Cazania lui Varlaam

Publicat pe august 30, 2016de ioanelixir

Biserica noastră îl cinsteşte în fiecare zi de 30 august pe Sfântul Ierarh Varlaam,
mitropolitul Moldovei, trecut în rândul sfinţilor cu prilejul împlinirii a 350 de ani de
la trecerea la cele veşnice. Printre lucrările săvârşite în timpul vieţii sale, poate cea
mai remarcabilă rămâne aceea de îndreptare, apărare şi întărire a dreptei credinţe.
Păstorind în vremuri tulburi, în timpul otomanilor şi sub presiunea prozelitistă
catolică şi calvină, mitropolitul Varlaam a fost, în prima jumătate a secolului al XVII-
lea, un „stâlp al Ortodoxiei“. Cazania lui Varlaam se numără până astăzi printre cele
mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Mitropolitul sfânt Varlaam
rămâne în istorie ca apărător al Ortodoxiei şi piatră de hotar în cultura românească.
Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sfântă şi pentru lumina
duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român, Biserica Ortodoxă Română l-a
trecut în rândul sfinţilor. Cazania mitropolitului Varlaam este o lucrare menită să
apere Ortodoxia, deşi, aparent, este o carte de predici, ea subliniază rolul tradiţiei
bisericeşti, apărând cinstirea Maicii Domnului, a Sfinţilor şi a Sfintei Cruci. Adresată
întregii seminţii româneşti, Cazania a fost pentru vreme îndelungată mijloc
excepţional de cultivare a unităţii naţionale, a limbii române şi a credinţei
strămoşeşti. Caracterul ei misionar este dovedit de faptul că astăzi cele mai
numeroase exemplare se găsesc în Transilvania, aflată, pe atunci, sub presiunea
prozelitismului eterodox. Un pas în formarea limbii române literare. Se susţine în
genere că limba Cazaniei lui Varlaam este limba populară, pe care el a deprins-o în
copilărie. În textul său, cuvintele şi expresiile slave se întâlnesc rar, la distanţe mari.
Limba Cazaniei lui este limba românească scrisă, aşa cum fusese statornicită prin
tipăriturile coresiene, care circulau, pe vremea sa, în Iaşi. Străduinţa Sfântului
Varlaam de a renunţa la unele moldovenisme dovedeşte munca lui de a-şi însuşi din
tipăriturile coresiene formele munteneşti, care, de fapt, păstraseră mai bine
fonetismul latin al limbii române. Dar, tocmai aici stă marele său merit: scriind
pentru întreaga „seminţie românească“, având simţ pentru limba literară în devenire,
nu a rupt unitatea spirituală a neamului şi nu s-a abătut de la tradiţia stabilită cu o
jumătate de veac înaintea lui de Coresi. Astfel, munca lui de traducător reprezintă, în
procesul de formare a limbii noastre literare, un mare pas înainte, curăţind-o de
slavonisme şi apropiind-o de limba vie. Cazania lui Varlaam se numără până astăzi
printre cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. „Cazania“, „Cele
şapte taine ale Bisericii“ sau „Răspuns la Catehismul calvinesc“, cele trei opere
teologice importante ale mitropolitului Varlaam, au avut cea mai largă circulaţie în
Transilvania. „Era nevoie de o carte românească de învăţătură, pentru că, între altele,
atât catolicii, mai întâi, şi mai apoi calvinii, în încercarea de a atrage pe românii
ortodocşi la confesiunea lor, au tipărit tot felul de cărţi de învăţătură. Or, românii nu
aveau o Carte care să-i înveţe despre credinţa proprie, ca astfel să se poată apăra în
faţa atacurilor de o altă confesiune. Iar această carte a fost tipărită, cred, în mod
deosebit pentru românii din Transilvania. Dacă în Moldova şi în Ţara Românească, ea
avea o contribuţie teologică, poate mai mult literară, acolo avea o necesitate mai mult
doctrinară. Deci, era mai mult o carte de instruire, de învăţare, de catehizare. Şi a fost
importantă nu numai atunci. Ea este întâlnită ca retipărită în anul 1699, deci într-o
perioadă iarăşi critică pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania, când se confrunta
cu prozelitismul catolic, când se încerca crearea Bisericii Greco-Catolice“

Sfântul Ierarh Varlaam a fost mitropolitul Moldovei între anii 1632 şi 1653, urmându-
i mitropolitului Anastasie Crimca, cu ani de păstorire au fost foarte grei dar, o dată cu
venirea lui Vasile Lupu (1634-1653) în scaunul de domnitor, mitropolitul a găsit
sprijinul necesar pentru a consfinţi o serie de realizări unice în istoria Moldovei. Una
dintre primele sale realizări importante ca mitropolit a fost obţinerea unor drepturi
pentru preoţi. Cu toate că scaunul mitropolitan era la Suceava, mitropolitul Varlaam
stătea mai mult la Iaşi, lângă domnitorul Vasile Lupu. În timpul arhipăstoririi sale,
Vasile Lupu a zidit la Iaşi binecunoscuta capodoperă a arhitecturii româneşti,
Biserica Treisfetitelor, în care evlaviosul mitropolit a aşezat în anul 1641 moaştele
Sfintei Cuvioase Parascheva, dăruite lui Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de la
Constantinopol. De asemenea, mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe Vasile Lupu să
zidească şi alte mănăstiri şi biserici, pe care apoi bunul păstor al Moldovei le-a sfinţit
şi le-a împodobit cu monahi care duceau o aleasă viaţă duhovnicească. În 1640, la
îndemnul mitropolitului, Vasile Lupu înfiinţa la Iaşi prima şcoală de grad înalt din
Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti organizată la Kiev de mitropolitul
Petru Movilă. Materiile predate erau cele de la Kiev şi de la Colegiile iezuite din
Apus: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia şi
teologia. În 1646, profesorii ruşi au fost înlocuiţi cu greci, iar limba latină a fost
schimbată cu cea greacă. De asemenea, sprijinit de Vasile Lupu şi de Sfântul
Mitropolit Petru Movilă al Kievului, ierarhul moldovean a înfiinţat la Mănăstirea
„Sfinţii Trei Ierarhi“ prima tipografie din Moldova, al cărei conducător a devenit
Sofronie Pociaţki. Deşi la marile mănăstiri ale Moldovei existau importante centre de
copiere a manuscriselor, Mitropolia nu avea încă o tipografie, ca în Transilvania,
unde, la 1508, Macarie tipărea Liturghierul. Astfel, mitropolitul Varlaam îşi
manifestase dorinţa de a înfiinţa o tipografie în Moldova chiar din 1637, când a cerut
ajutorul necesar ţarului Rusiei. La 20 decembrie 1642, avea să iasă de sub tiparul din
chiliile Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ Scrisoarea de mulţumire a delegaţilor greci la
Sinodul de la Iaşi, dinanul 1642. În acelaşi an, a apărut un Catehism slavon, o copie
păstrându-se şi astăzi la Sankt Petersburg. Au urmat Cazania, Cele şapte Taine ale
Bisericii, Răspunsul la Catehismul calvinesc, Pravila lui Vasile Lupu, Paraclisul
Născătoarei de Dumnezeu etc. Cazania sau Carte românească de învăţătură la
duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima
carte românească tipărită în Moldova.

În timpul păstoririi acestui sfânt ierarh cărturar şi misionar, mănăstirile din Moldova
au trăit o epocă de mare pace şi dezvoltare duhovnicească. Peste tot a rânduit
egumeni luminaţi şi duhovnici buni, făcând astfel să sporească numărul monahilor în
viaţă de obşte, şi al sihaştrilor din schituri şi păduri. În toate mănăstirile funcţionau
adevărate şcoli duhovniceşti de caligrafi, traducători, miniaturişti şi zugravi de
icoane. Iar „munţii foşneau de pustnici“ în vremea sa. Legăturile Mitropoliei
Moldovei cu alte Biserici au fost întărite în timpul mitropolitului Varlaam. Datorită
activităţii, personalităţii, râvnei şi înţelepciunii sale, mitropolitul Varlaam era preţuit
atât în ţară, cât şi în străinătate. Ca dovadă, membri Sinodului patriarhal din
Constantinopol, l-au propus pe mitropolitul Varlaam al Moldovei pentru funcţia de
patriarh ecumenic, evenimentul est unic în istoria Ortodoxiei româneşti.

În timpul vieţii sale, mitropolitul Varlaam s-a străduit să cultive pacea între persoane,
între Biserici, între popoare. Fiind apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii
Ortodoxe în vremuri tulburi, mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de
organizarea Sinodului ortodox de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi a aprobat
„Mărturisirea de credinţă“ a mitropolitului Petru Movilă. De asemenea, a reuşit să-i
împace pe domnitorii români, Vasile Lupu al Moldovei şi Matei Basarab al Ţării
Româneşti. În semn de pace, fiecare în ţara celuilalt, a reusit să construiască biserică
lui Hristos. Matei Basarab a ctitorit biserica de la Soveja, judeţul Vrancea, iar Vasile
Lupu a reconstruit din temelie Biserica Stelea din Târgovişte. Pe mitropolitul
Varlaam îl găsim în preajma unor oameni mari şi luminaţi, însă în mod deosebit îl
întâlnim în preajma sfinţilor. Ajunşi mitropoliţi la Kiev, respectiv la Iaşi, el si petru au
continuat colaborarea, Movilă trimiţând la Iaşi profesori, tipografi, material
tipografic şi matriţe pentru tipografia lui Varlaam. De asemenea, i-a fost alături
sufleteşte. Și cu Sfântului Ierarh mărturisitor Ilie Iorest al Transilvaniei era prieten
bun. În decembrie 1628-ianuarie 1629, a purtat pe braţele sale de la Suceava la
Moscova moaştele Sfântului Mucenic Iacob Persul, oferite de ţarului Rusiei. Din
Lavra Pecerska, în 1628, a comandat meşterilor moscoviţi icoane ale sfinţilor dragi
lui: Gheorghe, purtătorul de biruinţă, şi Ioan cel Nou, precum şi ale Sfinţilor
Mucenici Procopie şi Mercurie, care aveau să împodobească mănăstirile lui Miron
Barnovschi, de la Dragomirna, Bârnova şi Iaşi, și tot cu ocazia calatoriei a cerut
îngăduinţă pentru solii moldoveni să copieze vieţile sfinţilor. În 1641 a coborât până
la Galaţi pentru a întâmpina moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care le-a
însoţit până la Iaşi. Pe frontispiciul Cazaniei sale din 1643 a imprimat chipurile
sfinţilor ocrotitori ai Moldovei, ale Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Sf.
Cuvioasă Parascheva. De asemenea, În „Răspunsul la Catehismul calvinesc“, cele mai
dezvoltate teme sunt cele despre cinstirea sfinţilor şi despre sfintele lor icoane.
Cazania are titlul complet: Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an,
la praznicele împărăteşti şi la sfinţii mari este o capodoperă a limbii române. Într-o
„Predoslovie“, intitulată „Cuvânt împreună către toată seminţia românească“,
domnitorul Vasile Lupu, „domn a toată Ţara Moldovei“, a arătat că „face acest dar
limbii româneşti, fiind carte de învăţătură pre limba românească“. Lucrarea a fost
retipărită de-a lungul vremii, păstrând cea mai mare parte a lucrării iniţiale, care
purta pecetea personalităţii autorului. Ca mare teolog şi zelos misionar, are printre
lucrările săvârşite în timpul vieţii sale cea mai remarcabilă de îndreptare, apărare şi
întărire a dreptei credinţe. Păstorind în vremuri tulburi, în timpul otomanilor şi sub
presiunea prozelitistă a Catolicismului şi Calvinismului, mitropolitul Varlaam a fost
este un „stâlp al Ortodoxiei“. În faţa marilor provocări catolice, pericole reale pentru
credinţa străbună, mitropolitul Varlaam a luminat sufletele credincioşilor români,
ţinându-i uniţi în corabia Ortodoxiei. „Sf. Ier. Varlaam, mitropolitul Moldovei,
trebuie privit nu numai ca un mare om de cultură şi ca un ierarh important, ci şi ca
un mare teolog şi zelos misionar, deşi a păstorit în Moldova, unde viaţa bisericească
era într-o stare înfloritoare, el şi-a orientat întreaga activitate, mai cu seamă cea
teologico-cărturărească, către românii din Transilvania, în mod deosebit, pentru că în
vremea respectivă, Biserica ortodoxă din Transilvania se confrunta cu un accentuat
prozelitism de nuanţă calvină, dimensiunea acestei acţiuni a cunoscut accente foarte
intense şi chiar virulente. Varlaam cunoştea foarte bine situaţia românilor din
Transilvania, între Moldova şi Transilvania fiind o permanentă legătură, aş sublinia
în mod deosebit legătura în ceea ce priveşte mai cu seamă dimensiunea monahală,
mitropolitul devenind un apărător al Ortodoxiei din această ţară. Lucrările sale au, pe
de o parte, o componentă literară incontenstabilă, el având o contribuţie uriaşă în
procesul de introducere a limbii române, dar au şi această componentă foarte
importantă de apărare a Ortodoxiei. Lucrarea „Cele şapte taine ale Bisericii“ expunea
învăţătura Bisericii Ortodoxe despre tainele ei, cu întrebări şi răspunsuri pe bază de
învăţătură biblică, pe temeiuri canonice. „Răspunsul la Catehismul calvinesc“ a fost
realizat pe baza aceleaşi metode pe care o folosiseră calvinii la întocmirea
catehismului lor. „După cum se cunoaşte, el a găsit această carte cumva întâmplător,
pe care citind-o a constat că este, şi a rămas expresia, «plină de otravă de moarte
sufletească». Astfel, el şi-a dat seama că este o carte la care trebuie să răspundă
numaidecât. Constatăm zelul lui misionar, ca el n-a fost solicitat să scrie această
carte, ci s-a oferit, cunoscând dificultăţile Bisericii ortodoxe din Transilvania. El
răspunde la «Catehismul calvinesc» cu argumente exclusiv biblice. După ce Vasile
Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la
mănăstirea sa de metanie, Secu, trăind încă patru ani în smerenie, rugăciune şi
sfinţenie. A plecat la Domnul spre sfârşitul anului 1657, lăsând toată agoniseala din
timpul vieţii sale Mănăstirii Secu. A fost înhumat lângă zidul de miazăzi al mănăstirii,
în mormântul pe care şi l-a pregătit el însuşi încă de la 1641. Deşi de la moartea sa au
trecut 351 de ani, mitropolitul sfânt Varlaam rămâne o figură marcantă în istoria
Bisericii şi a culturii româneşti. Nici ostilităţile ateiste faţă de Biserică n-au putut
împiedica recunoştinţa poporului român faţă de meritele sale culturale. Ba chiar şi în
perioada comunistă, manualele şcolare îl menţionau pentru contribuţia la dezvoltarea
limbii române. Ideea de a tipări o carte de învăţătură pentru popor s-a născut încă din
1629, când Varlaam pregătise deja manuscrisul, împreună cu medelnicerul Pavel
Ureche. Iata și un document din Moldova dat de Mitropolitul Varlaam Mitropolitului
Macarie cu prilejul calatoriei prin Moldova, adus de la pustnicii de la schitul lui
Zosima din tinuturile Neamtului – „Proorocii despre vremurile din urma si caderea
crestineasca a Moldovei” ,,Dupa plecarea mitropolitilor fanarioti vor urma oameni
nevrednici la scaunul Moldovei, care vor incerca sa vanda dreapta credinta.
Amestecurile de credinta drept-maritoare cu cele papistasesti si paganesti nu vor mai
fi o uraciune si o urgie inaintea lui Dumnezeu. Oamenii se vor vinde intre ei, vor fi
taieri de sabie intre frati pentru putere si ranguri pamantesti. Moldova va fi rupta si
impartita dupa bunul gust al puterii de la Rasarit, prin sfaturi marsave si ticaloase. La
vremea din urma o hiara rosie cu multe capete va inghiti intreaga Europa crestina, iar
oamenii se vor salbatici mai rau ca fiarele. Oamenii se vor inrai si vor strica
obiceiurile pamantului, inmultindu-se intre ei ca dobitoacele fara nicio nerusinare,
lepadand Sfanta Taina crestina a nuntii. Vor defaima obiceiurile crestinesti dedandu-
se la tot felul de obiceiuri straine, iar paganii se vor amesteca cu sange crestinesc.
Mare urgie va fi atunci. Domnii pamantului vor fi oameni vanduti satanei, care nu vor
mai purta grija poporului drept-credincios. Mosiile stramosesti vor fi calcate cu japca
si luate de straini dupa bunul lor plac, lucru nemaiintalnit in curgerea timpului in
Moldova. Biserica stramoseasca va fi rusinata de noile obiceiuri paganesti si
papistasesti, aduse cu sila de vladicii lor cu apucaturi satanicesti. Oamenii afierositi
lui Hristos cu slujba vesnica vor lepada sfantul chip si fagaduinta inaintea lui Hristos,
dedandu-se la viata lumeasca de dinainte. La vremea cea din urma, pamanturile nu-si
vor mai da roada lor, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde
mosiile fara de rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia. Legile crestinesti
ale tarii vor fi lepadate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate in ras, iar conducatorii
netrebnici vor face legamant cu fiara apocaliptica. Vlastarele moldovenesti, urmasii
domnilor si boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri si apucaturi ieftine. Barbatii
vor schimba obiceiul dumnezeiesc al demnitatii lor si se vor acoperi in straie
femeiesti, iar femeile vor umbla precum barbatii. Adunarile din sarbatori si toate
obiceiurile pamantului vor fi schimbate in obiceiuri si apucaturi salbatice, paganesti,
aducand in Moldova in locul jocului de sarbatoare jocuri de la salbatici. La vremea de
apoi, pe pamanturile Moldovei va domni saracia, jalea, moartea, spaima, frica si omul
nu va mai fi stapan in batatura lui. Vor pune domnii pamantului biruri si legi cum n-
au mai fost de la intemeierea Moldovei. Vor pune biruri si pe aerul lasat de
Dumnezeu. Hiarele pamantului si pasarile si toate dobitoacele isi vor schimba firea
lor si vor aparea alte feluri de dobitoace, iscodite dupa mintea omului, care vor fi
slabe la trup si fara de folos. La vremea cea din urma, oamenii se vor strange unii
langa altii in tot felul de nascociri, lepadand truda satului, munca va fi o rusine,
rusinea va ramane un obicei, iar cei drepti vor fi considerati nebuni. Se vor insela unii
pe altii crezand ca asta e legea lui Dumnezeu. Si, in cele din urma, ultima randuiala a
pamantului: se vor dezgropa oasele parintilor si stramosilor nostri, vor fi daramate
bisericile, vor fi lepadate randuielile crestinesti si vor iesi un soi de oameni care, tot in
numele lui Dumnezeu, vor face biserici fara cruce, vor nesocoti Sfanta Jertfa si, in
cele din urma, o vor amesteca in slujire cu paganii. Asa arata Apocalipsa Sfintei Carti
a Scripturii, ca la vremea din urma, cand veti vedea uraciunea pustiirii in locul cel
sfant, razboaiele pe alocurea, urgiile si uciderile intre oameni, lepadarea pruncilor din
pantecele femeiesti si oameni cautand linistea de la un capat al altuia al pamantului,
cand graiurile se vor amesteca ca alta data in Babilon, si sfarsitul va fi aproape.
Moldova cea frumoasa si bogata, plina de daruri dumnezeiesti, plina de locasuri
sfinte, plina de oameni harnici si credinciosi, va cadea in mainile paganilor si a
necredinciosilor, iar caderea ei va fi mai grea decat caderea Constantinopolului din
vremea maritului nostru domn Stefan cel Mare si Sfant. Binecuvantat a fost pamantul
Moldovei si nerusinata a fost ocara oamenilor, care, prin faptele si apucaturile lor
stricate, vor intoarce pe voievozi in morminte si vor face pe stramosi sa lacrimeze sub
glie, stand cu fruntea plecata in fata Marelui Stapan Hristos pentru rusinea lasata de
urmasii lor“.

Sfinte Ierarhe Varlaam, intelept arhipastor si invatator al nostru, primeste rugaciunea

noastra cea smerita, grabeste si ne ajuta, celor ce ne inchinam sfintei icoanei tale cu
credinta si cu dragoste. Intareste-ne in dreapta credinta, stinge razvratirile eresurilor
si departeaza de la noi certurile si dezbinarile, ura si defaimarea. Ocroteste tara in
care se pomeneste numele tau, pazeste manastirile, orasele si satele si pe fiii
neamului nostru romanesc, de foamete, de cutremur, de potop, de seceta, de bolile
cele aducatoare de moarte, de necazuri si de toata reaua intamplare. Roaga pe
Hristos-Domnul sa daruiasca tuturor pace si bucurie sfanta, bunastare poporului,
ploaie aducatoare de roade, binecuvantare in familii, iubire unul fata de altul,
incredere si dragoste intre frati, rabdare, spor duhovnicesc credinciosilor, ascultare si
smerita cugetare calugarilor, dreapta chibzuinta preotilor, intelepciune si ravna
ierarhilor, ca sa pastoreasca cu sfintenie poporul credincios, urmand pilda ta. Ajuta-
ne, Sfinte, in vremea sfarsitului nostru sa aflam mila si har la Dumnezeu, iar la
dreapta judecata, sa ne ierte si sa ne aseze in ceata celor mantuiti ca sa ne bucuram
impreuna cu ingerii, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o
fiinta si nedespartita in vecii vecilor. Amin (postat pe f.b de Ioan Monahul)