Professional Documents
Culture Documents
Concurenta reprezinta calea de satisfacere a intereselor tuturor participantilor la viata economica, fiind
considerata „mana invizibila” care ii determina pe agentii economici:
- sa produca si sa vanda ceea ce este cerut de consumatori in conditiile cele mai favorabile si la costuri
cat mai reduse;
1. loiala sau corecta care se desfasoara conform reglementarilor legale prin folosirea fara discriminare
de catre vanzator a instrumentelor economice de lupta concurentiala, care sunt: o mentinerea sau
reducerea costurilor si ridicarea calitatii produselor; o scaderea preturilor de vanzare pe piata; o
introducerea in fabricatie si lansarea pe piata a unor produse noi, care sa atraga clientii; o acordarea unor
avantaje suplimentare clientilor (servicii post-vanzare, termene de garantie, credite etc.); o informarea
consumatorilor asupra caracteristicilor produselor proprii; o puterea economica a fiecarui participant
(randamentul factorilor de productie utilizati, marimea capitalului firmei, volumul si calitatea resurselor
folosite etc.); o sponsorizarea unor actiuni cu caracter social, cultural, sportiv, emisiuni radio-TV etc.
2. neloiala – bazata pe utilizarea unor practici si metode de vanzare aflate in discordanta cu normele si
reglementarile comerciale in vigoare utilizand instrumentele extraeconomice incorecte, ilegale pentru a
patrunde pe piata si a obtine avantaje suplimentare in raport cu ceilalti concurenti, astfel: o specularea
unor situatii critice (razboaie, crize, economice, calamitati); crearea de situatii artificiale pe piata
diferitelor bunuri folosite in scopuri speculative; o discreditarea activitatii adversarilor sau produselor
unor firme concurente; o violarea secretelor tehnologice, comerciale si bancare ale firmelor concurente;
o trafic de influenta, mita, santaj; o presiuni morale uneori chiar politice asupra firmelor concurente;
4. imperfecta – apare in situatia in care fie producatorii fie cumparatorii sunt in numar mic, ceea ce
reduce posibilitatea satisfacerii intereselor lor.
- ofera tuturor participantilor la lupta concurentiala sanse egale de a obtine profituri convenabile,
favorizandu-l pe cel eficient, abil si dezavantajandu-l pe cel ce nu se adapteaza exigentelor pietei;
- prin intermediul pietei si al parghiilor economice ale acestuia se pune in miscare intregul sistem de
legaturi dintre agentii economici impunand acestora si consumatorilor legile obiective ale productiei,
distributiei, circulatiei si consumatiei bunurilor economice;
Concurenta poate genera si aparitia unor efecte negative, ea nu poate solutiona de la sine problemele
economiei de piata manifestandu-se ca un proces contradictoriu:
- sacrificarea intereselor unor consumatori, productia orientandu-se spre cei care isi permit sa cumpere,
nefiind luate in calcul nevoile de consum ale celor cu venituri mici;
- reducerea costurilor se poate face sacrificand calitatea produselor sau cheltuielile pentru protectia
mediului inconjurator.
Economia de schimb constituie baza aparitiei, existentei si functionarii pietei care a avut o
evolutie continua.
Functionarea corecta a pietei nu se poate realiza decat in economia concurentiala, care permite
agentilor economici sa se confrunte liber pe piata, deciziile lor sa interactioneze, ea devenind institutia
care mediaza aceste legaturi.
Notiunea de piata reflecta o realitate foarte complexa si nuantata in timp si spatiu, neexistand o
definitie unanim acceptata a acesteia.
- gama de actiuni prin care cumparatorii si vanzatorii intra in contact si schimba bunuri si servicii,
indiferent de locul unde se desfasoara. Piata poate fi inteleasa in acceptiunea ei spatiala si economica.
Exista doua functii esentiale pe care piata le indeplineste si care sunt absolut necesare pentru
reproductibilitatea sistemului economic:
1. Piata asigura contractul permanent dintre producatorii si consumatorii de marfuri, dintre oferta si
cerere, dintre productie si consum atat la nivel microeconomic cat si macroeconomic, avand urmatoarele
semnificatii:
- dinamica pietei reflecta schimbarile care se produc in sistemul trebuintelor economice ale societatii
orientand activitatile de producere a bunurilor si serviciilor;
- jocul liber al cererii si ofertei determina modul in care agentii economici isi procura si utilizeaza
resursele naturale, materiale financiare si umane in cadrul pietei;
- sistemul propriu de pargii economice creat de piata duce la reglarea acesteia si a economiei nationale
in ansamblu.
2. Piata are rolul de sistem de comunicatie a informatiilor necesare agentilor economici. In
calitatea lor de producatori si consumatori.
Piata contemporana se prezinta ca o realitate complexa, formata dintr-un sistemk de piete
distincte, dar interdependente. Clasificarea formelor de piata se poate realiza dupa criterii
diferite:
.. piata muncii,
.. piata pamantului,
.. piata capitalului,
.. piata informatiei,
.. piata resurselor naturale,
.. piata de marketing,
c. piete nationale;
a. piata vanzatorului – specifica starii de absorbtie, cand cererea este mai mare decat oferta;
b. piata cumparatorului – specifica starii de presiune, cand oferta este mai mare decat cererea.
3. piata ca mecanism care regleaza economia, rezulta ca aceasta se manifesta ca un ansamblu de piete
interdependente care formeaza sistemul de piete, caracterizat prin:
a. bunuri omogene,
b. bunuri eterogene;
In sens general, pretul exprima cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru cumpararea unor
bunuri materiale si servicii in cadrul tranzactiilor bilaterale de piata.
Pretul este determinat de piata si reprezinta suma de bani pe care o primeste vanzatorul unui bun
economic de la cumparatorul acestuia.
- preferintele sale;
Atunci cand cererea pentru un produs este mai mare decat oferta, pretul bunului respectiv creste ceea ce
va determina reducerea cererii si apropierea ei de oferta, si invers, cand cererea este mai mica decat
oferta, pretul scade stimuland cererea consumatorilor sa creasca pentru a se apropia sau egaliza cu bunul
respectiv.
- costul productiei,
Atunci cand oferta de mai mare decat cererea la un bun economic va determina scaderea pretului,
stimuland cererea sa creasca la nivelul ofertei existente, si invers, daca oferta este mai mica decat
cererea, ea va duce la scumpirea produsului, reducand cererea la nivelul scazut al ofertei.
Experienta istorica reliefeaza existenta unor trasaturi general-valabile ale formarii si functionarii
preturilor, trasaturi care isi au sursa primara in teoria factorilor de productie. In practica economica, se
intalnesc trei categorii de preturi:
1) preturi libere – care se formeaza in conditii de concurenta deschisa, la intersectia cererii cu oferta;
2) preturi administrate – care sunt impuse de firme mari, dominate pe piata sau controlate de stat;
3) preturi mixte – care se formeaza prin impletirea mecanismului pietei cu interventia statului sau a
firmelor care, prin puterea lor economica, domina segmente mari ale pietei.
Pe o piata cu concurenta perfecta, unde preturile s-ar forma liber, acestea ar tinde sa echilibreze cererea
si oferta totala, formandu-se astfel pretul de echilibru. Pretul de echilibru poate fi definit ca fiind pretul
la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, cand cererea si oferta
acestuia se egalizeaza la nivelul celui mai mare volum de vanzari si cumparari pe piata.
Cresterea sau diminuarea pretului de echilibru duce, in anumite cazuri, la scaderea cantitatii vandute.
Cunoscut si sub denumirea de pret de piata, el reprezinta acel pret la care produsele si serviciile vor fi
efectiv schimbate pentru bani, formandu-se pe baza fortelor pietei, la acel punct de echilibru la care
curba cererii intersecteaza curba ofertei.
Agentii economici tind spre acest pret de echilibru, deoarece el este un punct de atractie, pe masura ce se
apropie mai mult de el:
- riscurile lor se diminueaza si dispar;
- creste gradul de reusita in actiunile lor;
- cererea si oferta tind sa se echilibreze.
De aceea pretul de echilibru este cautat frecvent de toti participantii la actele de schimb pe piata,
deoarece marimea sa, la un moment dat, depinde de:
- costurile de productie;
- veniturile si comportamentul consumatorului;
- preturile altor bunuri economice;
- evolutia cererii si ofertei etc.
Pretul de echilibru se poate stabili:
- la un nivel inalt, cand cresc veniturile cumparatorilor;
- la un nivel scazut, cand agentii economici produc cu costuri mai mici.
Piata cu concurenta perfecta este cazul care nu se regaseste cel mai frecvent in realitate, ea reprezentand
o ipoteza de lucru si un punct obligatoriu de trecere al analizei economice, de la modelul ideal catre
formele concrete ale acesteia.
Concurenta perfecta sau „pura” presupune un raport de piata in care:
- pe de o parte, toti vanzatorii sa-si vanda productia iar marfurile sa fie oferite la pretul pietei, fara ca
acest pret sa poata fi influentat de vreunul dintre ei,
- iar pe de alta parte, cumparatorii sa poata achizitiona ceea ce isi doresc, la acelasi pret al pietei, pe care
nu il pot influenta dupa vointa lor.
Piata cu concurenta perfecta sau „pura” se caracterizeaza prin:
1. atomicitatea participantilor, adica existenta a numerosi cumparatori si vanzatori, avand putere
economica mica si sensibil egala; vanzatorii isi pot desface toata productia, iar cumparatorii
achizitioneaza tot ce doresc la pretul pietei, fara a-l putea influenta;
2. produsele si serviciile oferite spre vanzare sunt relativ omogene;
3. transparenta perfecta a pietei, adica exista o informare perfecta a tuturor vanzatorilor si
cumparatorilor privind situatia pietei;
4. nu exista nici un fel de restrictii privind patrunderea pe piata a celor care doresc acest lucru;
5. imobilitatea factorilor de productie, care se gasesc liber si nelimitat, orice agent economic putandu-i
procura oricand, in cantitatile de care are nevoie.
Existenta pietei cu concurenta perfecta este exclusiv teoretica, deoarece in practica nu se pot intruni
simultan toate cele cinci caracteristici, iar daca o caracteristica nu este satisfacuta vom vorbi de piata cu
concurenta imperfecta. Se pot intruni trei din cele cinci caracteristici:
- atomicitatea;
- transparenta;
- intrarea-iesirea libera pe piata, iar in acest caz vom spune ca cererea si oferta sunt fluide, iar cand
particularitatile respective nu se intrunesc, ele sunt rigide.
Monopolul contract (limitat) reprezinta situatia de piata in care exista un singur ofertant si nu numar mic
de cumparatori.
Monopolul bilateral – reflecta acea situatie de piata pe care se intalnesc, negociaza si se confrunta un
singur vanzator si un singur cumparator.
Monopsonul sau monopolul producatorului reprezinta acea situatie de piata pe care se intalneste un
cumparator unic, care fixeaza volumul productiei si pretul de vanzare, si un numar mare de producatori.
Monopolul pur este situatia de piata, inexistenta in fapt, in care un producator nu are concurenta pe piata
interna si externa, producand un bun fara inlocuitor.
Monopolul de marca – situatia de piata in care o firma produce un anumit produs care este inregistrat
sub marca proprie, concurenta aparand nu la marca, ci la produse de calitati asemanatoare.
Monopolul temporar – situatia de piata in care o intreprindere scoate la vanzare un produs nou
dispunand de o pozitie privilegiata, pana in momentul in care produsul este realizat si comercializat si de
alte firme.
Monopolul discriminatoriu – situatia in care monopolistul vinde acelasi produs la preturi diferite, acest
lucru fiind posibil atunc cand produsul este vandut pe piete diferite, care nu au o comunicare reala intre
ele.
Oligopolul reprezinta o forma a concurenti imperfecte, care reflecta o piata dominata de cativa
producatori-vanzatori de talie mare si un numar mare de cumparatori mici si razleti.
Oligopolul bilateral este o forma a concurentei imperfecte care reflecta o piata dominata de un numar
redus de vanzatori si cumparatori.
2. gradul inalt de concentrare a capitalului productiei – poate fi analizat atat la nivelul fiecarei tari cat si
la nivel mondial;
4. diferentierea bunurilor si concurenta „in afara pretului” (publicitate, fiabilitatea produsului etc.);
5. maximizarea profiturilor si interdependenta deciziilor si a politicilor firmelor participante.
Duopulul reprezinta piata dominata de doi vanzatori care ofera produse similare unui numar larg de
cumparatori care au o putere economica aproximativ egala.
Exista trei situatii de piata:
1. Duopolul simetric (cournot) sau ipoteza dublei dependente – este situatia de piata in care exista doi
vanzatori care nu incearca sa domine piata:
a. produsul vandut este omogen;
b. pretul la care il comercializeaza cei doi este identic;
c. singura variabila de ajustare este cantitatea cat mai mare pe care o poate vinde pentru a obtine profit
maxim.
Unul dintre vanzatori detine pe piata monopolul de oferta. Daca celalalt vanzator doreste sa intre pe
piata cu acelasi tip de bun, oferta sa trebuie sa fie atat de mare incat sa-i permita maximizarea profitului,
primul vanzator isi va ajusta oferta proprie imediat, sa obtina la randul sau profit maxim.
Procesul de ajustare va continua pana in punctul de echilibru in care nici unul dintre cei doi vanzatori nu
mai recurge la modificarea ofertei.
2. Duopol asimetric (stackelberg) reprezinta situatia in care pe piata exista doi vanzatori:
a. unul care domina piata, care este constient si anticipeaza tot timpul miscarile celui de-al doilea
vanzator;
b. celalalt care nu poate face altceva decat sa se adapteze in permanenta la conditiile pe care le impune
primul, fara a putea atinge insa volumul de productie al acestuia.
3. Duopolul dominant (Bowley) sau ipoteza dublei dominatii, apare atunci cand cei doi vanzatori de pe
piata doresc simultan sa o domine, fiecare dintre ei considerandu-l pe celalalt satelit. Cei doi vanzatori
nu vor mai lupta pe piata prin ajustarea productiei ca in cazul duopolului simetric, ci prin intermediul
preturilor. Lupta prin preturi poate duce la falimentul unuia dintre cei doi si la controlarea sa de catre
celalalt, fie la o alianta intre vanzatori. Conform ipotezei dublei dominatii, pe piata, nu poate exista nici
un punct de echilibru.
Interventia statului in procesul formarii si evolutiei preturilor urmareste prevenirea sau atenuarea
dificultatilor economice si sociale, asigurarea stabilitatii economiei si sporirea eficientei sale, avand la
baza o diversitate de metode economice sau extraeconomice, pe care statul le foloseste pentru:
- franarea cresterii preturilor in general, prin mentinerea la un nivel scazut a celor din sectorul de stat;
- achizitionarea de catre stat a unor cantitati importante de materii prime si materiale strategice, la
preturi minime garantate si manevrarea lor in perioada cresterii preturilor;
Liberalizarea preturilor, trecerea de la preturile centralizate la cele formate preponderent prin actiunea
mecanismelor pietei, genereaza efecte pozitive asupra evolutiei economiei nationale.