Plecand de la concluzia Comisiei Codului Judiciar European, potrivit careia „nimeni nu

poate fi judecator intr-o cauza daca exista unul sau mai multe motive de a pune la indoiala
impartialitatea sa, urmand ca statele membre sa stabileasca in mod concret cazurile”[1],
apare ca necesara – pentru definirea si cercetarea incidentelor abtinerii si recuzarii –
studierea prealabila a cazurilor de incompatibilitate.

S-a constatat ca, in sistemul NCPC, legiuitorul a definit numai ipotezele de incompatibilitate
ce pot fi invocate in sustinerea declaratiei de abtinere ori a cererii de recuzare, fiind
eliminata, ca modalitate de invocare a respectivului incident procedural, exceptia de
incompatibilitate[2].

Incompatibilitatea a fost definita ca fiind acea institutie procesuala ce asigura

impartialitatea judecatorilor, permitandu-le in acest scop, sa nu participe la judecata in
situatiile limitativ reglementate la art. 41 si 42 NCPC[3].

Stabilirea, cu titlu limitativ, a situatiilor de incompatibilitate preintampina abuzul de drept,

ce ar putea conduce la prelungiri nejustificate ale proceselor.

Reglementarea NCPC distinge intre cazurile de incompatibilitate absoluta, limitativ

enumerate la art. 41, si „alte cazuri de incompatibilitate” (sau cazuri de incompatibilitate
relativa – art. 42 NCPC), in mod eronat desemnate cu sintagma „alte cazuri de
incompatibililitate absoluta”. Aceasta din urma denumire marginala se datoreaza, dupa cum
s-a constatat deja in doctrina, unei erori de tipar, aparute cu ocazia republicarii NCPC in
Monitorul Oficial al Romaniei[4].

Cazurile de incompatibilitate absoluta:

S-a retinut ca normele ce reglementeaza incompatibilitatea absoluta sunt de ordine

publica. Pentru ca acestea presupun restrangerea unor drepturi, ele sunt de stricta
interpretare si aplicare, neputand fi extinse prin analogie si la alte situatii[5].

Art. 41 alin. 1 NCPC instituie doua cazuri de incompatibilitate absoluta, respectiv:

a) situatia judecatorului care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care
s-a solutionat cauza nu poate judeca aceeasi pricina in apel, recurs, contestatie in anulare,
sau revizuire;
b) cazul judecatorului care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care s-
a solutionat cauza si care nu poate judeca aceeasi cauza dupa trimiterea cauzei spre
rejudecare.

Se constata ca, spre deosebire de reglementarea C. proc. civ. 1865, se afla intr-o situatie de
incompatibilitate judecatorul care a pronuntat fie si o incheiere interlocutorie, nefiind
necesara pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa dezinvesteasca instanta de
judecata. Noua reglementare a fost argumentata prin aceea ca incheierile interlocutorii lasa
sa se intrevada rezultatul final al procesului in privinta problemei solutionate prin
incheiere.⁵

Este evidenta extinderea sferei interdictiei vis-a-vis de vechea reglementare, prin

interzicerea judecarii inclusiv a cailor extraordinare de atac, a contestatiei in anulare si a
revizuirii. Potrivit vechii reglementari, Decizia nr. II/2007, prin care ICCJ solutiona
recursul in interesul legii vizand interpretarea art. 24 C. proc. civ. 1865, statua ca
„Judecatorul care solutioneaza fondul cauzei nu devine incompatibil sa solutioneze cererea
de revizuire sau contestatia in anulare”.

Potrivit art. 41 alin. 2 NCPC, nu poate intra in alcatuirea completului de judecata nici
judecatorul care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-
asistent sau mediator in aceeasi cauza.

Alte cazuri de incompatibilitate (incompatibilitate relativa):

In doctrina, motivele de incompatibilitate relativa au fost grupate in 5 categorii principale:

– motive vizand antepronuntarea;
– motive privind interesul judecatorului;
– motive privind rudenia, afinitatea si concubinajul;
– motive vizand dusmania;
– alte motive, care determina indoieli intemeiate privind impartialitatea judecatorului (de
pilda: judecatorul este nasul, cuscrul, finul partii).

Datorita faptului ca si aceste motive de incompatibilitate (relativa) sunt enumerate limitativ,

s-a apreciat ca si in cazul existentei altor imprejurari care ar conduce la prezumtia ca
obiectivitatea judecatorului ar fi stirbita, imposibilitatea incadrarii acestora potrivit art. 42
alin. 1 pct. 13 NCPC, inclusiv prin probarea elementelor care determina indoieli privind
impartialitatea judecatorului, ar conduce la respingerea cererii de recuzare ori a declaratiei
de abtinere.

Printre modificarile de reglementare fata de sistemul C. proc. civ. 1865 amintim:

a) in ce priveste antepronuntarea: NCPC prevede in mod expres ca punerea in discutia
partilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept potrivit art. 14 alin. 4 si 5 NCPC nu
il face incompatibil pe judecator;
b) privind motivul de incompatibilitate referitor la interesul judecatorului: se remarca o
largire a sferei persoanelor interesate (referite la art. 42 alin. 1 NCPC), prin adaugarea la
aceasta categorie a afinilor si a concubinilor. De asemenea, a fost largita sfera persoanelor
vizate de art. 42 alin. 1 pct. 8 NCPC, respectiv prin includerea sotului, concubinului,
ascendentilor si descendentilor;
c) referitor la motivele privitoare la dusmanie, NCPC utilizeaza sintagma de „proces penal”
(art. 42 alin. 1 pct. 6 NCPC), fiind referite astfel si faza de urmarire penala si cea de judecata.
Mai mult, pentru a se evita abuzurile de drept, acelasi text al NCPC stabileste in mod expres
ca „in cazul plangerilor penale formulate de parti in cursul procesului, judecatorul devine
incompatibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa”[6].

Aspecte procedurale:

Inainte de primul termen de judecata grefierul de sedinta va verifica, pe baza dosarului

cauzei, daca judecatorul acesteia se afla in vreunul dintre cazurile de incompatibilitate
prevazute la art. 41 si, daca este cazul, va intocmi un referat corespunzator (alin. 1 art. 43
NCPC).
Judecatorul care stie ca exista un motiv de incompatibilitate in privinta sa este obligat sa
se abtina de la judecarea pricinii (alin. 2 art. 43 NCPC).

Declaratia de abtinere se face in scris de indata ce judecatorul a cunoscut existenta cazului

de incompatibilitate sau verbal in sedinta, fiind consemnata in incheiere (alin. 3 art. 43
NCPC).

Judecatorul aflat intr-o situatie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre parti
inainte de inceperea oricarei dezbateri (alin. 1 art. 44 NCPC).

Cand motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar dupa
inceperea dezbaterilor, aceasta trebuie sa solicite recuzarea de indata ce acestea ii sunt
cunoscute. (alin. 2 art. 44 NCPC).

Momentul la care partea interesata a cunoscut existenta motivului de

recuzare constituie o imprejurare de fapt, care va fi apreciata de instanta care
solutioneaza cererea.

S-a argumentat ca, pentru a evita abuzul, partea trebuie sa probeze nu doar cazul de
incompatibilitate, ci si imprejurarile in care a luat cunostinta de acesta, astfel incat sa se
poata determina cand a aflat ca judecatorul este incompatibili[7].

In ipoteza existentei unui caz de incompatibilitate absoluta, judecatorului ii este oprit sa

participe la judecata chiar daca nu s-a abtinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate
fi invocata in orice stare a pricinii (art. 45 NCPC).

Judecatorii care pot fi recuzati. Pot fi recuzati numai judecatorii care fac parte din
completul de judecata caruia i s-a repartizat cauza spre solutionare (art. 46 NCPC).

Conditiile formularii cererii de recuzare sunt reglementate la art. 47 NCPC:

Cererea de recuzare poate fi formulata fie verbal, in timpul sedintei de judecata, fie in scris –
pentru fiecare judecator in parte, indicandu-se cazul de incompatibilitate reclamat si
probele invocate de parte.

S-a retinut ca numai „cererea” de recuzare poate sa fie facuta verbal, fiind consemnata in
incheierea de sedinta, intrucat, pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei acesteia si
avand in vedere faptul ca, in mod obisnuit, instanta decide asupra recuzarii fara prezenta
partilor, in camera de consiliu, „motivarea” cererii, la care se va atasa si dovada achitarii
taxelor judiciare de timbru, trebuie facuta in scris[8].

Legiuitorul enumera cazurile in care cererea de recuzare este inadmisibila:

a) cand se invoca alte motive decat motivele de incompatibilitate absoluta (art. 41 NCPC)
sau relativa (art. 42 NCPC);
b) cand cererea priveste alti judecatori decat cei ce alcatuiesc completul investit cu
solutionarea pricinii;
c) cand cererea este indreptata impotriva aceluiasi judecator pentru acelasi motiv de
incompatibilitate.
Nerespectarea oricaror conditii dintre cele prescrise la art. 47 NCPC conduce la
inadmisibilitatea cererii de recuzare. In aceasta situatie, inadmisibilitatea este constatata de
catre chiar completul inaintea caruia a fost formulata cererea de recuzare, in componenta
acestuia intrand judecatorul recuzat.

Ca definitie a recuzarii, s-a retinut ca aceasta reprezinta institutia in cadrul careia partea
poate sa ceara indepartarea din completul de judecata a unuia sau a mai multor
judecatori, intrucat are suspiciuni cu privire la impartialitatea acestora[9].

In alta opinie, recuzarea reprezinta situatia in care una dintre parti cere, in cazurile strict
determinate de lege, indepartarea unuia sau a mai multor judecatori de la solutionarea unei
anumite pricini[10].

Abtinerea judecatorului recuzat:

Judecatorul impotriva caruia a fost formulata o cerere de recuzare poate declara ca se

abtine (alin. 1 art. 48 NCPC).

S-a retinut ca simpla formulare a unei cereri de recuzare la adresa unui judecator nu
conduce automat la obligatia acestuia de abtinere, cata vreme acesta cunoaste ca motivul de
incompatibilitate invocat departe nu este real si nici nu exista un alt motiv de
incompatibilitate.¹¹

Declaratia de abtinere se solutioneaza cu prioritate (alin. 2 art. 48 NCPC). Aceasta solutie

isi gaseste fundamentare chiar in definitia potrivit careia „abtinerea este… o
autorecuzare”.¹²

In ipoteza in care cererea de abtinere este admisa, cererea de recuzare urmeaza a fi respinsa,
ca ramasa fara obiect, prin aceeasi incheiere – nemaiavand importanta motivele invocate in
aceasta (alin. 3 art. 48 NCPC). In schimb, in situatia in care este respinsa declaratia de
abtinere, instanta va solutiona prin aceeasi incheiere si cererea de recuzare.

Starea cauzei pana la solutionarea cererii:

Daca a fost formulata o declaratie de abtinere, in cauza nu se va intocmi nici un act de

procedura pana la solutionarea acesteia (alin. 1 art. 49 NCPC).

Abordarea este diferita in situatia formularii unei cereri de recuzare, in sensul ca aceasta nu
conduce la suspendarea judecatii insa pronuntarea solutiei in cauza nu poate avea loc decat
dupa solutionarea celei dintai (alin. 2 art. 49 NCPC).

Dispozitiile alin. 1 si 2 ale art. 49 NCPC au fost interpretate in sensul ca in ambele cazuri are
loc o intrerupere a cursului judecatii pana la solutionarea incidentului procedural.
Stabilindu-se interdictia intocmirii oricaror acte de procedura pana la momentul
solutionarii abtinerii sau a recuzarii, s-a urmarit sa se evite refacerea actelor de procedura
savarsite dupa formularea abtinerii sau recuzarii, in caz de admitere a acestora[13].
Declaratia de abtinere, ca si cererea de recuzare, se solutioneaza de un alt complet al
instantei respective, in a carui compunere nu pot intra judecatorii recuzati ori care au
declarat ca se abtin.

Compunerea completului de judecata (art.50 NCPC):

Cererea de recuzare sau declaratia de abtinere este solutionata de catre un alt complet al
aceleiasi instante, in a carui alcatuire nu poate intra judecatorul la care se refera abtinerea
ori recuzarea.

In situatia in care, datorita recuzarii ori a abtinerii, nu poate fi alcatuit completul de

judecata, cererea va transmisa, spre competenta solutionare, instantei ierarhic superioare.

Procedura de solutionare a abtinerii sau a recuzarii:

Instanta hotaraste de indata, in camera de consiliu, fara prezenta partilor si ascultandu-l

pe judecatorul recuzat sau care a declarat ca se abtine, numai daca apreciaza ca este
necesar. In aceleasi conditii, instanta va putea asculta si partile (alin. 1 art. 51 NCPC).

Se observa ca norma imperativa, privind ascultarea judecatorului, reglementata la art. 31

alin. 1 C. proc. civ. 1865, este inlocuita cu o norma supletiva, completul ce solutioneaza
declaratia de abtinere ori cererea de recuzare, avand puterea de decizie in sensul daca va
dispune ori nu ascultarea magistratului.

Tot ca un element de noutate, daca solutionarea cauzei o impune, completul referit poate
dispune chiar si ascultarea partilor.

In cazul in care la acelasi termen s-au formulat cereri de recuzare si de abtinere pentru
motive diferite, acestea vor fi judecate impreuna (alin. 2 art. 51 NCPC).

Ca si in vechea reglementare (art. 31 alin. 2 C. proc. civ. 1865), nu este admis interogatoriul
ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare (alin. 3 art. 51 NCPC).

In situatia in care declaratia de abtinere ori cererea de recuzare sunt admise pentru motivul
de incompatibilitate prevazut la art. 42 alin. 1 pct. 11 NCPC (respectiv, ipoteza in care
judecatorul este sot, ruda pana la gradul al IV-lea inclusiv sau afin su un alt membru al
completului de judecata), instanta va hotara care dintre judecatori nu va lua parte la
judecarea cauzei (alin. 4 art. 51 NCPC).

Abtinerea sau recuzarea se solutioneaza printr-o incheiere care se pronunta in

sedinta publica (alin. 5 art. 51 NCPC).

Efectele solutionarii declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare:

Prin efectul admiterii abtinerii ori a recuzarii, judecatorul se retrage de la judecarea pricinii,
incheierea de admitere trebuind sa reglementeze si care este masura in care actele
indeplinite de respectivul judecator urmeaza a fi pastrate (alin. 6 art.51 NCPC).
Asadar, in situatia admiterii declarartiei de abtinere ori a cererii de recuzare, judecatorul
recuzat sau care s-a abtinut se retrage de la solutionarea cauzei, fiind inlocuit de alt
judecator.

In cazul in care abtinerea sau recuzarea a privit judecatorul unic sau intregul complet
colegial, cauza se repartizeaza aleatoriu, desemnandu-se astfel noul complet.

Per a contrario, daca incidentul procedural a privit numai o parte a completului colegial,
in alcatuirea noului complet – desemnat cu solutionarea cauzei – vor intra ceilalti membri
ai completului initial si judecatorul aflat in lista de planificare a permanentei.

Pe de alta parte, in ipoteza in care declaratia de abtinere ori cererea de recuzare a fost
respinsa, se reia judecata cererii, cu participarea judecatorul vizat prin cererea de
recuzare sau care a formulat declaratia de abtinere[14].

Procedura de solutionare de catre instanta superioara (art. 52 NCPC):

In conditiile investirii sale potrivit art. 50 alin. 2 NCPC, instanta superioara va dispune, in
caz de admitere a declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare, ca pricina sa fie transmisa
spre dezlegare unei alte instante de acelasi grad, din circumscriptia sa. In situatia in care
instanta referita respinge cererea, pricina este inapoiata instantei inferioare initial investite.

Cai de atac (art. 53 NCPC):

Incheierea prin care s-a incuviintat ori s-a respins abtinerea si cea prin care s-a respins
recuzarea in ipoteza formularii si a unei declaratii de abtinere, ce a fost admisa, nu sunt
supuse nici unei cai de atac.

Incheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacata numai de parti, odata cu
hotararea prin care s-a solutionat cauza. Daca aceasta hotarare este definitiva, incheierea
este susceptibila de recurs, ce va putea fi introdus la instanta ierarhic superioara in termen
de 5 zile de la comunicarea celei dintai.

In imprejurarea in care instanta de apel constata ca recuzarea a fost in mod gresit respinsa,
reface toate actele de procedura si, cand apreciaza ca necesar, dovezile administrate la
prima instanta. Atunci cand instanta de recurs constata ca recuzarea a fost in mod gresit
respinsa, aceasta caseaza hotararea, trimitand cauza spre rejudecare, dupa caz, fie la
instanta de apel, fie – cand calea de ataca apelului este suprimata – la prima instanta.

Incompatibilitatea altor participanti (art. 54 NCPC):

Dispozitiile privitoare la incompatibilitate precum si la cele doua incidente procedurale, ale

abtinerii si recuzarii, se aplica in mod corespunzator si procurorilor, magistratilor-
asistenti, asistentilor judiciari si grefierilor.

Daca in vechea reglementare incidentul procedural al incompatibilitatii viza exclusiv

compunerea instantei de judecata, aplicandu-se numai judecatorilor, NCPC largeste sfera
incompatibilitatii si la ceilalti participanti (procurori, magistrat-asistenti, asistenti judiciari,
grefieri), devenind un incident procedural care priveste si constituirea instantei[15].

Dispozitiile art. 54 NCPC au fost interpretate in sensul ca prevederile art. 41-54 NCPC
(„dreptul comun in materie de incompatibilitate”) nu se aplica exclusiv procurorilor,
magistratilor-asistenti, asistentilor judiciari si grefierilor ci si altor categorii de participanti
la procesul civil, cum ar fi: expertul judiciar, treducatorul, interpretul, executorul
judecatoresc[16].

[1] prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, 1997, edit. National,
Vol. I, pag. 316
[2] prof. univ. dr. Gabriel Boroi – coordonator, Octavia Spineanu-Matei, Delia Narcisa Theohari, 2013,
edit. Hamangiu, vol. I, pag. 127
[3] Mihaela Tabarca, Drept Procesual Civil, vol.I – Teoria generala, edit. Universul Juridic, Bucuresti,
2013, pag. 278
[4] prof. univ. dr. Gabriel Boroi – coordonator, op. cit., pag. 117
[5] prof. univ. dr. Gabriel Boroi – coordonator, op. cit., pag. 117-118
[6] prof. univ. dr. Gabriel Boroi – coordonator, op. cit., pag. 122-127
[7] Mihaela Tabarca, op. cit., pag. 306
[8] Mihaela Tabarca, op.cit, pag. 309
[9] prof. univ. dr. Ion Deleanu, Tratat de procedura civila, 2000, edit. Servo-Sat, Vol. II, pag. 26
[10] Gabriel Boroi, Codul de procedura civila – comentat si adnotat, 2001, edit. All Beck, vol. I, pag. 154
[11] Mihaela Tabarca, op. cit., pag. 296
[12] prof. univ. dr. Ion Deleanu, op. cit., pag. 31
[13] Mihaela Tabarca, op. cit, pag. 310-311
[14] prof. univ. dr. Gabriel Boroi – coordonator, op. cit., pag. 139
[15] prof. univ. dr. Gabriel Boroi – coordonator, op. cit., pag. 117
[16] prof. univ. dr. Gabriel Boroi – coordonator, op. cit., pag. 142-144./small>