Professional Documents
Culture Documents
PSIHOLOGICA
2
Delimitari conceptuale
Caracteristicile consilierii
Consilierea psihologica si educationala integreaza perspectiva umanista
dezvoltata de Carl Rogers (1961) unde problemele psihice nu mai sunt vazute în mod
obligatoriu în termenii de tulburare si deficienta, ci în parametrii nevoii de
autocunoastere, de întarire a Eului, de dezvoltare personala si de adaptare. În acest sens,
rolul principal nu îi mai revine doar psihologului vazut ca un superexpert. Succesul
consilierii este asigurat de implicarea activa si responsabila a ambelor parti (consilierul si
persoanele consiliate) în realizarea unei aliante autentice, bazata pe respect si încredere
reciproca. A ajuta si a credita persoana ca fiind capabila sa îsi asume propria dezvoltare
personala, sa previna diverse tulburari si disfunctii, sa gaseasca solutii la problemele cu
care se confrunta, sa se simta bine cu sine, cu ceilalti si în lumea în care traieste,
reprezinta valorile umaniste ale consilierii psihologice.
Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de
alte arii de specializare ce implica asistenta psihologica:
o prima caracteristica este data de tipul de persoane carora li se adreseaza.
Consilierea vizeaza persoane normale, ce nu prezinta tulburari psihice sau de
personalitate, deficite intelectuale sau de alta natura. Consilierea faciliteaza, prin
demersurile pe care le presupune, ca persoana sa faca fata mai eficient stresorilor si
sarcinilor vietii cotidiene si astfel sa îmbunatateasca calitatea vietii;
o a doua caracteristica definitorie pentru consiliere este data de faptul ca asistenta
pe care o ofera utilizeaza un model educational si un model al dezvoltarii si nu unul clinic
si curativ. Sarcina consilierului este de a învata persoana/grupul, strategii noi
comportamentale, sa îsi valorizeze potentialul existent, sa îsi dezvolte noi resurse
adaptative. Consilierea faciliteaza si catalizeaza atingerea unui nivel optim de functionare
în lume;
o a treia caracteristica a consilierii este preocuparea pentru preventia problemelor
ce pot împieta dezvoltarea si functionarea armonioasa a persoanei. Strategia de preventie
consta în identificarea situatiilor si grupurilor de risc si în actiunea asupra lor înainte ca
acestea sa aiba un impact negativ si sa declanseze “crize” personale sau de grup.
Sumarizand caracteristicile prezentate în paragrafele anterioare putem spune ca procesul
de consiliere pune accentul pe dimensiunea de preventie a tulburarilor emotionale si
comportamentale, pe cea a dezvoltarii personale si a rezolvarii de probleme.
Obiectivele consilierii
Scopul fundamental al consilierii este functionarea psihosociala optima a
persoanei/grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmarirea realizarii obiectivelor
procesului de consiliere; acestea sunt în numar de trei, si anume:
- Consiliere individuala
- Consiliere de grup - (de ex. familie, grupuri de angajati)
- Consiliere in grup - (de ex. grupul alcoolicilor anonimi)
CP ajuta in identificarea:
identificarea problemelor de adaptare scolara, profesionala, sociala, relationala;
identificarea conflictelor personale; problemelor comportamentale si/sau
emotionale;
identificarea conflictelor familiale;
identificarea problemelor de identitate, s.a.
ajuta in explorarea si inlaturarea cauzelor problemelor clientului;
dezvolta capacitatea de a face schimbari in plan psihologic si, implicit, in viata
clientului;
imbunatateste capacitatea de a lua decizii, de a face schimbari; resursele
personale, s.a.
dezvolta abilitatea de a-ti valorifica potentialul si resursele personale, s.a.
Pentru a rezuma, consilierea psihologica a persoanelor in dificultate psihologica
este unul dintre cele mai utile instrumente pentru depasirea unor probleme stresante de
viata.
In general, consilierea psihologica este efectuata de o persoana cu competente in
acest sens si are ca scop principal sprijinirea clientului in a-si clarifica situatia de viata si
in a-si atinge scopurile prin luarea de decizii informate si cu sens.
Principalul scop al consilierii psihologice este rezolvarea de probleme de natura
emotionala sau interpersonala. Ca urmare, consilierea este cea care pune la dispozitia
persoanei o serie de instrumente pentru a depasi dificultatea. Este orientata pe prezent si
viitor, are scopuri bine delimitate, fiind un proces de scurta durata.
7
Consilierea
• este o relatie de colaborare intre consilier si cel consiliat;
• este focalizata pe problema;
• se orienteaza catre comportamentele problematice ale clientului, dar si catre
optimizarea capacitatilor sale de comunicare, luare de decizii, etc.;
• integreaza si aplica principii si strategii specifice mai multor orientari teoretice in
functie de client;
• nu este doar o interventie asupra problemelor de moment, ci si o preventie a unor
comportamente neadaptative si invatarea unor strategii care vor facilita o adaptare mai
eficienta situatiilor de viata;
• este suportiva creand un cadru in care clientul isi poate exprima emotiile,
conflictele;
• se centreaza pe situatiile prezentului si nu pe trecut;
• este o interventie de durata scurta sau medie.
persoanei, dar aceasta distinctie nu este solida deoarece nu toate problemele orientate
spre realitate sunt de natura cognitiva.
C. Scopurile urmarite în cadrul celor doua activitati – unii autori considera ca
problematica scopurilor celor doua activitati este relativ confuza, în timp ce L.E. Tyler
încearca sa demonstreze ca psihoterapia este directionata spre o schimbare de
personalitate iar consilierea urmareste sa îl faca pe individ sa foloseasca sansele pe care le
are pentru a face fata problemelor vietii.
D. Metodele si tehnicile utilizate – majoritatea specialistilor sustin ca nu exista
tehnici utilizate numai de consilieri sau numai de psihoterapeuti ci ambele apeleaza la
metode si tehnici similare.
În concluzie, desi exista numeroase asemanari între consiliere si psihoterapie cele
doua activitati nu pot fi confundate. Consilierea este un proces diferit si nu un caz limitat
al psihoterapiei, cei care sustin acest lucru reduc consilierea la dimensiunea sa pur
psihologica.
În realitate, consilierea si psihoterapia au atat asemanari cat si deosebiri dupa :
finalitate, adresabilitate si metodologie.
Sub aspectul finalitatii cele doua activitati urmaresc sa ajute prin mijloace
psihologice si pedagogie o persoana în rezolvarea unor probleme critice.Cand problema
este de dificultate mare accentul se pune pe psihoterapie, iar cand problema este de
dificultate mai redusa se va apela la consiliere. Însa ambele activitati au la baza stailirea
unei relatii interpersonale între cel care solicita asistenta psihologica si cel care o ofera.
De obicei consilierea urmareste rezolvarea unor probleme specifice care nu pot fi
încadrate într-o unitate nosologica anume, cum ar fi înlaturarea unor atitudini si
sentimente negative. Psihoterapia intervine în rezolvarea unor probleme de mai mare
profunzime si amploare, cum ar fi: întarirea personalitatii la indivizii anxiosi, angoasati si
hipersesnibili; întarirea constiintei prin dezvoltare sentimentului de bine în caz de boala;
dezvoltarea sferei afective în nevroze si bolile somatice.
Din punct de vedere al adresabilitatii si consilierea si psihoterapia se adreseaza
niveluilui constient al organizarii psihice si se preocupa de problemele actuale ale
persoanei. Totusi unele modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip psihanalitic merg
mai în adancime efectuand sondaje în trecutul si inconstientul individului.
Din punct de vedere al metodologiei utilizeaza modalitati asemanatoare uneori
chiar identice cum ar fi comunicarea verbala, persuasiunea si convingerea, cooperarea,
precum si majoritatea tehnicilor specifice celor trei abordari generale ale consilierii si
psihoterapiei: psihodinamica, comportamentala si umanista. Totusi în unele cazuri
psihoterapia are coordinate metodologice mai riguroase spre deosebire de consiliere care
are un caracter mai liber deoarece este de cele mai multe ori situationala.
A. Explorarea
Clientul se prezinta pentru consiliere si isi va expune cel mai frecvent problemele
intr-un mod vag-imprecis sau foarte tintit pe ultima situatie care ii provoaca disconfort
(element hotarator de a se prezenta la terapie).
Exemple:
- “tot ce fac in acest moment este un esec, nu stiu cum sa reactionez, ma simt
panicat, temator”.
- “imi este constant frica, iar atunci cand sunt intr-un examen sau o situatie care
seamana cu un examen sunt incapabil sa fac ceva, este ingrozitor”.
- “nu stiu ce-i cu mine, totdeauna ma indragostesc de persoane incaccesibile, iar
daca sunt la distanta mare parca reprezinta un al doilea atu”.
Cand clientul expune dificultatile cu care se confrunta apare tendinta de a
generaliza (“tot ce fac”, “niciodata”, “totdeauna”), tendinta de a exagera (“nu stiu cum sa
reactionez”, “ma blochez”, “este ingrozitor”) si tendinta de a se descrie neajutorat (“nu
stiu ce sa fac”, “nu pot”, “sunt incapabil”).
Ca urmare, in aceasta faza de explorare, terapeutul trebuie sa asigure clientului
atmosfera propice pentru a-si descrie si defini prin operationalizare problematica. Astfel,
terapeutul poate utiliza o tehnica care presupune raportarea la trei instante: antecedente,
comportamente, consecinte.
Explorarea problematicii prin prisma antecedente, comportamente, consecinte,
obliga la un demers terapeutic care se desfasoara in 5 etape:
1. etapa de precizare a problematicii (generale)
2. identificarea si stabilirea (prin selectie) problematicii tinta pe care se va lucra
3. descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate
4. descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii
tinta selectionate
5. descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de
problematica
1. Precizarea problematicii.
Se realizeaza in primele sedinte, sedinte in care terapeutul explica clientului
importanta indentificarii problematicii si faptul ca in acest demers el nu este singur si ca
va fi insotit fara a i se oferi insa solutii la problemele sale. Se intampla frecvent ca
pacientul sa astepte solutii de la terapeut, de aceea terapeutul trebuie sa-i explice ca
solutiile problemelor sale se afla la el (client).
Terapeutul va folosi ca discurs propozitii de tipul: “astazi vom incerca sa
stabilim”/ “voi incerca sa stabilesc impreuna cu tine ceea ce te preocupa in prezent si
este/ reprezinta cauza nemultumirilor, necazurilor tale.”, “in acest scop iti voi pune o
serie de intrebari care ne vor permite sa precizam problemele cu care vom lucra.” In
continuare se mentioneaza de catre terapeut ca va trebui sa raspunda la intrebari care
aparent nu au o succesiune logica. Este recomandabil sa se utilizeze in discurs termeni de
tipul “nemultumiri” in loc de “dificultati” pentru a reduce anxietatile clientului si
rezistentele la actul terapeutic.
12
B. Evaluarea
Relatia terapeutica
Relatia terapeutica este o relatie dintre doi parteneri, dintre care unul solicita iar
celalalt acorda ajutorul psihologic. Aceasta relatie contine în sine elementele pe care le
aduce atat cel care are nevoie de ajutor cat si cel care îl ofera.
Contributia majora a clientului consta mai ales în motivatia acestuia. Afirmatia
psihologiei umaniste, ca omul poseda în el însusi impulsul interior spre sanatate fizica si
mentala face ca psihoterapia si consilierea psihologica sa devina posibile. Desi aceasta
nevoie este uneori greu de identificat la clienti foarte sever tulburati, majoritatea
15
Trebuie precizat însa faptul ca anumite particularitati ale relatiei consilier - client, cat si
modul de manevrare a acestei relatii, difera de la o scoala la alta. In literatura de
specialitate sunt descrise trei tipuri de relatii terapeutice:
se încheie pana cand specialistul nu-1 ajuta pe client sa lichideze dependenta de tip
transferential. Intr-o interventie psihologica de orientare eclectica, cele trei tipuri de
relatii terapeutice trebuie sa fie bine conduse de catre consilier/terapeut si echilibrate ca
pondere.
In litaeratura de specialitate se considera ca toate sistemele terapeutice au, indiferent de
orientarea teoretica, unele elemente comune care stau la baza lor:
• prezenta unei descarcari de natura emotionala;
• existenta rationalizarilor în cadrul interactiunii client-specialist;
• vehicularea unor informatii noi care sunt transmise clientului sub forma unor precepte,
reguli de conduita, exemple de viata, sau pe care le descopera clientul însusi prin
intermediul unei întelegeri de natura intuitiva („ insight") ;
• întarirea expectatiilor clientului ca va obtine suport afectiv si ajutor din partea
consilierului/terapeutului;
• întarirea experientelor încununate cu succes;
• facilitarea deblocarilor emotionale.
Empatia
- persoanele empatice sunt caracterizate prin prezenta unei atitudini optimiste, caldura,
emotionalitate, altruism, generozitate, flexibilitate, extraversiune, tendinta ascendent
afiliativa si sociala, comportament prosocial bine dezvoltat, abilitate interpersonala,
manifesta ratiuni umaniste pentru alegerea profesiunii medicale;
- persoanele slab empatice apar ca fiind mai rigide, retrase, intolerante, adopta valori
egocentrice, singuratice, revendicative, centrate pe sine, introverte, nu acorda atentie
sentimentelor altora.
În contextul actual, exista numeroase programe de training a acestui fenomen psihic
considerat drept o conditie necesara optimizarii relatiilor interpersonale. Prin urmare,
empatia apare drept un fenomen perfectibil care poate fi supus unor antrenamente
dirijate.
5. fii atent si, daca este cazul, raspunde adecvat posibilelor amenintari la adresa
aliantei terapeutice datorate sedintelor de consiliere anulate sau de la care clientul
a absentat.
Faza de mijloc
1. urmareste si consolideaza “victoriile” obtinute de client in demersul consilierii;
2. echilibreaza victoriile rezultate din focalizarea pe sarcina cu victoriile rezultate in
zona relationarii clientului cu ceilalti;
3. exploreaza posibilele zone de necunoastere mutuala; solicita sprijinul
supervizorului;
4. incurajeaza clientul, atunci cand este cazul, sa se vada ca si cum i-ar vedea altii;
5. ramai deschis la posibilitatea unei munci terapeutice de profunzime
(psihoterapie);
6. echilibreaza aspectele rationale ale consilierii cu cele emotionale;
7. fii alert cu privire la dependenta clientului de consiliere si de consilier; sprijina
clientul sa se orienteze catre incredere in el insusi si catre dezvoltare personala
(autonoma);
8. fii alert cu privire la orice deteriorare in starea clientului si raspunde prompt
oricarui dezechilibru;
9. gestioneaza corect orice criza care poate aparea;
10. evalueaza progresul si gestioneaza dezamagirea clientului cu privire la nivelul
progresului sau;
11. fii pregatit sa renegociezi obiectivul initial cand apar schimbari;
12. ajuta clientul sa inteleaga natura non-lineara a schimbarii;
21
Faza de incheiere
1. initiaza pregatirea pentru finalizarea demersului de consiliere psihologica;
2. promoveaza schimbarea autonoma a clientului;
3. respecta dorinta clientului, daca acesta doreste sa termine brusc consilierea;
4. pe parcursul demersului anunta si reitereaza ideea ca procesul de consiliere
psihologica se va finaliza cu siguranta;
5. incurajeaza feedbackul final al clientului;
6. ia in considerare avantajele si dezavantajele diverselor moduri de finalizare a
demersului de consiliere;
7. comunica-i clientului ca finalizarea consilierii psihologice este acompaniata
cateodata (dar nu inevitabil) de sentimentul unei pierderi;
8. ajuta clientul sa foloseasca ceea ce a invatat pentru a privi pozitiv catre viitor;
9. evalueaza progresul clientului la finalul procesului de consiliere si retine ceea ce
ai invatat in fiecare demers in parte.
clientului sunt cunoscute sub denumirea de "insight" sau iluminare. Prin intermediul
insight-ului clientul descopera de fapt surse1e si motivele ascunse care stau la baza
comportamentelor si problemelor sale. In teoria freudiana se presupune ca aceste
elemente s-au structurat in copilarie, sunt de natura inconstienta si relativ inaccesibile
persoanei. Sarcina principala a consilierii dinamice este sa-l ajute pe pacient sa descopere
ce se intampla cu el, sa obtina insight-ul propriilor sale probleme si sa utilizeze
intelegerea obtinuta pentru a-si modifica stilul perturbat de a reactiona si de a se
comporta.
Aceasta abordare isi are originea in teoriile si practica psihanalizei freudiene, dar
a fost modificata si structurata si in diverse alte sisteme de interventie psihologica, fiecare
din acestea avand o anumita conceptie despre natura umana si apartinand unui anumit
intemeietor de scoala (cum ar fi, de pilda, Carl Jung sau Erich Fromm, care au considerat
sistemul lui Freud inadecvat sau incomplet). In ciuda diferentelor, aceste sisteme diverse
de interventie psihologica se asemanau prin aceea ca sunt de parere ca
interventia/asistenta trebuie sa re1eve pacientului ce nu este in regula cu viata sa psihica
si pomind de la aceasta, trebuie sa-l ajute sa elaboreze noi modele comportamentale mai
eficiente. Aceste scoli au cel putin doua trasaturi comune:
1. Toate utilizeaza discutia cu pacientul ca instrument de baza in cadrul
interventiei psihologice si pacientul este cel care decide in general despre ce anume se va
vorbi. Consilierul/terapeutul poate influenta deciziile sale in mod direct sau indirect, dar
majoritatea interventiilor bazate pe insight rninimalizeaza rolul consilierului punand
clientul in centrul procesului.
2. Desi exista si exceptii, in majoritatea interventiilor traditionale de tip
psihodinamic, cum ar fi, de pilda, psihanaliza, specialistul tinde sa adopte mai curand o
atitudine profesionala decat una cu caracter personal, solicitand de la client date cu
privire la viata sa personala, fara a se comporta ca un prieten sau ca o cunostinta
apropiata.
Exista numeroase diferente in ceea ce priveste strategia sau tactica abordarii
interventiei. Astfel, de pilda, psihanaliza ortodoxa impune pacientului intre 3 si 5 sedinte
pe saptamana, sedinte ce se intind pe mai multi ani. Neo-freudienii considera ca este
necesara o perioada mai scurta de tratament, ajungandu-se uneori la cateva saptamani sau
luni, doar cu o singura sedinta saptamanal. Interventiile psihologice de orientare
psihodinamica plaseaza deci responsabilitatea continutului despre care se va vorbi in
cursul consilierii pe umerii subiectului, consilierul intervenind cu rezerva in cadrul
acestui proces si numai pentru a ghida continutul comunicarii.
• in al doilea rand, nefiind constientizate, ele opereaza din umbra, dar eficient asupra
clientului aflat in perioada prezenta, scapand controlului rational al acestuia. Astfel,
clientul nu mai poate sa fie acea persoana care ar dori sa fie, pentru ca, fara a fi capabil sa
si-o marturiseasca deschis, el de fapt doreste sa faca in acelasi timp lucruri incompatibile,
se afla in permanent conflict cu sine insusi si din acest motiv se simte mereu amenintat si
frustrat. Solutiile pe care le gaseste clientul la aceasta situatie sunt ineficiente pentru ca
ele pun in actiune mecanisme defensive care reprezinta moduri nerealiste de adaptare,
generatoare de tulburari. Aceste tulburari se pot exprima sub forma unor tulburari de
natura emotional a cum ar fi anxietatea, depresia, comportamentul simptomatic,
functionarea neadecvata sau acuzele somatoforme. Aceste simptome il aduc la consilier
sau psihoterapeut caruia ii solicita ajutorul. In viziunea clientului acestea sunt tulburarile
pentru care el considera ca are nevoie de tratament. Insight-ul se refera la descoperirea
acestor forte inconstiente care opereaza din umbra, impiedicand clientul sa duca o
existenta la nivelul posibilitatilor sale reale.
Este deci necesar un procedeu care sa-i permita clientului intelegerea acestor
mecanisme, astfel incat acesta sa gaseasca solutii mai rationale de viata si sa adopte
decizii mai corecte. Interventiile psihologice bazate pe insight considera ca in cadrul
tulburarilor nevrotice simptomele ca atare sunt mai putin importante decat forte1e care le
genereaza. In aceasta situatie apare un paradox; clientul se prezinta la specialist
(consilier) pentru a se debarasa de simptomele sale dezagreabile, iar acesta din urma le
considera ca fiind secundare, manifestari de suprafata ale unor procese nevrotice mai
profunde. Simptomele pot fi reduse si prin intermediul altor procedee, dar daca nu se
ataca radacinile lor, ele pot rabufni din nou sub alta forma. Deci, conform acestei
abordari, cele mai frecvente dificultati ale oamenilor, cum ar fi nefericirea, ineficienta,
comportamentul defensiv, anxietatea nu pot fi eliminate cu adevarat decat prin insight.
Doar dupa ce acesta a avut loc se pot intreprinde masuri eficiente de corectare a
comportamentului.
Conform principiilor psihanalitice interventia psihologica are in fata doua
obiective ambitioase: a) sa modifice viziunea clientului asupra propriei sale probleme si
de fapt intregul sau mod de viata; b) sa-i formeze acestuia un nou mod de inte1egere a
propriei sale persoane.
Psihanaliza
Psihiatria modema si psihologia c1inica au fost in mare masura influentate de
teoria si practica psihanalizei. In sensul strict, psihanaliza se refera la sistemul conceptual
si psihoterapia inspirate direct din lucrarile si tehnica terapeutica ale lui Sigmund Freud si
ale urmasilor sai, grupati in institute si asociatii care utilizeaza aceasta metoda. Multi
autori considera ca acest sens este prea restrictiv tinand seama mai ales de faptul ca au
aparut o serie de variante inspirate din lucrarile unor psihologi de prestigiu cum ar fi
Jung, Adler, Homey, Rank sau Sullivan, discipolii acestora autonumindu-se tot
psihanalisti. Datorita acestei situatii a fost delimitat conceptul de psihanaliza freudiana.
Psihanaliza poate fi considerata in ace1asi timp o teorie psihologica asupra dinamicii
naturii umane si o metoda de cercetare si abordare psihoterapeutica. Psihoterapia
psihanalitica nu poate fi inteleasa daca nu este inteleasa conceptia teoretica asupra
dinamicii naturii umane care sta la baza ei.
24
Mecanisme de aparare
Asa cum am aratat mai sus, pentru evitarea tensiunilor provocate de contradictia
dintre cele trei instante psihice (Id, Ego si Superego) sau pentru mentinerea tensiunii
interne la un nivel acceptabil, in sistemul psihic uman isi fac simtita prezenta
mecanismele de aparare. Descriem in continuare cateva dintre acestea, considerate
fundamentale.
1. Proiectia
Proiectia reprezinta atribuirea inconstienta a altor persoane, sentimente, idei,
trebuinte, fantasme ce apartin propriei experiente subiective, care sunt incompatibile cu
experienta posibila (adaptata) a aceleiasi situatii.
2. Rationalizarea
Rationalizarea reprezinta atribuirea inconstienta a unor autojustificari logice dar ireale
unor situatii, reactii, comportamente. Aceste explicatii, autoexplicatii reduc distanta
26
4. Negarea
Negarea consta in refuzul realitatii intr-un mod radical si primar, experienta, trairea
subiectiva existenta este absolut incompatibila cu cea adaptata, cu “ceea ce ar trebui sa
fie”.
5. Conversia
Conversia consta in dezvoltarea inconstienta a unor simptome psihosomatice atunci
cand comportamentul, experienta subiectiva este incompatibil/a cu cel/cea adaptat/a.
6. Regresia
Regresia consta in adoptarea inconstienta a unor comportamente si atitudini asociate
sau adaptate unor stari anterioare de dezvoltare; sunt comportamente primare,
imprevizibile, neanticipate si neanticipabile, cum ar fi: reactii verbale, plans, violente
extreme, etc.
7. Simpatismul
Simpatismul reprezinta adoptarea inconstienta a unor comportamente confuze,
nonresponsabile, aceste comportamente au ca efect focalizarea asupra persoanei
respective a atentiei celorlalti si un grad de simpatie, de ajutor. Aceste simpatii permit
dezvoltarea unor relatii, a unor tranzactii de tip victima-tiran ceea ce ii permite victimei
sa ii manipuleze pe ceilalti culpabilizandu-i.
8. Sublimarea
Sublimarea consta in deplasarea comportamentelor neadaptate unor situatii catre alte
situatii.
27
ORIENTAREA COGNITIV-COMPORTAMENTALA
cotidiene ale pacientului. Notarea activitatilor este deosebit de utila pentru depresivi
pentru ca reduce tendinta la inactivitate a acestor pacienti cat si tendinta lor de a rumina
ganduri in legatura cu ei insisi.
Un loc important il ocupa notarea evenimentelor pozitive pentru ca multi
depresivi si-au pierdut capacitatea de a se bucura de ceea ce fac, de a obtine placere in
urma propriilor activitati.
Atat notarea evenimentelor pozitive cat si administrarea unor recompense tind sa
sporeasca gradul de satisfactie si buna dispozitie a subiectilor.
Pacientii sunt incurajati, de asemenea, sa descopere afirmatiile implicite si
gandurile automate care contribuie la formarea atitudinilor autodestructive. Ei sunt
instruiti sa-si monitorizeze continutul ideativ si apoi sa verifice permanent validitatea
acestuia.
ORIENTAREA COMPORTAMENTALA
caracter mai profund. Acest proces psihopatologic trebuie,scos la lumina si numai in felul
acesta pacientul va deveni mai adaptat la existenta. Pentru terapeutii comportamentalisti
aceasta orientare este un non-sens. Simptomul nu simbolizeaza nici o problema mai
profunda, ci reprezinta el insusi o problema care trebuie eliminata fara pretentia de a
modifica altceva din structura personalitatii pacientului. Daca simptomul a fost
achizitionat prin invatare, efortul terapeutic trebuie orientat in directia inversarii
procesului de invatare.
In conceptia terapeutilor de orientare dinamica inlaturarea simptomului nu este
considerata vindecare. Mai mult, aceasta eliminare fara atacarea procesului nevrotic de
baza este considerata periculoasa pentru ca simptomul este doar expresia superficiala a
unui proces psihopatologic profund, care poate genera noi simptome adesea mai severe
decat cel abordat.
Terapeutii comportamentalisti nu-si pun astfel de probleme, scopul psihoterapiei
constand in deconditionarea subiectului de comportamente nedorite si in inlocuirea lor cu
comportamente dezirabile.
In perspectiva behaviorista persoana dezadaptata este diferita de cea normala prin
aceea ca a esuat in dobandirea unor abilitati de a face fata evenimentelor cotidiene si in
acelasi timp a achizitionat modele de comportament gresite.
- terapia imploziva;
- tehnica expunerii (flooding).
Ambele tehnici utilizeaza principiul stingerii reactiilor conditionate de evitare a
stimulilor anxiogeni si din acest motiv sunt indicate in tratamentul tulburarilor anxioase.
Metodele sunt asemanatoare in esenta, diferenta constand in aceea ca in cursul terapiei
implozive pacientul se confrunta cu situatia anxiogena in plan imaginar, in timp ce in
cursul celei de-a doua tehnici confruntarea cu stimulul anxiogen are loc chiar in realitate,
in cursul terapiei implozive pacientului i se cere sa-si imagineze situatii care ii produc
anxietate; terapeutul, in loc sa-l linisteasca, manevreaza astfel situatia, incat sa se produca
o crestere masiva a anxietatii. Prin expuneri repetate la situatii anxiogene in conditii de
securitate afectiva stimulii anxiogeni isi pierd forta si comportamentul de evitare a
respectivelor situatii are tendinta sa se stinga. Hipnoza si medicamentele psihotrope pot fi
utilizate pentru a creste sugestibilitatea subiectului si a facilita demersul psihoterapeutic.
Confruntarea reala cu situatiile anxiogene (flooding) se utilizeaza cu succes mai ales la
subiectii cu capacitati imaginative limitate. Astfel, un pacient cu fobie de locuri inalte
poate fi dus de terapeut in astfel de locuri (pe acoperisul unor blocuri, pe poduri etc). Intr-
un studiu pe pacienti cu agorafobie (teama de spatii deschise), s-a demonstrat
experimental ca expunerea prelungita la stimuli anxiogeni in vivo s-a dovedit superioara
celei imaginative. Cu toate acestea, exista si subiecti pentru care expunerea reala la
stimuli anxiogeni este prea dura. Se citeaza si cazul unui pacient agorafobie, care s-a
ascuns in pivnita de teama de a nu fi obligat sa se plimbe pe strada impreuna cu
terapeutul.
Datele clinice au demonstrat ca desi marea majoritate a pacientilor raspund
favorabil la aceste tehnici, unii subiecti nu obtin rezultate, iar la un numar foarte mic se
poate produce chiar o exacerbare a simptomatologiei.
3. Tehnica aversiva
Aceasta metoda presupune inlaturarea modelelor nedorite de comportament prin
metoda clasica a sanctiunilor. Sanctiunea presupune atat inlaturarea intaririlor pozitive
cat si utilizarea unor stimuli aversivi. Cei mai des utilizati stimuli aversivi sunt socurile
electrice. Desi utile, pedepsele sunt rareori utilizate ca unica metoda de tratament.
Prima utilizare sistematica a tehnicii aversive apartine lui Kantorovich (1930) care
a tratat alcoolici prin administrarea unor socuri electrice asociate cu prezentarea vizuala,
mirosul si gustul unor bauturi alcoolice. Ulterior tehnica aversiva a fost aplicata la o
gama larga de tulburari sau deprinderi gresite cum ar fi: fumatul, consumul de bauturi
alcoolice, mancatul excesiv, dependenta de droguri, deviatii sexuale si chiar in cazul unor
comportamente psihotice bizare. La ora actuala utilizarea socurilor electrice ca stimuli
aversivi a scazut mult, atat datorita aspectelor etice implicate, cat si datorita faptului ca
noile comportamente dezirabile induse prin aceasta metoda nu au tendinta de a se
generaliza si la alte situatii decat strict la cele asupra carora s-a actionat direct. Au fost
puse la punct procedee mai putin periculoase si mai eficiente, cum ar fi, de pilda, metoda
intaririi diferentiate in cadrul careia sunt intarite comportamentele incompatibile cu cele
indezirabile.
Tehnica aversiva reprezinta o modalitate de a stopa raspunsurile dezadaptative
pentru o perioada de timp in care ar exista posibilitatea de a produce modificari in stilul
de viata al subiectului prin incurajarea modelelor de comportament adaptative care au
tendinta de a se autointari. Acest element prezinta o importanta deosebita deoarece, altfel,
33
4. Metoda modelarii
Aceasta metoda presupune insusirea unor modele dezirabile de comportament
prin imitarea altor persoane cum ar fi terapeutul sau parintele.
Pacientul este confruntat cu anumite tipuri de comportament realizate de catre terapeut si
incurajat sa le imite.Astfel, de pilda, modelarea s-a dovedit eficienta in acumularea unor
deprinderi de alimetare independenta la copiii deficienti mental.
5. Metoda asertiva
Antrenamentul asertiv a fost utilizat atat ca metoda de sensibilizare cat si de
formare a unor abilitati de a face fata diverselor situatii de viata. Aceasta tehnica s-a
dovedit eficienta mai ales in cazul persoanelor care au dificultati in stabilirea unor
contacte interpersonale datorita anxietatii accentuate care ii impiedica sa se exprime liber
si chiar sa-si manifeste sentimentele de afectiune. Psihoterapia asertiva este indicata si in
cazul subiectilor care in mod constant ii lasa pe ceilalti sa-i manipuleze sau sa profite de
pe urma lor. Antrenamentul asertiv are menirea de a-l invata pe subiect sa-si exprime
deschis si adecvat gandurile si sentimentele. Acest antrenament se desfasoara in etape,
comportamentul asertiv fiind practicat initial in cabinetul de psihoterapie si abia ulterior
in viata reala. Se acorda o atentie sporita dezvoltarii unor deprinderi si abilitati de
relationare interpersonala. Pacientii timizi sunt invatati sa adreseze altor persoane remarci
directe si mai putin confortabile, fara ca in spatele lor sa se afle sentimente de ostilitate
sau agresivitate (de pilda, se pot adresa partenerului remarci de tipul: „nu-mi place cum
te-ai pieptanat" sau „aceasta rochie nu-ti sta bine" etc).
In literatura de specialitate se considera ca psihoterapia asertiva nu este eficienta
in cazul fobiilor care se refera la stimuli cu caracter impersonal. De asemenea, tehnica nu
este indicata nici in cazul anumitor tipuri de situatii interpersonale; astfel, de pilda, in
cazul unei persoane respinse de altcineva, psihoterapia asertiva mai mult tinde sa
agraveze situatia decat sa o rezolve.
Relatia de consiliere
Mai mult decat tehnicile terapeutice utilizate, relatia de consiliere este deosebit de
importanta in consilierea/terapia centrata pe client. Se porneste de la premisa ca relatiile
interpersonale reprezinta cheia dezvoltarii individului.
In acest sens, consilierea ofera o relatie care este astfel structurata incat va permite
actualizarea resurselor, facilitarea dezvoltarii si maturizarii.
Aceasta implica cateva conditii:
• consilierul nu trebuie sa impuna clientului conditii in ceea ce priveste atitudinile, ci
numai in ceea ce priveste comportamentul;
• consilierul trebuie sa se abtina de la orice exprimare sau actiune contrara principiilor
anterior formulate: trebuie sa se abtina de a întreba, a dovedi, a interpreta, a sugera, a
convinge, a asigura, a sfatui; consilierul trebuie sa acorde încredere clientului,
considerand ca acesta este cel mai în masura a-si rezolva problemele si de a lua decizii
36
Tehnici de consiliere
C. Rogers propune urmatoarele tehnici de consiliere/ terapie:
• reflectia, meditatia, afirmatii cu accent pe sentimentele prezente;
• reformularea continutului relatat de client;
• acceptarea neconditionata (atitudine empatica autentica): acceptarea pozitiva verbala si
nonverbala.
In prezent se folosesc urmatoarele tehnici de consiliere nondirectiva:
A. Tehnici de ascultare. Ascultarea activa
Pe parcursul relatarilor clientului, consilierul trebuie sa fie preocupat in
permanenta de intrebari precum. Ce spune de fapt clientul ? ; Care sunt mesajele reale
ale acestuia ?. Aceasta preocupare poate fi verbalizata prin afirmatii de tipul: Se pare ca
suferiti mult din cauza faptului ca... . In felul acesta, consilierul arata ca manifesta un
interes sporit fata de ceea exprima clientul, printr-o atitudine plina de atentie si
solicitudine. Tehnica ascultarii include, cu deosebire, atentia acordata unor semne
nonverbale: folosite nu pentru a exprima sentimente, ci pentru a le ascunde.
B. Tehnici de reflectare:
a. Repetitia ecou
Consilierul reia o secventa din relatarea clientului, accentuand cuvintele si
expresiile - cheie. Astfel, clientul este incurajat sa comunice si, mai mult, acesta simte ca
este inteles, acceptat, simte ca nu este singur. Reformularea mesajului clientului, utilizand
alti termeni, considerati ca echivalenti, este superioara in masura in care evidentiaza un
efort real de intelegere.
b. Repetitia pe alt ton. Consilierul reia o parte din relatarea clientului dar pe alt ton si cu
o nuanta de umor, tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor evenimente
considerate negative.
C. Tehnici de reformulare
A reformula inseamna a spune cu alti termeni intr-o maniera mai concisa sau mai
explicita ceea ce clientul tocmai a exprimat. O reformulare este corect efectuata si devine
eficienta doar in masura in care intruneste acordul celui caruia ii este destinata
(I. Dafinoiu, 2000, p. 125).
Pentru Rogers, acordul clientului reprezinta criteriul principal al validitatii
reformularii; clientul este considerat expert in problema sa, cea mai informata persoana in
legatura cu situatia pe care o traieste.
Trei procedee principale ale reformularii:
Exemplele care insotesc descrierea acestor procedee sunt preluate din lucrarea Elemente
de psihoterapie integrativa, semnata de I. Dafinoiu (op. cit., pp. 126-127):
1. Reformularea-reflectare - consilierul subliniaza aspectele esentiale din relatarea
clientului, pastrand insa cadrul de referinta propus de client.
37
- sa ai grija de copii, sa-i intretii, sa-i ajuti, sa-i incurajezi, sa-i sustii pe ceilalti cu
Parintele Binevoitor ; sa te supui normelor sociale (regulamente, reguli de politete) cu
Copilul Adaptat;
- sa te revolti impotriva tuturor formelor de nedreptate cu Copilul Rebel;
- sa-ti exprimi in mod spontan sentimentele adevarate cu Copilul Liber, in cadrul unor
atitudini de profund respect fata de ceilalti. In acelasi timp, ei vor recunoaste in
unanimitate ca nu este de dorit:
- ca o persoana sa emita aproape intotdeauna pareri despre viata pornind numai de la
Parintele sau Normativ sau numai de la Adultul sau,
- ca o persoana sa-si asume prea mult din obligatiile celorlalti cu Parintele Binevoitor;
- ca o persoana sa se supuna, sa se planga deseori cu Copilul Adaptat;
- ca o persoana sa nu ia niciodata vreo initiativa si sa astepte intotdeauna sa o faca ceilalti
(Copil Adaptat);
- ca o persoana sa nu indrazneasca sa-si exprime spontan sentimentele.
In situatii nepotrivite, o educatie rigida, plina de constrangeri conduce la
exacerbarea Eului de Parinte; o educatie excesiv de libera/protectoare conduce la
supradezvoltarea Eului de Copil. Se impune ca educatorii/parintii sa ofere modele
comportamentale care sa demonstreze copilului echilibrul celor trei structuri.
Comunicarea pozitiva intre doua sau mai multe persoane necesita o comunicare
(tranzactie) paralela intre structuri.
Cand de exemplu, raspund cu Eul parental unei persoane care mi s-a adresat cu Eul de
copil, comunicarea se blocheaza, am raspuns unei emotii, dorinte cu o regula sau
restrictie.
Consilierea ce are la baza Analiza Tranzactionala este guvernata de anumite
principii generale, aplicabile, de altfel, tuturor tipurilor de consiliere :
• Consilierea este, in esenta, o relatie permisiva ;
• Consilierea sustine clientul in procesul rezolutiv dar nu ofera solutii.
• Clientul este responsabil pentru propria sa evolutie si dezvoltare.
2. Consilierul ajuta clientul sa constientizeze faptul ca, in mai toate deciziile luate,
Copilul este consultat.
3. Clientul este incurajat sa aiba incredere in intuitie, sa experimenteze senzorialitatea sa
(sa priveasca, sa se mire, sa asculte etc).
4. Consilierul ajuta clientul sa-si exprime liber si spontan sentimentele.
5. Clientul este sprijinit sa-si însuseasca noi libertati.
In aceasta directie foarte utile se dovedesc a fi temele/sarcinile de lucru. Exemplu:
sa gaseasca un numar cat mai mare de completari ale frazei: „hotarasc sa-mi permit
sa…”
3. Relatia de consiliere
Relatia de consiliere este definita ca un parteneriat între cei doi protagonisti, practician
tranzactionalist - client, fiecare dintre ei cu viziuni, expectante si scopuri diferite.
Responsabilitatile consilierului, precum si responsabilitatile clientului sunt prevazute în
contractul initial:
• Responsabilitatile consilierului:
a. sa conduca si sa dirijeze procesul de consiliere in vederea realizarii obiectivelor
clientului;
b. sa evite jucarea rolurilor de victima, salvator sau persecutor;
c. sa participe activ, impreuna cu clientul, la analiza tranzactionala, analiza jocurilor
psihologice si analiza scenariilor de viata,
d.sa ajute clientul la învatarea conceptelor A.T. pentru a le putea folosi in evaluarea
propriului comportament,
e. sa tina la curent clientul cu directia si rezultatele consilierii,
f. sa asiste clientul la realizarea contractului cu el insusi, rolul consilierului fiind cei de
martor sau facilitator,
g. sa considere obiectivele clientului mai importante decat cele proprii.
• Responsabilitatile clientului:
a. sa stabileasca, prin contract, ceea ce vrea sa schimbe;
b. sa identifice potentele interioare ce ar putea fi antrenate în obtinerea schimbarii;
c. sa-si asume responsabilitatea pentru propriile decizii si actiuni si sa îndeplineasca
sarcinile date de consilier;
d. sa contribuie la stabilirea unei relatii terapeutice de siguranta si încredere;
e. sa considere consilierul drept aliat al schimbarii si nu magician.
41
OBSERVATIE: Subiectele mai mari vor fi segmentate in subiecte mai mici in examen
(ex.: subiectul “Tehnici ale interventiei comportamentale” se poate segmenta in: tehnica
stingerii; tehnica desensibilizarii sistematice; tehnica aversiva etc.)