Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca

Catedra diriginților

Usatîi Emilia

Incluziunea social și școlară a elevilor cu cerințe educaționale speciale

24 aprilie 2018
CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………3

Argument teoretic…………………………………………………………………….5

Prezentarea cercetării………………………………………………………………..10

Concluzii și recomandări…………………………………………………………....15

Bibliografie………………………………………………………………………….16

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei

Societatea noastra are o valoare de baza si anume ca toti cetatenii trebuie sa aiba un loc de
munca productiv si sa primeasca un salariu decent, ca recompensa pentru activitatea prestata. Pentru
persoanele cu deficiente, cea mai eficienta forma de a-si dobandi calitatea de cetatean socialmente
util este munca normala sau munca protejata in mai mare sau mai mica masura, in acord cu
posibilitatile fiecaruia. Conform acestei valori, persoanele cu dizabilitati care doresc sa desfasoare
activitati productive trebuie sa dispuna de sansa de a obtine un loc de munca, fara ca pentru aceasta
sa fie nevoite sa renunte la alte drepturi sau beneficii care le asigura un nivel acceptabil de existenta.
Asumarea acestor valori va conduce la responsabilizare sociala, astfel incat sa se poata oferi sanse de
angajare si servicii de sprijin intr-un mediu cat mai normal sau cat mai putin restrictiv.

Problema investigației

Deşi societatea contemporană manifestă un interes sporit față de problema incluziunii elevilor cu
disabilități ,nu se iau în considerație factorii interni de personalitate a acestora pentru uşurarea–
facilitarea procesului incluziunii.

Majoritatea cercetărilor realizate în acest domeniu țin de condițiile obiective ale incluziunii: programe
individualizate, Curriculum adaptat, pregătirea cadrelor didactice etc.

Personalitatea elevului cu cerințe educative speciale astfel, rămâne în umbra condițiilor obiective.
Dat fiind faptul că imaginea de sine reprezintă pilonul personalității cu impact major asupra integrării
oricărei persone (cu atât mai mult asupra celui cu CES), educarea unei imagini de sine favorabile la
copiii cu CES se prezintă ca o condiție de bază a incluziunii şcolare.

Scopul cercetării

Identificarea acceptarării sociale – ca factor de primă importanță în procesul de integrare și incluzine

a elevilor cu CES.

Ipoteza cercetării

Incluziunea școlară și socială a elevilor cu dizabilități depinde în mare măsură de atitudinea celor cu
care interacționează.

Obiectivele cercetării

3
 1. Determinarea atitudinii societății față de elevii cu CES.
2. Determinarea atitudinii colegilor față de elevii cu dizabilități.
3. Determinarea atitudinii cadrelor didactice cu privire la elevii cu dizabilități.

Baza metodologică

 Concepțiile şi teoriile psihologiei pedagogice în contextual cercetării variabilelor sociale ale

mediilor educaționale eficiente proceselor de dezvoltare, învățare şi integrare a elevilor cu
dizabilități: conceptul de dezvoltare psihică (L.Vîgotski, A.Leontiev, A.Luria, Paul Popescu
Neveanu, Tinca Crețu ,Mielu Zlate, Emil Verza, Pantelimon Golu,N.N. Bucun, D
.Popovici,ş.a.), paralel cu teoriile psihologice privind dezvoltarea personalității
preadolescenților (Elconin D., Dragunava T.,Erikson E., Wallon H. etc) şi teoria psihologică
a lui A.Adler cu privire la etiologia complexului de inferioritate,
 Documentele internaționale consacrate principiilor egalității şi participării sociale a elevilor
cu CES: Convenția cu privire la Drepturile Copilului (1989);
 Recomandările Consiliului Europei pentru integrarea elevilor cu CES (1992).

Metodele și tehnicile utilizate

Chestionarul sociologic- aplicat cu ușurință; păstrarea anonimatului; colectarea informației în
scurt timp; reducerea răspunsurilor false.

Baza experimentală a cercetării

Lotul experimental a fost alcătuit din elevii anului I-IV din lista elevilor cu dizabilități,
cuprinzând 17 elevi chestionați.

4
 ARGUMENT TEORETIC

În orice societate există anumite persoane care, din cauza unor deficiențe, incapacități nu se
pot „integra” în comunitate prin propriile lor forțe. Handicapul, problematica persoanelor cu
dizabilități, înainte de a fi problema de ordin emoțional este problema de ordin social. De aceea,
societatea, prin diverse mecanisme şi pârghii, trebuie să urmarească și satisfacerea
nevoilor/trebuințelor reale ale persoanelor cu dizabilități, să le asigure respectarea deplină a
intereselor acestora, a demnității și a drepturilor lor în orice împrejurare și în raport cu orice sistem
de referinţă, în vederea integrării acestora ca membri deplini ai societății.
Prin termenul de deficiență mintală întelegem reducerea semnificativă a capacităților psihice
care determină o serie de dereglări ale reacțiilor și mecanismelor de adaptare ale individului la mediul
înconjurator. In aceste condiții, individul se găsește într-o situație de incapacitate și inferioritate,
resimțită ca o stare de handicap în raport cu ceilalți membri ai societății din care face parte.
Notiunea de integrare presupune existenta unor relatii intre membrii unui grup, relatii bazate
pe recunoasterea integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le au. Integrarea (relatia
stabilita intre individ si societate) atinge mai multe niveluri, de la simplu la complex, si anume:

 integrarea fizica- se refera la reducerea distantelor dintre copii cu CES si ceilalti

copii- si are ca principal scop eliminarea sau estomparea dependentei persoanei cu
dizabilitati de ceilalti;
 integrarea functionala- presupune existenta posibilitatii ca elevul/copilul cu CES sa
participe in comun la procesul educational;
 integrarea sociala- necesita constiutuirea relatiilor cu ceilalti membrii ai comunitatii;
 integrarea personala- este legata de dezvoltarea unor relatii cu persoanele
importante, semnificative;
 integrarea societala- apare atunci cand copilul integrat în grupul de elevi dobandeste
sentimentul de apartenenţa si participare deplină la comunitate, cu asumarea de roluri.

Integrarea societala presupune acceptarea deplina a copilului cu cerinţe speciale de catre

ceilalti membrii ai comunitatii scolare, presupune existenta sentimentului de incredere în sine si în
ceilalti. Toate aceste niveluri ale integrarii sunt intr-o relatie de interdependenta, se constituie ca un
continuum ce presupune cresterea progresiva a sferelor de cuprindere, de la fizica la cea societala,
ultima inculzandu-le pe toate.

5
 Integrarea sociala se refera la ansamblul relatiilor sociale stabilite intre persoanele cu CES si
ceilalti membrii ai comunitatii (vecini, colegi, oameni de pe stada). Aceste relatii sunt influentate atat
de atitudinile de respect si stima, cat si de ansamblul manierelor de interactiune dintre oamenii
normali si cei cu CES. In scoala, integrarea sociala presupune includerea elevilor cu CES in toate
activitatile din viata scolara, fara discriminare. De asemenea, elevii cu CES sunt inclusi si in
activitatile extrascolare. Acest nivel superior impune un grad mult mai mare de integrare sociala a
pesoanelor aflate in dificultate si, concomitent, o constientizare profunda a faptului ca societatea
apartine tuturor cetatenilor ei si nu sunt admise discriminarile, nu sunt justificate. In plan practic, o
persoana cu cerinte speciale poate dezvolta relatii spontane, dar si regulate, cu un numar mare de
indivizi, in functie de preferintele si interesele sale, find la randul ei acceptata si valorizata ca membru
al anturajului respectiv. Integrarea sociala se bazeaza pe faptul ca persoana in dificultate se poate
folosi in mod neingradit de toate facilitatile create si stipulate oficial, iar fenomenul de incluziune tine
deja de cutuma sociala, fara a mai fi nevoie de apel la anumite dispozitii din partea unei autoritati.
Integrarea elevilor cu cerinţe speciale se poate realiza dacă există colaborarea permanentă între: elevi,
profesori, părinţi, consilieri, organizaţii nonguvernamentale şi alţi parteneri viabili care se pot
implica. În viziunea şcolii/educaţiei incluzive, cooperarea constituie un element fundamental,
determinant pentru realizarea succesului, succesul privit ca autonomie şi independenţă necesară
inserţiei sociale post-şcolare sau/şi post-instituţionale.
Orice deficiență reprezintă un handicap în procesul dezvoltării psihice și implicit în integrarea
copilului deficient în viață și activitatea socială. Copilul deficient rămâne în urma copilului cu
posibilități normale de dezvoltare. Decalajul este mai mare sau mai mic, în funcție de gravitatea
deficienței, de momentul apariției ei, de condițiile de viață și de educație. De aceea se impune o
intervenție educativă specială, stiințific fundamentată, intensivă, promptă și precoce.
Urmărind formarea și evoluția proceselor psihice la diferite categorii de handicapuri, se
constată că acestea se realizează diferențiat în raport cu tipul de handicap și gravitatea acestuia. Astfel,
la deficienții de vedere, limbaj, comportament și fizic, există posibilitatea unei dezvoltări continue,
pe tot parcursul vieții.
La unele forme de handicapuri, cum ar fi cel de intelect, si in multe forme asociate de handicap, unele
funcții și procese psihice se dezvoltă nesemnificativ pentru planul general al evoluției. De exemplu,
procesele de gândire, imaginație, voință, funcțiile de creativitate, calcul mintal, generalizare,
abstractizare. Mai puțin afectate sunt modalitățile senzorial perceptive și mnezice, afectele,
dispozițiile, disponibilitățile formării unor trăsături de caracter etc.

6
 Dacă la elevii sănătoși, normali, dezvoltarea psihică, chiar cu unele decalaje, e totuși
armonioasă, la elevii cu dizabilități decalajul dintre diferitele procese psihice devine evident, iar
dezvoltarea unei caracteristici nu determină neapărat progrese la nivelul celorlalte.
Deficiența mintală, așa cum sugerează termenul, indică o scădere, o diminuare în funcționarea
mintală. Deficiențele mintale definesc stări de nedezvoltare, opriri in dezvoltare sau dezvoltare
incompleta a activitatii psihice prin insuficiența cerebrală instalată sub acțiunea unor factori prenatali,
perinatali sau postnatali.
Deficientele mintale constituie un complex de manifestari de o eterogenitate extrema sub
aspectul cauzelor, al gradului, al complicatiilor. Trasatura comuna a tuturor celor cu deficienta
mintala consta in incapacitatea de a desfasura activitatea, in special activitati ce implica in mare
masura operatiile de abstractizare, generalizare sau operatii instructiv – educative la nivelul realizat
de indivizi de aceeasi etate si care au avut conditii similare de dezvoltare.
Deficienta mintala, utilizata ca notiune generala, cuprinde toate gradele prin care se
desemneaza severitatea sau gravitatea – deficienta mintala de granita, usoara, moderata, severa,
profunda.
Exista grade diferite ale handicapului de intelect, iar clasificarea acestora se realizeaza pe baza
masurarii coeficientului de intelect, a coeficientului de dezvoltare psihica, a evaluarii posibilitatilor
de adaptare si integrare, de formare a autonomiei personale, de elaborare a comportamentelor
comunicationale si relationale cu cei din jur.
Familia este cea care are un rol important in viata elevului, cu precadere relatia mama - elev.
Famila înseamnă pentru elev primul mediu de socializare, caracterizat prin securitate afectivă,
susținere, sprijin, cooperare, viață comună, aspirații și interese comune. Dezvoltarea socială ulterioară
a elevului deficient este direct influențată de relatia elev-părinti; fiind diferit de ceilalti elevi are
nevoie de un mediator in dezvoltarea și menținerea relatiilor interpersonale.
Principalele caracteristici ale familiei care influenteaza in mod fundamental dezvoltarea
sociala a elevului sunt:
- legatura biologică de bază a persoanei, care îi conferă identitate și il sustine în dezvoltarea
intelectuala, afectiva si morala;
- primul grup social in care elevul exersează comportamente sociale si se descopera pe sine;
- asigura climatul de securitate afectiva necesar dezvoltarii armonioase si echilibrate a
personalitatii;
- cadrul optim de dezvoltare a individualitatii si de valorizare a potentialului elevului.
Perceptia sociala a elevilor cu deficiente nu este intodeauna constantă și foarte favorabilă, ea
variaza de la o societate la alta, furnizând semnificații diferite, în funcție de cultura și de valorile

7
promovate în respectiva societate. In acest context, cu atat mai mult elevul deficient se adapteaza mai
greu la relațiile interpersonale și are nevoie, așadar, de un suport. Unii părinți, însă, pot dramatiza
excesiv reacțiile inadecvate venite din partea unei persoane straine, identificand la aceasta o falsa rea
intentie intr-un gest oricat de neutru. In alte situatii, ei neaga tot ceea ce elevul observa in jurul sau
legat de propria-i deficienta, insista pe rautatea si ipocrizia oamenilor din anturaj, cultivand la elev
convingerea ca lumea in care traieste este o lume rea. Pe de alta parte, unii parinti refuză să tină cont
de dificultătile sociale determinate de deficienta, in acest fel impiedicandu-i pe elevi sa inteleaga si
sa accepte aspectele legate de propria deficienta. Pornind de la aceste reactii pe care parintii le pot
avea, in literatura de specialitate, se gasesc mai multe categorii de parinti:
- părinții echilibrați – sunt cei care au o atitudine matura, realista in tratarea situatiilor. Ei își
organizează viața în așa fel încît să poată acorda atenția necesară copilulu cu CES, sunt calmi, stabili
emotional, isi manifesta frecvent dragostea si au o atitudine de deschidere fata de cei din jurul lor. In
functie de diagnosticul si de prognosticul specialistilor, ei vor gasi resursele necesare pentru a actiona,
mai ales ca ei stiu ce este necesar, cand si cum trebuie oferit, ce, cum si cat de mult se poate cere
copilului, din cauza deficientei de care sufera. Familia inseamna, practic, un “laborator” in care
copilul cu deficiente are oportunitatea de a-si gasi locul, de a experimenta situatii de viata autonoma
si de a se obisnui cu situatia in care se afla. In acest context, copilul se dezvolta in armonie cu cei din
jurul sau si are sanse foarte mari sa se integreze in activitatile sociale.
- părinții indiferenți reactioneaza prin lipsa de interes și nepasare, lipsa de afecțiune și chiar
respingerea copilului. Frecvent, copilul acestor părinți este pedepsit, certat și antrenat în disputele
dintre părinți. In cazul eșecului, părinții aduc reproșuri și chiar pedepse repetate, care duc la aparitia
sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitate a efortului, alimentand sentimentul de
inferioritate care va determina si alte esecuri, instalandu-se un cerc vicios in care principala victima
este copilul deficient.
- părinții exagerați au ca si caracteristica generala supraprotectia, care conduce la
imposibilitatea manifestarii de catre copil a propriului control, autonomiei, independentei personale,
initiativei si a respectului de sine. Asadar, acesti parinti transforma copilul intr-un individ dependent
si solicitant pentru familie. Uneori, aceasta permanenta solicitare va genera reactii de ostilitate si
nemultumire din partea parintilor, reactii care pe copil il vor face sa devina nesigur. Pe acest fond,
atunci cand se va confrunta cu greutatile vietii, nu le va putea face fata, deoarece nu si-a format
abilitatile necesare cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere.
- părinții autoritari au o voință puternică și manifestă tot o forma de supraprotectie,
controlandu-si copii intr-o maniera dictatoriala. Ei dirijeaza permanent, iar regulile impuse trebuie
respectate fara prea multe explicatii.. astfel, copilul este transformat intro marioneta, dirijat

8
permanent, fara sa poata avea initiativa sau sa isi poata asuma responsabilitati, fara sa isi dezvolte
capacitatea de decizie si actiune necesare in procesul de integrare sociala.
- părinții inconsecvenți - sunt adesea parinti instabili, nesiguri si incapabili de a opta ferm
pentru o anumita atitudine in raport cu proprii copii. In alte situatii, copilul este “pasat” la diferiti
membrii ai familiei, fiind supus unor experiente educative diferite, contradictorii, uneori. Astfel,
copii crecuti intr-un mediu inconstant, lipsit de confortul afectiv stabil, copiii devin nesiguri si usor
de influentat, fara a-si putea pune in valoare propria personalitate.
In vederea soluționării problemelor de natură personală, existențiale, educaționale și
profesionale există consilierea. Consilierea, in întelesul ei clasic, se rezumă la o tripla perspectivă:
psihologică, pedagogică și socială, asupra unor activități cu valențe etice pe care consilierul le
întreprinde pentru a-l ajuta pe client să se angajeze în acel tip de comportament care să îl conducă
la soluționarea propriilor probleme.
Consilierea persoanelor cu dizabilitati sau a elevilor cu CES prezintă caractersitici specifice și se
desfașoară în parteneriat și cu alți specialiști (medici, psihologi, psihopedagogi, asistenti sociali),
implicând, desigur, și familia. Consilierul obține de la specialiști date informative despre consiliat și
despre conduita lui și le pune la dispoziția acestuia, cu evidențierea aspectelor pozitive și a
posibilităților, oportunităților de integrare (școlara, profesională, socială), de maximizare a
potențialului consiliatului pentru asumarea de roluri sociale posibile și realiste, care oferă perspectiva
unor performanțe bune.

9
 PREZENTAREA CERCETĂRII

În baza analizei cantitative a chestionarelor am obținut următoarele rezultate:

Figura 1. Atitudinea societății

Analizând figura de mai sus se poate observa că din cei 17 elevi investigați la întrebarea
atitudinea societății față de persoanele cu CES, 1 elev răspunde ignoranță, 3 – toleranță, 5 – sprijin, 8
– acceptare.
La general se poate constata că elevii observă din partea societății o atitudine binevoitoare față de
persoanele cu CES.

10
 Figura 2. Atitudinea colegilor

La întrebaarea care este atitudinea colegilor față de elevii cu dizabilități, din figura de mai sus
se observă că nici un elev nu observă indiferență din partea colegilor, 2 elevi observă toleranță, 6
elevi observă că sunt sprijiniți și 9 elevi consider că sunt acceptați de colegi. Și în cazul rezultatelor
obținute la întrebarea a doua răspunsurile sunt bune cee ace nu ar duce la marginalizarea elevilor cu
CES.

11
 Figura 3. Motivele familiei de a alege o școlaă obișnuită

Analizând figura nr. 3 se poate deduce că elevii consideră motiv pentru care părinții au ales o
scoală obișnuită în care să-și facă studiile sunt: 5 elevi – pentru a avea posibilitatea de a se integra
mai ușor în societate; 2 elevi – stabilirea relațiilor interpersonale; 2 elevi – asimilarea modului de
viață cotidian și 8 elevi consideră că au dreptul la o șansă egală de a studia ca și ceilalți într-o școală
obișnuită.

Figura 4. Atitudinea cadrelor didactice față de elevul cu dizabilități.

Este îmbucurător faptul că toți elevii afirmă că, cadrele didactice au o atitudine pozitivă față
de aceștia.

12
 Figura 5. Integrarea în cadrul grupului

Analizând figura de mai sus se poate observa că 1 elev se integraează la nivelul grupului în
care studiază pe nota 7; 2 elevi se încadrează pe nota 8; 6 elevi pe nota 9 iar 8 elevi se încadrează pe
nota 10. Și în cazul dat rezultatele ne demonstrează că incluziunea social se realizează.

Figura 6. Reproșuri din partea societății

Din figura nr. 6 se deduce faptul că elevii în număr de 15 afirmă că nu au avut situații de
reproș din partea societății însă 2 elevi au întâlnit asemenea situații. Se poate concluziona că

13
identificarea acestor situații este destul de importantă în vederea diminuării riscului de excluziune
socială.

Figura 7. Situații în care nu se simt ca și ceilalți.

Cei mai mulți dintre elevi nu se simt ca toți în momentul în care trebuie să îndeplinească
programa la educație fizică.

Figura 8. Propuneri

În figura 8 sunt reprezentate propunerile elevilor de care consider că ar putea beneficia.

14
 CONCLUZII

Când se vorbește despre oferirea de șanse/oportunități de profesionalizare și angajare, trebuie

să urmărim anumite principii, cum ar fi:

- posibilitatea de alegere individuală- persoanele cu dizabilități trebuie să fie implicate în tot

procesul de luare a deciziilor care le pot afecta viața; trebuie respectate preferintele acestora și trebuie
stimulate integritatea, demnitatea și dezvoltarea personală, iar serviciile de orientarea profesională,
consiliere și integrare în activități productive nu trebuie să fie diferite de cele oferite persoanelor fără
dizabilitpăți;
- asigurarea unui mediu de lucru aproape de normalitate;
- asigurarea serviciilor de sprijin- gradul și tipul de sprijin trebuie să fie limitate în timp și
flexibile (în unele situații serviciul poate fi continuu), în funcție de nevoile subiectului, astfel încât
persoana să poată desfășura în mod productiv o activitate profesională semnificativă și relevantă într-
un anumit context social;
- elaborarea unor strategii de angajare a persoanelor cu dizabilități- desfășurarea unor
programe care să favorizeze fie angajarea în unități de producție, fie angajarea unor condiții de
angajare autonomă și/sau protejată;
- dezvoltarea de relații și parteneriate cu întreprinderile- serviciile care consiliază persoanele
cu dizabilități (“monitori de angajare”) trebuie să colaboreze cu întreprinderile, firmele sau unitățile
de productie pentru a identifica acele locuri de muncă potrivite pentru nivelul profesional, tipul si
gravitatea deficientelor;
- colaborarea cu alte agenții- acordurile între diverse agenții trebuie orientate astfel încât să
nu limiteze posibilitățile de tranziție de la școală la viața adultă.
Sprijinul educațional, social sau pentru angajare într-un mediu profesional nerestrictiv trebuie
să susțina dezvoltarea individuală a persoanelor cu deficiențe, în acest fel poate crește gradul de
autonomie si independență personală, integrarea în comunitate și gradul de valorizare a acestor
persoane. Pentru a asigura servicii într-un mediu cât mai puțin restrictiv posibil, este necesar ca
organizațiile, centrele, instituțiile sau agențiile care acționeaza în domeniu să analizeze serviciile și
programele oferite, astfel încât activitățile planificate să-i implice și pe apropiații persoanei cu
dizabilitati: familia sau tutorii, consilierii sau alte categorii de specialiști.

Serviciile de sprijin actionează direct asupra mediului fizic și indirect asupra mediului social,
avându-se în vedere reabilitarea și integrarea persoanei cu dizabilități. Prin integrarea profesională
înțelegem suma ajutoarelor de tip tehnic și a celor financiare acordate de angajatori persoanelor cu
deficiențe, având ca finalitate identificarea, adaptarea, menținerea și îmbunătățirea unui loc de munca.

15
 BIBLIOGRAFIE

1) Ghergut. Alois. (2005). Sinteze de psihopedagogie speciala- Ghid pentru concursuri si examene
de obtinere a gradelor didactice. Editura Polirom. Iasi.
2) Ghergut. Alois. (2006). Psihopedagogia persoanelor cu cerinte speciale- Strategii diferentiate si
incluzive in educatie. Editura Polirom. Iasi
3) Lazar. Silviu. (2008). Promovarea valorilor scolii incluzive. Editura Litera Info. Ploiesti
4) Neamtu. Cristina, Ghergut. Alois. (2000). Psihopedagogie speciala- Ghid practic pentru
invatamantul la distanta. Editura Polirom. Iasi
5) Popovici. Vlad.Doru. (1999). Elemente de psihopedagogia integrarii. Editura Pro Humanitate.
Bucuresti.

16