AUDITUL SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE

Situaţiile financiare reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic

terţilor informaţiile colectate şi prelucrate de sistemul contabil.
De acea, situaţiile financiare trebuie să reflecte ceea ce reprezintă în opinia lor o
imagine fidelă a societăţii, obiectiv fundamental şi chiar principiul suprem al contabilităţii.
Reglementările româneşti precizează faptul că „documentele oficiale de prezentare a situaţiei
economico-financiare sunt situaţiile financiare anuale, care trebuie sa ofere o imagine fidelă
a poziţiei financiare, performanţei financiare, fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii
referitoare la activitatea desfăşurată”1. În consecinţă, situaţiile financiare anuale reprezintă
documente de sinteză prin care se prezintă într-o structură formalizată informaţii de natură
contabil-financiară necesară majorităţii utilizatorilor pentru:
 a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie de capital
 a evalua răspunderea sau gestiunea managerială; a evalua capacitatea
întreprinderii de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi;
 a evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii;
 a determina politicile de impozitare;
 a determina profitul şi dividendele ce pot fi distribuite;
 a elabora şi utiliza date statistice despre venitul naţional;
 a reglementa activitatea întreprinderilor.
De asemenea, Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
precizează că obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia
financiară, performanţa şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii, care sunt utile unei
sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice. Pentru atingerea obiectivului situaţiilor
financiare informaţiile prezentate prin aceste situaţii trebuie să întrunească următoarele
caracteristici calitative care determină utilitatea acestora: inteligibilitate, relevanţă,
credibilitate şi comparabilitate.
Conform cadrului conceptual IASB, obiectivul situaţiilor financiare anuale este de a
furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de trezorerie ale unei
întreprinderi, utile Pentru atinge acest obiectiv, situaţiile respective oferă informaţii despre:
active, datorii, capital propriu, venituri şi cheltuieli, inclusiv câştiguri, pierderi, şi fluxurile de

1
Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 48/2005, art.10, O.U.G. nr.
102/2007 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991 publicata in Monitorul Oficial din
Partea I, Nr. 689/10.10.2007.
trezorerie ale întreprinderii. Pentru a răspunde obiectivelor situaţiilor financiare anuale,
Cadrului general al IASB precizează că întocmirea acestora presupune luarea în calcul a 2
ipostaze: aplicarea unei contabilităţi de angajamente 2 şi afirmarea stării de continuitate a
activităţilor întreprinderii, într-un viitor previzibil.
Pe baza informaţiilor contabile, se întocmesc situaţiile financiare anuale:
bilanţul ca sinteză a existenţei şi structurii activelor şi pasivelor şi contul de profit si
pierdere, ce reflectă rezultatele financiare obţinute în urma activităţii economice desfăşurate,
atât pe total, cât şi pe activităţi, feluri şi surse ale profitului, respectiv, provenienţe ale
pierderilor.
Contabilitatea este văzută ca un sistem de informare, adică un ansamblu de elemente
care permit culegerea, prelucrarea, stocarea şi comunicarea informaţiilor în vederea luării
deciziilor la nivel organizaţional. Din această cauza sunt implementate in sisteme operaţionale
sau de prelucrare a tranzacţiilor.
Sistemul informaţional economic este un ansamblu de resurse umane şi de capital,
investite într-o unitate economică, în vederea colectării şi prelucrării datelor necesare
producerii informaţiilor care vor fi folosite la toate nivelurile decizionale ale conducerii şi
controlului activităţii organizaţionale.3
Activităţile informaţionale specifice domeniului contabil sunt cele care privesc
producerea şi utilizarea informaţiei contabile şi se traduce în acţiuni, care vizează crearea,
colectarea, păstrarea, transferul datelor şi apoi difuzarea informaţiilor.4
Sistemul contabilităţii generale centralizează toate tranzacţiile financiar contabile ale
unui organism, sintetizează şi evidenţiază modificările de active, obligaţiile şi veniturile unei
firme Profundele schimbări în tehnologia informaţională şi în comunicaţii nu vor lăsa neatins
sectorul contabil. Caracteristicile mediului de afaceri actual cer ca informaţiile economice sau
de alta natură să poată fi accesate de la sisteme conectate la reţeaua companiei sau din alte
locaţii. De asemenea, datele oferite prin intermediul sistemelor informatice de acest tip trebuie
actualizate permanent în concordanţă cu situaţia economică de moment a companiei.
Structura situaţiilor financiare anuale pentru persoanele juridice 5 care la data bilanţului
depăşesc limitele a două dintre următoarele trei criterii:
- total active: 3.650.000 euro;
- cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;
2
Dumitrean, E, Contabilitate financiară II, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p.89
3
Oprea, D., Meşniţă, G, Sisteme informaţionale pentru manageri, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 12-45.
4
Minu, M., Contabilitatea ca instrument de putere, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 19-22.
5
OMFP nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene,
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1080 din 30/11/2005, art. 3
 - număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50;
şi va cuprinde:
• bilanţ;
• cont de profit şi pierdere;
• situaţia modificărilor capitalului propriu;
• situaţia fluxurilor de trezorerie;
• notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile
de mai sus întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
• bilanţ;
• cont de profit şi pierdere;
• notele explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Bilanţul - prima componentă a situaţiilor financiare anuale6 – prezintă în etalon
bănesc situaţia patrimoniului unei întreprinderi la sfârşitul exerciţiu lui curent, comparativ cu
exerciţiul precedent, printr-un sistem de ind. El este procedeul cu care se încheie un ciclu de
înregistrări contabile dintr-o perioadă de gestiune şi pe baza informaţiilor pe care le
demarează un nou ciclu de prelucrare a datelor în contabilitate.
În bilanţ elementele de activ şi . Lichiditatea se referă la intervalul de timp necesar
pentru ca un element de activ să fie realizat sau convertit în disponibilităţi, iar exigibilitatea se
referă la intervalul de timp necesar pentru ca o datorie să fie achitată.datorii sînt grupate după
natură şi lichiditate.
Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul
pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASC) stabileşte că7: elementele legate în
mod direct de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi capitalul propriu.
Un activ reprezintă o resursa controlata de întreprindere ca rezultat al unor evenimente
trecute şi de la care se aşteaptă sa genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere.
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute şi
prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii
economice. Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei
întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale. La stabilirea momentului în care un

6
Horomnea E., Budugan D., Tabără N., Georgescu I., Beţianu L., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris,
Iaşi, 2006, p. 345
7
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, incluzând Standardele Internaţionale de Contabilitate şi
interpretările lor la 1 ianuarie 2005, Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, art. 49,
Editura CECCAR, Bucureşti, 2005, p. 44
element satisface una dintre aceste definiţii, trebuie să acordăm atenţie substanţei şi realităţii
economice a acestuia şi nu numai formei sale juridice.
Din punct de vedere conceptual bilanţul reprezintă cea mai importantă sinteză
informaţională a contabilităţii obţinută prin structurarea, agregarea şi sistematizarea în
expresie valorică a patrimoniului unei entităţi la un moment dat, iar faptul că aproape un secol
cercetarea bilanţului s-a aflat în atenţia multor specialişti, ne spune de la sine despre
importanţa celei mai complexe „construcţii” teoretice ale contabilităţii8.
Contul de profit si pierdere desi prezintă mărimea rezultatului global al întreprinderii,
bilanţul propriu-zis nu explică provenienţa acestuia şi cauzele care l-au generat. . Prin urmare,
s-a elaborat o altă situaţie financiară anuală care să favorizeze desprinderea concluziilor
privitoare la performanţele activităţii întreprinderii9.
Astfel a fost elaborat contul de profit şi pierdere – cea de-a doua componentă a
situaţilor financiare anuale – care sintetizează ansamblul operaţiilor care au loc în cadrul unei
unităţi patrimoniale şi care conduc la formarearea zultatului exercitiului .
În România, legislaţia contabilă a adoptat un model al contului de profit şi pierdere
sub formă de listă, în care veniturile şi cheltuielile sunt structurate după natura şi conţinutul
lor economic.
Termenul de rezultate asociat cheltuielilor evidenţiază locul şi modul de creare a
profitului şi pierderii, ca efect al utilizării resurselor economice în cadrul activităţilor
desfăşurate de unităţile patrimoniale.
Practic, rezultatul se obţine din compararea mărimii cheltuielilor cu mărimea
veniturilor. Astfel, dacă mărimea veniturilor este superioară mărimii cheltuielilor, diferenţa
reprezintă rezultatul final favorabil (profit), iar în situaţia inversă, diferenţa reprezintă
rezultatul final nefavorabil (pierdere).
În cadrul situaţiilor financiare anuale, prin compararea elementelor componente ale
bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, se determină în ce măsură acestea s-au modificat,
respectiv au crescut sau au scăzut. Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă fluxurile de
încasări şi plăţi, arătând de unde au venit lichidităţile şi cum au fost ele cheltuite, explicând
astfel cauzele variaţiei lor.
Fluxurile de trezorerie reprezintă diferenţa dintre încasările şi plăţile unei perioade.
Situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie să fie detaliată pe cele trei tipuri de activităţi: de
exploatare, de investiţii şi de finanţare, inclusiv creşterea netă a numerarului sau
8
Horomnea E., Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p.356
9
Toma C., Conturile anuale şi imaginea fidelă în contabilitatea românească. Probleme contabile actuale,
concepte, analiză şi audit, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p. 200
echivalenţelor de numerar obţinute prin compararea situaţiilor existente la începutul şi la
sfârşitul exerciţiuluiImportanţa şi utilitatea situaţiei fluxurilor de trezorerie este dezvăluită în
contextul folosirii împreună cu celelalte situaţii financiare anuale, iar informaţiile conţinute le
permit utilizatorilor să evalueze modificarea activului net al întreprinderii, structura sa
financiară şi capacitatea de a influenţa valoarea şi momentul producerii fluxurilor de
lichidităţi în vederea adaptării la circumstanţele şi oportunităţile în continuă schimbare.
Cu toate că bilanţul şi contul de profit şi pierdere prezintă o gamă diversă de
informaţii privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute de o anumită entitate
economică într-o perioadă de timp, acestea sunt deseori insuficiente pentru luarea deciziilor
de către terţi sau pentru furnizarea unei imagini fidele privind firma la care se referă.10
Globalizarea şi amplificarea concurenţei au influenţat şi influenţează semnificativ
operaţiile întreprinderii, şi implicit, rolul contabilităţii şi al contabililor profesionişti.

10
Toma, C., Conturile anuale şi imaginea fidelă în contabilitate( teză de doctorat), Iaşi, 2001.