ŞCOALA POSTLICEALĂ ..........................................................

SPECIALIZARE ASISTENT MEDICAL GENERALIST

LUCRARE DE DIPLOMĂ

PARTICULARITĂȚI DE ÎNGRIJIRE A
PACIENŢILOR CU
STARE DE RAU ASTMATIC

Coordonator: ........................ Absolvent:

2018
 CUPRINS
Motto

Introducere

Capitolul 1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator

Capitolul 2. Noţiuni despre astmul bronşic. Definiţie. Epidemiologie

2.1. Noțiuni despre astmul bronsic

2.1.1. Definiţie
2.1.2. Epidemiologie
2.1.3 Etiopatogenie
2.1.4 Morfopatologie
2.1.5 Fiziopatologie
2.1.6. Simptomatologie
2.1.7. Tabloul clinic
2.1.8. Forme clinice
2.1.9 Diagnosticul pozitiv
2.1.10. Diagnosticul diferenţiat
2.1.11. Diagnosticul unei alergii
2.1.12. Evoluţie – complicaţii
2.1.13. Tratament
2.1.14. Explorarea funcţiei respiratorii
2.1.15. Examene complementare
2.1.16. Educarea bolnavilor cu astm bronşic
2.2. Notiuni despre starea de rau asmatic
2.2.1. Definiție
2.2.2. Forme clinice
2.2.3. Criterii de diagnosticare
2.2.4. Semne clinice
2.2.5.Investigatii paraclinice
2.2.6. Complicații
2.2.7 Tratamentul stării de rău astmatic
2.2.8. Obiective de management

Capitolul 3. STUDIU PE CAZURI CLINICE

Cazul nr. 1
Cazul nr. 2
Cazul nr. 3

ANEXE

BIBLIOGRAFIE
 Motto

„Fiecare se interesează de tot ceea ce măreşte bogăţia şi confortul, dar

nimeni nu-şi dă seama cât de absolută este nevoia de a spori calitatea structurală,
funcţională şi mentală a fiecăruia dintre noi. Sănătatea inteligenţei şi a
sentimentelor afective, disciplina morală şi dezvoltarea spirituală sunt tot atât de
necesare ca şi sănătatea organică şi prevenirea bolilor infecţioase.”
ALEXIS CAREL

MOTIVAŢIA

Motivul ce m-a determinat să aleg această boală pentru lucrarea de

diplonă, este faptul că am întâmpinat acest caz medical în familie. Am dorit să
cunosc apoi fiecare aspect al acestei boli, să învăţ ce înseamnă tratarea şi
evitarea ei pentru a preveni şi vindeca alte persoane diagnosticate.
 INTRODUCERE

Asmult bronşic este o entitate clinică cunoscută cu aproximativ 1000 de

ani î.e.n., el deriva de la un cuvânt care însemnă „greutate respiratorie”.
Indienii vechi socoteau că astmul este produs de un principiu activ al
toracelui, care împiedicat în trecere, cauzează greutatea respiratorie. Ei au
introdus tratamentul cu Datura Strammonium în ţigări astmatice. Se întâlnesc
referiri despre astm în Exod, Homer şi Herodot.
Hipocrate menţionează astmul în patru din aforismele lui. Este primul
autor care îi recunoaşte natura spasmodică (îl compara cu epilepsia) şi include
între cauze frigul şi excitaţii de mediu.
S-a crezut multă vreme că astmul este o boală exclusiv alergică; mai
târziu s-a revenit la ideea că astmul reprezintă un sindrom de etiopatogenie
complexă.
Se pare că atât în atichitate, cât şi în evul mediu, sub numele de astm au
fost clasate tulburările cu cauze diferite şi fără rezultate tarapeutice
satisfăcătoare. Hipocrate recunoaşte totuşi rolul mediului.
Astmul bronşic este una dintre cele mai importante şi răspândite afecţiuni
respiratorii cu o prevalenţă de 3-6% din populaţie.
Lucrurile vor continua să se inrăutăţească, până când lumea va folosi mai
bine mijloacele de care dispune, pentru a putea lupta în prevenirea acestei
afecţiuni.
 ANEXE
MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII

Temperatura corporală este producrea de căldură de către organism, ce

rezultă din activităţile vitale (de ex: respiraţie, activitate cardiacă, circulaţie) şi
din efortul muscular pentru menţinerea unei stări de bine.
Scop: Evaluarea funcţiilor de termoreglare şi termogeneză.
Materiale necesare: termometru, pix cu pastă albastră, F.T., casoletă cu tampon
de vată şi comprese sterile, recipient cu soluţie dezinfectantă, tavă medicală,
alcool medicinal, ceas.
Pregătirea pacientului: Se anunţă pacientul că i se măsoară temperatura şi i se
explică modul de măsurare. Pacientul să se afle în repaus fizic şi psihic 5 -10
minute.
Tehnica: se controlează integritatea termometrului maximal. Se scutură prinzând
termometru aproape de rezervor între palmă, arătător şi mediu, energic, de sus în
jos. Se clăteşte cu substanţă dezifectantă în care a stat, apoi se şterge cu
comprese. Se usucă axila pacientului. Se ridică braţul pacientului aflat în D.D.,
se aşează rezervorul termometrului în axilă, se apropie braţul de trunchi şi se
flectează antebraţul pe torace. Se menţine bolnavul în această poziţie timp de 10
minute. Se scoate termometrul şi se citeşte ridicându-l la nivelul ochilor. Se
spală şi se introduce în soluţia dezinfectantă. Notarea se face grafic reprezentată
printr-un punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului zilei socotind
pentru fiecare linie orizontală a foii; 2 – diviziuni de grad, se uneşte valoarea
prezentă cu cea anterioară pentru obţinerea curbei termice. Notarea cifrată se
face în carnetul propriu.
Observaţii: se mai poate măsura în cavităţi închise sau semi închise pentru a
obţine temperatura cea mai aproape de cea centală: oral, rectal, vaginal.
 MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI

Pulsul arterial este senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere

superficiale comprimată incomplet pe un plan rezistent.
Scop: Obţinerea de informaţii privind starea anatomo funcţională a inimii şi
vaselor.
Materiale necesare: ceas cu secundar şi cronometru, pix cu pastă roşie şi F.T.
Pregătirea pacientului:
Se anunţă pacientul că i se va măsura pulsul şi i se explică modul de
măsurare. Bolnavul se menţine în stare de repaus fizic şi psihic 5-10 min cu
braţul sprijinit pentru relaxarea muşchilor antebraţului.
Tehnica:
Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun, apoi reperează şanţul radial
pe extremitatea distală a antebraţului în continuarea policelui. Fixează degetele
pe traiectul arterei şi cu ajutorul policelului se îmbrăţişează antebraţul la acest
nivel. Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
(index, mediu, inelar) de la mâna dreaptă şi se percep undele pulsului. Se
măsoară mişcările ritmice urmărind secundarul ceasului timp de un minut.
Notarea cifrată se face în carnetul propriu.
Notarea grafică în foaia de temperatură:
- Pentru fiecare linie subţire orizontală a F.T. se socotesc 4 pulsaţii;
- Pe ordonată se notează frecvenţa, iar pe abcisă timpul când s-a măsurat.
- Se notează un punct roşu la intersecţia frecvenţei şi a timplui;
- Se unesc punctele notate cu o linie roşie pentru a obţine curba pulsului.
Interpretarea frecvenţei pulsului: Frecvenţa pulsului variază fiziologic după
vârstă, emoţii, efort fizic, etc.
Observaţii:
- Măsuraţi pulsul numai după ce pacientul a stat în repaus fizic şi psihic.
- Măsuraţi pulsul pe durata unui minut întreg (pentru a obţine valori
exacte).
- Frecvenţa pulsului creşte parale cu temperatura (la un grad creşte cu 8 –
10 pulsaţii/min.).
 MĂSURAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI

Respiraţia reprezintă funcţia şi capacitatea vitală a organismului de a

asigura oxigenul necesar metabolismului celular şi eliminarea CO2 rezultat din
acest metabolism.
Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind indice al evoluţiei bolii, a
apariţiei unei complicaţii.
Materiale necesare: ceas cu secundar, pix cu pastă verde şi F.T.

Tehnica:
- Asistenta aşează pacientul în D.D. fără a explica tehnica ce urmează a fi
efectuată, pentru că este un act reflex controlat de voinţă.
- Plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui, numărarea inspiraţiei
timp de 1 minut.
Notarea cifrată se face în carneţelul propriu.
Notarea grafică:
- Se face în F.T.
- Consemnarea valorilor obţinute se face printr-un punct pe F.T.
- Fiecare linie orizontală a foii reprezintă o singură inspiraţie sau două
respiraţii.
- Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru a obţine
curba respiratorie.
Interpretarea frecvenţei respiraţiei: frecvenţa respiraţiei variază fiziologic după:
vârstă, sex, emoţii, poziţie, efort fizic, etc.
 MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant

asupra pereţilor arteriali.
Scopul: Evaluarea şi descoperirea modificărilor anatomice şi funcţionale ale
cordului şi vaselor sanguine.
Materiale necesare: Tensiometru cu Hg. (Riva-Rocii, stetoscop biauricular, pix
cu pastă albastră, foaie de temperatură, tampon de vată cu alcool.
Pregătirea pacientului: pregătim pacientul fizic şi psihic, exprimăm măsurile
necesare pentru o măsurare corectă (15 min. repaus pentru o măsurare coretă
înainte de măsurare şi se măsoară la cel puţin 3 ore după servirea mesei).
Tehnica:
- Asistenta se spală pe mâini.
- Pacientul trebuie să fie în repaus cel puţin 5 minute, trebuie să nu fumeze
şi să nu fi băut cafea de cel puţin 30 minute.
- Pacientul se aşează în şezut sau D.D.
- Se îndepărtează hainele de pe braţul respectiv cu grijă deosebită să nu
strângă;
- Se aşează braţul sprijinit la nivelul inimii şi în extensie, lăsând plica
cotului liberă (2 cm de la cot la manşetă, aplicăându-se manşeta complet
desumflată).
 - Cu mâna stângă se palpează artera brahială în şanţul brahial şi se plasează
setoscopul deasupra acestiua, fără să-lpresăm şi fără să-l introducem sub
manşetă.
- Cu mâna dtreaptă se umflă manşeta rapid până la dispariţia zgomotelor
pulsaţiilor la valorile de 250 mmHg şi apoi se desumflă lent.
- Se reţine sistolica (primul zgmot arterial) şi diastolica (ultimul zgomot
arerial).
- Se îndepărtează manşeta de la braţul pacientului.
Notarea cifrată: În carnetul propriu se notează valoarea T.A. măsurate, numele
şi prenumele pacientului, salonul şi data.
Notarea grafică:
- Se notează grafic în F.T. cu culoare albastră haşurat.
- Se socoteşte pentru fiecare linie orizontală a F.T. o unitate coloană Hg.
- Deasupra liniei groase se notează T.A. maximă, iar T.A. minimă
dedesupt.
Interpretarea rezultatelor: Valori normale şi patologice ale T.A. se interpretează
în funcţie de vărstă.
Observaţii: Umflarea prea strâns a manşetei întrerupe circulaţia.
- Pentru măsurarea T.A. la acelaşi pacient folosim întotdeauna acelaşi
aparat.
- Nu discutăm rezultaul obţinul cu pacientul.
- Aparatele vor fi verificate anual de specialişti.
 INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ

Injecţia intramusculară se face în scop terapeutic pentru introducerea în

organism a unor substanţe medicamentoase.
Locul puncţiei:
- muşchii voluminoşi lipsiţi de trunchiuri de vase şi nervi;
- regiunea supero-externă a fesei;
- faţa externă a coapsei în treimea mijlocie;
- faţa externă a muşcgiului deltoid.
Soluţii administrative: se administrează soluţii izotone, soluţii uleioase, soluţii
coloidale (soluţii apoase + uleioase). Reabsorţia începe imediat după
administrare şi se termină în 3-5 minute, mai lent însă pentru soluţiile uleioase.
Materiale necesare: seringi şi ace sterile cu diametru de 7/10, 8/10, 9/10 şi
lungimea de 40-70 mm, alcool cu tampon, tăviţă renală.
Pregătirea pacientului: Se informează pacientul în legătură cu intervenţia ce are
să i se execute. Se recomandă ca pacientul să relaxeze musculatura, să se aşeze
cât mai comod în decubit ventral, iar dacă nu-i permite starea i se poate face în
decubit lateral sau în ostostatism la bolnavii dispeptici. Se dezbracă regiunea
fesieră şi se împarte în cadranul spero – extern fesier rezultat din întretăierea
unei linii orizontale care trece prin marginea superioară a marelui tronhanter
până spre şanţul interfesier cu o altă linie verticală perpenticular pe mijlocul
celei orizontale.
Tehnica: Asistenta se spală pe mâini şi va dezinfecta locul unde va puncţiona.
Se întinde pielea cu ajutorul mâinii stângi şi se înţeapă perpendicular pielea, cu
rapiditate şi siguranţă, cu acul adaptat la seringă. Se verifică poziţia acului, se
injectează prin aspirare şi apoi, după injectare, se retrage brusc acul cu seringa,
se dezinfectează locul şi se masează uşor, după care se aşează pacientul în
poziţie comodă şi i se recomandă să stea pe pat 5-10 minute după injecţie.
Accidente şi incidente:
- durere vie, prin atingerea nervului sciatic;
- paralizia, prin lezarea nervului sciatic;
- hematom, prin lezarea unui vas;
- ruperea acului;
- supuraţie aseptică;
- embolie, prin injectarea accidentală într-un vas de sânge.
Intervenţii:
- Dacă apare hematom sau echimoză se aplică pungă de gheaţă.
- Dacă se atinge un nerv sau un vas se retrage acul şi se injectează în altă
parte.
- Ruperea acelor se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi în
masa musculară.
- Retragerea acului se face manual sau chirurgical. Injecţia se poate face şi
cu acul detaşat de seringă, dar în condiţii de perfectă asepsie.
- Dacă avem substanţă colorată, poziţia acului se poate vedea prin detaşarea
seringii de la ac după introducerea în masa musculară.
- Infiltraţia dureroasă a muşchilor se previne prin alterarea locurilor de
elecţie.
 PUNCŢIA INTRAVENOASĂ

Puncţia intravenoasă este introducerea pe cale parentală (intravenoasă) a

soluţiilor medicamentoase în scop terapeutic.
Scopul: administrarea anumitor medicamente al căror efect trebuie obţinut rapid,
ca şi pentru corectarea unei hipovolemii, anemii, abortul venos capătă o
importanţă deosebită în cadrul diverselor conduite terapeutice.
Materiale necesare:
o ace cu bizou scurt;
o fiole cu substanţă de administrat;
o fiole cu solvent alături de flacoane cu pulbere cristalizată
(penicilină);
o 1-2 seringi sterile, de unică folosinţă, utilzate corespănzător
cantităţii de soluţie medicamentoasă, de preferat seringile cu ambou
excentric;
o garou, tampon cu alcool.
Pregătirea pacientului: informez pacientul în legătură cu efectuarea intervenţiei.
Pacientul să fie şezat în poziţie şezând, la marginea patului sau D.D.
Manevre pentru facilitare palpării şi puncţionării venelor:
- Se aplică garoul elastic şi înclinăm braţul pacientului în jos, în abducţie şi
extensie maximă.
- Solicităm pacientului să strângă bine pumnul, sau să deschidă pumnul de
mai multe ori consecutiv pentru reliefare venoasă.
 - Masăm braţul pacientului dinspre pumn spre plica cotului;
- Tamponăm locul puncţiei cu 2 degete;
- Efectuăm mişcări de flexie şi extensie a antebraţului.
Utilizarea garoului:
- Garoul se aplică la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei pentru
plica cotului la nivelul unirii treimii inferioare a braţului cu cea mijlocie.
- Strângem garoul încât să oprească circulaţia venoasă şi controlăm pulsul
radial care trebuie să rămână perceptibil, astfel întrerup circulaţia arterială
a braţului prin comprimarea arterei.
- În cazul unei staze normale presiunea este de 80 – 100 mmHg.
- În timpul recoltării sanguine este recomandat a se slăbi garoul.

Atenţie:
- Dacă staza venoasă este prea lungă poate modifica parametrii biologici.
- Dacă între garou şi extremitatea braţului apare cianoză, slăbim sau
detaşăm garoul circa 3 minute, apoi repunem garoul.
- Dacă pacientul prezintă frison, slăbim şi detaşăm garoul care a fost prea
strâns.
Tehnica:
- Asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îmbracă mânuşile pentru
evitarea contaminării cu sânge. Se pregătesc materialele şi instrumentele
necesare.
- Ne aşezăm în faţa pacientului.
- Aspirăm medicamentul din fiolă după care schimbăm acul cu unul cu
lumen mai mic şi aplicăm garoul.
- Alegem locul puncţiei, îl dezinfectăm de sus în jos; interzis a palpa vena
după dezinfectare.
- Menţinem braţul pacientului înclinat în jos, întindem pielea pentru a
mobiliza vena şi faciliza penetrarea acului prin cuprinderea extremelor în
mâna stângă, în aşa fel ca policele să fie efectuat la 4-5 cm sub locul
puncţiei, executând mişcarea de tracţiune asupra ţesuturilor vecine
- Pătrundem cu acul montat la seringă în lumenul vasului cu bizoul orientat
în sus într-un unghi de 15°.
- După ce a pătruns acul în lumenul vasului aspirăm pentru a verifica
poziţia acului, pătrunde sânge pe ac sau în seringă.
- Dacă acul a pătruns în venă se desface garoul cu mâna stângă, încet (fără
să sară).
- Menţinem seringa cu mâna dreaptă fixând indexul şi medianul şi
medianul pe aripioarele seringii, iar cu policele apăsăm pistonul,
introducem soluţia lent şi verificând, pentru control, la nevoie,
cateterizarea corectă a venei prin aspiraţie.
- În cazul investigaţiilor cu substanţe de contrast, în cazul pacienţilor agitaţi
sau perfuzii, folosim catetere i.v. cu canulă şi valvă / fluturaş.
Accidente:
- Durere la înţeparea pielii; trebuie, deci, să avem grijă ca pacientul să nu
mişte braţul.
 - Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare duce la decesul
pacientului.
- Hematom şi reversări sanguine – prin străpungerea venei sau retragerea
acului menţinând staza venoasă, datorită nedesfacerii garoului.
- Valuri de căldură şi senzaţia de uscăciune în faringe la soluţiile
injectabile, ca: Mg., Ca., vor fi introduse lent.
- Ameţeli, lipotimie, paloare.
- Paralizia nervului median – care e consecinţa injectării paravenoase a
substanţei cu acţiune neurolitică.
Intervenţii:
- Dacă apare hematom sau echimoze se aplică punga de gheaţă.
- După injectare retragem brusc acul din venă numai în direcţia de
introducere, aplicăm tampoane cu soluţii dezinfectante şi compresăm
locul injecţiei pentru hemostază timp de 3 minute, fără a flecta braţul,
pentru că duce la formarea hematomului.
- Pacientul se aşează confortabil în pat şi i se recomandă repaus 15 minute.
 RECOLTAREA SÂNGELUI

Recoltarea sângelui pentru examene biochimice se efectuiază prin puncţie

venoasă, dimineaţa. Tehnica puncţiei venoase fiind similară cu injecţia
intravenoasă.

Pentru VSH este necesară:

 seringă de 2 ml uscată
 ace de puncţie
 soluţie citrat de natriu 3,8% stativ
 eprubetă

VSH se recoltează fără stază venoasă. În seringa de 2 ml se aspiră 0,4 ml

citrat de natriu 3,8% iar prin puncţie venoasă se asiră 1,6 ml sânge.
Amestecul citrat – sânge se scurge în eprubetă lent şi se agită.
 Hematocritul se determină prin puncţie venoasă recoltând 1-2 ml sânge care
se amestecă cu 2 picături de heparină (anticoagulant) sau EDTA în flacoane de
penicilină agitându-se uşor.

Ureea se determină prin puncţie venoasă recoltând 2-5 ml sânge fără

substanţă coagulantă. Transaminazele se recoltează identic.

Glicemia se recoltează identic. Aceasta se recoltează cu 2 ml sânge cu 4 mg

florură de sodiu.
 BIBLIOGRAFIE

1. Borundel, Corneliu - Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura

Bic All, 2000
2. Corpul omenesc: privire de ansamblu asupra alcătuirii şi funcţionalităţii celei
mai tainice entităţi a lumii vii, Editura Aquila, 2002
3. Sub redacţia Gherasim, L. - Medicina Internă, vol. III, Editura Medicală, 2001
4. Sub redacţia Harrison - Principiile Medicinei Interne, ediţia a XIV-ea , vol. II,
Editura
Teora, 2003
5. www.sfatulmedicului.ro
6. www.referate.ro