In memoriam ION CREANGĂ-la împlinirea celor 128 de ani de la moartea

povestitorului

LA SFAT CU… PERSONAJELE LUI CREANGĂ

A fost odată, ca niciodată…

A fost odată un băiet “vesel ca vremea cea bună, şturlubatic şi copilăros ca vântul în
tulburarea sa”. Era Nică, feciorul lui Ştefan Apetrei şi al Smarandei Creangă din Humulesti.
Şi-a trăit copilăria pe malul Ozanei, întrecându-se în năzdrăvănii cu băieţii din sat. La
scăldat, Caprele Irinucăi, La cireşe, Pupăza din tei sunt cele mai hazlii întâmplări din copilăria
sa.
Cu multe peripeţii, Nică trăieşte “vârsta cea fericită” în universul minunat al satului
moldovenesc de la munte.
Dar a venit vremea să se despartă de locurile natale pentru a urma şcoala. Astfel, a răsărit
în literatura română cel mai mare povestitor al neamului, Ion Creangă, care şi-a însemnat vârsta
inocentă în romanul “ Amintiri din copilărie”.
Un bun orator, cu o măiestrie lejeră, a creat poveşti ale căror personaje reale sau
fantastice nu te mai saturi să le asculţi.
Eroii s-au strâns la sfat şi vor să-şi spună fiecare povestea. Ia ascultaţi:

Danilă Prepeleac

La omul sarac, nici boii nu trag!

Vă spun eu, Dănilă, Danilă Prepeleac.
Mă duceam spre târg şi, om nechibzuit
Şi îngust la minte, doi boi am prăpădit.

Dar mai bine staţi ş-ascultaţi acestea,

Daca nu cumva ştiti deja povestea:
Am schimbat doi boi pe-un car hârbuit
Iar când să urc dealul, nu l-am mai urnit.

L-am schimbat pe-o capră dar să vezi,taman,

Mă smuncea pre tare ş-am dat-o pe-un gâscan.
Şi mergand prin târg, sub braţ cu făptura,
O-nceput: Ga,ga…!,cat o ţîne gura.

Văzui negustorul cu pungi de vânzare

Şi-i dădui gâscanul pe o traistă mare.
Ce să fac acuma? Nu ştiam eu oare
Ca unde nu-i cap, îi vai de picioare?
 Omul leneş (Povestea unui om leneş)

Într-o zi stăteam pe prispă

Obosit de-atâta stat
Şi văzui venind în pripă
Vreo doi oameni de prin sat.

Da’ să vezi ce grozavie:

Cică-s cel mai leneş om,
Satul nu vrea să mă ţie
Decât atârnat de-un pom.

În drum spre spânzurătoare

Iaca ş-o cucoană-n cale
Ce voieşte foarte tare
Să fiu sluga dumisale.

Cică are un hambar

Cu posmagi buni de mâncare,
Îns-aceia nici măcar
Inmuiaţi nu-i are.

Coana mare a plecat.

Ce mai… pierdere de vreme!
Vreti să ştiti ce s-a-ntâmplat?
V-aş mai spune da’… mi-i lene…

Fata babei

Eu îs fata babii şi mă cred frumoasă.

Mămuca m-alintă şi-s tare tâfnoasă;
Toată ziulica mă gătesc, că doară
N-o să-mi feştelesc mânuţele la treabă.

Fata moşului

Fata moşului la deal, fata moşului la vale,

Zi de zi trudesc la fel, fără supărare.
Din pădure-aduc găteje, tăbuieţu-l duc la moară,
Pe tătuca îl ascult şi nu spun vorbe de-ocară.
Însă baba rea de gură şi fata ei mincinoasă
L-au îmbrobodit pe tata care m-a trimes de-acasă
Să mă duc în lumea largă, Dumnezeu să mă păzească,
Şi-oriunde să fiu supusă, harnică şi înţeleaptă.

Am grijit cu drag fântâna, caţeluşa şi copacul,

Am lipit frumos cuptorul de-ţi era mai mare dragul.
La sfânta Duminica am slujit cu hărnicie
Şi-am primit în schimb o ladă de o mare bogăţie.

N-am ales lada frumoasă, căci sunt fată de-omenie.

Oameni buni, vă spun un lucru: Nu trăiţi în lăcomie!

Moşul (Punguta cu doi bani)

Vă mai amintiţi de moşul

Din Punguţa cu doi bani,
Care şi-a bătut cucoşul
Sa se ouă, acu’ mulţi ani?

Eram un bătrân sărac,

C-un cucoş pe lângă casă,
Şi tare mult mai pofteam
Să mănânc ouă la masă.

L-am bătut pe pintenat

De i-o mers fulgii, măi frate!
Dar de-acasă o plecat
Ş-apoi, ştiti voi mai departe:

O punguţă cu doi bani

O găsit în drumul mare.
Vite, păsări, gologani
Mi-o adus vreo două care.

Acuma-s un om cu stare.
Mandru sunt, trăiesc regeşte.
Baba linişte nu are
Şi de ciud-acuş plesneşte.
 Prostia omeneasca

Orice boală este în lume firească.

Dar ce faci când ai prostie omenească?

Un om chinuia cu o oală mare

Să-şi aducă-n casă lumină de la soare.

Un altul voia, cu o furcă-n pod

Nucile s-arunce.Vai, ce mai nărod!

Mai grozav din toţi, un om se grăbea

Vaca-n pod să urce, fân moale sa-i dea.

Măi, ce oameni proşti am mai întâlnit!

Mă întorc acasă, de unde-am venit.

Harap-Alb(Povestea lui Harap-Alb)

Fecior de crai şi tânăr dalb,

Eu sunt vestitul Harap-Alb.
Am colindat ţinut îndepărtat
S-ajung la Verde-Împărat.

Am cerut tatei arme bune

Ş-un cal, să zbor cu el în lume.
Un sfat mi-a dat al meu bătrân:
Să mă feresc de omul spân!

În cale-a lungă ce-am urmat

Multe primejdii-am înfruntat;
Pe omul spân l-am întâlnit
Dar iscusinţ-am dovedit.

Prieteni dragi mi-au fost de folos

De-am luat pe fata Împăratului Roş:
Gerilă, Flămânzilă, Setilă şi Buzilă,
Străjerul Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.

Nunta a-nceput şi ţine ş-acum.

Vă poftesc pe toţi să porniţi la drum.
Nu uitaţi povaţa ce acum v-o spun:
“Feriţi-vă mereu de cel ce-i omul spân!”
 …şi câte-ar mai fi vrut să ne spună bieţii oameni! Dar mai bine vă poftesc pe
dumneavoastră în lumea lui Ion Creangă. Aici vă regăsiţi copilăria. Cum începe?! A fost odată
…“un băiet vesel ca vremea cea bună, şturlubatic şi copilăros…”