Așteptând pe Hristos

Spunem adesea că, viața noastră este formată dintr-un lung șir de așteptări. Fiecare
zi ne-o petrecem așteptând ceva. Aşteptăm nouă luni să ne naştem, câteva
săptămâni să ne iasă toți dinţii de lapte, câteva luni până să facem primul pas, ori
să spunem primul cuvânt. Aşteptăm ani întregi să începem şcoala, liceul, facultatea
și apoi să terminăm toate aceste forme de învăţământ. Aşteptăm să ne cunoaştem
prietenul sau prietena, aşteptăm să iubim şi să fim iubiţi, să ne căsătorim şi să avem
copii. Apoi, aşteptăm începerea primilor paşi ai copiilor noştri, începerea grădiniţei
şi a şcolii. Aşteptăm pensionarea şi apoi, după căsătoria copiilor noştri, apariţia,
din necunoscutul ce dispare, a nepoţilor noştri. Mereu aşteptăm câte ceva de la
viaţă, de la partenerii noştri, de la copii, de la guvernanți, de la bugetari, de la
şoferi, de la măturătorii de stradă, sau de la şefi. Așteptăm sfârșitul de săptămână,
concediul, salariul, întâlnirea cu o persoană iubită, să scăpăm de rate, să depășim o
perioadă grea din viață. Unii aşteaptă răsăritul soarelui, alții ploaia, zăpada, o
îmbrăţişare, un sărut, un cântec de durere sau de bucurie. Alții aşteaptă o cerere în
căsătorie sau o hotărâre de divorţ. Ne dorim o casă, o mașină, apoi bani...cât mai
mulți, pentru că orice se poate cumpăra cu ajutorul lor. Orice, mai puțin fericirea.
Și suntem învăţaţi de mici să aşteptăm, să ne vină rândul, să stăm la coadă, pentru
că „va veni şi timpul nostru”. Până migrăm din lumea aceasta în cealaltă lume, o
lume necunoscută nouă. trăim într-un proces necontenit de aşteptări.
În cartea sa ”Viaţa pe un peron”, o carte plină de înţelesuri, regretatul Octavian
Paler spune că omul trăieşte într-o continuă aşteptare pe "peronul vieţii sale"...,
zbătându-se să ocupe un loc cât mai bun într-un tren, ignorând că destinaţia finală a
tuturor trenurilor este pustiul, adică moartea, ceea ce este tragic pentru unii, dar
eliberator pentru alţii. Tot așteptând diverse situații, vom ajunge să ne întrebăm
când a trecut viața pe lângă noi și noi unde am fost în tot acest timp?
Vă îndemn să citiți și să meditați la versurile unei minunate poezii a lui Traian
Dorz:
”Nimica nu-i mai scurt ca viaţa, dar nici mai lung nimic ca ea
poţi ori s-o pierzi, ori să ţi-o mântui, depinde de voinţa ta.
Nimic mai trecător ca viaţa, dar nici mai veşnic decât ea,
poţi s-o trăieşti în har sau flăcări, depinde de voinţa ta.
Nimic nu-i mai amar ca viaţa, dar nici mai dulce decât ea,
poţi face-n ea ori rău, ori bine, depinde de voinţa ta.
Nimic mai mărginit ca viaţa, dar nici nemărginit ca ea,
poţi fi mişel ori poţi fi vrednic, depinde de voinţa ta.
Nimic nu-i mai înalt ca viaţa, dar nici mai josnic decât ea,
poţi fi ori înger, ori un demon, depinde de voinţa ta.
Dar de la clipa morţii tale şi până-n veci de veci vei sta
Ori cu Hristos, ori cu Mamona, depinde de voinţa!