7 Octombrie 1968- Un bărbat fuge grăbit înspre gară sperând să nu piardă trenul.

Ajuns pe
peronul înfierbântat de căldura soarelui, tânărul care tocmai ieșise din armată constată că a pierdut
trenul și că o întârziere de 2 minute îl va costa acum ore în șir de așteptare. Se umpluse de furie și
trânti rucsacul uzat de o bancă după care se așează mânios pe marginea acesteia și își scoate batista
ca să își șteargă sudoarea de pe frunte, adunată după atâta alergat. Așteaptă ofuscat ore în șir pe
bancă încercând să înțeleagă de ce a pierdut trenul, cu toate că plecase la fix ca să fie sigur că ajunge
la timp. Trenul pe care urma să îl ia are întârziere. Tânărul se înfurie şi mai tare. Face paşi grăbiţi
înspre impegat şi cere socoteală pentru cele întâmplate, aflând că trenul întârzie pentru că cel pe
care el l-a pierdut s-a ciocnit violent cu un alt tren cauzând o tragedie în care zeci de oameni au
murit şi alte persoane au fost rănite. O ceaţă se lasă peste sentimentele lui şi realizează că toate
lucrurile se întâmplă cu un scop. Nimic nu e la voia întâmplării, iar binele nu vine întotdeauna
"aranjat frumos". De multe ori, ca și români ne asemănăm cu acest tânăr care nu își dăduse seama
că a pierdut trenul, nu pentru că era un ghinionist ci pentru că dragostea lui Dumnezeu pentru el era
mult mai mare decât își putea el imagina. Ne supăram și privim bosumflați înspre problemele
nerezolvate, înspre visele neatinse și scopurile neizbutite, fără să știm că poate e mai bine pentru noi
să fie așa. Visele năruite nu sunt la voia întâmplării. Ele sunt piese dintr-un joc de puzzle mai mare,
un capitol dintr-o poveste mai lungă, pe care însuși Dumnezeu o scrie, la fel și istoria țării tale. Nu tot
răul e spre rău, române, adu-ți aminte azi în an de centenar, de ce-au făcut strămoșii tăi, sudoarea
lor nu o lăsa să fie în zadar. Cum tânărul dădea vina pe soartă, și singur se chema un ghinionist,
trezește-te, te îndeamnă chiar și Imul, nu ești un ghinionist. N-a fost nici Brâncoveanu, Vlaicu, Vuia,
nici Enescu, Marin Preda, Eminescu, Coandă, Creangă, ori Cioran, și-n ei a curs un sânge de roman și
au păstrat cu fală un nume de Traian. Păstrează-l și tu astăzi, după atâția ani, căci nu ai pierdut
trenul, ești încă pe peron, privește-n sus, iubește-ți țara cum au facut și ei!

Prof. Înv. Primar Novăcescu Naomi