Familia Hoover distilează în dinamica ei esența familiei și valorilor societății americane a

secolului XXI-lea. Idealurile personajelor definite sumar întruchipează caricaturi ale visului și
perfecțiunii americane. Acțiunea filmului urmărește aventura unei familii de a ajunge în statul
California pentru ca Olive să participe la un concurs de frumusețe. Firul narativ conturează
diverse relații: relații de cuplu, relația copil-părinți, frate-soră, nepot-unchi, bunic-nepoată,
interacțiunea dintre personaje este dinamică, iar acțiunea cu cât înaintează relevă relațiile și
trăsăturile personajelor.

După cum sugerează și titlul filmului, Olive Hoover dorește să participe la un concurs de
frumusețe, iar reacția sa când află că a fost acceptată nu poate trece neobservată. Odată ce află
marea veste la telefon începe să țipe de bucurie, aleargă prin casă în încercarea de a-și face cât
mai repede bagajul. O scenă care relevă tensiunea dintre membrii familiei, dar care poate și
stârni zâmbetul privitorilor, este cea în care părinții lui Olive se ceartă în legătură cu lipsa de
bani, ceilalți asistă tăcuți, iar Olive aleargă veselă prin casă. Mama sa este cea care este lângă ea,
tatăl său o tachinează, folosind mereu comparația dintre ,,învinși’’ și ,,câștigători’’, însă în
drumul său spre a-și îndeplini visul, bunicul, Edwin Hoover, este cel care își petrece zilnic timpul
cu ea pentru a o pregăti atât spiritual, cât și pentru probleme din concurs.

În ceea ce privește etapele relației dintre bunic și Olive, conform modelului realizat de
Knapp şi Vangelisti, putem identifica inițiere (etapă care a avut loc în mod firesc datorită
relațiilor de rudenie dintre ei), tatonarea (etapă care a avut loc în care ei au identificat lucrurile pe
care le au în comun, respectiv ceilalți membrii ai familiei, interesul fetiței pentru concursurile de
frumusețe și priceperea bunicului de a o îndruma și învăța), intensificarea și integrarea sunt etape
evidente în derularea acțiunii (ei petrec zilnic timp împreună pentru atingerea unui scop comun,
împart informații relevante, se sprijină reciproc indiferent de situație-deși bunicul este destul de
bătrân și este conștient de dependența lui și de faptul că urmează să călătorească ore în șir cu
mașina, el își sprijină și însoțește nepoata în această aventură). De fapt, toată familia încearcă să
îi facă pe plac, deși există unele tensiuni și lucruri care nu pot fi înțelese de un copil: fratele său a
făcut un jurământ că nu mai vorbește, părinții ei se ceartă din cauza problemelor financiare
datorate unei afaceri nereușite în care soțul s-a implicat, iar unchiul său a încercat să se sinucidă
fiindcă fusese părăsit de bărbatul pe care îl iubea. În cadrul filmului, pot fi identificate două
dintre etapele principale ale unei relații interpersonale: desfășurarea și finalizarea (prima fiind
inițierea).

O scenă care relevă legătura puternică dintre cei doi este cea în care ei hotărăsc să
împartă aceeași cameră în motelul în care se cazează, fiind ziua dinaintea concursului. Din
păcate, bătrânul nu poate rezista tentației de a consuma heroină (un obicei mai vechi), iar Olive
este cea care descoperă că bătrânul a murit în dimineața următoare. Scena din motel este
simbolică pentru relația dintre cei doi, înglobând oarecum toată esența acesteia: fata i se
destăinuie înainte de culcare că este speriată și îl întreabă nesigură dacă este frumoasă, iar acesta
îi mărturisește cât de minunată, inteligentă și frumoasă este. Așadar, putem identifica
autodezvăluirea în cadrul acestei relații, lucru care sugerează faptul că este o relație care a atins
un anumit grad de profunzime. Această scenă relevă în același timp diferența dintre modul de
abordarea al tatălui și al bunicului: tatăl îi repetă lui Olive de fiecare dată când are ocazia că în
viață trebuie să fie unul dintre câștigători, punând oarecum presiune asupra ei, în timp ce bunicul
are mai multă răbdare să o asculte și să îi vorbească.

Cu toate astea, Edwin este un bărbat vulgar în modul în care vorbește, nu încearcă să se
cenzureze decât atunci când Olive este prin preajmă și îl poate auzi, încearcă să proiecteze o
altfel de imagine față de ea, de bătrân grijuliu și iubitor. O scenă relevantă în acest sens, care
ilustrează personalitatea bătrânului este cea în care familia a pornit la drum, Olive ascultă muzică
în căști, iar Edwin îl sfătuiește pe nepotul său să aibă cât mai multe femei în viața lui pentru a nu
regreta mai târziu, folosind cuvinte destul de dure care ar fi putut fi auzite de fetiță. Putem spune
că bătrânul este oarecum neatent și neglijent în acest sens. Totuși, atunci când Olive începe să
plângă cu o seară înainte de concurs, fiind speriată că nu va câștiga, bunicul o încurajează
spunându-i: ,,We are gonna have fun tomorrow, we are gonna tell them all to go to hell’’.

Caracteristicile secundare ale unei relații interpersonale: intensitatea, intimitatea,

încrederea și angajamantul, pot fi toate identificate în cadrul relației dintre Olive și bunicul ei.
Gradul de intimitate și încredere este unul evident, deoarece aceștia au discuții și împart
informații pe care nu le împărtășesc cu ceilalți membrii ai familiei (ca în scena în care Olive
începe să plângă, recunoscând cât este de speriată și descurajată), angajamentul bunicului față de
Olive este unul informal, dar cu toate astea el își face datoria de bunic într-un mod admirabil și în
același timp și datoria de instructor al unei participante la un concurs de frumusețe, iar în schimb
Olive îi alină bătrânețea prin prezența ei dinamică. Este evident faptul că în cadrul acestei relații
au loc schimburi: bunicul reprezintă un îndrumător, având un rol esențial în dezvoltarea
personalității fetei, încurajând-o și conferindu-i încredere în forțele proprii, iar Olive îi face zilele
mai frumoase, conferindu-i un scop bătrânului. Scena probei de talent din cadrul concursului de
frumusețe, când Olive începe să danseze oarecum nepotrivit pentru contextul și vârsta ei,
ilustrează faptul că Edwin și-a lăsat oarecum amprenta asupra comportamentului și personalității
fetei, care și-a dezvăluit latura dezinvoltă și curajoasă (exact ca bunicul ei căruia nu îi era frică să
spună ceea ce gândește și să facă ceea ce crede că este corect).

În ceea ce privește eul (ca ,,monedă de schimb’’) și comunicarea privită ca relație

negociată, putem încadra această relație în modelul ,,Eul-drept-Celălalt’’, deoarece interlocutorii
au în vedere doar experiența unuia dintre ei, depunând amândoi efort asupra acelei probleme.
Așadar relația dintre ei este caracterizată de deschidere (creșterea volumului și profunzimii
autodezvăluirilor), are un caracter informal și un caracter imediat al activităților verbale.

În ciuda defectelor sale, bunicul este singurul care îi acordă atenție și încearcă să se apropie
emoțional de Olive, în timp ce mama sa este prea stresată pentru a menține legăturile dintre
membrii familiei, iar tatăl său este prins în capcana propriei sale filosofii rigide despre viață.
 Camil Petrescu în ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” spunea că într-un
cuplu fiecare dintre parteneri are drept de viață și de moarte asupra celuilalt. O definiție un pic
cam exagerată, aș zice eu, a relației dintr-un cuplu. Însă, dacă interpretăm afirmația scriitorului
din punctul de vedere al influenței majore pe care partenerul de viață îl are asupra
comportamentului, atitudinilor și în general, asupra vieții unui om, atunci avem tot dreptul să
dăm crezare gândurilor lui Petrescu.

Petru a putea determina tipul de relație dintre soții Richard și Sheryl Hoover, mai întâi
voi analiza personalitatea fiecărui soț în parte. Conform tipologiei lui Brinkman și Kirschner1
referitoare la personalitățile dificile, Richard Hoover este un atoateștiutor. Manifestă o toleranță
scăzută pentru corectări și discuții în contradictoriu, comportamente ușor depistabile în scena
filmată în timpul cinei, atunci când este vădit deranjat de decizia soției sale de a-i spune fiicei lor
că unchiul Frank a avut o tentativă de suicid. Totodată, Richard crede că a greși înseamnă a
suferi o umilință. În concepția lui există două categorii de oameni: învinși și învingători, iar
învingătorii niciodată nu renunță la visurile lor. În calitatea sa de atoateștiutor este convins că îi
este predestinat să domine, să manipuleze și să controleze, fapt demonstrat de alegerea carierei-
speaker motivațional.Conform categorizării ,,personalităților dificile” efectuată de Lelord și
Andre2, Richard poate fi caracterizat și ca o persoană cu un comportament de tip A, pentru că
este preocupat de timp, muncește mult și are parcă prea mult simț al competiției. După părerea
mea, Sheryl Hoover reprezintă piatra de temelie a acestei familii. Preocuparea ei principală este
crearea unui climat confortabil în cadrul familiei care tinde către obsesie. Cu toate acestea, ea
este oarbă la nevoile individuale ale fiecărui membru, în special cele ale copiilor. Este inteligentă
și feministă, atribut depistat în replica adresată soțului ei atunci când i-a spus că e timpul ei să
conducă mașina: ,,Și tu o faci. Cât de complicat poate fi?” (”You are doing it. How hard can it
be”)3.

Relația dintre cei doi soți este prezentată de către autorii filmului prin narațiune
tradițională. Reprezintă relația principală din familia Hoover și liantul a trei generații distincte:
bunicul- generația a treia, soții și Frank, și cei doi copii- tânăra generație. Richard și Sheryl
reprezintă un cuplu tradițional, conform schemei maritale realizată de Mary Anne Fitzpatrick 4, în
care sunt divizate muncile pe criteriul genului și conflictele nu sunt evitate. Mai mult decât atât,
din perspectiva cercetărilor specialistului în psihologie socială și terapie maritală, John Gottman,
sub aspectul managementului conflictelor, cuplul este unul volatil5. Soții discută în mod deschis
despre dezacordurile privind valorile lor, într-un mod mai degrabă competitiv decât cooperativ.
Cu toate că Richard are o atitudine de luptător în viața profesională, în relația de cuplu, de foarte
multe ori, este învins de perseverența și argumentele emoționale ale soției (de exemplu, în cazul
deciziei de a călători împreună, într-o camionetă, până în California). Relația lor este una

1
Ana Stoica Constantin, Conflictul interpersonal, Editura Polirom, Iași, 2004, pp. 102-103
2
Ibidem, p.124
3
Little Miss Sunshine (Fiecare se crede normal), comedie, 2006
4
Kory Floyd, Comunicare interpersonală, Editura Polirom, Iași, 2013, p.347
5
Ibidem, p.348
apropiată, fiind caracterizată de o dedicare profundă din partea ambilor soți, atât emoțională,
socială cât și legală și financiară. Întreaga dinamică familie aspiră la idealuri conformiste și
tradiționale, avându-i ca piloni de susținere pe cei doi soți.

Cuplul analizat reprezintă, în viziunea mea, un cuplu tipic american, în care ambii soți
aparțin clasei de mijloc, cu venituri medii, aspirații înalte și cu probleme de tot felul.
Comportamentul soțului, cu precădere, demonstrează în totalitate idolatrizatul concept al
societății, ce de ,,vis american”. Relația cu familia și în special cu soția sa se pliază de foarte
multe ori pe încercările lui insistente și zadarnice de a atinge culmile succesului. De aceea,
cuplul este marcat de suișuri și coborâșuri, adică manifestă atât comportamente de confirmare
(recunoașterea și susținerea), cât și cele de infirmare (nemulțumirile generalizate) în egală
măsură în procesul de comunicare interpersonală. Consider că relația se află în etapa de stagnare,
pentru că partenerii își continuă relația ,,în virtutea inerției”. De fapt, relația lor este
fundamentată pe această inerție. Cu toate acestea, elementul de noutate care-l constituie călătoria
spre California a întregii familii, catalizează reluarea relației dintre cei doi soți și nu numai.
Spontanietatea deciziei de a călători împreună este benefică pentru toți membrii familiei.

Cea mai frecventă sursă de conflict o reprezină problemele financiare. Soții lasă impresia
că pentru ei conflictul reprezintă un fenomen al naturii, pentru că nu-l previn și nici nu îl
controlează. Părerile contradictorii sunt exprimate în permanență, acestea constituind o sursă
inepuizabilă de ceartă.

O scenă importantă din film este cea în care bunicul moare de la o supradoză de heroină.
Scena este caracterizată de manifestarea șocului emoțional al lui Richard (pentru care realizarea
unui scop devine o obsesie, iar moartea tatălui un impediment în drumul său) prin decizia
imorală, riscantă, irațională sau, cu alte cuvinte, nebunească de a fura corpul neînsuflețit dintr-o
instituție de stat- spitalul. O asemenea acțiune este ilegală și el era conștient de acest lucru.
Surprinzător este faptul că anume în acest moment ies la iveală calitățile sale de lider care duc la
mobilizarea tuturor membrilor familiei. Sheryl susține deciziile, comportamentele și opiniile
soțului său, în momentul dat, prin colaborarea eficientă pentru sustragerea cadavrului din spital.
Consider că anume în acest moment are loc o schimbare ,,climaterică” a relației de cuplu,
datorate colaborării și entuziasmului aventurier de a face ceva ilegal. Până la urmă, ne este
demonstrat faptul că cele mai admirabile calități ale oamenilor sunt scoase în evidență în
momentele de cumpănă.

Dacă relația dintre soți este una bazată pe inerție, lipsită de autenticitate, respect și într-o
oarecare măsură falsă, atunci relația dintre Dewayne și Frank este una diametral opusă. Cei doi
nu încearcă să își ascundă unul față de celălalt ură pe care o resimt față de societate și față de ei
înșiși, aceasta similaritate fiind și fundamentul relației lor.

Frank și Dwayne au încă de la început un numitor comun: amândoi sunt "outsideri", dar
dacă pentru unchiul matur conflictul cu ceilalți îl împing la căutarea evadării din însăși viață într-
un mod spectaculos și violent, pentru adolescent, izolarea lui este una de natura subtilă și închisă
in ființa lui căci se răzvrătește contra societății prin tăierea căilor de comunicare cu ceilalți.

Scena mesei este sugestivă, având-ui pe unchi și nepot așezați unul lângă celălalt, cu fața
spre audiență, in jurul lor manifestandu-se efervescenta familiei disfuncționale. Privirile pe care
și le schimbă în aceste momente trimit la complicitate și la căutarea unui aliat în haosul care se
desfășoară în jurul lor.

Întregul film reprezintă o metaforă subliniată brutal de concursul de frumusețe – apogeul

superficialității unei societăți care pune accent pe sexualitate, aparențe, similaritate, falsitate și
artificial. Într-un final, familia se răzvrătește împotriva acestei utopii iluzorie, lipsită de
individualitate și de considerație pentru tot ceea ce înseamnă uman. Dansul din finalul filmului
reprezintă eliberarea de sub povara chinuitoare a standardelor spirituale, profesionale și estetice
impusă de o societate falsă și rigidă. Acest film reprezintă un traseu spre împlinire și acceptare
personală și a celor dragi.