Anotimpul amintirilor

E toamna iar.Una mai fericita decat cea de anul trecut,mai

colorata,mai nostalgica,si poate , mai aproape de sufletul
oamenilor care au timp sa o simta.Frunzele aurii isi iau adio de la
copaci si lovesc asfaltul rece si ud,asfalt care ne cunoaste atat de
bine dupa urmele anilor pe care,pasind,pasi pe care i am am lasat
in urma iar si iar.
Iti amintesti?Cand eram mici ne placea sa ne jucam cu
frunzele,sa le aruncam in sus,sa le simtim mangaindu ne
obrajii,acum insa nici sa le privim nu ne mai facem timp.
Dar totusi,ele se multumesc cu atat de putin…traiesc cateva luni in
copaci,ne privesc in acest timp cum alergam spre statie sa luam
autobuzul,cum pasim fericiti sau tristi prin vietile care devin usor
monotone si tac.Ne aud vorbind la telefon sau ne vad mancand
inghetata ,ne privesc ochii ce uneori se uita la cer si intreaba “de ce
Doamne?” si tac. Sunt martorii pasilor nostri,ale sentimentelor
noastre,ne pastreaza secretele fara sa ceara nimic in schimb.
Apoi,vine toamna si vantul cu miros de trecut le rupe,mereu
frumos si le arunca.Ai avut vreodata timp sa le privesti in caderea
lor?parca sunt trimise de ingeri,parca zboara din cer.
Acum,fiind pe jos ,mor…unele au norocul sa fie atinse de
manutele reci ale unui copil care iese la joaca prin parc si astfel
mor fericite.Altele insa , nu primesc nici cel mai mic semn de
recunostinta.Mai sunt frunze pe care vantul le duce departe de
copacul care le a fost casa si se pierd.Insa ele sunt fericite ca au
trait,cu sau fara recunostinta noastra.Ele nu stiu sa fie egoiste sau
ranchiunoase.Stiu doar sa priveasca,sa asculte,sa taca.
Azi am simtit in aer miros de fum..oamenii ardeau resturile
uscate ce au ramas pe ogoare.Amestecat cu mirosul de toamna mi a
trezit amintirile pe care le credeam uitate.E o simtire care,desi a
durat doua secunde mi a umplut ochii de lacrimi si sufletul de
regret,un regret de toamna.
 Am privit copacul care m a vazut crescand…e batran si s a uscat
de tot,vor sa l taie.”Ti e dor de mine?” l am intrebat atingandu i
scoarta plina de amintiri.N a raspuns ,dar eu stiu ca ii este
dor,poate mai tare decat mie.Ii e dor de jocurile mele de copil,de
plansetele sau de rasetele copilariei mele .
Te ai gandit vreodata cat de bine te cunoaste trotuarul din fata
casei tale?Te a privit mereu ,in tacere,si acum e de ajuns un pas ca
sa vada cum esti,ce simti.Iti cunoaste sufletul atat de
bine,incat,daca ar putea vorbi ti ar povesti pe indelete toata
viata,fara greseli.
Iubesc toamna.Imi inveleste sufletul cu o plapuma de dor de
trecut de fiecare data cand vine.E toamna iubirii,a dezamagirilor,a
sperantelor mele.E toamna care imi ofera cea mai mare fericire din
lume printr un suras,printr o imbratisare in ploaia usoara de
seara,prin mainile reci mangaindu mi ubrajii,e toamna anilor mei,e
toamna mea. (19 oct.2009)