4

MODELAREA ȘI SIMULAREA PROCESELOR DE STOCARE

4.1 INTRODUCERE ÎN TEORIA STOCURILOR

În procesul de producţie intervin valori materiale (cantităţi) care intră în proces
(materii prime sau materiale) şi valori care ies din proces (produse finite). Aceste
valori materiale se constituie sub forma unor stocuri.
Stocul sau inventarul este o resursă de orice fel care are o valoare economică,
resursă caracterizată printr-o variaţie determinată de intrări şi ieşiri. Valoarea
resursei S este o funcţie de timp, S = S(t).
Scopul menţinerii unui stoc S este acela de a satisface o cerere. Întrucât prin
satisfacerea cererii stocul se micşorează, este necesară reaprovizionarea lui, adică
realizarea unor intrări în stoc.
Se notează cu a(t) rata intrărilor în stoc (cantitatea care intră în stoc în intervalul T
de timp la momentul t), cu b(t) rata ieşirilor din stoc şi cu r(t) rata cererii. Cererea
nu se confundă totdeauna cu ieşirea (ieşirea din stoc se poate realiza, de exemplu,
din cauza deprecierii produselor), însă de cele mai multe ori b(t) = r(t). Se notează
cu S0 = S(0) valoarea stocului la momentul iniţial t = 0. Variaţia stocului este dată de
relaţia:

S(t)= S [a(t) - b(t)]dt (4.1)

Funcţia a(t) trebuie aleasă astfel încât să se realizeze un anumit obiectiv sau o
eficienţă dorită. Această eficienţă se defineşte în funcţie de unele costuri, care pot fi:
costul de lansare (Cl), care cuprinde cheltuielile privind introducerea materialelor
în stoc: cheltuielile ce se fac la întocmirea comenzii, trimiterea acesteia la furnizor,
pregătirea livrării unei părţi din comandă, cheltuielile de transport ale comenzii,
deplasarea delegatului, beneficiarului. În general aceste cheltuieli sunt fixe pe
comandă şi se exprimă în u.m./comandă; [13] costul de stocare (Cs), care cuprinde
cheltuielile determinate de imobilizarea fondurilor în materialele stocate: cheltuieli
cu recepţia, transportul intern, manipulare, depozitare propriu-zisă, conservare,
pază, evidenţă, cheltuielile datorate eventualelor pierderi din cauza deprecierii
bunurilor din stoc. Această categorie de cost se exprimă în u.m./U.M./zi stocare [13]
costul lipsei de stoc (penuriei) (Cp), care cuprinde cheltuielile determinate de lipsa
de stoc. Ruperea stocului apare atunci când cererea este superioară stocului și nu
poate fi satisfăcută integral sau parțial. Cheltuielile se referă la penalizări generate

85
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

de întreruperea producției și/ sau cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea

operativă a cererii din alte surse. Această categorie de cost se exprimă în
u.m./U.M./zi cât lipsește din stoc materialul. [13]
Prin însumarea acestor trei costuri, pe o anumită perioadă (perioada de gestiune,
care de regulă este 1 an), se obţine costul total al stocării (figura 4.1), care depinde
de nivelul stocului şi de timp. Minimizarea acestui cost total duce la o politică optimă
de reaprovizionare.

Figura 4.1 Costul total al stocării

În afară de variabilele a(t), b(t) şi r(t) amintite, în modelele de teoria stocurilor

intervin şi alte tipuri de variabile legate în special de mecanismul reaprovizionării,
adică de mecanismul intrărilor în stoc.
Reaprovizionarea se face la momente diferite de timp t0<t1< t2 ... în cantităţile q(t0),
q(t1), q(t2)... . Intervalele de timp Ti = ti+1 - ti , i = 0,1, 2, ... se numesc cicluri de
reaprovizionare. Variaţia stocului S(t) se reprezintă grafic prin segmente oblice, aşa
cum se prezintă în figura 4.2.

86
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

q(t0) q(t1) q(t2) q(t3)

t0 t1 t2 s1 t3 s2 t4 t

Figura 4.2 Variaţia stocului în timp

Pe axa orizontală, considerată ca axă a timpului, se notează momentele de
reaprovizionare, iar pe verticală se notează comenzile q(ti), care înseamnă
cantităţile care intră în stoc la momentele ti .
Reprezentarea grafică are în vedere condiţii simplificatoare: reaprovizionarea
instantanee şi cererea perfect ritmică.
În intervalele (s1, t3) şi (s2, t4) se produce lipsa de stoc. Lotul care se comandă, în
general, nu intră în stoc în momentul când a fost lansată comanda, ci după un anumit
interval de timp Li (i = 0,1,2...), numit interval de livrare sau timp de avans (figura
4.3).
Comanda q(t1) se lansează la momentul t1 - L0 = T0 - L0 , când stocul atinge o
valoare critică R, numită nivel de reaprovizionare sau punct de comandă.
Mărimile L şi R pot fi presupuse cunoscute sau pot fi variabile de decizie, care
trebuie alese de decident în vederea realizării eficienţei optime.
Intervalul de timp dintre două comenzi consecutive se numeşte interval de
control al stocului. Momentul lansării comenzii este momentul când nivelul stocului
S scade la valoarea nivelului de reaprovizionare R.

87
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

I(t)

q(t0) q(t1) q(t2) q(t3)

P

t0 T0 L t1 T1 t2 T2 t3 T3 t4 t

Figura 4.3 Elemente definitorii privind evoluția stocului

4.2 MODELE DE GESTIUNE A STOCURILOR

Este cunoscut faptul că în majoritatea cazurilor, constituirea stocurilor nu
adaugă valoare bunurilor materiale înmagazinate, mai mult, stocarea generează
cheltuieli ca urmare a achiziționării, transportului, depozitării şi înregistrării unor
eventuale pierderi, datorate deprecierii materiilor prime, materialelor,
componentelor etc.
Existenta unui program optim de producție asigură, în general, un nivel
minim cheltuielilor ocazionate cu depozitarea şi de eventualele modificări ale
volumului producției.
În sens restrâns, problema gestiunii stocurilor își propune determinarea
stocului la un moment dat, pentru fiecare material, cu ajutorul relației:
Stoc final = stoc iniţial + intrări – ieşiri
În sens mai larg, din punct de vedere al managementului stocurilor, problema
gestiunii stocurilor constă în stabilirea unor reguli de aprovizionare astfel ca în stoc
să nu lipsească articole necesare procesului de producţie sau aprovizionării pieţei.
Această abordare permite determinarea:
momentului optim de lansare a comenzii - când se comandă - (presupune
determinarea punctului de comandă şi perioadei de
reaprovizionare); cantităţii optime de aprovizionat - cât se comandă - (presupune
determinarea mărimii lotului de aprovizionare); mărimii stocului de siguranţă – cât
să fie stocul de siguranţă – astfel încât cheltuielile totale de aprovizionare –
desfacere să fie minime
Dacă cererea de consum este cunoscută, procesele de stocare pot fi studiate
cu ajutorul modelelor deterministe, cu cerere constantă sau cu cerere variabilă.
Dacă cererea de consum este necunoscută, dar previzibilă, procesele de
stocare pot fi studiate cu ajutorul modelelor probabiliste.

88
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

Parametrii temporali cu care se lucrează în modelele asociate proceselor de

stocare sunt:
• Perioada de gestiune: 1 an;
• Intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive;
• Durata de aprovizionare;
• Momentul la care se emit comenzile
Având în vedere aceste elemente ale procesului de stocare, în continuare se
prezintă modelele unor procese de stocare care diferă între ele prin tipul cererii de
consum:
- modele ale proceselor de stocare cu cerere deterministă
- modele ale proceselor de stocare cu cerere probabilistă

4.2.1 Modele ale proceselor de stocare cu cerere deterministă

a) Modelul lotului economic (WILSON)
Modelul lotului economic este de tip determinist, presupune un consum
constant şi aprovizionare instantanee. Principiul de bază al acestui model constă în
determinarea lotului de aprovizionare Qopt care să minimizeze costul total de
gestiune a stocului (figura4.1).
Se fac următoarele notaţii:
TC – costul total anual;
D – cererea anuală pentru un anumit tip de produs;
Q – cantitatea ce va fi comandată dintr-un anumit tip de produs
(cantitatea optimă se va nota cu Qopt)
S – costul lansării unei comenzi;
H – costul anual de stocare (de menţinere a stocului) pentru o unitate de
stoc mediu;
R – punctul de reaprovizionare
L – timpul de avans;
DC – costul total anual al cererii;
- costul total de lansare comandă;
- costul total de stocare
Pentru modelul lotului economic se fac următoarele ipoteze:
se cunoaşte cererea totală anuală, D, pentru un anumit tip de produs; nu
se admite lipsa de stoc;
costurile de lansare Cl şi de stocare Cs unt cunoscute; stocul
mediu este Q/2 ;

89
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

q q q q q

t0 t1 t2 t3 t4 t5 t
T
Perioada de gestiune

Figura4.4 Evoluția stocului în cazul modelului lotului economic

Expresia costului total anual aferent stocului pentru modelul lotului

economic este (relaţia 4.2):

(4.2)

Pentru o politică de gestiune a stocului eficientă, trebuie găsită acea

cantitate Q care minimizează expresia costului total anual de stocare.
Impunând condiţia de minim TC’(Q) = 0, se obţine relaţia (4.3) pentru lotul
optim de reaprovizionare

(4.3)

Mărimea punctului de aprovizionare este dată de relaţia

4.4:
(4.4)
unde – reprezintă cererea medie zilnică. Se determină ca
raport între
cererea anuală pentru un anumit tip de produs şi perioada de gestiune.

90
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

b. Modelul lotului economic cu utilizare în timpul producției

În cazul anterior se presupune că tot ceea ce se comandă se va primi o
singură dată, după o anumită perioadă de timp (T). Însă în practică, în multe situații,
producția unui reper de stocat și utilizarea lui într-un alt proces au loc simultan (de
exemplu în cazul proceselor de asamblare). Situația este întâlnită când o anumită
secție este furnizor pentru o alta, situată în avalul procesului de fabricație.
Pentru determinarea mărimii lotului optim de aprovizionat se utilizează
modelului lotului optim, având în vedere următoarele modificări: Se notează:
• „d”– rata (mărimea) cererii pentru secția beneficiar;
• „p” – rata (mărimea) producției pentru secția furnizor;
• celelalte ipoteze ale modelului rămân nemodificate.
Având în vedere ipoteza suplimentară, expresia costului de stocare se
modifică și devine:
(4.5)

Costul total anual aferent stocului devine:

(4.6)

Punând condiția de minimizare a costului total:

se determină relația lui Qopt

(4.7)

Studiu de caz
Produsul „Z” este unul dintre produsele care se fabrică în mod curent în
cadrul unei firme. Produsul „Z” se obţine ca produs final în urma procesului de
asamblare, pe una din liniile de asamblare ale firmei, linie care lucrează în fiecare zi.
Una dintre părţile componente ale produsului, „Z1”, este fabricată în altă secție a
firmei. Această secție produce pe „Z1” cu o frecvenţă de 150 bucăţi/zi. Linia de
asamblare a produsului „Z” utilizează componenta „Z1” cu o rată de 50 bucăţi /zi.
Se cere determinarea mărimii lotului optim pentru producţia lui „Z1”, în
condiţiile în care:
- cererea anuală pentru produsul „Z” este de 10500 bucăţi
- costul de lansare pentru produs este de 60 €/comandă
- costul anual de stocare este de 0,60 €/bucată

91
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

- costul componentei „Z1” este de 8 €/bucată

- timpul de avans este de 7 zile
- producţia zilnică este de 100 bucăţi/zi.
Modelul matematic folosit pentru determinarea lotului optim în cazul
situaţiei descrisă mai sus este cel al lotului optim cu utilizare în timpul producţiei,
ca urmare, relaţia 4.7 este cea care va permite determinarea mărimii lotului optim
pentru producţia lui „Z1”.

Se poate determina mărimea punctului de aprovizionare: R

= 50*7 = 350 bucăţi
Prin urmare, o comandă de 1775 bucăţi din componenta „Z1” trebuie plasată când
mărimea stocului a ajuns la 350 bucăţi.
Dacă se produc 150 bucăţi/zi din „Z1”, lotul optim de 1775 bucăţi acoperă
1775/150 = 12 zile
Linia de asamblare a produsului „Z” (beneficiarul) utilizează 50 bucăţi/zi din
„Z1” , adică Qopt = 1775 bucăţi vor fi de ajuns pentru 1775/ 50 = 35,5 zile. Urmare a
acestui fapt, secția respectivă va putea produce alt reper în restul zilelor lucrătoare:
35,5-12 = 32,5 zile.

c. Modelul lotului economic, cu livrare în mai multe tranşe

Există situaţii în practică, când managementul firmei preferă să livreze
cantitatea solicitată (Q) în mai multe tranşe (loturi de mărime n < Q). În acest caz,
lotul mediu livrat va fi de forma .
Menţinând condiţiile de la modelul determinist al lotului economic, în acest
caz se va modifica expresia relaţiei costului de stocare, care devine:
(4.8)
Ţinând seama de modificare, expresia costului total devine:
(4.9)

, rezultă Qopt:
(4.10)

Studiu de caz
Dacă cererea anuală pentru un produs este de
10500 bucăţi, costul lansării unei comenzi (S) este de 10
€/comandă, iar costul de stocare pentru o unitate de stoc mediu (H) este de 1,20 €/

92
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

bucată/an, să se determine mărimea lotului optim de aprovizionare Q opt, în

condiţiile în care:
a. Cantitatea se livrează într-o singură tranşă, lotul egal cu cantitatea ce este
comandată (n = Q);
b. Cantitatea se livrează în 4 tranşe (n = 4);
c. Cantitatea se livrează în 10 tranşe (n = 10).

Aplicând relaţia 4.10, pentru fiecare caz în parte, se obţin valorile: a.

b.

c.

Analizând rezultatele obținute se observă că, faţă de mărimea lui Q opt din
modelul anterior, cu cât se măreşte numărul de livrări (loturi de dimensiune „n”) cu
atât va creşte mărimea lui Qopt.

d. Modelul unui proces de stocare cu perioade egale, cerere constantă

şi posibilitatea ruperii stocului
Fie Cp costul lipsei de stoc, Cl costul de lansare a comenzii şi Cs costul de stocare a
unui articol într-o unitate de timp. O astfel de situație se prezintă grafic în figura 4.5.

93
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

S S

T1 T2 T1 T2 t

T T

Figura 4.5 Stocare cu lipsă de stoc

Pentru o perioadă T, costurile implicate în proces sunt:

- costul lansării unui lot: Cl; - costul stocării: SC Ts 1;

- costul penalizării: (q S C T− ) p 2
Costul total pe intervalul de gestiune, pentru cele N/q perioade, va fi:
C(q,S) = Cl + 2SCsT1 + 2(q−S)CpT2 q (4.11)

Dar:
NΘ S q S−
= ; T1 = T ; T2 = T q T q q
şi prin înlocuire în relaţia (4.14), costul total devine:

NC NS C T2 N q SC T( − )
C(q,s) = l
+ 2
s
+ 2
p
=
q 2q 2q
Θ
NC ΘS C2 (q S C − )2 (4.12)
= l
+ s
+
p
q 2q 2q
Impunând condiţiile de minim:
dC (4.13)
dC
=0 şi =0 ,
dS dq
se obţine lotul optim:

94
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

1 1 N

2NCl C Cs + p

q0 = ΘCs Cp (4.14)
şi corespunzător, perioada optimă de reaprovizionare:

2ΘCl C Cs + p
T0 = NCs Cp (4.15)

Costul total minim va fi:

Cp
C0 (q0 ) = 2N C CΘ l s C Cs + p (4.16) sau

=
C0 = C1 ρ , unde ρ
C
C Cs +p p .

Dar ρ < 1, deci politica de aprovizionare care presupune existenţa lipsei de

stoc este mai convenabilă decât politica ce nu admite lipsa de stoc !
Cp
Cantitatea ρ= se numeşte factor de indisponibilitate sau factor de
C Cs + p
penurie.

95
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

e. Modelul unui proces de stocare cu cerere discretă

Se presupune că se cer din stoc, în fiecare unitate de timp, cu frecvenţa n, cantităţi
de aceeaşi mărime a şi că aprovizionarea se face prin comenzi de mărime q = k a , k
= 1, 2 ... (k - numărul de cereri dintr-o perioadă). Intrarea în stoc are loc în acelaşi
timp cu o ieşire (figura 4.6).

a
a
a

Figura 4.6 Modelul pentru stocare cu cerere discretă

a k( −1)
Nivelul mediu al stocului este , iar costul pe unitatea de timp este:
2
aC ks ( −1) nCl
C(k) = + (4.17)
2 k

Prin derivare în raport cu k rezultă:

2nCl
k= (4.18)
aCs
Deci lotul de aprovizionare este:
q=ka (4.19)
Dacă k = 1, nu mai este necesară stocarea.

f. Modelul unui proces de stocare a mai multor produse diferite Se

presupune că se stochează n produse diferite, cu costurile de lansare Cli şi costurile

96
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

de stocare Csi , 1 ≤ i ≤ n. Se cere să se determine loturile de aprovizionare qi şi

ciclurile de reaprovizionare Ti 1 ≤ i ≤ n, pe un interval Θ de gestiune, fiecare produs
fiind cerut în total în cantitatea Ni , 1 ≤ i ≤ n.
Costul total aferent fiecărui produs i este:
N Ci li qi
Ci (qi) = + Csi Θ (4.20)
qi 2
iar costul total al stocării se defineşte ca fiind:

C(q1, ... ,qn) = ∑n C qi ( i ) (4.21)

i=1

Din condiţia de minim (derivatele parţiale egale cu zero) rezultă că loturile optime
şi ciclurile de reaprovizionare optime sunt:
2N Ci li
qi = (4.22)
ΘCsi

2ΘCli
Ti = (4.23)
N Cisi

4.2.2. Modele ale proceselor de stocare cu cerere probabilistă

a. Modelul lotului optim cu nivel specificat al servirii. Stabilirea
stocului de siguranţă în condiţiile specificării nivelului servirii
Modelul lotului economic prezentat anterior presupune cererea constantă şi
cunoscută. În practică, în majoritatea cazurilor, cererea variază de la o perioadă la
alta, de la o zi la alta. În aceste cazuri trebuie determinată mărimea unui stoc de
siguranţă, care trebuie menţinut pentru a preveni situaţiile de rupere a stocului.
În acest caz pot să apară următoarele situaţii privind cererea pentru stocul
care trebuie asigurat:
Se cunoaşte probabilitatea ca cererea să fie mai mare decât în zilele
anterioare. De exemplu, stabilirea nivelului stocului de siguranţă dacă se cunoaşte
(probabilitate, p = 0,5) că cererea va creşte cu 300 unităţi.
Determinarea numărului aşteptat de unităţi care să iasă din stoc. De
exemplu, determinarea nivelului stocului astfel încât să se poată asigura 95% cerere
pentru un produs, sau să fie 5% lipsă de stoc pentru perioada de timp specificată.
În cele două situaţii prezentate anterior și altele asemenea, se folosesc
următoarele concepte:
• Nivelul servirii (Service level): reprezintă numărul de unităţi dintrun
produs care poate fi aprovizionat din stoc în mod curent.

97
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

De exemplu, dacă cererea anuală este de 1000 bucăţi, un procent de 95%

nivel al servirii, arată că 950 bucăţi pot fi livrate imediat din stoc, iar 50 bucăţi
reprezintă lipsă de stoc.
Stabilirea (determinarea) nivelului servirii se bazează pe funcţia statistică,
E(z). E(z) semnifică numărul aşteptat de unităţi lipsă în fiecare perioadă de timp de
avans (tabelul 1).
Pentru cerere se fac următoarele precizări:
- cantităţi mici în comparaţie cu cantitatea totală de stoc;
- distribuţia valorilor să respecte legea normală de distribuţie.
Pentru determinarea nivelului servirii trebuie să se determine câte unităţi
alcătuiesc lipsa de stoc.
De exemplu, dacă pentru un produs, cererea medie săptămânală este de
100 bucăţi, cu o abatere standard de 10 bucăţi, în ipoteza stocării acestei cantităţi
(110 bucăţi), câte bucăţi ne aşteptăm să lipsească? Pentru a determina cantitatea
lipsă din produs se calculează:
Probabilitatea ca 111 bucăţi din produs să fie cerute (1 bucată lipsă!)
p(111) = ? p(112) = ? p(113) = ? ș.a.m.d.

Se calculează suma: S = p(111) + p(112) + p(113) + … + p(n) , pentru a

determina numărul de unităţi lipsă dacă stocăm 110 bucăţi produs.

Tabelul 1. Valoarea așteptată şi abaterea standard

E(z) – numărul z– 2,205 -2,20

aşteptat de aba 2,106 -2,10
unităţi lipsă tere 2,008 -2,00
a 1,911 -1,90
stan
dar
da
stoc
ului
de
sigu
ranţ
ă
4,500 - 1,814 -1,80
4,5
0
4,400 - 1,718 -1,70
4,4
0

98
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

4,300 - 1,623 -1,60

4,3
0
4,200 - 1,529 -1,50
4,2
0
4,100 - 1,437 -1,40
4,1
0
4,000 - 1,346 -1,30
4,0
0
3,900 - 1,256 -1,20
3,9
0
3,800 - 1,169 -1,10
3,8
0
3,700 - 1,083 -1,00
3,7
0
3,600 - 1,000 -0,90
3,6
0
3,500 - 0,920 -0,80
3,5
0
3,400 - 0,843 -0,70
3,4
0
3,300 - 0,769 -0,60
3,3
0
3,200 - 0,698 -0,50
3,2
0
3,100 - 0,630 -0,40
3,1
0

99
MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

3,000 - 0,567 -0,30

3,0
0
2,901 - 0,507 -0,20
2,9
0
2,801 - 0,451 -0,10
2,8
0
2,701 - 0,399 0,00
2,7
0
2,601 - 0,351 0,10
2,6
0
2,502 - 0,307 0,20
2,5
0
2,403 - 0,267 0,30
2,4
0
2,303 - 0,230 0,40
2,3
0

100
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

0,198 0,50 0,001 2,60

0,169 0,60 0,001 2,70
0,143 0,70 0,001 2,80
0,120 0,80 0,001 2,90
0,100 0,90 0,000 3,00
0,083 1,00 0,000 3,10
0,069 1,10 0,000 3,20
0,056 1,20 0,000 3,30
0,046 1,30 0,000 3,40
0,037 1,40 0,000 3,50
0,029 1,50 0,000 3,60
0,023 1,60 0,000 3,70
0,018 1,70 0,000 3,80
0,014 1,80 0,000 3,90
0,011 1,90 0,000 4,00
0,008 2,00 0,000 4,10
0,006 2,10 0,000 4,20
0,005 2,20 0,000 4,30
0,004 2,30 0,000 4,40
0,003 2,40 0,000 4,50
0,002 2,50

• Stocul de siguranţă (safety stock): reprezintă cantitatea proiectată

să asigure nivelul servirii cerut.
Un sistem de gestiune a stocurilor cu cantitate cerută în mod constant
urmăreşte nivelul stocului şi plasează comanda nouă când nivelul stocului ajunge
la R (punctul de aprovizionare). În astfel de modele pericolul lipsei de stoc apare
doar în timpul de avans (L) , între momentul plasării noii comenzi şi momentul
când ea va fi primită (figura4.7).

101
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

Figura 4.7 Stocare cu cerere probabilistă și lipsă de stoc

Aşa cum se observă din figura 4.7 o comandă este plasată când nivelul
stocului ajunge la punctul R. În timpul de avans pot să apară însă, o serie de cereri.
Aceste cereri se pot determina statistic analizând datele din perioadele anterioare
privind cantităţile solicitate, sau se pot determina prin estimare, dacă datele din
perioadele anterioare nu sunt disponibile.
Mărimea stocului de siguranţă depinde de nivelul de servire dorit. Cantitatea
ce va fi comandată Q, se va determina în mod obişnuit (ca şi în cazul celorlalte
modele).
Mărimea punctului de aprovizionare, R, se determină astfel încât să acopere
cererea aşteptată în timpul de avans plus stocul de siguranţă determinat prin nivelul
dorit /cerut al servirii.
Observaţie 1:
Diferenţa dintre modelele de stocare cu cerere deterministă şi modelele de
stocare cu cerere probabilistă nu constă în determinarea mărimii lotului optim Q opt
(care se determină ca în cazul modelelor anterioare), ci în determinarea mărimii
punctului de aprovizionare, R (relaţia 4.24), care trebuie să includă şi stocul de
siguranţă.

(4.24)
în care:
R – punctul de aprovizionare (reorder point) exprimat în bucăţi;
- cererea medie zilnică, exprimată în bucăţi;
L – timpul de avans, ca interval de timp dintre plasarea unei comenzi şi
recepţia mărfii, exprimat în zile; z – abaterea standard de la nivelul specificat al
servirii;
- abaterea standard a utilizării în timpul de avans;
z* - valoarea stocului de siguranţă Observaţie 2:

102
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

Dacă stocul de siguranţă este pozitiv, înseamnă că o nouă comandă va fi

plasată mai repede. De exemplu, dacă în timpul de avans se aşteaptă la o utilizare de
20 unităţi, iar valoarea stocului de siguranţă este de 5 unităţi, atunci o nouă
comandă va fi plasată când în stoc au mai rămas 25 unităţi.

Modul de calcul pentru , şi z

- cererea medie zilnică în timpul de avans poate fi prognozată apelând la
modele de prognoză, sau poate fi reală.
Dacă L = 1 lună, cererea medie (lunară) poate fi determinată astfel: se
consideră cererea din anul anterior calculului şi se împarte la numărul de luni (12).
Sau, poate fi suma cererilor aşteptate în timpul de avans – suma cererilor zilnice
pentru următoarele 30 zile.

Dacă cererea medie zilnică pentru 30 zile este:

Eroarea utilizării acestei cereri, în viitor, este
măsurată de abaterea standard: (4.25)

Abaterea standard (relaţia 4.25) se referă la o zi. Dacă timpul de avans (L)
se referă la câteva zile, atunci abaterea standard a erorilor se calculează cu relaţia
4.26:

(4.26)

De exemplu, dacă calculăm că abaterea standard a cererii = 10 buc/zi şi

timpul de avans pentru a primi o comandă este de 5 zile, atunci abaterea standard
pentru cele 5 zile, va fi:
= 22,36
„z” se determină calculând E(z) – numărul elementelor de stoc care
îndeplinesc nivelul dorit de servire. Pentru valoarea obţinută se caută
corespondentul în tabelul cu valori normalizate (tabelul 4.1), şi, prin interpolare se
obţine valoarea lui „z”.
Presupunând că se doreşte un nivel al servirii P = 95% şi că , în cursul anului
se va atinge un nivel egal cu 0,05 *D unităţi ; dacă se va comanda Q unităţi de fiecare
dată, rezultă că se vor plasa comenzi într-un an. Relaţia 4.27 include funcţia E(z)
astfel:
(4.27)

în care:
P semnifică nivelul dorit al servirii ( în procente);

103
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

1-P semnifică nivelul cererii nesatisfăcute (în procente);

D semnifică cererea anuală (bucăţi); semnifică abaterea standard
pentru perioada timpului de avans;
semnifică numărul comenzilor plasate pe an; Q
semnifică valoarea lotului economic

(4.28)

Studiu de caz
Considerând modelul lotului economic, să se determine valoarea punctului
de reaprovizionare, R, în condițiile unei cereri anuale D = 1000 bucăţi, Q = 200
bucăţi, nivelul dorit al servirii, P = 0,95, abaterea standard a cererii în timpul de
avans, = 50 bucăţi şi timpul de avans, L = 15 zile
Folosind relaţia 4.24 pentru determinarea lui R, şi înlocuind cu datele
cunoscute, rezultă:
R = 4*15 + z*50
Folosind relaţia 4.28, rezultă:

Din tabelul cu valori normalizate şi prin interpolare, pentru E(z) = 0,2, găsim
Z = 0,49. Se înlocuieşte valoarea în relaţia 4.24, rezultând R = 84,5 bucăţi.
Concluzie: Când nivelul stocului a atins 85 bucăţi, se va face o comandă de
200 bucăţi sau mai mult.

b. Modelul lotului economic cu perioadă fixă şi nivel specificat al

servirii
În cazul sistemelor de stocare cu perioadă dată (fixă), stocul este contorizat
la fiecare săptămână, lună etc. Aceste modele de stocare generează cantităţi
comandate variate de la o perioadă la alta, acestea depinzând de rata de utilizare. În
general, acest aspect presupune existenţa unui nivel mai ridicat al stocului de
siguranţă decât în cazul modelului anterior (modelul cu comandă fixă). Aceste
modele se caracterizează prin plasarea punctului de reaprovizionare în timpul
ciclului de aprovizionare, T (figura 4.8).
În cazul modelului de stocare cu ciclu de aprovizionare și timp de avans
constant, stocul este contorizat și comenzile sunt calculate și plasate la începutul
perioadei de aprovizionare, iar comanda este primită la sfârșitul timpului de avans.
Stocul de siguranță care trebuie comandat este calculat cu relația:
(4.29)
În acest caz cererea este distribuită aleator, cu media d. Cantitatea de
comandat (aprovizionat) este determinată cu relația:

104
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

(4.30)

Plasare comandă
Nr. unităţi de stoc
de folosit (buc)

Plasare comandă

B
Stoc de
siguranţă
0
L L Lipsa de
L stoc timp

T T T

Figura 4.8 Stocare cu ciclu de aprovizionare și timp de avans constant

în care:
q – cantitatea de comandat (aprovizionat) dmediu
– cererea medie zilnică prognozată
T – numărul de zile dintre aprovizionări (ciclul de aprovizionare) L
– timpul de avans
z – numărul abaterilor standard de la nivelul specificat al servirii бT+L
– abaterea standard a cererii pentru perioada T+L
I – nivelul curent al stocului
Cererea, timpul de avans, ciclul de aprovizionare, pot fi exprimate în zile,
săptămâni, ani. În aces model, cererea medie zilnică poate fi prognozată şi revizuită
pentru fiecare ciclu de aprovizionare. Valoarea lui z poate fi obţinută rezolvând
următoarea ecuaţie pentru E(z):

(4.31)

în care:
E(z): numărul așteptat de unități lipsă (tabelul 4.1)
P- nivelul servirii dorit
dmediu T – cererea medie zilnică în timpul ciclului de aprovizionare
бT+L – abaterea standard a cererii pentru perioada T+L
Pentru valoarea obţinută, din tabelul cu valori normalizate (tabelul 4.1), se
obţine valoarea lui z.

105
 MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

Studiu de caz
Cererea medie zilnică pentru un produs este de 10 bucăți cu o abatere
standard de 3 bucăți. Ciclul de aprovizionare este de 30 zile, iar perioada dintre
plasarea comenzii și primirea acesteia este de 14 zile. Managementul firmei a
stabilit ca cererile de produse din stoc să fie satisfăcute în procent de 98 %. La
începutul acestui ciclu de aprovizionare în stoc sunt 150 bucăți produs. Câte bucăți
din produse ar trebui comandate astfel încât nivelul servirii să fie 98%?

Cantitatea care trebuie comandată se determină din relația:

Abaterea standard a cererii în perioada T+L este rădăcina pătrată a sumei

abaterilor standard a cererii din fiecare zi:

Dacă se consideră fiecare zi independentă și бd constant, relația anterioară

devine:

Din relația 4.28 se determină E(z)= 0,30151, valoare pentru care, din tabelul
4.1, prin interpolare, rezultă z = 0,21
În aceste condiţii, cantitatea de comandat (relaţia 4.27) este egală cu 294
bucăţi.
Ca urmare, pentru a asigura un nivel al cererii de 98% se vor comanda 294
bucăţi produs în interiorul unui ciclul de aprovizionare.
4.3 SIMULAREA STOCĂRII UNUI PRODUS
Simularea are la bază un model care pune în evidenţă aproape toate elementele ce
se pot întâlni în construcţia modelelor de simulare pentru probleme legate de
stocuri. Astfel, prin intermediul modelului se poate obţine o variantă de plan pentru
lansarea comenzilor, momentele lansării comenzilor L şi momentele sosirii

106
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

comenzilor T, împreună cu toate cheltuielile CH, CD, CS, TC legate de procesul de

reaprovizionare şi menţinere a stocului.
Lista variabilelor şi parametrilor modelului de simulare este următoarea:
H - costul de stocare;
D - costul lipsei de stoc;
S - costul de lansare;
CH - costul total de stocare;
CD - costul total al lipsei de stoc;
CS - costul total al lansării;
TC - cheltuieli totale de stocare;
T - momentul intrării comenzii în stoc;
R - cererea din stoc pe unitate de timp;
VI - nivelul curent al stocului;
Q - mărimea optimă a comenzii;
P - mărimea nivelului de reaprovizionare;
L - timpul de avans al lansării comenzii;
BI - nivelul iniţial al stocului;
TT - perioada totală a simulării.
Mărimile H, D, S, Q, P, BI şi TT sunt parametrii de intrare, în timp ce variabilele
aleatoare R şi T sunt variabile de intrare care au repartiţii cunoscute.
Condiţiile iniţiale în momentul începerii simulării sunt următoarele:
TC = CH = CD = CS = 0
VI = BI; T = 0 (4.32)
CLOCK = 0
Schema logică a modelului de simulare se prezintă în figura 4.9.
In blocul (1) se introduc în memoria calculatorului valorile parametrilor de intrare
şi se fixează valorile iniţiale ale variabilelor de intrare, conform relațiilor (4.32).

107
MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

Figura 4.9 Schema logică a modelului de simulare

108
 Modelarea şi simularea proceselor de stocare

În continuare, blocul (2) generează o nouă cerere şi măreşte valoarea

ceasului cu un increment (se utilizează ceas cu increment constant).
Blocul (3) exprimă condiţia de terminare a simulării. Dacă simularea continuă,
atunci în blocul (4) se verifică dacă s-a atins momentul intrării în stoc a unei
comenzi. În caz afirmativ, se încarcă comanda Q în stoc (blocul (5)) şi se continuă cu
blocul (6), în care se satisface cererea R.
În continuare, în blocul (7) se cercetează nivelul stocului rămas. Dacă acesta este
negativ, atunci în blocul (8) se calculează costul stocului care lipseşte în unitatea de
timp, adică VI * D, îl adaugă la CD şi se readuce stocul la valoarea zero. Aici se
observă că modelul presupune existenţa lipsei de stoc, dar cererea nesatisfăcută nu
se păstrează; ea intră însă în calculul costului cauzat de lipsa de stoc.
În continuare, se execută blocul (9), care calculează costul stocării, VI*H, pe
unitatea de timp şi îl adaugă la costul total al stocării CH.
Se trece apoi la executarea blocului (10), care verifică dacă este nevoie să se lanseze
o nouă comandă sau nu; în caz negativ se trece la blocul (2) iar în caz afirmativ se
execută blocul (11).
În blocul (11), se verifică din nou dacă la momentul respectiv soseşte o nouă
comandă sau nu; în caz negativ se trece la blocul (2) iar în caz afirmativ se execută
blocul (12), care lansează o nouă comandă, adăugându-i costul lansării S la costul
total al lansării CS, generându-i timpul de avans L şi determinându-i momentul T
când ea va intra în stoc.
Revenind la blocul (3), dacă în acest bloc se decide că simularea este
completă, se execută blocul (13), în care se calculează costul total TC şi apoi blocul
(14), în care se calculează statistici ale modelului şi se imprimă rezultate.
Cu o mică modificare, modelul poate fi adaptat şi pentru cazul când cererea
nesatisfăcută se păstrează. Modificarea constă în înlocuirea blocurilor 7, 8 şi 9 din
figura 4.8 cu blocurile 7, 8 şi 9 din figura 4.11.

(7)
≥0 <0
VI = ?

CH=CH+VI*H CD=CD+VI*D
(9) (8)

109
MODELAREA ŞI SIMULAREA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

Figura 4.11 Schema logică a modelului de simulare adaptat

110