sa fie responsabila pentru propriile ei

fantezii.
Are alte lucruri importante de facut mai târziu. Îsi ia la revedere de la
fratele, tatal si sotul
sau, toti morti si îsi da permisiunea de a se distra, chiar daca ei sunt morti.
Renunta la
credinta sa magica: „Nu te simti prea bine, altfel se va întâmpla ceva rau„. Bob
sugereaza

o amuleta anti-dezastru pe care sa o poarte în locul fricii.

Gem: Nu înteleg ce e cu amuleta asta.

Bob: Ei bine, aceasta este amuleta mea (arata un breloc) si tine tigrii departe
de proprietatea
noastra.

Gem: Nu sunt tigri în California.

Bob îsi loveste brelocul si încuviinteaza întelept „Bineînteles. Nu sunt tigri

deoarece amuleta mea îi tine departe„.
Pentru material aditional despre lucrul cu clienti speriati sau anxiosi, vezi
Capitolul 11, Fobii: O dupa amiaza de miercuri.

FRICA REPRIMATA

Frica reprimata se poate afla în serviciul auto-distrugerii, ca atunci când

barbati
sau femei se ofera voluntari pentru actiuni periculoase în timpul razboiului,
sau îsi aleg
hobby-uri sau cariere periculoase. Noi nu credem ca comportamentul contrafobic
este un
comportament folosit de client pentru a-si reprima fobia. Credem ca contrafobia
este o
metoda a Copilului pentru a suprima evidenta Adultului si grija normala de sine,
pentru
a-si pune în aplicare deciziile de tipul: „Ma voi omorî si apoi ma vor admira!„.

Contrafobicii nu sunt speriati când ar trebui sa fie; fobicilor le este frica

când nu exista
nici un pericol.

Comutarea de la contrafobie la fobie apare când clientul constientizeaza

situatiile
periculoase si îsi spune interior: „Nu vreau sa mor!„. Fostul contrafobic,
speriat pe buna
dreptate în legatura cu trecutul sau lipsit de grija de sine, poate dezvolta
atunci o fobie ca
un mijloc magic de auto-protectie.

Drake este un „Superman„, care nu face cu noi un contract de terapie si ne

explica
ca urmeaza workshop-ul deoarece agentia sa l-a trimis. În timpul meselor,
distreaza
grupul cu povestile sale salbatice despre catarari si cursele sale periculoase
cu
motocicleta.

Am început sa-l confruntam, spunându-i: „Nu râd când îti faci rau. Nu apreciez
faptul ca îti risti viata„. Se cearta cu noi, spunându-ne ca stie cum sa aibe
grija de el si ca
o viata lipsita de risc ar fi plictisitoare.
În cele din urma, am adus materialul sau într-o sedinta de terapie, chiar daca
el
înca refuza sa faca un contract. I-am cerut sa testeze ce se întâmpla când spune
povestilefamiliei din copilaria sa. Încearca sa para ca nu-i pasa, spunând: „Nu
stiu ce ar fi spus.
Tata ar fi interesat, poate, daca nu ar fi beat ... . Ceilalti ... „. Ridica din
umeri.

Îl întrebam daca vrea sa faca asta, chiar daca nu stie care ar fi reactiile lor.
Este de
acord si vorbeste despre cea mai recenta escapada, cu motocicleta lui, care îti
face parul
maciuca.Ceea ce percepe si de care se apara este faptul ca familiei sale nu îi
pasa daca

10
traieste sau nu. Asa ca alege tipi ca si el si se admira unii pe altii pentru ca
provoaca
moartea.

Drake se asculta acum, pe masura ce recunoaste ca o parte din el încearca

samoara. Îi cerem, ca un experiment în care nu îsi ia înca nici un angajament,
sa spuna
familiei si amicilor sai ca are de gând sa aiba grija de sine. Le spune ca nu-si
va mai risca
viata niciodata. Vede ca mama sa este satisfacuta, în masura în care aceasta
femeie
depresiva si înfrânta poate fi multumita. Fratele sau mai mare si amicii sai îl
numesc
„fricos„. Tatal sau este atât de ocupat sa se omoare cu alcool, ca nu îl
asculta. Drake este
profund impresionat si decide sa intre în programul nostru de terapie
saptamânala.
Credem ca exista mii de barbati si femei, ca si Drake, care îsi risca vietile
orbeste si nu îsi
dau seama ca au nevoie sa-si schimbe deciziile timpurii. Medicii si avocatii,
când îi vad
dupa accidente si raniri, ar face bine daca le-ar recomanda terapie ... chiar
daca acesti
clienti ar putea sa nu accepte imediat recomandarea.

RUSINEA

Fiica lui Mary, Claudia si nepotul sau, Brian jucau baba-oarba când, într-o
explozie de veselie, Brian o loveste brusc si tare pe Claudia. Claudia a tipat
instinctiv si la
împins. El a alunecat pe jos si a început sa plânga, un plâns profund, disperat,
pe care
nu l-am mai auzit pâna atunci. Brian cel de 11 luni parea a experimenta rusinea.
Claudia
l-a ridicat, l-a sarutat si l-a dezmierdat, în timp ce îi spunea: „Dumnezeule,
eu sunt cea
lovita si tu esti cel care are nevoie de consolare„. Foarte repede a fost din
nou fericit si
au continuat sa joace baba-oarba.

Scenele „rusinoase„ nu se termina toate la fel de bine. Clientii îsi amintesc ce

s-a
întâmplat când si-au udat pantalonasii, când au fost gasiti jucând jocuri
sexuale, când au
uitat sfârsitul unui recital muzical si s-a râs de ei sau au fost pedepsiti în
public. Aceste
incidente minore au o importanta enorma în copilarie si constituie motivul
pentru care
oamenii cred ca: „Daca m-ar cunoaste cu adevarat, ar descoperi cât de rau sunt„.

Amintirea rusinilor trecute si frica de rusinile viitoare devine o camasa de

forta împotriva
spontaneitatii si a recunosterii valorii de sine.

Ara, o psihiatra foarte competenta, devine încordata de câte ori îsi imagineaza
ca
oamenii o evalueaza. Am cautat o scena timpurie:

Ara: Îmi amintesc ... . Am trei ani. Fratele meu este un bebelus. Si mi-am udat

pantalonasii. Doar vorbind despre asta, ma simt atât de rusinata. Nu vreau sa

vorbesc
despre asta.
Mary: Pari foarte trista si rusinata.
Ara: Sunt distrusa. (Plânge un timp) Sunt atât de umilita. Îmi pun un prosop
mare de vase

peste mine. Îmi spun ca voi sta ... asa ... pâna când ma voi schimba. Pâna când
nu îmi

voi uda pantalonasii. Râd amândoi ... râd de mine. Sunt ... distrusa.
Bob: Distrusa. În loc de a fi distrusa, ai vrea sa tipi la ei, de data asta?
Ara: Nu are rost. Eu ... e un fel de disperare pe care nici macar nu o pot
explica.
Bob: Tipa la ei!
Ara: Amândoi, încetati! (Ofteaza de câteva ori, îsi sterge ochii) Nu simt ca am
puterea sa

tip.
Bob: O ai totusi.

10
Mary: Vrei sa le spui ca este perfect normal pentru un copil de trei ani sa-si
ude
pantalonasii?
Ara: Da, e normal. Copiii de trei ani îsi pot uda pantalonasii. Pot sa-mi ud
pantalonasii.

Nu trebuie sa râdeti de mine sau sa ma batjocoriti.

Mary: Simti asta?
Ara: Nu. Ma simt atât de ranita.
Mary: Uita-te la parintii tai. Vezi cum poti sa-i reduci la tacere. La urma
urmei, ei nu au

obtinut nota 10 la cum sa fii bun parinte, în acea zi.

Ara: Le voi spune ca au gresit. Sunteti niste parinti jalnici, stiti? Credeti ca
sunteti asa de
mari, credeti ca aveti întotdeauna dreptate, bineînteles, sunteti bine
intentionati ...
hmmm ... .

Bob: Ce înseamna hmmm?

Ara: Hmmm înseamna ca tot ce am putut face în acea situatie a fost sa stau si sa
înghit.
Bob: Si acum?
Ara: Si acum fac ce faceam si atunci, stau si înghit. Înghit de la alti oameni.
În unele

situatii, nu întotdeauna.
Bob: Fa ceva diferit.
Ara: Bine. Zâmbesc batjocoritor si plec. Da! (Râde) Vezi, astia sunt ei, nu eu.
Ma

comport normal pentru un copil de trei ani. Problema nu e cu mine, e cu voi. Va

comportati nebuneste, complet suparati pentru un pipi mic. Nu ascult tirada
voastra,
nebuniile voastre. (Pauza) Tocmai m-am gândit la ceva. Ei aveau 20 si respectiv
21
de ani când eu aveam 3 ... . Sunt niste copilasi ignoranti care se ocupau de doi
copii.
Doamne Dumnezeule, am dublul vârstei lor de atunci. Si sunt educata. Ei nu erau.
Nu
permit ca importanta mea sa depinda de voi, doi copii ignoranti. De fapt v-ati
descurcat destul de bine, luând în considerare faptul ca nu stiati nimic despre
copii.
Gata. Ma simt libera ... pentru prima data, de când îmi pot aminti.

Tehnica noastra pentru rezolvarea rusinii timpurii este de a scoate clientul din

rolul de victima, astfel încât sa se poata lupta cu persecutorii de atunci, asa

cum a facut
Ara când le-a spus parintilor ei ca au gresit. De obicei, clientul se lupta
furios, desi,
uneori, poate creea în schimb, o fantezie plina de umor. O femeie, care a fost
pusa sa stea
la colt pentru ca „o facea pe desteapta„ în clasa a treia, a tesut o fantezie
prin care o punea
pe profesoara la colt, scriindu-i „proasta„ pe frunte cu vopsea rosie si apoi
fortând-o sa
marturiseasca numeroasele prostii în felul în care se descurca cu elevii.

Când un client îsi imagineaza ca terapia este un proces dureros, poate fi

preocupat
ca va trebui sa spuna comportamentele rusinoase sau fanteziile din trecut. Marv,
un
barbat linistit, încântator, care a fost casatorit 25 de ani si a fost monogam,
a marturisit cu
mare rusine ca uneori are fantezii homosexuale.

Bob: Felicitari.
Marv: Ce?
Bob: Felicitari.
Marv: Nu înteleg.
Bob: Te felicit pentru ca esti suficient de liber pentru a avea o viata sexuala
imaginara

bogata si plina! Bravo tie!

Marv: (Pauza lunga) Bine. Bine. Bine. Nu cred ca colegii mei ar fi de acord cu
tine.

10
Bob: E în regula. Atunci nu le spune. (Întreg grupul râde)

Unul dintre avantajele terapiei de grup este acela ca toti membri grupului
beneficiaza de munca individuala a fiecaruia. De aceasta data, dupa ce Marv a
terminat,
mai multe persoane au adus la lumina secrete rusinoase în legatura cu fanteziile
lor
sexuale si au decis ca aceste fantezii sunt în regula.

Ben a folosit grupul pentru a-si permite sa danseze. A dansat în liceu, s-a râs
de el
si nu a mai dansat de atunci.

Ben: As vrea sa pot dansa. Mi-ar placea dar ma simt rusinat.

Mary: Care este asteptarea ta catastrofica ... cel mai rau lucru care se poate
întâmpla?
Ben: Oamenii ar putea sa râda. (Povesteste scena din liceu)
Mary: Sa se râda de tine în liceu este îngrozitor. Dar acum?
Ben: Nu stiu.
Mary: Iata ce idee am. Am învatat-o de la Irma Shephard si Joen Fagan, terapeuti
gestalt.

Ideea este ... vom avea un dans ciudat chiar acum. Asta înseamna ca fiecare va
dansa

cât de ciudat poate. Te joci?

Ben a spus ca da, asa ca am dat drumul la radio si grupul a dansat un timp
salbatic, amuzant si ciudat. Ei au continuat sa danseze, de data asta normal si
Ben a
dansat si el. Nu este un bun dansator, dar s-a bucurat dansând.

VINA

Din punct de vedere tehnic, vina este mai degraba un rationament decât un
sentiment. O persoana se considera vinovata si apoi simte tristete, furie,
anxietate sau
rusine. Exista trei categorii de persoane vinovate. Cei mai multi nevrotici care
se simt
vinovati fac rar ceva daunator sau rau. De fapt, cea mai mare greseala este ca
folosesc
vina în cresterea copiilor, cu rezultatul ca copii lor cresc, de asemenea,
vinovati.
Pseudo-vinovatii îsi poarta vina cu mândrie, pentru a se simti onorabili si
sensibili. Ei
cred ca pseudo-vina lor legata de foametea din lume îi scuteste de a trimite
mâncare sau
bani. Cei din al treilea grup fac rau altora, se simt vinovati si continua
comportamentul
daunator. Pot fi cei care maltrateaza copii si care se simt vinovati.

Chiar daca persoana vinovata în mod nevrotic este clar depresiva sau nu, primul
pas în terapie este un contract de a nu se sinucide. Clientului i se cere un
contract ca nu se
va sinucide indiferent daca face ceva ce considera ca este rau si indiferent cât
de vinovat
decide sa fie. Urmatorul pas este o noua decizie de a renunta la vina si de a o
înlocui cu
stima de sine.

1.
May: Ma simt atât de vinovata. Cheltuiesc 300 $ pe luna doar pe educatie, 3600 $
pe an si
nu îmi scriu dizertatia.

10
Mary: Aud ca nu îti scrii dizertatia si acest lucru este foarte important pentru
tine. Sunt
dispusa sa lucrez cu tine ca tu sa îti rezolvi aceasta problema. Totusi, cel mai

important lucru pentru tine este sa renunti la vina.

May: Nu înteleg.

Mary: OK. Daca tu ramâi vinovata si noi lucram asupra problemei disertatiei, eu
cred ca
tu nu vei scrie disertatia pentru a te simti si mai vinovata ... cum ar fi, acum
platesti
300 $ plus costul terapiei si poti folosi acest lucru pentru a-ti intensifica
vina. Sau vei
scrie disertatia si vei gasi altceva pentru a te simti vinovata.

2.
Ned: Niciodata nu scad în greutate. Ramân mereu la fel de gras.

Bob: Sa vedem, ai în plus cam 8 kg?

Ned: Cam asa.

Bob: (Verifica problemele fizice si întelege ca Ned nu prezinta probleme de

sanatate,
daca ar pierde din greutate.) Si când te gândesti la cele 8 Kg în plus, cum te
simti?

Ned: Ca un porc ... vinovat ca dracu.

Bob: Contractul pe care ti-l propun este sa ajungi sa-ti placa corpul tau exact
asa cum e,
sa încetezi sa te hartuiesti si în loc de asta, sa te bucuri. Apoi, când ai
facut asta,
slabeste, daca vrei.

3.
Pete: Se pare ca nu sunt capabil sa-i ofer sex de buna calitate. Ma simt foarte
vinovat ... .

Bob: Pentru început, esti dispus sa o lasi pe ea sa fie responsabila pentru

propriul raspuns
sexual? Si sa încetezi sa fii vinovat? Acesta este primul contract, în timp ce
voi doi va
veti juca sa învatati sa va bucurati de sex.

4.
Opal: În esenta, fiul meu a renuntat la liceu si nu stiu ce sa fac. Stiu ca are
legatura cu
faptul ca l-am crescut singura ... ma simt asa de vinovata.

Mary: Ma îndoiesc ca vina ta îl va întoarce la scoala.

Opal: Stiu asta.

Mary: Deci ... . Recomand ca voi doi sa intrati într-un grup de terapie de
familie. Sicontractul pe care îl recomand pentru tine este de a renunta la vina.
Îmi imaginez ca
te-ai simtit vinovata un timp lung.

Pentru clientii vinovati, sugeram deseori ceea ce noi numim „angajarea unui nou
contabil„.
Jana: Ma simt vinovata. (Vorbeste foarte repede) Am planuit sa fac atât de multe
lucruri
saptamâna asta si nu fac ceea ce ar fi trebuit sa fac. Ar fi trebuit ... .

Mary: Stai, stai, stai! Opreste-te! Nu asta am auzit eu. Si-ai pregatit o
gramada de scopuri
pentru saptamâna asta, cum ar fi sa stai la masa cu noi si sa vorbesti cu noi si
sacunosti alti oameni. În câteva zile cred ca ai facut destule.

10
Jana: As fi putut sa ma remarc mai mult si sa cunosc mai multi oameni si ... .
(Continua
cu învinuirile despre ea.)

Bob: Problema reala este contabilul tau.

Jana: (Se opreste brusc si râde neasteptat.)

Mary: Întelegi?

Jana: Îmi urmaresc doar esecurile si nu succesele.

Mary: Exact.

Jane: Încep sa ma opresc sa ma critic. De câte ori nu lucram, obisnuiam sa ma

critic
si ... . (Acum continua sa se învinovateasca, de aceasta data despre cum
obisnuia sa
se învinovateasca.)

Mary: (Strigând, ca sa fie auzita peste barajul de cuvinte ale Janei.) BRAVO TIE
CA AI
RECUNOSCUT ASTA.

Jana: Da, ma simt mai bine.

Bob: Esti dispusa sa-ti concediezi contabilul, care îti contabilizeaza doar
lipsurile si nu si
plusurile?

Jana: Da, mi-ar placea.

Bob: Spune-i contabilului tau.

Jana: Sa te ia dracu; tu îmi distrugi viata. Nu ma pot bucura, deoarece continui

sa ma
certi în legatura cu trecutul, despre ce fel de impresie fac, tu ... . (Se
învinovateste si
mai mult. De aceasta data ea este cea care îl învinovateste pe contabilul ei
interior.)

Bob: Vorbe, vorbe, vorbe! Nu trebuie sa te justifici contabilului tau. Tot ce

trebuie sa faci
este sa o concediezi. Sau sa îl concediezi.

Jana: Esti de groaza. Ma faci sa ma simt mizerabil. Esti un ticalos, nu esti

corect ... .

Bob: Esti concediat.

Jana: Esti concediat. (A spus asta clar si raspicat.)

Bob: Mi-a placut felul în care ai spus-o.

Jana: Si mie.

Bob: Vrei un nou contabil?

Jana: Sigur.

Bob: Mergi mai departe. Stai în picioare si fa o cerere pentru slujba. Spune-ti
cum îti vei
tine registrele de acum încolo?
Jana: (Stând în picioare) Sunt corecta. Ma voi uita la toate lucrurile mari si
mici si voi
tine socoteala. Ultimul tau contabil nu avea simtul proportiei. Este adevarat.
Aduna
toate lucrurile marunte pe care le putea gasi, pe care le putea folosi împotriva
ta. Sicontinua sa le adauge în fiecare luna în loc de a o face o singura data.
Îhi. Îti voi
aduce laude când e cazul. Când vei face ceva mare, îti voi da un credit si nu
voi
scoate doar lucrurile mici gresite. Da.

Bob: Schimba scaunele. Este acesta un contabil pe care ti-ar placea sa îl ai în

preajma?

Jana: Da. Este corecta. Multumesc.

Bob: Cu placere.

Mai târziu, în cursul sedintei, a exersat în a fi acel contabil si si-a oferit

aprecieri

specifice pentru ceea ce îi place la ea.

Cerem clientilor care se simt vinovati sa-si urmareasca vina în cursul istoriei

personale: „Acum te simti vinovata deoarece consideri ca într-un anume fel e

vina ta ca

fiul tau are probleme. Înainte ca el sa creasca, care era vina ta?„ „Înainte de
a se

10
naste?„ „Înainte de te marita?„ „În liceu?„ „Scoala generala?„ „Când erai
mica?„. Când
un client urmareste un sentiment parazit din prezent spre trecutul recent sau
mai
îndepartat, îsi stimuleaza memoria si gaseste scene importante din viata. Daca
sarim prea
repede în trecut, poate sa nu îsi aminteasca. Aceasta este, de asemenea, o
tehnica
importanta cu un client care pretinde ca nu are amintiri din copilarie. Mergând
încet
înapoi, clientul se va uimi singur de cât de mult îsi aminteste si îsi poate
aminti, de
asemenea, momentul crucial din viata când a decis sa-si stearga amintirile din
trecut.

Pe masura ce clientul alege o anumita scena pentru fiecare etapa a vietii va

recunoaste atât cronicizarea cât si exagerarea multiplelor sale vini. Ne oprim
la fiecare
scena importanta si îi cerem sa fie acolo si sa o descrie la timpul prezent.
Putem lucra cu
oricare dintre aceste scene pentru ca clientul sa renunte la o vina anume.

Exista mai multe modalitati de a face acest lucru. Clientul poate amplifica vina

pentru a-i recunoaste exagerarea. Poate spune parintilor ca actiuni sale, din
trecut, au fost
normale si apoi sa respinga mesajele lor de vina. Poate sa râda de situatie.
Sau, poate sa
spuna pur si simplu: „Uau, nu trebuie sa fiu vinovat pentru ca am furat o
bucatica de
creta de la acel profesor!„.

Ian a avut nevoie sa înteleaga ce s-a întâmplat cu parintii sai, pentru a înceta
sa-si
asume responsabilitatea si vina pentru divortul lor.

Ian: Tatal meu a divortat de mama din cauza mea.

Mary: Fii acolo si imagineaza-ti scena.

Ian descrie certurile, saracia si faptul ca tatal sau nu dorea sa fie legat
printr-uncopil. Îi cerem sa fie tatal.

Mary: Care este numele tau, tata?

Ian-Tatal: Michael.
Mary: OK, vreau sa-ti pun câteva întrebari, Michael. Tu si sotia ta ati facut
sex, ea a

ramas gravida si tu cum te-ai simtit?

Ian-Michael: Furios. Legat de mâini si de picioare.
Mary: Interesant. Ai vreo idee în legatura cu motivul pentru care erai furios,
legat de

mâini si de picioare, înainte de a se naste Ian?

Ian-Michael: Nu. Nu stiu.
Mary: Trebuie sa fi fost ceva. Vezi, daca ai fi fost un barbat fericit, ai fi
ales cu usurinta

daca sa cresti sau nu un copil. Nu conteaza. Într-un anume fel tu stii cum sa te
simti
legat de mâini si de picioare, furios si apoi sa te separi. Nascoceste ceva de
când erai
mic ... .
Ian-Michael: Foarte ciudat. Nu m-am gândit niciodata la toate astea. Eu ... sunt
tata. Am
fost întotdeauna un membru bun de nimic al familiei. Toti spuneau asta.

Ian: (Ne întoarcem pe scaunul lui Ian) Bineînteles, erai persoana buna de
nimic ... nu ai
avut niciodata o sansa. Familia ta te-a urât si mama a fost o martira. Dintre
toti
barbatii pe care ar fi putut sa-i aleaga, l-a ales pe cel care o va parasi.
Bineînteles.
Nu m-am gândit niciodata la toate astea. Ei bine, voi doi, nu am avut nici o
legatura
cu dezertarea unuia si cu martiriul altuia. Nu sunt vinovat.

10
Intervievarea unui parinte este o modalitate eficienta de a rezolva sentimentul
responsabilitatii pe care un copil îl simte fata de problemele parintilor.
Scopul nostru,
pentru Ian, este ca el sa înteleaga pâna la capat ca a fost un copil demn de
iubire (asa cum
sunt toti copii), chiar daca tatal sau nu l-a iubit.

Pe masura ce Hannah îsi identifica istoria vinovatiilor sale, gaseste nenumarate

la
fiecare vârsta, toate niste nimicuri. Mary întreaba: „Si când erai foarte mica?„
si ea
începe sa plânga.

Hannah povesteste ca a fost fortata sa se roage la patul de moarte al tatalui

sau. Ea
s-a ridicat, a fugit afara si el a murit cât timp ea se juca. Avea cinci ani. O
întrebam daca
doreste sa o cunoasca pe aceasta fetita, mai bine decât pare ca o cunoaste acum.
Când
accepta, aranjam o scena în care ea, la vârsta de acum, o interiorizeaza pe mica
Hannah.
Îi cerem sa vada copilul, sa îl descrie si apoi sa descopere ce se întâmpla cu
Hannah.
Descopera, bineînteles, ca acel copil este speriat si ca nu întelege moartea.
Hannah începe
sa plânga si vocea ei devine blânda în timp ce vorbeste cu mica Hannah. O
întrebam ce
este dispusa sa-i spuna si sa faca pentru mica Hannah, chiar acum, astfel încât
Hannah sa
nu creasca simtindu-se vinovata. Evita, e agitata, apoi îi spune lui Hannah ca
este o fetita
normala, minunata si ca este în regula sa se joace. De fapt, probabil ca tatal
sau ar fi
preferat ca ea sa se joace, în loc sa se roage si ca, oricum, joaca ei nu a avut
nici o
legatura cu moartea lui.

Dupa ce îi întrebam pe clientii care se simt vinovati despre vina „de când erau
foarte mici„, îi întrebam: „Care a fost vina ta când te-ai nascut?„. Aproape
întotdeauna,
gasim vina originara în mitul nasterii.

Un obstetrician, care în aceasta perioada a vietii este cu siguranta un expert

în
nasterea copiilor, este întrebat despre mitul nasterii sale. Este un client care
se simte
foarte vinovat si care râde ciudat. Un fel de „Ha, ha, ha„, în timp ce trage aer
în piept, în
loc sa-l elimine.

Jeff: Ei bine, mama mea era isterica ... . Stiti, vechile povesti de familie cu
martiri. Cum a

fost complet sfârtecata ... .

Bob: Fii ea. Aici, stai pe acest scaun, în fata lui Jeff. Stai cum stai tu,
mama. Cu expresia

tipica pe fata, mama. Asa. Acum spune-i lui Jeff despre cum „ai fost complet

sfârtecata„.
Jeff-Mama: M-ai sfârtecat. Ai venit prea repede si m-ai sfârtecat.
Bob: Fii Jeff.
Jeff: (Se întoarce pe scaunul lui si sta tacut, nu vorbeste.)
Bob: Raspunde.
Jeff: Nu stiu ce sa spun.
Bob: Întreab-o, muschii uterini ai cui au împins?
Jeff: Eu ... (Izbucneste în râs, un râs larg, caruia îi da frâu libe.r. Hei,
mami, muschii tai,

la dracu, au împins!

Sa citesti asta fara scepticism ar fi dificil pentru un terapeut care nu a

experimentat emotional ceva din credintele propriului Copil irational. Acest
barbat, care
stie totul despre copii si muschii uterini, înca crede, din Copil, ca a facut
ceva rau,
sfârtecându-si mama. Copii mici nu înteleg misterul nasterii, nici chiar în cele
mai
luminate case. Tind sa creada ceea ce li s-a spus: „Ai venit„. Acest lucru este
si mai

10
nebulos decât povestile cu barza si cu varza si la fel de incorecta. Si cu toate
acestea,
aproape oricine foloseste aceste cuvinte:

Jean: Ei bine, problema a fost ca am venit doar la 10 luni dupa ce s-a nascut
fratele meu.

Mary: Ce cuvinte ciudate. Imagineaza-ti scena. Fratele tau se joaca în tarc.

Într-un fel
anume, a fost suficient de destept ca sa vina la timpul potrivit. Acum,
imagineaza-ti
aceasta fetita încapatânata, de o zi, târându-se în fata usii de la intrare,
tinându-si
geamantanasul micut în dinti, intrând obraznic în casa, în ciuda semnului: „nu
sunt
locuri libere„.

Jean: Exact asa m-am simtit.

Mary: Ei bine, e o porcarie, nu-i asa? Vrei sa-i întrebi care dintre ei nu a
avut grija când
si-au tras-o?

Bob enumera trei cauze de „vina originara„: nascut, nascut gresit si nascut în

momentul nepotrivit. Unii cred ca nu ar fi trebuit sa se nasca, deoarece

parintii lor nu îsi

doreau copii. Unii cred ca ar fi fost doriti, doar daca nu ar fi fost ceva în
neregula cu ei.

Aceste persoane au fost nascute cu sexul gresit, prea închisi sau prea deschisi
la piele

pentru familiile lor, sau cu un defect congenital cum ar fi orbirea, sindromul

Down sau

paralizie cerebrala. Altii, ca si Jean, „au venit„ prea devreme sau prea târziu
în viata

mamelor sau a tatilor lor. Copilul accepta vina.

Lea lucreaza ca sa renunte la vina ei de a se fi nascut:

Lea: Daca nu m-as fi nascut, ati fi fost mult mai fericiti.

Mary: Spune: „E vina mea ca m-am nascut„.

Lea: Nu, nu e vina mea. Chiar daca nu as fi venit, mama ar fi fost tot
nefericita si
alcoolica si matusa Reis tot ar fi avut grija de oameni si ar fi îmbatrânit, dar
cel putin
nu din cauza mea.

Mary: Spune ca te-ai nascut din vina ta.

Lea: Da.

Mary: Aici esti blocata, nu? Acea fetita crede ca s-a nascut din vina ei.

Lea: (Încuviinteaza)

Bob: Încearca: „Am fost conceputa din vina mea„.

Lea: (Râde) Nu.

Bob: Atunci care este vina ta ca ai fost nascuta?

Lea: Nu e.

Bob: Esti gata sa renunti la povara vinei?

Lea: Îhi.

Bob: Pentru tot restul vietii?

Lea: Îhi. Stii, îmi pot aminti când aveam doar patru sau cinci ani, ieseam afara
si stateam
singura pe pajiste si îmi doream sa fi fost moarta pentru ca simteam ca i-am
întristat
pe toti.

Bob: Te aud. (Bob deseneaza spermatoziodul si ovulul, notând „Nu eu am facut-o!„

Se
semneaza, rupe foaia de hârtie si i-o înmâneaza. Vezi Figura 6.2.) Acesta este
faimosul meu tablou de 200 $. L-ai luat pe nimic. La workshop-urile de o
saptamâna
costa 400 $, iar la cele de patru saptamâni 1200 $. Atârna-l în dormitor sau
altundeva
si de fiecare data când te simti vinovata pentru orice lucru, uita-te la tablou.

10
Fig. 6.2

Bob a dat acest desen sutelor de clienti care se simteau vinovati. Pe fiecare
desen
a scris noua decizie a clientilor si apoi s-a semnat.

Cei pseudo-vinovati, care folosesc vina în locul actiunii, pot avea exact
aceleasi
probleme comportamentale ca si cei care se simt vinovati. Pot fi supraponderali,
pot
amâna scrierea dizertatiilor, pot avea fii care parasesc scoala sau pot sa nu
aiba o viata
sexuala buna. Lucreaza ca sa-i manipuleze pe terapeuti, ca acestia sa fie de
acord cu
neumaratele lor „ar fi trebuit„, ca apoi sa se razvrateasca, pasiv sau activ
împotriva
terapeutului. Acesti clienti sunt foarte dificili pentru terapeutii Parentali,
care pot începe
sa lucreze cu clientul pentru ca acesta sa se simta mai putin vinovat si apoi,
realizând ca
clientul nu îsi schimba comportamentul, vor încerca sa-l faca pe client sa se
simta si mai
vinovat.

Sue este o doctoranda care nu îsi scrie teza:

Sue: Ma simt vinovata. Chiar ma simt. („Chiar„ este un cuvânt al Copilului,

folosit pentru

a-i convinge pe parintii sceptici.) Pare ca nu mai încep.

Mary: Ia ambele laturi. Prima: „Nu vreau sa scriu„.
Sue: (Motiveaza ca e mult de lucru si recunoaste ca nu vrea sa munceasca din
greu.)
Mary: OK. Acum ia: „Vreau sa scriu!„
Sue: Asta e usor. (Nu ia partea „Vreau sa scriu„, ci partea „Vreau sa am un
doctorat„.)
Mary: Testeaza: „Nu voi scrie„.
Sue: Nu voi scrie si nu ma poti obliga. Uau. Îhi. Nimeni nu ma poate obliga.

A devenit constienta de forta luptei ei împotriva parintilor, carora le facea pe

plac,
atât în sinea ei cât si în realitate. Parintii ei îi plateau educatia, în timp
ce o presau sa-si
termine doctoratul.

Diferenta dintre Sue si May (cele doua femei care nu îsi scriau teza de
doctorat)
sunt subtile si implica calitatea vinei pe care o simt. Sue tinde sa-si fluture
vina ca pe un
drapel si, de asemenea, într-un fel copilaresc, este încântata ca se simte
vinovata. May se

11
simte foarte vinovata si îsi consuma energia pentru a se autodevaloriza.
Întrebarea pentru
Sue, în acest moment, este ce va alege sa faca, în mod autonom, pentru a-si lua
doctoratul. Pseudovina ei este irelevanta. Nu ne vom alatura parintilor sai în a
o presa sasi
termine doctoratul si nici nu vom analiza si prin asta nu vom da atentie, vinei
ei.

Pentru clientii care afirma ca se simt vinovati pentru starea lumii, dar nu
ofera nici
timp nici bani pentru îmbunatatirea situatiilor suntem de acord cu liderul
laburist Harry
Bridges: „Construieste si taci„. Pentru cei care muncesc pentru îmbunatatirea
lumii,
entuziasmul este o motivatie mai placuta decât vina.

Când un client care se simte vinovat este daunator pentru ceilalti, lucram doar
cu
contractul de a înceta actiunile destructive.

Bry: Nu vreau sa lovesc copiii. Ma simt vinovat.

Bob: Cred ca tu crezi asta. Nu te cred. Ia partea: „Vreau sa-i lovesc pe copii„.

Bry: (Pauza lunga) Nu vreau.

Bob: Îi lovesti. Nu îi lovesti în timpul unei crize epileptice. Asta vrei si îi
lovesti.
Bry: Ma ... ma înfurii pe ei. Vreau sa înceteze sa faca atâta zgomot. Vreau sa
faca ce spun

eu. Nu se duc la culcare pâna când nu explodez si nu îi pleznesc.

Bob: Deci îi lovesti. As vrea sa descoperi ca nu trebuie sa-i lovesti pe copii.

Ai fi dispus
pentru urmatoarea saptamâna sa renunti complet la disciplinarea copiilor tai?
Dacasimti ca îi vei lovi, paraseste camera, sau casa, sau faci cum crezi tu. SI
NU ÎI LOVI
PENTRU NICI UN MOTIV!.

Bry: Cred ca pot face asta.

Bob: Si eu cred. O vei face?
Bry: Da. Sunt într-un conflict ... . Nu m-am controlat bine în trecut. O parte
din mine

spune ca pot fi provocat prea tare.

Bob: Decizi ca nu vei face rau copiilor, indiferent de ce vor face ca sa încerce
sa te

provoace? Sau de cât de provocat vei decide tu sa fii?

Bry: Da.
Bob: Bine.
Mary: Au fost implicati un timp lung în jocurile tale de-a Persecutorul si de-a
Victima cu

ei. Ei nu vor întelege schimbarea ta si probabil ca se vor comporta din ce în ce

mai
rau, pentru un timp. Ei acum stiu ca nu ar trebui sa mearga la culcare pâna nu
îi
plesnesti. Au fost educati ca sa nu mearga la culcare când le este somn, nici
macar sanu stie când le este somn, ci în loc de asta sa se culce dupa ce i-ai
maltratat. Întelegi
asta?
Bry: Nu m-am gândit niciodata asa ... îhi.
Mary: Deci, ce vei face, în timp ce îi vei reeduca?
Bry: Nu stiu. (Pauza. Pare ca asteapta sugestii.) Ce se întâmpla daca nu vor
dormi

destul?
Mary: Nu cred ca este la fel de rau cu a fi lovit. Chiar daca ei dorm sau nu
destul, tu poti
dormi destul.
Bry: Înteleg ca va fi o slujba grea. Ma simt oarecum usurat de ideea de a nu fi
capcaunul
familiei. OK. Nu stiu sigur ce voi face. Dar nu îi voi lovi. Nu le voi face rau.

11
Bry care maltrata* copiii si se simtea vinovat, se considera un tata bun
deoarece
câstiga suficient, era fidel si dorea ceea ce era mai bine pentru copiii lui.
Mai târziu,
pentru a consolida contractul pentru o noua decizie, s-a întors în scenele din
copilarie si
si-a dat drumul furiei catre tatal sau care fusese, de asemenea un om care
maltrata copii.
În acea seara a spus: „Nu voi mai fi niciodata o bruta ca tine!„

Noi credem ca clientii îsi pot controla actiunile destructive ... maltratarea
copiilor,
furtul din magazine, bataia sotiilor sau orice alta activitate care raneste pe
altcineva. Mai
mult, terapeutii care „încearca sa trateze„ în timp ce scuza astfel de
comportamente, dau
clientilor lor mesajul secret ca acestia sunt propriile lor victime sau ale
circumstantelor.
Astfel de terapeuti scuza iesirile clientilor necerând contracte ferme împotriva
unor astfel
de comportamente.

REGRETUL

Regretul este unul dintre cele mai grave si mai puternice sentimente parazite.
Cei
care au fost învatati sa mearga în viata cu spatele se lasa în voia acestui
sentiment,
concentrându-se, cu nefericire, asupra a ce nu au lasat deoparte din ceea ce
este sau ceea
ce ar fi putut fi.

Când persoana care regreta arunca o privire spre viitor, face acest lucru pentru
a-si
reaminti ca va ramâne mereu asa cum este, în urma. „Voi regreta întotdeauna ca
nu am
un fiu„, „... ca nu am mers la colegiu„, „... mi-am batut joc de adolescenta
mea„, „...
m-am casatorit„, „... nu m-am casatorit„.

Printre multii nostri clienti care regretau, Sally a luat premiul întâi. Ea a
raspuns la
un chestionar despre script care continea urmatoarele: „Imagineaza-ti ca ai
ajuns la
sfârsitul vietii. Câti ani ai? Uita-te înapoi la viata ta si rezum-o într-o
fraza sau într-o
propozitie„. Sally a spus: „Îmi imaginez ca am 86 de ani si rezumatul care îmi
vine este:
«Regret ca am petrecut atâtia ani regretându-mi casatoria înainte de a divorta»
„.
Tradus, înseamna ca planuieste sa moara regretând si ca va regreta ca regreta.

În terapia unui client care regreta începem ca si în cazul celor care se

învinovatesc, prin a-i cere sa pregateasca un numar de scaune pentru toate
rudele adulte
din familia lui: „Sunt asa si asa si regret ... .„, sau „Sunt asa si asa si nu
regret nimic„.
Un client poate veni dintr-o familie în care toti membrii ambelor ramuri
regreta, sau
dintr-o familie în care numai o ramura regreta, sau în care doar femeile sau
doar barbatii
regreta. Atunci clientul poate desena un „arbore al regretelor„.
Poate extinde subiectul fiind fiecare membru al familiei din nou si adaptând
atitudinea perfecta pentru regret: postura, tonul vocii, pe masura ce descrie
regretul în
detaliu. Poate spune celorlalti membri ce ar trebui sa faca pentru cel care
regreta: „Sunt
tata si regret ca nu am putut merge la colegiu pentru ca m-am casatorit tânar si
a
trebuit sa va întretin pe voi copii. De aceea trebuie sa ma rasplatiti onorându-
mi
regretul, simtindu-va vinovati deoarece voi ati determinat acest lucru si facând
tot ce va
spun eu sa faceti„. În pozitia celui care regreta, clientul poate spune de ce
anume este
scuzat sa faca ca plata pentru regret: „Sunt bunica si regret ca am plecat din
Armenia si
de aceea sunt scutita sa învat engleza. Si, mai ales sunt scuzata ca nu am fost
niciodata
fericita.„

. Noi consideram ca orice persoana care face rau fizic copiilor în mod nenecesar
(procedurile chirurgicale si
vaccinurile sunt necesare) maltrateaza copii.

11
Folosim aceasta abordare pentru ca clientul sa realizeze ca regretul este mai
degraba învatat, decât un raspuns natural. Vrem ca clientul sa afle acest lucru
la nivel
afectiv, devenind dezgustat sau amuzat. Putem sugera sa se întoarca în scena,
sa-i
vizualizeze pe toti regretând si sa spuna fiecaruia ca nu mai este o persoana
care regreta.
Apoi le poate spune ca, în schimb, face un experiment. ÎI poate privi si asculta
regretândîn timp ce îsi imagineaza ca scapa de acasa si se joaca. Îsi poate
imagina un obiect care
va fi pentru el esenta regretelor. Un client si-a imaginat un jurnal murdar,
vechi, plin de
pagini stropite de lacrimi. I-am sugerat ca de fiecare data când începe sa
regrete, sa-si
imagineze în schimb, ca ofera jurnalul unuia dintre stramosii sai încarcat de
regrete.

Uneori lucram cu regretele folosind magia: „Daca regret suficient de mult timp
si
din greu, ce se va întâmpla?„. Magia fundamentala a Copilului este ca Dumnezeu
sau
Soarta vor schimba trecutul sau, îl vor duce în trecut, astfel încât sa-l poata
schimba. De
asemenea, regretul poate fi folosit în mod magic în locul autoînvinuirii sau ca
aparare
împotriva învinuirilor altora. Cu siguranta este folosit pentru a împiedica
persoana sa se
bucure în prezent.

Persoanele care au fost învatate din copilarie sa-si regrete actiunile au mai
mari
dificultati în a face alegeri de viata. Au internalizate sloganuri ca: „Gândeste
cu grija sau
vei regreta toata viata„, „Cum îti asterni, asa vei dormi„ sau „Acum esti
suficient de
mare ca sa fii liber sa faci propriile tale greseli„. Unul dintre cuvintele cele
mai des
folosite de catre o persoana care regreta este „greseala„ si nu „alegere„.
Avertismentul
Parental este „Ai grija!„, iar al Copilului este „Nu face nimic ... în asa fel
încât sa nu-ti
regreti decizia„. Atunci, injoctiunea este „Nu (face)„.

Dave are o mica ferma si o alta slujba într-un spital de stat. Spune ca
participa la
maraton pentru a lua una dintre aceste decizii: sa continuie sa se ocupe de
ferma si sa
lucreze ca si pâna acum, sa vânda ferma ca sa-si plateasca facultatea de
psihologie, sausa-si dea demisia de la spital si sa se dedice doar fermei. În
loc de a alege, el este obsedat
deoarece „Mi-e frica ca indiferent ce voi alege, voi regreta„.

I-am cerut sa pretinda ca se afla peste 5, 10, 15 ani de acum încolo si sa-si
imagineze viata folosind cele trei alegeri, pe rând. Facând asta a înteles ca
planuieste sa
regrete, indiferent de alegere. Fiecare alegere, pe masura ce o traieste în
fantezie, pare
mai putin atractiva decât alegerea pe care a respins-o. Când a înteles asta, a
spus din nou
toate cele trei alegeri dintr-o pozitie fericita si a decis, la nivel Adult, ca
va fi fericit cu
alegerile sale. I-am recomandat sa mearga la un terapeut local pentru „a exersa
sa fie
fericit„. Acum, el si sotia sa se simt bine, continuând sa se ocupe de ferma si
având o
noua ocupatie, repara mobila antique.

Când persoana, locul, slujba sau oportunitatea au disparut pentru totdeauna,

clientul poate regreta, în loc de a-si lua la revedere. În astfel de cazuri,
folosim tehnica
descrisa în urmatorul capitol, „la revedere„.

11
Capitolul 7
La revedere

Bob a scris: „La înmormântarea mamei mele, m-am gândit întâi daca nu gresisera
persoana. Era numita cu prenumele formal, oficial, pe care ea nu îl folosise
niciodata.
Apoi, ne-am întrebat daca funerariile erau în onoarea acestei femei cu nume
formal sau
erau în onoarea lui Isus. Am decis ca era a doua varianta, deoarece numele
femeii fusese
mentionat doar de doua ori, în timp ce Isus a fost mentionat în repetate
rânduri. M-am
întrebat de ce a fost scapat din vedere faptul esential: Ea, cea care a trait pe
acest pamânt,
este acum moarta. M-am întrebat de ce serviciul funerar s-a concentrat asupra
posibilei
vieti de dupa moarte în timp ce ignora evidenta mortii din aceasta viata. M-am
întrebat de
ce ne dam permisiunea de a asculta cuvinte formale si de ce niciunuia dintre noi
nu i s-a
oferit posibilitatea de a vorbi. Am decis ca aceasta a fost o modalitate
mizerabila de a-ti
lua la revedere. Mai târziu, i-am spus un adio al meu lui Mimi Goulding, în timp
ce îi
îngropam cenusa pe proprietatea noastra, nu departe de un brad pe care l-am
plantat în
memoria ei„.

Multi clienti au nevoie de ajutor pentru a-si lua la revedere. Am învatat de la

Fritz
Perls valoarea creerii unei ceremonii imaginare pentru acest scop si de atunci
am
conceput o formula pentru despartiri: (1) Realitatea, (2) Treburi neterminate,
(3)
Ceremonia de la revedere, (4) Doliul si (5) Salutul zilei de azi.

11
Realitatea mortii este evidenta, cu exceptia rarelor cazuri când corpul nu este
recuperat. Si cu toate acestea, în ciuda evidentelor, oamenii gasesc cai magice
de a nega
moartea. Participa la înmormântare ocupându-se de detalii despre gazduirea si
hranirea
celorlalti participanti care jelesc; sau nu participa la înmormântare, pentru a
pretinde ca
moartea nu a avut loc. Dupa înmormântare, astfel de persoane joaca un joc de
„Daca„:
„Daca as fi insistat sa vada un doctor„. „Daca as fi avut sansa sa o mai vad
înca o data„.
Se comporta la fel ca Regina Victoria, despre care se spune ca pastra hainele
Printului
Albert si apa de la toaleta mereu proaspata si gata pentru el. Vorbesc de cel
mort si
pretind ca mortul poate auzi si chiar raspunde.

Clientii care nu îsi iau la revedere îsi tin o parte din energia lor blocata în
ziua de
ieri. Pot refuza intimitatea în prezent si prezinta dificultati majore cu
„saluturile„ si
„despartirile„ actuale. În aceste cazuri, prima sarcina pentru client este de a
accepta
realitatea:

Judy: Pur si simplu, nu îmi pot lua la revedere pâna când nu voi sti sigur daca
a murit de

inima sau s-a sinucis.

Bob: Este irelevant.
Judy: Nu, eu ... .
Bob: Cum a murit este irelevant. Nu e nici o diferenta. Singurul lucru important
este ca

tatal tau este mort si ca este mort de 20 de ani.

Tom: Uneori cred ca o vad ... în multime.

Bob: Te minti ca sa pretinzi ca nu e moarta. E moarta.

3
Maris: Cred ca mi-am luat la revedere.
Mary: Eu nu cred. Înca porti verigheta. Obisnuiam sa spun ca purtatul verighetei
este un

mod de a nu te desparti, dar acest lucru este OK pentru micutele batrânele.

Acum, ca
sunt aproape de a fi o batrânica, stiu ca cuvintele mele erau desconsiderari. O
persoana de orice vârsta îsi ia la revedere pentru a-si oferi sanse de a-i
saluta pe cei

vii.
Uneori un client va nega evidenta mortii, chiar daca crede ca si-a luat la
revedere:

Ann: Vreau sa ... sa-mi iau la revedere de la unchiul meu. Unchiul meu a murit
în ziua în
care am absolvit colegiul si nu am stiut ca a murit. Am crezut ca mi-am luat la
revedere pâna saptamâna trecuta, când a murit un prieten. Si am fost foarte
trista si
pentru unchiul meu. Atunci am realizat ca tineam ceva în mine.

Mary: Cum adica tineai ceva în tine?

Ann: Nu stiu ... . Nu stiam ca asta are vreun efect asupra vietii mele.
Mary: Vreo treaba neterminata cu el?

11
Ann: Nu.

Mary a realizat ca ea a trecut prea repede de aceasta parte, asa ca a pregatit

cu ea

o scena în care Ann îi poate spune unchiului ei treaba neterminata:

Mary: Vrei sa te întorci în timp, când el traia, sa îl privesti si sa descrii
scena?

Ann: Joc tenis cu el. Suntem pe strada si lovim mingea dintr-o parte în alta.

Mary: Aceasta este o scena din copilarie sau una recenta?

Ann: Din copilarie. Deoarece nu l-am mai vazut pâna la 14 ani. Si atunci doar cu
familia
lui la restaurant.

Mary: OK. În scena ta, vrei sa te opresti sa joci tenis si sa-i spui ce înseamna
el pentru
tine?

Ann: Unchiule, însemni foarte mult pentru mine. Am auzit o gramada de lucruri
despre
tine de la mama si te admir mult. Tu te jucai cu mine. Esti atât de
sanatos ... . Vreau
sa am grija de tine. Nu, nu ma gândeam la asta atunci. Vreau sa fii tatal meu.
Pari
mereu atât de fericit, îti dai timp sa te joci. Am petrecut doar putin timp cu
tine,
deoarece traiesti în Canada si eu sunt în Anglia. Vreau sa petreci mai mult timp
cu
mine. Stiu ca tu ai doua fete ale tale. Ele nu se joaca cu mingea cu tine cât ma
joc eu.
Tu mi-ai spus asta. Eu stau cu tine. Te iubesc. Îmi pare rau ca nu avem destul
timp.

Mary: Acum du-te la momentul când l-ai vazut ultima data.

Ann: Arati mult mai batrân. A avut un atac de cord. Înca fuma si lucra mult si
nu avea
grija de el.

Mary: Unde l-ai vazut?

Ann: Într-un restaurant.

Bob: Spune-i ce mai ai sa-i spui.

Ann: Vreau sa ai grija de tine.

Bob: Spune-i: „Sunt furioasa ca nu ai grija de tine„.

Ann: Sunt furioasa. Ai doua fete care te iubesc si o nepoata care te iubeste ...
. Nu vreau
sa te omori!

Mary: Alte furii?

Ann: Nu.

Mary: Aprecieri?

Ann: Apreciez ca ai petrecut timp cu mine ... ca ti-a placut sa stai cu mine. Sa
merg la
muzee cu tine ... ca erai bun cu mama. Un frate bun. Te-am iubit. As fi vrut sa
fi fost
tatal meu. Îmi lipsesti.

Mary: Îti iei la revedere?

Ann: La revedere.

Bob: Ce simti? (Nu arata sentimente si se grabeste când îsi ia la revedere).

Ann: Relaxata. Stomacul îmi era strâns. Când am spus la revedere, l-am putut
vedea
îndepartându-se.

Mary: Priveste-l mort. Nu poate merge. E mort.

Ann: Îhi.

Bob: Ai fost la înmormântare?

Ann: Nu. A murit în Canada.

Bob: Vrei sa te duci în Canada la înmormântare?

Ann: (Încuviinteaza)

11
Bob: Priveste sicriul.
Ann: (Încuviinteaza)
Bob: Priveste-l în sicriu. Imagineaza-ti cum arata, priveste-l mort.
Ann: Nu îl pot vedea. Tot ce pot vedea este un sicriu cenusiu.
Bob: Baga-l în el.
Ann: Tremur.
Bob: E mort. Priveste-l.
Ann: (Tipa, apoi plânge câteva momente.) Îmi vei lipsi. Tu stii asta.
Mary: Nu stie nimic. E mort.
Ann: (Plânge din nou, un timp.) Îmi lipsesti. (Pauza lunga) Si esti mort. La
revedere,

unchiule mort.
Bob: OK?
Ann: Am carat o gramada de dorinte. Multumesc. Da.

În aceasta scena, Ann continua sa insiste ca el ar fi fost în viata. „L-am putut

vedea îndepartându-se„, „Nu îl pot vedea (mort)„ si „Tu stii asta„. Pentru o
despartire
eficienta, clientul accepta faptul ca persoana este moarta în aceasta viata si
ca nu merge,
nu vorbeste, nu stie.

Când un client accepta realitatea mortii, întrebam care este treaba neterminata
pe
care o foloseste pentru a se opri de la a spune la revedere. Sugeram sa o
termine,
exprimând aprecieri si nemultumiri. Clientul alege o scena de când persoana era
înca în
viata, ca sa nu pretinda ca vorbeste cu un mort. De obicei, clientii încep cu
aprecieri.
Daca clientul are înca nemultumiri, vom lucra cu el pentru a recunoaste ca înca
îi cere, în
mod magic persoanei moarte sa se schimbe ... în trecut. Atunci, o parte din
treaba
neterminata este de a renunta la speranta magica pentru o relatie mai buna.

Daca singura nemultumire este ca persoana a murit, îi cerem clientului sa intre

într-o scena de „la revedere„ si sa-si imagineze înmormântarea.

Joe: Nu-mi place ca ai murit. Sunt furios ca ai murit ... .

Mary: Stai un moment. Acum e momentul sa îl vezi în sicriu. Vrei sa o faci?
Priveste

sicriul si deschide-i capacul.

Joe: (Se întinde si se face ca deschide sicriul.)
Mary: Acum ... el e mort si tu vorbesti pentru tine, nu pentru el. El nu te
poate auzi.

Spune-ti furia, pentru binele tau.

Joe: Sunt furios. Nu e vina ta ... tu nu ai vrut sa mori ... si eu sunt furios,
furios! Si foarte
trist. (Plânge)

Când treba neterminata se sfârseste, îi cerem clientului sa-si imagineze

ceremonia
de despartire, de obicei înmormântarea si îngroparea. Pentru despartire este
esential ca
clientul sa-si imagineze ca persoana este moarta, sa spuna „Esti mort„ si sa
spuna „La
revedere„.

Un proces de doliu poate fi necesar, daca moartea a survenit cu mult timp în

urma. Pentru Ann, câteva lacrimi au fost suficiente si apoi ea s-a simtit
eliberata, când sia
luat la revedere de la un unchi, care a fost mai mult o fantezie decât realitate
si care era
mort de multa vreme. Când moartea este recenta clientul va jeli cât timp are
nevoie.

11
Vrem ca el sa stie ca scopul doliului este de a consolida despartirea si de a
elibera energia
pentru propriul prezent.

Când doliul s-a terminat, persoana are nevoie sa-si reînoiasca interesul pentru
prezent. Din nefericire, societatea ofera deseori flori, alinare si companie în
timpulpierderii grele si apoi îl lasa pe cel privat, singur, înainte de a se
termina faza de doliu. În
aceasta perioada el are nevoie de ajutor în a primi alinarea si a gasi
activitati. Membrii
grupului pot fi de folos, ca si „lucratorii sociali„ de moda veche, pentru care
telul este
rezolvarea problemei.

Uneori clientul vrea sa-si ia la revedere de la cineva pe care nu l-a întâlnit

niciodata, de la mama care l-a dat pentru adoptie, sau de la tatal care l-a
parasit când eramic. În timp ce îl întrebam cum au stat lucrurile, vrem sa stim,
de asemenea, care sunt
fanteziile sale: „Ce ti-au spus despre tatal tau?„ si „Ce ai inventat despre
el?„. Un copil
îsi poate oferi alinare singur, salvându-si pur si simplu viata, imaginându-si,
undeva în
lume, un tata care îl iubeste cu adevarat. Daca este asa, îi cerem clientului
sa-si ia la
revedere de la tatal sau si sa continue, în acelasi timp, sa-si ofere alinare
asa cum îsi
imagineaza ca ar fi facut-o tatal sau.

Mort: (Catre tatal imaginar) Mama nu mi-ar fi vorbit despre tine. Uneori ma
întreb daca

s-a culcat cu tine mai mult decât o data. Tot ce stiu e ca erai în armata ... de
fapt nici

nu stiu asta sigur. Spunea ca ai fost ucis în razboi. Nu o mai cred. Nu exista
poze sau

hârtii.
Mary: Spune-i ce-ti imaginai despre el când erai copil.
Mort: Oh. E jenant. Credeam ca esti eroul perfect ... asa m-am procopsit cu
chestiile

suicidare, dorind sa mor erou, ca si tine. Ei bine, asta a fost cu mult timp în
urma. Ma

gândeam la tine ca m-ai iubi ... m-ai iubi pe mine.

Mort continua, spunându-si nemultumirile sale pentru ca nu si-a cunoscut

niciodata misteriosul tata. A afirmat ca apreciaza ca a aparut pe lume ca
rezultat al
spermei acestui barbat.

Mary: Acum priveste-te ca fiind mic, un copil care a inventat un erou iubitor
pentru a-i fi
tata. Si spune-i acestui copil ca tu vei prelua .. ca tu vei fi propriul tata
iubitor.

Mort îl îmbratiseaza si îl iubeste pe acest copilas care a fost el. Si-a

afirmat, de
asemenea pozitia nesuicidara si i-a spus micului copil ca îl va proteja.

Când un copil moare, îi îndemnam pe parinti sa-si ia la revedere si sa nu faca

un
altar din camera copilului sau din obiectele care i-au apartinut. Daca nu fac
despartirea,
acest lucru poate fi un mesaj pentru ceilalti copii ca nici unul dintre ei nu
este la fel de
valoros ca cel mort. Daca copii ramasi în viata nu pot fi la fel de buni, sau la
fel de iubiti
ca si copilul mort, ei pot decide ca singura modalitate de a fi iubiti este sa
fie morti. În
timp ce îsi iau la revedere de la copilul mort, parintii pot alege sa-si ia la
revedere atât de
la copilul real, cât si de la fanteziile lor despre ce ar fi putut deveni acest
copil.

Înainte de adoptie, îi îndemnam pe parinti sa-si ia la revedere de la copii

biologici
pe care nu îi vor avea si sa-si faca doliul, în loc de a-si reprima si de a-si
nega
sentimentele. Aceasta îi elibereaza de sperantele si nazuintele din trecut,
astfel încât sa îl
accepte cu adevarat pe copilul adoptat.

11
Când un client nou îsi ia la revedere, o metoda este aceea de a lua ambele
parti:
„Nu-mi voi lua niciodata la revedere de la tine„ si „Îmi voi lua la revedere de
la tine„. Si
sa identifice avantajele si dezavantajele fiecarei pozitii.

Un client care nu îsi ia la revedere ar fi putut decide în copilarie sa nu îsi

ia la
revedere de la cineva care a murit atunci. O femeie nu îsi permitea sa îsi ia la
revedere de
la sotul ei. Când am întrebat daca a murit cineva când era mica, si-a amintit ca
s-a dus la
casa unui vecin sa se joace, în loc de a merge la înmormântarea bunicului. Si-a
luat la
revedere de la bunicul ei, într-o înmormântare imaginara si apoi si-a luat
importantul la
revedere de la sotul ei mort.

Unii clienti nu îsi iau la revedere deoarece provin din familii în care se
jeleste
mereu. O clienta americana, de origine greaca, care refuza sa-si ia la revedere,
a
recunoscut ca mama si bunica sa au fost bocitoare perpetue. Ea i-a spus mamei
sale, în
imaginatie, ca îsi va lua la revedere, desi nici una dintre stramoasele ei nu ar
întelege asa
ceva. A aliniat stramoasele grecoaice din ultimii 5 000 de ani, vizualizându-le
de-a lungul
câmpiilor Spartei, toate îmbracate în negru si a tipat la ele, prin secole „Hei,
voi batrîne
proaste! Am terminat cu jelitul! Devin o femeie Zorba!„ . Si-a luat la revedere
si a
terminat cu un dans grecesc.

Cuplurile care se despart pot avea nevoie sa îsi ia la revedere, mai ales daca
sunt
înca „legati„ prin jocuri de tutela sau proprietate, sau de injonctiuni pe care
continua sa le
accepte. Clientul cu un mesaj „Nu exista„ din copilarie, poate ramâne atârnat de
un fost
sot, astfel încât fostul sot sa-si doreasca ca acesta sa fi fost mort. Clientul
cu „Nu fi
apropiat„ nu finalizeaza divortul pentru a ramâne singur. Clientul cu „Nu
creste„ poate
ramâne legat de fostul sot pentru ca acesta sa-i rezolve problemele, în timp ce
clientul cu
„Nu fi copil„ îi spune fostului sot: „Daca ceva nu e în regula sau devii prea
depresiv, voi
fi mereu disponibil„.

Sue: Nu pot sa fac nimic. Continua sa ma sune si ... .

Bob: Trebuie ca tu ai un telefon foarte straniu, unul care îti ramâne în mâna si
nu îl poti

închide.

(Membrii grupului râd.)

Sue: Înteleg punctul tau de vedere, dar ... .
Bob: Dar. Dar tu vei continua sa vorbesti cu el si sa fii furioasa cât timp el
îti formeaza

numarul.
Sue: Ei bine, nu poti pur si simplu sa ... renunti la cineva.
Bob: Închide ochii si repeta aceasta afirmatie: „Nu poti renunta pur si simplu
la cineva„.

Vezi cum se potriveste în trecutul tau.

Sue a descoperit ca facea cu sotul ei ceea ce încercase, când era mica, sa faca
cu
tatal sau. A lucrat, fara succes, sa îi faca fericiti. Când a luat noua decizie
de a renunta la
acest joc, lasându-l pe tatal ei sa bea, daca el alege acest lucru, a decis ca
nu ea este
responsabila pentru depresia fostului ei sot. A renuntat la a „încerca sa ajute„
si la a fi
furioasa pentru ratarile ei.

Clientii pot amâna despartirile, angajându-si terapeuti si avocati ineficienti.

Ei uita
ca avocatii si terapeutii sunt angajatii lor si se comporta cu ei ca si când ar
fi parinti
atotputernici. Le reamintim clientilor de dreptul lor de a avea avocati si
terapeuti
competenti, care lucreaza eficient si rapid pentru client.

11
Dupa ce evidentele sunt recunoscute si acceptate, clientul este gata sa-si ia la

revedere. O metoda ideala este a-i avea prezenti atât pe ambii parinti cât si pe
toti copiii.
Partenerii îsi vor spune nemultumirile si aprecierile, inclusiv cum a crescut
fiecare,
cunoscându-l pe celalalt. Ei pot jeli ca visul lor despre o casatorie perpetua,
productiva,
fericita nu este realitatea lor! Pot recunoaste ca sfârsitul relatiei nu este un
esec ci o
alegere. Vad ca divortul este atât un început, cât si un sfârsit. Pot sa nu se
mai întâlneasca
niciodata, se pot vedea când unul dintre ei vine sa ia copii pentru weekend, sau
se pot
întâlni pentru ocaziile importante de familie, cum ar fi absolvirile sau
casatoriile. O parte
din la revedere poate include acceptarea faptului ca niciunul nu are
responsabilitati pentru
celalalt si ca fiecare renunta la orice investitie în viata celuilalt.

În aceasta despartire ideala copii ofera, de asemenea, aprecieri si nemultumiri.

Copiilor li se spune, de catre ambii parinti ca despartirea este permanenta, ca

nu copiii au
cauzat problemele parintilor si ca nici copii, nici altcineva, nu pot determina
o împacare.
Tata si mama nu vor mai fi împreuna. Pentru sanatatea viitoare a copiilor, este
deosebit
de important sa li se spuna aceste lucruri, atât de des cât este necesar, pâna
când vor
întelege.

În timp ce copiii iau parte la despartirea parintilor, ei nu îsi vor lua la

revedere de
la nici unul dintre ei, ci îsi vor lua la revedere de la familie asa cum a fost
ea înainte. Sunt
încurajati sa-si recunoasca si sa-si exteriorizeze sentimentele si sunt ajutati
în doliul lor.

Daca parintii nu vor sa-si ia la revedere asa, unul dintre ei, cu copiii, daca
este
posibil, îsi poate lua la revedere în fantezie. Dupa ce clientii divortati îsi
iau la revedere,
noi sugeram ca „salutul zilei de azi„ sa includa o petrecere, cât de curând este
gata
clientul. Unii clienti îsi ofera un dar special, unul pe care nu l-au primit îin
cursulcasniciei, cum ar fi o pictura sau o înregistrare pe care fostul sot nu ar
fi facut-o. Îsi iau
vacante sau se alatura organizatiilor care se ocupa de ceea ce îi intereseaza în
prezent. Cu
fiecare dar îsi spune: „Sunt special pentru mine. Nu sunt o victima„.

Astfel de despartiri sunt potrivite pentru toate cuplurile, hetero sau

homosexuale,
casatorite sau nu, când relatia lor se sfârseste.

Alti clienti ramân legati de trecut, refuzând sa se desparta de tara lor de

origine. În
ziarul San Francisco Chronicle a aparut un articol despre un barbat de 86 de ani
care a
fugit din Rusia în 1919. Afirma în interviu: „Stiu ca monarhia va fi
reinstaurata. Sper,
doar, ca se va întîmpla cât timp traiesc eu„. Pentru aproape 50 de ani, el a
refuzat sa-si iala revedere. În toata lumea exista persoane care ramân legate de
astfel de iluzii si, facând
asta, îsi neaga legaturile cu tarile lor de adoptie. Din nou, întrebam care sunt
faptele; când
clientul spune ca nu se va mai întoarce în tara lui de origine, îl întrebam daca
este gata sasi
ia la revedere. El îsi pregateste scena de la revedere, care are importanta
pentru el. Îsi
poate vizualiza si rudele care traiesc acolo. Indiferent de scena pe care o
alege, îi cerem
sa spuna acestor locuri si persoane care este treaba neterminata cu ei,
nemultumiri si
aprecieri. Va spune vechii case ca se simte bine în casa actuala si ce va face
diferit, ca
rezultat al despartirii.

Katie a ramas depresiva luni de zile, refuzând sa-si ia la revedere de la casa

din
Est, pe care ea si sotul ei o vândusera când el a fost recrutat, în timpul
razboiului din
Vietnam. Ea sustinea ca nu au avut alta alegere decât sa vina în California. Noi
am
subliniat ca ar fi putut alege sa traiasca aproape oriunde altundeva, cu toate
ca alegerile
sotului sau pareau a fi limitate la California, Canada, Suedia sau poate
închisoarea.

12
Înainte de a-si lua la revedere, a fost important ca sa înceteze a se mai
considera o
victima. Alegerile ei:

1. Sa stea în Est si sa fie fericita.

2. Sa stea în Est si sa fie trista.
3. Sa vina în California cu sotul ei si sa fie fericita.
4. Sa vina în California cu sotul ei si sa fie trista.
Ea a recunsocut ca considerase ca singura alegere era nr. 4.

Trei saptamâni mai târziu s-a decis sa-si ia la revedere de la casa ei din Est.
A
descris grupului fosta ei casa, a intrat în ea, în imaginatie si si-a luat la
revedere. Apoi s-a
simtit plina de energia necesara pentru a-si face o viata buna în California.

Fostii preoti îsi iau la revedere de la preotie, ofiterii de cariera îsi iau la
revedere
de la armata, barbatii si femeile pensionati îsi iau la revedere de la fostele
lor slujbe. Toti
fac asta pentru a-si reinvesti energia în prezent.

Unii îsi iau la revedere de la vise pe care nu le pot împlini, cum ar fi sa

devina
presedintele unei companii. Unul dintre prietenii nostri, terapeut, si-a
petrecut trei ani
încercând, fara succes, sa fie admis la o facultate de medicina si apoi a decis
sa accepte
un interviu pentru o facultate de psihologie. În scena lui de la revedere, si-a
desenat
literele „Dr.„ înalte de peste 3 metri, din aur, încrustate cu diamante si alte
pietre
pretioase frumoase. A spus acestor litere cât de mult si le dorea înaintea
numelui sau si
cât de nemultumit a fost ca nu le va avea niciodata. Si-a dat permisiunea de a
simti furie
si durere. Apoi a spus: „Da. Si voi face aceeasi treaba buna ca terapeut,
indiferent daca
sunt medic sau doctor în stiinte. Si nu va trebui sa învat toate numele stupide
ale tuturor
partilor corpului sau sa aduc copii pe lume, sau sa cos oameni, doar pentru a
deveni
psihiatru„. Si-a imaginat literele micsorându-se pâna la o dimensiune micuta,
apoi le-a
îngropat în covor.

Sugeram despartiri de pierderi ale partilor corpului sau ale functiilor

corporale,
când persoana exagereaza sau minimalizeaza pierderea. Un barbat a continuat sa
joace
fotbal dupa o amputare si astfel, continua sa-si raneasca bontul. Un altul a
cerut ajutor
pentru handicapati. Ambii au avut nevoie sa-si ia la revedere pentru a se
percepe ca
barbati care si-au pierdut un picior si, cu toate acestea au potential pentru o
viata
împlinita.

O femeie, dupa o mastectomie, ea refuzat sa se dezbrace în fata sotului ei. Am

înteles ca ambii au conspirat sa nu discute despre interventia chirurgicala si
sa nu se mai
atinga. Ambii erau fobici în legatura cu rani si frici. Ambii si-au luat la
revedere de la
sânul ei si si-au reînoit interesul pentru intimitatea sexuala.

Despartirile sunt importante pentru toti cei care traiesc în trecut, legati de
ceea ce
a fost sau de ceea ce ar fi putut fi. Când spune la revedere, persoana se
reîntoarce în
prezent cu energia necesara dedicarii fata de ziua de azi si pentru schimbarile
pe care vrea
sa le faca acum.

12
Capitolul 8
Noi decizii

SCENA NOII DECIZII

În munca cu noile decizii, clientul si terapeutul aranjeaza o scena, cam ca si

în
teatru. Scena poate fi: (1) o scena din prezent, (2) o scena recenta, (3) o
scena timpurie,

(4) o scena imaginara sau (5) o combinatie de scene.

SCENA DIN PREZENT este una care apare pe moment, în sala de terapie.

Lee: Joy, vreau sa clarific ceva cu tine. Tendinta mea este de a fi oarecum
intimidat si a
dori sa fac pe plac celorlalti. Eu ... ah ... am fost suparat când ai insistat
sa ascultam
înregistrarile tale, când planuisem sa merg la plaja. Asa ca am stat ieri cu
tine aici... si
am fost ... ah ... suparat. (Se muta spre o scena recenta.)

Un membru al grupului: Lee, sunt uimit de felul în care îti retii respiratia
când vorbesti.

12
Lee: OK. Oricum, cred ... cred ca nu vreau altceva pentru moment. Eu ... ah ...
te las
sa-mi strici distractia. Da, asta e ... . Vreau sa încetez sa-i las pe oameni
sa-mi strice
distractia. (Din nou, Lee iese din aici si acum, de data asta catre un viitor
incert.)

Un membru al grupului: Îti retii si mai mult respiratia.

Bob: (Decizând sa-l tina pe Lee în scena din prezent.) Lee, stai în picioare.
Acum respira

adânc si mârâie amenintator la Joy.

Lee: Sentimentul meu este ca ... ah ... pur si simplu ... nu tipi la oameni.
Bob: (Auzind comanda parentala „Nu tipi„) Încalca aceasta comanda, aceasta
comanda

Parentala care spune, Lee, nu tipi la oameni.

Lee: Se ridica ... rrrrr ... aahhhhh ... grrrrrrr (Rânjeste) RRRRARRRRAAARRRR.

GRRRRRRRR.
Bob: Acum pune cuvinte în asta.
Lee: Joy, CÂND MI-AI SPUS SA MA ÎNTÂLNESC CU TINE, AM SIMTIT CA MI-AI

ORDONAT! (Zbiara tare si grupul râde ca apreciere.) O SA TIP CÂND VREAU

EU SI VOI MERGE LA PLAJA SI NU VOI MAI FI AMABIL CU FETELE
DRAGUTE CA TINE DOAR PENTRU CA MAMA MI-A SPUS SA O FAC. VOI
FACE CE VREAU. Multumesc. MULTUMESC. ARRRRRR ... GRRRRRR.
VORBESC MINUNAT DE TARE SI AS PUTEA CONTINUA ASA TOATA
ZIUA! Ma simt superb.

În aceasta portiune de lucru cu noua decizie, Lee a putut folosi prezentul,

deoarece „protagonistul„ sau era în sala. Deoarece injonctiunile sale „Nu fi
copil„ si „Nu
dori„, plus contrainjonctiunile „Fii politicos„ si „Nu tipa„, militeaza
împotriva
confruntarii sale directe, în beneficiul sau, este deosebit de important pentru
el sa
îndrazneasca sa raspunda aici în prezent.

Zoe, de asemenea, a folosit grupul de la workshop ca sa îi sustina noua decizie,

în
prezent. Copil fiind, a acceptat atribuirea parentala „Timida noastra micuta„.
Când a
contractat sa devina mai captivanta si mai vie, în loc de a fi timida, grupul a
pus la cale o
petrecere imaginara, ca scena în care ea poate lua o noua decizie. Ea a fost
trimisa afara
din camera si i s-a spus sa se întoarca în 60 de secunde. Când s-a apropiat de
sala
workshop-ului, a auzit o petrecere zgomotoasa înauntru. Membrii grupului imita o

petrecere de copii, joaca jocuri, fac tumbe si striga tare unii la altii. Zoe
ciocaneste timid
si nu îi raspunde nimeni. Ciocaneste din nou. Zgomotul se intensifica. În final,
Zoe
deschide usa. Membrii grupului continua sa se joace, ignorând-o.

Mary îi reaminteste, a doua oara, ca ea este cea care vrea sa se comporte

diferit
fata de trecut. Zoe intra si ea în joc, prefacându-se ca se joaca „Ascunsa„.
Cineva a
împartit cornuri imaginare si a sarit-o pe Zoe. Când ea a cerut un corn si a
suflat în el
triumfatoare, grupul a cântat pentru Zoe „La multi ani„.

Folosim prezentul si în lucrul cu impasul de gradul trei, când persoana, fara a

crea
vreo scena specifica, exprima simplu partile sinelui aflate în opozitie.
Philippe era
descurajat în legatura cu abilitatea sa de a învata forma noastra de terapie:

Mary: OK. Foloseste doua scaune. Pe unul dintre ele fii Philippe cel destept,
care învata.
Pe celalalt scaun fii Philippe care pretinde ca nu poate învata AT/gestalt.
Philippe: OK. Sunt destept. Învat. Îmi place sa ma bucur. Îmi place sa fac din
învatare o
experienta amuzanta. Da, asa e. Chiar învat foarte repede. Când aveam 12 ani am
fost

12
trimis în Anglia doar o vara si mi-am facut prieteni si am învatat limba lor
foarterepede. Învat bine. Daca pot învata engleza în trei luni, pot învata
AT/gestalt în doua
luni.

Philippe: (Se aseaza pe celalalt scaun.) Ma hartuiesc. Sunt sigur ca nu voi fi

un terapeut
bun. Altii sunt mai buni decât mine. Nu înteleg nimic. Ma simt ca si când as
alerga si
sunt cu mult în urma si ma sufoc si nu am aer si nu-i voi ajunge niciodata din
urma.
Alerg din greu, din greu, ca sa fiu primul ... la linia de sosire.

Mary: Daca nu sunt primul, la linia de sosire, cel mai bun din lume, nu sunt bun
de nimic.
Philippe: Daca nu sunt primul ... (Izbucneste în râs) Da! Chiar asa!
Bineînteles! (Merge
înapoi pe scaunul sau.) Caz închis!

Noi tratam multi clienti care cred ca daca nu sunt cei mai buni, nu sunt buni de

nimic. Philippe si-a schimbat decizia foarte repede. Altii spun „Bineînteles,
trebuie sa fiu
primul!„. Ca si Cezar, care nu dorea sa fie al doilea în Roma, acestia pot pune
o valoare
de viata si de moarte în încercarea lor si pot fi nefericiti pe tot parcursul
luptei. Acesti
clienti au nevoie de o munca mai importanta, care include decizia de a nu se
sinucide
daca nu îsi ating scopurile. Pot lucra în multe scene, clarificându-si pozitiile
si luând noi
decizii, înainte de a fi gata sa se bucure de succesul pe care îl au, sa se
bucure de propria
perfectionare si sa înceteze sa se discrediteze pentru ca nu sunt cei mai buni
din domeniul
lor.

Când tratam clienti cu plângeri somatice lucram în prezent, în timp ce ei îsi

traiesc
simptomele.

Troy: Ma doare capul.

Bob: Voi lucra cu tine. În timpul lucrului, pretinde ca nu exista o cauza fizica
pentru
durerea de cap. Daca nu îti trece durerea de cap sau daca ai alte simptome,
spune-mi.
Bine, fii durerea ta de cap si descrie-te.

Troy: Sunt mare, ma împrastii. Ma împrastii în capul lui Troy ... spre vârful
capului lui

Troy. Eu ... e ca si când îl cuprind ...

Bob: Fii tu.
Troy: Dispari.
Bob: Fii durerea ta de cap.
Troy: Nu voi disparea.
Bob: Durere de cap, ai spus ca îl cuprinzi pe Troy. Spune mai multe despre asta.

Troy: Ma înfasor în jurul tau, te cuprind ... adica ... vreau sa spun ca sunt
aproape ca o

dezmierdare.
Bob: Îl dezmierd pe Troy. Schimba.
Troy: Tocmai m-am gândit la ceva. Obisnuiam sa am de multe ori dureri de cap.
Când

eram copil. Stateam acasa, nu mergeam la scoala si mama îmi frectiona capul. Ei
bine, durerea de cap ... durerea mea de cap a disparut! (Zâmbeste) Cred ca eram
singur aici, venind singur la acest workshop. Ei bine, durere disparuta, nu mai
am
nevoie sa stau acasa si sa fiu mângâiat. Asa ca nu te invit înapoi ... (Râde)

Troy si-a oprit durerea de cap foarte repede. De obicei, un client are nevoie de

mai mult timp. Pe masura ce clientul continua dialogul „celor doua scaune„,
întrebam
daca durerea de cap se mentine la fel, se intensifica sau scade. Daca durerea
creste sau

12
ramâne la fel, putem schimba scenele, cerându-i clientului sa vizualizeze cine
poate sta
pe scaunul durerii de cap, spunând cuvintele pe care le spune durerea de cap.
Apoi
sugeram sa poarte dialogul cu persoana respectiva. Daca tehnica nu are succes,
recomandam clientului sa consulte un medic.

SCENE RECENTE

Lee ar fi putut recrea scena cu Joy, când ea i-a cerut sa asculte

înregistrarile, în loc
de a merge la plaja. Zoe ar fi putut prezenta o scena recenta, de acasa sau de
la serviciu,
în care s-a comportat timid si acea scena ar fi putut fi folosita pentru o noua
decizie.
Philippe s-ar fi putut întoarce, în imaginatie, la ultima oara când a condus un
grup de
terapie.

Greg, ca si Philippe, era preocupat de lucrul sau ca terapeut. El îsi descrie

clientul
si aduce scena recenta aici si acum.

Greg: Ea e blocata. Fixeaza podeaua. Si eu sunt la fel de blocat. Nu stiu ce sa

fac pentru

ea.
Bob: Si ce gândesti?
Greg: Gândesc ... încerc sa descopar ce sa fac.
Bob: Încerci, zici? Asta e problema cu „a încerca„. Deci nu gândesti ce sa faci
si apoi?
Greg: Ei bine, continuu sa gândesc ca orice as face nu este destul de bine.
Bob: Adu-ti parintii în sala de terapie si lasa-i sa stea lânga tine. Ei îti
spun ca ceea ce faci

nu e destul de bine?
Greg: Tata spune. Da, tata e în capul meu.
Bob: Si care e meseria tatalui tau?
Greg: E chirurg.
Mary: Ce stie el despre terapie?
Greg: Nimic. (Râde) Chiar nimic.
Mary: Deci esti un prost ... sa angajezi un astfel de supervizor care nu stie
nimic.
Greg: (Râde) Îhî ... îhî. OK, tata, AFARA!

(Grupul râde)

Bob: Data viitoare când îti vei bloca creativitatea, ascultând dojenile
Parentale, esti dispus
sa îl privesti pe tatal tau care sta lânga tine ... si sa-l dai afara? El are
tot atâta treaba
în sedintele tale de terapie, cât ai si tu în sala lui de operatii.

De obicei, noi folosim scenele prezente si recente pentru clarificarea si

rezolvareaproblemelor, mai degraba decât pentru noile decizii. În astfel de
scene, persoana este ea
însasi, la vârsta actuala si, de aceea, este mai usor sa foloseasca starea eului
de Adult. Lee
ar fi putut „rezolva problema„, referitor la ceea ce dorea sa faca în prezent,
ca sa renunte
la supararea sa fata de Joy. Ar fi putut, de asemenea, sa reproduca scena
recenta cu
înregistrarile vs. plaja, pentru a întelege jocul pe care îl joaca când vrea sa
spuna „Nu„, în
loc de a spune „Da„ si sfârseste prin a fi iritat.

SCENE TIMPURII

12
Pentru cei mai multi clienti, luarea unei noi decizii este mai usoara în scenele

timpurii deoarece, în aceste scene, sunt copii. Nu trebuie sa faca eforturi

pentru a ramâne
în starea de Copil. De asemenea, noua decizie este traita mai profund când
protagonistii
imaginari sunt persoanele care au dat injonctiunea originara. Pentru a gasi
scena timpurie,
pentru noua decizie a lui Lee, am fi putut spune:

„Fii un baietel si auzi cuvintele: Nu tipa la oameni!„

sau

„Cine ti-a spus sa nu tipi la oameni? Alege o scena.„

sau

„Tine-ti respiratia, asa cum faci si aude-te pe tine vorbind politicos. Esti
intimidat si îi lasi pe altii sa faca ceea ce vor. Care era scena, când erai
mic?„

sau

„În fata cui te supuneai, când erai mic?„

Indiferent de scena pe care o alege Lee, scopul lucrului ar fi ca el sa simta

respingerea injonctiunii pe care a acceptat-o anterior.

Pentru a gasi o scena timpurie cu Philippe, ne-am fi concentrat pe cuvintele

sale
„Ma simt ca si când as alerga si sunt cu mult în urma si ma sufoc si nu am aer
si nu-i voi
ajunge niciodata din urma„ si am fi vazut care scena din trecut este evocata. El
ar putea
repeta cuvinte sau si le-ar putea spune în timp ce alearga, imaginându-si ca nu
va ajunge.
Îsi poate aranja corpul într-o pozitie care sa exprime ceea ce simte. „Fa-ti
corpul sa arate
cum te simti când nu poti sa ajungi din urma„. Când si-ar aranja corpul în asa
fel încât sa
fie multumit, l-am întreba simplu: „Câti ani ai si ce se întâmpla?„.

Scena timpurie, pentru Zoe, poate fi exact la fel ca si „petrecerea aniversara„.

Am
întreba daca a fost vreodata la o petrecere aniversara si i-am cere sa aleaga
una, la care a
jucat rolul ei de timida. Când ar fi fost emotiva în scena, i-am fi cerut sa se
comporte
diferit fata de felul în care s-a comportat atunci. I-am fi putut cere sa-si
imagineze
întreaga scena, sau sa foloseasca grupul pentru a juca rolurile celorlalti
copii, asa cum am
facut în scena din prezent.

Daca Troy nu ar fi facut sa-i „dispara„ durerea de cap, am fi putut trece catre
o
scena timpurie dintre Troy si mama sa, în care el i-ar spune mamei sale ca
renunta la
durerile de cap si mângâieri, deoarece prefera sa se joace cu copiii.

Greg ar fi putut alege o scena timpurie cu tatal sau, chirurgul.

Formula noastra e simpla. Noi, împreuna cu clientul, gasim o scena din copilarie

în care clientul a avut aceeasi problema cu cea pe care o prezentam acum. Pentru
Lee,
Philippe, Zoe, Troy si Greg am fi putut spune simplu: „Închide ochii si
întoarce-te întimp. În ce fel problema ta de azi se potriveste cu problemele din
copilarie? Alege o
scena.„

12
Am putea folosi beneficiul negativ al jocului: sentimentele parazite plus
afirmatii
despre sine si despre ceilalti. Lee se simte „suparat„ si „intimidat„. Cu
cuvintele
Copilului este „furios„ si „speriat„. Spune despre cealalta persoana, Joy: „îmi
strici
distractia„ si despre el: „Nu reusesc sa fac ce vreau sa fac.„

Philippe se simte „descurajat„ si spune „Altii sunt mai buni decât mine„ si „Nu
gasesc nimic„. Am putea cere fiecaruia sa-si închida ochii, sa repete
sentimentele si
propozitiile si sa se întoarca în copilarie pentru a gasi o scena care se
potriveste.

Pentru clienti exista nelimitate scene timpurii disponibile. Este important ca

scena
aleasa sa se potriveasca injonctiunii si deciziei clientului, astfel încât scena
sa fie
adecvata pentru o noua decizie specifica.

Nu exista. Noua decizie va fi „Nu ma voi omorî„, „Sunt demn de iubire„ si „Ma
iubesc si voi continua sa am grija de mine„. Pentru a lua astfel de noi decizii,
clientul
gaseste o scena în care a fost data injonctiunea si ia o noua decizie, care sa
aiba sens în
acea scena: „Sunt demn de iubire, chiar daca tu, tata, nu stii cum sa iubesti.„,
„Sunt
demn de iubire, chiar daca tu spui ca m-am luptat cu tine din ziua în care m-am
nascut„,
sau „Sunt demn de iubire, chiar daca departamentul de asistenta sociala nu a
gasit
niciodata parinti doritori sa ma adopte„. (Vezi Capitolul 9.)

Nu simti. Clientul se întoarce la o scena timpurie în care ia o noua decizie,

prin
trairea sentimentelor interzise si spune celorlalti ca-si apreciaza abilitatea
de a simti si de
a-si exprima sentimentele, chiar daca acestia nu recunosc si nu apreciaza aceste

sentimente.

Nu fi copil. Într-o scena timpurie, clientul îsi exprima dreptul de a-si uda
pantalonasii, de a iesi sa se joace în loc de a lucra sau de a renunta la
responsabilitatea
pentru fratele mai mic.

Nu gândi. Daca injonctiunea este „Nu te gândi la secretul nostru de familie„,

clientul se va întoarce la o scena timpurie pentru a spune celorlalti ca a stiut
întotdeauna
secretul familiei. Daca injonctiunea implica faptul ca clientul este „prost„,
scena timpurie
va fi una în care clientul va repudia acest atribut.

Nu reusi. Clientul se întoarce într-un moment când a fost rasplatit pentru ca nu

reusea sau era pedepsit pentru succes, pentru a lua o noua decizie: „Voi reusi,
chiar daca
tu nu vrei„.

Nu creste. Din nou, confruntarea este între cei care doresc sa-l tina copil si
clientul, care nu doreste sa ramâna copil. Deseori, în aceasta scena, noi facem
un
„interviu pentru parinti„, în care întrebam parintii de ce el sau ea este atât
de speriat de
faptul ca acest copil va deveni o persoana adulta ... si apoi clientul este gata
pentru o noua
decizie „Sunt mare, chiar daca tu ai vrut sa ramân copilul tau„.

Nu (face). Clientul se întoarce la o scena timpurie pentru a demonstra ca poate

si
ca face alegeri. Poate spune, de asemenea, parintilor ca le da înapoi frica,
deoarece ei
erau cei speriati când dorea sa se dea în leagan, sa se urce în copaci sau sa
treaca strada.

Nu fi de sexul pe care îl ai. Într-o lume cu reguli pentru fiecare sex, aceia
care tind
sa apartina celuilalt sex încalca regulile. Fetele care vor sa fie baieti nu
sunt atât de
„delicate si de dulci ca o camera de copil„ si baietii care ar fi trebuit sa fie
fete îsi permit

o delicatete si o dulceata care poate fi batjocorita de supermeni. În scenele

timpurii,
clientul ia noua decizie de a se place „asa cum e„. Daca clientul se simte
vinovat pentru
ca are „sexul gresit„, îi cerem sa creeze o scena a nasterii în care sa spuna
parintilor cine
este responsabil pentru sexul sau.
12
Nu fi apropiat. Injonctiunea are atât de multe sensuri diferite, asa ca este
deosebit
de important sa mergi la o scena în care este data specific, astfel încât
clientul sa poata
lua o noua decizie: „Voi fi apropiat de ceilalti, chiar daca tu nu ai fost
apropiat de mine„,
„Sunt sexy, chiar daca tu erai speriata de sex„, sau „Ma voi baza pe altcineva,
chiar
daca nu am reusit sa ma bazez pe tine„. Uneori, injoctiunea nu a fost data, dar
decizia a
fost luata datorita unei traume. „Deoarece tu ai murit, m-am decis sa nu mai
iubescniciodata. Acum iubesc ... chiar daca tu ai murit. Îndraznesc sa iubesc„.

Nu fi important. În scenele timpurii, cum ar fi cele de la masa, clientul

renunta lamanierele sale rezervate de a cere familiei sa îl asculte. Îsi
recunoaste propria importanta,
chiar daca ceilalti continua sa-i nege importanta.

Nu fi sanatos. Aceasta poate fi decizia clientilor cu simptome psihosomatice,

sau
a celor care folosesc bolile pentru a se împiedica sa se bucure sau sa reuseasca
în viata.
John McNeal si Ellyn Bader, asociatii nostri, întorc o clienta într-o scena
timpurie, pentru
ca aceasta sa înceteze sa mai simta durere.

Anda: Ce ma îngrozeste este durerea ... desi stiu ca nu este inima. Ma doare
pieptul ... .
John: Esti dispusa sa fii o fetita mica?
Anda: Ummhm (Da din cap afirmativ.)
John: Priveste-i pe mama si pe tata în fata ta (Anda spune ca îi vede.)
Ellyn: Si da-ti voie sa fii mica.
Anda: (Face asta si se descrie.)
John: Vrei sa-i vezi pe parintii tai si sa-i descrii? (O face.) Vrei sa vezi
tipul de legatura

de durere care exista între ei?

Anda: (Începe sa plânga tare.)

John: Si, ca fetita, vrei sa le spui ca te desparti de durerea lor?
Anda: Mama nu m-ar lasa sa ma despart! (Plânge) Ma retrag într-un colt sa citesc
si ea nu

ma lasa. (Are vocea unei fetite foarte mici.)

John: Ei bine, esti separata.
Ellyn: Cât stai în colt, Anda, da-ti permisiunea sa stii cât de mult doreai sa
fii separata.
Anda: O, da. Nu puteam suporta zgomotul si bataile si vasele care se izbeau de
pereti.

Sunt atât de speriata, vreau pur si simplu sa plec, dar ... nu am unde sa ma
duc. Mama

ma obliga sa-l spal pe tata când era beat. Voiam sa scap ... .
Ellyn: Normal ca voiai sa scapi.
Anda: (Continua sa plânga.)
Ellyn: Si meritai sa ai pe cineva acolo care sa aiba grija de tine.
John: Si sa te faca sa întelegi ca esti o fiinta umana distincta.
Anda: Sunt. Pot arata ca tine. Pot simti lucruri bune la tine, dar nu sunt tu.
Nu trebuie sa
iau durerea ta.

Ea îi vede si le spune ca s-a separat de ei si ca nu îsi mai asuma durerea lor.

SCENE IMAGINARE

O scena imaginara este o scena care nu s-a petrecut si care nu ar fi putut avea
loc.
Anda ar fi putut folosi o scena imaginara, cum ar fi sa fi pretins ca se afla
într-o barcuta
mica, magica, cu care vâsleste prin venele si arterele ei, pâna când gaseste
locul durerii

12
ei. Acolo descrie ce vede ca îi produce durere, cum ar fi un loc înnodat, blocat
sau strâns
tare. Apoi îsi imagineaza ca vindeca acel loc.

Philippe ar fi putut lua o noua decizie tratându-si fantezia în care alearga si

nu
ajunge, ca si când ar fi fost un vis. Apoi ar fi parti ale visului sau, drumul
pe care alearga,
decorul pe care l-a creat, ceilalti alergatori si el însusi, cel care viseaza.
Furtuna lui Lee
poate fi transformata într-o fantezie în care el devine un leu si apoi ia în
posesie puterea
imaginata a leului. Lui Edith, cum a început lucrul, i s-a cerut sa intre într-o
scena
imaginara, iar Bob îi spune sa fie blocajul ei:

Edith: De multe ori sunt constienta ca ma blochez. Si suna un clopotel din

copilaria mea.
Suna clopotei pe care îi blochez în acelasi mod.
Bob: Sunt confuz. Vrei sa stai în picioare si sa fii blocajul? „Sunt blocajul„.
(Spus cu

voce tare.)
Edith: Nu sunt genul asta de blocaj. Sunt pufoasa.
Bob: Super. Fii blocajul pufos si spune-i lui Edith ce faci.
Edith: Sunt complet pufoasa si amorfa si imprecisa. Daca încerci sa ma misti, ma

rostogolesc si apar altundeva.

Bob: Pentru a o feri pe Edith de ... .
Edith: De a gândi.
Bob: Un blocaj anti-gândire.
Edith: Si sunt un blocaj împotriva reamintirii.
Bob: Edith, nu vreau sa-ti reamintesti, asa ca ... .
Edith: Nu vreau sa-ti reamintesti, asa ca ... . Nu stiu.
Bob: Închide ochii si repeta „Nu vreau sa-ti reamintesti, asa ca ...„.
Edith: Oh. Asa ca nu te vei speria.
Bob: Fii Edith.
Edith: Îhî, totul e în regula, blocajule, dar uneori sunt dispusa sa risc sa fiu
speriata.

Vreau sa dispari, s-o stergi.

Bob: Suficiente sperante si dorinte si credinta ca sa beneficiezi de mila.
Edith: (Râde) Îhî. Nu am nevoie de tine. Te voi face sa dispari. (Zâmbeste larg)

Bob: Ce s-a întâmplat?

Edith: S-a evaporat înainte de a-l face sa dispara.
Bob: Esti atât de puternica, nu ai nevoie sa-l împingi? Pur si simplu l-ai
evaporat.
Edith: Chiar?
Bob: Bineînteles ... al cui era blocajul?
Mary: Nu, nu tu ai facut-o. Bob a facut-o. L-am vazut evaporându-l cu arma sa
secreta cu

raze anti-blocaje. Nu l-ai vazut? Si acum încearca sa pretinda ca tu, micuta

neajutorata, ai facut-o.

Edith: (Chicoteste) Sunt... o, doamne, capul meu este atât de clar. Sunt atât de
clara.
Detin propria mea arma cu raze anti-blocaje si nu mi-o poti lua. Rareori m-am
simtit
pâna acum atât de clara. Pot gândi ... gândesc.
În timpul zilelor urmatoare, Edith a folosit cu veselie arma ei cu raze pentru
a-si
lichida blocajele anti-gândire. Mai târziu si-a amintit o scena timpurie, în
care mama ei o
acuza ca fura bani. Edith a devenit din ce în ce mai confuza din cauza
acuzatiilor mamei
ei, pâna când a recunoscut ca a furat. Atunci mama a dezmierdat-o si i-a spus ce
fata buna

12
a fost spunând adevarul. Acum, reintrând în scena, Edith afirma ca nu a furat
niciodata
bani si ca atunci a fost foarte desteapta facând ceea ce a facut. Era mai bine
sa fie confuzasi iubita, decât sa fi gândit clar si sa fi fost numita
mincinoasa. În recrearea acestei scene
timpurii, i-a spus aceste lucruri mamei sale. Apoi a declarat ca nu mai are
nevoie de
confuzie pentru a fi iubita, sau pentru orice alt scop.

O clienta care a lucrat cu asociatul nostru, Gene Kerfoot, s-a confruntat cu un

„zid„. Era o femeie singura, distanta, careia îi era teama sa se implice în
întâlniri maimult decât întâmplatoare cu ceilalti. În terapie a vorbit despre
„zidul„ pe care l-a simtit
din copilarie. Treptat, a recunoscut ca acest zid, pe care l-a considerat
patologic, a fost
valoros si i-a folosit pentru a o proteja imaginar de a se simti invadata si
coplesita de
mama ei. A înteles ca deciziile timpurii sunt întotdeauna folositoare la
momentul când
sunt luate si ca includ aspecte pozitive pentru auto-protectie, chiar si atunci
când
consecintele sunt destructive.

Gene Kerfoot spune: „Când decizia timpurie contine o metafora, în acest caz „Nu
voi mai fi apropiata ... voi construi un zid„, este util pentru terapeut sa
includa metafora
în noua decizie. Noua ei decizie a luat nastere când si-a imaginat construind o
usa în zidul
ei, asa ca putea astfel sa iasa sau sa stea în spatele zidului. Ea era cea
responsabila„.

Scena imaginara favorita a lui Mary i-a fost spusa de Graham Barnes si era
despre
un client de la unul dintre workshop-urile sale interrasiale pentru preotii
fundamentalisti.
Un preot se mentinea frustrat, trist si muncea peste masura, concentrându-si
energia
asupra fostilor enoriasi care refuzasera sa vina la biserica. Nu credea ca era
posibil sa fie
fericit pâna când nu va gasi o cale ca cei care s-au lepadat de credinta sa-si
schimbe calea.
Graham i-a cerut sa faca o calatorie imaginara în Rai. Cu fata îmbujorata,
preotul a
descris îngerii, muzica si sclipirea aurului. „Esti fericit acolo?„, a întrebat
Graham.
„Perfect fericit, infinit de fericit!„. Apoi Graham a spus: „Priveste în jur:
sunt în Rai toti
enoriasii si fostii tai enoriasi?„. Omul a încetat sa zâmbeasca si-a scuturat
capul si a spus:
„Nu, nu sunt„. Graham a întrebat: „Si cum te simti?„ El a raspuns: „Trist. Trist
si
frustrat.„ Apoi a început sa râda. Dintr-o pozitie delicioasa de Copil, a
recunoscut ca se
programase, pur si simplu, sa fie la fel de nefericit în Rai, ca si pe pamânt si
a luat o noua
decizie.

Visele, ca si fanteziile, sunt instrumente excelente pentru noi decizii.

Barbatul
care l-a visat pe fiul sau mort în piscina a luat o noua decizie, când a
recunoscut ca fiul
mort era partea de copil din el. Alt barbat, al carui contract era de a-si
termina teza de
doctorat, a visat:

„Îmi duc masina la service sa fie reparata. Când ma duc dupa ea, descopar ca e
reparata, dar nu o pot scoate afara deoarece cineva a aruncat o gramada de
caramizi înfata ei. Ma plâng mecanicului si el îmi spune ca nu e
responsabilitatea lui. Îl gasesc pe
sef si el îmi spune la fel. Asa ca, stau pur si simplu acolo, uitându-ma la
masina si la
caramizi. Nu pot face nimic.„

Pe masura ce joaca fiecare rol, se simte frustrat. Nici o parte din el nu e

dispusa samute caramizile. Îi cerem sa ramâna în vis, fiind caramizile, masina,
mecanicul, seful si
visatorul „ si apoi sa perceapa trecerea timpului ... toamna, iarna, primavara,
vara si din
nou toamna.

13
Numaram sezoanele de când nu a facut nimic. Dintr-o data a spus „E intolerabil„,

a sarit în picioare si a mimat ca muta caramizile. Facând asta, se bucura de

ceea ce face în
beneficiul sau. Saptamâna urmatoare ne-a trimis primele pagini din teza sa. De
fapt, muta
caramizi. George Thomson, un asociat, foloseste aceasta tehnica. El crede ca
„continutul
visului reprezinta trecutul, emotiile din momentul trezirii reprezinta
sentimentul parazitactual si ca noua decizie este luata mai usor daca este creat
un nou final pentru vis„. În
aceasta abordare, terapeutul asculta lipsa de autonomie a noilor finaluri „Uau,
ai o
posibilitate sa-ti termini visul cum vrei tu si continui sa scrii un final
trist!„ sau „Când
poti scrie cum îti place tie, continui sa decizi sa faci un final care depinde
de schimbarea
altora„. Clientul continua sa rescrie finalul pâna când el si terapeutul sunt
multumiti ca
finalul contine noua decizie.

Scenele din viitor pot fi imaginare, ca si raiul preotului, sau pot fi, pur si
simplu, o
repetitie a unui eveniment asteptat. Lee, în urmatoarea parte, începe cu o
importanta
scena din viitor, examinarea orala pentru licenta si apoi foloseste o combinatie
de scene,
plus tinta lui Bob pentru noua decizie.

COMBINATII DE SCENE

De obicei, recomandam terapeutilor aflati în formare sa încheie o scena înainte

de
a începe o alta. Când un client vorbeste cu pumnul sau strâns, cu seful, cu
tatal mort si cu
tensiunea dintre umeri, probabil va sfârsi confuz, în loc de a lua o noua
decizie. Lee a
tinut scenele partiale intacte, mergând la comisia de examinare orala si fiind
mâinile sale,
apoi într-o scena timpurie cu Maw si înapoi la comisia de examinare orala,
pentru
ultimile detalii:

Lee: Mi-e frica ca nu o sa trec.

Mary: Fii la examinare si creaza scena. În primul rând, cine sunt examinatorii?
Vizualizeaza genul de examinatori de care ti-ar fi frica.

Lee: (O face, descriind examinatorii. Apoi se prezinta acestora. În timp ce se

prezinta
este politicos, rigid si se pune singur în umbra.)

Cerem membrilor grupului sa foloseasca materialul lui Lee si sa-l exprime cum ar

fi facut-o ei. Unul o face în mod stiintific, unul este entuziast si altul o
face în forta.

Lee: Nu mi-e de ajutor. Asta este ... nu stiu cel mai bun mod de a ma prezenta!
Si, cu
siguranta, nu stiu cel mai bun mod de a raspunde la întrebarile lor.
Mary: Am aranjat asta ca sa vezi ca nu exista cea mai buna cale. Abe a facut cum
este
potrivit pentru el, Ann pentru ea, Art pentru el.
Lee: (Îsi misca mâinile într-un gest rapid, descendent.)
Bob: Fa-o din nou. Asta e. Acum fii mâinile tale. Ce spun?
Lee: La dracu, cu asta. La dracu, la dracu! La dracu cu comisia, la dracu cu AT!
La dracu

cu totul. (Lee a învatat sa fie viguros, de când cu respiratia lui adânca si cu

mârâitul
la Joy.) Sunt furios pentru o gramada de lucruri pe care trebuie sa le fac.
Mary: Îhî. Ce s-a întâmplat când erai mic ... fii acasa ... . Ce se întâmpla
când spui „Sunt
furios pentru o gramada de lucruri pe care trebuie sa le fac„?
Lee: Nu am spus niciodata asta.

13
Mary: Mmmhmm.

Lee: Am fost întotdeauna furios si nu am putut-o arata.

Mary: Fii acolo.

Lee: Sunt furios pe tine, mama. Pentru ca aveai ochi numai pentru Joe. Spunând
mereu ce
bun e el. Cât de grozav era pentru ca mânca nenorocitul de gunoi lituanian pe
care
trebuia sa-l mâncam. Ma dezgusta, papadia verde, ceapa, orice rahat ... si tu,
spunând
„Poti mânca tot, Joe. Lee, de ce nu poti mânca tot? De ce nu esti ca Joe?„

Mary: Raspunde-i.

Lee: La dracu, Maw, as vrea sa ma vezi pe mine si nu ca pe cineva care ar trebui

sa fie ca
Joe. (Înca adaptativ, staruitor.)

Mary: OK, ne vom întoarce la Maw si la Joe într-un minut. Acum, vezi acea
comisie de
examinare si spune-le lor ceea ce i-ai spus lui Maw.

Lee: Vreau ca voi, membrii comisiei, sa ma vedeti pe mine, nu pe Joe. (De

aceasta data
este ferm, nu împaciuitor.)

Membrii grupului: Ai spus-o pe un ton grozav.

(Aplauze.)

Mary: Acum vei întelege ca este în regula pentru Abe si Art si Ann si tu sa va
prezentati
diferit ... comisia nu este Maw si tu nu esti micul Lee.

Lee: Realizez ca perfectiunea nu este reprezentata de Joe si de Maw. Despre asta

a fost
vorba ... asta era totul. Sa fii perfect a fost ... trebuia sa fiu ca Joe si nu
puteam.

Bob: Perfectiunea înseamna sa manânci gunoaie lituaniene.

(Râsete zgomotoase)

Lee: Fantastic! Nu voi mai mânca gunoaiele nimanui, niciodata!

Mary: Grozav! Spune-i comisiei de examinare!

Lee: Nu manânc gunoaie. Nu! Nu sunt Joe. Sunt eu. SUNT EU.

Lee se prezinta comisiei; de data asta face o treaba minunata, energizanta.

O trecere la o scena diferita este indicata daca, brusc, clientul devine
constient de

un moment anume al deciziei timpurii. Jim Heenan, asociatul nostru, este

terapeutul:

Lynda: Am acest vis ... cosmar. As dori sa nu-l mai am.

Jim: Hmmm. Ai visat acest vis mai mult decât o data?
Lynda: Mereu.
Jim: Mereu?(Cu surpriza.)
Lynda: Saptamânal, sau o data la doua saptamâni „ dintotdeauna.
Jim: Chiar si atunci când erai un bebelus micut?
Lynda: Nu „ de la 4 sau 5 ani „ nu stiu prea clar.
Jim: Nu stiu prea clar (Reflectie)
Lynda: Ei bine „ ca o umbra „ ceva obscur „ nu stiu exact.
Jim: Este acea „umbra„ ca visul tau?
Lynda: Da. (Da din cap afirmativ.)
Jim: Când ai visat ultima oara acest vis?
Lynda: Noaptea trecuta.
Jim: Fii acolo „ în visul tau „ si povesteste-l ca si când ai fi acolo acum.

13
Lynda: Sunt în pat si aud un zgomot puternic. Sar sus. Alerg jos pe un hol
întunecos. Sunt
speriata. Este lumina la capat si un telefon atârna pe perete. O voce tipa din
telefon.
Ma trezesc. Striga „Lynda, Lynda„, într-una.

Jim: Deci te trezesti speriata?

Lynda: (Privind speriata, cu ochii larg deschisi.) Da.

Jim: Fii acel hol. Spune visul ca si când ai fi holul.

Lynda: Sunt un hol lung. Am o lumina la un capat si un telefon pe perete. O

fetita fuge
prin mine. Arata speriata.

Jim: Fii holul si termina povestea visului ca si când ai fi holul.

Lynda: Telefonul meu tipa „Lynda, Lynda„.

Jim: Fii vocea din telefon.

Lynda: Sunt o voce din telefon. Tip „Lynda, Lynda„.

Jim: Fa-o.

Lynda: Lynda, Lynda (Isteric. În acest moment se prabuseste în fata si începe sa

plânga.
Dupa câteva momente vorbeste cu vocea unei fetite mici.) Este noaptea în care a
murit tata. (Schimba cu vocea de Adult.) A avut un atac de cord în dus si a
cazut prin
geamul de sticla. Am fugit pe hol. El ma striga „Lynda, Lynda„.

Jim: Ce se întâmpla?

Lynda: Mama îmi spune ca este doar un cosmar si sa ma întorc în pat. (Plânge)

Jim: Câti ani ai?

Lynda: Patru ani si jumatate.

Jim: Deci te afli în afara visului si îti amintesti o experienta. Vrei sa faci
ceva în plus cu
acea experienta?

Lynda: Da.

Jim: Întoarce-te în pat, dupa ce mama ta ti-a spus sa mergi în pat. Fii acolo!

Lynda: Sunt în pat. Sunt speriata (Plânge încetisor)

Jim: Ce îti spui?

Lynda: Am un cosmar „ Nu e un vis!

Jim: (Pune un scaun în fata Lyndei.) Spune-i asta mamei tale.

Lynda: Nu e un vis. Am auzit. Am auzit! Nu inventez. Am auzit. Nu e un vis.

Jim: Fii mama ta. Ce vrei sa spui, mama?

Lynda: (Fiind mama) Sunt speriata.

Jim: Spune-i micutei Lynda.

Lynda: (Fiind mama) Si eu sunt speriata. Îmi pare rau. Nu ai inventat nimic. Eu
voiam sa
fie un vis. Si pe mine ma cheama Lynda. Tatal tau ma chema pe mine.

Jim: Fii mica Lynda.

Lynda: (Ca ea însasi) Si ochii si urechile mele functioneaza „ stiu ce este un

vis si stiu
diferenta! (Se uita la Jim si încuviinteaza.)

Jim: (Încuviinteaza si zâmbeste) Spune asta câtorva colegi de aici.

Lynda: (Priveste grupul) Nu sunt nebuna. Stiu diferenta! (Zâmbeste)

Jim: Unde esti acum?

Lynda: Am terminat. Sunt emotionata ... si putin trista.

Jim: Ai terminat cu mama?

Lynda: Pentru moment, da. Multumesc.

Jim: Multumiri si micutei Lynda!

13
Într-o alta sedinta si-a luat la revedere de la tatal sau si dupa sase luni a
anuntat ca
nu mai are acel vis.

Suntem deseori întrebati cum stim ce fel de scena sa alegem. Ne ghidam dupa
urmatoarele reguli fragile: (1) Trecem de la fantezie la realitate de câte ori
realitatea este
mai importanta, asa cum a facut Jim lucrând cu visul Lyndei. (2) Folosim o scena
care
intereseaza atât clientul, cât si pe noi si în care clientul poate sa-si
traiasca mai usor
energia Copilului Liber. (3) Daca clientul nu ia o noua decizie, trecem la o
alta scena
diferita data urmatoare când clientul lucreaza. Dupa ce ia noua decizie,
probabil ne vom
întoarce la prima scena, pentru confirmarea noii decizii. (4) Schimbam tipurile
de scene
de la un client la altul, pentru a evita repetitia si interventiile stereotipe,
prelucrate. Daca
un client ia o noua decizie într-o scena timpurie, urmatoarea scena va fi
recenta, prezenta
sau imaginara. (5) Daca clientul lucreaza de obicei într-un anume tip de scena,
sugeram
sa experimenteze o alta modalitate. (6) Când unul dintre noi are o „inspiratie
grozava„,
aceasta are prioritate. Daca asa numita „inspiratie grozava„ se arata a fi o
tâmpenie,
reinstauram regulile.

CONTEXTUL, CEILALTI SI CLIENTUL

Clientii învata cu usurinta sa creeze scene reale, reamintite sau imaginare si

sa se
simta Copii în aceste scene. Daca asta este tot ceea ce se întâmpla, rezultatul
este total
anti-terapeutic. Clientul retraieste mereu aceleasi scene, aceleasi credinte,
aceleasi emotii

„ reîntarindu-si patologia, în loc de a face schimbarea. Mary îsi reaminteste de

un client
de la un workshop care si-a luat un la revedere emotionant si tandru de la
matusica,
într-o scena si a sfârsit spunând „Acesta este ultimul meu la revedere„. Mary l-
a întrebat
când si-a mai luat la revedere . „Oh, mi-am luat la revedere la Esalon cu Fritz
Perls si la
New York si ...„ A însirat o jumatate de duzina de terapeuti remarcabili, cu
care lucrase.
Pentru a lua o noua decizie, în loc de a lucra, clientul trebuie sa integreze
unele clarificari
în Copil „ clarificare care este suficient de puternica pentru Copil, pentru a o
folosi ca
permisiune pentru schimbare.
Rolul nostru, ca terapeuti, este de a asculta si a urmari în fiecare secunda
„acel
ceva care lipseste„, care va transforma scena dintr-o tragedie, într-o drama cu
final fericit.
Ne centram exclusiv pe ceea ce are nevoie clientul pentru a renunta la pozitia
de victima.
Pentru a face asta, împartim fiecare scena, mental, în trei componente: eul (sau
clientul),
contextul scenei în care opereaza clientul si celelalte personaje din scena.
Devenim
constienti de faptele, gândurile, comportamentele si sentimentele specifice pe
care
clientul le suprima în legatura cu el, cu ceilalti, sau cu contextul, pentru a
ramâne o
victima a vechii decizii.

Toti oamenii sunt atenti si neatenti în mod selectiv. Când citeste, Mary nu
aude.
Pentru a-i atrage atentia, Bob poarta un monolog stupid: „Hei, Mary, elefantii
aia nu
cumva danseaza pe pajiste? Pentru ca eu cred ca da! Si observa ca acolo niste
maimute seurca pe palmieri„. Într-un final, ea aude. Eric Berne, nu vedea,
uneori. Desi el si cu Bob
împarteau un birou într-o cladire si se întâlneau deseori, la un an dupa ce Bob
si-a ras
barba, Eric a întrebat: „De când nu mai porti barba?„. Un copil se joaca fericit
toata dupaamiaza, fara a observa ca are febra sau ca îl doare urechea. În
terapie, ne intereseaza
zonele generale de neatentie ale clientului.

13
Virginia Satir scrie despre clienti ca sunt consecventi în neatentia lor despre
sine,
context si ceilalti. Cel care învinuieste nu este atent la nevoile si dorintele
celorlalti,
desconsiderându-i si blamându-i. Cel împaciutor se desconsidera pe sine.
Persoana
rationala se desconsidera pe sine, cât si pe ceilalti, când cere „fapte„. Cel
irational
desconsidera toate domeniile. La lista Virginiei, noi adaugam persoanele
„hippie„, care
ignora contextul si astfel esueaza în rezolvarea problemelor realitatii.

Când cel care învinuieste blocheaza noua decizie, el asteapta, de obicei, ca

celalalt
sa se schimbe, spunând de fapt „Nu voi renunta, pâna când celalalt nu va face
ceva pentru
mine„. Noua decizie este posibila când este dispus sa îl vada pe celalalt într-o
noua
lumina si sa recunoasca ca celalalt nu îl determina pe el sa simta într-un fel.

Împaciuitorul ramâne într-un impas când nu îsi da permisiunea de a se simti pe

sine, nevoile, dorintele si emotiile sale. Trebuie sa ia pozitie în fata
celorlalti, în trecut,
recunoscând ca nu el este cel responsabil pentru ei si ca nu este cel care îi
„determina„ sa
simta.

Rationalii nu recunosc emotii în ei si în ceilalti, ceea ce face foarte dificil

sa seperceapa în starea de Copil. Îi felicitam pentru ca creeaza scene si ca
îndraznesc sa simta
în aceste scene. Suntem atenti sa nu îi presam sa devina dramatici, stiind ca
noile lor
decizii, uneori deabia exprimate, vor fi la fel de importante pentru ei, ca si
cele pe care
altii le iau cu sentimente exprimate mai evident.

Irationalul (psihoticul) ia întâi doar decizii Adulte. El decide, în timp ce

examineaza scene prezente sau recente. Daca se întoarce în trecut, este mai
degraba un
Adult care raporteaza, decât un Copil. Când devine irational într-o scena, o
oprim
imediat: „Hei, muta-te de pe scaunul tau si vino aici, pe scaunul
observatorului. Fii
consultantul meu. Ce a fost în neregula cu clientul... cu tine... de te-ai decis
sa te
comporti nebuneste?„. Întrerupem pentru a stabili functionarea Adultului. Numai
când
clientul prezinta un control Adult solid poate începe lucrul din starea de
Copil, aflându-se
în siguranta.

Clientii „hippie„ par a lua decizii atât de usor, ca uneori terapeutii cred ca
clientul
a facut o treaba importanta, doar pentru a învata, la urmatoarea sedinta, ca nu
a avut loc
nici o schimbare. Acestia sunt experti în a se întelege si a-i întelege pe
ceilalti si în a
recrea emotii. Daca terapeutul nu va ramâne practic în cel mai înalt grad,
clientul va oferi
spectacole tulburatoare si nu se va schimba. Dupa fiecare noua decizie, clientul
„hippie„
va fi întrebat clar ce anume va face diferit ca rezultat al noii decizii pe care
a luat-o.
Contextul

În ceea ce priveste contextul scenei, ne întrebam ce anume ignora clientul

pentru
a-si justifica vechile injonctiuni si decizii. Ce are nevoie sa stie clientul în
legatura cu
contextul scenei, astfel încât sa-si poata îndeplini contractul? Pat, care îsi
creste singura
cei doi copii, face un contract pentru a gasi modalitati de a se bucura si a-si
îmbunatati
viata prezenta, în loc de a se simti „darâmata de orice„. Injonctiunile ei
principale sunt
„Nu fi copil„ si „Nu reusi„. Sentimentele ei parazite sunt tristetea, în prezent
si
anxietatea, în legatura cu viitorul.

Pat se întoarce la o scena din copilarie. I s-a spus ca nu poate avea un rol
principalîntr-o piesa, la scoala. În schimb trebuia sa lucreze în magazinul de
dulciuri, al familiei,
din New York. Ea spune „Ce conteaza? Daca voi juca sau nu în piesa, faptul este
asa de

13
jalnic. Nu exista nici o cale de a fi fericiti în viata.„ Auzind asta, am
renuntat la subiectul
piesei de la scoala, care, mai târziu, poate fi de ajutor pentru o noua decizie
de a reusi,
daca ea continua cu nazuintele de a fi „star„. În schimb, ne-am concentrat
asupra deciziei
ei timpurii ca nu exista nici o cale de a fi fericiti, daca contextul de viata
nu ar fi diferit.

Îsi descrie casa si magazinul de dulciuri si apoi noi îi dam sarcina: „Pretinde
ca te
afli în acelasi loc ... în magazinul de duciuri. Cu o singura diferenta,
pretinde ca în acea
zi ai facut sa apara o zâna buna care a zburat în camera si te-a stropit cu
pudra fericirii.
Fii acolo si gaseste o cale de a fii fericita, ÎN CIUDA SITUATIEI!„.

A facut asta si a recunoscut ca magazinul de dulciuri oferea o baza care avea

potential atât pentru bucurie cât si pentru nefericire. Familia ei o facuse sa
para
mizerabila si ea le acceptase sentimentele, ca singura reactie posibila în
contextul vietii
lor. Aceasta experienta imaginara a eliberat-o pentru a cauta fericirea în viata
ei actuala si
a început sa faca schimbari în viata ei de azi.

Ned este, de asemenea, concentrat asupra a ceea ce este rau în contextul vietii
sale. Contractul sau este de a se decide sa traiasca fericit acasa sau fericit
în alta parte.
Este separat a doua oara de sotia sa si acum sunt împacati temporar.
Injonctiunea sa
principala este „Nu fi apropiat„. Îsi reaminteste singura perioada fericita din
viata sa,
când locuia la o ferma cu bunica sa, înainte de a fii obligat sa se alature
parintilor sai în
Chicago si sa urmeze „scolile mizerabile si sadice din Chicago„. Exista multe
alegerievidente pentru scenele timpurii. Într-o zi va trebui sa-si ia la
revedere de la bunica sa si
sa-i spuna ei si parintilor sai ca a decis sa fie apropiat de oameni, chiar daca
ar putea fi
trimis din nou în alta parte. Cu toate acestea, deoarece au mai ramas doar 15
minute din
sedinta de terapie, vrem sa lucreze într-o scena pe care o poate termina rapid.
Scenele de
despartire pot dura mai mult timp.

Mary: Întoarce-te în scoala primara, în Chicago. Ce vezi?

Ned: Un grup de baieti sadici batându-se.
Mary: Priveste în jur cu atentie. Intra în scoala si învârte-te pe acolo.

Ned povesteste despre salile de clasa darapanate, murdare, despre aglomeratie,

despre profesorii acri si despre baietii care se bateau.

Mary: Bravo. Ai o mare abilitate de a te întoarce într-o scena. Acum mergi pe

terenul de

joaca. Îi vezi pe baieti batându-se?

Ned: Îhî. (Descrie scena)
Mary: Toti baietii se bat?
Ned: Ei bine, nu chiar. Unii copii arunca cu mingea.
Mary: Interesant. Ce face Ned?
Ned: Sta pe o banca. Trist.
Mary: Ceilalti copii stau pe banci?
Ned: Îhî.
Mary: Ma întreb de ce nu se împrieteneste Ned cu ei?
Ned: Nu stiu. Pur si simplu nu o face. E o scoala imensa. Îmi amintesc de un
copil ca

mine ... locuia în aceeasi cladire. Nu m-am prea jucat cu el. Nu stiu. Eram
trist.
Bob: Fii Ned. Pe banca. Si spune: „Am de gând sa ramân trist pâna când...„.

13
Ned: Am de gând sa ramân trist pâna când... pâna când... pâna când ma întorc la
bunica.
(Plânge putin timp) Nu m-am întors niciodata.
Bob: Îhî. Acum priveste-o pe sotia ta si spune: „Voi sta trist cu tine pâna când
ma voi
întoarce la bunica„.
Ned: Pentru numele lui Dumnezeu! (Râde)

José, fiul unui fermier de origine mexicana, desconsidera rautatea din clasele
sale
primare. Cu toate ca stie prejudecatile profesorilor sai fata de copiii
vorbitori de limba
spaniola, el crede ca „prostia„ sa a fost problema majora. Insista ca daca nu ar
fi avut un
indice de inteligenta scazut, ar fi putut face fata problemelor. În timpul
sedintelor
anterioare, a fost apreciat de grup pentru observatiile sale inteligente despre
problemele
lor si a facut un experiment cu cele doua scaune între sinele sau „destept„ si
cel „prost„.
Întelege, de asemenea, jocul sau, în care face remarci nepotrivite, este
criticat si astfel îsi
reîntareste credinta ca este prost.

Îi cerem sa viziteze din nou scoala primara, în fantezie. Pe masura ce face

asta,
plânge datorita tristetii pe care o simte. Nu poate s-o faca pe profesoara sa
înteleaga ca
are nevoie sa mearga la toaleta, este plesnit cu linia pentru ca vorbeste
spaniola, i se dau
carti jerpelite în locul celor noi, date copiilor care vorbesc engleza si este
pus în clase
pentru „cei care învata lent„. Timp de 30 de minute se conduce prin acei ani
teribili descoala; când termina, cei mai multi din grup plâng. Îi cerem sa fie
el, adult si sa îi spuna
micului José cât de inteligent trebuie sa fi fost ca sa învete sa citeasca si sa
scrie în limba
engleza si sa absolve liceul, în ciuda a ceea ce a patit. La sfârsitul acestei
scene si-a
afirmat inteligenta cu adevarat.

Ceilalti

În scena, ceilalti oameni importanti din viata clientului îsi vor juca rolurile
lor, pe
masura ce clientul îsi reaminteste sau îsi imagineaza rolurile lor. Ceilalti nu
vor fi
schimbati. Daca tatal nu a fost iubitor, nu vom accepta o scena în care tatal
este schimbat
într-o persoana iubitoare. Clientul îsi poate întelege tatal neiubitor, poate
lupta cu el, îi
poate spune ca a gasit persoane iubitoare în viata prezenta si se poate schimba
în relatia
cu sine. Nu îl poate schimba pe el. Acest lucru este esential, dearece cei mai
multi clienti
îsi mentin nefericirea pentru a-i face pe parinti sa se schimbe; acum învata ca
sunt
responsabili pentru sine, indiferent de felul în care este viata lor. José,
recunoscândcalitatea letala a mediului sau scolar, se va confrunta apoi cu prima
sa profesoara. Îsi
aminteste de ea, a jucat-o pe ea, nu a schimbat-o si se schimba pe sine.

José: Domnisoara Jones, am 9 ani când am venit în clasa dumneavoastra. Sunteti

prima
mea profesoara. Nu am mai fost la scoala înainte. Restul copiilor mergeau la
scoala
de 3 ani. Ei stiu sa citeasca, sa scrie si sa vorbeasca putin engleza.
Bineînteles ca ei
vorbesc engleza. Nu sunt prost când nu înteleg engleza.

Bob: Spune-i „Tu esti proasta domnisoara Jones...„.

José: Da, tu esti proasta! Proasta si rea ... foarte proasta. Daca ai fi fost
desteapta, ai fi
stiut ca nu sunt prost. Pur si simplu nu stiam engleza.
Bob: Cât ti-a luat sa întelegi engleza la ora ei?

13
José: Cred ca mai mult timp decât era normal. Stii, noi copiii mexicani vorbeam
între

noi ... nu în engleza. Si parintii mei nu au învatat niciodata engleza. Fratii

mei mai

mari nu au învatat niciodata, cu adevarat, engleza. Deci ... poate cam un an.
Bob: Câti copii de origine mexicana erau în clasa?
José: Cam o treime. Toti eram numiti prosti si eu eram cel mai prost. Asta
credea ea.
Bob: OK, deci domnisoara Jones avea contact cu limba spaniola în fiecare zi de
scoala si

tu aveai contact cu limba engleza în fiecare zi de scoala. Tu ai învatat engleza

într-un

an. Cât timp i-a luat domnisoarei Jones sa învete spaniola?

José: Nu a învatat-o niciodata.
Bob: Deci cine e prostul? (José si grupul râd încântati.)

Timpuriu, în terapie, ne concentram asupra deficientelor celorlalti, în special

ale
parintilor si ale fratilor mai mari, pentru a clarifica injonctiunile„deciziile
sau pentru a
împrastia o situatie actuala exploziva. Daca sotul si sotia se cearta constant,
sunt mai
maleabili în terapie când recunosc ca el a fost învatat de tatal sau sa se certe
pentru a evita
intimitatea nesexuala si ca ea a fost învatata de mama sa sa se certe pentru a
evita
intimitatea sexuala. Un client suicidar a facut primul pas catre împlinirea
contractului
când a recunoscut ca impulsurile sale suicidare nu sunt ca raspuns principal la
situatia sa
actuala, ci ca sunt raspunsuri la mesajele foarte vechi în legatura cu sine, pe
care le
acceptase.

Mitch, devreme în terapie, a avut nevoie sa fie în contact cu duritatea si

perfectionismul tatalui sau. Mitch era depresiv si suicidar si se învinuia
pentru situatia sa
proasta. Mergând într-o scena timpurie cu tatal sau, a recunoscut ca tatal sau
nu l-a
apreciat nici pentru ca exista, nici pentru ceea ce facea. Daca Mitch face ceva
bun, tatal
sau îi cere sa faca mai bine data viitoare. Recunoscând asta, Mitch îsi
mobilizeaza furia
timpurie suprimata, pentru a se apara. Tipa: „Sunt demn de iubire, sa te ia
dracu! Sunt
demn de iubire! E vina ta, nu a mea, ca tu nu ai stiut cum sa ma iubesti!„. Asta
e prima sa
noua decizie. Mai târziu, în alta scena, a luat o alta noua decizie : „Nu
trebuie sa fiu
perfect, pentru a ramâne în viata! Nu ma voi sinucide daca nu voi trai conform
asteptarilor tale„.

Unii clienti îsi apara parintii, refuzând sa vada patologia lor si astfel îsi
blocheza
nevoia unei noi decizii. Când apare acest lucru, îi cerem deseori persoanei sa
se mute din
scena pentru a întelege:

Mary: Hei, vino aici si stai lânga mine. Priveste-i pe mica Cora si pe tatal ei.
Pretinde ca
tu esti terapeutul.

sau

Mary: Doamne Dumnezeule, daca as fi fost un copil în familia asta, cu siguranta

m-as fi

simtit rau. Pariez ca pur si simplu, Cora nu vrea ca ceilalti copii sa stie cât
de rau se

simte ea.

sau

13
Mary: Stiu ca familia ta nu trebuia sa-i lase pe vecini sa stie ce se întâmpla.
Fi un vecin si
afla ce stie acesta.

sau

Bob: Pariez ca misiunea ta în viata era aceea de a-l proteja pe tatal tau. Când
erai mica,
cum îl protejai?

sau

Mary: Îhî, deci ai încercat sa o faci fericita pe mama ta? Ea era fericita
înainte de a te

naste tu?
Jeb: Nu. Mama ei a murit când ea era tânara.
Mary: Si nici o mama substitut nu a facut-o fericita? Este fericita acum?
Jeb: Nu
Mary: Deci, în toata viata ei lunga de dupa ce a murit mama ei, nimeni nu a
reusit sa o

faca fericita? Ce zici de asta? Spune-i „Nimeni nu reuseste sa te faca

fericita„.

Hugh vrea sa aiba mai mult succes ca terapeut de familie. Aduce o înregistrare a

unei sedinte de terapie de familie, în care toata lumea lucreaza bine, pâna când
mama
izbucneste în lacrimi. Tot lucrul înceteaza, în timp ce Hugh si sotul încearca
sa o
linisteasca. Fiica mai mare se alatura împacarii, fiica mai mica se retrage
fizic, mergând
la toaleta si fiul începe sa se comporte fara nici o legatura cu situatia.

Am întrerupt banda.

Bob: Cum se potrivesc toate acestea cu viata ta timpurie?

Hugh: Nu cred ca se potrivesc. Eu ... tatal meu era manipulatorul. Mama era cea

puternica, care ne tinea împreuna.

Mary: Ei bine, se potriveste oarecum. Vezi-i pe mama sau pe tatal tau plângând
si

simte-te neajutorat. Tot ce poti face este sa îi consolezi.

Hugh începe sa plânga, povestind situatiile în care mama sa, disperata în

legatura
cu casatoria ei, intra în dormitorul lui Hugh si statea toata noaptea într-un
balansoar,
leganându-se si plângând. Hugh încerca sa o consoleze. Continuam sa lucram cu
Hugh
pâna când începe sa simta o oarecare iritare fata de mama sa pentru ca îi
tulbura somnul.
Si-a terminat lucrul spunând „Mama, îmi pare rau ca esti atât de trista. Nu pot
face nimicîn legatura cu relatia ta cu tata. Sunt lucruri pe care le puteti face
tu si cu el. Între timp,
sunt un baietel care merita sa doarma. Ia-ti balansoarul si scoate-l din camera
mea„.
Acum Hugh învata sa faca diferenta, când are de-a face cu clientii lui, care
este
responsabilitatea lui si care este a lor.
Clientii cauta, de asemenea, lucruri pozitive despre parintii lor. Mitch, dupa
ce a
decis sa traiasca, chiar daca tatal sau nu l-a apreciat, continua sa se simta
tradat de tatal
sau.

Bob: Ce stii despre tatal tau, când era mic?

Mitch: Nu prea mult. A crescut în China.

13
Bob: Fii tatal tau, un baietel din China.
Mitch: (Ca tata). Am cam ... oh ... orice vârsta. Am început sa lucrez pe
câmpurile de
orez aproape imediat ce am început sa merg.
Bob: Simte cum era asta.

Mitch îsi imagineaza o viata de munca grea si fara bani.

Mary: Asa un baiat mic, sa lucreze atât de greu. Spune-mi, cine te apreciaza
pentru ca
lucrezi asa de greu?

Mitch: (Ca tata) Nimeni. Trebuie sa muncesti ca sa manânci. Nimeni nu are ... nu
are
timp pentru aprecieri. (Mitch plânge usor, cu fata în mâini, apoi paraseste
„scaunul
tatalui„, pentru a se întoarce la locul lui.) Îhi, am asteptat prea mult de la
el.

Mary: Da, asa e.

Bob: Lasa-ma sa-ti spun o poveste, îsi voi spune o poveste. Nici tatal meu nu ne
lauda. El
ne-a întretinut si ne-a dat mesaje bune în ceea ce priveste munca. Acum câtiva
ani,
când înca traia, am înteles ca nici eu nu l-am prea laudat. Asa ca, atunci când
l-am
vizitat, am spus: „Ai fost un tata bun. Îmi amintesc cum m-ai dus pe stadionul
Yankee
si l-am urmarit jucând pe Babe Ruth. Au fost momente amuzante cu tine„. Ei bine,

doar a mormait. Mai târziu, dupa amiaza, m-am întins sa trag un pui de somn. A
intrat
în dormitor si m-a apucat de degetul mare de la picior. Atât a putut sa ma
atinga, ca sa
se simta în siguranta si a spus „Si tu ai fost un fiu foarte bun„ si apoi s-a
întors si a
iesit afara din camera.

Mitch a înteles si a planuit sa îi arate apreciere tatalui sau, chiar daca

acesta nu-i
va întoarce aprecierile. Noua sa decizie a fost aceea de a renunta la
amaraciunea sa si
astfel sa devina mai uman. Episodul întelegerii sale a fost crucial pentru
recuperarea sa.
Daca ar fi început cu o scena de „iertare„, Mitch si-ar fi putut tine furia
îngropata si
recuperarea sa din depresie ar fi fost amânata.

Înainte de a-si termina terapia, vrem ca clientii nostri sa recunoasca ca

parintii lor
au puteri si slabiciuni si ca nu mai sunt în nici un fel responsabili pentru
sanatatea
psihologica a copiilor lor deveniti adulti.

José nu îsi învinovateste parintii pentru performantele sale scolare proaste,

dar
este trist recunoscându-le limitarile.

José: Nu era doar scoala. Nimeni nu prea folosea cuvinte acasa. În familia mea.
Îmi
amintesc când eram pe câmp cu tata. Nu vorbea niciodata. Vedea... daca vedea un
iepure pe câmp, nu spunea „Uite, e un iepure„. Ma înghiontea cu umarul si îmi
arata.

Bob: Îhi. Ei bine, vedea iepurele. Si împartea asta cu tine. Unii tati nici
macar nu vad
vreodata iepuri si nu împart asta cu fii lor.
José: (Zâmbeste) Chiar asa, Bob. Multumesc.

Un avantaj în terapia de familie este faptul ca si copiii si parintii îsi iau

noile
decizii împreuna. Ruth McClendon si Les Kadis, asociatii nostri, trateaza o
familie care avenit la ei datorita „comportamentului violent„ al fiului lor de
10 ani. În cea de-a sasea
sedinta, tatal retraieste o scena din copilarie în care recunoaste cât de
speriat era înfamilia sa insensibila, poate psihotica. În scena timpurie îsi
afirma dreptul de a fi în viata.

14
Reîntorcându-se în prezent, spune familiei „Am dreptul de a fi viu în aceasta
familie.„
Apoi „Sunt viu în aceasta familie si nimic din ceea ce face oricine nu va afecta
dreptul
meu de a fi în viata.„ Se întoarce catre fiul sau „Te iubesc si te doresc. Si tu
ai dreptul de
a trai în familia noastra si îti voi apara dreptul de a trai. De acum încolo nu
vei ataca pe
nimeni în aceasta familie. Si nimeni nu te va mai ataca pe tine. Toti vom fi în
siguranta în
aceasta familie.„ La urmatoarea sedinta baiatul a anuntat „Îmi place familia mea
si nu voi
mai rani pe nimeni niciodata.„ În acel weekend a aranjat o vânzare în garaj ...
si si-a
vândut toate armele de jucarie.

Clientul

În terapia noii decizii clientul este starul, iar drama este urzita spre un
final
victorios. Nu este o coincidenta sau o contrafacere faptul ca atât de multe
transcrieri din
aceasta carte se sfârsesc cu clientul râzând încântat si spunând „Uau!„. Asa
trebuie sa se
sfârseasca, aproape întotdeauna scenele noilor decizii, deoarece noua decizie
este luata de
catre Copilul liber. Terapeutul este regizorul dramei, scenaristul câtorva
replici si
ocazinal, interpretul. Uneori, participantii, sunt ceilalti din drama, alteori
sunt coterapeuti
si întotdeauna sunt audienta entuziasta. Scena si ceilalti sunt fundalul pentru
schimbarea
sau dezvoltarea starului, clientul. Daca drama se sfârseste cu succes, starul
este
câstigatorul. Noi nu vrem sa producem tragedii „ suntem interesati de finalurile
pozitive.
De aceea, nu l-am încuraja pe Lee sa reconstituie scena dupa scena în care sa se

portretizeze ca victima a unor fete dragute, sau a unor mame care servesc gunoi
lituanian.
Pat, de la magazinul de dulciuri, a venit la workshop-ul nostru pentru a recrea
un numar
infinit de tragedii; de fapt, daca am fi fost interesati de tragediile ei, ea ar
fi putut recrea
5000 de ani de tragedii ancestrale, pâna la Moise.

În schimb, noi începem sa planuim finalul fericit înca înainte de a cunoaste

scena.
Stim în ce fel vrea sa se schimbe clientul si, în general, stim ce are de facut
pentru a face
schimbarea. Lee, evident, avea nevoie sa fie sfidator, într-un mod Copilaresc,
daca vroia
sa sparga impasul dintre Parintele care îi spunea sa fie politicos si sa spuna
„Da„
celorlalti si Copilul care vroia sa spuna „Nu„.

Un client poate începe scena din orice stare a eului, cu toate ca probabil va fi
în
Copilul Adaptat, deoarece aceasta este partea care a luat decizia originara.
Copilul
Adaptat este o victima si deseori, una foarte plictisitoare. Comparati
propozitia lui Lee
„Tendinta mea este sa fiu oarecum intimidat si sa doresc sa fac celorlalti pe
plac„ cu
impetuosul sau „VOI TIPA CÂND AM CHEF SI VOI MERGE LA PLAJA!„. Zoe era
usor de dominat când statea sfioasa în usa, asteptând si sperând ca cineva o va
lasa sa
intre. Daca persoana îsi traieste întîi adaptarea, atunci noua decizie este
deosebit de
puternica. Zoe cunoaste acum cu muschii diferenta între a sovai si a sufla în
corn! Acest
lucru îi va fi de folos în orice moment ar putea fi tentata sa joace vechiul ei
rol timid.

Când clientul si-a stabilit rolul sau adaptativ (si uneori chiar înainte),
evidentiem
orice miscare, gest, ton sau cuvânt folosit de client pentru a perpetua
ramânerea în pozitia
de victima. Subliniem râsul spânzuratului, „dorintele„ si „sperantele„,
înclinarea capului,
vocile micute si înalte ale femeilor adulte, modul în care sunt exprimate
atribuirile
acceptate si atacam, în mod deosebit, notiunea ca cineva sau ceva îl poate
determina pe
client sa simta.

14
Apoi, cautam o cale anume; astfel încât clientul sa fie un învingator, un star
în
scena. Poate ca va face acest lucru recunoscând noua fateta a celorlalti din
scena, sau
recunoscând ceva nou în situatie. El trebuie sa gaseasca ceva nou, o putere
noua, ascunsa
în sine. Când Edith lucra ca sa scape de blocajul ei, ar fi putut fi considerata
o clienta
dificila, deoarece se clarifica si aproape imediat se confuziona din nou.

Edith: (Râde) Îhi. Nu am nevoie de tine. Te voi face sa dispari.

Bob: Ce se întâmpla?
Edith: S-a evaporat înainte de a avea timp sa îl fac sa dispara.

Acest „s-a„ înseamna ca Edith crede ca ea nu a facut nimic. Nu îsi declara

victoria. Exista mai multe optiuni, Bob ar fi putut sa îi ceara sa fie din nou
blocajul, ca savada cum „s-a„ evaporat. În schimb, el a verificat, oferindu-i
cuvintele ei autonome, ca o
scurtatura spre victorie, daca Edith le accepta din Copilul liber. Ea nu le
accepta.

Bob: Esti asa de puternica, ca nu ai nevoie sa-l împingi? În schimb, l-ai

evaporat pur si

simplu.
Edith: Chiar?

Edith este din nou „în punctul de plecare„... sau, cel putin, asa pare. Mary
exagereaza neajutorarea lui Edith, care este deseori o tehnica de stimulare
pentru Copilul
liber, ca sa se apere.

Mary: Nu, nu tu ai facut-o. De fapt, Bob a facut-o. L-am vazut evaporându-l cu

arma sa

secreta cu raze anti-blocaje. Nu l-ai vazut? Si acum încearca sa pretinda ca tu,

micuta

neajutorata ai facut-o.
Edith: Sunt... o, doamne, mi-e capul asa de clar. Detin propria mea arma cu raze

anti-blocaje si nu mi-o poti lua. Rareori m-am simtit pâna acum atât de clara.
Pot

gândi ... . Gândesc.

Ultima ei afirmatie este absolut clara... a sfârsit fiind un star!

Daca clientul nu sfârseste ca un „star„, nu ia o noua decizie, stim ca o va face

într-o alta sedinta. De aceasta data, poate nu a intrat în starea de Copil

liber, poate
descoperim ca scena nu s-a potrivit cumva, sau poate ca terapeutul nu a fost pe
aceeasi
lungime de unda necesara nevoii clientului. Indiferent de motiv, clientul si
terapeutul vor
decide sa întrerupa fara vina. Acesta este lucrul cel mai important. Am auzit
terapeuti
descriind clienti ca „nedorind sa se schimbe„, sau „dorind sa fie nefericiti„;
asta nu este
adevarat. Clientii sunt descrisi, de asemenea, ca fiind prea pasivi, prea
simbiotici sau prea
rezistenti, toate cuvinte folosite pentru a explica lucrul fara succes. Noi
credem ca clientii
vor sa se schimbe si ca, uneori, nici clientul, nici terapeutul nu stiu cum sa
faca
schimbarea.

Stim ca clientul nostru care nu va lua o noua decizie azi o va lua mâine, daca
nu
este învinuit sau amenintat.

Lucrul cu noua decizie este rapid, deseori amuzant si vindecator. Lee se apara
si
îsi mârâie amenintator importanta si apoi, într-o alta sedinta, renunta la
nesiguranta cu
care se punea în umbra, atunci când a râs în legatura cu „gunoiul lituanian „.
Philippe stie,

14
în Copil, ca Adultul sau a stiut întotdeauna ca nu trebuie sa fie primul ca sa
fie valoros.
Troy si-a întrerupt durerea de cap. Edith îsi imagineaza arma sa secreta cu raze
si îsi
lichideaza confuzia Copilului Adaptat. Pat descopera ca un magazin de dulciuri
ar fi putut
fi amuzant si pregateste cum sa se bucure de viata ei prezenta. Un preot îsi
imagineaza
Raiul pentru a lua o noua decizie în legatura cu fericirea pe acest pamânt. O
femeie îsi
construieste o usa în zidul ei. Anda se elibereaza de durerea parintilor. Ned
renunta sa-si
astepte bunica, ca sa îl elibereze din scolile din Chicago. José îsi recunoaste
inteligenta.
Mitch decide sa traiasca si apoi îsi iarta tatal, un baiat îsi vinde armele de
jucarie.

Capitolul 9
Vindecarea depresiei

În acest capitol vom discuta tratamentul si vindecarea unui numar de tulburari

comportamentale, emotionale si de gândire, pe care le vedem conectate. Acestea
nu
corespund în totalitate conceptiilor general acceptate despre depresie; includ
pacientii
suicidari, pacientii depresivi, dar care nu sunt pe moment suicidari în mod
activ si
pacientii care se sinucid lucrând prea mult, având activitati periculoase,
adictii si alte
manifestari ale tendintelor suicidare, care nu sunt complet constiente.

Mai devreme am descris injonctiunile, date de starea eului de Copil din Parinte.

Cea mai importanta dintre acestea, în termeni de morbiditate, este „Nu exista„.
Pozitia
noastra este ca la injonctiunea „Nu exista„, clientul poate raspunde luând una
sau mai
multe decizii timpurii care, daca nu sunt schimbate, duc la depresie, suicid sau
suicid
accidental:

14
1. Daca situatia devine prea rea, ma voi omorî.
2. Daca tu nu te schimbi, ma voi omorî.
3. Ma voi omorî si apoi îti va parea rau (sau ma vei iubi).
4. Aproape voi muri si apoi îti va parea rau (sau ma vei iubi).
5. Te voi face sa ma omori.
6. O sa-ti arat eu, chiar daca asta ma va omorî.
7. O s-o patesti, chiar daca asta ma va omorî.
Fiecare decizie poate fi asociata cu un numar de sisteme diferite de
comportament, sentimente si gânduri, pe care le consideram ca depresie, chiar
daca
pacientul poate sa nu para depresiv în exterior. Când diagnosticam depresia
clasica, noi
nu facem distinctia între depresia endogena si cea reactiva. Depresia endogena
se
presupune ca este de origine intrapsihica, în timp ce depresia reactiva are
origine în afara
psihicului. Noi credem ca unii oameni au fost depresivi din copilaria timpurie
si sunt
diagnosticati astfel cu endogenie. Ei iau decizii timpurii de a se sinucide,
daca viata nudevine mai buna. Sentimentul lor parazit este, în general,
tristetea. Îsi programeaza viata
ca sa ramâna în scriptul lor depresiv. Se afla într-un impas de gradul trei,
deoarece cred
ca au fost deprimati dintotdeauna.

Altii dau vina pe forte exterioare, care îi „fac„ depresivi sau reactioneaza la
onoua situatie de viata cu depresie, deoarece depresia este procesul lor reactiv
cronic. Îsi
pot arata depresia doar când se întâmpla ceva în viata lor. Unele femei, de
exemplu,
sufera de „depresie de menopauza„, deoarece, în acea perioada din viata lor,
reactioneaza
la stresul intern sau extern cu depresia. La acelasi stres, menopauza instalata
sau
iminenta, alte femei, reactioneaza într-o multime de modalitati diferite -cu
furie,
anxietate sau bucurie! Persoanele depresive reactioneaza cu depresie. Când
cautam
episoade anterioare de depresie, asa cum facem întotdeauna, descoperim ca
persoana a
reactionat la stres deseori, în trecut, cu depresie, tristete, pierderea stimei
de sine si
sentimentul de a fi coplesit si incapabil de a face fata situatiei.

Nu suntem, de asemenea, interesati de un alt subiect favorit al meselor rotunde

si
al conferintelor clinice: pacientul este cu adevarat suicidar si cât de sever
este impulsul
suicidar? Noi nu suntem interesati sa discutam, în absenta pacientului, daca
pacientulvorbeste serios când spune ca este suicidar. În schimb, când vedem un
pacient care este
depresiv sau care îsi conduce anumite aspecte ale vietii în asa fel încât poate
muri
prematur, îi cerem o declaratie Adulta ca nu se va sinucide. Uneori pacientul
spune: „Nu
sunt depresiv. De ce as decide sa nu ma sinucid? Nu mi-a trecut niciodata prin
minte„.
Noi spunem: „Bine! Daca nu esti suicidar, atunci nu va fi dificil pentru tine sa
decizi sa
nu te sinucizi, accidental sau intentionat. Vrem sa auzim ca faci aceasta
declaratie.„

Un pacient poate sa nu fie congruent când face aceasta declaratie. Poate încheia
cu un ton interogativ, sa scuture din cap „da„ când spune „nu„, sau sa
foloseasca cuvinte
vagi, cum ar fi: „Cred ca pot sa spun ...„. Atunci, îi cerem pacientului sa ia
ambele laturi
„Ma voi sinucide„, „Nu ma voi sinucide„, pâna când va rezolva problema si va
accepta
contractul de a nu se sinucide. Pacientul poate atasa conditii pentru a ramâne
în viata. Un
psihiatru, care avea o relatie extraconjugala si a carui sotie ameninta cu
divortul, a spus:
„Nu ma voi sinucide, în afara de cazul când sotia ma paraseste„. Evident, el o
presa sa îl
paraseasca, moment în care ar fi devenit deprimat si suicidar.

14
ACEST LUCRU ESTE OBLIGATORIU. În opinia noastra, depresia nu poate fi
vindecata pâna când pacientul nu face un contract Adult cu sine si cu noi ca
martori de a
nu se sinucide. (Vezi Capitolul 4 desre „Contracte pentru a nu se sinucide„.)
Recunoastem ca unii pacienti, care sunt depresivi sever si suicidari, pot sa nu
doreasca, la
început, sa faca un contract de a nu se sinucide niciodata.

Pot face, în schimb, un contract temporar. Într-un workshop de o saptamâna, sau

de patru saptamâni, clientii nostri depresivi fac un contract de a nu se
sinucide pe durata
workshop-ului. Când aceasta declaratie a fost facuta, nu mai suntem preocupati
în
legatura cu posibilitatea ca un client sa se sinucida si ne dedicam energia si
el îsi dedica
energia sa, vindecarii.

Daca se lupta zilnic cu decizia suicidara, este evident ca au mai putina energie

disponibila cu care sa lucreze.

Contractul Adult este preludiul noii decizii. Nu este o noua decizie. Noua
decizie
este o declaratie finala, cu tot corpul, a Copilului Liber, „Nu ma voi
sinucide„. Nu este o
promisiune; este o evidenta si o credinta care este suficienta pentru Copil
pentru a
distruge scriptul suicidar de o viata.

În acest lucru cu noua decizie, mediul este foarte important. Credem ca este
mult
mai dificil sa muncesti pentru noi decizii când pacientul este înconjurat de
aceeasi factori
stresanti din familie, de la slujba, din mediul social si cultural în care
traieste de obicei.

Între momentul contractului si noua decizie persoana depresiva participanta la

unul din workshop-urile noastre, se bucura de un mediu care este atât protector,
cât si
stimulator. Proprietatea noastra este frumoasa, personalului nostru îi pasa de
participanti,
bucatarul nostru gateste bine. Si cel mai bun lucru dintre toate este faptul ca
ceilalti
participanti devin rapid un grup apropiat, de sustinere. Refuza sa persecute
jucatorii de
„Loveste-ma„, în schimb se bucura de fiecare reusita pe care o are o persoana.
Credem ca
mediul nostru cu putin stres si multa sustinere pentru schimbare este de ajutor
în mod
deosebit pentru a aranja „scena„ pentru o noua decizie. Oricum, aceeasi munca
poate fi
facuta când pacientul locuieste acasa si participa la grupuri exterioare; de
obicei, lucrul
dureaza mai mult.

DACA SITUATIA DEVINE PREA REA, MA VOI OMORÎ

Nan este o clienta într-un workshop de patru saptamâni. Recunoastem imediat ca

este deprimata sever. Fata ei este trista în mod rigid, trupul îi este
tensionat, vocea
încordata si se misca încet, ca si când ar fi trasa în jos de greutati. În
timpul primei
sedinte pentru stabilirea contractului, am întrebat-o daca este suicidara si ea
a raspuns ca
da. Spune ca a facut un contract de a nu se sinucide cu terapeutul ei de acasa „
nu se va
sinucide înainte de a împlini 40 de ani, care este peste doua luni. Se simte
fara valoare si
declara ca nu are nici o valoare decât atunci când lucreaza. Crede ca,
dintotdeauna, nu a
avut nici o valoare. Simte viata ca fiind „prea dureroasa„ si ca nu vrea sa
traiasca. A venit
la acest workshop la recomandarea terapeutului ei, dar are putine sperante ca se
va
schimba.

O auzim, dar nu o presam, nici nu ne luptam cu ea. A facut un lucru terapeutic

minor în primele doua saptamâni si jumatate, în timp ce noi si ceilalti am
apreciat-o
pentru fiecare schimbare minora pe care a facut-o. Grupul a implicat-o, cât de
mult a fost

14
posibil, în activitatile din afara workshop-ului. A început sa cânte cu grupul
si sa i se
alature în bazinul cu apa fierbinte.

Încet-încet a început sa se relaxeze putin, sa râda putin si sa se distreze

putin. A
început sa-si piarda expresia încordata si sa-si lase muschii relaxati. Noi îi
amintim, din
când în când, ca are de lucrat pentru o noua decizie importanta, când este gata.
La
sfârsitul celei de a treia saptamâni, a cerut ajutorul pentru a face partea
importanta de
lucru.

I-am cerut sa ia loc pe un alt scaun si sa vorbeasca cu partea nevaloroasa a

sinelui
sau. A facut-o natural. Apoi, i-am cerut sa mai ia un scaun si sa vorbeasca cu
partea
valoroasa a sinelui sau. I-a fost foarte greu sa-si exprime valoarea din Copilul
ei liber si
chiar din Adult. În final, i-am cerut sa se aseze, din nou, pe primul scaun si
sa-si
imagineze ca se uita la ea, de-abia nascuta, întinsa într-un cos pe podea. Când
ne-a spus
ca si-a imaginat scena, i-am cerut sa se aplece, sa se ridice pe ea ca si copil
si sa se
îmbratiseze. S-a aplecat, a ridicat copilul si a leganat copilul imaginar în
brate. „Vorbeste
cu copilul tau„, a spus Bob. A început sa vorbeasca:

Nan: Te voi iubi.

Bob: Te iubesc. (E important sa fie la timpul prezent aici.)
Nan: Te iubesc, chiar te iubesc, of, chiar te iubesc si voi avea grija de tine.
Nu-ti voi face

niciodata rau, nu te voi omorî niciodata, voi fi buna cu tine.

Ochii ei sunt plini de lacrimi, ca si ai altora din încapere. Continua sa legene

copilul, leganându-se si cântând încetisor. Dupa ce a trait asta un timp, i-am

cerut sa steape scaunul ei de Copil liber si sa vada ce simte. (În aceasta
portiune de lucru, desi a decis
sa se protejeze, nu a luat o noua decizie din Copil, în opinia noastra.)

Nan: Ma simt diferit acum. Ma simt mai vie ca niciodata. Simt un fel de sfârsit
de lupta,

pe care nu l-am mai simtit niciodata.

Bob: Bine. Spune-i mamei tale. Pune-o pe scaunul asta. (Aduce un alt scaun.)
Nan: Ma simt diferit. Îhî. Indiferent ce vrei tu, nu ma voi omorî. M-am eliberat
de tine, de

faptul ca nu m-ai dorit.

Bob: Acum muta-te pe scaunul cu adaptarea si vezi ce faci acolo.
Nan: Nu simt ca a mai ramas ceva aici. Nu ma simt ca si când as muri. Si aici ma
simt

puternica.
Bob: Ma simt terminat. Si tu?
Nan: ÎHÎ!

Membrii grupului s-au strâns în jurul lui Nan si au îmbratisat-o si i-au spus ce
mare placere le-a facut noua ei decizie. Si-a facut lucrul.

În aceasta vindecare exista câteva aspecte neobisnuite. Nan a avut o mama extrem

de destructiva, despre care ea credea ca si-a dorit sa fi murit la nastere. Daca

acest lucru
este adevarat, nu este important, atâta timp cât ea crede ca este adevarat,
atâta timp cât
acesta este modul în care ea îsi reaminteste. Decizia ei timpurie a fost: „Daca
devine mairau pe aici, voi fugi.„ În copilaria târzie a decis: „Daca situatia
devine prea rea, ma voi
omorî„. A simtit, când era copil, ca mama sa o dorea moarta si ca, de aceea, din
starea
eului ei de parinte (P1) din Copil îi spunea „Nu exista„. În plus, nu a simtit
prea multa

14
protectie din partea mamei, astfel încât avea un Parinte grijuliu micut în
propria stare a
eului de Parinte.

De aceea, lucrul sau trebuia sa includa un soi de creare a unui nou parinte,
pentru
a modifica parintele ei letal, atât în starea eului de Parinte, cât si în cea de
Copil. Noi nu
credem ca este eficient ca noi sa facem acest lucru, ci pacientul trebuie sa-si
gaseasca un
nou parinte folosindu-si experienta sa prezenta. De aceea, în timpul lucrului,
decide din
Copil sa ramâna în viata si din P1 si P2 sa se protejeze, sa aiba grija de sine.
Dupa marea
decizie, a cautat cai de a avea grija de sine mai bine. Patru luni mai târziu i-
a scris lui Bob

o adevarata carte, subliniind ce face ca sa se protejeze si sa aiba grija de

sine. Se hranea
mai bine, a încetat sa bea, a început sa-si puna centura când conducea, nu mai
fuma, si-a
dat permisiunea de a se juca mai mult, nu mai lucra atât de mult ca sa se simta
valoroasa,
si-a cumparat haine mai multe si mai frumoase si, în general, si-a intensificat
substantial
grija de sine. Facea mult din asta din Adult, bineînteles, dar introiectarea
noului sau
comportament era, cu siguranta, si din Parinte.
Pacienti ca Nan sunt deseori spitalizati, li se dau antidepresive si oamenii
sunt
îngrijorati în legatura cu ei. Noi credem ca o atmosfera protectoare si de
sustinere este
mult mai importanta decât medicamentele. Daca noi i-am fi dat vreodata
antidepresive, ea
(si noi, de asemenea), am fi creditat medicamentele pentru cel putin o parte a
însanatosirii
ei si ea nu s-ar fi simtit atât de autonoma. Recunoastem ca nu toti
psihoterapeutii au
aceleasi facilitati pe care le oferim noi profesionistilor, care sunt de
asemenea pacienti;
problema este, de ce nu? Îi costa 1200 $ pentru o luna aici; cât i-ar costa daca
ar fi fost
într-un spital psihiatric? Si care ar fi rezultatul?

Daca am spitaliza pacienti, se presupune ca i-am tine în acelasi tip de regim:

izolare de familie, prieteni si stres; multe aprecieri; un program bun de lucru
de sase ore
pe zi; sustinerea pentru schimbare; si implicare considerabila din partea unui
grup activ.
Nu am prescris medicamente decat daca pacientul: (1) nu raspunde în nici un fel
la
programul de tratament si (2) ar fi fiziologic deprimat „ mare pierdere a
apetitului,
pierderea în greutate, insomnii matinale, semne metabolice scazute si alte semne
ca se
deprima pâna în punctul în care stimularea medicamentoasa ar putea fi
recomandabila.
Nu am supune pe nimeni terapiei electroconvulsivante.

DACA TU NU TE SCHIMBI, MA VOI OMORÎ

Nina este participant într-un workshop de trei zile, într-un alt oras. Mary este
terapeutul. Douazeci de clienti lucreaza cu Mary de la 9 la 17 în fiecare zi si
se întorc la
casele lor seara. Au fost recomandati de catre terapeutii lor, care urmau cu
totii maratonul
ca observatori sau ca participanti.

Prima sedinta: Mary obtine informatiile: Nina a avut patru tentative de suicid
înultimile 6 luni si era aproape sa moara la ultima tentativa. În cursul
terapiei ei a refuzat sa
faca un contract pentru a nu se sinucide si, din acest motiv, a fost trimisa la
acest
workshop. Parul ei negru, lipsa machiajului si a expresiei faciale îi dadeau
aparenta ca ar
fi purtat o masca a mortii.

Îsi prezinta viata actuala. Are succes din punct de vedere profesional, dar
afirma
ca nu a fost „niciodata„ fericita. Este extrem de depresiva datorita lipsei de
succes a
fratilor ei. Parintii ei au fost neglijenti si abuzivi cu toti copiii.

14
A doua sedinta:

Mary: Cât timp ai fost responsabila pentru fratii tai?

Nina: Toata viata. De când s-au nascut.

Mary: Nu înteleg. Tu aveai 3 ani când Joe s-a nascut, 4 când s-a nascut Mike si
5 când s-a
nascut Cecil. Prezinta o scena care arata responsabilitatea ta.

Nina: Am fost întotdeauna responsabila.

Mary: Vrei sa gasesti o scena tipica? Relateaz-o ca si când s-ar petrece acum.

Nina: Am 7 ani. (Descrie o scena în care tatal ei e furios pe Joe si ameninta sa

îl bata.
Mama pledeaza ineficient împotriva bataii si Nina a tâsnit afara din camera cu
Joe si
cu bebelusii. Mama si tata au continuat sa se bata, apoi au atacat-o verbal pe
Nina
pentru ca l-a aparat pe Joe. Spuneau ca ea „determina toate problemele„. Ea e
foarte
trista si, de asemenea, multumita ca a fost capabila sa îi scape pe baieti.)

Mary: OK. Acum la 14 ani. Ce se întâmpla?

Nina: (Descrie o scena aproape identica. Înca îi salveaza pe baieti de tata.

Mama este si
mai vehement furioasa pe Nina si în aceasta scena pare psihotica.)

Mary: Ai fost foarte curajoasa, a fost foarte frumos si curajos sa îi salvezi pe

baieti când
aveai doar 7 ani. Ei nu puteau sa se salveze. Acum vreau sa-i oferi Ninei, cea
de 14
ani, ceva nou ca sa le spuna baietilor: „V-am aparat când aveam 7 ani.„ Spune-o
din
pozitia de 14 ani.

Nina: Da, asa am facut. V-am aparat.

Mary: „Si acum ca am 14 si voi aveti 11, 10 si 9 ani, sunteti mai mari decât
eram eu la 7
ani. Sunteti suficient de mari ca sa va aparati singuri.„

Nina: Posibil. (Începe sa plânga.)

Mary: Spune-le.

Nina: Nu.

Mary: Sunt suficient de mari. (Pauza lunga.)

Mary: Si acum ca Cecil are 25 de ani, cu siguranta ca este suficient de mare.

La workshop mai sunt doi clienti suicidari si Nina asculta în liniste lucrul
lor.
Unul a izbucnit într-o eliberare voioasa când a decis ca îi place de copilul
care a fost si ca
nu se va sinucide. Sarind cu energie, a cerut îmbratisari de la multi membri ai
grupului.
Nina a stat impasibila si nu l-a felicitat.

A treia sedinta:
Mary: Cum esti?

Nina: Nu stiu. La fel.

Mary: Suicidara?

Nina: Nu stiu. Nu am nici o dorinta sa traiesc. Nu am pentru ce sa traiesc.

Vreau un
sfârsit. Nu pot sa traiesc cu familia mea si nu e alta cale.

Mary: Pot vedea înca trei optiuni, altele decât sa te omori. Una e sa continui
asa, sa
continui sa-i salvezi pe fratii tai. Asta e trist pentru tine. Alta e sa
divortezi de fratii
tai. Si o alta e sa-ti dai timp, în terapie, sa înveti sa ai legaturi cu fratii
tai, fara a fi
afectata de comportamentul lor.

Nina: Ma voi gândi la asta.

14
A patra sedinta:

Nina: Vreau sa lucrez.

Mary: OK. Te-ai mai gândit la sinucidere înainte? (Mary o întreaba ca sa traseze

istoricul impulsurilor ei suicidare si ea îsi aminteste ca prima oara si-a dorit

sa se
sinucida la 8 ani.)

Mary: Fii de 8 ani. Ce se întâmpla?

Nina: Mama ma acuza de ceva ce nu am facut. (Descrie scena.)
Mary: OK. Ca un experiment, spune-i mamei: „Daca nu te opresti, ma voi omorî„.
Nina: Daca nu te opresti, ma voi omorî. E adevarat Mary.
Mary: Nu, nu este adevarat. Pentru ca nu te-ai omorât când aveai opt ani. Acum
fii de opt

ani si spune-i „Indiferent ce vei face, nu ma voi omorî„.

Nina: Nu pot sa spun asta.
Mary: Ba da, poti. Pentru ca este adevarat. Nu te-ai omorât, indiferent ce-a
facut ea.
Nina: Nu stiu cum.
Mary: Toti copiii de opt ani stiu cum sa se omoare „ se arunca de pe acoperis
sau în fata

masinilor. Tu ai ales sa nu te omori. Este foarte important pentru tine sa

întelegi asta.
Nina: E adevarat. Indiferent ce-mi spui, nu ma voi omorî.
Mary: Adevarat?
Nina: Atunci, da. O simt acum.
Mary: Acum, tot la opt ani, spune-i tatalui (Nina o face.)
Mary: Acum fratilor, fiecaruia pe rând.
Nina: Când am opt ani, stau în viata pentru tine. Nu am sa ma omor pentru tine.
(Îi spune

fiecaruia în parte, adresându-li-se pe nume.)

Mary: (Mary îi cere sa mearga la 14 ani si sa faca la fel. O face, plângând.)
Mary: Acum fii tu, azi. Vezi-l pe tatal tau. Experimenteaza cu „Daca nu te
schimbi, ma

voi omorî„.
Nina: Nu se va schimba si nu-mi pasa. Nu-mi pasa.
Mary: Atunci experimenteaza cu „Indiferent ce vei face, nu ma voi omorî„.

Pauza lunga, apoi:

Mary: Unde esti?
Nina: Tu nu contezi. Nu ma voi omorî niciodata din cauza a ceea ce faci tu.
Mary: Acum mama. Indiferent ce... .
Nina: (Plângând isteric) Ma voi omorî pentru tine. Asta ti-ai dorit
dintotdeauna.
Mary: Ma voi omorî pentru tine si apoi îti... .
Nina: Nu i-ar parea rau. Ar fi fericita. Ma învinuieste pentru orice. Pentru tot
ce a mers

prost.
Mary: Nina, recunosti ca mama ta e nebuna?
Nina: Asta mi-a spus si terapeutul meu. Mi-a spus ca mama e paranoica.
Mary: Ma voi omorî pentru ca esti bolnava mintal. Pentru ca nu faci diferenta
între

realitate si fantezie.
Nina: (Pauza lunga) Nu!
Mary: Apoi?

14
Nina: Nu stiu. (Pentru 15 minute a oscilat, simtind furie, regret si apoi
testând realitatea
ca este sanatoasa si ca nu ea a determinat psihoza mamei ei. Apoi, pe un ton
scazut.)
Ce faci tu nu e important. Indiferent ce faci, nu ma voi omorî.

Mary: E adevarat?
Nina: Partial. În cea mai mare parte.
Mary: Ia cealalta parte. Ma voi omorî pentru tine. (Când mai exista ambivalenta,
a lua

cealalta parte da permisiunea oamenilor de a recunoaste absurditatea si de a lua

o

noua decizie.)
Nina: Nu. Nu esti importanta. Nu-mi pasa ce faci. Nu ma voi omorî.
Mary: Adevarat?
Nina: Asa cred.
Mary: Spune-o înca o data si vezi.
Nina: (O spune de mai multe ori, înainte de a spune ca este adevarat.)
Mary: Acum spune-o fratilor tai, fiecaruia pe rând. Începe cu Joe.
Nina: Nu-mi pasa ... . Nu pot spune asta! Îmi pasa ce se întâmpla cu tine. Te
iubesc.
Mary: Apoi spune: îmi pasa ce faci. Îmi pasa ce vei deveni. Si indiferent ce vei
face sau

ce vei deveni, nu ma voi omorî.

Nina ia ambele parti: „Ma voi omorî„ si „Nu ma voi omorî„ si, în final, stie si
simte ca nu se va sinucide din cauza lui Joe. A avut acelasi dialog cu Mike si
apoi cu
Cecil.

Nina: (Plângând) Cecil, tie ti-a fost cel mai rau. Ei erau din ce în ce mai
nebuni si tie ti-a
fost cel mai rau. Vroiam sa te salvez. (Plânge aproape cinci minute.) Cecil, îmi
pasa
atât de mult. Dar, indiferent ce faci, te voi iubi întotdeauna. Si indiferent ce
faci, nu
ma voi omorî.

Mary: Adevarat?
Nina: Da. Pentru toti, va... va iubesc. Si indiferent ce faceti, indiferent ce
veti deveni, nu

ma voi omorî. Voi trai, indiferent ce faceti voi.

Mary: Mai e cineva caruia vrei sa-i spui asta?
Nina: Da. Nu vreau sa explic.
Mary: OK. Doar spune-i persoanei.
Nina: Indiferent ce faci, nu ma voi sinucide.
Mary: Altcineva?
Nina: Nu.
Mary: Acum tie. Indiferent ce am facut sau voi face... .
Nina: Da. Nu ma voi omorî. Pentru nimeni. Din cauza nimanui. Inclusiv a mea.

Indiferent ce fac sau ce voi deveni. Nu ma voi omorî. (Pauza lunga.)

Mary: Ce simti?
Nina: Singuratatea pe care am simtit-o toata viata. Sunt total singura. Total
trista. Si nu

ma voi sinucide.
Mary: Ma bucur ca nu o vei face. Stii cartea Nu ti-am promis niciodata o gradina
de
trandafiri? Despre asta e vorba în titlu. Sa decizi sa traiesti poate fi foarte
trist si te
poti simti singur. Dar acum ai o baza. O baza pentru crestere. Un timp pentru a
învata
si a gasi noi persoane de care sa fii apropiata. Si sa înveti cum sa fii
fericita. Si când

15
vei învata cum sa fii apropiata si cum sa fii fericita, poate vei gasi o noua
apropiere de

fratii tai, poate nu. Nu îti pot promite nimic, nici tu.
Nina: Înteleg.

Nina si terapeuta ei vorbesc. Terapeuta a plâns în timpul lucrului Ninei si acum

spune cât de fericita este pentru ca Nina nu se va sinucide. Cad de acord sa

continue
terapia si Nina îi spune ca daca va avea impulsul de a se sinucide, nu îi va da
curs, ci îi va
spune terapeutei la urmatoarea întâlnire.

Spre deosebire de alti clienti de tipul „Daca tu nu te schimbi, ma voi omorî„,

Nina
nu a încercat niciodata sa-si santajeze fratii ca sa se schimbe. A lucrat din
greu ca sa aiba
grija de ei ca o mama... si sa se deprime când se considera o ratata. Ea nu le-a
cerut sa se
simta vinovati.

În cartea lui Sager si Kaplan, Progres în terapia de grup si de familie*, Bob a

scris
despre o femeie santajista care îi cerea lui Bob sa fie terapeutul ei, desi stia
ca el nu maitrata pacienti individual. Într-o zi a intrat în biroul sau si l-a
amenintat ca se sinucide daca
nu o va vedea. Bob a vorbit cu ea câteva minute si a înteles ca era depresiva
deoarece
fostul ei sot se casatorise din nou. Bob a întrebat-o apoi când a folosit pentru
prima oara
tristetea pentru a obtine ceea ce dorea.

Ea si-a amintit când vroia o anume papusa de Craciun, nu a primit-o si a devenit

depresiva. Apoi parintii i-au cumparat papusa. Ea înca folosea aceeasi tehnica
„isterica„.

Bob i-a cerut sa îi spuna înca o data ca se va omorî daca el nu o vede. A facut
asa.
Apoi Bob i-a cerut sa fie de cinci ani si sa spuna parintilor ca se va omorî
daca nu îi
cumpara papusa. Ea spune ca nu ar face asta. „OK„, spune Bob. „Atunci spune-le
ca nu
te vei omorî, tocmai pentru ca nu ti-au cumparat papusa potrivita„. A facut-o,
râzând.
„OK, acum spune-i fostului tau sot ceea ce ti se pare potrivit.„

Ea a spus: „Joe, daca nu vei divorta de actuala ta sotie, ma voi omorî„. Apoi,
uitându-se la Bob, a început sa chicoteasca. „E chiar o prostie, nu-i asa? Chiar
nu m-as
fi sinucis daca nu as fi primit acea papusa si nu ma voi sinucide daca nu voi
avea înapoiacea papusa de sot. În plus, el nu a fost oricum dragut„. Acesta nu a
fost, bineînteles,
sfârsitul lucrului sau, dar a fost cu siguranta o schimbare dramatica fata de
cea care
fusese. A continuat sa se însanatoseasca, în terapie, împreuna cu pacientii
nostri.

Pacientii ca ea sunt deseori cei despre care personalul tine conferinte: chiar
vor sa
se sinucida, sau doar „ameninta„? Noi suntem convinsi ca un astfel de argument
este
inutil. Prima alegere în terapie este sa-l determini pe pacient sa faca un
contract serios de
a nu se omorî sau altfel sa-l internezi într-un spital, unde nu poate face acest
lucru. Ei
poate nu „vorbesc serios„, dar pot face greseli si pot sa o faca oricum. Trebuie
sa fie
protejati de ei însisi pâna când învata sa nu foloseasca santajul si învata
faptul ca
„singura persoana despre care poti garanta ca va fi cu tine pentru tot restul
vietii esti
tu„. Nici un santaj, cât de mare, nu va tine o alta persoana lânga tine; va
continua doar sa
îl faca pe santajist sa ramâna deprimat si suicidar.

Cum am mentionat deja, acesti pacienti nu sunt usor de tratat. La o întâlnire

profesionala, acum câtiva ani, un psihiatru binecunoscut a facut declaratia ca
nici un
pacient suicidar nu poate fi cu adevarat „vindecat„. Apoi si-a demonstrat
tehnica pe care

o folosea pentru a se ocupa de pacientii suicidari, prezentând la întâlnire o

înregistrare
.

Progress in Group and Family Therapy (n. trad.)

15
video a îngrijirii unei persoane care fusese internata în sectia sa, dupa mai
multe tentativesuicidare serioase. Înregistrarea demonstra tehnicile folosite de
echipa sa pentru a salva
viata fetei. A explicat ca i-a adus pe parinti si le-a aratat înregistrarea
procedurii de
salvare. Apoi a derulat, pentru privitorii profesionisti, interviul cu parintii
si cu fata. A
întrebat-o „Ce te-a facut sa încerci sa te sinucizi?„ (Italicele apartin
autorilor pentru a
sublinia credinta noastra ca nimeni nu poate sa faca pe cineva sa faca nimic.)
Ea a admis
ca a facut tentativa suicidara pentru ca parintii ei nu au lasat-o sa faca ceva
ce îsi dorea.
La sfârsit, dupa ce toate lacrimile au fost varsate, terapeutul s-a întors catre
parinti si a
spus „Si cum va face asta sa va simtiti?„ (Din nou, italicele ne apartin.)
Acesti oameni
erau închisi într-un sistem familial, în care fiecare îl santaja pe celalalt cu
plânsete,
amenintari cu suicidul si chiar cu tentative de suicid, pentru a determina pe
altcineva sa
faca cum vroia el sau ea. Terapeutul nu trebuie sa intre în acest sistem, ci
trebuie sa
scoata de la fiecare membru al familiei recunoasterea ca fiecare este autonom si
ca nu
poate fi santajat pentru a se simti rau, ca fiecare este responsabil pentru ceea
ce simte.
Aceasta întrebare a terapeutului „Cum va face asta sa va simtiti?„ a provocat
ramânerea
familiei în script, lasând-o pe fata sa stie ca calea pentru a obtine ceva de la
parinti era de
a-i ameninta cu sinuciderea. Ceea ce au spus parintii, în aceste conditii, a
fost: „Ne
simtim teribil; nu stiam ca ceea ce ai simtit a fost atât de puternic;
bineînteles ca poti
face ceea ce doresti.„ De acum încolo, pentru tot restul vietii ei, sau pâna
când se va
schimba, fie spontan, fie în urma unui tratament, aceasta fata va considera
suicidul ca o
varianta viabila.

MA VOI OMORÎ SI APOI ÎTI VA PAREA RAU (SAU MA VEI IUBI)

Credinta secreta, care trebuie sa fie demascata, este ca moartea nu este moarte.

Mami si tati îl vor iubi dupa ce va muri si cumva va putea urmari durerea sau
declaratiile
lor de dragoste. „Mare brânza„, spunem noi. Ne amuzam pe seama acestei fantezii
pentru
a trece de refuzul pacientului de a întelege, din Copil, ca atunci când esti
mort, ceea ce
fac sau ce simt ei este irelevant. El este cel care va fi mort.

Unii clienti prezinta o variatie a acestei teme, când doresc sa moara pentru a
se
reîntâlni cu un parinte mort. O tânara fata de liceu, Yvonne, a carei mama
murise, nu
mânca si a fost diagnosticata cu anorexie nervoasa, deoarece slabise de la 50 de

kilograme la 30. Fantezia ei era ca daca ar fi murit si s-ar fi alaturat mamei

ei, în sfârsit
mama ei ar iubi-o. Unii parinti, ca si unii preoti, încurajeaza iluzia ca Raiul
este un loc
real, unde toti vor fi bine. Poate ca asa este... noi nu judecam religia... dar
un Copil caruia
i se spune „O vei vedea pe buni în Rai„, crede ca raiul este mai jos putin, pe
drum.
Trebuie sa lucram cu iluzia Copilului.

Bob a lucrat cu Yvonne pentru ca ea sa accepte ca mama sa era moarta...

moarta...
moarta. Tatal, ale carui singure atentii pentru Yvonne erau cele referitoare la
încurajarea
de a mânca, a fost rugat de Bob sa o tina în poala în timpul unui interviu. Bob
l-a învatat
sa renunte la a-i mai cere sa manânce si sa gaseasca alte modalitati de a o
mângâia.
Preotul Yvonnei a fost convins sa înceteze sa-i vorbeasca despre „Ce ar gândi
mama ta în
Rai, daca tu nu manânci„, deoarece aceasta ar fi sustinut iluzia fetei. Cea mai
importanta
pârghie a fost faptul ca Yvonne a facut un contract si apoi a decis sa nu se
omoare. A
mers bine si si-a restabilit rapid greutatea.

15
APROAPE VOI MURI SI APOI ÎTI VA PAREA RAU (SAU MA VEI
IUBI)

Aceasta decizie este oarecum asemanatoare deciziei „Ma voi omorî si apoi îti va
parea rau„, cu exceptia faptului ca clientul nu se considera depresiv si nici nu
crede caeste suicidar. În mod tipic, decizia timpurie este luata când copilul
traieste o schimbare
dramatica de la neglijare sau atentii negative la o mare îngrijire, când este
bolnav. Uneori
unul sau ambii parinti sunt medici, care nu ofera prea multe mângâieri pâna când
copilulnu este bolnav. În alte cazuri, copilul este unul dintre multi altii, ai
caror parinti nu au,
pur si simplu, timp si energie sa mângâie nici un copil. Cu toate acestea, când
copilul se
îmbolnaveste, învata ca întreaga familie îsi va acorda timp sa aiba grija de el.
Cu toate ca,
deseori, aici exista un mesaj „Nu exista„, noi nu credem ca este o conditie
pentru decizia
pe care o ia copilul si anume „Aproape voi muri...„. Cunoastem fiul unui medic,
el însusi
medic, care a avut o serie de infectii otice când era prescolar. Când era
bolnav, mama îsi
schimba programul pentru a sta acasa cu el. Mai târziu a avut o rana întepata, i
s-a facut o
injectie cu antitoxina tetanica (nu doar cu ser antitetanic) si a facut o
reactie anafilactica
severa, în urma careia era aproape sa moara. I s-a facut adrenalina
intracardiac, respiratie
artificiala si alte masuri eroice necesare pentru a-i salva viata. Aceasta este
una dintre
amintirile cele mai clare din copilaria sa. A dezvoltat o urticarie severa dupa
ce s-a întors
de la urgenta si atât mama, cât si tatal, au stat acasa si au avut grija de el.
De atunci a mai
avut alte infectii, dintre care una probabil l-ar fi ucis daca penicilina nu ar
fi fost tocmai
atunci pusa pe piata. Din nou, era aproape sa moara.

El povesteste istorii hilare despre cum era aproape gata sa moara într-un salt
cu
parasuta, despre cum era aproape gata sa moara, de doua ori, când avioanele
silvice de
serviciu au luat foc. „De-abia a reusit sa evite„ a fi omorât când Fortele
Armate Aeriene
l-au respins la scurt timp dupa Pearl Harbor, când toti colegii lui au fost
trimisi în
Guadalcanal, unde au murit cu totii. Viata lui este plina de astfel de aventuri
si accidente
si povestile sale reuseau întotdeauna sa smulga râsul spânzuratului. Cu toate ca
nu mai
spune povesti despre cum era aproape sa moara, continua sa fumeze si este înca
probabil
în script în ciuda eforturilor „eroice„ de a iesi.

Aceste cazuri sunt deosebit de dificile, deoarece pacientilor li se cere sa

renunte
(pentru Copil) la multe atentii pozitive pentru ca era gata sa moara. Este
adevarat ca
oamenii îi iubesc când sunt „aproape gata sa moara„; aceasta nu este o iluzie.
Copilul
Natural întreaba „Ce-mi iese daca renunt la aceasta pozitie? Ce rost are sa
traiesc daca
nu primesc mângâierile mele calde si iubitoare?„ Cu toate ca pacientul adult
stie ca poate
gasi alte cai de a obtine astfel de mângâieri, Copilul lupta „ literal -pâna la
ultima
suflare. De aceea este atât de important, din punct de vedere terapeutic, sa
construiesti în
terapie o cale pentru Copilul clientului de a fi recompensat din plin pentru ca
traieste, în
loc de a fi gata sa moara.

TE VOI FACE SA MA OMORI

Aceasta este pozitia disperarii, tipica copiilor care au fost victimele

abuzurilor.
Acesti oameni tineri devin atât de disperati, traind durerea maltratarii, ca
unica cale
viabila pare a fi dorinta de a fi mort... asa cum persoanele cu cancer terminal
îsi doresc
sa-si curme suferinta. Un psiholog, care a fost victima abuzului în copilarie,
înca traia

15
scriptul „Te voi face sa ma omori„, mergând singur noaptea pe strazi periculoase
siinitiind batai în baruri. În terapie, a recunoscut ca comportamentul sau era
destinat sa-l
omoare si apoi s-a întors la o scena timpurie, în care mama sa îl arunca de
perete. A simtit
ca o stârnea refuzând sa tipe sau sa admita ca a gresit; îsi aminteste ca se
gândea ca ea îlva omorî si ca va fi mort în curând. În noua sa decizie a afirmat
ca nu fusese ucis, ca întrun
fel s-a salvat, apoi a afirmat spontan ca nu va mai cauta niciodata pe altcineva
care sa-l
raneasca.

Primul pas într-o astfel de terapie este de a aranja o scena, astfel încât
clientul sa
recunoasca ca se asteapta sa fie omorât. Multi neaga acest lucru. Terapeutul
trebuie sa
prinda firele ca asa stau lucrurile. De exemplu, un terapeut/pacient era în
curtea interioara
vorbind cu Bob, când fostul nostru bucatar a venit tipând pe motocicleta sa pe
care o
conducea fara casca. Bob a tipat la el „Pune-ti nenorocita aia de casca„ si
terapeutul a
râs. Când Bob l-a întrebat ce e asa de amuzant, a raspuns ca si el calareste un
„armasar„ si
nu poarta niciodata casca. Apoi a povestit mândru si cu „umor„ de câte ori
armasarul sau
a încercat sa îl ucida. Bob a spus ca el nu vede nimic amuzant în legatura cu a
fi ucis si
l-a întrebat pe terapeut când este gata sa lucreze pentru a se proteja de a fi
ucis de altii,
incluzând armasarii. Initial, terapeutul a negat pozitia sa suicidara, dar mai
târziu a lucrat
pentru a iesi din scriptul sau letal. Uneori Bob este o pacoste, în afara
scenelor de terapie,
când îi confrunta pe oameni la masa sau în piscina, daca aude un râs macabru.
Valoarea
socului confruntarii face sa merite, oricum, resentimentele din cauza cicalelii.
Altfel,
aceste persoane vor trece de noi, cum au trecut si de altii în viata lor.

Bob adauga nota sa personala: „Pentru mine este în regula sa confrunt râsetele
macabre severe, chiar daca nu am un contract terapeutic. Toti cei care ma cunosc
cât de
cât stiu ca sunt foarte convingator, ca într-un anume fel sunt gardianul
fratilor mei si, ca
medic, am tot atâta responsabilitate sa confrunt un script mortal cât am sa
gonesc un
paianjen vaduva neagra de pe gâtul cuiva„.

O SA-TI ARAT EU, CHIAR DACA ASTA MA VA OMORÎ

Acesti oameni pot fi împartiti în doua grupe: cei care încearca sa „demonstreze
parintilor din toata lumea„, luptându-se pentru succese din ce în ce mai mari si
cei care se
lupta sa „le-o arate parintilor din toata lumea„, fumând, bând si luând droguri.
Sfidând,
ultimii pot deveni dependenti de substante. Nu toti dependentii încep cu o
decizie
sfidatoare, dar multi o fac si acestia, credem noi, folosesc furia pentru a
masca ceea ce
altfel ar fi depresie.

Cei din primul grup „ suprarealizatii, luptatorii, Tipul A din clasificarea lui
Friedman „ decide „O sa-ti arat eu, chiar daca asta ma va ucide„. A decid „O sa-
ti arat
eu„, pare a fi OK; restul propozitiei baga oamenii în bucluc. Lumea
psihoterapeutica este
plina de astfel de oameni: se lupta si se lupta pentru recunoastere, îsi iau
grad dupa grad,
obtin avansare dupa avansare, petrec ani în formare psihanalitica „ si apoi nu
stiu unde sa
se mai duca si dezvolta ulcere, hipertensiune, boli coronariene, ocluzii
coronariene sau
devin, în final, depresivi si suicidari, deoarece nimeni nu observa sau nu mai
au unde sa
mearga. Bob a facut un workshop demonstrativ pentru o organizatie
psihoterapeutica,
acum câtiva ani si unul dintre participanti l-a provocat sa-si încerce puterea
bratelor. De
obicei, noi evitam astfel de lupte, dar, de aceasta data, Bob a acceptat. Dupa
meci,
participantul a comentat ca s-a recuperat recent dupa o ocluzie coronariana.
Înca „le-o

15
arata“, fortându-se fizic pâna în punctul în care o noua ocluzie coronariana ar
fi foarte
posibila. Un alt psihoterapeut fusese si el în spital, pentru o ocluzie. Dupa
externare, s-a
dus sa schieze si a avut un atac dureros sever, în timp ce era pe pârtie. Apoi a
venit la
workshop, unde se consuma fizic în exces. El înca “le arata, chiar daca asta l-
ar omorî“.
Aproape o facuse. A lucrat din greu (bineînteles) la workshop, a intrat într-o
scena
timpurie de la cinci ani, când tatal sau îl desconsidera pentru ca nu era
suficient de barbat
(barbat la 5 ani?). Si-a strâns fata si pumnii si a strigat la tatal sau “O sa-
ti arat eu, chiar
daca asta ma va omorî“. Si asta facea înca, micutul încapatânat si curajos de
cinci ani,
într-o parte a vietii lui. A auzit aceste cuvinte si-a simtit furia si apoi a
recunoscut un
curent subteran de tristete ca tatal sau parea ca nu îl place la fel de mult ca
pe fratele mai
mare. Apoi a continuat, în timp ce era înca în scena si i-a spus tatalui sau:
“Esti nebun,
tata. Sunt un tip inteligent si e vina ta ca nu vezi. Nu am sa ma omor doar ca
sa-ti arat ca
sunt un tip inteligent. Nu trebuie sa mai demonstrez nimic pentru tine sau
pentru
altcineva.“ Dupa acest lucru, a lasat-o mai moale, a lucrat mai putin, a alergat
mai putin,
s-a distrat mai mult si s-a bucurat mai mult de viata în loc de a “le-o arata el
lor“.

Persoanele cu “O sa-ti arat eu chiar daca asta ma va omorî“ au de înfrânt doua

decizii timpurii. În primul rând, trebuie sa ia o noua decizie de a trai si apoi
trebuie sa
decida din nou ca sunt importanti, importanti în mod unic, indiferent de ceea ce
fac sau
nu fac. S-au luptat pentru recunoasterea faptelor lor si pentru obtinerea
aprecierilor
conditionate si nu a celor neconditionate. Este foarte greu pentru o persoana
aflata în
aceasta pozitie sa accepte mângâieri neconditionate, dar o data ce a decis în
legatura cu
propria sa importanta este mai usor. De obicei, este esential sa duci acest
pacient într-o
scena arhaica în care poate face ambele lucruri: (1) sa spuna parintilor ca va
trai si (2) sa
le spuna despre importanta sa intrinseca. Uneori impasul este de asa natura
încât este
necesara spargerea impasului de gradul trei, deoarece aceasta persoana nu s-a
simtit
niciodata importanta, tocmai pentru ca exista.

Cel mai important pas care duce la vindecare este, din nou, recunoasterea de
catre
terapeut a impasului. Oamenii cu “O sa-ti arat eu, chiar daca asta ma va omorî“,
arata
rareori depresivi si nu par suicidari, decât daca vin la noi la sfârsitul
scriptului. Este
important sa-l descoperi pe aspirant, înainte de a dezvolta afectari tisulare.
Unul dintre
primii analisti ai lui Bob i-a spus ca el (analistul) a reusit, în sfârsit, în
viata “ are clientela
grozava, o casa frumoasa, un Cadillac nou decapotabil, tot ce si-a dorit “ si ca
nu mai are
nimic de facut, doar sa moara. Ceea ce a si facut, la scurt timp, de infarct si
nu era mai
mare decât Bob!

Cel de-al doilea grup de oameni cu “O sa-ti arat eu, chiar daca asta ma va
omorî“ sunt dependentii de alcool, mâncare, medicamente, nicotina sau cei care
folosesc
aceste substante pentru a se ucide lent. Încep prin a fi depresivi si putin
mângâiati,
folosesc furia pentru a-si ascunde depresia si apoi încep autodistrugerea pentru
a “le-o
arata el lor“. (Din nou, altii cu obiceiuri auto-destructive pot raspunde altor
mesaje, cum
ar fi “Daca nu te schimbi, ma voi putea omorî la fel de bine cu mâncare“ sau
“Aproape
ca voi muri din cauza tutunului, dar nu voi muri cu adevarat si apoi tu ma vei
iubi“).
Rebelii se apara împotriva mesajelor din starea eului de Parinte, cum ar fi “Fii
cuminte“,
“Fii îngrijit“, “Fii respectuos“, în timp ce se supun injonctiunii “Nu exista“.

Un client, de exemplu, a spus “Îmi amintesc când am început sa fumez. Am luat o

tigara din pachetul mamei de pe masuta de cafea si am aprins-o sfidator, când nu
era
nimeni acasa. Uitasem de ce eram furios, dar îmi amintesc ca eram furios si ca
credeam

15
ca mama era complet nedreapta cu mine. Am început sa beau când eram furios ca nu

gasisem fonduri sa merg în al treilea an la colegiu si stiam ca ei ar fi putut

sa-mi dea ceva,
fara nici o dificultate. Si acum îmi mai aprind câte o tigara furios, sau beau
un pahar fiind
furios, chiar daca stiu multe alte modalitati de a face fata furiei.“

Din nou, primul pas în terapie este de a ajuta clientul sa ia decizia de a

înceta sa se
omoare cu alcool, mâncare, fumat sau dependenta de droguri.

Jon, de exemplu, a spus ca dorea sa nu mai fumeze. Bob l-a întrebat daca s-a
oprit. Când i-a spus ca nu a facut-o, Bob i-a spus ca este dispus sa lucreze cu
el, dupa ce
vor trece 72 de ore de când nu mai fumeaza. Aceasta este o tactica obisnuita de-
a noastra,
pentru a-l determina pe dependent sa se opreasca întâi sa ia otrava. Daca nu
este dispus sa
faca asta, înseamna ca am avea de-a face cu un contract Parental, pe care
clientul nu
intentioneaza sa îl respecte. Daca clientul accepta si se întoarce dupa trei
zile ca sa
lucreze, vom pregati un dialog. Bob a facut asa cu Jon:

Bob: Aranjeaza doua scaune în fata ta. OK. Acum, în primul scaun, tu esti
plamânii tai.

Ati fost asaltati de tipul asta cu fum de ani de zile. Vorbiti cu el.
Plamânii: Hei, tipule, ce ne faci? Ne omori.
Bob: Nu, voi sunteti plamânii, plamânilor. Ce va face Jon, plamânilor?
Plamânii: Of, ne umpli cu gunoaie, tipule. Nu putem lasa destul aer înauntru ca
sa-ti dam

destul oxigen, omule. Omule, opreste porcaria asta.

Jon: (Schimba scaunele) Hai, zau asa, plamânilor, nu suferiti chiar asa de tare.

Plamânii: Destul e destul, omule. Nu mai putem functiona asa.

Jon: Phui. (Se opreste, nu pare ca doreste sa sparga impasul.)
Bob: Fii plamânii tai, pe celalalt scaun, peste 10 ani, daca Jon continua sa
fumeze.
Plamânii: Nu vom mai fi aici peste 10 ani. Vom fi în sicriu.
Bob: Spuneti-i asta lui Jon, pretindeti ca nu sunteti chiar în sicriu.
Plamânii: Uite ce-ai facut! Esti aproape mort deoarece ne-ai umplut cu gudroane,
ne-ai

iritat, ne-ai înecat în tot acel fum pe care l-ai împins în noi. Pentru Dumnezeu
“ nu,

pentru binele tau, opreste-te înainte de a fi toti morti, inima, noi plamânii,
toti.
Jon: Îmi pare rau; ma voi opri.
Bob: Peste zece ani sau acum?
Jon: Ma las.
Bob: Când?
Jon: Chiar acum.
Bob: Spune plamânilor tai asta.
Jon: OK, plamâni, ati învins. Hei, si eu am învins.
Bob: OK. Acum fii plamânii tai peste 10 ani, când Jon nu va mai impinge tot acel
fum în

voi.
Plamanii: Îhi. Hei, Jon, multumim mult. Chiar ne simtim mai bine acum. Am
devenit mai
roz si avem mai mult aer.

Intensitatea acestei experiente este aproape întotdeauna remarcabila. Pacientii

chiar se simt ca si plamânii lor umpluti cu gudroane. Daca par ca nu fac asta,
noi lucram
cu ei ca sa se descrie (ca si plamâni) pe deplin, adaugând cuvinte pe care le
avem din
propriile cunostinte despre patologie, daca ei declara ca nu au destule
informatii. Oferim,
de asemenea, numeroase informatii despre fumat pe care le-am învatat de la
altii: dorinta

15
dureaza, de obicei, doar câteva minute; respiratia se îmbunatateste în 72 de ore
datorita
descresterii monoxidului de carbon legat de hemoglobina si a cresterii
oxigenului legat dehemoglobina. Îi îndemnam pe oameni sa-si ofere bunatati (nu
zahar) si sa consume multe
lichide fara zahar în primele 72-96 de ore, pentru a elimina toxinele mai repede
si pentru
a înlocui fumul cu ceva mai gustos.

Dependentii de mâncare, alcoolicii si dependentii de droguri pot fi abordati în

acelasi mod. O persoana grasa, de exemplu, poate stabili un dialog între
grasimea ei, sau
între corpul sau peste 10 ani de acum încolo, daca continua sa manânce în exces
si corpul
sau daca va mânca rational. Indiferent de dialog, scopul este ca clientul sa
simta
severitatea si tristetea a ceea ce îsi face. Apoi ne îndreptam catre noua
decizie de a nu se
sinucide.

Urmatorul exemplu se refera la un pacient care este dependent de mâncare.

Numele sau este Joe si a deschis subiectul târziu, într-o dupa-amiaza.

Joe: Doresc sa încetez sa mai manânc când nu îmi e foame. Si vreau sa încetez sa
ma
pedepsesc daca manânc.

Bob: Ptiu! Am lucrat deja în dupa-amiaza asta si nu sunt sigur ca vreau sa mai
lucrez “
dar mai spune ceva si lasa-ma sa decid dupa ce aud. (Este în regula pentru un
terapeut sa decida ca nu accepta un contract, asa cum este OK ca un terapeut sa
greseasca din când în când. Una dintre greselile pe care le fac terapeutii
tineri,
neexperimentati [sau batrâni si cu prea multa experienta] este aceea ca nu
refuza sa
lucreze sau ca “încearca“ sa fie perfecti. Una dintre trasaturile unui bun
terapeut
este disponibilitatea de a risca sa faca o greseala si apoi sa se descurce cu
ceea ce se
întâmpla ca rezultat al acelei greseli.)

Joe: Uneori este ora mesei si manânc; nu simt ca manânc ceva, dar manânc pâna
când ma
doare si ma simt disconfortabil.

Bob: Care este educatia ta veche în legatura cu mâncarea? Cum e acasa si cine e
acolo:
(Bob trece deja la timpul prezent, pentru a facilita starea eului de Copil sa
lucreze,
daca este posibil.)

Joe: Ei bine, ma întorc în casa bunicii. Când eram în liceu locuiam locuiesc cu
o matusa.

Te hranea suficient ca sa-ti mentii necesarul de calorii.

Bob: Cine o facea? (Bob a renuntat la timpul prezent “ o greseala.)
Joe: Matusa mea. Apoi am fost mutat la bunica mea. Si daca nu te comportai ca o
galeata

de gunoi, însemna ca erai bolnav. (În acest moment Bob ar fi trebuit sa lucreze
cu
“tu“, care este o introiectare parentala, dar nu a facut-o. Bob era obosit si
poate ca
ar fi fost mai bine daca ar fi renuntat sa lucreze.)

Mary: Unde era mama ta?

Joe: Parintii mei au divortat când aveam cinci ani. Întâi m-au dus sa locuiesc
cu matusa

mea, apoi cu bunica.

Mary: Mama ta era nebuna sau bolnava sau avea ceva?
Joe: Îhî. Era nebuna.
Mary: Spitalizata?
Joe: (Cu tristete) Bunica se ocupa de ea, mama nu statea cu noi prea mult timp.
Era

asistenta. Lucra de la 3 la 11 seara si nu se trezea niciodata dimineata, asa ca

daca
doream ceva de mâncare as fi mâncat unt de arahide si pâine. Nu o vedeam câte
cinci
zile la rând.

15
Mary: Câti ani aveai? (Se pare ca si Mary a renuntat la timpul prezent.)
Joe: Noua.
Mary: Asa ca ai facut-o pe mama pentru tine, apoi te-ai ales cu o femeie care nu
îti oferea

mai mult decât un minim pentru existenta si apoi ai avut-o pe bunica. Asa ca nu
e de
mirare de ce te hranesti în exces.
Joe: Îhî. Si, de asemenea, ma hranesc în exces când nu e ora mesei si sunt
stresat, cum ar

fi când am ceva de facut si nu sunt sigur cum sa o fac.

Mary: Cum te mai mângâi?
Joe: Fac bai.
Mary: Esti casatorit?
Joe: Da.
Mary: Ai o sotie care te îngrijeste si viceversa?
Joe: Îhî. Ne e bine la capitolul asta. Sotia mea e cam ca bunica. Daca îi spun
ca vreau un

sandwich pentru ca ma duc undeva, îmi da o punga întreaga.

Bob nu mai vrea sa lucreze. I se pare ca i-am permis lui Joe sa vorbeasca despre

în loc de a fi în scena. Am obtinut un istoric, dar nu si o oportunitate de a

lucra si Bob a
decis sa-i ceara lui Joe sa faca o tema si apoi sa lucreze mai târziu, când vor
fi mai multe
sanse de a obtine o noua decizie din Copil.

Bob: O tema pentru tine. În aceasta saptamâna esti dispus sa-ti pui pe farfurie
ce crezi tu
ca vrei sa manânci si sa te opresti si sa lasi în farfurie ce-ti ramâne, când te
saturi?
Indiferent de câta mâncare ai putea irosi. Nu poti irosi aici ceva, oricum,
deoarece
câinii, sau ratele, sau caii, sau taurasii sau cineva va mânca totul!

Joe: Îhî.
Bob: Doar sa te opresti si sa vezi ce se întâmpla. Un experiment.
Mary: Eu aud, de asemenea, o problema enorma legata de mângâieri. Nu esti
depresiv?
Joe: Nu acum.
Mary: Când ai fost suicidar ultima oara?
Joe: Acum vreo doi ani.
Bob: Ai facut ceva în legatura cu asta?
Joe: Da, am facut un contract ca voi gasi o alta cale de a rezolva problema si
am gasit.

Atunci am început din nou sa manânc prea mult.

Mary: Esti în terapie acum?
Joe: Nu.
Mary: Vrei sa faci un contract pentru aceasta saptamâna pentru a-ti atinge
scopul de a

decide sa traiesti si sa te bucuri de viata?

Joe: Îhî.
Un membru al grupului: Cum ai ajuns la subiectul cu sinuciderea? Nu am auzit
nimic.
Mary: (Raspunzînd pacientului si nu celuilalt membru al grupului, pentru a
scoate în
evidenta faptul ca noi nu vorbim despre oameni, vorbim doar cu ei.) Ai fost
crescut
fara suficiente mângâieri. Crescut de o mama care, dintr-un motiv oarecare, nu
te-a
dorit. Te-a pasat altora si nu-i pasa de tine când erai cu ea. Asistentele pot
alege ture
mai bune decât de la 3 la 11 noaptea mereu, daca îsi doresc acest lucru.

Bob: Deci, cel putin indirect, ai primit injonctiunea “Nu exista“.

15
Mary: Si matusa ta nu te-a dorit suficient de mult ca sa te hraneasca bine. Pare
ca o
gramada de oameni nu au realizat ce baiat dragut erai.

Din acest dialog au aparut alte puncte importante. Partea numita Micul Profesor
este smechera. Când Joe a facut un contract de a nu se sinucide, dar nu a luat o
noua
decizie, “micul copil“ a început sa manânce mai mult, ca o modalitate de a mitui

contractul implicit. Si mesajul, daca recititi era: “Daca nu manânci esti

bolnav“. Deci,
modalitatea prin care micul copil poate pacali pe oricine este “Vezi, fac exact
ce mi-au
spus sa fac!“. Ar fi fost mai bine daca fostul terapeut ar fi obtinut o noua
decizie de a nu
se sinucide, în plus fata de contract; aceasta ar fi putut sa îl impiedice pe
Joe sa înceapa sa
se omoare mâncând în exces.

Celelalte subiecte: oamenii grasi pot învata sa manânce doar acele alimente care
îi
atrag si sa le evite pe celelalte. Mai devreme sau mai târziu, corpul va
reactiona, dacaacest obicei este mentinut. În al doilea rând, cei mai multi
obezi îsi curata farfuriile, ca
parte a subordonarii lor fata de vechile voci. Cerându-le sa nu manânce tot din
farfurie, le
dam niste mesaje noi, pe care le pot auzi întâi cu Adultul si pe care le pot
încorpora mai
târziu în Parinte. Dându-i lui Joe acest experiment îi oferim oportunitatea de
a-si
restructura Parintele.

În ceea ce priveste faptul ca l-am întrebat pe Joe despre sinucidere, noi nu

citim
minti. De câte ori auzim vreo indicatie de neglijenta, ne punem problema
suicidului si
întrebam despre asta. Atunci este mai putin probabil sa ratam ceea ce este
evident si chiar
ceea ce este ascuns.

O S-O PATESTI, CHIAR DACA ASTA MA VA OMORÎ

Acesti pacienti par furiosi mai degraba decât vizibil depresivi, dar au o
predispozitie catre o moarte prematura la fel de sigur ca si clientii evident
suicidari,
pacientii disperati, pacientii care “lucreaza din greu ca sa-ti arat eu tie“ sau
cei
dependenti.

Gânditi-va la o cursa pe autostrada cu 160 km la ora, când politistii îi

urmaresc pe
tâlhari. Gânditi-va la tâlharii care au arme de foc, care se angajeaza în jafuri
armate, care
merg la puscarie si care îsi mentin furia în puscarie, înjunghiind alti
prizonieri, omorând
gardieni. Crescuti în camine pline de furie, acesti indivizi îsi mentin furia ca
adulti. Când
sunt ucisi, în scriptul lor de a-i face pe altii sa o pateasca, sunt la fel de
morti ca sipacientii vizibil depresivi care se sinucid. În cazuri extreme,
pacientul cu “O s-o patesti,
chiar daca asta ma va omorî“ este un paranoic, care chiar îsi inventeaza
dusmanii.
Acum 14 ani am format personalul de la Autoritatea Californiana pentru Tineri* .

Acesti oameni minunati au de-a face zilnic cu tineri escroci care, sub furia
lor, sub
atitudinea lor de “a se uita cu fundul“, sunt teribil de deprimati. Una dintre
modalitatile
prin care personalul de la CYA ajunge la acesti tineri este de a le da un
chestionar de
verificare a scriptului cât mai repede, la întâlnirea cu prizonierii. Când
prizonierul
descopera, pe masura ce completeaza chestionarul, ca planuieste sa moara pâna
când
împlineste 25 de ani, ar putea deveni interesat sa faca o terapie serioasa.
Descopera ca el
este cel responsabil pentru propria distrugere, ca lumea nu este afara doar ca
sa i-o traga

California Youth Authority (n. trad.)

15
lui, ci ca el aranjeaza în asa fel încât lumea sa i-o traga si încet, încet
învata sa se
valorifice suficient, astfel încât sa doreasca sa ramâna în viata.

Cu infractorii adulti este aceeasi problema. Martin Groder, de mult, la

Închisoarea

Federala Marian*, a initiat un program remarcabil pentru infractorii adulti,

dintre care
multi erau condamnati pe viata pentru crima, fara posibilitatea de a fi
eliberati
conditionat. La un workshop de trei zile pe care l-am tinut acolo acum câtiva
ani, unul
dintre prizonieri reflecta la un plan de evadare, în care el era aproape gata sa
fie prins si
ucis. Alegerea terapeutica pentru el era de a decide sa nu fie ucis, sa renunte
la scriptul
sau “O s-o patesti, chiar daca asta ma va omorî.“ Miscarea pe care Groder si
altii au
initiat-o a avut un mare succes, transformând criminali în terapeuti care puteau
trata cu
pricepere alti prizonieri (ca si alte persoane din afara puscariei). Groder a
folosit o
combinatie de AT, gestalt, tipat primar, jocuri Synanon si alte abordari.

SUMAR

Pentru noua decizie, în cazul depresiei, cel putin patru pasi sunt esentiali:

1. Contractul Adultului de a nu se sinucide.

2. Lucrul Copilului pentru impasul de gradul doi, în care Copilul se apara de
injonctiuni
si ia marea decizie de a trai.
3. Lucrul Copilului pentru impasul de gradul trei, în care Copilul Adaptat
renunta la
propriul concept despre lipsa sa de valoare si de importanta si Copilul Liber
îsi întelege
valoarea intrinseca si se declara demn de a trai.
4. Construirea unui nou parinte propriu, un nou Parinte care îl iubeste si
caruia îi pasa de
Copil.
Capitolul 10
Tulburarea obsesiv-compulsiva: Povestea unui caz

Zach este un client foarte special. Lucrând cu mare curaj, si-a oprit pentru
totdeauna comportamentul sau obsesiv-compulsiv, într-un workshop de trei zile.
Nu
sugeram ca orice persoana cu o istorie de 10 ani de spalare obsesiva a mâinilor,
pasi
înapoi, obsesii si îndoieli constante se poate face bine în trei zile. Deoarece
o mare parte a
literaturii sugereaza ca clientii ca Zach sunt virtual incurabili, includem
lucrul sau pentru
a demonstra ca vindecarea este posibila.

Vineri dimineata începem workshop-ul cu introducerea. Sunt 14 participanti,

dintre care jumatate sunt terapeuti. Saisprezece terapeuti, participanti la
workshop-ul de
patru saptamâni din aceasta luna, sunt observatori. Dupa introducere, cerem
contracte.
“Pretindeti ca acum este duminica dupa-amiaza si ca workshop-ul s-a terminat.
.

* Marian Federal Penitentiary (n. trad.)

16
Conduceti, plecând de la Mt. Madonna. Ati obtinut ce ati vrut sa obtineti aici.
Cum
sunteti diferiti, conducând de aici?“ Zach este al cincilea participant care
raspunde:

Zach: Nu mai sunt obsesiv-compulsiv. (În timp ce vorbeste, îsi suceste mâinile
ca si când
le-ar spala si priveste fix podeaua. Este blond, frumos si pare mai tânar decât
vârsta
pe care o are, 22 de ani; cu toate acestea, altfel pare mai batrân, datorita
tensiunii
sale evidente.)

Bob: Ce înseamna pentru tine obsesiv-compulsiv? În ce fel esti diferit,

conducând înapoi?

Zach: Nu ma îngrijorez ca as fi calcat pe cineva, chiar daca stiu ca nu am

facut-o. Nu
opresc ca sa ma întorc, sa ma asigur ca nu am calcat pe cineva. (Reda si alte
comportamente obsesiv-com-pulsive, cum ar fi faptul ca îsi spala mâinile în mod
repetat sau ca verifica întrerupatoarele de lumina.)

Bob: Bine. În cursul acestui workshop, esti de acord sa nu ai nici un

comportament
compulsiv?

Zach: Da, înteleg ca aceasta este o regula. Dr. Y mi-a explicat. (Dr. Y. l-a
vazut pe Zach
de doua ori, la recomandarea sefului lui Zach, apoi l-a trimis pe Zach la noi,
pentru
acest workshop de sfârsit de saptamâna. Zach se va întoarce în terapie la Dr.
Y.)

Bob: Când vrei sa faci un gest obsesiv-compulsiv, în loc de a alege sa-l faci,
esti de acord
sa alegi sa ai în schimb o fantezie sexuala?

Cea mai mare parte a muncii din weekend a fost deja realizata: Zach a fost de
acord sa-si schimbe comportamentul si, fiind de acord, trebuie sa recunoasca ca
el este
responsabil pentru simptomele sale. Noi îi spusesem terapeutului sau ca nu îl
vom
accepta pe Zach fara aceasta întelegere prealabila.

Sugestia lui Bob, referitoare la “fantezia sexuala“ este, de asemenea, deosebit

de
importanta. Bob sugereaza ca Zach are abilitatea de a-si alege gândurile. Bob i-
a cerut sa
aiba o fantezie sexuala deoarece, asa cum am observat în experienta noastra,
gândurile
obsesive si comportamentul compulsiv sunt folosite, deseori, de Copilul adaptat
ca o
aparare împotriva gândurilor si sentimentelor sexuale interzise. Aceasta sarcina
merge
de-a dreptul catre interdictiile timpurii si ne plaseaza de partea Copilului
liber. Daca
clientul nu accepta, stim ca acesta este un subiect crucial pentru lucru, în
viitor. Daca
spune ca “nu poate“, vom cauta cai pentru a-si demonstra lui însusi ca “poate“
sa-si
asume responsabilitatea gândurilor sale. Daca îsi permite fantezii sexuale,
aceasta poate
duce catre o noua decizie de a fi senzual si de a renunta la obsesiile si
compulsiile sale.

Zach: Nu înteleg ce vrei sa spui.

Bob: În loc de a alege sa fii obsesiv si compulsiv vrei, în schimb, sa ai o
fantezie sexuala?
Zach: O, nu! Nu, nu asta doream. Vreau sa nu mai fiu obsesiv si de fapt sa nu ma
gândesc

la nimic. Nu doream sa... .(Este confuz, crezând ca este acuzat de Bob ca si-ar
dori
fantezii sexuale.)

Bob: Esti dispus sa faci un experiment? Pentru restul zilei esti dispus sa-ti
oferi o fanteziesexuala de câte ori te gândesti la o activitate compulsiva? În
loc de a face o activitate
sau de a te îngrijora în legatura cu asta?

Zach: Nu înteleg ce vrei sa spui.

Bob: Fantasmeaza despre sex în loc de a fi obsesiv si compulsiv.

16
De obicei, nu ne repetam, ci întrebam clientul ce crede ca a auzit sau cum ar fi

“atins Copilul rebel“, daca i s-ar spune, de exemplu: “Uau, pariez ca stiai cum
sa-ti faci
parintii sa se urce pe pereti. Pariez ca de câte ori doreai sa nu faci ceva,
erai fantastic în
a pretinde ca nu întelegi!“. Zach este diferit. Este speriat si are nevoie de o
repetare
calma a ceea ce îi ofera Bob. De data asta Zach îsi da permisiunea de a întelege
sarcina.

Zach: Daca fac asta, ma voi simti vinovat (Din nou îsi frânge mâinile si pare
agitat.)
Bob: Asta e problema. Despre asta vorbesc. Vrei sa continui si sa ai o fantezie
sexuala în

loc de a fi obsesiv si compulsiv?

Zach: (Frângându-si mâinile) Vreo fantezie anume? Cu sotia mea sau cu alte
femei?
Bob: E alegerea ta, omule. Nu a mea. Sunt fanteziile tale.
Zach: (Pauza lunga) Nu sunt sigur ca înteleg.
Mary: Am o banuiala ca atunci când erai mic nu ti se permitea niciodata sa spui
“nu“.

(Mary gaseste o cale “draguta“ de a-i confrunta rezistenta.)

Zach: Mereu era ceva ce trebuia facut, stii.
Mary: Deci ti se permitea sa spui doar “Voi face“ si “Nu pot“.
Zach: Mai ales “Voi face“.
Mary: Deci, vrei sa te joci pe aici în timpul maratonului, spunând “Nu vreau“ de
câte ori

cineva îti spune sa faci ceva ce nu îti place?

Zach: Asta e ceva foarte greu pentru mine.
Mary: Stiu. Pâna acum ai raspuns “Nu“ sugestiilor facute de Bob în legatura cu
fanteziile

sexuale... si nu ai raspuns “Da“. Si nu ai spus “Da“ sau “Nu“ pentru ce am

sugerat eu.
Zach: (Pauza lunga. Îsi frânge mâinile si nu raspunde.)
Bob: Ce altceva mai vrei pentru acest weekend?
Zach: Când îmi voi recapata slujba, daca o voi recapata, nu pot face fata...
oricum, nu

remarcabil... . Nu mai vreau asta. Dar pot face fata doar daca nu mai sunt inert

datorita comportamentului obsesiv-compulsiv.

Mary: Ce slujba ai?

Zach explica ca este proiectant si ca a fost promovat în functia de supervizor.

A
luat asta asa de în serios, încât revizuieste totul si nu avizeaza nimic din
lucrul facut de
subordonatii sai. “Dar daca este undeva vreo greseala?“. Anxietatea sa este
extrema.
Întreg grupul pare preocupat. Participantii sunt aplecati înainte, urmarindu-ne
de aproape,
si omul de lânga Zach se uita catre el si apoi se retrage. Nimeni nu scoate nici
un sunet.
Zach explica ca i s-a cerut sa-si depuna demisia, dar spera sa se vindece si sa-
si pastreze
slujba.

Zach: Si ceea ce gândesc acum este ca totul cam sumbru. Nu voi mai avea slujba
si sotia
mea este însarcinata. Daca îmi pierd slujba va trebui sa ma întorc acasa si sa
lucrez la
ferma tatalui meu si nu îmi place sa lucrez la ferma. De-aia m-am dus la
colegiu. Am
sperat sa ma descurc.

Mary: Esti depresiv?

Zach: Nu cred ca ar trebui sa o numesti depresie. E mai mult o teroare. I-ai

putea spune
anxietate si lipsa sperantei. Vreau sa pot sa fac ceva. Psihiatrul meu nu a spus
nimic
despre depresie. A spus ca e tulburare obsesiv-compulsiva.

16
Întrebam despre sinucidere si el spune ca nu se va sinucide, chiar daca va fi
concediat si/sau nu va renunta la simptome.

Zach: Stii, sunt total împotriva sinuciderii, mama a încercat sa se sinucida

si... deseori...
sugereaza ca se va sinucide.

Mary: Câti ani aveai când a amenintat prima oara ca se sinucide?

Zach: Unsprezece, cred.

Am cerut mai multe detalii si am înteles deciziile sale din Copil.

Zach: Mi-am spus ca trebuie sa fiu perfect. Daca voi face totul cum vrea ea, nu
se va
sinucide.

Bob: Acum înteleg! Daca faci ceva gresit, mama ta se va sinucide. Nu e de mirare
ca
nu-ti permiti fantezii sexuale, sau ca ne spui “Nu“ mie sau lui Mary. Nu e de
mirare
ca totul pare terifiant pentru tine. Indiferent ce ai face, trebuie sa faci
perfect sau,
altfel, mama ta se va sinucide. Nu e de mirare ca tu crezi ca trebuie sa fii
atât de
grijuliu sa faci totul bine si sa verifici din nou si din nou.

Zach: Da. As dori sa plec de aici si sa nu ma mai îngrijorez pentru ca as gresi.

Bob: Bine, Zach. Te aud. Vreau sa ma opresc aici. (Bob se opreste deoarece el si
cu Zach
au stabilit un contact direct. De asemenea, interpretarea lui Bob este foarte
importanta si vrea ca Zach sa se gândeasca la acest lucru.)

În urmatoarea sedinta, Zach a cerut sa lucreze.

Zach: Ma simt ca si Al, cred, când vorbeste despre faptul ca este îngrijorat
mereu. Asta-i
tot ceea ce fac eu. Se pare ca ma îngrijorez 24 de ore pe zi. Nu-mi pot concepe
viata
fara a-mi face griji.

Bob: Ai avut vreo fantezie sexuala de dimineata pâna acum?

Zach: Nu, domnule. Am încercat. Am încercat de trei ori. Mi-a fost frica... . Am
început
sa plâng. Am simtit multa anxietate.

Bob: Te-ai îngrijorat în legatura cu a avea fantezii sexuale?

Zach: Doar gândindu-ma la asta. Am simtit... un fel de încordare totala.

Bob: Si apoi?

Zach: Si apoi mi-am spus, esti complet încordat deoarece te-ai gândit sa ai
fantezii
sexuale si nu ai nici un motiv sa fii tensionat. Apoi nu m-am mai gândit deloc
la asta.
(Zach face o pauza, apoi se lanseaza într-o relatare frenetica a povestilor sale
de la
slujba. Crede ca grijile sale constante l-au ajutat sa devina cel mai bun
angajat din
grupul sau si ca asta l-a condus catre promovarea sa rapida. Dupa promovare, a
dormit putin, s-a îngrijorat continuu si si-a intensificat simptomele.) Se
presupune ca
trebuie sa aprob munca lor... dar ce se întâmpla daca unul dintre ei nu o face
bine?
Cineva ar putea muri. Daca aprob un proiect si acesta e gresit si cineva moare,
sunt un
criminal! Genul asta de probleme ma darâma. (Sta cu capul în mâini.)

Mary: Deci, în acest moment, esti gata sa recunosti ca grijile tale sunt
excesive si te fac
sa-ti blochezi productivitatea?

Zach: Da. Asta a fost când m-am dus la psihiatru.

16
Mary: As dori sa stiu mai multe despre tine. Ce te îngrijora acum cinci ani,
daca vrei sa
spui?

Zach: Faptul ca nu luam note destul de mari. Faptul ca nu învatam destul. Faptul
ca
trebuia sa ma spal pe mâini de sute de ori si ca niciodata nu ma simteam destul
de
curat. Mereu am fost preocupat în legatura cu asta.

Mary: Mereu?

Zach: De la 11 ani. Mereu îngrijorat în legatura cu închisul usilor. (Pauza)

Mereu
îngrijorat în legatura cu masturbarea. Apoi am învatat de la Dr. Y... ca
masturbarea si
homosexualitatea nu sunt legate. Ma îngrijoram pentru... încuiam usa de cinci
ori si
închideam lumina de sase ori si ma gândeam daca chiar o facusem.

Mary: Si aveai cam11 ani când mama ta a amenintat cu sinuciderea?

Zach: Cam 11.

Mary: Totul s-a prabusit dintr-o data, nu?

Zach: Îhî. Si tot atunci am început sa am ceea ce poti numi senzatii sexuale.

Mary: Bineînteles. Si nimeni nu ti-a spus ca asta dovedea ca erai normal.

Zach: Nu, nu mi-a spus nimeni. Despre sex. Nu. Si am început sa ma masturbez.

Bob: Bineînteles.

Mary: Si nimeni nu ti-a spus ca era normal.

Zach: O, nu! Bunica spunea ca este rusinos. Mi-a gasit chilotii în sertar si a
spus: “Sa nu
mai faci asta niciodata! M-am saturat sa spal chilotii tai murdari.“

Mary: Deci nu era nimeni acolo care sa-ti spuna ca cresterea si devenirea ta ca
barbat
erau lucruri minunate.

Zach: Nu, nu aveam cu cine sa vorbesc. Parintii mei se desparteau si mama urma
sa se
sinucida si asta era mai important.

Bob: Ei erau mai importanti decât tine?

Zach: Credeam ca sunt mai importanti. Doresc sa fi... sa fi avut... sa fi putut

avea parte de
mai multa atentie.

Bob: Ce spuneau despre faptul ca verificai lumina de sase ori si închideai usa
de cinci
ori?

Zach: Nu au stiut. Cam vreun an. Deoarece locuiam într-o camera în afara casei
si
faceam toate astea acolo.

Mary: Erai separat de familia ta! (Mary este uimita, reamintindu-si de o tânara
obsesivcompulsiva
pe care o tratase cu multi ani în urma, care crescuse într-o baraca, în
spatele casei familiei.)

Zach: O camera mica cu baie si dulap. Si pat. Nu erau destule dormitoare în

casa. Bunica
avea unul, surorile mele unul si parintii mei unul. Stateam acolo doua sau trei
ore pe
zi, facând dus si verificând diverse lucruri.

Bob: Pretinde ca esti acolo chiar acum. Fii în camera ta. Cum îti explici tie,
Zach-cel-de11ani,
de ce faci dus si verifici diverse lucruri?

Zach: Sunt foarte atent în legatura cu a fi murdar. Trebuie sa ma asigur ca sunt

curat.
Sunt îngrijorat... daca am vreun fel de microbi si cineva îi ia, ar putea muri.
Sau s-ar
putea îmbolnavi foarte grav. Am avut hepatita si asta m-a scos din circuit o
luna si
poate ca de aici mi-a venit ideea cu microbii.

Mary: Asa... ce spui despre hepatita... sau despre microbi. Fii acolo.

Zach: Sunt. Cred ca am luat-o de la un copil murdar. Un copil murdar, care sta
în casa
alaturata. Nu stiu. Sincer, nu l-am atins niciodata, dar îmi imaginez ca trebuie
sa o fi

16
luat de la el si mi-a fost foarte rau. Era murdar. Eu purtam haine curate.
Familia

noastra este mai curata. El purta haine murdare si spunea glume murdare.
Bob: Deci aici e murdar. Se gândeste la sex.
Zach: Stia multe despre sex.
Bob: Priveste-l acolo si spune-i daca sexul si microbii sunt la fel?
Zach: Nu sunt sigur ce vrei sa spui. Oamenii care sunt murdari, care nu se
spala, pot fi ca

acel baiat si pot fi si murdari la minte.

Bob: Priveste-l pe acel baiat acolo, în fata ta, pretinde ca este acolo si
spune-i, “Microbii

vin din gânduri“, sau “Microbii nu vin din gânduri“.

Zach: Nu, microbii nu vin din gânduri.
Mary: Esti sigur?
Zach: Da. Nu sunt la fel, chiar daca le au aceiasi oameni. Chiar daca un copil
nu este

curat si spune si glume murdare.

Bob: Bine zis, amice!

Au continuat sa lucreze pâna când Zach a recunoscut ca nimeni nu se

îmbolnaveste fizic daca are gânduri si fantezii sexuale. Zach a zâmbit pentru
prima oara
în timpul maratonului.

Noi divizam grupul, inclusiv observatorii, în triade, care vor lucra 45 de

minute.
În cadrul triadelor vor fi pe rând terapeuti si clienti si vor continua lucrul.
Când începe sedinta de la sfârsitul dupa-amiezii, Zach cere sa lucreze.

Zach: Triada mea crede ca ar trebui sa-ti spun... . Când aveam 12 sau 13 ani,
stiam ca
ceva era în neregula cu mine. Când eram... dupa un timp... mi-am dat seama ca nu

puteam continua asa. Asa ca, în final, m-am dus la tata si... ei, bine... i-am
spus despre
spalat si despre tot. I-am spus ca vreau sa merg la un psihiatru. Tata a spus
“Nu ar
trebui sa te îngrijorezi pentru astfel de lucruri. Faci din tântar armasar.“ Si
luna
trecuta i-am spus ca voi merge la un psihiatru si s-a nelinistit. A spus “Nu
merge la
psihiatru. Si eu ma îngrijorez pentru tot felul de lucruri. Sunt exagerat de
precaut,
dar nu vad nimic rau în asta.“

Bob: Cu siguranta e greu sa te faci auzit în casa voastra.

Zach: Da. Si nici nu era prea multa actiune. (Pauza lunga)
Bob: Ai fi de acord sa accepti ca o mare parte a comportamentului si gândirii
tale

obsesiv-com-pulsive are de a face cu evitarea gândurilor si fanteziilor sexuale?

Acum,
ca ai separat murdarul de murdar, una dintre cele mai rapide cai de a te vindeca
este
de a merge înainte si de a avea fantezii sexuale.

Zach: Ma uit la un alt aspect acum. Religia mea. Sunt catolic. Si mai e un lucru
legat de
asta... ca nu vreau ca oamenii sa moara din cauza mea. Este un pacat de moarte.
Mergi în iad daca cauzezi moartea cuiva.

Mary: Nu înteleg cum poti cauza moartea cuiva bucurându-te de fantezii sexuale?
Care e
legatura?

Zach: Isus Christos. Isus Christos a murit pentru pacatele noastre. A pacatui
este ca si
când i-ai cauza moartea. Stii, este tabu sa te gândesti la sex. Sa te gândesti
la o
“chestie între un baiat si o fata“.

Mary: Ei, bine, Zach, multi catolici o fac. Ar fi pierit, daca acea prima
generatie nu s-ar fi
gândit la sex si apoi nu s-ar fi dus si nu ar fi facut-o. (Grupul râde.)

16
Bob: Sunt o gramada de catolici pe lume si au ajuns aici într-un singur mod.
Cineva i-a

tras-o cuiva.
Zach: Crezi ca ar trebui sa ma gândesc la sex?
Bob: De fiecare data când începi sa devii obsesiv sa ai, în schimb, o fantezie
sexuala.

Doar azi. Vezi cum te descurci cu asta.

Zach: Si despre religia mea?
Mary: Ei bine, printr-un noroc, ai venit la locul potrivit. (Râsete) N-o sa-ti
vina sa crezi

asta. În aceasta camera sunt trei preoti si doua calugarite.

Zach: (Privind în jur) Eu... e adevarat?
Mary: Vreti sa va prezentati? (În timpul prezentarilor de dimineata spusesera
doar ca

sunt consilieri.)

Toti cei cinci s-au prezentat lui Zach.

Zach: M-am gândit sa vorbesc cu un preot chiar recent. L-am întrebat pe

psihiatrul meu si
el mi-a spus sa nu o fac, deoarece au prejudecati si... ca nu ar fi bine pentru
mine.
Jay: Ei bine, tu si cu mine suntem în aceeasi triada. Si Joe. Nu ai stiut ca
deja ai vorbit cu

doi preoti.

Zach râde. Mai multi vorbesc deodata.

Un membru al grupului: Daca vrei o opinie chiar lipsita de prejudecati de la

unul dintre
catolicii care fantasmeaza cel mai grozav din lume despre sex, întreaba-ma pe
mine!
Calugarita: Psihanalistul tau nu stie despre cele mai noi întelegeri teologice.

Grupul a petrecut 15 minute discutând despre sex si teologie. Toti i-au spus ca
fanteziile sexuale sunt în regula.

Mary: Hei, Zach, parintii tai trebuie sa fi fost foarte speriati în legatura cu
sexul. Si
bunica, de asemenea. Nu te-au sustinut pentru crestere. Nu cred ca conteaza asa
de
mult ce spune biserica. Daca parintii tai ar fi fost iubitori si calzi si
bucurosi în
legatura cu sexul si unul fata de celalalt, ai fi dat foarte putina atentie
partii religioase
antisex. Ti-ai fi folosit catolicismul altfel.

Preot: As dori sa spun ceva legat de asta. De fiecare data când biserica a comis
erezii în
istoria ei, acestea au avut de a face cu degradarea corpului uman. Avem corpul
pentru
a-l pretui si a ne bucura de el.

Bob: Te vei bucura de fanteziile tale sexuale?

Zach: Da.

Înainte de cina Zach si una dintre calugarite au avut o lunga conversatie, în

timpul
careia Mary a auzit-o pe ea spunându-i lui Zach: “Vrei sa fii bine, nu-i asa?
Daca vrei sa
fii bine, trebuie sa faci ce-ti spune doctorul. Daca îti da penicilina trebuie
sa o iei. La fel,
ar trebui sa ai fantezii sexuale!“ Grupul a fuzionat în jurul lui Zach. Toti îl
placeau. Bob
s-a gândit la el ca la un mijlocas de fotbal american, suferind dar favorit,
pentru care toata
comunitatea decisese ca trebuia sa se faca bine pentru Marele Meci.

Vineri seara, Zach lucreaza din nou, foarte scurt:

16
Zach: Am descoperit ca anxietatea îmi face viata complet mizerabila.
Bob: Afirma asa. Ma fac anxios si îmi fac viata mizerabila.
Zach: Nu stiu. Nu simt ca îmi fac viata mizerabila cu anxietatea mea. Simt ca
anxietatea

mea ma face sa fiu nefericit.

Bob: A cui anxietate e asta?
Zach: Nu e a mea.
Mary: Atunci a cui?
Zach: A altor oameni. Anxietatea mea nu e cauzata de mine. Este determinata de
privirea

situatiilor si... .
Mary: Privesti diverse situatii si decizi sa fii anxios în legatura cu ele.
Zach: Nu, situatiile ma fac anxios.
Mary: Din nou. Este absolut esential sa constientizezi ca tu esti cel care
reactioneaza cu

anxietate. Nimeni nu te face anxios.

Zach: (Pauza lunga) Simt ca anxietatea mea are control asupra a tot ce fac. Si
ca asta ma

poate determina sa fac vreun lucru ridicol.

Mary: Sunt sigura ca asa simti. Ai fost un copil anxios. Si înca te faci sa fii
anxios.
Bob: Esti dispus sa ai mintea deschisa si sa întelegi ca tu esti responsabil
pentru propria

anxietate?
Zach: E foarte greu sa controlezi asta.
Bob: Stiu. Acum nu vorbesc despre a-ti tine sentimentele sub control. Esti
dispus sa ai

mintea deschisa si sa întelegi ca tu esti responsabil pentru propria anxietate

si nimeni

altcineva?
Zach: Îmi voi mentine mintea deschisa.
Bob: Cu asta vreau sa încheiem.

Sâmbata dimineata:

Zach: Ma simt responsabil pentru unii oameni de aici. Am vorbit mult asta noapte
si stiu
ca ei vor sa scap de simptome. Sunt îngrijorat ca i-as putea dezamagi. Daca nu
ma fac
bine, s-ar putea îngrijora si ar fi vina mea.

Bob: Spune-le personal.

Zach: În special tu, Jay. Stiu ca vrei sa scap de toate simptomele si daca nu o
voi face... .

Esti preot.... te va rani în vreun fel?

Jay: Nu... .
Mary: Jay, asteapta, nu raspunde înca. Zach, stai aici pe acest scaun si
pretinde ca esti

Jay. Raspunde ce ai spune daca ai fi Jay.

Zach: M-as ruga pentru tine si daca rugaciunile mele nu se vor împlini, voi
crede ca e
vina mea: înseamna ca am facut ceva gresit.
Mary: Spune mai mult. Exagereaza. Începe cu: “Sunt preot si, de aceea, sunt
complet

responsabil pentru vindecarea tuturor.“

Zach: Sunt preot si daca ceva nu merge, e vina mea.
Mary: Nimeni nu va muri vreodata si nu va avea vreo nenorocire, cu exceptia
situatiilor

când eu fac ceva gresit.

Zach: Asta nu e adevarat. Nu pe de-a-ntregul.

16
Mary: Ramâi aici. Spune Zach, preotul, care sunt exact responsabilitatile tale
legate de
felul în care Zach îsi conduce viata.

Zach: (Pauza lunga) Sunt responsabil... nu, nu am nici o responsabilitate. Nu

pot controla
ce faci tu.

Bob: Grozav! Cred ca ai înteles! Acum, priveste-o pe mama ta si spune-i acelasi

lucru:
“Nu am nici o responsabilitate. Nu pot controla ce faci tu.“

Zach: Mama, nu am nici o responsabilitate. Nu pot controla ce faci tu. Chiar nu

pot.
(Începe sa plânga.) Nu ma simt rau. Sunt... eliberat. (Jay îl îmbratiseaza pe
Zach, în
timp ce plânge.)

Sâmbata dupa-amiaza Zach lucreaza foarte scurt asupra unui impas de gradul trei
între sinele sau autonom si sinele sau neajutorat. Accepta ca el si-a creat
anxietatea
datorita credintelor sale. Sâmbata seara Zach relateaza ca triada sa doreste ca
el sa
înteleaga ca este o persoana draguta.

Jay: Am spus “demna de iubire“. Nu am spus o “persoana draguta“. Esti si o

persoana
draguta.

Mary: Buna idee. Zach, esti dispus sa pretinzi ca esti partea din tine care se
iubeste? Si sa
spui ce este demn de iubire si ce este dragut la tine?

Zach: Nu am o idee prea clara de ce exist pe lumea asta.

Bob: Deoarece spermatozoidul tatalui tau s-a unit cu ovulul mamei tale.

Zach: (Râde) E o experienta foarte stranie. Spui lucruri pe care oamenii nu ar

trebui sa le
spuna. Si eu ma fac bine. Ceea ce vreau sa spun este ca nu stiu daca pot spune
ca sunt
valoros fara a sti de ce.

Mary: Când se va naste copilul tau? (Zach raspunde.) Bine, pretinde ca copilul
tau s-a
nascut si spune-i copilului daca este valoros sau nu.

Zach: Pentru mine el este foarte valoros. Sau ea. Da, esti valoros. Nu stiu de
ce. Esti
valoros. Vreau foarte mult un copil.

Mary: (Merge la reportofon si deruleaza cuvintele sale.) Spune aceleasi cuvinte

despre
tine.

Zach: Sunt foarte valoros. Nu stiu de ce. Sunt valoros. Ma vreau foarte mult.
Înteleg.
Spui ca pot simti fata de mine acelasi lucru pe care îl simt pentru sotia si
copilul meu.
Asta îmi va cere ceva practica.

Bob: Du-te si practica! Te vei distra practicând.

Duminica dimineata, Zach aduce problemele lui de la slujba si întelege ca
niciacolo nu este responsabil pentru totul. Înca simte o oarecare
responsabilitate.

Mary: Oarecare, da. Dar asculta-ti exagerarea. Te-ai comportat în trecut ca si

când lumea
ar fi fost plina de idioti gata sa se omoare pe ei sau pe altii. Si tu esti
singurul
responsabil pentru toate. Esti dispus sa îi lasi pe ceilalti sa-si asume putina
responsabilitate pentru propriile vieti?

Zach: Îhî, da. Ce fac cu oamenii neglijenti?

Mary: Concediaza-i. (Zach râde.)

Mary: Ai fost absorbit. Absorbit gândindu-te ca trebuie sa apesi toate butoanele

potrivitepentru fiecare. Îti voi arata. Vino aici si stai jos. (Mary descrie un
urias tablou de

16
comanda în fata lui.) Acum fi foarte ocupat încercând sa le conectezi pe toate.
Misca-ti mâinile... asa... tine tabloul de comanda în miscare. Ai înteles ideea.
Acum,
Zach, sa mergem în spatele masinii. Uita-te... toata munca ta si nici un fir nu
este
conectat.

Zach: Fir-ar sa fie. Da. Înteleg. Inventez conexiunile.

Bob: (Se duce la tabla si deseneaza o matrice a scriptului. Vezi Figura 10.1)
Din
Parintele tau: “Fii perfect. Fa totul bine. Lucreaza din greu.“ Si de aici,
injonctiunea:
“NU REUSI, ZACH. NU AVEA SUCCES.“ (Bob adauga celelalte injonctiuni.) Vreau
sa te gândesti la “Nu avea succes.“ În slujba acestei înjonctiuni ai fost
compulsiv,
obsesiv si astfel, neproductiv. De asta ai ajuns atât de departe la slujba.
Lucrurile
compulsive pe care le faci îti servesc ca sa nu reusesti. Nu invers. Ramânând
obsesiv
si compulsiv nu exista nici o posibilitate pe lume sa ai o viata încununata de
succes.

Fig. 10.1

Zach: Nu cred ca cineva mi-a spus sa nu am succes.

Bob: Tatal tau ti-a spus sa nu scapi de simptomele care te fac sa nu ai succes.
Banuiala
mea este ca ti-a spus-o si în alte moduri. Fiind critic... neascultându-te...
cam asa.
Zach: E critic, e drept. Chiar nu vreau sa lucrez pentru el. Niciodata nu as
face ceva bun,

dupa standardele lui. Înteleg ce spui. Daca folosesc standardele lui nu voi avea

16
niciodata succes. Da. El are aceleasi probleme. Se îngrijoreaza tot timpul.
Impozitele
pe venit, notând fiecare banut pe care îl câstiga. E mereu speriat ca a uitat un
dolar pe
undeva si ca oricum nu are nici un fel de bani. Stiu ca fiscul nu îl urmareste,
pentru
numele lui Dumnezeu.

Bob: Vrei sa-l vezi pe tatal tau si sa-i spui diferenta dintre voi?

Zach: Ei, bine, sunt mai slab din punct de vedere fizic... mai mic de înaltime,
mai subtire,
nu sunt musculos. Sunt... mai destept. Da, la naiba, sunt mai destept. Si astazi
nu ma
îngrijorez nici macar pe jumatate ca tine. Cred ca ma fac bine.

Bob: Ma vindec. Vad când ceva nu e în regula cu mine si fac ceva în legatura cu
asta.
Zach: Este absolut adevarat. Obisnuiam sa te ascult. De-aia mi-a luat 10 ani ca
sa merg la
un psihiatru. Nu te mai ascult. Gândesc pentru mine.
Bob: Bine! Acum, vrei sa-i spui ca te-ai masturbat si ca asta este în regula. Ca
ai fantezii

sexuale si ca este în regula. Ca ai facut sex cu sotia ta si ca este în regula.

Zach: Nu pot sa-i spun asta. Nici macar o data nu a mentionat subiectul sex fata
de mine.
Bob: Deci asta e o alta modalitate de a fi diferit.
Zach: Fir-ar sa fie! Eu... înainte de a ma casatori cu sotia mea, obisnuiam sa
ma

masturbez. Si era în regula, pentru un baiat, sa o faca. Înca nu cred ca este

normal ca
un barbat casatorit sa o faca.
Bob: Bine. Ai dreptul sa ai propriile credinte. Atâta timp cât îti permiti sa
gândesti si sa
fii flexibil.

Zach: Da. Obisnuiam sa ma masturbez si asta era în regula. Am... am descoperit

aici ca
practic toti se masturbeaza si au fantezii sexuale, chiar... si cei despre care
credeam ca
nu o fac. Am fantezii sexuale si acum ma bucur de ele. Si nu ma bucuram de sex
cu
sotia mea pâna acum doua saptamâni, când psihiatrul meu mi-a dat o carte despre
sexul în casatorie si am învatat o gramada de lucruri si la fel si sotia mea. Ma
bucur
de sex cu sotia mea si asta e în regula.

Bob: Acum spune-i mamei tale.

Zach: Bine. Va fi socata. Mama, am fantezii sexuale, obisnuiam sa ma masturbez
si fac

sex cu sotia mea. Toate astea sunt în regula.

Bob: Când fac aceste lucruri, sunt în regula.
Zach: Sunt în regula. Si nu ma mai simt vinovat... nici macar în legatura cu
fanteziile

sexuale!

Grupul se bucura si multi dintre ei se grabesc sa îl îmbratiseze pe Zach.

Participantii îl felicita câteva minute. El zâmbeste si râde.
În timpul “despartirilor“ Zach strânge adrese si promite sa tina legatura cu
diferiti
participanti. Râde si plânge si spune ca nu a fost niciodata atât de fericit
pâna acum. Este
de acord sa continue contractul cu terapeutul sau referitor la “a nu mai avea
comportament obsesiv-compul-siv“, dupa ce se întoarce de la maraton.

Urmatoarea saptamâna a sunat terapeutul lui Zach, cu mare entuziasm pentru

câstigurile pe care le-a dobândit Zach. Zach a continuat terapia cateva luni.
Cand a înteles
ca sefii sai au decis sa-l concedieze, în ciuda schimbarilor sale, a cautat si a
gasit o slujba
comparabila. Fiul sau s-a nascut si el a telefonat sa ne anunte vestile.

Doi ani mai târziu, Zach a venit la un maraton cu sotia sa. Nici macar nu l-am
recunoscut pâna sâmbata dimineata, când a vorbit despre simptomele sale din
trecut. Era

17
sigur pe el, îi placea familia si slujba sa si am presupus ca a venit la maraton
în primul
rând sa ne arate succesele sale.
El si sotia sa au lucrat asupra unor probleme minore si de data asta Zach si-a
dat
permisiunea de a-si simti furia fata de parintii sai. La sfârsitul maratonului a
recunoscut
ca este acum suficient de întreg ca sa se protejeze pe el si pe fiul sau de
patologia lor.
Sotia sa, povestind participantilor despre experienta lui anterioara, a spus:
“Eram asa de
speriata. Am crezut ca i-au dat un medicament nou, special, deoarece a venit
acasa atât
de fericit si de relaxat. Continuam sa cred ca starea asta va disparea... dar nu
s-a
întâmplat asa. Era o cu totul alta persoana.“

În timpul urmatorilor trei ani, am primit ocazional scrisori si telefoane de la

Zach
si de la sotia sa. Ultima oara erau bine.

În tratarea tulburarilor obsesiv-compulsive, avem câteva reguli:

(1) Primul contract este acela ca clientul sa înceteze sa execute actele

compulsive,
indiferent cât de greu poate parea acest lucru. Fara acest contract terapeutul
si clientul
sustin magia ca clientul “nu-si poate“ controla comportamentul si astfel “nu se
poate“
face bine. Aceasta este similar cu a trata un cleptoman care continua sa fure.
(2) Deoarece clientul poate fi foarte anxios când înceteaza comportamentul
obsesivcompul-
siv, oferim cel putin o sedinta pe zi si preferam ca clientul sa fie tratat
într-un
workshop. Daca clientul nu-si poate permite un tratament intensiv, trimitem
clientul la
agentiile publice pentru o parte a tratamentului, asigurându-ne ca terapeutii
implicati
cunosc regulile noastre. Aceste sedinte în plus vor fi pentru teluri specifice,
cum ar fi sa
ofere si sa primeasca mângâieri, aprecieri.
(3) Preferam sa oferim mai degraba tratament de scurta durata decât de lunga
durata.
Terapeutii, ca si clientii, trebuie sa fie clari în legatura cu o data a
finalizarii terapiei,
astfel încât sa nu devina implicati într-o terapie “pentru totdeauna“.
(4) Oferim tratament de grup, deoarece clientii obsesiv-compulsivi sunt izolati
si sunt
ajutati foarte mult de sustinere si încurajari. De asemenea, deoarece sunt
izolati, au
nevoie de prieteni.
(5) De câte ori un client foloseste religia pentru a-si mentine patologia si nu
sanatatea,
apreciem asistenta preotilor care doresc acest lucru. Daca aceasta nu este
disponibila, ne
concentram asupra injonctiunilor familiale, asa cum a facut Mary când a spus:
“Parintii
tai si bunica trebuie sa fi fost foarte speriati în legatura cu sexul.“
(6) De la început subliniem autonomia individului. Individul îsi alege
comportamentul, gândurile si emotiile. De aceea, poate face noi alegeri. Imediat
ce Zach
a început sa înteleaga ca el este cel care se face anxios, a devenit mai putin
anxios.
(7) Toti clientii compulsivi pe care i-am cunoscut se urau. Terapeutul si grupul

trebuie sa-i iubeasca pentru ca ei sa învete sa se iubeasca.

(8) Actele compulsive sunt facute intentionat de Copilul adaptat, pentru a-l
feri de
dezastru, prin ritualuri magice. Magia clientului este confruntata imediat ce
terapeutul aauzit-o. În orice caz, întregul sistem de credinte magice nu trebuie
sa fie înteles înainte ca
clientul sa înceteze a mai fi compulsiv. Când clientul renunta la o parte din
magie, cum a
facut Zach când a diferentiat murdarul de “murdar“, se afla pe drumul catre
însanatosire.
Si nici terapeutul nu are nevoie sa stie toate sentimentele si gândurile de
dedesubt, de care
clientul se fereste fiind compulsiv. Furia lui Zach fata de parintii sai, un
aspect extrem deimportant al patologiei sale, a ramas îngropata doi ani dupa ce
terapia sa s-a încheiat. Îi
17
îndemnam pe terapeuti sa fie dispusi sa lucreze repede si nu complet, amanuntit.
Unui
client obsesiv-compulsiv nu îi merge bine cu un terapeut obsesiv.

(9) “Sa ai o fantezie sexuala în schimb“ este o cale buna de a începe.

Capitolul 11
Fobii: O dupa amiaza de miercuri

În fiecare workshop de patru saptamâni, ne rezervam un anume timp pentru a trata

clientii fobici. Miercurea asta dupa amiaza, am scris pe tabla o lista cu

participantii si cu
fobiile lor si am început.

Mary: Vreau sa încep cu soricelul japonez. Pare distractiv. Bine, Aiko?

Aiko: Eu nu cred ca sunt amuzanti. Mi-ar placea sa încep.
Mary: Va fi distractiv. În primul rând, cunosc soriceii americani si soriceii
mexicani. Dar

nu am întâlnit niciodata un soricel japonez. Cum arata?

Mary pregateste scena pentru o comedie, deoarece am descoperit ca clientii se

desensibilizeaza mai usor daca se joaca si se amuza, decât atunci când folosim
metodele
mai clasice de desensibilizare, care necesita relaxare si calm. Mary cere o
descriere a
soricelului, astfel încât, atât ea cât si Aiko sa vada aceeasi creatura.

Aiko: Este lung de 7 cm si coada sa masoara alti 7 cm. Este urât. E maro si
paros si are

ochii ca niste margele negre.

Mary: Pare dragut. Nu pare a avea ceva daunator si primejdios.
Aiko: Ba da, sunt purtatori de germeni.
Bob: Ca si degetele tale, sau degetele vecinilor tai ... si gurile“ .
Aiko: (Râde) Intra în mâncare.
Mary: Bine.Toti trebuie sa mâncam. Deci“ pretinde, chiar acum, ca tin în brate
un

soricel japonez si ca îi pun o zgarda draguta de aur în jurul gâtului. Este un

soarece

maro, lung de 7 cm plus o coada de 7 cm “ cu ochii ca margelele.

Aiko: Poate scapa? (Evident, Aiko se afla chiar în scena când întreaba asta.)
Mary: N-are nici o sansa! Zgarda este solida si este legata de un lant de aur
frumos de 60

de cm. Si lantul este prins de un tarus. Voi înfige tarusul în covor si

soarecele se va

17
putea misca doar pe o raza de 60 cm. Unde ar trebui sa înfig tarusul... cât de
departe

de tine?

Aiko: Acolo! (Cam la 4,5 m de scaunul ei.)

Mary: Bine. Îl vezi acolo? Alearga în cercuri, îi spui ce simti?

Aiko: Îmi da fiori.

Mary: Spune-mi, cum crezi tu ca el este responsabil pentru fiorii tai?

Aiko: (Râde) Prin faptul ca sare ca o sageata, fara avertizare.

Mary: Bine, îl vezi sarind ca o sageata, cu lantul lui legat înca de covor. Vrei
sa-i spui ca
tu te sperii, îti dai fiori, când îl vezi?

Aiko: Îhî. Ma sperii singura.

Mary: Esti constienta ca asa e?

Aiko: Îhî.

Mary: Mai spune-i ceva.

Aiko: Îmi amintesc când am mai fost asa de speriata. Era în perioada când tatal
meu era în
spital. Stateam cu el, aveam grija de el si scoteam hainele curate pentru el“ ca
sa-l
îmbrac“ si acolo era un soarece mort, între haine (Tremura vizibil)

Mary: O, deci te-ai speriat de un soarece mort?

Aiko: Da. Si simt ca si când el ar fi trimis toti soarecii din Tokyo, ca sa se

razbune“ .
Vad soareci peste tot si mi-e frica de cei vii.

Mary: Vrei sa lucrezi întâi cu un soarece viu sau cu unul mort?

Aiko: Viu.

Mary: Bine, spune-i ce simti acum.

Aiko: Sunt bine. Nu-mi da nici o atentie.

Mary: Si cum simti asta?

Aiko: Ca frica mea se extinde catre el, atragându-i atentia. Am aceasta

senzatie, ca daca
un animal vede ca esti speriat, te va ataca.

Mary: Îhî, asta e o credinta veche. Si ce va face daca va ataca, ce se va

întâmpla?

Aiko: Nu stiu. Mi-e frica“ . Ar putea sa se târasca pe mine, sau eu as putea

calca din
greseala pe el si l-as putea omorî. (Se cutremura)

Mary: Aud ca ti-e frica ca ar putea sa se târasca pe tine, dar ai parut mai
speriata de
gândul ca ai putea omorî soarecele.
Aiko: Nu m-am gândit niciodata la asta. Cred ca este adevarat.

Preferam sa mentinem lucrul cu fobia foarte simplu“ o singura scena odata.

Acum, dintr-o data, avem mai multe subiecte care complica lucrul.

Mary: Aiko, aud mai multe cai de urmat. Este tatal tau în spital si este frica
ta de a ucide
un soarece si frica ta de soareci morti si frica ta de soareci vii. Sunt prea
multe lucruri.
Esti dispusa sa te ocupi doar de soarecele viu acum, deoarece am început cu
asta... si
sa pastrezi restul subiectelor pentru mai târziu?

Aiko: Cred ca este o idee buna. Da. Si stiu ca am de lucru si în legatura cu

tatal meu.

Mary: Bine, înapoi la soarecele asta. Îl voi ridica si i-l voi da lui Bob sa îl
tina pentru noi.
(O face în pantomima.)

Bob: Ce trebuie sa fac cu el? Îl voi pune în cutia asta mica. Va fi în siguranta
acolo.

Mary: Bine. Acum, Aiko, vreau sa vii aici si sa stai pe podea si sa fii un
soarece japonez
dragut“ si sa te descrii. Vrei?

17
Aiko: (Râzând si târându-se): Ma misc foarte repede si pot sa ma furisez sub
orice. Stiu

toate locurile pe aici si stiu cum sa obtin ce vreau.

Un membru al grupului: Drept!
Aiko: (Zâmbind) E adevarat. Ma misc repede, stiu toate locurile de aici si stiu
cum sa

obtin ce vreau. (Repeta aceste calitati. Membrii grupului se bucura si aplauda,

deoarce sunt de acord cu aceasta descriere a lui Aiko, care este foarte
inteligenta si
are succes.)

Mary: Bine! Acum întoarce-te la locul tau! Aduc soarecele înapoi si îl pun exact
acolo
unde a fost (Bob mimeaza ca îl scoate din cutie si i-l da lui Mary, care mimeaza
ca
înfige tarusul în covor si ca pune soarecele jos.)

De obicei, în acest moment, miscam obiectul temut mai aproape de client, cu

câtiva centimetri de fiecare data, pe masura ce clientul spune ca se simte
confortabil si ca
îl vrea mai aproape. De fiecare data când simte o frica cât de mica, îl mutam
înapoi si îicerem clientului sa îi spuna soarecelui ce fantezie foloseste pentru
a se speria. Înainte de a
avea timp sa îi sugeram lui Aiko sa mutam soarecele mai aproape de ea, Aiko a
venit si
s-a asezat lânga soarecele imaginar. Se preface ca îl ridica si ca îl mângâie cu
cealalta
mâna.

Aiko: Nu este chiar înfricosator. Nu se misca. Este moale.

Mary: Ai un soarece japonez caruia îi place masajul.
Aiko: (Râde)
Mary: Esti în regula? Chiar daca se misca?
Aiko: Nu vreau sa se miste. Ei, când îi dau drumul se va misca. Nu vreau sa fuga
catre

mine.
Mary: Esti dispusa sa-ti folosesti mâinile, ca sa îl împingi, daca va face un
astfel de lucru
straniu, atât de nesoricesc, cum ar fi sa fuga CATRE tine?
Aiko: Da! (Îi da drumul soarecelui si se preface ca îl împinge.) Înca nu sunt
gata ca sa

ma confrunt cu uciderea lui.

Mary: Alta data?
Aiko: Da. Sunt bine. Nu mi-e frica. Multumesc.
Mary: Daca vrei, poti vedea cum te simti cu unul real. Jacob (un baiat care
locuieste în

vecini) are un soarece sau un sobolan într-o cusca. Nu îmi amintesc exact ce.
Aiko: Mi-ar placea sa experimentez. O voi face. (O face si la urmatoarea sedinta
a spus
ca nu i-a fost deloc frica când a tinut în mâna sobolanul.)

Urmatoarea clienta, speriata de fluturi si de molii, îsi imagineaza un fluture

stralucitor colorat, într-o cusca micuta de argint. Îi spune fluturelui ca este
speriata de
bataile sale de aripi, speriata ca “ai putea zbura în parul meu“, sau în urechi,
sau pe gât
în jos“. (Vocea ei este foarte tânara.)
Mary: Bine. Acum, spune-o din nou. Spune: “Ai putea zbura în parul meu, sau în
urechi,

sau pe gât în jos si eu sunt o fetita atât de mica, ca nu te pot opri.“

Rea: Sunt o“ e un nonsens. Ar trebui sa am mai putin de un an.
Mary: Atunci spune cum e adevarat.

17
Rea îi spune fluturelui ca ea, Rea, poate si se va proteja. Pentru a-si termina
desensibilizarea, pretinde ca tine în mâini fluturele care da din aripi.

Mary: Bate din aripi în mâinile tale. Ce simte mâna ta?

Rea: Ceva usor. Ca un gâdilat.
Mary: Este un sentiment în regula?
Rea: Da, da, este.
Bob: Un pic sexy, nu-i asa?
Rea: Nu sunt sigura. (Chicoteste) Dar nu mi-e frica deloc.

Al treilea client de miercuri dupa amiaza a vrut sa înceteze sa-i mai fie frica
de
pasari. Deoarece deja lucrasem cu doua scene imaginare, Bob a întrebat despre o
experienta timpurie cu pasari. Rosemary si-a amintit o scena de când avea 5 ani.
În casa
lor a zburat o vrabie si mama a atras-o în baie, închizând usa, astfel încât
vrabia sa nu
poate zbura în restul casei. Mama a stat isterica, plângând, pâna când tatal a
venit acasa
ca sa elibereze pasarea. Bob i-a cerut lui Rosemary sa fie acolo si sa-i
vorbeasca pasarii
prin usa închisa: “Mi-e frica de tine, deoarece““, Rosemary începe dar nu
gaseste nici
un motiv de teama. Spune: “Pasarea nu-mi poate face rau“. Deschide usa, doar cât
sa
arunce o privire înauntru. Spune ca pasarea zboara salbatic prin baie. Spune:
“Pasarica
mica, tu esti singura care ai putea fi ranita“. Simtindu-se foarte mica, a plâns
pentru
pasare si apoi Bob o întreaba daca vrea sa faca ceva pentru pasare. Îsi permite
sa-si
imagineze ca a tâsnit în baie ca sa deschida fereastra, astfel încât pasarea sa
poata zbura.
Îi spune mamei ei ca nu-i mai accepta fricile. Mai târziu, în acea dupa amiaza,
s-a dus în
cotetul nostru mare cu fazani si i-a hranit. A doua zi a hranit puii de gaina si
ratele si
chiar le-a mângâiat. Si-a permis sa se bucure urmarind multe specii de pasari
salbatice de
pe proprietatea noastra si nu-i mai este frica.

Dupa soarece, fluture si pasare, Bob anunta ca pentru aceasta dupa amiaza a mai
ramas timp pentru fobiile de înaltime si de înotat.

Bob: Toti cei care au fobie de înaltime, asezati-va, va rog, aici pe podea, în
fata mea, de
unde puteti vedea acea scara, de-a curmezisul aleii, sprijinita de acoperis. (Pe
podea
s-au strâns împreuna noua oameni, de unde putea privi usor catre alee.)

Mary: Uau, câte fobii într-un singur grup. Iesiti din grup daca nu va este frica
sa urcati
scara pe acoperis; vom lua mai târziu alte tipuri de fobii de înaltime.

Bob: Daca va este frica si urcati contrafobic, întoarceti-va. Acum, ceea ce

doresc este sa
va imaginati câteva lucruri si de fiecare data când va este teama, chiar si
putin,
ridicati mâna stânga. În acel moment ma voi opri, chiar si daca doar o mâna este

ridicata. Este alegerea voastra. Nu trebuie sa va urcati pe nici o scara,

nicaieri “ aici
nu e nici o presiune. (Prea des, copiii carora le este frica o fac oricum,
datorita
presiunii parintilor sau a colegilor; vrem sa faca asta din Copilul liber si nu
din cel
adaptat.) Nu vreau ca cineva sa se sperie de unul singur. Faceti doar ceea ce
simtiti ca
este complet în regula. Bine. Imaginati-va ca deschideti usa de sticla si
treceti de alee.
Mergeti pas cu pas, pâna când ajungeti la piciorul scarii. Aceasta scara cu trei
picioare
este foarte stabila si, în plus, toti prietenii vostri de la workshop o vor
tine. O apuca
bine si o tin bine, asa ca nu exista nici o posibilitate ca scara sa alunece în
vreo parte.
Ati înteles? Vreau sa priviti scara si sa nu închideti ochii; câtiva dintre voi
aveti ochii

17
închisi, si este periculos sa urci o scara cu ochii închisi. (Grupul râde) Nu te
duci sa
urci o scara cu ochii închisi. Eu nu ma duc sa urc o scara cu ochii închisi.
( TE a sunat
ca si când Bob ar fi vorbit din Parinte, asa ca a schimbat-o.) Urmeaza sa
învatati
cum sa urcati în siguranta o scara. Fiecare dintre voi pretindeti ca sunteti
primul care
va urca scara. Prindeti-va de oricare parte a scarii, cu ambele mâini, sau
prindeti-va
de trepte, daca preferati sa va tineti de trepte “ ambele modalitati sunt
sigure. Si
prietenii vostri stau în jur, tinând scara. Puneti un picior pe prima treapta.
Stati acolo
cu un picior pe prima treapta si cu un picior pe alee. Strângeti tare scara,
astfel încât
sa nu existe nici o posibilitate sa cadeti. (Nu spunem “de cadere“ sau “de
alunecare“,
deoarece aceste cuvinte tind sa fie pasive. Caderea nu “se întâmpla oamenilor“;
oamenii cad.) Fiti siguri ca aveti pantofi care se prind bine si daca purtati
pantofi
alunecosi, dati-va jos de pe scara, scoteti-i si mergeti cu picioarele goale,
sau mergeti
si luati-va pantofi mai buni din camera. Bine. Picioarele voastre sunt foarte
sigure “
foarte, foarte sigure. Nu e nici o posibilitate ca picioarele voastre sa
alunece. Acum,
având primul picior pe treapta de jos a scarii, aduceti al doilea picior sus si
stati stabil
pe prima treapta cu ambele picioare. Ce simtiti?

Ann: Simt anxietate pentru viitor.

Bob: Sprijina-te. Daca esti în viitor în loc sa fii în prezent, du-te înapoi pe
pamânt. Alte
anxietati? Toti ceilalti va simtiti confortabil? Pentru moment, restul
pretindeti ca vaaflati pe o alta scara, în timp ce eu vorbesc cu ceilalti. În
legatura cu ce sunt fricile
tale?

Ann: Ca as putea... cadea.

Bob: Cum vei cadea cu o apucare sigura a scarii si cu picioarele înfipte sigur
pe treapta?
Ann: Doar daca ma sperii singura.
Bob: Chiar daca te sperii mai tare, cum vei reusi sa cazi?
Ann: E adevarat, nu pot.
Bob: Atunci vrei sa spui “Nu se poate sa cad de pe aceasta scara, daca ma tin
bine?“
Ann: Asa e. Nu se poate, cât timp ma tin bine.
Bob: Bine. Vrei sa-i vezi, jos, în audienta pe mama si pe tatal tau si sa le
spui “Nu voi

cadea si nu voi sari jos de pe aceasta scara?“ (Acesta este începutul unei NOI

DECIZII; îi cerem sa-si sustina propria parere din Copil.)

Ann: Nu voi cadea si nu voi sari jos de pe aceasta scara.
Bob: Ce face mama ta?
Ann: Este nervoasa.
Bob: Raspunde nervozitatii ei.
Ann: Fii cât vrei de nervoasa. Nu am de gând sa sar sau sa cad. (Multe frici din
copilarie
se bazeaza pe Episcript, sau pe Sindromul Cartofului Fierbinte; parintii îi
sperie pe

copii, deoarece ei sunt speriati si, astfel, îsi paseaza fricile copiilor lor.)
Bob: Bine. Ce face sau ce spune tatal tau?
Ann: E mândru de mine.
Bob: Bine. Ce spune?
Ann: Bravo.
Bob: Bine. Beth, în legatura cu ce te sperii?
Beth: Mi-e frica de trecerea de pe scara pe acoperis.
Bob: Te afli pe prima treapta, nu în vârf. Stai pe prima treapta, vezi-i pe mama
si pe tatal

tau si spune-le ca nu vei sari si nu vei cadea. (Multe fobii sunt mentinute prin
mersul

17
în viitor, în loc de a ramâne în prezent, unde nu este de fapt nimic de care sa-
ti fie

frica.)
Beth: Nu voi sari si nu voi cadea.
Bob: Bine. Ce spune mama ta?
Beth: Da-te jos de pe scara chiar acum. Te-ai putea rani.
Bob: Raspunde-i.
Beth: E o prostie. Sunt doar pe prima treapta.
Bob: Spune-i din nou, Nu ma voi rani.
Beth: Nu ma voi rani.
Bob: Ce spune tatal tau?
Beth: Nu stiu.
Bob: Ghiceste.
Beth: Nu te vei rani.
Bob: Grozav. Ia-l în fantezie ca sa o echilibrezi pe mama ta, bine?
Beth: Îhî.
Bob: Vreti sa va puneti piciorul pe prima treapta, Ann si Beth? (Ele
încuviinteaza.) Bine.

Puneti un picior pe treapta, apoi aduceti-l sus pe celalalt, usor si fixati-l pe

treapta.

Stati acolo ferm. Cum va simtiti?

Ann si Beth: Bine.
Bob: Ceilalti sunteti tot pe prima treapta? Bine. Vreti sa apucati si sa va
tineti bine, mai

sus de unde aveti mâinile, cu câte o mâna o data. Prindeti bine. Acum aduceti
picioarele pe a doua treapta, câte un picior o data. Miscati un picior, apoi pe
celalalt.
Acum va aflati pe a doua treapta. Daca sunteti agitati, ridicati mâna stânga.
(De data
asta, nu o face nimeni.) Bine. Priviti în jur, vedeti-i pe mama si pe tatal
vostru si vreti,
toti, sa le spuneti mamelor si tatilor vostri “Nu voi cadea si nu voi sari de pe

nenorocita* asta de scara“? (Toti au facut-o si au râs.)

Blasfemia folosita nu este întâmplatoare. Facem tot ce putem pentru a provoca

Copilul liber si una dintre cai este de a folosi blasfemii. Toti copiii mici,
uneori, se bucura
sa foloseasca blasfemii si folosirea lor aici îi încurajeaza pe fobici sa
înceteze sa mai
asculte injonctiunile parentale, sa nu se mai adapteze.

Bob: Vreunul dintre voi are vreun raspuns de la mame?

Beth: (Ca mama sa) Da-te jos de pe scara, ti-am spus.
Bob: Raspunde-i.
Beth: Nici nu-mi trece prin gând. (Râde)
Bob: Alte raspunsuri?

Al: Mamei mele nu îi pasa de urcat, dar are un atac ca am spus “Nenorocita“*.
Cindy: A mea spune “Ma faci sa fiu agitata“.
Bob: Raspunde.
Cindy: (Nu se aude)
Bob: Striga ca sa te poata auzi!
Cindy: Eu nu sunt agitata!

. fucking ladder (n. trad.)

. *

fuck (n. trad.)

17
Brad: A mea spune “Fii atent!“
Mary: Ce înseamna asta? Raspunde-i.
Brad: Înseamna... stii... ai grija de tine si tine-te bine, sau o sa cazi.
Mary: Raspunde.
Brad: Nu te îngrijora, ma voi tine bine.
Mary: Gaseste o cale de a-i raspunde, fara a fi supus.
Brad: Voi avea grija de mine.
Bob: Mai sunt si alte mame care mai au ceva de spus?
Dee: A mea sta jos, zâmbeste si spune “Crezi ca esti curajoasa. Asteapta pâna
când vei

fi mai sus. Scara va aluneca.“

Bob: Raspunde-i la asta. În primul rând întreaba-ti prietenii daca tin scara
strâns, sau o

vor împinge când vei fi mai sus?

Dee: O veti împinge?
Grupul:NU.
Bob: Îi crezi?
Dee: Absolut.
Beth: Urc bine. Mama ma avertizeaza despre ameteli.
Bob: Raspunde.
Beth: Sunt puternica si nu sunt bolnava si nu am avut niciodata ameteli, în
ciuda faptului

ca tu vorbeai mereu despre ameteli. Sunt în siguranta. Hei, e adevarat. Toata

viata am
fost fobica datorita nenorocitelor tale de ameteli false. Si tu... tu, mama,
nici tu nu ai
avut ameteli. Ai mimat ametelile, ca sa faci cum vrei tu. Ei, nu mai mi-e teama.
Sunt
foarte fericita din cauza asta.

Bob: Vreun tata mai are ceva de spus?

Al: Tata vrea sa urc mai repede.
Bob: Raspunde.
Al: Ma simt bine si nu trebuie sa urc mai repede. Îmi voi lua timpul de care am
nevoie.
Bob: Sunteti gata pentru a treia treapta? Bine. Mâna se misca mai sus pe scara.

(Realizeaza schimbarea la imperativ.) Miscati mai sus a doua mâna, prindeti

bine,
miscati mai sus un picior pe treapta urmatoare, câstigati-va echilibrul, acum
ridicati al
doilea picior. Este cineva speriat?

Cindy: Eu sunt.
Bob: Întoarce-te pe a doua treapta. Ce simti?
Cindy: Stomacul meu vibreaza si ma simt fara aer.
Bob: Tu îti faci stomacul sa vibreze si îti tii respiratia. Spune-i asta mamei
tale. “Când

ajung la aceasta înaltime îmi fac stomacul sa vibreze si îmi tin respiratia.“

Cindy îi spune asta mamei sale.

Bob: Ce spune ea?

Cindy: Bineînteles, pentru ca esti speriata!
Bob: Raspunde.
Cindy: Nu vreau sa fac asta. Vreau sa urc pâna în vârf.
Bob: Nu vrea. (Bob îi reaminteste diferenta între a vrea si autonomie; oamenii
pot “vrea“

mult si bine si sa nu “faca“ nimic.)

Cindy: Respir mai usor acum si nu îmi mai fac stomacul sa vibreze. Nu ma mai
sperii.

17
Bob: Spune-i mamei tale: Nu voi cadea si nu voi sari.
Cindy: Nu voi cadea si nu voi sari si scara asta nu se va rupe sub mine.
Bob: Ea are vreun raspuns?
Cindy: Nu, dar nu crede ca sunt în siguranta.
Bob: Vrei sa-i spui : “Nu dau doi bani daca ma crezi sau nu!“
Cindy: Nu dau doi bani. Nu dau doi bani daca ma crezi sau nu. Asta e problema
ta.
Bob: Vrei sa urci a treia treapta acum?
Cindy: Îhî.
Bob: Ce simti?
Cindy: De data asta sunt bine.
Bob: (Adresându-se grupului) Vreo alta problema pe a treia treapta?
Ann: Sunt mândra de mine si îmi bate inima puternic... .
Bob: Ce-ti spui în cap? Ca sa-ti faci inima sa-ti bata mai repede?
Ann: As putea cadea si m-as omorî.
Bob: Esti dispusa sa iei cealalta parte: NU VOI CADEA... .
Ann: Nu stiu.
Bob: Cine este responsabil pentru caderea ta?
Ann: EU. NU VOI cadea. Nu ma voi omorî.
Bob: Mai spune o data.
Ann: Nu voi cadea. Nu ma voi omorî. O vad pe mama fugind din camera si
ascunzându-si

fata în perna, în timp ce tatal meu se bucura.

Bob: Ce spune el?
Ann: Spune ca esti cu adevarat o fata buna, ca sa te urci când esti speriata.
Bob: Spune-i ca esti femeie, nu o fata si daca e asa sau nu, tu te sperii pe
tine acum.
Ann: Ma simt minunat acum. Sunt femeie si nu ma mai sperii de una singura.
Bob: E adevarat? (Nu e sigur despre ce spune ea) (Ea încuviinteaza) Grozav.
Toata

lumea e bine? Este cineva care nu se simte bine? (Se uita în jur) Bine, vreti sa
va

uitati jos la gasca asta, care va ajuta tinându-va bine scara si sa le spuneti:
“Pot vedea

mai departe decât puteti voi, de acolo de jos.“

Toti vorbesc deodata, unii dintrei ei chiar încet.

Bob: Haideti, spuneti-o cu entuziasm. (Râzând)(Grupul o face, râzând, de

asemenea)
Bine. Acum vreti sa urcati pâna la a patra treapta, la fel cum ati facut-o mai
înainte,
tinându-va strâns de scara? Acum priviti în jur. Toti sunteti pe a patra
treapta? Toata
lumea e bine? Ce nu e în regula, Brad? (El îsi ridicase mâna.)

Brad: Încep sa descopar anxietate. (Bob decide sa nu despice firul în patru cu

cuvântul

“descopar“, cum ar fi sa descoperi un nor negru sau o cutie cu linte.)

Bob: Bine, întoarce-te pe a treia treapta. în ce fel te sperii?
Brad: As putea cadea. Ma simt rusinat, dar adevarul este ca nu am urcat
niciodata pâna

acum atât de sus pe o scara si as putea cadea.

Cititorul este rugat sa-si aminteasca, în acest moment, ca ne aflam înca în sala
de
conferinte: participantii sunt în continuare asezati pe podea, uitându-se pe
geamul usii la
scara. Nimeni nu se afla, în realitate, pe scara. Asta arata cum aceasta
fantezie a devenit
realitate.

17
Bob: Cum ai sa cazi?
Brad: Nu stiu.
Bob: Te vei lasa sa cazi pe spate?
Brad: Bineînteles ca nu.
Bob: Bineînteles, asa ca spune-i mamei tale “ bineînteles ca nu voi cadea.
Brad: Bineînteles ca nu voi cadea.
Bob: Ce spun parintii tai?
Brad: Tata spune “Continua.“ Mama “Fii atent.“
Bob: Raspunde-i în germana. (Germana este limba materna a acestui client.)
Brad: (Vorbeste în germana. Prietenul sau, tot din Germania, traduce: “Nu
trebuie sa te

îngrijorezi pentru mine, sunt adult.“)

Bob: Acum e bine? (Brad încuviinteaza) Bine. Toti sunteti confortabili pe a

patra treapta?
Acum, pe a cincea treapta si vedeti cât de mult puteti vedea în plus, fata de
atunci
când va aflati mai jos. Puteti vedea iazul si ratele si calul si vitele si
încântatorul
nostru prun înflorit de pe pasune. Vedeti toate astea? Toata lumea se simte
confortabil? Bine. Luati-va mai mult timp... poate puteti vedea soimul
zburând...
poate vedeti mai sus pe deal. Vedeti toate lucrurile noi pe care le puteti
vedea, pe care
le-ati pierdut stând pe pamânt. Lasati-va sa va bucurati. Toata lumea este bine?

Brad: Eu sunt speriat.

Bob: Întoarce-te pe a patra treapta. Cum te simti aici?
Brad: Sunt bine aici.
Bob: Bine, explica mamei tale si tatalui tau care este diferenta între treapta a
patra si a

cincea.
Brad: Ei bine, nu e mare diferenta între a patra si a cincea treapta. Urc. De
data asta ma

simt bine.
Bob: Grozav. Ce vezi?
Brad: Vad pasarile zburând, copacii, simt o briza pe fata. Si toate fetele
acestor oameni

privind în sus catre mine. Ma simt bine.

Unul dintre scopurile lucrului este de a ajuta oamenii sa iasa din frica lor,
concentrându-se pe lucrurile amuzante “aici si acum“, în loc de a proiecta în
viitor ce s-ar
putea întâmpla. Prin urmare, aducem tot ceea ce credem ca poate schimba atentia
clientului catre prezent “ pasari, vite, peisaje, etc. În mod obisnuit, una
dintre caile cele
mai usoare prin care oricine poate iesi din sentimentele rele, este aceea de a
învata sa fie
constienti de ceea ce se întâmpla în mediul lor “ sa vada soimul zburând, prunul
în
floare, sa auda macanitul ratelor, caprimulgul tipator cântând, sa simta briza
pe piele,
caldura soarelui.

Dee: M-am plictisit de scara si nu cred ca merita sa mai urc.

Mary: Atunci nu o face. Daca nu e dramatic, nimic nu merita facut. (Dee este o
persoana
care strica cheful si nu vrem ca ea sa distruga calatoria pentru ceilalti.)

Bob: Tu iesi din calatorie. (Bob a luat-o dur, dar el se va putea întoarce sa
lucreze cu ea
mai târziu si este important de descoperit ce simte când aranjeaza în asa fel
încât sa
fie respinsa si sa învete cum o face.)

18
Beth: Mie nu mi-e frica si vreau sa spun ceva parintilor mei chiar acum.
Deoarece în
fantezia mea a aparut tata care se certa cu mama si îi spunea “Pentru numele lui

Dumnezeu, las-o în pace. Se bucura.“ Si mama îi spune ceva ca sa îl puna la

punct. Si
ca sa sperie pe toata lumea.

Mary: Încerci sa o schimbi pe mama ta.

Beth: În regula, dar ceea ce am sa-i spun este “Nu am sa te mai ascult de acum
încolo.“

Mary: Grozav. Bine.

Bob: Mai are cineva ceva de spus cuiva?

Al: Da, mamei mele. Tu ai fost nervoasa toata viata si vei continua sa fii
nervoasa si asta
e bagajul tau. (Se bucura)

Fran: Mama, îti voi spune ca obisnuiai sa te urci în copaci si obisnuiai sa-mi
spui cum te
urcai pâna în vârful copacilor si mie mi-a fost frica întotdeauna. Ei bine,
astazi urc si
nu am de gând sa cad si sa-mi rup gâtul.

Mary: Spune-i mamei tale ca e în regula ca tu sa fii o buna cataratoare în

copaci, chiar
daca asta este specialitatea ei.

Fran: Am sa urc la fel de bine ca si tine.

Mary: Chiar daca ei nu îi va placea asta? (Mary a înteles ca frica reala este de
a fi în
competitie cu o mama geloasa, care, de fapt, spune “Nu fi în competitie cu
mine.“)

Fran: Chiar si atunci. O fac pentru mine. Chiar daca tu ai facut-o prima.

Bob: Altcineva? Bine. Acum sus pe a sasea. Eu sunt pe acoperis, asteptându-va.

Toata
lumea e bine?

Cindy: Ma simt la distanta mare de cei ce tin scara.

Bob: Si esti mai aproape de mine. (Dupa ce Bob a zis asta, crede ca poate a fost
o
greseala si ca încurajeaza un transfer pe care nu îl doreste, dar decide sa
astepte sa
vada daca asta va sta în calea urcarii reale pe scara, mai târziu. Asta este
înca
calatoria imaginara.)

Cindy: Adevarat. (Râde)

Ev: Mi-e frica. Sunt aproape de a trece de pe scara pe acoperis si îl aud pe

tata spunând ca
scara ar putea cadea.

Bob: Îti garantez ca nu se va întâmpla nimic cu scara. (Asta poate parea

îngâmfare, dar
atât în termenii experientei, cât si ai statisticii, asa este. Scara este foarte
sigura si la
fel sunt si oamenii când se tin bine de ea.) Scara este foarte sigura si
acoperisul este
sigur. Nu poti cadea.

Ev: Tatal meu este îngrijorat ca... .

Mary: În viata reala, tatal tau gândeste pentru tine?

Ev: Ei bine, da.

Mary: Vrei sa-i spui ca tu poti verifica situatiile pentru tine... sau sa-i spui
ca ai nevoie de
creierul lui. Oricare este adevarata.

Ev: Hmmm. Tata, te gândesti cam mult pentru mine.

Mary: Tata, te las sa te gândesti cam mult pentru mine.

Ev: Îti place sa gândesti cam mult pentru mine. Pot gândi pentru mine. (Se
bucura din
multime.)

Bob: Bine. Mai e înca o treapta. Acum toata lumea scuipa... vedeti cine poate
scuipa mai
departe.

Participant: Nu am de gând sa tin scara daca toata lumea va scuipa pe mine.

(Toti râd)

18
Bob: Doar de data asta. Data viitoare vom scuipa de pe acoperis, mai departe de
cei ce tin

scara (Toti râd din nou.)

Bob: Acum, miscati-va piciorul drept pe acoperis. Acum piciorul stâng. Dati
drumul

scarii si sunteti pe acoperis. Toata lumea e pe acoperis?

Brad: Am fost speriat un moment... când eu... când ai spus sa-i dau drumul. Am
crezut ca

vom astepta... si apoi îi vom da drumul. Cred ca sunt bine, dar voi descoperi
când

vom face exercitiul real.

Bob: Foarte bine! Toti cei care sunteti gata pentru exercitiul real veniti
afara. Si ceilalti,

de asemenea... ceilalti tineti scara.

Membru al grupului: Asteptati... trebuie sa-mi iau camera.

Mai multi fug sa-si aduca camerele si câtiva cataratori îsi schimba sandalele pe

care le purtau cu pantofi de tenis. Bob urca pe scara si ajunge pe acoperis.

Bob: Bine. Pe rând. Cine e primul?

Mai multi urca repede si usor. Pe masura ce ajung pe acoperis, multimea de jos
se
bucura, aplauda si face poze. Când Brad a ajuns în virf, zâmbea si râdea.

Brad: Am reusit, am reusit! NU-MI MAI E FRICA!

Restul, chiar si Dee cea rebela, urca scara pe acoperis. Stau în picioare pe
acoperisul înclinat si privesc în jur.

Ne aflam pe o parte a muntilor Santa Cruz, Mt. Madona si putem vedea ceilalti
versanti cu pasuni verzi, stejari si conifere. Golful Monterey este catre sud si
peste golf
putem vedea Peninsula Monterey, cu muntii Big Sur în spate. Privelistea este
minunata.
Sub noi, pe pasunea noastra, este “lacul“ nostru si pe lac sunt rate. Grupul a
macanit catre
ele si ele au raspuns si toti au râs. Bob îi verifica pe toti (pe clienti, nu pe
rate), pentru a
se asigura ca nu mascheaza sau nu reprima vreo ramasita de teama. Uneia din grup
îi este
înca teama sa se întoarca pe scara ca sa coboare. Bob îi spune sa strige jos la
parintii sai
imaginari si sa le spuna ca nu va cadea sau sari jos; apoi a urcat si a coborât
scara de mai
multe ori. Grupul de jos se bucura, le face semn cu mâna si coboara pe scara.
Unul dintre
participanti a facut poze Polaroid si le-a dat clientilor ex-fobici câte o
fotografie a
grupului pe acoperis. Le-am cerut sa continue sa urce si sa coboare pe scara în
timpul
ramas din workshop.

Unii dintre ei au cerut desensibilizare aditionala pentru alte fobii de înaltime

si
unii au descoperit ca aceasta unica de sensibilizare este suficienta. În timpul
workshop-ului, unii s-au dus la Big Sur pentru a se catara pe stânci, unii s-au
plimbat cu
lifturile exterioare în San Francisco si urmatoarea miercuri, un grup mare,
printre care si
Ev, Brad, Cindy si Al, s-au dat în leagane si în montagne russe în Parcul de
Distractii
Santa Cruz Beach.

Apoi am trecut la piscina, mentinuta la 40-420C, pentru lucrul cu clientii

fobici,
deoarece ei se relaxeaza mai usor în apa calda. Bob îi ia pe participanti pe
marginea
piscinei si le cere sa stea pe trepte, cu picioarele în apa. Ceilalti, care
sunt, din nou, grupul
de sustinere, stau pe partea cu apa mai adânca.

18
Bob cere fiecarei persoane sa-si descrie fricile exact. “Ti-e frica sa ai apa în

nas?“ “În gura?“ “În gât?“ “În plamâni?“ Dupa ce le aude fricile, îi invita sa
vina cu el
în apa putin adânca. Toti, cu exceptia lui Joe, o fac. Fiecare, pe rând, îsi
baga fetele în apa
si “sufla bule“. Bob le demonstreaza, facând pentru ei zgomote grozave, ca de
balena. Ei
râd si îi imita actiunile. Au batalii galagioase cu Bob. Este distractiv,
amuzant si excitant
si deja, fiecare Copil începe sa fie mai putin speriat. Dupa ce sufla unii catre
altii pentru
câteva minute, Bob se duce la Joe.

Bob: Cât timp esti dispus sa-ti tii capul sub apa?
Joe: Nici un pic.
Bob: Spune asta apei.
Joe: Apa, nu am de gând sa-mi tin capul în tine.
Bob: Spune-i apei ca ti-e frica ca te va îneca.
Joe: Apa, ma poti îneca.
Bob: Spune-i apei cum.
Joe: Îmi poti intra în plamâni si ma poti îneca.
Bob: Spune apei ca esti neajutorat în a o tine afara.
Joe: (Râzând) Asta e o prostie.
Bob: Îhî, spune asta apei.
Joe: Apa, te pot tine afara din plamânii mei.
Bob: Spune apei ca nu îi vei da voie sa te înece.
Joe: Apa, nu te voi lasa sa ma îneci.
Bob: Acum spune asta tatalui si mamei tale.
Joe: Nu, este fratele meu. El m-a aruncat.
Bob: Bine. Spune-i fratelui tau.
Joe: Pete, nu te voi lasa sa ma îneci. Atunci erai mai mare ca mine, dar acum nu
mai esti.

NU TE VOI LASA SA MA ÎNECI!

Bob: Bine, acum baga-ti capul sub apa.

Joe o face, la început pentru câteva secunde si apoi, dupa un timp, este dispus
sa
joace jocul zgomotelor cu ceilalti. Observatorii se bucura.

Uneori Bob ia cronometrul si desensibilizeaza una sau doua secunde. Uneori

foloseste întâi fantezia, cerându-i clientului sa-si imagineze ca-si tine capul
sub apa pe
perioade incredibil de lungi de timp, în timp ce el foloseste cronometrul. De
aceasta data
nu a fost necesar. Pe masura ce Joe a vorbit cu apa, a început sa fie conectat
cu frica sa
originara. O alta clienta si-a amintit o scena timpurie, în care tatal ei nu o
prinsese asa
cum îi promisese, la capatul topoganului. A intrat în scena cu tatal si a luat o
noua
decizie, recunoscând ca nu mai are nevoie de el ca sa o prinda. Astfel, Bob
combina
lucrul cu noua decizie si cu desensibilizarea.

Bob întreaba daca cineva are vreo frica de apa care dureaza de mult. Unei
persoane îi este frica sa nu-i intre apa în gât si sa se înece, asa ca Bob o
pune sa ia apa îngura, sa stea cu capul pe spate si sa faca gargara. Îsi
deschide gura sub apa si recunoaste
ca o poate aspira si o poate scuipa, fara sa se înece. Unui barbat îi e frica ca
apa sa nu-i
intre în nas si Bob îi cere sa aspire deliberat apa pe nas. Acest lucru e foarte
dificil de
facut si cei care reusesc, se plâng uneori ca ustura. Bob îl întreaba daca vrea
sa scape de

18
frica lui de apa si daca vrea sa înoate sau daca urmeaza sa lase o mica usturime
sa îl
opreasca. Bob ia apa în mîna si o lasa sa-i intre în nas si apoi o sufla afara.

Acum toti participantii îsi scufunda bucurosi capul sub apa, suflând bule si
scuipând suvoaie de apa unii catre altii. Sunt gata sa mearga mai departe. Bob
le cere sa
stea la marginea piscinei si sa-l urmareasca cum pluteste. Demonstreaza cât de
usor
pluteste, stând în piscina pe spate, cu bratele întinse deasupra capului,
relaxat, permitând
apei sa-i cuprinda corpul, picioarele, bratele, capul. Arata cum, când îsi misca
bratele pe
lânga cap, picioarele se duc în jos, dar el continua sa pluteasca, cu capul
deasupra apei.
(Cei mai multi oameni, cu exceptia copiilor foarte slabi si a barbatilor si a
femeilor foarte
slabe, pot pluti. Bob a întâlnit doar trei persoane care nu puteau pluti, care
nu puteau
învata sa pluteasca. I-a încurajat sa poarte o vesta de salvare pentru
siguranta.)

Bob demonstreaza acum cum se scufunda, pe masura ce lasa aerul sa-i iasa din
plamâni. Le reaminteste, în timp ce pluteste, ca ei sunt, de asemenea,
raspunzatori pentru
propria respiratie si ca daca inspira adânc si daca expira suficient cât sa
ramâna plutind si
apoi inspira din nou, nu se vor scufunda. Demonstreaza asta, expirând suficient
aer cât sa
ramâna plutind, dar nu atât de mult încât sa i se scufunde capul. Apoi cere
voluntari
pentru a învata întâi sa pluteasca.

Joe se ofera primul.

Bob: Bine, îti voi cere sa te întinzi întâi în apa, asa cum am facut eu si am sa
te tin sus cumâinile, astfel încât sa nu te poti scufunda. Îti garantez ca nu te
voi pacali în nici un
fel; îti voi cere permisiunea pentru fiecare lucru pe care îl voi face, când vei
începe sa
realizezi ca poti pluti. Nu te voi lua prin surprindere în nici un fel. Te voi
sustine din
ce în ce mai putin când vei începe sa plutesti. Ma crezi?

Joe: Da! Stiu ca nu o sa ma pacalesti.

Bob: Bine. Întinde-te pe mâinile mele. Puneti mâinile deasupra capului, asa cum
am facut
eu acum câteva minute. (Joe face asa, dar, ca majoritatea clientilor speriati,
îsi tine
mâinile afara din apa, ca si când ar încerca sa se prinda de aer. Corpul îi este
rigid.)

Bob: Lasa-ti mâinile relaxate în apa. Ai nevoie de toata suprafata corporala ca

sa plutesti
si daca îti scoti afara mâinile sau picioarele, ai mai putina piele care sa fie
sustinuta de
apa. Apa te va tine daca o lasi. Lasa-ti bratele sa pluteasca. (Bob tipa, în asa
fel încât
Joe, ale carui urechi sunt sub apa, sa îl poata auzi.)

Bob: Mâinile îti sunt înca afara din apa. Baga-le înapoi. Lasa-ti coatele si
antebratele
relaxate si lasa-ti mâinile doar sa stea în apa. (Joe o face.) Asa e mai bine.
Acum,
respira mai adânc si vezi daca te poti ridica de pe bratele mele. Asa. Aproape
ai
reusit. Bucura-te, figura ce esti! (Grupul se bucura.)

Bob: Te voi tine cu o singura mâna, astfel încât sa o pot folosi pe cealalta.
Bine? (Joe
este de acord.) Acum, lasa-ti mâinile relaxate din nou. Le tii afara. (Bob ia
fiecare
mâna, o scutura din încheietura, în timp ce continua sa îl tina plutind cu
cealalta
mâna. Joe îsi relaxeaza bratele.) Asa e mai bine. Respira adânc, vezi daca te
poti
ridica de pe bratele mele. Asa, te-ai tinut pentru o secunda. (Se bucura) Simti
ce usor
esti când nu mai stai pe mâinile mele? (Joe rânjeste.) Acum, esti gata sa te
sustin doar
cu patru degete? (Joe încuviinteaza.) Bine, patru degete. Tine-te. Relaxeaza-ti
bratele,
îti tii, din nou, mâinile afara. Pune-le înapoi. Lasa-ti picioarele, le tii
încordate. (Bob
îsi misca mâna stânga si scutura picioarele lui Joe.) Nu încerca sa împingi în
apa, asa
cum faci tu. Atunci apa raspunde. Lasa apa sa te tina. Apa te va tine daca o
lasi.

18
(Observa ca Joe si-a relaxat picioarele, dar acum îsi tine gâtul teapan, asa ca
schimba mâinile din nou.) Lasa-ti capul întins în apa. Daca îl tai si îl arunc,
nu va
pluti. (Grupul râde, Joe râde, pe masura ce Bob misca, în sus si în jos, capul
lui Joe
cu mâna.) Asa e mai bine, lasa-l pur si simplu sa stea acolo. Creierii tai sunt
mult mai
usori decât apa, capul tau este usor, lasa-l sa stea întins aici. (Joe o face.)

Bob: Bine. Acum te voi tine doar cu trei degete si vezi daca te poti tine. Bine,
ai facut-o
pentru o secunda. (Grupul se bucura din nou.) Acum, ca aproape plutesti, respira
mai
adânc. Respira de aici. (Îsi pune mâna pe burta lui Joe.) Trage aerul pâna aici.

Deschide ochii, nu poti vedea unde mergi cu ochii închisi. Lasa-ti capul relaxat
si
inspira adânc, da-te jos de pe degetele mele. Asa, te-ai dat jos din nou. Ai
simtit? (Joe
încuviinteaza.) Bine, da-te jos din nou. Uau, e grozav. (Grupul se bucura din
nou.)
Bine, acum cu doua degete. Esti gata? Joe, te descurci grozav. Esti aproape gata
sa
plutesti. Cu doua degete acum? (Joe încuviinteaza) Nu te aud. Raspunde-mi. (Joe
spune ca da, este gata.) Bine. Doua degete. Ridica-te Joe. Inspira adânc si da-
te jos.
(Joe o face) Uau, e grozav. Esti grozav. Fa-o din nou. (Grupul se bucura si
aplauda.)
Bine. Acum doar cu un deget, cu toate ca nu ai nevoie de el. Simte cum te tii
singur.
Simti cum ti se ridica corpul când respiri? (Joe încuviinteaza.) Acum ridica-te
de pe
singurul deget si când îl voi retrage si când tu vei respira si vei pluti,
respira si
pluteste. Esti gata? (Joe rânjeste din nou.) Asa, ai reusit. Plutesti. (Bob îsi
ridica
ambele mâini în aer, deasupra fetei lui Joe si grupul se bucura si fluiera si
aplauda
cu mare zgomot.) Uau, grozav, grozav. Plutesti, plutesti. Stai întins acolo un
minut si
pluteste singur si apoi ne vom odihni.

Joe sta în apa, plutind, cu un zâmbet urias pe fata. Apoi Bob îi arata cum sa-si

coboare picioarele si sa stea.

Bob: Cum te simti, Joe?

Joe: Grozav. Ma simt grozav. Sunt grozav.

Bob repeta acest exercitiu cu fiecare. Joe nu a fost dificil, dar a fost putin
mai
speriat sa înceapa decât ceilalti. Ceilalti stiu asta si fiecare dintre ei a
plutit mai usor.
Multimea a stat în jur privind si bucurându-se de fiecare miscare, de fiecare
victorie, pe
masura ce toti cei sase au învatat cum sa pluteasca.

Bob: Bine. La plutit sunteti toti grozavi. Acum vreau ca toti sa stati pe spate
si sa plutiti si
apoi folositi-va mâinile si faceti mici miscari cu mâinile, asa. (Demonstreaza,
stând
pe spate si împingându-si corpul cu mici miscari ale mâinilor, tinându-si
bratele
deasupra capului, plutind pe apa. Toti fac asa, unii mai usor decât altii, dar
în douatrei
minute toti înoata pe spate, în timp ce Bob spune cu mare entuziasm): Înotati,
înotati. (Grupul se bucura.) Exersati asta un timp, în timp ce eu ma odihnesc.
(O fac
în timp ce Bob îi urmareste si îi încurajeaza.)

Bob: Acum e timpul sa învatati un alt exercitiu si apoi ne vom opri, pentru
astazi. Cine se
ofera? (Joe se ofera din nou.) Bine, Joe, vreau sa te duci la perete si sa faci
asa. (Bob
demonstreaza, stând cu fata în jos în apa, împingând în perete si plutind cu
fata în
jos în mijlocul apei putin adânci, unde executa o întoarcere, asfel încât acum
pluteste
pe spate, respirând.) Vreau ca fiecare dintre voi sa faca asta. Aici, la Mt.
Madonna

18
NU numim asta Pluta Mortului. Nu la Mt. Madonna. (Toti râd. Bob stie ca oriunde
se
învata înotul, aceasta pluta este numita Pluta Mortului, ceea ce nu inspira
chiar
entuziasm novicilor sau fobicilor. Bob vrea sa verbalizeze aceasta frica, pe
care o au
majoritatea înotatorilor, astfel încât sa se confrunte cu ea în mod deschis.
Râsul o
face. Apoi, fiecare face exercitiul, cu viteza lui, unii mai bine decât altii,
unii cu mare
dificultate.)

Bob: Bine, vreau sa termin acum. Unii dintre voi ati facut-o foarte bine, toti
ati facut-o
cumva. Nu este dificil, dar necesita practica, ca orice altceva. Ati putea fi
înclinati sa
va hartuiti daca nu o faceti perfect. Nu faceti asta! Realizati ca tuturor, acum
mai
putin de o ora, va era frica sa intrati în apa si acum ati înotat cu totii, ati
plutit cu totii.
Sunteti grozavi si toti veti învata sa înotati în mai multe feluri, înainte ca
luna sa se
termine. Practicati în seara asta, dupa ce terminam, unul cu altul. Exersati
întâi
plutitul, apoi întoarcerea. Amintiti-va, aveti deja bratele în fata voastra, asa
ca lasati o
mâna afara si aduceti-o pe cealalta în timp ce va întoarceti. Astfel veti avea
deja o
mâna acolo care sa va ajute. Faceti-o asa. (Executa o alta întoarcere, foarte
încet,
aratându-le cum sa o faca cu o singura mâna întinsa pe tot parcursul
întoarcerii.)
Bine, sa terminam si veti exersa mai târziu. (Apoi, Bob face repede patru sau
cinci
bazine de crawl australian si spate, în timp ce grupul îl ovationeaza acum. Dupa
ce
iese din apa, spune cu un rânjet): Destul de bine pentru un tânar de 60 de ani,
eh?

Urmatoarea zi si mai multe zile dupa aceea, Bob lucreaza cu ei în apa. Ei învata
sa
se întoarca de pe fata pe spate, asa ca toti au alternativa de fiecare data când
se afla în apa
adânca si sunt obositi, sa se odihneasca plutind pe spate. Aceasta este o
tehnica de
supravietuire, de care au nevoie toti înotatorii.

Când oamenii învata sa se relaxeze si sa pluteasca, astfel încât fiecare celula

a lor
sa înteleaga ca plutitul este posibil, înceteaza sa le mai fie frica si sunt
gata sa învete
miscari. Bob îi învata sa înoate pe spate, bras si pe o parte. El nu este
interesat sa-i faca
înotatori experti în crawl australian si nici nu-i va învata crawl pâna când nu
vor facecelelalte miscari suficient de bine pentru a se descurca în apa. În
toate aceste tipuri de
înot pot înota cu capul afara din apa, sa respire usor si sa-si câstige
încrederea în ei însisi.
Când au încredere, se duc spre partea mai adânca, încet încet, tinându-se de
marginea
piscinei si apoi înotând usor înapoi catre apa mica. Apoi exerseaza întoarcerea
de pe fata
pe spate si plutirea în apa adânca. La final sunt înotatori, încrezatori si
capabili sa înoate
în apa adânca.

Acesta este un lucru prin exercitiu. Este extraordinar sa creezi un mediu în

care
oamenii se vindeca prin exercitiu. Bucurati-va!

18
Capitolul 12
Abuzul în copilarie

Adaug acest capitol în noua editie a cartii Schimbând vieti, deoarece multi
terapeuti cred, în mod fals, ca traumele severe din copilarie si, în special,
abuzul sexual
necesita întotdeauna tratament de lunga durata. Vreau ca terapeutii sa cunoasca
metodele
noastre de scurta durata de abordare a abuzului din copilarie.

ABUZUL SEXUAL

Lucrând cu clientii care au fost abuzati sexual, contractul este important. În

lipsa
lui, terapeutul si clientul pot rataci la nesfârsit prin amintirile clientului
despre abuz,
trecute si prezente, fara nici o rezolvare. Noi credem ca o astfel de terapie
este ea însasi
un abuz.

Contractul poate fi acela de a-si reveni de pe urma efectelor determinate de

trauma, cât de repede posibil.

George: Nu cred ca am nevoie de mai mult de doua sedinte, daca esti de acord. Am
vazut
înregistrarea voastra video. Barbatul ... . Povestea mea ... . (Pauza) Voi
începe. Sunt
ca si barbatul de pe caseta video, cu exceptia faptului ca ... abuzatorul meu a
fost o
femeie, nu un barbat. O matusa. Sora mamei mele. Vreau sa ma ocup de ceea ce s-a

întâmplat si sa las întâmplarea în urma mea. E foarte dureros, sa vorbesc despre

asta.

Mary: Bineînteles. (Mary verifica pe scurt situatia din viata sa actuala si i se

spune ca
nu are nici o problema actuala serioasa, pe care sa vrea sa o schimbe.) Bine,
esti
gata sa mergi în trecut? La tine si la matusa ta? (El încuviinteaza.) De unde
vrei sa
începi?

18
Nu multi oameni sunt asa de clari ca George, sau atât de deschisi si de directi.

Abuzul sexual poate sa nu fie mentionat, sa nu fie considerat important, sau sa

nu fie nici
macar reamintit pâna când nu iese la lumina în scenele timpurii, în timpul
lucrului
clientilor, pentru rezolvarea unor probleme actuale: lipsa sensibilitatii
sexuale, frica de
straini, refuzul încrederii, depresia, cosmaruri recurente sau lipsa stimei de
sine.

Anne este o femeie speriata, timida, cu putin succes în viata, în ciuda unei
diplome de colegiu si a unei inteligente superioare. Nu crede în puterea ei de a
se
schimba si ramâne o secretara, platita prost. Viseaza la o viata mai buna, dar
nu face nici
un pas ca sa-si transforme visele în realitate. Initial, scopul ei este nebulos:
sa-si dea
seama ce i-ar face viata mai interesanta. Primul ei contract concret este acela
de a-si
câstiga încrederea în sine, de care are nevoie pentru a cauta o slujba
interesanta,
fascinanta. Pâna acum s-a gândit la anumite slujbe si apoi i-a fost frica sa le
solicite. În
timpul celei de-a patra sedinte, i s-a cerut sa se întoarca, în fantezie, în
copilarie.

Mary: Alege un moment când erati împreuna toti trei, mama, tata si tu. Nu ceri
ce vrei.
Te simti speriata, poate, sau lipsita de putere?

Anne: (Întâi povesteste despre serile de sâmbata, când priveau cu totii la TV si

nimeni nu
vorbea.) Nu se întâmpla chiar nimic. Nu stiu.(Tace câteva momente.) Problema nu
este sâmbata seara. Este duminica dimineata. (Vocea ei este foarte slaba si
micuta.) În
fiecare duminica dimineata mama merge la biserica. Cer sa merg cu ea, dar, asa
cum
le aseaza soarta, ea crede ca ar trebui sa stau acasa cu tata. Ma ascund în
dulap, în
spatele hainelor mamei. Spun “Nu azi“, dar tata ma trage afara din dulap si ...
face sex
cu mine.

Mary: E teribil. Anne, ai fi dispusa sa pretinzi ca esti un reporter aflat în

acea casa? Fii
acolo, când mica Anne spune “Nu azi“.

Când clientul se confrunta prima data cu o scena de abuz sexual, prefer sa intre
în
scena ca martor ... reporter, vecin, asistent social ... decât sa-si ia propriul
rol ca victima,
pentru a gândi despre ceea ce se întâmpla, fara a fi coplesit de sentimente.
Martorul
descrie scena, ca si când s-ar întâmpla aici si acum. Apoi, terapeutul si
martorul discuta
împreuna, pâna când ambii sunt multumiti ca faptele sunt clare, inclusiv
circumstantele
psihologice relevante pentru copil.

Exemple:

Terapeut: Cred ca regula importanta în aceasta casa este “Nu vad nici un rau în
asta.“ Se
potriveste, Don?
Terapeut: Susan, cu o mama asa bolnava, nu e de mirare ca mica Susan nu se simte
în
siguranta sa-l toarne pe nenorocit.

Terapeut: Judy, în aceasta casa pare ca abuzul sexual este singura afectiune pe
care o
primeste un copil. Ma astept ca copilul sa fie confuz în legatura cu ceea ce
estedragostea si cu ceea ce este abuzul. Îti pare adevarat?

Client: Ca vecin ... este diferit. Vezi, am crezut întotdeauna ca a facut-o

pentru ca era
beat. Dar în aceasta scena, când sunt vecinul, nu cred ca este beat. Cred ca
este
complet depravat.

18
Client: E prea greu si sa privesc asta. Am dorit mereu sa închid ochii. Poate ca
atunci

când eram mica, am tinut ochii închisi si am pretins ca nu era asa.

Terapeut: Buna observatie.

Dupa ce terapeutul si clientul au discutat scena, terapeutul poate aduce un

scaun
gol si poate sugera ca copilul abuzat sa fie invitat sa li se alature. Clientul
alterneaza între
a sta pe scaunul sau si pe scaunul copilului, pe masura ce discuta ceea ce spune
si este
important.

Înaintea terminarii primei sedinte de terapie, indiferent daca este terapie de

grup
sau individuala, trebuie alocat timp pentru planificarea a ceea ce va face
clientul între
sedinte. Clientul si terapeutul discuta cum clientul îsi poate reîntari ceea ce
a învatat din
lucru, sau cum îsi va proteja si ajuta copilul victima din el. Sau poate
abandona lucrul
pâna la sedinta urmatoare.

Mary: George, azi ai expus multa durere. Ce parere ai sa-ti iei o vacanta de la
durerea ta
pâna la urmatoarea noastra întâlnire? (George încuviinteaza.) Ia scena pe care
tocmai
ai descris-o si micsoreaz-o, pâna când întreaga scena poate intra într-o cutie
de
pantofi. Oameni mici, scene mici. Acum, imagineaza-ti ca legi cutia de pantofi
si o
pui acolo, în spatele fiselor mele. Las-o acolo pâna saptamâna viitoare. Bine?

La începutul fiecarei noi sedinte, clientul spune cum a fost si este apreciat
pentru
ceea ce a obtinut. Daca sunt rezistente, clientul si terapeutul le exploreaza pe
scurt.

Pasul urmator este acela ca clientul sa fie copilul în scena abuzului. Daca
acest
lucru pare prea coplesitor, clientul poate dori sa-si imagineze ca un adult
puternic “ un
politist, sau el însusi ca adult, sau un atlet favorit “ sta în coltul camerei,
gata sa îl
protejeze. Bineînteles, toti clientii pot parasi scena în orice moment.

În timpul acestei a doua intrari în scena timpurie, terapeutul si clientul pot

observa
ca copilul din scena are dificultati în a gândi, a face sau a simti. Victimele
abuzului
sexual îsi neaga deseori abilitatile naturale de a gândi despre ceea ce se
întâmpla cu ele,
de a face ceea ce este necesar pentru a preveni recurentele, sau de a-si simti
propriile
raspunsuri emotionale. Clientii pot purta cu ei, în vietile lor de adulti,
vestigii ale acestei
lipse de autonomie în gândire, sentimente si comportament. Terapeutul si
clientul pot
lucra sa rezolve aceste impasuri pe masura ce apar, sau sa le observe, pentru a
lucra
ulterior cu ele.
În timpul întoarcerii clientilor în scena, ca si copii, centrarea va fi probabil
asupra
vinei si rusinii, pe care înca le poarta majoritatea victimelor abuzului sexual
din copilarie.
Ele au nevoie sa recunoasca ca nu sunt vinovate. Daca le-a facut placere actul
sexual,
daca s-au supus pentru a primi cadouri, sau daca au cerut ca actul abuziv sa se
repete, nu
sunt vinovati. În contextul scenei, clientul, ca si copil, trebuie sa creada
asta. Daca
clientul continua sa se simta vinovat, una dintre tehnici este aceea de a cere
copilului, în
scena, sa spuna “Sunt vinovat“ si sa continue cu aceasta afirmatie pâna când
este
încheiata si apoi sa ia celalalt scaun si sa spuna “Nu sunt vinovat“ si sa
continue cu
aceasta credinta. Poate schimba cele doua pozitii pâna când va realiza ca nu
este vinovat.

Daca acest lucru este rezolvat, terapeutul îi poate cere clientului sa se

întoarca în
prezent si sa decida daca si-ar condamna “proprii tai copii“ sau “copiii pe care
îi iubesti“
la vinovatie pe viata.

18
Daca clientul este un colectionar de vini, terapeutul poate merge la alta scena
si
poate include chiar si desenul lui Bob cu “spermatozoidul si ovulul“, pe care el
îl dadea
oamenilor care se învinovateau pentru propria conceptie. Terapeutul trebuie sa
aiba în
vedere aceasta problema pâna când este rezolvata. Când este rezolvata, clientul
reintra în
scena, îl priveste direct pe agresor si crede când spune “Tu esti vinovat. Eu nu
sunt
vinovat. Copiii nu sunt vinovati pentru ceea ce le fac adultii!“.

Rusinea este la fel de coroziva ca si vina. Anne a plâns în timp ce povestea ce

vinovata se simtea.

Anne: Stiam ca era gresit. Am fost mereu rusinata. Eram prea rusinata pentru a
povesti.

Am fost rusinata toata viata, deoarece îmi imaginam ca lumea stia, doar uitându-
se la

mine, ce mi-a facut tatal meu ... . Eram rusinata în fata lui Dumnezeu. Viata
mea era

rusinea. (Plânge mult timp.)

Mary: Da-i înapoi rusinea tatalui tau. El este cel care ar trebui sa fie
rusinat. Nu tu.
Anne: Da, e adevarat. Tata, ar trebui sa-ti fie rusine. Eu sunt înca rusinata,
dar nu am

gresit cu nimic. Tu ai gresit si ar trebui sa-ti fie rusine. Nu sunt vinovata si

sper ca, în

curând, nu voi mai fi rusinata.

Clientii îsi pot bloca sentimentele. În scena abuzului sexual clientii au nevoie
sa
spuna “Mi-e frica“ si sa-si simta frica; “Sunt trist“ si sa-si simta lacrimile;
“Sunt
furios“ si sa-si exprime furia.

Clientii încep cu emotia cea mai usor de exprimat, cea mai aproape de suprafata.

Persoana furioasa va începe cu furia si apoi va percepe tristetea subiacenta.

Persoana
trista va plânge întâi, înainte de a-si percepe furia. Terapeutul va folosi
orice tehnica
eficienta pentru client, pentru a-i permite clientului sa-si exprime emotiile,
simtindu-se în
siguranta.

Mai târziu, eu îl sustin pe client sa învete sa-si exprime sentimentele în mod

autentic. Exprimarea fricii include, de obicei, o voce timida si un corp
tremurator, dar nu
tipete, plânsete sau zâmbete. Tristetea include lacrimi si o expresie de doliu,
dar nu tipete,
zâmbete sau tremuraturi. Furia include gesturi puternice, voce puternica si
chiar crize de
nervi, dar nu include lacrimi, zâmbete sau tremuraturi. Pentru a lucra la
demonstrarea
sentimentelor congruente, este de ajutor o oglinda mare.

Oricum, victimele abuzului sexual în copilarie ar trebui felicitate indiferent

de
gradul de blocare a sentimentelor pe care l-au simtit si l-au exprimat anterior.
Daca
terapeutul preseaza prea insistent pentru sentimente mai intense sau mai
congruente,
clientul se poate simti înca o data împins în pozitia de victima.

Mary: Zâmbesti. Cred ca ar trebui sa spui “Te urasc“ fara sa zâmbesti. Încearca.

Anne: Te urasc. (Începe sa plânga.)

Mary: (Ignorând faptul ca ea plânge în loc de a fi furioasa în mod congruent):
Bine. Vrei

sa spui înca o data, sau preferi sa parasesti scena deocamdata?

Schimbarea cu Anne s-a petrecut în timpul celei de-a treia vizite în scena
sexuala,
când ea a simtit furia pentru prima data.

19
Anne: (Tipând) Te urasc, tata! Te urasc. Esti un animal! (Loveste si pocneste
pernele pe
masura ce îsi striga furia.) Si înca ceva! Tu, mama! Tu, preotule! Intrati în
camera
chiar acum! Si cu voi vorbesc! Priviti la acest barbat mizerabil. Nici unul
dintre voi
nu m-a protejat de el. Nu ati stiut, nu? Credeti ca sunteti nevinovati. Ei,
bine, dracu sa
va ia, nu ati încercat sa aflati ce nu era în regula la noi acasa. Am încercat
sa va spun
amândurora! Acum îmi amintesc. M-ati împins într-o parte. Sunt furioasa pe voi
toti!
Uau. (Anne marsaluieste în susul si în josul camerei.) Niciodata nu m-am simtit
atât
de puternica. Sunt puternica chiar acum. Nu mi-e rusine! Spun, sa va fie rusine
tuturor!

Mary: Minunat, minunat lucru! (Se îmbratiseaza. Mai târziu, spre sfârsitul
sedintei,
Mary spune:) Ma întreb cum vei folosi aceasta putere pentru a-ti cauta o slujba.
Îmi
spui saptamâna viitoare, bine?

Clientii se întorc în scenele abuzului sexual pentru a lua noi decizii în mai
multe
domenii ale vietii lor. Daca clientul este suicidar, are nevoie sa recunoasca
“Nu m-am
omorât pentru ce mi-ai facut, oricât de rau a fost si nu am sa ma omor azi“.
Chiar si
clientii care nu sunt manifest suicidari beneficiaza decizând “Voi avea grija de
mine de
acum încolo si nu ma voi sinucide accidental sau intentionat, pentru nici un
motiv“.

Alte noi decizii includ:

“De acum încolo, voi gasi oameni de încredere si voi avea încredere în ei. Nu
sunt
toti ca tine.“
“De acum încolo, îmi voi alege propriii parteneri sexuali. Sunt mare acum si nu
mai sunt o victima a abuzului sexual.“
“Voi alege care acte sexuale îmi plac ... . Nu mai esti în patul meu de-acum

încolo.“
“Azi îmi place sexul, indiferent ce mi-ai facut tu. Nu mai esti în patul meu.“
“Pot râde si pot sari si pot dansa fara vina, deoarece nu distractia mea te-a
facut sa

ma violezi. Perversitatea ta te-a determinat.“

Pentru a termina acest lucru cu noua decizie, clientul, ca adult, îsi poate
imaginaca intra în scena ca sa îi spuna abuzatorului “Nu mai esti important în
viata mea“. Îi
spune copilului “Vino cu mine. Abuzul s-a terminat. De acum încolo, eu te voi
proteja.“

Construirea unui nou parinte va consolida câstigurile obtinute de client.

Aceasta
tehnica a fost predata pentru prima oara analistilor tranzactionali de catre
Muriel James.
Clientul îsi creeaza pentru sine un parinte mai bun decât cel pe care l-a
încorporat în
timpul copilariei.
Mary: George, ai lucrat repede. Doua sedinte, exact asa cum ai prevazut. Înainte
de a se
termina ora, mai am “un singur lucru“ pentru tine. Creeaza-ti o stare a eului de
parinte
mai buna.

George: Spune-mi cum, bine?

Mary: Într-un singur fel, întoarce-te în timp înca o data si descopera un George
mic si
fericit, înainte ca matusa ta sa-ti fi distrus inocenta, asa cu ai spus tu.
Gaseste o scena
în care micul George este fericit.

George: Nu am nici o problema cu asta. Eram mereu fericit când citeam. Merge?
Mary: Bineînteles.

19
George: Scena ... o scena ... . Sunt într-o casuta din copac, într-o livada
abandonata de
lânga casa noastra. Am adus o multime de carti si sunt total fericit (George
zâmbeste.)
Mary: Bine. Acum ce zici de asta: Te urci în copac si te asezi lânga micul
George si fii
genul de parinte care ti-ar placea sa îl fi avut el.

George: (Vorbeste cu baiatul despre numeroase aprecieri ... note; abilitatea de

a citi, etc
... si îi spune ca este un copil dragut. Apoi, cu putin ajutor din partea
terapeutului.)
Te iubesc. Uau, asta e noua. Nici nu stii ce nou pare. O voi spune din nou.
George, te
iubesc. Esti genul de copil al carui tata mi-ar placea sa fiu. (Plânge) Nu sunt
trist.
Acestea sunt lacrimi bune.

În acest moment, eliberat de efectele abuzului, clientul va alege actiuni reale

ca sa
faca fata abuzatorului din trecut. Prefer ca clientul sa astepte pâna la
sfârsit, pentru ca
“schimbarea abuzatorului“, sau “pedepsirea abuzatorului“ sa nu se substituie
nevoii noii
decizii. Cu toate acestea, daca exista o cât de mica posibilitate ca abuzatorul
sa abuzeze
în prezent de alti copii, ar putea fi necesar sa fie contactate imediat
autoritatile locale.

Clientul poate alege sa îl dea în judecata pe abuzator, sa-l confrunte direct,

sa
spuna altor membri ai familiei despre abuz, sau sa lase sa treaca.

ABUZUL FIZIC

Cei abuzati fizic ar fi putut fi torturati în copilarie de parinti, de frati mai

mari, saude alte rude. În familiile “bune“ copiii sunt palmuiti, batuti la fund,
ciupiti si batuti ca
pedeapsa pentru comportament nepotrivit. Sunt gâdilati sau luati la trânta
împotriva
vointei lor. Toate astea, indiferent de motive, sunt abuzuri. Când adultii
neabuzivi din
familie nu opresc abuzul, sunt vinovati la contribuirea acestuia.

Ca si în terapia abuzului sexual, victimele abuzului fizic se întorc la scenele

timpurii pentru a aduna fapte, pentru a simti emotii care au fost blocate si
pentru a
recunoaste ca abuzatorul si cei care privesc sunt vinovati, dar nu si victima;
copilul
abuzat fizic nu este niciodata vinovat. Indiferent de ceea ce greseste un copil,
nici un
copil nu instiga si nu merita pedeapsa fizica dureroasa.

O decizie “de a nu se sinucide“ poate fi prima prioritate, deoarece clientii

abuzatifizic sunt deseori suicidari înca
chiar înca dinainte de a
sti întelesul real al cuvântului, ei îsi
tragice pot ramâne
“în oase“, chiar daca vietile lor adulte
din copilarie. În timpul batailor,
doresc sa fie morti. Aceste dorinte
sunt bogate si potential fericite.

Pentru a decide sa traiasca, clientul intra într-o scena imaginara în care are
loc
abuzul fizic si spune: “Nu ma voi sinucide indiferent cât de mult sufar“.
Copilul nu se
sinucide în copilarie, în ciuda fricii, durerii, umilintei si lipsei de
dragoste. Copilul nu se
sinucide chiar daca nonabuzatorul cel mai iubit nu face nimic pentru a opri
abuzul.

Client: Era asa de îngrozitor. Tata pocnindu-ma si lovindu-ma si mama rasucindu-

si
mâinile. Si când ma duce la spital, îi spune doctorului ca niste baieti mai mari
au
facut-o si eu trebuie sa spun ca nu stiu cine sunt. Asta nu a fost cel mai rau
moment.
Corpul meu e speriat ... . Dar s-a terminat si eu am supravietuit. Nu m-am bagat
eu
în asta. Nu o voi face acum.

19
Dupa ce iau decizia de a nu se sinucide, clientii abuzati fizic gasesc în ei un
nucleu fericit, sanatos, curajos, pentru a demonstra ca: “Sunt demn de iubire,
chiar daca
am fost tratat atât de rau“.

Clientul va lua o noua decizie pentru orice decizie timpurie care sta în calea
unei
vieti fericite, cum ar fi deciza de a nu mai simti niciodata, de a nu-si mai
arata niciodata
sentimentele, de a nu avea niciodata prea mult succes, de a nu fi niciodata mai
putin decât
perfect, de a nu mai iubi niciodata, de a nu mai avea încredere niciodata sau de
a nu mai
fi niciodata apropiat de o alta fiinta umana.

Apoi clientul poate intra în scena ca un salvator eficient, spunând copilului

“Am
sa te iau de aici! Te iubesc. De acum încolo eu o sa am grija de tine. Voi
aranja viata
noastra astfel încât sa nu mai toleram suferinta ... nu vom mai fi victime.“

Cei care abuzeaza copii au fost la rândul lor abuzati si s-au identificat cu
agresorii
lor. Acesti clienti trebuie sa decida “Nu voi mai trata niciodata o alta
persoana în felul în
care am fost tratat eu“. “Niciodata, indiferent de circumstante, nu voi mai
abuza de
proprii mei copii sau ai altora.“

Copiii mari îsi dau în judecata parintii pentru abuz sexual. Devine aproape la
fel
de periculos sa abuzezi sexual de proprii copii ca si sa abuzezi sexual copiii
vecinilor.
De-abia astept ziua în care a-ti bate proprii copii va duce la pedeapsa cu
închisoarea,
pedeapsa la fel de lunga ca si pentru a bate copiii vecinilor. Pentru acest
motiv, nu-mi pot
risipi simpatia fata de adultii care sunt dati în judecata pentru ca si-au
torturat fizic copiii.
Cred ca martorii care nu au oprit abuzul ar trebui chemati în astfel de procese.

Daca abuzul fizic este comis de politie sau de profesori, parintii ar trebui sa
deschida imediat procese, deoarece o pierdere potentiala si semnificativa de
bani ar putea
convinge oficialitatile sa opreasca sanctionarea abuzului. Ca si în cazul
abuzului sexual,
abuzatorii nu ar mai trebui lasati sa continue sa lucreze cu copii.

ABUZUL EMOTIONAL

Când un copil este criticat, umilit sau batjocorit, acel copil sufera un abuz
emotional. Când un copil este ignorat sau nu este placut în mod tacit, si acesta
este abuzat
emotional. Ca si în cazul tratamentului celor abuzati sexual si fizic, victimele
abuzului
emotional au nevoie de ajutor pentru a-si dezvolta un sentiment al valorii de
sine si un
parinte functional pentru a avea grija de sine.

Când se întorc în scenele timpurii, acestia sunt încurajati sa raspunda verbal,

pentru a se energiza si pentru a respinge mesajele abuzive.
Client: Spui ca sunt prost. Tu esti prost. Nu ma pot gândi la ceva mai prostesc
decât sa

umilesti un copil care are probleme în a învata sa citeasca. Esti prea prost
pentru a fi

profesor!
Client: Spui ca m-am nascut rau. Când mi-ai spus asta, ai fost o mama rea pentru
mine.
Client: Bunico, nu mai ascult nici o vorba de-a ta! Taci din gura!

Clientii iau noi decizii: voi trai, voi creste, voi avea încredere, voi iubi.
Deosebit
de importanta este decizia de a-si recunoaste propriile succese, în loc de a se
critica

19
pentru micile imperfectiuni. Uneori este util sa fie întelesi cei care au abuzat
emotional de
ei.

Terapeut: Lasa-ma sa vorbesc cu mama ta. Cum o cheama?

Jane: Elaine.
Terapeut: Fii Elaine si stai pe scaunul asta gol. (Pacientul se muta.) Acum,
Elaine, as dori

sa raspunzi atât de onest pe cât poti tu. În primul rând ... de ce a fost atât
de greu sa
cresti un copil, astfel încât a fost aproape mai mult decât ai putut duce?
Jane fiind Elaine: Nu aveam bani. A trebuit sa o întretin pe Jane si pe fratele
ei si

nenorocitul ei de tata aparea doar când avea nevoie de bani.

Terapeut: Asta e greu. Ai avut o viata grea. Înainte de a deveni mama viata ta
era buna?
Elaine: Pe dracu! Trebuia sa am grija de toti picii micuti ai mamei, în timp ce
mama

lucra.

Terapeut: Asa ca ai crescut urând copiii. Înseamna ca Jane a înteles gresit cum
au stat
lucrurile toti anii acestia. Ea a crezut ca era ceva în neregula cu ea. Nu era
nimic în
neregula cu ea. Necazurile în familie veneau de la faptul ca tu ai avut o viata
groaznica.

Jane: Iah, cred ca e adevarat. (Zâmbeste) Asa e, e adevarat. Si chiar daca as fi

fost un
copil perfect, nu cred ca m-ar fi vrut.
Terapeut: Da, a primit o lovitura groaznica în viata. Si apoi, a continuat tot
asa,
creându-si pentru sine o viata groaznica.

Jane: Deci, întrebarea este voi continua sa merg pe acest nenorocit de drum,
creîndu-mi o
viata nenorocita pentru mine? Cine stie? (Plânge) Cred ca, mai mult sau mai
putin,
din cauza asta ma aflu aici.

Clientii se pot amuza învatând sa substituie critica de sine cu afirmarea de

sine.
Multe tehnici usurele, dar eficiente, sunt enumerate în Capitolul 5. Fiecare
terapeut si
client se poate gândi la mult mai multe.

Unii clienti abuzati emotional cresc uitându-se dupa altii pentru a-i abuza. Ei
spun
unei persoane fara locuinta “Ia-ti o slujba, idiotule“. Striga “Ce ai, esti
orb?“, când uncopil se loveste de ei. Insulta lesbienele si homosexualii. Îsi
umilesc propriii copii sau
proprii studenti. Nu-si amintesc cum e sa fii mai mic, mai încet, mai impulsiv
sau
imperfect. Si-au pierdut empatia pentru umanitatea din oameni.

În loc de a critica astfel de clienti pentru ca sunt abuzivi cu altii (care,

binenteles,
sunt perceputi de clienti ca înca unul care îi critica), terapeutul are nevoie
sa-i învete pe
clienti sa înceteze sa se critice. Pe masura ce clientii învata sa se respecte,
este mai usor
pentru ei sa învete sa-i respecte pe altii.

19
Capitolul 13
Cum sa prinzi peste:*
Implementarea unei noi decizii

BOB GOULDING

În 1949 m-am mutat în Dakota de Nord, initial ca sa tin locul unui prieten, dar
apoi ca sa ramân. Am lucrat din greu cu el ca sa dezvoltam un cabinet de
medicina
generala si pentru a satisface nevoile de sanatate ale unei populatii de opt mii
de sufleteîmprastiate pe saizeci de mii de mile patrate. Într-o zi de primavara
târzie, un prieten
bancher, Don Stewart, mi-a spus “Doctore, muncesti prea mult. Ai nevoie sa mergi
la
pescuit.“ “La dracu, Don“, i-am replicat. “Pâna acum, pentru mine, pescuitul a
însemnat
sa scap niste viermi în East River, în New York, când aveam sase ani, sa arunc
niste
bucati de cozi de matura pe jos pe aleea unchiului meu, când aveam zece ani si
sa fiu
stropit de un sconcs pe Lacul Mendota din Madison, când aveam optsprezece ani.
Nu stiu
sa pescuiesc.“

“Sun un bun pescar la musca“ a spus Don. “Te voi învata eu. Hai sa conducem
pâna jos la Sand Creek în Wyoming în acest weekend si sa prindem niste
pastravi“.

Asa ca m-am dus la pescuit. A fost cum am prevazut, nu am prins nici un peste,
dar am învatat ceva si, pe parcursul celor douazeci de ani, pâna când a murit
Don, eu si el
am mers la pescuit aproape în fiecare an - în Yellowstone, sus lânga Glacier, în
Dakota de
Nord si de Sud, la Lacul Alligator si pe Râul Indian în Florida si în alte
câteva locuri. Am

“Cum sa prinzi peste“ a fost spusa pentru prima data participantilor la un

workshop de weekend în
septembrie 1969, la o saptamâna dupa vacanta de pescuit. Mai târziu, Bob a scris
povestea pentru a fi
publicata în The Power Is in the Patient. De-a lungul timpului a fost un exemplu
clasic pentru
implementarea unei noi decizii, ca si un portret minunat al acestui om
entuziast.

19
învatat tot ce era de învatat despre pescuitul pastravilor..., despre muste, cum
sa le legi,
cum sa le prinzi pe fir, cum sa legi un fir conic, ce fel de bat de undita sa
folosesti, ce fel
de undita de aruncat sa folosesti, cum sa mergi în apa contra curentului, cum sa
folosesti
muste uscate, fiind în apa contra curentului, cum sa folosesti muste ude, cum sa
te
instalezi într-un curent mare, ca cel din Yellowstone sau Madison, cum sa arunci

împotriva vântului. Am învatat cum sa ma uit dupa pontoane, cum sa folosesc

ochelarii
Polaroid ca sa vad cum se înalta pestii, cum sa ma descurc cu o undita care
pluteste la
suprafata apei si sa o mentin la linia e plutire, cum sa nu dau altor pescari
informatii

secrete, cum sa le obtin pe ale lor*(cu toate ca cuvântul “râma“ nu este un

cuvânt OK
pentru pescarii care pescuiesc la musca) si cum sa nu fiu uneori purist, când
mi-e foame
si singura mâncare din apa este pestele neprins care nu a muscat mustele. Am
învatat sa
folosesc toate unditele ascutite la ambele capete si puteam, de obicei, sa-mi
arunc undita
într-o cutie mica, indiferent de vânt, de la aproape orice distanta rezonabila.
Am învatat
cum sa evit sa plesnesc apa la aruncarea din spate si cum sa evit sa prind
copacii si iarba
din spatele meu. Am învatat cum sa evit sa mi se vada umbra, pentru a nu lasa
pastravii
sa ma vada.

Am învatat o gramada de lucruri. Cred ca am prins putin mai multi pesti decât un

ignorant, dar, cu toate cunostintele mele, nu am prins niciodata cu adevarat

multi pesti.
Dupa un timp, prietenii si familia ma întâmpinau la întoarcerea de la
Yellowstone, sau de
la Canionul Spearfish, sau de la Big Bend cu “Ei bine, tata (sau doctore), câti
ai prins de
data asta, ha ha ha“. De obicei, Don prindea de zece ori mai multi. Am început
sa primesc

o gramada de atentii pentru ca nu prindeam peste si sa râd de mine, contrar

propriilor
mele interese.
Odata, fiul meu de trei ani, Phil un prieten adult si cu mine am mers la dig sa
prindem plevusca si fiul meu a venit acasa cu vestile: “Eu am prins trei pesti,
Al a prins
un peste si tata nu a prins nici un peste, ha ha ha“.

Si asa a fost mereu. Don a murit în 1967 si eu nu am mai fost la pescuit

deoarece
distractia reala fusese pentru mine compania, statul în cort si discutiile din
jurul focului
de lânga cort. Distractia era reprezentata de friptul pestelui, de bautul
whiskey-ului pâna
târziu în noapte, de filozofarea pâna ce focul se stingea, de a merge de colo
colo sa
pescuim, pâna când veneau turistii si apoi sa stam pe spate la soare, urmarind
pasarile
cum zboara, ascultând cufundacii, admirând elanii maiestuosi bând din Râul
Madison.

Nu am mai fost la pescuit pâna în vara lui 1969, când cei doi baieti ai mei,
Phil si
Harry, au sugerat sa mergem noi trei. Mi s-a parut grozav si ne-am facut
planurile.

“Dar de data asta“, am exclamat, “voi pescui partea mea de pesti. Nu e nici un
dubiu în legatura cu asta, m-am decis.“

Asta avea legatura cu lucrul pe care Mary si cu mine îl faceam cu Noile decizii.

Multi dintre noi, tineri fiind, am învatat cum sa supravietuim si cum sa ne

descurcam
acceptând cererile nebunesti care ne-au fost facute. Ca adulti, lasam ca aceste
decizii
timpurii, irationale (acum) sa ne conduca vietile. Eram constient ca, într-un
fel, decisesem
sa nu prind peste si cu toate ca nu eram constient de toate semnificatiile
acestei decizii,
stiam ca trebuie sa schimb aceasta decizie, daca voiam sa aduc acasa pestele. De

asemenea, în acel moment eram falit, datorita unei investitii falimentare într-o
companie,

Joc de cuvinte:

to worm out = a smulge secrete;

worm = vierme, râma (n. trad.)

19
dupa douazeci de ani de practica privata ca generalist si psihiatru si aveam o
banuiala ca
pestii mei si finantele erau oarecum legate de aceeasi decizie timpurie, care
era împotriva
propriilor mele interese.

Asa ca ne-am facut planurile sa mergem la pescuit în timpul celor doua saptamâni

dintre Ziua Muncii si Festivalul de Jazz de la Monterey. Mi-am anuntat

partenerii si am
trecut sa o vad pe batrâna mea mama, sa îi dau de stire ca s-ar putea sa nu o
vad câteva
saptamâni si ca mergem la pescuit.

“O, Bob, esti imposibil“, a exclamat ea. “Nu prinzi niciodata nici un peste!“

Apoi am auzit conexiunea.

“Nu esti capabil sa pescuiesti, ha ha ha!“ (Presupun ca nu sunt capabil.)

“Nu ai timp de distractie!“ (Presupun ca nu am.)

“Nu fi copilaros!“ (Nu voi fi.)

“Nu stii nimic despre bani!“ (Presupun ca nu.)

“Asa ca lucreaza din greu.“ (Îhî.)

O întreaga serie de injonctiuni cu care am decis sa ma descurc. Nu fi copil; Nu

te
distra; Nu face bani; Nu prinde peste. Dar lucreaza. Si cu norocul tau, ar fi
bine sa lucrezi
din greu.

Am stiut atunci ca urma sa-mi schimb viata... sa prind peste, sa ma distrez, sa

am
timp pentru mine, sa ma bucur de lucrurile pe care le doream. Si sa nu-mi pierd
prietenii,
sa nu-mi pierd banii, sa nu pierd pesii, sa nu pierd aproape totul, asa cum
facusem. Gata,
gata, gata! Luasem decizia: “Voi prinde peste!“

Asa ca, în vinerea dinaintea Zilei Muncii din anul 1969, am plecat catre
Yellowstone. Am mers pâna la Bay Bridge când mi-am amintit ca mi-am uitat
cizmele de
pescuit acasa - prima scapare din noua mea decizie de a prinde peste.

Cum dracu poate pescui un om în apele iuti de la Gibbon sau Truckeee sau în
apele reci de la Yellowstone fara cizme de pescuit? Dar, stai, m-am gândit, îmi
pot
permite sa-mi cumpar o noua pereche de cizme si, în plus, am vrut mereu o
pereche noua
de cizme cu talpa de pâsla, ca cea pe care i-am cumparat-o cadou lui Don Stewart
acum
cincisprezece ani, de ziua lui, dar pe care nu mi le-am luat niciodata (o alta
cale de a nu
prinde peste?), cu toate ca am alunecat de zeci de ori pe stânci. (Cine poate
pescui stând
asezat în curent?) Aha, m-am gândit, acum încep sa vad cum nu am prins peste. Am
cazut
în fund în curent din lipsa încaltarilor sigure. Am cazut în fund în unele
relatii personale,
de asemenea, toate astea ca sa nu ma distrez, ca sa nu ma bucur si ca sa nu ma
eliberez de
griji. Deci, daca lucrurile ar fi mers prea bine, cum m-as mai fi lasat sa
lucrez din greu?
Înteleg!

Am ajuns la Yellowstone în seara de Zilei Muncii. Toti turistii împachetau si

pâna
a doua zi parcul ar fi fost gol, cu exceptia noastra, a pescarilor. Primul lucru
de dimineata,
am condus pâna în partea vestica a Yellowston-ului, mi-am cumparat cizmele mele
cu
talpa de pâsla si o pereche de ciorapi pentru cizmele de pescuit si m-am întors
bucuros la
încrucisarea Madison ca sa prind primul peste.

Am prins rapid jumatate de duzina de pastravi, aruncându-i înapoi deoarece

aveam la dispozitie toata ziua ca sa pescuim si o limita de trei pesti de
persoana.

Dintr-o data pestele nu a mai muscat. Phil si Harry înca prindeau. Ce, ce, ce
greseam? M-am uitat la musca mea. Musca era OK. M-am uitat la vergea si la
undita de
aruncat. Vergeaua OK, undita plutea. M-am uitat la fir. Aha! Firul meu de
aproape trei
metri era acum de doi metri cu tot cu musca legata si cu scurtarea de fiecare
data. Scoate

19
un nou fir, arunca-l pe ala vechi (în buzunar, ca sa leg mai târziu firul
ascutit), pune-lpe-ala nou. O noua musca legata si înapoi la prins peste.
Grabeste-te! Îmi fac decizia sa
functioneze!

Mai târziu am decis cu totii ca pestele nu mai musca aici. La revedere

bauturica,
sau burta plina de peste sau soare care sa ne încalzeasca, asa ca am iesit la
mal. Am
început prin a sugera sa ne întindem pe iarba cu o bere rece, dar apoi mi-am
amintit ca
distractia acestei excursii era sa prindem peste, nu sa filozofam la o bere. Ne-
am întors la
Gibbon, unde defileul este adânc, soarele apune târziu, apa curge repede si
smecherii stau
în adâncimi întunecoase, dar se ridica lenes sa înghita momeala stralucitoare.
Am condus
spre terenurile de picnic pe malul Gibbonului, o jumatate de mila de cursuri
înselatoare,
mai jos de caderile de apa zgomotoase... o jumatate de mila pe care Stewart se
lupta
întotdeauna, în timp ce eu pescuiam lenes în apele putin adânci de lânga drum,
prinzând
nu mai mult de doi pesti, cât o palma. Don se întorcea cu doi sau trei pesti, de
jumatate de
metru si cu cozile celor pe care îi aruncase înapoi.

“Nu si acum“, spuse pescarul. “De data asta voi merge si eu sus sa prind câtiva
pesti din cei mari.“ Am mers contra curentului toti trei, unul lânga altul, prin
apa mica,
dar rapida, prinzând câtiva pesti si aruncându-i înapoi. Când am ajuns la partea
dificila,
Phil s-a dus pe partea dreapta, eu sus pe stânga, ca sa pescuiesc printre
pietre, în timp ceHarry a fost de acord sa ne urmeze si sa pescuiasca într-un
loc mai linistit. În timp ce
eram în dreptul cascadelor, cam la 130 de metri mai jos, am strecurat fiecare
câte un
pastrav de aproape o jumatate de metru în cosurile noastre si am pierdut mai
multi printre
picioare. Apoi am prins în undita un barosan. Aveam un fir doar pentru un
kilogram si
jumatate asa ca a trebuit sa-l obosesc, ca sa nu îl pierd ... si l-am obosit,
peste stânci si
prin adâncuri, udându-ma pâna la gât, dar tinându-ma tare pâna când s-a pus
problema
cine va obosi primul. Decizia lui era de a supravietui; a mea era sa prind
peste. Când îl
puneam în plasa, am auzit un zgomot de aprobare si cornuri suflate si, uitându-
ma în sus,
am vazut turisti aliniati pe peretele de pe vârful Cascadei Gibbon, aplaudându-
mi lupta si
captura. Primeam aprecieri pentru ca prindeam peste, nu pentru ca nu prindeam!

Si asa a fost doua saptamâni! De fiecare data când pescuiam si ratam, ma uitam
sa
vad ce faceam sa ramân în vechea, si nu în noua decizie. Uneori aveam o musca
neagra,
cu o hasura verde. Nici un pastrav nu musca de la o musca neagra care pluteste,
când în
jur sunt doar muste verzi, care plutesc. Uneori îmi aruncam undita în copaci si
îmi
petreceam timpul în copaci, unde nu sunt pesti, în loc de a sta în apa, acolo
unde sunt.
Uneori, daca eram obosit, împroscam cu noroi când ma redresam, speriind pestii
curcubeu prudenti. Asa ca ma opream, ma odihneam si prindeam peste. Uneori, pe
pajiste, uitam si-mi lasam umbra sa cada pe pârâul linistit si apoi ma apropiam
dinspre
rasarit si-mi aruncam musca, îndoind-o si lasând-o sa pluteasca usor, pentru a-l
necaji pe
maroniul atent pâna când, thrrp... îl prindeam. Ce bucurie! Am prins mai multi
pesti în
doua saptamâni decât în douazeci de ani. Si înca prind pesti.

19
Capitolul 14
Concluzie

Luarea noii decizii este mai degraba un început decât un sfârsit. Dupa luarea
noiidecizii, persoana începe sa gândeasca, sa simta si sa se comporte într-un
fel nou. În acest
moment poate decide sa-si încheie terapia. Noi aplaudam aceasta alegere.
Filozofia
noastra despre tratament este ca terapia ar trebui sa fie condensata si rapida,
pe cât este
posibil si ca încheierea este un triumf, ca absolvirea. Ori de câte ori este
posibil, preferam
ca clientii sa-si experimenteze noile lor decizii fara terapie aditionala si sa
se întoarca în
terapie doar daca întâmpina dificultati. De asemenea, le spunem clientilor ca nu
trebuie sa
gaseasca dificultati ca sa fie în contact cu noi. Ne fac placere telefoanele si
scrisorile lor,
ca sa ne anunte victoriile lor si îi încurajam ca sa ne viziteze.

Deoarece preferam tratamentul de scurta durata, am fost foarte multumiti de

formatul de tratament pe care l-am dezvoltat, cu workshop-uri de weekend, de o
saptamâna, de doua saptamâni sau de patru saptamâni. Când workshop-ul se
termina,
lucrul este gata. Recunoastem ca acesta nu este un tratament potrivit pentru
unii clienti si
ca, de asemenea, majoritatea terapeutilor practica în special terapia
neîntrerupta.
Indiferent de formatul terapiei, credem ca clientul trebuie sa fie încurajat sa
termine când
si-a facut schimbarile personale pe care doreste sa le faca si ca ar trebui sa
fie bine primit
înapoi, daca întâmpina dificultati pe care nu stie sa le rezolve de unul singur.
Acest mod
de lucru minimalizeaza riscul dependentei si problemele transferentiale.

Când un client e gata sa încheie, îi cerem sa-si închida ochii si sa pretinda ca

se
afla în propria casa. “Concentreaza-te asupra ta. Reaminteste-si noile decizii
pe carele-ai luat. Cum le pui în practica? În ce fel esti diferit? Adu-ti
familia în scena daca
doresti ... sau stai singur. Indiferent de alegere, observa schimbarile pe care
le faci în
modul în care simti ... în modul în care gândesti ... în modul în care te
comporti“. Îi
cerem apoi sa se imagineze la o cina de familie, cu întreaga familie prezenta.
“Îi vezi pe

19
ceilalti din familia ta? Cum interactionati? Ei observa schimbarile tale? Ti-i
imaginezi
multumiti sau nemultumiti? Daca schimbarile pe care ti le imaginezi ca le
observa sunt
schimbarile pe care tu nu doresti ca ei sa le observe, cum vei arata schimbarile
pe care
vrei ca ei sa le observe? Nu le spune schimbarile, demonstreaza-le!“ Persoana ne

informeaza. “Întoarce-te din nou în casa ta. Vezi daca acolo exista vreo
modalitate, orice
modalitate prin care tu sa-ti permiti tie sau altor persoane sa te convinga sa
renunti la
câstigurile pe care le-ai obtinut în terapie?“

Îi cerem apoi clientului sa se imagineze la lucru si îi punem aceleasi întrebari

despre sine si despre cei de la lucru. Daca clientul simte dificultati în

fanteziile sale,
facem un nou contract si lucram cu el ca sa-si rezolve dificultatile. Daca
clientul nu
realizeaza ca ceilalti ar putea fi nemultumiti, ne oferim opiniile. De exemplu,
o femeie
care a depins de mama sa pentru sfaturi este acum destul de încrezatoare în
sine; mama ar
putea fi nefericita. Daca un client nu descrie solutia sa la o problema
cunoscuta de noi, îi
aducem acest fapt în atentie:

Bob: Îmi place fantezia ta despre cum vei fi. Cum e cu fiul tau? Nu l-ai
mentionat. Cum
vei reactiona daca va veni acasa beat si va cere bani împrumut?

Ord: Am lucrat asupra atâtor probleme si am facut atât de multe, am uitat sa va

spun
despre Ed. Dupa cum stiti, el e bine acum. Daca bea din nou si vine acasa ...
asta e
problema lui. El stie ... am vorbit cu el ... treaz e binevenit. Si am renuntat
definitiv sa
mai fiu consilierul sau ineficient, pe teme de alcool. Daca nu mai bea, îmi
poate cere
bani si poate îi voi da. Partea importanta este ca nu sunt vinovata în legatura
cu ceea
ce face cu viata lui si nu sunt responsabila.

Bob: Bine!

Pat care a luat o noua decizie în timp ce se imagina în magazinul de dulciuri al

parintilor sai, a crezut ca parintii ei nu vor reactiona bine la schimbarile ei.

Mary: Pat, sunt uimita de tine. Când ai venit prima oara, te învinovateai atât
de mult
pentru viata ta. Erai un fel de para tepoasa. Acum esti fericita si simpatica.
Cum vei
face sa ramâi asa?

Pat: M-am gândit la asta si am câteva idei.

Mary: Grozav! Fii acasa si spune-ti ideile. Spune ce faci si ce simti diferit.
Pat: Bine. Sunt acolo (Pauza) Sunt bine. Sunt parintii mei. Nu, sunt bine chiar
si atunci
când vin în vizita parintii mei. Ei nu stiu ca ar fi putut fi fericiti în
magazinul nostru.
Când tatal meu începe sa se plânga despre toate ... despre mine ... eu, pe
tacute ... PE
TACUTE ... îl voi întepa când ma înteapa el. (Chicoteste) Când e sarcastic, voi
pretinde ca sug o acadea cu zmeura. Asta era un lucru care îmi placea acolo unde

traiam ... acadelele.

Uneori Bob da clientilor formula sa “ghici ce am în mâna“, pentru modificarea

comportamentului familiei si prietenilor.

Bob: Bine, aud ca esti obosita de plângerile ei. Îti voi spune ce sa faci, daca
îmi promiti sa
nu spui da, dar.
Dana: (Râde) Bine.

20
Bob: Întâi, când mama ta începe sa se plânga, întreab-o “Mami, ce s-a întâmplat
bine
azi?“ Daca continua sa se plânga, întreab-o “Dar altfel, cum te simti?“ Daca
asta nu
functioneaza, spune “La revedere“. Si pleaca. Când începe sa învete sa-ti spuna
ce s-a
întâmplat bine, felicit-o ca dracu.

De asemenea, îi avertizam pe clienti sa nu se întoarca acasa ca terapeuti de

familie
neplatiti si nedoriti.

Mary: Toti veti pleca în doua ore. Vreau sa va dau un sfat. Nu faceti terapie cu
familia si
cu prietenii vostri. Amintiti-va ca în timp ce voi erati aici, simtindu-va bine
si facând
mari schimbari, ei erau acasa facând aceleasi lucruri vechi si stupide. Nu vor
fi
încântati sa învete de la voi ca nu exista “nu pot“, ci “nu vreau“, sau ca
nimeni nu îi
poate face sa simta. Nu se vor schimba doar pentru ca le veti desena o diagrama
a
jocului pe care îl joaca. De fapt, daca oricare din voi va veti psihanaliza
familia, veti
juca jocul pe care eu îl numesc “analiza ostila“* “ veti analiza având ca motiv
subiacent ostilitatea. “Nu sunt furios pe tine, draga, dar lasa-ma sa-ti arat
cât de
bolnava esti!“ Si voi terapeutii, tindeti sa fiti cei mai rai ofensatori.
Doamne, este
destul de rau sa fii copil, daramite sa fii fiul sau fiica unui terapeut! Deci,
încetati sa
va analizati familiile si în schimb iubiti-le.

Bob: Îhî. Sunt de acord. Nu ardeti complet când ajungeti din nou în atmosfera
terestra.

Pentru unele probleme, noua decizie este suficienta. Acest lucru este adevarat,
îndeosebi pentru fobii. Când o persoana renunta la a mai fi speriata si are
succes într-osituatie reala, va ramâne fara frica. În zece ani de vindecare a
fobiilor, nimeni nu a mai
raportat ca a simtit aceeasi fobie din nou. Multi, odata ce au renuntat la o
fobie, au încetat
în mod spontan sa se sperie în alte situatii.

Dupa ce a fost luata o noua decizie, multi clienti vor sa o fixeze, astfel
încât, în
momentele de stres, sa nu recada în vechile comportamente si sentimente. Iau
acasa poze
cu ei zâmbind la sfârsitul sedintei, cumpara o papusa banala care sa reprezinte
grijile lor
vechi, nefolositoare sau îsi agata desenele lui Bob cu “spermatozoidul si
ovulul“ pe
peretii din dormitor. Un client a strâns de la membrii grupului aprecieri
semnate pe o
bucata mare de carton, pe care a agatat-o în spatele biroului sau, cu titlul:
ASTA AUGÂNDIT EI DESPRE MINE ÎN CALIFORNIA. O femeie a cumparat un vas de
cristal
pentru lacrimi care sa-i aminteasca ca a terminat-o cu pseudo-tragediile
familiei ei.

Uneori clientii au nevoie sa învete noi abilitati pentru a-si intensifica noile
decizii.
Sa renunti la o frica de apa este un bun început, dar persoana are nevoie sa
învete sa
înoate bine, ca sa fie în siguranta în apa. Bob avea abilitatile necesare pentru
a fi un bun
pescar la musca, dar a avut nevoie sa exerseze ca sa se descurce cu aceste
abilitati.

Temele pentru acasa sunt folositoare pentru orice client, între sedintele de
terapie
si dupa luarea noilor decizii. Felix Smith, un terapeut, lucra cu un cuplu de
homosexuali,
foarte grijulii unul cu celalalt si draguti, care au venit la aceasta prima
sedinta deoarece
erau din ce în ce mai frustrati unul de celalalt. Fiecare se plângea ca celalalt
barbat nu îl
asculta.

Catre sfârsitul orei, Felix a spus “Vad o pasare imaginara batrâna si înteleapta
pe

o stinghie sus, în coltul camerei. Ea stie care este problema voastra. Amândoi
aveti
. hostalysis, in original (n. tr.)

20
nenumarate experiente de a nu fi fost ascultati în copilarie“. Ei au
încuviintat. “Asa ca
acum, amândoi sunteti atât de speriati ca ati putea fi ascultati, ca nu mai
aveti energie
pentru a asculta. Ar putea fi adevarat?“

Au rânjit, întelegând ca pasarea imaginara a lui Felix ar fi putut avea

dreptate.

Nu mai ramasese timp din ora pentru mai mult lucru, asa ca Felix le-a dat pur si

simplu o tema. “Pâna la noua sedinta, fiecare dintre voi exersati cinci minute
pe zi oascultare neântrerupta a celeilalte persoane.“ În acest fel, fiecare
barbat s-ar fi asigurat de
cinci minute de vorbire, timp în care celalalt urma sa asculte.

Când cuplul a venit pentru urmatoarea sedinta, erau în extaz. Aceasta simpla
tema
determinase o diferenta enorma în relatia lor. Au spus ca nu mai au nevoie de
terapie.
Câteva luni mai târziu, când Felix mergea pe trotuar lânga casa sa, o masina a
oprit bruscsi un barbat a sarit din masina, strigând “Vreau sa-ti multumesc din
nou! Înca ne ascultam
unul pe celalalt si viata noastra e minunata!“ Celalalt barbat, de la volan, a
facut cu mâna
în semn de apreciere. Apoi cuplul a plecat mai departe.

Clientii care iau o noua decizie de a trai pot avea sau nu nevoie de terapie
aditionala dupa luarea noii decizii. De obicei au, pentru a lua alte noi decizii
... sa fie
apropiati, sa aiba succes, sau sa iubeasca bucuria. Clientii care au probleme în
a avea
încredere în altii, ca si clientii care nu au avut niciodata relatii emotionale
apropiate, pot
beneficia de terapie de lunga durata sau intermitenta, în timp ce cauta relatii
de prietenie
si intimitate.

Clientii impulsivi, care au fost dependenti de activitati periculoase, au nevoie

de
suportul grupului pentru a descoperi atractivitatea comportamentelor si
relatiilor
nedestructive.

Zoe, care s-a bucurat de petrecerea de ziua ei si a încetat a mai fi “timida“,

participa la un grup care se întâlneste constant, care o ajuta sa exerseze sa
fie un membru
activ si ferm al grupului.

Unii clienti, dupa ce au gustat terapia, continua doar pentru ca au învatat cât
de
valoroasa poate fi. George, care în doar doua sedinte a lasat în urma istoria de
abuz
sexual cu matusa sa, a decis mai târziu sa participe la un grup care se întâlnea
constant. A
spus ca dorea terapie pentru introspectie si pentru a se îmbogati. S-a bucurat
de
apropierea pe care o simtea cu membrii grupului si si-a dus la bun sfârsit mai
multe
contracte personale importante.

Prezicem tuturor clientilor nostri ca, din timp în timp, vor juca vechile lor
jocuri si
ca vor simti vechile lor emotii stereotipe. Se vor putea hartui pentru ca nu au
fost perfecti,
sau se vor putea felicita pentru ca si-au recunoscut jocurile si ca au renuntat
la beneficiile
negative mai repede decât înainte.

Noua decizie nu este magica. Un client care a luat o noua decizie de a fi intim,

poate sa nu îsi gaseasca un partener de viata si, în schimb, ar putea fi nevoit

sa substituieapropierea sexuala cu prietenia. În diferite momente ale vietii
noastre, toti ne confruntam
cu crize care par imposibil de rezolvat. Suferim pierderi care par de
nesuportat. Clientii
care au trait excitarea si îngrijorarea de a-si schimba propria viata, vor fi
motivati sa se
confrunte constructiv cu un nou stres si sa se întoarca în terapie când se simt
blocati.

Din nou, noua decizie este un început. O persoana descopera abilitatea de a fi

autonom si îsi simte noul eu liber cu entuziasm, bucurie si energie. Iese în
lumea sa ca sasi
exerseze schimbarea si exersarea este un proces continuu. Priveste lumea prin
alti

20
ochelari, cu alti ochi, nemaicolorând lumea cu noroi si nemaiîntinând-o cu
deciziile
initiale, ci vazând clar, taios, ca si când ploaia ar fi curatat smogul.

NOTACATRECITITOR

Înregistrarile video cu lucrul lui Mary si Bob Goulding cu clientii si un

catalog de
analiza tranzactionala, noi decizii si carti gestalt, pot fi obtinute de la:

International Transactional Analysis Association

450 Pacific Street, Suite 250
San Francisco, CA 94133
Telefon: 415-989-6540
e-mail: ITAA@itaa_net.org

20