COPILĂRIE

Copilărie…..
Cuvânt ce curge dintr-o pană de ,,poet’’
Pe un chip de înger, suav şi inocent.
Pe mare-albastră, pe o floare şi pe stea.
Cântec de leagăn ce adoarme vântul,
Furtuna aprigă, focul şi chiar pământul.
Culori magice ce picură din curcubeu
Prin zborul înalt al unui mândru zmeu.
Vise, zâne de rouă şi fluturi de mister
Înşirate de noapte într-un tainic colier.
Jocul hoinar, desculţ pe uliţa prăfuită,
Păpuşa ce zâmbeşte din oglinda vrăjită.
Litere şi cifre, scântei de aurită toamnă,
Învăţătoarea, generoasa noastră doamnă.
Plânsul şi frica îmbrăţişate de mamă,
Ochii şi zâmbetul bunicii puse în ramă.

Copilărie…. poezie scăldată-n univers

Rămâi totdeauna primul nostru vers!
COPILĂRIA DIN OCHII MEI

Privesc oglinda. Ea ce mi-arată?

O mare infinită, adâncă, zbuciumată.
Până mai ieri îmi arăta o apă mică,
Zglobie, limpede, ce n-avea frică.
Azi valul se înalţă spre creste,
E neînţeles şi tremură la astă veste.

Privesc adânc şi-mi caut visarea,

Ştiu c-a ascuns-o tainic marea.
O regăsesc. Nu a putut s-o fure timpul,
Nici ploaia rea şi nici chiar vântul.
O strig, dar ea… se-ndepărtează.
Rămân doar umbre, ce mă-ngenunchează.
COPILĂRIE

Am rupt din pomul vieţii

Cea mai tânară rămurea.
O strâng tare la piept.
- Copilăria mea!

Copilăria este ca o primăvară.

Copilăria este dulce, nu amară.
Dar...până la urmă copilăria moare
Şi adolescenţa înfloreşte ca o floare.

Copilăria este partea vieţii

In care noi suntem neînţeleşi precum poeţii....
Copilăria este o sfântă comoară;
Să fii copil nu e o povară!!!
DESPRE COPILĂRIE

Într-una din zilele furtunoase,

S-au întâlnit ,cu privirile furioase:
Copilăria, Adolescenţa, Tinereţea, Maturitatea
Pentru a-şi disputa, în viaţă, întâietatea.
Maturitatea a spus că-i cea mai înţeleaptă,
Iar Tinereţea, că-i puternică, deşteaptă.
Adolescenţa susţine că-i minunată,
Ea, Copilăria, că-i pură, fără pată.
Ce-i mai frumos decât să fii copil?
Să simţi că zbori, ca fluturii de-april,
Să nu ai greutăţi şi zile-amare,
Copilăria este cea mai aleasă floare!
Aş vrea ca totul să rămână-aşa,
Să-mi fie soră bună copilăria mea,
De ea să nu mă mai despart nicicând,
Să fiu mereu copil pe-acest pământ!
Zi de vară
de George Topârceanu

Linişte. Căldură. Soare.

Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine

Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână

Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, –
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.
Vara

Cu firea ei cea arzătoare

Sosit-a vara înapoi.
Toţi pomii sunt în sărbătoare,
În tei stă floare lângă floare...
E dulce vara pe la noi!

Când dimineaţa se iveşte

Din al văzduhurilor fund,
Tot câmpul parcă întinereşte
Iar, deşteptată de pe prund,
Cireada satului porneşte...

În urma ei un roi de grauri,

Ca nişte valuri cenuşii,
S-amestecă prin bălării.
S-aşază-n coarne pe la tauri,
Fac fel de fel de nebunii.

Până ce-n zarea depărtată

Spre lacul trist se pun pe drum.
Şi cum se duc, - acum ş-acum
Se mai zăresc încă o dată,
Ca rămăşiţa unui fum.