7.

Cimentarea sondelor

Cimentarea sondelor se execută în următoarele scopuri: îmbunătăţirea

consolidării prin tubare; împiedicarea circulaţiei nedorite a fluidelor prin spatele
coloanei; transmiterea sarcinilor axiale ale coloanei către masivul de roci, în
urma aderenţei coloană-ciment-strat etc.
Altfel spus, o bună cimentare înseamnă o bună rezistenţă mecanică a
pietrei de ciment şi o bună etanşare de către aceasta, a spaţiului inelar.
Cimentările efectuate imediat după tubare se cheamă cimentări primare,
iar cele de remediere se cheamă cimentări secundare. La acestea trebuie
adăugate unele cimentări speciale şi dopurile de ciment.

7.1. Metode de cimentare

În funcţie de situaţia coloanei şi de modul de realizare a operaţiei propriu-

zise, se deosebesc mai multe metode de cimentare primară.

a) Cimentarea cu dopuri
Este cea mai utilizată metodă de cimentare. Ea este utilizată în cazul
cimentării coloanelor întregi, pe toată lungimea acestora sau doar pe un anumit
interval (de la capătul inferior, spre suprafaţă).
Metoda presupune utilizarea a două dopuri: unul se lansează înaintea, iar
al doilea, după pomparea laptelui de ciment. Primul este un dop cu membrană,
iar al doilea, dop masiv. Ele sunt fabricate dintr-un material uşor frezabil. În
figura 7.1 este prezentată, simplificat, schema cimentării cu două dopuri.
Pentru prevenirea contaminării pastei de ciment cu fluid de foraj şi pentru
o îndepărtare cât mai bună, din spaţiul inelar, a noroiului de către pasta de
ciment, după lansarea primului dop, între pasta de ciment şi fluidul din sondă se
plasează un fluid de separare (volumul acestui dop de fluid corespunde unei
înălţimi, în spaţiul inelar, de 150…200 m).
Ca fluide de separare, se folosesc: apa simplă, soluţii saline, soluţii acide
sau bazice, apă cu detergenţi şi dispersanţi, flude separatoare pe bază de petrol,
suspensii, fluide tampon...

Fig. 7.1. Schema cimentării cu două dopuri [5].

În cazul unor strate cu gaze, se recomandă, adesea, o cimentare întârziată

(metodă originală românească). În esenţă, este vorba de o cimentare cu două
dopuri, condusă în aşa fel încât durata operaţiei să coincidă cu timpul admisibil
de început de priză. După oprirea pompării, pasta de ciment prizează foarte
repede, formându-se o masă omogenă ce nu va permite migrarea gazelor.
 b) Cimentarea etajată (în trepte)
Presupune pomparea pastei de ciment în două sau mai multe tranşe.
Situaţii când este utilă cimentarea etajată:
- în cazul coloanelor cu lungimi mari, ce urmează a fi cimentate pe toată
lungimea sau pe un interval foarte mare;
- când alternează strate cu presiuni anormal de mari cu strate cu presiune
redusă;
- la coloanele de exploatare, prin care urmează a se separa mai multe zone
productive între care se află roci impermeabile;
- în cazul volumelor mari de pastă de ciment şi fluid de refulare (ceea ce ar
presupune, altfel, un număr mare de agregate, de autocontainere etc., cu
un spaţiu mare de amplasare etc.).

Fig. 7.2. Schema cimentării în două tranşe [5]; a – terminarea pompării

pastei de ciment pentru etajul inferior; b – pomparea pastei de ciment pentru
etajul superior; c – finalul cimentării etajului inferior; d – finalul cimentării
etajului superior.
 În figura 7.2 este prezentată schema de principiu în cazul cimentării
etajate (două etape).
Prima tranşă de cimentare se efectuează analog cu metoda prezentată
înainte.
Pentru cimentarea celorlalte tranşe, la anumite înălţimi, coloana este
prevăzută cu o mufă specială având orificii care se închid sau se deschid cu
ajutorul unor dopuri (bile sau „chei” (reperele 1…4 din fig. 7.2).
Cimentarea etajată poate fi continuă (cazul de mai sus) sau cu întrerupere
(în etape).

c) Cimentarea coloanelor pierdute (lainerelor)

Lansarea coloanelor pierdute se face cu ajutorul garniturii de foraj. Între
coloana pierdută şi garnitură se plasează agăţătorul şi lansatorul de coloană (fig.
7.3).

Fig. 7.3 Schema Fig. 7.4. Schema cimentării

cimentării lainerului [5]. coloanelor prin prăjini [5].
 După cimentarea lainerului (totdeauna, acesta se cimentează pe toată
lungimea), prăjinile de foraj se retrag cu ţeava de prelungire deasupra lainerului
şi se elimină excesul de pastă, de obicei prin circulaţie inversă.

d) Cimentarea prin prăjini

În cazul coloanelor cu diametru mare (16…30 in), se utilizează, cel mai
adesea, cimentarea prin prăjini (fig. 7.4)

e) Cimentarea de coloană cu perforaturi

Este cazul unor coloane de exploatare perforate înaintea cimentării. Deci
cimentarea se va face, evident, deasupra perforaturilor.
În acest sens, deasupra zonei perforate a coloanei se montează un niplu de
cimentare, prevăzut cu orificii laterale. Sub niplu se montează o placă, iar
deasupra lui un ventil de reţinere. Apoi, cimentarea decurge analog cimentării cu
două dopuri. Spre a evita pătrunderea pastei de ciment în zona perforaturilor,
niplul este prevăzut, la exterior, cu o membrană.
Dintre cimentările secundare, cel mai frecvent caz îl constituie cimentarea
prin perforaturi.

f) Cimentarea de coloană prin perforaturi

Fig. .7.5. Cimentarea prin perforaturi [5]:

1 – coloană; 2 – prăjină de foraj;3 – packer; 4 – perforaturi inferioare;
5 – perforaturi superioare.
 În scopul remedierii unei cimentări primare, se practică cimentarea prin
perforaturi. În acest caz, coloana se perforează la partea superioară şi inferioară
a zonei ce urmează a se cimenta (fig. .7.5).

g) Dopuri de ciment
Constau în umplerea cu ciment a sondei pe o lungime de 100 ÷ 200 m, la
talpă sau mai sus, pentru:
- izolarea temporară sau definitivă a unor strate inferioare, pentru probarea
sau exploatarea celor superioare;
- schimbarea direcţiei găurii de sondă la o anumită adâncime;
- conservarea sau abandonarea sondei;
- izolarea unei zone cu pierderi de circulaţie ş.a.
În acest scop se utilizează:
- cimentarea la echilibru;
- cimentarea cu dop de reţinere;
- cimentarea cu lingura.
Cimentarea la echilibru este metodologia cea mai des utilizată. Pasta de
ciment, plasată între două dopuri, se introduce prin prăjini sau ţevi de extracţie.
(fig. 7.6).

Fig. 7.6. Cimentarea la echilibru.

 h) Cimentarea sub presiune
Poate fi inclusă în categoria cimentărilor speciale (de exemplu, pentru
impermeabilizarea unor roci).
Poate fi realizată cu, sau fără reţinător (primul caz presupune utilizarea
packerelor)

7.2. Factorii care determină reuşita unei cimentări

Reuşita unei cimentări este deplină dacă inelul de ciment din spaţiul inelar
este etanş, rezistent şi aderent la roci şi burlane.
Factorii de care depinde reuşita unei cimentări sunt: naturali (geologici);
tehnici; tehnologici.
Dintre factorii naturali cităm: natura fluidelor cantonate în formaţiunile
traversate; mineralizaţia apelor subterane; condiţiile de temperatură şi presiune.
Referitor la efectul exotermiei cimentului, trebuie specificat faptul că, în
perioada prizării, are loc un proces de dilatare – contracţie a coloanei, exprimată
cantitativ prin

∆V = Vα V ∆T (7.1)

unde:
∆V reprezintă variaţia de volum a materialului burlanelor;
αV – coeficientul de dilatare termică volumică: αV = f(εc; εa);
∆T – variaţia de temperatură.
Variaţia de temperatură în timp este conformă cu figura 7.7.
Factorii tehnici se referă atât la geometria spaţiului inelar (mărimea
jocului radial coloană – sondă, excentricitatea coloanei, prezenţa găurilor de
cheie, înclinarea sondei) cât şi la echiparea coloanei de burlane (utilizarea
centrorilor, scarificatorilor, turbulizorilor, packerelor exterioare de coloană etc.).
 Fig. 7.7. Variaţia ∆T = f(t)

Cum nu există găuri de coloană perfect verticale, coloanele vor fi

forţate să se curbeze şi vor exista puncte de contact cu pereţii găurii de sondă.
Aceste zone de contact coloană - perete nu pot fi, evident, eliminate prin
cimentări secundare.
După Halliburton (World Oil, martie, 1989), „o cimentare secundară
reuşită este aceea care nu trebuie efectuată vreodată”.
Câteva condiţii ce trebuie respectate, în vederea obţinerii unei bune
cimentări:
- realizarea unor găurii de sondă care să admită raţii de tubare (r = (Ds –
D)/2) de ordinul a 20 – 40 mm;
- curăţirea şi degresarea exteriorului burlanelor;
- echiparea coloanei cu centrori distanţieri, în conformitate cu
cavernograma şi diagrama forţelor laterale născute în coloană.
Factorii tehnologici se referă la natura şi proprietăţile fluidului de foraj
dezlocuit şi ale pastei de ciment, natura fluidului de separare, regimul de curgere
în spaţiul inelar, metoda şi tehnologia de cimentare etc.
 Ca idee generală, se admite că o bună dezlocuire a noroiului de către pasta
de ciment, în spaţiul inelar, se obţine cu ajutorul regimului de curgere turbulent.

7.3. Calculul cimentării cu dopuri

La o cimentare obişnuită de coloană se determină: volumul de pastă de

ciment, cantităţile de materiale, volumul fluidului de refulare, presiunea de lucru
a agregatelor, durata operaţiei de cimentare, numărul agregatelor de cimentare.
Pentru stabilirea acestor elemente se consideră momentul final al
cimentării (fig. 7.8).

Fig. 7.8. Momentul final al cimentării (schemă).

a) Volumul de pastă de ciment (cf. fig. 7.8):

π π
V pc =
4
(D 2
s )
− De2 k1 H c +
4
d i2 h (7.2)
în care k1 este un coeficient ce ţine seama de neregularităţile găurii de sondă. Se
determină din măsurătorile de cavernometrie. Obişnuit k1 = 1,1…1,2.

b) Cantităţile de materiale. Pentru o unitate de volum de pastă de ciment

(1 m3), cantităţile de ciment şi apă rezultă din

v a + vc = 1
 (7.3)
v a ρ a + vc ρ c = ρ pc

de unde, apoi,

Gc = qcV pc k 2 (7.4)

Va = v aV pc k 2 (7.5)

unde k2 este un coeficient al pierderilor la preparare (k2 = 1,01 ÷ 1,1). (Aceasta,

presupunând că se cunoaşte densitatea pastei de ciment ρpc; analog se deduc alte
relaţii atunci când se dă, spre exemplu factorul apă-ciment, m).
Dacă pasta de ciment se prepară dintr-un amestec de materiale solide
(ciment şi nisip, ciment şi diatomită, ciment şi bentonită, ciment şi cenuşă etc.)
şi apă, atunci calculul unei unităţi de volum de pastă de ciment se face cu
ajutorul relaţiilor:
- pentru cantitatea de ciment

ρ pc − ρ a
qc = (7.6)
ρ 1 ρ 
1 − a + 1 − a 
ρc k  ρs 

- pentru cantitatea de material solid adăugat la ciment

 qc
qs = (7.7)
k

- pentru cantitatea de apă

1   1 
va =  ρ pc − qc 1 +  (7.8)
ρa   k 

în care k reprezintă raportul, în greutate, între cantităţile de ciment şi material de

adaos iar ρs este densitatea materialului de adaos.

c) Volumul fluidului de refulare (cf. fig. 7.8)

π
Vr = d i2 (H − h ) (7.9)
4

d) Presiunea de lucru a agregatelor pa

Variaţia posibilă a presiunii de lucru în funcţie de volumul de fluide
pompat în sondă este reprezentat în figura 7.9.
În punctele principale 1, 2, 3, şi 4, presiunea de lucru a agregatelor va fi:

p1 = pθ + p ci (7.10)

p 2 = p c 2 = p c1 (7.11)

p3 = p c 3 − p dif 3 (7.12)

p 4 = p c 4 + p dif 4 (7.13)
 Fig. 7.9. Variaţia pa = f(V).

în care presiunea necesară învingerii frecărilor din sistemul de circulaţie pc se

poate calcula, simplificat, cu ajutorul următoarelor relaţii semiempirice:

p c = 0,01H + 8, [bar ] (7.14)

în cazul pompării cu unul sau două agregate de cimentare, respectiv

p c = 0,02 H + 16, [bar ] (7.15)

în cazul pompării cu mai multe agregate de cimentare (adâncimea H se va lua în

metri).
Notă. În realitate, pentru calculul presiunii pc trebuie avută în vedere
relaţia
p c = p cw + p ci + p m (7.16)
în care:
pce este presiunea necesară învingerii frecărilor în spaţiul inelar;
pci – presiunea necesară învingerii frecărilor din interiorul coloanei;
pm – presiunea necesară învingerii frecărilor din manifoldul de cimentare.
Există diverse relaţii de calcul pentru pc [1-4].
Apoi, presiunea necesară învingerii rezistenţei de gel în spaţiul inelar

4 Hθ
pθe = (7.17)
Ds − D

respectiv în interiorul; coloanei

4 Hθ
pθi = (7.18)
di

θ fiind tensiunea statică de forfecare a fluidului.

La sfârşitul operaţiei de cimentare presiunea la agregate este maximă:
p max = p 4 = p c 4 + (H c − h )(ρ pc − ρ f )g . (7.19)

În funcţie de această presiune pmax se alege tipul de agregat ce urmează a

fi utilizat. Este necesar ca presiunea maximă a agregatului la cea mai mică viteză
(viteza I) să fie mai mare decât presiunea maximă de cimentare, adică

p aI > p max (7.20)

Totodată,

pext < p fis . (7.21)

În tabelul 7.1 sunt prezentate principalele caracteristici ale unor agregate

de cimentare şi fisurare utilizate în România.
 Tabelul 7.1
Gamă de agregate de cimentare şi fisurare
Tipul agregatului pa, bar Qa, 1/min
Diametrul plungerului, mm Diametrul plungerului,
mm
90 100 115 127 90 100 115 127
AC – 350 - 350 250 200 - 686 935 1158
AC – 400B 400 320 240 - 717 855 1171 -
AC – 500 500 400 300 - 722 892 1178 -
ACF – 700 A* - 700 550 - - 1220 1620 -
ACF – 700B** - 700 550 - - 1220 1626 -
* Autoşasiu Tatra
** Autoşasiu Roman

d) Durata operaţiei de cimentare

În presupunerea că debitul este menţinut constant pentru diversele fluide
pompate, atunci durata cimentării
Vi
tc = ∑ + (10 ÷ 15 min ) , (7.22)
Qi

în care Vi este volumul de fluid pompat cu debitul Qi. S-au adăugat 10 ÷ 15

minute pentru spălarea liniilor, schimbarea legăturilor, lansarea celui de al doilea
dop etc.
Notă. Pentru determinarea timpilor Vi/Qi se va avea în vedere graficul din
figura 7.9.

f) Numărul de agregate de cimentare

Se determină fie din condiţia realizării operaţiei într-un anumit timp, fie
din condiţia realizării operaţiei cu anumite viteze de pompare a pastei de ciment
în spaţiul inelar.
 În primul caz,
tc
na = +1 (7.23)
t ap

în care tap reprezintă timpul limită de început de priză.

În cel de-al doilea caz, se consideră că regimul de curgere turbulent
asigură o bună dezlocuire a noroiului de către pasta de ciment.
Dacă se consideră pasta de ciment ca fluid binghamian, atunci numărul
Reynolds generalizat la curgerea prin spaţiul inelar

ρ pc v si (Ds − D )
Re* = . (7.24)
 τ (D − D ) 
η pc 1 + 0 s 
 6v siη pc 

La limită, pentru Re* = 2300, regimul de curgere devine turbulent; de aici

rezultă o viteză critică de curgere
2
η pc Recr  η pc Recr *
 τ 0 Recr
*
vcr ≥ +   + (7.25)
2 ρ pc (Ds − D )  2 ρ pc (Ds − D )  6 ρ pc

Obişnuit,
vcr = 1,5 m/s (cazul coloanelor de ancoraj şî cele intermediare);
vcr = 1,8…2 m/s (coloana de exploatare).

7.4. Evaluarea eficienţei cimentării

Evaluarea eficienţei cimentării se face prin:

- carotaj termic (termometrie);
- carotaj acustic;
- carotaj radioactiv;
- probe de etanşeitate.
 De exemplu, în ceea ce priveşte carotajul termic, se efectuează înregistrări
ale temperaturii înainte şi după cimentare (fig. 7.10).

Fig. 7.10. Evaluarea eficienţei cimentării prin termometrie [5].

Aplicaţia 7.1. Calculul elementelor de cimentare

Fie o coloană de 9 5/8 in, cu grosimea medie a burlanelor de 10 mm,
tubată într-o sondă cu adâncimea de 2500 m şi diametrul Ds = 311 mm.
Adâncimea de cimentare este Hc = 1500 m. Niplul de reţinere a dopurilor de
cimentare este plasat la h = 20 m deasupra şiului. Caracteristicile noroiului din
sondă: densitatea ρf = 1400 kg/m3, vâscozitatea plastică ηp = 20CP = 20·10-3
Ns/m2, tensiunea dinamică de forfecare τ0 = 5 N/m2.
Soluţie. Densitatea minimă a pastei de ciment ρpc = 1400 + 200 = 1600
kg/m3. Densitatea admisă ρpc = 1800 kg/m3. Apoi vâscozitatea plastică ηpc = 46
CP şi tensiunea dinamică de forfecare τ0pc = 14 N/m2.

1) Volumul de pastă de ciment:

π π
V pc =
4
( )
k1 D s2 − D 2 H c +
4
d i2 h =

π π
=
4
( )
⋅ 1,1 0,3112 − 0,2445 2 ⋅ 1500 +
4
⋅ 0,2445 2 ⋅ 20 = 48,63m 3 .
 2) Cantităţile de materiale, admiţându-se ρc = 3150 kg/m3:

1800 − 1000
q c = 3150 = 1172kg / m 3 pc ,
3150 − 1000

3150 − 1800
va = = 0,628m 3 / m 3 pc .
3150 − 1000

Cantitatea totală de ciment praf, cu k2 = 1,05,

M c = k 2 q cV pc = 1,05 ⋅ 1172 ⋅ 48,63 = 59840kg ,

volumul total de apă,

Va = k 2 v aV pc = 1,05 ⋅ 0,628 ⋅ 48,63 = 32,07 m 3 .

3) Volumul fluidului de rufulare,

π π
Vr = d i2 (H − h ) = ⋅ 0,2245 2 (2500 − 20 ) = 98,169m 3 .
4 4
Notă.
● Dacă se plasează un dop separator, cu o înălţime în spaţiul inelar hs =
200 m, atunci volumul lui este
π π
Vs =
4
(D 2
s )
− D 2 hs =
4
(0,311 2
)
− 0,2445 2 ⋅ 200 = 5,8m 3 .

Densitatea lui trebuie să fie intermediară, deci ρs = 1600 kg/m3.

● Numărul de autocontainere, de 12 t,

Mc 59840
n nc = = = 4,98 ≅ 5 .
12000 12000
 ● În perioada de pompare a pastei se ia, de regulă, un agregat la două
autocontainere. Deci, rotunjind în plus ne-ar trebui 3 agregate.
● Durata de pompare a pastei de ciment aflată într-un autocontainer este
de 17 – 20 min. Presupunem folosirea unui agregat, succesiv, pentru două
autocontainere. Vor funcţiona trei mixere de preparare. Deci durata de
preparare a pastei va fi de circa 35 min.
● Debitul mediu de pompare

V pc 48630
Qp = = = 1389,4l / min = 23l / s .
tc 35

4) Presiunea de lucru a agregatelor

La sfârşitul operaţiei de cimentare

( )
p max = p c 4 + (H c − h ) ρ pc − ρ f g .

Simplificat,

p c 4 = 0,02 H + 16 = 0,02 ⋅ 2500 + 16 = 66bar ,

deci
p max = 66 ⋅ 10 5 + (1500 − 20 )(1800 − 1400)9,81 = 124,07bar .

Propunem agregatul AC – 350, cu diametrul plungerului de 127 mm,

pentru care
p a = 200bar > p max .

5) Să presupunem că vrem să determinăm numărul de agregate din

condiţia realizării turbulentei în spaţiul inelar.
 Viteza critică de curgere la limită este

2
46 ⋅ 10 −3 ⋅ 2300  46 ⋅ 10 −3 ⋅ 2300  14 ⋅ 2300
v cr = +   + =
2 ⋅ 1800(0,311 − 0,2445)  2 ⋅ 1800(0,311 − 0,2445)  6 ⋅ 1800
= 0,442 + 1,78 = 2,22m / s.

Debitul critic
π π
Qcr = v cr Asi = v cr
4
(D 2
s )
− D 2 = 2,2 ⋅
4
(0,311 2
)
− 0,2445 2 =

= 0,0644m 3 / s = 64,4l / s = 3864l / min,

Qcr 3864
na = +1= + 1 ≅ 4agregateAC − 350 .
Qmax 1158

6) Durata cimentării
Admitem un randament volumetric al agregatului ηpc = 80%.
Deci, în cazul plungerelor de 127 mm, debitul real

Qr = Qtη v = 1158 ⋅ 0,8 = 926,4l / min = 15,44l / s .

Durata aproximativă a cimentării

V pc Vr
Tc = + + (10 ÷ 15 min ) =
Qa n a Qa
98,169 ⋅ 10 3
= 35 + + 15 = 35 + 26 + 15 = 76 min,
4 ⋅ 926,4

cu 15 minute pentru operaţiile intermediare.

7) Timpul de pompabilitate al pastei:

T min = 1,5Tc = 1,5 ⋅ 76 = 114 min,

Tmax 1,5T min = 1,5 ⋅ 114 = 171 min .
 Notă. În fiecare moment al operaţiei trebuie verificate condiţiile:

p p < p ag
pint ≤ pia
p ext < p fis

unde:
p p este presiunea de pompare;

p ag - presiunea maximă a agregatelor la debitul de pompare;

pint - presiunea efectivă în interiorul coloanei;

pia - presiunea interioară admisibilă a coloanei;

p ext - presiunea efectivă în exteriorul coloanei.

7.5. Elemente de optimizare a cimentării sondelor de gaze

În cazul sondelor de gaze o importanţă deosebită o are pregătirea operaţiei

de cimentare. Gazele se pot strecura cu uşurinţă între două strate cu presiuni
diferite, dacă între piatra de ciment şi rocă, sau între piatra de ciment şi burlan
rămâne, în urma cimentării, un spaţiu necimentat. De asemenea, strecurarea
gazelor se poate face chiar prin piatra de ciment.
Neetanşeităţile care apar în piatra de ciment pot fi, într-o primă instanţă,
date de permeabilitatea pietrei de ciment. În mod obişnuit, întărirea pastei de
ciment se face în mai multe faze. O primă fază constă în apariţia unor centre de
întărire. Faza imediat următoare constă în apariţia unor legături între centrele de
întărire, iar pasta de ciment se comportă ca un fluid de structură. Lichidul din
spaţiul inter-granular este mobil şi poate fi deplasat, dezlocuit chiar de către un
fluid provenit din orizonturile ce urmează a fi izolate prin cimentare.
Dezlocuirea poate fi totala sau parţială. Şi dacă mai adăugăm, la toate acestea,
complexele fenomene ale exotermiei pastei de ciment, ne dăm seama de ce
permeabilitatea mare a pietrei de ciment rămâne încă o „problemă” în calea
realizării unor cimentări sigure şi eficiente!
În al doilea rând, neetanşeităţile pot să apară şi la peretele exterior al
burlanului sau la rocă, din pricina decolmatării acestor suprafeţe. În urma
operaţiei de cimentare, după trecerea timpului de prizare, interstiţiile rămase
necimentate, fie la peretele exterior al burlanului, fie la peretele sondei, pot
constitui o cale de comunicaţie între două strate gazeifere cu presiuni diferite.
Aceste imperfecţiuni de cimentare explică parţial neconcordanţa rezultatelor
obţinute în urma studiilor de cercetare a sondelor şi dificultăţile care apar în
corelările acestor rezultate cu datele obţinute din alte determinări.
Înaintea operaţiei de cimentare se execută determinările de laborator
pentru lotul de ciment care se va utiliza la operaţie. Aceste determinări se referă
atât la pastă, cât şi la piatra de ciment. În primul caz se vor determina: filtraţia,
densitatea, fluiditatea, fineţea de măcinare a cimentului, timpii de prizare şi
limitele de pompabilitate ale pastei. Pentru piatra de ciment se realizează, în
primul rând, încercările mecanice aferente epruvetelor obţinute din pasta
cimentului respectiv şi anume: rezistenţa la tracţiune, rezistenţa la compresiune
şi rezistenţa la încovoiere.
În cazul în care stratele care se izolează au presiuni mici, respectiv
porozităţi şi permeabilităţi mari, laptele de ciment va avea densităţi mici şi va
conţine aditivi de combatere a pierderilor (geluri, tufuri vulcanice, diatomite
etc.). În cazul în care se izolează strate cu presiuni mari, atunci şi pastele de
ciment vor avea densităţi mari, obţinute prin utilizarea unor materiale precum
barita, hematita, galena, cenuşa de pirită, ilmenita etc.
Dacă în intervalul ce urmează a fi izolat prin cimentare există intercalaţii
susceptibile pierderii echilibrului fizico-chimic la contaminarea cu filtrat (de
exemplu, umflături de minerale argiloase), atunci se recomandă utilizarea unor
paste cu filtrat redus. Acestea se pot realiza fie printr-o bună dispersie a solidelor
(creşterea fineţii de măcinare a prafului de ciment), fie prin utilizarea unor
reducători de filtrat (răşinile macromoleculare, de exemplu).
Pentru asigurarea timpului necesar pompării întregului volum de lapte de
ciment se dispune atât de aditivi care grăbesc priza (clorură de calciu, clorură de
sodiu, silicat de sodiu etc., cât şi aditivi de întârziere a prizei (amidon, alcooli
polivinilici etc.).