VICTIMA A PIZMEI.

PATIMIRILE FERICITULUI IOAN MAXIMOVICI IN

SHANGHAI
Vă trimit veşti triste: ieri noapte a murit în Los Angeles Olga Ivanova Semeniuk,
care i-a fost foarte apropiată Arhiepiscopului Ioan în Shanghai. În ultimul timp
locuia împreună cu fiul ei B. Pentru mine este o pierdere grea. Rugaţi-vă pentru
ea.

Obişnuia să-mi povestească amintirile ei despre vremurile trecute din Shanghai,

unele lucruri despre Arhiepiscopul Ioan pe care nu stiu dacă le cunosteati: cum
au încercat unii să-l otrăvească si într-un fel au reusit, căci îl pierdusem
aproape de tot. Doctorii se îndoiau că va trăi mai mult de două luni şi au hotărât
să-l trimită într-o statiune din Tsandau, ca pe un caz fără speranţă.
Fericitul Ioan avea obiceiul de a mânca numai o dată pe zi, noaptea târziu.
Mâncarea îi era pregătită si adusă. Adesea era atât de ocupat în biroul
său, că uita de ea, si se răcea. Odată doamna Olga Semeniuk, ai cărei fii
erau paracliseri credincioşi ai episcopului si îl însoţeau adeseori, a observat că
nu se atinsese de mâncare. Ea a luat farfuria, a încălzit mâncarea si i-a amintit
episcopului că a venit vremea să mănânce. El a lăsat-o neatinsă, de parcă ar
fi ştiut ceva. Apoi ea a mai încălzit mâncarea de câteva ori, până când a
observat că începuse să aibă o culoare ciudată, nefirească, aşa că a
aruncat-o şi i-a adus ce mai rămăsese din cina lor, iar el a mâncat cu bucurie.
Ea si-a adus aminte de întâmplare după ce a fost otrăvit cu adevărat.
(Întâmplarea aceasta i-a fost povestită personal editorului de către Olga
Semeniuk în 1969).
Episcopul Ioan nu a vrut să meargă la Tsandau şi a spus:

– De acum încolo să-mi pregătească Olga Ivanova mâncarea.

Ea a primit cu bucurie şi de atunci i-a adus-o mereu şi chiar stătea în faţa lui
până când termina. Nimeni nu se atingea de mâncarea lui. În două luni s-a
însănătoşit.

Însă odată, după Liturghia de Pasti, a rămas mult timp în altar. Iar când
în sfârsit a iesit, era alb ca varul si a început să verse. Preşedinta
comitetului de femei al Catedralei a adus repede o farfurie si i-a dat-o.
Vărsătura era ciudată, de culoare roz. Era din vinul cu care clătea potirul
după slujbă. Au săpat o groapă în grădină si au îngropat-o acolo. Episcopul
fusese otrăvit de un preot care mai târziu, în vremea noastră, a locuit în
Los Angeles şi a scris articole foarte josnice în ziarele rusesti. Părintele
Peter T. obişnuia să vorbească mult de el. Mai apoi, când era pe moarte, de
cancer, Arhiepiscopul Ioan s-a dus la el la spital, ca să-i dea dezlegare
de păcate, iar el s-a pocăit înainte să moară. Era un fost învăţător din
Rusia, demonizat poate, cred eu.
Arhiepiscopul Ioan vizita noaptea spitalele, însoţit de fiii familiei
Semeniuk. În toate spitalele îl cunoştea lumea şi i se deschideau
uşile. Bolnavii îl chemau fără telefon sau telegraf. Am mai notat şi alte
amintiri ale Olgăi Semeniuk. Ea a murit pe când dormea, fericita.
Dumnezeu s-o odihnească pe credincioasa Sa roabă şi pe Fericitul Ioan!

Helen Konţevici, 1984