CAPITOLUL I

NOTIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE

LARINGELUI

1.1. Anatomia laringelui

Organ impar şi median situat vertical în regiunea anterioarǎ a gâtului,
laringele este porţiunea iniţialǎ, diferenţialǎ a conductului laringo-traheo-bronşic
şi se constituie punctul de unire al cǎilor aeriene superioare cu cele inferioare.
Proiectat pe coloana cervicalǎ, la nivelul vertebrei 3-6 (mai sus la nou-
nǎscut) şi având forma unui trunchi de piramidǎ triunghiularǎ, cu baza în sus,
cǎtre faringe, continuându-se cu traheea, laringele este constituit dintr-un schelet
vibro-cartilaginos acoperit cu muşchi şi cǎptuşit cu o membranǎ mucoasǎ.
Scheletul laringian este constituit din cartilajele:
- cricoid – situat deasupra primului inel traheal are forma unui inel cu
pecetea posterior si prezinta suprafete de articulare arienoidiene si
tiroidiene. Lumenul sau deschis permanent este esential pentru respiratie;
- tiroid- situat dedesubtul osului hioid si deasupra cricoidului, este format
din 2 aripi care se deschid catre posterior ; prezinta 2 coarne superioare si
2 inferioare iar pe cele 2 aripi prezinta cate o creasta oblica care serveste
ca punct de insertie muscular. ;
- aritenoide – au forma prismatica triunghiulara, prezentand o baza care
este suprafata articulara cu cricoidul, o apofiza antero-interna (vocala) si
una postero-externa (musculara) si la varf cartilajele (corniculate)
Santorini fara importanta practica;
- epiglota – are forma de racheta cu un maner care se insera pe fata interna
a tiroidului in unghiul intrand al tiroidului. Fata anterioara a epiglotei este
acoperita de mucoasa care se intinde pe limba la nivelul repliului gloso-
epiglotic, fata posterioara este acoperita de mucoasa care se prelungeste

7
 pe corzile vocale. Epiglota inchide orificiul superior al laringelui in
timpul deglutitiei;
- cartilaje accesorii Santorini şi Wrisberg.

Cartilajele sunt unite între ele de ligamente şi membrane laringiene.

Membranele principale ale laringelui sunt:
- membrana tirahioidianǎ;
- membrana crico-tiroidianǎ;
Împreunǎ cu cartilajele ele conferǎ laringelui forma de tub.
Ligamentul crico-traheal este cel mai important ligament al laringelui.
Coarda vocalǎ cuprinde ligamentul vocal, muşchiul vocal şi mucoasa care
le acoperǎ. Lungimea corzii vocale este de 0,7 cm la nou-nǎscut, 1,6–2 cm la
femei, 2- 2,4 cm la bǎrbaţi.
Spaţiul determinat de cele douǎ corzi vocale se numeşte glota.
Glota are douǎ porţiuni:

8
 - glota membranoasǎ sau porţiunea anterioarǎ a glotei;
- glota cartilaginoasǎ sau posterioarǎ cuprinsǎ între cele douǎ cartilaje
aritenoide.
Limita superioarǎ a laringelui este formatǎ de:
- marginea liberǎ a epiglotei;
- rapliul ari-epiglotic;
- spaţiul inter aritehoidian.
La acest nivel se determinǎ hipofaringele şi se aflǎ încrucişarea cǎilor
aerodigestive superioare. Limita inferioarǎ a laringelui este la nivelul marginii
inferioare a cricoidului. De la acest nivel în jos începe traheea.
Muşchii laringelui formeazǎ douǎ grupe, una extrinsecǎ şi alta intrinsecǎ,
care din punct de vedere funcţional reprezintǎ o singurǎ unitate.
Muşchii laringelui funcţioneazǎ sinergic sau ontogonic pentru închiderea
glotei şi pentru punerea în tensiune a corzii vocale.
Un singur muşchi asigurǎ deschiderea glotei (abducţia). Acesta este
muşchiul crico-aritenoidian posterior.
Trei muşchi asigurǎ închiderea glotei:
- muşchiul cricoaritenoidian;
- muşchiul interaritenoidian;
- muşchiul tiroaritenoidian (fascicolul extern).
Muschii intrinseci ai laringelui:
• Se fixeaza prin ambele extremitati pe cartilajele si ligamentele
laringelui,imprimand acestuia diferite miscari.
• Dupa actiunea lor se impart in 3 grupe
• A) Dilatatori ai glotei (abductori ai cv)
- m.crico-aritenoidian posterior (posticus) Actiune – singurul muschi care
deschide glota fiind numit si m. respirator
• B) Constrictori ai glotei (adductori ai cv)

9
 - m.crico-aritenoidian lateral, antagonist al celui de mai sus Actiune –
apropie cv, avand rol in fonatie
- m. interaritenoidian (transvers) Actiune – apropie aritenoizii, inchizand
astfel si portiunea posterioara a glutei
• C) Tensori ai cv
- m. tiro-aritenoidian (m. vocal), se insera in unghiul intern al cartilajului
tiroid si de aici se dirijeaza posterior in plan orizontal pana la cartilajele
aritenoide. Muschi vocali proiemina in lumenul laringian, constituind scheletul
corzilor vocale Actiune – prin contractia sa se produce o scurtare a corzii vocale
si tensionarea acesteia
- m.crico-tiroidian Actiune – prin contractia sa, basculeaza anterior sau
posterior corzile vocale si le tensioneaza
Inervaţia musculaturii laringiene provine din ramura externǎ a nervului
laringian superior care provine din pneumagastru.
Nervul laringian superior are o ramurǎ internǎ care inerveazǎ
endolaringele şi o ramurǎ externǎ motorie care enerveazǎ muşchiul
cricotiroidian.
Nervul recurent asigurǎ inervaţia motorie a tuturor muşchilor laringieni
intrinseci şi a muşchiului interaritenoidian. Din punct de vedere senzitiv asigurǎ
inervaţia mucoasei laringiene subglotice.
Mucoasa laringelui este de tip respirator cu un epiteliu cilindric
ciliat,exceptand corzile vocale unde este pavimentos stratificat. Mucoasa
prezinta glande acinoase care, lipsesc pe marginea corzilor vocale. Prin secretia
lor mucoasa este in permanenta umezita.
Corionul mucoasei contine numerosi corpusculi limfatici,localizati mai ales in
ventriculii Morgagni, unde formeaza o adevarata amigdala (Frankel).
Vascularizarea laringelui are douǎ teritorii distincte:
- supraglotic prin artera laringianǎ superioarǎ, ramura din carotida externǎ;

10
 - subglotic din trunchiul arterial al arterei laringelui inferior – ramura din
trunchiul tirocervical al arterei subclaviculare.
Drenajul limfatic al laringelui se face în ganglionii limfatici jugulari profunzi,
superiori şi inferiori.

1.2. Fiziologia laringelui

Funcţiile laringelui:
- funcţia de fonaţie;
- funcţia respiratorie;
- funcţia de protecţie a cǎilor respiratorii inferioare; închiderea
epilaringelui, închiderea glotei, oprirea reflexǎ a respiraţiei, reflexul de
tuse;
- funcţia sfincterianǎ;
- funcţia reflexǎ.
Funcţia fonatorie: Sunetul de bazǎ, format în timpul fonaţiei poartǎ
numele de tonalitate. Tonul produs de laringe este modificat de traversarea
cavitǎţii faringiene, cavitǎţii bucale şi buze. Cavitatea nazalǎ şi anexele acestora
adaugǎ tonului de bazǎ timbrul şi rezonanţa vocii.
Funcţia respiratorie: În timpul inspirului glota se deschide prin
îndepǎrtarea corzilor vocale. Închiderea şi deschiderea glotei este un act reflex
dependent de schimbul gazos şi echilibrul acido-bazic.
Funcţia de protecţie a cǎilor aeriene inferioare: În timpul deglutiţiei baza
limbii, peretele posterior al faringelui, vǎlul palatin, pilierii anteriori şi
posterioari sub controlul gloso faringianului, asigurǎ propulsia bolului alimentar
oprirea respiraţiei, contractarea repliurilor ari-epiglotice, a benzilor vestibulare,
închiderea glotei şi acoperirea corzilor vocale de cǎtre epiglotǎ. Contractarea
simultanǎ a muşchilor suprahiodieni cu tragerea laringelui în sus şi înainte
asigurǎ dirijarea bolului alimentar spre esofag şi feresc perfect traheea şi
arborele de pǎtrunderea alimentelor. Dacǎ totuşi pǎtrund particule alimentare în

11
laringe şi trahee se declanşeazǎ reflexul de tuse. Inspiraţia profundǎ cu
deschiderea glotei, apoi închiderea acesteia cu creşterea presiunii intra-toracice,
deschiderea rapidǎ a glotei cu o expiraţie explosivǎ care eliminǎ corpul strǎin.
Funcţia de fixare a toracelui:
- închiderea glotei;
- blocarea sistemului respirator;
- fixarea toracelui;
- blocarea diafragmei în timpul tusei, actului de defecaţie, micţiune,
expulzarea fǎtului, vomisment.
Funcţia reflexǎ: Laringele este receptorul unor reflexe vagovagale.
Iritarea mecanicǎ a feţei interne a laringelui poate declanşa aritmie, bradicardie,
stop cardiac. Reflexul vagal poate fi blocat prin atropinǎ, el este foarte puternic
la fumǎtori.

12
 CAPITOLUL II
NOŢIUNI GENERALE DESPRE BOALA

2.1. Definiţie, etiologie

Cancerul laringian se referă la o formaţiune tumorală malignă situată la
nivelul laringelui, prevalenţa cea mai mare fiind la bărbaţii de peste 60 de ani.
Ca şi în cazul cancerului cavităţii orale, factorii care îi accentuează apariţia
sunt consumul cronic de alcool şi tabagismul sever, mediul de muncă poluat,
septicitatea buco-dentară, leziuni laringiene precanceroase (papilom
leucoplazie). Tumorile maligne ale laringelui reprezintă jumătate
din cancerele din zona ORL.
Cancerul laringian presupune dezvoltarea unei tumori maligne la
nivelul laringelui, afectiunea fiind intalnita de obicei la persoane peste 50 de
ani, si mai frecvent la barbati decat la femei

Etiologie:
Mecanismul formării oricărei tumori maligne implică mutații ale
anumitor gene care duc la proliferarea anormală ca și număr și funcții a
celulelor afectate. Nu există o cauză propriu-zisă responsabilă de dezvoltarea
unei tumori laringiene, dar au fost identificați o serie de factori de risc care
cresc șansa unei persoane de a dezvolta acest tip de tumoră.

Factori de mediu
Fumatul: Este principalul factor de risc modificabil. Fumatul a două
pachete de țigări pe zi crește riscul de a face cancer de laringe de cinci ori, față
de un nefumător.
Alcoolul: Consumul excesiv de alcool (echivalentul a cinci beri pe zi)
crește și el cu 500% șansa de a dezvolta o tumoră malignă de laringe.

13
 Asocierea alcool + fumat: Consumând aceste cantități de tutun și alcool
în mod constant, riscul de cancer de laringe este de 38 de ori mai mare decât al
unei persoane care nu bea și nu fumează.
Infecția cu HPV: Human papilloma virus este un virus cu tropism
pentru colul uterin, regiunea ano-genitală, dar și mucoasele din gură sau gât.
Acesta poate fi transmis și în cursul sexului oral și este regăsit în 1/5 din
biopsiile pacienților cu cancer de laringe. Acest lucru sugerează că, similar
cancerului de col uterin, infecția cu HPV crește riscul de dezvoltare a unei
tumori maligne laringiene.
Dieta: Unele studii au evidențiat o corelație între cancerul de laringe și
consumul frecvent de alimente prăjite sau intens procesate industrial, carne
roșie. Totodată, alimentația bogată în grăsimi animale și săracă în legume cu
frunze verzi pare a crește riscul de tumoră a laringelui.
Factori profesionali: Expunerea profesională la anumite substanțe poate
favoriza apariția acestui tip de cancer. Printre acestea se numără și: gaze
produse în timpul vopsirii, azbest, praf de cărbune sau lemn, formaldehidă,
nichel.
Factori constituționali Cancerul de laringe este mai frecvent (5:1) în
populația masculină și după vârsta de 60 de ani. Faptul că dintre cei care
consumă tutun și alcool în cantități mari, doar unii dezvoltă cancer, a dus la
formularea ipotezei ca aceștia au o susceptibilitate genetică. Aceasta ar reduce
capacitatea laringelui de a repara țesuturile afectate de agresiunea din mediu.
Factori endogeni
Notiunea de dispozitie, inseamna referitor la cancer, ca anumite persoane
sunt receptive la aceasta boala datorita prezentei anumitor factori si anume:
 Ereditatea (pentru cancerul mamar, gastric, colonic sau bronsic)
 Iritatiile – in regiunile corpului supuse unor iritatii cronice, cum ar fi
inflamatii, ulceratii, cicatrici, neoplasmele au o frecventa mai mare.
Este evidenta incidenta carcinomului de buze la fumatorii de pipa.

14
 Protezele dentare defectuoase pot provoca prin presiune si frecare in
decurs de ani carcinoame ale cavitatii bucale (limba sau arcade
dentare).
 Deficientele imune – pacientii cu deficiente imune congenitale sau
dobandite au o incidenta peste medie a neoplasmelor.
 Comportamentul sexual si reproductiv.
Factori exogeni - Expunerea corelata cu cancerul inseamna ca anumiti indivizi
sunt expusi la factori carcinogeni ca urmare a modului de viata,
comportamentului sau activitatii profesionale. Influentele factorilor de mediu,
cum ar fi carcinogenii si cocarcinogenii chimici si naturali, radiatiile, ca si
obiceiurile necorespunzatoare, apartin si ele nenumaratilor factori care
stimuleaza si produc aparitia afectiunilor tumorale.
 Modul de viata -alimentatia neechilibrata si gresita este responsabila
de aparitia cancerului la 40% dintre barbati si 60% dintre femeii.
Alimentatia excedentara in lipide, proteine animale si hidrocarburi
creste confirmat riscul de cancer de san, colon, endometru, uter sau
prostata.
 Radiatiile ionizante si UV. -Efectul cancerigen al radiatiilor ionizante
este dovedit. Sensibilitate crescuta la expunerea la radiatii au maduva
hematopoetica, tiorida si glanda mamara, iar expunerea prelungita la
aceste radiatii creste riscul de aparitie a leucemiei, cancerului
tiroidian si a cancerului de san). Radiatiile UV stimuleaza la expunere
indelungata aparitia tumorilor maligne pigmentare, cum ar fi
mielomul malign.
 Erbicidele (substantele folosite in agricultura, silvicultura sau
gradinarit), poluarea atmosferica si a apelor.
 Infectiile virale sau bacteriene:

15
 – Virusul Epstein-Barr este asociat cu carcinomul nazofaringian
sau cu unele subtipuri de limfom nonhodgkinian.
– Papiloma virusurile sun incriminate in aparitia cancerelor de
col uterin, vulvar sau penian.
– Virusul hepatitei B si C in legatura cu aparitia cancerului
hepatic primar
– Helicobacter pylori reprezinta un factor de risc pentru
carcinomul gastric)
– Parazitoze ale calilor biliare pot favoriza aparitia
colangiocarcinomului.(cancerul de cai biliare).
– H.I.V. cauzeaza sarcomul Kaposi in cadrul S.I.D.A.
 Cauze iatrogene (chimioterapia, radioterapia, alte tratamente).

2.2. Clasificare
2.2.1 Dupa formele anatomo – clinice :
Cancerul laringian supraglotic
Regiunea supraglotică constituie, la noi în ţară, localizarea cea mai frecventă
în cancerul laringian.

Aspect anatomopatologic al unui neoplasm laringian supraglotic

Cancerul supraglotic se prezintă în general sub formă burjonantă care nu
infiltrează decât târziu structurile adiacente.

16
 Datorită spaţiului larg în care se dezvoltă, simptomatologia clinică este
mult timp absentă şi predomină în general semnele funcţionale legate de actul
deglutiţiei. Disfonia este rar prezentă şi când apare este expresia interesării
glotei sau a nervului recurent.
Tumorile iniţial au o fază de creştere exofitică, după care se exulcerează
şi se suprainfectează evoluând cu toată simptomatologia caracteristică
supuraţiilor.
Punctul de plecare este variabil. În cele mai multe cazuri se dezvoltă la
unirea dintre piciorul epiglotei cu banda ventriculară şi constituie localizarea
dominantă a cancerelor supraglotice.

Cancerul feţei posterioare a epiglotei suprahioidiene :

Punctul de plecare : este variabil fie de pe marginea liberă a epiglotei ,
fie de pe faţa laringiană a epiglotei.
Simptomatologia : fiind situat într-o regiune care nu alterează funcţia
vocală, evoluează mai mult timp latent, după care primele semne sunt senzaţia
de corp străin şi tulburări de deglutiţie. În cazul extensiei la comisura
anterioară, apare şi disfonia. Tulburările respiratorii apar în fazele avansate.
Extensia locală : se face de-a lungul marginei libere, evoluând în
profunzime şi pe cele două feţe ale epiglotei sau către piciorul epiglotei, banda
ventriculară, comisura anterioară şi mai rar lateral, către plicile ariteno –
epiglotice şi sinusul piriform. Tumorile feţei laringiene pătrund în spaţiul
preepiglotic, ocazionând infecţii secundare urmate de necroze, pericondrită. În
final tumora se exteriorizează subcutan şi fistulizează extern.
Cancerul feţei posterioare a epiglotei metastazează precoce în ganglionii
limfatici regionali.

Cancerul feţei posterioare a epiglotei infrahioidiene :

Punctul de plecare : este piciorul epiglotei.

17
 Simptomatologie : iniţial asimptomatic, iar o dată cu extensia
procesului, apar manifestări clinice începând cu jenă la deglutiţie, disfonie , iar
în fazele avansate apar tulburările respiratorii.
Extensia locală : se face fie spre regiunea suprahioidiană a feţei
laringiene a epiglotei, fie spre comisura anterioară a corzilor vocale, sau
treimea anterioară a benzilor ventriculare. Frecvent se extinde în loja
preepiglotică, iar de aici la baza limbii.

Cancerul plicilor ariteno – epiglotice :

Punct de plecare : este rar limitat numai la această zonă anatomică şi de
obicei este asociat leziunilor plecate din confluenţa plicilor gloso – epiglotice,
laringo – epiglotice şi ariteno – epiglotice.
Simptomatologie : perioada de debut se caracterizează printr-o senzaţie
de jenă locală la deglutiţie. În stadiile mai avansate există o disfagie
accentuată, cu refluarea alimentelor în laringe, cu accese de tuse.
Extensia locală : se face în trei direcţii : către orofaringe, în special
plicile faringo – epiglotice; către laringe, cu interesarea uneori şi a piciorului
epiglotei şi către regiunea ariteno – cricoidiană, interesând centura cricoidiană
şi gura esofagului.

Cancerul benzii ventriculare :

Punctul de plecare : banda ventriculară
Simptomatologie : disfonia este semnul revelator.
Extensia locală : se face spre coroana laringiană ; anterior spre faţa
laringiană a epiglotei ; în spaţiul paraglotic invadând cartilajul tiroid. Extensia
inferioară apare tardiv, după interesarea comisurii anterioare.
Cancerele laringiene glotice :
Tumorile glotice reprezintă aproximativ 30% din totalul tumorilor
laringiene.

18
 Diagnosticul este precoce datorită disfoniei prezente de la început.

Aspect anatomopatologic al unui neoplasm laringian glotic

Cancerul corzii vocale :

Punctul de plecare : în cele două treimi anterioare ale corzilor.
Simptomatologie : în perioada de debut apare disfonia care este continuă,
progresivă, fără remisiune putând fi însoţită de tuse prin iritarea corzii vocale
normale de partea opusă. În fazele avansate apar tulburările respiratorii.
Extensia locală : se face de-a lungul întregii corzi vocale, predominent
anterior spre comisura anterioară de unde poate trece în loja HTE sau spaţiul
subglotic.
Adenopatiile cervicale sunt rare, corzile vocale fiind lipsite de limfatice.

Cancerele laringiene subglotice :

Punctul de plecare : este fie din subglota propriu- zisă, de la faţa inferioară a
corzilor vocale, fie, mai rar, din zona subcomisurală anterioară sau posterioară,
de la nivelul cricoidului.
Simptomatologie : disfonia moderat exprimată este consecinţa modificărilor
survenite în mobilitatea corzilor vocale. Tulburărilor respiratorii reprezintă

19
uneori primul simptom. Apariţia unei dispnei persistente şi progresive este un
simptom caracteristic.
Extensia locală : se poate realiza în toate direcţiile, dar mai ales superior
infiltrează coarda vocală ; inferior şi anterior se extinde în zona subcomisurală
anterioară ; postero- superior extensia se face către aritenoid.

2.2.2. După examinarea anatomo-patologică și imagistică, se

realizează o stadializare a tumorii, cu importanță majoră pentru tratamentul și
prognosticul acesteia. În cazul cancerului de laringe, stadializarea TNM ține
cont și de etajul în care se dezvoltă cancerul și include:
1. Tumora primară (T):
- Tx – nu poate fi evaluată tumora primară
- T0 – nu se poate decela tumora primară
- Tis – carcinom in situ
2. Supraglotică:
- T 1 – tumoră limitată la un element din conținutul supraglotic;
mobilitate normală a corzilor vocale
- T2 - tumora invadează mucoasa a mai mult de un element supraglotic
sau glotic; sau extindere în afara regiunii supraglotice (baza limbii, valecula,
sinusul piriform)
- T3 – tumora invadează laringele, fixează corzile vocale și poate invada
spațiile din jur (zona post--criocoidă, pre-epiglotică, paraglotică) sau cartilajul
tiroid, în profunzime
- T4a – tumoră moderat avansată local: invadează țesuturile din jur,
precum traheea, mușchii extrinseci ai limbii, esofagul, glanda tiroidă
- T4b – tumoră foarte avansată local: invadarea spațiilor prevertebrale, a
mediastinului, sau incapsularea arterei carotid
3. Glotică:
- T1 – tumoră limitată la corzile vocale, cu sau fără afectarea comisurilor

20
 - T1a – afectarea unei singuri corzi vocale
- T1b – afectarea ambelor corzi vocale
- T2 – scade mobilitatea corzilor vocale; extinderea locală spre regiunile
supraglotică sau subglotică
- T3 – tumora afectează doar laringele, cu fixarea corzilor vocale; poate
invada cartilajul tiroid sau spațiul paraglotic
- T4a, T4b – tumoră moderat, respectiv foarte avansată local (idem
afectării din etajul supraglotic)
4. Subglotică:
- T1 – tumoră situată exclusiv în regiunea subglotică
- T2 – extinderea la corzile vocale
- T3 – fixarea corzilor vocale și limitarea tumorii la laringe
- T4a, T4b – idem localizărilor descrise anterior
5. Nodulii limfatici (N):
- Nx – Nodulii regionali limfatici nu pot fi analizați
- N0 – nu se decelează metastaze ganglionare regionale
- N1 – un ganglion afectat, situat de aceeași parte cu tumora
(ipsilaterali), cu diametrul maxim <3 cm
- N2a – metastază într-un singur ganglion ipsilateral, cu diametrul >3
cm, dar <6 cm
- N2b – metastaze în mai mulți ganglioni ipsilaterali, toți cu diametrul
maxim <6 cm
- N2c – metastaze bilaterale sau contralaterale, în ganglioni cu diametrul
maxim <6cm
- N3 – prezența unui ganglion afectat, cu diametrul > 6cm
6. Metastaze la distanță (M):
- M0 – absența metastazelor la distanță
- M1 – prezența metastazelor la distanță

21
În funcție de asocierea acestor factori, se disting cinci stadii ale cancerului de
laringe, după cum urmează:
0 – Tis + N0 + M0
I – T1 + N0 + M0
II – T2 + N0 + M0
III – T3 + N0 + M0
- T1/ T2/ T3 + N1 + M0
IVA – T4a + N0/N1/N2 + M0
- T1/T2/T3 + N2 + M0
IVB - T2b + orice N + M0
- orice T + N3 + M0
IVC – orice T, orice N, M1

2.3. Semne, simptome

Simptomele frecvente includ:
• Durere sau disconfort la înghițire (disfagie)
• Modificarea timbrului vocii (îngroșare, înăsprire - disfonie) care dureaza mai
mult de 3 saptamani
• Tuse persistentă, eventual cu sânge
• Respirație dificilă (dispnee)
• Miros neplăcut al respirației (halitoză)
• Durere la nivelul urechii (otalgie)
• Scădere inexplicabilă în greutate, astenie, anorexie
La examenul clinic, se pot decela:
• Sensibilitate la palpare în zona laringelui
• Palparea ganglionilor limfatici măriți de volum, nedureroși, la nivelul capului
și gâtului
• Observarea masei tumorale sau a modificărilor induse de aceasta (inflamație,
ulcerație, necroză, sângerare) în cursul laringoscopiei indirecte, cu oglinda

22
 Persoanele care au aceste simptome trebuie sa se adreseze medicului
pentru a putea primi un diagnostic si un tratament adecvat din timp. Cancerul
laringian, in cazul in care este lasat netratat, are o evolutia dramatica rapida.

2.4. DIAGNOSTICUL:
Diagnosticul in oncologie presupune parcurgerea a trei etape:
 etapa diagnosticului clinic:
 este sugerata de datele anamnestice (antecedente, istoricul ce
include date despre debut si evolutie)
 etapa investigatiilor imagistice:
 este sustinuta de mijloacele de explorare imagistica
(radiografii, radioscopii,ecografii,colonoscopii, CT, RMN,
scintigrafii).
 etapa explorarilor biologice:
 este confirmata prin examenul anatomo-patologic
(histopatologic) al unui specimen de tesut (tumora, adenopatie,
metastaza) si analizele de laborator (sange, urina, lichid de
ascita, lichid pleural, markeri tumorali specifici).
La fiecare organ în parte examenul cuprinde interogatoriul asupra
tulburǎrii subiective, examenul fizic şi funcţional şi o serie de examene de
laborator.
Interogatoriul- Examenul laringeluiva începe prin interogatoriul asupra
tulburǎrii subiective şi funcţionale pe care le poate manifesta acest organ,
rǎguşeala (disfonie), dispnee, tuse, disfagie, precum şi asupra modului în care
au apǎrut şi evoluat aceste tulburǎri.
EXAMENUL OBIECTIV al organului fonator cuprinde: inspecţia, palpare
şi examenul endocavitar (laringoscopia indirectǎ şi directǎ) completate cu
controlul funcţiilor laringelui.

23
 Inspecţia are un rol important în stabilirea modului cum se efectueazǎ
mişcǎrile active ale laringelui, ştiindu-se cǎ în mod normal laringele se ridicǎ
în timpul inspiraţiei, coborârea lui în acest moment fiziologic va indica
prezenţa unui obstacol endolaringian.
Palparea este importantǎ pentru depistarea unei laringopatii cu ajutorul
cǎruia se pune în evidenţǎ prezenţa sau absenţa mişcǎrilor pasive ale laringelui;
în mod normal laringele, fixat între policele şi indexul examinatorului se poate
mobiliza uşor în plan transversal producându-se un sunet caracteristic.

Laringoscopia- Acest examen se poate efectua fie cu ajutorul oglinzii

laringiene (laringoscopia indirectǎ) fie cu ajutorul unui tub rectiliniu care
deprimǎ puternic baza limbii şi face posibilǎ inspecţia directǎ a laringelui
(laringoscopia directǎ).
Laringoscopia indirectǎ- Examenul cu oglinda laringoscopicǎ este
investigaţia cea mai simplǎ şi mai uşor suportatǎ de cǎtre bolnavi. La aceasta
sunt necesare:
- un reflector frontal;
- sursǎ luminoasǎ;
- oglinda laringoscopicǎ;
- un vas cu apǎ caldǎ;
- comprese sterile.

24
 Bolnavul în poziţie şezând cu corpul uşor aplecat înainte şi cu capul în
uşoarǎ extensie. Se cere bolnavului sǎ deschidǎ larg gura şi sǎ scoatǎ limba al
cǎrei vârf învelit cu o compresǎ se va trage uşor de cǎtre examinator cu mâna
stângǎ. În felul acesta se mǎreşte vizibilitatea asupra laringelui. În mâna
dreaptǎ examinatorul ţine oglinda laringoscopicǎ pe care o introduce în
orofaringe.
Dacǎ pacientul respirǎ liniştit şi nu îşi contractǎ muşchii laringelui în
oglindǎ va apǎrea imaginea rǎsturnatǎ a coroanei laringiene cu toate elementele
ei: epiglota, aritenoizi.
Laringoscopia forţatǎ- Aceastǎ metodǎ se practicǎ cu un apǎsǎtor de
limbǎ special care are capǎtul îndoit şi bilobat prevǎzut cu douǎ croşete
butonate.
Laringoscopia directǎ: directoscopia se practicǎ cu o aparaturǎ şi un
instrument special:
- tubul spatulǎ a lui Chevallier-Jackson;
- spatule laringiene ce se adapteazǎ la transformator.
Laringoscopia directǎ este metoda cu ajutorul cǎreia putem observa direct
aspectele cavitǎţii laringiene. Se foloseşte îndeosebi la copiii sub 5 ani.
Poziţia: şezând pentru adulţi.
Examinatorul introduce în gura spatula, cu care va apǎsa limba şi va
pune în evidenţǎ epiglota pe care o va încǎrca pe spatulǎ descoperind lungimea
laringelui.

25
 Ca accidente ale laringoscopiei direct, ruperea incisivilor, lezarea buzei
superioare, a mucoasei de la baza limbii. De asemenea tulburǎri asfixice,
sincope respiratorii sau cardiace.

EXAMENUL FUNCŢIONAL- Prin examenul funcţional se va face o

analizǎ finǎ a vocii cântate şi a vorbirii controlând urmǎtorii factori: mişcarea
respiratorie, mişcarea corzii vocale prin laringostroboscopie. Stroboscoapele
permit sincronizǎri sau diferenţieri de fazǎ mişcǎrile corzilor vocale ale cǎror
vibraţie sunt recepţionate de un microfon pus în legǎturǎ cu stroboscopul. Alt
medic are rolul de a poziţiona corect bolnavul în timpul acestor investigaţii, de
a ajuta medicul servindu-l cu materiale necesare şi susţinând pacientul în
poziţia corespunzǎtoare.

EXAMENUL DE LABORATOR

a) Examenul microbiologic şi imunologic- Prezenţa unei secreţii nazale,

a unui exudat faringian sau laringo-traheo-bronşic impune examenul
bacteriologic. Examenul virusologic al secreţiei laringo-traheo-bronşic va fi
trimis la laboratoare specializate. Necesare sunt şi examenele serologice
(reacţiile Bordet-Waserman, ASLO şi reacţiile de neutralizare faţǎ de diferitele
virusuri), intradermoreacţiile (la tuberculina sau la diverşi alergeni r. Shick) şi
cercetarea diferitelor deficienţe imunitare prin examenul histoimunologic,
precum şi dozarea de imuniglobuline.
b) Examenele hematologice sunt de extremǎ importanţǎ şi uneori de
urgenţǎ; leucograma pentru depistarea şi controlul unui focar supurativ
profund, hemograma, determinarea numǎrului de trombocite, timpul de
coagulare şi sângerare, VSH.

26
Examenul biochimic al sângelui utile în unele cazuri sunt glicemia – pentru
depistarea unui diabet decompensat, calcemia, fosfataza alcalinǎ,
colesterolomia, probele hepatice, electroforeza.
c) Examenul radiologic: - radioscopii, radiografii, arteriografia,
limfografia, radioscopia pulmonarǎ. Se pot practica în diferite incidente,
simple sau cu substanţǎ de contrast.
d) Examenul histopatologic- Dacǎ existǎ leziuni infiltrative vegetante a
cǎror origine nu poate fi precizatǎ chimic trebuie practicatǎ biopsia regiunii
respective cu o pensǎ adecvatǎ dupǎ o prealabilǎ anestezie cu soluţie de Xilinǎ
1-2. În cazul în care caracterul hemoragic al ţesutului infiltrativ nu permite
biopsierea lui, examenul histopatologic se va efectua prin producerea
biopuncţiei.
e) Alte examene:
- examenul de urinǎ;
- examenul copraparazitologic;
- EKG;
- scintigrafie.
f) Examene complementare:
- examenul oftalmologic;
- neuropsihic;
- examenul dermatologic;
- examenul oncologic.

BIOPSIA reprezintă prelevarea unui fragment mic din țesutul suspectat

de a fi anormal. Acest lucru se poate face de la nivelul laringelui, prin tehnici
endoscopice. Totodată, prin aspirația cu ac fin, se pot obține pentru analiză
celule din ganglionii limfatici suspecți. Analiza anatomo-patologică a țesutului
obținut prin biopsie este testul care pune diagnosticul de certitudine de cancer

27
laringian. Totodată, el decelează tipul histologic de cancer și agresivitatea
acestuia.

TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ este o tehnică ce utilizează

radiografii seriate, din diferite unghiuri, pentru a analiza structura anumitor
regiuni anatomice. Această metodă imagistică poate evidenția prezența tumorii,
dar și extinderea sa loco-regională sau limfatică.

REZONANȚA MAGNETICĂ nucleară folosește unde radio pentru a oferi

imagini mult mai detaliate decât CT-ul. Poate fi o explorare recomandată
atunci când tomografia computerizată este neconcludentă sau pentru
evidențierea diseminării tumorale.
Obtinerea certitudinii prezentei malignitatii pe baza examenului
histopatologic adica confirmarea prezentei cancerului este un principiu de baza
al ingrijirii pacientului cu cancer. Tesutul tumoral poate fi recoltat prin punctie,
biopsie sau excizie.
Odata diagnosticul de malignitate certificat (numai histopatologic),
stabilirea stadiului bolii, care defineste marimea si extensia unei tumori
reprezinta al doilea timp obligatoriu; stadiul bolii este cel mai important factor
prognostic si de decizie terapeutica

. „Stadiul unui cancer este descripţia acestuia ( uzual în stadii de la I la

IV) a cât de mult s-a extins acest cancer. Stadiul ia adesea în consideraţie
mărimea tumorii, cât de profund a penetrat, dacă a afectat organe adiacente.
Stadializarea cancerului este importantă deoarece stadiul bolii la momentul
diagnosticului este cel mai important factor predictor pentru supravieţuire şi
tratament, care se schimbă frecvent în funcţie de stadiu ...” ( def. enciclopedia
Wikipedia).

28
 2.5. Evoluţie, complicaţii
CARCIOGENEZA (ETIOPATOGENIA CANCERULUI)
Carciogeneza este definita ca procesul stadial prin care o celula
normala dobandeste proprietati care permit dezvoltarea fenotipului malign
(proliferare necontrolata, invazie locala si metastazare) sau cascada de
evenimente ce conduc la transformarea unei celule normale intr-o celula
maligna.
Carciogenul este agentul care produce cancerul (de exemplu toxinele
ciupercilor de mucegai, hidrocarburile), iar cocarcinogenul este agentul care
stimuleaza tumora (de exemplu uleiurile din coaja citricelor, alcoolul combinat
cu tutunul, aportul lipidic crescut, aportul crescut de proteine animale sau
aportul crescut de sare de bucatarie).
Carciogeneza poate fi :
 Carciogeneza fizica:
 Este implicata in etiologia a 5% din cancerele umane
 Este indusa de radiatiile ultraviolete si ionizante care provoaca leziuni
ale ADN-ului.
 Carciogeneza chimica:
 Este indusa de substantele chimice introduse in organism sub diverse
forme (fumatul, alcoolul, aditivii alimentari, medicamentele, poluarea
etc) timp indelungat.
 Carciogeneza virala:
 Cancerele datorate factorilor infectiosi reprezinta 28% dintre cazurile
inregistrate in tarile dezvoltate si mai putin de 8% in tarile dezvoltate.
Diseminarea (raspandirea) tumorilor
Tumorile maligne se dezvolta in organul in care au aparut si
invadeaza organele, respectiv tesuturile vecine. Tesuturile normale sunt astfel
distruse. Cresterea tumorala aduce riscul unei migrari (metastazari) pe calea

29
vaselor limfatice sau sangvine. Cancerul disemineaza (metastazeaza) limfatic,
hematogen si prin implantare.
Metastazarea reprezinta procesul de raspandire (diseminare) a celulelor
maligne din tumora primara in alte compartimente (tesuturi, organe, umori)
ale organismului sau transferul tumorii maligne (sau de la o parte a acestuia)
la un organ sau tesut cuc are acesta nu este in contact anatomic.
Diseminarea limfatica: celulele tumorale patrund prin caile limfatice in
fluxul limfatic.
Diseminarea heamtogena: grupele de celule tumorale desprinse
migreaza pe cale sangvina dand nastere asa numitelor metastaze la distanta.
Diseminarea prin implantare: metastazarea prin implantarea are loc prin
desprindere si grefare, adica prin migrarea si inaintarea celulelor neoplazice
de-a lungul seroaselor.

2.6.Tratamentul
În alegerea tratamentului pentru cancerului de laringe, se ține cont
de stadiul în care se află tumora (stadializarea TNM), etajul laringelui în care
se dezvoltă, dar și agresivitatea histologică. Scopul tratamentului este
îndepărtarea completă a țesutului tumoral, cu prezervarea a cât mai mult din
funcțiile laringelui.
TRATAMENT:
 CHIRURGICAL:
 Este cel mai vechi tratament si, pana recent, singurul cu sanse de
vindecare a pacientilor cu cancer
 Este indicat in cazul tumorilor limitate si accesibile
 Poate oferi o paleatie optima la pacientii cu boala maligna avansata.
 Ramane tratamentul de electie in cancerele pentru care nu exista
alternative eficace sau mai sigure.

30
 Poate fi profilactic, in scop de diagnostic si stadializare si in scop
terapeutic.
 Deși radioterapia se poate dovedi curativă, intervenția chirurgicală
reprezintă principala metodă de abordare a cancerului de laringe. În
funcție de stadiul tumorii, există diferite tehnici chirurgicale, care
realizează un echilibru între păstrarea funcționalității și rezecția
completă a tumorii.
 Rezecția endoscopică- Prin vizualizarea laringelui video-asistată, se
realizează excizarea țesutului tumoral, fie folosind tehnica laser, sau
cu instrumentar chirurgical endoscopic. Această tehnică este
aplicabilă stadiilor inițiale ale cancerului laringian – carcinomul in
situ și stadiile I sau II. Avantajele sale sunt timpul redus de spitalizare
și cicatrizare.
 În funcție de localizare și stadiul carcinomului, se poate realiza
stripping-ul corzilor vocale (eliminarea straturilor superficiale) sau
cordectomie (ablația unei părți din corzile vocale). Deși vocea poate
fi modificată după această intervenție, vorbirea poate fi recăpătată cu
timpul, cât timp nu a fost necesară eliminarea ambelor corzi vocale.
 Laringectomia parțială - Această tehnică chirurgicală reprezintă
rezecția unei părți din laringe, cu lăsarea pe loc a conținutului ne-
afectat, pentru a păstra funcționalitatea organului. Este aplicabilă în
unele tumori din etajul supraglotic, sau atunci când se elimină o
coardă vocală (hemilaringectomie).
 Laringectomia totală- În cazurile avansate local, laringectomia totală
(eliminarea în totalitate a laringelui) poate fi necesară. Eliminarea
acestui segment înseamnă întreruperea comunicării între cavitatea
orală și trahee; pentru a putea respira, va fi instaurată o traheostomă
(orificiu care realizează comunicarea între trahee și exterior), care se

31
 va menține pe toată durata vieții. Inițial, vocea este compromisă, dar
tehnici de recuperare vor permite restaurarea parțială a vorbirii.
Tratamentul chirurgical este contraindicat in neoplasmele cu puseu evolutiv. In
aceste cancere trebuie aplicate metodele terapeutice capabile sa diminueze faza
acuta a bolii maligne pentru realizarea unei interventii chirurgicale ulterioare.
 RADIOTERAPIC:
 Este una din principalele metode de tratament loco-regional a
pacientilor cu neoplazii maligne.
 Această terapie utilizează iradierea externă cu raze x sau alte tipuri de
radiații a unei regiuni, cu scopul de a distruge celulele tumorale.
Poate fi singura terapie utilizată pentru tratamentul cancerelor de
laringe aflate în stadiul I sau II
 Utilizeaza radiatii ionizante in scopuri terapeutice
 Scopul este administrarea unei doze precise de radiatie intr-un volum
tumoral foarte bine definit cu un minim de efeccte toxice pe tesuturile
sanatoase din vecinatate avand ca rezultat eradicarea tumorii,
cresterea calitatii vietii si prelungirea spupravietuirii cu efecte
secundare rezonabile.
 Pe langa rolul curativ (in tumorile localizate) joaca si un rol paleativ
in combatarea unor simptome precum: durerea, obstructia, hemoragia
etc.)
 Totodată, poate fi folosită ca și terapie pre sau post-operatorie, pentru
a micșora dimensiunile tumorii sau a preveni recidivele. De regulă,
tratamentul durează 3-7 săptămâni, cu o cură în fiecare zi lucrătoare,
uneori și în weekend
 CHIMIOTERAPIC:
 Reprezinta tratamentul sistematic medicamentos al cancerelor care se
bazeaza pe utilizarea unor substante (agenti citostatici sau citotoxici)

32
 care interfera in metabolismul celular determinand moartea celulei; se
bazeaza pe principiul toxicitati selective in care o substanta
antitumorala ucide selectiv celulele tumorale fara a aafecta celulele
normale.
 Medicația chimioterapică poate fi administrată înainte de radioterapie
sau în același timp cu aceasta, pentru a-i îmbunătăți eficiența.
 Aministrarea chimioterapiei după tratamentul chirurgical este o
terapie neo-adjuvantă care urmărește distrugerea oricăror celule
canceroase restante în organism.
 Include actual terapii cu citostatice, citotoxice, agenti hormonali,
terapii biologice cu agenti moleculari tintiti, imunoterapia.
 În anumite cazuri, chimioterapia poate fi folosită și paliativ, atunci
când efectele secundare sunt reduse comparativ cu beneficiul asupra
calității vieții.
 Scopul principal ala chimioterapiei este de a preveni ca celulele
canceroase sa nu se multiplice, sa invadeze, sa metastazeze si, in
final, sa ucida gazda.
 Chimioterapicele utilizate mai frecvent sunt: cisplatin, fluorouracil
sau docetaxel.
 APLICATIILE CLINICE ALE CHIMIOTERAPIEI:
 Chimioterapia primara sau de inductie – in cancerele avansate sau in
cele pentru care nu exista un tratament eficace
 Ca tratament initial sau neoadjuvant pentru pacientii cu bola
localizata pentru care formele locale de tratament (chirurgia,
radioterapia) sunt ineficace prin ele insele
 Ca tratament adjuvant, fie concomitent sau dupa metodele locale de
tratament
 Instilare directa (terapie loco-regionala).

33
Efecte secundare ale chimioterapiei:
- imediate: durere la locul perfuziei, senzatie de rece si eritem cutanat de-
alungul venei, eritem facial sau generalizat, hTA, reactii de
hipersensibilizare, anafilaxie, gust si miros anormal
- pe termen scurt: anorexie, greata si varsaturi, stomatita, durere la nivelul
tumorii sau a articulatiilor vecine, senzatie de rau, sdr. gripal incluzand
febra, cistita chimica, hematurie, constipatie, diaree
- pe termen lung: supresia maduvei osoase hematogene, alopecie, reactii
cutanate, modificari ale unghiilor, fibroza pulmonara, tromboflebita,
ICC, disfunctie hepatica, toxicitate renala, tulburari sexuale, probleme
neurologice.
 TERAPIA BIOLOGICĂ
 Cancerul de laringe poate, uneori, beneficia și de terapia biologică
țintită reprezentată de anticorpii monoclonali. Preparatul recomandat
pentru această tumoră este Cetuximab și poate fi utilizat în stadiile III
sau IV, atunci când nu este posibilă utilizarea chimioterapicelor (infecții,
boală renală cronică, efecte secundare inacceptabile).
 Recuperarea vocală
Este important pentru pacienții care au suferit sau vor suferi
laringectomie totală să conștientizeze că vocea lor nu va mai suna niciodată la
fel. Există, însă, câteva metode care le permit să vorbească în continuare.
Vorbirea esofagiană: cu ajutorul unui specialist în rabilitarea vorbirii,
aerul care trece prin esofag și îl face să vibreze, poate fi transformat în cuvinte.
Acest lucru necesită mult antrenament și metoda tinde să fie înlocuită de
tehnici mai noi.
Puncția traheo-esofagiană: Pentru a restaura vorbirea, chirurgul poate
realiza o comunicare de mici dimensiuni între traheostomă și esofag. Acest pas
se poate realiza în același timp operator cu laringectomia, sau la distanță.
Plasarea unei valve unidirecționale face posibilă eliminarea aerului din plămâni

34
pe la nivelul esofagului și a gurii, cu articularea cuvintelor, atunci când stoma
este acoperită.
Electrolaringe: Acesta este un dispozitiv extern, care funcționează cu
baterii. Se plasează în colțul gurii sau la nivelul gâtului și produce vibrații care
pot fi modulate pentru a deveni vorbire inteligibilă. Ca și dezavantaje, necesită
folosirea unei mâini pentru a vorbi și calitatea vocii este una mecanică,
atrăgând atenția asupra pacientului.
Terapii în curs de testare
Chemoprevenția: Este studiată intens proprietatea unor substanțe de a
preveni dezvoltarea carcinomului laringian, sau recurența sa. Sunt analizați
analogii retinoizi (asemănători cu vitamina A) și un medicament numit
isotretinoin, dar cu rezultate echivoce.
Radiosensibilizatori: Se urmărește folosirea unor medicamente pentru a
crește efectul radioterapiei, reducând astfel efectele secundare ale acesteia.
Genele implicate: Mecanismul genetic al dezvoltării cancerului de
laringe este încă incomplet elucidat. Până acum, s-a constatat implicarea genei
TP53, care are rolul de supresor tumoral. Testele pentru a evidenția modificări
ale acestei gene ar putea detecta carcinomul laringian în stadii subclinice sau
preveni asupra rezecției incomplete a tumorii.
Chiar dacă a fost eradicată complet, există o posibilitate ca tumora de
laringe să recidiveze. Pentru a micșora șansele ca acest lucru să se întâmple,
este foarte importantă renunțarea la tutun și alcool. Totodată, relatarea oricăror
simptome noi medicului dvs. asigură că orice recurență malignă va fi depistată
la timp.
După finalizarea tratamentului, medicul va realiza o monitorizare atentă
a cazului dvs. În funcție de tipul de cancer, stadiul său și tratamentul aplicat,
controalele medicale vor avea o anumită frecvență. Recurența tumorală este
mai probabilă în primii ani, astfel încât examenul clinic, laringoscopia, dar și
controalele imagistice vor fi mai frecvente în această perioadă.

35
 CAPITOLUL III ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN
INGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER LARINGIAN

3.1. ÎNGRIJIRI INTRASPITALICESTI

Supravegherea pacientului din momentul internării până la externarea şi
efectuarea tehnicilor impuse afecţiunii

3.1.1. Internarea pacientului în spital

Prin internare se înţelege cazarea unui pacient care are nevoie de îngrijiri
medicale de specialitate 24 din 24 de ore, intr-un spital sau ambulator al unei
unităţi sanitare.
Internarea se efectuează la unitatea de primire urgenţe (UPU) a fiecărui
spital. Decizia de internare a cazului venit este luată şi aparține numai
medicului de garda, in urma efectuării examenului clinic al pacientului:
- asistenta primeşte pacientul, stabileşte o relaţie de comunicare cu
pacientul;
- solicită actele necesare pentru internare (buletin, bilet de trimitere etc.);
- întocmirea foii de observaţie, dezbrăcarea de hainele de oraş şi
îmbrăcarea cu pijama, papuci, halat pentru spital;
- transportul pacientului cu foaia de observaţie la secţia la care a fost
repartizat şi predat asistentei şefe, care îl va înscrie în condica de evidenţă a
bolnavilor;
-bolnavul va fi informat despre orarul clinicii, unde se află sala de mese,
sala de tratament, sala de pansamente, grupul sanitar.

3.1.2. Asigurarea condiţilor de spitalizare

Mucoasa laringelui este mai sensibilǎ la factori nocivi de mediu extern,
de aceea aerul din camera bolnavului trebuie sǎ fie proaspǎt şi curat, umed şi

36
prea cald. Temperatura aerului cea mai potrivitǎ pentru cei cu afecţiuni
laringiene este de 18-20°C, iar umiditatea 50%.
Este bine ca saloanele să fie amplasate în partea mai liniştită a
spitalului. Zgomotele constituie o sursă de tensiune nervoasă cu consecinţe
nefavorabile asupra pacienţilor.
Pacienţilor internaţi atât în saloanele secţiei cât şi în terapie intensivă
trebuie să li se asigure cele mai bune condiţii. Dacă internarea se face în salon,
patul va trebui să aibă o sursă de oxigen, soneria de alarmă să fie la îndemână
şi să fie cât mai accesibilă pentru o intervenţie de urgenţă.
În terapie pacientul va fi monitorizat, sursă de oxigen şi de aspiraţie vor
fi riguros verificate.
Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiul suficient pentru aparate şi
personalul de îngrijire.
Schimbarea lenjeriei şi toaleta pacientului se face zilnic sau ori de câte
ori este nevoie.
Asistenta are obligaţia să creeze în salon un climat de perfectă ordine şi
linişte deoarece orice zgomot puternic poate agrava starea pacientului.
Bolnavii ce prezintǎ boli cu caracter infecţios vor fi amplasaţi separat,
evitându-se mai ales asocierea cu persoanele care mai au şi alte boli.

3.1.3. Asigurarea condiţilor igienice pacientului internat

a) Paturile pacienţilorvor fi cât mai comode pentru a evita poziţiile
forţate şi pentru a asigura confortul necesar pe o durată mai lungă de
spitalizare.
Este important ca paturile să fie cu somieră mobilă, transformabilă în
fotolii şi prevăzută cu rezemătoare de spate pentru a se putea aduce pacienţii în
poziţii corespunzătoare necesităţilor lor.
În acelaşi scop saloanele trebuie să fie prevăzute şi cu mese adaptabile
de pat.

37
 Patul pacientului trebuie să aibă o saltea confecţionată dintr-o singură,
două sau trei bucăţi, din burete sau material plastic care se curăţă şi se
dezinfectează mai uşor.
Pernele trebuie să fie în număr de două, una umplută cu păr de cal sau
iarbă de mare, alta cu burete sau puf, iar pătura să fie confecţionata din lână
moale.
Lenjeria patului trebuie să conţină două cearceafuri sau una şi un plic,
două feţe de pernă, o aleză sau traversă, muşama.
Schimbarea lenjeriei de pat
Se va efectua zilnic sau ori de câte ori este nevoie. Avem nevoie de
lenjerie curată completă şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării
pacientului.
Dacă pacientul nu este dependent de aparate şi se poate mobiliza,
schimbarea lenjeriei se va face fără pacient în pat. Dacă starea pacientului nu
permite mobilizarea lui atunci schimbarea lenjeriei se va face cu pacientul în
pat. Când pacientul se poate întoarce în decubit lateral schimbarea lenjeriei se
vad face în lungimea patului, iar când poate fi sprijinit în poziţie şezând
schimbarea se face în lăţime.
b)Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului.
Pacienţi care se pot mobiliza vor fi instruiţi să folosească duşul şi să se
spele pe mâini după fiecare folosire a toaletei. Dacă medicul permite îmbăierea
pacientului, atunci acesta se va face la o temperatură indiferentă, plăcută pentru
pacient care se situează de obicei între 34- 36 grade Celsius. La această
temperatură se evită reacţiile vasomotorii şi creşterea masei circulante, ceea ce
la pacienţii cardiovasculari nu este de dorit.
Baia este importantă pentru menţinerea tegumentelor într-o stare
perfectă de curăţenie în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru
stimularea funcţiilor pielii care au rol important in apărarea organismului şi
pentru a asigurs starea de confort necesară pacientului.

38
 Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a
îndruma când este cazul ca pacientul neimobilizat să-si facă zilnic toaleta de
dimineaţă şi de seară ce constă în spălarea feţei, a urechilor, a gâtului, a
membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii bucale şi îngrijirea
părului.
După terminarea băii, pacientului i se va face o frecţie cu alcool pentru
închiderea porilor şi stimularea circulaţiei, este ajutat să se îmbrace cu lenjerie
de corp curată, halat şi papuci.
c) Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat.
Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încât să pretindă cât mai
puţine eforturi din partea pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a
neglija spălarea lui parţială. Se va face prin ştergerea tuturor regiunilor
corpului cu mănuşa de baie umezită în apă călduţă. Trebuie să avem trei
mănuşi de baie: una pentru faţă, una pentru corp, iar una pentru extremităţi.
Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit. Toaleta cavităţii
bucale este obligatorie: la pacienţii conştienţi cu ajutorul asistentei, iar la
pacienţii inconştienţi efectuată de asistentă, cu tampon îmbibat în glicerină
boraxată ştergându-se limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a
arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în afară. Se sterg dinţii cu un alt
tampon, iar la sfârşit se ung buzele.

d)Observarea poziţiei pacientului în pat

Asistenta trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienții din salon. Numai
astfel poate sesiza orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere
corectă în ceea ce priveşte evoluţia bolii.
Patul pacientului va fi prevăzut cu un număr suficient de perne, pentru
asigurarea poziţiei.

39
 Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de staza
în părţile declive ale corpului şi se va căuta, în măsură în care starea
pacientului o permite, să se ţină ridicate părţile edemaţiate.
e)Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului
În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat
după indicaţiile medicului, dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie
lăsată la latitudinea lui.
Asistenta nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o
pozoiţie standard. Scopul îngrijirii este reducerea cauzelor care îl obligă la
luarea acestor poziţii neobişnuite.
Mobilizarea pacienţilor în pat poate fi efectuată numai la stricta indicaţie
a medicului.

3.1.4. Asigurarea repausului fizic şi psihic

Repausul fizic este obligatoriu şi indispensabil în perioada acutǎ apoi
alterneazǎ cu un efort dozat în funcţie de stadiul bolii şi starea bolnavului.

3.1.5. Captarea eliminărilor

a) Captarea materiilor fecale
În vederea captării materiilor fecale la bolnavul imobilizat, se urmăreşte:
separarea patului bolnavului de restul salonului, cu un paravan, după care se
îndepărtează pătura şi cearşaful care acoperă bolnavul, se protejează patul cu
muşama şi aleză, se dezbracă şi se ridică bolnavul şi se introduce bazinetul
încălzit sub regiunea sacrală; se acoperă bolnavul până la terminarea actului
defecării. Se efectuează toaleta regiunii perineale, se îndepărtează bazinetul cu
atenţie şi se acoperă cu capacul, îndepărtându-se din salon.Se strâng
materialele folosite, se îmbracă bolnavul, se acoperă, se aeriseşte salonul. Se
spală mâinile bolnavului. Scaunul se păstrează acoperit pentru vizita medicală
în locuri special amenajate.

40
b) Captarea vărsăturilor
Se aşează bolnavul în funcţie de starea generală în poziţie şezând,
decubit dorsal cu capul întors într-o parte, protejându-se cu prosop în jurul
gâtului. Se protejează patul cu muşama şi aleză; i se îndepărtează bolnavului
proteza când este cazul; oferindu-i-se o tăviţă renală şi susţinându-l, oferim
acestuia un pahar cu apă să-şi clătească gura. I se oferă cuburi de gheaţă,
lichide reci în cantităţi mici. I se şterge faţa şi i se pun comprese reci pe frunte.
Vărsătura se păstrează pentru vizita medicului, notându-se în foaia de
temperatură caracterul şi frecvenţa acesteia. Se spală recipientele, se
dezinfectează, pregătindu-se pentru sterilizare prin fierbere sau autoclavare.

C )Captarea urinei
Analiza de urină este una dintre cele mai frecvente examinări de
laborator, căci înafară de starea funcţională a rinichilor şi a căilor urinare,
reflectă şi alte modificări din organism.
Pentru examenul fizic, urina trebuie recoltată timp de 24 de ore. Pentru
colectare se utilizează vase cilindrice gradate. În cursul examenului fizic se
determină: cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul şi densitatea.
Pentru examenul chimic se trimite urina colectată timp de 24 de ore sau
numai urina proaspătă de dimineaţa, care este cea mai concentrată. Recoltarea
se face în recipiente absolut curate, clătite cu apă distilată, ca să nu-i schimbe
compoziţia. Pentru un examen curent se trimit 100-150 ml, din care se va
determina şi densitatea şi se va examina şi sedimentul urinar.
Pentru urocultură recoltarea urinei se face în condiţii sterile, după toaleta
riguroasă a zonei genitale cu apă caldă şi săpun şi limpezită cu ser fiziologic, în
recipient steril; pentru a elimina şi germenii care s-ar găsi eventual în uretră,
recoltarea se face din jetul mijlociu, după ce prima parte a jetului a spălat
canalul. Recipientul şi dopul acestuia se vor manevra cu atenţie până la

41
închidere pentru a evita contaminarea. Este recomandat ca flaconul să fie
predat în maxim două ore de la recoltare.
În cazuri speciale, cum ar fi insuficienţa renală, sau infecţia urinară
severă, recoltarea urinei se recomandă a se face prin sondaj vezical; recoltarea
urinei de la bolnavii cu sondă permanentă fixată în vezică se va face prin
puncţionarea sondei, după decontaminarea locului unde se va face puncţia.
Urina trebuie imediat însămânţată. Dacă acest lucru nu este posibil,
atunci trebuie ţinută la frigider la temperatura de cca + 40 C.

3.1.6. Supravegherea funcţilor vitale şi vegetative

Supravegherea pacienţilor prevede înregistrarea paralelă a pulsului
central şi periferic, a tensiunii arteriale, a diurezei, a respiraţiei şi la dispoziţia
specială a medicului şi a expectoraţiei, urmărirea dispneei, a cianozei, a
edemelor, a greutăţii corporale, precum şi a pulsaţiilor venelor jugulare.
PULSUL
Poate fi luat pe oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi
comprimată pe un plan osos: artera temporală superficială (la copii), carotidă,
humerală, radială, femurală, la nivelul regiunii poplitee (în spatele
genunchiului), tibială, pedioasă.
Pacientul va fi în repaus fizic şi psihic timp de 10-15 minute înainte de
numărare.Se reperează şanţul radial la extremitatea distală a antebraţului în
continuarea policelui.
Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la
mâna dreaptă. Se execută o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei
degete până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Fixarea degetelor se
realizează cu ajutorul policelui care îmbrăţişează antebraţul la nivelul
respectiv. Numărarea se face timp de un minut cu ajutorul unui ceas cu
secundar.

42
 Notarea în foaia de temperatură se face cu creion roşu, pentru fiecare
linie orizontală socotindu-se patru pulsaţii.
Valorile normale la adult fiind intre 60-80 pulsaţii/minut.
Pulsul- deviaţiile lui pot fi prin frecvenţă şi calitatea lui: un puls rapid şi
slab bătut, uşor depresibil, adesea filiform sau imperceptibil, pledează pentru o
irigaţie insuficientă periferică.
Un puls depresibil, dar bradicardic, uneori aritmic, trădează tulburări în
cadrul unei insuficienţei cardiace.
Pulsul dispare prima dată la artera radială, apoi la femurală şi în final la
carotidă.
Prin presiune sau tensiunea pulsului înţelegem forţa cu care unda
pulsatilă izbeşte peretele arterial. Din acest punct de vedere se descrie un puls
dur şi un puls moale, care este caracteristic insuficienţei cardiace globale,
infarctului miocardic.

TENSIUNEA ARTERIALĂ
Pentru măsurarea tensiunii arteriale pacientul va fi pregătit fizic şi
psihic.
Se aplică manşeta sprijinit şi în extensie cu braţul, se fixează membrana
stetoscopului pe artera humerală sub marginea interioară a manşetei. Se
introduc olivele stetoscopului în urechi, se pompează aer în manşeta
pneumatică cu ajutorul parei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile.
Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până
când se percepe primul zgomot arterial care reprezintă valoarea tensiunii
arteriale maxime. Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul
manometrului, pentru a fi consemnată. Se continuă decomprimarea, zgomotele
arteriale devenind tot mai puternice, se reţine valoarea indicată de coloana de
mercur sau de acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar,
această valoare reprezintă tensiunea arterială minimă.

43
 Se trec în foaia de temperatură valorile obţinute cu linie orizontală de
culoare roşie, socotind pentru fiecare linie a foii o unitate de coloană de
mercur. Se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul
rezultat.
Valorile normale la adult fiind de tensiunea arterială maximă 115-140
mm Hg, iar tensiunea arterială minimă 75-90 mm Hg.
Tensiunea arterială este important să se menţină în limite normale. Pot să
apară modificări tensionale determinate de forţa de contracţie cardiacă, care
vor fi notate şi va fi atenţionat medicul în privinţa lor.

RESPIRAŢIA
În timpul măsurării respiraţiei, pacientul va fi aşezat în decubit dorsal
fără a explica tehnica ce urmează să fie efectuată cu palma mâinii cu suprafaţa
palmară pe torace. Se numără inspiraţiile timp de un minut. Aprecierea
respiraţiei se poate face și prin simpla observare a mişcărilor respiratorii prin
ridicarea şi revenirea toracelui la normal. Pe foaia de temperatură se notează cu
verde, fiecare linie orizontală reprezentând două respiraţii.
Valorile normale la adult: seara 20 respiraţii/minut, dimineaţa 18
respiraţii/minut.
Respiraţia va fi atent urmărită deoarece pacienţii cu insuficienţă cardiacă
prezintă în general dispnee, care poate fi uneori intensă, cu respiraţii bruşte,
rapide şi superficiale.

DIUREZA
Pentru a putea furniza datele necesare stabilirii diagnosticului şi
conducerii tratamentului, asistenta va urmării:
-Tulburările de emisie urinară
- Cantitatea de urină emisă în 24 de ore
- Caracterele calitative ale urinei

44
 Emisia urinei este declanşată de senzaţia de micţiune, aceasta în mod
normal, în decurs de 24 de ore, fiind de 5-6 micţiuni la bărbaţi şi 4-5 micţiuni
la femei.
Asistenta urmăreşte următoarele tulburări de micţiune: polachiurie,
ischiuria, disuria, incontinenţă urinară.
Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore se va instrui
pacientul să urineze în urinar timp de 24 de ore. Vasele cilindrice gradate vor fi
bine acoperite şi ţinute la răcoare pentru a împiedica procesele de fermentaţie.
Tot in acest scop se vor adăuga la urina colectată câteva cristale de timol
care nu modifică reacţiile chimice ale urinei.
Alături de înregistrarea valorii diurezei se va nota şi cantitatea de lichide
ingerate. Raportul dintre cantitate de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă
bilanţul circulaţiei apei în organism.
Valoarea normală este de circa 1500ml/24 de ore, la bărbaţi este ceva
mai mare 1200-1800 ml/24 ore, la femei 1000-1400ml/24 de ore .
Asistenta trebuie să cunoască caracterele calitative ale urinei:
-Culoarea – urina normală are culoare galben deschis ca paiul până la brun
închis.
-Aspect - urina normală la emisie este clară, transparentă, după un timp
poate deveni tulbure.
-Miros - acizii volatili din urină îi conferă un miros asemănător cu cel al
bulionului.
-Reacţia – în starea normală are o reacţie acidă pH = 6,5
-Densitate – trebuie determinată imediat după emisie cu urodensiometrul.
Valoarea normala 1015-1020 în funcţie de cantitatea substanţelor
dizolvate.
Se va nota atent cantitatea de lichide ingerate, primite prin perfuzie şi
cantitatea de urină emisă, făcându-se bilanţul pe fiecare 24 de ore. Acest bilanţ

45
fiind foarte important deoarece de cele mai multe ori aceşti pacienţi prezintă
edeme datorită reţinerilor de apă şi sare în organism.

3.1.7. Alimentaţia bolnavului

Regimul alimentar urmăreşte menţinerea greutăţii corporale
corespunzătoare înălţimii pacientului.
Raţia zilnică de alimente va fi împărţită în 4-5 mese, variată şi bogată în
vitamine, regim hipocaloric la obezi, hipertensivi şi coronarieni. Fumatul
trebuie interzis.
Alimentaţia trebuie să fie săracă în ioni de sodiu pentru a împiedica
reţinerea apei în organism. Lipsa clorurii de sodiu din alimente trebuie
corectată cu alte substanţe sapide, lipsite de sodiu ca: lămâia, intr-o oarecare
măsură ceapa sau oţetul.
În cazul în care pacientul suportă regimul hiposodat este permis cantitate
normală de lichide pe 14 de ore între 1,5-2 litri.
Va fi adaptat perioadei de evoluţie a bolii. În perioada febrilǎ regimul
hidro-zaharat, iar când fenomenele acute dispar se va trece la o alimentaţie
echilibratǎ. În perioada febrilǎ regimul va fi compus din lichide (ceaiuri, lapte,
suc de fructe) sau alimente lichide (supǎ de legume cu orez şi griş).

3.1.8. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci
orice întârziere cât de mică provoacă emoţii inutile acestor pacienţi anxioşi.
Deşi medicamentele se administrează la indicaţia medicului, asistenta va
trebui să intervină de urgenţă în unele cazuri extreme până la sosirea medicului
cu unele medicamente ca: oxigenoterapia, anticoagulante.
a) Calea naturală de administrare a preparatelor medicamentoase este
cea orală. În unele stări de extremă urgenţă se administrează intravenos, foarte

46
lent, diluat cu ser fiziologic sau cu soluţie de glucoză, pacientul fiind sub
observaţie în tot cursul injectării.
Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore
prin ingerarea şi eliminarea lichidelor.
Eliminarea apei din organism se face prin mai multe căi: 1000-1500 ml
se elimină prin urină, 500-1000 ml prin transpiraţie, 350-500 ml sub formă de
vapori prin plămâni şi 100-200 ml prin scaun, nevoia de apă a adultului fiind
de 2000-2500ml 24 de ore.
Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale
rectală, cale subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluţii ca: ser
fiziologic, soluţie izotonică bicarbonat de sodiu 1,4%, soluţie izotonică lactat
de sodiu 1,9%, glucoză soluţie izotonică 4,7%, soluţie hipertonă 5-10-20-33-
40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţie Locke.
b) Administrarea medicamentelor pe cale parenterala
Definitie: Prin cale parenterală se înţelege administrarea medicamentelor
pe alt ă cale decât tubul digestiv. Dat fiind faptul ca, in afara injectiilor, si alte
cai ocolesc tubul digestiv (ex: calea respiratorie), notiunea de cale parenterala a
fost reconsiderata, pastrand in sfera ei numai calea injectabila de administrare a
medicamentelor. Injectia consta in introducerea substantelor medicamentoase
lichide in organism , prin intermediul unor ace care traverseaza tesuturile,
aculfiind adaptat la seringa.

3.1.9 Recoltarea produselor biologice şi patologice

Importanţa analizelor de laborator
-Completează simptomatologia bolii cu elemente obiective, reflectând
modificările apărute în organism
-Confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
-Reflectă eficienţa tratamentului
-Confirmă vindecarea

47
 -Semnalează apariţia unor complicaţii
-Permite depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni.
Pentru a se realiza în condiţii optime recoltarea, asistenta trebuie să respecte
următoarele norme:
- Orarul recoltării
- Efectuarea pregătirii psihice şi fizice a bolnavului
- Pregătirea instrumentului şi a materialului necesar pentru recoltare
- Tehnica recoltării propriu-zise
- Completarea buletinului de trimitere la laborator şi etichetarea produsului
recoltat
- Asigurarea transportului produselor de laborator-în minimum de timp, în
condiţii corecte
a) RECOLTAREA SANGELUI Sângele se recoltează pentru examene:
hematologice, biochimice, bacteriologice parazitologice, serologice
Recoltarea se face prin: punctie capilara puncţie venoasă puncţie arterială
b) PRELEVAREA unui fragment mic din țesutul suspectat de a fi anormal.
Acest lucru se poate face de la nivelul laringelui, prin tehnici endoscopice.
Totodată, prin aspirația cu ac fin, se pot obține pentru analiză celule din
ganglionii limfatici suspecți. Analiza anatomo-patologică a țesutului obținut
prin biopsie este testul care pune diagnosticul de certitudine de cancer
laringian. Totodată, el decelează tipul histologic de cancer și agresivitatea
acestuia.

3.1.10. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de afectiuni

INGRIJIREA IN CADRUL TRATAMENTULUI CHIRURGICAL AL
TUMORILOR
Interventiile curative

48
 Daca diseminarea tumorii este limitata local in momentul examenului
diagnostic, este indicat intr-un mare numar de cazuri tratamentul chirurgical
primar. Inaintea unei interventii chirurgicale cu intentie curativa trebuie estimat
daca tumoarea poate fi eliminata complet.
Interventiile paleative amelioreaza sau elimina tulburarile produse de tumora
sau complicatii, fara ca tumora in crestere sa poata fi indepartata radical.
INGRIJIREA IN CADRUL TRATAMENTULUI RADIOLOGIC AL
TUMORILOR
Rolul si sarcinile personalului mediu sanitar consta in pregatirea, observarea,
ingrijirea permanenta si insotirea pacientului, contribuind astfel la eficacitatea
tratamentului medical.
Efectele radiatiilor asupra tesuturilor tumorale proliferative
Tesuturile tumorale se multiplica frecvent atat de rapid, incat depasesc
ritmul de aparitie a neocapilarelor, astfel incat apare un dezechilibru intre
numarul de celule si circulatia sanguina locala. La nivelul tesuturilor apar zone
cu o concentratie mare de produsi de catabolism si aport scazut de oxigen, in
care apare tendinta la necroza (moarte celulara). La periferia necrozei se gasesc
frecvent zone hipoxice, care supravietuiesc usor la radiatii, fiind putin
sensibile. Tesuturile tumorale contin in general pana la 20% zone hipoxice.
Celulele din tesuturile bine oxigenate sunt extrem de sensilbile la radiatii si
sunt distruse in numar mai mare. Numarul celulelor hipoxice creste. Aceste
celule se inmultesc din nou la o oxigenare mai buna. In cazul scaderii presiunii
partiale a oxigenului este necesara pentru distrugerea sau micsorarea unei
tumori o doza mai mare de radiatii.
Ingrijirea
Administrarea dozelor radioactive poate produce reactii diferite de la
individ la individ. Un rol important il joaca starea generala, tipul si structura
pielii. Este sarcina personalului ingrijitor sa cunoasca posibilele modificari,
pentru a putea fi diagnosticate la timp. Asistenta trebuie sa familiarizeze

49
pacientul, in masura in care acesta este in stare si doreste, cu tehnicile de
ingrijire a partilor cutanate.
INGRIJIREA IN CADRUL TERAPIEI ANTITUMORALE
MEDICAMENTOASE
Tratamentul medicamentos al cancerului este o alta componenta de baza
a terapiei anti-tumorale, cu succes in anumite tipuri de cancer. Datorita
efectelor secundare pot produce insa perturbari functionale de durata.
Aceasta forma de tratament se aplica cel mai frecvent sistemic. Astfel,
chimio-, hormono- si imunoterapia actioneaza la nivelul tuturor organelor.
Citostaticele afecteaza, astfel, toate celulele, nu doar pe cele tumorale, ci
si pe cele sanatoase.
INGRIJIREA IN CADRUL CHIMIOTERAPIEI
Definiţie: Citostaticele sunt medicamente care opresc mitoza celulară,
mafectând toate celulele organismului, nu doar pe cele tumorale. Chimioterapia
depinde de tipul, localizarea şi stadiul evolutiv al tumorii. Datorită
mecanismelor diferite de acţiune, frecvent, citostaticele se administrează
combinat.
Schema de administrare o stabileşte medicul. Citostacele se administrează în
cure la intervale de timp astfel ca organismul să se regenereze .
Căile de administrare :
- sub formă de tablete pe cale orală ;
- pe cale parenterală prin injecţii IV, injecţii intraarteriala, IM, SC ;
- prin perfuzii IV ;
- intracavitar prin instilaţii intravezicale, în cavitatea pleurală
Rolul asistentei în administrarea citostaticelor
Pregătirea pacientului:
- psihică - este informat despre efectele secundare ale unor
citostatice: produc greaţă, senzaţie de sufocare sau vomă de intensitate gravă
sau puternică ; pot epuiza bolnavul; inhibă apărarea organismului producând

50
febră, alopecie temporară, modificări ale mucoaselor, diaree. Se ia
consiţământul bolnavului.
Pacienţii insuficient informaţi devin intoleranţi şi nu au atitudine
corespunzătoare faţă de boala de aceea au nevoie de consiliere psihologică, de
sprijin sufletesc din partea familiei şi prietenilor şi în unele cazuri de
administrare de calmante.
- fizică - înaintea de începerea tratamentului se recoltează sânge
pentru examenul hematologice (hematii, trombocite, leucocite, Hb, constante
eritrocitare).
Regimul alimentar al pacientului va fi în funcţie de starea generală şi de
preferinţă.
Se administrează medicamente antiemetice pentru prevenirea vărsăturilor.
Pentru prevenirea gustului neplăcut se recomadă pacientului să mestece
gumă sau să consume bomboane mentolate.
Pacientul va primi regim alimentar în prima zi de cură cu citostatice puternic
emetizante :
-dejun normal sau la alegere ;
- la prânz nu va mânca ;
- cina : supă uşoară ;
-lichidele se vor consuma dupa preferinţă.
A doua zi: mic dejun normal sau la alegere ; prânz şi seara supă ;
A treia zi : la alegere după apetit şi starea generală .
Medicamentele administrate bolnavului înainte de începerea tratamentului
sunt:
- antiemetice - Metoclopramid sub formă de tablete, supozitoare sau
fiole în perfuzie, Zofran tb.. supozitoare sau fiole ;
- sedative - Diazepam cp., Flunitrazepam, Lorazepam.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI ÎN TIMPUL CHIMIOTERAPIEI
Prevenirea infecţiilor :

51
 -îngrijiri în condiţii de perfectă asepsie ;
-evitarea contactului cu persoane cu viroze sau alte boli contagioase ;
-evitarea aglomeraţiilor ;
-îngrijirea cavităţii bucale şi prevenirea candidozei, stomatitei, gingivitei
se face prin: spălarea dinţilor cu perii atraumatice, clătirea gurei între mese cu
ceai de muşeţel sau apă de gură , badijonarea cu soluţie de Stamicin.
Ingrijirea organelor genitale şi prevenirea infecţiilor urinare se face prin :
- toaleta intimă temeinică cu săpun sau loţiuni ;
- ex. bacteriologic din secreţiile genitale ;
- urocultura pentru depistarea infecţiilor.
Tulburările gastro-intestinale (greaţa, voma, inapetenţa, diareea, durerea) se
previn prin : -
- reechilibrarea hidroelectrolitică corespunzătoare prin aport de lichide ;
-administrare de antiemetice ;
-reglarea tranzitului intestinal cu Motilium ;
-alimente bogate în vitamine şi minerale, evitându-se legumele bogate în
celuloză ;
- se interzice consumarea băuturilor alcoolice.
Infecţiile tractului respirator se previn prin :
-gimnastică respiratorie; administrare de expectorante;
-depistarea germenilor patogeni din spută prin ex. bacteriologic ;
-interzicerea fumatului.
Riscul de hemoragii se previne prin controlul periodic al trombocitelor .
Riscul de anemie se previne prin controlul periodic al hemogramei, în caz de
reacţii alergice se întrerupe administrarea citostacilor şi se anunţă medicul.
Măsuri de protecţie pentru personalul medical
Echipamentul este format din :
- halate cu mâneci lungi şi manşete
- mănuşi de unică folosinţă, impermeabile, care să depăşească manşetele;

52
 - mască facială pentru filtrarea aerosolilor;
- ochelari de protecţie, care protejează şi faţa de o contaminare din
lateral.
Alte măsuri de protecţie :
> pregătirea soluţiilor perfuzabile se face într-o sală specială fară
curenţi de aer, în spaţiu liniştit şi închis care nu trebuie folosit în alt scop
pentru bolnav şi personal sanitar;
> toate materialele necesare trebuie să fie aduse la locul de lucru ;
> deşeurile contaminate se strâng în recipiente speciale ;
> seringile şi aparatele de perfuzii pregătite sunt etichetate pentu a
nu se produce confuzii;
> în caz de contaminarea ochilor şi pielii neinteţionat se va spăla
bine cu jet de apă ;
> halatele se pun separat;
> ochelarii se spală cu apă şi săpun ;
> suprafeţele contaminate se spală cu apă şi săpun apoi se dau cu
alcool;
> la sfârşitul pregătirilor se spală mâinile.
Atenţie ! ! !
Femeile gravide, cele care alăptează şi persoanele sub 18 ani nu au voie să
manevreze citostaticele ; de asemenea şi persoanele expuse concomitent la
radiaţii ionizante.

3.1.11. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie

A)Pregătirea preoperatorie a pacientului
1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului
Scop -Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un
element major de prevenire a infecţiilor postoperatorii. De ea depinde reuşita
operaţiei şi evoluţia postoperatorie.

53
 -Neutralizarea surselor de suprainfecţie care au originea: la nivelul pielii
(incizie): la distanţă (naso-faringian şi vezică urinară)
-Reducerea posibilităţilor de contaminare a pielii, prin utilizarea de
antiseptice
-Depistarea şi semnalarea unor leziuni cutanate, infecţii ORL sau urinare
recente ori vindecate paraziţi externi, posibilităţi de alergie
Pregătirea fizică şi psihică a pacientului
Pacienţilor ajunși la secţia de chirurgie trebuie să li se asigure confort fizic şi
psihic. Pacienţii internaţi sunt agitaţi, speriaţi, inhibaţi de teama intervenţiei
chirurgicale, de diagnosticul imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistentul medical are obligaţia ca prin atitudinea şi comportamentul său să
înlăture starea de anxietate în care se găseşte pacientul înainte de operaţie :
- să –l ajute să-şi exprime gândurile, grijile, teama;
- să îi insufle încredere în echipa operatorie;
- operaţie, în preanestezie, cum va fi aşezat la masa de operaţie, când va
părăsi patul, când va primi vizite;
- să–l asigure că va fi însoţit şi ajutat .
Asistentul medical trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism,
siguranţă şi promptitudine la solicitările tuturor pacienţilor, încât aceştia să
capete încredere în serviciul în care a fost internat.
Prin atitudinea lui, nici distant, dar nici familiar, nici dur, dar nici cu
slăbiciune, binevoitor, dar şi autoritar, va reuşi, cu siguranţă, să inspire
pacienţilor încredere.
Dacă: - el nu va dovedi răbdare, pricepere, în conducerea unei discuţii de
început, menită să încurajeze bolnavul
-obişnuinţa şi rutina manifestate prin scepticism şi insensibilitate nu sunt
com-bătute
-aspectul exterior nu va arăta sobrietate şi demnitate
-limbajul folosit nu va fi adecvat, pe înţelesul celui cu care stă de vorbă,

54
încrederea pacientului va scădea şi starea lui psihică va fi defavorabilă.
B) Îngrijirea postoperatorie
Supravegherea postoperatorie a bolnavului începe din momentul terminării
intervenţiei chirurgicale, înainte ca pacientul să fie transportat în salon; din
acest moment devine obiectulunei atenţii constante până la părăsirea spitalului.
În general, bolnavul este adus în salon însoţit de medicul anestezist şi de
asistentul de anestezie, care va urmări respiraţia şi modul în care este
transportat şi aşezat în pat; transportul se face cu patul rulant sau cu căruciorul.
Bolnavul va fi acoperit pentru a fi ferit de curenţi de aer sau schimbări de
temperatură.
Asistentul medical care îl însoţeşte se va asigura că bolnavul stă comod, este
în siguranţă şi că tubulatura prezentă (dren, sonde, perfuzii) nu este
comprimată.
Poziţia pe cărucior este de decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a nu-şi
înghiţi eventualele vomismente.
În timpul transportului asistentul medical va urmări: aspectul feţei (cianoza),
respiraţia, pulsul, perfuzia.
Instalarea bolnavului se face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil,
care va fi curată, bine aerisită, liniştită, în semiobscuritate, cu temperatura de
18-20°C (căldura excesivă deshidratează şi favorizează hipotermia), prevăzută
cu instalaţii do oxigen montate în perete, cu prize în stare de funcţionare şi cu
aparatură pentru aspiraţie.
Patul va fi accesibil din toate părţile - aparatele de încălzit nu vor fi lăsate
niciodată în contact cu un operat adormit, pentru a se evita riscul unor arsuri
grave.
Căldura excesivă a patului produce transpiraţie, ceea ce duce la pierderi de apă,
iar senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor.
Patul va fi prevăzut cu muşama şi aleză bine întinsă, fără pernă şi, dacă este
cazul, salteaua va fi antiescară.

55
Poziţiile pacientului în pat
-Transferul de pe cărucior pe pat va fi efectuat de către trei persoane, ale
căror mişcări trebuie să fie sincrone, pentru a evita bruscarea operatului.
-Poziţia pacientului în pat este variabilă, în funcţie de tipul intervenţiei
chirurgicale.
- Cea mai frecventă poziţie este decubit dorsal, cu capul într-o parte, până când
îşi recapătă cunoştinţa. Pentru a favoriza iri¬garea centrilor cerebrali,
câteodată, patul va fi uşor înclinat.
- În foarte multe cazuri, poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se va
schimba din 30 în 30 de minute, pentru a uşura drenajul căilor respiratorii.
Această poziţie împiedică lichidul de vărsătură să pătrundă în căile aeriene.
- În cazuri particulare (obezi, cardiaci, operaţii pe sân, pe torace etc.) operatul
va fi aşezat în poziţie semişezând - poziţia FOWLER - cu genunchii flectaţi cu
un sul sub ei.
-Aceste poziţii diferite se pot menţine uşor într-un pat de reanimare,
prevăzut cu mecanisme care permit manevrarea cu blândeţe a pacientului şi
instalarea sa comodă.

3.1.12. Externarea pacientului

Momentul externării bolnavului se stabileşte de medicul curant, dupa ce
a constatat vindecarea sau ameliorarea stării pacientului.
Medicul va completa epicriza care este un rezumat al internării în care se
specifică ce investigaţii a efectuat bolnavul, rezultatele analizelor şi
tratamentele aplicate cu medicamente, intervenţii chirurgicale, se va trece atât
în epicriză cât şi pe prima parte a foii de observaţie starea la ieşirea din spital
care ar putea fi:
-Vindecat, ameliorat, transferat, decedat.
Rolul asistentului medical: - anunţă familia în cazul pacienţilor vârstnici
şi copiilor, trimite foaia de observaţie la secretariatul clinicii pentru a fi scos

56
din evidenţă şi a se întocmi biletul de ieşire cu scrisoarea de recomandare
pentru medicul de familie, anunţă magazia să elibereze efectele pacientului,
înmânează pacientului toate documentele necesare parafate de medic şi
ştampilate la biroul secretariat al spitalului. Pacientul va primi şi reţeta dată de
medic cu privire la tratamentul care trebuie continuat acasă, asistentul va educa
pacientul asupra respectării tratamentului în cazul bolilor cronice, a regimului
alimentar şi de viaţă pentru a se preveni complicaţiile sau recidiva bolii.

3.2. ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ PT BOLNAVII DE CANCER

Cancerul este una dintre cele mai dureroase afecţiuni, iar controlul
durerii reprezintă o prioritate pentru pacienţii diagnosticaţi în stadii avansate
(cum sunt destul de mulţi la noi în ţară). Pentru aceşti pacienţi vindecarea nu
mai este posibilă.
Îngrijirea paliativă reprezintă singura modalitate prin care se poate
asigura un minim de confort şi o calitate cât mai bună a vieţii.
Tratamentul paliativ semnifică îngrijirea activă a pacienţilor cu o boală
ce avansează încontinuu şi nu mai răspunde la tratamentul curativ, fiind vizate
durerea şi alte simptome, precum şi asigurarea susţinerii psihologice, sociale şi
spirituale.
Scopul principal al tratamentului paliativ este obţinerea celei mai bune
calităţi posibile a vieţii pacienţilor şi a familiilor acestora (definiţia îngrijirii
paliative a OMS, 1990).
Terapia paliativă are trei componente, dar cu elemente comune şi întrepătrunse.
Terapia suportivă. Aceasta include toate intervenţiile necesare pentru
susţinerea pacientului în cursul terapiei active. La acestea se adaugă
componenta psihosocială şi spirituală. Societatea Europeană de Oncologie
Medicală defineşte în prezent terapia de susţinere ca „intervenţiile ce au ca
scop optimizarea confortului, funcţiei şi susţinerii sociale a pacientului şi a
familiei sale în toate stadiile bolii”.

57
 Îngrijirea de tip hospice. Termenul derivă din latinesul hospitum –
ospitalitate, şi se referă la îngrijirea pacienţilor aflaţi în stadii terminale de
boală, atunci când organismul nu mai poate susţine funcţiile vitale. Datorită
progresului în medicină şi nu numai, moartea în sine a devenit un eveniment
medical care beneficiază de îngrijirea unei echipe profesioniste, comparativ cu
familia.
Îngrijirea paliativă. Conform definiţiei OMS este „o modalitate de abordare
care ameliorează calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora în faţa
problemelor determinate de boli ce ameninţă viaţa, prin prevenirea şi
înlăturarea durerii şi a altor probleme fizice, psihosociale şi spirituale”.
Îngrijirea paliativă începe prin identificarea iniţială a unei boli incurabile şi
continuă până la finalul suferinţei prin moarte. În aceste situaţii, îngrijirea
paliativă urmează metode prin care nu se prelungeşte viaţa pacientului, dar
permit individului „să trăiască cu boala sa”.
Terapia paliativă Obiectivul principal al terapiei paliative este asigurarea
calităţii vieţii pacientului cu cancer. Calitatea vieţii este dificil de definit, una
dintre cele mai răspândite este cea formulată de David Cella, potrivit căreia
„calitatea vieţii reprezintă evaluarea pacienţilor şi satisfacţiei acestora în ceea
ce priveşte funcţionarea actuală în activitatea lor zilnică, în comparaţie cu ceea
ce aceştia percep ca un posibil ideal în viaţă”. O altă definiţie ce aparţine OMS
este: „calitatea vieţii reprezintă percepţia individului asupra poziţiei sale în
viaţă – în contextul sistemului valoric şi cultural în care trăieşte – şi relaţia sa
cu scopurile, speranţele şi standardele la care aspiră. Calitatea vieţii este un
concept influenţat în moduri multiple de sănătatea fizică a persoanei, de
statusul psihologic, nivel de independenţă, relaţiile sociale şi relaţiile cu mediul
înconjurător”.
Calitatea vieţii sau „starea de bine” este compusă din două elemente:
- capacitatea de activitate zilnică, care reflectă starea de bine fizic şi
psihosocial.

58
 - satisfacţia pacientului faţă de nivelul său de funcţionalitate şi faţă de
controlul bolii sau simptomele asociate tratamentului.
Terapia paliativă a fost recunoscută ca o specialitate medicală abia în
anii 80’, fiind definită ca studiul şi managementul pacienţilor cu o boală activă
şi avansată, pentru care prognosticul este rezervat şi obiectivul principal este
calitatea vieţii şi, uneori, prelungirea supraviețuirii.
 Durerea este unul din simptomele cele mai frecvente în cancer. În
evoluţia tumorii, aproximativ 2/3 sunt „mute”, fără să producă o schimbare
vizibilă sau un semn de alarmă. Peste 90% dintre pacienţii cu cancer aflat în
stadiu terminal sau metastazat suferă de dureri importante, acute sau cronice,
datorate infiltrării neoplazice. În 20% dintre cazuri durerea poate fi atribuită
tratamentului (chirurgical, radioterapie sau chimioterapie).
Durerea insuficient controlată alterează considerabil calitatea vieţii
pacientului, mai ales dacă speranţa sa de viaţă este de câteva luni. Definirea
durerii începe de la simpla explicaţie a acestui simptom ca pur fenomen
fiziologic până la imaginea obişnuită cu caracter multidimensional. Expresia
clinică a durerii poate fin influenţată de factori culturali, sociali,
comportamentali. Din acest motiv, tratamentul corect al durerii necesită o
abordare a pacientului ca persoană.
Tratamentul durerii se face conform celor trei trepte ale analgeziei,
recomandate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS):
1. tratamentul durerii uşoare – se utilizează analgezice non-opioide,
precum acetaminofen (paracetamol), aspirină sau alte antiinflamatoare
nesteriodiene (AINS): ibuprofen, ketoprofen, diclofenac. La acestea se pot
adăuga medicamente adjuvante, non-analgezice (antidepresive), în funcţie de
persoana fiecărui pacient.
2. tratamentul durerii moderate sau care nu răspunde la medicaţia din
prima treaptă – se utilizează combinaţii de acetaminofen, aspirină sau alte
AINS cu un opioid slab şi efect rapid (codeină, tramadol sau propoxifen).

59
Antiinflamtoarele se mai pot asocia şi cu un opioid puternic dar în doze reduse
(morfină, oxicodon). La aceste medicamente se pot adăuga substanţe
adjuvante, în funcţie de starea pacientului.
3. tratamentul durerii severe sau care nu răspunde la medicaţia din a
doua treaptă – se utilizează opioide puternice. Cel mai frecvent se utilizează
morfina. Opioizii puternici se pot asocia cu analgezice din prima treaptă de
medicaţie, dar niciodată cu opioide din a doua treaptă.
Respectarea acestor trepte este recomandabilă, dar nu obligatorie.
Alegerea unui tratament eficient ţine cont de tipul şi severitatea durerii, pentru
fiecare pacient existând un tratament specific.
 Haliotoza este definită ca mirosul neplacut al cavitatii bucale
Ingrijirile constau în:
- igiena corectă a cavităţii bucale
- tratamentul stomatologic atunci cand este cazul
- consum de lichide
- folosirea de soluţii pentru spalaturi bucale (cu Triclosan 0,03% şi sodiu
fluorid 0,025% în apă sorbitol, alcool, glicerină)
- tratamentul candidozei orale
In cazul tumorilor orofaringiene, tratamentul prezinta anumite particularitati
precum:
- administrarea de antibiotice în prezenţa infecţiei
- spălarea cavităţii bucale şi gargare dimineaţa la sculare, după fiecare
masă şi seara la culcare. Se pot folosi diverse soluţii precum:
- un amestec de cidru şi sifon în parţi egale
- solutie de apa oxigenată 6%
- soluţie de fenol 1,4%
- în cazul insuficienţei secretorii salivare se poate folosi saliva artificială
Infecţiile respiratorii însoţite de eliminarea unei spute patologice pot provoca,
deasemenea un miros neplăcut al gurii. Se va recolta sputa pentru cultură şi

60
antibiograma, iar până la sosirea rezultatelor, se va începe un tratament de
prima intenţie cu Amoxicilina 500 mg x 3/zi, timp de 7 zile. Daca germenii
infecţiosi sunt anaerobi cu apariţia semenelor radiologice de necroza
pulmonară se va administra Metronidazol în doze de 400 mg de 2-3 ori pe zi,
timp de 10 zile. Candidoza pulmonara este rar întâlnită. Tratamentul
candidozei este specific cu Ketoconazol 200 mg x 2/zi sau Fluconazol 100
mg/zi, timp de 7 zile.
 Modificările gustului Aproape 50% din pacienţii cu cancer avansat
acuza alterari de gust, fără relaţie cu tumora primara, cue alte simptome
digestive sau de prognosticul pacientului. Clinic, pacientul poate acuza o
scadere generala a sensibilitatii gustative (hipogezie, agezie) sau o modificare
in sensul scaderii sau al creşterii, a unei din cele patru tipuri de sensibilitate
gustativa.
Tratamentul constă într-o serie de măsuri cu caracter general:
- îmbunătăţirea igienei bucale si dentare
- tratamentul candidozei orale atunci cand este prezenta
- modificari ale dietei: consumul unor alimente cu gust puternic
Modificarea dupa gust a continutului de zahar al alimentelor
Reducerea cantitatii de uree din dieta prin consumul de carne alba, oua,
produse lactate
Mascarea gustului amar al alimentelor care contin uree prin adaugarea de vin
sau bere la supe sau sosuri, consum de carne sărată, utilizarea unor
condimente, consumul mancarii la temperatura camerei sau mai scazuta,
consum crecut de lichide.
 Anorexia La pacientul cu cancer aflat în stare terminală, lipsa
interesului pentru alimentare si consum de lichide este explicabila. Exista însă
şi alte cauze care pot duce la un astfel de comportament
Tratamentul va fi precedat de o examinare clinică detaliată şi de anamneza
atentă a pacientului şi a familiei sale. Nu se vor face presiuni asupra bolnavului

61
pentru a-l sili sa manance, medicul va încerca mai degraba sa il faca sa
inteleaga singur necesitatea acestui act lasandu-i întreaga responsabilitate. Se
va explica membrilor familiei ca in acest stadiu necesitatile alimentare ale
pacientului sunt mai scazute decat in mod normal, aceste fiind hranit doar cand
ii este foame. Familia va trebui sa îi ofere un cadru social confortabil, care si
el va avea un loc deloc de neglijat in ameliorarea psihologica a pacientului..
Ca stimulanti ai apetitului se pot folosi:
- Corticosteroizi sunt utili la aproape 50% din pacienţi dar efectul lor
dureaza doar câteva săptămâni: Prednisolon 15-30 mg pe zi, Metilprednisolon
32 mg pe zi, Dexametazona 2-4 mg pe zi
- Progestative a caror efect durează câteva luni şi sunt asociate cu un
câştig ponderal: Acetat de medroxiprogesteron 40 mg pe zi, Megestrol 160 mg
pe zi
 Deshidratarea Pacientul terminal pierde, în general interesul
pentru aportul de alimente şi lichide, menţinând o stare generală mulţumitoare
în condiţiile umezirii repetate a mucoasei bucale. Cu exceptia acestor cazuri,
deshidratarea poate surveni acut în urma vărsăturilor, diareii sau a poliuriei,
cazuri care necesita o rehidratarea urgentă pe cale parenterala. Intotdeauna se
va urmari insa confortul pacientilor si nu obtinerea cu tot dinadinsul a unui
rezultat terapeutic (de exemplu, nu se vor efectua perfuzii daca pacientul refuza
acest lucru).
Indicatiile rehidratării parenterale sunt:
- pacient care acuza simptome de deshidratare: sete, stare de rău, delir
- pacient care nu poate fi alimentat pe cale orala
- tratament simptomatic în caz de disfagie severă, varsaturi, diaree
- pacienti cu stare generale relativ bună (cancere ORL)
- la cererea pacientului sau a familiei sale, care au inteles ca perfuzia are
rol de tratament simptomatic şi nu de vindecare

62
 Perfuziile se vor administra timp de 2-3 zile dupa care se va face o
reevaluare a pacientului. Constatarea eşecului va duce la intreruperea
tratamentului parenteral.
Contraindicatiile perfuziei sunt:
- refuzul pacientului
- aprecierea obtinerii unui beneficiu minim
- pacient aflat în stare terminală din alte cauze decât deshidratarea Daca
tratamentul parenteral este inutil, la un pacient, acesta nu va fi adminsitrat nici
chiar la insistentele familiei.
La unii pacienţi, perfuzia subcutanată (s.c) intermitentă este preferabilă
perfuziei intravenoase (I.V.) continue. Pe aceasta cale poate fi adminstrată atât
glucoza 5% cât şi ser fiziologic. Cantitatile variază între 500 ml şi 2 litri în 24
ore, administrate într-un timp de 3-12 ore. Fluidele necesare pot fi administrate
pe aceasta cale timp de cateva luni, la unii pacienti, cum ar fi de exemplu cei
cu cancer de cap si gat. Soluţiei perfuzate i se poate aduga Hialuronidaza care
creşte gradul de confort al pacientului si gradul de absorbtie al substantelor
perfuzate. La unii pecienţi cu delir, hidratarea poate ameliora starea menatală.
 Caşexia Prin caşexie se întelege o marcată scădere ponderala
insotita de atrofie musculara. Se poate manifesta si ca sindrom de tip casexie-
anorexie. Caşexia apare la peste 50% din pacientii cu cancer avansat, in special
la cei cu tumori gastrointestinale sau pulmonare.
Caşexia nu este corelata cu aportul alimentar sau cu stadiul bolii. Ea poate
precede diagnosticul clinic, putandu-se manifesta chiar in cazul unor tumori
primare mici.
Clinic, sindromul casexie- anorexie se manifesta prin scadere marcată în
greutate, anorexie, fatigabilitate, letargie la care se adauga alterari ale
sensibilitatii gustative, afectiuni dentare dureroase ce impiedica alimentarea,
paloarea tegumentelor (anemie), edeme (hipoalbuminemie), sensibilitate
dureroasă crescută. Tulburarile organice sunt dublate de cele socio-pshologice

63
cum ar fi cresterea sentimentelor de pierdere a imaginii corporale obisnuite, de
frica si izolare fata de mediul familial si social.
Tratament Datorita metabolismului tumoral crescut, simpla crestere a aportului
alimentar sau hranirea bolnavului pe sonda nazogastrica, nu rezolva problema
casexiei in cancerele cu stadiu avansat. Se vor încerca urmatoarele:
- modificari ale dietei pentru tratarea alterarilor de gust
- la unii pacienţi se pot obţine unele rezultate prin tratamente cu
corticosteroizi, urmate de preparate progestetive
- psihoterapie: tratamente stomatologice care îmbunătăţesc aspectul
facial, cumpararea unor haine cu numere mai mici, integrarea familiala a
pacientului, evitarea cantaririlor prea dese, usurarea accesului în diferite locuri
ale casei.
- Ingrijirea corespunzatoare a tegumentelor.
 Disfagia este definită ca fiind senzaţia de greutate la inghitire.
Disfagia este simptomul predominant la majoritatea pacientilor cu cancere de
faringe si esofagiene. La un anumit stadiu, disfagia apare practic la toti
pacientii cu cancere de cap si gat. Este un simptom clinic prezent si la alte
cancere cu extensie mediastinala, spre gat sau baza craniului, cum ar fi
cancerele pulmonare sau limfoamele. Frecventa este si disfagia fara obstructie
completa insotita de slabiciune generala si/sau casexie.
- Cauzate de cancer: masa tumorala la nivelul cavitatii bucale, a faringelui sau
Esofagului afectarea plexurilor nervoase prin infiltrarea peretelui faringo-
esofagian compresiunea extrinseca a unor mase mediastinale extensie
perinervoasa vagala sau simpatica paralizie de nervi cranieni prin extensie la
baza craniului, metastaze la nivelul bazei craniului, infiltrare leptomeningeana,
prezenta metastazelor cerebrale sindroame paraneoplazice
- Sindroame asociate cancerului: gura uscata candidoza faringo- esofagiana
infectie bacteriana faringiana spasm esofagian datorita anxietatii
letargie sau dezinteres slabiciune extrema la pacientul muribund

64
hipercalcemie
- Cauzate de tratament: interventie chirurgicala bucala sau linguală fibroza
postiradiere (dificultati in a deschide gura si misca limba, tranzit esofagian
prelungit, strictura esofagiana modificări de pozitie ale tubului de intbatie
endoesofagiana medicamente: neuroleptice, metoclopramid
- Alte cauze: esofagita de reflux stricturi benigne lipsa de fier
Cele mai importante cauze ale disfagiei la pacienţii cu cancer sunt
obstrucţia mecanică şi tulburările neuromusculare. Leziunile obstructive
cauzeaza initial disfagie pentru solide cu instalarea tardiva a disfagiei pentru
lichide. Tulburarile neuromusculare determina disfagie atat pentru solide cat si
pentru lichide in acelasi timp. Diagnosticul diferential se face cu deglutitia
dureroasa (odinofagia).
Tratamentul consta într-o serie de masuri generale:
-modificari ale dietei: alimente semisolide sau lichide adăugarea
cremelor în supe pentru creşterea continutului caloric consumul de crème reci,
cu gust acru
Pacientul va consuma alimentele încet, fără grabă, aşezat intr-o pozitie
confortabila, fara sa vorbeasca in timpul mesei. Daca initial apre senzatia de
constrictie, bolnavul va casca de cateva ori, pentru a usura deglutitia.
Alimentele vor fi consumate in portii mici, cu pauze intre mestecatul mâncării
şi înghitire. Se va evita amestecarea solidelor cu a lichidelor. Sunt recomandate
mese mici regulate. Daca se simte obosit pacientul va evita alimentarea. Dupa
masă, gura este curăţată cu o mica cantitate de apa. Eliminarea resturilor
alimentare ramase la nivelul gatului se elimina printr-o tuse provocata. Masa
va fi urmata de o perioada de rapaos de aproximativ 30 minute.
Mentinerea dimensiunilor lumenului esofagian se poate face cu:
- corticosteroizi
- dilatare endoscopica; este benefica la peste 50% din pacienti dar numai
pentru durate reduse de timp de 1-2 saptamani

65
- radioterapia externa sau brahiterapia este o solutie viabila pentru mai mult de
50% din pacienti pentru perioade medii de 4 luni.
- Intubaţia
Mentinerea statusului nutriţional se face prin:
- intubaţie endo-esofagiană
- intubaţie nazogastrică este posibilă dacă lumenul esofagian este mai mare de
1 cm; aceasta este în general contraindicată în cancerul avansat
- gastrostomie de alimentare
Alegerea manevrelor terapeutice depinde de viteza de deteriorare a starii
generale, de parerea pacientului si a familiei sale, de optiunea medicului
curant.
Daca obstructia totala produce sialoree, se va proceda la sacderea
fluxului salivar prin:
- medicamente antisecretorii (anticolinergice):
- Propantelina
- antidepresive triciclice
- fenotiazine
- alcaloizi de beladona
- iradierea glandelor salivare cu doze de 4-10 Gy.
Intubaţia esofagiană Menţinerea tranzitului pentru lichide si solide de-a lungul
unei stenoze esofagiene sau la nivelul joncţiunii gastro-esofagiene se poate
face cu un tub flexibil de intubare endoesofagiană sau cu proteză (stent)
expandabilă. Stenturile expandabile sunt de 20-30 de ori mai scumpe, iar
superioritatea lor funcţionala nu a fost dovedita.
Capatul superior al tubului are un diametru cava mai mare. Aceste lucru
impiedica deplasarea lui şi uşurează introducerea mâncării. Tubul este introdus
de către chirurg printr-o incizie abdominala superioara sau cu ajutorul
gastroscopiei fibro-optice. Nu s-au semnalat efecte secundare asupra sa date de
catre radioterapie.

66
Indicatii de utilizare:
- disfagie marcata pentru semisolide inclusiv, administrare de alimente
lichide sau tocate
- pacient relativ independent şi activ
Intubaţia endo-esofagiana este contraindicata la pacientii muribunzi, la
pacientii cu casexieanorexie care nu pot metaboliza alimentele, la pacienţii
vegetativi la care nu se ameliorează calitatea vieţii. Calitatea vietii pacientului
rămâne obiectivul important în funcţie de care se stabileste necesitatea sau nu a
intubării endo-esofagiene.
Tratamentul postoperator
- pacientul va fi aşezat într-o poziţie semiridicată, cu 2-3 paturi facute
sul si asezate la spate, pentru a evita refluxul gastro-esofagian.
- Dieta se va incepe cu lichide, trecand dupa 1-2 zile la o alimentaţie
semisolida
- Dupa 3-4 zile de la operatie se va face o reverificare a pozitiei tubului
prin inghiţirea unei portii de Gastrografin
- Introducerea alimentelor solide se va face dupa 5-7 zile. Pacientul va
mesteca alimentele de doua ori mai mult decat in mod normal
- Se vor evita complet urmatoarele feluri de mancare: peste cu oase sau
fara sos, oua fierte tari, portocale sau alte fructe fibroase. Exista liste speciale
de alimente permise pentru pacientii cu intubatie esofagiana. Nu se vor
consuma niciodata alimente cu consistenta crescuta sau bucati mari. Tabletele
medicamentose se vor administra doar strivite sau dizolvate in apa.
- In timpul fiecarei mese sau dupa aceea se vor consuma frecvent mici
portii de apă minerala, mai putin la pacientii cu o capacitate gastrica redusa
O alimentaţie corect efectuata duce rareori la blocarea tubului.
 Tusea ese un reflex respirator complex cu rol de eliminare a
particulelor si a mucusului excesiv din trahee si bronhiile principale. Tusea este
un mecanism de protectie. Ea devine un simptom de boala doar atunci cand

67
cand se produce in exces. Accesele de tuse sunt obositoare si pot agrava starea
generala mai ales atunci cand xacerbeaza o dispnee deja existenta sau sunt
asociate cu hemaoptizia. Tusea poate conduce deasemenea la greata, varsaturi,
dureri osteomusculare sau fracturi costale.
Tusea este declanşată de trei cauze importante: inhalarea de materii straine,
secretii bronsice excesive, stimularea anormala a receptorilor de pe caile
respiratorii (cum se intalneste la 20% din subiectii trialurilor controlate cu
inhibitori ai enzimei de conversie, care determina o creştere a nivelului de
bradikinina)
 Dispneea este senzaţia subiectivă neplacuta de lipsa de aer.
Dispneea este frecventa si mai severa în săptămânile care preced decesul.
Dispneea de repaos este o cauza importanta de anxietate pentru pacientul cu
cancer. Volumul respiratieie este determinat de stimli chimici aflati in torentul
circulator, iar tipul de respiratie de stimuli mecanici de la nivelul plamanilor, ce
descarca impulsuri nervoase de-a lungul nervilor vagi. Functia respiratorie este
modulata de mai multi parametri printre care se numara starea de trezire,
anxietatea, frica, mania, febra, modificările de volum şi tensiune ale
plămânilor, acidoza, hipercapnia, hipoxia.
Din punct de vedere clinic, dispneea este asociată frecvent cu tahipneea
(creşterea frecvenţei respiratorii) care conduce la o creştere a volumului
rezidual pulmonar şi la scăderea a ventilaţiei alveolare. Unii pacienţi cu
dispnee de efort pot experimenta atacuri de panică. Acestea apar de regulă în
timpul efectuării unor activităţi precum urcatul scarilor. Expresia clinică constă
în dispnee, senzaţie de moarte iminentă, anxietate, simptome care duc la
creşterea ratei respiratorii şi deci la o agravare a dispneii. Astfel, pacientul intra
într-un cerc vicios cu agravarea rapidă şi potenţial letală a starii sale generale
Primele masuri care se iau în aceste situaţii sunt liniştirea pacientului
speriat de instalarea simptomelor uneori într-un interval de timp foarte scurt.

68
Se va răspunde şi se vor anticipa eventualele întrebari ale bolnavilor folosind
un ton calm şi încrezător
Tratamentul atacurilor de panica de natura respiratorie
- pacientul va fi educat în ceea ce priveşte controlul respiratiei
- pacientul va beneficia de o prezenta calma (a medicului sau a familiei
sale)
- se va administra Diazepam 5-10 mg p.o. seara
 Intervenţia psihosocială Identificarea şi tratarea suferinţelor
psihice precum şi a tulburărilor afective de către un psiholog este necesară şi
reprezintă o necesitate absolută. Aceste intervenţii sunt necesare din mai multe
motive:
- diagnosticul de cancer poate genera emoţii negative, frecvent cancerul
fiind perceput ca o boală incurabilă.
- în timpul tratamentului (chirurgical, chimioterapie sau radioterapie)
apar efecte adverse ce pot afecta psihicul într-un mod negativ.
- după tratament, în etapa de remisiune, apare o stare de frică faţă de
recidivă (sindrom Damocles), iar eventuala recidivă este cea mai stresantă
situaţie posibilă.
- etapa bolii avansate şi terminale este dominată de frica de moarte şi de
durere, ceea ce impune (alături de controlul durerii şi a altor simptome) o
asistenţă spirituală corespunzătoare.
 Starea terminală O formă particulară de îngrijiri paliative la
pacientul cu cancer este reprezentat de asistenţa stării terminale. Când tumora
malignă atinge stadiul terminal, scopul tratamentului încetează să mai fie
vindecarea sau prelungirea supraviețuirii. Această perioadă este stresantă şi
dificilă, medicul continuă să trateze suferinţa pacientului şi combate
simptomele principale. Din punct de vedere biochimic, starea terminală poate
fi definită când pierderea în greutate este mai mare de 8 kg în ultimele 3 luni,

69
valoarea proteinelor totale scade sub 35 g/l, iar valoarea LDH-ului creşte peste
700 U/I.
Principalul obiectiv în starea terminală este tratamentul simptomatic,
combaterea durerii şi ameliorarea calității vieţii, atât pentru pacient, cât şi
pentru familia sa. Intervenţiile în starea terminală vizează patru planuri: fizic,
emoţional, spiritual şi social.
În ultimele zile înaintea morţii, un număr mare de pacienţi încep să
prezinte simptome comune: oboseală, durere, nelinişte, agitaţie sau delir,
respiraţie zgomotoasă sau încărcată. Apropierea decesului se asociază cu
astenie marcată, fatigabilitate intensă, somnolenţă, scăderea apetitului şi
înghiţirea dificilă a medicaţiei (se pierde reflexul de deglutiţie).
Măsuri paliative în starea terminală
Tratarea simptomelor rămâne o prioritate în evoluţia finală a cancerelor.
Totuşi, pe măsură ce starea generală se agravează, cauzele simptomelor devin
tot mai complexe şi neclare, limitându-se capacitatea de tratare.
Pacientul cu cancer în stadiu terminal nu va fi forţat să mănânce, iar
manevrele terapeutice agresive de restabilirea a aportului alimentar nu sunt
indicate. Decizia ţine cont de preferinţele pacientului deoarece s-a demonstrat
că în faza terminală suplimentarea calorică nu are un impact deosebit asupra
supravieţuirii şi calităţii vieţii. Se va insista mai mult pe ameliorarea
simptomelor dominante – durere, somnolenţă, vărsături, insuficienţă
sfincteriană, iar aportul alimentar va trece în plan secundar.
Explicarea situaţiei şi implicarea pacientului şi a familiei sale în deciziile
terapeutice ameliorează stresul psihologic resimţit. Principiile etice care stau la
baza practicii clinice, incluzând îngrijirea paliativă sunt:
- respectul autonomiei pacientului, se referă la procesul de a-l ajuta în
stabilirea celei mai bune terapii pentru el. Pentru a realiza acest lucru, este
nevoie de informarea completă a pacientului cu privire la tratament, efecte
secundare şi efecte benefice.

70
 - minimalizarea efectelor secundare, presupune evitarea oricăror
practici ce pot compromite calitatea vieţii. Se vor evita testele diagnostice şi
măsurile terapeutice care nu au nici un fel de rol clinic real.
- benifiscenţa, ceea ce înseamnă a ajuta pacientul să decidă în favoarea
procedurilor benefice, dar care să nu-i perturbe confortul vieţii.
- justiţia – utilizarea justă şi echitabilă a resurselor disponibile.
„Adevărul” spus cu blândeţe reprezintă cel mai bun exemplu a acestor
principii, esenţa comunicării cu pacientul şi familia sa. Informaţiile oferite (şi
cele solicitate de pacient) pe parcursul evoluţiei cancerului vor varia şi se vor
adapta pe măsură ce pacientul ajunge în faza terminală. Comunicarea nu
implică doar transmiterea de informaţii, ci şi susţinere emoţională.
Medicul care îngrijeşte pacienţi în starea terminală va trebui să răspundă
la cea mai frecventă întrebare care i se pune „cât timp mai are de trăit?”. Cel
mai bun răspuns este explicarea în termeni simplii a semnificaţiei fiecărui
semn care apare: modificări respiratorii, modificarea culorii pielii, somnolenţa
etc. Aceste explicaţii au rolul de a ajuta familia în decizia asupra timpului care
le-a mai rămas de petrecut împreună cu pacientul şi a dorinţei de a-şi lua rămas
bun.

CAPITOLUL IV
PREZENTAREA CAZURILOR DE BOALĂ

4.1. CAZUL NUMARUL I

Date privind identitatea pacientului:
Nume: C.R.
Prenume: 33 ani
Sex: masculin
Domiciliul: comuna Viteşti

71
Religia: ortodox
Naţionalitate: românǎ
Numele şi prenumele tatǎlui: C.E.
Numele şi prenumele mamei: V.E.
Condiţii socio-culturale:
Condiţii de locuit: Locuinţǎ salubrǎ la casǎ compusǎ din 3 camere în care
locuiesc 3 persoane.
Mod de alimentaţie: corespunzǎtoare vârstei, masticaţie uşoarǎ, eficientǎ.
Starea de sǎnǎtate anterioarǎ:
AHC – neagǎ afecţiuni acute sau cronice în familie
APP – afecţiuni digestive şi respiratorii tratate ambulatoriu
Date antropometrice: -greutate 80 kg; -grupa sanguinǎ – 0I; -înǎlţime: 170 cm
Informaţii legate de boalǎ:
Data internǎrii: 22.IX.2017
Motivele internǎrii: febrǎ ridicatǎ; tuse lǎtrǎtoare; dispnee inspiratorie,
bradipnee; agitaţie; cornaj, tiraj; inapetenţǎ; anorexie
Istoricul bolii Boala debuteazǎ în urmǎ cu 2-3 saptamani. Pacientul în vârstǎ de
33 ani este adus la camera de gardǎ a secţiei ORL cu febrǎ ridicatǎ, tuse
lǎtrǎtoare, dispnee inspiratorie cu bradipnee, agitaţie, inapetenţǎ, rinoree unde
este internat pentru investigaţii şi tratament de specialitate.
Examenul clinic general
Stare generalǎ modificatǎ, febril.
Tegumente şi mucoase palide.
Ţesut celular subcutanat bine reprezentant.
Sistemul limfoganglionar – ganglioni nepalpabili.
Sistemul osteo-articular – aparent integru morfofuncţional, articulaţii mobile
nedureroase.
Aparatul respirator – tuse lǎtrǎtoare, disfonie, cornaj, AV – 120p/min.

72
Aparatul digestiv – abdomen elastic, suplu, mobil în mişcǎrile respiratorii, R –
15 s/min.
Aparatul urogenital – loje renale libere, nedureroase, micţiuni fiziologice.
Sistemul nervos – fǎrǎ semne de iritaţie meningalǎ.
Stare generalǎ – mediocrǎ.
Stare de nutriţie – bunǎ.
Facies – palid.
Pavilioane normal conformate, canal auditiv extern normal.
Diagnosticul medical – Cancer laringian

Analiza şi interpretarea datelor

Data Examen de Mod de Valori normale Valori obţinute
laborator recoltare
22- VSH Se recolteazǎ 1h: 2-13 mm 1h: 7 mm
11- prin puncţie 2h: 12-17 mm 2h: 16 mm
2017 venoasǎ cu o
seringǎ de 2 ml
0,4 citrat de Na
3,8% plus 1,6 ml
sânge.

73
Hemoleuco Se recolteazǎ Hb: 13% Hb: 7,03%
-grama sânge capilar L:4-8000/mmc L: 13600 mmc
prin înţepǎturi în Neutrofile Neutrofile
pulpa degetului. segmentate: 40-70% segmentate: 48%
Eozinofile: 1-3% Eozinofile: 2%
Limfocite: 20-48% Limfocite: 47%
Nonocite: 4-8% Nonocite: 4-8%

Calcemia Se recolteazǎ 9-11 ng% 8 ng%

prin puncţie 4,5-5,5 ml Eq/L 4 ml Eq/L
venoasǎ 5-6 ml
sânge simplu
nehematiat.
Glicemia Se recolteazǎ 0,80 – 1,20 % 0,83 %
prin puncţie
venoasǎ 2 ml
sânge şi 4 mg
florurǎ de sodiu.

74
Analiza satisfacerii nevoilor fundamentale
Nevoia Manifestǎri de Sursa de Obiective Autonome Delegate Evaluare
fundamentalǎ dependenţǎ dificultate
Nevoia de a Dispnee de tip Obstrucţia Pacientul sǎ Pacientul s-a instalat La indicaţia Pacientul prezintǎ
respira şi de inspirator cu cǎilor prezinte tuse într-un salon liniştit, medicului i s-a respiraţie şi circulaţie
a avea o discretǎ respiratorii: diminuatǎ în aerisit, suficient de administrat inadecvate. Dupǎ
bunǎ bradipnee. -procesul intensitate în încǎlzit. Pentru tratament de administrarea
circulaţie Respiraţie pe inflamator aproximativ 8h şi restabilirea urgenţǎ pentru tratamentului de urgenţǎ cu
nas. Secreţii la nivelul sǎ disparǎ în 3-4 permeabilitǎţii scoaterea HHC 25 mg IV şi în urma
nazale cǎilor zile. Pacientul sǎ nazale de 3-4 ori pe pacientului din intervenţiilor autonome
mucoase, tuse respiratorii; prezinte respiraţie zi cu ser fiziologic crizǎ. pacientul şi-a reluat treptat
lǎtrǎtoare, -alterarea şi circulaţie în efedrinat 0,5 câte 4-5 HHC 50 mg IV, respiraţia.
disfonie, mucoasei limite fiziologice. picǎturi pe narǎ. S-a ampicilinǎ 1 g, Ca Persistǎ paloarea, tusea
tegumente cǎilor Sǎ prezinte stare pregǎtit pacientul şi gluconic. lǎtrǎtoare, disfonia; s-au
calde, respiratorii de confort psihic. materialele necesare S-a administrat recoltat probe pentru
transpiraţii superioare; recoltǎrii produselor ambroxol, soluţie examenul de laborator.
palide. Aerul cald biologice pentru picǎturi/zi, inhalaţii Dupǎ 3 zile de tratament
şi uscat din examenul de cu soluţii sedative intensiv pacientul se
încǎpere. laborator, VSH, şi balsamice, restabileşte respirator şi
glicemie, calcemie, aerosoli şi instalaţii circulator. La internare:
hemoleucograma. S- cu soluţie de I resp = 15r/min
au aplicat comprese efedrinǎ 1-2% de II zi = 20r/min
calde în jurul 2-3 ori/zi, sub III zi = 32r/min
gâtului. S-au mǎsurat strictǎ IV zi = 35r/min
şi notat funcţiile supraveghere, I AV – 120p/min
vitale. S-au aplicat având în vedere II zi – 120p/min
tehnici de favorizare vârsta şi pericolul Examenele de laborator au
a circulaţiei, masaje, arsurilor. S-a prezentat valori uşor
exerciţii active. administrat în modificate faţǎ de normal:
continuare VSH 1h mm
tratamentul prescris 2h 16 mm
cu ampicilinǎ Anemie – 7,03%

75
 1g/24h, o fiolǎ a Leucocite 136000 mmc,
250 mg la 6h, Ca uşoarǎ Hipocalcemie 4ml/
gluconic 10% Eq/h, glicemie normalǎ.
1f/24h, Romergon Examen patologic: nu
sirop 1 linguriţǎ de evidenţiazǎ modificǎri
2 ori/zi, HHC – 25 patologice. La externare
mg la 6hIV în pacientul este restabilit din
prima zi. punct de vedere circulator
şi respirator.
Nevoia de a Dificultatea de Disfagia, Pacientul sǎ S-a asigurat La indicaţiile Pacientul este inapetent, a
bea şi a deglutiţie, procesul prezinte toleranţǎ pacientului regimul medicului s-a primit greu şi lichidele.
mânca inapetenţǎ, inflamator, digestivǎ corespunzǎtor administrat în Dupǎ 48h se restabileşte
scǎdere agitaţia. normalǎ, sǎ fie ţinându-se cont de primele 10h un toleranţa digestivǎ.
ponderalǎ. alimentat starea febrilǎ şi regim hidrolactat Pacientul îşi recapǎtǎ
cantitativ şi modificǎrile compus din ceaiuri, treptat apetitul, a pierdut în
calitativ apetitului. Astfel cǎ lapte cǎlduţ, apoi s- greutate 100 g.
corespunzǎtor în perioada febrilǎ a trecut la un regim Greutatea – 20 kg,
vârstei, sǎ pacientul a primit un lacto-fǎinos primeşte bine alimentaţia
prezinte apetit regim format din vegetarian compus corespunzǎtoare vârstei
normal. supe strecurate în din supe, griş, orez acestuia. La externare
cantitǎţi mici, cu lapte. Dupǎ greutatea era staţionarǎ.
repetate la intervele restabilirea
regulate de timp. S-a toleranţei digestive
asigurat o la indicaţiile
alimentaţie adecvatǎ medicului regimul
vârstei. Pacientul a alimentar mixt a
primit alimentaţia în fost repartizat în 4
condiţii igienice cu mese la interval de
rǎbdare şi înţelegere. 4h.
A fost cântǎrit zilnic,
valorile obţinute
înregistrându-se în

76
 foaia de observaţie.
Nevoia de a Somn agitat, Dispneea, Pacientul sǎ S-a asigurat mediu La indicaţiile Pacientul şi-a recǎpǎtat
dormi şi a se treziri obstrucţia prezinte somn ambiant liniştit, medicului s-a treptat somnul liniştit,
odihni frecvente, ore nazalǎ, liniştit, odihnitor plǎcut, odihnitor, cu administrat un cantitativ şi calitativ în
de odihnǎ durerea. corespunzǎtor o temperaturǎ sedativ, Diazepam limite fiziologice. La
insuficiente, vârstei în 2-3 zile. constantǎ de 18- 0,5 ml IM. externare pacientul
iritabilitate, Sǎ prezinte stare 20°C. prezintǎ somn în limite
nelinişte. de confort psihic. fiziologice.
Nevoia de a Febrǎ ridicatǎ, Procesul Pacientul sǎ S-a mǎsurat ritmic La indicaţia În urma intervenţiilor
menţine tegumente infecţios, prezinte temperatura medicului pentru temperatura a scǎzut
temperatura calde, lipsa de temperaturi în pacientului în rect. combaterea febrei ajungând dupǎ 3 zile la
corpului în transpiraţie, cunoaştere limite fiziologice S-a înregistrat în s-a administrat valori normale.
limite agitaţie. a în termen de 3 foaia de temperaturǎ. paracetamol I zi T°-39,4°C
normale mijloacelor zile. S-a efectuat supozitor 3/zi, II zi T°-38,3°C
de împachetǎri toracice algocalmin 0,6 ml III zi T°-37,5°C
prevenire a cu apǎ la IM la internare. IV zi T°-36,5°C.
efectelor temperatura camerei. La externare pacientul este
cǎldurii din afebril.
partea
pǎrinţilor.
Nevoia de a Tegumente Procesul Pacientul sǎ fie S-a supravegheat Pacientul a avut evoluţie
fi curat şi a- acoperite de inflamator. ferit de infecţii. permanent favorabilǎ, nu a pǎrǎsit
şi proteja transpiraţii, comportamentul camera, nu a prezentat
tegumentul roşeaţǎ, secreţii copilului, apariţia complicaţii. Tegumentele
nazale. unor manifestǎri s-au menţinut curate şi
patologice, funcţii integre.
vitale. I s-a asigurat
igiena tegumentarǎ
prin bǎi parţiale
zilnice la pat, a
lenjeriei curate de
corp şi pat.

77
4.2. CAZUL NUMARU II
Date privind identitatea pacientului:
Numele şi prenumele: D.C.
Vârsta: 38 ani
Sex: feminin
Starea civilǎ: cǎsǎtoritǎ
Ocupaţia: contabilǎ
Domiciliu: sat Corlǎteşti,
Religia: ortodoxǎ
Naţionalitate: românǎ
Condiţii socio-culturale: Relaţia cu familia şi colectivitatea – Bunǎ.
Condiţii de locuit: Locuieşte împreunǎ cu fiica şi soţul într-o casǎ compusǎ din
3 camere spaţioase salubre.
Preferinţe alimentare: Dentiţie bunǎ, bine îngrijitǎ.
Mese regulate, preferǎ sǎ ia o masǎ în compania familiei.
Preferǎ mâncǎrurile vegetariene şi fructele, bea 1-2 cafele pe zi, consumǎ
ocazional alcool, bea lichide reci.
Obiceiuri: Este pasionatǎ de lecturǎ şi sǎ viziteze expoziţiile de picturǎ. Îi place
sǎ tricoteze, sǎ coasǎ pentru fiica sa, adorǎ florile.
Obiceiuri de igienǎ: Deprinderi bune de igienǎ. Se spalǎ singurǎ, îi place sǎ fie
curatǎ.
Odihna: Înainte de internare dormea 4-5 ore noaptea, iar ziua se odihnea foarte
puţin. De când este internatǎ adoarme, dupǎ care se trezeşte, somnul reluându-
se cu greutate din cauza tusei uscate spasmatice.
Modul de petrecere a timpului liber: în timpul liber se ocupǎ de treburile
casnice, citeşte, vizioneazǎ diverse emisiuni TV.
Date antropometrice: -Greutate – 67 kg, -Înǎlţime – 1,64 m,- Grupa sanguinǎ –
0I RH (+)
Acuitate vizualǎ, auditivǎ, tactilǎ – normale

78
Nu prezintǎ proteze/ Nu este alergicǎ
Informaţii legate de boalǎ:
AHC – fǎrǎ importanţǎ, pacienta neagǎ TBC în familie
APF - la 14 ani, ciclu menstrual – flux abundent, durata 5 zile dureros
vaccinǎri efectuate
APP – uşoare afecţiuni digestive şi respiratorii, bolile copilǎriei, avort la cerere
la 23 ani
Data internǎrii: 22.10.2017
Motivele internǎrii: febrǎ ridicatǎ; disfagie; tuse uscatǎ, spasmaticǎ, disfonie;
dispnee, cornaj, tiraj; inapetenţǎ.
Istoricul bolii Boala debuteazǎ în urmǎ cu trei luni cu febrǎ ridicatǎ, disfagie,
tuse uscatǎ spasmaticǎ, dispnee, cefalee, inapetenţǎ. Pacientul a urmat
ambulatoriu tratament cu Oxalinǎ 2 cp/6h, în urma cǎruia simptomele s-au mai
ameliorat puţin dar dupǎ câteva zile simptomele au revenit, motiv pentru care
se prezintǎ la camera de gardǎ a secţiei ORL.
Examenul clinic general
Starea generalǎ modificatǎ, febrǎ ridicatǎ 39,3°C, tegumente şi mucoase palide.
Aparatul respirator: torace normal conformat, discretǎ disfonie, cornaj, R –
15r/min.
Aparatul cardio-vascular: cord în limite normale. TA = 120/70 mm Hg, puls
bine bǎtut, valoare 80 p/min.
Aparatul digestiv – cavitate bucalǎ şi gingivalǎ de aspect normal, limba umedǎ
curatǎ fǎrǎ depozite. Abdomen suplu, nedureros la palpare.
Nas şi sinusuri – piramidǎ nazalǎ de aspect normal, simţ olfactiv dezvoltat,
fose nazale permeabile. Mucoasa nazalǎ curatǎ, de aspect normal. Buco-
faringe-buze, vǎlpalatin de aspect normal, alimentaţie corespunzǎtoare vârstei,
limbǎ roz, faringe roşu edematiat.
Mucoasa laringianǎ tumefiatǎ destinsǎ, lucioasǎ, de culoare roşie cu forme
cenuşiu roşiatice şi aspect gelatinos.

79
Corzile vocale sunt congestionate.
Pavilioane normal conformate, canal auditiv extern normal.
Diagnosticul medical – Laringita acutǎ edematoasǎ subgloticǎ- Cancer
laringian
Examene paraclinice ale pacientului
Data Examene de Modul de Valori Valori
laborator recoltare normale obţinute
22.IX.2005 Se recolteazǎ
→ prin puncţie
28.IX.2005 venoasǎ cu o 1h: 2-13 mm 1h: 20 mm
VSH seringǎ de 2 2h: 12-17 2h: 55 mm
ml: mm
- 0,4 citrat de
Na 3.8%,
plus 1,6 ml
sânge.
Se recolteazǎ Hb: 13 (+-) Hb: 8,28%;
sânge capilar 2g%
Hemoleucograma prin înţepare Trombocite: Trombocite:
în pulpa 250000 – 350000
degetului. 400000
Se recolteazǎ
prin puncţie
Ureea sanghinǎ venoasǎ 5-6 0,20 – 0,40% 0,38%
ml sânge
simplu,
nehemolizat.
Se recolteazǎ
prin puncţie
Glicemia venoasǎ 2 ml 0,80 – 0,90‰
sânge şi 4 mg 1,20‰
florurǎ de Na.
Se recolteazǎ ZnSO4: 0-8
Teste de prin puncţie USH ZnSO4: 4,06
disproteinemie venoasǎ 5-6 Rtymol:0-4 U
ml sânge MC Rtymol: 4,5
simplu. U

80
 Nevoia Manifestǎri de Sursa de Obiective Autonome Delegate Evaluare
afectata dependenţǎ dificultate
Nevoia Dispnee – Infecţiuni la -Pacientul S-a instalat pacientul La indicaţia medicului Pacienta prezintǎ alterarea
de a bradipnee nivelul cǎilor sǎ prezinte într-un salon liniştit, s-a administrat funcţiilor respiratorii. I se
respira şi inspiratorie respiratorii, respiraţie şi curat, aerisit, suficient tratament de urgenţǎ administreazǎ HHC 2f IV,
a avea o însoţitǎ de tiraj şi proces circulaţie în de încǎlzit cu pentru scoaterea zinacef pentru combaterea
bunǎ cornaj. Respiraţie inflamator. limite umiditate normalǎ. pacientului din crizǎ: stǎrii infecţioase şi
circulaţie dificilǎ pe nas. Alterarea normale. Am ajutat pacientul sǎ HHC-2f la internare. inflamatorii. Dupǎ
Disfonie, mucoasei -Tuse se aşeze într-o poziţie Pentru combaterea administrarea tratamentului
tegumente palide. nazale, diminuatǎ comodǎ, care sǎ-i stǎrii infecţioase şi pacienta şi-a reluat treptat
faringiene şi în favorizeze respiraţia. inflamaţiei s-a respiraţia iar tusea a fost
laringiene. intensitate S-au efectuat administrat: diminuatǎ în intensitate în
Aerul cald şi în vaporizǎri -zinacef III f/24h, aproximativ 8h.
uscat din aproximativ medicamentoase în 1f/8h în zilele 23- Frecvenţa pulsului a revenit
încǎpere. 8h şi sǎ apropierea ei. Pentru -prednison 4 cp/zi treptat la normal, însǎ mai
disparǎ în 3- restabilirea timp de 3 zile persistǎ paloarea, tusea
4 zile. permeabilitǎţii nazale -dicarbocalm 3cp/zi lǎtrǎtoare, disfonia. S-au
-Sǎ poatǎ s-au efectuat instilaţii -vitamina C 200 1f/zi, recoltat probele pentru
comunica nazale de 4-5 ori/zi. S- IM examenul de laborator.
verbal în au pregǎtit materialele -vitamina A 1f/zi, IM Dupǎ 3 zile de tratament nu
mod necesare pentru -paracetamol 3 cp/zi. mai prezintǎ tuse, disfonie, iar
corespunzǎt examenul de În zilele 24-25- funcţiile vitale se încadrau:
or. laborator, sânge, s-a administrat calciu I zi – R=15r/min
-Sǎ prezinte urinǎ, materii fecale, gluconic 30%, 3 f/zi, II zi – R=16r/min
stare de examen faringian. I s- IV; III zi – R=18r/min
confort au supravegheat -algocalmin 1f/zi, IM IV zi – R=18r/min
psihic. funcţiile vitale. - i s-a administrat I zi – AV=60p/min
oxigen. II zi – AV=60p/min
III zi – AV=80p/min
TA = 120/70 mm Hg.
Examenele de laborator au
prezentat valori uşor
 modificate:
VSH-crescut 1h-20mm
2h-55mm
Anemie – Hb-8,28%
Trombocite – 350000mmc
Uşoarǎ hipocalcemie
4ml/Eq/L
Glicemie normalǎ – 0,90%
Uree normalǎ – 0,38 g‰
ZnSO4 – 4,6 USH
Rtymol – 4,5 UML
Nevoia Disfagie, Proces Pacienta sǎ S-a asigurat pacientei La indicaţia medicului Pacientul este inapetent,
de a bea slǎbiciune, infecţios, fie regimul alimentar s-a administrat în primeşte greu şi lichidele. A
şi a inapetenţǎ, greaţǎ, febrǎ, proces alimentatǎ corespunzǎtor vârstei primele 12h un regim pierdut în greutate 250 g.
mânca scǎdere ponderalǎ. inflamator, cantitativ şi şi stadiului evolutiv al hidrolactat, compus Dupǎ 48h se restabileşte
anxietate, calitativ bolii. S-a ţinut cont şi din lichide calde toleranţa digestivǎ.
stare corespunzǎt de starea febrilǎ în (ceaiuri, lapte). Dupǎ Pacienta îşi recapǎtǎ treptat
depresivǎ. or vârstei. care s-a administrat combaterea durerilor apetitul.
Sǎ prezinte ceaiuri calde cu s-a trecut la un regim Primeşte bine lichidele.
stare de liguriţa. S-a semisolid compus din Primeşte bine alimentaţia
nutriţie supravegheat pacienta. supe, griş, orez cu corespunzǎtoare vârstei.
normalǎ. Regimul alimentar a lapte, piureuri. Dupǎ Primeşte regim alimentar
fost administrat în restabilirea toleranţei normal. La externare greutatea
ciondiţii de igienǎ. digestive şi este staţionarǎ.
ameliorarea
fenomenului
inflamator hrana
zilnicǎ a fost
completatǎ treptat
pânǎ la reluarea
regimului alimentar
normal.
Nevoia Somn agitat, Dispnee, Pacientul sǎ I s-a asigurat La indicaţia medicului În urma intervenţiilor
de a treziri frecvente, tuse, durere, prezinte pacientului un mediu s-a administrat un autonome şi delegate pacientul
dormi şi ore de odihnǎ anxietate. somn ambiant liniştit, sedativ: Diazepam 1f şi-a reluat treptat somnul
a se insuficiente, liniştit, plǎcut, odihnitor, cu o – IM. obişnuit, astfel cǎ la externare
odihni iritabilitate, odihnitor temperaturǎ constantǎ prezintǎ somn în limite
nelinişte. cantitativ şi între 18-20°C. fiziologice.
calitativ. Sǎ
prezinte
stare de
confort
psihic.
Nevoia Febrǎ ridicatǎ Proces Pacientul sǎ S-a observat, mǎsurat La indicaţia medicului Dupǎ intervenţiile autonome şi
de a 39,3°C, tegumente infecţios prezinte şi notat temperatura. s-a administrat delegate temperatura a ajuns la
menţine calde, transpirate, inflamator. temperaturǎ S-a combǎtut febra Paracetamol 3 cp/zi; valori normale dupǎ 3 zile.
temperat cefalee. în limite prin aplicarea de Vitamina C 200 3 f/zi I zi T°C=39,3°C
ura fiziologice comprese umede cu IM; II zi T°C=38,2°C
corpului în termen de apǎ caldǎ pe frunte şi Algocalmin 1f/zi IM. III zi T°C=37,6°C
în limite 3 zile. torace. IV zi T°C=36,6°C.
normale La externare pacientul este
afebril.
Nevoia Uscǎciunea Circulaţia şi Pacienta sǎ S-au supravegheat Pacienta nu a prezentat
de a fi mucoaselor, respiraţia fie feritǎ de funcţiile vitale şi complicaţii. Evoluţia a fost
curat şi neglijeazǎ inadecvatǎ, infecţii. comportamentul favorabilǎ astfel cǎ dupǎ 5 zile
a-şi efectuarea imobilitatea, pacientei. I s-a de spitalizare pacienta se
proteja îngrijirilor durerea, asigurat igienǎ externeazǎ vindecatǎ.
tegument igienice, febra, riguroasǎ
ul dificultatea de a-şi anxietatea. tegumentarǎ,
acorda îngrijiri vestimentarǎ şi a
igienice. patului,
Diagnosticul medical la externare:
- cancer laringian stadiu 2. Se continua radioterapie
Starea pacientului la externare:
- dupǎ administrarea imediatǎ a tratamentului de urgenţǎ cu:
- Zinocef IM timp de 3 zile;
- Prednison 4 cp/zi timp de 3 zile;
- Vitamina C 3f/zi IM, pe toatǎ perioada spitalizǎrii;
- Vitamina A 3 f/zi IM;
- Paracetamol 3 cp/zi;
- Ca gluconic 10% 3 f/zi IM;
- Diazepam 1 f/zi IM timp de 3 zile;
- instilaţii cu ser efedrinat 3%.
Boala a evoluat favorabil, pacienta externându¬-se în stare favorabilǎ
vindecatǎ.
Bilanţul autonomiei:
În urma obiectivelor stabilite şi a intervenţiilor autonome şi delegate aplicate,
pacienta prezintǎ respiraţie amplǎ regulatǎ pe nas cu o frecvenţǎ de 16r/min,
puls ritmic bine bǎtut cu o frecvenţǎ de 80p/min, temperaturǎ în limite
normale, prezintǎ tranzit intestinal fiziologic, micţiuni fiziologice, toleranţǎ
digestivǎ bunǎ, comunicare eficientǎ, stare de igienǎ corespunzǎtoare.
Plan de recuperare:
S-a conştientizat pacienta asupra modului de viaţǎ şi de muncǎ dupǎ externare,
instruind-o cu privire la regulile şi condiţiile pe care aceasta trebuie sǎ le aplice
şi sǎ le respecte. Astfel, alimentaţia raţionalǎ în care sǎ se limiteze consumul de
condimente şi alimente alergizante. Sǎ aibǎ un regim de viaţǎ ordonat, sǎ evite
frigul, curenţii de aer rece, schimbǎrile atmosferice bruşte, au un rol nociv în
producerea inflamaţiilor cǎilor aeriene. Trebuie evitat stresul, contactul cu
persoanele bolnave.
Revenirea la control peste zece zile.
4.3.CAZUL NUMARUL III
Date privind identitatea pacientului:
Nume şi prenume: R.I.
Vârsta: 25 ani
Sex: masculin
Stare civilǎ: necǎsǎtorit
Culturǎ: şcoala profesionalǎ auto
Ocupaţie: manevrare vagoane SNCFR Botosani
Religia: ortodoxǎ
Condiţii socio-culturale:- relaţia cu familia şi colectivitatea – bunǎ.
Condiţii de locuit:,Locuieşte împreunǎ cu pǎrinţii într-un apartament compus
din trei camere.
Preferinţe alimentare: dentiţie bunǎ, intactǎ, bine îngrijitǎ. limba umedǎ, roz,
fǎrǎ depozite. mese regulate, preferǎ ciorbele, mâncǎrurile cu sos, bea douǎ
cafele pe zi şi fumeazǎ.
Ritmul de viaţǎ: Ca muncitor pacientul are un program de lucru de 12h/zi, cu
pauzǎ de 24h, se odihneşte dupǎ orele de lucru, lucreazǎ într-un mediu stresant,
în condiţii climatice diferite, frig, umezealǎ sau cǎldurǎ mare.
Starea de sǎnǎtate anterioarǎ:
Date antropometrice:- greutate: 70 kg; -înǎlţime: 1,76 m;-grupǎ sanguinǎ: AII,
RH (+); -acuitate vizualǎ, auditivǎ, tactilǎ – normale; nu prezintǎ proteze; nu
este alergic.
Informaţii legate de boalǎ:
APF – vaccinǎri efectuate, dezvoltarea psihomotorie normalǎ;
APP – uşoare afecţiuni digestive, bolile copilǎriei, fracturǎ de membru superior
drept la 17 ani, bronhopneumonie la 20 ani.
Data internǎrii: 18.02.2018
Motivele internǎrii: febrǎ ridicatǎ; disfagie; tuse uscatǎ spasmaticǎ; disfonie;
dispnee, cornaj, tiraj; dureri laringiene sub formǎ de înţepǎturi; inapetenţǎ.
Istoricul bolii: Boala debuteazǎ în urmǎ cu douǎ sǎptǎmâni cu urmǎtoarele
simptome: febrǎ ridicatǎ, disfagie, tuse uscatǎ spasmaticǎ, disfonie, dispnee,
dureri laringiene, inapetenţǎ. Pacientul a urmat ambulatoriu – tratament cu
amoxicilinǎ 2 cp/6h, în urma cǎruia simptomele s-au mai ameliorat puţin, dar
dupǎ o sǎptǎmânǎ simptomele au revenit fiind chiar mai intense, motiv pentru
care se prezintǎ la camera de gardǎ a secţiei ORL.
Examenul clinic general: Starea generalǎ modificatǎ, febrǎ ridicatǎ 39,21°C.
Tegument şi mucoase palide.
Aparatul respirator – tuse seacǎ iritativǎ, torace normal conformat, discretǎ
disfonie, cornaj, R=15s/min.
Aparatul cardio-vascular – cord în limite normale TA=120/70 mm Hg. Puls
ritmic bine bǎtut AV=70p/min.
Aparatul digestiv – cavitate bucalǎ cu aspect normal, bine îngrijitǎ. Mucoasa
bucalǎ şi gingivalǎ de aspect normal, limba umedǎ curatǎ, fǎrǎ depozite.
Faringe congestiv, abdomen suplu, nedureros, mobil cu mişcǎrile respiratorii.
Nas şi sinusuri: piramida nazalǎ de aspect şi conformaţie normalǎ, sinţ olfactiv
dezvoltat, fose nazale permeabile.
Examen laringe: mucoasa laringianǎ tumefiatǎ distinsǎ, lucioasǎ de culoare
roşie cu forme cenuşiu roşiatice şi aspect gelatinos.
Diagnostic medical – Cancer laringian stadiu 3
 Nevoia Manifestǎri Surse de Obiective Autonome Delegate Evaluare
de dificultate
dependenţǎ
Nevoia de Dispnee – Infecţii la Pacientul sǎ S-au asigurat S-a administrat Pacientul prezintǎ respiraţie
a respira şi bradipnee nivelul cǎilor prezinte cǎi condiţii de îngrijire, tratamentul indicat inadecvatǎ, tuse seacǎ, paloare
a avea o inspiratorie respiratorii respiratorii salon curat, respectând doza, ora redusǎ. Dupǎ administrarea
bunǎ însoţitǎ de superioare, permeabile, tusea temperaturǎ şi modul de tratamentului de urgenţǎ pacientul
circulaţie cornaj; proces se dimuneazǎ în moderatǎ 18-20°C, administrare. Pentru şi-a reluat treptat respiraţia, dar
Respiraţie inflamator. intensitate. Sǎ umiditate, combaterea stǎrii persistǎ tusea.
dificilǎ pe Alternarea prezinte respiraţie ventilaţie, s-a infecţioase şi Atenuarea respiraţiei, persistǎ tusea
nas disfonie, mucoasei şi circulaţie în umezit aerul din inflamaţiei s-au seacǎ, paloarea redusǎ. S-au
tegumente nazale, limite fiziologice în încǎpere. Pacientul administrat: codeinǎ recoltat probe pentru examenul de
palide, faringiene şi decurs de 3 zile. a fost învǎţat sǎ 3/zi, sirop laborator.
mucoasa laringiene. expectoreze şi sǎ expectorant 3 Examenele de laborator au
respiratorie colecteze sputa în linguri/zi, instilaţii cu prezentat urmǎtoarele valori:
uscatǎ. recipientul special. soluţii de ulei de pin. VSH: 1h: 5mm
S-au aplicat tehnici S-au efectuat 2h: 15 mm
de favorizare a enhalaţii cu ceai de Hemoleucograma:
circulaţiei, masaje, muşeţel. S-a Hb: 11,59%; L: 7900/mmc
exerciţii active. S- administrat oxigen. Ureea: 0,24g% Glicemia: 0,86‰
au mǎsurat pulsul şi ZnSO4: 8,12 USH RTymol: 2,82
respiraţia. S-au UMC
pregǎtit materiale Încǎ mai persistǎ tusea seacǎ şi
necesare pentru paloarea redusǎ.
recoltare. S-au Dupǎ administrarea tratamentului
recoltat probe tuseaeste diminuatǎ în intensitate,
pentru examenul de nu prezintǎ paloare, iar funcţiile
laborator, pentru vitale se încadreazǎ:
VSH, I zi – R= 15r/min
hemoleucogramǎ, II zi – R=16r/min
uree sanguinǎ, III zi – R= 18r/min
glicemie, teste de AV=70p/min AV=80p/min
 disproteinemie. TA=120/70 mm Hg.
La externare pacientul este restbilit
din punct de vedere respirator şi
circulator.
Nevoia de Disfagie, Durere Pacientul sǎ S-a asigurat La indicaţia Pacientul este inapetent, primeşte
a bea şi a slǎbiciune, Febrǎ prezinte toleranţǎ pacientului regimul medicului s-a greu lichidele.
mânca inapetenţǎ, Anxietate. digestivǎ normalǎ. corespunzǎtor administrat în Se restabileşte toleranţa digestivǎ.
scǎdere Sǎ fie alimentat ţinând cont de primele 24h un regim Pacientul îşi recapǎtǎ treptat
ponderalǎ. calitativ şi starea febrilǎ, unde hidrolactat, format apetitul.
cantitativ s-a administrat din ceaiuri şi lapte. Primeşte bine alimentaţia
corespunzǎtor ceaiuri calde cu Dupǎ calmarea corespunzǎtoare vârstei. La
vârstei. linguriţa. S-a durerilor s-a trecut la externare greutatea este staţionarǎ.
supravegheat un regim semisolid.
pacientul privind Dupǎ stabilirea
respectarea toleranţei digestive şi
regimului ameliorarea
alimentar. A fost fenomenului
servit în condiţii de inflamator hrana
igienǎ. zilnicǎ a fost
completatǎ treptat
pânǎ la reluarea
regimului normal.
Nevoia de Somn agitat, Tusea, Pacientul sǎ S-a asigurat S-a administrat la În urma intervenţiilor autonome şi
a dormi şi treziri durerea, prezinte somn pacientului un indicaţia medicului delegate pacientul şi-a reluat
de a se frecvente, anxietatea, liniştit, odihnitor. mediu ambiant un sedativ: treptat somnul obişnuit, astfel cǎ la
odihni ore de odihnǎ neacceptarea Sǎ prezinte stare de liniştit, plǎcut, Diazepam 1f/IM externare prezintǎ somn în limite
insuficiente, bolii. confort psihic. odihnitor, cu fiziologice.
iritabilitate, otemperaturǎ
nelinişte. constantǎ între 18-
20°C.
Nevoia de Febrǎ Procesul Pacientul sǎ S-a observat, La indicaţia În urma intervenţiilor temperatura
a menţine ridicatǎ infecţios prezinte mǎsurat şi medicului pentru a scǎzut ajungând dupǎ 3 zile la
temperatur 39,10°C, inflamator. temperaturǎ în înregistrat combaterea stǎrii valori normale:
a corpului tegumente limite fiziologice în temperatura. Febra inflamatorii s-a T°C – 39,1 T°C – 38,3
în limite calde, termen de 3 zile. a fost combǎtutǎ administrat: T°C – 37,4 T°C – 36,7.
normale transpirate, prin aplicarea de Aspirinǎ 3 cp/zi; La externare pacientul este afebril,
frisoane. comprese umede pe Polidin III f/zi. tegumente curate şi integre.
frunte şi torace.
Nevoia de Uscǎciunea Circulaţia şi Pacientul sǎ fie S-a supravegheat Pacientul nu a prezentat
a fi curat şi
mucoaselor respiraţia ferit de infecţii. pacientul, s-a complicaţii. Evoluţia a fost
de a-şi neglijeazǎ inadecvate. asigurat igiena favorabilǎ.
proteja efectuarea Imobilitatea, tegumentarǎ şi
tegumentel îngrijirilor durerea, vestimentarǎ.
e igienice. febra,
Incapacitatea anxietatea,
de a-şi condiţiile
acorda nou create.
îngrijiri
igienice.
Nevoia de Dificultatea Procesul Pacientul sǎ-şi I s-a recomandat La indicaţia Pacientul prezintǎ dificultate de a
a comunica de a vorbi. inflamator recapete vocea repaus vocal. medicului s-a comunica. Dupǎ administrarea
Anxietatea. normalǎ, sǎ poatǎ Pacientul a fost administrat vitamina tratamentului pacientul nu şi-a
comunica verbal în servit cu ceaiuri C 1f/zi şi vitamina A recǎpǎtat vocea în 48h.
decurs de 48h, calde. S-au aplicat 1f/zi pentru Pacientul prezintǎ disfonie; acesta
pacientul sǎ comprese calde în combaterea stǎrilor este servit cu ceaiuri calde şi i se
prezinte mucoasa jurul gâtului. I s-a inflamatorii şi aplicǎ comprese calde în jurul
laringianǎ umedǎ şi recomandat infecţioase. S-au gâtului.Dupǎ efectuarea
sǎ poatǎ comunica consum crescut de efectuat inhalaţii cu tratamentului şi a intervenţiilor
verbal în mod fructe. S-a umezit infuzii de muşeţel; autonome mucoasa laringianǎ este
satisfǎcǎtor în aerul din încǎpere, antiseptice. umedǎ şi integrǎ. Procesul
decurs de 3 zile. s-au facilitat inflamator local a diminuat astfel
modalitǎţi de cǎ vocea este relativ normalǎ. La
comunicare non- externare pacientul comunicǎ în
verbalǎ. mod corespunzǎtor.
Data externǎrii: 23.02.2018
Starea pacientului la externare:
Dupǎ administrarea tratamentului de urgenţǎ boala a evoluat favorabil,
pacientul externându-se în starea ameliorat.
Bilanţul autonomiei: În urma obiectivelor stabilite şi a intervenţiilor autonome
şi delegate aplicate, pacientul nu prezintǎ respiraţie amplǎ, suplǎ, regulatǎ, pe
nas, cu o frecvenţǎ de 16r/min, puls ritmic bine bǎtut cu o frecvenţǎ de
70p/min, temperatura în limite normale, prezintǎ tranzit intestinal fiziologic,
micţiuni fiziologice, toleranţǎ digestivǎ bunǎ, comunicare eficientǎ la toate
nivelurile, igienǎ corespunzǎtoare.
Plan de recuperare: S-a conştientizat pacientul asupra modului de viaţǎ şi de
muncǎ dupǎ externare, instruindu-l cu privire la regulile şi condiţiile pe care
acesta trebuie sǎ le aplice şi sǎ le respecte.
Astfel alimentaţia raţionalǎ în care sǎ se limiteze, consumul de condimente şi
alimente alergizante, consolidarea generalǎ prin viaţa în aer liber, exerciţii
fizice care modificǎ structura funcţionalǎ şi mǎreşte capacitatea de apǎrare as
organismului.
Pacientul trebuie sǎ aibǎ un regim de viaţǎ ordonat, sǎ evite frigul, umezeala,
curenţii de aer rece, schimbǎrile atmosferice bruşte, ce au rol nociv în
producerea inflamaţiilor cǎilor aeriene. Trebuie sǎ evite stresul, contactul cu
persoanele bolnave.
De asemenea s-a explicat importanţa continuǎrii tratamentului prescris de
medic.
Revenirea la control peste 7 zile.
 CAPITOLUL V EDUCAŢIA PENTRU SǍNǍTATE

Pǎstrarea sǎnǎtǎţii unui individ, dezvoltarea fizicǎ şi armonioasǎ a

organismului sǎu sunt strâns legate de buna funcţiune a cǎilor aeriene
superioare.
Dacǎ normala funcţionare a nasului, laringelui este obligatorie pentru
buna dezvoltare fizicǎ şi psihicǎ a organismului, îmbolnǎvirea acestor organe
constituie un permanent pericol pentru sǎnǎtatea lui. Mǎsurile de dispensarizare
întreprinse de cadrele sanitare în colectivitǎţi adulţi constituie modul cel mai
eficace de a institui o profilaxie raţionalǎ.
Asistenta medicalǎ are rolul de a educa familia pacienţii adulţi asupra
bolii în sine şi asupra mǎsurilor de prevenire a acestuia. Vor fi informaţi asupra
cauzelor bolii, simptomelor pe care le prezintǎ acestea, evoluţia bolii şi tratarea
lor.
Mǎsurile generale de profilaxie sunt de ordin igienic adresându-se
medicului sau modului de viaţǎ al individului – de asemenea se adreseazǎ
condiţiilor de creştere a rezistenţei organismului împotriva infecţiilor.
Ambianţa în care trǎieşte un individ trebuie sǎ fie cât mai sǎnǎtoasǎ cu un
microclimat optim (camerǎ separatǎ, permanent aerisitǎ, o temperaturǎ între 18-
20 °C şi atmosferǎ nu prea uscatǎ).
De asemenea copilul trebuie obişnuit cu apa rece, soarele, aerul şi chiar
prudent cu curentul. Va trebui sǎ poarte îmbrǎcǎminte adecvatǎ temperaturii
mediului unde se aflǎ în aşa fel încât sǎ poatǎ avea mişcǎrile cât mai libere.
Pentru evitarea rǎcelilor important este protejarea capului şi menţinerea
caldǎ a mâinilor şi picioarelor.
Organizarea vieţii copiilor trebuie supravegheatǎ ca şi mediul în care
trǎiesc.
 Regimul bogat în vitamine şi limitarea administrǎrii dulciutilor duc la
prevenirea apariţiei inflamaţiilor laringiene.
Folosirea factorilor naturali (aerul, soarele, apa) are de asemenea un rol
important în cǎlirea organismului şi prevenirea îmbolnǎvirii.
În structura tumorilor căilor respiratorii superioare, cancerul Laringean
este unul din cel mai des întâlnit şi constituie aproximativ 50% din totalul
tumorilor sferei ORL şi cuprinde 2 – 4% dintre toate cazurile de malignizare
diagnosticate anual în toată lumea. Această maladie în ultimii ani este în centrul
atenţiei oncologilor de specialitate, maladia având tendinţă de creştere continuă
a morbidităţii. În Romania indicele morbidităţii prin cancer Laringean în 1980
constituia 2,2%, în 2000 – 2,6%, în 2008 – 2, 9% cazuri la 100 000 populaţie. În
declanşarea cancerului Laringean contribue mai mulţi factori (factori de risc):
fumatul, poluăr mediului, suprasolicitarea coardelor vocale, procese patologice
de lungă durată netratate (laringite cronice, toate formele de discheratoze ale
mucoasei laringelui ş.a.). Cel mai important este fumatul.
În 98% cazuri pacienţii sunt fumători abuzivi timp de 15-20 ani. Este un
cancer predominant la sexul masculin, constituind 98% şi numai 2% la cel
feminin. Se întâlneşte în general la vârsta matură cu un maximum de frecvenţă
la 50-60 ani. În 80-85% cazuri diagnosticul se stabileşte în stadiile III-IV şi
numai în 15-20% cazuri în stadiile I-II. În 31% cazuri leziunea primară este
asociată unei adenopatii satelite metastatice în ganglionii limfatici cervicali, care
demonstrează un pronostic al tratamentului foarte dezagregabil. În cancerul
Laringean sunt aplicate toate metodele de tratament: radioterapeutic,
chirurgical, crioterapeutic, laserodestrucţie, chimioterapie şi tratament combinat.
În stadiile iniţiale I şi II supravieţuirea la 5ani – 90-98%. În cancerul Laringean
local avansat III-IVa, supravieţuirea la 5 ani constituie 45-75%.
De aceiea problema cancerului Laringean este dominantă, pe de o parte,
de frecvenţa lui crescândă, iar pe de altă parte, de necesitatea unui diagnostic
precoce şi a unei terapii eficiente.