Toracele

Toracele reprezinta componenta superioara a trunchiului, ai carei pereti circumscrie cavitatea toracica, ce
contine majoritatea organelor sistemului respirator, un segment al tractului digestiv, organul central al
sistemului circulator si vasele mari din apropierea acestuia, ganglioni limfatici si nervi importanti.

Anatomie peretelui toracic

Toracele (cutia toracica) are forma unui trunchi de con, turtit in sens antero-posterior, cu baza mare
situata inferior. Prezinta doua orificii, unul superior, ce comunica larg cu regiunile gatului, neexistand o
separatie neta intre cele doua zone si poarta denumirea de apertura toracica superioara, si unul inferior,
inchis de diafragm, denumit apertura toracica inferioara.
Superior, limita superficiala a toracelui este data de o linie care pleaca de la incizura jugulara a sternului
catre lateral, in lungul claviculei, pana la nivelul articulatiilor acromioclaviculare, de unde se continua
printr-o linie conventionala, cu directia orizontala, prin apofiza spionoasa a vertebrei C7.
Limita profunda este reprezentata de un plan cu oblicitatea orientata catre antero-inferior, ce trece prin
discul interverteral dintre C7 si T1.
Limita inferioara este marcata, superficial, de o linie care pleaca de la baza procesului xifoid, urmareste
rebordul costal pana la coasta 10, trece apoi prin varful coastelor 11 si 12, iar de pe marginea inferioara a
acesteia din urma ajunge la discul intervertebral dintre T12-L1. Trebuie mentionat faptul ca aceasta limita
inferioara este relativa, cavitatea toracica fiind inchisa la acest nivel de diafragm, care datorita formei
sale boltite, cu convexitatea superioara ce ascensioneaza pana in dreptul vertebrei T7, permite viscerelor
abdominale sa patrunda in torace.
Limita dintre torace si membrele superioare este desemnata de marginile anterioara si posterioara ale
muschiului deltoid, iar in grosime, peretele toracic se intinde de la tegument si pana la nivelul pleurei
parietale. Cutia toracica nu prezinta in mod constant aceeasi forma, existand vizibil diferente de la o
varsta la alta, intre sexe, in functie de tipul constitutional al individului, dar si in raport cu miscarile
respiratorii. De asemenea, deformari ale toracelui sunt evidentiate in unele afectiuni congenitale sau
dobandite.
.Cutia toracica a nou-nascutului care a respirat ia forma de palnie, prin expansiunea plamanilor,
ascensiunea coastelor si marirea spatiilor intercostale. Respiratia are loc predominant prin excursiile
diafragmului.
Cutia toracica la adult variaza in raport cu conformatia acestuia.
La tipul stenic de conformatie corespunde toracele larg si scurt, cu perimetru toracic relativ mare, apertura
toracica superioara de diametru relativ mic si unghi epigastric obtuz, deschis la 120 grade.
La tipul astenic corespunde toracele ingust si lung, caracterizat printr-un perimetru toracic relativ scazut,
cu apertura toracica superioara de diametru relativ mare si unghi epigatstric de 90-100 grade. La sexul
feminin, toracele este relativ mai scurt si mai larg decat la sexul masculin, unde coastele au dispozitie mai
inclinata, unghiul epigastric este mai ingust, iar lungimea toracelui este relativ mai mare.

Planul osteo-muscular al toracelui

Toracele osos este reprezentat de un schelet axial anterior, sternul si unul posterior, coloana vertebrala,
intre care se incurbeaza in jurul cavitatii toracice, arcurile costale. Pana la 25 de ani, coastele se
caracterizeaza printr-un grad de elasticitate crescut, demonstrat prin faptul ca sternul poate atinge coloana
vertebrala prin compresiune fara fractura coastelor. Primele sapte perechi de coaste se articuleaza direct
cu sternul prin intermediul cartilajelor costale si se mai numesc coaste sternale, iar urmatoarele trei,
coastele arcuate fixe se ataseaza la stern indirect, prin intermediul cartilajului coastei 7. Ultimele doua,
coastele arcuate fluctuante nu ajung pana la stern, pierzandu-se in musculatura peretelui abdominal. Intre
coaste se definesc spatiile intercostale, mai largi in partea superioara a toracelui si, de asemenea, mai largi

1
in partea anterioara fata de cea posterioara. Aceste spatii intercostale se maresc fiziologic, in inspiratie,
dar si patologic, in unele afectiuni.
De scheletul osteo-fibros se fixeaza musculatura peretelui toracic, reprezentata de muschi intrinseci si
extrinseci. Cei intrinseci, intercostali, alcatuiesc impreuna cu structurile osoase planul profund al peretelui
toracic, iar cei extrinseci acopera planul osteo-muscular propriu al cutiei toracice, formand in partea
superioara anse prin care membrul superior se fixeaza la trunchi. In partea anterioara, profund de
muschiul mare pectoral, musculatura intrinseca lipseste, in partea laterala planul superficial este
reprezentat de muschiul dintat anterior, iar in partea posterioara predomina muschiul mare dorsal.
Stratul muscular superficial este format din fibrele muschiului intercostal extern,
Stratul muscular intermediar este format din fibrele muschiului intercostal intern,
Stratul muscular profund este constituit din muschiul transvers toracic, muschii intercostali intimi,
muschii subcostali, muschi ridicatori ai coastelor.

Repere osteo-musculare la nivelul toracelui

Marginea superioara a sternului se identifica cu incizura jugulara, evidentiabila sub piele. Aceasta este
situata la limita dintre gat si torace, corespunde marginii inferioare a vertebrei T2 si vine in completarea
circumferintei orificiului superior al cutiei toracice, anterior, pe linie mediana. Posterior, vine in raport cu
trunchiul venos brahio-cefalic stang si trunchiul arterial brahio-cefalic, iar la copii cu timusul. La nivelul
jonctiunii dintre manubriul sternal si corpul sternului proemina unghiul lui Louis, palpabil sub piele. De
asemenea, pe fata anterioara a toracelui se evidentiaza si se palpeaza claviculele, articulatiile sterno-
claviculare, fosa subclaviculara, santul deltopectoral, iar in partea inferioara, rebordurile costale. La
barbatii cu muschii pectorali dezvoltati se distinge conturul marelui pectoral, iar la femei, intre coastele
3-6 proemina glandele mamare. Pe fata laterala se distinge linia Gerdy, intre insertiile muschilor dintat
mare si oblic extern al abdomenului. Pe fata posterioara, se pot palpa apofizele spinoase ale vertebrelor
C7-T12 si elemente ale scapulei, precum unghiul inferior, marginea vertebrala sau spina.

Linii orientative pe torace

Pentru a usura delimitarea regiunilor toracelui si proiectiei viscerelor toracice s-au definit o serie de linii
conventionale de orientare.
Linia mediosternala uneste incizura jugulara cu procesul xifoid, la nivelul sternului, unde planul frontal
al acestuia este intersectat de planul sagital al corpului. Mai poarta denumirea si de linie mediana
anterioara.
Linia parasternala este verticala ce urmareste marginea sternului.
Linia medioclaviculara trece vertical prin mijlocul claviculei.
Linia mamelonara separa superior treimea mediala a claviculei cu cele doua treimi laterale, iar inferior
descinde prin papila mamara.
Linia axilara anterioara trece prin marginea anterioara a santului axilar.
Linia medioaxilara descinde prin varful axilei.
Linia axilara posterioara este verticala trasata prin marginea posterioara a santului axilar si corespunde
marginii laterale a muschiului latissimus dorsi.
Linia scapulara trece prin unghiul inferior al scapulei.
Linia paravertebrala descinde prin varful proceselor transverse.
Linia mediana posterioara este verticala ce uneste procesele spinoase de la T1 la T12.
Linia claviculara uneste cele doua clavicule.
Linia bimamelonara se intinde intre cele doua papile mamare.
Linia xifoidiana trece orizontal prin baza procesului xifoid.
Linia subcostala trasata prin punctele cele mai declive ale marginii inferioare a toracelui.

2
Linia cervicotoracica indica limita superioara a cutiei toracice pe partea posterioara si trece orizontal prin
vertebra C7.
Linia bispinoscapulara este posterioara, corespunde vertebrei T3 si se intinde intre marginile mediale ale
omoplatilor.
Linia bianguloscapulara este posterioara, corespunde vertebrei T12 si se intinde intre unghiurile
inferioare ale omoplatilor.

Apertura toracica superioara

Prin apertura toracica superioara se realizeaza comunicarea cavitatii toracice cu regiunile gatului.
Pleura si pulmonul depasesc in inaltime prima coasta, iar vasele si nervii, traheea si esofagul, trec dintr-o
regiune in alta, astfel incat apertura toracica superioara devine un veritabil defileu cervico-toracic.

Apertura toracica inferioara

Este inchisa de muschiul diafragm, ce separa cavitatea toracica si cea abdominala, constiutind plafonul
celei din urma.

Functiile cutiei toracice

Rol in respiratie

Una dintre cele mai importante functii ale toracelui este legata de procesul respirator. Toracele nu contine
doar plamanii ci si structurile osteo-musculare care in ansamblu participa la deplasarea in mod eficient a
aerului in inspiratie si expiratie. Excursiile diafragmului pe verticala si miscarile coastelor conduc la
modificarea volumului cavitatii toracice, devenind astel elemente cheie in respiratie.

Anatomia bazinului normal

Bazinul osos normal. Bazinul obstetrical. Pelvisul minor Terminologie: pelvis mic sau pelvis minor,
denumit si excavatie pelvina, bazin dur, bazin obstetrical sau cavitate pelvina.

Bazinul osos este un canal format din doua parti telescopate: - canalul extern dur sau canalul osos, format
din: oasele iliace, sacru si coccis, unite anterior prin simfiza pubiana si posterior prin simfizele sacro-
iliace.
Localizarea bazinului osos: intre coloana vertebrala si membrele inferioare, prin acestea transmitand
greutatea corpului la sol. Situat sub linia terminalis este implicat direct in mecanismul nasterii. Forma
bazinului este de trunchi con, orientat cu baza mare superior.
Fata endopelvina a bazinului este impartita de linii nenumite in doua portiuni:
1. Marele bazin sau pelvisul fals este format de fosele iliace interne de pe fata interna a celor doua oase
coxale si nu are interes obstetrical.
2. Micul bazin sau bazinul obstetrical: - forma de trunchi de con cu baza mare orientata superior. - doua
fete: externa-exopelvina, interna-endopelvina. - patru pereti: anterior, posterior, laterali.
Fata endopelvina a canalului dur este formata din:
- posterior: fata anterioara a sacro-coccisului, concava de sus in jos.
- lateral: fata interna a spinelor sciatice si corpul ischioanelor.
- anterior: fata posterioara a corpurilor pubiene si simfizei pubiene. Canalul dur este delimitat superior si
inferior de stramtoarea superioara, respectiv inferioara, intre care se gaseste escavatia pelvina.
Cele 3 etaje ale micului bazin:
- orificiul de intrare-stramtoarea superioara cilindrica.

3
- excavatia cu rol esential in mecanismul de rotatie, datorita dimensiunilor superioare capului fetal.
- orificiul inferior al bazinului .

A. Stramtoarea superioara

1. Definitie: stramtoarea superioara reprezinta portiunea de angajare a prezentatiei.

2. Delimitarea stramtorii superioare: dinspre posterior spre anterior: promontoriu, marginea anterioara
a aripioarei sacrate, articulatia sacro-iliaca, linia nenumita, eminenta ileo-pectinee, creasta pectineala,
marginea superioara a simfizei pubiene.
3. Elementele anatomice ale stramtoriii superioare:
a) simfiza pubiana
b) promontoriul (unghiul lombo-sacrat): unghiul format intre cea de-a 5-a vertebra lombara si baza
sacrumului.
4. Diametrele si axele stramtorii superioare
a) diametrele sagitale sau antero-posterioare:
- diametrul promonto-suprapubian: conjugata anatomica delimitata de promontoriu si marginea
superioara a simfizei pubiene 11 cm.
- diametrul promonto-retropubian: numita si conjugata vera uneste promontoriul si tuberculul retropubian
10, 5-11 cm.
- diametrul promonto-subpubian: numit si conjugata diagonalis este delimitat de promontoriu si
marginea inferioara a simfizei pubiene masurand 12 cm.
b) diametrele transversale:
- diametrul transversal maxim uneste punctele cele mai indepartate ale liniilor nenumite, masurand 13-
13,5 cm.
- diametrul transversal median sau util: situat la egala distanta intre simfiza si promontoriu, unind cele
doua puncte de pe liniile nenumite. masoara 12-12,8 cm.
c) diametrele oblice: in numar de doua unesc eminenta ileo-pectinee cu articulatia sacro-iliaca de partea
opusa. masoara 12 cm
5. Forma stramtorii superioare: Forma este variabila in functie de limitele fiziologice, cunoscandu-se
faptul ca factorii patogenici (rahitism, leziuni vertebrale, leziuni ale articulatiei coxo-femurale) actioneaza
determinand modificari ale bazinului normal si in acelasi timp si a stramtorii superioare, iar aceste
modificari influenteaza intr-un grad variabil prognosticul de nastere.
6. Orientarea stramtorii superioare Planul stramtorii superioare este definit prin diametrul transvers
maxim si punctul cel mai proeminent de la nivelul fetei posterioare a simfizei pubiene

B. Escavatia si stramtoarea mijlocie

1. Definitie: escavatia se defineste a fi spatiul cuprins intre stramtoarea superioara si inferioara.

2 Diametrele escavatiei La nivelul segmentului superior al excavatiei, diametrele antero-posterioare,

oblice si transverse sunt aproape egale si masoara 12,5 cm. La nivelul stramtorii mijlocii se descriu
diametrele sagitale, oblice si transverse.
Date despre stramtoarea mijlocie: Definitie: stramtoarea mijlocie este portiunea ingustata a escavatiei
situata la nivelul spinelor sciatice, neavand puncte sigure de reper.

C. Stramtoarea inferioara

1. Definitie: stramtoarea inferioara este orificiul inferior de iesire din bazinul osos sau orificiul de
degajare a fatului.

4
2. Delimitarea: anterior-marginea inferioara a simfizei pubiene, posterior- varful coccisului, lateral-
marginea inferioara a marilor ligamente sacro-sciatice si a ramurilor ischio-pubiene.
3. Diametrele stramtorii inferioare a) diametrele sagitale:
- diametrul cocci-subpubian: de la marginea inferioara a simfizei pubiene pana la nivelul varfului
coccisului, masoara 9,5 cm si poate ajunge la 12,5 cm dupa retropulsia coccisului.
- diametrul sagital posterior uneste linia intertuberozitara cu varful sacrumului si masoara 8,5 cm.
- diametrul sagital anterior: uneste marginea inferioara a simfizei pubiene cu linia intertuberozitara.
b) diametrele transverse:
- diametrul biischiatic sau intertuberozitar masoara 11-12,5 cm
- diametrul „interpubic” sau biischiatic anterior uneste punctele cele mai indepartate de pe concavitatea
ramurilor ischiopubiene.
c) diametrele oblice masoara 11-12 cm.

Explorarea bazinului

Explorarea clinica va fi efectuata in acelasi timp cu examinarea coloanei vertebrale si a soldului, deoarece
aceste trei segmente se pot influenta reciproc. A. 1. Interogatoriu: se va cauta antecedentele medicale si
chirurgicale. Importante sunt: numarul de nasteri, modalitatea nasterii, prezentatia, greutatea fetilor,
interventiile obstetricale. A. 3. Palparea: permite aprecierea tonusului muscular, rapoartele dintre
diferitele puncte osoase, locul durerilor provocate, prezenta impastarii sau fluctuentei si temperatura
cutanata, apoi se va verifica forma si simetria bazinului. Se identifica mai intai principalele repere
osoase: - anterior, la nivelul liniei mediane se palpeaza simfiza pubiana, creasta pubisului, lateral de
acesta, tuberculul sau spina pubisului. Inferior de simfiza pubiana se palpeaza arcul pubian ce se continua
cu ramura descendenta a pubisului. - superior de pliul inghinal se palpeaza cu usurinta spina iliaca antero-
superioara inclinata in jos, formand cu orizontala un unghi de 15°, unghi care creste in caz de bazin mare
si scade in bazin mic. Pe fata posterioara a bazinului se palpeaza creasta sacrata, tuberozitatile ischiatice,
ramul inferior al ischionului. - lateral si posterior se palpeaza crestele iliace, marele trohanter, spinele
iliace postero-superioare, varful apofizei spinoase a vertebrei lombare L5, varful plicii interfesiere
corespunzatoare varfului sacrumului si tuberozitatea ischiatica.
A. 4. Pelvimetria externa: va fi efectuata cu ajutorul compasului Baudloque si cu banda metrica.Totusi
aceste masuratori nu pot evalua exact dimensiunile stramtorii superioare sau a escavatiei, doar in caz de
distocie severa. Se apreciaza: - diametrul antero-posterior extern: intre apofiza lombara L5 si marginea
superioara a simfizei pubiene: masoara 20 cm. - diametrul bispinos: intre spinele iliace antero-superioare:
24 cm. - diametrul bicret: situat intre punctele cele mai indepartate ale crestelor iliace: masoara 28 cm. -
diametrul bitrohanterian: situat intre fetele externe ale celor doi trohanteri: drept si stang si masoara: 32
cm. - diametrul biischiatic: intre fetele interne ale celor doua ischioane: 11 cm. Acest diametru a lui
Tarnier se masoara la gravida in pozitie ginecologica, masurand distanta dintre cele doua tuberozitati
ischiatice
5. Pelvimetrie interna Acest examen intern va fi efectuat sistematic in cursul examinarilor prenatale,
important a se realiza in ultimul trimestru de sarcina, atunci cand partile moi devin mai suple datorita
imbibitiei gravidice, permitand astfel o buna apreciere. Se va efectua prin tuseu vaginal la gravida in
pozitia ginecologica si se vor obtine informatii despre: promontoriu, diametrele antero-posterioare ale
bazinului, diametrul promonto-subpubian, diametrele transverse, curbura arcului anterior, precum si
dispozitia sacrumului. La primipare, in primele doua trimestre de sarcina se efectueaza mai greu, dar spre
sfarsitul trimestrului trei de gestatie se practica in conditii bune.
In ventilatia de repaus, muschii intercostali externi si diafragmul sunt responsabili de cresterea in volum
a cutiei toracelui, marind diametrele acesteia. Diametrul antero-posterior creste odata cu orizontalizarea
coastelor si datorita miscarilor de la nivelul articulatiei primei coaste cu sternul. In timpul inspirului,
manubriul sternal ascensioneaza si se proiecteaza inainte pozitionandu-se la 1-16 grade fata de orizontala.
Astfel, diametrul antero-posterior al jumatatii superioare a cutiei toracice se mareste, permitand

5
expansionarea concomitenta a portiunii anterioare a varfului pulmonar. Dispozitia oblica catre inferior si
inainte a fibrelor muschilor intercostali externi faciliteaza miscarea de ridicare a costelor, ce presupune
rotirea si orizontalizarea acestora in jurul unui ax paralel cu colul lor. Cresterea diametrului transversal
este corelata cu miscarea de rotatie care are loc la nivelul coastelor 2-4 si 7-10, iar cresterea diametrului
cranio-caudal este determinata de coborarea planseului cutiei toracice, constituit din muschiul diafragm.
In inspiratia fortata, coloana vertebrala realizeaza o miscare de extensie, participand astfel la
orizontalizarea costelor. In acelasi timp, la expansiunea suplimentara a cutiei toracice vor contribui, pe
langa intercostalii externi si diafragm, muschii inspiratori accesori, anume muschii pectorali, muschii
dintat anterior si postero-superior, muschiul sternocleidomastoidian, trapezul si muschii scaleni. La
expiratia fortata participa coloana vertebrala, care executa in acest caz o miscare de flexie, precum si
muschii expiratori, precum muschii abdominali, patratul lombar, muschii intercostali interni, transvers al
toracelui si muschiul dintat postero-inferior.

Protectia organelor vitale

Toracele adaposteste si protejeaza viscere toracice de importanta vitala, inima si vasele mari, plamanii, iar
datorita formei bolite a diafragmei, confera, intr-o oarecare masura, protectie viscerelor din etajul superior
al abdomenului. O mare parte din ficat se afla sub cupola diafragmatica, precum si stomacul sau splina,
situata profund in hipocondrul stang. De asemenea, partea posterioara a polilor superiori ai rinichilor vine
in contact cu diafragma, nivel la care se gasesc anterior de coasta 12, in partea dreapta, si anterior de
coastele 11 si 12, in partea stanga.

Patologia peretelui toracic

Localizarea anatomica a cutiei toracice, in partea superioara a trunchiului, ii confera acesteia un grad
crescut de predispunere la traumatisme, ceea ce sugereaza si motivul prezentei sale la acest nivel in jurul
unor organe de importanta vitala. Pe langa acestea, malformatiile, infectiile sau tumorile peretelui toracic
contribuie semnificativ la perturbarea starii generale a organismului, toate acestea avand repercusiuni
asupra sistemului cardiorespirator, responsabil cu manifestarea constanta a schimburilor fiziologice
gazoase dintre sange si tesuturi, astfel incat limita de eroare sa fie minimala.

Diagnostic

In cadrul malformatiilor congenitale ale peretelui toracic, prin inspectie se descopera eventualele
deformatii ale cutiei toracice, iar prin radiografie se poate confirma diagnosticul prezumtiv. Pentru a
elimina alte complicatii posibile asociate cu eventualele malformatii se poate recurge la exploararea
complexa a functiei respiratorii, electrocardiograma, ecografie cardiaca Doppler si tomografie
computerizata.

Prin anamneza, cand poate fi obtinuta, se obtin informatii importante referitoare la procedeul prin care
pacientul a fost traumatizat si implicit se poate contura un tablou al potentialelor leziuni. Prin palpare se
recunoaste sediul durerii, fragmente osoase, in caz de fracturi, sau crepitatii gazoase, in emfizemul
cutanat.

Percutia nu este intotdeauna utilizata, insa practicarea ei poate scoate in evidenta, prin matitate,
revarsatul lichidian sau, prin hipersonoritate, pneumotoraxul.

Ausculatia este ingreunata de emfizemul cutanat, daca exista, si prin intermediul acesteia se pot furniza
informatii privind prezenta sau absenta murmurului vezicular sau a ralurilor bronsice nespecifice., fiind
astfel utile in determinarea suportului de de ventilatie mecanica. In cazul politraumatismelor, se recurge la

6
radiografie toracica in mod obligatoriu, pentru a afla informatii despre eventualele fracturi, reversate
pleurale, deplasarea mediastinului, hemopericard.

Prin tomografia computerizata se pot vizualiza contuziile pulmonare sau hematomul pulmonar, iar
tomografia computerizata cu scaner spiral suplimenteaza procesul diagnostic prin obtinerea unor
informatii de mare acuratete si este utilizata cu precadere la pacientii cu politraumatisme. Prin ecografie
se poate confirma prezenta revarsatelor pleurale posttraumatice, iar aceasta metoda este indicata, in
special, in evaluarea cardiaca.

Electrocardiograma deceleaza implicarea miocardica in traumatism, iar angiografia este recomandata

in evidentierea leziunilor vaselor mari. Procesul diagnostic al plagilor se desfasoara, in general,
concomitent cu aplicarea masurilor de urgenta ce pregateste pacientul pentru instituirea tratamentului sau,
de multe ori, pentru sustinerea functiilor vitale. La inspectia plagii, se poate identifica gradul de
hemoragie sau pierderea de substanta parietala ce poate conduce la traumatopnee cu insuficienta
respiratorie extrem de grava, situatie in care plamanul poate aparea la niveul plagii. Absenta murmurului
vezicular, la auscultatie, poate indica prezenta unui pneumotorax sau hemotorax, confirmat sau infirmat
ulterior prin examinarea radiologica sau punctia toracica. In infectiile peretelui toracic se practica
predominant computer tomografia prin care se poate vizualiza imaginea colectiei purulente. De
asemenea, punctia si examenul bacteriologic pot preciza diagnosticul, iar scintigrafia osoasa se
utilizeaza pentru a scoate in evidenta modificarile osteomielitice. In cadrul tumorilor parietale toracice,
diagnosticul este indicat preopertator, pentru a se stabili cu precizie momentul interventiei chirurgicale si
extinderea acesteia. Prin examinarea fizica se recunoaste cu exactitate sediul formatiunii tumorale,
dimensiunile si consistenta, mobilitatea pe planurile superficiale si profunde, precum si prezenta sau
absenta fenomenelor inflamatorii.

Examinarea radiografica toracica permite descoperirea tumorii sau determinarea ratei de crestere a
acesteia, iar prin radioscopie toracica se pot diferentia leziunile parietale de cele parenchimatoase.
Importanta tomografiei computerizate in cadrul leziunilor tumorale rezida in faptul ca permite o
localizare precisa a acestora si poate evidentia formatiuni de dimensiuni mici care trec neobservate prin
examinarea radiologica clasica. Vizualizarea tumorilor parietale toracice se face in special cu ajutorul
rezonantei magnetice nucleare, iar scintigrafia osoasa este preferata in evaluarea metastazelor.