ŞCOALA POSTLICEALĂ „FEG EDUCATION”BOTOȘANI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNDRUMĂTOR

As. Med. VASILIU DOINA

ABSOLVENT

ANICULĂESEI GEANINA IULIANA

Botoșani

2018
 ŞCOALA POSTLICEALĂ „FEG EDUCATION”BOTOȘANI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PARTICULARITĂŢI DE ÎNGRIJIRE A COPILULUI CU

ASTM BRONŞIC

ÎNDRUMĂTOR

As.Med. VASILIU DOINA

ABSOLVENT

ANICULĂESEI GEANINA IULIANA

 CUPRINS

Introducere

Argumentarea lucrării

Scurt istoric al afecţiunii

Capitolul I I NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A

APARATULUI RESPIRATOR..........................................................................7

I.1.Anatomia Aparatului Respirator........................................................7

1.1.Căile respiratorii....................................................................7

1.2. Plămânii ..............................................................................9

I.2. FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR...............................13

Capitolul II DESCRIEREA GENERALĂ A ASTMULUI BRONŞIC .......18

II.1.Definiţie ........................................................................................18

II.2.Etiologie.........................................................................................18

II.3.Clasificare......................................................................................21

II.4.Semne şi simptome (tablou clinic).................................................24

II.5.Evoluţie .........................................................................................28

5.1.Ccomplicaţii...................................................................29

II.6.Tratament ......................................................................................35

II.7.Prognostic......................................................................................44
Capitolul III ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN INVESTIGAREA
COPILULUI CU ASTM BRONŞIC ...............................................................45

Capitolul IV ACORDAREA ÎNGRIJIRILOR SPECIFICE ASTMULUI

BRONŞIC LA COPIL.......................................................................................49

Capitolul V ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE ........................50

V.1.Cazul I ............................................................................50

V.2.Cazul II ...........................................................................62

V.3.Cazul III ..........................................................................71

Capitolul V EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ..........................................77

BIBLIOGRAFIE
 MOTTO : ” Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască deși
aproape toți se nasc cu ea” - Hipocrate

ARGUMENTAREA ȘI IMPORTANȚA LUCRǍRII

Ceea ce m-a determinat sǎ îmi aleg aceastǎ temǎ a fost faptul cǎ făcând
stagiul de practică pe Secția de Pediatrie - Școlari, am întâlnit la un numǎr foarte
mare de copii de diferite vârste aceastǎ boalǎ. De fapt din punct de vedere al
etiopatogeniei, astmul bronșic nu este o boală, ci un sindrom, care durează toată
viața (bolnavul se naște și moare astmatic), cu evoluție îndelungată, discontinuă,
capricioasă. Aceastǎ afecțiune respiratorie este frecventǎ atât la copii, tineri, cât și la
persoanele în vârstǎ.
Astmul bronșic are o entitate clinică cunoscută de aproximativ 1000 de ani
i.e.n., el derivă de la un cuvânt grecesc care se traduce ”greutate în respirație ”,
folosit de Homer în ”Iliada”, și adoptat ulterior de medici care l-au folosit, fără a-i
determina mai precis semnificația. Și Hipocrate, părintele medicinii menționează
cuvântul astm în patru dintre aforismele lui. Este primul autor care îi recunoaște
natura spasmodică, îl compară cu epilepsia și include între cauze : frigul și excitanții
de mediu. S-a crezut multă vreme că astmul este o boală exclusiv alergică, iar mai
târziu s-a revenit la ideea că astmul reprezintă un sindrom de etiopatogenie
complexă. Maimonides în secolul XII, crede că ”astmul este o boală cu multe
aspecte etiologice” și că ” nu poate fi tratat fără cunoașterea constituției bolnavului
ca un întreg”, afirmație care își păstrează și astăzi justețea.
Astmul bronșic este una dintre cele mai frecvente maladii cronice la copii şi
incidenţa lui continuă să crească în ultimele decenii. Conform datelor ISAAC
(Studiul internaţional al astmului şi al alergiei la copii) astmul bronşic afectează 5-
20% din copiii globului pământesc, acest indice variind în diferite ţări (SUA 5-10%;
Canada, Anglia 25-30%; Grecia, China 3-6%).
În Marea Britanie prevalența la copii în grupa 5-12 ani este în jur de 10 %,
susceptibilitatea băieților fiind de două ori mai mare ca a fetelor.
În România prevalenţa a crescut de la 5% la 7% în perioada 1994 - 2001. Unul
din 20 de copii de vârstă şcolară poate suferi de astm. România ar fi ţara cu cea mai
mică prevalenţă a astmului infantil din Europa. Date recente arată că 1 din 3 copii
prezintă manifestări alergice, din care 30-50% vor dezvolta astm bronşic.
Scopul acestei lucrǎri este de a evidenția activitatea asistentei medicale
privind profilaxia, tratamentul autonom și delegat al acestei boli. Cu ajutorul
cunoștintelor de medicinǎ internǎ și nursing bazate pe cele 14 nevoi fundamentale
ale Virginiei Henderson, încerc sǎ prezint unele activitǎți ce fac parte din îngrijirea
bolnavului cu aceastǎ afecțiune.
În îngrijirea bolnavului activitǎțile implicate pot sǎ aparǎ ca foarte simple,
dar adaptarea lor în funcție de nevoile particulare ale pacientului le fac sǎ devinǎ
complexe.
La o persoanǎ sǎnǎtoasǎ actul de a respira nu impune un efort, dar pentru
cel bolnav de astm bronșic devine un handicap. Cea care intervine în
aceastǎ situație este asistenta. Ea supravegheazǎ bolnavul și îi administreazǎ
medicația prescrisǎ de medic. În îngrijirea pacientului alinarea suferinței este
importantǎ nu numai din punct de vedere fizic, dar și psihic.

Voi putea sǎ îngrijesc cu mai multǎ competențǎ, înțelegere și respect pe cei

bolnavi de astm bronșic, cunoscând mai multe despre aceastǎ boalǎ.
 BIBLIOGRAFIE

- Coordonator prof. Constantin Anastasatu – Tratat de medicină internă vol.I.

Bolile aparatului respirator, editura Medicală București 1983

- Corneliu Borundel – Medicină internă pentru cadre medii, ediția a IV – a

revizuită, editura ALL București 2009

- Cezar Th. Niculescu, Bogdan Voiculescu, Cristian Niță, Radu Cârmaciu,

Carmen Sălăvăstru, Cătălina Ciornei – Anatomia și fiziologia omului, ediția a II- a,
editura Corint Educațional, 2014

- Coordonator dr. Harvey Marcovitch – Dicționar de termeni medicali, editura

Niculescu, 2014

- Prof. dr. Stela Goția, prof.dr. Evelina Moraru, conf.dr. Constantin Ailoaie,
conf.dr. Aurica Rugină, Asist.dr. Alina Murgu – Pediatrie. Boli respiratorii, boli cu
mecanism imun, hepatologie, editura Vasiliana 98, 2008

- Coordonator Lucreția Titircă – Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de

asistenții medicali. Ghid de nursing vol II, editura Viața medicală românească 2007

- Lucreția Titircă – Breviar de explorări funcționale și de îngrijiri speciale

acordate bolnavului, ediție adăugată și revizuită, editura Viața românească,
București

- dr. Mihaela Vasile – Puericultură și pediatrie pentru asistenți medicali,

editura ALL, București 2013

- www.scrigroup.com

- www.srp.ro
 ANEXA I
FEV = volumul expirator forțat ; PEF = debitul expirator maxim instantaneu de vârf
(peak expiratory flow)

Grad de severitate Manifestări clinice Simptome Funcție pulmonară

înainte de nocturne
tratament
Astm sever persistent  Simptome FEV sau PEF mai
permanente mic de 60%
 Activitatea Frecvent Variabilitate a PEF
fizică limitată mai mare de 30%
 Exacerbări
frecvente
Astm moderat persistent  Simptome FEV sau PEF 61-
zilnice 79%
 Utilizarea Variabilitate a PEF
zilnică de Mai frecvent de mai mare de 30%
beta-2 1/săptămână
agoniști,
inhalator
 Activitate
fizică afectată
de exacerbări
Astm ușor persistent  Simptome FEV sau PEF mai
mai frecvente mare de 80%
de 2 ori pe Variabilitate a PEF
săptămână, 20-30%
dar mai puțin Mai frecvent de 2
de o dată pe ori/lună
zi
 Activitatea
poate fi
afectată de
exacerbări
Astm ușor intermitent  Simptome FEV sau PEF mai
mai rar de 2 mare de 80%
ori pe Variabilitate a PEF
săptămână mai mică de 20%
 Absența
simptomelor Mai rar de 2
și activitate ori/lună
normală între
exacerbări
 Exacerbări de
scurtă durată

Investigaţii necesare diagnosticului diferenţial al sindromului astmatic
Afecțiunea
Reflux gastro-esofagian
Mucoviscidoza
Deficitul de α1-antitripsină
Imunodeficienţe umorale
Deficitul de IgA secretor
Aspiraţia de corp străin
Dischinezia traheo-bronşică
Bronşiectazia
Arcuri vasculare anormale
Bronşiolită obliterantă
Epilepsie diencefalică
ANEXA II
Investigaţii necesare pentru excluderea
afecţiunii
pH-metrie esofagiană inferioară
Testul transpiraţiei
Dozarea α1-antitripsinei în ser
Imunelectroforeza serică
Imunelectroforeza în secreţiile bronşice
Bronhoscopie
Bronhoscopie
Bronhografie, CT toracic
Tranzit baritat eso-gastro-duodenal
Biopsie pulmonară
EEG
 ANEXA III

Recoltarea produselor biologice și patologice pentru examinări de laborator.

PUNCȚIA VENOASĂ

Definiție:

Puncția venoasă reprezintă crearea de căi de acces într-o venă prin intermediul unui
ac de puncție.

Scop

Explorator

- recoltarea sângelui pentru examenele de laborator, precum cele

biochimice,hematologice, serologice și bacteriologice

Terapeutic
- administrarea unor medicamente sub forma injecției și a perfuziei intravenoase;
- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale;
- executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
- sângerare în cantitate de 30-500 ml în edemul pulmonar acut, hiperteniune arterială

Locul puncției

- venele de la pliul cotului (cefalică și bazilică),în locul unde se formează un

"M" prin anastomozarea lor;
- venele antebrațului;
- venele de pe fața dorsală a mâinii;
- venele subclaviculare;
- venele femurale;
- venele maleolare interne;
- venele jugularei și epicraniene (de regulă se execută la sugar și copil mic)
Puncția venoasă se execută dimineața, pe nemâncate după ce copilul va fi pregătit
atât din punct de vedere fizic cât și psihic. I se va explica tehnica ce urmează a fi
efectuată și importanța acesteia, după care asistenta medicală se va ocupa cu
pregătirea materialelor necesare puncției venoase.

Materialele se vor pregăti în funcție de scopul puncției:

Materiale de protecție:

- mușama, aleză, perniță elastică pentru spijinirea brațului

Materiale sterile:

- holder, ace de 25-30 mm, seringi, tampoane de vată, alcool, vacuumtainere de

diferite culori

Materiale nesterile:

- garou, eprubete, fiole cu soluții medicamentoase, soluții perfuzabile, etichete,

tăviță renală.

Tehnica de execuție:

- asistenta se spală pe mâini cu apă și săpun și îmbracă mănușile;

- examinează calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice

circulația de întoarcere la nivelul brațului;

- așează brațul pacientului pe perniță și mușama în abducție și extensie maximă;

- alege locul puncției și îl aseptizează;

- fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o
ușoară compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine;

- fixează seringa, gradațiile fiind în sus, acul atașat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă,
între police și restul degetelor;
- pătrunde acul traversând, în ordine tegumentul - în direcție oblică, unghiul să fie
de 30 de grade, apoi peretele venos - înfingându-se până când acul înaintează în gol;

- în lumenul venei, se schimbă direcția acului 1-2 cm, și se controlează pătrunderea

acului în venă prin aspirație cu seringa;

- se continuă tehnica în funcție de scopul puncției venoase - precum injectarea

medicamentelor, recoltarea sângelui sau perfuzie.

Dacă scopul puncției îl reprezintă recoltarea analizelor de laborator:

- îndepărtează capacul alb al acului prin mișcări de răsucire;

- înfiletează capătul liber al acului în holder;

- îndepărtează capacul colorat a acului;

- introduce vacuumtainerul în holder apucând aripioarele cu indexul și mediul, iar cu

policele îl împinge și astfel va fi străpunsă diafragma gumată a dopului;

- după prelevarea sângelui se scoate vacuumtainerul din holder prin mișcări asupra
aripioarelor laterale și se execută mișcări de înclinare - răsturnare pentru
omogenizarea cu aditivul;

- se introduce următorul vacuumtainer;

- se retrage acul din venă și se face o compresiune asupra locului puncției timp de 1
– 3 minute fără a flecta antebrațul pe braț;

- se etichetează vacuumtainerele cu numele și prenumele copilului, data, tipul

analizei și ID, după care se trimit la laborator

- se reorganizează locul de muncă;

- acele utilizate vor fi aruncate în containerul destinat.

MONTAREA BRANULEI - presupune inserţia unui cateter într-o venă periferică
cu scopul de a avea un acces venos permanent pe toată durata existenţei branulei.

Scop

Explorator

 recoltarea sângelui pentru examenele de laborator, precum cele

biochimice,hematologice, serologice și bacteriologice
Terapeutic

 administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei

intravenoase

Materiale necesare

 paduri dezinfectante
 mănuşi sterile
 garou
 cateter pentru vena periferică (branula)
 seringă cu soluţie normal salină
 fixator pentru cateter
 bandaj elastic tip plasă pentru stabilizarea cateterului

Pregătirea psihică a pacientului :

 se explică necesitatea montării branulei;

 se obţine consimţământul pacientului;
 se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate
produce vasoconstricție şi implicit, un abord mai dificil al venelor) şi pentru a
ne asigura de cooperarea sa.
Pregătirea fizică:

 se asigură intimitatea pacientului (dacă este cazul);

 se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul în care trebuie montată
branula, pentru a-i fi cât mai comod;
 se selectează locul puncţionării. Dacă se prevede o terapie intravenoasă de
lungă durată se va începe cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu
timpul, locul puncţionării din ce în ce mai proximal. Dacă trebuie
administrată o substanţă iritantă sau un volum mai mare de lichide, se va
alege o venă mare;
 se poziţionează pacientul într-o poziţie confortabilă, cu braţul sprijinit şi
poziţionat în jos pentru a permite umplerea venelor braţului şi mâinii;
 se aplică garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncţionare, pentru
a dilata venele;
 se verifică pulsul radial. Dacă acesta nu este palpabil se va lărgi puţin garoul
pentru a nu face ocluzie arterială;
 se palpează o venă cu ajutorul indexului şi al degetului mijlociu al mâinii
nondominante;
 se trage de piele pentru a fixa vena;
 dacă vena nu se simte bine se va alege alta;
 dacă este palpabilă dar nu suficient de palpabilă se cere pacientului să își
închidă şi să-şi deschidă pumnul de câteva ori sau se tapotează cu degetele de-
a lungul venei;
 garoul nu se va menţine mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s-a
reuşit inserarea cateterului se va desface garoul pentru câteva minute şi se va
relua tehnica;
 se pun mănuşile sterile;
 se dezinfectează locul ales pentru puncţionare cu paduri alcoolizate dinspre
interior spre exterior şi se lasă să se usuce pielea;
  se va lua branula în mâna dominantă şi se va ţine între police şi index (dacă
are aripioare branula se va ţine de acestea), iar cu policele mâinii
nondominate se va trage pielea de sub venă pentru a o fixa şi a o exprima;
 se va avertiza pacientul că va simţi o înţepătură;
 se va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de
aproximativ 15 grade, direct prin piele până în venă printr-o singură mişcare,
verificând dacă apare sânge în capătul cateterului care confirmă că acesta este
în venă;
 din momentul în care apare sângele există mai multe metode de a introduce
cateterul în venă. Se desface garoul apoi fie se continuă împingerea cu grijă
(pentru a nu perfora vena prin celălalt perete) a cateterului până la jumătatea
sa şi apoi se scoate acul în acelaşi timp cu împingerea totală a canulei de
plastic, atașându-se imediat, fie perfuzorul, fie seringa, presând uşor pe venă
pentru împiedicarea sângerării; fie se scoate acul imediat după puncţionarea
venei şi apariţia sângelui şi se ataşează rapid şi steril perfuzorul soluţiei de
administrat;
 după introducerea cateterului se curăţă locul cu paduri alcoolizate, se aruncă
acul cateterului în recipientul de înţepătoare;
 se fixează cateterul cu un fixator semipermeabil după ce se usucă
dezinfectantul pe piele;
 fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind bine
marginile pentru a preveni ieşirea accidentală a cateterului;
 peste branulă se va aplica un bandaj elastic tip ,, plasă” care va proteja
branula împotriva agățării de haine.

Accidente
În timpul puncției pot apărea câteva efecte adverse sau se pot declanșa accidente:
- hematom (infiltrarea sângelui în țesutul perivenos). Asistenta trebuie să intervină și
să retragă acul, apoi să comprime locul puncției timp de 1-3 minute;
- străpungerea venei (perforarea peretului opus). Se retrage acul în lumenul venei;
- amețeli, paloare, lipotimie

RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN

Definiție:

Exsudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator faringian.

Scop:

Explorator:

- depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui în vederea tratamentului;

- depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni;

- se face dimineața, pe nemâncate, înainte de administrarea antibioticelor sau

sulfamidelor.

Materiale necesare:

- de protecție: - mască de tifon;

- sterile: - eprubeta cu tampon faringian

- eprubetă cu medii de cultură

- ser fiziologic sau glicerină 15 %

- spatulă linguală

- nesterile: - tăviță renală

Tehnica execuției:
- asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează cu alcool, își pune masca de
protecție;

- invită copilul să deschidă gura, îi inspectează fundul de gât;

- deschide eprubeta cu tamponul faringian;

- apasă limba cu o spatulă linguală;

- cu tamponul faringian șterge depozitul de pe faringe și amigdale;

- introduce tamponul faringian în eprubetă;

- etichetează eprubeta cu numele și prenumele copilului, data și ID, după care

trimite proba la laborator;

- se reorganizează locul de muncă.

RECOLTAREA EXSUDATULUI NAZAL

Definiție:

Examenul microbiologic al exsudatului nazal (secreției nazale) este metoda de

laborator clinic indicată în depistarea portajului de Staphylococcus aureus sau
Streptococcus pyogenes.

Prin examenul bacteriologic al exsudatului nazal se pot identifica și alți germeni:

meningococ- cu o rată de portaj de 5 - 30 %, Streptococcus pneumoniae,
Haemophilus influenzae, serotipul B, Corynebacterium diphtheriae și chiar
enterobacterii.

- se recoltează dimineața, după trezire.

Materiale necesare:
- sterile: eprubete cu tampon nazal asemănător cu cel faringian dar mai subțire și
separate pentru cele două nări.

Tehnica execuției:

- pacientul este așezat în poziție șezând, cu capul în extensie forțată;

- se scoate tamponul din eprubetă și se șterge fiecare nară prin mișcări circulare;

- se introduce tamponul la loc în eprubetă;

- se etichetează cu nume și prenume, data și ID și se trimite la laborator.

RECOLTAREA SPUTEI

Definiție:

Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se expulzează din căile

respiratorii prin tuse.

Scop:

Explorator – pentru examinări macroscopice, citologice, bacteriologice,

parazitologice, în vederea stabilirii diagnosticului.

- va fi efectuată dimineața, pe nemâncate și fără a se fi spălat pe dinți, ca și la

recoltările anterioare. Copilul va fi informat în ce constă tehnica examinării și
importanța acesteia, i se cere să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze
doar în vasul dat și să nu introducă în vas și salivă.

Materiale necesare:

- sterile: cutie Petri, pahar conic, scuipătoare specială

- nesterile: pahar cu apă, șervețele sau batiste de unică folosință

Tehnica execuției:
- i se oferă paharul de apă să-și clătească gura și faringele;

- i se oferă vasul de colectare și i se cere să expectoreze după un efort de tuse.

În cazul în care copilul înghite sputa sau este în cantitate prea mică se va utiliza una
dintre următoarele metode:

 recoltarea direct pe mediul de cultură: se ține recipientul în fața copilului la o

distanță de 10 cm, timp de 1 minut, în timpul acceselor de tuse.
 recoltarea sputei prin frotiu laringian și faringian: se introduce un tampon
umezit și steril până în faringe, fără să se atingă țesuturile din jur. I se cere
copilului să tușească și sputa eliminată va fi captată pe tampon, apoi introdusă
în eprubetă.
 recoltarea sputei prin spălătură gastrică: se introduce sonda Einhorn sau
Faucher în stomac, dimineața, pe nemâncate. Prin sondă se introduc 200 ml.
apă distilată, bicarbonatată, călduță, care este evacuată imediat sau extrasă cu
seringa. Lichidul recoltat se trimite la laborator pentru că germenii căutați pot
fi distruși dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
Examenul microscopic al sputei pune în evidență:

• celule eozinofile, macrofage

• spirale Curschmann (fibre mucoase, cu ax central în jurul căruia rotesc altele)
• cristale Charcot-Leiden (cristale din albumine, ce se formează la distrugerea
eozinofilelor)
• corpi Creola (aglomerări de celule descuamate, mucus, materie proteică)
• mulaje bronșice de mucus
• în astmul intrinsec domină polimorfonuclearele și bacteriile
• cultura din spută poate oferi informaţii asupra etiologiei suprainfecţiei
bronşice şi asupra antibiogramei
 PREGĂTIREA COPILULUI PENTRU EXAMENUL RADIOLOGIC AL
TORACELUI

RADIOSCOPIA - este o metodă neinvazivă de examinare dinamică a plămânilor și

inimii, care nu necesită o pregătire prealabilă, doar trebuie explicat copilului în ce
constă această examinare. La un copil mare se poate efectua în poziție ortostatică, în
picioare în spatele ecranului, cu mâinile pe șolduri. Sugarii și copiii mici vor fi ținuți
în mâini, suspendați în hamuri sau fixați pe o scândură pentru a se evita iradierea
persoanelor care trebuie să-i susțină.
adiografia organelor toracice – pieptul bolnavului va fi apropiat de caseta care
poartă filmul, în timpul expunerii filmului pacientul va fi în apnee după o
inspirație profundă. La nevoie această explorare poate fi executată și în poziție
șezând – eventual în pat cu aparatul portativ adus în salon.

ALTE EXAMENE PARACLINICE

• Dozarea IgE serice are o valoare diagnostică apreciabilă, peste 80% din
bolnavii alergici au IgE crescute.
• Dozarea gazelor sanguine - în formele mai severe se constată o scădere
de PaO2 și o creștere de PaCO2. Când mecanismele de reglare umorală și
renală sunt depășite și nu mai tamponează hipercapnia, pH-ul scade,
realizându-se o acidoză respiratorie decompensată și, în final, o acidoză
mixtă
• Endoscopia bronșică: utilă pentru a elimina posibilitatea unei stenoze
traheale
• Hemoleucograma : Eozinofilie
• Testele cutanate pun în evidență hipersensibilizarea bolnavului la alergeni
specifici; reprezintă baza diagnosticului etiologic al astmului bronșic
alergic.

PREGĂTIREA COPILULUI PENTRU PROBELE FUNCȚIONALE ALE

APARATULUI RESPIRATOR

Copilul bolnav, supus examinărilor spirografice trebuie să fie odihnit. Cu 3-4 ore
înaintea examenului, el nu se mai alimentează și stă culcat. Examinarea se face
în laboratorul de spirografie. Bolnavul va fi adus în cameră cu un cărucior sau
fotoliu rulant. Dacă merge în picioare va trebui să se odihnească o jumătate de
oră înaintea examinărilor.
Spirometria se realizează cu post alimentar anterior, fără consum de băuturi
carbogazoase, medicamente sau expunere la fum de ţigară. De asemenea, copilul
trebuie să fie îmbrăcat cât mai comod posibil. Poziţia copilului în timpul
testului: în ortostatism sau pe scaun drept. În mod curent copilul este rugat să
inspire adânc cu buzele de jur împrejurul piesei bucale şi apoi să expire cât se
poate de tare şi de repede pentru o perioadă cât de lungă de timp. Testul se poate
repeta pentru a fi siguri de acurateţea rezultatelor.

Contraindicaţiile spirometriei: durere precordială, chirurgie abdominală sau

oculară recent sau o boală cardiacă severă.