Sunt sigur ca un astfel de caz, plin de compasiune ca al meu, nu poate sa

ramana fara ecou in pieptul dumneavoastra clemente. Nascut ca si

adevarat print crestin si legitim erede la tronul Provinciei Grand' Valachia,
condusa de bunul meu parinte, Petrascu Voievod, print natural al
acesteia, tributar la turci si de acord cu puternicul Suleiman, Imparat al
Levantului, am fost trimis de parintele meu, la curtea acestuia, pe
vremea cand implinisem aproximativ zece ani, fiind oferit drept garantie,
asa cum erau obiceiurile nostre. Si murind tatal meu cand eram in
frageda varsta si ma aflam in afara tarii, la Curtea Constantinopolului ,
iata ca s-au facut domni ai tarii mele prin mijloace injuste si diabolice,
aceia care trebuiau sa guverneze pana cand eu as fi implinit varsta
perfecta, si mai mult, vor sa erediteze ei ceea ce mie imi apartine de
drept.
Si fiind eu in mainile turcilor , am fost trimis imediat de catre cativa Pasa
prin Soria si Arabia, prin cetati si castele din Asia, intotdeauna sub mare
paza, tulburat si plin de suferinte pentru paisprezece ani si simtindu-ma
atat de subjugat de soarta cea rea, dragostea de patrie m-a constrans sa
imi caut libertatea, si astfel, cu mari dificultati, punandu-mi in pericol
chiar viata, am plecat din partile Orientului, ale Damascului, cu gandul de
a ma arunca la picioarele acestei preacreastine coroane care in trecut a
fost mama consolatoare si binevoitoare fata de unele persoane si mari
principi loviti de soarta.
Asadar, cu ajutor divin, iata-ma aici unde de mult timp imi doream sa
ajung, ca sa pot ruga cu umilinta pe Majestatea Voastra Christianissima si
sa fiu demn de prea cunoscuta voastra clementa si de glorioasa
autoritate, pentru a obtine din partea Marelui Turc, gratia si permisiunea
de a intra in tara mea unde sunt asteptat de poporul meu indurerat si sa
fiu sigur ca acest puternic imparat turc nu va nega o cerere atat de
legitima, din partea unui mare monarh ca Majestatea Voastra. Il asigur pe
Imparat de obedienta pe care tatal meu si antenatii mei au avut-o si nu
am nici un dubiu ca prin intermediul Majestatii Voastre Christianissima mi se
va putea indeplini aceasta atat de onesta dorinta si ca de acum incolo,
nu doar eu, ci si statul meu, vasalii mei si visteria vor fi in slujba si la
ordinele Majestatii Vostre si a acestei preacrestine coroane. Aceasta
obligatie si-o vor asuma si succesorii mei si va ramane in memoria
eterna. Ma incredintez cu multa umilinta gratiei si binevointei voastre,
Majestate Christianissima,
Printul Marii Valahii,
1579