ANTISPASTICELE

Antispasticele sunt o grupă terapeutică în care sunt cuprinse substanţe care pot să împiedice
spasmele musculaturii netede. Pot ameliora durerea asociată colicilor şi produc o întârziere a
golirii conţinutului organelor cavitare din tractul gastrointestinal, biliar, urinar, din aparatul
genital feminin.
Aceste substanţe sunt utilizate:
• în tratamentul colicilor digestive, biliare, urinare,
• pentru profilaxia sau combaterea spasmelor musculaturii netede induse
medicamentos (de exemplu prin administrarea de morfină)
• în tratamentul dismenoreei.
• sindromul de intestin iritabil
• sindromul vezicii urinare hiperactive.

În funcţie de mecanismul de producere a efectului antispasticele sunt împărţite în două

clase: antispastice neurotrope şi antispastice musculotrope.

1. Antispasticele neurotrope

Substanţele din această grupă acţionează, în principal, ca antagonişti ai receptorilor

muscarinici şi produc relaxarea musculaturii netede prin blocarea inervaţiei excitomotoare
parasimpatice. Sunt numite din acest motiv parasimpatolitice. Aceşti compuşi produc relaxarea
musculaturii netede gastrointestinale, biliare, a căilor urinare şi a vezicii urinare.

Efectele asupra tractului genital feminin sunt mai puţin importante.

Pentru efectul antispastic pot fi utilizaţi alcaloizii naturali cu efecte parasimpatolitice cum
sunt atropina şi scopolamina dar, mai ales, sunt utilizaţi derivaţi cu structură aminică sau
cuaternari de amoniu ai acestora. În cazul derivaţilor cu structură aminică efectul antispastic este
produs prin acţiune parasimpatolitică iar unii compuşi şi printr-o acţiune directă de relaxare a
musculaturii netede. Compuşii cuaternari de amoniu acţionează atât ca anticolinergice cât şi
printr-un efect ganglioplegic la nivelul plexurilor intramurale gastrointestinale ceea ce le
conferă o mai mare selectivitate de acţiune la nivelul tractului digestiv.

Parasimpatoliticele sunt indicate:

• în combaterea spasmelor digestive (produse de insulină, morfină,
parasimpatomimetice sau a celor care apar în ulcer, dispepsia funcţională, afecţiuni
inflamatorii sau funcţionale ale intestinului subţire, sindrom de intestin iritabil, etc.),
• spasmele biliare sau urinare de diferite etiologii (de exemplu spasmele produse de
opioizi).
 După administrare orală biodisponibilitatea este bună în cazul compuşilor cu structură
aminică. Derivaţii cuaternari de amoniu se absorb puţin din tractul digestiv datorită structurii polare.
Utilizarea antispasticelor parasimpatolitice poate determina apariţia de reacţii adverse de tip
atropinic (constipaţie, xerostomie, tulburări de vedere, tulburări de micţiune, tahicardie). Aceste
reacţii adverse sunt mai frecvente în cazul folosirii compuşilor aminici sau a derivaţilor cuaternari
de amoniu administraţi injectabil. Administrarea internă a compuşilor cu structură cuaternară de
amoniu determină în principal constipaţie; riscul altor reacţii adverse sistemice de tip atropinic este
mic (a se vedea 10. Sistemul colinergic).

Ca antispastic atropina se poate administra intern sau injectabil subcutanat în doze de 0,3 –
1 mg care pot fi repetate la nevoie de maxim 3 – 4 ori/zi. Pot fi utilizate şi preparate de beladona
administrate intern.

Dintre derivaţii cu structură aminică mai larg folosiţi în tratamentul colicilor digestive sunt:
piperidolatul, dicicloverina.

Butilscopolamina (administrată intern 10 – 20 mg de 4 ori/zi sau injectabil intramuscular

sau intravenos 20 mg/doză), oxifenoniul, metantelina, propantelina, cimetropiul, otiloniul sunt
câteva exemple de compuşi cuaternari de amoniu utilizaţi în tratamentul stărilor spastice ale
aparatului digestiv sau ale căilor biliare.

Dintre antispasticele neurotrope utilizate pentru afecţiunile tractului urinar pot fi

menţionate oxibutinina, tolterodina, trospiul (din categoria antimuscarinicelor neselective);
darifenacina, solifenacina (antimuscarinice cu selectivitate faţă de receptorii M3). Datorită
relaxării fundului vezicii urinare şi favorizării contracţiei sfincterului vezical sunt indicate în
sindromul vezicii urinare hiperactive, în enurezisul infantil sau în paraplegia spastică.

Mirabegronul este un nou antispastic în afecţiuni ale tractului urinar care are un
mecanism de acţiune diferit – stimularea receptorilor β3 adrenergici de la nivelul musculaturii
netede a tractului urinar. Stimularea β3 adrenergică conduce la relaxarea musculaturii peretelui
vezical. Tahicardia este o reacţie adversă frecventă pentru acest medicament, probabil prin
stimularea unor receptori β adrenergici la nivel cardiac.

2. Antispasticele musculotrope

Efectul antispastic al acestor substanţe este datorat, în principal, unei acţiuni directe asupra
musculaturii netede viscerale.

Antispasticele musculotrope pot stimula mecanismele fiziologice de producere a relaxării

musculare sau pot avea acţiune inversă mecanismelor de producere a contracţiei musculaturii
netede. Cuplarea fenomenelor excitatorii (de la nivelul fibrelor nervoase care inervează muşchii
netezi) cu contracţia musculară are loc fie prin activarea unor canale ionice de Ca2+, care duce la
influx de Ca2+ şi astfel este favorizată interacţiunea actină-miozină, fie prin activarea unor receptori
cuplaţi cu proteine G (de exemplu receptori muscarinici), care în final duc la eliberarea de Ca2+ din
depozitele intracelulare şi favorizarea interacţiunii actină-miozină. Un mecanism de cuplare a
fenomenelor inhibitorii neuronale cu relaxarea musculară are loc prin stimularea prin NO (oxid
nitric) a guanilat ciclazei, cu eliberarea de GMPc care poate duce la deschiderea unor canale de K+
cu hiperpolarizare celulară şi, consecutiv, la inhibarea interacţiunii actină-miozină. Un alt mecanism
este reprezentat de activarea AMPc cu stimularea acţiunii kinazice a protein kinazei A, cu
fosforilarea unor proteine intracelulare care reduc concentraţia Ca2+ intracelular şi duc la
hiperpolarizare celulară cu inhibarea interacţiunii actină-miozină.

Papaverina, alcaloid din opiu cu structură izochinolinică, are efecte antispastice şi

vasodilatatoare de tip musculotrop. Efectul antispastic este datorat inhibării fosfodiesterazei la
nivelul celulelor musculare netede (cu acumulare de AMPc) şi blocării unor canale de Ca2+.
Poate fi administrată intern, intramuscular sau intravenos. Se utilizează în disfuncţia erectilă
în administrare intracavernoasă.
Produce ca reacţii adverse: tahicardie, congestia feţei, hipotensiune arterială, somnolenţă,
vertij, transpiraţii, constipaţie. În administrare intravenoasă poate provoca aritmii, blocuri cardiace,
moarte subită.

Mebeverina, un derivat sintetic, este util în tratamentul sindromului de intestin iritabil. Se

administreză intern.

Drotaverina (NO-SPA) poate fi utilă ca antispastic la bolnavi cu afecţiuni spastice

digestive şi biliare. Deoarece are şi efecte vasodilatatoare şi β1 blocante poate fi utilă în tratamentul
sindroamelor vasculospastice (inclusiv la cei cu spasme coronariene). Se administrează intern,
injectabil intramuscular sau intravenos.

Trimebutina (DEBRIDAT) este un agonist al unor receptori opioizi periferici acţionând

asupra musculaturii colonului fie ca antispastic (inhibă motilitatea colonică dacă aceasta a fost
stimulată anterior), fie ca prokinetic (favorizează mişcările peristaltice colonice dacă tranzitul este
lent). Este utilă în tratamentul sindromului de intestin iritabil.

Pinaveriul este un blocant al canalelor de Ca2+ util în sindromul de intestin iritabil.

În spasme esofagiene, care dau dureri asemănătoare cu cele produse de spasmele

coronariene se pot utiliza nitraţii organici. Aceştia au ca mecanism de acţiune relaxarea
musculaturii netede esofagiene prin eliberarea de NO cu stimularea consecutivă a guanilat ciclazei.
În spasmele esofagiene se pot utiliza şi blocantele de canale de calciu diltiazem sau
dihidropiridine.