Professional Documents
Culture Documents
Tipărit cu binecuvântarea
CUPRINS
2
II. În sinaxare şi Paterice ………………………………………………………………..60
Minunea din Hones* ...................................................................................... 61
Desfrânata care a ajuns sfântă ....................................................................... 63
Păzitorul curăţiei ............................................................................................ 65
Sfânta Parascheva şi îngerul........................................................................... 67
Rugăminţi îngereşti ........................................................................................ 68
Înger păzitor şi îndreptător ............................................................................ 70
Cuviosul Ioan “cel din fântână” ...................................................................... 72
Schimbări minunate ....................................................................................... 74
Călăuzirea îngerească spre mucenicie ............................................................ 76
Viaţa îngerească a marelui Paisie ................................................................... 78
Ucenicul martir care nu a făcut ascultare....................................................... 80
Prietenul îngerilor .......................................................................................... 81
Cuviosul Pahomie şi îngerul ........................................................................... 86
Sfântul Ioan Gură de Aur acelaşi cu îngerii ..................................................... 87
Ierarhul - “alesul” lui Dumnezeu .................................................................... 89
Îngerii şi cei deopotrivă cu ei ......................................................................... 92
Poveţe angelice.............................................................................................. 96
Tainele vieţii celei veşnice .............................................................................. 98
Relatările Marelui Arsenie ........................................................................... 101
Ceata purtătoare de făclii ............................................................................ 103
Jurământul mântuitor .................................................................................. 105
Regretul celei de-a unsprezecea .................................................................. 106
Ologul cel pretenţios.................................................................................... 107
Naşii cei cereşti ............................................................................................ 109
Episcopul şi evreica ...................................................................................... 110
Batista pocăinţei .......................................................................................... 112
Greutatea condamnării ................................................................................ 114
Pecetea îngerului ......................................................................................... 115
3
Sfânta Golinduh ........................................................................................... 116
Îngerul cel “sărac” ........................................................................................ 117
“Bătrânul” arhanghel ................................................................................... 118
Măreţia milosteniei...................................................................................... 120
Harurile cele ascunse ................................................................................... 122
Aurul amăgitor ............................................................................................. 123
Vedenia morţii ............................................................................................. 125
Cearta plăcută lui Dumnezeu ....................................................................... 127
Conduita angelică ........................................................................................ 128
Îngerul vultur ............................................................................................... 130
Îngerii tămâiază şi miruiesc .......................................................................... 131
Vămile.......................................................................................................... 133
Mângâierea bolii .......................................................................................... 139
Pălmuirile îngerului ...................................................................................... 141
Tunderea îngerească .................................................................................... 142
Lacrimile pocăinţei ....................................................................................... 148
Pedeapsa duşmăniei .................................................................................... 150
Trăitorul Sfintelor Taine ............................................................................... 151
Cuviosul Sava Vatopedinul* ......................................................................... 153
Prietenul îngerilor ........................................................................................ 155
5
CUVÂNT ÎNAINTE
Şi totuşi îngerii nu sunt deloc imagini mitice sau fantastice. Aceştia sunt
adevăraţi, existenţe cereşti, care au fost creaţi de Dumnezeu şi joacă un rol
important, atât în viaţa noastră personală, cât şi în istoria întregii lumi. Pentru
aceasta, astăzi mai mult decât în oricare epocă, avem deosebită nevoie de ei.
Astăzi cultul satanei a luat formă de epidemie, iar fiecare gen de cinstire a lui este
catastrofală şi infectează, producând victime; astăzi când frica unei eventuale
catastrofe de incendiu sau chiar catastrofe ecologice a planetei noastre face să ne
crească neliniştea, prezenţa purtătorilor de speranţă a îngerilor în viaţa noastră
este mai mult decât necesară.
***
Cartea aceasta este o colecţie de diferite întâmplări cu arătări şi minuni ale
Sfinţilor Îngeri, fiind alese din: Sfânta Scriptură, sinaxare şi paterice şi din istoricele
diferitelor biserici şi mănăstiri închinate arhanghelilor, precum şi din povestirile
aghioritice ale timpurilor noastre.
7
INTRODUCERE
Creaţia
Îngerii, deci, sunt cea mai veche şi perfectă creaţie raţională, reprezentând
începutul întregii creaţii dumnezeieşti: “Pune început, Creatorule, îngerilor şi
duhurilor fără de trup”.
Modul creării îngerilor nu ne-a fost descoperit. Cu toate acestea, după cum
spune Sfântul Grigorie Teologul, au fost creaţi la fel ca celelalte creaţii
dumnezeieşti: Dumnezeu zice: “vrea să pună puterile cereşti şi îngereşti”.
9
poate uni. Se mai numeşte, de asemenea, fără de trup şi imaterial raportat la
natura umană, pentru că fiecare lucru care nu se poate compara cu natura
dumnezeiască, singura incomparabilă este “gros şi material”. Pentru acest fapt,
Părinţii au învăţat că îngerii au un oarecare trup eteric, logic, de foc, mult mai
subţire decât cunoscuta noastră materie.
Scopul creaţiei
10
Însuşirile îngerilor
Aşa, deci, pe când îngerii erau îndepărtaţi de la rău, după întruparea lui
Hristos, prin patimile şi chiar Învierea Lui, au devenit neschimbători nu numai în
fire, dar şi în har; poate, chiar şi în iubire (Sf. Ioan Damaschin). Neschimbarea
aceasta a lor către rău şi neclintirea în virtute nu înseamnă şi dispariţia
autoexistenţei lor, dar prin harul Duhului Sfânt ajung la sfinţenie, deosebindu-se
de demoni numai prin înclinaţia lor spre bine, prin iubirea şi ascultarea de
Dumnezeu.
Îngerii nu pot ştii ceasul celei de-a doua veniri a lui Hristos (Matei 24, 36).
Prin natura lor, îngerii sunt foarte iuţi, dar nu atotprezenţi. Când se găsesc în
cer, nu se află pe pământ. Când sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ, nu rămân în
cer. Acest lucru înseamnă că sunt “descriptibili”. Nu putem să înţelegem cum pot fi
“acum” lângă noi?! Nu încetează să vadă pretutindeni, ei fiind chipul Tatălui nostru
ceresc (Matei 18, 10).
Comparaţia cu oamenii
13
Arătări
Oamenii primesc arătările îngerilor prin trei moduri: prin simţurile corporale
(atunci când apar ca oameni simpli), prin ochii sufletului (când apar ca naturi
nemateriale, ivite în visuri sau vedenii) şi, în cele din urmă, cu putere purificatoare
(când apar cu înfăţişarea lor reală, substanţială - Avva Isaac Sirul). Îngerii apar
numai celor vrednici, de obicei cu chip omenesc, vorbind, mâncând, arătând ca
nişte oameni obişnuiţi. Altădată apar ca fulgerele, stârnind frică celor care i-au
mâniat.
Lui Iacov i s-a arătat îngerul lui Dumnezeu ca om (Fac. 37), 24 - 30). Îngerii
au fost găzduiţi de Patriarhul Avraam, dând impresia că mâncau şi beau ca
oamenii (Fac. 18 -19).
14
Numărul acestora
Cetele îngereşti
Cuviosul Nikita Stithatul, întărind cele afirmate mai sus de către acest mare
sfânt teolog, afirmând că puterile cereşti stau în Sfânta Treime împărţite în grupuri
de către trei, acestea aparţinând fiecărei Persoane.
Primul este Gavriil. Acest nume, în ebraică, înseamnă “eroul lui Dumnezeu”.
Acesta s-a arătat pentru prima dată profetului Daniel, explicându-i câteva vedenii
simbolice (Daniel, 8, 16). A doua oară s-a arătat aceluiaş profet, arătându-i câţi ani
vor trece de la reclădirea Ierusalimului şi până la venirea lui Hristos (Daniel 9, 21 -
28). Acelaşi înger i-a apărut lui Zaharia şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
(Luca 1, 19, 28).
Al treilea înger, cunoscut cu numele în cartea lui Tobit, este Rafail, unul
dintre cei şapte arhangheli care duce de pe pământ la cer rugăciunile sfinţilor
(Tobit 12, 15).
16
Lucrarea
Cea mai însemnată lucrare a îngerilor este slava neîncetată pe care o înalţă
lui Dumnezeu. O altă lucrare a lor este, de asemenea, diaconia care constă în
purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cât şi sprijinul adus la mântuirea oamenilor
(Isaia 6, 1 - 3; Luca 2, 13 - 14; 1 Petru 12; Evrei 1, 14).
Îngerul păzitor
Sfântul Ioan Gură de Aur, precum şi alţi părinţi, susţin că numai credinciosul
îl poate avea lângă el pe îngerul păzitor, pe când necredinciosul şi păcătosul
trăieşte numai cu voinţa (poftele) lui, sub tirania diavolului.
18
Îngerii neamurilor şi ai Bisericilor
Destul de devreme, încă din primele secole creştine, s-a dezvoltat ideea că
Dumnezeu a aşezat în fiecare neam câte un înger păzitor. Această opinie s-a
sprijinit pe diferite texte din Vechiul Testament, precum şi în Deuteronom (32, 8):
“Când cel Preaînalt a împărţit moştenire popoarelor... a statornicit hotarele
neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu”, vedenia profetului Daniel (10,
13; 10, 20 - 21) şi Apocalipsa (9, 14), unde, în acord cu comentariul Sfântului Ipolit,
cei patru îngeri despre care vorbeşte textul sunt păzitori ai perşilor, midenilor,
asirienilor şi babilonienilor.
Păzitor şi apărător al iudeilor era, aşa cum spun multe mărturii ale Părinţilor
Bisericii, arhanghelul Mihail, care, după încercările şi disperarea acestui neam, a
preluat, ca obiectiv de apărare, Biserica lui Hristos.
19
îngeri s-o păzească şi s-o întreţină”.
20
Sărbători şi slujbe
Mai târziu, când s-a format cel de-al 7-lea ciclu liturgic al slujbelor, ziua de
luni a fost închinată celor fără de trup. În cartea de rugăciuni există tropare şi
21
mulţime de canoane ale sfinţilor îngeri la fiecare dintre acestea cântându-se în
cele opt glasuri.
Totuşi, în Sfânta Liturghie, putem găsi cele mai multe “rugăciuni şi imnuri”
închinate îngerilor.
Arhanghelul Mihail
Arhanghelul Mihail a fost cinstit cel mai mult dintre toţi îngerii şi iubit cel
mai mult de către toate popoarele credincioase.
22
menirea lui de “comandant al puterilor cereşti”, îl credeau stăpân al războaielor.
Astfel,aproape toţi împăraţii au ridicat şi pictat biserici în numele lui, pe când alţii
au bătut moneda având gravată, pe una din feţe, chipul acestuia.
Sabia scoasă din teacă, cu care este înfăţişat în diferite icoane Arhanghelul
Mihail, se crede din popor că o foloseşte atunci când ia poruncă de la Dumnezeu
pentru a despărţi sufletul de trupul omului, în ceasul morţii acestuia.
23
BIBLIOGRAFIE
După Eunomie, vol. 3 şi Despre Sfântul Duh, din Părinţi Bisericeşti Greci, vol.
10, Ed. Grigorie P., Tes., 1974.
Grigorie Teologul, La arătarea Sfântului Duh, Părinţi Bisericeşti Greci, 27, Ed.
Grigorie Palama, Tesalonic, 1977.
Teodor Studitul, Adunarea cetelor îngereşti, P.G. 99, p. 729 - 748. Ipolit al
Romei, Despre Hristos şi diavol, LIX, B.P.G.S.B. 6, Ed. Diaconia Apostolică a Bisericii
Greciei, Atena, 1956.
Ioan Damaschin, Editare exactă a crezului ortodox, P.B.G. 19, Ed. Grigorie
Palama, Tesalonic, 1976.
Nichita Stithatu, Cele 300 de capete despre cunoaştere, 99, Filocalie, cap. 4,
trad. Andonie Galiti, Ed. Îmbrăcămintea Maicii Domnului, Tesalonic, 1987.
24
Diaconia Apostolică a Bisericii Greciei, vol. 31/1989, p. 23 - 24.
Kniazef Alexie, Înger (V.T.) Ed. Martin, vol. 1 (1962), p. 172 - 177.
Lukatu Dumitru, Înger (Laografie) 2, Ed. Martin, Vol. 1 (1962), p. 185 - 196.
Maţuca Nicolae, Înger (Înger păzitor), Ed. Martin, vol 1 (1962), p. 181 - 185.
Mustachi Vasiliu, Înger (N. Test. - Dogmatica), Ed. Mrtin, vol. 1 (1962), p.
181 - 185.
25
26
Agar şi Ismail
Trecuseră zece ani de la venirea lui Avraam în pământul Canaanului iar Sara,
soţia lui, nu născuse încă copii. Acesta avea o slugă egipteancă, pe Agar.
Astfel, la puţin timp, Agar a rămas însărcinată. Aceasta însă s-a mândrit şi a
dispreţuit pe doamna ei, Sara. Aceasta, văzând dispreţul slugii ei, aleargă la
Avraam spunându-i: eu am lăsat-o pe sluga mea în mâinile tale şi aceasta mă
dispreţuieşte. Dumnezeu să judece pentru că, precum vezi, tu accepţi
comportamentul acesteia...
_____________________
1
. În acord cu legile epocii aceleia, era permisă poligamia (dreptul Avraam, era
monogam), precum şi luarea de către bărbat a celei de-a doua femei, chiar dacă era dintr-o
clasă socială inferioară primei soţii. Copiii care se năşteau de aceste femei se considerau
odrasle ale soţiei primare.
27
Şi s-a adunat ea cu gândurile, primind făgăduinţă de la Dumnezeu:
Agar, plină de recunoştinţă, a chemat numele Domnului care i-a vorbit prin
mijlocul îngerului, aceasta glăsuind confuză:
Pentru aceasta am numit fântâna unde l-am văzut pe înger “Fântâna unde
l-am văzut pe îngerul Domnului”. Fântâna aceasta se găseşte în nord-estul regiunii
Sinai, între Kadis şi Varad.
S-a întors, deci, Agar, iar când i-a venit vremea a născut un fiu. Avraam, care
era pe atunci la vârsta de optzeci şi cinci de ani, l-a numit Ismail.
Când, însă, Avraam a ajuns la cei o sută de ani ai lui, Dumnezeu a vrut să-i
dea un fiu cu Sara. Minunatul dar dumnezeiesc, de a naşte Sara, i-a umplut de
bucurie pe cei doi părinţi.
Dar într-o zi Sara a văzut că Ismail îl necăjea pe Isaac, băiatul nou născut. S-a
dus la Avraam şi l-a forţat să o alunge pe Agar cu fiul ei. Afectuosului Avraam i-a
părut grea şi neomenească dorinţa Sarei; de aceea a ezitat să pună în aplicare
planul ei chiar din clipa aceea. Cu toate acestea Dumnezeu intervine în acest
moment, arătând că, în spatele dorinţei Sarei, se acunde voia Lui:
“Să nu vezi greu cuvântul Sarei - a zis în aceeaşi noapte Domnul către
Patriarhul Avraam - fă ceea ce-ţi spune pentru că, prin voinţa Mea, urmaşii lui
_____________________
2
. A vrut să spună urmaşii lui Avraam din fiul său Isaac, pe care l-a născut mai târziu
Sara.
28
Isaac o să fie recunoscuţi ca fiind cu adevărat urmaşii tăi. Cât pentru slujnica ta, nu
te nelinişti; pe Ismail o să-l apar Eu şi o să-l numesc născător de popor mare,
pentru că şi acesta este urmaşul tău”.
După aceasta Avraam s-a trezit dis de dimineaţă, a luat pâine şi un burduf
cu apă, i le-a dat lui Agar, încărcându-i-le în spate şi astfel a îndepărtat-o din casa
lui.
“Ce se întâmplă, Agar? Nu-ţi fie frică! Domnul a auzit ţipătul şi plânsetul
băiatului tău. Ridică-te! Ia-l pe Ismail de mână. O să-l numesc născător de neam
mare”.
S-au aşezat atunci în deşertul Faran, unde Ismail a crescut sub privirea lui
Dumnezeu, învăţând să folosească arcul şi devenind vânător. Când s-a maturizat a
luat femeie egipteancă şi s-a dovedit a fi născătorul neamului ismaeliţilor
[arabilor] (Facere 16, 1 - 6, 21, 1 - 21).
29
Găzduirea îngerilor şi pedeapsa sodomeilor
- Fă cum ai zis, au răspuns fără zăbavă cei trei bărbaţi la invitaţia lui Avraam.
Acela imediat a alergat la cort unde era Sara şi-i zice:
La auzul vorbelor acelea, Sara, care stătea în uşa cortului, a râs în sinea ei.
- Atâţia ani nu am făcut copil şi o să fac acum, când bărbatul meu are o sută
30
de ani? s-a gândit ea.
- Nu, nu am râs.
După aceea cei trei străini s-au ridicat şi au luat drumul spre Sodoma şi
Gomora. Avraam i-a condus. Domnul, însă, a rămas pentru o clipă pe loc şi a zis:
- Eu sunt pământ şi apă în faţa Ta, Domnul meu, dar îndrăznesc să Te întreb
din nou: Dacă se găsesc patruzeci şi cinci de drepţi în oraş, o să-l distrugi?
31
- Nu! Ajunge să găsesc şi patruzeci şi cinci...
- Doamne, poate Te superi dacă te întreb din nou... Dacă se găsesc numai
treizeci de drepţi?...
Acolo s-a oprit dialogul lor. Domnul a pornit la drum iar Avraam s-a întors la
cortul său, aşteptând să vadă ce o să se întâmple.
În cele din urmă, cei doi îngeri au ajuns în Sodoma. Era seară. Nepotul lui
Avraam, singurul locuitor drept al oraşului, stătea în poarta oraşului, pregătit să
primească pe orice drumeţ. Ştia bine ce înseamnă ospitalitatea dar şi răutatea
sodomiţilor. Imediat ce i-a văzut pe cei doi îngeri - chiar dacă nu a cunoscut
măreţia şi scopul lor - a alergat şi i-a întâmpinat:
- Unde sunt cei doi străini care au venit noaptea la tine acasă. Dă-i afară.
Predă-ni-i nouă, să ne desfrânăm cu ei!
32
Lot a ieşit afară, închizând uşa după el.
- Pleacă de acolo! Nu eşti de pe-aici. Ai venit din alt oraş. Vrei acum să fi
judecătorul nostru? O să vezi tu, mai multe decât o să păţească oaspeţii tăi!.
Şi au năvălit ca lupii asupra lui Lot, încercând să spargă uşa şi să între în casa
lui.
Atunci, cei doi îngeri, arătându-şi puterea lor, au atins mâinile lor, au tras pe
Lot înăuntru şi au închis uşa ca şi când nu era nimeni afară.
- Ai cumva aici gineri sau fii, fiice sau rude? Cumva ai pe cineva să nu fie
păcătos precum ceilalţi şi vrei să-l salvezi? Îndreaptă-i repede departe de oraş,
pentru că o să-l distrugem. Ne-a trimis Dumnezeu să facem acest lucru, deoarece
răbdarea Lui s-a sfârşit. S-a dus atunci Lot şi a găsit pe ginerii lui.
Trebuie să plecăm repede de aici, le-a zis el, pentru că Domnul o să distrugă
oraşul. Aceia însă au crezut că glumeşte sau că i-a slăbit mintea şi nu l-au ascultat.
33
- Acum uite cum o să te salvezi, i-a zis lui Lot. Nu te gândi la nimic. Plecaţi şi
salvaţi-vă viaţa. Alergaţi la muntele acela, care se vede, ca să fiţi departe de
catastrofă.
Atunci Domnul a vărsat din cer foc peste Sodoma şi Gomora şi a distrus
oraşele şi vecinătăţile cu toţi care locuiau întrânsele.
- Avraam! Ia-l pe fiul tău iubit, pe Isaac şi urcă să-l jertfeşti în muntele pe
care o să-l rânduiesc.
34
S-a sculat de dimineaţă Avraam, a înhămat animalul, a tăiat lemne pentru
jertfă, a luat împreună cu el pe Issac, pe slugile sale şi a pornit într-acolo. A treia zi
a ajuns la locul pe care i l-a arătat Dumnezeu.
Puţin mai jos le-a lăsat pe slugi, i-a pus lui Isaac lemnele în spinare, a luat
focul şi cuţitul şi au pornit, băiatul şi tatăl, către locul jertefei.
- Tată, a întrebat Isaac, focul şi lemnele le văd, unde este însă oaia pe care o
s-o jertfim?
- Pentru oaie o să aibă grijă Dumnezeu, băiatul meu. Când au ajuns la locul
rânduit, Avraam a pregătit jertfelnicul şi l-a aşezat deasupra lemnelor. După aceea
l-a legat pe Isaac, l-a pus pe jertfelnic, a întins mâinile să apuce cuţitul şi...
35
Ghicitorul Valaam
- Un popor puternic a ieşit din Egipt şi s-a împrăştiat peste tot pământul.
Acest popor şi-a aşezat acum tabăra lângă mine. Haide să-l blestemi spre plăcerea
mea. Aşa poate o să-l învingem. Îţi cer acest lucru ştiind că pe oricine binecuvintezi
este binecuvântat şi pe oricine blestemi este blestemat.
_____________________
3
. Este una din situaţiile rare şi neobişnuite în istorie, când Dumnezeu permite să
lucreze harul Lui asupra unui mag şi profet mincinos. Aici Dumnezeu, vrând să descopere
viitorul şi să slăvească pe poporul lui preaiubit în faţa necuviincioşilor moabiţi foloseşte ca
unealtă pe necuviinciosul ghicitor Valaam, pe care în final îl extermină (Numeri 31, 8). Este
vizibil cum neobişnuită energie a lui Dumnezeu nu poate să socotească vrednică nici magia
nici pe magi şi ghicitorii fiecărei epoci, din momentul în care bineînţeles Dumnezeu însuşi ne
zice că-i ignoră (Deuteronom 18, 10 - 12).
36
al ghicitorului, dar acesta a trimis pentru a doua oară soli mult mai arătoşi,
ducându-i lucruri mult mai valoroase şi daruri mult mai multe. Ghicitorul le-a
răspuns însă din nou:
Valaam, speriat a început din nou să-l bată. Atunci Dumnezeu a dat glas
omenesc animalului şi i-a zis ghicitorului:
- Nu sunt eu animalul pe care îl călăreşti încă din tinereţile tale? Ţi-am mai
făcut eu vreodată acest lucru pe care ţi l-am făcut acum?
37
- Nu, a răspuns acela.
Dintr-o dată Dumnezeu i-a deschis ochii şi vede în faţa lui pe înger drept, cu
sabia ridicată. Cade imediat cu faţa la pământ şi i se închină.
- De ce-ţi baţi animalul? l-a întrebat îngerul. Eu am fost cel care te-a
împiedicat mai înainte. Am vrut să te omor, pentru că nu-mi place drumul pe care
l-ai ales.
- Nu, a răspuns imediat îngerul. Du-te! Ai grijă numai să-i transmiţi regelui
Balac ce am să-ţi spun acum! Apoi Valaam s-a întâlnit din nou cu trimişii lui Balac.
38
- Dumnezeu cel Atotputernic şi tare este cu tine!
Ghedeon s-a speriat, dar nu a înţeles că cel care i-a vorbit a fost înger. A
crezut a fi vreun trecător. Îi răspunde deci:
- Eu, să eliberez pe israeliţi? Şi în ce mod? Iată neamul meu este cel mai
sărac din seminţia lui Manase, iar eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu.
- Nu plec, te aştept, i-a promis îngerul. S-a dus atunci Ghedeon, a pregătit în
grabă o căpriţă fiartă şi azimă aducându-le ca jertfă îngerului lui Dumnezeu. Acela
îi zice:
În acel moment îngerul s-a făcut nevăzut din ochii lui Ghedeon. Omul lui
Dumnezeu a căzut cu faţa la pământ şi înmărmurit a strigat:
- Vai, vai! Doamne, Doamne, am văzut chiar cu ochii mei pe îngerul Tău!
L-am văzut faţă către faţă! [Judecători 6, 1 – 22]
39
Naştere lui Samson
Cu mulţi ani după moartea lui Ghedeon, israeliţii L-au părăsit din nou pe
Dumnezeu şi s-au întors la idoli. Pentru acest lucru Domnul i-a predat în mâinile
filistenilor.
Trecuseră patruzeci de ani de robie, astfel încât îngerul Domnului s-a arătat
într-o zi cu înfăţişare de om la o femeie stearpă, soţia lui Manoe din oraşul Tora şi-i
zice:
Femeia uluită, a intrat în casă şi a povestit tot ce i-a spus îngerul soţului ei.
Acela a rugat pe Domnul să mai trimită încă o dată pe omul Lui, încât să ne înveţe
ce să facem cu copilaşul care se va naşte.
Domnul a auzit rugăciunea lui Manoe, iar îngerul s-a arătat din nou femeii
lui. Acela aleargă, îl găseşte pe soţul ei şi strigă:
- Tu eşti cel care ieri a vestit femeii mele naşterea unui băiat?
- Da, eu sunt.
- Păziţi-l, a răspuns îngerul să nu bage nimic în gura lui din câte am rânduit
40
femeii tale. Şi tot ce am mai poruncit nu neglijaţi.
- Poţi să-mi spui numele tău ca să-ţi dăruiesc ceva când o să se împlinească
cuvintele tale? a întrebat o dată Manoe.
Când focul s-a aprins bine şi flăcările se ridicau spre cer, Manoe şi femeia lui
văd dintr-o dată pe oaspetele ceresc că se ridică din flăcările jertfelnicului şi se
pierde în înălţime.
41
Îngerul ucigător
- Du-te la David şi zi-i: “Domnul are în mâinile Lui trei pedepse pentru tine.
Alege pe cea pe care o vrei: trei ani de foamete, trei luni o să te alerge duşmanii
tăi şi sabia duşmanilor o să ajungă la tine sau în trei zile molimă în ţara ta de la
înger, care o să ucidă pe israeliţi cu sabia lui”.
Gad s-a dus şi l-a anunţat pe David toate pe care i le-a descoperit
Dumnezeu. Împăratul neliniştit a răspuns hotărât:
Atunci a trimis Domnul molima asupra lui Israil şi au murit şaptezeci de mii
de bărbaţi. După aceea a trimis pe înger în Ierusalim, ca să ucidă şi acolo. Şi când a
văzut Domnul că se pustieşte Ierusalimul a zis către înger:
42
Îngerul imediat a încetat pedeapsa lui. În clipa aceea se găsea în aria lui
Ornan Iebuseul.
David a ridicat ochii lui şi a văzut pe îngerul Domnului care stătea între cer şi
pământ. Sabia lui, goală în mână, era ridicată ameninţător deasupra Ierusalimului.
Atunci David şi preoţii poporului, îmbrăcaţi în sac, au căzut cu faţa la pământ.
Îngerul însoţitor
Tobit de mic era iubitor de Dumnezeu şi miluitor. După căsătoria lui cu Ana
43
şi după dobândirea fiului lui a lui Tobie, au năvălit asirienii şi l-au atacat pe el şi pe
familia lui încât a trebuit să se retragă împreună cu familia lui în capitala Ninive.
Cândva, după îngroparea unuia dintre morţi, a orbit din cauza unui
accident. De atunci sărăcia lui a devenit prieten de nedespărţit.
Pe cât trecea timpul chinurile lui se măreau, încât într-o zi, nesuportând mai
mult, s-a dăruit rugăciunii fierbinţi, rugând pe Dumnezeu să-l ia din această viaţă,
dând astfel o rezolvare dramei lui.
L-a chemat acasă şi i-l prezintă tatălui său. Acela îl îmbrăţişează şi-l întreabă:
Tobie s-a pregătit şi a pornit cu Azaria. Când au ajuns la râul Tigru, tânărul a
coborât să facă o baie. Acolo unde se îmbăiase, din senin, a sărit asupra lui un
peşte mare.
Tobie a făcut precum i-a zis îngerul. Cealaltă parte a peştelui au fript-o şi au
mâncat-o. După aceea şi-au continuat drumul, cu următoarea oprire la Ecbatana.
- Dacă cineva, a explicat îngerul, este deranjat de demon sau duh necurat şi
arzi în faţa lui inima şi ficatul, nu o să mai fie niciodată deranjat. Cât despre fiere,
dacă o ungi pe ochi, care suferă de albituri, pot să se vindece4.
_____________________
4
. Bucăţile de peşte nu aveau de la sine putere proprie de vindecare. Dumnezeu le-a
dat har, prin intermediul îngerului, pentru cele două situaţii de vindecare, care le vedem mai
sus.
45
La afirmaţia aceasta a îngerului Tobie îşi spunea părerea lui:
- Nu-ţi fie frică de demon. Când intri în camera de nuntă, o să pui inima şi
ficatul deasupra căţuiei aprinse. Fumul care o să iasă o să dea o dată şi pentru
totdeauna afară pe demon! Şi încă ceva: înainte să te culci cu femeia ta, rugaţi-vă
la Dumnezeu din adâncul inimii voastre ca milostivirea Lui să vă acopere. Nu-ţi fie
frică. Această fată este rânduită ca soţie a ta de mult timp. O s-o eliberezi de
demon şi o să faceţi o familie fericită.
În puţin timp cei doi drumeţi au ajuns la Ecbatana şi s-au îndreptat spre casa
lui Raguil. Fata lui Sara, viitoarea soţie a lui Tobie i-a întâmpinat şi i-a condus
înăuntru. Acolo s-au cunoscut cu familia lui Raguil, care i-a ţinut cu bucurie şi le-a
pregătit o găzduire bogată.
Intrând noaptea Tobie în camera de nuntă, a făcut precum i-a spus Azaria. Şi
minunea s-a împlinit! O dată cu primul fum al cădelniţei demonul s-a făcut
nevăzut. Tinerii căsătoriţi au stat după aceea în rugăciune şi au implorat mila şi
ajutorul lui Dumnezeu.
Cununiile s-au sărbătorit în casa lui Raguil paisprezece zile întregi. În timpul
acesta, cu rugăciunea lui Tobie, îngerul s-a dus la Ragheş şi a încasat de la Gabail
banii, răsplătind astfel scopul întregii călătorii. Mai departe s-au întors la ecbatana,
a luat pe Tobie şi pe mireasă cu bogata sa avere şi au plecat cu toţii către Ninive.
Când s-au apropiat a zis îngerul către Tobie:
46
Aşa s-a şi întâmplat. Tobie, vindecat acum de orbire, a sărbătorit cu soţia lui
întoarcerea fiului său. A primit pe mireasa fiului său şi a slăvit pe Dumnezeu
pentru toate întâmplările minunate pe care le-a rânduit şi pe cele două familii pe
care le-a avut în grijă.
Abia trecuseră primele emoţii şi Tobit a chemat îngerul însoţitor şi, plin de
recunoştinţă pentru simplitatea şi de neuitata ofrandă a lui, îi dăruieşte daruri
generoase:
- Jumătate din ce a adus Tobie ţi se cuvin ţie. Ia-le deci şi mergi cu bine.
- Să-L slăviţi şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care
vi le-a făcut şi să le mărturisiţi. Tainele împărăţiei trebuie ascunse însă măreţia lui
Dumnezeu trebuie să se arate şi să se slăvească. Nu o să vă ascund deci nimic.
Când tu, Tobit, şi mireasa ta, Sara, v-aţi rugat cu durere şi cu căldură la Dumnezeu,
eu am luat rugăciunile voastre şi le-am dus la tronul Lui. Când cu preţul vieţii tale
ai înmormântat pe cei morţi, eu am fost totdeauna cu tine. Acum m-a trimis
Dumnezeu să te vindec pe tine şi pe soţia ta. Eu sunt Rafael, unul dintre cei şapte
sfinţi îngeri care urcă rugăciunile oamenilor cuviincioşi la tronul lui Dumnezeu.
Tatăl şi fiul s-au ridicat de pe podea. Îngerul însă a plecat şi nu l-au mai văzut
niciodată. S-a îndreptat către cer.
[Tobit 1 - 12]
47
Daniel în groapa cu lei
După Nabucodonosor a împărăţit în Babilon fiul lui Baltazar iar după acesta,
Darius. Imediat ce a primit autoritatea, cel din urmă a fost numit împărat în toată
împărăţia. Printre supuşi se găsea şi profetul Daniel, care se deosebea de toţi prin
înţelepciunea lui şi prin cumpătare.
Darius, când a auzit, s-a întristat foarte tare, deoarece îl iubise foarte mult.
A încercat să găsească un mod de întoarcere a acestuia dar s-a dovedit a fi
imposibil5.
Astfel nevoit, a dat poruncă să-l arunce în groapa cu lei. Groapa a fost sigilată
_____________________
5
. Exista obiceiul la perşi, în momentul în care se dădea o poruncă împărătească nimeni
nu putea să o refuze sau să o anuleze, nici chiar împăratul care a dat-o (vezi Daniel 6, 8, 15).
48
cu sigiliul împărătesc dar împăratul, din cauza supărării lui, a postit şi nu a putut să
închidă un ochi toată noaptea.
Ce s-a întâmplat însă în groapa cu lei? Daniel a primit trimis ceresc. Îngerul
Domnului a coborât şi a împiedicat fiarele sălbatice să-l rănească.
- Da, împăratul meu. Dumnezeu mi l-a trimis pe îngerul Său şi a închis gurile
leilor pentru că am rămas credincios în faţa Lui.
[Daniel 6]
***
Babilonienii se închinau unui idol care se numea Baal. Pentru acest idol
consumau în fiecare zi şase sute şaizeci de kilograme de migdale, patruzeci de oi şi
două sute treizeci şi patru de litri de vin! Împăratul slăvea şi el pe acest idol şi i se
închina lui. Într-o zi îi spune prietenului său Daniel:
49
- De ce nu te închini şi tu lui Baal?
S-a înfuriat împăratul pentru această înşelăciune şi i-a omorât pe toţi preoţii
iar locaşul l-a dărâmat.
50
Îngroziţi babilonienii pentru această a doua situaţie s-au ridicat împotriva
împăratului şi l-au ameninţat:
- Sau ni-l dai acum pe Daniel, sau te ardem pe tine şi tot palatul tău.
Avvacum a înlemnit.
- Nici Babilonul nu ştiu unde se află, Doamne, dar nici groapa cu lei nu
cunosc a se afla acolo.
Atunci îngerul, fără să-i mai dea vreo altă explicaţie, îl apucă de păr şi-l duse
ca fulgerul în Babilon, exact deasupra gropii. Vede Avvacum pe Daniel şi strigă:
- O, Dumnezeul meu, a strigat uimit Daniel, ţi-ai adus aminte de mine!... Da,
nu-i părăseşti pe toţi cei care te iubesc.
S-a sculat imediat şi a mâncat. Îngerul a apucat pe Avvacum şi l-a dus înapoi
la Ierusalim.
51
Vestea cea bună a lui Zaharia şi a Născătoarei
de Dumnezeu
În vremea când împărat în Iudea era Irod, trăia acolo un oarecare preot din
neamul lui Abia, care se numea Zaharia. Pe femeia lui o chema Elisabeta şi era
urmaş a lui Aaron. Amândoi credeau în Dumnezeu şi trăiau în legea Acestuia. Nu
aveau însă copii pentru că Elisabeta era stearpă. Trecuse chiar şi vârsta lor.
- Nu-ţi fie frică, Zaharia, l-a liniştit îngerul. Rugăciunea ta a fost auzită.
Femeia ta, Elisabeta, va naşte un fiu, pe care îl veţi numi Ioan. Tu şi ceilalţi să vă
bucuraţi de naşterea lui. Mare va fi apostolia lui în lucrarea Domnului. Vin şi alte
băuturi nu o să bea. Va avea duh sfânt de când se va naşte din pântecele mamei
lui şi va face pe mulţi israeliţi să se întoarcă la Domnul lor. O să stea în fruntea
lucrării lui Dumnezeu cu duhul şi cu puterea profetului Ilie. O să înfrăţească părinţi
cu copii. Necuvincioşilor le va dărui cumpătarea drepţilor. Aşa o să pregătească
poporul să-L primească pe Domnul.
- Dar cum să cred unele ca acestea? L-a înrebat Zaharia pe înger. Eu şi soţia
mea am îmbătrânit de-acum...
52
Se numea Maria. I-a apărut deci arhanghelul şi i-a zis:
- Nu-ţi fie frică, Maria, i-a zis acela. Dumnezeu ţi-a dat dar de la El. Vei lua în
pântece şi vei naşte fiu şi-l vei numi Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt
Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va
împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit.
Maria a zis:
- Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău. Şi îngerul a plecat de
lângă ea.
[Luca 1, 5 - 38]
53
Naşterea Domnului
- Nu vă fie frică! i-a liniştit îngerul. Vă aduc veste minunată care o să umple
lumea de bucurie mare. Astăzi în oraşul lui David s-a născut pentru mântuirea
voastră Hristos, Domnul. Ca să-L recunoaşteţi acesta este semnul: veţi găsi un
prunc înfăşat şi pus pe fân uscat.
Atunci lângă acel înger s-au arătat alţii, oaste întreagă de puteri cereşti,
care-i cântau lui Dumnezeu şi ziceau:
Şi pe pământ pace,
_____________________
După aceea îngerii au plecat la cer iar păstorii s-au dus să se închine
pruncului.
[Luca 2, 1 - 15]
Era duminică dimineaţa. Domnul nostru Iisus Hristos, de vineri, Îşi dăduse
duhul în mâinile Tatălui Ceresc. A fost răstignit şi îngropat.
Şi pe când femeile înfricoşate au văzut cu ochii lor locul unde zăcuse trupul
mort al lui Iisus, îngerul a continuat:
Înălţarea Domnului
După Învierea Sa, Domnul s-a arătat de multe ori uceinicilor. Timp de
patruzeci de zile li s-a arătat lor şi le-a vorbit în legătură cu Impărăţia lui
Dumnezeu.
Într-o zi, deci, când se găseau în Muntele Măslinilor, ucenicii L-au întrebat:
- Doamne, a sosit oare vremea să aduci din nou înapoi Împărăţia lui Israel?
- Nu este al nostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea
Sa. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste noi şi Îmi veţi fi Mie martori în
Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.
Imediat după ce a terminat de zis acestea, iar aceia Îl priveau, s-a înălţat la
cer. Un nor L-a ascuns de ochii lor. Pe când L-au văzut urcând la cer, doi bărbaţi
îmbrăcaţi în haine albe s-au arătat dintr-o dată lor. Erau îngerii:
- Galileeni, le-a zis, ce staţi şi vă uitaţi la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat din
mijlocul vostru la cer, aşa va veni din nou în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând
la cer.
56
Îngerii dispăruseră iar ucenicii s-au întors în Ierusalim, care era cale de o
sâmbătă aproape de Muntele Măslinilor.
[Fapte 1, 1 - 12]
Sutaşul Corneliu
Într-o zi, în jurul orei trei după-amiază, a văzut clar o vedenie: un înger al lui
Dumnezeu a intrat în casa lui, s-a apropiat de el şi i-a zis:
- Cornelie!...
- Ce este, Doamne?
Îngerul s-a făcut nevăzut iar Corneliu a strigat două slugi ale sale şi un
credincios care-l serveau. Le-a povestit totul şi i-a trimis în Lope.
57
Eliberarea din temniţă a Apostolului Petru
Printre ei se afla şi Apostolul Petru. Dacă l-au prins l-au aruncat în temniţă şi
a pus să-l păzească succesiv patru grupe de câte patru soldaţi fiecare.
Dintr-o dată s-a arătat îngerul lui Petru, camera temniţei umplându-se de
lumină.
- Ridică-te repede, zise îngerul lui Petru, lovindu-l peste faţă să se mai
trezească. Imediat, lanţurile au căzut de la mâinile lui, îngerul zicându-i din nou:
Aşa s-a şi întâmplat. A ieşit din camera închisorii şi l-a urmat pe înger fără să
fi înţeles că acestea le trăia în realitate.
58
- Acum a înţeles că a trimis într-adevăr Domnul pe îngerul Lui şi m-a eliberat
din mâinile lui Irod.
Pe urmă s-a îndreptat către casa Mariei, mama lui Ioan care se mai numea şi
Marcu. Acolo erau adunaţi mulţi creştini şi se rugau. Petru a bătut la uşă. O tânără
servitoare, Rodi, a alergat să vadă cine este. A auzit voacea lui Petru şi, de bucurie,
nu a deschis, ci s-a întors grăbită să anunţe întâmplarea.
- Îngerul lui trebuie să fie, au presupus aceia. Petru, între timp, a continuat
să bată insistent în uşă. În cele din urmă au deschis. Când l-au văzut au rămas
înmărmuriţi. Acela le-a făcut semn să se ridice povestindu-le cum Domnul l-a scos
din închisoare trimiţând pe îngerul Lui.
59
60
Minunea din Hones*
Lângă Ierapoli exista aşezarea Heretopos (gr. locul bucuriei). Acolo Sf. Ioan,
după ce a propovăduit şi a făcut minuni, a profeţit că va izvorâ aghiasmă multă,
care va aminti numele începătorului de oşti Mihail şi va face multe minuni.
_____________________
61
În partea stângă a bisericii curgea un râu, râul Hrisos (de aur). Idolatrii se
gândeau să schimbe direcţia acestui râu către agheazmă, încât acesta să se
amestece cu apa râului şi aşa creştinii să nu poată să o folosească.
Aceste două râuri s-au gândit să le îndrepte către biserică şi agheazmă încât
să nu mai rămână nici urmă din acestea. Locul era prielnic. Era în coborâre foarte
mare şi apa ar fi coborât cu viteză. Au săpat, au cioplit un bolovan, au săpat
şanţuri şi au ridicat baraj să strângă apa.
Imediat ridică mâna lui, a făcut semnul crucii pe stânca care era înfiptă în spatele
bisericii şi porunceşte:
62
- Până aici ţi-a fost! Şi cu bastonul pe care-l ţinea în mână a lovit puternic
bolovanul despicându-l adânc. Apele l-au văzut şi s-au speriat. Au rămas pe loc
acolo.
Imediat s-a făcut cutremur mare şi apele râurilor s-au vărsat în văgăuna
aceea. De aceea şi locul acela s-a numit Hones. Biserica a rămas intactă iar
paraclisierul Arhipos a slăvit pe Dumnezeu şi pe Începătorul oştilor Mihail pentru
nemaipomenita lui minune.
[10, 12]
Un călugăr, trecător prin Iliupoli (în greceşte oraşul soarelui). A găzduit lângă
_____________________
*. Prăznuită la 1 martie.
63
casa ei. Noaptea a citit cu voce tare dintr-o carte judecata cea cruntă, despre iadul
păcătoşilor şi răsplată. Evdokia care s-a întâmplat să nu doarmă, a auzit toate
acestea şi s-a cutremurat.
Eu pentru o mică neascultare am fost alungat din rai iar aceasta care a
stricat atâţia oameni o să se mântuiască?
- Aşa îi laudă Dumnezeu pe aceştia care se pocăiesc, s-a auzit o voce dulce.
Acestea i-a zis arhanghelul, i-a făcut cruce de trei ori şi a zburat către cer.
64
După vederea aceea dumnezeiască, Evdokia s-a botezat în numele Sfintei
Treimi, a împărţit bogăţiile trecătoare la săraci - aur, mărgăritare, pietre scumpe,
lucruri din argint, mătăsuri, îmbrăcăminte de aur, câmpuri, viţă de vie, bani - şi şi-a
închinat mai departe viaţa lui Dumnezeu.
[12]
Păzitorul curăţiei
Ţara ei a fost Roma. Însăşi Agni a predat şi altor femei cuviinţa şi le-a
îndrumat la cunoaşterea Dumnezeului Cel adevărat.
_____________________
*. Prăznuită la 21 ianuarie.
65
i-a poruncit:
A poruncit atunci tiranul să fie plimbată goală prin tot oraşul purtând numai
o bluză, după aceea urmând să fie dusă la casa păcatului, unde putea să vină
fiecare, liber şi să o dezonoreze.
- Şi cine a fost acel tânăr îmbrăcat în alb? a întrebat împăratul. Cine l-a
trimis?
- Domnul şi Dumnezeul meu. Acesta l-a trimis pe îngerul Lui şi m-a apărat de
dezonorare.
- Dacă este devărat tot ce spui, roagă-L pe Dumnezeul tău să învieze aici pe
acest mort.
66
Acestă înviere din moarte i-a uimit pe necredincioşi şi toţi, împreună cu
guvernatorul au strigat:
[12]
Sfânta cuvioasă muceniţă şi fecioară Parascheva (sec. II)* (gr. cea care se
pregăteşte), s-a născut la Roma din părinţi cuviincioşi care au murit când aceasta
avea 20 de ani. Atunci e a împărţit moştenirea la săraci şi s-a dedicat vestirii
Evangheliei.
duşmanului.
Pe când se ruga, la miezul nopţii s-a arătat îngerul Domnului care ţinea în
_____________________
*. Prăznuiută la 26 iulie.
67
mâinile lui crucea de lumină, trestie, burete şi cunună.
[12]
Rugăminţi îngereşti
Sfânta şi marea mucenică Cristina (sec. II - III)* s-a născut în Tir şi era fata
generalului Urvan. Părinţii ei fuseseră idolatri, dar Cristina sălăjluia credinţa unei
femei cuviincioase. Când a auzit acest lucru, tatăl ei s-a mâniat şi a închis-o într-un
turn înalt, unde prin fiecare mijloc încercase să o readucă la idolatrie. Deoarece
toate încercările dăduseră greş, a decis să o chinuiască.
_____________________
*. Prăznuită la 24 iulie.
68
Atunci s-a arătat în faţa ei un înger, trimis de Dumnezeu şi i-a zis:
Când a auzit Urvan, a trimis cinci slugi care au legat de gâtul sfintei o piatră
mare, aruncând-o după aceea în mare. Însă atunci - minune preamărită! Din nou
Domnul a trimis îngeri care au dezlegat piatra şi au ţinut-o pe sfântă deasupra.
După aceea, cu poruncă dumnezeiască, începătorul de oşti Mihail a luat-o şi a
dus-o la casa părintească.
69
pe care le-au auzit. Acela, în a şasea zi, a poruncit să deschidă cuptorul. Sfânta a
ieşit nevătămată şi fericită, ca şi când ar fi fost în spălătoare.
În cele din urmă, Cristina a primit cununa muceniciei fiind omorâtă prin
lovirea cu lăncile în inimă şi în celelalte părţi ale corpului.
[12]
Sfântul, auzind acestea, a prins curaj şi putere. S-a avântat curajos în luptă şi
a înfrânt pe duşmani cu sabia îngerului.
_____________________
*. Prăznuit la 25 noiembrie.
70
Împăratul s-a minunat de eroismul lui şi l-a numit comandant de oşti. Şi nu
numai atât, dar i-a făcut şi daruri, l-a prezentat poporului şi l-a chemat în fiecare zi
la masa împărătească.
Prea multa iubire a împăratului pământesc l-a făcut pe sfânt să nu-şi mai
aducă aminte de Împăratul Ceresc. Pentru acest lucru dumnezeiescul înger apare
din nou într-o noapte şi-l trezeşte, făcându-i observaţie:
- Ce ţi-am zis, Mercurie, când ţi-am dăruit sabia aleasă şi ai biruit cu ajutor
dumnezeiesc mulţimea de barbari? Este scris să muceniceşti pentru Hristos şi să fi
slăvit în veci. Tu însă ai uitat de Împăratul ceresc şi ai preferat preţuirile celui
pământesc. Trezeşte-te din nepăsarea ta, dispreţuieşte gustul trecător şi aşa te vei
învrednici să locuieşti în palatele Celui ceresc.
Îngerul imediat s-a făcut nevăzut iar tânărul, cu părere de rău pentru ceea
ce a făcut s-a hotărât să urmeze sfatul îngerului.
În temniţă unde l-au aruncat se ruga până târziu în noapte. Atunci s-a
apropiat de el din nou îngerul şi l-a încurajat de acum la noi virtuţi duhovniceşti.
Dimineaţa sfântul a îndurat multe chinuri. Când, mai târziu s-a umplut de
răni, l-au aruncat din nou în temniţă. Acolo a venit din nou impreunăluptătorul lui
înger şi i-a zis:
71
- Bucură-te, Mercurie! Martiriul tău ajunge la sfârşit, iar tu vei gusta, în cer,
din belşug, răsplata durerilor tale!
[12]
Despre Cuviosul Ioan, care a trăit ascetic înăuntrul izvorului, deţinem puţine
date biografice. Mama sa, Iuliana, bogată şi cu frică de Dumnezeu, a trăit în
perioada persecuţiilor, rămânând de tânără văduvă, cu doi copii mici, Ioan şi
Temistia.
Ca loc de nevoinţă a ales o fântână seacă, care era plină de scorpioni, şerpi
şi alte reptile. Şi-a făcut rugăciunea iar după aceea s-a aruncat în fântână. Fântâna
era adâncă de douăzeci de metri. Pe când cădea în aceasta l-a prins îngerul
Domnului şi aşa virtuosul ascet nu a păţit nimic.
Acolo jos, în adâncul fântânii, a ridicat Ioan mâinile în semnul crucii şi a stat
în rugăciune patruzeci de zile în continuu, fără să mănânce şi să bea, fără să
doarmă şi fără să coboare mâinile.
Imediat şerpii au plecat. Cât despre mâncarea lui, îngerul Domnului, care
_____________________
*. Prăznuit la 11 aprilie.
72
aducea pâine la Farmutie, a primit să aibă grijă şi de acesta. Ca să nu se
mândrească Ioan, care era încă tânăr şi începător, nu aducea pâine la el direct, dar
o aducea la Farmutie şi zicea:
- Uite, Domnul îţi trimite această pâine ca să o duci la Avva Ioan, care se
găseşte în fântâna seacă.
Trecuseră ani. Ioan primea în fiecare zi pâine din mâinile lui Farmutie, îi
mulţumea lui Dumnezeu şi mânca. Diavolul, din nou, văzând neobişnuitul progres
al tânărului, îi pricinuise felurite ispite, neizbutind însă să-l învingă.
Ajungând acolo, Hrisios stătea deasupra fântânii şi-l ruga pe Ioan să-i arate
fiecare îndrumare legată de asceza şi virtutea lui. Imediat a urmat o minune
nemaivăzută: fundul fântânii a urcat până sus şi aşa cei doi cuvioşi s-au întâlnit.
După aceasta cei doi s-au îmbrăţişat întru Domnul iar Ioan, nevoitorul din
fântână, şi-a dat imediat sufletul în mâinile lui Hristos.
[12]
73
Schimbări minunate
Sfânta Cecilia din Roma*, cuviincioasă din naştere, a mucenicit la anul 288,
în vremea împăratului Diocleţian. De vârstă fragedă, a trăit creştineşte, în
rugăciuni, faceri de bine şi nevoinţe.
Mai târziu, din voinţa părinţilor ei, s-a căsătorit cu un tânăr bogat, idolatru,
pe numele său Valerian. Vrând sfânta să-şi păstreze fecioria, a zis soţului ei când
au ajuns în cămara de nuntă:
- Unul este Dumnezeul adevărat, una este credinţa creştinilor şi unul este
sfântul şi adevăratul botez, a citit tânărul. Cred din toată inima mea!
_____________________
*. Prăznuită la 22 noiembrie.
74
După această mărturisire de credinţă, Cel îmbrăcat în alb s-a făcut nevăzut,
pe când Valerian a primit cu bucurie de la arhiereu Sfântul Botez.
- Păziţi aceste cununi alese pe care vi le trimite, din trupul şi sufletul curat al
Lui, Stăpânul Hristos. Mireasma lor nu o să înceteze, nici petalele lor nu o să se
ofilească deoarece sunt cereşti; nici altcineva nu o să le poată vedea, înafară
numai de aceia care o să păzească curăţia şi o să creadă în Dumnezeu, precum voi.
Şi tu, Valerie, zi-mi ce dar să-ţi fac deoarece ai ascultat sfatul mângâietor de suflet
al soţiei tale.
- Altul nu-mi doresc atât de mult decât acela: să creadă în Hristos fratele
meu şi să devină şi acesta părtaş acestui dar dumnezeiesc.
Peste câtva timp a băut şi a intrat în cameră fratele lui Valerian, Tiburtie.
Cei doi soţi i-au explicat ce se întâmplă; după aceea, urmând să vieţuiască în
credinţa adevărată, tânărul a primit cu bucurie cuvintele vieţii, s-a botezat şi
acesta de către arhiepiscopul Urban şi a fost învrednicit să vadă de multe ori pe
îngerul dumnezeiesc.
Nu trecu mult timp după aceea că cei doi tineri au refuzat dictatura aprigă a
Romei sub împăratul Diocleţian. Deoarece au refuzat să se închine idolilor, au fost
decapitaţi. Pe când trupurile lor au căzut pe pământ, sufletele lor au urcat la cer
însoţite de sfinţii îngeri, care cântau nemaiauzit.
[12]
75
Călăuzirea îngerească spre mucenicie
Cuviosul s-a pregătit după cum i-a spus îngerul şi a pornit cu bucurie către
mucenicie. Pe drumul către Egipt l-a însoţit îngerul şi a discutat cu el despre
tainele cereşti.
Au mers împreună până la râul Nil. Atunci îngerul i-a arătat toate câte avea
să pătimească, după care acesta s-a făcut nevăzut.
_____________________
*. Prăznuit la 25 septembrie.
76
Tiranul l-a predat călăilor. Aceia l-au luat şi l-au chinuit atât de mult încât au
început să-i curgă măruntaiele, umplând pământul de sânge.
În acelaşi moment s-a arătat sfântul înger, trimis din cer, dezlegând pe
mucenic şi coborându-l de pe lemn. După aceea i-a luat măruntaiele scoase şi le-a
băgat din nou la locul lor. Însemnând pe mucenicul lui Dumnezeu de trei ori cu
semnul crucii, l-a vindecat rămânând ca înainte.
În final, tiranul porunceşte să-l urce pe sfânt pe roată. Era roata aşa de
ticloasă încât a tăia trupul acestuia în patru bucăţi.
Domnul însă a urmărit pe robul Lui. De aceea a trimis mai întâi un înger,
care a strâns trupul făcut bucăţi. La urmă a coborât Însuşi din cer, cu arhanghelii
lui, Mihail şi Gavriil. Cei doi arhangheli au luat bucăţile trupului şi le-au unit, pe
când Domnul a întins mâna Lui şi a zis:
[12]
77
Viaţa îngerească a marelui Paisie
Marele Paisie*, pustnic egiptean şi aspru postitor, s-a născut în jurul anului
300, din părinţi credincioşi, fiind al şaptelea şi cel mai mic copil al familiei.
Mama lui a rămas văduvă şi având grijă de atâţia copii, avea deseori
momente când se deznădăjduia. Într-o noapte se arată îngerul Domnului şi-i zice:
- Toţi copii mei sunt ai Lui. Să aleagă pe care-l va vrea, a zis mama.
- Acesta este plăcut lui Dumnezeu, a zis îngerul, luându-l pe Paisie de mână.
Acestea zicându-le îngerul, s-a făcut nevăzut. Crescând micuţul dar de acum
ca ales al lui Dumnezeu, a râvnit către viaţa călugărească. A părăsit lumea şi a
plecat în pustiu, lângă Avva Pamvo, care l-a tuns monah.
Râvna lui pentru desăvârşire l-a condus la nevoinţe mari. Postea toată
săptămâna şi numai sâmbăta mânca pâine şi sare. Mai târziu începuse să
postească chiar şi două săptămâni. Rănit de dragostea lui pentru isihasm, se ruga
_____________________
*. Prăznuit la 19 iunie.
78
la Dumnezeu să-i descopere vrerea Lui. Într-o noapte, în timpul utreniei, se arată
îngerul şi-i zice:
- Chiar dacă eşti aici, Paisie, sau chiar dacă lipseşti, noi îi protejăm pe
călugării care locuiesc în acest pustiu.
Altădată s-a spriat cuviosul când un călugăr era ajutat de către sfântul înger.
Fratele acesta, începător şi subjugat de demonul desfrânării şi al mândriei, a cerut
ajutorul sfântului. Acolo s-a rugat la Dumnezeu şi imediat îngerul Domnului s-a
arătat în faţa lui, având pe diavol legat cu lanţuri.
- Ţi-l predau, a zis îngerul, şi păzeşte-l precum vrei, pe nemernic. Legat ţi-l
aduc, pe acesta care are atâţia oameni prinşi în orgiile lui.
79
strălucitor. S-a minunat fratele şi a vorbit de unul singur: “Într-adevăr, Dumnezeu
apară pe aceia care cred în El”.
[12]
A plecat deci şi s-a dus în Alexandria. Acolo l-a ridicat (arestat) ca fiind
creştin, iar guvernatorul idolatru şi i-a poruncit să se închine idolilor. Călugărul a
refuzat. Călăii l-au chinuit cu cruzime, bătându-l cu bice de viţel ca, în final, să fie
decapitat.
Unul dintre aceşti părinţi având dreaptă socoteală a spus despre această
întâmplare şi a rugat pe Dumnezeu să dea o explicaţie. Nu a întârziat deci să se
arate îngerul Domnului.
[12]
Prietenul îngerilor
_____________________
*. Prăznuit la 23 decembrie.
81
reculegere şi mântuire. Imediat s-a arătat înger sfânt şi l-a încununat pentru
pocăinţa lui. După aceea a apucat o funie şi a legat pe toţi demonii care l-au
aruncat în păcat.
Îngerul i-a chinuit pentru mult timp, demonii asurzind lumea cu răcnetele
lor. De atunci, când îl vedeau pe Nifon, se făceau nevăzuţi deoarece le era frică de
pedeapsă.
***
Odată, trecând prin faţa unei case de desfrâu, a văzut un om cuviincios dar
întristat. Plângea, având chipul cuprins cu palmele şi se ruga cu suspine:
- Nu pot să mă apropii de el. Din momentul în care a început, s-a făcut sluga
demonilor şi aşa eu nu am autoritate asupra lui.
***
- Ce se întâmplă? s-a întrebat. Cei care stau jos sunt foarte săraci, pe când
cei care stau în picioare sunt tineri îmbrăcaţi luminos, adică îngeri precum îi arată
Dumnezeu. Au poruncă să stea în jurul creştinilor la ora mesei cu mâinile
încrucişate, ca slugi bune. Dacă însă, aud la masă judecată sau oricare altă răutate
spusă, pleacă imediat precum albinele din fum. În locul lor vine un diavol negru şi
se rostogoleşte printre meseni.
Într-o liturghie vede dintr-o dată coborând foc din cer şi acoperind de
lumină jertfelnicul şi pe preot. La imnul întreit au coborât patru îngeri şi au cântat
împreună cu credincioşii.
După ce s-au împărtăşit toţi şi s-a epuizat Sfânta Împărtăşanie, s-a găsit din
nou viu pruncul în palmele Heruvimilor, care l-au urcat cu cântări în cer.
- Ţi-am spus adevărul. Eu, după cum vezi, slujesc acest sfânt altar. De fiecare
dată când urc la cer să-i ofer lui Dumnezeu rugăciunile credincioşilor, aud tot ce
îmi zic îngerii despre tine: Că Nifon este iubit de către îngerii celui Înalt deoarece
cu adânca lui smerenie îi face cenuşă pe demoni şi că îşi aduce aminte de
rugăciunile lui, de fericitele puteri. Pentru acest lucru Domnul a poruncit fiecărui
înger şi arhanghel să-ţi pomenească neîncetat meritele în jertfele lor.
Deseori dreptul pleca din oraş către zonele din nord deoarece dorea mult să
se roage lui Dumnezeu în linişte.
În ultimele zile ale vieţii lui a căzut în extaz. I se părea că s-a văzut intrând în
palatele dumnezeieşti.
- Mihail, auzi vocea calmă a Cerescului Împărat, arată-i lui Nifon locul
liniştirii lui.
- Voia lui Dumnezeu, a răspuns acela, este să vi-l dau peste trei zile.
- Iubirea de oameni a lui Hristos, care te-a miluit, i-a zis începătorul de oşti,
însoţitorul lui, a rânduit ca aici să fie liniştea ta. Ţi-a dăruit toate acestea pentru că
ai iubit pe Acesta şi pe noi. Iată, acum vei avea tronuri, haine luminoase,
dormitoare şi coridoare nenumărate. Pe toate le-a pregătit cu însăşi mâna Lui,
preaiubitorul Dumnezeu.
[24]
85
Cuviosul Pahomie şi îngerul
El însuşi văzând că a pierdut pur şi simplu liniştea lui iubită şi şi-a luat
asupra-şi imense responsabilităţi şi griji, se întreba care este vrerea Domnului.
După aceea i-a dat mai multe detalii despre lucrarea lui duhovnicească:
- Dorinţa tuturor fraţilor să fie una. Să poarte la brâu centură iar pe cap fes,
însemnat cu semnul Sfintei Cruci roşu. Să-i împărţi în douăzeci şi patru de cete, pe
cât de multe sunt literele alfabetului, în funcţie de caracterul lor. Să încerci întreit
pe cei laici care vin să ajungă monahi. Fraţii, când mănâncă la masă, să fie
acoperiţi cu fesul ca să nu vadă unul pe celălalt şi să nu vorbească. Acestea şi
multe altele, pe care i le-a descoperit îngerul, le-a pus în practică cu precizie
Marele Pahomie şi aşa a povăţuit pe fraţi după cum a vrut Dumnezeu.
[12]
_____________________
*. Prăznuit la 15 mai.
86
Sfântul Ioan Gură de Aur acelaşi cu îngerii
În aceeaşi noapte s-a arătat din nou îngerul şi la Ioan, pe când se ruga.
_____________________
87
O văduvă în Alexandria, nedreptăţită de către consilierul locului, s-a dus la
Constantinopol şi a cerut ajutorul împărătesei. Din nefericire însă, în loc să i facă
dreptate, a plecat şi de acolo nedreptăţită, aşadar ajungând la patriarhul Ioan.
Acela a chemat pe consilier care se găsea în zilele acelea în Constantinopol şi l-a
îndemnat să îndrepte nedreptatea pe care o făcuse. Consilierul a fost de neînvins.
Atunci Sfântul Ioan, folosind drepturile patriarhale care i se atribuiseră de către
împăraţi, condamnă şi închide pe consilier în închisoarea patriarhiei, până va reda
cele datorate.
- Dacă vrei să-l eliberez, a anunţat-o sfântul, dă-i văduvei cei 500 de galbeni
care i le-a luat acesta, pe nedrept.
Atunci episcopul Adelfios, care a avut multă grijă de cuvios, s-a rugat
fierbinte la Dumnezeu:
Pe când se ruga, a căzut în extaz. Vede atunci un bărbat luminos că-i arată
pe toţi dascălii, ierarhii, cuvioşii şi drepţii “însemnaţi” în cer. Adelfios i-a văzut cu
bucurie.
- Ceri pe Ioan cel de Aur, gura lui Dumnezeu? Acel mare om? Nu poţi să-l
vezi deoarece se găseşte lângă tronul Stăpânului Hristos.
88
Aceeaşi vedenie a avut-o şi cuviosul Marcu, ascetul, auzind aceleaşi cuvinte
despre Sfântul Ioan Gură de Aur.
[12]
Una din marile figuri bisericeşti ale secolului al IV-lea este Sfântul
Amfilohie*, episcop al Iconiei. Capadocian precum atâţia alţi Sfinţi Părinţi ai
timpului, acesta avea legături de rudenie cu Cuvioasa Olimpiada şi Sfântul Grigorie
Teologul, precum şi o strânsă prietenie duhovnicească pe care a legat-o cu Sfântul
Vasile.
_____________________
*. Prăznuit la 23 noiembrie.
89
Şi în noaptea următoare a venit îngerul şi a rostit aceleaşi cuvinte. Nici acum
nu a răspuns sfântul deoarece a crezut că noaptea precedentă a fost o ispită
diavolească.
În sfârşit, a treia noapte, s-a arătat din nou îngerul şi i-a zis cu o oarecare
duritate:
Îngerul a primit.
Îngerul stătea lângă el în picioare. La urmă l-a luat de mâna şi l-a dus în
biserică. Uşile s-au deschis imeadiat de la sine!
Imediat ce s-au aflat înăuntru, o lumină cerească a umplut tot locul. Dintr-o
dată s-au arătat mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, care l-au luat pe Amfilohie în
Sfântul Altar şi i-au pus în mâini o Evanghelie.
- Dumnezeu să fie cu tine! i-au zis. Unul dintre aceştia, care părea a fi
începătorul lor, le-a zis celorlalţi:
- Pace ţie!
Era miezul nopţii. Sfântul era puţin confuz. Rămăsese în biserică uluit,
extaziat, fără de grai... Acolo l-au găsit alţi fraţi, ucenicii lui, când au venit la
utrenie.
90
Văzându-l pe Amfilohie schimbat şi îmbrăcat în lumină cerească nu au
întârziat să-l întrebe ce i s-a întâmplat.
Când mai târziu sfântul a plecat de la chilia lui, s-a întâlnit cu şapte episcopi
care veneau să-l întâmpine. Tuturor acestora le vorbise vedenia dumnezeiască
poruncindu-le însăşi Domnul să-l hirotonească episcop al Iconiei.
L-au luat şi l-au dus în biserică ca să facă tot ce le-a poruncit Duhul Sfânt.
Când i-au pus veşmintele arhiereşti, sfântul a înţeles scopul lor. Atunci le-a
povestit cu lux de amănunte întâmplarea din acea noapte.
[12]
91
Îngerii şi cei deopotrivă cu ei
Viaţa lui a scris-o Avva Pafnutie care povesteşte câte a văzut chiar cu ochii
lui, când l-a văzut în mijlocul pustiului.
Obosit cum eram după atâtea zile de alergătură, am stat puţin timp să mă
liniştesc. Dintr-o dată văd de departe că vine un om frumos la statură, gol şi
acoperit cu fire de păr. M-am speriat. Fără să mă dezmeticesc bine, m-am găsit
căţărat de panta unei stânci înalte. Acela însă s-a apropiat şi mi-a strigat:
_____________________
*. Prăznuit la 12 iunie.
92
Într-o noapte deci, am luat puţină pâine şi am plecat prin pustie. Umblând,
văd în faţa mea o lumină puternică. M-am speriat şi m-am gândit să mă întorc. În
aceeaşi clipă însă s-a arătat în această lumină un oarecare tânăr luminos şi înalt,
care mi-a zis: «Nu-ţi fie frică, Onufrie. Eu sunt îngerul Domnului, trimis să te
păzesc de la naştere până la moarte. Înaintează deci şi nu te lăsa intimidat de
ispitele diavolului. Eu o să te păzesc până o să predau sufletul tău în mâinile lui
Dumnezeu».
A două zi am văzut chipul lui palid. L-am întrebat care este motivul iar acela
mi-a răspuns fără zăbavă:
- Nu-ţi fie frică, frate! Iubitorul Dumnezeu te-a trimis aici ca să îngropi trupul
meu. Astăzi se încheie viaţa mea pământească.
Imediat fericitul suflet a ieşit din trup ca un porumbel alb şi s-a dat în
mâinile Domnului, care-L cunoscuse în cer, printre cântările sfinţilor îngeri.
Am plecat deci din locul acela şi după multe zile de umblat, am ajuns într-un
loc frumos cu apă şi cu pomi fructiferi.
Acolo trăiau patru sihaştri, tineri, cu chip de înger şi îmbrăcaţi în piei de oi.
Mi-au urat bun venit, mi-au dăruit fructe să mănânc şi am stat să discutăm. După
ce mi-au vorbit despre viaţa şi asceza lor, i-am întrebat:
94
- Prefacă-se în voi Trupul acesta şi Sângele Stăpânului Hristos, hrană
nemuritoare şi viaţă veşnică.
Era ziua de duminică. Inima noastră s-a împlut de bucurie şi linişte. Într-un
moment, îngerul se întoarce şi-mi zice:
- Dă-mi voie, sfinte îngere, l-am rugat eu, să locuiesc cu aceştia de aici, cu
fraţii, până la sfârşitul vieţii mele.
În trei zile am ajuns în Egipt şi acolo am povestit la mulţi fraţi, spre slava lui
Dumnezeu tot ce am văzut şi am auzit.
Puţin a trăit fericitul Pafnutie de atunci de când s-a întors la chilia lui. În
ultimele sale zile a văzut pe sfântul înger care i-a spus:
[12]
95
Poveţe angelice
Avva Teodor Sfinţitul*, ucenicul Marelui Pahomie, a intrat odată într-o barcă
pentru a trece Nilul. În barcă se găseau doi bătrâni străini. Unul dinre ei a început
să-l laude pe celălalt, pe Teodor, zicându-i:
- Aşa nu o să bea nimeni de pe brazdele noastre, nici animal, nici om. Când
va fi vremea aratului parcelele le vom semăna astfel: pe o brazdă grâu, pe una orz,
pe a treia linte, pe a patra brazdă mazăre şi pe celelalte mai departe la fel.
- Gândirea aceasta este mult mai înţeleaptă decât cea dintâi, a a probat din
nou muncitorul, pentru că parcela noastră, va fi tare frumoasă cu varietatea
aceasta de plante.
_____________________
*. Prăznuit la 16 mai
**. Mogornicul era traistă sau coşuleţ pentru anumite genuri de ierburi cu care se
măsura această iarbă şi fructele.
96
Frunzele care au ieşit din diferite plante nu au făcut sămânţă, agricultorul
însă zicându-i:
- Mergem să semănăm.
Deci, precum vezi, dacă acest monah pe care-l vezi, Teodor, ajunge la acest
nivel de neasemuită ascultare, atunci o să fie fericit.
Avva Teodor a auzit, uluit, acest dialog al celor doi călători. Când a coborât
din barcă, nu i-a văzut. Dispăruseră. Erau îngeri trimişi de Dumnezeu ca să-l
povăţuiască şi să-l consoleze.
[30]
97
Tainele vieţii celei veşnice
Mergând, cândva, prin pustiu Avva Macarie cel Mare (sec. IV)* a întâlnit un
călugăr cu chip de înger.
- Zi-mi, îngere al lui Dumnezeu, în cealaltă viaţă oamenii se cunosc între ei?
- După acest lucru îngerii iau sufletul şi-l duc în cer ca să se închine
Domnului. De pe pământ la cer există o scară mare nevăzută. Pe fiecare treaptă se
găseşte o ceată a diavolilor, care se numeşte vămi. Aceste cete vor să înşface
sufletul; pentru acest lucru arată, în scris, faptele cele rele. Îngerii, dimpotrivă, le
prezintă pe cele bune. Discută faptele şi încep o dispută aprigă de discuţii între ei.
Dacă cele bune sunt în majoritate, atunci sufletul urcă cu o treaptă mai sus. Şi
invers, dacă cele rele sunt în plus, demonii coboară sufletul cu o treaptă mai jos.
Ce chinuri suferă acolo pedepsiţii este de neînchipuit. Dar şi ce primesc în cer
aceia care au fost mântuiţi, nu se poate descrie.
_____________________
*. Prăznuit la 19 ianuarie.
98
sufletului în Domnul, deoarece acesta nu a ajuns încă la Tronul Lui ca să I se
închine. După închinăciune îngerii aduc din nou sufletul pe pământ şi-i arată
locurile unde a trăit şi a făcut fapte bune sau rele. Acest lucru se întâmplă
încontinuu până în a noua zi, când sufletul se urcă din nou la cer să se închine la
tronul lui Dumnezeu. Parastasele care se fac în a noua zi se aduc lui Dumnezeu, ca
să primească sufletul cu vedere duioasă. Parastasele, milosteniile şi liturghiile aduc
multă mângâiere sufletului. Pot chiar să-l scoată din iad numai dacă acesta însă nu
a căzut în păcate grele sau aducătoare de moarte. După a doua închinăciune duc
din nou îngerii sufletul în lume. După aceea îi arată raiul şi iadul. Nu există muncă
mai grea decât a desfrânatului şi a hoţului. În special a desfrânatului călugăr sau
preot.
La patruzeci de zile sufletul este condus din nou la închinăciune. Atunci iese
hotărârea de la Iubitorul de oameni, Dumnezeu, care o să-l aşeze la locul lui până
la înviere şi ziua judecăţii. Pentru acest lucru, şi în ziua aceea se face din nou
parastas pentru liniştirea sufletului.
- Păcătosul, a mai întrebat încă o dată bătrânul, are vreo tihna? Chinurile lui
nu au sfârşit?
- Ce sfinţi sunt mai iubiţi de om, încât să-i roage ca aceştia să-l protejeze?
- Toţi sfinţii sunt iubiţi. Voi însă, oamenii, sunteţi nerecunoscători şi-i
întristaţi. Înafară de sfinţi şi îngerii îi ajută pe oameni. Mult mai mult însă decât
toţi are grijă de noi Născătoarea de Dumnezeu. Ar trebui, fiecare dintre noi, să
aibă neîntrerut numele ei în gura lui şi să o slăvească pentru că datorită
rugăciunilor şi cererilor ei mai există astăzi lumea. Oamenii l-au părăsit pe
Dumnezeu şi pe sfinţi, de aceea şi Dumnezeu şi sfinţii i-au părăsit pe oameni.
- Dacă este de învăţat, Psalmii lui David. Dacă nu, atunci “Doamne Iisuse
Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul...”. Această
rugăciune este cea mai puternică.
100
sufletul lui. Dacă însă îl îndrumă la rău, cade în cel mai greu păcat.
- Niciodată nu vor lipsi drepţii şi profeţii, nici însă slujitorii lui satana. Însă în
vremurile de la sfârşitul lumii, câţi slujesc lui Hristos cu dreptate care nu fac semne
şi minuni, dar merg pe drumul virtuţii cu smerenie, aceştia vor fi primiţi în
împărăţia lui Dumnezeu mai presus decât aceia care au făcut minuni. În vremurile
de sfârşit nu vor vedea credincioşii pe vreunul să facă minuni, încât să le fie model,
spre a se nevoi duhovniceşte. De asemenea, păstorii şi conducătorii din toată
lumea, vor fi cu totul neîncercaţi în virtute.
[28]
A ieşit călugărul şi l-a urmat pe înger într-un loc unde un om tăia lemne. Când
_____________________
*. Prăznuit la 8 mai.
101
a terminat, le-a legat şi încerca să le ridice, dar nu putea. A lăsat atunci legătura de
lemne jos, a adăugat şi alte lemne şi mai departe a încercat să le ridice.
Au mers mai departe şi-i arată îngerul călugărului un alt om, care scoatea
apă dintr-o fântână, cu o găleată găurită. Şi, bineînţeles, precum era normal, până
să urce găleata, apa se varsa toată.
Mai departe văd o biserică mare. Doi călăreţi ţinând, la orizontală, un lemn
deosebit de mare, încercau de mult timp să între înăuntru. Nu au reuşit însă
pentru că nici nu se aplecau şi nici lemnul nu l-au lăsat.
- Ascultă acum cum se explică acestea, a zis îngerul. Aceştia care ţineau
lemnul simbolizează pe toţi care cred şi se numesc singuri ca fiind drepţi. Astfel,
pentru mândria lor, rămân afară din rai. Acela care scotea apă cu găleata făurită,
lucrează, bineînţeles, virtuţile - postul, rugăciunea, milostenile etc., dar este
lumesc, şi pentru că îi place lauda oamenilor, de aceea nu va vedea deloc răsplată.
Acela, în sfârşit, care nu putea să ridice lemnele, simbolizează pe fiecare care are
multe păcate şi în loc să le înlăture prin pocăinţă, adună mai multe.”
102
târziu, preotul şi-a atins mâna să sfinţească Sfânta Pâine, văd un înger care taie cu
cuţitul pruncul şi se scurge sângele în Sfântul Potir şi împarte trupul Lui în aceleaşi
bucăţi pe care le-a sfinţit preotul în Sfânta Pâine!
[12]
În aşa numitul schit al Tebaidei a trăit în nevoinţă şi s-a sfinţit cuviosul Ioan
Kolovos (sec. V)*. Era mic de statură, de aceea se şi numea “kolovos” (gr. scund),
dar mai mare în virtute, atât de mare încât a ajuns să zică părinţii că Ioan, prin
smerenia lui, a agăţat tot schitul în degetul lui mic.
_____________________
*. Prăznuit la 9 noiembrie.
103
În vremea aceea trăia o fată cuviincioasă şi virtuoasă, care se numea Paisia,
dedicându-şi viaţa pentru a slăvi şi primi în gazdă pe părinţii schitului.
Pe când se înnopta, cuviosul a adunat puţin nisip să pună la cap şi i-a zis
Paisiei să se odihnească puţin. Şi el s-a întins mai încolo.
La miezul nopţii s-a sculat să se roage. Vede atunci, la locul unde dormea
femeia, o lumină care ajungea până la cer. A mai văzut încă sfinţi îngeri care urcau
sufletul ei în rai. S-a minunat avva şi a rugat pe Dumnezeu să-i spună dacă s-a
mântuit sufletul ei.
[12]
104
Jurământul mântuitor
De origine din Pont, Evagrie a fost hirotonisit anagnost de către Vasile cel
Mare şi mai târziu diacon de către Grigorie Teologul. Când a locuit în
Constantinopol s-a luptat cu dorinţa unei femei căsătorite cu primarul oraşului,
care se îndrăgostise de el cu exaltare.
A înţeles diaconul că toate acestea le păţea din cauza femeii şi s-a gândit că
bărbatul ei la denunţat. Atunci unul dintre îngerii care i s-au arătat s-a
preschimbat într-un prieten iubit al lui şi l-a întrebat:
- Nu ştiu, sunt de părere cum că m-a condamnat bărbatul unei femei pentru
gelozie.
- Dacă vrei să-l asculţi pe prietenul tău, îi zice îngerul, nu îţi este de folos să
mai stai în acest oraş.
- Dacă mă eliberează Dumnezeu din aceste lanţuri, voi pleca. Dacă însă mai
stărui a sta în Constantinopol, atunci o să-mi merit această pedeapsă.
105
imediat şi vei avea grijă de sufletul tău, te voi elibera din încercarea prin care treci.
Imediat şi-a revenit din extazul în care căzuse. S-a sculat şi a zis în gândul lui:
“Este posibil să fi jurat în acest extaz? Da, sigur am jurat”.
[17]
Acolo, lângă ea, trăia un oarecare călugăr care a văzut în vis noaptea îngeri
şi demoni în afara mănăstirii. Se certau cu toţi în faţa celei moarte pentru sufletul
ei.
106
- Până acum a lucrat la noi, răspundeau demonii iar pe de altă parte, nu a
ajuns să între la mănăstire ca să se pocăiască.
Imediat s-a trezit călugărul din vis şi a alergat să vestească pe egumenă cele
întâmplate. După ce s-au îngrijit de moaşte, le-au îngropat la cimitir şi au mulţumit
miluitorului Dumnezeu, care numai pentru un gând de pocăinţă pe care-l are omul
El şi primeşte.
[21]
Multe întâmplări povestesc părinţii despre Avva Agaton* (gr. - cel îndrăgit),
din Pateric. Era un om plin de virtute şi înzestrat cu înţelepciune dumnezeiască.
_____________________
*. Prăznuit la 8 ianuarie.
107
Agaton l-a ridicat şi l-a dus în oraş, la locul unde se vindeau produsele sale.
Când l-a vândut pe primul, ologul îl întreabă:
- Cumpără-mi o plăcintă.
Agaton cu bucurie, i-a cumpărat. Peste puţin timp a vândut încă ceva.
- Cu atât.
Bătrânul, din nou, l-a servit. În final, a vândut toate produsele, dar a cheltuit
toţi banii cu poftele ologului. Se pregătise să plece.
- Da.
Agaton l-a ridicat şi l-a dus înapoi la locul de unde l-a luat.
[23]
108
Naşii cei cereşti
Într-o zi, acolo unde lucra în grădina ei, a văzut pe unul pregătit să se
spânzure. A alergat imediat la el şi l-a întrebat:
- Ce faci, omule?
- Datorez mulţi bani şi sunt împins de către cei de la care i-am împrumutat
să-i înapoiez. Mi-am dorit o moarte rapidă decât o viaţă chinuită.
- Îţi dau toţi banii mei, numai să nu te sinucizi, l-a rugat aceea.
Aşa s-a şi întâmplat. A plătit omul datoria lui şi a scăpat. Fata însă a rămas
săracă. Nici părinţi nu avea sau pe altcineva care să aibe grijă de ea. Din cauza
aceasta a fost nevoită să se desfrâneze. Nu a trecut mult timp şi s-a îmbolnăvit.
Şi-a revenit atunci în fire şi s-a gândit. A vrut să se boteze şi a rugat pe vecini:
- Pentru iubirea lui Hristos, salvaţi sufletul meu şi rugaţi pe patriarhul vostru
să mă increştineze.
- Ce ai? o întreabă.
_____________________
*. Prăznuit la 4 aprilie.
109
- Doresc să mă increştinez, dar nimeni nu vrea să mă ajute.
Într-adevăr, a plecat şi s-a întors cu încă doi îngeri care au ridicat fata şi au
dus-o în biserică. După aceasta îngerii au luat chipul de demnitari şi au chemat
preoţii care erau formaţi în cete pentru a săvârşi taina botezului.
- Bineînţeles, dăm.
Au luat-o atunci preoţii şi şi-au săvârşit taina Sfântului Botez. După aceea,
îmbrăcată în alb precum era, au luat-o îngerii şi au dus-o la casa ei. Acolo au
lăsat-o şi s-au făcut nevăzuţi.
[21]
Episcopul şi evreica
În oraşul Etopia, lângă Gaza, trăia un evlavios episcop milostiv. Însă din
pizma diavolului, a căzut în desfrânare cu o evreică.
- Poate că suntem păcătoşi, i-a zis, dar ne păzeşte credinţa noastră. Domnul
a zis: “Dacă nu sunteţi botezaţi cu apă şi cu Duh, nu veţi putea intra în Împărăţia
cerurilor”.
110
acelaşi Dumnezeu în care crezi şi tu?
Femeia s-a dus în biserică. Când a intrat episcopul şi s-a apropiat de Sfântul
Altar, s-a făcut ca şi când aceasta şi-ar fi deschis ochii cu putere dumnezeiască.
Vede atunci un bărbat frumos îmbrăcat în alb că iese din Sfântul Altar şi-l ia pe
episcop şi-l leagă de o coloană. După aceea a intrat din nou în altar şi a liturghisit
el însuşi cu preoţii şi diaconii.
Când a venit timpul să înalţe Sfântul Trup vede femeia că ridică cu mâinile
lui un prunc pe care-l face bucăţele şi-l dă credincioşilor. După ce s-au împărtăşit
toţi din acesta, vede din nou acelaşi prunc viu şi nevătămat că străluceşte ca focul
şi lumina.
Când s-a terminat Sfânta Liturghie, tânărul îmbrăcat în alb l-a dezlegat pe
episcop de coloană şi a dispărut.
111
creştină şi du-mă şi pe mine la mănăstire. Din această clipă mă închin lui
Dumnezeu şi voinţei Lui.
[29]
Batista pocăinţei
Când împărăţea evlaviosul împărat Mauriciu (sec. VI), trăia în zona Traciei o
căpetenie de hoţi. Acesta terorizase atât de mult pe locuitori încât drumurile
ajunseseră de nerecunoscut. Mulţi soldaţi de-ai împăratului au încercat să-l
prindă, însă fără nici un rezultat.
Nu trecuseră multe zile că hoţul s-a îmbolnăvit şi a făcut febră. L-au primit şi
l-au internat în spitalul Sfântul Sampson.
L-au auzit în noaptea aceea bolnavii din paturile alăturate că spunea cuvintele
acestea şi se căia mereu, stergându-şi cu batista lacrimile lui, până şi-a dat sufletul.
112
În acelaşi timp, doctorul spitalului, pe când dormea acasă la el, vede în vis
mulţi diavoli care se apropiau de patul hoţului cu listele păcatelor lui. După aceea
vede şi doi bărbaţi luminoşi.
Pe când discutau astfel, au căutat în patul lui dacă cumva găsesc ceva bun.
La un moment dat, îngerul a găsit batista hoţului, cu care îşi ştersese lacrimile:
- Ia priveşte, zice atunci celuilalt înger, aceasta este batista lacrimilor lui. Să
le punem în cealaltă parte a balanţei, împreună cu iubirea de oameni a lui
Dumnezeu şi poate să va întâmpla ceva.
Abia puseseră pe discul de sus şi acela se îngreunase mai mult decât cel
care avea listele cu păcatele lui.
Acestea le-a văzut doctorul în visul lui şi imediat ce s-a trezit a alergat la
spital unde se găsea hoţul mort. Trupul lui era cald şi deasupra, pe ochii lui, era
întinsă batista, leoarcă de atâtea lacrimi curse.
A fost informat de ceilalţi bolnavi de toate cele legate de ultimele lui clipe
de viaţă şi luând batista, a dus-o lui Mauriciu. I-a arătat-o şi, după ce i-a povestit
toată întâmplarea, i-a zis:
[12]
113
Greutatea condamnării
În secolul VI, la schitul lui Avva Serid, în Palestina, a trăit şi s-a nevoit în
asceză duhovnicească avva Dorotei* (Doroteos - gr.= darul lui Dumnezeu),
ucenicul cuvioşilor Varsanufie şi Ioan. “Învăţăturile” lui cuprind modelul şi regula
trăirii cuviincioase pentru fiecare monah de schit. În una dintre aceste reguli
vorbeşte cu dezaprobare despre cel mai greu păcat, al judecării aproapelui
precum zice: “Cu acest păcat ne uzurpăm judecata care este numai a lui
Dumnezeu”. Povesteşte ucenicilor lui întâmplarea următoare, luată din Pateric şi o
comentează constructiv: “Un bătrân, foarte înaintat în virtute, după ce a auzit că
un frate a căzut în desfrânare, a zis:
Atunci apare în faţa lui un înger, ţinând sufletul fratelui care păcătuise, şi-i
zice:
- Poftim, acesta pe care l-ai judecat, a murit. Unde doreşti să-l trimit, în
paradis sau în iad?
- Iată, Dumnezeu ţi-a arătat cât de greu este să judeci. Să nu mai faci niciodată.
_____________________ [5]
*. Prăznuit la 13 august.
114
Pecetea îngerului
La sfârşitul slujbei l-a văzut din nou că iese din altar şi face acelaşi lucru.
Într-o zi îl opreşte bătrânul şi-l întreabă:
- Există fraţi, a explicat îngerul, stăruitori şi virtuoşi, care ipsesc din cauza
vreunei nevoinţe, boală, lucru, dar cu binecuvântarea părinţilor. Aceştia,
intra-devăr, lipsesc; însă le pun pecetea deoarece, prin intenţia lor de a participa la
slujba, ei sunt de faţă. Acelora, însă, care lipsesc din cauza neglijenţei, am poruncă
să nu-i pecetluiesc deoarece se fac singuri nevrednici”.
[5]
115
Sfânta Golinduh
_____________________
*. Prăznuită la 13 iulie.
116
- Doamne, s-a rugat sfânta, descoperă-mi dacă trebuie să comunic cu tine.
Vede atunci un înger care ţinea două potire, unul întunecat şi altul luminos.
Când fericita a păşit în biserica Sfântului Sergiu, s-a îmbolnăvit uşor. După ce
s-a rugat pentru mântuirea întregii omeniri, şi-a dat curatul suflet în mâinile lui
Dumnezeu.
[12]
Într-o zi a bătut la poarta mănăstirii un sărac, cerând milă. Sfântul i-a dat
şase monezi. Săracul, peste puţin timp, s-a întors, cerând din nou. Cuviosul i-a dat
alte şase monezi. Acest lucru s-a repetat şi a treia oară, încât neavând ce să-i mai
dea, i-a dăruit cu bunăvoinţă un disc de argint al mănăstirii.
_____________________
*. Prăznuit la 12 martie.
117
numit patriarh al Romei.
- Sunt îngerul Domnului, a răspuns acela. Sunt acelaşi cu cel care a venit mai
de mult, trimis de Dumnezeu, să-ţi cer milostenie şi mi-ai dat discul de argint. M-a
trimis Domnul ca să încerce bunătatea ta. De aceea te-a şi făcut episcop. De atunci
am primit poruncă dumnezeiască să mă găsesc întotdeauna lângă tine şi să te
păzesc.
[12]
“Bătrânul” arhanghel
Cuviosul l-a urmat pe bătrân şi aşa au umblat amândoi, pentru multe zile,
_____________________
*. Prăznuit la 23 octombrie.
118
prin deşert. Cu puţin înainte de a ajunge la destinaţie, bătrânul s-a făcut nevăzut.
Lui Macarie a început să-i pară rău şi să plângă. Atunci apare din nou bătrânul şi-i
zice:
Cu trecerea anilor, părul lui devenise alb ca zăpada iar piele lui tare ca a celei
de broască ţestoasă. Sprâncenele lui coborâseră foarte jos şi acopereau ochii, pe
când barba lui ajungea până la genunchi.
Atunci s-a arătat în faţa lui apărătorul lui, arhanghelul Rafail, zicându-i:
Şi zicând acestea s-a făcut nevăzut. Cuviosul s-a întors în peştera lui, a
îngenuncheat şi a petrecut în post patruzeci de zile. Imediat ce s-a ridicat, a văzut în
peşteră lumină mare. A mai văzut un oarecare tânăr, îmbrăcat în porfiră (purpură) şi
încununat cu cunună de aur. L-a auzit cântând o cântare, pentru prima dată auzită
de acesta, cu o voce tare ca şi când ar fi cântat amândoi în acelaşi timp.
Îndată după aceasta a zburat către cer şi s-a pierdut din ochii lui. [12]
119
Măreţia milosteniei
- Ia banii şi împarte-i cum vrei. Imediat ce Ioan a luat banii acela a dispărut.
De atunci, de câte ori făcea milostenie, primea întotdeauna mai mult.
“Trăia cândva în Africa un vameş care se numea Petru**, foarte bogat, dar şi
iubitor de avuţii. Cu acest bogat se întâmplă ceva minunat.
Era iarnă. Câţiva cerşetori, stând la soare, gustau din căldura lui. Dintr-o
dată trece pe acolo un om nervos şi pune pariu că o să-l facă pe Petru să-i dea
milostenie. S-a dus deci la uşa lui şi l-a aşteptat. Imediat ce a venit Petru, s-a
întâmplat să ajungă în acelaşi timp şi brutarul cu un coş de pâine.
Săracul a cerut milostenie dar bogatul l-a refuzat. Acela nu a plecat. Atunci s-a
mâniat Petru şi negăsind nimic la îndemână să-l lovească, a luat pâine. Cerşetorul numai
_____________________
*. Prăznuit la 12 decembrie.
**. Este posibil să fie vorba de Sfântul Petru Vameşul, care a trăit cu puţin înainte
decât Sfântul Ioan Miluitorul, pomenirea lui făcându-se pe data de 20 ianuarie.
120
atât a aşteptat. A luat pâinea şi a plecat victorios.
După două zile Petru s-a îmbolnăvit. A avut atunci o vedenie cum că se
găsea la Judecata de apoi. Exista o balanţă, în care se cântăreau faptele lui. Încă
din prima zi se adunaseră mulţime de diavoli, care puneau în balanţă păcatele lui,
pe când de cealaltă parte, puţinii îngeri luminoşi, stăteau, neavând nimic bun ce să
pună în balanţă.
După patru ani, prizonierul s-a întors în ţara lui. Familia lui, bucuroasă
pentru neaşteptata întoarcere, i-au spus:
Cum viaţa de copil a sfântului Ioan a fost pecetluită prin apariţia trimisului
acela ceresc cu alte sute de monezi de aur, aşa şi fericitul sfârşit al lui l-a prevestit
apariţia minunată a îngerilor. Iată cum:
121
În vremea când perşii au cucerit Alexandria, patriarhul Ioan a plecat cu
vaporul spre Constantinopol. Ajungând la un port al insulei Rodos, vede foarte
clar, doar era treaz, un înger cu un sceptru de aur în mână, zicându-i:
[17]
_____________________
122
- Ce minune vrei să faci? Există o minune mai uluitoare decât răbdarea şi
bărbăţia pe care ţi le-a dat Dumnezeu? Să ai atâţia ani în acest aspru loc şi să te
nevoieşti atât de mult? Ia gândeşte-te! Cine ţi-a dat puterea să înduri transpiraţii şi
să te hrăneşti numai cu maloa? Stai deci la locul tău, ai răbdare şi cere de la
Dumnezeu să-ţi dea smerenie.
Pusnicul s-a liniştit la cuvintele îngerului şi a trăit tot restul vieţii lui cu
răbdare în acel loc.
[6]
Aurul amăgitor
Când într-un târziu a devenit episcop al Edesei, a ieşit din oraş să viziteze un
oarecare părinte, suit pe o coloană pe nume Teodosie.
- Când eram tânăr am plecat din lume împreună cu fratele meu mai mare.
_____________________
*. Prăznuit la 19 iulie.
123
Ne-am aşezat la o mănăstire pentru trei ani de zile, după aceea urmând, cu
binecuvântarea părintelui nostru, să plecăm în pustiul Babiloniei. Pe când umblam
noie, ne-a însoţit sfântul înger până când am ajuns la capătul călătoriei noastre.
Acolo am locuit în peşteri şi am avut ca hrană iarbă şi acrodria. Trecând un timp,
văd într-o zi pe fratele meu că aduna iarbă. Dintr-o dată, ca şi cum ar fi văzut ceva
ciudat, îşi face cruce şi printr-o aruncătură, s-a vârât în peşteră. M-am întrebat
mirat ce s-a întâmplat şi m-am dus pe ascuns să văd de ce s-a speriat. Dar ce să
văd? În faţa mea se găsea o grămadă de galbeni. Mi-am făcut cruce, mi-am scos
rasa şi le-am aşternut pe pământ. Am umplut rasa pe cât am putut să ridic şi fără
să-i vorbesc fratelui meu, am pornit către oraş.
Pe când mă gândeam la acest lucru, văd dintr-o dată în faţa mea acelaşi
înger care ne-a însoţit atunci când am venit pentru prima dată în deşert.
- De ce eşti mândru? îmi zice. Dece eşti înfumurat? Să ştii că toată truda şi
oboseala ta pentru construcţii şi milostenii nu se compară cu săritura făcută de
fratele tău, ferindu-se de grămada de galbeni, ca să păzească porunca
dumnezeiască. Acela a fost plăcut de Dumnezeu. Şi pentru că te consumi în zadar,
nu o să fi învrednicit să vezi faţa lui, nici nu o să vorbeşti cu el dacă nu plângi şapte
săptămâni cu multă pocăinţă.
Aceste zicându-le îngerul s-a făcut nevăzut. Eu atunci m-am dus în peştera
fratelui meu, dar nu l-am găsit. L-am căutat prin pustiu o săptămână, în lacrimi şi
strigăte. Într-un final aud glasul îngerului spunându-mi:
124
- Du-te în Edessa, urcă pe coloana Sfântului Gheorghe, şi acolo să te căieşti
fierbinte până o să se milostivească Domnul.
Eu am răspuns:
[12]
Vedenia morţii
Într-o zi, mama ei şi sora ei o plângeau ca moartă. După amiază însă Ana a
125
ridicat mâinile şi a strigat:
- Slavă ţie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! După aceea s-a ridicat şi i-a
îmbrăţişat pe cei dragi. Aceia au chemat pe duhovnicul ei. Când a venit Ana i-a
povestit:
- M-am simţit buboasă şi moartă, până când am văzut în faţa mea doi
bărbaţi măreţi. Mi se păruse că erau arhanghelii Mihail şi Gavriil. Erau atât de
luminoşi încât îmi este cu neputinţă să-i descriu. M-au luat şi m-au urcat la cer. Nu
o să uit mulţimea de îngeri care cântau cu voci măreţe:
- Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de mărirea Ta.
M-au luat imediat arhanghelii, m-au coborât în iadul cel întunecat şi m-au
lăsat singură. În jurul meu auzeam plânset şi jale.
- Aici ai venit şi tu? îmi ziceau cei pedepsiţi. Dacă păstrai legile Evangheliei,
nu mai erai pedepsită.
Trecuse mult timp. Dintr-o dată văd din nou pe arhangheli că se apropie şi
îmi spun:
Acestea mi-au spus arhanghelii şi imediat m-am găsit vie. Intra-devăr, după
două luni, tânăra a plecat definitiv în cer cu pocăinţă sinceră.
[12]
126
Cearta plăcută lui Dumnezeu
Un părinte avea un ucenic care sihăstrea într-o chilie mai departe de aceasta
cu zece mile. L-a bătut gândul să-i spună fratelui să vină să-şi ia pâinea. S-a gândit
însă că va fi mai bine să i-o ducă personal, ca să nu-l nevoiască să bată atâta drum.
A luat pâinea şi a pornit spre acesta. Pe când înainta, s-a împiedicat de o
piatră şi s-a rănit la un deget. Sângele curgea abundent şi de durere a început să
plângă. Imediat se arată în faţa lui un înger care-l întreabă:
- De ce plângi?
- Din cauza acestei răni, a răspuns acela, arătându-i degetul.
- Nu plânge din cauza rănii. Paşii pe care-i faci pentru iubirea Domnului sunt
număraţi şi au răsplată mare în ochii lui Dumnezeu.
Ascetul i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a continuat cu bucurie drumul. A adus
pâine ucenicului şi după ce i-a povestit despre iubirea de oameni care i-a arătat-o
Dumnezeu, s-a întors la chilia lui.
În ziua următoare, a luat din nou pâinea şi a plecat la celălalt călugăr. Se
întâmplă însă să vină şi acesta la acela aşadar întâmpinându-se unul pe altul în
drum.
Primul zice:
- Am avut un tezaur şi tu vrei să mi-l furi!
- Poarta cea strâmtă numai pe tine te încape? a întrebat cel de-al doilea.
Lasă-mă şi pe mine cu tine.
Pe când discutau ei, se arată îngerul Domnului şi zice:
- Această ceartă a voastră s-a ridicat la Dumnezeu ca o mireasmă
duhovnicească.
[6]
127
Conduita angelică
- De ce, sora mea, m-ai lipsit de o iubire ca aceasta? Până acum a stat în faţa
mea sfântul înger şi-mi umplea cununa din florile atât de frumoase şi mirositoare
pe care niciodată nu le-am văzut, nici chiar mirosindu-le. În clipa când a întins
mâna lui să-mi pună pe cap cununa aceea frumoasă, ai venit tu şi acela a plecat.
Foarte, dar foarte rău m-ai mâhnit...
_____________________
*. Prăznuiţi la 28 iulie.
128
Când cuvioasa a juns egumenă a mănăstirii Hrisovaladu şi a preluat
răspunderea duhovnicească a călugăriţelor, a cerut de la Dumnezeu harul de a
vedea viitorul pentru a cunoaşte şi a putea corecta ascunsele lor greşeli.
Din clipa aceea n-a mai lipsit de lângă ea îngerul. În fiecare zi vorbea cu el
iar acela îi descoperea faptele ascunse ale fiecăruia, nu numai ale călugăriţelor,
dar ale tuturor celor care se duceau să o viziteze şi să asculte predica ei.
- Să ştii că pe data de 30 ale aceleiaşi luni vei apărea în faţa tronului lui
Dumnezeu.
[12]
129
Îngerul vultur
Fecior, chiar dacă era căsătorit a râvnit să construiască într-o pădure deasă
cu copaci foarte înalţi şi râuri, un paraclis, ca să se roage neîntrerupt.
_____________________
*. Prăznuit la 22 mai.
130
către bisericuţa lui, în locul acela unde a văzut îngerul cel luminos cu crucea.
Imediat ce a ajuns, a coborât de pe calul lui şi dăruind lui Dumnezeu capul lui cu
însăşi mâinile lui, a zis:
[12]
Într-o oarecare dimineaţă cuviosul Andrei cel nebun pentru Hristos (sec. IX
– X)*, stând într-un colţ, a auzit pe ucenicul lui, pe Epifanie, citind o cuvântare a
Marelui Vasile.
- Îngerii Domnului s-au întâlnit aici, fiul meu. Unul dintre ei, vrând să aducă
aminte cuvintele Duhului Sfânt, a tămâiat împrejurul nostru bucuros.
_____________________
*. Prăznuit la 2 octombrie.
131
să mai explice încă o dată mult mai pe înţeles:
Când a auzit aceste cuvinte împăratul a dat poruncă înfuriat, zicând să fie
închişi aceia care au participat la slujbă. Printre ei a fost întemniţat şi un tânăr de
cinsprezece ani, care se numea Teodor. L-au prezentat împăratului, acela
poruncind să-l atârne de un lemn şi să-i sfâşie carnea.
Aşa atârnat, a îndurat multe chinuri. Când s-a lăsat seara, l-au coborât şi l-au
aruncat în închisoare. Acolo a stat câteva zile, până când s-a dat ştire că împăratul
a fost omorât în război. Atunci a fost eliberat Teodor şi s-a întors la casa lui.
Acela a răspuns:
132
Ceilalţi doi ţineau cearşafuri albe împăturite în patru. Unul a deşertat mirul în
lighean şi pe când acela se acoperea, am simţit cu fiecare răsuflare că se împrăştia
mireasma în toate mădularele mele şi încetează toate durerile mele cele
groaznice. După aceea unul a înmuiat pânza în lighean şi a lăsat-o pe faţa mea
mult timp, încât cu desfătarea aceea să uit durerile. Când o lua unul era celălalt
pregătit să o pună. Aceasta a continuat până când m-au coborât călăii de pe lemn.
Atunci, însă, au plecat îngerii de lângă mine şi mi-a părut rău, pentru că m-au lipsit
de acea extraordinară dulce desfătare. Vroiam să mă mai chinuie încă puţin.
[14]
Vămile
Pe timpul când împărăţea Leon al VI-lea Înţeleptul (sec. IX - X), trăia lângă
împărăţie cuviosul Vasile cel Tânăr, părinte virtuos şi duhovnic.
Printre cei mulţi care mergeau la el era şi ucenicul Grigorie; mai era şi o
binecunoscută femeie în vârstă, Teodora, care servise cu abnegaţie pe acest
părinte şi se jertfea pentru iubirea lui Hristos.
- Oare s-a mântuit Teodora? îl întreba deseori Grigorie pe cuvios, fără însă a
primi răspuns.
133
- În noaptea aceasta o vei vedea.
Dintr-o dată a ajuns în faţa unei porţi bine construite. A observat printr-o
deschizătură două femei stând în spatele acesteia.
Iată, peste puţin timp, vede că vine Teodora. Aleargă, îi deschide poarta şi-l
îmbrăţişează fericită.
- Fratele meu, Grigorie, cine te-a adus aici? l-a întrebat. Cumva ai murit?
- Iubitul meu fiu, am îndurat mult până să se despartă sufletul meu de trup.
M-a durut la fel ca pe unul viu care cade în mijlocul flăcărilor, dezbrăcat fiind. Atât
de amară a fost moartea pentru mine, păcătoasa. Despre moartea drepţilor nu
ştiu nimic.
134
Eu m-am mâhnit din cauza vederii lor. Dintr-o dată am văzut doi tineri
prealuminaţi, cu îmbrăcămintea strălucitoare şi păr de aur. Stăteau în picioare,
bucuroşi, de-a dreapta mea şi speriau pe acei negri. Atunci negrii aduceau la
cunoştinţă ultimele păcate ale mele iar unul dintre aceştia, gras şi înfuriat, ţinând
unelte de fier, se pregătea să mă dea morţii. Mă cuprinsese frica şi groaza.
- Ce stai? zic atunci cei doi tineri către tiran. Leagă-i cu lanţurile trupului şi
să nu o faci s-o doară tare, pentru că nu a făcut multe şi mari păcate.
Atunci tiranul a umplut un pahar cu cea mai amară băutură şi mi l-a dat.
Imediat ce l-am băut, a ieşit sufletul meu într-o clipă. Imediat l-au luat cei doi
tineri şi l-au înfăşurat cu hainele lor.
Îngerii din nou au arătat faptele mele cele bune şi le-au pus în balanţă. Pe
când balanţa urca faptele bune, văd deodată pe bătrânul nostru Vasile că se
apropie de îngeri.
- Domnii mei, le-a zis, acest suflet mult m-a odihnit la bătrâneţile mele,
aşadar primiţi din partea mea această milostenie duhovnicească, ca să plătiţi
datoriile ei şi să o răscumpăraţi la vămile cele cereşti.
Cu aceste cuvinte a dăruit îngerilor o pungă plină de galbeni*. După aceea s-a
dus şi a adus un vas cu ulei sfânt, pe care-l ţineau tinerii cei frumoşi cu părul de aur.
După aceea m-au luat sfinţii îngeri şi au atins aripile lor şi au zburat înalt
către răsărit.
_____________________
135
Prima dată am întâlnit vama judecăţii. Era o ceată de demoni, cu stăpânul
lor şezând în mijloc. Aceştia mi se păruseră toţi aceia pe care i-am judecat în viaţa
mea. Întrebau bineînţeles pentru mai multe detalii pe îngeri. Aceştia, într-un final,
au plătit datoriile mele din punga duhovnicească a părintelui nostru şi aşa am
plecat mai departe.
Urcând mai sus, am întâlnit vama ocărurilor. Am dat ceva şi la această vamă,
precum mai înainte, şi aşa am trecut nederanjaţi. Cei doi îngeri, discutând, ziceau:
dăruit ceva din milostenia părintelui nostru, şi aşa am fost eliberaţi. Acelaşi preţ
l-au plătit şi la celelalte vămi, unde avea datorii sufletul meu. Aşa trecuserăm de
vămile invidiei, mândriei, blasfemiei, a vorbei deşarte, a lenei, a iubirii de argint, a
beţiei, a urii etc.
- Da, domnii mei. Şi cred că nimeni nu o ştie. Ce-l aşteaptă pe suflet după
moartea trupului, iar noi, nechibzuiţii, nu-i dăm importanţă!
- Sfintele Scripturi, toate acestea le arată, mi-au explicat îngerii, dar trufia şi
plăcerile îi orbesc pe oameni şi nu le văd, nici nu se gândesc la ele. Trăiesc ca şi
când nu ar fi vorba să moară şi nu le pasă de faptele bune, în special pentru iubire
şi milostenie. Acestea pot să ajute mai mult decât celelalte, pe suflet, şi astfel să
treacă vămile nederanjat. Vine însă dintr-o dată moartea şi pe când sufletele trec
prin vămi, le înşfacă diavolii şi le coboară în infern, unde stau acolo până la a doua
venire. Acestea, bineînţeles, le-ai fi păţit şi tu, dacă nu ar fi avut grijă iubirea lui
Dumnezeu şi mila robului lui, Vasile.
136
- De unde ştiu diavolii greşelile fiecărui om?
- Toate acestea la care vă referiţi, m-au îndreptăţit îngerii, de mult timp le-a
părăsit.
- Să ştii, mi-au zis, că prin această vamă puţine suflete trec fără a se face
vinovate. Laicii şi oamenii cu indiferenţă nu cunosc Sfintele Scripturi şi greutatea
păcatelor lor precum şi pedeapsa pe care-i aşteaptă împreună cu patima lăcomiei,
conducând la desfrânare. Aşa deci, cei mai mulţi, ajungând la această vamă, cad în
întunecosul şi nefericitul iad.
Acum urcam mult mai fericiţi. De departe vedeam poarta cerului care
strălucea ca un cristal luminos. Portarul ei, un tânăr frumos strălucitor, cu centură
şi păr de aur, ne-a primit cu multă bucurie şi a slăvit pe Dumnezeu care a scăpat
sufletul meu de vămi.
- Ştii, Teodora, că astăzi, bunul Vasile, împlineşte cei patruzeci de ani ai lui?
[3]
Mângâierea bolii
Cuviosul Luca Steriotul (sec. X), cel mai încercat în ispitele acestei vieţi, a
petrecut cândva postul de patruzeci de zile în asceză împreună cu prietenul lui,
călugărul Grigorie.
Călugărul acesta a suferit mult din cauza durerilor de stomac. A rugat deci,
până la plictiseală, pe cuvios să-l vindece, deoarece a cunoscut curajul lui de la
Dumnezeu.
139
Prietenul lui însă a continuat să-l deranjeze.
Cuviosul Luca nu înseamnă că de-acum îşi uitase prietenul. Într-o noapte s-a
arătat în visul lui, ca un doctor fiind, vindecându-l de stomac şi zicându-i:
140
Pălmuirile îngerului
Cuviosul Chiril Fileotis* era dintr-un sat pe nume Filea al Traciei şi a sihăstrit
în jurul anului 1060.
Cândva l-a vizitat un prieten de-al lui, călugăr, ca să-i dea câteva sfaturi:
este puţină. Atunci a început să-mi curgă dintr-o dată multe lacrimi, care nu se mai
opreau. Două zile şi două nopţi nici la mâncare nu m-am gândit, pentru că eram
încercat de o dulceaţă duhovnicească, având neîntrerupt gândul la Dumnezeu cu
mulţumiri, slăvi şi rugăciuni.
Cuviosul Chiril, după ce l-a ascultat cu grijă, a rămas pentru puţin timp
tăcut, după aceea răspunzând în parabolă:
- Un tată bun are doi fii, unul este bărbat matur la trup şi suflet, pe când celălalt
_____________________
*. Prăznuit la 2 decembrie.
141
copil mic. Tatăl, pentru că trebuie să plece, îl lasă în grijă pe cel mic celui mai mare
ca să-l păzească. Cel mai mare, din cauza ascultării tatălui şi iubirii pentru cel mic,
face tot ce poate. Cel mic însă aleargă pe aici, pe colo, se împiedică, se loveşte şi
se zgârie. Cel mai mare stă permanent lângă el, având grijă să nu se spânzure să
nu-l mănânce vreo fiară. Însă nu vrea să-l lege sau să-l oblige. Îl lasă în cele ale lui,
sperând că cu cât se măreşte, cu atât o să se înţelepţească.
Cel mai mic nu înţelege toate acestea şi arătând vânătăile lui îi zice fratelui mai
mare:
- Te juri pe tatăl care ne-a născut să mă aperi bine, pentru că precum vezi, sunt
în pericol?
[12]
Tunderea îngerească
Fericitul Pimen* rusul, cuvios al Lavrei Peşterilor Kievului (sec. XII), a fost de
mic foarte bolnav. Bolnav s-a născut, bolnav a crescut. Boala trupului a împiedicat
boala sufletului. Curat din pântecele mamei lui, faţă de orice patimă sufletească,
nu a cunoscut păcatul.
_____________________
*. Pomenit pe 7 august.
142
Deseori, fericitul a rugat pe părinţi să-l ducă la mănăstire şi să-l lase să se
facă călugăr. Aceia însă nici să udă nu vroiau. Chiar dacă copilul lor era bolnav, îl
iubeau mult şi pentru nici un motiv nu puteau să se despartă de el.
Odată însă, tânărul s-a îmbolnăvit greu, mult mai greu decât alte dăţi.
Dintr-un motiv necunoscut, trupul lui se umpluse de răni iar doctorii nu puteau
să-l vindece. Deznădăjduiseră pentru viaţa lui şi-i aşteptau moartea.
Trecuseră câteva zile. Situaţia sănătăţii lui era încă incertă. Într-o noapte a
privegheat în rugăciuni neîncetate şi cereri, întins întotdeauna pe patul durerii.
Mai încolo, în aceeaşi cameră, dormeau părinţii lui, iar puţin mai departe, nişte
lucrători ai mănăstirii.
143
- Vrei să te tundem călugăr? au zis dulce către uluitul tânăr bolnav.
Părul tuns i l-au legat într-o batistă. Cuviosul i-a auzit zicând că o să-l lase în
biserică când o să plece.
După puţin timp, tânărul Pimen, tuns monah, se privea îmbrăcat în ţinuta
monahală şi semnul cel mare. În mână ţinea aprinsă făclia dăruită de îngeri.
- Patruzeci de zile şi nopţi o să stea aprinsă făclia ta, frate Pimen, l-au
asigurat îngerii. Toată viaţa ta o să fie un chin neîntrerupt din cauza bolii.
Dumnezeu vrea să suferi aşa deoarece cunoaşte dorinţa şi răbdarea ta. Cu acestea
o să capeţi Împărăţia cerurilor dar şi tu o să devii o anume făclie luminoasă, care o
să lumineze, o să sprijine şi o să povăţuiască oamenii. Deci, îţi urăm răbdare şi să
ne revedem în ceruri! Să-ţi aduci aminte că cu puţin înainte de plecarea ta la cer, o
să se restabilească definitiv sănătatea ta. Acesta o să fie semnul care o să te facă
să înţelegi venirea timpului adormirii tale.
Printre altele, fraţii chiliilor celor mai apropiate, au auzit cântările din
camera de oaspeţi. Şi-au închipuit că egumenul, împreună cu câţiva părinţi, îi
predică bolnavului sau că bolnavul e mort şi îi fac slujba înmormântării.
144
care le-am auzit noi, pe când părinţii tăi, ceilalţi fiind aici, nu le-au crezut?
- Nu, nimeni. Când am închis-o era goală. Nimeni nu a mai deschis-o după
aceea.
Astfel, chiar dacă îşi făcuse probleme multe la început pentru validitatea
slujbei tunderii, mai târziu semnele acestea dumnezeieşti au înlăturat
nedumeririle lui şi l-au umplut de o iubire sufletească.
145
l-a îmbrăţişat, l-a binecuvântat şi i-a zis:
Iar atunci când se apropia timpul plecării lui la ceruri, Dumnezeu a trimis
semn descoperitor: în noaptea precedentă, deasupra Sfintei Mese a mănăstirii,
s-au arătat trei făclii, stâlpi luminoşi care luminau către partea interioară a
bisericii.
Fraţii care au văzut acest lucru s-au nedumerit. Numai Dumnezeu cunoştea
sensul minunii. Puţin mai târziu au înţeles-o fraţii: Domnul vieţii şi al morţii
trimisese îngerii Lui să ia sufletul multpătimitorului Păstor.
- Plec! Acum am venit să vă dau ultimul salut, a zis el miraţilor călugări care
146
nu puteau să creadă ochilor ceea ce vedeau.
Într-un final, cuviosul a tăcut pentru puţin timp şi a aşteptat. Era o moarte
frumoasă, lentă, pe care a întrerupt-o dintr-o dată strigătul lui triumfal:
- Au venit, fraţilor! Au venit aceia care m-au tuns călugăr şi mă vor lua cu ei.
Cu multă cinste, părinţii au aşezat trupul lui de preţ la locul unde le-a arătat,
înălţând imnuri către Dumnezeu.
[22]
147
Lacrimile pocăinţei
Cândva Teofil a lipsit pentru o perioadă de timp din Lavră. Pe durata lipsei
lui, s-a îmbolnăvit Ioan şi a plecat la cer. Întorcându-se Teofil, a plâns amarnic de
moartea fratelui său duhovnicesc, dar s-a şi mâniat pentru că a găsi pe mort
înmormântat în primul loc al mormântului comun.
_____________________
*. Prăznuiţi la 29 decembie.
148
Înfricoşat acela a plecat direct către chilia lui. S-a închis înăuntru şi a început
să plângă şi să se pocăiască zi şi noapte.
A pus în faţa lui un vas mare de lut şi plângea deasupra lui, curgând
înăuntru lacrimile. După mult timp vasul se umpluse! Atunci şi-a recăpătat din nou
vederea. Pe când se ruga, apare în faţa lui un înger, îmbrăcat în alb şi-i zice:
- Lacrimile tale nu mai sunt acestea pe care le-ai adunat. Sunt şi acelea ce
le-am adunat eu când stăteam lângă tine în timp ce te rugai; acelea ce le-ai strâns
cu mâna ta şi cu funia de la brâu. Toate acestea se găsesc în acest vas pe care-l ţin
în mână. M-a trimis Dumnezeu să-ţi vestesc că vei pleca din lumea aceasta. Pleci la
Acela care zice: “Fericiţi cei care plâng acum pentru că aceştia vor râde”.
Peste puţin timp sufletul lui urma să urce la cer. Trupul lui l-au îngropat
lângă cel al părintelui Ioan. Atunci egumenul, respectând ultima lui dorinţă, a dat
poruncă să se verse deasupra lui conţinutul vasului îngeresc. Imediat s-a umplut
locul de un miros îmbătător. Apoi au golit deasupra lui lacrimile din vasul lui,
lacrimile acelea care au udat brazda sufletului lui, ca să secere în brazda cerului
spicele fericirii veşnice.
[22]
149
Pedeapsa duşmăniei
Într-o zi preotul Tit s-a îmbolnăvit greu. Şi-a revenit atunci în fire şi a chemat
cu mare căinţă pe Evagrie ca să se împace. Acela însă a refuzat să-l ierte şi a
început de departe să-l blesteme şi să-l înjure. L-au înşfăcat atunci şi l-au dus cu
sila la bolnav:
În aceeaşi clipă a căzut mort. Dimpotrivă, Tit s-a ridicat din pat sănătos şi a
povestit părinţilor următoarele:
_____________________
*. Prăznuit la 27 februarie.
150
Ţinea în mâinile lui o suliţă de foc. Cu aceasta a străpuns fără milă pe Evagrie, care
a căzut mort. Apoi îngerul a întins mâna spre mine şi m-a ridicat sănătos.
Pedeapsa lui Evagrie, dată de înger, a uluit pe fraţii de atunci devenind toţi
mult mai iubitori.
[22]
S-a născut în Împărăţia Bizantină din cuvioşi şi virtuoşi părinţi. După înaltele
studii în înţelepciunea laic, l-a atras viaţa monahală. În viaţa monahală se
îndeletniceşte cu zel în cucerirea gândirii teologice şi în scurt timp se dovedeşte a
fi de vârf trăitor al Sfintelor Taine dumnezeieşti.
Într-o zi, în timpul rugăciunii, a avut o vedenie simbolică. Ţinea în mâinile lui
un vas plin cu lapte, care începuse să se umple şi să dea pe-afară. După aceea
laptele s-a făcut vin ales şi parfumat, continuând să se verse pe mâinile şi pe
hainele lui, umplându-se de mireasmă.
_____________________
*. Prăznuit la 14 noiembrie.
151
Pe când se bucura de mireasma ce simţea şi gusta, un oarecare comandant
plin de lumină, s-a oprit în faţa lui zicându-i:
Mai târziu însă, când Iov stătea în chilia lui şi se ruga, vede un înger de
lumină pe care îl aude spunându-i:
- Nu pune deloc la îndoială, părinte, lucrul pe care l-a spus mai înainte
Sfântul Grigorie, ci să crezi şi tu la fel şi să mărturiseşti.
[12]
152
Cuviosul Sava Vatopedinul*
Altădată, din nou din pizma diavolului, l-au atacat doi hoţi arabi şi l-au lovit
rău, încât stătea căzut, fără să se poată mişca din loc. Atunci îngerul păzitor îi
apare din nou în preajmă. Îl apucă de mână şi-l ridică în picioare, dăruindu-i
sănătate trupească şi veselie sufletească.
_____________________
*. Prăznuit la 5 octombrie.
153
nepotrivit pentru sfinţenia locului. Cei răspunzători au făcut necesarele observaţii
celor vinovaţi de deranj, dar aceia nu s-au conformat. Atunci s-a ridicat în picioare
egumenul şi a mustrat cu multă duritate şi amărăciune pe cei necuviincioşi,
guralivi şi agitaţi.
Când cel care citea a încetat, şi-a ridicat cuviosul ochii lui, descoperind
vedenia minunată. Doi îngeri de lumină s-au arătat ridicându-se din locul
egumenului. Au început să risipească şi mai multă lumină chiar şi decât soarele.
Imediat s-a luminat împrejur tot locul.
Cei doi îngeri erau frumoşi şi veseli, cuviincioşi şi dulci. Păreau pregătiţi să
slujească la vreo oarecare recepţie specială, pentru că ţineau în mâinile lor diverse
eşarfe.
Unul dintre aceştia ţinea în mâini sticle şi coşuri din aur curat, ce conţineau
fructe alese, dulciuri şi mâncăruri împreună cu diverse flori mirositoare şi frumos
colorate.
Îngerii au început să împartă fraţilor din cadourile lor, dar nu au dat la toţi în
acelaşi fel. Câţi dintre fraţi rămăseseră răbdători, cu smerenie şi ascultând de
mânia dreaptă şi mustrarea egumenului, au primit din belşug darurile îngerilor,
împreună cu buna lor privire şi misterioasa lor vorbă. Câţi însă s-au împotrivit şi au
făcut zgomot la mustrările de faţă, nu au fost învredniciţi să primească din darurile
acelea cereşti.
Când s-a terminat ora mesei şi săvârşitul Înălţării Născătoarei, cei doi îngeri
au stat lângă masa egumenului şi se rugau împreună cu el şi cu cei evlavioşi.
154
Când a pornit egumenul să iasă din sala de mese, l-au însoţit şi îngerii, stând
şi aceştia lângă el în locul lui, de unde acela era obişnuit să dea binecuvântarea.
Treceau acum prin faţa lui fraţii punând metanie şi cerând iertare.
Prietenul îngerilor
“În anul 1878, călătorind pentru prima dată în insula Akun, povesteşte
sfântul, am văzut pe toţi locuitorii că au stătut la soare. Imediat ce am călcat pe
malul marii, au alergat cu bucurie lângă mare.
_____________________
*. Prăznuit la 31 martie.
155
- Smirenikof, au răspuns, care este unul dintre prietenii noştri.
[26]
156
157
“Răzbunarea” arhanghelului
Când părintele Marcian s-a îmbolnăvit greu dar arhanghelul, vrând să-l
vindece, nu l-a vindecat. Prieteni şi rude l-au sfătuit să cheme doctorul, acela însă
nevrând s-au dus ei înşişi la un doctor, prieten al călugărului, care le-a dat alifiile
potrivite şi i-a sfătuit să le aplice călugărului în timp ce acesta doarme. Au luat
aceia medicamentele şi aşteptând momentul potrivit le-au ascuns sub perna
călugărului Marcian care era în biserica arhanghelului.
- Ce sunt acestea?
Şi zicând acestea a luat ulei din candela icoanei lui şi a uns pe părintele
Marcian, în aceeaşi clipă s-a făcut bine, slăvindu-L pe Dumnezeu. La miezul nopţii
s-a dus preotul în biserică pentru slujba utreniei şi a găsit pe părintele Marcian
sănătos. După ce a aflat de minune, a pornit de dimineaţă către casa doctorului.
158
L-a găsit grav bolnav. I-a povestit toate cele ce auzise de la călugăr. Doctorul
s-a ridicat şi cu ajutorul preotului, a pornit încet, încet către mănăstirea
arhanghelului Mihail.
Nu s-a întors însă la casa lui. A rămas pentru totdeauna şi s-a călugărit la
mănăstirea arhanghelului, unde şi a donat toată averea lui.
[12]
“Cuvine-se cu adevărat...”
- De acum înainte aşa să-l cântaţi şi voi şi toţi ortodocşii, a zis străinul,
făcându-se nevăzut.
Icoana Maicii Domnului, în faţa căreia s-a întâmplat minunea, a fost dusă la
biserica unde a avut loc întâmplarea. Chilia aceea, unde s-a auzit pentru prima
dată imnul arhanghelic, s-a numit “Cuvine-se cu adevărat...”, pe când
împrejmuirea s-a numit “Paradis”.
[18]
160
Minunea mănăstirii Dohiariu
Lui Eftimie i-a urmat nepotul lui, Neofit. Neofit avea bogăţie mare pe care a
donat-o pentru ridicarea unei biserici şi pentru a asigura mănăstirea cu ziduri de
apărare şi turnuri. Era însă mâhnit pentru că banii nu au fost îndeajuns pentru
pictarea bisericii. A cerut atunci ajutorul lui Dumnezeu iar Acela a răspuns prin
următoarea minune:
Egumenul a chemat trei călugări care l-au însoţit pe tânăr, s-au dus şi au scos
cutia împreună cu placa de marmură pe care au ascuns-o, s-au urcat pe barcă şi au
pornit spre mănăstire.
Tânărul, în biserică, din cauza fricii lui, a îngheţat şi a adormit. Când a venit
timpul slujbei utreniei şi s-a dus ipodiaconul să deschidă biserica, a văzut înăuntru
pe tânăr şi s-a înfricoşat. Aleargă atunci la egumen şi-i zice:
- Nu-ţi fie frică, i-a răspuns acela. Fă-ţi cruce şi intră cu curaj.
Călugărul a făcut a doua încercare, dar l-a văzut din nou pe tânăr. A chemat
atunci pe egumen, care a văzut că întâmplarea este adevărată. Tânărul dormea
căzut pe duşumea, cu piatra legată de gât. Părintele a bătut cu bastonul lui şi
băiatul s-a trezit.
Băiatul a cerut să-l lase puţin să-şi revină iar după aceea a povestit tot ce se
întâmplase.
162
- Bine. Să mergem acum în biserică şi să-i mulţumim lui Dumnezeu.
Intrând în biserică, îl văd uluiţi pe băiatul cu piatra legată de gâtul lui. Era de
neaşteptat, încât au rămas fără grai. Egumenul i-a mustrat şi au adus toată
comoara la mănăstire. După aceia i-a dat afară pentru totdeauna, pe când pe
tânăr l-a tuns călugăr. Biserica a pictat-o în cinstea sfinţilor Mihail şi Gavriil.
[12]
S-au întrunit deci şi au decis să sape adânc, aşezând ţevi mari pe unde să-i
treacă apa protejată de orice murdărie.
Au predat lucrarea unui călugăr zidar, lui Teodul (gr.= robul lui Dumnezeu)
acesta stabilind să înceapă lucrul în ziua următoare.
În aceeaşi noapte apar arhanghelii Mihail şi Gavriil la Teodul, în vis şi-i zic:
163
Atunci arhanghelii l-au luat de mână şi l-au dus la locul unde se găseşte
astăzi fântâna. După aceea au săpat cu o unealtă cu două ghiare (în greceşte), au
scos apă şi i-au dat lui Teodul să bea. A băut acela şi i s-a părut foarte dulce.
Imediat ce au început să sape, s-a arătat izvorul apei. Săpând mai adânc, au
găsit apă de băut. Au slăvit pe Dumnezeu şi pe arhangheli.
[12]
Măcelul piraţilor
Este miezul nopţii. În Scopelo, porţile cetăţii s-au închis după ce soarele a
apus. Veşti proaste aduseseră cei doi oameni care abia ajunseseră din Volo: cinci
fregate turceşti o să vină să prădeze insula.
În port cerul fluieră şi valul, încet, încearcă să distrugă toate lucrurile din jur.
Norii, negri şi ameninţători, se pare că se întâlnesc cu înspumatul pescăruş.
164
La ora unu după miezul nopţii s-au auzit ţipete:
- Vin, vin!
Timpul trecea iar locuitorii aşteptau cu respiraţia tăiată să audă paşii grei ai
necredincioşilor.
Trecuseră mult timp dar nu se auzea nimic. Rugăciunea s-a continuat până
ce s-a arătat prima rază de soare şi vântul s-a oprit. Insularii priveau de departe
cuminţi marea şi când ce să vadă: fregatele turceşti erau zdrobite în stânci cu
tunurile pe ici pe colo şi plini peste tot de cufere! Numai un turc a urcat pe ţărm
clătinându-se.
Insularii s-au uitat la el fără să înţeleagă. Atunci acela, care era comandantul
armatei, a prins curaj şi a povestit întâmplarea lor:
165
Acesta a fost salvatorul lor, arhanghelul, la care s-au rugat fierbinte toată
noaptea scopeliţii.
[8]
În jurul secolelor X-XI, când Imperiul Bizantin era în floare, piraţii saracini se
găseau şi aceştia în gloria lor. Stăteau în porturile insulelor Egee, tâlhăreau, ardeau
şi omorau oameni, pe care-i vindeau ca sclavi în răsărit.
Istoria ei o auzim din via tradiţie a locului, care a ajuns până în zilele
noastre.
Gavriil, singurul care a rămas viu din măcel, uluit de minunea arhanghelului,
s-a apropiat şi a căzut înaintea iconostasului. Când şi-a revenit din tulburare, şi-a
ridicat ochii dar ce chip era acesta? Chiar dacă era pictat, acesta părea să aibă o
dulceaţă dumnezeiască.
167
şi când le-ar fi mişcat o putere nevăzută, au desenat repede chipul arhanghelului
Mihail; chipul acela pe care l-a văzut pe acoperişul mănăstirii, încruntat, dar cu har
dumnezeiesc.
S-a aruncat pe cal şi, coborând către mănăstire să-i anunţe pe călugări,
pentru a se păzi cele văzute la mănăstire, a leşinat.
S-au aruncat toţi pe caii lor şi luând urmele piraţilor, s-au apropiat de câmp.
Dintr-o dată s-au oprit. Imaginea ce le-a apărut în faţă i-a făcut să li se ridice părul
pe ei. I-au văzut pe cei care vroiau să se răzbune morţi şi împrăştiaţi pe tot
câmpul. O sabie, care a tăiat din frunte până la burtă, era înfiptă în trupul unuia
care era despicat în două. Tăietura în fiecare trup era la fel.
- Mare este harul şi puterea ta, arhanghele! s-au bâlbâit ei şi s-au închinat.
În acel timp, piraţii care rămăseseră la ţărm aşteptând pe prietenii lor, s-au
neliniştit de întârzierea neobişnuită şi au pornit să-i întâmpine.
Anul următor a pus în aplicare planul lui pentru atacarea oraşului Stenaca.
168
Într-o noape, piraţii au acostat fără zgomot la ţărm şi s-au pregătit să atace în zorii
zilei oraşul mic, care dormea liniştit. Şi de această dată orăşelul a văzut din nou
intervenţia arhanghelului.
Ştefan, fiul împăratului Alexi, care abia se culcase, a văzut în faţa lui pe
arhanghel. Era uriaş, cu sabia lui de aur atârnată. Părul blond îi cădea pe umeri şi
dădea aripilor complet albe reflexie aurie. În mâna dreaptă ţinea o făclie de foc,
pe când cea stângă era ridicată cu degetul arătător înclinat. A zâmbit la tânăr şi cu
o voce dulce i-a zis:
Atenţie la poartă!
A fost surprins însă de detaşamentul care dăduse foc mai înainte la corăbii şi
s-au trezit înconjuraţi. La puţin timp aceşti piraţi, împreună cu capul bandei,
fuseseră nimiciţi.
Casierul a incerct să se ridice din scaun dar nu putea. A simţit că-i sunt
picioarele bătute în cuie. A auzit cufărul deschizându-se şi după puţin timp că se
închide. După aceea a văzut un străin că se întoarce cu paşi rari şi grei.
După aceea a mişcat mâna ca şi când l-ar fi salutat, a deschis uşa din
exterior, pierzându-se în întuneric.
Casierul a alergat la cufăr. Era închis. L-a deschis şi, ce să vadă! Trei rânduri
de galbeni şi lire. Le-a luat în palme ca să se convingă şi le-a lăsat din nou să cadă.
[4]
171
Nesperata salvare
172
fără dimensiuni normale. M-am oprit pe loc şi atunci... în umbră am desluşit să văd
o mitralieră turcească. Am văzut apoi că ţeava mitralierei se îndrepta către mine şi
neavând unde să mă ascund, am căzut cu faţa la pământ, acoperindu-mi bine capul
cu casca.
- Arhanghele, salvează-mă! am zis şi imediat mi-a venit în faţa ochilor tatăl
meu, care s-a salvat prin minune de moartea care îi era sigură, promiţându-i
Începătorului de oşti un berbec. Arhanghele al meu, salvează-mă! am murmurat din
nou, făcând şi eu aceeaşi făgăduială.
În acelaşi moment, un zgomot asurzitor mi-a luat auzul aproape în întregime.
- M-au lovit! m-am gândit şi mi-am adus aminte de persoanele cele mai
iubite...
După aceea am simţit cum cineva mă atinge şi caută să mă ridice. Erau ai
noştri.
- Te-ai lovit? Cum te simţi? am auzit nedesluşită vocea lor. M-am pipăit dar nu
am găsit nici o rană. Atunci mi-am adus aminte de mitralieră. M-am uitat într-acolo
dar nu am văzut nimic.
- Exact aici, am strigat eu, a existat mitraliera turcească.
Ne-am dus aproape, am cercetat, dar nu am găsit-o. În locul în care a stat
mitraliera, existau acum ţăndări şi o gaură uriaşă. Se vedea cum în clipa aceea de
criză a mea vreun obuz sau brand a făcut ţăndări mitraliera turcească, pe când în
acelaşi timp o putere de sus m-a păzit cu totul minunat fără să am nici o rană de la
explozie.
Paraclisierul, care până acum ascultase uluit, mi-a vorbit:
- Da, băiatul meu, acesta a fost arhanghelul. Acesta te-a salvat. De atunci, de
când cu luptele din Cipru, s-a pierdut icoana o săptămână de zile.
Tânărul era tulburat. A îmbrăţişat cu privirea lui icoana arhanghelului şi ochii
lui se umpluseră de lacrimi. Era încă un “mulţumesc” pentru salvarea lui nesperată.
[4]
173
Intervenţia arhanghelului Mihail la operaţie
Una din multele minuni ale arhanghelului, în Madamados din insula Lesbos,
cu apariţia lui personală, este şi vindecarea unui copil al lui Vasili Karastiri, din
Atena.
Pe când se juca micuţul, a căzut şi s-a lovit rău la cap. L-au transportat la
spital, unde au descoperit că a rămas orb şi paralitic. Doctorul a chemat pe părinţii
copilului la biroul lui şi le-a zis:
Se găsea în faţa unei biserici de marmură, partea din faţă fiind construită
din pietre roşii. Din uşa care era deschisă, ieşea o lumină orbitoare.
[4]
Puterea credinţei
În familie era durere şi întristare. Iată cum s-a arătat o nădejde: apărătorul
oraşului, al locului lor de baştină, Arhanghelul Mihail.
- Ieri seară m-a vizitat arhanghelul, stând aici, lângă mine. Era puţin supărat.
M-a privit cu durere şi mi-a zis:
- Vreau să-mi întind aripile şi să vă acopăr, dar îmi este greu. M-a privit puţin
şi a dispărut.
176
- O să te faci bine, mi-a zis.
Şi-a ridicat mâna, mi-a făcut cruce, mi-a zâmbit şi a dispărut. Am încercat să
mă ridic şi am văzut că pot. În salon se mai găsea o bolnavă. M-a văzut că merg, a
venit şi m-a îmbrăţişat.
[4]
Dobândirea de copii
Peste patru ani sora ei a dobândit un copil, însă aceea nu. Trecuseră nouă
ani, aceasta începând să deznădăjduiască.
A recurs la ştiinţă. S-a necăjit dar fără rezultat. A fost informată că în Anglia
există un doctor care putea, prin operaţie, să aducă la sarcină, cu şanse de 1 la
sută. A decis şi s-a pregătit pentru călătorie. A simţit un oarecare control al
conştiinţei. S-a gândit să se roage din nou către arhanghel ca să o lumineze ce să
facă.
S-a dus în biserica lui, în Mandamados şi l-a rugat. În aceeaşi seară, când se
ruga, l-a văzut că iese întreg din propria-i icoană cu o privire îndurerată, ca şi când
i-ar fi zis:
A căzut imediat în genunchi şi i-a cerut iertare cu lacrimi. Atunci l-a auzit
zicând:
Mama a lăsat copilul într-o chilie ca să doarmă şi s-a dus în biserică. Când
s-a terminat liturghia şi s-a întors în chilie, micuţa i-a zis:
178
- Tu, mamă, ai fost la biserică, dar arhanghelul a fost cu mine toată noaptea,
ţinându-mi companie.
Cu rugăciunea s-a liniştit şi când seara s-a dus la culcare, vede în visul ei pe
Maica Domnului - împărăteasă pe tron - iar lângă ea pe arhanghel, Începătorul de
oşti. Aceştia îi zâmbeau.
[4]
Clarvăzătorul
Chiar dacă datele istorice sunt sărăcăcioase, este bogată însă tradiţia care se
referă la înfiinţarea mănăstirii clarvăzătorului:
180
o voce groasă şi impunătoare ieşind din altar:
Atunci aude pentru a treia oară vocea, dar acum, furioasă şi tunătoare, încât
a făcut să se clintească icoana Clarvăzătorului:
De această dată s-a mâniat şi femeia. A trezit fetele şi s-au dus repede către
deal. Când urcaseră îndeajuns, se întorc să se uite după ele şi, ce să vadă? În
portul Clarvăzătorului acostaseră două corăbii turceşti, iar locul era plin jur
împrejur de fesuri roşii şi turbane albe... Arhanghelul a salvat-o din mâinile
turcilor.
***
De obicei, ofrandele cele smerite sunt ale poporului, lumânare şi ulei. Există
şi ofrande în aur puse la icoana lui, care dovedesc multele minuni binefăcătoare.
[25, 33]
Ofranda
Aşa a făcut şi în această călătorie. Dintr-o dată a bătut vânt din acelea ce se
întâmplau o dată pe lună. Ca să nu piardă acest timp prielnic, căpitanul a legat
parâmele, a ridicat ancora şi a lăsat pânzele. După aceea a aruncat aghiazmă în
182
mare şi a plecat cu “Împărăteasa” corabie cu trei catarge. Până să ajungă în
capătul portului, corabia trăgea cu greu prin nisip.
Imediat tot echipajul - scufundători, vâslitori - s-au adunat în jurul lui. Acela
a adus din cabină icoana Sfântului Nicolae şi a arhanghelului şi ţinând Evanghelia
le-a zis special:
Corabia cu trei catarge şi-a continuat drumul fără oprelişte. În patru zile şi
patru nopţi s-au aflat pe ţărmurile Barbariei şi au început scufundările. Toţi
scufundătorii au umplut în fiecare zi câte doi saci cu bureţi, numai Mihail nu a
putut face nici o scufundare pentru că era încălzit.
Într-o seară, căpitanul Chiriacos l-a luat în cabina lui, în faţa icoanelor.
- Spune-mi ce i-ai furat arhanghelului?
- O corăbioară de argint.
- Unde este?
- Am vândut-o.
- Neghiobule! s-a înfuriat căpitanul. Făgăduieşte-i celui plin de har.
- Nu-i făgăduiesc. Acesta are atâtea. Cu aceea pe care am furat-o o să
sărăcească?
183
- Iartă-ne nouă, Clarvăzătorul meu, a şoptit Chiriacos. Jumătate din bureţii
mei ai tăi să fie!
La întoarcere, mai departe cu zece mile de Simi, a suflat vânt puternic. Cerul
şi marea erau foarte negre. Pânzele încurcate. Numai steagul flutura. Căpitanul
Chiriacos, îmbrăcat, la pupă, trăgea de cârmă dar aceasta nu-l asculta.
- Ce este, mă?
Barca s-a întors înapoi dar înainte de a ajunge, se loveşte de ceva tare.
- Făgăduiesc..., iertaţi-mă.
[33]
Arhanghelul prevăzător
186
Învăţătura patriarhului
Imediat ce s-a apropiat şi acesta, cei doi tineri au şters numai transpiraţia
animalului. Patriarhul s-a minunat!
- Ciudat! s-a gândit. Au şters sudoarea animalului şi pe-a mea, nu. Cumva
sunt mai rău decât aceştia?
[2]
187
Barca şi arhanghelii
În schitul Sfintei Ana din Sfântul Munte, ieromonahul Anania, din coliba
arhanghelilor, a trimis pe ucenicul lui, Mihail, în Dafni pentru un lucru, dar cu
poruncă limpede să se întoarcă seara.
Dintr-o dată vede în faţa lui doi tineri luminoşi, auzindu-i că-l întreabă:
Unul dintre tineri a prins vâslele, le-a mişcat de două-trei ori şi s-au găsit
imediat pe malul Sfintei Ana. Părintele Mihail, care nu înţelese încă nimic din
întâmplarea minunată, a mulţumit celor doi tineri, a ieşit la drum, pornind către
chilia lui.
188
- Binecuvîntează, părinte Mihail. De unde vii? De ce eşti atât de grăbit?
- Vin din Dafni. M-au adus doi tineri cu barca lor şi mă grăbesc să mă întorc
la chilia mea, ca să fiu precum se cuvine cu ascultarea mea.
- Ia uită-te la mal.
[1]
Importanţa călugărului
Bunul Dumnezeu, văzând viclenia diavolului şi ispita prin care trecea fratele,
189
i s-a arătat pe când era treaz prin următoarea vedenie minunată:
[15]
- Ce te miri, părinte Matei? i-a zis. Noi suntem îngerii lui Dumnezeu şi am
lua poruncă de la Maica Domnului să facem acest lucru pe care-l vezi. Mutăm aici
oasele acelora care s-au gândit tot timpul la Sfântul Munte şi au dorit să-şi
sfârşească aici viaţa, dar nu au reuşit. Pe de altă parte, oasele care le mutăm de
190
aici în afară, în lume, sunt ale acelor călugări care numai cu trupul au fost aici. Cu
gândul erau în lume şi vroiau să aibă legătură cu părinţii şi mirenii.
[9]
Durerea iadului
Îngerul a luat imediat în mâinile lui sufletul şi l-a lăsat în iad, zicându-i:
- Ce zici, omule? Numai o oră a trecut şi trebuie să mai stai alte două.
- Oh, nu, nu mai pot! Ia-mă de aici. Prefer să îndur ani pe pământ!
[16]
Salvarea demonizatului
Când s-au cântat “Laudele”, a scos un răcnet adânc, a plecat din mijlocul
celorlalţi şi s-a dus să se arunce în mare.
[11]
Părintele Chiril se găsea într-o mare luptă. A văzut pe umărul stâng lipită o
hârtie dar nu ştia ce scrie. În dreapta lui stăteau doi îngeri îmbrăcaţi în alb, pe
când în stânga diavolii.
[9]
193
Îngerul Salvator
- Domnul să te binecuvînteze.
Trebuie să mă duc.
Părintele Gherasim i-a mulţumit. După ce a făcut numai câţiva paşi, şi-a
revenit.
194
- Cum de s-a găsit acest copil aici, în zăpadă? s-a întrebat el.
[2a]
Călugărul şi îngerul
Fericitul bătrân Iosif Spileotis (gr. = cel care trăieşte în peşteră) (+ 1959),
încercând să sprijine un monah care era chinuit de gândurile plecării în lume, a
povestit următoarea întâmplare minunată:
Din răspuns a înţeles că era consătean cu el, dar nu şi-a adus aminte de el.
195
Bătrânul nu i-a dat binecuvântare. L-a sfătuit plângând. Acela a stăruit.
Într-un final nu a mai putut să-l ţină cu forţa şi l-a lăsat în voia lui.
Ucenicul a plecat. După ce a ieşit din Muntele Sfânt, a stat la umbra unui
copac să se odihnească. Acolo îl ajunge peste puţin timp, transpirat, un alt călugăr,
aşezându-se şi acesta lângă el.
Celălalt însă nu l-a ascultat. Drumeţul i-a adus multe exemple de cunoştinţă,
dar neascultătorul călugăr s-a ridicat ca să-şi continue drumul către lume.
- Nu.
- Ei, atunci ascultă! eu sunt îngerul Domnului. Imediat după ce a murit tatăl
tău, Dumnezeu mi-a poruncit să stau lângă familia ta, ca să-i păzesc şi să fiu
apărătorul lor. Însă, dacă nu mă asculţi şi vrei să te duci tu, eu îi las şi plec.
Imediat îngerul s-a făcut nevăzut. Atunci s-a dezmeticit tânărul şi cu căinţă
s-a întors la bătrânul lui. L-a găsit rugându-se pentru el”.
[7]
196
Ospitalitatea îngerească
“Într-o zi, pe când pregăteam masa şi toate uşile erau închise, văd dintr-o
dată intrând un tânăr frumos, zicându-mi:
Nu am apucat bine să-l ospătez că tânărul s-a şi făcut nevăzut. Cred că a fost
îngerul Domnului.
[31]
197
Postul de miercuri şi de vineri
- Părinte, i-a zis ucenicul lui, ziua este mare, iar tu eşti în vârstă şi
neputincios. Nu este bine să mănânci mai devreme?
[13]
198
Părintele Dumitru şi arhanghelii
Ori de câte ori avea ocazia, scotea din casca lui câteva icoane ale Domnului,
ale Născătoarei şi ale Arhanghelilor, închinându-se lor.
Într-o seară stătea de pază ca santinelă între orele 1000 - 100 împreună cu alţi
doi soldaţi. La orel 1200 atacă turcii cu foc de armă, năvălind asupra lor ca un nor.
- Cei doi fuseseră omorâţi, povesteşte mai târziu acelaşi. Eu am căzut acolo,
în grădină. S-au învârtit prin toată grădina cu caii. Unul ajunsese la jumătate de
metru distanţă de mine. Calul s-a speriat dar eu am rămas nemişcat. Nu se poate
descrie scena aceea tragică. Aud o voce. A venit cu întăriri jandarmul, aceştia
plecând. Eu am scăpat viu, pe când ceilalţi doi erau morţi...
Este februarie 1943. Corpurile partizanilor greci ajung în (Eam - Elas) satul
lui şi împrăştie false lozinci patriotice. Părintele Dumitru la început a râs apoi i-a
însoţit şi i-a întărit. Atunci a observat că arhanghelilor nu le plăcea ce fac ei.
Când s-a întors la biserica lor, a vrut repede să plece ca şi când l-ar fi urmărit
cineva. A înţeles că păcătuise şi a cerut ajutorul lor.
199
În aceeaşi seară vede în somnul lui că se apropie de el comandanţi luminoşi,
ţinând în mâini multe pâini:
- Nu-ţi fie frică! i-au zis. Suntem cu tine. Nu o să păţeşti nimic. Ia aceste
pâini că o să ai un drum lung şi aspru de făcut. O să câştige acum dar nu pentru
mult timp. Acesta este drumul cel adevărat al lui Dumnezeu.
L-au chemat de trei ori pentru anchetă, dar acela decise să moară pe
metereze. Mai târziu oamenii lui Zerva i-au propus onoruri şi daruri după câte a
suferit în urma partizanilor. Acela se sfătuieşte din nou cu arhanghelii. Într-o
noapte vede în visul lui trei comandanţi care fulgerau.
200
Pe timpul păcii, purtătorul de Dumnezeu părintele Dumitru s-a dedicat cu
râvnă preoţiei. Ca preot slujitor a trăit experienţe cereşti remarcate şi de
credincioşi care veneau la sfânta biserică.
În luna august 1954 s-a dus să slujească în satul Ardani. Încă de la miezul
nopţii se simţise plin de bucurie şi mulţumire. Ajungând la destinaţie cu aceeaşi
predispoziţie a început slujba de duminică. Pe toată durata ei a simţit aceleaşi stări
de bucurie şi mulţumire, trăind intens sfânta prefacere. Este demn de subliniat că
toţi copiii care se găseau acolo au văzut în altar două scări mari, pe care urcau şi
coborau copilaşi luminaţi. În timpul evangheliei au văzut că s-a umplut Sfânta
Masă. În final, în porţile împărăteşti, coborau de pe scara stângă o femeie şi din
dreapta, un bărbat cu un prunc în braţe. După aceea o mulţime de copii mici au
însoţit intrarea Darurilor Sfinte.
[19]
Bătrânul Iacov (+ 1991), egumenul Sfintei Mănăstiri Cuviosul David din Evia,
a fost învrednicit de Dumnezeu în viaţa lui cuvioasă şi de multe daruri.
- Ah, părintele meu, zicea un ucenic de-al lui, dacă vedeaţi ce s-a întâmplat
în timpul Heruvicului, când preotul a citit rugăciunea, aţi fi plecat toţi. Îngerii au
urcat şi au coborât, deseori simţind aripile lor lăsându-se peste umeri!
[20]
202
PRINCIPALELE IZVOARE DIN LIMBA GREACĂ
5. Dorotei Avva, Fapte ascetice, Ed. “Etimasia”, Sf. Mănăstire Sf. Ioan
Botezătorul, Karea, Atena, 1991.
11. Monahul Lazăr Dionisiatul, Întâmplări Dionisiatice, Ed. Sf. Munte Athos,
1989.
12. Mateu Victorios, Marele sinaxar al Bisericii Ortodoxe, vol. 1 - 14, Atena,
1946 - 1950.
203
13. Bălan Ioanichie, ierom., Pateric Românesc, Ed. Ortodoxos Kipseli, Tes.,
1985.
14. Nikifor preotul, Cuviosul Andrei iubitorul de Hristos, Ed. Sf. Mănăstiri
Paraclitu, Oropos, 1994.
17. Paladiu (Elenopoleos), Istoria lausiacă, trad. Simeon monahul, Ed. Sf.
Mănăstiri Stavronichita, Sf. Munte Athos, 1980.
22. Patericul Lavrei Peşterilor Kievului, Ed. Sf. Mănăst. Paraclitu, Oropos,
1994.
24. Petru Ieromonahul, Un alt Episcop ascet, Ed. Sf. Mănăstiri Paraclitu,
Oropos, 1994.
204
29. Ţami Dimitriu, Matericon, vol. 1 - 3, Tesalonic, 1990 - 1992, Adelfotitos,
Tes.
30. Faturu Agatoniku, arhim. (acum mitrop. Kitru), trad. Viaţa Sf. Pahomie,
Ed. Sf. Mănăstiri Kevrovuniu, Tinu - Atena, 1971.
205