Professional Documents
Culture Documents
Conceptul de pocăinţă în
istoria religiilor păgâne
- lucrare de seminar la Istoria religiilor -
Coordonator: Prof.
Dr. Remus RUS
Susţinător: Alexandru
Prelipcean
BUCUREŞTI
2006
Conceptul de pocăinţă în istoria religiilor păgâne
- Planul lucrării -
Argument
I. Introducere
II. Conceptul de pocăinţă în istoria religiilor păgâne:
a) la triburile primitive din Africa, America de Nord şi Asia
b) în monahismul taoist
c) la chinezi
d) în parsism
e) la babilonieni
f) la brahmani
g) în budism
h) religia Egiptului antic
i) la sirieni
j) la greco-romani
k) religia vechiului Peru
l) în şintoism
m) în şamanism
n) în jainism
o) în islam
II. Concluzii finale
III. Bibliografie
Conceptul de pocăinţă în istoria religiilor
Argument
I. Introducere
Prin crearea de către Dumnezeu fiecare dintre noi suntem chemaţi la participare la
viaţa divină, la procesul desăvârşirii: ”Fiţi desăvârşiţi precum şi tatăl vostru desăvârşit
este” (Mt 5,48). Împotriva acestei uniri reale între Dumnezeu şi om (între zeităţi si
oameni) stă păcatul, adică călcarea conştientă şi liberă a fiinţei umane de la scopul creat.
Păcatul desfigurează chipul divin în om -însă neştergându-l-, „îl întunecă, slăbeşte voinţa
moral şi perverteşte inima către cele inferioare, care-i răpesc omului fericirea primară”. 2
De la păcatul protopărinţilor, continuând cu primul caz de fratricid, la păcatele poporului
evreu şi până astăzi fiecare om este supus greşelilor, chiar dacă viaţa sa ar fi o singură zi.
Însă, bunătatea Creatorului Suprem a suprimat acest chin al fiinţei umane, dându-ne
pocăinţa „care se va transforma în chip minunat de la suflet la suflet, din tată în fiu şi din
generaţie în generaţie, devenind o moştenire sfântă a neamului omenesc pe drumul
regăsirii paradisului pierdut”.3
26
Ibidem, p. 332.
27
Prof. N. CHIŢESCU, op. cit., pp. 225-226.
28
Prot. Dr. Simion RADU, op. cit., p. 332.
29
Pr. Conf. Dr. Alexandru STAN, Prof. Dr. Remus RUS, op. cit., p. 75.
30
Ibidem. Pentru declaraţii din această mărturisire negativă a se vedea: ibidem, p. 76.
31
Prot. Dr. Simion RADU, op. cit., p. 332.
32
Diac. Prof. Univ. Dr. Emilian VASILESCU, op. cit., p. 301.
33
Pr. Conf. Dr. Alexandru STAN, Prof. Dr. Remus RUS, op. cit., p. 90.
34
Prot. Dr. Simion RADU, op. cit., p. 332.
35
Cf. Eneida, C. &, 618-622, trad. N. Pandelea, ed. IV, p. 129, apud ibidem, pp. 332-333.
preot, „vorbitorii cu Soarele”, „vorbitorii cu fulgerele” etc.), într-un loc ascuns şi fără
martori. De asemenea, mărturisirea mai putea fi făcută în faţa unui râu sau a soarelui.36
l) în şintoism:
Din punct de vedere moral în şintoism păcatul era considerat o necurăţie fizică şi
morală. Ori pentru curăţie de aceste păcate, penitentul trebuia să aducă jertfă (în special
cele de fructe, legume şi mai ales orez) 37, apoi să se spele cu apă. În şintoism există două
sărbători pe an intitulate „Marea purificare” în care penitentul mergea la templu şi se
purifica. Această purificare era în special una corporală, şi mai puţin una spirituală.
Rugăciunea „Marii purificări” era cea intitulată Oharai.38 În categoria alimentelor şi
mijloacelor de purificare era orezul şi sarea.39
m) în şamanism:
Cei care nu se pocăiau în viaţă nu puteau trece peste podul (puntea) cu lăţimea
unui fir de păr. Iniţiatul care coboară în Infern (Altai) zăreşte pe fundul mării oasele
nenumăraţilor şamani căzuţi, apoi trece prin faţa locurilor unde păcătoşii nepocăiţi sunt
supuşi la cazne, atârnaţi de limbă, ţintuiţi cu urechea de un stâlp, foametea continuă etc. 40
această ceremonie a coborârii în Infern era însoţită de strigăte şi de tobe, iniţiatul dorind
întoarcerea pe pământ. Această ceremonie se săvârşea în special pentru regăsirea şi
readucerea sufletului bolnavului.41
n) în jainism:
Doctrina jainistă consideră că omul poate să ajungă la eliberarea finală, doar prin
cele „trei giuvaiere” (triranta): dreapta credinţă, dreapta cunoaştere şi dreapta purtare.
Doctrina lor nu vorbeşte de mărturisirea păcatelor pentru laici în special pentru monahii
care au comis păcate. Pe lângă căinţă şi mărturisirea păcatelor aceştia puteau primi şi
„epitimii”: reculegerea, izolarea, micşorarea anilor de monahism, destituirea, excluderea
din monahism.42
De asemenea, fiecare sărbătoare este însoţită de pregătire care implică postul,
mărturisirea de păcate, luarea de voturi ascetice temporare etc.43
o) în islam:
În islam, cerinţa de bază este ca omul să creadă, să-l slujească şi să se închine lui
Alah. Omul trebuie să-l sărbătorească cu laude pe Stăpân şi să-i caute iertarea44, căci El
este „întotdeauna gata să ierte”.45 Un verset din Coran vorbeşte despre iertare: „iertaţi,
porunciţi decenţa şi evitaţi oamenii ignoranţi”46, însă nu pomeneşte nimic de pocăinţă şi
36
Pr. Conf. Dr. Alexandru STAN, Prof. Dr. Remus RUS, op. cit., p. 55.
37
Jertfele omeneşti şi cele de animale erau foarte rare.
38
Diac. Prof. Univ. Dr. Emilian VASILESCU, op. cit., p. 88.
39
Ibidem.
40
Mircea ELIADE, Şamanismul, în: Marie-Madeleine Davy, Enciclopedia doctrinelor mistice, vol. 1,
Editura Amacord, Timişoara, 1997, p. 72.
41
Ibidem, p. 73.
42
Diac. Prof. Univ. Dr. Emilian VASILESCU, op. cit., p. 217.
43
Ibidem, p. 237
44
An-Nasr (10) în: Ghulam SARWAR, Islam. Credinţă şi învăţătură, Editura Helicon, Timişoara, f.a., p.
78.
45
Ibidem.
46
Iertare, în: *** Coran, 7:119 apud Ghulam SARWAR, op. cit., p. 227.
necesitatea ei. În părţi ale Coranului (în Surah, spre exemplu) Allah e numit „cel
Milostiv, cel Îndurător”.47
Înainte de a începe rugăciunea Salah48, omul are nevoie mai întâi de wudu49 ca
apoi să-şi caute un loc curat şi să poarte haine curate. 50 Între aceste du’as (rugăciuni)
închinate lui Allah, omul proclamă că a fost nedrept cu el însuşi şi „nimeni nu oferă
iertare pentru păcate decât Tu (Allah, subl. n.)”.51 El cere lui Allah iertarea sa şi îl roagă
să-i fie milă de el, căci El „este iertător şi Îndurător”. 52 Într-o altă rugăciune, omul cere ca
Allah să-l ierte pe el şi pe părinţii lui şi pe toţi credincioşii, în ziua judecăţii.53
În rugăciunea salatul Janazah (rugăciunea de înmormântare) – rugăciune care nu
include nici îngenunchiere ruku şi nici prosternare (sajdah) – întreaga comunitate se
roagă astfel: „O, Allah, iartă-ne pe noi cei rămaşi în viaţă şi cei din lumea de dincolo, cei
prezenţi şi cei absenţi, pe cei tineri şi pe cei mai în vârstă, pe bărbaţi sau pe femei…”.54 În
câteva du’as rostite dup[ Salah, omul cere iertare ;i ]ndurare lui Allah: „O, Allah, iartă-
mă pe mine, pe părinţii şi învăţătorii mei şi pe toţi credincioşii bărbaţi şi femei, pe toţi
Musulmanii bărbaţi şi femei, cu mila Ta…”. 55 Omul recunoaşte că a greşit şi dacă Allah
nu-l iartă, cu siguranţă că va fi pierdut.56
Din cele analizate de noi mai sus se observă clar că practica pocăinţei există la
fiecare religie păgână, indiferent de modul ei de manifestare. Astfel, unele dintre ele se
aseamănă în anumite părţi cu cea ortodoxă. Rezultatul oricărui mod prin care se
manifestă pocăinţa ne arată că fiecare era conştient că prin păcat se desparte de zeitatea
supremă, iar „întâlnirea” din nou cu ea nu este posibilă decât prin pocăinţă. Însă, nota
esenţială care trebuie absolut remarcată la conceptul de pocăinţă în istoria religiilor
păgâne este aceasta: pocăinţa e mai mult o împlinire morală, şi nicidecum nu poate fi
vorba de o taină, pentru că lipseşte harul divin mântuitor.
47
Bismillehin rahmanin rahim, în: Al-Fatihah apud Ibidem, p. 74. Pentru a înţelege câteva aspecte al
islamului recomandăm: Seyyid Ebul A’la el-MENDUDI, Introducere în islam, S.C. Chrarter S.R.L.,
Bucureşti, 1991, pp. 6-109.
48
Salahul este considerat al doilea stâlp al islamului şi se referă la cele 5 rugăciuni obligatorii care se fac în
fiecare zi. Vezi: Ghulam SARWAR, op. cit., p. 46.
49
Wudu are mai multe etape prin care penitentul se spală pentru rugăciune: spălarea mâinilor, a nasului, a
feţei, a antebraţului, a urechilor, a cefei, şi a picioarelor. Vezi: ibidem, pp. 48-50.
50
Vezi: Ghulam SARWAR, op. cit., p. 55.
51
Ibidem, p. 62.
52
Ibidem.
53
Ibidem.
54
Ibidem, p. 69.
55
Ibidem, p. 71.
56
Ibidem.
IV. Bibliografie
ALLIER, Raoul, La confession publique des pechés chez les peuples noncivilisés,
Mercure de France, 1935.
CHIŢESCU, Prof. N., Atitudinea principalelor religii ale lumii faţă de problemele vieţii
pământeşti, în revista: „Studii Teologice”, anul IV (1952), nr. 2, pp. 195-259.
ELIADE, Mircea, Şamanismul, în: Marie-Madeleine Davy, Enciclopedia doctrinelor
mistice, vol. 1, Editura Amacord, Timişoara, 1997.
POUSSIN, Vallé, Brahmanismul. Cu o sinteză asupra filozofiei, trad. Ilie Iliescu, Editura
Herald, Bucureşti, 2001.
RADU, Prot. Dr. Simion, Pocăinţa în religiile precreştine, în revista: „Mitropolia
Ardealului”, anul X (1965), nr. 4-6, pp. 305-347.
SARWAR, Ghulam, Islam. Credinţă şi învăţătură, Editura Helicon, Timişoara, f.a.
STAN, Pr. Conf. Dr. Alexandru / RUS, Prof. Dr. Remus, Istoria religiilor. Manual pentru
Seminariile Teologice, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1991.
VASILESCU, Diac. Prof. Univ. Dr. Emilian, Istoria religiilor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1998.