- ”M-am plictisit deja de drumurile tale la Ineleț… Mai arată-mi și altceva… Alte locuri, alți munți… E

frumos ce faci tu dar parcă e la fel… Am înțeles ce vrei să spui… Altceva vreau”…
- ”Ai perfectă dreptate!... De fapt ce ți-am arătat eu până acum, zecile de postări și sutele de poze sunt o
MARE minciună… A fi ACOLO SUS, având deasupra cerul și norii iar alături, oameni cumsecade precum
nea Luca și doamna Maria alături de crestele munților, este o STARE ce nu poate fi descrisă în cuvinte,
nu poate fi redată de imaginile captate de aparatul foto, nu poate fi exprimată de niciun scriitor sau poet
firoscos și de niciun pictor, oricât ar fi de iscusit… Cuvintele, pozele sau picturile sunt utile dar, sunt
limitate… A FI, ACOLO SUS, e o STARE ce n-are limită. Sau limite… E o stare ce te dizolvă în Existență…
Când te dizolvi, când tu dispari în ”acolo sus” doar ȘTI asta... Sau SIMȚI… Atât… Când s-a-ntâmplat, e
imposibil s-o mai spui sau s-o descri în cuvinte… Sau s-o împărtășești prin imagini… Oricât te-ai chinui…
Orice ai face în aces sens, e o minciună… E doar o reflexie aproximativă a Realului în mintea mea
preocupată să te convingă pe tine, folosindu-se de cuvinte și imagini… Iar când tu citești și vezi imaginile
culese de ”ochiul” aparatului sau telefonului, mintea ta simte minciuna. Și are dreptate… Cuvintele
încearcă să reflecte Realul de-acolo… Și pozele, la fel… Reflexia este prin definiție o minciună… Dacă ne
privim chipul în oglindă vedem o iluzie pentru că în oglindă nu se află nimic…. Dacă ne uităm în spatele
ramei oglinzii, nu vedem nimic… Nu găsim nimic… Așa și cu textele sau imaginile mele ce încearcă să
descrie cele ce sunt acolo sus, pe creastă… Atunci când arăți cu degetul cuiva Luna, degetul poate fi
cumva de folos dar el NU este Luna… Mulți se supără pe deget pentru că îl confundă cu Luna.., Tot așa
cum se confundă imaginile oglindite în mintea unora și altora, cu Realul… Dacă vrei să VEZI Luna sau
Inelețul, trebuie să uiți de degete… De cuvinte sau de poze… Trebuie să-ți iei picioarele la spinare și să
urci… Ceeace simți nu poate fi redat de cuvinte sau de imagini, oricât de măestre ar fi ele aranjate în
pagină sau pe pânza șevaletului… Dacă toate textele scrise de poeți despre frumusețea florilor, a
munților, a păsărilor în zbor sau a iubirii și toate picturile și imaginile foto despre toate astea ar dispărea
brusc de pe Pământ, oamenii tot ar fi în stare să se bucure de un răsărit de soare, de o poiană înflorită
de pe munte sau de frumusețea chipului iubitei… N-o să devină lumea brusc neputincioasă în A TRĂI
REALUL, pentru c-a dispărut opera unor celebrități… Pentru că nimeni, niciun artist, oricât de genial, n-a
reușit să reproducă în totalitate Frumosul sau Iubirea… Dacă i-am întreba, pe oricare din ei, ne-ar spune
că au fost și sunt impotenți… Că opera lor e o mare minciună… Că una au simțit și alta a ieșit de sub
pensulă sau pana de scris… Pentru că textele lor și picturile lor sunt moarte din clipa în care le-au dat
lumii…. Frumusețea muntelui, la fel ca iubirea înseamnă mișcare, dinamică, schimbare… Muntele e la fel
de frumos în fiecare secundă a zilei sau nopții, a primăverii, verii, toamnei sau iernii… Nea Luca ȘTIE asta
mai bine ca oricine… Pentru că s-a născut acolo sus și trăiește de-o viață acolo sus… Cei mai mulți
oameni confundă textele și picturile, cu RAMA… Textele și pozele mele sunt doar proiecții ale minții
mele… Care sunt ulterior postării pe facebook, digerate/alterate de mintea ta, la rândul tău alterat de
alte proiecții, de propriile tale frustrări, refulări sau înțelegeri limitate… Nici cuvintele și nici imaginile -
oricât de îndemânatic e Artistul - nu pot reproduce Realul, Existența, starea aceea sublimă de A FI
ACOLO… Frumosul și Iubirea nu pot fi capturate și închise în rame sau texte… E important să înțelegi asta
dacă nu vrei să ne certăm pe detalii… Trebuie experimentat personal altfel, totul nu-i decât o iluzie sau o
minciună frumoasă… Dacă ai chef, te iau alături de noi, când vom urca iar ACOLO SUS”…
- ”Eu altceva ziceam… Că m-am săturat să-mi arăți poze din cătunele ăla… Mai vreau și altceva”…
- ”Aha!... Scuză-mă!... Uit că tu ești un tip cunoscător ce are nevoie de diversitate… Să ști de la mine că
doar prin experiență pesonală și proprie ai acces la cunoașterea adevărată… Mai ți minte când te-ai
 îndrăgostit prima dată de o femeie?... Erai inocent… Erai nevinovat și neștiutor… Erai spontan… Erai
extatic… Erai cuprins de acea experiență uimitoare, minunată, extraordinară care se numea ”iubire”… Ai
aflat ce-I iubirea și ai cunoscut altă femeie… Îi ști ”geografia” intimă, nu te mai surprinde… Ești deja
știutor… Crezi că ești îndrăgostit de ea și c-o iubești… De fapt nimic nu mai e la fel ca atunci, prima dată…
Te plictisești repede și cauți alta de care să te îndrăgostești… Și vezi din nou că și aia are organele
sexuale așezate tot acolo și că seamănă al dracului de bine unele cu altele… Iar repetiția și asemănările
astea te enervează… Nu mai simți vibrația aia de la-nceput… ”Iubirile” tale sunt simple repetiții copiate
la indigo… Deși, toate femeile sunt UNICE, irepetabile, uimitoare, deloc asemănătoare… Tu ai adunat
până acuma o grămadă de cunoștințe, de informații despre femei ca urmare a experiențelor tale cu ele…
Ai adunat praf… Mult praf… Degeaba… Când vei redeveni asemeni unui copil - uimit de Femeia de lângă
tine, plin de venerație față de ea, nu vei mai simți plictiseala asta de care-mi spui… La fel și cu pozele
mele de-acolo de sus… Nu te mai uimesc… Ok!...E treaba ta… Scepticismul și plictiseala fac parte din
viață și pot deveni pentru mulți un mod de trăire… Al meu, nu… Acolo sus, muntele este atât de uimitor
și de minunat încât, vrei nu vrei, începi să simți că EȘTI deodată cu el… Ești atât de conștient că aproape
că începi să te rogi și să mulțumești cu recunoștință Bărbosului, că exiști… Ești un tip de treabă, ai un
caracter puternic, antrenat și cu experiență dar, nu mai ești spontan… Ești prizonierul plictiselii și al
propriului tău caracter… Ia-ți picioarele, inocența, receptivitatea și uimirea aia de copil, lasă la bloc
încrâncenările și prejudecățile care te boșorogesc și, vino acolo sus ca să scapi de ele!”…
- ”O să mai văd dacă te-ascult, au ba… Mă pusăși pe gânduri”…
- ”Ei… Sunt doar vorbe!... Ceeace te face să fi acuma inteligent și plictisit, sunt perdelele de informații și
cunoștințe acumulate și puse bine la păstrare în străfundurile creierului tău… Sunt ca niște ochelari prin
care privești lumea… Filtre de cunoaștere, păreri personale sau concluzii definitive… Ăstea sunt cele ce-
mi fac mie reproșuri… Toate astea sunt sinonime cu Moartea… Când uiți tot ce-ai trăit până azi și te
afunzi din nou în Real, o mare bucurie te va cuprinde… Imposibil de descris în cuvinte… Doar simți că ești
VIU… Atâta tot”…