You are on page 1of 4

Aveți curajul de a dezvolta ora de religie!

Ora de religie trebuie să fie pentru elevi un curcubeu de bucurie, de dezvoltare spirituală,
de împliniri sociale și civice, trebuie să ofere elevilor un urcuș duhovnicesc real. În acest sens
lucrând, profesorul are datoria de a se perfecționa în aplicarea cât mai multor forme de predare:
formale, non- formale etc.
Noua generație de elevi crește înconjurată de avantajele și dezavantajele noilor
tehnologii. Dorința elevilor de a avea ore active în care implicarea lor să fie reală și să depășească
sfera formalului îi motivează să fie parte din diferite proiecte. Prin acestea ei pot să își dezvolte
mai bine înțelegerea propriei credințe, dar și competențele sociale, lingviste, de comunicare, pot
deveni creativi în procesul învățării, pot sistematiza conținuturile predate sau le pot dezvolta.
Avem la bază învățătura Sfintei Scripturi care ne îndeamnă să luăm învățătură (Psalmi
2, 12), să ne străduim să învățăm cât mai bine (Pildele lui Solomon 23, 12) și toate să le facem cu
chibzuință (Pildele lui Solomon 23, 23), de aceea, în ultimii ani, mi-am dezvoltat portofoliul
didactic adăugându-i o dimensiune contemporană.
În acest sens am implicat elevii în proiecte naționale în colaborare cu alte instituții sau în
proiecte internaționale alese de pe platforma digitală e-Twining.
Ultimul proiect național: Unde-i lege nu-i tocmeală, a presupus colaborarea cu Societatea
Biblică Interconfesională din România. Manualele și caietele primite au constituit un altfel de
suport de curs pentru orele noastre. Împreună cu elevii am extins noțiunile de lege, fals, falsitate,
responsabilitate, cinste, toleranță, bucurie duhovnicească, ortodoxie etc. din sfera teologicului în
sfera socialului reliefând foarte bine legătura religiei cu viața de zi cu zi. Proiectul dezvoltă ideea
de moralitate religioasă și o duce și în sfera legislației civile. Temele sunt privite din ambele
perspective: religioasă și legislativă.
De asemenea, proiectul ne-a permis să desfășurăm activități speciale sub forma unor lecții deschise
sau workshop-uri în care elevii au interacționat cu reprezentanți din diferite județe ai Poliției
Române, Inspectoratelor Școlare Județene, ai altor unități de învățământ, dar și reprezentanți ai
Societăților Biblice din Canada, S.U.A., Australia, Anglia, Kenya, Ruanda, Bermude, Armenia și
Germania.
Dacă ne gândim la dimensiunea digitală a întregului act educațional, aceasta este reliefată
și de paleta activităților extrașcolare pe care le desfășurăm cu elevii liceeni (și nu numai!) prin
platforma e-Twinning, la început din curiozitate, mai apoi la cererea elevilor. Avantajele folosirii
acestei platforme sunt imediat observabile prin faptul că saltul calitativ al implicării lor duce la
dezvoltarea competențelor necesare vieții de creștin: curajul mărturisirii, iubirea de aproapele,
toleranța, cunoașterea propriei culturi, responsabilitatea fața de neam și țară, dar și a competențelor
noi, în acord cu noile cerințe educaționale europene, precum folosirea instrumentelor TIC,
responsabilitatea și siguranța utilizării acestora.

Numărul proiectelor de-a lungul anilor a devenit din ce în ce mai mare. Primul proiect s-
a derulat în anul 2010: Sharing values under the same sky, având ca singur partener Turcia.
În același an am fost parteneri și în proiectele: In spite of our religion we can still be friend
(împreună cu Polonia, Turcia, România). În anul 2012 ne-am îmbogățit experiența prin
activități extrașcolare derulate prin Parables of Jesus Today (împreună cu elevi și profesori
din Italia, Spania, România, Grecia, Turcia), Let^s sing toghether in Christmas day (având
ca parteneri Portugalia și Slovenia), 8.6.World Firefighters Day (alături de colegii noștri
din Slovenia, Croația, Portugalia, Turcia, Letonia, UK și Irlanda de Nord, Cehia, Polonia
și Turcia), Christmas Journal (alături de elevii din Cehia, Polonia, Portugalia, Cipru,
Slovacia Cipru am postat rezultatele muncii noastre prin filmulețe –interviuri, fotografii
etc.), Easter Traditions (parteneri ne-au fost Slovenia, Turcia, Grecia, Spania și Letonia).
Anul 2013 ne-a oferit experiența cunoașterii unor colegi deosebiți care s-au înscris și au
evoluat alături de noi în proiectul Mapping European Citizenship (Portugalia, Grecia,
Danemarca, Suedia, Norvegia, Turcia, Ucraina, Italia, Spania, Republica Moldova, Franța,
Polonia, Olanda, Armenia, Germania), iar în 2014: National Heroes (Franța, Italia, Turcia).

Însă proiectul care ne-a adus cele mai multe bucurii spirituale a fost I was waiting to meet
you. Scopul proiectului era de a trezi interesul cu privire la modul în care putem adapta materiale
pentru a ajuta elevii să învețe să lucreze cu instrumentele web 2.0 și astfel să își poată exprima
propria identitate religioasă și civică. Am împărtășit cunoștințe despre viața noastră reală, mediul
nostru de viață, muzică, sărbători, tradiții ... Am cercetat și am organizat activități despre
evenimentele importante din orașele noastre, din regiunea și țara noastră. Am oferit elevilor noștri
posibilitatea de a demonstra o implicare majoră, activă cu una sau mai multe culturi europene.
Elevii au avut posibilitatea de a obține o imagine clară a vieții și stilul de viață a altor culturii. În
plus, ei nu numai că au învățat despre o altă cultură europeană, ci au învățat să reflecte asupra
propriul mediu cultural și religios. Elevii au fost în contact digital cu școlile partenere prin e-mail,
prin blog-ul nostru comun și pe platformă. De asemenea, pe lângă celelalte obiective interculturale,
strâns legate de aceasta a fost și îmbunătățirea competențelor lingvistice orale și scrise, competențe
care au fost îmbunătățite simțitor. În urma activităților desfășurate ne-am bucurat de aprecierea
muncii noastre prin Certificatul European de Calitate atât pentru profesori, cât și pentru liceu și
elevii implicați.
Bucuria și progresul elevilor mei mi-au oferit și mie curajul mărturisirii și împărtășirii acestor
experiențe didactice cu scopul ca ele să fie urmate de alți colegi.

PROF. ADRIANA NICOLETA ARGATU


LICEUL TEORETIC ”GEORGE CĂLINESCU” CONSTANȚA

You might also like