Universitatea de Medicină și Farmacie ”GR.T.

POPA” Iași

Facultatea de Nutriție și Dietetică

Master Nutriție și dietetică profilactică și curativă

Modalități de determinare a
adipozității totale, regionale și a
grăsimii ectopice

Masterand: Eusebiu Cherecheș

Anul II, gr.1

 Cântarul este un instrument comun – aproape fiecare familie are câte unul
acasa. Unii oameni se cântăresc obsesiv, zilnic sau de mai multe ori pe zi, alții nu
se suie cu anii pe cântar (și când o fac, în multe cazuri constată că au cu 20 de
kilograme mai mult decât în tinerețe).
Deși cântarul este un instrument util, el nu poate fi considerat suficient
atunci când vorbim de evaluarea strării de sănătate și riscurile de instalare a unor
afecțiuni medicale. Din acest punct de vedere, evaluarea compoziției corporale
este o măsură mult mai relevantă și ar trebui să se facă în mod curent în toate
cabinetele medicale, nu doar în cabinetele nutriționiștilor și în sălile de fitness.
Evaluarea actuală a compoziției corporale divide masa corporală în mai
multe compartimente a căror sumă este egală cu masa corporală totală. Cele mai
multe metodologii împart corpul în două compartimente distincte: masa non-
adiposă (fără grăsime) și masa adipoasă (grasă). Masa non-adipoasă are o
densitate de 1,1 g/cm3 și conține în jur de 73% apă, în timp ce masa adiposă are o
densitate de 0,9 g/cm3, cu un procent de apă mult mai redus.
Grăsimea corporală totală este alcătuită din grăsimea esențială și grăsimea
depozitată. Grăsimea esențială se referă la grăsimea prezentă în măduva osoasă,
țesutul osos și organe; nu este disponibilă ca rezervă energetică, însă este o
componentă importantă în cadrul unor funcții biologice normale. Grăsimea din
depozite reprezintă rezerva de energie care se acumulează în mod special ca țesut
adipos subcutanat și visceral (în interiorul cavității abdominale și toracice).
Grăsimea din depozite reprezintă în jur de 12% din greutatea corporală
toatăl în cazul bărbaților și 25% pentru femei. Grăsimea esențială are o valoare de
3% din greutatea corpului la bărbați și 12% la femei. Valoarea mai mare în cazul
acestora are legătură cu funcțiile hormonale și cu capacitatea de a susține o
sarcină.
 Niciun individ nu își poate reduce nivelul grăsimii corporale mai jos față de
nivelul grăsimii esențiale și în același timp să se poată menține într-o stare de
sănătate optimă.
Sportivele cu nivel foarte ridicat al efortului fizic și procent redus al grăsimii
corporale pot înregistra disfuncții menstruale, care în timp atrag după sine și
probleme grave precum instalarea precoce a osteoporozei, cu risc crescut de
apariție a fracturilor de stres.

Ce măsurăm?

Tabelele standard greutate-înălțime nu sunt deloc relevante în ceea ce

privește compoziția corporală a unei persoane. Studiile efectuate pe sportivi au
arătat că pesoanele supraponderale nu au neapărat un exces de grăsime corporală.
Iată un exemplu ușor de înțeles: un culturist sau un jucător de fotbal american ar
putea să aibă cu 20-30 kg peste greutatea considerată optimă pentru o anumită
înălțime, însă în același timp să aibă un procent de grăsime normal.
Supraponderea este dată în această situație de masa musculară bine dezvoltată. E
clar că într-o asemenea situație nu se impune scăderea în greutate.
Indicele de masă corporală (IMC), care reprezintă un raport între greutate
(în kilograme) și pătratul înălțimii (în metri) face o legătură mai strânsă între
greutate (inclusiv procentul de grăsime corporală) și riscurile de îmbolnăvire
asociate, în comparație cu simpla apreciere a masei corporale și a staturii. Cu
toate acestea, nici IMC-ul nu ia în considerare proporția între elementele ce
alcătuiesc compoziția corporală.

Ca fapt divers, o analiză a variației indicelui de masă corporală a femeilor ce

au participat la Miss America din 1920 și până în 2000 a arătat că acesta s-a redus
treptat de la 22 (adică încadrat în limitele normopoderalității, 18,5-25) la 17,3
(subponderalitate). Aceste femei sunt prezentate ca un ideal sau model de
frumusețe, însă în realitate se depărtează foarte mult de valorile de referință ale
unei persoane normale. Rezultatul este un mesaj fals, care poate să influențeze
modul cum își percep propriul corp în special femeile tinere, ceea ce duce în multe
situații la adoptarea unui stil de viață nesănătos, a unui regim alimentar
dezechilibrat și a unor cure de slăbire drastice și inutile.

Metode de evaluare a compoziției corporale

Cele mai populare metode indirecte de evaluare a compoziției corporale

includ cântărirea hidrostatică și metode predictive precum măsurarea pliurilor de
grăsime și a circumferințelor corporale. Cântărirea hidrostatică determină
densitatea corpului, cu estimarea subsecventă a procentului de grăsime corporală,
însă presupune existența unui echipament special, existent de obicei în
laboratoare.

Estimările uzuale ale compoziției corporale folosesc ecuații de predicție

stabilite din relația între măsurarea pliurilor de grăsime și a circumferințelor pe
de-o parte și densitatea corporală și procentul de grăsime pe de alta. Aceste ecuații
sunt specifice diverselor populații și din acest punct de vedere sunt mai exacte.

Practic, cea mai frecvent întâlnită metodă de evaluare a compoziției

corporale este cea realizată prin analiza impedanței bioelectrice (BIA). Conceptul
BIA pornește de la premiza că țesuturile fără grăsime (care au un conținut mai
important de apă), precum și apa extracelulară facilitează trecerea curentului
electric, în comparație cu țesutul adipos, și datorită fapului că acestea au un
conținut mai important în electroliți. Impedanța (rezistența) curentului electric
este în strânsă relație cu cantitatea de grăsime corporală.
O altă tehnică la îndemână este adipometria cu ultrasunete. Practic este
vorba de o măsurare a grosimii stratului adopis printr-o tehnică ecografică, în mai
multe puncte ale corpului, pentru ca apoi cu ajutorul unui soft special se obține
valoarea procentului de grăsime. Această tehnică are avantajul că poate oferi o
imagine reală a stratului adipos și a musculaturii, astfel încât se poate monitoriza
de-a lungul timpului evoluția acestor structuri.
Alte metode folosite pentru evaluarea indirectă a compoziției corporale sunt
măsurătorile cu raze X, MRI și DXA. Fiecare dintre acestea au aplicații unice și
limitări speciale. O metodă mai la îndemână, care oferă rezultate mai precise este
BOD POD – metoda bazată pe dislocuirea volumului de aer.Metodele de evaluare
a compozitiei corporale au evoluat, de-a lungul timpului, de la analizele directe,
chimico-anatomice (analizele „de carcasa”), la metode indirecte, care estimeaza
compozitia corporala pe baza unor ecuatii, ce utilizeaza datele din metodele
directe. In prezent, singura metoda directa de estimare a compozitiei corporale,
IVNAA (In Vivo Neutron Activation Analysis), este utilizata doar in cercetare.
Restul metodelor, desi indirecte, au avantajul unei aplicabilitati crescute, in
special in nutritie si endocrinologie. Metodele indirecte cuprind atat determinari
clinice: greutate, indice de masa corporala (IMC), circumferinta abdominala (CA),
pliuri cutanate (antropometrie), cat si paraclinice (analiza prin bioimpedanta,
tehnici imagistice: ecografie, IRM, CT, tehnici de dilutie si densitometrie).
Aplicabilitatea larga a antropometriei o recomanda ca metoda de baza in
estimarea compozitiei corporale, fiabilitatea anumitor markeri clinici reflectandu-
se si in includerea acestora in criteriile de diagnostic pentru afectiuni metabolico-
nutritionale: obezitatea (IMC, CA), sindromul metabolic (CA). Dealtfel, utilizarea
larga a acestor masuratori simple se bazeaza pe corelatiile foarte bune dintre
parametrii clinici si una dintre principalele tinte ale evaluarii compozitiei
corporale, adipozitatea. Astfel, IMC reflecta adipozitatea totala, in timp ce CA se
coreleaza bine cu adipozitatea viscerala, un tip aparte de dispozitie a tesutului
gras, in jurul organelor, cu riscuri semnificative pentru afectiuni precum diabetul
zaharat tip 2, steatohepatita non-alcoolica sau bolile cardiovasculare. Exista
limitari ale utilizarii exclusive a markerilor clinici, in special prin rezultate fals-
negative, o situatie tipica constituind-o obezitatea metabolica a
normoponderalului (MONW = metabolically obese normal weight), o situatie
metabolica ce nu poate fi depistata exclusiv prin metode clinice si care presupune
riscuri pentru sanatate chiar in cazul unei greutati normale. Din acest motiv, in
medicina nutritiei s-au dezvoltat si raspandit, de-a lungul timpului, metode cu
acuratete crescuta, precum densitometria (cantarirea in apa, ca varianta clasica si
pletismografia prin dislocarea aerului, ADP, ca varianta moderna), tehnicile de
dilutie, diagnosticul imagistic, si, ca ultima achizitie tehnologica, analiza prin
bioimpedanta. Dintre acestea, doua metode detin, in prezent, suprematia in
aplicabilitatea in domeniul nutritiei clinice: DEXA (Dual X-Ray Absorptiometry)
si BIA (Bioimpedance Analysis). DEXA (sinonim: DXA) cuantifica, printr-un tip
particular de expunere radiologica, 3 tipuri de tesut (gras, slab si mineral osos),
pornind de la atenuarea in 2 timpi a razelor X. Analiza prin bioimpedanta (BIA)
determina ponderea diferitelor compartimente (tesut gras, non-gras, apa
extracelulara) pe baza conductibilitatii electrice diferite a tesuturilor. Diferenta
dintre rezistenta opusa curentului electric (numita bioimpedanta) de catre tesutul
non-gras (conductor) si tesutul gras (rezistent la trecerea microcurentului),
precum si diferenta de densitate dintre cele 2 compartimente corporale (0,9
g/cm3 pentru tesutul gras, 1.1 g/cm3 pentru tesutul non-gras) permit o estimare
fiabila a adipozitatii totale, in special in cazul utilizarii sistemelor cu 6 electrozi
(foto). Odata stabilita ponderea compartimentelor, se poate estima in mod
individual metabolismul bazal, determinat in primul rand de compozitia
corporala, si nu de trasaturi popularizate ca “metabolism lent” sau “metabolism
accelerat”. Acesta este primul pas in prescrierea terapiei medical-nutritionale,
indiferent de tinta ponderala stabilita. Dincolo de perspectiva medicului,
determinarea adipozitatii prin bioimpedanta poate avea un impact psihologic
asupra pacientului cu obezitate, care poate vizualiza atat efectul nociv al masurilor
nemedicale asupra compozitiei corporale (dietele), cat si beneficiile celei mai
importante interventii din nutritie: activitatea fizica.

Metode care utilizează componente de referință

1. Măsurarea 40𝐾
- Acest element este prezent constant în organismul uman la
valoarea de 0.0118% din totalul de K;
- Emite anumite unde care pot fi masurate pentru întreg
orgamismul;
- Se poate aproxima ”fat-free mass”;
- Masa adipoasă se calculează apoi ca fiind diferența dintre FM și
FFM;
2. Hidrometria
- Cuantifică componentele fluide ale celulei adipoase, prin
administrarea unei doze de ”labeled water” și a unui izotop specific;
- Se observă cu ajutorul unui aparat, omogenitatea apei în țesutul
gras, estimându-se cu acuratețe proporția FFM și FM;
- Singura variabilă ce ar putea interveni este nivelul de hidratare
FFM, care este standardizat în funcție de vârstă, sex, rasă, patologii,
pierderile în greutate sau alți factori;
 3.Analiza activării neutronilor in vivo
- Metoda cuantifică elementele principale ale compozitiei ato,ice a
orgamismului, incluzând aici H, C, N, O, P, K, Ca, Cl, Na;
- Se bazează pe măsurarea vitezei neutronilor, existând: neutroni
gamma-întârziați, gamma-prompți sau gamma-inelastici;
- Rezultatul relevă nivelele moleculare ale componentei analizate;
grăsimi, proteine, apă sau minerale;
• Volumul corpului - bazate pe măsurarea compoziției corpului
4. Hidrodensitometria
- Una din cele mai vechi metode de măsurare a greutății, bazate
pe principilul lui Arhimede;
- este o lege a hidrostaticii, care afirmă că un corp scufundat într-
un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forță egală cu greutatea
volumului de fluid dislocat de către corp;
- Este metoda care se supune celor mai multe erori și variabile; (±
2,5%);
- Nu se poate aplica copiilor, celor vârstnici, cardio sensibililor,
celor patologii pulmonare sau persoanelor cu obezitate morbidă;
5. Pletismografie prin dispersia aerului
- stabilește volumul corpului prin măsurarea volumului de aer dispersat prin
introducerea unui corp întru-un mediu controlat și standardizat;
- Subiectul poarta un costum special, de tipul costumelor de
scafandru, o cască, și se întră în mediul pregătit în prealabil;
- Procesul nu necesită un timp de analiză îndelungat, singurul
inconvenient ar fi imposibilitatea de acces a copiilor mici, bătrânilor și
persoanelor cu dizabilități;
6. Scanner-ul fotonic tridimensional
 - Prin această metodă se pot obține informații despre volumul
regional al corpului, forma exactă a depunerilor, circumferințe, lungini și
perimetre;
- Folosește o cameră ultra-rapidă care urmărește planșeul
proiectat pe corpul subiectului, de un laser, din diverse unghiuri;
- Subiectul va sta în picioare cu picioarele și mâinile depărtate de
trunchi, și își va ține respirația timp de aproximativ 10 secunde;
- Scanner-ul va furniza o imagine 3D a regiunii analizate;

7. Absorbțiometria dual-energetică a razelor X

- Tehnologia utilizează o sursă de raze X filtrate sau o sursă
pulsatil voltaică care produce 2 vârfuri principale de energie;
- Diferențele dintre cele 2 vârfuri sunt caracteristici anumitor
țesuturi (adipos, mușchi, oase);
- Inițial metoda era folosită doar pentru determinarea densității
osoase;

7.1. Distribuția adipozității prin DXA

- bărbații tind să dezvolte adipozitate în partea de sus a corpuluitorace,
abdomen, iar femeile, în schimb, în partea de jos: șolduri, coapse, gambe;
- Adipozitate androidă sau ginoidă;
- Această metodă poate aproxima regiunea generală de depuneri,
dar și subregiunile reliefate;
7.2. Adipozitatea viscerală prin DXA;
7.3 Volumul corpului prin DXA;
- Ambele metode folosesc aceeași tehnică ca și DXA;
 - Prima determină grosimea și localizarea grăsimii depuse pe
organele interne: ficat, intestin, pancreas, rinichi, etc;
- A doua metodă determină volumul unui corp, însă este destul de
puțin utilizată;

8. Rezonanța magnetică – EchoMRI;

- Reprezintă un intrument care utilizează un câmp magnetic
static, de joasă intensitate;
- Utilizează radio pulsațiipentru a stimula atomii de hidrogen din
diferite țesuturi ale subiectului, care se află în decubit dorsal pe un pat;
- utilizată pentru a investiga anatomia și procesele fiziologice ale
corpului uman, în ambele cazuri de sănătate sau boală.

9. Computer tomograf
- Tomografia Computerizata (CT) este o metodă de diagnosticare neinvaziva
care combină razele X cu tehnologia computerizată avansată pentru a reda
imagini clare și detaliate ale structurilor interne și organelor corpului. Este
folosită pentru a investiga diferite părți ale corpului: abdomen, cap, membre,
oase, plămâni, inimă, ficat, pancreas, rinichi, glande suprarenale, vasele de sânge.
• Metode ce utilizează ”câmpuri” - antropometria

10. Greutatea corporală și înălțimea

- Greutatea corporală este măsurată cu o acuratețe de ±0.1 kg cu
ajutorul unui cântar calibrat;
- Înălțimea se măsoară cu ajutorul unui taliometru certificat,
având o precizie de ±0.1 cm;
 - Cele 2 dimensiuni sunt foarte utilizate în cercetări
epidemiologice, relația dintre ele având ca rezultat BMI/ IMC;

11. Skinfolds
-Masuratoarea pliurilor de piele se realizeaza printr-un ‘subler’ special care e
folosit pentru a pisca diferite zone de piele si a determina grosimea acestora.
- Odata ce aceste masuratori au fost realizate, exista mai multe metode
pentru determinarea procentului de grasime corporala.
- Metoda Jackson/Pollock iti ofera mai multe variante in functie de numarul
de zone pe care vrei sa le masori:
• Metoda cu 3 zone: Piept, Abdomen si Coapsa
• Metoda cu 4 zone: Abdomen, Copasa, Triceps si Suprailiac
• Metoda cu 7 zone: Piept, Abdomen, Coapsa, Triceps,
Subscapular, Suprailiac, Midaxilar
- De asemenea exista si metoda Parillo cu 9 zone de masurare.

12. Bioimpedanța
-Analiza prin bioimpedanta, efectuata cu analizorul BIA (“cantar de
grasime”, in forma cea mai comercializata pentru uz la domiciliu) furnizeaza
informatii cu privire la compozitia corporala: masa grasa, masa non-grasa, masa
slaba, masa musculara, apa extracelulara.
- Doua tipuri de investigare a analizei corporale se fac prin metoda BIA:
analiza monofrecventa si analiza multifrecventa. O mare parte a parametrilor
furnizati se calculeaza pe baza unor ecuatii, ceea ce scade fiabilitatea rezultatelor.
Parametrul cel mai important, si a carui interpretare este supusa cel mai putin
erorii, este masa grasă. 2 tipuri de dispozitie adipoasa sunt afisate de un dispozitiv
BIA performant: tesutul adipos total (grasimea totala), si tesutul adipos visceral
(grasimea din jurul organelor).