You are on page 1of 3

Motivaţia la adolescenţi

Psiholog Oprescu Niculina

Motivaţia poate fi considerată un factor intern, care împreună cu ceilalţi factori


interni ( aptitudini, trăsături de tip, particularităţi individuale, însuşiri de caracter etc.)
contribuie la determinarea manifestărilor de conduită. Motivaţia are un caracter
predispozant faţă de excitantul extern care îndeplineşte în primul rand o funcţie
precipitatoare. Persoane cu motivaţii diferite în situaţii externe identice vor avea
manifestări diferite. Dar chiar şi aceeaşi persoană poate să aibă o conduită diferită în
situaţii idebtice, în funcţie de starea sa internă actuală, de orientarea pregătitoare, în
funcţie de satisfacerea sau nesatisfacerea anumitor trebuinţe.
„Prin motivaţie înţelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt
înnăscute sau dobandite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe
fiziologice sau idealuri abstracte”(Roşca)
P.P. Neveanu face referinţă la motiv şi nu la motivaţie şi îl defineşte, ca fiind un
„act, sistem de impulsuri, imbolduri, pulsiuni interne, energizări sau activări, stări
tensionale sau mobiluri ale acţiunilor şi conduitei”
Daniel Goleman este de părere că în măsura în care suntem motivaţi simţim un
entuziasm sau o plăcere pentru ceea ce facem, chiar şi nelinişte, însă, acest lucru ne
propulsează spre reuşită. „În acest sens, inteligenţa emoţională este o aptitudine
majoră, capacitatea care afectează în mod profund toate celelalte capacităţi, fie
facilitând, fie combinându-se între ele”(Goleman,D., pag 106).
Un anumit lucru poate fi mai uşor realizabil dacă există entuziasm şi perseverenţă
în faţa obstacolelor. În cazul adolescenţilor fumători, care afirmă că, deşi doresc să se
lase de fumat, ei nu pot face acest lucru. În realitate, ei nu dispun de o motivaţie
puternică, nu sunt destul de entuziasmaţi pentru a se lăsa de tutun şi, de asemenea, nu
sunt perseverenţi în atingerea acestui scop. Ei cad uşor pradă impulsurilor.
Goleman afirmă că „nu există un talent psihologic mai important decât a rezista
la impulsuri”. Acesta stă la baza autocontrolului emoţional, deoarece emoţiile, în
general duc la un impuls, la o acţiune. Autorul face o speculaţie spunând că numai prin
inhibarea semnalelor limbice către cortexul motor se poate înăbuşi impulsul de a
acţiona. Capacitatea de a înăbuşi un impuls reprezintă „esenţa autoreglării
emoţionale”, iar adolescenţii care au probleme în a-şi înăbuşi impulsul de a fuma au
dificultăţi şi în capacitatea de a-şi regla viaţa emoţională.
La adolescenţii dependenţi de substanţe, motivaţia joacă un rol extrem de
important şi stă la baza numeroaselor decizii de schimbare a comportamentului de
consum. Unii consumatori pot să renunţe aparent fără nici un ajutor din afară la
consumul de tutun, în timp ce alţii persistă în acest comportament autodistructiv.

1.1.2.1. Factori componenţi ai motivaţiei

a) trebuinţa este sursa principală a acţiunii. Al. Roşca este de părere că aceasta se
naşte în urma apariţiei unui dezechilibru în funcţionare organismului. În urma
schimbării compoziţiei chimice a sangelui, în anumiţi chemoreceptori din vasele
sangvine apar procese de excitaţie care se propagă la diferiţi centri ai sistemului

1
nervos central (hipotalamusul), declanşand anumite reacţii vegetative, cum ar fi
contracţiile muşchilor netezi ai stomacului şi ai esofagului. Aceste reacţii vegetative
provoacă o altă categorie de excitaţii, care, ajungand în anumite porţiuni din creier
(talamus şi scoarţă), provoacă, la randul lor senzaţia de foame. În urma acestor procese
nervoase şi în conformitate cu anumite relaţii fiziologice date, în sistemul nervos se
realizează o excitabilitate crescută a centrilor nervoşi.
b) impulsul constă în apariţia unei excitabilităţi accentuate a anumitor centri
nervoşi. Trebuinţele, în foarte multe cazuri nu precedă impulsurile, ci se realizează
tocmai datorită acestor impulsuri. Este vorba de trebuinţe funcţionale, care spre
deosebire de cel organice, pot fi satisfăcute prin efectuarea unor acţiuni, fără
introducerea anumitor substanţe în organism.
c) intenţia este vătută ca o impulsionare sau punere în mişcare, cu ajutorul
sistemului verbal, în conformitate cu cerinţele impuse de sarcină, de satisfacerea
trebuinţelor, de realizarea scopului propus. Intenţia constituie un fenomen
motivaţional foarte important.
Tensiunea creată prin apariţia intenţiei poate fi scăzută nu numai prin realizarea ei
nemijlocită, ci şi prin efectuarea unor sarcini substitutive. Efectul sarcinilor
substitutive este cu atat mai pronunţat, cu cat acestea sunt mai înrudite cu sarcina
originală.
În cazul efectuării repetate a aceleiaşi sarcini sau a unor acţiuni monotone,
tensiunea intenţională poate scădea şi în urma saţietăţii. Când gradul de saţietate este
foarte ridicat, atunci subiectul, cu toată bunăvoinţa sa şi cu toate solicitările refuză să-
şi continue activitatea.
d) valenţa este cel de-al patrulea fenomen motivaţional. Valenţa nu reprezintă o
anumită sursă interioară a organismului, ci o calitate a obiectelor prin care se satisfac
trebuinţele, calitate dobandită în cadrul relaţiei dinamice dintre organism şi obiectele
ce intră în sfera satisfacerii trebuinţelor. Valenţa unei acţiuni externe, exercitate asupra
organismului, este cu atât mai accentuată, cu car ea stimulează într-o măsură mai mare
acivitatea de satisfacere a unei anumite trebuinţe. Orice trebuinţă, chiar şi cea
funcţională, niciodată nu este lipsită de obiect sau de un obiectiv: a avea o trebuinţă
înseamnă a simţi nevoia, necesitatea de a obţine un lucru sau altul, un rezultat sau
altul, de a realiza ceva. Adolescenţii, consumatori de tutun, sunt de cele mai multe
ori conştienţi de consecinţele negative pe termen scurt şi lung asociate consumului.
Cu toate acestea, ei persistă în comportamentul de consum, deoarece se găsesc în
situaţia de a dori şi nu a dori să iniţieze o schimbare, fenomen numit ambivalenţa.
e) un al cincilea fenomen motivaţional este reprezentat de tendinţă, care reprezintă
expresia orientării, direcţionării acţiunii unei activităţi într-un anumit sens. Impulsul
orientat spre un anumit obiect, determinat în funcţie de anumite trebuinţe şi valenţe,
devine tendinţă. Tendinţa are şi un aspect funcţional care constă într-o stare de
tensiune. Acest fenomen motivaţional este determinat din interior prin trebuinţe şi
impulsuri şi din exterior prin intensitatea şi calitatea valenţelor. Tendinţe puternice pot
fi generate prin însuşirea unor sarcini şi scopuri puse în faţa lui de către societate, prin
însuşirea unor norme morale sau juridice.
În psihologie apare frecvent sugerată deosebirea dintre motivaţia intrinsecă şi
motivaţia extrinsecă. Cea intrinsecă apare cand efectuarea unei sarcini ne aduce

2
satisfacţie, iar cea extrinsecă apare atunci cand noi executăm acţiunea nu pentru
plăcerea pe care ne-o provoacă, ci pentru anumite consecinţe pe care le dorim.

You might also like