Real—uman --stiinte

Piesa ”Artă” de Yasmina Reza a primit în anul 1998 premiul Laurence Olivier pentru ”Cel mai bun text de
comedie”. De atunci a strâns numeroase premii, printre care și Premiul Tony și Premiul Criticilor din New
York (Best Comedy).
 Yasmina Reza s-a născut în 1959 la Paris și e celebră pentru piese precum „Artă”, „Zeul măcelului”
sau „Conversaţie după înmormântare”.

A studiat sociologia și arta dramatică (inclusiv cu celebrul actor francez Jacques Lecoq), a jucat câţiva ani
în diverse companii teatrale în piese de Molière, Marivaux, Sacha Guitry (…). Nu a mai dorit sa ramana
actrita datorita experientelor personale ca urmare s-a dedicat scrisului. A scris cinci piese de teatru în
zece ani, toate traduse și jucate în lumea întreagă, dar este cunoscută în principal ca autoare a piesei
„Artă”, pusă în scenă în 1994 la „Comédie des Champs Elysées” (unde s-a jucat mult timp cu casa
închisă), apoi la Berlin și Londra. Piesa a fost distinsă cu Marele Premiu „Molière“ pentru cel mai bun
autor și cel mai bun spectacol (în 1995), cu Evening Standard Award for Best Comedy (1996), apoi cu
Laurence Olivier Award for Best Comedy (1997).

Textul a fost premiat în Franţa, Anglia, Statele Unite și tradus în peste treizeci de limbi. În România se
joacă din 2002, pe scene din: Cluj- Teatrul Naţional Cluj-Napoca (regia: Sorin Misirianţu), Arad- Teatrul
Clasic „Ioan Slavici” (regia: Szabó K. István) Târgu-Mureș si București -Teatrul „Bulandra” (regia lui Cristian
Juncu).

„Parabolă a întregii societăţi de sfârșit de mileniu, comedia „Artă” este un amestec de ludic și etic, de
inedit și alambicări psihologice”.

„Aparent o piesă fără „mesaj”, locul posibilelor „teze” fiind luat de conversaţiile (adesea parodice)
despre prietenie și raportul viaţă/artă”.

(Maria Zarnescu)
Sinopsis

Serge, cumpără un tablou alb al unui pictor în vogă, pentru o sumă foarte mare de bani.
Tabloul este o pânză complet albă, traversată de cateva linii albe. … (Pe care nu le poţi distinge decât cu
ochii mijiţi). Mandru de achizitia facuta, Serge arata tabloul si prietenilor sai.

Marc, ramane afectat de preţul plătit pentru acest tablou si il acuza pe aceasta de snobism.

Al treilea prieten Yvan, va trebui să echilibreze disputa artistică.Marc vede alb, Serge vede cota pictorului
iar Yvan vede nuanţe.

Acţiunea se petrece la Paris, în contemporaneitate.Marc, Sege si Yvan sunt trei prieteni foarte buni,

Marc, inginer în aeronautică, elegant,tacticos, impunator, usor impulsiv. Doreste sa-si impuna punctul de
vedere si este in general conservator . Uneori, când situaţia îi scapă de sub control este: „ un ghem de
nevroze descâlcit doar cu ajutorul pastilelor”.

Cumpărătorul tabloului Serge, e un băiat care a reușit în viaţă, medic dermatolog și mare iubitor de artă.
Emotional, deschis, modern, extravagant, posh

Serje „ …Ascunde mereu un zâmbet interior, de parc-ar avea un as în mânecă. Să fie tabloul, oare?...”

”… Se crede colecţionar, dar oscilează continuu între bizareria artistică și alinierea la normă.”
(MARIA ZARNESCU)

Două temperamente eruptive faţă în faţă.

Între cele două extreme, se află Yvan, reprezentant comercial într-o papetărie en gros vulnerabil,
tolerant, lipsit de egoismul prietenilor săi. , Yvan adoptă opinia celui de faţă încercând în același timp să
scuze atitudinea celui absent. Spune fiecăruia ce vrea să audă. … prin accepţia faptului că nu se bucură
de nimic, Yvan recunoaște că se bucură de tablou.

Serge gândește: ești prietenul meu și am pretenţia să ma accepţi așa cum sunt, Marc gândește: ești
prietenul meu și am pretenţia să ai o filozofie sănătoasă asupra lucrurilor astfel încât să te pot înţelege,
iar Yvan este liantul. Se mulează pe atitudinile celor doi pentru a încerca să-i împace.

Izbucneste un conflict, cei doi isi arunca cuvinte grele, iar prietenia lor este pusa sub semnul intrebarii.
Marc îi spune lui Yvan că Serge nu are umor. Yvan și Serge spun despre Marc că nu are umor. Marc se
simte trădat.

Lucruri care până acum nu s-au spus (sau dacă s-au spus nu s-au luat în serios), acum, exprimate pe
fondul frustrărilor acumulate duc situaţia până la un punct în care prietenia riscă să se rupă.

Yvan intervine in acesta disputa intelectuala cu scopul de a calma spiritele. Desi este un tip calm, tolerant
si echilibrat el nu reuseste sa aplaneze situatia, dimpotriva este ironizat si insultat de ceilalti doi.

Serge renunţă la tablou pentru prietenul lui. Marc „omoară’’ tabloul(scena desenarii schiorului) și își
recapătă prietenul, iar în final, după repararea lui, pentru a-și păstra prietenul, alege să vadă din nou
schiorul pe pânza albă.

In final, cei trei ajung la concluzia ca prietenia lor este mai presus decat orice disputa si se impaca.

În spatele tabloului și a pretinsei dezbateri intelectuale se pune, de fapt, problema prieteniei și a

fragilităţii relaţiilor interumane. Personajele se găsesc într-un moment de criză relaţională.

In acelas timp disputa dintre Marc și Serge reflectă o dezbatere între două concepţii despre artă care au
apărut în secolul al XX-lea si care nu are momentan un verdict concludent. Tema: panza contemporana.

O privire critica asupra societăţii

Conflictul, in societate, este un lucru inevitabil. Este adesea precedat de emoţii precum furie, frustrare,
frică, tristeţe, resentimente sau dezgust si are loc adesea atunci când una dintre părţi nu poate accepta
poziţia celorlalte părţi. În piesa “Arta”, Yasmina Reza este interesată de modul în care un obiect poate
intra în conflict cu oamenii, modul în care se dezvolta acest conflict și cum se pot reconcilia persoanele
implicate.

„Prin această poveste aparent ilara, Reza oferă o imagine destul de jalnică și mica unei anumite categorii
sociale care ar trebui să fie rezonabilă, "civilizată". Prezenţa lui Marc cu atitudinea lui practica dar uneori
irationala, chiar absurda, cea al lui Serge, cu dorinţa de a-și expune succesul social prin achiziţionarea
unui Antrios(obiect de fala), sau a lui Yvan, obiectul batjocurii grupului ( pushover-ul grupului ), traduce o
viziune destul de pesimistă a naturii umane care este regăsită în toată lucrarea dramatică, dar și cea
romantica a autoarei”

Aparent piesa are ca scop declarat, statutul artei care este pusă la îndoială,insa comedia lui Reza este mai
presus de toate o piesă ce examineaza complexitatea relaţiilor umane. Prin această comedie, autoarea
încearcă să ilustreze prin schimburi verbale,mecanisme de legături sociale. Relaţiile umane sunt arătate
ca relaţii fragile și tensionate, marcate de teatralitate, minciuni și exces.

Oamenii sunt, unii pentru alţii, proiecţii ale așteptărilor. Fiecare dintre cei trei prieteni reprezintă pentru
celălalt un orizont de așteptări, iar când omul se schimbă, relaţia se modifică și ea.

Între comedie și drama

În această piesă, Yasmina Reza a reușit o provocare dificilă care constă în reconcilierea așteptărilor
publicului. O echilibrare intre setea de comedie ușoară și adresarea catre un public mai intelectual și,
prin urmare, mai exigenţi. Această piesă este făcută dintr-o doză subtilă de ușurinţă și gravitate. Chiar
dacă dialogurile acestei comedii sunt hilare și situaţiile mai degrabă amuzante, acţiunea tinde să se
transforme rapid în dramă, cu periclitarea coeziunii trio-ului prietenilor. Cu toate acestea, la Reza, nu
există loc pentru tragedie. La un anumit nivel de intensitate, tensiunea este constant amortizată.

Piesa se bazează pe o intriga si un conflict de valoare dar un complot al cărui miză reală este minoră
(disputa dintre doi prieteni la achiziţionarea unui tablou alb). In piesa “Arta”, inutilitatea este pusă în
scenă, prezentând personaje la limita ridicolului, în ciuda importanţei atât a poziţiilor sociale, cât și a
nivelului lor intelectual. Personajele sunt ridicole prin vanitatea lor Cu această comedie, Reza semnează
o piesă care flirtează cu un gen popular, vaudeville boulevardier. Putem vedea în conflictul dintre Serge și
Marc parodia unei teme dramatice la care comedia/farsa recurge adesea, cel al infidelităţii. Această temă
este ilustrată prin relaţia triunghiulară între Serge, Marc și pictura, care ocupă tema familiei cu trei
persoane (soţ, soţie, amant sau amanta).

Lui Marc îi este frică de faptul că Serge îl îndepărtează de el la nivel mental iar tabloul este o dovadă. Se
simte trădat. Ambii realizează că au ars etape ale prieteniei și în spatele reproșurilor se simte nostalgia.

“A existat o vreme când erai mândru că sunt prietenul tău... Te considerai fericit din cauză că
eram un tip aparte, cu dorinţa mea de a ră mâne în afara normei.”
Lui Marc îi este dor de Serge, este gelos pe tablou și, mai ales, îi este dor de începuturile prieteniei lor,
atunci când Serge îl considera ciudat, iar el era mândru că era ciudat pentru Serge.

Monolog și construcţie dramatică

Fără a fi împărţită în acte sau scene în manieră tradiţională, piesa este o alternanţă de dialoguri între
personaje și monologuri adresate publicului. Conţin idei despre viaţă și reflectarea sa artistică, despre
actul creator și criteriile de valoare, despre gândul din spatele unei operei de artă, despre vibraţia
monocromiei (care nu se percepe în lumină artificială…), despre Artist ca Divinitate, despre esenţa
clasicilor, cu citate din Seneca și Freud”.

(Chamille Claudette Yasmina Reza-Scène d'exposition)

Spre deosebire de primele două piese ale lui Reza, in “Arta” acţiunea este condensată. De la început,
complotul este legat, unificat, în jurul tabloului alb, obiect al discordiei între Serge și Marc. In această
comedie, Reza adoptă o tehnică în care monologul echivalează cu o parte din măsura în care personajul
comunică cu publicul. Contrar esteticii clasice, monologul nu mai este un "accident" de comunicare,
mărturisirea unei crize,( prezentând caracterul care are nevoie de schimb sau un simplu subterfugiu
dramaturgic) este funcţional. Monologul este un dialog direct cu publicul caruia parca i se cere ajutorul
in situatia creata. La sfarsitul unui monolog ramane impresia nevoii unei pareri a spectatorului. Acest
lucru ia nastere datorita faptului ca atat dialogurile cat si monologurile sunt exprimate natural, direct si
in mod minimalist, ca si cum personajele fac un rezumat a situatiei pentru ca spectotorul sa tina pasul cu
diferitele perpective ale problemei.

Monologul imprimă piesei un anumit ritm, încetinind evoluţia dramatica înainte ca conflictul să se
îndrepte spre sfârșit. Succesiunea de monologuri și dueturi, care dă o structură geometrică destul de
rigidă (jocurile de simetrie și disimetrie), stârnesc așteptările la receptor și lasă fermentarea treptată a
tensiunii, pregătindu-se, astfel, apariţia secvenţei explozive. Dincolo de funcţia sa teatrală, prezenţa
monologului face posibilă o mai bună interpretare a izolării de caractere. Prin aceste aparteuri catre
public putem surprinde personajele ca fiind „prizonieri” ai propriei credinte, mintindu-se si luptându-se
în contradicţiile lor.

Râsul și ingestia de alimente funcţionează ca factori de relaxare și de ameliorare. Ori de câte ori apare
criza, nevoia de a ingera un aliment devine urgentă. “Să mergem la cină. Serge cunoaște o Lyonnais
suculentă ", sugerează Marc pentru a pune capăt unui dialog furtunos asupra "modernismului" . Aceasta
metoda de a intrerupe un conflict este folosita des de-a lungul piesei si are si un rol de a intarzia
momentul culminamt.

Dupa o crestere indelungata si controlata a tensiunii intr-un final, contrar așteptărilor, dintre cei
trei prieteni, singurul care își exprimă o părere argumentată despre tablou este Yvan: „ În spatele
tabloului se află un gând. Împlinirea unui drum”. Dar acesta nu își exprimă părerea benevol, ci încolţit de
ceilalţi doi. În faţa fiecăruia dintre cei doi prieteni ai lui, Yvan adoptă opinia celui de faţă încercând în
același timp să scuze atitudinea celui absent. Pe scurt, spune fiecăruia cam ce vrea să audă. Însă prin
accepţia faptului că nu se bucură de nimic, Yvan recunoaște că se bucură de tablou. Monologul său de
criză majoră (cauzată de problema invitaţiilor la nuntă) – rostit în pragul ușii – poate fi considerat
momentul de vârf al spectacolului.
În opoziţie. Cu voce de stentor, Zoltan Lovas controlează personajul –și arogant –, pe amicii săi și publicul.
Râsul îi e înfumurat și perfid, iar tactul și tandreţea nu fac parte din armele sale. Conservatorismul lui – în
materie de artă, restaurante sau prietenie – îi atrage acuze grave: acru și antipatic. Un rol dificil.

Undeva la mijloc,

Opţiunea mea pentru punere in scena, este un fragment, care sa porneasca de la monologul lui
(Marc) din debutul piesei:

„MARC: Prietenul meu Serge a cumparat un tablou. E o panza de-aproape unu saizeci pe unu douazeci,
pictata in alb. …” pana la secventa in care Marc, vazand tabloul pentru a doua oara, se adreseaza
publicului, facand apel la ratiune, in acelas tinp incercand sa se disculpe pentru reactia avuta fata de
Serge (monologul din-naintea tensionatului monolog al lui Ivan, de la mijlocul piesei) :

„MARC: Sa fie de vina acest Antrios,achizitia lui Antrios?...Nu…Raul are cauze mai profunde…”

Am ales acest fragment pentru ca imi doresc ca montarea sa ia forma unei dezbateri publice

. forma simetri Asimetrica a scenelor inpreuna cu structura triunghiuala a relatiilor .fiecare personaj
pledeaza pentru cazul sau .cu alte cuvinte vreau sa pun in deosebi accentul pe monolog forma directa
de adresare catre spectator .lundul partas la dezbatere iar la finalul fragmentului sa ma opresc intr-un
punct al piesei vag in privinta vrunei concluzii sau a unui deznodamant dar care a ridicat suficiente
intrebari si motive de interes , un punc in care las spectatorul doar cu intrabarile si sper suficiente motive
sa ia cu el aceasta sarcina a dezbateri dar cand sau format su

Personajele sunt reprezentate fiecare pe o panza personajele ce sunt incadrate scenografic de rama unui
tablou ce se potriveste cu caracterul lor ies din „tablou” din pentru a dezbate

În cele din urmă, publicul este ca și când ar fi prins și trebuie să decidă, ceea ce nu pot face
Inceput

Fragmentul ales va reuni trei personaje masculine trei caractere diferite sibolic reprezentate fiecare in 3
rame cu povestiri diferenţiate simbolic de prezenţă

a trei picturi, expresia a trei abordări ale realului: Cu masa lui fără relief, Marc se află la jumătatea
drumului

In excentricitatea lui Serge va milita, fata de spectatori, cu acent pe cota artistului si valoarea economica
a tabloului iar Marc, categoric, cu pondere pe calitatile estetice ale tabloului. Yvan ajunge sa spuna ca nu
ii displace tabloul, dar considersidera pretul un risc asumat de Serge. iar in final

Publicul judecator

un spaţiu minimalist, deschis, populat de numai trei actori.

un fundal alb, un tablou alb care ia forma unui perete

un perete care pe care o mână de pictor modern sau poate de pacient al unui cabinet de psihanaliză a
desenat artistic sau poate instinctiv o suită de spirale negre. Alb și si diferite nuante de gri

, precum Serge și Marc, fără nuanţele de gri pe care nu le poate sesiza decât Yvan.

Negre sunt și cele câteva obiecte de mobilier, din care se distinge o canapea – deloc psihanalitică, dar
suficient de îngustă cât să nu-i cuprindă comod pe toţi trei decât la final, atunci când vechii lor amiciţii îi
va fi aplicată expresia perioadă de încercare. Dar obiectul „crème de la crème” al decorului rămâne un
imens candelabru (cu vag parfum cehovian) prăbușit la pământ la începutul spectacolului, animat doar la
final, ca și prietenia care pare să reînvie. Extrem de puternică imaginea acestuia ridicându-se de la
podea, legănându-se fantomatic și proiectând arabescuri pe albul din fundal și pe tabloul cel
controversat

. Lumini și umbre (ca-n orice prietenie) alternează cu intense culori, în nuanţele curajoase create de
lighting designerul Lucian Moga

. De altfel, luminile conturează întregul parcurs al personajelor, ca și muzica originală compusă de Ovidiu
Iloc.

Coloana sonoră își asumă funcţiile corului antic – fie ca simplu comentator, punctând momente sau stări,
fie ca mediator, fie ca actant. La final, regizorul alege tot un deznodământ sonor, optând pentru
plasticitatea vocilor actorilor, în locul prezenţei lor fizice pe scenă. În fond, ca și-n piesa „Artă”, este vorba
despre niște oameni care traversează un spaţiu și apoi dispar. Imaginile și sunetele te însoţesc însă mult
timp după ce cortina va fi căzut.

Spatiul

Lumini

Sunet

Décor

Tema fragmentului ramane este panza contemporana controversata in schinb supratema as vrea
sa vorbesca mai mult despre mentalitatea si directia artistica contemporana. Din acest motiv imi
imaginez un spatiu minimalist dominat de alb un spatiu steril gol cu cateva obiecte de arta iar in
mijlocul lor expus peretele alb. Pentru acest lucru mi-as dori sa creez acest spatiu si sa il las in
holul universitatii cam o saptamana inainte ca spectacolul sa fie jucat . astfel incat

Relatie personaje

Serge este medic dermatolog de succes, iubitor de artă și înstărit, divorţat și cu copii,
Marc este inginer în aeronautică și inamic a tot ceea ce e modern iar Yvan este reprezentant
comercial într-o papetărie en gros, fără o carieră definită. Marc are iubită și Yvan logodnică.

Cel care formulează ideile este Serge, cel care pune punctul pe ”i” este Marc, iar cel care
o încasează este Yvan (la propriu și la figurat, din toate părţile). Se completează unul pe celălalt,
formând un tot unitar necesar și suficient unei prietenii animate și vii.
Cei trei protagoniști ai piesei au o latură extrem de stereotipică datorită gusturilor lor artistice și
statutului lor social.

Serge este o persoana energica, activa. care actioneaza, care i-a usor decizi, care se schimba
usor de la decizile luate ( e divortat, are copil, nu locueste cu el, e deschis la noi perspective ).
Pentru asigurarea stabilitatii sale emotionala simte nevoia sa fie aprobat, asigurat de cei din jur.
De aceea are nevoie de toata atentia grupului. Serge se regaseste mereu in competitie cu
Marc ,desi acesta nu il vede ca pe un competitor nici macar pentru atentia lui Yvan. Il considera
pe Marc, vanitos si arogant, dupa ce acesta isi exprima parerea cu privire la achizitia facuta,
aceeasi reactie o are si Marc (se invinuesc cu aceleasi acuzatii), dupa si in acest sens alege atent
cand si cu ce sa concureze (discuta cu Marc despre valoarea estetica si financiara a tablourilor
pe care le detine fiecare), Serge nu declara in mod evident competitia dar exista in acesta
dorinta de depasire fata de Marc. Putem considera acesta “concurenta”, ca fiind un motiv,
posibil, al achizitionarii tabloului . Ceea ce il retine pe Serge in disputa, este diplomatia de care
este caracterizat. El nu ataca direct, lanseaza provocarea apoi asteapta efectul (cumpara tablou
si il arata lui Marc desi stia ca acesta este: “inamic a tot ce este moderm”). In acest context el
alege un domeniu foarte controversat: ARTA. El se considera un iubitor al artei moderne, caută
să fie "un om al timplui ". El urmărește mișcarea intelectuală a timpului său și prezintă o mare
curiozitate artistica și culturala. Isi respecta prietenul si apreciaza relatia speciala cu acesta
( diferita fata de cea cu Yvan), dar doreste ca el sa fie cel care schimba conceptiile lui Marc,
crede in prietenia lor si crede ca poate face acest lucru. Pentru asi consolida pozitia in trio-ul
relational simte ca trebuie sa fie convingator fata de Marc, si alege ca teren de lupta ,ce crede el
ca este atu-ul sau, domeniul artei. Cand spune: “…Marc nu mai este Marc”, Serge se refera la
faptul ca simnte, ca il pierde pe Marc ca prieten, si are senzatia ca prietenia lor este prea putin
valoroasa,in aceasta disputa, nereusind sa-l convinga. Realizeaza ca pentru a castiga are nevoie
de Yvan, si cunoscand slabiciunile acestuia Ii atrage pe acestia direct in mijlocul luptei.

La începutul comediei il gasim pe Marc atacandu-si prietenul în numele raţiunii și al bunului

simţ. Marc este genul, tipului “sigur"de el . Nu se considera complet realizat dar este satisfacut
cu sine. Are dorinţa de obiectivitate, neutralitate in expunerea situaţiei atunci cand se adreseaza
publicului dar si in relatie cu prietenii sai. El este intr-o incercare de a-si salva prietenul. Este un
om al principiilor. Prietenul sau trebuie salvat de aceasta decizie controversata chiar si daca nu
doreste. Marc este primul care ameninta această prietenie. Dar face acest lucru tocmai din frica
de a-si pierde prietenul. Marc îl combate pe Serge fără să-l desconsidere. Consideră că omul ar
trebui să vadă în prietenul adevărat un om superior sau să nu-l mai numească prieten. El așa
face:
 “Și tu, ce prieten ești tu..., ce fel de prieten ești tu, Serge, dacă nu consideri că prietenul tău e
superior?”

Marc are temerea ca ”surpriza”, ineditul, pe care la reprezentat el pentru Serge să nu fi murit si
duce o lupta pentru a redobandi increderea prietenului sau. Serge lupta pentru a castiga o
“recunoastere merituoasa”,doreste sa-si consolideze pozitia in aceasta trio amical , iar Yvan știe
că fără ei rămâne singur si de aceea el este liantul si cel care tine unit grupul.

Yvan joacă un rol special în relaţia dintre Serge și Marc. Manipulant într-o papetarie aparţinând
viitorilor săi socri, Yvan este angajat impreuna cu Catherine(logodnica sa) și se pregătește
pentru nuntă. Pacific și consensual, el fuge conflicte. Cu toate acestea, el este prezentat ca prins
fiind prins între două conflicte, adesea jucând mediatorul în pofida vointei. Yvan are aceleași
probleme cu prietenii pe care le are și cu familia din cauza faptului că refuză să-și asume
responsabilitatea exprimării unei opinii diferite de a celorlalţi sau a unor decizii în favoarea
unuia sau a altuia. Yvan, pare un om epuizat. El are intre 35-40 de ani și are o situatie finaciara
instabila( de curand cu o proaspata speranta de indreptare), iar căsnicia lui este o "calamitate"
desi încearcă cu orice preţ să evite problemele care îl intalnesc tot timpul. El aplică aceeași
regulă in conflictului lui Marc și Serge,precum si in cel dintre logodnica si viitoarea soacra(se
plange) atrăgând atenţia asupra lui pentru a evita disputa. El vorbește numai despre el și despre
căsătoria lui, încearcă să pară patetic pentru ai face pe ceilalti să se simtă vinovaţi si asfel sa
inceteze conflictul. Izbucneste, (puncul maxim al retinerii) când Serge îi critică soţia lui Marc iar
intr-un final Yvan reușește în același timp să-l facă pe Serge să recunoască faptul că e agasant și
mai ales reușește să-l facă pe Marc să se străduiască să-și schimbe atitudinea faţă de Serge.
Yasmina Reza folosește caracterul lui Yvan pentru a încheia această piesa. În cele din urmă, vom
vedea că un obiect pe care la adus conflictul este unul dintre elementele care vor rezolva
conflictul.

In final in scena Scena desenării schiorului, observam ca niciunul dintre cei trei bărbaţi
nu se schimbă:Yvan se plânge, Marc rămâne o persoană francă iar Serge este în continuare
diplomat, și totuși prietenia lor a evoluat către alt capitol.
“Antriosul”, obiectul, tabloul.

Sunt diferite simboluri pe care “Antrios” le poate atrage din punct de vedere artistic, relaţional și
social . Acest obiect este un adevărat actant. El joacă un rol important în evoluţia dramei. Are o
funcţie duală. Prezenta lui hrănește schimburile de replici( exagerare, parafrază ironică) și
tulbura coeziunea care există între cei trei prieteni. Dar, Antrios-ul apare ca un agent unificator ,
deoarece în jurul acestui tablou grupul își găsește unitatea.

Prezentarea intrigii este iniţial pe ANTRIOS. Doua motive de disensiune: estetică și preţ. Arta
este percepută de către unii critici ca o piesă care se ocupă în principal de artă, pentru alţii ca o
manifestare care lucrează la relaţiile umane. O comparatie intre cele doua perspective este
supusa dezbaterii. Atat pentru personaje cat si pentru spectatori. In ceea ce priveste pretul
expresia “doua sute de mii de batrane “se repete de 4 ori in expozitiune, prin aceasta ne este
indicata natura esentiala a dezbaterii.

“Marc: … Daca Yvan tolereaza faptul ca Serge a putut sa cumpere un rahat alb cu doua sute de
batrane, asta inseamna ca putin ii pasa de Serge… “

Aceasta forma a expozitiunii creează o reală proximitate între personaje și spectator. Ei au un

inamic comun, tabloul, care trebuie evaluat.

In acelas timp “tabloul”(obiectul) este si principala sursa de comic: comic de gesturi; comicul
de situaţie; quiproquo.

"Marc: …Este o pânză de-aproape unu saizeci pe unu douazeci, pictată în alb. Fondul

este alb și, daca inchizi ochii pe jumatate , poti vedea linii albe transversale fine. "

continua mai departe:

“Serge: …Nu ești bun aici. Uită-te de aici. Vedeţi liniile? "

Situaţia comică este deosebit de vizibilă atunci când pânza, obiect al discordiei in jurul careia
mocnesc toate tensiunile, merge înainte și înapoi în camera principală a apartamentului lui
Serge. Obiectul este tratata cu o formă de sacralitate de către cumpărătorul său. Mai tarziu
pictura va fi ascunsă de critica dezaprobatore al celui care nu-i înţelege semnificaţia. Serge il va
spune lui Marc ca nu merita sa vada pictura.